Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea formulată la 9 mai 2011, C.F. a solicitat instanței - în contradictoriu cu Municipiul Vâlcea, Primarul Municipiului Vâlcea și Consiliul local al Municipiului Vâlcea - anularea parțială a Hotărârii nr. 27 din 7 aprilie 2011 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 255/1970 și obligarea pârâților la plata sumei de 8370 euro, echivalent în lei, reprezentând despăgubiri pentru exproprierea imobilului (garaj) situat în intravilanul municipiului Vâlcea, Aleea Olănești, zona 1 Mai.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că imobilul (garaj) a fost supus exproprierii alăturat altor 26 de spații cu aceeași destinație, pentru construcția obiectivului „Pod peste râul Olănești, în prelungirea străzii Carol I, inclusiv în legăturile cu Calea lui Traian și strada Morilor” prin hotărârea contestată stabilindu-se o despăgubire de 1664 euro, apreciată de reclamant ca „nedreaptă” și „nelegală”, în condițiile în care nu a fost avută în vedere valoarea de piață a garajului, cât și valoarea prejudiciului cauzat proprietarului, ce nu putea fi apreciată decât în funcție de consecințele lipsirii de folosință și de valoarea de înlocuire a imobilului.
Investit în primă instanță, Tribunalul Vâlcea, secția I civilă, prin sentința nr. 364 din 21 februarie 2012, a respins cererea de chemare în judecată formulată împotriva Primarului Municipiului Râmnicu Vâlcea și Consiliul local al Municipiului Râmnicu Vâlcea, ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
A respins, totodată, ca neîntemeiată, contestația formulată în contradictoriu cu intimatul Municipiul Râmnicu Vâlcea.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut în esență că garajul expropriat a fost edificat de reclamant, pe terenul altei persoane, reclamantul cumpărând acest spațiu, în anul 2003, conform mențiunii din cererea de chemare în judecată.
Pentru a se aprecia un alt nivel al despăgubirii, conform cu art. 26 din Legea nr. 33/1994, părții contestatoare îi revenea sarcina să dovedească atât prejudiciul suferit, cât și întinderea acestuia, obligație care nu a fost îndeplinită.
Legea stabilește clar sintagma „imobile de același fel”, iar „prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în zonă trebuie să fie apreciat și dovedit ca fiind cel mai probabil, într-o măsură rezonabilă, pe o piață concurențială cu o acțiune prudentă, în cunoștință de cauză”.
În raportul de expertiză întocmit în cauză, reține tribunalul, se propun valori calculate în raport de media celor două rezultate (metoda costului standard și metoda indiciilor) iar valoarea despăgubirilor pentru garaj - chiriile practicate pe piața din Râmnicu Vâlcea.
Prima instanță, având în vedere că cel în cauză nu a făcut dovada prețurilor cu care se vând pe piață imobile de același gen, a înlăturat raportul de expertiză, apreciind că nu a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Instanța a apreciat că nu se poate acorda o valoare probatorie anunțurilor publice existente în ziar și pe internet pentru garaje cu alt potențial economic, dar și pentru faptul că „partea contestatoare” nu a susținut că a închiriat garajul ce a fost demolat, astfel că, în concret, nu a suferit niciun prejudiciu sub aspectul lipsei de folosință și nu i se cuvine o astfel de despăgubire.
Or, câtă vreme nu s-a susținut existența unui raport contractual și nu s-a dovedit că anterior preluării a existat un contract de închiriere nu se poate acorda lipsa de folosință raportată la chiria invocată în raportul de expertiză.
Paguba suferită de cel expropriat nu trebuie să fie o pagubă eventuală, ipotetică, ci prejudiciul efectiv încercat prin expropriere.
În speță, nu s-a făcut nicio dovadă că datorită preluării garajului contestatorul nu a obținut beneficiu, având în vedere destinația acestei proprietăți.
Ca atare, acordarea despăgubirilor pentru lipsă de folosință în absența acestor dovezi ar echivala cu o îmbogățire fără just temei a contestatorului, care ar obține unele beneficii pe care, dacă garajul i-ar fi rămas, nu le-ar fi obținut și ar reprezenta și o încălcare a prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Potrivit art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 „despăgubirea acordată de instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator”.
Conform probelor de la dosar, despăgubirea a fost corect calculată, intimata având în vedere că garajele au fost construite pe un teren protecție din mal - râul Olănești (teren ce nu era proprietatea contestatorului), în baza autorizației de construcție emise în 1981.
Or, conchide tribunalul, contestatorul a cumpărat garajul în anul 2003 și avea cunoștință că este o construcție pe terenul altei persoane, asumându-și astfel, riscul exproprierii.
Apelul declarat de contestator împotriva acestei hotărâri, a fost admis de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă care, prin decizia nr. 79 din 13 mai 2013, a schimbat în parte sentința și pe cale de consecință l-a obligat pe intimatul Municipiul Râmnicu Vâlcea să plătească suma de 14.400 lei, cu titlu de despăgubiri, către contestator.
A menținut în rest sentința.
L-a obligat totodată pe intimatul pârât la plata sumei de 4.405 lei, către contestator, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a decide astfel, instanța de control judiciar a reținut în esență că potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză s-a stabilit că valoarea de circulație a garajului este de 14.400 lei, fiind utilizate trei metode de calcul care au stabilit valori apropiate, urmare „reconcilierii” rezultatelor obținute.
Aceeași expertiză a concluzionat că valoarea despăgubirii, calculată pe o perioadă de 10 ani, este de 14.680 lei.
Instanța de control judiciar a apreciat că la întocmirea expertizei, au fost avute în vedere prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994 precum și necesitatea utilizării unor metode alternative de calcul, datorită stagnării pieței imobiliare și neînregistrării de tranzacții în zonă.
Cât privește cel de-al doilea capăt de cerere, vizând solicitarea reclamantului de a i se admite acțiunea în desdăunare, s-a apreciat că pentru aceasta ar fi trebuit să se facă dovada unui prejudiciu cert, determinat sau determinabil.
Or, se arată, reclamantul nu a dovedit existența unui prejudiciu cert ci a făcut trimitere la un prejudiciu eventual, ceea ce nu intră în criteriile stabilite expres prin dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994.
În cauză, a declarat recurs în termen legal, pârâtul Municipiul Râmnicu Vâlcea, reprezentat legal prin Primar care, invocând temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. de la 1865, cu modificările ulterioare, aplicabil cauzei de față, critică hotărârea dată în apel, după cum urmează:
- în mod greșit instanța, cu încălcarea prevederilor art. 27 din Legea nr. 33/1994, a majorat suma stabilită cu titlu de despăgubiri stabilită prin raportul de evaluare realizat în procedura administrativă, raport care trebuia omologat întrucât reflectă cel mai bine realitatea de pe piața imobiliară locală.
- garajul proprietatea reclamantului, face parte dintr-un ansamblu de 27 garaje, în sistem „baterie”, cu acoperiș și ziduri comune, realizate în baza aceleiași autorizații de construire, situație în care suma stabilită ca despăgubire este exagerată.
- din rapoartele de evaluare aflate la dosar, chiar dacă valoarea de plecare este relativ apropiată, diferențele apar în urma aplicării de către experți a unor coeficienți de corecție nereali, valabili pentru garaje supraterane sau subterane, situate în general în blocurile de locuințe, cu finisaje complete, care nu se potrivesc cu situația garajelor ce fac obiectul prezentei cauze.
- greșit experții au adăugat la valorile stabilite, T.V.A., deși operațiunea exproprierii nu se pretează la adăugarea taxei pe valoarea adăugată.
- toate neregularitățile semnalate, trebuie judecate în contextul în care terenul pe care garajele se află, este proprietatea municipiului, situație juridică ce nu a fost contestată.
Recursul se privește ca nefondat, urmând să fie respins, în considerarea argumentelor ce succed.
Potrivit dispozițiilor art. 27 din Legea nr. 33/1994, instanța va hotărî, în concret, asupra cuantumului despăgubirii, după primirea rezultatului expertizei și compararea acestuia cu oferta și cu pretențiile formulate de părți.
Tot astfel, în aprecierea acestui cuantum, trebuie avute în vedere și prevederile art. 26 ale aceluiași act normativ, referitor la componentele acestei despăgubiri și modalitatea de calcul.
În speță, așa cum corect s-a reținut, exproprierea celor 27 de garaje (situate, în adevăr, pe terenul proprietatea municipiului, respectiv pe amenajarea existentă pe malul râului Olănești) s-a făcut pentru realizarea obiectivului de investiție „Podul peste râul Olănești”, prin Hotărârea nr. 27 din 7 aprilie 2011, contestată, stabilindu-se în favoarea reclamantului o despăgubire în cuantum de 1664 euro, echivalentul în lei.
Expertiza efectuată în apel, în acord cu prevederile art. 24 și 25 din Legea nr. 33/1994, la care trimit prevederile Legii nr. 198/2004, „privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcții de drumuri de interes național, județean și local” a învederat instanței, că nu au fost individualizate contracte (și nici chiar oferte) pe piața imobiliară, pentru imobile (garaje) de același fel, în respectiva unitate administrativ teritorială.
Ca atare, s-au folosit metode de evaluare alternative, cum sunt metoda coeficienților și a prețurilor minimale stabilite de Biroul Notarilor Publici – „metoda costurilor segregate” - care au utilizat Îndreptarul tehnic pentru evaluarea imediată la prețul zilei, a costurilor elementelor și construcțiilor, publicat de „M.R.” București, stabilindu-se că valoarea garajului proprietatea reclamantului este de 14.400 lei.
Se constată că aprecierea instanței de control judiciar, în legătură cu omologarea acestei expertize, este corectă întrucât metoda coeficienților pornind de la valoarea de execuție din devizul de lucrări, la care s-au aplicat indici de actualizare și coeficienți de uzură, este în măsură să stabilească despăgubirea corectă cuvenită reclamantului, întrucât reflectă cheltuielile suportate efectiv de acesta pentru construirea garajului și este mai apropiată de prețurile de vânzare stabilite de Camera Notarilor Publici, în lipsa unor tranzacții efective.
Cât privește susținerea recurentului, referitoare la necesitatea pronunțării unor soluții „unitare” în legătură cu cele 27 de garaje expropriate, realizate în sistem „baterie”, se constată că în Dosarul nr. 624/90/2011 al Tribunalului Vâlcea, care a soluționat contestațiile formulate în legătură cu alte 23 de garaje, din același ansamblu, urmare admiterii apelului și modificării în parte a sentinței, s-au acordat despăgubiri apropiate ca valoare, față de suma reținută prin decizia atacată, din prezenta cauză.
În plus, actele dosarului atestă că garajul ce a aparținut reclamantului C.F., situat la marginea „bateriei”, avea o suprafață mai mare decât a celorlalte (24,84 m.p.) și era prevăzut cu un perete de cărămidă în care erau fixate 2 ferestre cu tâmplărie metalică dublă, toc și ușă metalică din oțel, hidroizolație laterală și în planșeu, ceea ce justifică diferența de valoare în raport cu celelalte garaje.
Cât privește susținerea vizând calcularea greșită de către experți a taxei pe valoarea adăugată se observă că, dezvoltând cele trei metode alternative de calcul (metoda costului standard, metoda indiciilor și metoda costului de reconstrucție) experții au concluzionat unanim că valoare calculată, „nu conține T.V.A., în sensul legislației fiscale în vigoare”.(a se vedea fila 63 - Dosar nr. 2260/90/2011 al Curții de Apel București, secția I civilă).
Așa fiind, față de cele ce preced, recursul urmează a se respinge, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâtul Municipiul Râmnicu Vâlcea împotriva deciziei nr. 79 din 13 mai 2013 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 ianuarie 2014.