Deliberând, în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față:
Prin cererea adresată Tribunalului Suceava la data de 4 noiembrie 2011 și înregistrată sub nr. 14409/86/2011, reclamanții S.N. și S.C. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii - prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași, Comuna Șcheia - prin primar și Comuna Șcheia - prin primar - Comisia de Verificare a Drepturilor de Proprietate și Acordare a Despăgubirilor au formulat contestație împotriva Hotărârii nr. 7 din 17 octombrie 2011 emisă de Comisia de Verificare a Drepturilor de Proprietate și Acordare a Despăgubirilor Șcheia și au solicitat să se verifice temeinicia hotărârii cu privire la cuantumul despăgubirilor cu care nu sunt de acord, acestea fiind calculate la un preț mult inferior față de prețul de piață, a valorii de înlocuire și a prețului solicitat; exproprierea totală a suprafeței de 52 de ari cuprinsă în contractul de vânzare-cumpărare, autentificat în 11 noiembrie 2009 de BNP O.B., identică cu parcela nr. x, înscrisă în CF nr. x a UAT, deoarece suprafața rămasă de aproximativ 2754 de mp nu mai poate fi folosită conform cu destinația acesteia (suprafață pe care expropriatorul a intrat abuziv și a distrus terenul), și obligarea expropriatorului la plata despăgubirilor pentru această suprafață de teren raportat la prețul de piață de 30 de euro/mp; în subsidiar, în măsura în care instanța de judecată va stabili că nu se impune exproprierea totală, solicită obligarea expropriatorului la plata unei despăgubiri reprezentând prejudiciul rezultat din diminuarea valorii terenului rămas în urma exproprierii; cu cheltuieli de judecată.
În drept au invocat Legea nr. 255/2010, Legea nr. 33/1994, Constituția României, Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 2 alin. (1) lit. f) C. proc. civ.
Pârâtul Statul Român - reprezentat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii - prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - Direcția regională de Drumuri și Poduri Iași a depus la dosar documentația care a stat la baza emiterii hotărârii contestată și a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca nefondată.
Prin Sentința civilă nr. 717 din 16 aprilie 2013, Tribunalul Suceava a admis în parte acțiunea civilă având ca obiect expropriere formulată de reclamanții S.N. și S.C.; a desființat în parte Hotărârea nr. 7 din 17 octombrie 2011 emisă de Comisia de Verificare a Dreptului de Proprietate și Acordare a Despăgubirilor Șcheia; a obligat Statul Român să plătească reclamanților suma de 135.200 RON cu titlu de despăgubiri.
A respins cererea privind exproprierea terenului în totalitate și cererea privind acordarea de despăgubiri reprezentând prejudiciu rezultat din diminuarea valorii terenului rămas în urma exproprierii.
A obligat pârâtul să plătească reclamanților suma de 3.500 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Conform contractului de vânzare-cumpărare nr. x/2009 autentificat la BNP O.B. Suceava, reclamanții au dobândit dreptul de proprietate pentru suprafața de 5200 mp teren, identică cu parcela x înscrisă în cartea funciară nr. x a UAT Șcheia.
Din această suprafață, prin Hotărârea nr. 7 din 17 octombrie 2011 a Comisiei de verificare a dreptului de proprietate și acordare a despăgubirilor, com. Șcheia, jud. Suceava s-a dispus exproprierea unei suprafețe de 2446 mp teren, identică cu parcela nr. x din cartea funciară x, parcelă rezultată din dezmembrarea parcelei nr. x din cartea funciară x a comunei cadastrale Șcheia și s-a propus acordarea de despăgubiri în sumă de 3019 RON.
Imobilele au fost expropriate conform H.G. nr. 614/2011 pentru modificarea și completarea H.G. nr. 743/2010 privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică "Varianta de ocolire Suceava" (anexa la această hotărâre).
La stabilirea despăgubirilor, expropriatorul a avut în vedere dispozițiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, potrivit cărora sumele acordate cu titlu de despăgubiri sunt estimate de către expropriator pe baza unui raport de evaluare întocmit având în vedere expertizele întocmite sau actualizate de camerele notarilor publici.
Criteriul sus-menționat nu a putut fi însă valorificat, observându-se că el vizează faza administrativă necontencioasă a stabilirii despăgubirilor și este prevăzut în vederea stabilirii estimative a sumelor care urmează a fi aprobate prin hotărâre de guvern pentru îndeplinirea obiectivului "Varianta de ocolire Suceava".
De asemenea, expertizele notariale nu reflectă valoarea de piață a imobilelor expropriate, valoare care se impune a fi avută în vedere la stabilirea despăgubirilor prin prisma dispozițiilor legale în materie.
Astfel, potrivit art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, cu modificările și completările ulterioare, expropriatul poate contesta hotărârea de expropriere sub aspectul cuantumului despăgubirilor acordate, iar potrivit art. 22 alin. (3) din lege, acțiunea se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21 - art. 27 din Legea nr. 33/1994, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii.
Art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994 (legea-cadru generală în materie de expropriere) la care Legea specială nr. 255/2010 face trimitere, deci aplicabil în cauză, stabilește criteriile pentru determinarea cuantumului despăgubirii, stipulând în mod expres că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane interpuse și că la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța de judecată, trebuie să țină seama de prețul la care se vând în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile aduse de aceștia.
Prin Decizia nr. 9760 din 2 decembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a stabilit că "sintagma prețul cu care se vând în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială prevăzută de art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994, definește prețul de piață, anume prețul cel mai probabil la o anumită dată, la care ar trebui să se vândă dreptul de proprietate asupra unui bun, după ce acesta a fost expus, într-o măsură rezonabilă, pe o piață concurențială, atunci când sunt întrunite toate condițiile unei vânzări oneste și în care cumpărătorul și vânzătorul acționează prudent, în cunoștință de cauză, în interesul propriu, presupunând că niciunul dintre aceștia nu este supus unei constrângeri exagerate".
Potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză, pentru terenul expropriat s-a stabilit o valoare de piață de 12,30 euro, rezultând un total în echivalent 135.200 RON, concluziile expertizei fiind însușite de toți cei trei experți care au format comisia de evaluare stabilită în condițiile art. 25 din Legea nr. 33/1994.
Cu ocazia efectuării expertizei au fost identificate și suprafețele de teren rămase neexpropriate, de 2020 mp și respectiv de 734 mp, stabilindu-se că acesta poate fi utilizat în continuare ca teren agricol cu categoria de folosință existentă la data exproprierii și că nu a suferit nicio pierdere de valoare, astfel că tribunalul a respins ca nefondată cererea de acordare a despăgubirilor reprezentând prejudiciul rezultat prin diminuarea valorii terenului.
Față de limitarea obiectului acțiunii prin dispozițiile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, conform cărora expropriatul poate contesta hotărârea de expropriere numai sub aspectul cuantumului despăgubirilor acordate, conform art. 22 alin. (3), contestația a fost soluționată potrivit dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 în ceea ce privește stabilirea despăgubirilor, tribunalul respingând ca nefondată cererea privind exproprierea suprafeței de 5200 mp în totalitate.
În consecință, tribunalul a admis în parte acțiunea, în sensul că a desființat în parte Hotărârea nr. 7 din 17 octombrie 2011 emisă de Comisia de Verificare a Dreptului de Proprietate și Acordare a Despăgubirilor Șcheia, a obligat Statul Român să plătească reclamanților suma de 135.200 RON despăgubiri și a respins cererea privind exproprierea terenului în totalitate și cererea privind acordarea de despăgubiri reprezentând prejudiciu rezultat din diminuarea valorii terenului rămas în urma exproprierii.
Conform art. 274 C. proc. civ., pârâtul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată.
Prin Decizia civilă nr. 37 din 10 septembrie 2013 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă, s-a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași, împotriva Sentinței civile nr. 717 din 16 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul Suceava, în Dosarul nr. 14409/86/2011.
Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut următoarele argumente:
Pârâtul-apelant a criticat valoarea despăgubirii stabilită de instanță pentru terenul expropriat apreciind că sunt aplicabile în speță prevederile Legii nr. 255/2010 și a normelor metodologice de aplicare a acestei legi, aprobate prin H.G. nr. 53/2011.
Curtea a reținut că, într-adevăr, în speță sunt aplicabile prevederile acestei legi însă în ceea ce privește stabilirea cuantumului despăgubirii de către instanță sunt aplicabile prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994 la care face trimitere în mod expres chiar Legea nr. 255/2010.
Astfel art. 22 alin. (1) și (3) prevede că "expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la art. 19 se poate adresa instanței judecătorești competente în termenul general de prescripție, care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii și transferului dreptului de proprietate.
Acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii." Din acest text rezultă cu certitudine faptul că pentru stabilirea cuantumului despăgubirii se aplică art. 26 menționat anterior. Textele invocate de apelant referitoare la evaluare din Legea nr. 255/2010 și normele de aplicare ale acesteia se referă la evaluarea făcută anterior exproprierii, iar nu la stabilirea despăgubirilor de către instanță în caz de contestare a hotărârii expropriatorului.
A doua critică vizează nerespectarea art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 la efectuarea raportului de expertiză. Potrivit acestuia la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.
Curtea a apreciat că nu constituie o încălcare a acestor dispoziții faptul că s-au folosit de către experți oferte de vânzare, iar nu prețuri rezultate din contracte de vânzare-cumpărare.
Textul de lege se referă la "prețul cu care se vând imobilele de același fel", ceea ce nu însemnă că nu pot fi luate în considerare și ofertele de vânzare în lipsa unor tranzacții efective și suficiente cu terenuri comparabile. Textul de lege se referă și la prețurile cerute în ofertele de vânzare, care nu pot fi apreciate ca nereale, interesul vânzătorilor fiind să își înstrăineze bunul. Este real că, de regulă, în urma negocierilor dintre vânzător și cumpărător prețul poate să scadă, dar diferența nu poate fi semnificativă, iar experții au ținut cont și de acest aspect în efectuarea expertizei. Pe de altă parte, Curtea a reținut că pârâtul nu a demonstrat că s-au pus la dispoziția expertului contracte de vânzare-cumpărare de la data efectuării raportului de expertiză (august 2012) având ca obiect terenuri din extravilanul comunei Șcheia, pe care experții nu le-au avut în vedere. Astfel, pârâtul a depus o dată cu cererea de apel patru contracte de vânzare cumpărare din perioada 2008 - 2009 ce nu au putut fi luate în considerare față de data efectuării raportului de expertiză.
Referitor la data în raport de care se stabilește valoarea despăgubirilor, în criticile formulate de pârâtul apelant acesta se referă la cea a exproprierii, apreciind că experții trebuiau să aibă în vedere prețurile practicate pe piața imobiliară la acea dată. Curtea a apreciat însă, că valoarea despăgubirilor trebuie stabilită în funcție de prețurile practicate pe piața imobiliară la data întocmirii raportului de expertiză, astfel cum prevede în mod expres art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. Ceea ce s-a avut în vedere de legiuitor este ca valoarea despăgubirilor pentru expropriere să fie stabilită la o dată cât mai apropriată de data pronunțării hotărârii judecătorești pentru ca cel care primește despăgubirile să își poată eventual achiziționa o proprietate asemănătoare cu cea expropriată, fără a suferi un prejudiciu ca urmare a fluctuațiilor pieței.
De asemenea, se constată că elementele de comparație ale proprietăților comparabile (restricții legale, localizare, caracteristici fizice, utilități disponibile, zonare, cea mai bună utilizare), fiind diferite față de cele ale proprietății evaluate, fiecare dintre aceste diferențe a fost luată în considerare de către cei trei experți, care au corectat prețul proprietății comparabile prin aplicarea diferitelor procente, apreciere corectă în condițiile în care nu s-au adus de către pârâtul apelant alte argumente pertinente pentru modificarea acestor procente, evaluatorii, potrivit Standardelor Internaționale de Evaluare, aplicând metode cantitative și/sau calitative pentru analiza diferențelor și estimarea corecțiilor.
În concluzie, în mod corect prima instanță a stabilit valoarea despăgubirilor conform raportului de expertiză întocmit în cauză, toți cei trei experți, inclusiv cei desemnați de părți, ajungând la o concluzie comună în ceea ce privește evaluarea, și în lipsa altor probe care să demonstreze că această evaluare nu e corectă.
Curtea a apreciat ca neîntemeiată critica privind aplicarea de către prima instanță a dispozițiilor art. 276 C. proc. civ. În speță nu erau aplicabile aceste dispoziții, astfel cum susține apelantul pârât și cum în mod eronat a indicat ca temei legal și prima instanță, întrucât conform art. 276 C. proc. civ., când pretențiile fiecărei părți au fost încuviințate numai în parte, instanța va aprecia în ce măsură fiecare din ele poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, putând face compensarea lor. Având în vedere expresia folosită de legiuitor în art. 276 C. proc. civ., subliniată, problema compensării cheltuielilor de judecată se pune numai atunci când părțile sunt obligate reciproc, deci atunci când pârâtul a făcut cerere reconvențională ori au fost făcute cereri de intervenție, iar cererea incidentală a fost admisă o dată cu cererea principală, în tot sau în parte. În cazul de față nu s-a formulat o cerere reconvențională de către pârât, fiind admisă doar cererea reclamantului, deci art. 276 C. proc. civ. nu era aplicabil ci doar art. 274 la care prima instanță a făcut referire.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, care a formulat critici sub următoarele aspecte:
Instanța de apel a înlăturat în mod greșit critica referitoare la incidența în cauză a unei proceduri derogatorii speciale de stabilire a despăgubirilor, consacrată de dispozițiile Legii nr. 255/2010 și de Normele Metodologice de aplicare a acestei legi.
Astfel, deși a reținut în mod corect că în raport cu Legea nr. 33/1994, care reprezintă dreptul comun în materia exproprierii, Legea nr. 255/2010 reprezintă o lege specială ce reglementează procedura de expropriere pentru realizarea obiectivelor prevăzute la art. 1 din acest act normativ și că prevederile legii speciale sunt aplicabile cu prioritate în cauză, potrivit principiului "specialia generalibus derogant", totuși instanța de apel a considerat fără temei că Legea nr. 255/2010 nu ar conține dispoziții derogatorii sub aspectul stabilirii despăgubirilor cuvenite persoanelor expropriate și că în această privință sunt incidente dispozițiile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994.
Concluzia sus-menționată este consecința greșitei interpretări a legii, deoarece potrivit art. 11 alin. (7) și (8) din Legea nr. 255/2010 înainte de data începerii activității comisiei abilitate să emită hotărârea de expropriere, un expert evaluator specializat în evaluarea proprietăților imobiliare, membru al Asociației Naționale a Evaluatorilor din România - ANEVAR, va efectua un raport de evaluare a imobilelor expropriate, iar acest raport de evaluare se întocmește avându-se în vedere expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici, potrivit art. 771 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.
De asemenea, potrivit art. 4 alin. (2) fit. f) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010, prin hotărârea pentru aprobarea declanșării procedurii de expropriere, în cazul lucrărilor de investiții se aprobă și sumele individuale aferente despăgubirilor estimate de către expropriator pe baza unui raport de evaluare întocmit având în vedere expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici, iar în conformitate cu dispozițiile art. 8 alin. (1) din aceleași norme expertul evaluator va întocmi raportul de evaluare prevăzut la art. 11 alin. (7) din lege, fiind obligat să se raporteze la expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici, potrivit art. 771 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.
Din coroborarea dispozițiilor legale sus-menționate rezultă că în cadrul procedurii administrative de expropriere despăgubirile se stabilesc pe baza raportului de evaluare întocmit pe baza expertizelor întocmite și actualizate de Camerele Notarilor publici, aceste reglementări având un caracter imperativ.
Pe de altă parte, este real faptul că dispozițiile art. 22 din Legea nr. 255/2010 fac trimitere la dispozițiile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, însă această trimitere se referă la dispozițiile de drept procedural din actul normativ ce constituie dreptul comun în materie, iar nu la modalitatea de evaluare și de stabilire a despăgubirilor. Concluzia sus-menționată este justificată de faptul că potrivit art. 22 din Legea nr. 255/2010, acțiunea prin care persoana expropriată contestă cuantumul despăgubirii se soluționează potrivit art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, fiind astfel evident că aceste din urmă reglementări sunt aplicabile doar sub aspect procedural, adică sub aspectul modului de desemnare a comisiei de experți și de întocmire a expertizei, iar nu și sub aspectul metodei de evaluare, care are o reglementare specială în cuprinsul dispozițiilor sus-menționate din Legea nr. 255/2010.
Recurentul-pârât susține în continuare că, în măsura în care statuarea instanței de apel privind incidența în cauză a dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 este corectă, această dispoziție legală a fost greșit interpretată și aplicată în speță.
Potrivii textului de lege sus-menționat, la calculul cuantumului despăgubirii experții precum și instanța de judecată, vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, ceea ce înseamnă că pentru stabilirea prețului real de circulație experții trebuiau să se raporteze la tranzacții concrete cu imobile similare, întrucât numai tranzacțiile finalizate și materializate prin întocmirea contractelor de vânzare-cumpărare pot reflecta în mod real prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele.
Față de reglementarea în discuție, în mod greșit ambele instanțe au valorificat concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, în condițiile în care acest raport nu reflecta prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel, deoarece experții nu au verificat și identificat nici un fel de tranzacții concrete cu privire la imobile cu caracteristici similare terenului expropriat, ci au avut în vedere doar oferte de vânzare postate pe internet sau la agențiile imobiliare pentru terenuri asemănătoare, valoarea despăgubirilor fiind calculată în raport de aceste oferte, după aplicarea unor coeficienți de corecție care ar fi trebuit să reflecte deosebirile existente între terenurile expropriate și parcelele la care se referă anunțurile de vânzare avute în vedere.
Or, corecta aplicare a dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 impunea ca datele din ofertele examinate să fie verificate și prin prisma unor tranzacții efective pentru a se putea stabili în acest mod în ce măsura respectivele oferte corespund realității pieței imobiliare.
Și sub aspectul datei în raport de care se calculează despăgubirile cuvenite persoanei expropriate hotărârea instanței de apel este nelegală.
Astfel, instanța de apel a avut în vedere data întocmirii raportului de expertiză, dar a ignorat că sub aspectul stabilirii despăgubirilor Legea nr. 33/1994 reglementează o procedură diferită față de cea specială prevăzută de Legea nr. 255/2010.
În sistemul Legii nr. 255/2010 transferul dreptului de proprietate operează la momentul emiterii hotărârii de expropriere, așa încât nu există nici o rațiune pentru calculul despăgubirilor în funcție de o dată ulterioară la care, în eventualitatea formulării unei contestații, se întocmește raportul de expertiză.
În final, se solicită admiterea recursului în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu consecința respingerii acțiunii reclamanților și înlăturării obligației de plată a cheltuielilor de judecată stabilită în sarcina pârâtului în cauză.
Examinând recursul prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte a constatat că este fondat.
Referitor la prima critică formulată prin memoriul de recurs, vizând încălcarea sau aplicarea greșită a legii în cauză, Înalta Curte constată că, în mod corect, instanța de apel a reținut ca fiind aplicabile în speță prevederile Legii nr. 255/2010, însă, în ceea ce privește stabilirea cuantumului despăgubirilor, de către instanță, sunt aplicabile prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994, la care face trimitere în mod expres chiar Legea nr. 255/2010.
Sub acest aspect, instanța de apel nu a ignorat raportul dintre legea generală în materia exproprierii (Legea nr. 33/1994) și cea specială (Legea nr. 255/2010), astfel cum în mod greșit susține recurentul-pârât, ci a stabilit corect că aspectele derogatorii se regăsesc în actul normativ special în ce privește evaluarea despăgubirilor în faza administrativă.
La această concluzie conduce interpretarea corelată și sistematică a legii din care rezultă procedura de urmat pentru fiecare din etapele exproprierii.
Astfel, în Capitolul III referitor la întocmirea documentațiilor cadastrale de către expropriator, este reglementată și modalitatea de evaluare a imobilelor expropriate la un moment anterior chiar constituirii comisiei pentru verificarea dreptului de proprietate.
În acest sens, prin dispozițiile art. 11 alin. (7) din Legea nr. 255/2010 se stabilește că "înainte de data începerii activității comisiei prevăzute la art. 18, un expert evaluator specializat în evaluarea proprietăților imobiliare, membru al A.N.E. din România, va întocmi un raport de evaluare a imobilelor expropriate pentru fiecare unitate administrativ-teritorială, pe fiecare categorie de folosință", raport care se va întocmi avându-se în vedere expertizele actualizate ale camerelor notarilor publici (alin. (8)).
Rezultă că aceste dispoziții legale la care face trimitere recurentul pârât, au în vedere o evaluare estimativă realizată în faza administrativă a exproprierii, în termeni generali, și ținându-se seama de criterii mai largi, vizând unitatea administrativ-teritorială în care sunt situate imobilele și categoria de folosință a bunului, iar nu de caracteristici concrete care sunt luate în considerare atunci când este vorba de exproprierea unei anume suprafețe de teren (când evaluarea se realizează, de exemplu, și în funcție de utilități, servituți, căi de acces, modalitatea de exploatare propriu-zisă).
De aceea, evaluarea proprietăților imobiliare prin raportare la expertizele notarilor publici, realizată în faza administrativă a exproprierii, nu se poate aplica și pentru procedura judiciară, în cadrul căreia instanța de judecată are de analizat, cu referire la un anumit imobil, dacă despăgubirile reflectă valoarea de circulație a bunului și acoperă inclusiv prejudiciul produs prin expropriere.
În acest sens, dispozițiile art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010, făcând trimitere la art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, în ceea ce privește stabilirea despăgubirilor, nu pot fi înțelese, cum pretinde recurentul pârât, ca vizând doar aspectele de ordin procedural ale soluționării acțiunii în despăgubiri.
Față de mențiunea expresă a normei speciale, care face trimitere la norma generală, este evident că la stabilirea cuantumului despăgubirilor în procedura judiciară trebuie avute în vedere criteriile reglementate de art. 26 și 27 din Legea nr. 33/1994, vizând prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel, precum și daunele aduse proprietarului - pentru că legiuitorul a înțeles ca în procedura jurisdicțională să nu deroge de la norma generală.
De aceea este corectă aprecierea instanței de apel conform căreia este incident art. 26 din Legea nr. 33/1994, în raport cu care trebuie evaluate despăgubirile, așa încât, sub acest aspect, criticile formulate prin motivele de recurs sunt nefondate. Toate textele invocate de recurent referitoare la evaluare din Legea nr. 255/2010 și Normele metodologice de aplicare a acestei legi se referă la evaluarea făcută anterior exproprierii, iar nu la stabilirea despăgubirilor de către instanță în caz de contestare a hotărârii expropriatorului, așa cum în mod corect a statuat și instanța de apel cu privire la această chestiune.
Înalta Curte apreciază, însă, ca fiind întemeiate criticile recurentului pârât referitoare la modalitatea în care instanțele fondului au făcut aplicarea art. 26 din Legea nr. 33/1994, validând concluziile unui raport de expertiză care nu s-a fundamentat pe tranzacții efective, ci pe oferte de vânzare.
Pentru a înlătura criteriul legal care vizează, în determinarea valorii de circulație, "prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel", experții au reținut că nu ar exista tranzacții efective suficiente cu terenuri libere comparabile, motiv pentru care au folosit drept comparabile oferte de vânzare preluate de pe site-uri imobiliare.
Fără să cenzureze aceste aprecieri ale experților, instanțele de fond și-au însușit necritic concluziile expertizei astfel întocmite.
Înalta Curte constată, din actele dosarului, că au avut loc tranzacții efective, numai că au fost înlăturate din analiză de către experți, cât și de către instanțe, curtea de apel apreciind că nu constituie o încălcare a dispozițiilor legale faptul că s-au folosit de către experți oferte de vânzare, iar nu prețuri rezultate din contracte de vânzare-cumpărare.
Or, în această manieră de soluționare a cauzei a lipsit rolul activ al instanței, care era obligată să lămurească - în condițiile unor constatări incomplete și nedemonstrate ale experților - tranzacțiile întocmite efectiv la nivelul unităților administrativ-teritoriale, în funcție de care, în condițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, să se determine valoarea de circulație a imobilului expropriat.
Deși contractele de vânzare-cumpărare depuse la dosar, atât în fața primei instanțe, cât și în faza apelului, vizează într-adevăr perioada 2008 - 2009, instanța avea posibilitatea să suplimenteze materialul probator, inclusiv solicitând informații de la primăria în raza căreia se află situat imobilul - și unde se face înregistrarea fiscală a proprietăților imobiliare - sau de la camera notarilor publici, care poate furniza informații asupra documentelor pe care le arhivează vizând tranzacțiile imobiliare.
Neprocedând în această modalitate, instanța a înlăturat criteriul legal de evaluare a despăgubirilor - prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel, prevăzut de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 - validând concluzii ale unei expertize care s-a bazat pe aprecieri subiective ale experților în cauză.
Această situație atrage incidența art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în ipoteza, când hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Drept consecință, Înalta Curte apreciază că se impune efectuarea unei expertize tehnice de specialitate cu privire la imobilul - teren expropriat, cu respectarea strictă a cerințelor imperative ale art. 26 și 27 din Legea nr. 33/1994, în scopul de a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului și pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice.
Cum o asemenea probă nu se poate administra în recurs, în raport de dispozițiile art. 305 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul pârâtului, va casa hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași Curte de Apel, pentru ca în baza efectului devolutiv al apelului să stabilească pe deplin elementele de fapt ale pricinii. Reluarea judecății se va realiza, așadar, în limitele în care criticile au fost găsite întemeiate și care au vizat, potrivit considerentelor expuse anterior, nu temeiul legal în baza căruia trebuie evaluate despăgubirile, ci modalitatea în care s-a făcut aplicarea acestor dispoziții la speță.
Instanța de trimitere va ordona măsurile pe care le va aprecia necesare, în condițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. pentru a determina situația tranzacțiilor imobiliare la momentul de referință care interesează în speță, în funcție de care să se întocmească raportul de expertiză în cauză.
Critica referitoare la aspectul datei în raport de care se calculează despăgubirile cuvenite persoanei expropriate, nu este întemeiată, Curtea de apel apreciind în mod corect că valoarea despăgubirilor trebuie stabilită în funcție de prețurile practicate pe piața imobiliară la data întocmirii raportului de expertiză, astfel cum prevede în mod expres art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. Este corect raționamentul potrivit căruia, ceea ce s-a avut în vedere de legiuitor este ca valoarea despăgubirilor pentru expropriere să fie stabilită la o dată cât mai apropriată de data pronunțării hotărârii judecătorești pentru ca cel care primește despăgubirile să își poată eventual achiziționa o proprietate asemănătoare cu cea expropriată, fără a suferi un prejudiciu ca urmare a fluctuațiilor pieței.
Prin urmare, pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor, care include și data la care se calculează despăgubirile cuvenite persoanei expropriate, instanța de judecată este ținută de aplicarea corectă a art. 26 din Legea nr. 33/1994, ci nu a Legii nr. 255/2010, așa cum în mod greșit susține recurentul pârât în cauză.
În raport de toate aceste considerente, se va face aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (3) coroborat cu art. 314 C. proc. civ. și, drept consecință, Înalta Curte, admițând recursul pârâtului, va casa decizia atacată, trimițând cauza spre rejudecarea apelului la aceeași instanță de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA împotriva Deciziei civile nr. 37 din 10 septembrie 2013 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă.
Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecarea apelului la aceeași instanță de apel.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 martie 2014.
Procesat de GGC - CL