Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 137A din 2 octombrie 2012, Curtea de Apel București – secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale a admis apelul formulat de apelanta – pârâtă SC T.M. SRL împotriva sentinței civile nr. 2285 din 20 decembrie 2011 pronunțată de Tribunalul București, Secția a IV-a civilă în contradictoriu cu intimatele – reclamante SC MGS E. SRL, SC A.H.F. SRL, SC MGS D. SRL și intimata – pârâtă SC E.I. SRL.
S-a schimbat în parte sentința, în sensul că s-a respins acțiunea, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut următoarele considerente:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a IV-a Civilă sub nr. 30547/3 din 21 iulie 2009, reclamanții SC MGS E. SRL, SC A.H.F. SRL și SC MGS D. SRL au solicitat, în contradictoriu cu pârâții SC T.M. SRL, SC E.I. SRL, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la:
. recunoașterea drepturilor reclamantelor și constatarea încălcării acestora;
. scoaterea din circuitul comercial a copiilor efectuate ilegal;
. încetarea vânzării prin Internet sau prin orice cale de comerț și retragerea de pe piață a revistelor „T.” comercializate împreună cu discul;
. furnizarea informațiilor cu privire la numele și adresa fabricanților discurilor realizate ilegal, precum și informațiile privind cantitățile produse, fabricate, și livrate, precum și prețul obținut pentru mărfurile realizate ilegal;
. remiterea, pentru acoperirea prejudiciilor suferite, a încasărilor realizate prin actul ilicit și
. plata cu titlu de daune a unei sume egale cu vânzările realizate pe nedrept de către pârâți sau triplul sumelor care ar fi fost legal datorate pentru tipul de utilizare ce a făcut obiectul faptei ilicite și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamantele au arătat că în luna iunie 1999 au finanțat, în calitate de producător muzical, înregistrarea a două albume cu formația A. condusă de I.V., artist cunoscut publicului sub numele artistic de N.V., ocazie cu care s-a încheiat între MGS E. SRL și solistul I.V. contractul de cesiune exclusivă din 29 iunie 1999, prin care societatea a devenit producătorul înregistrărilor, în conformitate cu Cap. III din Legea nr. 8/1996, modificată și completată, stipulându-se totodată la pct. 2 din Cap. 4 că înregistrările celor 2 albume înregistrate rămân proprietatea exclusivă a producătorului MGS E. SRL, acesta fiind singurul în măsură să multiplice, să comercializeze (să distribuie) sau să autorizeze acest lucru.
În anexele la contractul de cesiune dintre producătorul MGS E. SRL și I.V. sunt menționate și înregistrările.
La data de 15 august 2003, între SC MGS E. SRL și SC A.H.F. SRL s-a semnat contractul de licențiere nr. 24, societatea A.H.F. SRL devenind licențiat exclusiv asupra drepturilor conexe.
Societatea comercială MGS D. SRL, prin contractul de distribuție exclusivă încheiat cu SC A.H.F. SRL, a devenit distribuitorul exclusiv al albumelor A., pe o perioada de 10 ani, așa cum se prevede în anexa la contract.
Înregistrările mai sus menționate, al căror producător, titular și distribuitor exclusiv sunt părțile reclamante, sunt reproduse și comercializate ilegal de către pârâtele SC T.M. SRL și SC E.I. SRL, firme care au lansat pe piața discul, ce se comercializează pe site-ul T. sau chioșcurile de ziare împreună cu revista „T.” și conține 13 printre care și cele 14 piese menționate mai sus.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 998-999 C. civ. coroborate cu art. 1073 – 1074 C. civ., art. 103, art. 105, art. 139 alin. (1), (2) și (14) din Legea nr. 8/1996, completată și modificată.
Prin sentința civilă nr. 2285 din 20 decembrie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a fost admisă în parte cererea formulată de reclamante, dispunându-se obligarea pârâtelor la scoaterea din circuitul comercial a discului, încetarea vânzării prin internet sau prin orice cale de comerț și retragerea de pe piață a revistelor „T.” comercializate împreună cu discul menționat, precum și la furnizarea informațiilor cu privire la numele și adresa fabricanților discurilor realizate ilegal, cantitățile produse, fabricate și livrate, și prețul obținut.
A fost obligată pârâta SC T.M. SRL să plătească reclamantelor suma de 77.107,27 lei despăgubiri, iar pârâta SC E.I. SRL la despăgubiri în sumă de 51824,5 lei.
A fost respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere referitor la plata cu titlu de daune a unei sume egale cu vânzările pe internet, realizate pe nedrept de pârâți.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut, în esență, că:
Reclamantele au calitatea de producător de înregistrări sonore, în sensul art. 103 alin. (2) și art. 105 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, pentru cele 14 piese ce figurează în anexele contractului de cesiune din 29 iunie 1999, iar prin difuzarea acestora pârâtele au încălcat drepturile stabilite prin prevederile art. 105 alin. (1) lit. a) și b) din lege, încheierea unui contract cu interpretul I.V., invocată de către pârâte în apărare, neputând avea efect exonerator de răspundere.
Prejudiciul produs reclamantelor prin săvârșirea faptei ilicite, determinat prin raportul de expertiză efectuat în cauză, este în cuantum de 77.107,27 lei în ceea ce o privește pe pârâta SC T.M. SRL și de 51.824,50 lei în ceea ce o privește pe pârâta SC E.I. SRL, iar acesta reprezintă profitul, ca diferență între venituri și cheltuieli ocazionate de reproducerea și multiplicarea albului în cauză, realizat prin încălcarea drepturilor reclamantelor.
Împotriva sentinței primei instanțe au formulat cerere de apel pârâtele, în analiza căruia s-au reținut următoarele:
Prima instanță a reținut temeinicia pretențiilor deduse judecății fără a evalua, în raport de probatoriul administrat, în ce măsură reclamanta a dovedit, potrivit cu exigențele art. 129 alin. (1) din C. proc. civ. și ale art. 1169 C. civ., fapta ilicită imputată pârâtelor, și anume folosirea înregistrărilor care au fost realizate de reclamanta SC MGS E. SRL în anul 1999.
Fiind titulară a drepturilor conexe ce derivă din calitatea de producător și a drepturilor de autor ce i-au fost cesionate în baza contractului menționat, reclamanta SC MGS E. SRL, ca și celelalte două reclamante, care nu puteau dobândi de la prima drepturi mai largi decât avea aceasta, justifică exclusivitatea în ce privește multiplicarea albumelor (matrițe) pe care s-a realizat respectiva înregistrare și comercializarea suporturilor astfel obținute, fără ca o atare exclusivitate să se extindă și în privința altor înregistrări ce ar fi fost ulterior făcute de același interpret (cu același producător, ori cu un altul).
În raport de afirmația reclamantelor potrivit cu care pârâtele au comercializat reproduceri ale înregistrării pentru care cele dintâi au calitatea de titular al drepturilor aflate în sfera de reglementare a Legii nr. 8/1996, trebuia să se stabilească realitatea acestei afirmații, respectiv dacă probatoriul administrat confirmă împrejurarea că suportul utilizat de pârâte pentru obținerea reproducerilor (discurilor) pe care le-au comercializat era cel pe care se regăsesc înregistrările asupra cărora reclamantele justifică drepturile a căror protecție au invocat-o.
Pe de altă parte, pârâta apelantă a depus, în apărare, un contract de cesiune neexclusivă a drepturilor de multiplicare și distribuire a prestațiilor muzicale care se regăsesc pe discul ce a fost pus în vânzare de această parte, contract încheiat cu numitul I.V. (pg. 111 – 112), în cuprinsul acestei convenții fiind stipulată clauza potrivit căreia „înregistrările sub formă de matriță sunt furnizate de către artist care este și proprietarul de drept al acestor fixări și poartă și întreaga răspundere privind legitimitatea exploatării acestora”.
Existența acestui contract relevă faptul că pârâta apelantă a intrat în posesia respectivului suport în mod licit, astfel că utilizarea lui în vederea reproducerii și distribuirii se bucură de prezumția de legitimitate.
Atâta vreme cât nu a fost administrat un minim probatoriu de natură a demonstra împrejurarea că înregistrările făcute în anul 1999 de reclamanta SC MGS E. SRL sunt cele care au fost multiplicate de pârâtele chemate în judecată, pretențiile reclamantelor nu pot fi apreciate ca întemeiate.
Reținând că existența înregistrării făcute în anul 1999 de reclamanta SC MGS E. SRL și contractul de cesiune exclusivă încheiat de aceasta – în același an – cu interpretul I.V. în privința drepturilor de autor aferente melodiilor care au fost fixate cu acea ocazie ar conferi exclusivitatea pretinsă de reclamante, fără a efectua verificările menționate, prima instanță a recunoscut acestora un drept exclusiv de exploatare a oricărei înregistrări ce s-ar fi realizat cu melodiile menționate în acest contract, de orice producător, ceea ce este vădit contrar prevederilor art. 105 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 8/1996 conform căruia „(…) producătorul de înregistrări sonore are dreptul patrimonial exclusiv de a autoriza sau de a interzice următoarele: a) reproducerea prin orice mijloc și sub orice formă a propriilor înregistrări sonore; b) distribuirea propriilor înregistrări sonore”.
Probatoriul administrat în apel dovedește faptul că și un alt producător a înregistrat unele dintre piesele muzicale interpretate de numitul I.V. și/sau formația A., care se regăsesc și pe înregistrarea făcută de reclamantă. Casa de discuri E. a fost producătorul acestei înregistrări în baza unui contract încheiat în anul 1996 cu numitul I.V., contract prin care s-a convenit în sensul că „piesele muzicale devin proprietatea producătorului, cu toate drepturile ce derivă din acesta”, în prezent fiind puse în vânzare discuri realizate după această înregistrare.
Astfel, în condițiile existenței și a altor producători ai unor înregistrări care conțin melodiile fixate pe discul multiplicat și comercializat de pârâte și în absența oricărei dovezi produse de reclamante – corespunzător obligației legale ce le revenea de a proba susținerile făcute prin cererea de chemare în judecată,în sensul că suportul după care s-a realizat multiplicarea/reproducerea melodiilor aflate pe acest disc ar fi cel realizat de reclamanta SC MGS E. SRL în anul 1999, apar ca vădit nefondate susținerile acestora în sensul că fapta pârâtelor de multiplicare și punere în vânzare a respectivului disc ar avea caracter ilicit, prin aceea că aduce atingere dreptului lor derivat din calitatea de producător și din aceea de cesionar al drepturilor de autor ce au format obiectul contractului de cesiune din 29 iunie 1999.
Nici existența prejudiciului pretins suferit de reclamante, ca urmare a acelorași activități ale pârâtelor, nu poate fi reținută atâta vreme cât nu a fost probată împrejurarea că acestea din urmă ar fi săvârșit faptele imputate de reclamate.
Neputând fi reținută fapta ilicită și prejudiciul reclamate prin cererea de chemare în judecată, nu se poate reține nici culpa pârâtelor (ca element al răspunderii civile delictuale), pentru că o atare atitudine subiectivă trebuie să se afle într-o legătură necesară cu conduita faptică de natură ilicită spre a concura la angajarea acestui tip de răspundere civilă.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantele SC MGS E. SRL și SC A.H.F. SRL, criticând-o pentru următoarele motive:
a. Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, cuprinde motive contradictorii precum și motive străine de natura pricinii, cu aplicarea art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
a.1. în ceea ce privește contradictorialitatea și insuficiența motivării.
Se reține exclusivitatea drepturilor conexe de producător și a drepturilor conexe de artist interpret cesionate reclamantelor, motivându-se însă că o astfel de exclusivitate nu se poate extinde și în privința altor înregistrări ce ar fi fost ulterior făcute de același interpret cu același producător, deci reclamanta, ori cu un altul.
Mai există contradicție între motivarea hotărârii pe contractul încheiat de pârâtă cu N.V., cu privire la care instanța retine că a garantat că este proprietarul înregistrărilor, pe de o parte, și cea potrivit căreia alte interpretări ale operelor în litigiu puteau fi realizate de către N.V. cu același producător ori cu un altul.
Instanța de apel reține că producătorul înregistrării operelor muzicale în litigiu este altă persoană decât N.V. (fie reclamantele și alte persoane), dar și că N.V. ar fi garantat în mod unilateral ca este proprietar al înregistrărilor.
Se arată că pârâtele ar fi utilizat în mod licit înregistrările deși nu se arată ce înregistrări au folosit acestea, precum și producătorul înregistrărilor de la care ar fi dobândit dreptul conex de reproducere și distribuire, cu menționarea unui contract încheiat între acel producător (neidentificat încă) și pârâte, neexistând de altfel la dosar un contract semnat în prealabil între SC T.M. SRL și un al producător.
Astfel, este și inexactă și insuficientă motivarea, nepermițând instanței de recurs să exercite controlul judiciar cu privire la caracterul licit al intrării pârâtelor în posesia înregistrărilor.
a.2. în ceea ce privește motivarea străină de natura pricinii.
Deși se arată și că un alt producător (Casa de discuri E.) ar fi realizat înregistrări ale unora dintre piesele în litigiu (nu pentru toate), nu se retine însă și nu se stabilește că pârâtele ar fi folosit înregistrări ale respectivei Case de discuri, nefiind administrată de altfel vreo probă în acest sens.
Atâta timp cât nu s-a reținut faptul că pârâtele ar fi folosit înregistrările Casei de discuri E., motivarea hotărârii în raport de acest fapt este străină de natura pricinii. În condițiile în care nu s-a stabilit că E. ar fi producătorul înregistrărilor în litigiu (cu atât mai mult al tuturor pieselor) și nici faptul că pârâtele ar fi dobândit drepturi conexe de la E., motivarea hotărârii în raport de contractul încheiat de N.V. cu E. este străină de natura pricinii.
De altfel, contractul încheiat între N.V. și Casa de discuri E. depus la dosar are drept obiect înregistrarea pieselor muzicale în litigiu.
Sunt străine de natura pricinii și considerentele instanței de apel privitoare la drepturile de autor asupra operelor muzicale, atâta timp cât obiectul pricinii îl formează drepturi conexe dreptului de autor (drepturi conexe de producător și drepturi conexe de interpret, cesionate în mod exclusiv către reclamante potrivit contractului de cesiune din 29 iunie 1999).
Depunerea unui extras de pe internet cu coperta unui CD, în care apar și înregistrări a trei dintre piesele în litigiu, și motivarea hotărârii pe un astfel de fapt este străină de natura pricinii, acea reproducere putând avea la rândul său un caracter ilicit.
b. Instanța, interpretând greșit actul dedus judecații, a schimbat natura sau înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, cu aplicarea dispozițiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Prin referirea la contractul de cesiune exclusivă a drepturilor de autor din 29 iunie 2009, instanța a schimbat atât natura cât și înțelesul vădit a acestui act încheiat între SC MGS E. SRL și interpretul I.V.
Din prevederile acestui contract,la care instanța de apel a omis să se refere, rezultă cu evidență că actul încheiat între părți este un contract de cesiune exclusivă de drepturi conexe dreptului de autor, dublat de un contract de producție, prin care artistul se angajează pe durata valabilității acestui contract să nu permită înregistrarea interpretării lui de către terți în vederea multiplicării acestora în scopuri comerciale și să nu comercializeze pe cont propriu înregistrări ce conțin prestații fixate, acesta acordând dreptul producătorului de a interveni și a interzice asemenea fapte ( capitolele 4 și 6 ale contractului).
În ceea ce privește drepturile și obligațiile născute din contractul de producție a pieselor respective, termenul este nelimitat, artistul cesionând producătorului, în exclusivitate, pe o durată nelimitată de timp și fără limitări teritoriale dreptul de a autoriza producția, multiplicarea, difuzarea, comunicarea publică, închirierea sau împrumutul înregistrărilor conținând fixări ale prestațiilor artistului realizate pe durata acestui contract - capitolul 6 par. 3.
Instanța apreciază că nu se poate recunoaște dreptul exclusiv al reclamantei de a exploata orice înregistrare s-ar fi realizat cu melodiile menționate în acest contract, invocând în acest sens prevederile art. 105 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 8/1996 (aplicabile exclusiv producătorului de înregistrări sonore), dar omite să facă referire și la prevederile art. 98 din aceeași lege care privesc drepturile interpretului cesionate reclamantei, articol care era menționat în mod expres în contractul amintit.
c. Hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, cu aplicarea dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
c.1. S-au încălcat dispozițiile art. 39 alin. (4) coroborat cu art. 39 alin. (2) din Legea nr. 8/1996.
Potrivit Capitolului 2 al contractului din 29 iunie 1999, artistul I.V. (N.V.) și-a cesionat în mod exclusiv drepturile conexe de interpret, reglementate de art. 98 din Legea nr. 8/1996, către SC MGS E. SRL, ceea ce atrage incidența dispozițiilor art. 39 alin. (4) din Legea nr. 8/1996, potrivit cărora artistul însuși (N.V.) nu mai poate utiliza interpretarea și nu mai poate transmite altor persoane dreptul de a fixa (înregistra) interpretarea și de a reproduce și distribui interpretarea fixata.
Pe cale de consecință, în condițiile în care acesta nu mai era titularul acestui drept, chiar și în cazul în care s-ar fi dovedit realizarea unei astfel de noi fixări a interpretării operelor muzicale în litigiu, acestea ar fi fost ilicite și nu pot fi opuse reclamanților.
c.2. S-au aplicat greșit dispozițiile art. 1169 C. civ.
Instanța de apel a reținut că nu s-ar fi administrat probe cu privire la faptul că înregistrările folosite de pârâte ar fi cele realizate de către reclamante, deși acest lucru fusese deja constatat de către instanța de fond.
Fără să supună dezbaterii părților necesitatea administrării unor probe suplimentare privind identitatea dintre înregistrările pentru care reclamantele dețin drepturile conexe de producător și înregistrările folosite de pârâte, instanța a apreciat că, în raport de exigențele art. 129 alin. (1) C. proc. civ. și art. 1169 C. civ., nu s-a dovedit folosirea de către pârâte a înregistrărilor folosite în anul 1999, în condițiile în care se reține că și un alt producător a înregistrat unele dintre piesele interpretate de numitul N.V. și că în cuprinsul contractului încheiat de pârâte cu N.V. s-a specificat că artistul este proprietarul înregistrărilor.
S-a făcut aplicarea greșită a art. 1169 C. civ. întrucât reclamantele au administrat proba cu înscrisuri privind calitatea de producător a înregistrărilor operelor muzicale în litigiu și nu au fost administrate probe contrare din care să rezulte, cu privire la aceleași opere muzicale, existența unui alt producător.
În același sens, se atașează recursului și înscrisuri cuprinzând rezultatul comparativ al înregistrărilor reclamantelor și înregistrărilor comercializate de pârâte, din care rezultă identitatea acestora.
Întrucât instanța de apel nu a analizat pe fond acest aspect, se impune admiterea recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru a se stabili cu certitudine ce înregistrări au folosit pârâtele și dacă acestea sunt sau nu identice cu cele ale reclamantelor-recurente.
Intimata-pârâtă a depus în apel un contract încheiat la data de 20 iunie 1996 Între N.V. și E., fără însă ca acesta să cuprindă elemente sau anexe semnate de părți cu privire la piesele muzicale și înregistrările ce fac obiectul contractului.
c.3. Instanța de apel, deși avea de aplicat în speță doar normele legale care privesc răspunderea delictuală (fondată în principal pe prevederile vechiului C. civ., art. 998-999, dar având și aspecte specifice dezvoltate de normele din Legea nr. 8/1996) a realizat "o compilație" între acestea și cele specifice răspunderii contractuale, nesocotind în același timp și principiul relativității efectelor contractului.
S-au încălcat astfel și dispozițiile art. 973 C. civ., în vigoare la data încheierii acelui contract, și li s-a opus un contract la care nu au fost parte. Mai mult, clauza contractuală ce le-a fost opusă reprezintă o simpla declarație unilaterală a terțului, oferită cu titlu de garanție pârâtelor.
O simplă clauză contractuală - care exprimă doar simple afirmații ale unei părți din contract, I.V., și care este aptă cel mult să înlăture răspunderea contractuală a părții în favoarea căreia acționează - este invocată în analiza condițiilor răspunderii civile delictuale și le este opusă deși nu au fost părți în contractul respectiv.
Instanța de apel, atunci când face referire la culpa apelantelor pârâte (sau mai exact la lipsa acesteia), ignoră și noțiunea de vinovăție, așa cum a fost conturată în doctrina aferentă vechii reglementări, care nu făcea distincție între intenția propriu-zisă și culpă, răspunderea civilă delictuală fiind angajată și pentru cea mai ușoară culpă. Astfel, clauza citată putea să excludă cel mult existența intenției, dar nu putea înlătura răspunderea civilă delictuală.
Dispoziția contractuală le conferă pârâtelor dreptul de a formula o acțiune în regres împotriva cocontractantului acestora, fără a le putea fi opusă reclamantelor-recurente.
Pârâta SC T. SRL a formulat întâmpinare, prin care a arătat că în condițiile în care nu s-a semnat recursul și de către reclamanta SC MGS D. SRL, celelalte două reclamante nu au interes, cel puțin în privința petitelor nr. 5 și 6, iar acest lucru s-a datorat faptului că pe parcursul soluționării litigiului reclamanta menționată a fost radiată din evidențele Oficiului Registrului Comerțului Brăila, ceea ce atrage excepția lipsei capacității civile a acesteia; artistul interpret cesionase drepturile sale încă din anul 1996, deci anterior cesiunii făcută reclamantei SC MGS E. SRL, situație juridică pe care recurentele nu au contestat-o, fiind opțiunea acestora de a stabili cadrul procesual al litigiului cu excluderea interpretului.
Analizând cererea de recurs și apărările formulate prin întâmpinare, Înalta Curte constată următoarele:
1. Nu poate fi reținută lipsa de interes reclamată, în condițiile în care nedeclararea recursului de către reclamanta SC MGS D. SRL se datorează insolvenței și radierii acesteia din evidențele Oficiului Registrului Comerțului Brăila, cu influență inclusiv asupra relației contractuale indicată în susținerea acțiunii. Având în vedere însă că situația juridică a societăți comerciale a fost publicată în Buletinul procedurilor de insolvență nr. 2193 din 15 februarie 2012, ulterior sesizării instanței și pronunțării sentinței, că nu s-a stabilit nicio obligație în sarcina sa, precum și cele reținute în cele ce urmează, soluția nu va fi schimbată.
2. Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.:
- decizia de apel nu cuprinde motive contradictorii, pentru a fi atrasă incidența acestui motiv de recurs.
În ceea ce privește exclusivitatea dată de calitatea de producător și de cesiunea drepturilor conexe de artist interpret, instanța de apel a făcut trimitere la suportul/matrița pe care s-a făcut înregistrarea melodiilor, având-o ca producător pe reclamanta-recurentă, reținând că acesta se află sub protecția conferită de art. 105 din Legea nr. 8/1996 și nu orice înregistrare ce s-ar fi realizat cu melodiile pe care le cuprinde. Referirea făcută în acest context la drepturile de autor este dintr-o eroare evidentă și nu este de natură a schimba soluția pronunțată în cauză.
Calitatea numitului I.V. de proprietar al „ înregistrărilor sub formă de matriță” din posesia apelantei-pârâte a fost indicată ca fiind cuprinsă în contractul de care se prevalează pârâta SC T.M. SRL, aceasta nefiind o constatare a instanței în contextul juridic dedus judecății. Existența acestui contract a făcut instanța să constate că pârâta a intrat în posesia respectivului suport în mod licit.
- critica referitoare la insuficiența motivării se analizează din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5, cu referire la art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și nu pct. 7, care vizează nemotivarea deloc a hotărârii.
Fapta reclamată pârâtelor de către reclamante s-a constatat ca fiind inexistentă de către instanță în considerarea contractului încheiat cu numitul I.V. ( din dubla argumentare reținută) și nu pe dobândirea de către acestea de drepturi conexe de la un anumit producător, care să fi impus o motivare corespunzătoare.
Inexactitatea motivării reclamată, în contextul aceleiași critici, ține de legalitatea hotărârii, cu privire la care se vor face referiri detaliate în analiza motivului de recurs aferent.
- nu se poate susține că motivarea hotărârii referitoare la înregistrările făcute de Casa de discuri E. este străină de natura pricinii, în sensul motivului de recurs invocat, atât timp cât acestea au fost reținute de instanță în justificarea înlăturării faptei ilicite imputată de către reclamante.
Astfel, s-a reținut ca situație de fapt în urma analizării probatoriului administrat în apel, că și un alt producător a înregistrat unele dintre piesele muzicale interpretate de numitul I.V. și/sau formația A., care se regăsesc și pe înregistrarea făcută de reclamantă, în prezent fiind puse în vânzare discuri realizate după această înregistrare – considerent care înlătură și critica de recurs prin care s-a reclamat faptul că nu s-a arătat de instanță ce înregistrări au folosit pârâtele-intimate. Acest producător s-a reținut a fi Casa de discuri E., în baza unui contract încheiat în anul 1996 cu numitul I.V., din care s-a consemnat clauza în sensul că „piesele muzicale devin proprietatea producătorului, cu toate drepturile ce derivă din acesta”.
Pe de altă parte, chiar reclamantele-recurente confirmă prin cererea de recurs că acest contract, depus la dosar, are drept obiect înregistrarea pieselor muzicale în litigiu.
Proba extrasului de pe internet, la care se face referire, nu justifică decizia de apel, ceea ce înlătură și analiza criticii aferente.
3. Contrar celor susținute în recurs, instanța de apel a făcut trimitere la contractul folosit de reclamantele-recurente în susținerea acțiunii și exclusivitatea pe care o conferă, astfel cum aceasta a fost argumentată, iar natura dublă – de cesiune și de producție a fost apreciată ca fiind nerelevantă în dubla argumentație reținută.
Considerentele din decizie relativ la acest contract nu intră sub incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., în sensul arătat în recurs, ci pot fi discutate din perspectiva celui prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., față de efectele clauzelor pe care le cuprinde și cărora instanța nu le-ar fi acordat relevanța cuvenită, după cum se va arăta în cele ce urmează.
4. În ceea ce privește motivul de nelegalitate a deciziei, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Ceea ce reclamă reclamantele-recurente este folosirea de către pârâtele-intimate a înregistrărilor pentru care s-a încheiat la data de 29 iunie 1999 un contract între artistul interpret I.V. și SC MGS E. SRL, în calitate de producător, prin care s-a convenit
. cesionarea exclusivă către producător a drepturilor patrimoniale ale artistului, în conformitate cu prevederile art. 98 din Legea nr. 8/1996, pentru înregistrările realizate și consemnate în anexă, fără limite teritoriale – cap. 2;
. angajamentul interpretului ca pe durata valabilității acestui contract și pe termen de o lună de la lansarea oficială a albumului imprimat în virtutea acestui contract, să nu permită înregistrarea interpretărilor de către terți în vederea multiplicării acestora în scopuri comerciale și să nu comercializeze pe cont propriu înregistrări ce conțin prestații fixate – cap. 6;
. cedarea de către artist producătorului, în exclusivitate, pe o durată nelimitată în timp și fără limitări teritoriale, dreptul de a autoriza producția, multiplicarea, difuzarea, comunicarea publică, închirierea sau împrumutul înregistrărilor conținând fixări ale prestațiilor artistului realizate pe durata acestui contract.
Instanța de apel a infirmat sentința primei instanțe, respingând acțiunea, motivând decizia sub dublu aspect :
. reclamantele-recurente nu au administrat un minim probatoriu de natură a demonstra împrejurarea că înregistrările făcute în anul 1999 de către reclamanta SC MGS E. SRL sunt cele care au fost multiplicate de către pârâte, cu referire la obiectul protecției conferită prin art. 105 din lege;
. probatoriul administrat în apel dovedește faptul că și un alt producător – Casa de discuri E. a înregistrat unele dintre piesele muzicale interpretate de numitul I.V. și/sau formația A., în baza unui contract încheiat cu acesta în anul 1996, care se regăsesc și pe înregistrarea făcută de către reclamantă, prin care s-a convenit că piesele muzicale devin proprietatea producătorului, cu toate drepturile ce derivă din acesta, iar în prezent sunt puse în vânzare discuri realizate după această înregistrare; pârâta-recurentă SC T.M. SRL a încheiat cu I.V. contractul de cesiune neexclusivă pentru drepturile de multiplicare și distribuire nr. 17/2008, prin care artistul îi cedează, în mod neexclusiv, dreptul de multiplicare si difuzare a înregistrărilor sonore conținând prestațiile muzicale care se regăsesc pe discul ce a fost pus în vânzare de către pârâtă, în acesta stipulându-se și că înregistrările sub formă de matriță sunt furnizate de către artist care este și proprietarul de drept al acestor fixări și poartă întreaga răspundere privind legitimitatea exploatării acestora.
Prin criticile notate sub pct. b și c.1 și c.3 (în parte) este vizată cea de-a doua argumentare a instanței de apel, reclamantele-recurente prevalându-se de clauzele din contractul încheiat cu artistul interpret, prin care acesta din urmă s-a angajat să nu permită înregistrarea interpretării lui de terți în vederea multiplicării și să nu comercializeze pe cont propriu înregistrări ce conțin prestațiile fixate, cesionând totodată drepturi care îi sunt conferite de art. 98 din Legea nr. 8/1996, cu efectele prevăzute de dispozițiile art. 39 din aceeași lege, în materia cesiunii.
În acest fel, reclamantele-recurente supun analizei instanței legalitatea actului care au fost reținut de instanța de apel în justificarea caracterului licit al folosirii înregistrărilor de pe discurile comercializate de pârâte, cerere care excede cadrul procesual al litigiului de față și ar fi impus soluționarea în contradictoriu cu toate părțile implicate.
Reclamantele-pârâte nu pot invoca nici faptul că li s-a opus un contract la care nu a fost parte, cu încălcarea art. 973 C. civ., care prevede că nu au decât între părțile contractante convențiile. Aceasta întrucât ceea ce s-a recunoscut de instanță a fost opozabilitatea unui act (valabil) și nu generarea prin acesta de drepturi sau obligații pentru un terț, respectiv reclamantele-recurente.
În condițiile în care activitatea desfășurată de pârâtele-intimate este acoperită juridic prin actul încheiat, nedesființat, în mod corect s-a reținut în cauză că nu există fapta ilicită imputată, ce înlătură răspunderea civilă delictuală, făcând inutilă analiza celorlalte cerințe ale acesteia, a căror existență trebuie să fie cumulativă.
O acțiune în regres a pârâtelor-intimate împotriva artistului interpret, sugerată în cadrul recursului, ar putea intra în discuție în ipoteza în care s-ar angaja răspunderea acestora.
Prin referirea la alte raporturi contractuale decât cele arătate în susținerea acțiunii nu s-a depășit cadrul procesual al cauzei, din perspectiva normelor legale invocate, întrucât drepturile conferite de actul reținut în favoarea pârâtelor-intimate sunt protejate de efectele actului juridic, alături de cele speciale în materie, care sunt guvernate nu numai de principiul relativității ci și de cel al opozabilității, ca realitate juridică ce nu poate fi ignorată de terți. Chiar și reclamantele-recurente își susțin apărarea pe dispoziții C. civ. în materia efectelor convențiilor.
Toate aceste argumente susțin caracterul nefondat, în integralitate, al criticii notată sub pct. c.3.
Prin critica notată sub pct. c.2 se reclamă încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., prin nepunerea în dezbaterea părților a necesității completării probatoriului sub aspectul primei argumentări a deciziei.
Nu se poate reține incidența în cauză a motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., atât timp cât instanța de apel nu a respins acțiunea în considerarea exclusivă a acestui aspect. În egală măsură, nu se poate reclama lipsa rolului activ al magistratului atât timp cât, potrivit aceleași norme procedurale pe care invocă, respectiv alin. (1) al art. 129 C. proc. civ., părțile au îndatorirea să-și probeze pretențiile și apărările - chestiunea în discuție sub aspect probator fundamentând acțiunea pe care aceștia au formulat-o.
În dosarul de recurs s-au depus, sub forma probei cu înscrisuri în condițiile art. 305 C. proc. civ., comparații grafice ale undelor din înregistrarea din anul 1999 și piese de pe discul T. 2008, care nu sunt probe de natură a fi analizate de instanța de recurs, acestea necesitând aprecierea unui expert, iar o probă în acest sens este incompatibilă cu judecata în recurs.
Oricum, chiar și în ipoteza în care s-ar fi confirmat apărarea sub acest aspect, soluția ar fi fost aceeași, dat fiind contractul încheiat de artistul interpret cu pârâta SC T.M. SRL, ale cărui clauze sunt cele mai sus redate, și cadrul procesual al litigiului de față - la care s-a mai făcut referire sub aspectul criticilor vizând valabilitatea acestuia.
În considerarea acestor argumente, care susțin caracterul nefondat al recursului, Înalta Curte urmează să facă aplicarea și a dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., dispunând în consecință.
PENTRU ACESE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantele SC MGS E. SRL și SC A.H.F. SRL împotriva deciziei nr. 137A din data de 2 octombrie 2012 a Curții de Apel București – Secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 noiembrie 2013.