Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la data de 05 iulie 2011 sub nr. 52324/3/2011, reclamanții I.D. si I.V.S. au formulat contestație împotriva Hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 15 din 24 iunie 2011 emisă de Comisia de verificare a dreptului de proprietate ori a altui drept real asupra imobilelor supuse exproprierii, în contradictoriu cu pârâții Municipiul București prin Primar General si SC M. SA, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea în parte a hotărârii și obligarea pârâților la plata despăgubirilor aferente exproprierii imobilului situat în b-dul Eroilor, la valoarea ce urmează a fi stabilită prin expertiză.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că suma de 84.474 lei stabilită pentru suprafața de 42 mp teren este nelegală, deoarece nu este stabilită prin expertiza evaluatorie, așa cum prevede art. 11, alin. (7) si (8) din Legea nr. 255/2010.
În drept, cererea a fost întemeiată pe disp. art. 22 din Legea nr. 255/2010 si art. 21-21 din Legea nr. 33/1994.
La data de 19 noiembrie 2011, reclamanții au depus la dosar cerere precizatoare în ceea ce privește cadrul procesual pasiv, în sensul că au solicitat ca acțiunea să fie pronunțată în contradictoriu cu Statul Român - Ministerul Transporturilor prin SC M. SA.
Au fost administrate probele cu înscrisuri și expertiză tehnică evaluatorie iar prin sentința civilă nr. 1173 din 28 mai 2012, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis, în parte, cererea formulată de reclamanții I.D. și I.V.S., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român - Ministerul Transporturilor prin SC M. SA, a anulat, în parte, Hotărârea nr. 15 din 24 iunie 2011 emisă de Comisia de verificare a dreptului de proprietate ori a altui drept real asupra imobilelor supuse exproprierii, a stabilit cuantumul despăgubirilor ce urmează a fi acordate reclamanților la suma de 152.100 lei și a obligat pârâtul la plata sumei de 1801,70 lei reprezentând onorariu expert către reclamanți.
Pentru a dispune astfel, tribunalul a reținut că reclamanții Iordache Dumitru și Iordache Viorica Sanda sunt proprietarii imobilului situat în București, b-dul. Eroilor, compus din teren în suprafață de 42 mp, în baza contractului de vânzare - cumpărare autentificat din 20 iunie 1979 de către Notariatul de Stat Local al sectorului 6 și a titlului de proprietate din 07 august 2000.
Prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 15 din 24 iunie 2011 emisă de Comisia de verificare a dreptului de proprietate ori a altui drept real asupra imobilelor supuse exproprierii s-a dispus consemnarea despăgubirii în cuantum de 84.747 lei stabilită pentru imobilul menționat, pe numele reclamanților.
Împotriva hotărârii de stabilire a despăgubirilor, reclamanții au formulat contestația ce formează obiectul cauzei de față, susținând că despăgubirile propuse sunt inferioare întrucât nu a fost întocmit un raport de expertiză evaluatorie.
S-a reținut incidența prevederilor înscrise în art. 22 alin. (1) și (3) din Legea nr. 255/2010, și art. 25 și 26 din Legea nr. 33/1994, tribunalul apreciind că din economia textelor de lege mai sus enunțate rezultă că, în cadrul contestațiilor formulate de persoanele supuse exproprierii împotriva hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirilor, emise conform Legii nr. 255/2010, valoarea despăgubirilor cuvenite pentru imobil, se stabilește prin expertiză, de către o comisie de experți compusă dintr-un expert numit de instanță, unul desemnat de expropriator și unul desemnat de persoanele supuse exproprierii, în funcție de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză.
Sintagma „prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială” definește prețul de piață, anume prețul cel mai probabil, la o anumită dată, la care ar trebui să se vândă dreptul de proprietate asupra unui bun, după ce acesta a fost expus, într-o măsură rezonabilă, pe o piață concurențială, atunci când sunt întrunite toate condițiile unei vânzări oneste și în care cumpărătorul și vânzătorul acționează prudent, în cunoștință de cauză, în interesul propriu, presupunând că nici unul dintre aceștia nu este supus unor constrângeri exagerate.
Prin raportul de expertiză întocmit de experții propuși de instanță s-a stabilit o valoare a despăgubirilor la suma de 152.100 lei. În ceea ce privește modalitatea în care experții au stabilit această sumă este de remarcat că au folosit metoda comparației (prin raționament statistic, bonitate și a ofertelor) pornind de la analiza prețurilor de ofertare din publicații de specialitate și de pe internet, iar nu a prețurilor din tranzacțiile încheiate în zonă. Totodată, amplasamentul terenului expropriat a fost determinat de experți cu precizie, prin raportare la planurile cadastrale, evaluarea fiind raportata la prețuri ale unor terenuri amplasate în aceeași zonă de utilități ca și cel expropriat.
Instanța nu a avut în vedere raportul de expertiză întocmit de expert parte B.A.M., având în vedere că lucrarea întocmită de experții A. și B. analizează valoarea imobilului din perspectiva mai multor metode de calcul, prin raportare și la oferta de piață.
În ceea ce privește solicitarea reclamanților de acordare a despăgubirilor în cuantum majorat, având în vedere și prejudiciile ce vor fi suportate ca urmare a perturbării factorului de liniște, tribunalul a respins-o ca neîntemeiată, întrucât nu se circumscriu noțiunii de despăgubiri definită de art. 26.
În consecință, în baza art. 481 C. civ. potrivit cărora nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa afară numai pentru cauză de utilitate publică și primind o dreaptă și prealabilă despăgubire, precum și a dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, tribunalul a admis în parte cererea formulată de reclamanți, a anulat în parte hotărârea nr. 15 din 24 iunie 2011 și a stabilit cuantumul despăgubirilor ce urmează a fi acordate reclamanților în sumă de 152.100 lei.
În baza art. 274 C. proc. civ., a fost obligat pârâtul la plata sumei de 1.801,7 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu expert.
Împotriva sentinței primei instanțe a formulat apel pârâtul Statul Român prin Ministerul Transporturilor prin SC M. SA, iar prin decizia civilă nr. 166 din 27 iunie 2013 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, s-a admis apelul pârâtului s-a schimbat în parte hotărârea instanței de fond în ce privește cuantumul despăgubirilor ce urmează a fi acordate reclamanților care este de 148.800 lei fiind menținute restul dispozițiilor sentinței. În temeiul art. 274 din C. proc. civ., în raport de soluția de admitere a apelului, reținând culpa procesuală a intimaților au fost obligați la plata cheltuielilor de judecată în apel către apelantul - pârât în cuantum de 1.800 lei, constând în onorariu expertiză.
De asemenea, în raport de volumul concret de muncă realizat în cauza de către comisia de experți și impus de circumstanțele administrării acestei probe, care nu a presupus examinarea unui volum foarte mare de documente și nici efectuarea de cercetări laborioase la fața locului, a fost respinsă cererea experților desemnați de majorare a onorariului stabilit pentru efectuarea expertizei, la suma de 1.800 lei, ca nefondată.
Pentru a pronunța această hotărâre au fost reținute următoarele considerente:
În fapt, terenul în litigiu, în suprafața de 42 mp, situat în București, Bd. Eroilor, a făcut obiectul exproprierii conform Legii nr. 255/2010.
Prin Hotărârea nr. 15 din 24 iunie 2011 Comisia de verificare a dreptului de proprietate sau a altui drept real asupra imobilelor supuse exproprierii, în vederea realizării de lucrări de interes național „Magistrala 5 Drumul Taberei - Pantelimon, tronson Drumul Taberei - Universitate - a stabilit cuantumul despăgubirii pentru imobilul expropriat în conformitate cu dispozițiile art. 7-8 din Legea nr. 255/2010, la suma de 84.474 lei.
Intimații-reclamanți au contestat această hotărâre sub aspectul cuantumului despăgubirii, în conformitate cu prevederile înscrise în art. 22 din Legea nr. 255/2010, acțiunea astfel formulată având natura unei căi de atac prevăzută împotriva hotărârii emisă de comisie.
În acest context, sesizată cu contestația împotriva hotărârii, instanța de fond avea competența să verifice temeinicia ei cu privire la cuantumul despăgubirii. În cauză, astfel sesizată, prima instanța a apreciat că se impune omologarea raportului de expertiză realizat în cauză de către expertul desemnat de instanță și de către cel propus de reclamanți, prin care s-a stabilit, folosindu-se exclusiv metoda comparației, o valoare a despăgubirilor la suma de 152.100 lei.
Deși la termenul de judecată din data de 01 noiembrie 2012, apelanta a susținut că pentru terenul expropriat au fost demarate operațiuni pentru revenirea în proprietatea reclamanților a acestui teren motivat de faptul că imobilul nu ar mai fi afectat de expropriere, Curtea reține că deși, la solicitarea apelantei au fost încuviințate probe din care să rezulte o atare stare de fapt, apelanta nu a fost în măsură să dovedească aceste susțineri, astfel că instanța de apel a rămas legal investită cu criticile acesteia din apel.
Astfel instanța de apel a reținut că potrivit art. 26 al. (1) si (2) din Legea nr. 33/1994- aplicabil în cauză, potrivit art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 „Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite. La calcularea cuantumului despăgubirilor experții, precum și instanța, vor ține seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ - teritorială la data întocmirii raportului de expertiză precum și de daunele aduse proprietarului, sau după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare si dovezile prezentate de aceștia”.
În referire la sintagma „prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială” prevăzută de art. 26 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 33/1994, s-a reținut că într-adevăr, legea cadru în materia exproprierilor a stabilit un criteriu legal ce trebuie avut în vedere de comisia de experți în conformitate cu dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, în sensul că evaluarea imobilului supus exproprierii se face în raport de preturile de tranzacționare ale unor imobile similare, de la data efectuării raportului de expertiza, adică de la o dată cât mai apropiată de momentul pronunțării hotărârii prin care se stabilește cuantumul despăgubirii.
Or, verificând temeinicia criticilor apelantei pârâte, s-a constatat că expertiza omologată de prima instanță nu s-a raportat la elemente comparabile situate în aceeași zonă, așa cum rezultă neîndoielnic din cuprinsul raportului de expertiză aflat la filele 51-54 dosar fond și pe care prima instanță și-a fundamentat soluția adoptată.
În acest context, critica apelantei în sensul nerespectării prevederilor înscrise în art. 26 din Legea nr. 33/1994, dedusă din folosirea de către comisia de experți a unor comparabile care nu vizau terenuri similare apare ca fiind fondată.
Tot astfel, instanța de apel a apreciat ca întemeiate criticile apelantei întemeiate pe art. 261 din C. proc. civ., câtă vreme prima instanța nici în încheierea de ședință de la termenul din 14 mai 2012 și nici în cuprinsul considerentelor hotărârii, nu a răspuns apărărilor apelantei care vizau tocmai greșita omologare a expertizei realizată de comisia de experți, prin raportare la folosirea unor elemente de comparație care nu îndeplinea cerințele de similaritate prevăzute de lege și lipsa menționării în cuprinsul expertizei a datei avute în vedere pentru stabilirea despăgubirilor.
Pentru a da posibilitatea apelantului să-și dovedească pretențiile, și pentru a se înlătura vătămarea suferită de acesta ca urmare a modului în care a fost administrată proba cu expertiză tehnică și a respingerii obiecțiunilor acesteia la expertiză, au fost încuviințate, pentru această parte, probele cu înscrisuri, constând în acte juridice având ca obiect transferul prin vânzare al dreptului de proprietate asupra unor imobile similare precum și efectuarea unei expertize prin care să se procedeze la evaluarea imobilului expropriat. De asemenea, la termenul de judecată din data de 30 mai 2013, instanța de apel a solicitat comisiei de experți să răspundă motivat obiecțiunilor formulate de părți la raportul de expertiză.
Prin raportul de expertiză depus în apel, comisia de experți a precizat că evaluarea realizată în acest raport reprezintă „valoarea de piață” a imobilului expropriat prin luarea în considerare a unor oferte de vânzare cu aplicarea corecțiilor impuse de locul situării acestuia, marja de negociere, aspectul urbanistic, condițiile de construire, utilitățile precum și alte elemente de diferențiere, cum ar fi deschidere, suprafață, formă, etc.
Instanța de apel a reținut punctul de vedere exprimat de către această comisie cu privire la necesitatea aplicării respectivelor corecții, având în vedere că acestea rezultă din studii de piață, metodologia de lucru aprobată de Corpul Experților, din experiența și cunoștința pe care le-au dobândit experții.
În acest sens, fiind analizat conținutul raportului de expertiză tehnică judiciară, efectuat în apel de comisia de experți precum și anexele la acest raport, instanța de apel a constatat că lucrarea a fost întocmită prin raportare la documentele avute la dispoziție, precum și constatările la fața locului și informațiile experților luate în completare după internet, față de imposibilitatea realizării expertizei în lipsa unor tranzacții suficiente, concludente și pertinente sub aspectul ce făcea obiect al expertizei.
De asemenea s-a avut în vedere că experții desemnați de instanță și de către părțile litigante au procedat la analiza elementelor de comparație anexate în probatoriu de către apelant și au concluzionat motivat în raportul de expertiză că aceste convenții nu pot fi luate în considerare ca și elemente de comparație deoarece obiectul lor nu este similar cu imobilul în cauză, acesta din urmă fiind un teren, fără construcții. În plus, în cadrul răspunsului la obiecțiunile formulate de apelată la acest raport, experți au răspuns în mod detaliat acestei critici a apelantei, precizând că în măsura în care un imobil este alcătuit din teren și construcție, terenul are valoare iar construcția participă la această valoare, prețul construcției variind și în raport de cel ce construiește, durata de existență a construcției.
Au fost apreciate ca pertinente aceste precizări și fundamentări ale punctelor de vedere exprimate de către comisia de experți, câtă vreme, pe de o parte, contractul de vânzare cumpărare nr. X/2012, are ca obiect un apartament cu o suprafața de 57.47 mp împreună cu cota indiviza de 5,51 mp., din părțile comune și terenul în suprafața de 29.29 mp, aferent apartamentului, iar nu o suprafață determinată de teren, distinctă de cel aferent unui anume apartament, cum este cazul imobilului expropriat.
Pe de altă parte, contractul de vânzare cumpărare nr. X/2012, prevede constituirea unui drept de uzufruct viager asupra întregului imobil, or, este de necontestat că o atare sarcină este de natură a influența prețul vânzării, astfel încât, câtă vreme, în contract nu s-a procedat și la evaluarea acestui uzufruct, înlăturarea acestui element de comparație de către comisie, care avea a stabili valoarea imobilului expropriat în raport de prețul practicat pentru imobile similare, este pertinentă.
Tot astfel, evaluarea realizată în cadrul unui act de partaj,nu putea reprezenta un element pertinent și concludent de comparație, câtă vreme o atare operațiune nu este echivalentă celei presupuse de art. 26 din Legea nr. 33/1994 care face trimitere neechivocă la „prețul cu care se vând, ca urmare a cererii și ofertei, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritoriala”.
În referire la contractul de vânzare cumpărare nr. X/2012, pe care, de altfel, apelanta și-a fundamentat în mare măsură obiecțiunile la raportul de expertiză, instanța de apel a avut în vedere faptul că, așa cum rezultă din cuprinsul acestei convenții, obiectul vânzării este un imobil compus din teren și construcție, astfel că prețul stabilit de părțile contractante nu putea viza, astfel cum rezultă si din convenție, decât imobilul înstrăinat în integralitatea sa.
Or, în contextul în care din cuprinsul convenției nu rezultă date concrete referitoare la detaliile constructive, vechimea, starea tehnică, gradul de ocupare al terenului și nici nu se poate determina care a fost elementul major, obiectiv sau dimpotrivă de natură pur subiectivă, și care a influențat decisiv prețul stabilit în final de către părțile contractante, coroborat cu faptul că în cadrul obiectivelor expertizei, apelata nu a înțeles să propună, distinct un obiectiv care să vizeze determinarea prețului de circulație al imobilului teren descris în această convenție, solicitarea apelantei adresată Comisiei de a defalca acest preț stabilit convențional, cu consecința stabilirii, în raport de clauzele contractului, a prețului terenului vândut și folosirii acestuia ca termen de comparație, care excede obiectivelor propuse de parte, vizând de fapt un alt imobil, apare ca nefondată.
De altfel, verificând acest contract, s-a reținut că el atestă prețul cu care a fost înstrăinat imobilul descris în cuprinsul convenției (teren și construcție) de 1.290 euro/ mp, or, evaluarea realizată de comisia de experți, a concluzionat un preț de tranzacționare pentru terenul expropriat, de 800 euro/ mp.
Având în vedere că solicitarea de administrare a probei cu o nouă expertiză în apel, a fost fundamentată de apelantă pe aceleași elemente de comparație, expertiza solicitată vizând aceleași obiective, a fost respinsă această cerere ca neutilă cauzei.
Pe de altă parte, instanța de apel a avut în vedere faptul că, în aplicarea art. 26 din Legea nr. 33/1994, stabilirea prețului de piață presupune administrarea de către părțile litigante a unor probatorii pertinente sub acest aspect, în lipsa identificării unor asemenea probatorii concludente, cum este cazul în speță, această normă specială urmează a fi interpretată în sensul că evaluarea se impune a fi realizată, prin raportare la alte criterii tehnice și legale de determinare a prejudiciului încercat de cel expropriat prin măsura dispusă, acesta, în calitatea de titular al unui bun în sensul art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, fiind îndreptățit la o despăgubire dreaptă și echitabilă, conform art. 43 alin. (3) din Constituție.
Or, potrivit definiției date de Comitetul pentru Standarde Internaționale de Evaluare (IVS 1), valoarea de piață este suma estimată pentru care o proprietate ar putea fi schimbată, la data evaluării, între un cumpărător decis și un vânzător hotărât, într-o tranzacție cu preț determinat obiectiv, după o activitate de marketing adecvată, în care ambele părți au acționat în cunoștință de cauză, prudent și fără constrângere.
Față de argumentele prezentate anterior, instanța de apel și-a însușit punctul de vedere al comisiei de experți, membrii acesteia exprimându-și în mod argumentat punctul de vedere științific potrivit specializării lor, analizele și opiniile acestora fiind bazate și dezvoltate conform cerințelor din standardele recomandările și metodologia de lucru recomandate de către CET - R.
Astfel, s-a avut în vedre că valoarea de piață a terenului, la data efectuării expertizei în apel a fost stabilită la suma de 800 euro/ mp, respectiv suma de 148.800 lei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Ministerul Transporturilor prin SC M. SA solicitând casarea ei cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
Criticile aduse hotărârii instanței de apel vizează nelegalitatea ei prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sub următoarele aspecte:
Astfel se susține că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu încălcarea și aplicarea greșita a legii, respectiv a dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, motiv de recurs prevăzut de art. 304, pct. 9 C. proc. civ., în condițiile în care a validat raportul de expertiza realizat cu încălcarea dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, potrivit cărora „la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum si instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială la data întocmirii raportului de expertiză”.
Ca atare se invocă și încălcarea dispozițiilor art. 129 alin. (4) C. proc. civ., potrivit cărora „judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor si prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Daca probele propuse nu sunt îndestulătoare pentru lămurirea în întregime a procesului, instanța va dispune ca părțile să completeze probele. De asemenea, judecătorul poate, din oficiu, să pună în discuția pârtilor necesitatea administrării altor probe, pe care le poate ordona chiar daca părțile se împotrivesc”.
Or, susține recurentul,la momentul formulării cererii în probațiune în faza procesuală a apelului, a solicitat, alături de proba cu expertiză tehnică evaluatorie și încuviințarea probei cu înscrisuri constând în emiterea de către instanță a unor adrese către instituțiile abilitate și care dețin documente, respectiv tranzacții în sensul art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, fiind depuse de altfel contracte pe care însă atât instanța cât și comisia de experți, le-a ignorat cu desăvârșire. În aceeași idee se arată că instanța și-a însușit opinia experților în sensul că tranzacțiile depuse de apelantul-pârât nu sunt utile expertizei, cu toate că potrivit dispozițiilor art. 27 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, judecătorul este cel care stabilește valoarea despăgubirilor, nefiind ținut de concluziile raportului de expertiză.
Examinând hotărârea instanței de apel prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:
Potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane”, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol „la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel și imobilele administrativ-teritoriale, la data întocmirii raportului de expertiză…”.
Rezultă astfel că textul mai sus menționat indică un criteriu legal obiectiv de determinare a despăgubirilor astfel încât la calcularea acestora trebuie să se țină seama de prețurile cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele cu caracteristici similare amplasate în aceeași unitate administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză.
Or, este de observat că experții nu au avut în vedere pentru stabilirea cuantumului despăgubirii, tranzacții efectiv realizate, deși la dosar au fost depuse în acest sens elemente de comparație, făcându-se trimitere doar la ofertele de imobile, fără a se ține seama că suprafața expropriată este de 42 mp, iar pe de altă parte comparabilele (ofertele) avute în vedere de experți au suprafețe mult mai mari respectiv de 647 mp, 416 mp și de 890 mp.
Astfel expertiza nu a identificat prețurile cu care se vând în mod obișnuit terenurile din zonă, de aceeași categorie cu cel expropriat, în sensul de preț plătit efectiv și consemnat ca atare în contractele de vânzare - cumpărare și nu de oferte de preț ale agențiilor imobiliare ori prețuri de tranzacționare extrase de la rubricile de vânzări de pe internet sau din anunțurile de mică publicitate (filele 84-88 dosarul instanței de apel).
În consecință, constatând că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu încălcarea art. 26 din Legea nr. 33/1994, în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a admite recursul declarat de pârât, a casa decizia recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
Astfel, în rejudecare instanța de apel urmează să dispună efectuarea expertizei, de către comisia de experți constituită în condițiile art. 25 din aceeași lege, urmând ca experții să stabilească despăgubirile în raport de „prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză”, preț rezultat din contracte de vânzare cumpărare autentice, iar nu simple oferte de vânzare.
În vederea identificării unor atare comparabile, instanța va avea obligația de a manifesta rol activ prin efectuarea de adrese către instituțiile care dețin astfel de informații, cum ar fi Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară, primărie, Direcția de Taxe și Impozite Locale, urmând ca pe baza informațiilor primite privind tranzacțiile încheiate în zonă să procedeze la evaluare, luând în considerare prețurile din aceste tranzacții.
Doar în cazul în care, în urma unor verificări reale (prin administrarea probatoriului necesar) efectuate de instanță în legătură cu existența unor asemenea acte juridice la data întocmirii raportului de expertiză, se va constata că nu există asemenea tranzacții, se vor avea în vedere alte metode propuse de experți.
Cu ocazia rejudecării, se va proceda la completarea raportului de expertiză în sensul mai sus arătat și, în măsura în care se va aprecia necesar, chiar la efectuarea unei noi expertize, care să determine cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamanților în conformitate cu dispozițiile art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Transporturilor prin SC M. SA împotriva deciziei nr. 166/ A din 27 iunie 2013 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă pentru cauze cu minori și de familie.
Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 februarie 2014.