Ședințe de judecată: Mai | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia I civilă

Decizia nr. 1413/2014

Ședința publică din 15 mai 2014

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, secția civilă, reclamanta H.M. a chemat în judecată pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA, solicitând obligarea acestuia, în calitate de expropriator, la anularea hotărârii de stabilire a despăgubirilor din 6 octombrie 2011; obligarea pârâtului la plata despăgubirilor echivalente cu valoarea reală a terenului expropriat în suprafață de 7163 mp, respectiv suma de 31.114 euro; obligarea pârâtului la plata dobânzii legale calculată asupra diferenței dintre valoarea despăgubirilor pentru terenul expropriat stabilită de către instanță și suma de 71.418,69 RON stabilită prin hotărârea din 6 octombrie 2011, dobândă calculată de la data de 10 ianuarie 2012; obligarea pârâtului la plata sumei reprezentând lipsa de folosință a terenului expropriat; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 123 din 22 ianuarie 2013, Tribunalul Arad, secția civilă, a admis în parte acțiunea, a anulat în parte hotărârea de stabilire a despăgubirilor din 6 octombrie 2011, a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 2.256,34 euro sau echivalentul în RON conform cursului oficial Băncii Naționale a României la data plății cu titlu de despăgubiri și dobânda legală calculată asupra diferenței dintre suma acordată de 2.256,34 euro și cea în cuantum de 71.418,69 RON stabilită prin hotărârea din 6 octombrie 2011, începând cu data scadenței din 10 ianuarie 2012 și până în ziua plății efective, a respins restul pretențiilor solicitate, a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 300 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut următoarele considerente:

Prin hotărârea de stabilire a despăgubirilor din 5 octombrie 2011 a Comisiei de aplicare a Legii nr. 255/2010, s-a dispus exproprierea de la reclamantă a suprafeței de 7163 mp din terenul situat în localitatea P., județul Arad, cu acordarea unei despăgubiri în sumă de 71.418,69 RON, luându-se în calcul o valoare de 0,16 euro/mp.

Reclamanta a contestat această hotărâre, susținând că suma oferită de expropriator este derizorie, atât față de valoarea de circulație a terenurilor, cât și față de sumele oferite pentru alte terenuri, în baza legilor de expropriere anterioare.

Cererea reclamantei se grefează pe dispozițiile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 25 5/2010, conform cărora expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii prevăzute stabilite de expropriator se poate adresa instanței judecătorești competente în termenul general de prescripție, care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii și transferului dreptului de proprietate.

Stabilirea despăgubirilor cuvenite în caz de expropriere, chiar dacă aceasta se realizează în temeiul legii speciale, Legea nr. 255/2010 se face în conformitate cu prevederile cadrului normativ general cuprins în Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică. Prin urmare, în cauză sunt incidente prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Pentru stabilirea despăgubirilor cuvenite reclamantei, instanța a procedat conform art. 25 din Legea nr. 33/1994, numind o comisie de trei experți, din care unul desemnat de instanță și câte unul nominalizat de reclamantă, respectiv de către pârâtul expropriator.

Conform concluziilor raportului de expertiză, valoarea de circulație a suprafeței de 7.163 mp, ar fi de 145.095,22 RON, echivalentul a 31.621,49 euro. Raportul de expertiză a fost semnat cu observații de către expertul M.B., dânsul subliniind faptul că raportul de expertiză nu tratează corect abordarea prin piață.

Deși experții au arătat că pentru estimarea valorii de piață, se utilizează două metode, metoda comparațiilor de piață și metoda randament, iar după aplicarea celor două metode, în baza reconcilierii rezultatelor se estimează rezultatul final, instanța apreciază că suma de 9.001 euro pentru o parcela de nici 2000 mp, pentru un teren agricol situat în extravilanul unei localități ce nu este nici măcar reședință de județ este una exorbitantă, plasată în afara realității obiective.

În totală contradicție cu aceste concluzii, raportul de evaluare globală a imobilelor valabil pe anul 2012, luat în considerare de notarii publici la autentificarea actelor juridice notariale privitoare la imobile și care are la bază date statistice culese din activitatea notarială din anul precedent 2011, stabilește pentru orașul P. o valoare de 2000 euro/ha, ceea ce în echivalent înseamnă 0,2 euro/mp, adică 0,9 RON/mp.

Finalitatea procedurii de expropriere este aceea de a stabili o dreaptă (justă) despăgubire, în condițiile în care exproprierea reprezintă o ingerință permisă nu numai de art. 44 din Constituție, dar și de art. 1 Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care este fundamentată pe o cauză de utilitate publică.

Or, o dreaptă sau justă despăgubire presupune acordarea proprietarului expropriat a prețului pe care l-ar fi încasat în cazul în care ar fi vândut de bună voie terenul, acesta fiind prețul pieții, adică prețul cu care se vând sau se cumpără, în mod obișnuit astfel de terenuri.

Fiind în realitate o vânzare forțată, în care consimțământul vânzătorului nu este cerut de lege, în considerarea efectelor general benefice a utilității publice căreia îi va fi afectat imobilul, este firesc ca despăgubirea pentru bunul expropriat să cuprindă doar un preț echivalent cu prețul la care s-ar fi vândut, în mod normal bunul, în cazul unei vânzări obișnuite, consimțite de ambele părți, dar și eventualul prejudiciu cauzat proprietarului-vânzător reprezentat inclusiv de eventualul beneficiu de care a fost iipsit ca urmare a unei exproprieri intempestive, în raport de lucrările realizate și care urmau să aducă un beneficiu cert și previzibil.

Acesta a fost și motivul pentru care tribunalul, din oficiu în baza rolului activ consacrat de art. 129 alin. (5) C. proc. civ., în raport de concluziile raportului de expertiză, a solicitat unui birou notarial situat în apropierea zonei în care se găsește terenul expropriat, de a comunica instanței o copie a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în cursul anilor 2011-2012, cu obturarea datelor de identificare ale părților și cu păstrarea elementelor care interesau în soluționarea cauzei, respectiv; data contractului, suprafața vândută și prețul stabilit de părți.

În total, au fost depuse la dosar un număr de 19 contracte, prin care s-au vândut diverse suprafețe de teren, unele mai reduse de numai 5000 mp până la suprafețe mai mari de 6,2 ha, 6,3 ha sau chiar 6,4 ha de teren arabil. Toate contractele depuse la dosar datează din perioada 2011-2012, astfel că prețurile indicate în cuprinsul lor sunt de certă actualitate.

Dintr-o analiză sumară a acestor contracte rezultă că, în cele mai multe cazuri, prețul de vânzare a fost de 1,3 RON/mp. În unele contracte au putut fi identificate și prețuri mai reduse, respectiv între 0,6-0,9 RON/mp, dar au existat convenții de vânzare a unor terenuri agricole, chiar la prețuri mai ridicate, potrivit adresei din data de 8 mai 2012 emisă de Biroul Notarial Public A.D. în zona P. s-au înregistrat în situații mai rare de 2900-3000 euro/ha, respectiv 0,3 euro/mp preț pe care instanța îl va reține ca fiind un indicator elocvent pentru stabilirea valorii aproximative de circulație a suprafeței de 7163 mp expropriată de la reclamantă pentru construirea autostrăzii A.-N.

Din înmulțirea suprafeței expropriate de 7163 mp de teren din proprietatea reclamantei, cu un preț de 0,3 euro/mp cu cât s-au vândut terenurile în general, în ultimii 2 ani în extravilanul orașului P., rezultă o valoare de 2.148,9 euro.

Instanța nu a reținut valoarea de piață din contractele de vânzare-cumpărare de la dosar, întrucât unele contracte au fost încheiate în noiembrie 2012 cu mult după data exproprierii, este un contract izolat, mai mult terenul a fost achiziționat în vederea realizării de către vânzători a obiectului de activitate a întreprinderii Individuale K.M. „A.P.”, teren care are deschidere la DN 7 și acces direct la rețeaua de gaze nefiind astfel comparabil cu terenul expropriat de la reclamanți. La fel nici contractul din de vânzare-cumpărare din 17 mai 2012 prin care o societate a dobândit un teren nu este relevant deoarece acesta are categoria de folosință curți și construcții, ceea ce nu este cazul în speță, ipoteza fiind identică și în ceea ce privește contractul de ipotecă autentificat la data de 17 februarie 2011. Pe de altă parte contractul autentificat la 12 august 2011 încheiat între două societăți comerciale nu este relevant față de criteriul stabilit de art. 26 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 33/1994. Contractele din 2007 respectiv 2009 nu se referă la perioada supusă exproprierii neputând fi luate în considerare, iar contractele de locațiune nu sunt acte de vânzare.

Sintagma „prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele” are semnificația de preț plătit efectiv și consemnat ca atare în contractele autentice de vânzare-cumpărare, și nu ofertele de preț ale agențiilor imobiliare ori prețurile de tranzacționare extrase de la rubricile de vânzări de pe internet și din anunțurile de mică publicitate din zonele locale privind imobilele de același fel, în aceeași unitate administrativ-teritorială. În aceste condiții concluziile comisiei de experți trebuie să aibă la bază prețurile de tranzacționare a terenurilor de același fel și din aceeași unitate administrativ-teritorială la momentul efectuării lucrării.

Metodele utilizate de experți, respectiv de comparație și randament nu se regăsesc printre criteriile prevăzute expres și neechivoc de Legea nr. 33/1994, și anume prețul cu care se vând în mod obișnuit, în zona în discuție, terenuri similare celui expropriat. În cazul în care experții nu au analizat vânzări efective, instanța nu poate ține seama, la stabilirea despăgubirilor, de raportul de expertiză întocmit.

În cauză nu se punea problema lipsei de tranzacții pentru perioada vizată așa cum rezultă din contractele atașate la dosar și din adresa notarului public D.S., astfel încât contractele autentice de vânzare-cumpărare exprimă cel mai convingător preț rezultat în urma întâlnirii cererii și ofertei.

Afirmația experților că în realitate părțile declară la notar un preț mai mic pentru a eluda taxele și onorariile notariale, nu este susținută de nicio probă, astfel atâta timp cât nu s-a constatat de către instanță vreo simulație privind prețul nu se pune problema înlăturării unor convenții autentice care beneficiază de prezumția de validitate.

În afară de această valoare de circulație a terenului, tribunalul a reținut a fi pertinente și juste aprecierile din cuprinsul raportului de expertiză conform cărora, în cuantumul despăgubirilor cuvenite trebuie incluse și sumele necesare reclamanților pentru a-și reîntregi proprietatea diminuată ca efect al exproprierii, prin cumpărarea în aceeași zonă, de pe piața liberă, a unei alte suprafețe de teren egală ca întindere cu cea preluată în domeniul public și care cuprind 5% comisioane. Prin urmare instanța concluzionează că în cadrul despăgubirilor cuvenite reclamanților trebuie inclusă și suma de 26,7 euro, reprezentând procentul menționat din valoarea de circulație a terenului expropriat.

În schimb nu se justifică includerea în cuantumul despăgubirilor a valorii pierderii producției agricole pentru un an de zile.

Din întreg ansamblul probator administrat în cauză nu rezultă că la momentul exproprierii terenul ar fi fost însămânțat ori cultivat și că, urmare a exproprierii, reclamanții nu ar mai fi putut să culeagă recolta adică roadele muncii depuse. De altfel, nu rezultă că terenul cu pricina ar fi fost cultivat până la momentul la care a intervenit exproprierea, astfel că acordarea de despăgubiri pentru pretinsul prejudiciu eventual și incert, legat de imposibilitatea cultivării terenului expropriat, nu își are nicio fundamentare legală.

De asemenea nu se justifică nici acordarea unor despăgubiri suplimentare pentru dauna provocată ca urmare a interdicției de construire pe lățimea benzii de siguranță și protecție atâta timp cât terenul expropriat a fost teren agricol, iar reclamanții nu au făcut dovada că, a fost aprobat un plan urbanistic zonal care anterior exproprierii nu a schimbat categoria de folosință a terenului din teren agricol extravilan în teren cu construcții.

Argumentele și susținerile reclamanților legate de faptul că unii proprietari au intrat deja în posesia despăgubirilor exorbitante stabilite inițial, nu pot constitui un argument care să determine instanța a stabili o despăgubire mai mare decât cea care rezultă din prospectarea pieței imobiliare din zonă, criteriul legal din art. 26 din Legea nr. 33/1994 nu poate fi înlăturat pe acest considerent.

Având în vedere că acțiunea a fost admisă în parte, în baza art. 274 C. proc. civ., a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 300 RON cheltuieli de judecată, reprezentând o parte din onorariul de avocat, celelalte onorarii legate de expertize fiind compensate.

Împotriva sentinței civile nr. 123 din 22 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul Arad a formulat recurs pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA și apel reclamanta H.M.

La termenul de judecată din 25 aprilie 2013, având în vedere dispozițiile art. 2821 C. proc. civ. și valoarea obiectului litigiului, Curtea a constatat că incidență în speță este calea de atac a apelului și nu a recursului.

Prin decizia nr. 146/A din 17 octombrie 2013, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a respins apelul declarat de pârât, a admis apelul formulat de reclamant, a schimbat în parte sentința apelată în sensul că a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 151.465 RON cu titlu de despăgubire pentru exproprierea suprafeței de 9140 mp teren, menținând în rest dispozițiile sentinței apelate și a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 7.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanță și în apel.

În motivarea acestei soluții, instanța de apel a reținut următoarele considerente:

Exproprierea creează în sarcina statului obligația de a acorda expropriatului o despăgubire dreaptă, conform art. 44 alin. (3) din Constituție. Art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 prevede criteriile de determinare a despăgubirii, prin trimiterea la dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994: valoarea reală a imobilului și prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite, la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții ținând seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia. Stabilirea faptului dacă actuala evaluare estimativă a terenurilor realizată prin H.G. nr. 488/2011 este una corectă sau nu se poate determina doar în cadrul acțiunii civile exercitate potrivit art. 22 din Legea nr. 255/2010, cu efectuarea unei expertize în condițiile art. 25-art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Așa cum s-a arătat mai sus, prin calea de atac formulată, reclamanta invocă greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor din Legea nr. 33/1994 privind stabilirea despăgubirii, urmare a faptului că nu s-au avut în vedere criteriile imperative prevăzute de lege la determinarea cuantumului despăgubirii ce trebuie să se compună din valoarea reală a imobilului și prejudiciul cauzat proprietarului prin expropriere.

Potrivit art. 1 din Legea nr. 33/1994 „exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate face numai pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă și prealabilă despăgubire (...)”, iar conform art. 8 alin. (2) din Legea nr. 255/2010 „în termen de 20 de zile calendaristice de la data notificării prevăzute la alin. (1), proprietarii imobilelor cuprinse în listă au obligația prezentării la sediul expropriatorului, în vederea stabilirii unei juste despăgubiri.”

De asemenea, art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, aplicabil potrivit art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010, statuează că „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciui cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite”, iar alin. (2) al aceluiași articol prevede că „la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.”

Din cuprinsul actelor normative mai sus menționate care sunt în concordanță cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional Ia Convenția Europeană a Drepturilor Omului și jurisprudența C.E.D.O. în materie, rezultă consacrarea legislativă a caracterului just al despăgubirii pentru imobilele expropriate, precizându-se explicit că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului, stabilind obligația legală atât în sarcina instanței, cât și în sarcina experților de a ține seama de prețul cu care se vând, de regulă, imobilele similare (de același fel, cu aceleași caracteristici) în zona respectivă.

Or, în speța, prima instanță nu s-a conformat dispozițiilor legale mai sus menționate, în sensul că nu a stabilit despăgubirea pe baza raportului de expertiză cerut de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, care să aibă în vedere valoarea reală a imobilului și prejudiciul cauzat, precum și prețul cu care se vând imobile similare. În raportul de expertiză întocmit în fața primei instanțe se arată în mod expres că abordarea prin comparație a avut ca termeni de raportare oferte pe piața imobiliară, fiind indicate 5 oferte de vânzare pentru terenuri extravilane agricole și, deci, nu a avut în vedere prețul cu care s-au vândut imobile similare la data întocmirii raportului de expertiză, așa cum prevăd dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. Or, prima instanță era obligată să dispună efectuarea unei expertize potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, experții trebuind, în cadrul metodei comparațiilor directe, să utilizeze comparabile cu adevărat similare, respectiv terenuri cu aceleași caracteristici.

Pentru aceste considerente, instanța de apel a dispus completarea probatoriului prin efectuarea unei expertize de către trei experți care să stabilească despăgubirea conform art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 raportat la art. 26 din Legea nr. 33/1994. După depunerea raportului de expertiză la dosar niciuna din părți nu a formulat obiecțiuni (critici) cu privire la această lucrare științifică.

Din raportul de expertiză întocmit în etapa procesuală a apelului, rezultă că cei trei experți au determinat valoarea terenului expropriat prin comparația vânzărilor unor imobile similare, ajungând la concluzia că această valoare este de 121.609,47 RON. În ceea ce privește daunele suferite de proprietar ca urmare a exproprierii, instanța constată că singurul prejudiciu care este cert (deși viitor, este sigur ca realizare) este reprezentat de cheltuielile suplimentare de transport în sumă de 669,92 RON, cheltuieli determinate de faptul că accesul la parcela rămasă în proprietatea reclamantei după expropriere se poate face numai prin traversarea autostrăzii în zona nodurilor.

Referitor la dauna pentru redobândirea aceleiași suprafețe de teren, instanța constată că aceasta este inclusă în valoarea de piață a terenului expropriat, taxele și comisioanele ce ar trebui achitate pentru o achiziție imobiliară nefiind determinate de măsura exproprierii. De asemenea nu a fost dovedită dauna pentru lipsa de acces întrucât reclamanta nu a probat efectuarea unor cheltuieli pentru construirea unui nou drum de acces. Aceeași concluzie se impune și referitor la dauna rezultată din scăderea valorii parcelelor în urma divizării lotului (din punctul de vedere al exploatării agricole) deoarece nu rezultă din probele administrate în cauză că acest prejudiciu este cert, sigur ca realizare.

Având în vedere toate considerentele de mai sus, în baza art. 296 C. proc. civ., va admite apelul formulat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 123 din 22 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul Arad pe care o va schimba în parte în sensul că va obliga pârâtul să plătească reclamantei suma de 122.279,39 RON (121.609,47 RON + 669,92 RON) cu titlu de despăgubire pentru exproprierea suprafeței de 7163 mp teren. Va menține în rest dispozițiile sentinței civile referitoare la anularea în parte a hotărârii de stabilire a despăgubirilor, la dobânda legală calculată asupra diferenței dintre suma acordată de instanță și cea stabilită prin hotărârea de despăgubire și la respingerea în rest a pretențiilor solicitate.

În ce privește apelul pârâtului Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA, instanța a constatat că, în conformitate cu dispozițiile art. 295 alin. (1) C. proc. civ., instanța de apel poate examina cauza doar prin prisma motivelor invocate prin cererea declanșatoare a căii de atac, cu excepția vizând motivele de ordine publică. Cu alte cuvinte, simpla nemulțumire a părții cu privire la sentința recurată, fără a fi indicate în concret motivele pentru care se consideră această hotărâre netemeinică sau nelegală, nu este suficientă. În cauza de față, prima instanță a admis în parte cererea reclamantei. Prin cererea de recurs (calificată ca fiind cerere de apel) în esență pârâtul a expus dispozițiile legale privind procedura de expropriere pentru terenul în litigiu și argumentele faptului că raportul de evaluare pentru estimarea valorii de despăgubire conform Legii nr. 255/2010 a terenurilor afectate de construcția autostrăzii pe U.A.T. P., județul Arad, întocmit în mai 2011 de SC E. SRL a fost realizat în concordanță cu reglementările Standardelor Internaționale de Evaluare de către experți membri A.N.E.V.A.R., iar valoarea de despăgubire a fost estimată conform prevederilor Legii nr. 255/2010 și Legii nr. 33/1994 și conform standardului internațional IVS 1, reprezentând o valoare specială a terenurilor compusă din valoarea reală a imobilului și prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite.

Curtea a constatat că susținerile pârâtului apelant au caracter general, nefiind critici punctuale și concrete ale modului în care instanța a interpretat și aplicat normele legale pe care și-a întemeiat hotărârea sau ale manierii în care a calculat despăgubirea ce-i revine reclamantei pentru terenul expropriat.

Împotriva menționatei decizii a declarat recurs, în termen legal, pârâtul Statul Român.

În motivarea cererii de recurs a arătat că despăgubirea propusă și neacceptată de expropriat se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite, iar ambele componente au fost avute în vedere la stabilirea cuantumului despăgubirilor propuse a fi plătite. Prețul de piața stabilit prin raportul de evaluare care a stat la baza propunerii despăgubirilor este unul corect, datele cuprinse în raportul de evaluare întocmit de SC E. SRL fiind în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare și sunt susținute și de exemple de oferte de vânzare a terenurilor în zonă.

În concret, conform raportului de evaluare pentru estimarea valorii de despăgubire conform Legii nr. 255/2010 a terenurilor afectate de construcția autostrăzii pe U.A.T. P., județul Arad, întocmit în mai 2011, suprafața totală ce urmează a fi expropriată este de 865211 mp, având o valoare de despăgubire totala de 684.356,29 RON. Raportul de evaluare a fost întocmit în concordanță cu reglementările Standardelor Internaționale de Evaluare de către inginer G.N., expert evaluator bunuri mobile și proprietăți imobiliare, având calitatea de membru A.N.E.V.A.R. și calitatea de expert funciar membru A.E.F. și de către doamna G.N.A., expert proprietăți imobiliare, având calitatea de membru A.N.E.V.A.R. Valoarea de despăgubire a fost estimată conform prevederilor Legii nr. 255/2010 și Legii nr. 33/1994 și conform standardului internațional IVS 1, reprezentând o valoare specială a terenurilor compusă din valoarea reală a imobilului și prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite.

De asemenea, s-a susținut că raportul de evaluare a fost întocmit analizând piața specifică a proprietăților imobiliare în cauză, întemeindu-se pe criterii precum; definirea pieței (tipul de proprietate, potențialul de a produce venituri, localizare, caracteristicile investitorilor și arendași), gradul de fertilitate al terenului sau echilibrul pieței (cererea probabil, oferta competitiva, etc).

Solicită admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii atacate, iar pe fondul cauzei, respingerea acțiunii.

La termenul de la 15 mai 2014, în ședință publică, Înalta Curte a invocat din oficiu excepția nulității recursului, în raport cu prevederile art. 306 alin. (1)-alin. (3) C. proc. civ., pe care o va admite, pentru următoarele considerente:

Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată în termenul și condițiile prevăzute de lege, numai pentru motivele expres și limitativ reglementate prin dispozițiile art. 304 pct. 1-pct. 9 C. proc. civ., norme imperative, de ordine publică.

Potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Deși nu se prevede în mod expres, este fără dubiu că, pe lângă posibilitatea încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței de apel în soluționarea cauzei, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

Prin exercitarea recursului se urmărește realizarea controlului de legalitate al hotărârii recurate, astfel că, spre deosebire de calea ordinară de atac, care este devolutivă, în recurs, părțile sunt obligate a-și conforma conduita procesuală la dispozițiile imperative anterior invocate.

În pricina de față, prin memoriul de recurs, recurentul pârât a expus dispozițiile legale privind procedura de expropriere pentru terenul în litigiu și argumentele faptului că raportul de evaluare pentru estimarea valorii de despăgubire conform Legii nr. 255/2010 a terenurilor afectate de construcția autostrăzii pe U.A.T. P., județul Arad, întocmit în mai 2011 de SC E. SRL a fost realizat în concordanță cu reglementările Standardelor Internaționale de Evaluare de către experți membri A.N.E.V.A.R.

Se constată astfel că recurentul nu a formulat critici care să aibă legătură cu decizia recurată, ci a expus considerații cu caracter general, care nu au legătură cu soluția și argumentele instanței de apel.

Or, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate, limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ. întrucât, potrivit legii, nu orice nemulțumire a părții poate duce la casarea sau modificarea unei hotărâri.

Așa fiind, cum aspectele invocate de recurentul-pârât nu se grefează pe conținutul deciziei atacate și cum, în cauză, nu pot fi reținute motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancțiunea expres prevăzută într-o asemenea situație de art. 306 alin. (1) C. proc. civ., respectiv aceea a nulității recursului, admițând excepția cu acest obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, reprezentat de C.N.A.D.N.R. SA, Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara împotriva deciziei nr. 146/A din 17 octombrie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 mai 2014.