Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, Secția civilă, reclamanta SC D.C. SRL a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA, solicitând instanței obligarea pârâtului la plata sumei de 41.891 euro, cu titlu de justă despăgubire pentru imobilul expropriat situat în comuna Gilău județul Cluj, arabil extravilan, tarla 17, în suprafață de 600 mp, arabil intravilan, tarlaua 17 în suprafață de 166 mp, identificat prin nr. cadastral 3096 și categoria de folosință arabil intravilan, tarlaua 17, în suprafață de 429 mp, identificat prin nr. cadastral 3097, parte din tarla 17, în suprafață totală de 2.721,00 mp, din care proprietarului îi rămâne suprafața de 1526 mp și, totodată, să fie obligat același pârât la achitarea în favoarea reclamantei a sumei de 12.258 euro în echivalent lei la curs BNR din ziua plății efective, cu titlu de daune aduse proprietarului pentru suprafața de teren rămasă în proprietate și care a suferit o diminuare de valoare în raport de restricțiile impuse dezvoltatorilor imobiliari prin Planul Urbanistic General prin modificarea regimului tehnic al zonei impus de construcția autostrăzii, fără cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, se arată faptul că prezenta contestație vizează imobilului situat în comuna Gilău județul Cluj, arabil extravilan, tarla 17, în suprafață de 600 mp, arabil intravilan, tarlaua 17 în suprafață de 166 mp, identificat prin nr. cadastral 3096 și categoria de folosință arabil intravilan, tarlaua 17, în suprafață de 429 mp, identificat prin nr. cadastral 3097, parte din tarla 17, în suprafață totală de 2.721,00 mp, înscris în CF Gilău nr. topo comasație 5195/1 arător în suprafață totală de 2877 mp. Arată faptul că a dobândit dreptul de proprietate asupra acestui imobil prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 605 la BNP - N.D.G.
Prin sentința civilă nr. 75 din 26 ianuarie 2010, Tribunalul Cluj, secția civilă, a respins excepțiile lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes a reclamantei invocate de pârât, a admis acțiunea civilă exercitată de reclamantă și, în consecință, a obligat pârâtul să-i plătească reclamantei suma de 41.891 euro în echivalent lei la curs BNR din ziua plății efective, cu titlu de justă despăgubire pentru imobilul expropriat situat în comuna Gilău, jud. Cluj, arabil extravilan, tarla 17, în suprafață de 600 mp, arabil intravilan, tarlaua 17 în suprafață de 166 mp, identificat prin nr. cadastral 3096 și categoria de folosință arabil intravilan, tarlaua 17, în suprafață de 429 mp, identificat prin nr. cadastral 3097, parte din tarla 17, în suprafață totală de 2.721,00 mp, din care proprietarului îi rămâne suprafața de 1526 mp pentru care i se cuvin daune rezultate în urma exproprierii în cuantum de 12.258 euro, motiv pentru a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei și suma de 12.258 euro în echivalent lei la curs BNR din ziua plății efective, cu titlu de daune aduse proprietarului.
În pronunțarea acestei soluții, tribunalul a reținut următoarele considerente:
Prin Hotărârea nr. 71 de stabilire a despăgubirii din data de 23 aprilie 2008 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 din cadrul Consiliului local Gilău, jud. Cluj, în baza documentației tehnico-economice prevăzută de art. 3 din Legea nr. 198/2004 prin care s-a aprobat de Guvernul României „Secțiunea 2 B” pe teritoriul localităților Câmpia-Turzii, Gilău din cadrul obiectivului de investiție „Autostrada Brașov - Cluj - Borș” declanșarea procedurii de expropriere cu privire la imobilul situat în comuna Gilău județul Cluj, arabil extravilan, tarla 17, în suprafață de 600 mp, arabil intravilan, tarlaua 17 în suprafață de 166 mp, identificat prin nr. cadastral 3096 și categoria de folosință arabil intravilan, tarlaua 17, în suprafață de 429 mp, identificat prin nr. cadastral 3097, parte din tarla 17, în suprafață totală de 2.721 mp, din care proprietarului îi rămâne suprafața de 1526 mp, conform măsurătorilor cadastrale. Această comisie a hotărât aprobarea acordării de despăgubiri pentru suprafața sus menționată de teren, hotărând ca persoanele aparent îndreptățite să primească despăgubiri sunt M.V. și reclamanta SC D.C. SRL.
Despăgubirea stabilită a fost în cuantum de 49.169,75 lei, reprezentând echivalentul a 13.797 euro, raportat la cursul euro - leu al BNR din data de 22 aprilie 2008. Reclamanta a refuzat semnarea procesului verbal, atașat Hotărârii nr. 71 considerând că prețul/ mp este sub valoarea de circulație a terenurilor din zona respectivă.
Cu referire la calitatea procesuală activă invocată de pârâtă în întâmpinare, și care este strâns legată și de soluționarea excepției lipsei de interes a aceleiași reclamante, tribunalul a reținut că acestea sunt neîntemeiate și urmează a fi respinse în considerarea următoarelor argumente:
În procesul verbal nr. 71 care face parte integrantă din Hotărârea nr. 71 din 23 aprilie 2008, se menționează, legat de terenul expropriat identificat cu nr. cadastral 3096 și 3097, că titularii dreptului de proprietate au fost identificați în baza documentației tehnico-cadastrale înregistrate la Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Cluj din 20 decembrie 2007, contract de vânzare-cumpărare din 06 mai 2004 emis de B.N.P. Asociați S. și C., contract de vânzare-cumpărare din 25 octombrie 2007 emis de B.N.P. Asociați N.G. și extras CF pentru informare din 26 octombrie 2007 al CF Gilău. Toate aceste acte, respectiv contractele de vânzare-cumpărare și extrasul CF (filele 4 -9, 68-71) dovedesc că, la data de 06 mai 2004 s-a transmis dreptul de proprietate în favoarea lui C.D. și C.D.V. în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 06 mai 2004 emis de B.N.P. Asociați S. și C., vânzători fiind S.M. și M.S., obiectul acestui contract fiind terenul intravilan înscris în CF Gilău sub A+1 cu nr. topo comasat 5195/1 constând în arător în suprafață de 2877 mp; ulterior, la data de 25 octombrie 2007 acest imobil s-a transferat din proprietatea lui C.D. și C.D.V. în patrimoniul reclamantei prin contractul de vânzare-cumpărare din 25 octombrie 2007 emis de B.N.P. Asociați N.G.
Atâta timp cât reclamanta a depus în dovedirea dreptului său de proprietate actele sus menționate și în conținutul hotărârii atacate se face mențiunea că parcelele expropriate au numărul cadastral 3096 și 3097 și au fost identificate de către comisie pe baza celor două contracte de vânzare-cumpărare și a extrasului de carte funciară sus menționat, reclamanta este titulara dreptului de proprietate al parcelelor cu nr. cadastral 3096 și 3097, existând identitate între imobilul înscris în CF Gilău și cele două numere cadastrale anterior menționate.
Raportat la cele de mai sus, tribunalul a apreciat că reclamanta justifică atât calitate procesuală activă, cât și interes, făcând parte din categoria expropriaților nemulțumiți de cuantumul despăgubirilor acordate în sensul prevăzut de art. 9 din Legea nr. 198/2004, motiv pentru care excepția lipsei calității procesuale active și excepția lipsei de interes au fost respinse.
În acord cu prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994 coroborat cu art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, în cauză s-a dispus efectuarea unei expertize efectuată de o comisie de trei experți în sensul prevăzut de art. 25 din Legea nr. 33/1994.
Această expertiză a avut ca obiectiv evaluarea, potrivit criteriilor prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994, a despăgubirilor cuvenite pentru terenul din litigiu. Expertiza a fost efectuată de experții B.G., F.C.C. și B.Ș.
La filele 92-107, s-a depus raportul de expertiză efectuat în cauză de către experții sus menționați, din conținutul căruia rezultă că terenul în litigiu cu categoria de folosință arabil este situat pe limita dintre intravilanul și extravilanul localității Gilău, tarlaua 17, parcelele 1263-1265. În urma măsurătorilor topografice s-a stabilit suprafața terenului expropriat ca fiind de 2721 mp. Din parcela identificată mai sus, pentru realizarea autostrăzii s-a stabilit că este necesar a se expropria o suprafață de teren de 1195 mp, iar aceasta se compune din două parcele cu suprafețele de 767 mp și 429 mp. Dispunerea celor două parcele este prezentată în planul cadastral și sunt identificate în planurile cadastrale prin nr. 3096 și 3097. În urma exproprierii au stabilit experții că vechiului proprietar îi rămân două parcele în suprafață totală de 1526 mp. Au mai arătat că peste suprafața de teren expropriată se va situa traseul autostrăzii și breteaua de acces de la drumul național DN1, iar pe suprafața de teren neexpropriată este amplasată în prezent baza de producție a reclamantei.
Terenul în litigiu este situat în zona periferică a localității Gilău, spre direcția de mers către comuna Florești, pe un drum secundar, la aproximativ 500 m de drumul național DN1. Terenul beneficiază de rețele de utilități: electricitate, gaze naturale și apă.
Avându-se în vedere criteriile prevăzute la art. 26 din Legea nr. 33/1994, experții au stabilit valoarea despăgubirilor cuvenite reclamantei, la nivelul datei întocmirii raportului de expertiză ca fiind de 41.891 euro, respectiv 45,90 euro/ mp, pentru terenul situat în intravilan (aici intrând suprafața de 429 mp și 166 mp) și 24,30 euro/ mp pentru terenul situat în extravilan, (aici intrând suprafața de 600 mp). La calcularea acestei valori s-a procedat în conformitate cu standardele internaționale de evaluare - IVSC, pe baza metodologiei de evaluare prin compararea cu prețurile unor proprietăți similare și competitive cu proprietatea ce s-a evaluat și într-o corelare cu diferențele între proprietățile comparate, în număr de 6, 3 în intravilan și 3 în extravilan.
Au mai stabilit experții că pentru suprafața de teren neexpropriată, în cuantum de 1526 mp, care este în intravilan și este limitrofă amplasamentului autostrăzii, reclamantei i se cuvin despăgubiri deoarece acest teren nu va dobândi spor de valoare, ci, dimpotrivă, valoarea acestuia va fi diminuată cu 15-20%, în funcție de evoluțiile din piața imobiliară, datorită restricțiilor impuse dezvoltatorilor imobiliari, prin planul urbanistic general prin modificarea regimului tehnic al zonei impus de construcția autostrăzii, cele două parcele de teren neputând a se preta decât pentru realizarea unor plantații de protecție, poluare sonoră și gazoasă, datorată noxelor eliberate în atmosferă de autovehiculele care circulă pe autostradă.
În raport de prevederile art. 26 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 33/1994, care arată că despăgubirea se compune nu numai din valoarea reală a imobilului, ci și din prejudiciul cauzat proprietarului rezultat în urma exproprierii, experții au stabilit că daunele se compun din suma de 12.258 euro, reprezentând 1526 mp x 45,9 euro/ mp x 0,175.
La acest raport de expertiză, pârâta a formulat obiecțiuni, atât cu privire la valoarea despăgubirilor stabilite de experți, cât și cu privire la faptul că nu s-a identificat terenul din Hotărârea nr. 71 cu cel din CF Gilău. Cu referire la acest ultim aspect, tribunalul a stabilit de unde rezultă identitatea dintre cele două terenuri, așa încât aceste obiecțiuni au fost considerate nefondate de către instanță și, prin urmare, respinse.
Cu referire la valoarea terenului, experții au răspuns arătând că își mențin nemodificate rezultatele și concluziile din raportul de expertiză efectuat, valoarea de circulație a terenului fiind stabilită în baza unui amplu studiu de piață.
Tribunalul a constatat că, în conformitate cu prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite.
La calcularea acestui cuantum, experții și instanța trebuie să țină seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.
Raportat la acest text de lege, tribunalul a apreciat că despăgubirea care i se cuvine reclamantei este de 41.891 euro, în echivalent lei la curs BNR din ziua plății efective, reprezentând valoarea stabilită de experți în considerarea metodei comparației de piață și totodată se compune și din suma de 12.258 euro în echivalent lei la curs BNR din ziua plății efective, reprezentând dauna adusă proprietarului urmare a exproprierii parțiale a terenului.
Față de faptul că în ședința publică din data de 19 ianuarie 2010 reprezentanta reclamantei a arătat că nu înțelege să mai solicite cheltuieli de judecată, instanța a luat act de această poziție procesuală.
Împotriva acestei sentințe, pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. a declarat apel în termen legal.
Prin decizia civilă nr. 300 din 11 noiembrie 2010 a Curții de Apel Cluj, s-a respins apelul declarat de pârât.
Prin decizia civilă nr. 7032 din 11 octombrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost admis recursul declarat de pârât împotriva deciziei civile nr. 300/A/2010 a Curții de Apel Cluj, ce a fost casată și cauza trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe.
În considerentele deciziei de casare, se arată că, prin hotărârea obiect al recursului, nu s-a stabilit pe deplin starea de fapt, întrucât raportul de expertiză nu a respectat dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, având în vedere oferte de vânzare și, contravenind astfel, jurisprudenței constante a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a stabilit că prin preț cu care se vând în mod obișnuit imobilele de natura celui în litigiu se înțelege prețul plătit efectiv și consemnat în contracte autentice de vânzare-cumpărare și nu simple oferte de preț ale agențiilor imobiliare ori extrase de pe internet ori anunțuri de mică publicitate din ziare locale.
Pentru stabilirea despăgubirii în condițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 33/1994, s-a stabilit că se impune efectuarea unui nou raport de expertiză, probă care nu poate fi efectuată în recurs, motiv pentru care decizia din apel a fost casată și apelul trimis spre rejudecare, în vederea completării probațiunii, prin efectuarea unui nou raport de expertiză, care să țină seama de interpretarea textului de lege dată de instanța de recurs, obligatorie pentru instanța de trimitere, conform art. 315 C. proc. civ.
În rejudecare, prin decizia nr. 27/ A din 11 aprilie 2013, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, a respins apelul declarat de pârât și a dispus obligarea acestuia la plata sumei de 1.700 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantă.
În motivarea soluției sale, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente:
În condițiile în care apelul a fost trimis spre rejudecare pentru completarea probațiunii în sensul stabilirii valorii reale a terenului obiect al prezentului litigiu, soluția instanțelor de fond cu privire la excepțiile invocate de pârâtă a rămas irevocabilă.
În rejudecarea apelului, a fost completată probațiunea, depunându-se la dosar contracte autentice de vânzare-cumpărare (f. 27-52, 60-111 vol. I), dispunându-se efectuarea unui raport de expertiză care să stabilească, raportat la acestea, valoarea de circulație a imobilului la data exproprierii, respectiv la data de 23 aprilie 2008, pentru a se stabili dacă despăgubirea oferită de expropriator era sau nu una efectivă, la data efectuării primului raport de expertiză, pentru a se stabili dacă soluția primei instanțe a fost legală și temeinică, precum și la data efectuării ultimului raport de expertiză, dispus în rejudecare, pentru a se verifica dacă prețul imobilelor a suferit sau nu fluctuații în intervalul de timp dintre cele două expertize (încheierea ședinței publice din 5 aprilie 2012 (f. 113-114).
Raportul de expertiză a fost depus la dosar la data de 7 iunie 2012 și, așa cum rezultă din cuprinsul acestuia, pentru a stabili valoarea terenului la data exproprierii, acesta a avut în vedere prețuri ale imobilelor din contracte autentice de vânzare-cumpărare, altele decât cele depuse la dosar de către părți (f. 138-140); pentru a stabili valoarea terenului la data efectuării primului raport de expertiză, a avut în vedere contracte anexate acestuia (f. 141-143, 151-154); iar, pentru evaluarea raportat la data efectuării raportului de expertiză în rejudecare s-a folosit metoda comparației prin bonitare, nefiind identificate contracte de către experți (f. 143-148).
După depunerea raportului de expertiză, pârâta a depus la dosar contracte de vânzare-cumpărare privind terenul din zonă, încheiate la un moment apropiat efectuării raportului de expertiză (f. 177-183, 191-208), formulând obiecțiuni la raportul de expertiză (f. 159-165).
Reclamanta, la rândul ei, a solicitat completarea obiectivelor raportului de expertiză în sensul de a se stabili și prejudiciul suferit prin diminuarea valorii terenului rămas neexpropriat (f. 248-250).
Prin încheierea ședinței publice din 13 septembrie 2012, curtea a încuviințat obiectivul suplimentar solicitat de reclamantă, dispunând ca expertiza să stabilească dacă acesteia i s-a produs sau nu vreun prejudiciu prin exproprierea unei părți din teren, respectiv dacă s-a diminuat sau nu valoarea de circulație a porțiunii rămase în proprietatea sa, iar diminuarea acestei valori să se stabilească raportat la cele trei momente pentru care a fost dispusă expertiza inițială.
Prin aceeași încheiere, au fost încuviințate în parte și obiecțiunile formulate de pârât, solicitându-se comisiei de experți să evalueze terenul la momentul efectuării raportului de expertiză în rejudecare folosind metoda comparației directe, având în vedere contractele de vânzare-cumpărare depuse de pârâtă după efectuarea raportului de expertiză (f. 251-252).
Prin răspunsul depus la data de 6 noiembrie 2012, comisia de experți a arătat că nu poate aplica metoda comparațiilor directe, deoarece în zona în care este situat imobilul în litigiu, nu au fost efectuate tranzacții care să poată fi folosite ca și comparabile, contractele depuse de pârâtă fie având o dată prea îndepărtată față de aceea a evaluării, fie referindu-se la terenuri cu caracteristici total diferite, din zone diferite sau având alte categorii de folosință, fie fiind contracte încheiate între rude sau persoane fizice, cu prețuri la minimul grilei notariale, fie referindu-se la cote de drum sau amenajări (f. 268).
Experții au efectuat și suplimentul dispus de instanță, stabilind că terenul în suprafață de 458 mp rămas în proprietatea reclamantei a suferit o diminuare de valoare prin expropriere, pentru că nu este construibil datorită formei și restricțiilor urbanistice și nu are acces la un drum de utilitate publică (f. 269-270).
Pârâtul a formulat din nou obiecțiuni, de data aceasta, nu numai la raportul de expertiză de evaluare (f. 275-279), ci și la raportul de expertiză topografică efectuat în primul ciclu procesual (f. 286-287).
Prin încheierea ședinței publice din 6 decembrie 2012, obiecțiunile la raportul de expertiză topografică au fost respinse raportat la limitele rejudecării stabilite prin decizia de casare, care nu se referă și la identificarea cu coordonate cadastrale a terenurilor, ci doar la evaluarea lor. Au fost încuviințate în parte obiecțiunile formulate cu privire la raportul de expertiză de evaluare, solicitându-se experților să arate punctual de ce nu au ținut seama de contractele depuse la dosar de pârâtul apelant raportat la situația fiecărui teren din aceste contracte, fără a face aprecieri cu privire la calitatea părților contractante, să răspundă obiecțiunilor punctuale formulate de pârâtă privind metoda de calcul aplicată pentru stabilirea valorii terenului rămas neexpropriat și să indice de unde au tras concluzia că terenul ar fi construibil, dacă au identificat sau nu un plan urbanistic zonal din care să rezulte categoria de folosință a terenului la momentul exproprierii și ulterior acestui moment (f. 288-289).
Prin răspunsul depus la data de 16 ianuarie 2013, experții și-au menținut poziția din răspunsul anterior (f. 296-298), motiv pentru care, în temeiul art. 211 C. proc. civ., așa cum rezultă din încheierea ședinței publice din 14 februarie 2013, instanța a dispus audierea experților în ședință publică, pentru a oferi mai multe lămuriri cu privire la obiecțiunile formulate (f. 320).
La termenul de judecată din 14 martie 2013, s-au prezentat toți cei trei experți, fiind audiat expertul M.D., iar ceilalți doi experți, respectiv T.M. și L.S.N., arătând că sunt întru totul de acord cu cele relatate de acesta.
Din lămuririle date de experți în fața instanței, rezultă că aceștia nu au putut să țină seama de contractele depuse la dosar de către pârâtă, pentru că terenurile din aceste contracte au caracteristici diferite ori se află la o distanță mare față de terenul în litigiu, unul este doar drum de acces, altele suprafețe mici de 30-40 mp achiziționate doar pentru a fi alipite altor parcele, terenurile din unele contracte neputând fi identificate faptic pentru că lipsesc elementele de poziționare. Datorită acestor împrejurări, diferențele de evaluare pot fi foarte mari și nu ar reflecta valoarea reală a terenului în litigiu.
Standardele internaționale de evaluare sunt preluate după metodologia aplicată în state cu alte condiții social-economice, în care prețul se declară în mod real și are fluctuații mici, ce pot fi cuantificate prin raportare la criterii cum ar fi inflația, salariul, îmbunătățirile funciare, utilitățile din zonă etc., ceea ce nu este cazul României, unde prețurile diferă foarte mult raportat la poziția terenului, suprafața acestuia, categoria de folosință, forma geometrică, fiind dificilă comparația dintre mai multe expertize și contrazicerea părerii unui alt expert.
Pentru evaluarea terenului neexpropriat, s-a avut în vedere formula de calcul prin bonitare, care se raportează la caracteristicele concrete unui teren, aplicându-se coeficienți de corecție pozitivi sau negativi, evidențiați în raportul de expertiză, coeficienți care au ținut seama de faptul că terenul a fost împărțit în patru parcele, cel rămas în proprietatea expropriatului devenind, astfel, neconstruibil și rămânând fără acces la drumul public.
Faptul că terenul în litigiu este unul construibil rezultă din împrejurarea că este situat în intravilan care, în principiu, este construibil, terenul fiind situat în concret în zonă de case.
Împrejurarea că terenul este intravilan rezultă din planul urbanistic general al localității, care a suferit modificări datorită faptului că și traseul autostrăzii a suferit modificări intrând și în intravilan (f. 1 vol. II).
La dosar, s-a depus ulterior și planul urbanistic general al comunei Gilău (f. 12).
În primul ciclu procesual, prin raportul de expertiză întocmit în cauză, însușit de prima instanță, s-a stabilit o valoare a despăgubirii de 41.891 euro pentru terenul expropriat și de 12.258 euro pentru diminuarea valorii celui rămas în proprietatea reclamantei expropriate, deci un total de 54.149 euro.
În rejudecarea apelului, prin raportul de expertiză întocmit în cauză, au fost stabilite valori mai mari, respectiv: pentru terenul expropriat - de 60.945 euro la data exproprierii (f. 140), de 48.995 euro la data întocmirii primului raport de expertiză (f. 143) și de 29.494 euro la data întocmirii ultimei expertize (f. 147) însă, raportat la această dată, aplicându-se metoda comparației prin bonitare (f. 143) și nu cea a comparației directe, pentru că nu au fost identificate contracte privind terenuri cu caracteristici similare, așa cum rezultă inclusiv din audierea experților; pentru terenul rămas neexpropriat – 13.244 euro la data exproprierii, 10.647 euro la data efectuării primului raport de expertiză și 6.409 euro la data efectuării raportului de expertiză în rejudecare, valoarea stabilindu-se prin aplicarea la valoarea stabilită deja pentru terenul expropriat a unor coeficienți de corecție de 40% pentru că terenul a devenit neconstruibil și de 16,7 %, pentru lipsa căii de acces.
Întrucât la data exproprierii nu au fost acordate deloc despăgubiri pentru terenul rămas neexpropriat și au fost oferite despăgubiri în cuantum mai mic decât cel stabilit prin raportul de expertiză în rejudecare, plângerea reclamantei este fondată.
Raportat la data efectuării raportului de expertiză în primul ciclu procesual, valoarea stabilită cu titlu de prejudiciu pentru terenul expropriat și diminuarea valorii terenului rămas în proprietatea expropriatului prin expertiza efectuată în rejudecarea apelului este mai mare, fiind de 59.642 euro.
Apelul fiind formulat de către pârâtă, în temeiul principiului rezultând din dispozițiile art. 296 teza a II-a C. proc. civ., acesteia nu i se poate înrăutăți situația în propria cale de atac, motiv pentru care, în temeiul art. 296 teza I C. proc. civ., apelul a fost respins.
Valorile stabilite raportat la data efectuării raportului de expertiză în rejudecare sunt mai mici decât cele avute în vedere de prima instanță, însă acestea nu pot fi însușite de instanța de apel, nu doar pentru că, așa cum s-a arătat deja, a fost aplicată metoda comparației prin bonitare, neputând fi identificate contracte pentru terenuri similare, ci și pentru că apelantului nu i se poate crea o situație favorabilă doar uzând de căile de atac în vederea prelungirii procesului, pentru ca, în condiții de recesiune economică să profite apoi de scăderea prețurilor.
Fiind în culpă procesuală, în temeiul art. 298 raportat la art. 274 alin. (1) C. proc. civ., apelanta a fost obligată să-i plătească intimatei cheltuieli de judecată în sumă de 1.700 lei, reprezentând onorariul expertului achitat de reclamantă în rejudecare, conform chitanțelor de la f. 124-125 și 241-242.
Decizia curții de apel a fost atacată cu recurs de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA, care a invocat pronunțarea deciziei recurate cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), formulând următoarele critici:
1. Instanța de apel a interpretat în mod greșit dispozițiile art. 315 alin. (3) C. proc. civ. și a apreciat că „în condițiile în care apelul a fost trimis spre rejudecare pentru completarea probațiunii în sensul stabilirii valorii reale a terenului obiect al prezentului litigiu, soluția instanțelor de fond cu privire la excepțiile invocate de pârâtă a rămas irevocabilă" (filele nr. 7 și 8 din Decizia Civilă nr. 27/A/l din 1 aprilie 2013).
Or, potrivit dispozițiilor art. 315 alin. (3) C. proc. civ., după casare, instanța va judeca din nou ținând seama de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată.
Susține recurentul că reclamanta nu este persoană îndreptățită la despăgubire, întrucât aceasta nu a produs dovezi în sprijinul dovedirii corespondenței/identității dintre terenul proprietatea sa situat în parcela cu nr. top 5195/1, înscris în CF Gilău si terenurile expropriate identificate cadastral cu nr. 3096-3097.
Faptul că reclamanta a fost menționată în Hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii nr. 71/2008 emisă de Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004 - Consiliul local Gilău, cât și în procesul-verbal aferent, nu echivalează cu dovedirea calității sale de persoană îndreptățită Ia despăgubire. Din analizarea actelor atașate acestei Hotărâri se poate desprinde lesne concluzia că se impunea stabilirea identității dintre terenul expropriat și cel aflat în proprietatea reclamantei pentru a se putea stabili dreptul reclamantei la despăgubiri.
2) Instanța de control judiciar a pronunțat o hotărâre criticabilă sub aspectul legalității, pornind de la o greșită interpretare a legii și implicit a probelor administrate în susținerea recursului, sens în care invocă art. 304 pct. 9 teza ultimă C. proc. civ.
Se susține că instanța de apel a pronunțat hotărârea cu aplicarea și interpretarea greșită a dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 198/2004 și art. 26 și art. 27 din Legea nr. 33/1994, soluția instanței de rejudecare fiind întemeiată pe concluziile unui raport de expertiză judiciară întocmit de către experți tehnici cu încălcarea art. 26 din Legea nr. 33/1994 și a normelor profesionale și deontologice.
Cu privire la nelegalitatea modalității de întocmire a expertizei, recurentul susține că la termenul de judecată din 06 decembrie 2012, însăși instanța de apel a constatat caracterul nelegal al expertizei și, în pofida solicitărilor repetate ale instanței, comunicate experților, în sensul întocmirii lucrării în acord cu prevederile legale, aceștia au refuzat să se conformeze.
Pârâtul a depus la dosar mai multe contracte autentice de vânzare-cumpărare, ulterior momentului depunerii raportului judiciar, însă experții au refuzat să modifice evaluarea inițială.
Expertiza a fost întocmită cu ignorarea contractelor autentice de vânzare-cumpărare aflate Ia dosarul cauzei; toate având ca obiect imobile de același fel cu parcelele de teren care fac obiectul prezentului litigiu și care relevă prețuri de circulație mai mici decât valorile de despăgubire stabilite de către expropriator prin Hotărârea nr. 71 din 23 aprilie 2008.
Experții nu au ținut seama de categoria reală de folosință a fiecărei parcele expropriate și au întocmit raportul folosind metoda bonității, care nu respectă prevederile art. 269 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 și care este neconformă Standardelor Internaționale de Evaluare și care nu vizează prețul de tranzacționare a unor imobile caracterizate similar cu cele expropriate.
În ceea ce privește concluziile experților judiciari cu privire la prejudiciu, acesta nu a fost dovedit.
Terenul neexpropriat are suprafața de 1.526 m.p. și în privința acestuia nu se poate stabili un prejudiciu anume pentru că își menține destinația de teren agricol și se va bucura în continuare de același regim.
Or, valoarea ipotetică stabilită de experții tehnici nu poate fi considerată ca reprezentând prejudiciul suferit de reclamantă ca urmare exproprierii, aceasta neîndeplinind condițiile cerute de lege, având un caracter pur prezumtiv.
Referitor la faptul că terenurile rămase în proprietate nu mai au acces la drumurile publice, cel puțin în privința terenului identificat cadastral cu nr. 3099 în suprafață de 1068 m.p. expertiza topografică efectuată în cauză contrazice concluziile eronate ale experților judiciari.
Valoarea despăgubirii stabilite prin Hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii nr. 71/2008 se compune din prețul cu care se vând, în mod obișnuit, proprietăți imobiliare de același fel, la data întocmirii raportului și daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite.
Prin „daune” în sensul dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, legiuitorul nu a avut în vedere prejudiciul astfel cum este acesta reglementat în materia răspunderii civile delictuale, exproprierea fiind un act al puterii de stat și nu o faptă delictuală, astfel încât evaluarea prejudiciului prin raportare la factori ipotetici este nelegală, iar daunele trebuie dovedite.
Suprafața de teren rămasă neexpropriată este de 14398 m.p., or, câtă vreme nu s-a dovedit faptul că și aceasta se impune a fi expropriată în sensul art. .24 alin. (4) din Legea nr. 33/2004, în mod greșit instanța de fond a acordat despăgubiri echivalente contravalorii terenului ce rămâne în proprietatea intimaților reclamanți. Faptul că aceștia în viitor nu își vor putea folosi această suprafață în aceleași condiții ca anterior construirii autostrăzii, nu îi îndreptățește în prezent la obținerea unei despăgubiri echivalente contravalorii acestuia, nefiind vorba de un prejudiciu cert, ci de unul viitor, incert, iar astfel, în măsura în care le va fi creat un prejudiciu cert, sigur, după finalizarea lucrărilor sau chiar anterior, vor putea obține despăgubiri echitabile, în prezent însă, acesta este incert și nedovedit, greșit instanța de fond reținând contrariul, Raportat la aceste aspecte, cererea de aderare la apel apare ca nefondată.
Recurentul contestă soluția instanței și în ce privește momentul la care se stabilește cuantumul despăgubirii, susținând că în mod greșit experții s-au raportat la momentul 02 iunie 2009.
Practica judiciară s-a pronunțat în unanimitate în sensul în care valoarea de despăgubire trebuie determinată în funcție de momentul întocmirii raportului de expertiză.
Experții nu au ținut seama de dispozițiile legale și de îndrumările cuprinse în decizia de casare, în rejudecare, instanța interpretând în mod greșit dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, a omologat despăgubirea stabilită de către experți pentru momentul 02 iunie 2009 - data întocmirii raportului în primul ciclu procesual, atât pentru suprafețele expropriate, cât și pentru prejudiciul suferit de către reclamantă.
Evaluarea imobilului expropriat la momentul 02 iunie 2009 nu respectă prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 și încalcă dispozițiile deciziei de casare.
Având în vedere aceste aspecte, rezultă că singura despăgubire la care instanța ar fi putut să se raporteze, în condițiile în care ar fi apreciat că a fost stabilită în mod legal și doar dacă, din probatoriul administrat, acest cuantum nu era combătut de alte înscrisuri, era despăgubirea aferentă momentului întocmirii raportului de expertiză din acesta etapă procesuală, respectiv cea de 29.494 euro pentru suprafețele expropriate si cea de 6.409 euro pentru prejudiciul suferit de către reclamantă.
Art. 315 alin. (3) C. proc. civ. prevede că: „în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului”.
Așadar, dispozițiile de îndrumare cuprinse în decizia de casare erau obligatorii pentru instanța de apel. Cu toate acestea, instanța de control judiciar nu a respectat textul de lege indicat mai sus, pronunțând o hotărâre fără a verifica dacă proba cu expertiză tehnică evaluatorie administrată corespunde exigențelor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
Deși instanța de rejudecare a dispus refacerea probei cu expertiză judiciară evaluatorie în condițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, aceasta a avut ca obiectiv stabilirea despăgubirii și la alte 2 momente în timp, altele decât acela reglementat imperativ în cuprinsul art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Instanța era obligată să cenzureze concluziile experților și să stabilească cuantumul despăgubirilor prin raportare la întregul material probator administrat în cauză, astfel cum se dispune și prin decizia de casare, obligatorie pentru instanța de rejudecare.
Cu alte cuvinte, instanța trebuia să țină cont de contractele de vânzare-cumpărare depuse de pârât la dosar, care vizează tranzacții din perioada 2011 - 2012 și pe care experții le-au utilizat în numeroase alte cauze care au avut ca obiect terenuri similare cu cele care fac obiectul prezentei cauze.
Printr-o analiză reală comparativă, instanța de rejudecare ar fi putut constata că prețul de circulație al terenului expropriat se situează cu mult sub valoarea propusă prin raportului de expertiză.
Rațiunea casării inițiale a hotărârii nr. 300/A/l din 1 noiembrie 2010 fost tocmai aceea de a se rejudeca apelul pârâtului în baza unui nou raport care să fie realizat în conformitate cu prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994, respectiv în funcție de valorile relevate de contracte autentice de vânzare-cumpărare, care privesc terenuri situate în corn. Gilău jud. Cluj, încheiate în anul 2012.
Or, instanța de control judiciar, acceptând concluziile unui raport de expertiză vădit nelegal, nu a surprins chiar esența deciziei nr. 7032 din 11 octombrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a stabilit în mod imperativ că lucrarea de evaluare trebuie să se întemeieze pe prețul de piață al imobilelor similare din aceea si unitate administrativ-teritorială, astfel cum rezultă din tranzacții încheiate în perioada relevantă. (iunie 2012.)
Recurentul solicită admiterea recursului și, în principal, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe în vederea efectuării unei noi expertize, cu respectarea dispozițiilor legale, iar în subsidiar, modificarea deciziei recurate, iar pe fond, respingerea acțiunii
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține următoarele:
1). În ce privește primul motiv de recurs, instanța reține că, în conformitate cu dispozițiile imperative cuprinse în art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
În speță, prin hotărârea pronunțată de instanța de fond, respectiv sentința civilă nr. 75 din 26 ianuarie 2010 a Tribunalului Cluj, au fost respinse excepțiile lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes a reclamantei, invocate de pârât și a fost soluționată acțiunea pe fond, în sensul admiterii acesteia.
Hotărârea pronunțată de curtea de apel în soluționarea apelului declarat de pârât împotriva acestei hotărâri, nu a schimbat soluția în ce privește modul de soluționare a excepțiilor invocate.
În recursul exercitat împotriva acestei decizii, pârâtul a reiterat excepțiile lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes a reclamantei.
Prin decizia nr. 7032 din 11 octombrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de pârât, a casat decizia curții de apel și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului.
Așa fiind, având în vedere că hotărârea pronunțată în apel în primul ciclu procesual a fost casată, iar prin apelul exercitat împotriva hotărârii fondului și apoi, prin recursul exercitat împotriva deciziei din apel, pârâtul a contestat modul de soluționare a excepțiilor invocate, în rejudecare, instanța de apel avea obligația să se pronunțe și cu privire la excepții, în conformitate cu dispozițiile art. 315 alin. (3) C. proc. civ.
Se constată astfel că este greșită concluzia din decizia recurată, în sensul că „soluția instanțelor de fond cu privire la excepțiile invocate de pârâtă a rămas irevocabilă”, motiv pentru care se impune admiterea recursului și trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului, pentru ca instanța să se pronunțe cu privire la excepțiile lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes a reclamantei, contestate de pârât în apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 75 din 26 ianuarie 2010 a Tribunalului Cluj.
2). Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs, instanța reține următoarele:
Stabilirea valorii de circulație a imobilului supus exproprierii constituie unicul element necesar în scopul determinării unei despăgubiri juste și echitabile în accepțiunea legii generale în materie, dar și a normelor constituționale (art. 44 din Constituție).
Reținându-se caracterul excepțional al cedării proprietății prin expropriere și în scopul asigurării unei protecții depline și adecvate a dreptului de proprietate privată, dispoziția menționată din legea fundamentală a fost preluată ca atare în Legea nr. 33/1994, prin art. 1 din acest act normativ legiuitorul statuând că „exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate face numai pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă și prealabilă despăgubire, prin hotărâre judecătorească”.
Conform art. 26 din Legea nr. 33/1994 „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite”.
„La stabilirea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, „luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.”.
Se constată astfel că textul de lege stabilește atât criteriile de determinare a despăgubirii, compusă din valoarea reală a bunului și prejudiciul cauzat expropriatului, cât și momentul stabilirii cuantumului despăgubirii, respectiv „data întocmirii raportului de expertiză”.
Textul de lege prevede cu claritate și fără posibilitate de interpretare care este momentul în raport cu care experții au a calcula și instanțele de judecată au a stabili cuantumul despăgubirii, anume momentul „întocmirii raportului de expertiză”.
În speță, instanța de apel a înlăturat aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 pe motiv că valorile stabilite în raport de data efectuării raportului de expertiză în rejudecare sunt mai mici decât cele avute în vedere de prima instanță și nu pot fi însușite de instanța de apel pentru că experții au aplicat metoda comparației prin bonitare, întrucât nu au putut fi identificate contracte pentru terenuri similare, precum și pentru că „apelantului nu i se poate crea o situație favorabilă doar uzând de căile de atac în vederea prelungirii procesului, pentru ca, în condiții de recesiune economică să profite apoi de scăderea prețurilor”.
Această interpretare a art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 este eronată, și nu este de natură să respecte nici textul constituțional menționat, care nu îngăduie, pentru determinarea justeții cuantumului despăgubirilor, să se judece în echitate. Ca atare, cuantumul despăgubirilor trebuie stabilit prin raportare la momentul arătat în art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, indiferent după cum prețul imobilelor la data întocmirii raportului de expertiză este mai mic sau mai mare decât prețul de la data expertizei efectuate la fond.
Întrucât reclamanta a înțeles să-și asume demersul judiciar prin intermediul căruia a înțeles să conteste cuantumul despăgubirii stabilite de expropriator, aceasta trebuie să-și asume și momentul în raport de care urma să se stabilească judiciar despăgubirea, neputându-se stabili cuantumul despăgubirii la un alt moment, contrar normei de drept, sub motivul existenței unor fluctuații ale prețurilor de tranzacționare a terenurilor similare celui expropriat pe piața imobiliară.
Totodată, indiferent dacă se dispunea refacerea sau completarea expertizei ori administrarea acesteia potrivit îndrumărilor din decizia de casare, această dispoziție avea semnificația concretizării reperului temporal prevăzut de art. 26 alin. (2) - („data efectuării expertizei”) pentru determinarea valorii despăgubirilor în cauză, neexistând nicio rațiune nici de ordin procesual, nici decurgând din vreo normă a legii speciale, spre a se opta pentru data întocmirii lucrării la prima instanță, câtă vreme calea de atac a fost legal exercitată, iar apelantul a invocat în mod procedural vătămarea ce i s-a produs prin expertiza efectuată cu încălcarea dispozițiilor legale.
Pe cale de consecință, stabilind cuantumul despăgubirii în funcție de prețul terenurilor la nivelul anului 2009, instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală decurgând din interpretarea greșită a art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, motiv pentru care critica recurentului, sub acest aspect, este fondată.
Recurentul a susținut încălcarea art. 26 din Legea nr. 33/1994 și pentru că expertiza pe care instanța de apel și-a fundamentat soluția nu s-ar fi raportat la criteriile prevăzute de acest text de lege în ceea ce privește stabilirea cuantumului despăgubirilor, respectiv prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială.
Sub acest aspect, se constată că din dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 rezultă cele două aspecte esențiale ce interesează obiectivele la care trebuie să răspundă experții desemnați de către instanța de judecată, respectiv prețul de piață al imobilelor, astfel cum rezultă din tranzacții încheiate în perioada relevantă și, eventual, din oferte de tranzacționare, iar în al doilea rând, momentul de referință al determinării cuantumului despăgubirilor, care este cel al întocmirii raportului de expertiză în cursul judecății.
Sintagma „prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele” are semnificația de preț plătit efectiv, respectiv prețul de tranzacționare a bunului, consemnat ca atare în contracte de vânzare-cumpărare.
În speță, instanța de apel a reținut că valorile stabilite în raport de data efectuării raportului de expertiză în rejudecare sunt mai mici decât cele avute în vedere de prima instanță, însă acestea nu pot fi însușite de instanță pentru că a fost aplicată metoda comparației prin bonitare, neputând fi identificate contracte pentru terenuri similare.
Instanța avea obligația de a cere experților să facă verificări cu privire la prețurile terenurilor ce rezultau din tranzacțiile încheiate în zonă, la agenții imobiliare, notari, publicații de specialitate din zonă, urmând ca pe baza informațiilor primite privind tranzacțiile încheiate în zonă să procedeze la evaluare, luând în considerare prețurile din aceste tranzacții.
Numai în măsura în care informațiile culese în urma acestor verificări indicau neîncheierea de contracte de vânzare-cumpărare cu privire la imobilele din zonă, experții puteau apela la alte comparabile decât prețul de vânzare în determinarea despăgubirilor aferente exproprierii.
Expertiza nu este, însă, însoțită de nici un document care să ateste rezultatul negativ al unei asemenea verificări, or în absența acestei dovezi atașate raportului de expertiză nu se putea accepta evaluarea.
Având în vedere aceste considerente, urmează a se constata că, prin hotărârea atacată, nu s-a stabilit pe deplin situația de fapt a cauzei pendinte, raportul de expertiză judiciară întocmit în faza judecății în apel nesocotind cu evidență dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 și dispozițiile deciziei de casare pronunțată în primul ciclu procesual.
Pentru stabilirea valorii despăgubirii, cu respectarea dispozițiilor legale menționate și a deciziei de casare pronunțată în primul ciclu procesual, se constată că se impune refacerea expertizei, probă incompatibilă cu structura recursului, potrivit dispozițiilor art. 305 C. proc. civ.
Prin urmare, constatând că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu nerespectarea dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 și ale art. 315 C. proc. civ., în ceea ce privește stabilirea despăgubirilor cuvenite reclamantei, în baza art. 312 alin. (1)-(3) cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul și va casa decizia recurată, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeași curte de apel, în vederea refacerii probatoriului sub toate aspectele care au condus la încălcarea dispozițiilor legale menționate.
Astfel, urmează ca instanța de apel să dispună efectuarea expertizei, de către comisia de experți constituită în condițiile art. 25 din aceeași lege, urmând ca experții să stabilească despăgubirile cuvenite reclamantei în raport de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză în rejudecare, respectiv iunie 2012 - astfel cum s-a stabilit prin decizia nr. 7032 din 11 octombrie 2011 pronunțată de I.C.C.J. în primul ciclu procesual, preț rezultat din contracte de vânzare cumpărare autentice, încheiate cât mai aproape de acest moment.
Doar în cazul în care, în urma unor verificări reale (prin administrarea probatoriului necesar) efectuate de instanță în legătură cu existența unor asemenea acte juridice la data întocmirii raportului de expertiză, se va constata că nu există asemenea tranzacții, se vor avea în vedere alte metode propuse de experți.
De asemenea, cum s-a subliniat mai sus, data despăgubirilor va fi cea a raportului de expertiză de la momentul rejudecării apelului, astfel cum s-a stabilit prin decizia de casare pronunțată în primul ciclu procesual, urmând a se stabili și daunele aduse proprietarilor prin expropriere.
În rejudecare, instanța va analiza și excepțiile lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes a reclamantei, invocate de pârât, precum și criticile privind prejudiciul suplimentar datorat reclamantei, raportat la probele din dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N. din România SA împotriva deciziei civile nr. 27/ A din 11 aprilie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă.
Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceiași curte de apel.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 ianuarie 2014.