Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea adresată Tribunalului Suceava la data de 07 noiembrie 2011 și înregistrată sub nr. 14458/86/2011, reclamanta SC S.I. SRL în contradictoriu cu pârâtul Statul Român - reprezentat M.T.I. - prin C.N.A.D.N.R. - D.R.D.P. Iași, Comuna Șcheia - prin primar cu sediul în com. Șcheia, jud. Suceava și Comuna Șcheia - prin primar - C.V.D.P.A.D. a formulat contestație împotriva Hotărârilor nr. 22, 23, 24, 25, 26 din 18 octombrie 2011 emise de C.V.D.P.A.D. Șcheia și a solicitat să se verifice temeinicia hotărârilor cu privire la cuantumul D. cu care nu sunt de acord, acestea fiind calculate la un preț mult inferior față de prețul de piață, a valorii de înlocuire și a prețului solicitat; exproprierea totală a suprafețelor de teren cuprinse în Contractul de vânzare-cumpărare, autentificat din 20 decembrie 2004 de P.A., identice cu parcelele a Comunei Cadastrale Șcheia, deoarece suprafețele rămase nu mai pot fi folosite conform cu destinației acestora (suprafețe pe care expropriatorul a intrat abuziv și a distrus terenul), și obligarea expropriatorului la plata D. pentru aceste suprafețe de teren raportat la prețul de piață solicitat de 170 de lei/mp; în subsidiar, în măsura în care instanța de judecată va stabili că nu se impune exproprierea totală, solicită obligarea expropriatorului la plata unei despăgubiri reprezentând prejudiciul rezultat din diminuarea valorii terenurilor rămase în urma exproprierii; cu cheltuieli de judecată.
În motivare a susținut că, prin Hotărârile nr. 22, 23, 24, 25 și 26 din 18 octombrie 2011 date în Dosarele nr. 62/2011, nr. 63/2011, nr. 64/2011, nr. 65/2011 și nr. 66/2011 s-a dispus exproprierea suprafețelor de 99 de mp, identică cu parcela nr. 3417 din C.F., parcelă rezultată din dezmembrarea parcelei din C.F., suprafața de 59 de mp, identică cu parcela din C.F., parcelă nouă rezultată din dezmembrarea parcelei din C.F., suprafața de 471 de mp, identică cu parcela din C.F., rezultată din dezmembrarea parcelei din C.F., suprafața de 554 de mp, identică cu parcela din C.F., parcelă nouă rezultată din dezmembrarea parcelei din C.F. și suprafața de 135 de mp, identică cu parcela din C.F., parcelă nou formată din dezmembrarea parcelei din C.F.
Imobilele au fost expropriate conform H.G. nr. 614/2011, (pozițiile nr. 16, 17, 18, 19 și 20 din anexa la hotărâre) privind declanșarea procedurii de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul ,,Variantei de ocolire a municipiului Suceava, Km 0+000-Km 13+173,,.
A formulat cerere de plată a D. în termenul legal, înregistrate la Primăria Comunei Șcheia din data de 18 octombrie 2011, prin care și-a arătat dezacordul cu sumele stabilite drept despăgubire (122 de lei, 73 de lei, 581 de lei, 684 de lei, respectiv 167 de lei) și a solicitat drept despăgubire suma de 170 de lei pe mp
Arată că a depus în susținerea cererii următoarele documente în copii legalizate conform dispozițiilor art. 19 alin. (2) din Legea nr. 255/2010, referitoare la dreptul de proprietate asupra imobilului: contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 20 decembrie 2004 de B.N.P. P.A., certificat de înregistrare O.R.C., certificat de înregistrare fiscală, plan de amplasament, plan de încadrare în zonă, împuternicire și extras de carte funciară.
Prin procesele verbale încheiate cu C.V.D.P.A.D. a Comunei Șcheia s-a constatat atât neacceptarea cuantumului D. acordat de expropriator, cât și faptul că am solicitat exproprierea totală a suprafețelor de teren și plata D. aferente acestor suprafețe la o valoare de 150 de lei pe mp
Despăgubirile au fost stabilite la sumele menționate mai sus pentru suprafețele de teren expropriate, expropriatorul având în vedere valoarea minimă de impozitare cuprinsă în Grila Camerei Notarilor Publici la vânzarea de imobile și nu prețul de piață al imobilului supus exproprierii.
Potrivit art. 18 din Norma metodologică de aplicare a Legii 255/2010 ,,,în situația în care persoana îndreptățită nu este de acord cu cuantumul despăgubirii, comisia face referire despre această situație în procesul verbal, arătând că persoana îndreptățită este în drept să se adreseze instanței de judecată în condițiile prevederilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică”.
Art. 16 din Legea nr. 33/1994 prevede că despăgubirea ce se acordă expropriatului se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite. La calcularea despăgubirii, experții, precum și instanța de judecată trebuie să țină cont de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și din daunele produse proprietarului sau altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.
Art. 44 alin. (3) din Constituția României și art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană a drepturilor omului prevăd că exproprierea pentru cauză de utilitate publică se poate face numai după o justă și prealabilă despăgubire, deoarece în caz contrar, ar exista o încălcare a dreptului de proprietate al expropriatului.
Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 9760 din 2 decembrie 2009 a stabilit că,,sintagma prețul cu care se vând, în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială, prevăzută de art. 26 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 33/1994 definește prețul de piață, anume prețul cel mai probabil, la o anumită dată, la care ar trebui să se vândă dreptul de proprietate asupra unui bun, după ce acesta a fost expus, într-o măsură rezonabilă, pe o piață concurențială, atunci când sunt întrunite toate condițiile unei vânzări oneste și în care cumpărătorul și vânzătorul acționează prudent, în cunoștință de cauză, în interesul propriu, presupunând că nici unul dintre aceștia nu este supus unor constrângeri exagerate”.
Consideră că, expropriatorul nu a realizat și nu a prezentat un raport de evaluare sau o schiță topo-cadastrală din care să reiasă exact situația terenurilor rămase neexpropriate, dar la o simplă vedere, acesta a considerat că doar suprafața acoperită de asfalt constituie suprafața expropriată, nu și suprafața care deservește șoseaua și anume: refugiul, scurgerea și canalele existente și care îmi ocupă aproape 10 -15 ari de teren, pe care nu o mai poate folosi.
De asemenea, expropriatorul a realizat lucrări și pe suprafața de teren neexpropriată pe care a decopertat-o și pe care a lăsat-o distrusă.
Conform art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994,,în cazul în care expropriatorul cere exproprierea numai a unei părți de teren, iar proprietarul cere instanței exproprierea totală, instanța va aprecia, în raport cu situația reală, dacă exproprierea în parte este posibilă, în caz contrar va dispune exproprierea totală”.
Conform rapoartelor de expertiză care s-au întocmit pentru terenurile vecine, prețul de piață este situat între minim 15 și maxim 45 de euro.
În drept a invocat Legea nr. 255/2010, Legea nr. 33/1994, Constituția României, Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 2 alin. (1) lit. f) C. proc. civ.
Prin sentința civilă nr. 718 din 16 aprilie 2013 Tribunalul Suceava a admis în parte acțiunea civilă având ca obiect expropriere formulată de reclamanta SC S.I. SRL în contradictoriu cu pârâtul Statul Român - reprezentat M.T.I. - prin C.N.A.D.N.R. - D.R.D.P. Iași, Comuna Șcheia - prin primar și Comuna Șcheia - prin primar - Comisia de Verificare a Drepturilor de Proprietate și Acordare a D.; a desființat în parte hotărârile din 18 octombrie 2011 emise de C.V.D.P.A.D. Șcheia; a obligat Statul Român să plătească reclamantei suma de 405.660 lei despăgubiri; a respins cererea de expropriere a terenului în totalitate; a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 4.000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele considerente :
Conform contractului de vânzare-cumpărare, autentificat din 20 decembrie 2004 de P.A., reclamanta a dobândit dreptul de proprietate pentru suprafața de 13.000 mp teren identică cu parcelele Comunei Cadastrale Șcheia.
Din această suprafață, prin Hotărârile din 18 octombrie 2011 date în Dosarele nr. 62/2011, nr. 63/2011, nr. 64/2011, nr. 65/2011 și nr. 66/2011 s-a dispus exproprierea suprafețelor de 99 de mp, identică cu parcela din C.F., parcelă rezultată din dezmembrarea parcelei din C.F., suprafața de 59 de mp, identică cu parcela din C.F., parcelă nouă rezultată din dezmembrarea parcelei din C.F., suprafața de 471 de mp, identică cu parcela din C.F., rezultată din dezmembrarea parcelei din C.F., suprafața de 554 de mp, identică cu parcela din C.F., parcelă nouă rezultată din dezmembrarea parcelei din C.F. și suprafața de 135 de mp, identică cu parcela din C.F., parcelă nou formată din dezmembrarea parcelei din C.F. și s-a propus acordarea de despăgubiri totale în sumă de 1.627 lei.
Imobilele au fost expropriate conform H.G. nr. 614/2011 pentru modificarea și completarea H.G. nr. 743/2010 privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică „Varianta de ocolire Suceava” (poziția 296 din anexa la această hotărâre).
La stabilirea drepturilor, expropriatorul a avut în vedere dispozițiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, potrivit cărora sumele acordate cu titlu de despăgubiri sunt estimate de către expropriator pe baza unui raport de evaluare întocmit având în vedere expertizele întocmite sau actualizate de camerele notarilor publici.
Criteriul sus-menționat nu poate fi însă primit, observându-se că el vizează faza administrativă necontencioasă a stabilirii drepturilor și este prevăzut în vederea stabilirii estimative a sumelor care urmează a fi aprobate prin hotărâre de guvern pentru îndeplinirea obiectivului „Varianta de ocolire Suceava”.
De asemenea, expertizele notariale nu reflectă valoarea de piață a imobilelor expropriate, valoare care se impune a fi avută în vedere la stabilirea drepturilor prin prisma dispozițiilor legale în materie.
Astfel, potrivit art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, cu modificările și completările ulterioare, expropriatul poate contesta hotărârea de expropriere sub aspectul cuantumului drepturilor acordate, iar potrivit art. 22 alin. (3) din lege, acțiunea se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21 - art. 27 din Legea nr. 33/1994, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii.
Art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994 (legea-cadru în materie de expropriere) la care Legea specială nr. 255/2010 face trimitere, deci aplicabil în cauză, stabilește criteriile pentru determinarea cuantumului despăgubirii, stipulând că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane interpuse și că la calcularea cuantumului D., experții, precum și instanța de judecată, trebuie să țină seama de prețul la care se vând în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile aduse de aceștia.
Prin Decizia nr. 9760 din 02 decembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție București s-a stabilit că „sintagma prețul cu care se vând în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială prevăzută de art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994, definește prețul de piață, anume prețul cel mai probabil la o anumită dată, la care ar trebui să se vândă dreptul de proprietate asupra unui bun, după ce acesta a fost expus, într-o măsură rezonabilă, pe o piață concurențială, atunci când sunt întrunite toate condițiile unei vânzări oneste și în care cumpărătorul și vânzătorul acționează prudent, în cunoștință de cauză, în interesul propriu, presupunând că nici unul dintre aceștia nu este supus unei constrângeri exagerate”.
Potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză, pentru terenul expropriat s-a stabilit o valoare de piață de 21,82 euro, rezultând un total în echivalent 405.660 lei, concluziile expertizei fiind însușite de toți cei trei experți care au format comisia de evaluare stabilită în condițiile art. 25 din Legea nr. 33/1994.
Potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză pentru terenul expropriat s-a stabilit o valoare de piață de 21,82 euro/mp, rezultând pentru suprafața totală de 1.318 mp o valoare în echivalent de 128.984 lei.
Cu ocazia efectuării expertizei s-a stabilit că în afara terenului expropriat, o suprafață totală de 1.721,64 mp din proprietatea reclamantei este afectată de zona de protecție a obiectivului „Varianta de ocolire a municipiului Suceava”, devenind practic inutilizabilă.
În consecință, pentru a acoperi efectiv prejudiciul creat proprietarului ca urmare a exproprierii, în sensul prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, instanța a acordat acesteia și contravaloarea acestor suprafețe, respectiv suma de 168.495 lei.
Pentru aceleași considerente, pârâtul a fost obligat și la plata sumei de 13.105 lei reprezentând contravaloarea terenului care își pierde utilizarea posibilă din cauza suprafeței reduse rămasă în afara zonei de protecție.
Față de limitarea obiectului acțiunii prin dispozițiile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, conform cărora expropriatul poate contesta hotărârea de expropriere numai sub aspectul cuantumului D. acordate, conform art. 22 alin. (3), contestația urmând a fi soluționată potrivit dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 în ceea ce privește stabilirea drepturilor, tribunalul a respins ca nefondată cererea privind exproprierea suprafeței de 13.000 mp în totalitate.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel SC C.N.A.D.N.R. SA, iar prin Decizia civilă nr. 46 din 26 septembrie 2013 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă, s-a admis apelul s-a schimbat în parte sențința civilă nr. 718 din 16 aprilie 2013 a Tribunalului Suceava în sensul obligării Statului Român la plata către reclamantă a sumei de 145.153 lei, cu titlu de despăgubiri, în loc de 405.660 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre au fost reținute următoarele considerente:
Apelanta a criticat valoarea despăgubirii stabilită de instanță pentru terenul expropriat, apreciind că sunt aplicabile în speță prevederile Legii nr. 255/2010 și a normelor metodologice de aplicare a acestei legi, aprobate prin H.G. nr. 53/2011.
Instanța de apel a reținut că într-adevăr în speță sunt aplicabile prevederile acestei legi însă, în ceea ce privește stabilirea cuantumului despăgubirii de către instanță sunt aplicabile prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994 la care face trimitere în mod expres chiar Legea nr. 255/2010.
Astfel, art. 22 alin. (1) și (3) prevede că „expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la art. 19 se poate adresa instanței judecătorești competente în termenul general de prescripție, care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii și transferului dreptului de proprietate.
Acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii.”
Din acest text rezultă cu certitudine faptul că pentru stabilirea cuantumului despăgubirii se aplică art. 26 menționat anterior.
Textele invocate de apelant referitoare la evaluare din Legea nr. 255/2010 și normele de aplicare ale acesteia, se referă la evaluarea făcută anterior exproprierii, iar nu la stabilirea drepturilor de către instanță în caz de contestare a hotărârii expropriatorului.
A doua critică din viza nerespectarea art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 la efectuarea raportului de expertiză.
Potrivit acestui text la calcularea cuantumului drepturilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia. Curtea apreciază că nu constituie o încălcare a acestor dispoziții faptul că s-au folosit de către experți oferte de vânzare iar nu prețuri rezultate din contracte de vânzare-cumpărare.
Textul de lege se referă la „prețul cu care se vând imobilele de același fel”, ceea ce nu înseamnă că nu pot fi luate în considerare și ofertele de vânzare, în lipsa unor tranzacții efective și suficiente cu terenuri comparabile. Textul de lege se referă și la prețurile cerute în ofertele de vânzare, care nu pot fi apreciate ca nereale, interesul vânzătorilor fiind să își înstrăineze bunul. Este real că, de regulă, în urma negocierilor dintre vânzător și cumpărător prețul poate să scadă, dar diferența nu poate fi semnificativă, iar experții au ținut cont și de acest aspect în efectuarea expertizei.
Pe de altă parte, instanța de apel a reținut că pârâta nu a demonstrat că s-au pus la dispoziția expertului contracte de vânzare-cumpărare de la data efectuării raportului de expertiză (septembrie 2012) privind terenuri din extravilanul comunei Șcheia, pe care experții nu le-au avut în vedere.
Astfel, pârâta a depus o dată cu cererea de apel patru contracte de vânzare cumpărare din perioada 2008-2009 ce nu au putut fi luate în considerare, față de data efectuării raportului de expertiză.
Referitor la data în raport de care se stabilește valoarea drepturilor, în criticile formulate de pârâta apelantă, aceasta se referă la data exproprierii, apreciind că experții trebuiau să aibă în vedere prețurile practicate pe piața imobiliară la acea dată. Instanța de apel a apreciat însă că valoarea drepturilor trebuie stabilită în funcție de prețurile practicate pe piața imobiliară la data întocmirii raportului de expertiză, astfel cum prevede în mod expres art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
Ceea ce s-a avut în vedere de legiuitor este ca valoarea drepturilor pentru expropriere să fie stabilită la o dată cât mai apropriată de data pronunțării hotărârii judecătorești pentru ca persoana care primește despăgubirile să își poată eventual achiziționa o proprietate asemănătoare cu cea expropriată, fără a suferi un prejudiciu ca urmare a fluctuațiilor pieței.
De asemenea, s-a constatat că elementele de comparație ale proprietăților comparabile (localizare, utilizarea permisă, condițiile pieței, mărimea suprafeței, deschidere, utilități, acces, teren în exces), fiind diferite față de cele ale proprietății evaluate, fiecare dintre aceste diferențe a fost luată în considerare de către cei trei experți, care au corectat prețul proprietății comparabile prin aplicarea diferitelor procente, apreciere corectă în condițiile în care nu s-au adus de către pârâtul apelant alte argumente pertinente pentru modificarea acestor procente, evaluatorii, potrivit Standardelor Internaționale de Evaluare, aplicând metode cantitative și/sau calitative pentru analiza diferențelor și estimarea corecțiilor.
În concluzie, în lipsa altor probe care să demonstreze că această evaluare nu e corectă, în mod justificat prima instanță a stabilit valoarea drepturilor conform raportului de expertiză întocmit în cauză.
Instanța de apel a apreciat că sunt întemeiate criticile privind greșita includere în cuantumul repturilor acordate reclamantei, a sumelor reprezentând diminuarea valorii terenurilor afectate de zona de protecție (1.721,64 mp) și a celor reprezentând suprafețele neexpropriate rămase în afara zonei de protecție (1.15,87 mp și 54,48 mp), precum și motivul de recurs vizând reținerea greșită în raportul de expertiză a sumei totale reprezentând cuantumul drepturilor (405.660 lei în loc de 310.584 lei).
Potrivit art. 17 din O.G. nr. 43/1997, zonele de protecție sunt suprafețele de teren situate de o parte și de alta a zonelor de siguranță, ce rămân în gospodărirea persoanelor fizice sau juridice care le au în administrare sau proprietate, cu obligația acestora de a nu împiedica scurgerea apelor în mod corespunzător și de a nu executa construcții, împrejmuiri sau plantații care să provoace înzăpezirea drumului sau să împiedice vizibilitatea.
Față de aceste prevederi legale și de categoria terenului expropriat, aceea de teren arabil, instanța a apreciat că suprafața de 1.721,64 mp reprezentând zonă de protecție (fila 11 raport expertiză) nu este afectată de restricții, aceste restricții vizând doar zonele de siguranță, unde, potrivit art. 16 alin. (2) din O.G. nr. 43/1997 realizarea de culturi agricole sau forestiere este interzisă. Prin urmare, proprietarul poate folosi terenul conform destinației sale fără nici un impediment, situație în care acordarea drepturilor în cuantum de 168.495 lei nu este justificată.
De asemenea, s-a reținut că nu se justifică nici acordarea daunelor în sumă de 11.339 lei, respectiv 1766 lei, reprezentând valoarea suprafețelor de 115,87 mp și 54,48 mp neexpropriate și rămase în afara zonei de protecție.
Așa cum rezultă din planul de situație anexa I la raportul de expertiză (fila 333 dosar), deși parcelele sunt notate diferit, în fapt acestea formează două trupuri compacte, amplasate pe ambele părți ale șoselei de centură și aparținând aceluiași proprietar. Prin urmare, existând acces la drum și putând fi exploatate comasat, parcelele triunghiulare de mici dimensiuni nu-și pierd din valoare, neimpunându-se acordarea de despăgubiri pentru acestea.
Se mai arată, în cuprinsul raportului de expertiză, că în urma exproprierii au rezultat parcele de teren fără posibilitate de acces, motiv pentru care instanța de apel a apreciat că se impune acordarea de despăgubiri reclamantului pentru suprafața de 165,4 mp ce va fi afectată de drum. Pentru calculul drepturilor au fost avute în vedere mențiunile experților de la filele 323 și 324 dosar, care au stabilit dimensiunile drumului de acces (54,11 mp și 111,30 mp), valoarea metrului pătrat fiind de 21,82 euro, calculată la cursul valutar de la data întocmirii raportului, de 4,485 lei/euro.
Instanța de apel a apreciat că este întemeiată și critica referitoare la reținerea greșită în raportul de expertiză a valorii totale a drepturilor cuvenite reclamantului.
Dacă s-ar admite că acestuia i se cuvin despăgubiri inclusiv pentru terenurile afectate de zona de protecție și pentru cele inutilizabile rămase în afara acestei zone, suma totală rezultată ar fi de 310.584 lei (128.984 lei + 168.495 lei + 11.339 lei + 1.766 lei) și nu de 405.660 lei. Prin urmare, despăgubirile cuvenite reclamantului au fost analizate pornind de la suma de 310.584 lei, din care s-a scăzut contravaloarea terenurilor aferente zonei de protecție și a celor două terenuri de dimensiuni mici, apreciate ca inutilizabile.
Acest mod de calcul a avut în vedere mențiunile cuprinse în raportul de expertiză și suplimentul la acest raport.
Astfel, la filele 317 - 318 dosar fond (pag. 6, 7 din raportul de expertiză), se precizează că lucrarea a fost întocmită pe baza documentelor existente la dosar, pe baza documentației cadastrale întocmită de expertul de specialitate, iar evaluarea s-a făcut raportat la momentul vizualizării, în condițiile nedeținerii de informații privitoare la P.U.Z./P.U.G. ale comunei referitoare la aceste terenuri. În pofida acestui fapt, la stabilirea cuantumului D., experții au arătat că au procedat la analiza C.M.B.U. (cea mai bună utilizare) fără a se raporta la categoria de folosință a terenului menționată în documente, ci au ținut cont de vecinătăți, respectiv proprietăți rezidențiale construite fără a exista reglementări clare conform unui P.U.Z. actualizat. Prin urmare, aprecierea gradului de afectare a terenurilor de restricțiile impuse de zona de protecție a fost greșit făcută în raport de împrejurări viitoare sau probabile, experții trebuind să se limiteze, în opinia instanței, la categoria terenului de la data efectuării evaluării, așa cum rezultă concret din actele aflate la dosar, acesta fiind motivul pentru care Curtea apreciază că terenul afectat de zona de protecție poate fi folosit conform destinației sale, aceea de teren extravilan arabil.
În ce privește excluderea de la plata drepturilor a celor două suprafețe mici, considerate inutilizabile, instanța a avut în vedere unele inadvertențe din raportul de expertiză și suplimentul la acest raport. Dacă la evaluarea și cuantificarea drepturilor s-a luat în considerare, de către comisia de experți, întreaga suprafață expropriată și nu bucățile de teren separate care o compun (suplimentul de la fila 41 dosar fond, alineat 1), la analiza posibilităților reale de utilizare a parcelelor aceeași comisie a avut în vedere configurația existentă înainte de expropriere, și anume conform planului parcelar (fila 413 fond), experții fiind de părere că parcelele sunt distincte „doar aparent”, trebuind a fi comparată suprafața întreagă (fila 411 fond).
În consecință, pentru rațiuni de echitate, dacă la stabilirea valorii pe metru pătrat a terenului instanța de apel a îmbrățișat opinia experților în sensul că trebuie privită parcela ca un întreg, același punct de vedere l-a avut în vedere și când a analizat dacă sunt utilizabile sau nu cele două mici porțiuni triunghiulare rezultate în urma exproprierii. Așa cum rezultă din raportul de expertiză, comasarea este o opțiune viabilă, deoarece terenul a fost cumpărat ca și suprafață unitară, împărțirea în parcele fiind doar la nivel scriptic.
Față de considerentele expuse instanța de apel a apreciat că reclamantului i se cuvin despăgubiri doar pentru suprafața efectiv expropriată și porțiunea ce va fi afectată de drumul de acces, motiv pentru care a dispus obligarea Statului Român la plata către reclamantă a sumei de 145.153 lei, cu titlu de despăgubiri, în loc de 405.660 lei, fiind menținute dispozițiile din sentință care nu contravin deciziei.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs atât reclamanta SC S.I. SRL cât și pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.
Reclamanta SC S.I. SRL a solicitat modificarea hotărârii recurate în sensul obligării pârâtului la plata sumei de 168.945 lei reprezentând valoarea suprafeței 1.721,64mp afectată de zona de protecție a șoselei de centură, a sumei de 11.339 lei, respectiv 1.766 lei reprezentând valoarea suprafețelor de 115,87 mp și 54,48 mp neexpropriate, suprafețe ce își pierd utilizarea posibilă din cauza suprafeței reduse rămasă în afara zonei de protecție. Astfel criticile aduse hotărârii instanței de apel de către reclamanta vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte:
Recurenta reclamantă învederează faptul că în mod greșit instanța de apel a reținut că sunt întemeiate motivele de apel vizând includerea în cuantumul drepturilor a sumei de 168.945 lei, reprezentând valoarea suprafeței de 1.721,64 mp., afectată de zona de protecție a șoselei de centură a sumei de 11.339 lei, respectiv 1.766 lei, reprezentând valoarea suprafețelor de 115,87 mp și 54,48 mp, neexpropriate, suprafețe care își pierd utilizarea posibilă din cauza suprafeței reduse rămasă în afara zonei de protecție. În acest sens sunt invocate dispozițiile art. 17 alin. (2) din O.G. nr. 43/1997, care prevăd că: „Zonele de protecție rămase în gospodărirea persoanelor juridice sau fizice care le au în administrare sau în proprietate, au obligația ca acestea, prin activitatea lor, să nu aducă prejudicii drumului sau derulării în siguranță a traficului prin executarea de construcții, împrejmuiri sau plantații care să provoace înzăpezirea drumului sau să împiedice vizibilitatea pe drum.
Se susține că această situație echivalează cu imposibilitatea reclamantei de a folosi aceste suprafețe de teren potrivit destinației lor respectiv de teren agricol ca urmare a exproprierii celeilalte părți, dauna produsă și apreciată de experți în suma totală de 168.495 lei incluzându-se în noțiunea de daune aduse proprietarului la care se referă art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
O altă critică vizează faptul că în mod greșit instanța de apel a apreciat că nu se justifică nici acordarea daunelor în sumă de 11.339 lei. respect 1.766 lei reprezentând valoarea suprafețelor de 115.87 mp și 54.4 mp care își pierd utilizarea posibilă datorită suprafeței reduse rămase în afara zonei de protecție. Instanța și-a motivat această soluție pe împrejurarea că, chiar dacă parcelele sunt notate diferit acestea formează două trupuri compacte, amplasate pe ambele părți ale șoselei de centură, putând fi exploatate comasat deoarece aparțin aceluiași proprietar.
Această motivare încalcă și limitează dreptul de proprietate al reclamantei cu privire la dreptul său de dispoziție și de folosință, obligând-o pe aceasta să comaseze suprafețele alăturate pentru a putea folosi sau vinde aceste parcele triunghiulare de mici dimensiuni.
În aceeași idee se mai susține că acțiunea a fost formulată împotriva a cinci hotărâri de expropriere cu privire la cinci suprafețe de teren expropriate, iar parcelele expropriate fac parte din parcele diferite și nu dintr-o singură parcelă, astfel încât fiecare trebuie privită în mod singular.
Prin urmare, se susține că în mod corect instanța de fond, în baza raportului de expertiză, a privit în mod individual parcelele și a considerat că se impune și acordarea drepturilor reprezentând valoarea suprafețelor de 115.87 mp și 54.48 mp, care își pierd utilizarea posibilă datorită suprafeței reduse rămase în afara zonei de protecție.
Recursul pârâtului Statul Român prin C.N.A.D.N. vizează următoarele aspecte de nelegalitate prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:
Pârâtul susține că în mod greșit a fost înlăturată critica din memoriul de apel referitoare la incidența în cauză a unei proceduri derogatorii speciale de stabilire a drepturilor, consacrată de dispozițiile Legii nr. 255/2010 și de Normele Metodologice de aplicare a acestei legi.
Astfel, se învederează că deși s-a reținut în mod corect că, în raport cu Legea nr. 33/1994, care reprezintă dreptul comun în materia exproprierii, Legea nr. 255/2010 reprezintă o lege specială ce reglementează procedura de expropriere pentru realizarea obiectivelor prevăzute la art. 1 din acest act normativ și că prevederile legii speciale sunt aplicabile cu prioritate în cauză potrivit principiului „specialia generalibus derogant”, instanța de apel a considerat fără temei că Legea nr. 255/2010 nu ar conține dispoziții derogatorii sub aspectul stabilirii drepturilor cuvenite persoanelor expropriate și că în această privință sunt incidente dispozițiile art. 21-27 din Legea nr. 33/1994.
Concluzia sus menționată este consecința greșitei interpretări a legii deoarece potrivit art. 11 alin. (7) și (8) din Legea nr. 255/2010 înainte de data începerii activității comisiei abilitate să emită hotărârea de expropriere, un expert evaluator specializat în evaluarea proprietăților imobiliare, membru al - A.N.L.V.A.R., va întocmi un raport de evaluare a imobilelor expropriate, iar acest raport de evaluare se întocmește avându-se în vedere expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici, potrivit art. 771 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., cu modificările și completările ulterioare.
De asemenea, potrivit art. 4 alin. (2) lit. f) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010, prin hotărârea pentru aprobarea declanșării procedurii de expropriere, în cazul lucrărilor de investiții se aprobă și sumele individuale aferente D. estimate de către expropriator pe baza unui raport de evaluare întocmit având în vedere expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici, iar în conformitate cu dispozițiile art. 8 alin. (1) din aceleași norme expertul evaluator va întocmi raportul de evaluare prevăzut la art. 2 alin. (7) clin lege, fiind obligat să se raporteze la expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici, potrivit art. 77 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., cu modificările și completările ulterioare.
Din coroborarea dispozițiilor legale sus menționate rezultă că, în cadrul procedurii administrative de expropriere despăgubirile se stabilesc pe baza raportului de evaluare pe baza expertizelor întocmite și actualizate de Camerele Notarilor publici, aceste reglementări având un caracter imperativ.
În ceea ce privește sintagma de la art. 5 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, care se referă la „sumele individuale aferente D. estimate de către expropriator”, se susține de către același recurent că,respectiva sintagmă nu justifică aprecierea potrivit căreia procedura specială de stabilire a D. reglementată de Legea nr. 255/2010 ar avea un caracter orientativ, care ar putea conduce la stabilirea unor despăgubiri care să corespundă sau nu prețului de piață. aceasta deoarece reglementarea sus menționată se referă la aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai investiției pentru realizarea căreia se declanșează procedurile de expropriere, în timp ce dispozițiile art. 11 alin. 7, 8 din Lege, art. 8 alin. (1) din Normele Metodologice reglementează în mod imperativ modalitatea de evaluare a imobilelor expropriate, obligând expertul evaluator să se raporteze la expertizele actualizate ale Camerelor Notarilor Publici.
Pe de altă parte, se mai arată că dispozițiile art. 22 din Legea nr. 255/2010 fac trimitere la dispozițiile art. 21 -27 din Legea nr. 33/1994, însă această trimitere se referă la dispozițiile de drept procedural din actul normativ ce constituie dreptul comun în materie, iar nu modalitatea de evaluare și de stabilire a drepturilor. Concluzia sus menționată este justificată de faptul ca potrivit art. 22 din Legea nr. 255/2010, acțiunea prin care persoana expropriată contestă cuantumul despăgubirii se soluționează potrivit art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, fiind astfel evident că aceste din urina reglementări sunt aplicabile doar sub aspect procedural, adică sub aspectul modului de desemnare a comisiei de experți și de întocmire a expertizei, iar nu și sub aspectul metodei de evaluare, care are o reglementare specială în cuprinsul dispozițiilor sus menționate din Legea nr. 255/2010.
În raport de cele arătate, având în vedere faptul că prin rapoartele de evaluare întocmite de evaluator Călinescu Costel valoarea terenului expropriat a fost stabilită în cadrul procedurii administrative la suma de 0,3 euro/mp, corespunzător valorii determinate prin expertiza întocmită de Camera Notarilor Publici Suceava pentru terenurile arabile extravilane situate pe raza com. Șcheia, cu respectarea dispozițiilor art. 11 alin. (7), (8) din Legea nr. 255/2010 și art. 8 alin. (1) din Normele metodologice, recurentul susține că cererea reclamantei de anulare a hotărârilor de expropriere nu este admisibilă.
O altă critică vizează greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Recurentul susține că în mod greșit ambele instanțe au valorificat concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, în condițiile în care acest raport nu reflectă prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel deoarece experții nu au verificat și identificat nici un fel de tranzacții concrete cu privire la imobile cu caracteristici similare terenului expropriat, ci au avut în vedere doar oferte de vânzare postate pe internet sau la agențiile imobiliare pentru terenuri asemănătoare, valoarea drepturilor fiind calculată în raport de aceste oferte, după aplicarea unor coeficienți de corecție care ar fi trebuit să reflecte deosebirile existente între terenurile expropriate și parcelele la care se referă anunțurile de vânzare avute în vedere.
În acest sens se învederează că în contextul în care nu există nici o probă și nici un indiciu din care să rezulte că prețurile menționate în anunțurile de vânzare examinate de experți, ar corespunde cu prețurile de tranzacționare efectivă care se stabilesc pe baza negocierilor dintre proprietar și potențialii cumpărători și care pot fi influențate de evoluția pieței imobiliare în perioada cuprinsă între data postării ofertei și data încheierii tranzacției efective, corecta aplicare a dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 impunea ca datele din ofertele examinate să fie verificate și prin prisma unor tranzacții efective pentru a se putea stabili în acest mod în ce măsură respectivele oferte corespund realității pieței imobiliare.
Din această perspectivă, recurentul susține există tranzacții efective pe piața imobiliară la care experții aveau obligația să se raporteze și în raport de care se poate stabili prețul de circulație în concordanță cu dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. tranzacții atestate de contractele de vânzare cumpărare autentice depuse în copie la dosar în apel și care reflectă, pentru terenurile situate pe raza comunei Șcheia, o valoare de circulație medie de 10 ori mai mică decât cea stabilită prin raportul de expertiză, valoare practicată într-o perioadă în care piața imobiliară era mult mai activă decât la data exproprierii (respectiv în perioada anilor 2008-2009).
În consecință, arată același recurent .pentru aplicarea corectă a dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, era necesar să fie avute în vedere prețurile de tranzacționare cuprinse în contracte autentice încheiate cu privire la imobile similare, iar evaluarea parcelelor în discuție să se raporteze la aceste prețuri, iar nu la oferte care reflectă doar prețurile solicitate de potențialii vânzători.
În contextul tuturor aspectelor relevate se susține că raportul de expertiza efectuat în cauză nu corespunde exigențelor impuse de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 sub aspectul modalității de evaluare a terenului expropriat și că prin urmare nu se justificau a fi valorificate concluziile acestui raport.
Hotărârea instanței de apel este criticată și sub aspectul datei în raport de care se calculează despăgubirile cuvenite persoanei expropriate.
Astfel, se susține că instanța de apel a avut în vedere faptul că potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 la calculul drepturilor se ține seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același lei la data întocmirii raportului de expertiză, dar a ignorat faptul că sub aspectul stabilirii drepturilor Legea nr. 33/1994 reglementează o procedură diferită față de cea specială prevăzută de Legea nr. 255/2010.
Prin urmare, susține același recurent, în sistemul Legii nr. 255/2010 transferul dreptului de proprietate operează la momentul emiterii hotărârii de expropriere, așa încât nu există nici o rațiune pentru calculul drepturilor în funcție de o dată ulterioară la care, în eventualitatea formulării unei contestații, se întocmește raportul de expertiză, motiv pentru care data la care trebuiau să se raporteze experții și instanța la stabilirea drepturilor era data emiterii hotărârilor de expropriere.
Examinând hotărârea instanței de apel prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:
În ce privește motivul de recurs invocat de recurentul Statul Român prin C.N.A.D.N.R., ce vizează raportul dintre legea generală - Legea nr. 33/1994 - ce constituie dreptul comun în materia exproprierii și legea specială - Legea nr. 255/2010 în temeiul căreia s-au derulat procedurile de expropriere a terenului din litigiu, Înalta Curte constată că instanța de apel a dat o corectă dezlegare acestuia, observând în mod pertinent dispozițiile art. 22 alin. (1) și (3) din Legea nr. 255/2010, dispozițiile art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 fiind norme de trimitere care se aplică în mod corespunzător și în cazul acțiunii în justiție formulate de expropriat prin care se contestă cuantumul D. stabilite în procedura administrativă derulată în temeiul legii speciale.
Astfel, art. 22 alin. (1) și (3) din Legea nr. 255/2010, prevede că:
„(1) Expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la art. 19 se poate adresa instanței judecătorești competente în termenul general de prescripție, care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii și transferului dreptului de proprietate.
(3) Acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii.”
Art. 34 din Legea nr. 255/2010 dispune astfel: „Dispozițiile prevăzute mai sus se completează în mod corespunzător cu prevederile Legii nr. 33/1994, precum și cu cele ale C. civ. și ale C. proc. civ., în măsura în care nu contravin prevederilor prezentei legi.”
Ca atare, nu poate fi primită susținerea recurentului în sensul că dispozițiile art. 22 din Legea nr. 255/2010, deși fac trimitere la prevederile art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, atare trimitere ar viza doar dispozițiile de drept procedural din actul normativ ce constituie dreptul comun în materie, iar nu și în ce privește modalitatea de evaluare și stabilire a drepturilor.
Se opune acestei susțineri interpretarea sistematică a prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Astfel, art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 reglementează procedura judiciară a exproprierii. În cuprinsul acesteia, este determinat, prin art. 25, modul de constituire al comisiei de experți care va efectua expertiza ce urmează a avea ca obiectiv tocmai stabilirea cuantumului drepturilor în condițiile art. 26.
Prin urmare, este evident că raportul de expertiză la care fac trimitere dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, este cel efectuat în etapa judiciară, iar nu cel din etapa prealabilă, administrativă prevăzută de Legea nr. 255/2010.
De asemenea, nu se poate susține că această interpretare nu ar putea fi aplicată în cazul exproprierilor efectuate în temeiul legii speciale, câtă vreme art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010, anterior citat, face trimitere expresă la procedura reglementată de art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, fără nici o distincție; drept urmare, concluzia care se impune este aceea că această trimitere include modalitatea de stabilire a drepturilor în condițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, adică prin raportare la data efectuării raportului de expertiză care, pentru considerentele expuse, nu poate fi, în interpretarea art. 26 din Legea nr. 33/1994, decât expertiza efectuată în procedura judiciară.
De asemenea, nu ar putea fi reținut nici argumentul naturii juridice diferite a celor două proceduri, pentru că, dacă în contextul unor exproprieri în temeiul legii speciale, legiuitorul ar fi intenționat a reglementa un alt moment de referință pentru calculul drepturilor, o atare excepție ar fi trebuit să fie prevăzută în mod explicit în cuprinsul Legii nr. 255/2010, excepțiile fiind întotdeauna exprese și de strictă interpretare.
Cum o astfel de derogare nu este prevăzută în privința momentului la care se determină despăgubirile cuvenite proprietarului, norma de trimitere de la art. 26 din Legea nr. 33/1994 este pe deplin aplicabilă atât în ce privește momentul verificării cuantumului drepturilor, cât și referitor la criteriile aplicabile pentru determinarea lor - prețurile cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială, iar nu în raport cu expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici, în sensul celor prevăzute de art. 11 alin. (7) și alin. (8) din Legea nr. 255/2010.
Rațiunea aplicabilității acelorași criterii în raport cu care se calculează despăgubirile, indiferent de actul normativ în temeiul căruia a operat exproprierea (legea specială ori Legea nr. 33/1994), este aceea de a se reglementa unitar data de referință în privința drepturilor ce se cuvin persoanelor expropriate pentru evitarea unor situații discriminatorii.
În același timp, criteriul de referință al expertizelor întocmite și actualizate de camerele notarilor publici, astfel cum acesta este prevăzut de art. 11 alin. (7) și alin. (8) din Legea nr. 255/2010, este criteriul aplicabil procedurii administrative și, chiar și în această etapă, are doar o valoare orientativă pentru experții A.N.E.V.A.R., abilitați prin dispozițiile legii speciale cu evaluarea D. în aceeași etapă, în sens de criteriu minimal al calculării drepturilor datorate de expropriator celor expropriați.
În consecință, este de reținut că în temeiul art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010, dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1992 sunt pe deplin aplicabile în speța de față și, ca atare, și criteriul legal prevăzut de aceste norme - prețurile cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială -, precum și data de referință pentru determinarea drepturilor datorate pentru expropriere (data efectuării expertizei judiciare), motiv pentru care din perspectiva celor expuse nu sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Cea de-a doua critică, din recursul pârâtului Statul Român prin C.N.A.D.N.R., vizează greșita aplicabilitate a dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Astfel, recurentul a invocat faptul că expertiza efectuată în cauză a avut în vedere oferte de vânzare postate pe internet sau la agențiile imobiliare pentru terenuri asemănătoare, iar nu la tranzacții efective concretizate în cuprinsul unor contracte de vânzare-cumpărare, acesta fiind sensul criteriului legal prevăzut de art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Înalta Curte reține că, din cuprinsul raportului de expertiză efectuat în cauză,rezultă că la data întocmirii acestuia (cerință impusă de norma legală), au fost valorificate ofertele preluate din diverse surse de informare precum și puține tranzacții efective, fiind utilizată metoda comparației directe, evaluările fiind făcute în condițiile nedeținerii de informații privitoare la prevederi P.U.Z./P.U.G. ale comunei referitoare la aceste terenuri, estimarea valorilor fiind făcută în ipoteza unei proprietăți libere. (filele 311-332 dosarul instanței de apel).
Din Suplimentul la raportul de expertiză ce cuprinde răspunsurile experților la obiecțiunile formulate de pârât, (filele 404-421 dosarul instanței de apel) rezultă că s-au avut în vedere Standardele Internaționale de Evaluare 2011 prin Ghidul metodologic de evaluare G.M.E. 1 - Evaluarea Terenului.
Potrivit acestui Ghid „Abordarea prin piață sau comparația directă se utilizează pentru evaluare terenurilor libere sau care sunt considerate a fi libere pentru scopul evaluării.
Când nu există tranzacții efective suficiente cu terenuri libere comparabile sau când datele obținute din tranzacțiile efectuate nu sunt credibile și/sau nu pot fi verificate pentru evaluare, se pot folosi și prețurile cerute prin ofertele de vânzare sau prețurile oferite prin cererile de cumpărare de terenuri comparabile”., cu aplicarea anumitor corecții.
Or, din această perspectivă întrucât nu au avut la dispoziție contracte de vânzare cumpărare din care să reiasă prețul de tranzacționare a unor terenuri similare situate în aceeași unitate administrativ teritorială, încheiate la un moment apropiat celui al efectuării expertizei din cauză, potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994 în mod legal experții s-au raportat la ofertele de vânzare cumpărare la care au avut acces, cu aplicarea unor corecții adecvate, în sensul celor menționate în Ghidul Metodologic de Evaluare, mai sus evocat.
Susținând contrariul, îi revenea recurentei-pârâte sarcina probării afirmației că valoarea terenului determinată de către experți nu corespunde prețurilor de vânzare ale terenurilor de același fel din unitatea administrativ - teritorială de referință.
Mai mult decât atât, expertul parte al pârâtei, (A.M.) a achiesat la valoarea propusă prin raportul de expertiză și suplimentul de expertiză efectuat în fața primei instanțe, stabilită în modalitatea arătată, (filele311-330 dosarul instanței de fond).
Este real că recurentul pârât a depus în apel copii ale unor contracte de vânzare-cumpărare din perioada 2008-2009 (filele 10-14) contracte corespunzătoare unei perioade mult anterioare efectuării expertizei judiciare, ceea ce demonstrează că, la data efectuării expertizei, anul 2012, nu au fost identificate comparabile adecvate, anume tranzacții perfectate pentru terenuri de același fel din aceeași unitate administrativ - teritorială.
Cu toate că recurentul a reiterat aceste susțineri și prin motivele de recurs, nici în această etapă procesuală nu a produs înscrisuri utile din acest punct de vedere, posibilitate pe care ar fi avut-o inclusiv în această etapă procesuală, în temeiul art. 305 C. proc. civ.
În consecință, în măsura în care recurentul pârât ar fi înfățișat contracte de vânzare - cumpărare încheiate în perioada relevantă pentru alte imobile de același fel cu terenul în litigiu, instanța ar fi putut cenzura valoarea inserată în raportul de expertiză, apreciind, eventual, asupra oportunității întocmirii unei noi lucrări de specialitate cu același obiectiv, în valorificarea acelor comparabile.
Întrucât pârâtul nu a depus la dosar asemenea înscrisuri relevante și nici nu a solicitat sprijinul instanței pentru procurarea acestora prin invocarea dispozițiilor art. 175 C. proc. civ., nu se poate reține nerespectarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994; în plus, identificarea unor comparabile în sensul propriu normei legale nu cădea în sarcina experților desemnați în cauză, ci era în sarcina părții care afirma contrariul (existența unor tranzacții efective apropiate de momentul efectuării expertizei judiciare), date fiind dispozițiile art. 129 alin. (1) C. proc. civ.
Așa fiind, în mod legal, instanța de apel și-a însușit raportul de expertiză efectuat în fața primei instanțe cu privire la valoarea D. stabilite pentru terenul expropriat, în modalitatea anterior descrisă.
Din perspectiva celor expuse nefiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recursul pârâtului Statul Român prin SC C.N.A.D.N.R. SA - D.R.D.P. Iași urmează a fi respins ca nefondat.
În ce privește recursul reclamantei SC S.I. SRL sunt reținut următoarele aspecte:
Față de dispozițiile art. 17 din O.G. nr. 43/1997, (care prevăd că zonele de protecție sunt suprafețele de teren situate de o parte și de alta a zonelor de siguranță, ce rămân în gospodărirea persoanelor fizice sau juridice care le au în administrare sau proprietate, cu obligația acestora de a nu împiedica scurgerea apelor în mod corespunzător și de a nu executa construcții, împrejmuiri sau plantații care să provoace înzăpezirea drumului sau să împiedice vizibilitatea) și raportat la categoria terenului expropriat, aceea de teren arabil, instanța de apel în mod corect și legal a apreciat că suprafața de 1.721,64 mp reprezentând zonă de protecție (fila 11 raport expertiză) nu este afectată de restricții, aceste restricții vizând doar zonele de siguranță, unde, potrivit art. 16 alin. (2) din O.G. nr. 43/1997 realizarea de culturi agricole sau forestiere este interzisă. Prin urmare, proprietarul poate folosi terenul conform destinației sale fără nici un impediment, situație în care acordarea drepturilor în cuantum de 168.495 lei față de dispozițiile legale sus evocate,nu este justificată.
Nefondată este și critica legată de neacordarea daunelor în sumă de 11.339 lei, respectiv 1.766 lei, reprezentând valoarea suprafețelor de 115,87 mp și 54,48 mp neexpropriate și rămase în afara zonei de protecție, în condițiile în care așa cum rezultă din planul de situație anexa I la raportul de expertiză (fila 333 dosar instanței de fond ), deși parcelele sunt notate diferit, în fapt acestea formează două trupuri compacte, amplasate pe ambele părți ale șoselei de centură și aparținând aceluiași proprietar.
Ca atare, în mod corect și legal a reținut instanța de apel că, existând acces la drum și putând fi exploatate comasat, parcelele triunghiulare chiar de mici dimensiuni, nu-și pierd din valoare, neimpunându-se acordarea de despăgubiri pentru acestea.
Pentru calculul drepturilor, instanța de apel a avut în vedere mențiunile experților de la filele 323 și 324 dosarul instanței de fond.
Din perspectiva celor expuse, sunt nefondate criticile reclamantei legate de imposibilitatea folosirii aceste suprafețe de teren potrivit destinației lor, și respectiv de limitarea dreptului de proprietate al reclamantei cu privire la atributele acestuia privind dispoziția și de folosință.
Cum celelalte critici ale reclamantei vizează chestiuni de apreciere a probelor și a stării de fapt, nu se impun a fi analizate.
Astfel din perspectiva celor expuse, nefiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanța în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge ca nefondat și recursul reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta SC S.I. SRL și de pârâtul Statul Român prin SC C.N.A.D.N.R. SA - D.R.D.P. Iași împotriva Deciziei nr. 46 din 26 septembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 08 aprilie 2014.