Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 24 noiembrie 2011 pe rolul Tribunalului Timiș, reclamanții C.I. și C.V. au chemat în judecată Statul Român prin C.N.A.D.N. din România SA și a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâtul la plata de despăgubiri bănești în cuantum de 5 euro/mp de teren expropriat și de 7.000 RON pentru producția agricolă distrusă ca urmare a exproprierii.
La data de 9 aprilie 2013, reclamanții au depus o cerere precizatoare prin care au arătat că solicită obligarea pârâtului la plata sumei 6.381 euro, sumă pe care o cer a fi actualizată cu rata inflației începând cu data introducerii acțiunii și până la plata efectivă, la plata sumei de 2.910,15 RON reprezentând dobânzi legale, calculate de la data introducerii cererii de chemare în judecată până la data de 9 aprilie 2013 și în continuare până la punerea în executare, precum și la plata sumei de 7.000 RON cu titlu de despăgubire pentru producția agricolă distrusă.
Prin Sentința civilă nr. 1313 din 16 aprilie 2013, Tribunalul Timiș a anulat acțiunea conexă formulată de reclamantul I.V. în contradictoriu și a admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamanții C.I. și C.V. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român reprezentat de C.N.A.D.N. din România SA.
A modificat hotărârile de stabilire a cuantumului despăgubirilor emise de pârât la data de 21 septembrie 2011, după cum urmează: în Hotărârea nr. 33 din 21 septembrie 2011 ce privește imobilul înscris în CF, în suprafață de 1565 mp, cuantumul despăgubirilor se majorează de la 743 RON la 3.190 RON; în Hotărârea nr. 32 din 21 septembrie 2011 ce privește imobilul înscris în CF, în suprafață de 1560 mp, cuantumul despăgubirilor se majorează de la 740 RON la 3.180 RON; în Hotărârea nr. 92 din 21 septembrie 2011 ce privește imobilul înscris în CF, în suprafața de 741 mp, cuantumul despăgubirilor se majorează de la 351,74 RON la 1.512 RON; în Hotărârea nr. 30 din 21 septembrie 2011 ce privește imobilul înscris în CF, în suprafață de 1608 mp, cuantumul despăgubirilor se majorează de la 763,28 RON la 3.281 RON; în Hotărârea nr. 31 din 21 septembrie 2011 ce privește imobilul înscris în CF, în suprafață de 3158 mp, cuantumul despăgubirilor se majorează de la 1.499 RON la 6.574 RON.
A respins pretențiile constând în plata dobânzilor legale și a despăgubirilor pentru producția agricolă distrusă, ca neîntemeiate.
A obligat pârâtul la plata sumei de 4.000 RON către fiecare dintre reclamanți cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut nulitatea cererii conexe formulată de reclamantul I.V. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român reprezentat de C.N.A.D.N. din România SA pentru lipsa semnăturii, în condițiile art. 133 C. proc. civ.
În ceea ce privește cererea formulată de reclamanții C.V. și C.I., prima instanță a reținut că, din raportul de expertiză efectuat în cauză, a rezultat că sumele acordate de stat pentru terenurile proprietatea reclamanților nu sunt juste.
Tribunalul a considerat că procentul de 50% aplicat pentru vânzare forțată nu trebuie avut în vedere în stabilirea cuantumului despăgubirilor ce se cuvin reclamanților pentru expropriere deoarece acesta excede criteriilor legale prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994 și că nu se impune nici actualizarea sumei cu rata inflației, presupunându-se că experții au avut în vedere și o eventuală apreciere a valorii terenurilor de la data introducerii acțiunii și până la data întocmirii raportului de expertiză. În ceea ce privește cererea de actualizare a sumei pe perioada ulterioară pronunțării hotărârii, tribunalul a apreciat că ea va putea fi avută în vedere de executorul judecătoresc la momentul executării silite, conform art. 3712 C. proc. civ.
Prima instanță a respins cererea reclamanților de acordare a TVA, întrucât art. 125 din Legea nr. 571/2003 stabilește că taxa pe valoarea adăugată este un impozit indirect datorat la bugetul statului. Din textele care urmează articolului citat, rezultă cazurile de percepere a taxei, iar transferul dreptului de proprietate prin expropriere nu se numără printre acestea.
S-a mai reținut că suma de 7.000 RON reprezentând despăgubiri pentru producția agricolă distrusă nu a fost dovedită prin mijloacele de probă aflate la dosar și că nu există temei legal pentru acordarea dobânzii legale cât timp art. 1088 C. civ. se referă la obligații bănești contractuale, iar nu la acelea care rezultă din transferul proprietății.
În baza art. 274 - 277 C. proc. civ., prima instanță a obligat pârâtul la plata sumei de 4.000 RON către fiecare dintre reclamanți cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale, corespunzător pretențiilor admise, reprezentând parte din onorariile experților și din onorariul de avocat.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții C.I. și C.V. și pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N. din România SA prin D.R.D.P. Timișoara prin D.R.D.P. Timișoara.
Prin Decizia civilă nr. 114A din 25 septembrie 2013, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a respins apelul declarat de pârât și a admis apelul formulat de reclamanți, a schimbat în parte sentința atacată în sensul că a obligat pârâtul să plătească reclamanților și suma de 5.618 RON reprezentând despăgubiri pentru producția agricolă distrusă, menținând în rest dispozițiile sentinței.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente:
În raport de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 este neîntemeiată critica reclamanților vizând neacordarea procentului de 50% aplicat pentru vânzarea forțată.
Nu este întemeiată nici susținerea pârâtului apelant potrivit căreia raportul de expertiză nu a fost întocmit conform art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, deoarece, așa cum rezultă din cuprinsul raportului de expertiză, experții au avut în vedere patru contracte încheiate pe raza comunei Traian Vuia, pe baza cărora au ajuns la concluzia că prețul de vânzare pentru terenuri extravilane agricole, în zonă, variază între 2.200 - 3.000 euro/ha.
Pornind de la prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994, curtea de apel a reținut că nu se justifică solicitarea reclamanților privind actualizarea sumei acordate cu titlu de despăgubire, acordarea TVA-ului și a dobânzilor legale, începând cu data introducerii acțiunii, cu motivarea că experții au avut în vedere valoarea de piață a terenurilor expropriate din momentul efectuării raportului de expertiză, iar eventuala actualizare a sumei, pentru perioada ulterioară pronunțării hotărârii, poate fi realizată de către executorul judecătoresc conform art. 3712 C. proc. civ.
Nici critica reclamanților apelanți referitoare la cheltuielile de judecată nu poate fi primită, deoarece prima instanță a acordat aceste cheltuieli în parte, proporțional cu pretențiile admise, conform art. 276 C. proc. civ.
În ceea ce privește petitul privind obligarea pârâtului la plata despăgubirii pentru producția agricolă distrusă, instanța de apel a apreciat că soluția primei instanțe este greșită, întrucât prin "Nota de constatare" nr. 3992 din 5 decembrie 2011, încheiată de reprezentanții Primăriei Comunei Bethausen, se adeverește că producția de porumb de pe cele patru parcele a fost distrusă, iar prin raportul de expertiză acest prejudiciu a fost evaluat la suma totală de 5.618 RON neactualizată.
În ceea ce privește această sumă, instanța de apel a reținut însă că nu poate fi acordat procentul de 65% avut în vedere de către experți, reprezentând poluarea cu gaze de eșapament și sonoră a parcelelor rămase, taxe notariale și vânzarea forțată a terenului.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat și motivat recurs atât reclamanții C.V. și C.I., cât și pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N. din România SA prin D.R.D.P. Timișoara.
1. Prin recursul formulat, reclamanții critică decizia instanței de apel pentru următoarele considerente:
a. Curtea de apel a încălcat prevederile art. 274 C. proc. civ.
Instanța de apel, deși prin decizia pronunțată, mărește cuantumul despăgubirilor acordate reclamanților prin hotărârea primei instanțe, nu mărește proporțional și cheltuielile de judecată, încălcând astfel principiul proporționalității prevăzut de art. 276 C. proc. civ.
b. Instanța de apel, în mod nelegal, adaugă la legea fiscală și stabilește că o cotă de 24% ce reprezintă TVA nu trebuie acordată reclamanților întrucât experții fac referire în mod eronat la un impozit ce nu se aplică în caz de acordare a despăgubirilor civile.
Defalcarea sumelor stabilite cu titlu de despăgubire în sume cu TVA și în sume fără TVA este ilegală deoarece pentru despăgubirile civile acordate de către instanțele de judecată nu se aplică asemenea impozite.
În acest sens, art. 125 din C. fisc. definește TVA ca fiind un impozit indirect datorat la bugetul statului. Despăgubire acordate de către instanțele de judecată nu sunt incluse în categoria venituri pentru în care se aplică vreun fel de taxă sau impozitare în sensul celor indicate în cuprinsul C. fisc.
În drept, cererea de recurs este întemeiată pe prevederile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.
2. Pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N. din România SA prin D.R.D.P. Timișoara formulează următoarele critici.
a. Instanța de apel a încălcat prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 deoarece raportul de expertiză nu a fost întocmit în baza unor contracte de vânzare-cumpărare încheiate la data efectuării expertizei, ci a unor contracte întocmite cu un an înainte de efectuarea expertizei.
Studiul de piață și publicațiile imobiliare nu prezintă nici o relevanță. Valorile de comparație pot fi reprezentate doar de prețurile de tranzacționare și nu de cele de ofertare publicate în presă sau postate pe internet.
b. În mod nelegal a fost acordată reclamanților suma de 5.618 RON, cât timp nu s-a făcut dovada cultivării terenului în litigiu.
Cererea de recurs nu cuprinde o încadrare în drept a criticilor formulate, însă, prin aplicarea art. 306 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va încadra motivele de recurs formulate de pârât în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. raportat la art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin recursurile declarate, Înalta Curte reține următoarele:
Nu sunt întemeiate susținerile reclamanților privind nelegalitatea deciziei recurate pentru neincluderea în cuantumul despăgubirilor ce li se cuvin a sumelor reprezentând TVA-ului aferent despăgubirii.
Este adevărat că art. 128 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 571/2003 prevede că trecerea în domeniul public a unor bunuri din patrimoniul persoanelor impozabile, în condițiile prevăzute de legislația referitoare la proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, în schimbul unei despăgubiri este considerată livrare de bunuri și că, potrivit art. 137 din aceeași lege, baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată este constituită în acest caz din compensația aferentă.
Însă, Legea nr. 33/1994 are, în raport cu actul normativ menționat, caracterul unei legi speciale, iar prin reglementările pe care le cuprinde, despăgubirile acordate în temeiul acestui act normativ se compun din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului.
În consecință, în aplicarea normelor legale menținute, este corectă soluția instanței de apel de respingere a cererii reclamanților având ca obiect obligarea pârâtului la plata taxei pe valoarea adăugată aferentă despăgubirii acordate.
Este însă fondată critica formulată de recurentul pârât vizând greșita interpretare a dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Art. 26 din Legea nr. 33/1994 dispune că: "La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța, vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobile de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză (...)".
Prin urmare, este evident că instanța de judecată, în stabilirea cuantumului despăgubirilor, trebuie, pe de o parte, să se raporteze la valoarea de tranzacționare, iar pe de altă parte, să aibă în vedere acea valoare de tranzacționare de la data întocmirii raportului de expertiză.
În cauză, raportul de expertiză a fost efectuat în august 2012, iar în cuprinsul său, experții menționează că au avut în vedere patru contracte de vânzare-cumpărare încheiate în perioada aprilie - iunie 2011.
Fundamentându-și hotărârea pe concluziile acestui raport de expertiză, Curtea de Apel a încălcat prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 care impun în mod expres obligația instanței de a ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză.
Prin urmare, în baza art. 312 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile declarate, va casa decizia atacată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel.
Cu ocazia rejudecării va fi efectuat un nou raport de expertiză, cu respectarea art. 26 din Legea nr. 33/1994, prin care să fie stabilit cuantumul despăgubirilor cuvenite pentru terenurile expropriate în raport de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză și vor fi administrate dovezi care să probeze tranzacțiile efectuate în aceste condiții.
Înalta Curte nu va analiza critica prin care recurentul pârât susține că, în mod nelegal, instanța de apel a acordat reclamanților o sumă de bani cu titlu de despăgubiri pentru producția agricolă distrusă. Singurul argument formulat de recurent în susținerea acestei afirmații este acela că, în cauză, "nu s-a făcut dovada cultivării acesteia".
Dispozițiile art. 304 pct. 11 C. proc. civ. care permiteau instanței de recurs să cenzureze modul în care instanța de apel a interpretat probatoriul administrat în cauză au fost în mod expres abrogate prin art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000.
Prin urmare, criticile care cuprind aspecte de netemeinicie ale deciziei recurate, care vizează modul în care instanța de apel a stabilit situația de fapt prin interpretarea probelor administrate, nu mai învestesc în mod legal instanța de recurs cu analiza lor.
De asemenea, față de soluția pronunțată, Înalta Curte nu va mai analiza criticile formulate de reclamanți cu privire la cheltuielile de judecate acordate prin decizia recurată și care erau justificate de recurenți prin raportul de proporționalitate pe care, în opinia lor, curtea de apel l-a încălcat, între pretențiile ce le-au fost admise și cheltuielile de judecate acordate.
Totodată, Înalta Curte nu va exercita controlul judiciar de legalitate din perspectiva art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ., indicate prin cererea de recurs formulată de reclamanți, deoarece dezvoltarea motivelor de recurs pe care această cerere le cuprinde nu permite încadrarea niciuneia dintre criticile formulate în cazurile de modificare a hotărârii reglementate de dispozițiile legale menționate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de reclamanții C.V., C.I. și de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N. din România SA prin D.R.D.P. Timișoara împotriva Deciziei civile nr. 114 A din 25 septembrie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă.
Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecarea apelurilor la aceeași instanță de apel.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 martie 2014.
Procesat de GGC - CL