Asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată la Tribunalul Arad la data de 01 februarie 2012, reclamanții F.R., F.Ș. și B.I.R. au chemat în judecată pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N. București, solicitând obligarea pârâtului la plata despăgubirilor în cuantum de 347.700 lei (echivalentul sumei de 80.860 euro, respectiv 10 euro/mp), pentru suprafețele de teren expropriate conform Hotărârii din 06 octombrie 2011, în valoare de 1.408,18 lei și Hotărârii din 06 octombrie 2011, în valoare de 4.357,14 lei precum și cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat, în esență, că, la data de 28 aprilie 2010, prin H.G. nr. 416/2010 publicată în M. Of. partea I, nr. 288 din 03 mai 2010, s-au declanșat procedurile de expropriere a imobilelor proprietate privată situate în amplasamentul lucrării de utilitate publică “Autostrada Arad-Nădlac”; că prin adoptarea Hotărârii din 11 mai 2011 pentru modificarea și completarea H.G. nr. 416/2010, expropriatorul a împărțit proprietarii în două categorii cărora le-a aplicat criterii discriminatorii de evaluare a terenului expropriat, care au condus la diferențe de tratament, astfel că pentru terenuri învecinate, cu caracteristici identice, situate în aceeași tarla, un proprietar, H.T.I., a fost despăgubit cu 19,84 lei/mp, echivalentul a 4,7 euro/mp, iar lor li s-a stabilit suma de 0,7 lei/mp, 0,16 euro/mp; că înțeleg să conteste cuantumul despăgubirilor întrucât este neserios în înțelesul art. 1301 C. civ., evaluarea imobilelor nefăcându-se pe fiecare categorie de folosință, potrivit art. 11 alin. (7) din Legea nr. 255/2010; că suma acordată este nelegală și nu reprezintă o justă despăgubire deoarece pe suprafața de teren expropriat,0,8 ha, obțineau o producție de 3.200 Kg de grâu (în medie 4.000 Kg/ha) pentru care primeau subvenție de la A.P.I.A. în cuantum de 132 euro/ha, suma astfel obținută fiind de 3.200 lei + 132 euro x 0,8 ha=3.200 lei + 105,6 euro = 3.200 lei + 454,08 lei = 3. 654 lei/ anual, iar dacă Statul Român a apreciat că 0,7 lei este valoarea unui metru pătrat de teren extravilan, pe care ei îl cultivau și obțineau 3.654 lei/anual, atunci este fără putință de tăgadă că pârâtul nu a făcut o corectă evaluare și că îi prejudiciază.
Reclamanții au mai susținut că sunt îndreptățiți să fie despăgubiți conform criteriilor cu care au fost despăgubiți proprietarii de pe același tronson, despăgubirea fiind compusă din valoarea reală a imobilelor și din prejudiciul cauzat proprietarilor, la calculul cuantumului acesteia, experții și instanța urmând a ține seama de prețul la care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială la data întocmirii raportului de expertiză și de daunele produse proprietarului, luându-se în considerare și dovezile prezentate.
În drept, au invocat dispozițiile art. 22 și art. 31 din Legea nr. 255/2010, H.G. nr. 488/2011, art. 16 din Constituția României, art. 14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului.
Prin sentința nr. 3381 din 17 decembrie 2012, Tribunalul Arad, secția I a civilă, a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții F.R., F.Ș., B.I.R. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N. București.
A obligat pârâtul să plătească reclamanților sumele de 2.780 lei și 8.662 lei cu titlu de despăgubiri, cu dobândă legală aferentă, calculată de la data de 06 octombrie 2011.
A respins restul pretențiilor formulate.
A obligat pârâtul la plata sumei de 300 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Prin Hotărârea de Stabilire a Despăgubirilor din 06 octombrie 2011 a Comisiei de aplicare a Legii nr. 255/2010, s-a dispus exproprierea de la reclamanți a suprafeței de 1.975 mp din terenul situat în Localitatea Pecica, Jud. Arad, înscris în C.F., cu acordarea unei despăgubiri în sumă de 1.408,18 lei.
De asemenea, prin Hotărârea de Stabilire a Despăgubirilor din 06 octombrie 2011 a Comisiei de aplicare a Legii nr. 255/2010, s-a dispus exproprierea de la reclamanți a suprafeței de 6.111 mp din terenul situat în aceeași localitate, înscris în C.F., cu acordarea unei despăgubiri în sumă de 4.357,14 lei, pentru ambele sume fiind luată în calcul o valoare de 0,16 euro/mp.
Reclamanții au contestat sumele oferite de expropriator susținând că sunt derizorii, atât față de valoarea de circulație a terenurilor, cât și față de sumele oferite pentru alte terenuri, în baza legilor de expropriere anterioare.
Pentru stabilirea despăgubirilor cuvenite reclamanților, tribunalul a dispus efectuarea unei expertize.
Conform concluziilor raportului de expertiză, valoarea de circulație a suprafețelor expropriate, a fost stabilită la suma de 138.443 lei, echivalentul a 31.050 euro. Raportul de expertiză a fost semnat cu observații de către expertul M.B., acesta susținând că s-au folosit comparabile care nu sunt similare cu terenul expropriat întrucât se referă la terenuri ce au potențial de conversie din teren agricol în teren pentru uz industrial, respectiv sunt cuprinse în P.U.Z. sau P.U.D., fapt care le crește mult valoarea. La data exproprierii terenul expropriat nu a fost cuprins în planuri de dezvoltare urbanistică iar simplul fapt că este în zona de construcție a autostrăzii nu dă acestui teren un potențial de conversie în teren pentru uz industrial. Comparabile care sunt cu adevărat similare sunt terenuri agricole extravilane, astfel că, din acest motiv, rezultatele obținute în stabilirea despăgubirilor sunt eronate.
Deși experții au arătat că pentru estimarea valorii de piață, se utilizează două metode, metoda comparațiilor de piață și metoda capitalizării rentei funciare, iar după aplicarea celor două metode, în baza reconcilierii rezultatelor se estimează rezultatul final, tribunalul a apreciat că suma de 31.050 euro pentru cele două parcele în suprafață de 1.975 mp și 6.111 mp, ce reprezintă teren agricol situat în extravilanul unei localități ce nu este nici măcar reședință de județ este una exorbitantă, plasată în afara realității obiective.
În totală contradicție cu aceste concluzii, raportul de evaluare globală a imobilelor, valabil pe anul 2012, luat în considerare de notarii publici la autentificarea actelor juridice notariale privitoare la imobile și care are la bază date statistice culese din activitatea notarială din anul precedent 2011, stabilește pentru Orașul Pecica o valoare de 2.000 euro/ha., ceea ce în echivalent înseamnă 0,2 euro/mp., adică 0,9 lei/mp.
Finalitatea procedurii de expropriere este aceea de a stabili o dreaptă (justă) despăgubire, în condițiile în care exproprierea reprezintă o ingerință permisă nu numai de art. 44 din Constituție, dar și de art. 1 Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în măsura în care este fundamentată pe o cauză de utilitate publică.
Or, o dreaptă sau justă despăgubire presupune acordarea proprietarului expropriat a prețului pe care l-ar fi încasat în cazul în care ar fi vândut de bună voie terenul, acesta fiind prețul pieții, adică prețul cu care se vând sau se cumpără, în mod obișnuit astfel de terenuri.
Fiind în realitate o vânzare forțată, în care consimțământul vânzătorului nu este cerut de lege, în considerarea efectelor general benefice a utilității publice căreia îi va fi afectat imobilul, este firesc ca despăgubirea pentru bunul expropriat să cuprindă doar un preț echivalent cu prețul la care s-ar fi vândut, în mod normal bunul, în cazul unei vânzări obișnuite, consimțite de ambele părți, dar și eventualul prejudiciu cauzat proprietarului-vânzător reprezentat inclusiv de eventualul beneficiu de care a fost lipsit ca urmare a unei exproprieri intempestive, în raport de lucrările realizate și care urmau să aducă un beneficiu cert și previzibil.
Pentru aceste considerente tribunalul a statuat că o valoare probantă deosebită are adresa BNP „Dicu” cu sediul chiar în localitatea Pecica, conform căruia, în perioada 2010-2012 prețul de vânzare declarat de către părți a variat de la 1.500 la 2.000 euro/ha, în funcție de amplasament și suprafața vândută, prețuri ceva mai mari (2.900 - 3.000 euro/ha) fiind declarate în tranzacții în care cumpărătorul era societate comercială.
Tribunalul a reținut că prețul de 3.000 euro pentru un ha de teren, respectiv 0,3 euro/mp - echivalent 1,35 lei/ mp, este un indicator elocvent pentru stabilirea valorii de circulație a suprafeței expropriate.
În afară de această valoare de circulație a terenului, tribunalul a reținut ca pertinente și juste aprecierile din cuprinsul raportului de expertiză conform cărora, în cuantumul despăgubirilor cuvenite trebuie incluse și sumele necesare reclamanților pentru a-și reîntregi proprietatea diminuată ca efect al exproprierii, prin cumpărarea în aceeași zonă, de pe piața liberă, a unei alte suprafețe de teren egală ca întindere cu cea preluată în domeniul public și care e compusă din: 2% - comision unei societăți de intermedieri imobiliare, 1% - cheltuieli notariale suportate de cumpărător și 2% o estimare a cheltuielilor suplimentare legate de deplasări, publicitate.
Tribunalul a apreciat că despăgubirile cuvenite reclamanților sunt de 2.780 lei, obținute din înmulțirea suprafeței de 1.975 mp cu 1,35 lei/mp, la care se adaugă procentul de 5% arătat anterior (pe scurt: 1.975 x 1,4175 lei ); de asemenea, suma de 8.662,5 lei obținută din înmulțirea suprafeței de 6.111 mp cu 1,35 lei/mp, la care se adaugă procentul de 5% arătat anterior (pe scurt: 6.111 x 1,4175 lei).
Instanța de fond a reținut că nu se justifică includerea în cuantumul despăgubirilor a contravalorii producției agricole și a subvenției acordate deoarece reclamanții nu au făcut dovada că la momentul exproprierii terenul ar fi fost însămânțat ori cultivat și că, urmare a exproprierii, reclamanții nu ar mai fi putut să culeagă recolta.
Conform concluziilor raportului de expertiză, parcelele de teren expropriate au o suprafață măsurată de 1.975 mp, respectiv 6.111 mp și fac parte din parcela cu nr. cadastral cu o suprafață de 20.800 mp, respectiv, cu o suprafață de 64.000 mp iar dauna din lipsa subvenției se poate calcula doar pentru parcelele rezultate în urma exproprierii mai mici de 3.000 mp.
Tribunalul a mai reținut că H.G. nr. 488/2011 nu creează nici o discriminare, din moment ce Legea nr. 255/2010 prevede o procedură de contestare în instanță a valorii stabilite prin H.G. nr. 488/2011 iar persoanele cărora li s-a acordat despăgubirea stabilită în baza Legii nr. 198/2004, acordarea despăgubirii s-a realizat odată cu preluarea dreptului de proprietate de către stat, prin decizia de expropriere și stabilire a despăgubirilor. În materia discriminării, art. 16 din Constituția României revizuită instituie principiul egalității în drepturi a tuturor cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări. Art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale reglementează interzicerea discriminării.
C.E.D.O. a statuat că o deosebire de tratament juridic este discriminatorie atunci când nu este justificată în mod obiectiv și rezonabil, aceasta însemnând că nu urmărește un scop legitim sau nu păstrează un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și obiectivul avut în vedere (hotărârile pronunțate în cauzele, Rasmussen împotriva Danemarcei, 1984, Abdulaziz, Cabales și Balkandali împotriva Regatului Unit, 1985, Gaygusuz împotriva Austriei, 1996, Larkos împotriva Cipru, 1999, Bocancea și alții împotriva Moldovei, 2004). De asemenea, conform jurisprudenței aceleași Curți, statele beneficiază de o anumită marjă de apreciere în a decide dacă și în ce măsură diferențele între diversele situații similare justifică un tratament juridic diferit, iar scopul acestei marje variază în funcție de anumite circumstanțe, de domeniu și de context.
Or, în cazul de față, nu a avut loc o înlăturare a despăgubirilor, ci o recalculare a acestora, prin determinarea unei valori estimative până la momentul emiterii hotărârii de stabilire a cuantumului de despăgubirilor. Ceea ce îi nemulțumește pe reclamanți este valoarea actuală a despăgubirilor estimate de H.G. nr. 488/2011 la o sumă mai mică decât cea estimată inițial prin H.G. nr. 416/2010.
Exproprierea instituie însă, în sarcina statului, obligația de a acorda expropriatului o despăgubire justă, conform art. 481 C. civ. Legea nr. 255/2010 nu a modificat criteriile de determinare a despăgubirii, acestea fiind în continuare, la fel ca în cazul Legii nr. 198/2004: prețul de vânzare a imobilelor de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici, potrivit art. 771 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal modificată, aceste criterii stând la baza H.G. nr. 488/2011.
Împrejurarea dacă actuala evaluare estimativă a terenurilor realizată prin H.G. nr. 488/2011 este una corectă sau nu, se determină în cadrul acțiunii civile exercitate potrivit art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 împotriva hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, în ipoteza în care această hotărâre preia valoarea despăgubirii stabilită prin H.G., iar expropriatul este nemulțumit de aceasta.
Având în vedere aceste considerente, tribunalul a admis în parte acțiunea reclamanților, și l-a obligat pe pârât să plătească reclamanților sumele de 2.780 lei și 8.662 lei cu titlu de despăgubiri, cu dobândă legală aferentă, calculată de la data de 06 octombrie 2011.
Împotriva sentinței civile nr. 3381 din 17 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Arad au declarat apel atât reclamanții F.R., F.Ș. și B.I.R., cât și pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. - D.R.D.P. Timișoara.
Reclamanții au solicitat admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței apelate în sensul obligării pârâtului, Statul Român, reprezentat prin C.N.A.D.N.R. SA, la plata despăgubirilor în cuantum de 146.045 lei (echivalentul sumei de 32.755 euro) conform raportului de expertiză tehnică întocmit în faza procesuală a fondului, sumă ce reprezintă valoarea reală a imobilelor expropriate, adică o justă și prealabilă despăgubire.
Au arătat că hotărârea atacată este nelegală, întrucât prima critică adusă sentinței civile se referă la faptul că prima instanță a nu a ținut seama de raportul de expertiză tehnică întocmit în cauză, încălcând dispozițiile cuprinse în art. 25 din Legea nr. 33/1994 și art. 201 C. proc. civ.
Au susținut că atâta vreme cât instanța a apreciat că, pentru stabilirea despăgubirilor cuvenite era necesară cunoașterea părerii unor specialiști, că proba cu expertiza era concludentă pertinentă și utilă soluționării cauzei, în mod eronat, nu a ținut seama de concluziile raportului de expertiză, făcând propriile calcule matematice și ajungând la concluzia că suma cuvenită reclamanților nu poate fi mai mare de 0,3 euro pe mp.
O altă critică a vizat faptul că în mod greșit instanța a ținut seama de dispozițiile din H.G. nr. 488/2011 în evaluarea estimativă a terenului expropriat, deoarece despăgubirile trebuiau calculate potrivit art. 5 din H.G. nr. 416/2010.
Reclamanții au criticat hotărârea atacată și sub aspectul interpretării dispozițiilor referitoare la discriminare, cuprinse în art. 16 din Constituția României, art. 14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, și Protocolul 12 din aceeași convenție.
Pârâtul, prin apelul declarat, a solicitat schimbarea sentinței civile în sensul respingerii acțiunii reclamanților.
A arătat că prețul de piața stabilit prin raportul de evaluare care a stat la baza propunerii despăgubirilor este unul corect, datele cuprinse în raportul de evaluare întocmit de SC E. SRL fiind în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare și susținute de exemple de oferte de vânzare a terenurilor in zona.
Prin Decizia civilă nr. 58 din 16 aprilie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, a respins apelurile declarate de reclamanții F.R., F.Ș. și B.I.R.
Curtea a constatat că prima instanță nu s-a conformat dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Lege - în sensul că nu a stabilit contravaloarea despăgubirilor cuvenite reclamanților pe baza unui raport de expertiză care să respecte cerințele prevăzute de lege - astfel că, la termenul de judecată din 19 martie 2013, în baza art. 129 (5) C. proc. civ. a pus în discuția părților necesitatea efectuării unui supliment la raportul de expertiză cu respectarea cerințelor impuse de Legea nr. 33/1994.
Instanța de apel a motivat că apelanții nu au fost de acord cu o altă expertiză, iar principiul disponibilității în procesul civil lasă la libera apreciere a părților stabilirea cadrului procesual atât cu privire la părți, cât și cu privire la probele pe care la solicită în susținerea cererii, astfel că apelul reclamanților nu poate fi admis.
Instanța de apel a apreciat că nu poate fi primită critica în sensul că tribunalul nu a respectat dispozițiile art. 25 din Legea nr. 33/1994, întrucât a dispus efectuarea în cauză a lucrării de specialitate, lucrare care însă nu a întrunit cerințele prevăzute de lege, concluziile majoritare ale experților bazându-se pe alte criterii decât cele impuse de lege.
A apreciat că nu sunt întemeiate nici criticile referitoare la interpretarea dispozițiilor art. 31 din Legea nr. 255/2010 precum și cele referitoare la discriminare, întrucât prin adoptarea H.G. nr. 488/2011 nu s-a urmărit vreo discriminare raportat la faptul că Legea nr. 255/2010 reglementează procedura de contestare în instanță a valorilor despăgubirilor prin H.G. nr. 488/2011.
Având în vedere considerentele expuse precum și dispozițiile art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, conform cărora „despăgubirea acordată de instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator” și reținând că valoarea despăgubirii acordată reclamanților prin Hotărârile nr. 37 și 38 din 6 octombrie 2011 a fost mai mică decât cea stabilită de tribunal, instanța de apel a constată că atât apelul reclamanților, cât și al pârâtei sunt nefondate.
Împotriva deciziei instanței de apel au declarat recurs reclamanții F.R., F.Ș. și B.I.R. precum și pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA - D.R.D.P. Timișoara.
Recurenții-reclamanți au susținut că hotărârea instanței de apel este nelegală pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ. și au solicitat admiterea recursului și modificarea în tot a hotărârii recurate în sensul admiterii apelului declarat împotriva sentinței tribunalului, cu consecința schimbării în parte a acesteia și obligarea pârâtului la plata despăgubirilor în cuantum de 146.045 lei (echivalentul sumei de 32.755 euro), despăgubiri stabilite conform raportului de expertiză întocmit în faza fondului. În subsidiar au solicitat casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeași instanță de apel.
În dezvoltarea motivelor de recurs întemeiate pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenții-reclamanți au susținut, în esență, că instanța de apel, cu încălcarea dispozițiilor art. 25 și 26 din Legea nr. 33/1994, a înlăturat concluziile raportului de expertiză deoarece modul de calcul al cuantumului despăgubirilor a fost făcut cu respectarea criteriilor prevăzute de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, „experții ținând cont de prețul cu care se vând și ofertele existente pentru imobile de același fel de pe raza comunei Pecica, sens în are au analizat cererea și oferta”.
Au mai susținut că în mod greșit instanța a ținut seama de dispozițiile H.G. nr. 488/2011 în evaluarea terenului expropriat deși despăgubirile trebuiau calculate conform art. 5 din H.G. nr. 416/2010. și că, raportat la speță, au fost interpretate nelegal dispozițiile art. 14 și 16 din Constituția României și art. 14 din Convenția pentru Apărarea drepturilor Omului.
Recurenții-reclamanți au arătat că în speță este incident și motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. deoarece decizia instanței de apel nu a fost motivată potrivit cerințelor impuse de art. 261 pct. 5 C. proc. civ. Au arătat că instanța de apel nu a răspuns criticilor vizând greșita interpretare a dispozițiilor art. 31 din Legea nr. 255/2010 și nici criticilor privind eronata interpretare a dispozițiilor referitoare la discriminare. Au mai arătat că instanța de apel a reținut că expertiza nu a fost realizată cu respectarea dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, fără a motiva de ce, or modul în care a fost întocmită conduce la concluzia contrară.
Recurentul-pârât Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA - D.R.D.P. Timișoara, invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a reiterat motivele invocate în apel și a solicitat admiterea recursului și modificarea deciziei recurate iar pe fond, respingerea acțiunii reclamanților.
Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului declarat de pârât, invocată de reprezentanta Ministerului Publice, întrucât criticile invocate permit încadrarea lor în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recursurile sunt fondate și vor fi admise pentru considerentele care succed.
Criteriile în raport de care se stabilește cuantumul despăgubirilor sunt prevăzute de Legea nr. 33/1994 care, în art. 26 prevede în mod expres că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite și că, la calcularea cuantumului acestor despăgubiri, atât experții, cât și instanța, vor ține seama de prețurile cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel din unitatea administrativ-teritorială la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare dovezile depuse de acestea.
Pentru stabilirea despăgubirilor se impune, așadar, efectuarea unei expertize de către o comisie de experți alcătuită conform art. 25 din Legea nr. 33/1994, care să aibă în vedere criteriul de calcul prevăzut de art. 26 alin. (2) din această lege.
Sintagma „prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele” are semnificația de preț plătit efectiv și consemnat ca atare în contractele autentice de vânzare-cumpărare și nu ofertele de preț ale agențiilor imobiliare ori prețurile de tranzacționare extrase de la rubricile de vânzări de pe internet și din anunțurile de mică publicitate din zonele locale privind imobilele de același fel în aceeași unitate administrativ-teritorială.
În speță, la efectuarea raportului de expertiză tehnică în faza procesuală a fondului, datat noiembrie 2012 (depus la filele 182-200 din Dosarul nr. 578/108/2012 al Tribunalului Arad, cu anexe la filele 201-207 ) experții au estimat că valoarea terenurilor expropriate este de 31.050 euro - valoare stabilită prin metoda capitalizării rentei - și că valoarea prejudiciului total este de 1.705 euro, fiind compus din „dauna pentru redobândirea aceleiași suprafețe de teren (1.552 euro) și dauna datorată cheltuielilor suplimentare de transport (153 euro)”, expertul B.M. semnând raportul cu observațiile menționate de tribunal în considerentele sentinței pronunțate.
Așa fiind, se constată că la efectuarea raportului de expertiză experții nu au avut în vedere criteriul legal astfel cum a fost reglementat prin dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, aceștia menționând, chiar în cuprinsul raportului și în pofida legii, că „tranzacțiile înregistrate la notariatele locale nu sunt credibile întrucât de cele mai multe ori acestea reprezintă o înțelegere a părților, urmărind un preț mai mic pentru a obține o taxă mică notarială” (fila 190 din Dosarul nr. 578/108/2012 al Tribunalului Arad).
Deși instanța de fond nu a omologat concluziile raportului de expertiză astfel întocmit motivând că valoarea stabilită este excesivă, aceasta a procedat ea însăși la calcularea despăgubirilor în baza adresei emise de biroul notarial „D.” cu sediul în localitatea Pecica.
În exercitarea controlului judiciar, instanța de apel, deși a constatat că tribunalul nu s-a conformat dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, în sensul că nu a stabilit contravaloarea despăgubirilor cuvenite reclamanților pe baza unui raport de expertiză care să respecte cerințele prevăzute de lege, a respins apelurile declarate de reclamanți și de pârât cu motivarea că apelanții nu au fost de acord cu o altă expertiză - deși a fost pusă în discuție necesitatea efectuării unui supliment la raport cu respectarea cerințelor textului de lege menționat - și că, în atare situație, principiul disponibilității lasă la aprecierea părților probele pe care le solicită în susținerea cererii.
O atare abordare în dezlegarea raportului juridic dedus judecății este însă greșită.
Este adevărat că, potrivit principiului disponibilității care guvernează procesul civil, exprimat de dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., judecătorul nu poate soluționa un litigiu decât pe baza cererii părții interesate și numai în limitele sesizării.
Atât doctrina cât și practica judiciară au statuat însă că, în dreptul modern, principiul disponibilității nu poate avea un caracter absolut, fiind de necontestat că, în stabilirea corectă a cadrului procesual, inițiativa părților trebuie armonizată cu rolul activ al judecătorului, disponibilitatea procesuală realizându-se sub controlul instanței judecătorești.
În speță, rolul activ al instanței se impunea cu evidență a fi exercitat în raport de dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. astfel cum a fost modificat prin pct. 13 din Legea nr. 202/2010, conform cărora „Judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Dacă probele propuse nu sunt îndestulătoare pentru lămurirea în întregime a procesului, instanța va dispune ca părțile să completeze probele. De asemenea, judecătorul poate, din oficiu, să pună în discuția părților necesitatea administrării altor probe, pe care le poate ordona chiar dacă părțile se împotrivesc.”
Astfel, efectuarea unei expertize care să respecte criteriul legal statuat prin dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 era o măsură pe care instanța de apel era obligată s-o dispună, în virtutea rolului său activ, pentru aplicarea corectă a legii în soluționarea acțiunii, chiar dacă reclamanții și-au exprimat punctul de vedere în sens contrar.
Efectuarea unei expertize care să stabilească valoarea despăgubirilor cuvenite reclamanților în acord cu cerințele legii era necesară tocmai pentru că disponibilitatea procesuală se realizează sub controlul instanței judecătorești, care, în speță, greșit s-a prevalat de principiul disponibilității pentru a rămâne în pasivitate deși constatase că în faza procesuală a fondului normele legale fuseseră greșit aplicate și încălcate.
Decizia recurată cuprinde motivele de fapt și de drept avute în vedere de instanța de apel la pronunțarea soluției, motiv pentru care dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. invocat de recurenții-reclamanți nu sunt aplicabile în cauză, însă, câtă vreme instanța de apel nu a exercitat un rol activ în soluționarea raportului juridic dedus judecății, în speță, pentru temeiurile expuse, este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Având în vedere considerentele care preced, Înalta Curte constată că recursurile declarate în cauză sunt fondate astfel că va le va admite, va casa decizia instanței de apel și va trimite cauza, spre rejudecare, Curții de Apel Timișoara.
Instanța de trimitere va veghea la corecta aplicare a dispozițiilor legale incidente în determinarea cuantumului despăgubirilor cuvenite pârâtului pentru terenul expropriat, respectiv art. 26 din Legea nr. 33/1994 și va dispune efectuarea unei noi expertize care să aibă în vedere contracte de vânzare-cumpărare având ca obiect imobile din aceeași unitate administrativ-teritorială cu cele expropriate încheiate în perioada efectuării expertizei în rejudecare, ori în vecinătatea acestei perioade de referință, adică la o dată cât mai apropiată de momentul pronunțării hotărârii prin care se stabilește cuantumul despăgubirii, în acord cu cele statuate de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 395/2013, scop în care se vor face demersuri, în acest sens, la instituții abilitate (direcția locală de impozite și taxe, oficiul de cadastru și publicitate imobiliară, camera notarilor publice ș.a.) și numai în eventualitatea în care nu se vor putea produce asemenea dovezi urmează ca expertiza să aibă în vedere criterii proxime, care sunt în vecinătatea criteriului legal instituit de art. 26 alin. (2) al Legii nr. 33/1994, respectiv comparabile care să fie obiective, adecvate și în concordanță cu exigențele normei legale menționate, în caz contrar putându-se ajunge la imposibilitatea realizării raportului de expertiză.
În rejudecare, față de faptul că legiuitorul a consacrat principiul reparării integrale a prejudiciului creat proprietarilor imobilelor expropriate, prejudiciu care trebuie să cuprindă atât valoarea efectivă a imobilului cât și celelalte daune aduse proprietarului, instanța de apel va analiza apărările reclamanților vizând prejudiciul creat, ocazie cu care va dispune completarea probatoriului și în acest sens.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepția nulității recursului declarat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA - D.R.D.P. Timișoara invocata de reprezentanta Ministerului Public.
Admite recursurile declarate de reclamanții F.R., F.Ș. și B.I.R. și de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA - D.R.D.P. Timisoara împotriva Deciziei nr. 58 din 16 aprilie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă.
Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași curți de apel.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 decembrie 2013.