Ședințe de judecată: Mai | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia a II-a civilă

Decizia nr. 1386/2014

Ședința publică de la 4 aprilie 2014

Constată că, prin sentința civilă nr. 474/ C din 10 decembrie 2012 Tribunalul Brașov a respins excepția lipsei calității procesuale active și excepția lipsei de interes a reclamantei. A respins excepția lipsei de obiect a petitului de constatare a nulității actului subsecvent și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei B.R.M. A respins acțiunea formulată și completată de reclamanta Asociația Pro Brașov în contradictoriu cu pârâții C.C.I. Brașov, N.I., SC P.R. SA, societate în insolvență, prin administrator judiciar I.D.I. Sprl, B.R.M. și O.R.C. de pe lângă Tribunalul Brașov. A respins cererea pârâtului N.l. cu privire la obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Prima instanță, analizând actele și lucrările dosarului și, deliberând cu prioritate asupra excepțiilor invocate, a reținut următoarele:

Excepția lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes a reclamantei Asociația Pro Brașov sunt strâns legate una de alta așa încât au fost analizate împreună. Instanța a constatat că excepțiile sunt nefondate și au fost respinse. Legitimarea procesuală activă și, implicit, interesul, sunt determinate, pe de o parte, de natura nulității, invocate, respectiv nulitate absolută și, în al doilea rând, de calitatea de acționar majoritar pe care reclamanta o deține în cadrul SC P.R. SA, conferită, inițial, prin O.U.G. nr. 115/2003 și, ulterior, recunoscută prin hotărârile judecătorești pronunțate în multiplele litigii purtate între Asociația Pro Roman și N.l., hotărâri opozabile și terților ca efect al înregistrării lor în Registrul Comerțului Brașov.

Excepția lipsei de obiect a petitului de constatare a nulității actului subsecvent, prin care pârâtul N.l. i-a înstrăinat pârâtei B.R.M. acțiunile dobândite de la pârâta C.C.I. și a petitului de radiere din Registrul Comerțului a calității de acționar a pârâtei B.R.M. precum și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei B.R.M. au fost apreciate ca nefondate și au fost respinse. Este adevărat că prin dispozitivul sentinței civile nr. 54/ C din 30 ianuarie 2012, irevocabilă prin Decizia nr. 1308/ R din 02 iulie 2012 a Curții de Apel Brașov s-a constatat nulitatea absolută a acțiunilor la purtător deținute de intervenienta B.R.M. și s-a dispus radierea din Registrul Comerțului a acestor acțiuni și a intervenientei B.M.R. din calitatea de acționar cu acțiuni la purtător, însă, din considerentele acestei sentințe a rezultat în mod clar că instanța care a pronunțat această soluție nu a avut în vedere acțiunile la purtător dobândite de pârâtul N.l. de la pârâta C.C.I., ci acțiuni distincte, emise ca urmare a unor majorări de capital. Cu privire la acțiunile la purtător dobândite de pârâta B.R.M. de la pârâtul N.I. ca urmare a contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu C.C.I., în considerentele sentinței nr. 54/C/2012 s-a arătat că instanța sesizată cu soluționarea acțiunii de constatare a nulității absolute a acestui contract va analiza legalitatea tranzacției inițiale și a celei subsecvente.

Din moment ce contractul de vânzare-cumpărare acțiuni la purtător încheiat între C.C.I. și N.l. nu a făcut obiectul cauzei în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 54/C/2012 este firesc că nu se putea analiza în acel dosar doar actul subsecvent acestuia încheiat între pârâții N.I. și B.R.M.

Pe fond, instanța, raportat la motivele de nulitate invocate de reclamantă prin acțiunea astfel cum a fost completată, a reținut următoarele:

Pârâta C.C.I. a deținut și înainte de conversie și după conversie acțiuni în cadrul SC P.R. SA.

Hotărârea A.G.E.A. din 07 iunie 2006 de conversie a acțiunilor a fost anulată prin sentința civilă nr. 31/ CC din 06 februarie 2011 a Tribunalului Brașov (Dosar nr. 5189/62/2008).

La data încheierii contractului ce face obiectul analizei, efectele Hotărârii A.G.E.A. din 07 iunie 2006 erau suspendate prin Decizia nr. 575/ R din 17 noiembrie 2006 - fila 52 vol. II (Dosar nr. 933/62/2006) de Curtea de Apel Brașov, până la soluționarea cauzei pe fond iar aceasta din urmă a fost soluționată prin sentința Civilă nr. 8/ CC din 20 februarie 2008 de Tribunalul Brașov (fila 38 vol. II - luându-se act de renunțarea la judecată a C.C.I. Brașov și fiind respinsă cererea U.G.I.R. care renunțase la însuși dreptul pretins). Cererile de suspendare și de anulare a Hotărârii A.G.E.A. din 07 iunie 2006 privind conversia acțiunilor fuseseră promovate de C.C.I. Brașov și U.G.I.R., întemeindu-se, în esență, pe ideeâ că N.l. nu avea calitatea de acționar al SC P.R. SA.

Primul motiv de nulitate invocat de reclamantă a vizat faptul că actul supus analizei ar fi lipsit de obiect determinat câtă vreme pârâta C.C.I. a înstrăinat acțiuni la purtător provenite din conversia acțiunilor (din nominative în la purtător), conversie cu privire la care s-a constatat nulitatea absolută, cu efecte și pentru trecut, ex tune.

Lucrul vândut trebuie să îndeplinească următoarele condiții: să fie în comerț (în circuitul civil), să existe în momentul încheierii contractului sau să poată exista în viitor, să fie determinat sau determinabil, licit și posibil și să fie proprietatea vânzătorului. Este de necontestat că acțiunile înstrăinate de pârâta C.C.I. erau proprietatea acesteia. Nu se poate spune că aceste acțiuni nu existau, doar din simplul motiv că ele erau, de fapt, nominative și nu la purtător; ele sunt determinabile chiar și în urma constatării nulității hotărârii de conversie a acțiunilor din nominative în la purtător, câtă vreme pârâta C.C.I. a transmis dreptul de proprietate asupra tuturor acțiunilor.

În privința aplicării principiului anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului inițial, resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis, acesta este o consecință a celorlalte două principii ale efectelor nulității -retroactivitatea și repunerea părților în situația anterioară - cât și a unui alt principiu de drept și anume "nemo dat quod non habet" sau "nemo plus iuris ad allium transferre potest, quam ipse habet", în sensul că, dacă se dovedește că transmițătorul nu putea transmite un drept, deoarece s-a desființat titlul său, prin anularea actului, nici subdobânditorul nu putea dobândi mai mult.

Prin urmare, acest principiu poate fi definit ca acea regulă de drept în baza căreia anularea actului inițial primar atrage anularea și a actului subsecvent, următor, datorită legăturii sale cu primul.

Deși între actul de vânzare-cumpărare care face obiectul prezentei cauze (prin care C.C.I. a înstrăinat acțiunile deținute către pârâtul N.l.) și Hotărârea A.G.E.A. de conversie a acțiunilor există o oarecare legătură, totuși, față de cele arătate mai sus, titlul în baza căruia pârâta C.C.I. a înstrăinat acțiunile nu a fost anulat și nici nu depinde de valabilitatea Hotărârii A.G.E.A. din 07 iunie 2006 de conversie a acțiunilor.

Hotărârea A.G.E.A. de conversie a produs doar efecte cu privire la natura acțiunilor, nu și cu privire la însuși dreptul pârâtei C.C.I. de a dispune de acțiuni (indiferent de natura lor).

Așadar, între Hotărârea A.G.E.A. de conversie și contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni la purtător nu există o legătură de natură a determina nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare.

Dreptul de proprietate al pârâtei C.C.I. asupra acțiunilor era preexistent Hotărârii A.G.E.A. de conversie și de aceea constatarea nulității absolute a acestei hotărâri nu conduce, automat, în baza principiului enunțat deja, la constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare.

În privința nerespectării prevederilor legale și statutare referitoare la transmiterea acțiunilor, instanța a reținut că dispozițiile din Actul Constitutiv o obligau pe pârâta C.C.I. să notifice Consiliului de Administrație intenția de vânzare. Din actul depus de pârâta C.C.I. (fila 146 vol. II) rezultă că aceasta și-a îndeplinit obligația prevăzută de art. 10 din Actul Constitutiv iar, în măsura în care Consiliul de Administrație nu și-a îndeplinit obligațiile ce-i reveneau ca urmare a notificării, acest aspect nu este de natură să atragă nulitatea contractului de vânzare-cumpărare, ci, cel mult, răspunderea membrilor Consiliului de Administrație.

În ce privește nerespectarea dispozițiilor art. 98 din Legea societăților comerciale, constând în lipsa declarației înscrise în registrul acționarilor, instanța a constatat că dispozițiile legale nu sancționează cu nulitatea absolută actul încheiat cu încălcarea art. 98, ci, cel mult, cu o nulitate relativă cu un regim juridic distinct de nulitatea absolută. în același timp, instanța a mai reținut că registrul acționarilor era închis la data la care a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare.

Raportat la considerentele expuse, a fost respinsă, ca nefondată, acțiunea principală a reclamantei, privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni la purtător.

Față de această soluție, au fost respinse și petitele accesorii și cererile pentru acordarea cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel reclamanta Asociația Pro Brașov. Prin Decizia civilă nr. 27/ Ap din 23 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost admis apelul declarat de reclamanta Asociația Pro Brașov împotriva sentinței civile nr. 474/C/2012 a Tribunalului Brașov, secția a ll-a civilă, contencios administrativ și fiscal, care a fost schimbată în tot și, pe cale de consecință, a fost admisă acțiunea formulată și precizată de reclamanta Asociația Pro Brașov în contradictoriu cu pârâta C.C.I. Brașov, N.l., SC P.R. SA, B.R.M. și O.R.C. de pe lângă Tribunalul Brașov. S-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare acțiuni la purtător încheiat cu încheierea de legalizare semnătură din 06 aprilie 2007 la B.N.P. T.V. și a actului subsecvent încheiat între părțile N.l. și B.R.M. S-a dispus radierea calității de acționari a dobânditorilor din R.A.R.C. Au fost obligați intimații C.C.I. Brașov, N.l., B.R. să plătească apelantei suma de 6.350 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronuța această sloluție, instanța de apel a reținut următoarele:

Prin contractul legalizat la data de 06 aprilie 2007 sub nr. 4120, pârâta C.C.I. a vândut pârâtului N.l. toate acțiunile reprezentând întreaga participare a C.C.I. la capitalul social al SC P.R. SA, respectiv 2.063 acțiuni la purtător.

Inițial, acțiunile SC P.R. SA au fost acțiuni nominative însă, printr-o Hotărâre A.G.E.A. din 07 iunie 2006, s-a decis conversiunea lor din nominative în la purtător.

La data încheierii contractului efectele Hotărârii A.G.E.A. de conversie a acțiunilor din nominative în la purtător erau suspendate prin Decizia nr. 575/R/2006 a Curții de Apel Brașov iar ulterior Hotărârea A.G.E.A. respectivă a fost anulată cu efect retroactiv prin hotărâre judecătorească irevocabilă. în consecință, câtă vreme pârâta C.C.I. a înstrăinat acțiuni la purtător provenite din conversia acțiunilor din nominative în la purtător, conversie cu privire la care s-a constatat nulitatea absolută, contractul de vânzare - cumpărare este lipsit de obiect iar sancțiunea ce intervine în astfel de cazuri este nulitatea absolută. Desființarea retroactivă a conversiei acțiunilor duce la concluzia că asemenea acțiuni la purtător nu au existat niciodată și, pe cale de consecință, nu puteau fi tranzacționate.

În opinia instanței de apel, nu se poate considera că se poate face abstracție de natura juridică a acțiunilor în sensul constatării înstrăinării unor acțiuni pur și simplu fără o determinare juridică concretă a acestora, câtă vreme regimurile juridice ale diferitelor tipuri de acțiuni sunt specifice iar condițiile de tranzacționare sunt diferite. Pe cale de consecință, pentru lipsa obiectului, instanța de apel a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare acțiuni la purtător și, potrivit principiului anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului inițial, a constatat și nulitatea actului subsecvent încheiat între pârâții N.l. și B.R.M. A dispus radierea calității de acționari a dobânditorilor din R.A.R.C., iar părțile căzute în pretenții au fost obligate la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei soluții au declarat recurs: B.R.M., C.C.I. Brașov și N.I.

Cât privește recursul declarat de pârâta B.R.M. se va avea în vedere că deși recurenta a fost legal citată pentru termenul de astăzi cu mențiunea de a depune, în completare, o taxă judiciară de timbru de 6.504 lei și un timbru judiciar de 4,7 lei, aceasta nu a înțeles să se conformeze dispozițiilor instanței. Se constată, astfel, că obligația ce îi revenea, sub aspectul timbrajului, este insuficient satisfăcută.

Potrivit art. 20 din Legea nr. 146/1997: "(1) Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat. (2) Dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, ori dacă, în cursul procesului, apar elemente care determină o valoare mai mare, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată. în cazul când se micșorează valoarea pretențiilor formulate în acțiune sau în cerere, după ce a fost înregistrată, taxa judiciară de timbru se percepe la valoarea inițială, fără a se ține seama de reducerea ulterioară. (3) Neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii".

Potrivit art. 3 din O.G. nr. 32/1995 modificată prin Legea nr. 123/1997: "(2) în cazul în care cererile prevăzute la alin. (1), indiferent dacă privesc fondul sau o cale de atac, au ca obiect o valoare mai mare de 1.000 lei, se aplică timbre judiciare de 1,5 lei, dacă valoarea este de peste 1000 lei, se aplică timbre judiciare de 3 lei, iar dacă valoarea este de peste 10.000 lei, se aplică timbre judiciare de 5 lei".

Art. 9 din același act normativ prevede că, pentru „cererile pentru care se datorează timbru judiciar, nu vor fi primite și înregistrate, dacă nu sunt timbrate corespunzător. în cazul nerespectării dispozițiilor prezentei ordonanțe, se va proceda conform prevederilor legale în vigoare referitoare la taxa de timbru".

Pentru considerentele de fapt și de drept reținute mai sus, se va anula, ca insuficient timbrat, recursul declarat de recurenta pârâtă B.R.M. împotriva Deciziei civile nr. 27/ Ap din 23 aprilie 2013 pronunțată Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale.

Cât privește recursul declarat de pârâta C.C.I. Brașov se va reține că aceasta a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a susținut că instanța de apel a aplicat greșit prevederile legale privind lipsa obiectului actului juridic, din moment ce anularea Hotărârii A.G.E.A. din 07 iunie 2006 nu a avut niciun efect asupra existenței celor 2.063 acțiuni ale C.C.I. Brașov, numerotate de la 37128 la 39190, reprezentând 5% din capitalul social al SC P.R. SA.

S-a mai învederat că instanța de apel a aplicat greșit prevederile legale în privința efectelor nulității hotărârii A.G.E.A. din 07 iunie 2006.

Pârâta C.C.I. Brașov a mai afirmat că actul juridic ce formează obiectul prezentului litigiu este valabil și din perspectiva celorlalte critici formulate de reclamanta Asociația Pro Brașov.

Cât privește recursul declarat de pârâtul N.I. se va reține că acesta a invocat ca motiv de recurs faptul că instanța de apel a interpretat în mod greșit condițiile contractului de vânzare - cumpărare acțiuni și a aplicat greșit legea în ceea ce privește motivele de nulitate absolută care pot atrage desființarea contractului, invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Analizând decizia recurată în raport de criticile formulate de către C.C.I. Brașov și N.I., în limitele controlului de legalitate și temeiurile de drept invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursurile sunt fondate pentru considerentele care succed:

Ca și chestiune prealabilă analizei motivelor de recurs, Înalta Curte de Casație și Justiție are în vedere că, dat fiind caracterul nedevolutiv al recursului, soluționând calea de atac, nu rejudecă pricina în fond, ci verifică numai dacă hotărârea recurată este pronunțată cu respectarea prevederilor legale, urmând ca,dacă se constată nelegalitatea acesteia, să modifice hotărârea prin prisma motivelor de recurs.

În prezenta cauză, Curtea de Apel Brașov a reținut ca unic motiv pentru declararea nulității absolute a Contractului lipsa de obiect a acestuia. Hotărârea Curții de Apel Brașov nu a fost recurată de reclamanta Asociația Pro Brașov, astfel încât a intrat în puterea lucrului judecat sub aspectul respingerii de către Tribunalul Brașov a celorlalte critici/argumente ale reclamantei. Așa fiind, în soluționarea recursului, Înalta Curte de Casație și Justiție urmează să determine în ce măsură Curtea de Apel Brașov a respectat și a aplicat în mod corect legea atunci când a decis că actul juridic de vânzare-cumpărare de acțiuni este lovit de nulitate absolută pentru lipsa obiectului.

Având în vedere caracterul nedevolutiv al căii de atac și limitele judecării recursului, instanța de recurs nu poate analiza în ce măsură contractul de vânzare-cumpărare este afectat de alte cauze de nulitate, iar din această perspectivă, argumentele intimatei-reclamante trebuie respinse.

Oricum, chiar dacă instanța de recurs ar aprecia că poate analiza și alte cauze de nulitate decât lipsa obiectului, în virtutea principiului disponibilității, singurele cauze de nulitate ce pot fi judecate în acest dosar sunt cele invocate de reclamanta Asociația Pro Brașov prin cererea de chemare în judecată, motivele de nulitate noi invocate pentru prima dată în recurs/apel neputând fi analizate în prezentul cadru procesual.

În ce privește cauzele suplimentare de nulitate invocate de reclamantă prin motivele de apel, dar și prin apărările formulate în fața instanței de recurs, acestea nu pot forma obiectul judecății în prezentul dosar din moment ce instanța nu a fost învestită în mod legal cu soluționarea lor, față de prevederile art. 294 alin. (1) coroborat cu art. 132 C. proc. civ.

Prin urmare, având în vedere că prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a invocat exclusiv nulitatea absolută pentru (I) lipsa obiectului actului juridic, (II) nerespectarea prevederilor art. 98 din Legea nr. 31/1990 și (III) nerespectarea prevederilor actului constitutiv cu privire la obținerea consimțământului acționarului majoritar pentru cesiunea de acțiuni, acestea sunt singurele cauze de nulitate care pot fi discutate și analizate în acest dosar.

Cum prin întâmpinarea formulată în recurs, intimata-reclamantă Asociația Pro Brașov invocă aspecte de fapt și motive de nulitate a contractului ce exced atât limitele judecății recursului, cât și limitele învestirii instanței de fond și tind la o modificare inadmisibilă a cauzei cererii de chemare în judecată, acestea nu vor putea fi reținute de către Înalta Curte de Casație și Justiție.

Motivele noi de nulitate care sunt invocate de Asociația Pro Brașov prin întâmpinarea la recurs și care nu au fost invocate prin cererea de chemare în judecată sunt următoarele: încheierea contractului s-a realizat în frauda legii; conform contractului a avut loc înstrăinarea unor acțiuni cu valoare nominală de 10 lei, în timp ce în realitate valoarea nominală ar fi fost de 500 de lei; nerespectarea dreptului de preferință al acționarilor; modalitatea de stabilire a prețului nu a fost dovedită în cauză ca fiind una serioasă; înstrăinarea acțiunilor la un preț mai mic decât prețul de vânzare.

În măsura în care reclamanta era nemulțumită de constatările instanței de apel sau intenționa să supună judecății în fața prezentei instanțe și alte aspecte decât nulitatea pentru lipsa obiectului, avea obligația să investească instanța în acest sens, prin formularea în termen legal a unui recurs. întâmpinarea formulată de Asociația Pro Brașov nu poate fi calificată ca o aderare la recursul pârâților, având în vedere că instituția aderării nu este incidență în etapa recursului. A judeca în sens contrar, ar însemna o ignorare a deosebirilor de natură și de regim juridic dintre apel și recurs și extinderea, prin analogie, a unor instituții incompatibile cu etapa procesuală a recursului.

În concluzie, asupra chestiunii prealabile, în recurs nu se pot modifica obiectul și cauza cererii, iar în lipsa unui recurs al reclamantei, susținerile acesteia din întâmpinare pot fi luate în considerare de prezenta instanță numai în măsura în care se circumscriu limitelor judecății recursului și vizează argumente în susținerea legalității deciziei instanței de apel de a constata nulitatea absolută a contractului pentru lipsa obiectului.

Cât privește fondul celor două recursuri, răspunzând printr-un considerent comun, se constată că hotărârea recurată este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Prin decizia atacată, Curtea de Apel Brașov a reținut ca unic motiv pentru declararea nulității absolute a contractului lipsa de obiect a acestuia. Astfel, instanța de apel a apreciat că: „Desființarea retroactivă a conversiei acțiunilor duce la concluzia că astfel de acțiuni la purtător nu au existat niciodată și, pe cale de consecință, nu puteau fi tranzactionate".

Decizia instanței de apel este rezultatul aplicării greșite a prevederilor legale privind noțiunea de acțiune a unei societăți comerciale și a celor privind nulitatea pentru lipsa obiectului actului juridic, precum și a prevederilor privind efectele nulității hotărârilor A.G.E.A.

Instanța de apel a aplicat greșit prevederile legale privind lipsa obiectului actului juridic, din moment ce anularea Hotărârii A.G.A. din 07 iunie 2006 nu a avut niciun efect asupra existentei celor 2.063 acțiuni ale C.C.I. Brașov, numerotate de la 37128 la 39190, reprezentând 5% din capitalul social al SC P.R. SA.

Potrivit art. 91 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale: „în societatea pe acțiuni, capitalul social este reprezentat prin acțiuni emise de societate, care, după modul de transmitere, pot fi nominative sau la purtător".

Prin urmare, acțiunea, indiferent că este nominativă sau la purtător, reprezintă o fracțiune a capitalului social, un titlu reprezentativ al contribuției asociatului, care conferă titularului calitatea de acționar. Tipul acțiunii - nominativă sau la purtător - reprezintă o calitate specifică a acesteia determinată prin raportare la modul de transmitere. Dar, în esență, atât acțiunile nominative, cât și cele la purtător desemnează același obiect - o fracțiune a capitalului social. Caracteristicile nominativ sau la purtător nu sunt de esența acțiunii, ci se referă doar la modalitatea/procedura de transfer căreia îi este supus fiecare tip de acțiune.

În prezenta cauză, este de necontestat faptul că, C.C.I. Brașov deținea număr de 2.063 de acțiuni, numerotate de la 37128 la 39190, reprezentând o participație de 5% din capitalul social al societății PRO ROMAN SA (a se vedea în acest sens actul constitutiv al societății SC P.R. SA - fila 152, vol 1 din dosarul de fond și extrasul din Registrul Acționarilor - fila 120, vol. II din dosarul de fond).

Prin urmare, acțiunile reprezentând participarea C.C.I. la capitalul social al societății SC P.R. SA, ce au format obiectul contractului în litigiu, existau la momentul încheierii acestui contract.

Hotărârea A.G.E.A. din 07 iunie 2006, prin care s-a decis conversiunea acțiunilor societății SC P.R. SA din acțiuni nominative în acțiuni la purtător a adus modificări doar în ceea ce privește modul de transmitere a acțiunilor, dar nu a schimbat în niciun fel contribuția C.C.I. Brașov la capitalul social al acestei societăți și nici calitatea acesteia de acționar, titular al dreptului de proprietate asupra propriilor acțiuni în număr de 2.063 acțiuni, care reprezentau 5% dn capitalul social al SC P.R. SA Brașov.

Așadar, Hotărârea de conversie nu a adus niciun fel de modificări în ceea ce privește existența acțiunilor în patrimoniul C.C.I. Brașov și nici în ceea ce privește numărul și valoarea lor nominală. Așa fiind, atât înainte, cât și după adoptarea Hotărârii A.G.E.A. din 07 iunie 2006, C.C.I. Brașov a deținut un număr de 2.063 de acțiuni, reprezentând 5% din capitalul social al SC P.R. SA, participație reprezentată prin acțiunile numerotate de la 37128 la 39190.

Obiectul contractului de vânzare-cumpărare a fost reprezentat tocmai de aceste acțiuni numerotate de la 37128 la 39190, acțiuni neafectate din punct de vedere al dreptului de proprietate ca urmare a hotărârii de desființare a conversiei de acțiuni.

Pe cale de consecință, instanța de apel a aplicat în mod greșit prevederile legale atunci când a concluzionat că în urma desființării retroactive a hotărârii de conversie a acțiunilor, contractul de vânzare-cumpărare a fost lipsit de obiect. în realitate, schimbarea tipului acțiunilor nu determină „dispariția acestora, după cum nu determină desființarea titlului transmitătorului. Existența acțiunilor și titlul de proprietate asupra acestora nu depind de valabilitatea Hotărârii A.G.E.A. de conversie. Prin urmare, chiar și după desființarea Hotărârii A.G.E.A. de conversie, obiectul a continuat să existe, dar cu alte calități/caracteristici.

A admite teza contrară, ar însemna că este lipsit de obiect și, prin urmare, lovit de nulitate absolută un contract care prevede vânzarea -cumpărarea unui teren intravilan situat în localitatea X, având nr. cadastral Y, iar ulterior, în urma anulării unor acte, se constată că, de fapt, terenul nu era intravilan, ci extravilan. Or, este în afara oricărui dubiu că într-o asemenea situație nu se poate susține lipsa obiectului, deoarece terenul există în materialitatea lui, dar are unele calități/caracteristici diferite.

În mod similar, în prezenta cauză, după anularea hotărârii A.G.E.A. din 07 iunie 2006, obiectul contractului de vânzare - cumpărare a continuat să existe, fiind reprezentat de cele 2063 de acțiuni numerotate de la 37128 la 39190, materializând participarea C.C.I. Brașov la capitalul social al SC P.R. SA, în proporție de 5%.

Astfel, în ciuda aprecierilor eronate ale instanței de apel, acțiunile ce au format obiectul contractului în litigiu erau determinate sub toate aspectele relevante: emitentul acțiunilor - SC P.R. SA; titularul dreptului de proprietate - C.C.I. Brașov; numărul lor - 2.063 de acțiuni numerotate de la 37128 la 39190.

Împrejurarea că o singură trăsătură, referitoare la modalitatea/procedura de transfer a acțiunilor, s-a dovedit ulterior a fi diferită de cea stipulată în contract nu este suficientă pentru a concluziona că obiectul contractului nu există deloc, atât timp cât titlul de proprietate al vânzătorului nu a fost afectat în esența lui.

Nici existența la data încheierii Contractului a Deciziei nr. 575/R/2006 a Curții de Apel Brașov, prin care s-au suspendat efectele Hotărârii A.G.E.A. din 07 iunie 2006 de conversie a acțiunilor nu poate atrage nulitatea Contractului pentru lipsa obiectului. Efectele deciziei de suspendare a Hotărârii A.G.E.A. nu pot fi interpretate în sensul scoaterii din circuitul civil a acțiunilor SC P.R. SA, aceste acțiuni nu au fost oprite de la tranzacționare.

Mai mult, suspendarea hotărârii A.G.E.A. de conversie reprezenta un beneficiu obținut de C.C.I. Brașov în Dosarul nr. 933/62/2006 aflat pe rolul Tribunalului Brașov, iar aceasta putea oricând să renunțe la acest beneficiu, ceea ce a și făcut de altfel, prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare în discuție.

În ce privește susținerile intimatei Asociația Pro Brașov din întâmpinare în sensul că în contract s-a specificat o altă valoare nominală a acțiunilor decât cea care ar fi fost în realitate, se va reține că o asemenea împrejurare, în măsura în care ar fi întemeiată, nu ar determina nulitatea contractului pentru lipsă de obiect, ci cel mult o nulitate relativă pentru eroare-viciu de consimțământ. însă, în acest caz, nulitatea relativă ar putea fi invocată numai de partea care s-a aflat în eroare, respectiv I.N. sau C.C.I. Brașov, iar nu și de către un terț față de contract, respectiv Asociația Pro Brașov.

De asemenea, afirmațiile intimatei Asociația Pro Brașov potrivit cărora C.C.I. Brașov ar fi susținut în corespondența anterioară transferului acțiunilor că acestea sunt nominative nu concordă cu realitatea. Astfel, inițial C.C.I. Brașov a notificat Consiliului de Administrație cesiunea acțiunilor, având în vedere că la momentul notificării de transfer - 05 iunie 2006 (fila 146 vol. II din dosarul de fond), încă nu operase conversia acțiunilor. Ulterior, însă, la data de 07 iunie 2006, A.G.E.A. a adoptat o hotărâre cu privire la modificarea Actului Constitutiv sub aspectul naturii acțiunilor (din acțiuni nominative în acțiuni la purtător) și sub aspectul modificării procedurii de transfer. Așa fiind, ulterior adoptării Hotărârii A.G.E.A. din 07 iunie 2006, C.C.I. Brașov nu mai era ținută de procedura de transfer â acțiunilor nominative. Prin urmare, nu se poate susține că s-a procedat la transferul unor acțiuni nominative, atât timp cât la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, acțiunile erau acțiuni la purtător.

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că instanța de apel a aplicat greșit prevederile legale în privința efectelor nulității hotărârii A.G.E.A. din 07 iunie 2006.

Art. 58 din Legea nr. 31/1990 reglementează nulitatea societății comerciale și, prin derogare de la dreptul comun, stabilește principiul potrivit căruia această nulitate nu are efect retroactiv. Având în vedere că nulitatea societății implică și nulitatea actelor constitutive, se apreciază că principiul instituit de art. 58 din Legea nr. 31/1990 vizează nu doar nulitatea societății propriu-zise, ci și nulitatea actelor constitutive, care va produce efecte numai pentru viitor.

De același regim juridic beneficiază și actele modificatoare ale actelor constitutive, astfel încât și anularea acestora produce efecte doar pentru viitor.

Această soluție este justificată prin faptul că o aplicare retroactivă a nulității ar pune în pericol securitatea și stabilitatea raporturilor juridice.

În plus, deși Legea nr. 31/1990 nu face trimitere explicită în ceea ce privește regimul nulității actelor modificatoare la cel al nulității societății, ea nici nu împiedică aplicarea principiului producerii efectelor numai pentru viitor în cazul nulității actelor modificatoare. Dimpotrivă, identitatea de rațiune, ca și natura învecinată a celor două categorii de acte (constitutive și modificatoare) pledează convingător pentru aplicarea acestui principiu.

În cauza de față, Hotărârea A.G.E.A. din 07 iunie 2006 (filele 73-76, vol. I din dosarul de fond) a vizat modificarea actului constitutiv al SC P.R. SA Brașov.

Prin urmare, în virtutea principiilor enunțate mai sus, anularea acestei hotărâri nu putea produce efecte decât pentru viitor. Așa fiind, anularea în 2011 a hotărârii A.G.E.A. din 07 iunie 2006 nu a schimbat cu nimic situația de fapt și natura acțiunilor de la data încheierii contractului, 06 aprilie 2007, iar actul de vânzare își menține valabilitatea.

Dimpotrivă, acțiunile societății SC P.R. SA și-au păstrat calitatea de acțiuni la purtător pe toată perioada cuprinsă între data adoptării Hotărârii A.G.E.A. din 07 iunie 2006 și data anulării ei (06 februarie 2011), inclusiv la momentul încheierii contractului - 06 aprilie 2007.

Pe cale de consecință, chiar și în ipoteza în care s-ar admite teza că tipul acțiunilor (nominative/la purtător) are relevanță pentru stabilirea existenței obiectului contractului, oricum în speță nu ar fi incidență nulitatea absolută a contractului pentru lipsa obiectului deoarece acțiunile la purtător și-au menținut această calitate și existența față de momentul încheierii contractului.

Mai mult, nu se poate reține nulitatea absolută a contractului pentru lipsa obiectului nici din perspectiva principiului resoluto iure dantis resolvitur ius accipientis. Astfel, după cum corect a decis instanța de fond, acest principiu presupune desființarea titlului unui subdobânditor în cazul desființării titlului transmițătorului. Or, în cauză, titlul în baza căruia pârâta C.C.I. Brașov a înstrăinat acțiunile nu a fost anulat și nici nu depinde de valabilitatea Hotărârii A.G.E.A. din 07 iunie 2006 de conversie a acțiunilor. Hotărârea A.G.E.A. de conversie a produs doar efecte cu privire la natura acțiunilor, nu și cu privire la însuși dreptul pârâtei C.C.I. Brașov de a dispune de acțiuni (indiferent de natura lor), cum rezultă din sentința Tribunalului Brașov din 10 decembrie 2012, (fila 200, voi. II din dosarul de fond).

Instanța de fond a reținut corect că dreptul de proprietate al pârâtei C.C.I. Brașov asupra acțiunilor era preexistent Hotărârii A.G.E.A. de conversie și de aceea constatarea nulității absolute a acestei hotărâri nu conduce, automat, la constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare (sentința Tribunalului Brașov din 10 decembrie 2012, fila 200 verso, vol. II din dosarul de fond). Această concluzie a instanței de fond este confirmată și de faptul că nu toate actele subsecvente unui act anulat sunt supuse desființării, ci doar cele care se află într-o strânsă legătură cu acesta. Or, din perspectiva dreptului societar, nu toate actele subsecvente sunt acte de execuție ale hotărârii anulate. Unele acte sunt subsecvente în sensul în care ele (sau o operațiune procedurală din cadrul lor) au fost îndeplinite de un organ numit prin hotărârea anulată sau s-au bazat pe elemente decise prin hotărârea AGA anulată. însă, altfel ele sunt perfect autonome de hotărârea atacată și nu urmează soarta anulării acestei hotărâri.

În prezenta cauză, contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nu reprezintă un act de executare sau de aducere la îndeplinire a dispozițiilor Hotărârii A.G.E.A. din 07 iunie 2006 și ca atare nu este suspus desființării în urma anulării hotărârii. Dimpotrivă, dacă prin această hotărâre s-ar fi dispus încheierea contractului, acesta ar fi reprezentat o punere în aplicare a dispozițiilor din hotărâre și prin urmare, ar fi fost supus anulării.

În concluzie, rezultă că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii și, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se impune modificarea acesteia în sensul respingerii apelului și menținerii hotărârii pronunțate de Tribunalul Brașov în acest dosar.

Înalta Curte de Casație și Justiție va mai reține că actul juridic ce formează obiectul prezentului litigiu este valabil și din perspectiva celorlalte critici formulate de reclamanta Asociația Pro Brașov.

Prin cererea introductivă de instanță, Asociația Pro Brașov a invocat, pe lângă (I) nulitatea absolută pentru lipsa de obiect a contractului și nulitatea pentru (II) nerespectarea prevederilor art. 98 din Legea nr. 31/1990 și pentru (III) nerespectarea prevederilor actului constitutiv doar cu privire la obținerea consimțământului acționarului majoritar pentru cesiunea de acțiuni.

Prin întâmpinarea la recurs, reclamanta invocă și alte cauze de nulitate a contractului care, însă, nu pot forma obiectul analizei în prezentul dosar, deoarece reprezintă o modificare a cauzei cererii de chemare în judecată și nu pot fi invocate după prima zi de înfățișare în fața primei instanței.

Atât art. 98 din Legea nr. 31/1990, cât și prevederile actului constitutiv invocate de reclamantă vizau transferul acțiunilor nominative. Or, la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, C.C.I. Brașov deținea acțiuni la purtător și nu acțiuni nominative.

În ce privește susținerile Asociației Pro Brașov din întâmpinarea la recurs în sensul că acțiunile C.C.I. Brașov ar fi fost nominative și nu la purtător, deoarece prețul acțiunilor a fost mai mare decât valoarea lor nominală, Înalta Curte de Casație și Justiție retine că acestea sunt neîntemeiate.

Astfel, potrivit Legii nr. 31/1990, distincția dintre acțiunile nominative și cele la purtător este dată de modul de transmitere, iar nu de raportul dintre prețul cesiunii și valoarea nominală a acțiunilor. în plus, legea nu interzice ca, în cazul acțiunilor la purtător, cesiunea să se realizeze la un preț mai mare decât valoarea lor nominală. Așa fiind, prin contractul de vân'zare-cumpărare, C.C.I. Brașov a transferat acțiuni la purtător și ca atare prevederile a căror încălcare o invocă reclamanta nu erau aplicabile acestui transfer.

În plus, chiar și în ipoteza în care s-ar reține aplicabilitatea prevederilor invocate de reclamantă față de contractul în litigiu, se constatată că înscrierea cesiunii de acțiuni în Registrul Acționarilor nu era posibilă deoarece, astfel cum a reținut și instanța de fond, acesta era închis la data la care a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare. Mai mult, împrejurarea că părțile nu au procedat la înscrierea transferului în registrul acționarilor nu este de natură a atrage nulitatea contractului. înscrierea în registrul acționarilor privește numai stabilirea proprietății față de societate și terți, iar nu raporturile dintre părțile contractante. Lipsa informării formale a societății are aceleași efecte ca în dreptul comun, respectiv, inopozabilitatea față de societate. Declarația subscrisă de cedent și cesionar și mențiunea făcută pe titlu nu trebuie calificate decât ca niște cerințe ad probationem, iar obligația înscrierii în registrul acționarilor nu trebuie calificată decât ca o cerință de publicitate legală.

Așadar, neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 98 din Legea nr. 31/1990 nu poate fi sancționată cu nulitatea contractului. Oricum, chiar și în ipoteza în care s-ar aprecia că art. 98 din Legea nr. 31/1990 instituie o condiție de validitate, sancțiunea care ar interveni ar fi nulitatea relativă și nu nulitatea absolută. Caracterul nulității - absolută/relativă - este determinat prin raportare la natura interesului ocrotit prin norma încălcată. Or, art. 98 din Legea nr. 31/1990 protejează un interes particular, al acționarilor, motiv pentru care nulitatea care ar interveni în cazul nerespectării acestor prevederi este o nulitate relativă.

În ce privește nerespectarea prevederilor art. 10 din actul constitutiv, se constatată că deși, potrivit prevederilor în vigoare la data încheierii contractului, C.C.I. Brașov nu avea obligația de a urma o anumită procedură pentru transferul acțiunilor la purtător, faptele C.C.I. Brașov anterioare încheierii contractului corespund cerințelor impuse de prevederile actului constitutiv invocate de reclamantă.

Astfel: (I) la data de 05 iunie 2006 a notificat Consiliul de Administrație al SC P.R. SA oferta de vânzare a acțiunilor deținute la această societate (fila 146 vol. II din dosarul de fond); (II) la data de 14 august 2006 C.C.I. Brașov a solicitat Consiliului de Administrație al SC P.R. SA relații referitoare la exprimarea dreptului de preferință al acționarilor față de oferta transmisă (fila 145 vol. II din dosarul de fond).

Prin urmare, după cum în mod judicios a reținut și instanța de fond, C.C.I. Brașov și-a îndeplinit obligația prevăzută de actul constitutiv, iar în măsura în care Consiliul de Administrație nu și-a îndeplinit obligațiile ce-i reveneau ca urmare a notificării, acest aspect nu este de natură să atragă nulitatea contractului de vânzare-cumpărare.

În ce privește susținerile Asociației Pro Brașov din întâmpinarea la recurs, potrivit cărora „încălcarea Statutului de către ceilalți pârâți nu poate echivala cu absolvirea pârâtei C.C.I. Brașov în nerespectarea prevederilor statutului, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acestea sunt neîntemeiate.

Astfel, singura obligație pe care actul constitutiv o impune cedentului este aceea de a transmite Consiliului de Administrație o Notificare de transfer. Or, din moment ce C.C.I. Brașov a îndeplinit această obligație, nu se poate reține vreo culpă în sarcina recurentei.

În plus, susținerile Asociației Pro Brașov nu pot fi acceptate și pentru motivul că, în într-o asemenea ipoteză, dreptul acționarilor de a dispune de propriile acțiuni ar fi un drept teoretic și iluzoriu, din moment ce exercitarea acestuia ar putea fi oricând împiedicată de membrii Consiliului de Administrație prin neîndeplinirea sarcinilor pe care le au potrivit actului constitutiv. De asemenea, în ciuda susținerilor Asociației Pro Brașov din întâmpinare, nu se poate reține vreo culpă în sarcina C.C.I. Brașov din perspectiva că nu a insistat să i se prezinte hotărârea adunării generale a acționarilor care să fi aprobat în prealabil transferul, deoarece C.C.I. Brașov nu avea o asemenea obligație potrivit actului constitutiv. în plus, nu se poate reține vreo vătămare pentru niciunul din acționarii existenți la momentul cesionării, din moment ce nici un acționar nu și-a manifestat intenția să cumpere aceste acțiuni.

Oricum, nerespectarea prevederilor actului constitutiv cu privire la transferul acțiunilor și dreptul de preferință al acționarilor este sancționată cu nulitatea relativă și nu cu nulitatea absolută, deoarece interesul ocrotit prin aceste prevederi este unul privat. Așa fiind, această nulitate nu poate fi invocată de reclamantă și orice acțiune pe acest temei este supusă prescripției în termenul de 3 ani.

În ce privește susținerile Asociației Pro Brașov din întâmpinarea la recurs, potrivit cărora nerespectarea prevederilor art. 98 din Legea nr. 31/1990 și a dispozițiilor actelor constitutive ar atrage nulitatea absolută a contractului pentru fraudă la lege, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că și acestea sunt neîntemeiate.

Frauda la lege reprezintă acea operațiune prin care, la întocmirea unui act juridic, în scopul eludării unor norme legale imperative, sunt uzitate alte norme legale, prin deturnarea acestora din urmă de la scopul în care au fost edictate de legiuitor. Astfel, prin fraudarea legii nu este încălcată litera legii de ordine publică, dar este nesocotit spiritul acesteia.

Din punct de vedere structural, frauda la lege conține două elemente: (I) un element obiectiv (exterior), constând în mijloacele aparent legale care sunt utilizate și (II) un element subiectiv, care rezidă în intenția de eludare ori de sustragere de la norma legală aplicabilă. Prin urmare, simpla încălcare a prevederilor legale nu reprezintă fraudă la lege, ci este necesar să se facă (I) dovada faptului că părțile au acționat de conivență pentru a eluda prevederile legale și (II) dovada utilizării unui mijloc/mecanism fraudulos prin care au fost eludate prevederi legale imperative.

Sarcina probei cu privire la existența unei fraude la lege îi revenea intimatei-reclamante. Aceasta nu se poate baza pe simple afirmații, ci este necesar să facă dovada atât a intenției C.C.I. Brașov de a frauda legea, cât și a procedeului fraudulos prin care au fost eludate prevederi imperative ale legii. Or, intimata -reclamantă nu a produs dovezi în acest sens.

În prezenta cauză nu se poate reține existența unei fraude la lege atât timp cât prevederile legale invocate de reclamantă nu erau aplicabile contractului de vânzare-cumpărare ce formează obiectul prezentului litigiu.

Astfel, conform realității existente la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, acțiunile transferate erau acțiuni la purtător și ca atare nu erau supuse prevederilor art. 98 din Legea nr. 31/1990. De asemenea, prevederile actului constitutiv invocate de reclamantă cu privire la transferul acțiunilor nominative erau abrogate, astfel încâ nu se poate imputa pârâților nerespectarea acestora.

Chiar dacă s-ar constata că C.C.I. Brașov ar fi avut obligația să se conformeze art. 98 din Legea nr. 31/1990 și actului constitutiv, s-ar putea reține cel mult o încălcare a acestor dispoziții, dar nu și existența unei fraude la lege, din moment ce în cauză nu au fost dovedite condițiile fraudei la lege și în special, intenția de a frauda.

în concluzie, contrar susținerilor Asociației Pro Brașov, sancțiunea care ar interveni în cazul nerespectării prevederilor art. 98 din Legea nr. 31/1990 și ale actului constitutiv ar fi nulitatea relativă și nu nulitatea absolută.

Așa fiind, chiar în ipoteza în care instanța de recurs ar aprecia că poate analiza în acest stadiu procesual și celelalte motive de nulitate invocate de Asociația Pro Brașov prin cererea de chemare în judecată, s-ar impune respingerea cererii de constatare a nulității absolute, deoarece în cauză este incidență nulitatea relativă, iar în virtutea principiului disponibilității și contradictorialității, instanța nu poate schimba cauza cererii de chemare în judecată.

Potrivit art. 9 din Decretul nr. 167/1958, aplicabil raportului juridic dedus judecății, nulitatea relativă poate fi invocată în termen de 3 ani, care începe să curgă de la data când cel îndreptățit a cunoscut cauza anulării, însă cel mai târziu de la împlinirea a 18 luni de la data încheierii actului.

În prezenta cauză, față de momentul încheierii contractului (06 aprilie 2007), termenul de perscripție pentru invocarea nulității relative a început să curgă cel mai târziu la data de 6 octombrie 2008 și s-a împlinit la data de 6 octombrie 2011.

Astfel, la data sesizării instanței cu soluționarea prezentului litigiu - 24 noiembrie 2011, era împlinit termenul de prescripție pentru orice acțiune privind nulitatea relativă a contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni.

Respingerea acestor cauze de nulitate pe motivul că ar fi prescrise nu este împiedicată de constatările instanței de fond din încheierea Tribunalului Brașov din 23 aprilie 2012 (filele 213-214, vol. I din dosarul de fond). Prin această încheiere, instanța de fond a respins excepția prescipției motivat de faptul că „în cauză se invocă o nulitate absolută, care poate fi invocată și soluționată oricând. Totodată, este corectă hotărârea instanței de fond, prin care aceasta a precizat că „chestiunea caracterului nulității, absolute sau relative, va fi verificată în cadrul soluționării cauzei, pe fond, iar în cuprinsul hotărârii pe fond a reținut că: „dispozițiile legale nu sancționează cu nulitatea absolută actul încheiat cu încălcarea art. 98, ci cel mult cu nulitatea relativă cu un regim juridic distinct".

Instanța de apel nu a modificat aceste considerente ale instanței de fond, ci doar a constatat că actului de vânzare-cumpărare îi lipsește obiectul. Prin urmare, sub aspectul calificării nulității pentru încălcarea art. 98 din Legea nr. 31/1990 și a prevederilor Actului Constitutiv, a fost menținută hotărârea Tribunalului Brașov în sensul că este vorba de o nulitate relativă.

Așa fiind, încheierea Tribunalului Brașov din 23 aprilie 2012 nu are autoritate de lucru judecat în fața prezentei instanțe cu privire la problema prescripției extinctive, deoarece nu există identitate de cauză. Tribunalul Brașov a decis asupra prescripției extinctive pentru invocarea nulității absolute a contractului, iar prezenta instanță este chemată să se pronunțe asupra prescripției extinctive pentru nulitatea relativă a contractului.

În ce privește criticile Asociației Pro Brașov cu privire la modalitatea de stabilire a prețului, înalta Curte de Casație și Justiție constată că și acestea sunt neîntemeiate.

Astfel, prețul contractului a fost unul serios, din moment ce, astfel cum a sesizat intimata-reclamantă, acesta era mult mai mare decât valoarea nominală a acțiunilor. De asemenea, criticile reclamantei cu privire la lipsa dovezii de achitare a prețului nu sunt de natură să atragă nulitatea contractului, deoarece plata prețului este o chestiune ce ține de executarea contractului, iar nu de valabilitatea acestuia.

Oricum, în speță, prețul stabilit prin contractul de vânzare-cumpărare a fost plătit prin trasfer bancar la data de 13 aprilie 2007 (conform extrasului de cont din 13 aprilie 2007 privind contul C.C.I. Brașov deschis la B.R.D.), aspect probat în fața instanței de recurs.

Pentru toate considerentele reținute, conform art. 312 C. proc. civ. se vor admite recursurile declarate de pârâții C.C.I. Brașov și N.I. împotriva Deciziei civile nr. 27/ Ap din 23 aprilie 2013 pronunțată Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale. Se va modifica în tot hotărârea atacată, în sensul că, se va respinge apelul declarat de reclamanta Asociația Pro Brașov împotriva sentinței civile nr. 474/ C din 10 decembrie 2012 a Tribunalului Brașov, secția a ll-a civilă, contencios administrativ și fiscal, pe care o va menține.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează ca insuficient timbrat recursul declarat de pârâta B.R.M. împotriva Deciziei civile nr. 27/ Ap din 23 aprilie 2013 pronunțată Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale.

Admite recursurile declarate de pârâții C.C.I. Brașov și N.I. împotriva Deciziei civile nr. 27/ Ap din 23 aprilie 2013 pronunțată Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale. Modifică în tot hotărârea atacată, în sensul că, respinge apelul declarat de reclamanta Asociația Pro Brașov împotriva sentinței civile nr. 474/ C din 10 decembrie 2012 a Tribunalului Brașov, secția a ll-a civilă, contencios administrativ și fiscal, pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 aprilie 2014.