Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la data de 10 noiembrie 2008, sub nr. 7304/105/2008, contestatorul I.M.V. a solicitat instanței ca, în contradictoriu cu intimatul Statul Român - prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale SA, să dispună modificarea hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 139 din 05 aprilie 2007 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, în sensul majorării cuantumului despăgubirii pe care intimatul o datorează în urma aplicării procedurii de expropriere pentru terenul proprietatea bunicii paterne.
Prin Sentința civilă nr. 1363 din 26 octombrie 2010, Tribunalul Prahova a admis în parte contestația, a modificat Hotărârea nr. 139 din 05 aprilie 2007 emisă de intimată în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor și a obligat intimata sa plătească contestatorului suma de 6.167,43 RON reprezentând despăgubire pentru terenul expropriat, în suprafața de 428,294 mp, situat în comuna B., sat B., jud. Prahova, T.36 Parcela 600/33.
În justificarea soluției, prima instanță, a reținut că prin Hotărârea de Stabilire a despăgubirilor nr. 139 din 05 aprilie 2007 a fost expropriat terenul în suprafață de 428,294 mp situat în intravilanul com. B., sat B., jud. Prahova, acordându-se despăgubiri în cuantum total de 5397,41 RON.
S-au avut în vedere dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 potrivit cărora "La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau după caz, altor persoane îndreptățite....".
De asemenea, tot cu privite la despăgubiri, s-a reținut incidența dispozițiilor art. 27 din același act normativ care stipulează că "Despăgubirea acordată de instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat (...)."
S-a ținut seama de raportul de expertiză efectuat în cauză, care a stabilit că terenul expropriat este amplasat în intravilanul com. B., sat B., jud. Prahova, parcela 600/33, tarlaua 36, cu nr. cadastral 1103.
Pornind de la analiza pieței terenurilor comparabile, incluzând analiza prețurilor la care au fost înregistrate tranzacții și a elementelor de comparații cu terenuri similare, prin expertiza întocmită de comisia de experți, a fost evaluat terenul expropriat la suma de 5397,41 RON, de către expert M.I., 6167,43 RON de către expert D.L. și 30625 RON expert B.C.
Prin urmare, instanța a admis în parte acțiunea și a modificat în parte Hotărârea nr. 139 din 05 aprilie 2007, în sensul că a obligat intimata să plătească contestatorului o despăgubire pentru terenul expropriat în litigiu, în cuantum de 6167,43 RON, ce va fi achitată în termen de 30 zile de la data rămânerii definitive a sentinței, reținându-se că punctul de vedere întocmit de expert D.L. este cel mai apropiat de realitate, suma propusă drept despăgubire de către expert B.C., în cuantum de 30.625 RON, fiind una nerealistă, întrucât este mult prea mare.
Apelurile declarate de reclamantul I.M.V. și de pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, împotriva sus-menționatei hotărâri au fost respinse, ca nefondate, prin Decizia nr. 14 din 27 ianuarie 2011 a Curții de Apel Ploiești.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a avut în vedere, referitor la apelul reclamantului, că valoarea despăgubirilor pentru terenul expropriat acordată de instanța de fond este corectă, aceasta reflectând o analiză a pieței terenurilor comparabile din zona administrativ-teritorială a locului situării terenului, precum și prețurile la care au fost înregistrate tranzacții la momentul efectuării expertizei.
S-a apreciat că la stabilirea despăgubirilor s-au respectat atât dispozițiile art. 25 din Legea nr. 33/1994 cu privire la comisia de experți, formată dintr-un expert desemnat de către instanță, unul de către expropriator și un al treilea din partea persoanelor care au fost supuse exproprierii, cât și dispozițiile art. 26 potrivit cărora "despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite". Totodată s-a avut în vedere aplicarea corectă a art. 27 din Legea nr. 33/1994.
Cu privire la raportul de expertiză întocmit de către expertul desemnat de către instanță, instanța de apel a apreciat că în mod corect nu a fost omologat acest raport de expertiză, deoarece nu au fost respectate prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994, în sensul că s-a făcut o interpretare subiectivă a unor prețuri de ofertare din diverse publicații, care nu sunt reale și verificabile, prețurile de ofertă fiind stabilite numai de către ofertant.
S-a mai reținut că valoarea propusă de către experta D.L. (desemnată de altfel de către persoana expropriată) reflectă realitatea din zona administrativ-teritorială în care se află terenul în litigiu, fiind cel mai apropiat de realitate.
Cu privire la apelul pârâtului, s-a reținut că, în mod corect, instanța de fond a omologat raportul de expertiză efectuat de către experta D.L., întrucât acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, că reflectă realitatea din zona administrativ-teritorială în care este situat terenul, folosindu-se prețurile de tranzacționare practicate în zona respectivă.
S-a conchis în sensul că despăgubirile, astfel cum au fost stabilite, au ținut seama de toate criteriile impuse de lege și anume: valoarea reală a imobilului, prejudiciul cauzat proprietarului și prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de aceeași categorie de folosință aflate pe teritoriul comunei B.
Prin Decizia nr. 8417 din 28 noiembrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile declarate de reclamantul I.M.V. și pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale SA împotriva deciziei pronunțate în apel, pe care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Considerentele care au condus la adoptarea acestei decizii, au avut în vedere faptul că nu s-a făcut dovada evaluării despăgubirii cuvenită celui expropriat cu respectarea unor dispoziții imperative în materia exproprierii, respectiv art. 26 alin. (2) din Legea 33/1994, care fac trimitere la prețurile obișnuite de tranzacționare, operațiune pentru îndeplinirea căreia trebuie avute în vedere mai multe prețuri de vânzare și nu de ofertare.
Astfel, s-a arătat că, deși experții ce au întocmit expertiza, pe care s-a întemeiat hotărârea de primă instanță, au precizat că au analizat piața terenurilor comparabile, incluzând analiza prețurilor la care au fost înregistrate tranzacții și a elementelor de comparații cu terenuri similare, instanțele fondului și-au însușit opinia expertului D.L., fără a observa faptul că nu au fost atașate raportului de expertiză niciun fel de dovezi, respectiv contracte de vânzare-cumpărare din zonă. Aceasta, cu atât mai mult cu cât cei trei experți au avut puncte de vedere diferite asupra evaluării.
Sintagma "prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele" are semnificația de preț plătit efectiv, respectiv prețul de tranzacționare a bunului, consemnat ca atare în contracte de vânzare-cumpărare, el neputând fi raportat la ofertele de preț ale agențiilor imobiliare sau ale rubricilor de vânzări din anunțurile de mică publicitate sau de pe internet.
Numai în măsura în care informațiile culese în urma acestor verificări indicau neîncheierea de contracte de vânzare-cumpărare cu privire la terenurile din zonă, experții puteau apela la alte comparabile decât prețul de vânzare în determinarea despăgubirilor aferente exproprierii.
Cum expertiza însușită de instanțele de fond nu este însoțită de niciun document care să ateste rezultatul negativ al unei asemenea verificări, iar în absența acestei dovezi atașate raportului de expertiză, nu se putea accepta evaluarea pe baza ofertelor de vânzare, s-a apreciat că se impune efectuarea unei expertize tehnice de specialitate cu privire la imobilul-teren expropriat, cu respectarea strictă a cerințelor imperative ale art. 25 și 26 din Legea nr. 33/1994, în scopul de a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului și pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice.
În rejudecare, dosarul a fost reînregistrat sub nr. 7304/105/2008/a1 pe rolul Curții de Apel Ploiești care, prin Decizia civilă nr. 26 din 17 aprilie 2013, a respins ca nefondat apelul declarat împotriva hotărârii de primă instanță de către pârâtul Statul român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, și a admis apelul reclamantului îndreptat împotriva aceleiași hotărâri, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că l-a obligat pe pârât să plătească reclamantului despăgubiri pentru terenul expropriat în cuantum de 23.117,95 RON, în termen de 30 de zile de la data pronunțării deciziei de apel, menținând, în același timp, restul dispozițiilor sentinței atacate.
Pronunțându-se astfel, instanța de apel a precizat că, deși ambele apeluri conțin critici cu privire la expertiza de evaluare întocmită de instanța de fond, aceste aspecte nu mai pot fi analizate întrucât prin decizia de casare pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a considerat că se impune efectuarea unei expertize tehnice de specialitate cu privire la imobilul-teren expropriat, cu respectarea strictă a cerințelor imperative ale art. 25 și 26 din Legea nr. 33/1994, în scopul de a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului și pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice.
Procedând la refacerea expertizei tehnice de către 3 experți, s-a arătat că nu s-au putut prezenta tranzacții încheiate în perioada de referință, primindu-se răspunsuri negative de la Primăria Comunei B., de la Camera Notarilor Publici și ANPCI Prahova, urmare a caracterului secret și confidențial al contractelor de vânzare-cumpărare.
Prin urmare, atât expertul numit de instanță, cât și expertul desemnat de Statul Român s-au raportat la valorile de piață stabilite de experții tehnici evaluatori în perioada 2007 - 2010, valorile fiind cuprinse între 7,93 euro/mp și 35 euro/mp, cât și la valorile de despăgubire stabilite prin Hotărâri ale Comisiilor de Despăgubire cuprinse între 3,74 euro/mp și 83 euro/mp, observându-se că acestea din urmă diferă foarte mult, deși terenurile erau situate în aceeași zonă de amplasament și prezentau aceleași caracteristici.
Expertul propus de reclamant, a estimat valoarea de piață pe baza informațiilor emise de primărie, practicii judiciare și altor hotărâri ale comisiilor de despăgubire, ajungând la concluzia că valoarea totală de despăgubire estimată este de 30.532,55 RON, la nivelul anului 2007.
Apreciind că despăgubirea propusă de expertul C.C. este rezonabilă, respectând criteriile cerute de art. 26 din Legea nr. 33/1994, în raport de categoria de folosință a terenului, de valorile practicate pe piața imobiliară în perioada exproprierii, atât la tranzacțiile imobiliare, cât și de expropriator, în alte cazuri de expropriere a unor terenuri similare, instanța de apel a concluzionat că despăgubirea cuvenită reclamantului pentru terenul expropriat, este în cuantum de 23.117,95 RON.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, criticând-o pentru nelegalitate în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului declarat, s-a susținut de către recurent că atât tribunalul, dar și instanța de apel, în rejudecare, au încălcat dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
Potrivit recurentului, sintagma "prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele" nu poate indica decât prețul de tranzacționare al acestor imobile, menționat în contractele de vânzare-cumpărare, și nicidecum prețul de ofertare postat pe diverse pagini de internet sau în diferite ziare în jud.Prahova, de care, în mod greșit, au ținut seama instanța de apel și experții numiți de către aceasta instanță și expropriat.
Prețurile de tranzacționare trebuiau luate în considerare la data la care imobilul respectiv a intrat în proprietatea statului, și anume data la care a fost consemnată suma stabilită ca despăgubire.
Prin omologarea punctului de vedere întocmit de către expertul C.C., instanța de apel a nesocotit dispozițiile imperative ale Deciziei de casare nr. 8417 din 28 noiembrie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât evaluarea despăgubirii cuvenită reclamantului, ce a fost efectuată de acest expert, a luat în considerare prețurile de ofertare apărute pe internet și în presa prahoveană.
Recurentul a formulat obiecțiuni la punctele de vedere ale experților C.M. și C.C., invocând că aceștia nu au ținut cont de cerințele imperative ale art. 25 și 26 din Legea nr. 33/1994 la stabilirea despăgubirilor, însă obiecțiunile au fost respinse de instanța de apel.
Numai punctul de vedere al expertului M.I., numit de Statul Român prin CNADNR, respectă dispozițiile Legii nr. 33/1994 la calcularea despăgubirilor, întrucât acesta a luat în considerare prețurile din contractele de vânzare-cumpărare de la Primăria comunei B., care sunt prețuri de tranzacționare.
Prin concluziile punctului de vedere al acestui expert se arată că valorile de despăgubire acordate au fost de aproximativ două ori mai mari decât valorile de tranzacționare ale imobilelor din unitatea teritorial- administrativă a comunei B. Prin urmare, întrucât despăgubirile acordate de Statul Român prin hotărârea de stabilire a despăgubirilor emisă în cauza de față sunt îndestulătoare, s-a solicitat respingerea contestației, ca neîntemeiată.
Intimatul-reclamant nu a formulat întâmpinare, iar în recurs nu au fost administrate probe suplimentare.
La termenul de judecată din 4 decembrie 2013, instanța de recurs a pus în discuția părților, din oficiu, ca motiv de recurs de ordine publică, incidența dispozițiilor art. 2821 C. proc. civ., raportat la art. 304 pct. 1 din același cod.
Cu referire la motivul de ordine publică pus în discuția părților, din oficiu, de către Înalta Curte, vizând incidența în cauză a dispozițiilor art. 304 pct. 1 C. proc. civ. - când instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale - se rețin următoarele:
La data de 10 noiembrie 2008, Tribunalul Prahova a fost învestit cu soluționarea contestației formulate de contestatorul I.M.V. împotriva Hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 139 din 5 aprilie 2007, emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, contestație ce a vizat modificarea (în sensul majorării) cuantumului despăgubirilor acordate, urmare a aproprierii unei suprafețe de 428,294 mp din terenul ce constituie proprietatea contestatorului, în vederea realizării lucrărilor de construcție a autostrăzii București - Transilvania.
În drept, contestația a fost întemeiată pe dispozițiile art. 9 din Legea nr. 198/2004 și cele ale art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994.
Se mai reține că, prin hotărârea contestată, despăgubirea acordată a fost în sumă de 5.397,41 RON și că, în urma soluționării contestației, în primul ciclu procesual al cauzei, cuantumul despăgubirii la plata căruia intimatul a fost obligat a fost majorat prin hotărârea primei instanțe, ce a fost menținută în apel, la suma de 6.167,43 RON.
De asemenea, în urma casării deciziei de apel nr. 14 din 27 ianuarie 2011 în vederea calculării despăgubirilor cuvenite contestatorului cu respectarea criteriilor de determinare prevăzute de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, și a rejudecării cauzei, prin decizia de apel atacată pe calea prezentului recurs, a fost majorat cuantumul despăgubirii stabilit în sarcina intimatului la suma de 23.117,95 RON.
Potrivit dispozițiilor art. 2821 alin. (1) (în varianta modificată prin Legea nr. 202/2010, norma modificatoare fiind, în acest caz, de imediată aplicare) "Nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe calea principală privind pensii de întreținere, în litigii al căror obiect are o valoare de până la 100.000 RON inclusiv, atât în materie civilă cât și în materie comercială, asupra acțiunilor posesorii, acțiunilor în evacuare în materie comercială, a celor referitoare la înregistrările în registrele de stare civilă și luarea măsurilor asigurătorii, asupra cererilor pentru repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare săvârșite în procesele penale și în alte cazuri prevăzute de lege".
Înalta Curte apreciază că acest text legal este unul de aplicabilitate generală, fiind incident chiar în materii speciale cum este cea a exproprierii, nicio condiționare în aplicarea sa neputând fi dedusă peste limitele pe care dispozițiile-i proprii le conține sau care să se regăsească în materia proprie specială care guvernează contenciosul în cauzele de expropriere.
Cu referire la acest ultim aspect, Înalta Curte, reține că, potrivit dispozițiilor art. 9 alin. (1) și 3 din Legea nr. 198/2004, sub regimul de aplicare al căreia a fost emisă hotărârea contestată în prezenta cauză, expropriatorul nemulțumit de cuantumul despăgubirii consemnate la dispoziția lui de expropriator, are deschisă calea procedurală a contestației împotriva hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, acțiune care se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii.
Pe de altă parte, dispozițiile art. 21 - 27 din Legea nr. 33//1994, care stabilesc cadrul legal de soluționare al unei atare contestații, nu conțin nicio dispoziție derogatorie de la dreptul comun, reprezentat de normele codului de procedură civilă, sub aspectul căilor de atac în care se judecă astfel de litigii. Dimpotrivă, din dispozițiile art. 23 alin. (2), teza finală, care trimit la dreptul comun, se înțelege că hotărârea judecătorească pronunțată în astfel de cauze este supusă căilor de atac prevăzute de lege.
Prin urmare, fiind vorba despre un text legal de generală aplicabilitate hotărârilor judecătorești date în primă instanță în "litigii al căror obiect are o valoare de până la 100.000 RON inclusiv" și cum valoarea pretenției contestate ori a celei acordate în această procedură este cu mult inferioară pragului legal de 100.000 RON, Înalta Curte apreciază că în mod greșit Curtea de Apel Ploiești a procedat la judecarea prezentei cauze în apel și nu în recurs, cum era corect și cum s-ar fi impus cu observarea și aplicarea acestor dispoziții legale.
Reținând că prin aceasta s-a adus o încălcare dispozițiilor legale cuprinse în art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, republicată, care reglementează compunerea completelor de judecată în apel și în recurs, Înalta Curte apreciază că în cauză devin incidente prevederile art. 304 pct. 1 coroborate cu cele ale art. 312 alin. (3) C. proc. civ., fiind nerelevant asupra reținerii motivului de casare privind nelegala compunere a instanței, aspectul judecării anterioare a aceleiași pricini, în cel dintâi ciclu procesual, în două grade de jurisdicție, finalizate cu pronunțarea unei decizii în recurs de către Înalta Curte de Casație și Justiție, atâta timp cât motivul de nelegalitate reținut prin prezenta deciziei, nu a făcut obiectul analizei judecătorești în etapele procesuale pe care cauza le-a cunoscut .
De asemenea, reținerea acestui motiv de casare, face inutilă cercetarea motivelor de nelegalitate invocate de recurent, care vor fi supuse atenției instanței de recurs, cu ocazia rejudecării.
Pentru motivele arătate, Înalta Curte va admite recursul declarat, va casa decizia atacată și va trimite cauza Curții de Apel Ploiești pentru soluționare, ca instanță de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, împotriva Deciziei nr. 26 din 17 aprilie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă.
Casează decizia recurată și trimite cauza Curții de Apel Ploiești pentru soluționare ca instanță de recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 decembrie 2013.
Procesat de GGC - GV