Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea adresată Tribunalului Suceava și înregistrată sub nr. 14.205/86/2011, reclamantul G.V., în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași, Comuna Șcheia - prin primar și Comuna Șcheia - Comisia de Verificare a Drepturilor de Proprietate și Acordare a Despăgubirilor, a solicitat să se verifice temeinicia Hotărârii nr. 2 din 17 octombrie 2011 dată în Dosarul nr. 67/2011 de către Comisia de Verificare a Drepturilor de Proprietate și Acordare a Despăgubirilor a com. Șcheia cu privire la cuantumul despăgubirilor cu care nu este de acord, acesta fiind calculat la un preț mult inferior față de prețul de piață, de valoarea de înlocuire și de prețul solicitat de el; exproprierea totală a suprafeței de 26 de ari cuprinsă în T.P.656/1994, la locul numit Ț.V. din care fac parte cele două suprafețe expropriate (suprafețele de 1450 mp, și 53 mp), deoarece suprafața rămasă, de aproximativ 6 ari, nu mai poate fi folosită, și obligarea expropriatorului la plata despăgubirilor pentru această suprafață de teren raportat la prețul de piață; în subsidiar, în măsura în care instanța de judecată va stabili că nu se impune exproprierea totală, a solicitat obligarea expropriatorului la plata unei despăgubiri reprezentând prejudiciul rezultat din diminuarea valorii terenului rămas în urma exproprierii, cu cheltuieli de judecată.
În drept, a invocat dispozițiile Legilor nr. 255/2010 și nr. 33/1994, ale Constituției României, Convenției Europene a Drepturilor Omului, art. 2 alin. (1) lit. f) din C. proc. civ.
La termenul de judecată din 3 aprilie 2012, reclamantul a formulat precizări la acțiune, prin care a solicitat, în conformitate cu art. 18 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010 raportat la art. 23 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, ca instanța de judecată să constate netemeinicia Hotărârii nr. 2 din data de 17 octombrie 2011 a Comisiei de Verificare a Drepturilor de Proprietate și Acordare a Despăgubirilor a com. Șcheia cu privire la cuantumul despăgubirilor acordate; să stabilească despăgubirea la suma de 1700 de euro pe arul de teren expropriat (total 25.551 de euro), cu consecința anulării parțiale a hotărârii contestate în ceea ce privește despăgubirea stabilită și, eventual, suprafața expropriată, și obligarea expropriatorului la plata despăgubirilor solicitate, deoarece instanța de judecată are obligația, conform art. 27 din Legea nr. 33/1994, de a compara rezultatul expertizei cu oferta și cu pretențiile formulate de părți, despăgubirea acordată de către instanță neputând fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat, dar nu trebuie să fie limitată de despăgubirea ce va fi stabilită prin raportul de expertiză.
De asemenea, a solicitat exproprierea totală a suprafeței de 26 de ari cuprinsă în T.P. 656/1994, situată la locul numit Ț.V. din care fac parte cele două suprafețe expropriate (de 1.450 mp, și 53 mp), deoarece suprafața rămasă, de aproximativ 6 ari, nu mai poate fi folosită, precum și obligarea expropriatorului la plata despăgubirilor pentru această suprafață de teren raportat la prețul de piață solicitat, de 1700 euro pe arul de teren.
În subsidiar, în măsura în care instanța de judecată va stabili că nu se impune exproprierea totală, a solicitat obligarea expropriatorului la plata unei despăgubiri reprezentând prejudiciul rezultat din diminuarea valorii terenului rămas în urma exproprierii.
Prin Sentința civilă nr. 202 din 29 ianuarie 2013, Tribunalul Suceava a admis în parte contestația formulată de către reclamant; a desființat în parte Hotărârea nr. 2 din 17 octombrie 2011 emisă de terț-pârâtă în Dosarul nr. 67/2011; a obligat prim-pârâtul la plata către reclamant, cu titlu de despăgubiri civile, a sumei de 20.792,1 euro în echivalent RON la data plății efective; a respins ca neîntemeiat capătul de cerere vizând exproprierea unei suprafețe de teren suplimentare; a obligat prim-pârâtul la plata către reclamant a sumei de 4200 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, prin Hotărârea nr. 2 din 17 octombrie 2011 emisă de Comisia de Verificare a Dreptului de Proprietate și Acordare a Despăgubirilor Șcheia, s-a dispus plata sumelor de 1.786 RON și 65 RON în favoarea reclamantul G.V. cu titlu de despăgubire pentru exproprierea imobilelor situate în com. Șcheia, jud. Suceava, identice cu p. nr. 33.425, respectiv, nr. 33.427, ambele făcând parte din același trup de teren înregistrat în CF X, compus din teren liber de construcții, în suprafață de 1450 mp, respectiv, 53 mp.
Potrivit art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, cu modificările și completările ulterioare, expropriatul poate contesta hotărârea de expropriere sub aspectul cuantumului despăgubirii acordate, iar conform art. 22 alin. (3) din lege acțiunea se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii.
Art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994 (lege-cadru generală în materie de expropriere) la care legea specială (nr. 255/2010) face trimitere, deci aplicabil speței, stabilește criteriile pentru determinarea cuantumului despăgubirii, stipulând că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane interpuse și că la calcularea cuantumului despăgubirilor experții, precum și instanța de judecată trebuie să țină seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului, sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.
Art. 27 din Legea nr. 33/1994, la care de asemenea se face trimitere în vederea soluționării cauzei, stabilește că pentru fixarea despăgubirii instanța compară rezultatul expertizei cu oferte și cu pretențiile formulate de părți, despăgubirea acordată neputând fi mai mică decât cea oferită de către expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de către expropriat.
În speță, expropriatorul a oferit pentru terenurile expropriate sumele de 1.786 RON și 65 RON, iar expropriatul a pretins suma de 1700 euro/ar, adică 25.551 euro, în timp ce prin raportul de expertiză întocmit în cauză de către comisia de experți, compusă din experții V.M., I.S. și A.M., s-a propus într-o variantă sumele de 725 euro și 26,50 euro (0,5 euro/mp) prin raportare la expertiza actualizată a Camerei Notarilor Publici Suceava, iar într-o altă variantă sumele de 16.385 euro și 599 euro (11,30 euro/mp), prin raportare la valoarea de piață după Standardele Internaționale de Evaluare.
Expropriatorul a solicitat instanței înlăturarea raportului de expertiză și menținerea ofertei de despăgubire inițială, invocând că experții nu s-au raportat la tranzacții concrete cu imobile similare, luând ca element de referință în stabilirea valorii de circulație doar ofertele de vânzare și, în plus, nu au ținut seama de caracteristicile terenului expropriat și de elementele care îl diferențiază de comparabila de referință, omițând aplicarea tuturor corecțiilor necesare sau individualizând greșit unii coeficienți de corecție.
S-a reținut că, într-adevăr, pentru determinarea prețului de piață experții nu au avut în vedere tranzacții concrete, raportându-se la oferte de tranzacționare pentru terenuri similare sau comparabile, însă în răspunsul la obiecțiuni pe acest aspect experții și-au argumentat "alegerea", arătând că sursele de informare aflate la dispoziția lor, posibile și credibile - bănci, agenții imobiliare, primărie, presa de specialitate, localnici - nu au oferit informații despre tranzacțiile încheiate, ceea ce confirmă caracterizarea de piață imobiliară inactivă față de perioada anterioară 2008 - 2010; că puținele tranzacții efective nu sunt credibile, date fiind diferențele nejustificat de mari de prețuri de vânzare, astfel că folosirea ofertelor este singura rațională și se bazează pe încrederea care trebuie atribuită datelor faptice și ipotezelor utilizate.
Au mai arătat experții că, potrivit Standardelor Internaționale, atunci când nu există tranzacții efective suficiente cu terenuri libere comparabile sau când datele obținute din tranzacțiile efectuate nu sunt credibile și/sau nu pot fi verificate prin evaluare, se pot folosi și prețurile cerute prin ofertele de vânzare sau prețurile oferite prin cererile de cumpărare de terenuri comparabile, și că informațiile despre preț din oferte de pe o piață inactivă pot fi totuși o dovadă a valorii de piață, deoarece chiar pe piețele în declin există vânzători care nu acționează sub constrângerea de a vinde, iar, în acest context, a nu ține cont de dovada prețurilor realizate de vânzători ar însemna ignorarea realității pieței.
Prin urmare, s-a conchis, nu se poate reține că experții ar fi "ignorat" tranzacțiile concrete, cum susține expropriatorul, ci că nu le-au identificat ca și surse credibile de informare, astfel că instanța a ținut cont de concluziile acestora, cu atât mai mult cu cât sunt unanime, au o bază legală (S.I.E. 2011), iar expropriatorul, deși le-a pus sub semnul îndoielii, nu a oferit cel puțin un exemplu de tranzacție concretă similară ori comparabilă.
Cât privește comparația efectivă cu terenul din ofertă, expropriatorul s-a arătat nemulțumit de coeficienții de corecție aplicați/omiși, față de deosebirile existente între terenul expropriat și comparabila aleasă, însă prin suplimentul la expertiză s-a arătat că aprecierea privind corecția "greșită" este nerezonabil și nerealist formulată, deoarece Standardele Internaționale de Evaluare nu stabilesc reguli și reglementări de cuantificare a estimărilor corecțiilor, corecțiile aplicate comparabilelor nu se calculează prin aplicarea de formule matematice consacrate, iar rezultatul nu se raportează direct sau invers proporțional matematic la datele culese din piața privind criteriul de comparație.
Instanța și-a însușit, așadar, raportul de expertiză prin care s-a stabilit o valoare de piață de 11,30 euro/mp, valoare rezonabilă dacă se are în vedere caracteristicile concrete ale terenului, respectiv, faptul că se află la o distanță foarte mică de oraș (la cca. 5 km de Primăria Suceava), într-o zonă pretabilă pentru destinații diverse, inclusiv rezidențiale.
În ceea ce privește data evaluării, în mod corect a fost avută în vedere data întocmirii raportului de expertiză, față de prevederile exprese în acest sens ale art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
Expropriatorul a solicitat a fi menținută despăgubirea inițială, cerere cu care instanța nu a fost de acord, cu motivarea că sumele propuse cu titlu de despăgubiri, de 1.786 RON și de 65 RON, au fost stabilite prin raportul de evaluare teren întocmit de către p.f.a. C.C., în procedura prealabilă exproprierii efective conform art. 11 alin. (7) și (8) din Legea nr. 255/2010 și art. 8 din Normele Metodologice de aplicare a legii, evaluatorul raportându-se la expertizele întocmite și actualizate ale Camerei Notarilor Publici.
Aceste expertize notariale sunt însă doar orientative.
Mai mult, autorul raportului a arătat că suma stabilită nu constituie valoarea de piață a terenului, or în cauză interesează valoarea de piață.
Cât privește suma de 1700 euro/ar pretinsă de către expropriat, s-a apreciat că este nerealistă, nejustificată și nesusținută de nicio probă, dimpotrivă infirmată prin raportul comisiei de experți.
Așa cum rezultă din expertiză, în urma exproprierii în patrimoniul reclamantului au mai rămas 2 parcele, suprafața de 638 mp, teren, ce nu este afectată de expropriere și suprafața de 459 mp, teren, care este afectată de restricții, din cauza extinderii zonei de protecție față de zona expropriată cu o suprafață de 337 mp, rămânând pentru utilizare fără restricții numai 122 mp.
Potrivit experților, utilizarea acestei din urmă parcele pentru destinație agricolă nu este posibilă în condițiile respectării O.G. nr. 43/1997, care stipulează că realizarea de culturi agricole și forestiere pe zonele de siguranță este interzisă.
Cum în fapt s-a expropriat practic și acest teren, dauna încercată este echivalentă cu prețul său de circulație, adică 337 mp x 11,3 euro/mp = 3.808,10 euro.
S-a concluzionat, că expropriatorul datorează expropriatului cu titlu de despăgubiri civile suma de 20.792,1 euro, în echivalent RON la data plății efective, fără a scădea despăgubirea stabilită prin hotărârea contestată câtă vreme nu s-a făcut dovada plății ei.
Referitor la capătul de cerere vizând exproprierea unei suprafețe mai mari, a fost respinsă ca neîntemeiată, cu motivarea că Legea nr. 255/2010 limitează obiectul contestației împotriva hotărârii expropriatorului, precum și competența instanței de judecată doar la verificarea cuantumului despăgubirii, precizând expres că dispozițiile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 sunt aplicabile numai în ceea ce privește stabilirea despăgubirii [art. 22 alin. (1) și (3) din Legea nr. 255/2010].
Art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994 privind posibilitatea instanței de a aprecia asupra caracterului parțial sau total al exproprierii nu are aplicabilitate în speță, întrucât interesează doar procedura de expropriere generală, de drept comun prevăzută de Legea nr. 33/1994, or litigiul de față este fundamentat pe Legea nr. 255/2010, lege specială în materia exproprierii, care cuprinde dispoziții derogatorii pe acest aspect, așa cum s-a arătat.
Fiind în culpă procesuală, în baza art. 274 C. proc. civ., s-a reținut că expropriatorul datorează expropriatului cheltuieli de judecată în sumă de 4.200 RON, compusă din onorariul aferent expertizei achitat în contul experților S.I. (1000 RON) și M.V. (1200 RON), imputat în integralitate expropriatorului dat fiind că a servit în întregime la darea soluției, precum și din onorariul perceput de av. C.D.A. (2000 RON), care, de asemenea, a fost imputat în întregime expropriatorului având în vedere complexitatea cauzei și munca depusă de avocat, neimpunându-se, prin urmare, aplicarea art. 276 C. proc. civ.
Curtea de Apel Suceava, secția I civilă, prin Decizia nr. 8 din 26 martie 2013, a admis apelul declarat de Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA București prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași; a schimbat în parte sentința civilă apelată, în sensul că a obligat prim pârâtul la plata către reclamant, cu titlu de despăgubiri civile, a sumei de 16.984 euro ori echivalent RON la data plății efective; a păstrat celelalte mențiuni ale sentinței care nu sunt contrare prezentei, și a respins cererea intimatului privind obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată din apel, reținând, în esență, următoarele;
Potrivit dispozițiilor art. 11 alin. (8) din Legea nr. 255/2010, "raportul de evaluare se întocmește avându-se în vedere expertizele întocmite și actualizate de Camerele notarilor publici, potrivit art. 771 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare". Necontestat, dispozițiile Legii nr. 255/2010 au caracter special în raport de cele ale legii-cadru în materie, nr. 33/1994, aplicându-se cu prioritate, conform principiului "specialia generalibus derogant".
Prin dispozițiile art. 22 din actul normativ cu caracter special, se prevede însă că "expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii (...) se poate adresa instanței judecătorești (...) fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii" [alin. (1)], și că "acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii [alin. (3)]".
Potrivit dispozițiilor art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite. La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel din unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia. Conform dispozițiilor art. 27 alin. (1) din lege, instanța de judecată, primind rezultatul expertizei, îl va compara cu oferta și cu pretențiile formulate de părți și va hotărî.
Din coroborarea acestor dispoziții legale cu cele ale Legii nr. 255/2010, anterior citate, rezultă că despăgubirea se stabilește în funcție de prețul cu care se vând pe piața liberă din zona respectivă imobilele de felul celui expropriat, la data întocmirii raportului de expertiză. Raportul de evaluare întocmit de expropriator în cadrul procedurii administrative prealabile emiterii hotărârii "are în vedere" expertizele întocmite și actualizate de Camerele notarilor publici, iar pe baza acestuia expropriatorul "estimează" sumele individuale aferente despăgubirilor. Există, așadar, posibilitatea ca aceste "estimări" să fie inferioare prețului de circulație al imobilului pe piața liberă din zonă și/sau să nu acopere integral prejudiciul suferit de expropriat, caz în care acesta are deschisă calea acțiunii în justiție, care "se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994". Doar despăgubirea astfel stabilită poate fi apreciată "dreaptă", în sensul dispozițiilor art. 44 din Constituție în acord cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În speță, valoarea despăgubirilor a fost stabilită de prima instanță pe baza raportului întocmit de comisia de experți, constituită conform prevederilor art. 25 din Legea nr. 33/1994, care a răspuns obiectivelor formulate de ambele părți din proces. Obiecțiunile formulate de intimat la acest raport au fost respinse de prima instanță, cu motivarea că lucrarea a fost însușită inclusiv de expertul propus de acesta.
Valoarea de piață a terenului a fost stabilită de experți prin metoda comparației directe, aceștia explicând metodologia folosită în ipoteza în care nu există tranzacții efective și suficiente cu terenuri comparabile sau când datele obținute din tranzacțiile efective nu pot fi verificate ori nu sunt credibile din diverse motive, caz în care pot fi folosite și prețurile din ofertele de vânzare sau prețurile oferite prin cererile de cumpărare pentru terenuri comparabile, cu efectuarea corecțiilor corespunzătoare.
Nu s-au administrat în cauză, de către intimată, dovezi contrare celor reținute de experți, privind existența unor tranzacții efective cu terenuri comparabile din zona litigiului și, respectiv, prețurile concrete practicate pe piață imobiliară în perioada de referință. Tranzacțiile care fac obiectul contractelor depuse în dosarul de apel sunt mult anterioare datei la care s-a întocmit raportul de expertiză, respectiv anii 2008 - 2009. În contextul dat, s-a reținut că nu poate fi primită susținerea apelantului potrivit căreia "concluziile raportului de expertiză nu se justificau a fi valorificate", aceasta fiind în dezacord cu dispozițiile art. 25 și 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
Conform dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, la stabilirea valorilor trebuie avut în vedere "prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză", iar faptul că în anumite perioade se tranzacționează mai puține terenuri nu poate fi imputat instanței sau beneficiarilor despăgubirilor.
În schimb, Curtea a apreciat că este întemeiat motivul de apel vizând includerea în cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantului a sumei de 3.808,10 euro, ce reprezintă valoarea unei suprafețe de 337 mp teren, care ar fi afectată de zona de protecție a șoselei de centură.
Conform concluziilor celor trei experți exprimate în răspunsul la obiectivul nr. 1 în raportul de expertiză, lotul 3 arabil de 459 mp, este afectat de restricții, datorită extinderii zonei de protecție față de zona expropriată, pe o lungime de 79,50 m la deschiderea de 2,08 mp, suprafața afectată fiind de 337 mp, numai în condițiile în care se schimbă categoria de folosință din teren extravilan arabil în teren pentru construcții.
Față de dispozițiile art. 17 alin. (2) din O.G. nr. 43/1997 și ținând seama de categoria de folosință a parcelei de 337 mp, ca fiind teren agricol, instanța de apel a apreciat că în mod greșit prima instanță a reținut că în privința acestei suprafețe de teren a avut loc o expropriere în fapt.
Curtea nu a reținut concluziile experților din suplimentul la raportul de expertiză, întrucât experții nu s-au rezumat la a lămuri împrejurările de fapt ce fac obiectul expertizei, ci și-au exprimat un punct de vedere cu privire la aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 16 din O.G. nr. 43/1997.
În ceea ce privește criticile formulate de apelant care vizează acordarea în totalitate a cheltuielilor de judecată și nu numai în limita pretențiilor admise, se constată că au fost apreciate ca fiind neîntemeiate, cu motivarea că, potrivit art. 274 alin (1) C. proc. civ., "Partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată". Alin. (2) al aceluiași articol arată că "Judecătorii nu pot micșora cheltuielile de timbru, taxe de procedură și impozit proporțional, plata experților, despăgubirea martorilor, precum și orice alte cheltuieli pe care partea care a câștigat va dovedi că le-a făcut". Față de aceste dispoziții legale, Curtea a apreciat că nu se pot reduce cheltuielile de judecată reprezentând onorariu de expert, chiar dacă pretențiile reclamantului au fost admise în parte. În ceea ce privește cheltuielile de judecată constând în onorariu de avocat, Curtea a apreciat că în mod corect au fost acordate în integralitate, deși instanța avea posibilitatea să dispună reducerea acestora în conformitate cu dispozițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., având în vedere complexitatea cauzei și munca depusă de avocat, necontestate prin motivele de apel.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantul G.V. și pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA București - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași.
Prin recursul său, reclamantul G.V., indicând art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a arătat că, în mod greșit, instanța de apel a apreciat că este întemeiat motivul de apel vizând includerea în cuantumul despăgubirilor a sumei de 3.808,10 euro, reprezentând valoarea unei suprafețe de 337 mp, teren, afectată de zona de protecția a șoselei de centură, motivat de faptul că nu a avut loc o expropriere în fapt a acestei suprafețe de teren.
Conform art. 17 alin. (2) lit. b) din O.G.nr. 43/1997, persoanele juridice sau fizice care au în administrare sau în proprietate zone de protecție au obligația ca, prin activitatea lor, să nu aducă prejudicii drumului sau derulării în siguranță a traficului prin executarea de construcții, împrejmuiri sau plantații care să provoace înzăpezirea drumului sau să împiedice vizibilitatea pe drum.
Conform concluziilor experților, lotul 3 arabil, de 459 mp, este afectat de aceste restricții datorită extinderii zonei de protecție față de zona expropriată, suprafața afectată fiind de 337 mp, ceea ce echivalează cu imposibilitatea reclamantului de a folosi această suprafață de teren potrivit destinației sale de teren agricol ca urmare a exproprierii celeilalte părți, daună produsă și apreciată de experți la suma de 3.808,10 euro, ceea ce se include în noțiunea de daune aduse proprietarului la care se referă art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
S-a concluzionat, că aceste daune au fost respinse în mod greșit de instanța de apel, care nu a reținut concluziile experților din suplimentul la raportul de expertiză, pe motiv că aceștia și-ar fi exprimat și un punct de vedere cu privire la aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 16 din O.G. nr. 43/1997, chiar dacă s-au lămurit împrejurările de fapt ce fac obiectul expertizei, iar instanța nu a respins concluziile experților din raport cu privire la acest aspect.
În condițiile în care se va admite recursul, a arătat că solicită și acordarea cheltuielilor de judecată din apel, reprezentând onorariu avocat.
Prin recursul său, pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA București - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași, indicând art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a arătat că în mod greșit a fost înlăturată critica din memoriul de apel referitoare la procedura derogatorie specială de stabilire a despăgubirilor consacrată de dispozițiile Legii nr. 255/2010 și de Normele Metodologice de aplicare a acestei legi.
Astfel, deși s-a reținut în mod corect că, în raport cu Legea nr. 33/1994, care reprezintă dreptul comun în materia exproprierii, Legea nr. 255/2010 reprezintă o lege specială ce reglementează procedura de expropriere pentru realizarea obiectivelor prevăzute la art. 1 din acest act normativ și că prevederile legii speciale sunt aplicabile cu prioritate în cauză, potrivit principiului "specialia generalibus derogant", instanța de apel a considerat fără temei că Legea nr. 255/2010 nu ar conține dispoziții derogatorii sub aspectul stabilirii despăgubirilor cuvenite persoanelor expropriate și că în această privință sunt incidente dispozițiile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994.
Concluzia sus-menționată este consecința greșitei interpretări a legii, deoarece, potrivit art. 11 alin. (7) și (8) din Legea nr. 255/2010, înainte de data începerii activității comisiei abilitate să emită hotărârea de expropriere, un expert evaluator specializat în evaluarea proprietăților imobiliare, membru al Asociației Naționale a Evaluatorilor din România - ANEVAR, va întocmi un raport de evaluare a imobilelor expropriate, iar acest raport de evaluare se întocmește avându-se în vedere expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici, potrivit art. 77 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.
De asemenea, potrivit art. 4 alin. (2) lit. f) din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010, prin hotărârea pentru aprobarea declanșării procedurii de expropriere, în cazul lucrărilor de investiții, se aprobă și sumele individuale aferente despăgubirilor estimate de către expropriator pe baza unui raport de evaluare.
Potrivit dispozițiilor art. 8 alin. (1) din același act normativ expertul evaluator va întocmi raportul de evaluare prevăzut la art. 11 alin. (7) din lege, fiind obligat să se raporteze la expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici, potrivit art. 77 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.
Din coroborarea dispozițiilor legale sus-menționate, rezultă că în cadrul procedurii administrative de expropriere despăgubirile se stabilesc prin raportul de evaluare întocmit în baza expertizelor întocmite și actualizate de camerele notarilor publici, aceste reglementari având un caracter imperativ.
În ceea ce privește sintagma de la art. 5 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, care se referă la "sumele individuale aferente despăgubirilor estimate de către expropriator", s-a arătat că respectiva sintagmă nu justifică aprecierea instanței de apel potrivit căreia procedura specială de stabilire a despăgubirilor reglementată de Legea nr. 255/2010 ar avea un caracter orientativ, care ar putea conduce la stabilirea unor despăgubiri care să corespundă sau nu prețului de piață, aceasta deoarece reglementarea sus-menționată se referă la aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai investiției pentru realizarea căreia se declanșează procedurile de expropriere, în timp ce dispozițiile art. 11 alin. (7) - (8) din lege și art. 8 alin. (1) din Normele Metodologice reglementează în mod imperativ modalitatea de evaluare a imobilelor expropriate, obligând expertul evaluator să se raporteze la expertizele actualizate ale Camerelor Notarilor Publici.
Pe de altă parte, s-a arătat că este real faptul că dispozițiile art. 22 din Legea nr. 255/2010 fac trimitere la dispozițiile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, însă această trimitere se referă la dispozițiile de drept procedural din actul normativ ce constituie dreptul comun în materie, iar nu la modalitatea de evaluare și de stabilire a despăgubirilor.
Concluzia sus-menționată este justificată de faptul că, potrivit art. 22 din Legea nr. 255/2010, acțiunea prin care persoana expropriată contestă cuantumul despăgubirii se soluționează potrivit art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, fiind astfel evident că aceste din urmă reglementări sunt aplicabile doar sub aspect procedural, adică sub aspectul modului de desemnare a comisiei de experți și de întocmire a expertizei, iar nu și sub aspectul metodei de evaluare, care are o reglementare specială în cuprinsul dispozițiilor Legii nr. 255/2010.
În raport de cele arătate, s-a conchis că, având în vedere faptul că prin raportul de evaluare întocmit de evaluatorul C.C. valoarea terenului expropriat a fost stabilită în cadrul procedurii administrative la suma de 0,3 euro/mp, corespunzător valorii determinate prin expertiza întocmită de Camera Notarilor Publici Suceava pentru terenurile arabile extravilane situate pe raza com. Șcheia, cu respectarea dispozițiilor art. 11 alin. (7) - (8) din Legea nr. 255/2010 și ale art. 8 alin. (1) din Normele metodologice, cererea reclamantului de anulare a hotărârii de expropriere nu se justifica a fi admisă.
S-a mai arătat, că, în măsura în care instanța va statua că incidența în cauză a dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 este corectă, această dispoziție legală a fost greșit interpretată și aplicată de instanța de apel, întrucât, în mod greșit, instanțele de fond și apel au valorificat concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză în condițiile în care acest raport nu reflectă prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel, câtă vreme experții nu au verificat și identificat niciun fel de tranzacții concrete cu privire la imobile cu caracteristici similare terenului expropriat, ci au avut în vedere doar oferte de vânzare postate pe internet sau la agențiile imobiliare pentru terenuri asemănătoare, valoarea despăgubirilor fiind calculată în raport de aceste oferte, după aplicarea unor coeficienți de corecție care ar fi trebuit să reflecte deosebirile existente între terenul expropriat și parcelele la care se referă anunțurile de vânzare avute în vedere.
Din această perspectivă, contrar celor reținute de experți și de instanțe, s-a arătat că există tranzacții efective pe piața imobiliară la care experții aveau obligația să se raporteze și în raport de care se poate stabili prețul de circulație în concordanță cu dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, tranzacții atestate de contractele de vânzare cumpărare autentice invocate prin memoriul de apel, depuse în copie la dosar și care reflectă, pentru terenurile situate pe raza com. Șcheia, o valoare de circulație medie de cca. 10 ori mai mică decât cea stabilită prin raportul de expertiză, valoare practicată într-o perioadă în care piața imobiliară era mult mai activă decât la data exproprierii, ceea ce înseamnă, în mod evident, că metoda pentru care au optat experții (respectiv comparația directă doar cu oferte de vânzare, nu și cu oferte de cumpărare sau cu tranzacții efective) nu reflectă situația reală a prețurilor practicate pe piața imobiliară.
În consecință, pentru aplicarea corectă a dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, s-a arătat că era necesar să fie avute în vedere prețurile concrete de tranzacționare cuprinse în contracte autentice încheiate cu privire la imobile similare, iar evaluarea parcelei în discuție să se raporteze la aceste prețuri, iar nu la oferte care reflectă doar prețurile solicitate de potențialii vânzători.
De asemenea, s-a arătat că, în mod nelegal, a fost înlăturată și critica subsidiară referitoare la cuantumul cheltuielilor de judecată stabilite în sarcina recurentului pârât.
Astfel, deși instanța de apel a reținut că se justifică suportarea în totalitate de către pârât a cheltuielilor de judecată efectuate de reclamant, cu motivarea că probele pentru administrarea cărora au fost efectuate aceste cheltuieli au servit integral la pronunțarea soluției, dispozițiile art. 276 C. proc. civ. anterior erau aplicabile în cauză în condițiile în care pretențiile reclamantului au fost admise doar în parte, aceasta deoarece textul de lege sus-menționat nu distinge după cum cheltuielile de judecată au fost suportate pentru administrarea unor probe care au fundamentat sau nu hotărârea instanței, ci reglementează posibilitatea compensării cheltuielilor de judecată sau a acordării lor parțiale în ipoteza în care pretențiile fiecărei părți au fost încuviințate doar în parte.
Examinând decizia în limita criticilor formulate de reclamantul G.V. și de pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA București - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași, ce permit încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanța constată următoarele:
Critica formulată de recurentul reclamant potrivit căreia decizia recurată este nelegală, întrucât în noțiunea de daune aduse proprietarului, potrivit art. 26 (2) din Legea nr. 33/1994, este inclusă și dauna apreciată de experți la suma de 3.808,10 euro, ce reprezintă valoarea suprafeței de 337 mp teren, afectată de zona de protecție a șoselei de centură și care nu a fost expropriată, se constată că este neîntemeiată.
Potrivit art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 "expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii (...) se poate adresa instanței judecătorești competente (...) fără a putea constata transferul dreptului de proprietate, către expropriator, asupra imobilului supus exproprierii", iar potrivit alin. (3) din același text de lege "acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii."
Prin urmare, acțiunea formulată în condițiile acestui text de lege se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii.
Totodată, se constată că, în materia exproprierii, Legea nr. 33/1994 (r) privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, reprezintă cadrul normativ general, în timp ce Legea nr. 255/2010 are un caracter special în raport cu legea ce reprezintă cadrul general.
Folosind sintagma "în ceea ce privește stabilirea despăgubirii" în situația acțiunilor formulate în conformitate cu prevederile prezentului articol, art. 22(3) din Legea nr. 255/2010, legiuitorul a dorit ca, în acest domeniu, controlul jurisdicțional să se facă doar în privința stabilirii cuantumului despăgubirii.
Prin urmare, critica formulată de reclamant potrivit căreia decizia recurată, prin care s-a înlăturat obligația pârâtului de a plăti cu titlu de despăgubire suma de 3.808,10 euro, ce reprezintă valoarea terenului în suprafață de 337 mp, este dată cu încălcarea dispozițiilor art. 26 (2) din Legea nr. 33/1994, se constată că este nefondată, câtă vreme terenul în suprafață de 337 mp, pentru care s-au stabilit despăgubiri în cuantum de 3.808,10 euro, nu a fost expropriat, iar în acest domeniu controlul jurisdicțional vizează numai stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru terenul expropriat.
Pe de altă parte, se constată că suprafața de 337 mp, teren, rămasă în proprietatea reclamantului, ar fi afectată de restricții doar dacă i s-ar schimba categoria de folosință, de teren agricol, pe care a avut-o la momentul exproprierii, astfel că susținerea reclamantului potrivit căreia în urma exproprierii terenul în suprafață de 337 mp, nu ar mai putea fi folosit potrivit destinației sale, "de teren agricol", ceea ce i-ar produce acestuia o pagubă, în condițiile art. 26(2) din Legea nr. 33/1994, este nefondată.
Față de aceste considerente, se constată că recursul declarat de recurentul reclamant este nefondat, urmând a fi respins în consecință.
În ceea ce privește recursul declarat de recurentul pârât, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanța constată următoarele:
Este adevărat că Legea nr. 255/2010 are caracter special în raport cu Legea nr. 33/1994, care reprezintă cadrul normativ general în materia exproprierii.
Prin Legea nr. 255/2010, lege cu caracter special, se reglementează regimul juridic al terenurilor expropriate pentru efectuarea lucrărilor de construcție de drumuri de interes național, județean și local, iar prin dispozițiile acestui act normativ, art. 22(3), s-a prevăzut că acțiunea promovată de expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii stabilit de către Comisia de Verificare a Drepturilor de Proprietate și Acordare a Despăgubirilor, se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii.
Prin urmare, în cadrul contestației formulate împotriva Hotărârii nr. 2 din 17 octombrie 2011 emisă de Comisia de Verificare a Drepturilor de Proprietate și Acordare a Despăgubirilor a com. Șcheia, stabilirea cuantumului despăgubirii ce i se cuvine reclamantului pentru terenurile expropriate se face, în instanță, în raport de dispozițiile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, la care fac trimitere dispozițiile art. 22(3) din Legea nr. 255/2010.
Nu poate fi primită susținerea recurentului pârât în sensul că instanțele de judecată trebuiau să stabilească cuantumul despăgubirilor ce i se cuvin reclamantului pentru terenurile expropriate în raport de dispozițiile art. 5 (1) și art. 11 alin. (7) și (8) din Legea nr. 255/2010, potrivit cărora sumele ce i se cuvin reclamantului pentru terenurile expropriate se stabilesc printr-un raport de evaluare ce se realizează având în vedere expertizele întocmite de camerele notarilor publici, câtă vreme, pe de o parte, aceste dispoziții legale reglementează evaluarea terenurilor anterior începerii activității comisiei abilitate să emită hotărârea de expropriere, în cadrul procedurii prealabile emiterii acesteia, iar pe de altă parte, pentru că dispozițiile art. 22 din același act normativ prevăd că acțiunea în instanță formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluționează potrivit art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, în ceea ce privește stabilirea despăgubirilor. Cu alte cuvinte, contestația formulată de expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii, stabilit prin hotărâre de expropriere, se soluționează potrivit art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994.
În ceea ce privește critica formulată de pârât potrivit căreia decizia recurată s-a dat cu încălcarea dispozițiilor art. 26 (3) din Legea nr. 33/1994, întrucât, contrar celor reținute de experți și de instanță, există tranzacții efective pe piața imobiliară la care experții aveau obligația să se raporteze pentru stabilirea prețului de circulație a terenului în litigiu, se constată că este nefondată.
Astfel, instanțele de fond și apel, legal, au omologat raportul de expertiză efectuat în primă instanță, prin care s-a stabilit cuantumul despăgubirii pentru terenurile expropriate raportându-se la ofertele de vânzare în lipsa tranzacțiilor concrete pentru terenuri similare sau comparabile, față de faptul că experții au dovedit, prin sursele de informare aflate la dispoziția lor, că la momentul efectuării raportului de expertiză, piața imobiliară era inactivă raportat la perioada anilor 2008 - 2010, iar puținele tranzacții efective nu sunt credibile datorită diferențelor nejustificat de mari de prețuri de vânzare.
Pe de altă parte, se constată că pârâtul a anexat cererii de apel contracte de vânzare-cumpărare pentru terenuri similare, care însă nu s-au perfectat la data întocmirii raportului de expertiză ci anterior, astfel că, legal, instanța de apel nu a primit susținerea pârâtului potrivit căreia cuantumul despăgubirii ce i se cuvine reclamantului trebuia să se stabilească în raport de prețul de vânzare ce rezultă din aceste contracte.
În concluzie, susținerea pârâtului potrivit căreia stabilirea cuantumului despăgubirii pentru terenurile expropriate trebuia să se facă ținând cont de prețul de tranzacționare, așa cum rezultă din tranzacțiile efective realizate pe piața imobiliară anexate cererii de apel, este nefondată, față de cele reținute de instanțele de fond și apel, de pe o parte, iar pe de altă parte, față de faptul că pârâtul nu a probat existența unor tranzacții efective pe piața imobiliară pentru terenuri similare la momentul efectuării raportului de expertiză în primă instanță.
În ceea ce privește critica formulată de recurentul pârât potrivit căreia, nelegal, instanța de apel a înlăturat critica formulată de acesta referitoare la cuantumul cheltuielilor de judecată stabilite în sarcina sa, cu încălcarea dispozițiilor art. 276 C. proc. civ., întrucât în cauză aceste dispoziții erau aplicabile în condițiile în care pretențiile reclamantului au fost admise doar în parte, se constată că sunt întemeiate.
Astfel, criticile formulate în apel de către pârât potrivit cărora greșit s-a stabilit în sarcina acestuia obligația de a suporta integral cheltuielile de judecată avansate de reclamant au fost analizate de instanța de apel numai prin raportare la dispozițiile art. 274 (1) și (3) C. proc. civ., deși apelantul pârât a susținut că soluționarea acestei cereri de către prima instanță s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 276 C. proc. civ.
Potrivit art. 276 C. proc. civ. "Când pretențiile fiecărei părți au fost încuviințate numai în parte, instanța va aprecia în ce măsură fiecare din ele poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, putând face compensarea lor."
În speță, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la despăgubiri în cuantum de 25.551 euro, prin precizarea de acțiune din 3 aprilie 2012.
Instanța de fond a admis în parte acțiunea, obligând pârâtul la despăgubiri către reclamant în cuantum de 20.792,1 euro, iar instanța de apel, prin decizia recurată, a admis apelul pârâtului a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a obligat pe pârât la plata sumei de 16.984 euro, cu titlu de despăgubiri civile.
Prin urmare, prin hotărârea recurată, ce are caracter definitiv, acțiunea reclamantului a fost admisă în parte, iar poziția juridică de partea câștigătoare în proces a reclamantului este determinată de raportul dintre conținutul obiectului acțiunii și rezultatul obținut prin hotărârea definitivă de soluționare a litigiului, astfel că, fiind admise pretențiile reclamantului ce formează obiectul litigiului parțial, instanța trebuia să acorde reclamantului partea din cheltuielile de judecată corespunzătoare pretențiilor admise, în speță suma de 2400 RON.
Pentru considerentele expuse, instanța, în baza art. 312 (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul G.V., va admite recursul declarat de recurentul pârât, va modifica decizia recurată, în sensul că, urmare a admiterii apelului pârâtului și schimbării în parte a sentinței primei instanțe, va obliga pe pârât la plata sumei de 2400 RON cheltuieli de judecată în primă instanță, către reclamant. Se vor păstra celelalte dispoziții ale deciziei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul G.V. împotriva Deciziei nr. 8 din 26 martie 2013 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă.
Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA București - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași împotriva aceleiași decizii, pe care o modifică în sensul că, urmare a admiterii apelului pârâtului și schimbării în parte a sentinței primei instanțe, obligă pe pârât la plata sumei de 2400 RON cheltuieli de judecată în primă instanță către reclamant.
Păstrează celelalte dispoziții ale deciziei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 noiembrie 2013.
Procesat de GGC - GV