Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea adresată Tribunalului Suceava la data de 22 noiembrie 2011 înregistrată sub nr. 15202/86/2011 reclamanții D.A. și D.L., în contradictoriu cu pârâții Statul Român, prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași, Comuna Șcheia, prin primar și Comuna Șcheia, prin primar - Comisia de verificare a Drepturilor de proprietate și acordarea a despăgubirilor, au solicitat să se verifice temeinicia Hotărârii nr. 84 din 3 noiembrie 2011, dată în Dosarul nr. 40/2011 de către Comisia de Verificare a Drepturilor de Proprietate și Acordare a Despăgubirilor a comunei Șcheia, cu privire la cuantumul despăgubirilor cu care nu sunt de acord, acestea fiind calculate la un preț inferior față de prețul de piață, a valorii de înlocuire și a prețului solicitat de ei; exproprierea suprafețelor de teren rămase în urma exproprierii care nu mai pot fi folosite conform destinației și obligarea expropriatorului la plata despăgubirilor pentru aceste suprafețe de teren raportat la prețul de piață. Au solicitat totodată și obligarea expropriatorului la plata unei despăgubiri reprezentând prejudiciul rezultat din diminuarea valorii terenului rămas în urma exproprierii; cu cheltuieli de judecată.
Prin Sentința civilă nr. 205 din 29 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul Suceava s-a admis în parte contestația formulată și precizată de către reclamanții D.A. și D.L., în contradictoriu cu pârâții Statul Român, prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași, Comuna Șcheia, prin primar și Comuna Șcheia, prin primar - Comisia de verificare a Drepturilor de proprietate și acordarea a despăgubirilor.
Instanța de fond a desființat în parte Hotărârea nr. 84 din 3 noiembrie 2011 emisă de terț pârâtă; a obligat prim pârâtul la plata către reclamanți, cu titlu de despăgubiri civile, a sumei de 9.838 euro în echivalent lei la data plății efective; a respins ca neîntemeiat capătul de cerere vizând exproprierea unei suprafețe de teren suplimentare și a obligat prin pârâtul la plata către reclamanți a sumei de 2.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin Hotărârea nr. 84 din 3 noiembrie 2011 emisă de Comisia de verificare a dreptului de proprietate și acordare a despăgubirilor Șcheia s-a dispus plata sumei de 712 RON în favoarea reclamanților D.A. și D.L., cu titlu de despăgubire pentru exproprierea imobilului situat în comuna Șcheia, județul Suceava, identic cu p.f. din C.F. nr. x, compus din teren liber de construcții, în suprafață de 577 mp.
S-a avut în vedere că, potrivit art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, expropriatul poate contesta hotărârea de expropriere sub aspectul cuantumului despăgubirii acordate, iar conform art. 22 alin. (3) din lege acțiunea se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 în ceea ce privește stabilirea despăgubirii.
Au fost avute în vedere dispozițiile art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994 (lege-cadru generală în materie de expropriere) la care legea specială (nr. 255/2010) face trimitere, deci aplicabil speței, stabilește criteriile pentru determinarea cuantumului despăgubirii, stipulând că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane interpuse și că la calcularea cuantumului despăgubirilor experții, precum și instanța de judecată trebuie să țină seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului, sau după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.
Totodată, art. 27 din Legea nr. 33/1994 stabilește că pentru fixarea despăgubirii, instanța compară rezultatul expertizei cu oferta și cu pretențiile formulate de părți, despăgubirea acordată neputând fi mai mică decât cea oferită de către expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de către expropriat.
Instanța de fond reține în speță că, expropriatorul a oferit pentru terenul expropriat suma de 712 RON, expropriatul a pretins suma de 4000 euro/ar, adică 23.080 euro, în timp ce prin raportul de expertiză întocmit în cauză de către comisia de experți compusă din expert V.M., I.S. și A.M., s-a propus într-o variantă suma de 289 euro (0,5 euro/mp) prin raportare la expertiza actualizată a Camerei Notarilor Publici Suceava, iar într-o altă variantă suma de 9.232 euro (16 euro/mp) prin raportare la valoarea de piață după Standardele Internaționale de Evaluare.
S-a reținut că pentru determinarea prețului de piață, experții deși nu au avut în vedere tranzacții concrete, raportându-se la oferte de tranzacționare, pentru terenuri similare sau comparabile, în răspunsul la obiecțiuni pe acest aspect și-au argumentat "alegerea", arătând că sursele de informare aflate la dispoziția experților, posibile și credibile - bănci, agenții imobiliare, primărie, intermedia, presa de specialitate, localnici - nu au oferit informații despre tranzacțiile încheiate, ceea ce confirmă caracterizarea de piață imobiliară inactivă față de perioada anterioară 2008 - 2010, că puținele tranzacții efective nu sunt credibile, date fiind diferențele nejustificat de mari de prețuri de vânzare, astfel că folosirea ofertelor este singura rațională și se bazează pe încrederea care trebuie atribuită datelor faptice și a ipotezelor utilizate (Standardele Internaționale de Evaluare 2011, IVS - Cadru general). Potrivit acelorași Standarde Internaționale, atunci când nu există tranzacții efective suficiente cu terenuri libere comparabile sau când datele obținute din tranzacțiile efectuate nu sunt credibile și/sau nu pot fi verificate prin evaluare, se pot folosi și prețurile cerute prin ofertele de vânzare sau prețurile oferite prin cererile de cumpărare de terenuri comparabile.
Nu s-a reținut împrejurarea că, experții ar fi "ignorat" tranzacțiile concrete, cum a susținut expropriatorul, ci nu le-au identificat ca și surse credibile de informare, astfel că instanța de fond a ținut cont de concluziile acestora, cu atât mai mult cu cât sunt unanime, au o bază legală (S.I.E. 2011), iar expropriatorul, deși le-a pus sub semnul îndoielii, nu a oferit cel puțin un exemplu de tranzacție concretă similară ori comparabilă.
S-a reținut cât privește comparația efectivă cu terenul din ofertă că expropriatorul s-a arătat nemulțumit de coeficienții de corecție aplicați/omiși, față de deosebirile existente între terenul expropriat și comparabila aleasă.
A reținut prima instanță că prin suplimentul la expertiză s-a arătat că aprecierea privind corecția "prea mică" este relativă și subiectivă deoarece Standardele Internaționale de Evaluare nu stabilesc reguli și reglementări de cuantificare a estimărilor corecțiilor, corecțiile aplicate comparabilelor nu se calculează prin aplicarea de formule matematice consacrate, rezultatul nu se raportează direct sau invers proporțional matematic la datele culese din piața privind criteriul de comparație. În concluzie, instanța de fond și-a însușit, raportul de expertiză prin care s-a stabilit o valoare de piață de 16 euro/mp, valoare apreciată ca fiind rezonabilă dacă se au în vedere caracteristicile concrete ale terenului, faptul că se află într-o zonă pretabilă pentru destinații diverse, inclusiv rezidențiale.
În ceea ce privește data evaluării, s-a apreciat că în mod corect a fost avută în vedere data întocmirii raportului de expertiză față de prevederile exprese în acest sens ale art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
Expropriatorul a solicitat menținerea despăgubirii inițiale, cerere înlăturată de instanța de fond. S-a reținut că suma propusă cu titlu de despăgubiri, 712 RON, a fost stabilită prin raportul de evaluate teren întocmit de către expert C.C., în procedura prealabilă exproprierii efective, conform art. 11 alin. (7), (8) din Legea nr. 255/2010 și art. 8 din Normele de aplicare a legii, evaluatorul raportându-se la expertizele întocmite și actualizate ale Camerei Notarilor Publici, expertize notariale care sunt însă orientative. Mai mult, în raport s-a arătat că suma stabilită nu constituie valoarea de piață a terenului (dosar fond), or în cauză interesează valoarea de piață.
Cât privește suma de 4.000 euro/ar pretinsă de către expropriat, prima instanță a reținut că, este nejustificată, nefiind nesusținută de nicio probă, infirmată chiar prin raportul comisiei de experți.
Prima instanță a mai avut în vedere faptul că, din expertiza efectuată rezultă că în urma exproprierii în patrimoniul reclamanților au mai rămas 2 parcele, suprafața de 2045 mp teren, ce nu este afectată de expropriere și suprafața de 1078 mp teren, care este afectată datorită necesității execuției drumului de acces cu o suprafață de 37,87 mp, rămânând pentru utilizare numai 1040 mp. Potrivit experților, utilizarea acestei din urmă parcelă pentru destinație agricolă este posibilă numai cu condiția asigurării unui nou drum de acces, dauna încercată fiind echivalentă cu prețul său de circulație, adică 37,87 mp x 16 euro/mp = 606 euro. S-a concluzionat că expropriatorul datorează expropriatului cu titlu de despăgubiri civile suma de 9838 euro în echivalent lei la data plății efective, fără a scădea despăgubirea stabilită prin hotărârea contestată câtă vreme nu s-a făcut dovada plății ei.
Referitor la capătul de cerere vizând exproprierea unei suprafețe mai mari, acesta a fost respins ca neîntemeiat, întrucât Legea nr. 255/2010 limitează obiectul contestației împotriva hotărârii expropriatorului, precum și competența instanței de judecată doar la verificarea cuantumului despăgubirii, precizând expres că dispozițiile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 sunt aplicabile numai în ceea ce privește stabilirea despăgubirii (art. 22 alin. (1) și (3) din Legea nr. 255/2010).
Art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994 privind posibilitatea instanței de a aprecia asupra caracterului parțial sau total al exproprierii nu are aplicabilitate în speță, întrucât interesează doar procedura de expropriere generală, de drept comun, prevăzută de Legea nr. 33/1994, or litigiul de față este fundamentat pe Legea nr. 255/2010, lege specială în materia exproprierii, care cuprinde dispoziții derogatorii pe acest aspect.
Pentru considerentele de fapt și de drept reținute, instanța de fond a admis în parte contestația, a desființat în parte Hotărârea nr. 84 din 3 noiembrie 2011, a obligat prim-pârâtul la plata către reclamanți, cu titlu de despăgubiri civile, a sumei de 9838 euro în echivalent lei la data plății efective și a respins ca neîntemeiat capătul de cerere vizând exproprierea unei suprafețe de teren suplimentare.
Fiind în culpă procesuală, în baza art. 274 C. proc. civ., s-a reținut că expropriatorul datorează expropriatului cheltuieli de judecată în sumă de 2.500 RON compusă din onorariul aferent expertizei achitat în contul experților S.I. (1.000 RON) și M.V. (1.200 RON), imputat în integralitate expropriatorului, dat fiind că a servit în întregime la darea soluției, precum și din onorariul de avocat în valoare de 300 RON) având în vedere că este o sumă mică în raport de complexitatea cauzei și munca depusă de avocat neimpunându-se aplicarea art. 276 C. proc. civ.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs - calificat drept apel - pârâtul Statul Român, reprezentat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași, invocând motive de nelegalitate și netemeinicie.
Prin Decizia civilă nr. 13 din 28 martie 2013 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul Statul Român, reprezentat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași.
În pronunțarea soluției, instanța de prim control judiciar a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 11 alin. (8) din Legea nr. 255/2010 "raportul de evaluare se întocmește avându-se în vedere expertizele întocmite și actualizate de Camerele notarilor publici, potrivit art. 771 alin. (5) din Legea nr. 571/03 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare". Este de necontestat, dispozițiile Legii nr. 255/2010 au caracter special în raport de cele ale Legii-cadru în materie, nr. 33/1994, aplicându-se cu prioritate, conform principiului "specialia generalibus derogant".
Prin dispozițiile art. 22, actul normativ cu caracter special prevede însă că "expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii (...) se poate adresa instanței judecătorești competente (...) fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii" (alin. (1)), iar "acțiunea formulată (...) se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii" (alin. (3)).
În interpretarea acestor dispoziții legale, care reglementează expres posibilitatea expropriatului de a se adresa unei instanțe judecătorești doar pentru rezolvarea nemulțumirilor legate de "cuantumul despăgubirilor" - alin. (1) - și care fac trimitere la dispozițiile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 "în ceea ce privește stabilirea despăgubirilor" - alin. (3) - nu se poate aprecia că trimiterea la dispozițiile din legea-cadru, expres indicate, ar viza doar aspecte procedurale, astfel cum susține pârâtul.
Potrivit dispozițiilor art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994: "Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite. La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel din unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia". Conform dispozițiilor art. 27 alin. (1) din lege, instanța de judecată, primind rezultatul expertizei, "îl va compara cu oferta și cu pretențiile formulate de părți și va hotărî".
Din coroborarea acestor dispoziții cu cele ale Legii nr. 255/2010, rezultă că despăgubirea se stabilește în funcție de prețul cu care se vând pe piața liberă din zona respectivă imobilele de felul celui expropriat, la data întocmirii raportului de expertiză.
Raportul de evaluare întocmit de expropriator în cadrul procedurii administrative prealabile emiterii hotărârii "are în vedere" (art. 11 alin. (8)) expertizele întocmite și actualizate de Camerele notarilor publici, iar pe baza acestuia expropriatorul "estimează" (art. 5 alin. (1)) sumele individuale aferente despăgubirilor.
Există, așadar, posibilitatea ca aceste "estimări" să fie inferioare prețului de circulație al imobilului pe piața liberă din zonă și/sau să nu acopere integral prejudiciul suferit de expropriat, caz în care acesta are deschisă calea acțiunii în justiție, care "se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994".
Doar despăgubirea astfel stabilită poate fi apreciată "dreaptă", în sensul dispozițiilor art. 44 din Constituție, în acord cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Principiul consacrat de legiuitor prin aceste prevederi legale este acela al despăgubirii integrale a proprietarului expropriat, ceea ce presupune ca despăgubirea să cuprindă valoarea reală a imobilului și daunele provocate proprietarului, adică prejudiciul efectiv (damnum emergens), cât și beneficiul nerealizat (lucrum cesans).
Prin memoriul de apel a fost exprimată nemulțumirea pârâtului apelant față de cuantumul despăgubirilor reținut de prima instanță din concluziile raportului de expertiză efectuat de comisia constituită potrivit dispozițiilor speciale ale Legii nr. 33/1994 și, deci, față de conținutul lucrării ce a fundamentat soluția tribunalului.
În conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 și art. 44 alin. (3) din Constituția României, exproprierea imobilelor se poate face numai pentru utilitate publică și după o justă și prealabilă despăgubire. La calcularea cuantumului despăgubirilor ce se compun din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul adus proprietarului, se are în vedere prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel, la data întocmirii raportului de expertiză, daunele aduse proprietarilor, luându-se în considerare și dovezile prezentate de aceștia, fiind aplicabile prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994.
În expertiza efectuată în cauză, în dosarul de fond, la stabilirea despăgubirilor pentru imobilul expropriat, s-a aplicat metoda comparației directe sau a vânzărilor prin care s-a estimat valoarea de piață a imobilului, avându-se în vedere patru proprietăți comparabile, aplicându-se corecțiile succesive în funcție de elementele de comparație stabilite prin Standardele Internaționale de Evaluare.
S-a susținut de către pârâtul apelant că experții erau obligați a avea în vedere prețul unor tranzacții reale încheiate cu privire la terenuri similare, fără a depune însă la dosarul de fond înscrisuri doveditoare ale unor astfel de tranzacții sau, eventual, fără indicarea unei modalități de a se pune la dispoziția experților a înscrisurilor necesare.
De altfel, valoarea de piață a terenului a fost stabilită de experți prin metoda comparației directe, potrivit căreia, într-adevăr, această valoare se obține din dovezile de piață ale prețurilor tranzacționate ale unor terenuri similare. Însă, în ipoteza în care nu există tranzacții efective și suficiente cu terenuri comparabile sau când datele obținute de la tranzacțiile efectuate nu sunt credibile și/sau nu pot fi verificate pentru evaluare se pot folosi și prețurile cerute prin ofertele de vânzare sau prețurile oferite prin cererile de cumpărare pentru terenuri comparabile, cu efectuarea corecțiilor corespunzătoare.
În suplimentul la raportul de expertiză efectuat în cauză, experții și-au argumentat opțiunea pentru ofertele de vânzare pentru terenuri similare sau comparabile precizând că sursele de informare aflate la dispoziția lor, posibile și credibile - bănci, agenții imobiliare, primărie, presa de specialitate, localnici - nu au oferit informații despre tranzacțiile încheiate, ceea ce confirmă caracterizarea de piață imobiliară inactivă față de perioada anterioară 2008 - 2010 și că puținele tranzacții efective nu sunt credibile, date fiind diferențele nejustificat de mari între prețurile de vânzare. Așa fiind, s-a conchis în lucrarea menționată că folosirea ofertelor este singura rațională și se bazează pe încrederea care trebuie atribuită datelor faptice și ipotezelor utilizate (Standardele Internaționale de Evaluare 2011, IVS - Cadru general). Au mai arătat experții că informațiile despre preț din oferte de pe o piață inactivă pot fi totuși o dovadă a valorii de piață deoarece, chiar pe piețele în declin, există vânzători care nu acționează sub constrângerea de a vinde; în acest context, a nu ține cont de dovada prețurilor realizate de vânzători ar însemna ignorarea realității pieței.
Deci, în condițiile în care toți cei trei experți nu au apreciat ca și surse credibile de informare tranzacțiile concrete pentru terenuri similare sau comparabile identificate de ei, iar expropriatorul, astfel cum s-a arătat mai sus, nu a exemplificat existența unor alte asemenea tranzacții reale nu se poate vorbi de o "ignorare" de către experți a tranzacțiilor concrete.
Într-adevăr în apel au fot depuse de către pârâtul apelant o serie de tranzacții imobiliare din anii 2008 și 2009, fără eficiență juridică, în condițiile în care în apel, în cadrul devoluțiunii, deși este permisă refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanță, conform dispozițiilor art. 295 C. proc. civ., niciuna dintre părți nu a formulat astfel de cereri, iar potrivit dispozițiile art. 129 alin. (51) C. proc. civ., părțile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probele pe care ele nu le-au propus și administrat în condițiile legii.
În raport de dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 și de conținutul raportului de expertiză tehnică întocmit de cei trei experți evaluatori, dintre care unul numit de instanță și câte unul desemnat de părți, se constată ca suma de 0,3 euro/mp propusă de expropriator pentru terenul în suprafață de 577 mp ce face obiectul exproprierii pentru cauză de utilitate publică, nu reflectă valoarea de circulație a imobilului, neputând reprezenta o justă despăgubire, în sensul legii.
În expertiza efectuată în cauză, în dosarul de fond, la stabilirea despăgubirilor pentru imobilul expropriat, s-a aplicat metoda comparației directe, prin care s-a estimat valoarea de piață a imobilului, avându-se în vedere patru proprietăți comparabile, cei trei experți desemnați în cauză raportându-se la prima proprietate comparabilă, pentru care a fost necesară cea mai mică corecție brută. Experții, constatând diferențe între cele două proprietăți, cea expropriată și cea comparabilă, au luat în considerare fiecare dintre diferențe, impactul acestora asupra valorii fiind luat în calcul și făcută ajustarea corespunzătoare, corectându-se prețul acestei comparabile. Elementele de comparație ale proprietății comparabile (deschiderea la drum, utilitățile, mărimea) fiind diferite față de cele ale proprietății evaluate, fiecare dintre aceste diferențe a fost luată în considerare de către cei trei experți, care au corectat prețul proprietății comparabile în sensul reducerii acestuia cu diferite procente (20% și 17%), respectiv al creșterii (cu 25%), operațiune apreciată de instanța de apel corectă în condițiile în care prin suplimentul la raportul de expertiză s-a explicat aplicarea acestor corecții, iar pârâtul apelant nu a adus alte argumente pertinente pentru modificarea procentelor, evaluatorii, potrivit Standardelor Internaționale de Evaluare, aplicând metode cantitative și/sau calitative pentru analiza diferențelor și estimarea corecțiilor.
S-a apreciat, în final, că prețul de 16 euro/mp determinat prin expertiza întocmită de comisia de experți evaluatori reprezintă o dreaptă despăgubire pentru reclamanți, astfel încât, despăgubirea stabilită de prima instanță, în condițiile art. 27 din Legea nr. 33/1994, respectă prevederile imperative ale art. 26 din lege.
Critica vizând acordarea nejustificată cu titlu de daune a sumei de 606 euro ce reprezintă valoarea suprafeței de 37,87 mp pe care se impune crearea unui drum de acces s-a apreciat a fi nefondată. Expertiza efectuată în cauză a evidențiat că lotul de 1078 mp teren rămas în urma exproprierii, nu are acces la calea publică, putând fi folosit în continuare ca teren extravilan arabil numai cu condiția asigurării unui nou drum de acces. Acest drum de acces s-a arătat că poate fi efectuat prin afectarea unei suprafețe de 37,87 mp teren, evaluat la suma de 605 euro, rămânând pentru utilizare efectivă suprafața de 1040 mp teren.
Modul de stabilire al despăgubirilor în caz de expropriere este reglementat de art. 26 din Legea nr. 33/1994 în sensul că acestea se compun din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului ori persoanelor îndreptățite, astfel că, pentru dreptul de proprietate de care titularul a fost lipsit împotriva voinței sale să primească o justă despăgubire. Dispozițiile art. 26 sunt o expresie a principiului vizând repararea pagubei produse unei persoane, potrivit căruia această reparație trebuie să fie una integrală, constând în acoperirea pagubei efectiv produsă.
S-a opinat că, includerea în valoarea despăgubirii și a sumei cu care s-a diminuat valoarea terenului în suprafață de 1078 mp ca urmare a necesității execuției drumului de acces pe o suprafață de 37,87 mp teren este legală, această diminuare reprezentând o pagubă certă pe care expropriatorul a creat-o reclamanților, astfel că pentru repararea efectivă a acesteia se impune a se plăti și suma cu care s-a diminuat valoarea terenul în suprafață de 1078 mp, respectiv prețul de circulație al suprafeței de 37,87 mp teren, considerente pentru care apelul a fost respins ca nefondat în baza dispozițiilor art. 296 C. proc. civ.
În cauză pârâtul apelant, a fost obligat potrivit art. 274 C. proc. civ., să plătească reclamanților suma de 2.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. Avându-se în vedere compunerea sumei, respectiv onorariul aferent expertizei achitat de reclamanți, și onorariul de avocat s-a apreciat că, se impune a fi imputat în întregime expropriatorului. S-a concluzionat că, prima instanță a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., astfel încât dispozițiile art. 276 C. proc. civ. nu s-au impus a fi aplicate.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A, criticând-o pentru motive de nelegalitate în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâtul a arătat că, în mod greșit a fost înlăturată critica din memoriul de apel referitoare la procedura derogatorie specială de stabilire a despăgubirilor consacrată de dispozițiile Legii nr. 255/2010 și Normele Metodologice de aplicare a respectivei legi. Se arată că, deși se reține corect că, în raport cu Legea nr. 33/1994, care reprezintă dreptul comun în materia exproprierii, Legea nr. 255/2010 reprezintă o lege specială ce reglementează procedura de expropriere pentru realizarea obiectivelor prevăzute la art. 1 din respectivul act normativ, instanța de apel a considerat fără temei că Legea nr. 255/2010 nu ar conține dispoziții derogatorii sub aspectul stabilirii despăgubirilor cuvenite persoanelor expropriate și că în această privință ar fi incidente dispozițiile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994. Consideră această concluzie ca fiind consecința greșitei interpretări a legii deoarece potrivit art. 11 alin. (7) și (8) din Legea nr. 255/2010 înainte de data începerii activității comisiei abilitate să emită hotărârea de expropriere, s-a întocmit un raport de evaluare a imobilelor expropriate de către experți A., potrivit art. 77 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal. Se arată că aceeași procedură este prevăzută și în art. 4 alin. (2) lit. f) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010. Susține că din coroborarea acestor dispoziții legale rezultă că în cadrul procedurii administrative de expropriere despăgubirile se stabilesc pe baza raportului de evaluare pe baza expertizelor întocmite și actualizate de Camerele Notarilor publici, aceste reglementări având un caracter imperativ.
În ceea ce privește sintagma de la art. 5 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 care se referă la "sumele individuale aferente despăgubirilor estimate de către expropriator", recurentul consideră că, respectiva sintagmă nu justifică aprecierea instanței de apel potrivit căreia procedura specială de stabilire a despăgubirilor reglementată de Legea nr. 255/2010 ar avea un caracter orientativ. Dispozițiile art. 1 alin. (7), (8) din Lege și art. 8 alin. (1) din Normele Metodologice reglementează în mod imperativ modalitatea de evaluare a imobilelor expropriate, obligând expertul evaluator să se raporteze la expertizele actualizate ale Camerelor Notarilor Publici.
Pe de altă parte, este real faptul că dispozițiile art. 22 din Legea nr. 255/2010 fac trimitere la dispozițiile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, însă această trimitere se referă la dispozițiile de drept procedural din actul normativ ce constituie dreptul comun în materie, iar nu modalitatea de evaluare și de stabilire a despăgubirilor, care are o reglementare specială în cuprinsul dispozițiilor sus-menționate din Legea nr. 255/2010.
Întrucât prin raportul de evaluare întocmit de evaluator C.C. valoarea terenului expropriat a fost stabilită în cadrul procedurii administrative la suma de 0,3 euro/mp, corespunzător valorii determinate prin expertiza întocmită de Camera Notarilor Publici Suceava pentru terenurile arabile extravilane situate pe raza com. Șcheia cu respectarea dispozițiilor art. 11 alin. (7), (8) din Legea nr. 255/2010 și art. 8 alin. (1) din Normele metodologice, consideră că cererea reclamanților de anulare a hotărârii de expropriere nu se justifică.
Recurentul arată că deși s-a statuat corect asupra incidenței dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, instanța de apel a efectuat o greșită interpretare și aplicare a textului. Potrivit acestei reglementări, la calculul cuantumului despăgubirii experții, precum și instanța de judecată, trebuie să țină seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, ceea ce înseamnă că pentru stabilirea prețului real de circulație experții trebuiau să se raporteze la tranzacții concrete cu imobile similare întrucât numai tranzacțiile finalizate și materializate prin întocmirea contractelor de vânzare-cumpărare pot reflecta în mod real prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele.
Semnalează recurentul că, în mod greșit ambele instanțe au valorificat concluziile raportului de expertiză în condițiile în care experții nu au verificat și identificat nici un fel de tranzacții concrete cu privire la imobile cu caracteristici similare terenului expropriat, ci au fost avute în vedere doar oferte de vânzare postate pe internet sau la agențiile imobiliare pentru terenuri asemănătoare, valoarea despăgubirilor fiind calculată în raport de aceste oferte și cu toate acestea există tranzacții efective pe piața imobiliară la care experții aveau obligația să se raporteze tranzacții atestate de contractele de vânzare-cumpărare autentice invocate prin memoriul de apel.
În contextul în care nu există nici o probă și nici un indiciu din care să rezulte că prețurile menționate în anunțurile de vânzare examinate de experți ar corespunde cu prețurile de tranzacționare efectivă, instanța de apel nu a realizat o corectă aplicare a dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Argumentează recurentul că, nu se justifică nici înlăturarea criticilor din memoriul de apel formulate sub aspectul includerii în cuantumul despăgubirilor acordate reclamanților a sumei de 606 reprezentând valoare suprafeței de 37,87 mp teren pe care s-ar impune crearea unui drum de acces la terenul neexpropriat. Din cuprinsul raportului de expertiză rezultă că, această sumă reprezintă valoarea integrală a respectivei suprafețe de teren care a rămas în proprietatea reclamanților și nu doar diminuarea valorii acestei suprafețe, cum greșit s-a reținut de instanțe. Consideră recurentul că, eventualele despăgubiri datorate pentru schimbarea categoriei de folosință nu pot consta decât în diferența dintre valoarea suprafeței în discuție ca teren arabil și valoarea aceleiași suprafețe cu destinația de drum, așa încât nu se justifică acordarea unor despăgubiri la nivelul prețului integral calculat pentru terenul expropriat. Arată faptul că terenul rămas în proprietatea reclamanților dobândește un plus de valoare ca urmare a investiției expropriatorului, astfel că nu se justifică despăgubirea de 606 euro.
Mai arată recurenta că, în mod nelegal a fost înlăturată critica referitoare la cuantumul cheltuielilor de judecată stabilite în sarcina sa, atât timp cât pretențiile reclamanților au fost admise doar în parte.
Intimații-reclamanți D.A. și D.L. au formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a deciziei atacate.
Analizând recursul formulat, în raport de criticile menționate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Modificarea unei hotărâri se poate cere în considerarea dispozițiilor înscrise în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., atunci când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
În mod corect, prin decizia atacată instanța de apel a înlăturat critica pârâtului Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, invocată în memoriul de apel, referitoare la incidența în caută a unei proceduri derogatorii, speciale, de stabilire a despăgubirilor conferită de dispozițiile Legii nr. 255/2010 și de Normele metodologice de aplicare a respectivei legi.
Recurentul critică valoarea despăgubirii stabilită de instanță pentru terenul expropriat susținând că sunt aplicabile în speță prevederile Legii nr. 255/2010 și normele sale metodologice de aplicare, aprobate prin H.G. nr. 53/2011. În raport de obiectul pricinii deduse judecății, respectiv contestarea hotărârii expropriatorului de stabilire a cuantumului despăgubirii, critica invocată de recurent nu poate fi primită atât timp cât în mod judicios instanța de fond și de apel au statuat legal asupra împrejurării că Legea nr. 255/2010 nu conține dispoziții procedurale derogatorii sub aspectul stabilirii despăgubirilor cuvenite persoanelor expropriate, nemulțumite de prețul stabilit în faza procedurii administrative, reținându-se corect că soluționarea cererii în privința stabilirii despăgubirii se realizează conform reglementării înscrise în art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994.
Înalta Curtea reține că deși sunt aplicabile în speță prevederile Legii nr. 255/2010, însă în privința stabilirii cuantumului despăgubirii de către instanță sunt aplicabile prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994 la care face trimitere în mod expres chiar Legea nr. 255/2010. Astfel, art. 22 alin. (1) și (3) prevede că "expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la art. 19 se poate adresa instanței judecătorești competente în termenul general de prescripție, care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii și transferului dreptului de proprietate. Acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii. Conținutul acestui text relevă cu certitudine faptul că pentru stabilirea cuantumului despăgubirii se aplică art. 26 menționat anterior. Textele invocate de apelant referitoare la evaluarea despăgubirilor din Legea nr. 255/2010 și normele de aplicare ale acesteia se referă la evaluarea făcută anterior exproprierii, în faza procedurii administrative și nu la stabilirea despăgubirilor de către instanță în caz de contestare a hotărârii expropriatorului.
Recurentul-pârât invocă prin al doilea motiv de recurs nerespectarea criteriilor înscrise în art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică în ceea ce privește stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamanților-intimați. Criticile formulate sub acest aspect sunt neîntemeiate.
Potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică "despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane", iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol "la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel și imobilele administrativ-teritoriale, la data întocmirii raportului de expertiză ...".
Prin urmare, potrivit textului evocat, la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța trebuie să țină seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.
Înalta Curte va înlătura critica recurentului potrivit căreia ar constituie o încălcare a dispozițiilor legale împrejurarea că experții au folosit la întocmirea raportului oferte de vânzare și nu prețuri rezultate din contracte de vânzare-cumpărare. Textul de lege se referă la "prețul cu care se vând imobilele de același fel", ceea ce nu înseamnă că nu pot fi luate în considerare și ofertele de vânzare, în lipsa unor tranzacții efective, suficiente și credibile cu terenuri comparabile. Textul de lege se referă și la prețurile cerute în ofertele de vânzare, care nu pot fi apreciate ca nereale, interesul vânzătorilor fiind acela de a-și înstrăina bunul, prețul astfel obținut fiind ca urmare a negocierilor dintre vânzător și cumpărător pentru terenuri comparabile, aspect analizat de experți cu ocazia întocmirii raportului.
Pe de altă parte, Înalta Curte reține și împrejurarea că pârâtul-recurent nu a demonstrat că a pus la dispoziția expertului contracte de vânzare-cumpărare perfectate în intervalul temporal apropiat momentului efectuării raportului de expertiză (septembrie 2012), tranzacții concrete care să aibă ca obiect terenuri cu caracteristici similare terenului expropriat din extravilanul comunei Șcheia, spre a fi avute în vedere de comisia de experți în stabilirea cuantumului despăgubirilor. Este adevărat că, pârâtul a depus o dată cu cererea de apel patru contracte de vânzare-cumpărare, însă cum corect a reținut și instanța de apel, acestea vizează tranzacții din perioada anilor 2008 - 2009 care nu pot fi luat în considerare, raportat la criteriul înscris în art. 26 alin. (2), respectiv cel al momentului efectuării raportului de expertiză.
Referitor la data în raport de care se stabilește valoarea despăgubirilor, în criticile formulate de pârâtul recurent acesta se referă la momentul exproprierii, apreciind că experții trebuiau să aibă în vedere prețurile practicate pe piața imobiliară de la acea dată. Susținerea nu poate fi primită întrucât valoarea despăgubirilor trebuie stabilită în funcție de prețurile practicate pe piața imobiliară la data întocmirii raportului de expertiză, astfel cum prevede în mod expres art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, legiuitorul având în vedere valoarea despăgubirilor pentru expropriere să fie stabilită la un moment cât mai apropriat de data pronunțării hotărârii judecătorești.
De asemenea, se constată că elementele de comparație ale proprietăților comparabile (localizare, calitatea terenului, utilizarea permisă, condițiile pieței, mărimea suprafeței, deschidere, utilități, acces, trafic în zonă) fiind diferite față de cele ale proprietății evaluate, fiecare dintre aceste diferențe a fost luată în considerare de către cei trei experți, care au corectat prețul proprietății comparabile prin aplicarea diferitelor procente, apreciere corectă în condițiile în care nu s-au adus de către pârâtul apelant alte argumente pertinente pentru modificarea procentelor evaluatorii de diminuare ce sunt aplicate în cadrul metodelor cantitative și/sau calitative pentru analiza diferențelor și estimarea corecțiilor. În consecință, se constată că, în mod judicios prima instanță prin soluția pronunțată (confirmată în apel, prin respingerea căii de atac) a stabilit valoarea despăgubirilor conform raportului de expertiză întocmit la instanța de fond, toți cei trei experți, inclusiv cei desemnați de părți, ajungând la o concluzie comună în privința evaluării. Procedeul uzitat este corect în privința stabilirii despăgubirii, fiind în consonanță cu jurisprudența europeană care a statuat că privarea de proprietate trebuie să fie prevăzută de lege, să urmărească o cauză de utilitate publică, să fie conformă normelor de drept intern și să respecte un raport de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat (cauza James și alții împotriva Marii Britanii, 1986).
Faptul că s-a demonstrat inactivarea pieței imobiliare și inexistența unor tranzacții concrete în zonă la data efectuării expertizei, justifică procedeul uzitat în sensul că evaluarea să se aibă în vedere prețul de piață, stabilit prin fluctuația cererii și a ofertei - la care s-a aplicat procentul de corecție - la nivelul cărui era plauzibil să se înstrăineze un teren din zona de referință, la data efectuării raportului de expertiză.
Neîntemeiat este și motivul de recurs referitor la includerea în cuantumul despăgubirilor și a sumei de 606 euro reprezentând valoarea suprafeței de 37,87 mp necesară creării unui drum de acces pentru folosirea suprafeței rămasă în urma exproprierii. Prin raportul de expertiză efectuat la instanța de fond s-a stabilit că utilizarea parcelei de 1078 mp rămasă în urma exproprierii se poate face numai cu condiția asigurării unui nou drum de acces de 37,87 mp, astfel încât s-a avut în vedere scăderea de valoare a parcelei respective care este egală cu prețul de piață necesar drumului în sumă de 606 euro, rămânând pentru utilizare doar suprafața de 1040 mp. În acest context, prejudiciul suferit de reclamanți prin afectarea unei porțiuni din proprietatea lor necesar creării unui nou drum de acces reprezintă o pagubă certă care impune repararea acesteia, cum legal au reținut instanțele fondului. Despăgubirea stabilită pentru această porțiune de teren este corect determinată întrucât deși suprafața de 37,87 mp teren rămâne în proprietatea reclamanților, acesta își pierde din valoarea terenului cu destinația avută inițial, nemaiputând fi folosită decât drept cale de acces, în privința căreia expropriatorul este obligat să îi despăgubească pe reclamanți.
În ceea ce privește critica referitoare la cuantumul cheltuielilor de judecată stabilite în sarcina pârâtului, în mod corect critica a fost înlăturată întrucât cheltuielile efectuate cu administrarea probei cu expertiză au servit integral la pronunțarea soluției, pârâtul fiind parte căzută în pretenții în sensul dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., astfel încât în mod legal a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată către reclamanți. În ceea ce privește aplicarea dispozițiilor art. 276 C. proc. civ., în mod corect au fost înlăturate întrucât textul evocat nu este incident în cauză, cum eronat susține pârâtul, deoarece art. 276 permite compensarea cheltuielilor de judecată numai atunci când părțile sunt obligate reciproc, ipoteză care nu se regăsește în cauză.
În consecință, constatându-se că instanța de apel a efectuat o judicioasă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale care guvernează materia, Înalta Curte va constata că motivele de recurs circumscrise art. 304 pct. 9 C. proc. civ. sunt neîntemeiate, drept pentru care în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA împotriva Deciziei nr. 13 din 28 martie 2013 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă.
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA împotriva Deciziei nr. 13 din 28 martie 2013 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 noiembrie 2013.
Procesat de GGC - CL