Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, la data de 23 februarie 2012, reclamanta S.A., în contradictoriu cu pârâții Statul român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA București și Comisia de verificare a drepturilor de proprietate și acordare a despăgubirilor Șcheia, a solicitat anularea Hotărârii nr. 47 din 26 octombrie 2011 prin care s-a dispus plata sumei de 1.319 RON cu titlu de despăgubiri pentru exproprierea imobilului situat în comuna Șcheia, jud. Suceava, în suprafață de 1069 mp și obligarea pârâtei expropriatoare la plata sumei reale cuvenite cu titlul de despăgubiri, respectiv suma de 40.000 euro sau echivalentul în lei la data plății.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că este proprietara terenului în baza titlului de proprietate nr. x/1996 iar oferta de despăgubire cuprinsă în hotărârea contestată nu reprezintă valoarea reală a imobilului expropriat în contextul în care acesta este situat la o distanță de 300 mp de stația "P." și de circa 120 mp de ultima locuință construită și la 80 mp de DN 17 și face parte dintr-un trup de 4800 mp, diferența rămasă neexpropriată fiind împărțită efectiv de lucrarea de investiție ce urmează a se efectua pierzând din valoarea lor, una din parcele rămânând fără cale de acces (549 mp).
Pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., în calitate de reprezentantă a Statului Român, a formulat întâmpinare, prin care a arătat că nu este întemeiată pretenția reclamantei privind plata unei despăgubiri în sumă de 38 euro/mp sau 40.000 euro în total dat fiind faptul că, potrivit raportului de evaluare întocmit în procedura administrativă, terenul în cauză este situat în extravilanul com. Șcheia, la locul numit "S.", are destinația de teren arabil, nu beneficiază de nici un fel de utilități (rețelele de electricitate, apă, termoficare, gaze, canalizare, telefonie, televiziune fiind inexistente), iar distanța față de mijloacele de transport în comun și de unitățile comerciale din zonă este de peste 500 m. Față de elementele de individualizare sus-menționate și față de faptul că la data exproprierii piața imobiliară din zonă suferise un declin accentuat, ofertele de cumpărare fiind reduse, iar prețurile de vânzare fiind mult mai mici decât cele practicate în anii 2008 - 2009, a apreciat că despăgubirea solicitată de reclamanți este nejustificată.
Prin Sentința civilă nr. 206 din 29 ianuarie 2013 Tribunalul Suceava a admis în parte contestația; a desființat în parte Hotărârea nr. 47 din 26 octombrie 2011 emisă de către secund-pârâtă în Dosarul nr. 90/2011; a obligat prim-pârâtul la plata către reclamantă, cu titlu de despăgubiri civile, a sumei de 19.777 euro în echivalent lei la data plății efective; a obligat prim-pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a adopta această soluție, prima instanță a reținut că prin Hotărârea nr. 47 din 26 octombrie 2011 emisă de Comisia de verificare a dreptului de proprietate și acordare a despăgubirilor Șcheia s-a dispus plata sumei de 1.319 RON în favoarea reclamantei S.A. cu titlu de despăgubire pentru exproprierea imobilului situat în com. Șcheia, jud. Suceava, identic cu parcela nr. x din CF y, compus din teren liber de construcții, în suprafață de 1069 mp.
Potrivit art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 cu modificările și completările ulterioare, expropriatul poate contesta hotărârea de expropriere sub aspectul cuantumului despăgubirii acordate, iar conform art. 22 alin. (3) din lege acțiunea se soluționează potrivit art. 21 - art. 27 din Legea nr. 33/1994 în ceea ce privește stabilirea despăgubirii.
Art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994 (lege-cadru generală în materie de expropriere) la care legea specială (nr. 255/2010) face trimitere, deci aplicabil speței, stabilește criteriile pentru determinarea cuantumului despăgubirii, stipulând că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane interpuse și că la calcularea cuantumului despăgubirilor experții, precum și instanța de judecată trebuie să țină seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului, sau după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.
Art. 27 din Legea nr. 33/1994, la care de asemenea se face trimitere în vederea soluționării cauzei, stabilește că pentru fixarea despăgubirii instanța compară rezultatul expertizei cu oferte și cu pretențiile formulate de părți, despăgubirea acordată neputând fi mai mică decât cea oferită de către expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de către expropriat.
În speță, expropriatorul a oferit pentru terenul expropriat suma de 1.319 RON, expropriatul a pretins suma de 38 euro/mp, în timp ce prin raportul de expertiză întocmit în cauză de către comisia de experți compusă din expert V.M., I.R. și A.M., s-a propus într-o variantă suma de 534 euro (0,5 euro/mp) prin raportare la expertiza actualizată a Camerei Notarilor Publici Suceava, iar într-o altă variantă suma de 19.777 euro (18,50 euro/mp) prin raportare la valoarea de piață după Standardele Internaționale de Evaluare.
Într-adevăr, pentru determinarea prețului de piață experții nu au avut în vedere tranzacții concrete, raportându-se la oferte de tranzacționare, pentru terenuri similare sau comparabile, însă în răspunsul la obiecțiuni pe acest aspect și-au argumentat "alegerea", arătând că sursele de informare aflate la dispoziția experților, posibile și credibile - bănci, agenții imobiliare, primărie, intermedia, presa de specialitate, localnici, nu au oferit informații despre tranzacțiile încheiate, ceea ce confirmă caracterizarea de piață imobiliară inactivă față de perioada anterioară 2008 - 2010, că puținele tranzacții efective nu sunt credibile, date fiind diferențele nejustificat de mari de prețuri de vânzare, astfel că folosirea ofertelor este singura rațională și se bazează pe încrederea care trebuie atribuită datelor faptice și a ipotezelor utilizate (Standardele Internaționale de Evaluare 2011, IVS - Cadru general).
S-a reținut că experții au învederat împrejurarea că, potrivit acelorași Standarde Internaționale, atunci când nu există tranzacții efective suficiente cu terenuri libere comparabile sau când datele obținute din tranzacțiile efectuate nu sunt credibile și/sau nu pot fi verificate prin evaluare, se pot folosi și prețurile cerute prin ofertele de vânzare sau prețurile oferite prin cererile de cumpărare de terenuri comparabile.
Instanța a mai considerat că nu se poate reține că experții ar fi "ignorat" tranzacțiile concrete ci nu le-au identificat ca și surse credibile de informare, astfel că trebuie să țină cont de concluziile acestora, cu atât mai mult cu cât sunt unanime, au o bază legală (S.I.E. 2011), iar expropriatorul, deși le-a pus sub semnul îndoielii, nu a oferit cel puțin un exemplu de tranzacție concretă similară ori comparabilă.
Așadar instanța și-a însușit raportul de expertiză prin care s-a stabilit o valoare de piață de 18,50 euro/mp, valoare rezonabilă având în vedere caracteristicile concrete ale terenului, faptul că se află relativ aproape de orașul Suceava, la cca 5 km de Primărie, într-o zonă pretabilă pentru destinații diverse, inclusiv rezidențiale.
În ceea ce privește data evaluării, prima instanță a stabilit că în mod corect a fost avută în vedere data întocmirii raportului de expertiză față de prevederile exprese în acest sens ale art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
Expropriatorul a solicitat a fi menținută despăgubirea inițială, cerere cu care instanța nu a fost de acord.
Astfel, suma propusă cu titlu de despăgubiri, 5.526 RON, a fost stabilită prin raportul de evaluare teren întocmit de către P.F.A. C.C., în procedura prealabilă exproprierii efective conform art. 11 alin. (7), (8) din Legea nr. 255/2010 și art. 8 din Normele de aplicare a legii, evaluatorul raportându-se la expertizele întocmite și actualizate ale Camerei Notarilor Publici.
S-a reținut că aceste expertize notariale sunt însă doar orientative.
Cât privește suma de 38 euro/mp pretinsă de către expropriat, s-a reținut că este nerealistă, nejustificată, nesusținută de nicio probă, dimpotrivă infirmată prin raportul comisiei de experți.
În concluzie, s-a conchis că expropriatorul datorează expropriatului cu titlu de despăgubiri civile suma de 19.777 euro în echivalent lei la data plății efective, fără a scădea despăgubirea stabilită prin hotărârea contestată câtă vreme nu s-a făcut dovada plății ei.
În baza art. 274 C. proc. civ., expropriatorul a fost obligat să plătească expropriatului cheltuieli de judecată în sumă de 1.500 RON compusă din onorariul aferent expertizei achitat în contul experților R.I. și M.V.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Statul român - prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA București, solicitând modificarea ei parțială, în sensul respingerii cererii de anulare a hotărârii de expropriere și înlăturării obligației de plată a cheltuielilor de judecată.
Instanța a calificat calea de atac ca fiind apel, și nu recurs.
În motivarea apelului pârâtul a arătat că sentința a fost dată cu aplicarea greșită a legii și interpretarea eronată a probatoriului administrat.
Valoarea despăgubirilor cuvenite reclamantei pentru terenul expropriat a fost corect stabilită în cadrul procedurii administrative prealabile emiterii hotărârii de expropriere, concluzia contrară a instanței de fond fiind nelegală.
Pârâtul a invocat în acest sens art. 5 alin. (1), art. 11 alin. (7) și (8) din Legea nr. 255/2010, art. 8 alin. (1) din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010, dispoziții conform cărora prin raportul de evaluare întocmit de evaluator C.C. valoarea terenului expropriat a fost corect stabilită la suma de 0,3 euro/mp, corespunzător valorii determinate prin expertiza întocmită în anul 2011 de Camera Notarilor Publici Suceava pentru terenurile arabile extravilane situate pe raza com. Șcheia.
Prin Decizia nr. 9 din data de 26 martie 2011, Curtea de Apel Suceava, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul Statul român - prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA București.
Pentru a se pronunța astfel instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente:
Art. 5 alin. (1), art. 11 alin. (7) și (8) din Legea nr. 255/2010 și art. 8 alin. (1) din H.G. nr. 53/2011 reglementează faptul că în cadrul procedurii administrative prealabile emiterii hotărârii de expropriere, raportul de evaluare se întocmește avându-se în vedere expertizele întocmite și actualizate de Camerele notarilor publici, potrivit art. 771 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, astfel cum susține și apelantul și cum s-a procedat și în procedura administrativă din prezenta cauză, raportul de evaluare realizat de evaluatorul C.C. având în vedere aceste dispoziții legale.
Instanța nu a contestat susținerea apelantului în sensul că, în materie de expropriere, Legea nr. 255/2010 este norma specială (cadrul aplicabil fiind indicat în art. 1), iar Legea nr. 33/1994 reprezintă norma generală, care se aplică doar în situația în care nu există reglementări derogatorii, conform principiului "specialia generalibus derogant".
S-a reținut că apelantul este în eroare privitor la susținerea că în cauză nu există o reglementare derogatorie de la aplicarea legii speciale (reglementare care trimite la legea generală) pentru stabilirea despăgubirii atunci când cuantumul acesteia se contestă în instanță.
Astfel, s-a statuat că prima instanță a interpretat și aplicat corect dispozițiile legale din care nu rezultă limitarea invocată de apelant (aplicarea legii generale doar sub aspect procedural). Art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 face trimitere, pentru stabilirea despăgubirii, la art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, deci inclusiv la art. 26 din Legea nr. 33/1994 care prevede expres cum se calculează despăgubirea.
În măsura în care legiuitorul ar fi dorit doar aplicarea regulilor de procedură din Legea nr. 33/1994, era suficient să facă trimitere doar la art. 21 - 24 din Legea nr. 33/1994 (care prevăd instanța competentă, obligativitatea prezenței procurorului, persoanele care se citează, căile de atac, efectul înțelegerii părților/unor părți, posibilitatea exproprierii totale), nefiind necesară trimiterea la art. 25 - 27 din Legea nr. 33/1994. Or, o dispoziție legală trebuie interpretată în sensul în care poate produce un efect, nu în sensul în care nu are nicio aplicabilitate.
În concluzie, s-a reținut că pentru calculul despăgubirii, prima instanță a aplicat corect dispozițiile legii generale (art. 26 - 27 din Legea nr. 33/1994) la care face trimitere legea specială (art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010), principiul "specialia generalibus derogant" nefiind încălcat.
Întrucât raportul de evaluare întocmit de expropriator în cadrul procedurii administrative prealabile emiterii hotărârii are în vedere expertizele întocmite și actualizate de Camerele notarilor publici și nu reflectă valoarea de piață a terenului expropriat, astfel cum arată evaluatorul, instanța de apel a constatat că valoarea indicată nu corespunde dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, în mod corect fiind înlăturată de prima instanță.
În ce privește valoarea stabilită prin raportul de expertiză efectuat de comisia de experți, instanța a constatat că nu constituie o încălcare a art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 faptul că experții au folosit și oferte de vânzare, iar nu doar prețuri rezultate din contracte de vânzare-cumpărare.
S-a reținut că textul de lege se referă la "prețul cu care se vând imobilele de același fel", ceea ce nu însemnă că nu pot fi luate în considerare și ofertele de vânzare în lipsa unor tranzacții efective și suficiente cu terenuri comparabile (tranzacții care nu au fost identificate în cauză) ori când datele obținute de la tranzacțiile efectuate nu sunt credibile și/sau nu pot fi verificate pentru evaluare. Instanța de apel a apreciat că textul se referă și la prețurile cerute în ofertele de vânzare, care nu pot fi apreciate ca nereale, interesul vânzătorilor fiind să își înstrăineze bunul.
Totodată s-a avut în vedere și faptul că nici apelantul nu a demonstrat că s-au pus la dispoziția experților contracte de vânzare-cumpărare de la data întocmirii raportului de expertiză-15 august 2012 (conform art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994) având ca obiect terenuri din extravilan din localitatea Șcheia, pe care experții nu le-au avut în vedere.
În altă ordine de idei instanța de apel a reținut că nu pot servi drept piese de comparație contractele de vânzare-cumpărare depuse în apel întrucât nu sunt din anul 2012, când s-a efectuat raportul de expertiză, ci sunt mult anterioare acestei date și dacă ar fi avute în vedere s-ar încălca dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 care precizează care este momentul în raport de care se stabilesc despăgubirile ("data întocmirii raportului de expertiză").
S-a mai reținut că este nefondată susținerea apelantului în sensul că obiecțiunile formulate sub acest aspect (neluarea în calcul a tranzacțiilor concrete) au fost înlăturate nejustificat, în condițiile în care prima instanță a arătat că aceste tranzacții concrete nu au fost ignorate, ci nu au fost identificate drept surse credibile de informații.
În ce privește aplicarea coeficienților de individualizare, s-a reținut că aceste critici sunt generice, apelantul neaducând alte argumente pertinente pentru modificarea acestor procente, iar experții, potrivit Standardelor Internaționale de Evaluare, aplicând metode cantitative și/sau calitative pentru analiza diferențelor și estimarea corecțiilor.
În concluzie, instanța de apel a constatat că prețul de 18,50 euro/mp determinat prin expertiza întocmită de comisia de experți evaluatori reprezintă o dreaptă despăgubire pentru reclamanta-intimată, iar despăgubirea stabilită de prima instanță, în condițiile art. 27 din Legea nr. 33/1994 respectă prevederile imperative ale art. 26 din acest act normativ.
Cu privire la critica ce vizează cheltuielile de judecată s-a reținut că în mod corect s-a făcut aplicarea art. 274 C. proc. civ. și nu a dispozițiilor art. 276 C. proc. civ.
Împotriva menționatei decizii a declarat și motivat recurs, în termen legal, pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA reprezentantă a Statului român prevalându-se de prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Dezvoltând motivele de recurs, pârâta a susținut că în mod greșit ambele instanțe au reținut că valoarea stabilită prin raportul de expertiză efectuat în cauză ar reprezenta valoarea de circulație a imobilului în litigiu la data exproprierii și că aceasta ar fi fost calculată conform exigențelor impuse de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
Acest text de lege face referire la prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, ceea ce înseamnă că pentru stabilirea prețului real de circulație experții trebuiau să se raporteze la tranzacții concrete cu imobile similare întrucât numai tranzacțiile autentice și materializate prin întocmirea contractelor de vânzare-cumpărare pot reflecta în mod real prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele.
Un alt motiv de recurs vizează faptul că, în mod greșit instanța de apel a înlăturat critica referitoare la cuantumul cheltuielilor de judecată stabilite în sarcina pârâtului.
Examinând recursul prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este fondat pentru considerentele ce se succed:
Modificarea unei hotărâri se poate cere în considerarea dispozițiilor înscrise în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., atunci când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
În baza acestui motiv de recurs înscris în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul-pârât formulează critici ce vizează nerespectarea criteriilor înscrise în art. 26 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică în ceea ce privește stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamantei-intimate. Criticile formulate sub acest aspect sunt întemeiate.
Potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică "despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane", iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol "la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel și imobilele administrativ-teritoriale, la data întocmirii raportului de expertiză ...".
Rezultă astfel că textul mai sus menționat consacră metoda comparației directe astfel încât la calcularea despăgubirilor cuvenite trebuie să se țină seama de prețurile cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele cu caracteristici similare amplasate în aceeași unitate administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză.
Se constată că în mod greșit instanța de apel a reținut că pentru stabilirea despăgubirii ar fi suficiente ofertele de vânzare în lipsa unor tranzacții efective cu terenuri comparabile sau că datele obținute de la tranzacțiile efectuate nu sunt credibile și/sau nu pot fi verificate pentru evaluare.
În egală măsură se constată că la întocmirea raportului de expertiză din cauză nu au fost verificate și identificate tranzacții concrete cu privire la imobile cu caracteristici similare terenului expropriat, ci au fost avute în vedere doar oferte de vânzare postate pe internet pentru terenuri asemănătoare, valoarea despăgubirilor fiind calculată în raport de aceste oferte, după aplicarea unor coeficienți de corecție care ar fi trebuit să reflecte deosebirile existente între terenul expropriat și parcelele la care se referă anunțurile de vânzare avute în vedere.
Instanța ar fi trebuit dispună efectuarea unei expertize iar experții să aibă în vedere numai contracte de vânzare-cumpărare întocmite în perioada de referință a evaluării.
Față de această situație, Înalta Curte apreciază că nu s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor unor dispoziții imperative în materia exproprierii, respectiv art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 referitoare la modalitatea de calcul a despăgubirilor, care fac trimitere la "prețurile obișnuite de tranzacționare", operațiune pentru îndeplinirea căreia trebuie avute în vedere mai multe prețuri de vânzare din perioada de referință a datei întocmirii raportului de expertiză.
În consecință, constatând că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu încălcarea art. 26 din Legea nr. 33/1994, în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârât, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Cu ocazia rejudecării, instanța de apel va dispune efectuarea unui nou raport de expertiză, cu respectarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 și va administra, în mod nemijlocit, dovezile necesare pentru respectarea acelorași prevederi legale și prin care să poată fi determinat prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială în care se află terenul în litigiu, de la data întocmirii raportului de expertiză. De asemenea, se va ține seama de toate mijloacele de apărare invocate de părți.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA București - reprezentantă a Statului român împotriva Deciziei nr. 9 din data de 26 martie 2013 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă.
Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 noiembrie 2013.
Procesat de GGC - CL