Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, sub nr. 23394/3/2008, precizată și completată la 15 septembrie 2008 și modificată la 13 octombrie 2008, reclamanta SC E.S. SRL a chemat în judecată pe pârâții I.N.C.D.I., H.J.S., SC U.P.C.R. SRL și A.N.C., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a operațiunii prin care I.C.D.I. a transferat în mod abuziv drepturile de folosință asupra unui număr de domenii internet către H.J.S.; să oblige pe pârâtul I.C.D.I. să anuleze/revoce drepturile de folosință asupra domeniilor solicitate de SC E.S. SRL; să oblige I.C.D.I. la atribuirea drepturilor de folosință asupra domeniilor solicitate către SC E.S. SRL
Prin încheierea din 13 octombrie 2008, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a dispus înaintarea cauzei spre competentă soluționare Secției a IX-a de contencios administrativ a Tribunalului București, care prin sentința civilă nr. 3625 din 16 decembrie 2008 a admis excepția necompetenței materiale și a declinat soluționarea cauzei în favoarea Curții de apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.
Prin sentința civilă nr. 803 din 12 februarie 2010, Curtea de Apel București a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Prin Decizia nr. 2658 din 11 mai 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de SC E.S. SRL București și, casând sentința recurată, a trimis cauza spre competentă soluționare Tribunalului București, secția civilă.
La Tribunalului București, cauza a fost înregistrată pe rolul secției a IV-a civilă, la data de 14 septembrie 2011.
Printr-o precizare formulată la termenul din 24 ianuarie 2012, reclamanta a arătat că prin cel de-al treilea capăt de cerere solicită anularea înregistrării dreptului de folosință asupra domeniilor de internet cerute de reclamantă și acordate de I.C.I. altor persoane, respectiv paraților H.J.S. și SC U.P.C.R. SRL.
La termenul din 21 februarie 2012, tribunalul, pentru considerentele expuse în încheierea de ședință de la cea dată, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a paratei A.N.C.
Prin sentința civilă nr. 1425 din 03 iulie 2012 au fost respinse, ca neîntemeiate, cererile formulate de reclamantă și de pârâta S.C. U.P.C. S.R.L. privind obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată; a fost obligată reclamanta la plata cheltuielilor de judecată către pârâtul H.J.S. în cuantum de 4.000 euro plus T.V.A., în lei, la cursul B.N.R. din ziua plății.
Curtea de Apel București-Secția a IX a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale, învestită cu soluționarea apelului declarat de reclamantă și a cererii de aderare la apel formulată de S.C. U.P.C. S.R.L., prin Decizia nr. 105/A din /28 mai 2013 a respins ambele cereri, ca nefondate, precum și cererea pârâtului H.J.S. de acordare a cheltuielilor de judecată pentru considerentele ce urmează.
Numele de domenii internet sunt bunuri incorporale, drepturile asupra lor fiind incluse în categoria celor de proprietate industrială. Asupra acestui aspect s-a pronunțat în cauză prin Decizia nr. 2658 din 11 mai 2011 Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel încât, fiind vorba despre o chestiune de drept dezlegată, ea se impune instanțelor de rejudecare, în virtutea art. 315 alin. (1) C. proc. civ.
Ca elemente patrimoniale, asemenea drepturi sunt supuse, în lipsa unor reglementări speciale derogatorii, normelor generale din materia dreptului civil în ceea ce privește transmiterea lor între persoane fizice sau juridice, cu titlu particular sau universal.
În acest sens, s-a menționat că normele la care face referire reclamanta pentru susținerea cererii sale, întocmite de către pârâtul I.N.C.D. în Informatică (în continuare, I.C.I.), vizează „regulile de înregistrare a numelor de domenii și subdomenii”, iar nu și transmiterea drepturilor asupra acestora, care rămâne guvernată de normele dreptului civil. Normele menționate au în vedere domenii neapropriate sau asupra cărora titularii inițiali au pierdut drepturile lor, însă modalitatea de pierdere a acestor drepturi rămâne guvernată de normele dreptului civil.
Odată ce dreptul de proprietate asupra numelui de domeniu internet intră în patrimoniul persoanei fizice sau juridice cumpărătoare, pierderea și transmiterea sa sunt guvernate de normele dreptului civil în materia dreptului de proprietate; principiul fundamental în materia drepturilor reale este, în dreptul civil român, că modalitățile de dobândire și transmitere a acestora sunt limitativ prevăzute de lege.
Nu se putea considera că printr-un regulament emis de I.C.I., act administrativ cu forță juridică inferioară legii, se poate deroga de la normele generale din dreptul civil în materia transmiterii sau pierderii drepturilor reale.
Față de cele de mai sus, s-a constatat că sunt neîntemeiate susținerile apelantei-reclamante în sensul că neactualizarea bazei de date a I.C.I., înscrierii datelor succesorilor în drepturi ai deținătorului inițial, ar duce, prin ea însăși, la pierderea de către aceștia a drepturilor dobândite asupra domeniilor de internet în conformitate cu regulile generale din materia proprietății.
În ceea ce privește drepturile asupra domeniilor deținute inițial de SC F.X.I. SA, acestea s-au transmis în urma divizării persoanei juridice societăților succesoare, în conformitate cu regulile din materia divizării societăților comerciale cuprinse în Legea nr. 31/1990, SC C.C.S.C. SRL și SC A.T.SA, fără a fi necesar să se facă vreo mențiune în actele de fuziune.
La data fuziunii între SC A.T. SA și pârâta SC U.P.C.R. SRL, patrimoniul primei societăți s-a transmis către pârâtă în întregime, fără a fi necesară o mențiune specială cu privire la anumite elemente ale acestuia, precum numele de domenii.
Necomunicarea noului titular către administratorul bazei de date nu poate determina pierderea dreptului asupra domeniului de internet.
Faptul că printr-o adresă pârâtul I.C.I. a învederat societăților în discuție că în situația necomunicării relațiilor solicitate, „domeniile vor deveni libere” nu naște, în lipsa unui text de lege, vreun efect juridic, întrucât I.C.I. nu are atribuții cu privire la tranșarea litigiilor patrimoniale dintre particulari referitoare la drepturile asupra domeniilor de internet. De asemenea, I.C.I. nu are, în lipsa unei norme exprese, posibilitatea de a dispune unilateral asupra pierderii, fără compensație, a unui drept patrimonial legal dobândit de către un particular, situație ce ar echivala cu o expropriere pentru care nu există bază legală.
În ceea ce privește domeniile înregistrate pe numele pârâtului H.J.S., sunt, de asemenea, aplicabile, mutatis mutandis, considerațiile de mai sus.
Astfel, pârâtul persoană fizică a prezentat facturi prin care a dovedit plata drepturilor asupra numelor de domenii internet .ro, plăți realizate în cursul anilor 1997-1999. În facturi, la rubrica „achteur/buyer”(„cumpărător”) figurează numele pârâtului, alături de „H.J.S. (inițialele pârâtului).Net”, denumire despre care apelanta reclamantă nu a susținut și cu atât mai mult nu a dovedit faptul că ar fi aparține unei entități cu personalitate juridică și titulară a unui patrimoniu. Dimpotrivă, chiar prin cererea de apel se arată că o asemenea entitate nu a existat vreodată.
Prin urmare, având în vedere mențiunea expresă din facturi și principiul consensualismului consacrat de art. 971 C. civ. în materia actelor translative de proprietate, în lipsa la momentul întocmirii facturilor a vreunor norme speciale care să reglementeze forma actului juridic de transmitere a dreptului de proprietate asupra numelor de domenii internet, cel mai târziu la data emiterii facturilor și independent de plata prețului consemnat în acestea, se consideră încheiat actul juridic având ca obiect transmiterea drepturilor de proprietate asupra domeniilor de internet către cumpărător, în speță, pârâtul H.J.S., menționat în mod expres în această calitate.
Facturile nu constituie, ele însele, înscrisul constatator al actului juridic, dar fac dovada actului preexistent, inclusiv a părților acestuia, act care putea fi încheiat, astfel cum s-a arătat mai sus, prin simpla exprimare a consimțământului părților.
Chiar dacă s-ar fi dovedit că era vorba despre entități titulare de patrimoniu care și-au încetat existența, elementele patrimoniului lor s-ar fi transmis conform regulilor dreptului civil, către asociați sau acționari întrucât în situația încetării existenței persoanei juridice patrimoniul acesteia se transmite conform regulilor generale din dreptul civil, iar reclamanta nu a contestat susținerile pârâtului din cuprinsul întâmpinării în sensul că el însuși era asociat al unora dintre entitățile menționate de reclamantă.
Dimpotrivă, din probele administrate a rezultat că pârâtul H.J.S. a dobândit drepturile de proprietate asupra domeniilor de internet încă din anii 1997-1999 și că aceste drepturi au rămas în patrimoniul său până în prezent.
Cu privire la aderarea la apel s-a reținut că soluția primei instanțe cu privire la cheltuielile de judecată solicitate de pârâta SC U.P.C.R. SRL este legală și temeinică, astfel că se impune a fi menținută, deoarece nici extrasele de cont prezentate instanței de apel și nici facturile aflate în dosarul de fond nu dovedesc faptul că sumele indicate reprezintă contravaloarea unor servicii de asistență juridică și reprezentare în legătură cu prezentul dosar, astfel încât, față de susținerile pârâtei înseși, în sensul că în temeiul aceluiași contract cadru au fost prestate și alte servicii juridice, nu se poate considera probată cererea referitoare la cheltuielile de judecată.
Împotriva încheierii de ședință de la 30 aprilie 2013 a declarat recurs pârâta A.N.C.O.M., reclamanta declarând recurs împotriva deciziei pronunțate în apel.
Pârâta, prin recursul declarat împotriva încheierii de ședință de la 30 aprilie 2013 prin care solicitarea sa de a se rectifica citativul în sensul eliminării sale din citativ a fost respinsă, recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ. solicită, în esență, „scoaterea instituției din prezenta cauză”.
În motivarea recursului se arată că prin încheierea de ședință de la 21 februarie 2012, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a A.N.C.O.M., așa încât menținerea recurentei în proces cu motivarea dată prin încheierea de ședință de la 30 aprilie 2013, în sensul că A.N.C.O.M. „este inclusă în dispozitivul sentinței”, precum și că „în posibilitatea în care s-ar dispune o rejudecare a cauzei, ar necesita pronunțarea unei soluții în contradictoriu și cu această parte” este nelegală întrucât motivele de apel nu privesc și calitatea procesuală pasivă a A.N.C.O.M.
Reclamanta, prin recursul întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. solicită admiterea recursului și modificarea deciziei recurate cu consecința admiterii apelului și schimbarea sentinței, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată și precizată.
Prin dezvoltarea motivelor de recurs este criticată hotărârea instanței superioare de fond pentru cele ce urmează.
În mod greșit instanța de apel a apreciat că prin înregistrarea unui nume de domeniu se dobândește un drept de proprietate. În realitate, dreptul transmis prin efectul înregistrării numelui de domeniu, conform procedurilor de înregistrare stabilite de I.C.I. și contractului (înțelegerii) pentru înregistrarea de domenii.ro, este un drept de folosință specială, transmis în limitele și condițiile arătate în respectivele reguli, agreate de către deținător, prin acordul de voință manifestat în momentul acceptării serviciului de înregistrare a domeniului în zona.ro. gestionată de către R.O.T.L.D.
Față de greșita calificare a actului juridic dedus judecății - ca act translativ de proprietate, în mod greșit instanța de apel i-a aplicat acestuia dispozițiile generale din materie civilă relative la transferul dreptului de proprietate.
În aceste condiții, precum și în condițiile în care din probele administrate în fazele procesuale anterioare rezultă că numele de domeniu revendicate erau disponibile la data de 20 noiembrie 2007, întrucât figurau înregistrate pe numele unor societăți, persoane juridice, inexistente or desființate care nu mai erau în măsură să le utilizeze.
Aprecierea de către instanța de apel a regulamentului I.C.I. drept „act administrativ de forță juridică inferioară legii”, este contrară înțelesului clar și explicit al contractului de înregistrare de domenii, care nu este un act administrativ în sensul Legii nr. 554/2004, interpretarea dată de instanță acestuia fiind greșită, cu consecința greșitei excluderi de la aplicare a tuturor regulamentelor, normelor și formularului de contract solicitat de pârâtă a fi agreat la momentul înregistrării unui nume de domeniu în zona.ro. norme de utilizare stabilite prin acordul de voință al părților.
Instanța apelului a interpretat și aplicat greșit prevederile art. 969 C.civ atunci când a apreciat că regulile de înregistrare a numelor de domeniu și contractul de înregistrare stabilesc reguli ce se aplică exclusiv înregistrării numelor de domeniu, nu și transferului și că pierderea numelor de domeniu se face potrivit normelor de drept comun.
Din conținutul acestor reguli rezultă că acestea privesc modul de înregistrare, transfer și pierdere a numelor de domeniu, iar nu numai înregistrarea cum greșit a reținut instanța de apel. De asemenea, aceste norme privesc și modul de soluționare a disputelor.
Instanța reține ca chestiune de drept dezlegată prin considerentele Deciziei 2658 din 11 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, faptul că drepturile asupra numelor de domenii internet sunt incluse în categoria drepturilor de proprietate industrială, reținere apreciată de recurentă ca fiind corectă.
Tot în aceeași decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție se reține că „regimul juridic al numelor de domeniu nu este reglementat prin acte normative", de unde rezultă posibilitatea reglementării condițiilor de transfer, înregistrare, dobândire a dreptului utilizării acestora prin convenția părților. Regulamentul elaborat de I.C.I., în calitate de prestator de servicii și acceptat de utilizatorul mediului de internet ce dorește înregistrarea domeniului, prin confirmarea acestuia și încheierea contractului de înregistrare, reprezintă de fapt o astfel de convenție a părților, un contract civil, supus regulilor prevăzute de art. 969 C. civ., adică obligatoriu pentru părțile contractante, aspect de care instanța de apel nu a ținut cont.
Este adevărat că în Regulamentul de organizare și funcționare a I.N.C.D.I. - I.C.I București, adoptat prin H.G. nr. 1.621 din 23 decembrie 2003, I.C.I. are printre atribuții organizarea, administrarea și gestionarea T.L.D. (top level domain) ".ro", îndeplinind funcția de registru pentru numele de domenii "ro" (art. 2 lit. o). Însă, în îndeplinirea acestei atribuții I.C.I. a stabilit o serie de reguli pe baza cărora prestează, pe bază de contract, serviciul de înregistrare a domeniilor din zona.ro și organizarea și administrarea bazelor de date a înregistrărilor efectuate în zona.ro. De reținut caracterul contractual al serviciului prestat ceea ce implică existența unui acord de voință, în sensul prestării serviciului de înregistrare, administrare și acces la utilizarea domeniului condiționat de îndeplinirea de către solicitant a unor obligații, nu doar de achiziționare prin plată, obligații printre care se numără și aceea de furnizare de date reale la înregistrare, de anunțare a oricăror modificări intervenite, de respectare a unor proceduri de transfer etc.
Reținerea instanței potrivit cu care dreptul asupra unui nume de domeniu este un drept de proprietate, intră în contradicție cu considerentele deciziei de casare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, la care face trimitere instanța de apel, deoarece înregistrarea unui nume de domeniu dă naștere exclusiv unui drept de folosință. Prin urmare, argumentele instanței de apel cu privire la natura dreptului sunt străine de pricină.
În mod greșit reține instanța de apel ca fiind aplicabile speței prevederile art. 240 din Legea nr. 31/1990, fără a observa că societățile beneficiare ale divizării, pe toată perioada existenței acesteia nu au ajuns la un acord în ceea ce privește utilizarea ulterioară, exclusivă a drepturilor anterior deținute de SC I. SRL, iar SC U.P.C.R. SRL este continuatoarea în drepturi, doar a uneia dintre cele două entități juridice, SC F.I. SRL, deci nu poate pretinde dobândirea prin efectul fuziunii a unor drepturi care nu s-au materializat în integralitatea lor în patrimoniul antecesoarei sale.
Dreptul de utilizare al numelui de domeniu apare ca un drept ce-și menține valabilitatea pe durata de existență a persoanei (fizice sau juridice) deci este limitat în timp.
Acest aspect rezultă din răspunsul la întrebarea „ce se întâmplă dacă cineva dorește înregistrarea unui nume de domeniu.ro al cărui deținător nu mai exista", conform celor afișate pe site-ul rotld.ro.,coroborat cu răspunsul la întrebarea „un nume de domeniu poate fi deținut de către două persoane"- răspuns în care se arată că un nume de domeniu.ro poate fi deținut doar de o singură persoană fizică sau juridică. Rezultă în mod evident că prin regulile R.O.T.L.D. se derogă de la regula generală a transmiterii universale a proprietății drepturilor reale, iar efect al divizării SC F.I. SRL, drepturile deținute de această entitate juridică nu se puteau transmite valabil celor două entități nou înființate, ci doar uneia din acestea.
Și în situația în care ar fi fost aplicabile speței regulile transmiterii universale la care face trimitere instanța de apel, SC U.P.C.R. SRL nu poate face dovada că este singura continuatoare în drepturi și obligații a SC F.I. SRL, ca urmare nici din această perspectivă, aplicarea prevederilor art. 240 din Legea nr. 31/1990 nu este corectă, în condițiile în care aceeași transmitere universală a patrimoniului a operat și în persoana SC C.C.S.C. SRL, și apoi către continuatorii în drepturi ai acestei entități juridice care nu au legătură cu SC U.P.C.R. SRL.
Atât SC C.C.S.C. SRL, cât și SC A.T. SA al cărui succesor în drepturi este U.P.C. România, aveau termen pentru a ajunge la un acord în ceea ce privește transmiterea drepturilor de utilizare a domeniilor anterior deținute de F.X. Internet până la 31 decembrie 2006, dată la care SC C.C.S.C. SRL era în ființă, însă nu a comunicat către I.C.I. niciun răspuns.
Ca urmare, SC A.T. SA.nu avea cum să transmită mai departe, către SC U.P.C.R. SA un drept valabil cu privire la respectivele nume.
Instanța apelului a interpretat greșit prevederile art. 14 din Reguli - relative la regula primul venit primul servit și art. 22 privind transferul numelor de domeniu în ceea ce privește numele de domeniu deținute de SC F.X.I. SRL - motiv prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece din documentele aflate la dosar rezultă că începând cu 01 ianuarie 2007 cele 23 de nume de domeniu ce au aparținut SC F.X.I. SRL au devenit disponibile. Fiind disponibile acestea puteau fi înregistrate pe numele primei persoane (fizice sau juridice) care solicita înregistrarea acestora potrivit art. 14 din Regulile de înregistrare, respectiv pe numele recurentei care a solicitat prima înregistrare.
De asemenea, greșit pune instanța de apel problema „pierderii fără compensație a unui drept patrimonial legal dobândit de către un particular" în condițiile în care, particularul care a făcut înregistrarea a fost conștient în momentul înregistrării că această înregistrare este valabilă pe durata existenței sale ca entitate juridică. De asemenea, continuatorii săi în drepturi - societățile în care s-a divizat - aveau această posibilitate, de care nu au înțeles să uzeze pe durata lor de existență și nici nu au răspuns solicitărilor Rotdl de a preciza care dintre ele este entitatea ce dorește continuarea utilizării drepturilor respective.
Instanța apelului reține greșit că din actele dosarului ar reieși că litigiul dintre succesorii SC F.X.I. SRL asupra numelor de domeniu ce au aparținut acestei societăți ar fi fost soluționat pe cale amiabilă. Considerentul instanței este străin de pricină (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.). La dosar nu există nici un înscris care să dovedească că litigiul asupra numelor de domeniu deținut de SC F.X.I. SRL ar fi fost soluționat pe cale amiabilă de societățile absorbante, toate documentele aflate la dosar dovedind contrariul.
Toate documentele de la dosar dovedesc faptul că transferul celor 23 de nume de domeniu s-a realizat către SC U.P.C.R. SRL după formularea cererii de înregistrare de către reclamantă și după ce I.C.I. le-a declarat disponibile începând cu data de 01 ianuarie 2007.
În mod greșit apreciază instanța de apel adresa I.C.I. - prin care se comunica persoanelor juridice înființate în urma divizării SC .F.X.I. SRL, că în situația necomunicarii relațiilor solicitate „domeniile vor devenii libere" - în sensul că aceasta nu naște în lipsa unui text de lege vreun efect juridic. (art. 304 pct. 8 C. proc. civ.)
Abordarea instanței este total greșită, susținerea că I.C.I. nu ar putea dispune unilateral asupra pierderii fără compensație, a unui drept patrimonial dobândit de către un particular, face practic inaplicabile toate prevederile din contractul de înregistrare a numelui de domeniu și din celelalte dispoziții din regulile Rotld care dau posibilitatea acestuia să refuze înregistrarea, anularea sau suspendarea unei înregistrări, ori să sancționeze nerespectarea clauzelor, fapt ce ar lăsa practic fără reglementare înregistrarea numelor de domeniu în zona .ro. I.C.I. avea obligația respectării propriilor reguli, agreata contractual cu deținătorii numelor de domenii în zona .ro. instanța de judecată fiind obligată să le ia în considerare de vreme ce niciuna dintre ele nu sunt contrare legii.
Cu privire la numele de domenii deținute de H.J.S. se arată că sunt incidente motivele de recurs prevăzute de pct. 8 și 9 ale art. 304 C. proc. civ. întrucât instanța apelului face aplicare la speță a principiului consensualismului. Aplicarea acestui principiu este străină de pricină, deoarece nu are loc un transfer al dreptului de proprietate, titularul dobândind numai un drept de folosință asupra numelor de domeniu.
Instanța a apreciat greșit, ca efect al plății efectuate de H.J.S. acesta a dobândit un drept personal cu privire la numele de domenii în cauză, deși regulile R.O.T.L.D. dau posibilitatea înregistrării unui nume de domeniu pe numele unei persoane juridice, chiar dacă plata este efectuată de o persoană fizică.
Instanța de apel, și în legătura cu aceste nume de domeniu, ignoră prevederile contractului de înregistrare și regulile R.O.T.L.D., reguli care stabilesc în acest caz însăși modalitatea de înregistrare.
Instanța a aplicat greșit la speță dispozițiile relative la anularea numelor de domeniu înregistrate pe numele unor persoane care nu mai există, deoarece este dovedit în speță, că la momentul formulării de către reclamantă a cererii de înregistrare (20 noiembrie 2007) unui număr de 41 de nume de domeniu (transferate ulterior acestei date către intimatul pârât H.J.S.) figurau în baza “whois” ca fiind deținute de 5 societăți comerciale care fie nu mai existau, fie nu au existat niciodată.
Art. 34 din Regulile adoptate de I.C.I. pentru înregistrarea numelor de domeniu prevede că Registrul R.O.T.L.D. poate anula un nume de domeniu dacă datele pe baza cărora s-a înregistrat domeniul s-au schimbat, iar cu titlu de exemplu se prevede situația în care titularul nu mai există.
Încălcându-și propriile reguli, I.C.I. a transferat numele de domeniu către o persoană fizică, sub cuvânt că acea persoană ar fi achiziționat drepturile asupra acestor nume de domeniu, invocând o serie de facturi emise pe numele pârâtului H.J.S.. Faptul că facturile emise în anii 1997-1998 pentru respectivele nume de domeniu au fost eliberate pe numele pârâtului H.J.S., care a și făcut plata acestor facturi, nu înseamnă că acesta era deținătorul numelor de domeniu, atâta timp cât I.C.I. a menționat ca titular al dreptului de folosință 5 persoane juridice. Dovada că așa stau lucrurile reiese din corespondența noastră cu I.C.I. și din datele existente pe site-ul Rotld, în care se prevede că deținătorii dreptului de folosință sunt 5 persoane juridice.
Nerespectarea propriilor reguli de înregistrare constituie un criteriu discriminator de apreciere a utilizatorilor din zona. ro, discriminare sancționată de legislația europeană direct aplicabilă statelor membre U.E.
De asemenea, toate înregistrările din baza „whois" indiferent de momentul la care s-a făcut înregistrarea unui nume de domeniu trebuiau să corespundă regulilor de înregistrare afișate pe site-ul Rotld Ro și condițiilor contractuale pentru înregistrarea de domenii.ro.
Ori, câtă vreme nu s-a notificat renunțarea la domeniu, sunt aplicabile speței condițiile contractuale și regulile de modificare, înscriere, actualizare a bazei de date publicate pe site-ul R.O.T.L.D.ro la momentul efectuării cererii, deci cele depuse la dosarul cauzei.
Din probatoriul administrat în cauză, necontestat de către părți, rezultă cu evidență că la momentul efectuării de către reclamantă a cererii de atribuire a celor 41 de nume de domenii în discuție, pretins deținute de H.J.S. în baza de date whois, la rubrica deținător figurau, așa cum am arătat mai sus, fie numele unei societăți radiate, fie numele unor societăți inexistente.
În situația în care la momentul înregistrării nu ar fi avut cunoștință de faptul că datele din formularul de înregistrare sunt false și induc în eroare utilizatorul de internet în legătură cu deținătorul domeniului, ca urmare a cererii formulate de reclamantă și a raportului privind situația fiecărui domeniu în parte, s-a luat cunoștință de acest fapt și de existența în baza de date „whois” a unor date ce nu corespund realității, Registrul R.O.T.L.D. nu a procedat la anularea sau la suspendarea numelui de domenii în cauză și a modificat baza de date ignorând, practic, cererea reclamantei.
Datele eronate au fost furnizate cu rea credință de vreme ce s-au indicat la rubrica deținător numele unor societăți comerciale inexistente, iar în cazul SC I.S.R. SA este evident că s-a dorit înregistrarea calității de deținător al domeniilor de către o societate comercială, iar nu de o persoană fizică de vreme ce, pe o serie de site-uri al cărui deținător figura SC I.S.R. SA., în baza de date whois la momentul cererii subscrisei și în prezent figurează mențiunea: copyright@lnternet Service România.
În ceea ce privește modificarea - atâta timp cât elementul modificat este deținătorul numelui - în răspunsul la întrebări se arată clar „Deținătorul unui nume de domeniu se modifică în urma unui transfer, conform pașilor menționați la .www.rotldsecțiunea Domenii.ro - transfer drept de folosință”.
De vreme ce pretinde că înregistrarea numelui de domeniu s-a dorit a se efectua pe numele unei persoane fizice, deși în baza whois, pe care deținătorul pretins persoană fizică, avea obligația de a o verifica periodic, timp de ani de zile a figurat numele unor societăți comerciale, este evident că respectivele înregistrări eronate s-au efectuat de la început cu rea credință și în scopul disimulării deținătorului real, nefiind plauzibil a se afirma că o persoană fizică, ce acum se pretinde deținător al domeniilor în nume propriu și care, în mod evident este familiarizat cu utilizarea domeniilor în zona .ro și cu înregistrarea acestora, deținând în nume propriu, pe lângă domeniile în cauză, un număr impresionant de domenii la momentul înregistrării nu a știut cum se numește și nu a fost în măsură să completeze în cererea de înregistrare date reale și complete în legătură cu deținătorul domeniului, deci cu privire la persoana sa.
Pârâții S.H.J. și SC U.P.C.R. SRL, prin întâmpinările formulate în condițiile art. 308 alin. (2) C. proc. civ. solicită respingerea recursurilor.
1. Înalta Curte, analizând excepția lipsei de interes a pârâtei A.N.C.O.M. de a formula recurs în cauză, reține caracterul fondat al acesteia, pentru considerentele ce succed.
Orice demers în justiție, indiferent de forma pe care acesta o îmbracă sau de partea procesuală de la care el provine, trebuie să fie util, să urmărească așadar un „profit”, material sau moral. Cu alte cuvinte, el trebuie să se sprijine pe un interes ce trebuie să existe pe tot parcursul procesului civil aflat în derulare.
Din expunerea cursului procesului rezultă că în sarcina recurentei nu s-a stabilit vreo obligație către celelalte părți angrenate în proces, urmare a faptului că s-a reținut lipsa calității sale procesuale pasive, soluție ce nu a fost contestată în apel.
Cu alte cuvinte solicitarea recurentei de a fi eliminată din citativ, în condițiile reținerii lipsei calității sale procesuale pasive, este lipsită de orice finalitate juridică.
2. Înalta Curte de Casație și Justiție, stabilind competența materială de soluționare a cauzei în primă instanță în favoarea Tribunalului București, secția civilă, a constatat că numele de domenii, alcătuite din caractere alfanumerice, sunt bunuri incorporale a căror existență depinde de activitatea și puterea creatoare a omului, fie dintr-o activitate în curs, fie dintr-o activitate trecută și materializată în creații spirituale, ceea ce conduce la includerea lor, fără echivoc, în categoria drepturilor de proprietate industrială.
Pornind de la statuările irevocabile ale instanței de recurs cu privire strict la competența materială de soluționare a cauzei, instanța de apel, reconfirmând soluția primei instanțe de fond a făcut aplicarea în cauză a normelor generale din materia dreptului civil în ceea ce privește transmiterea drepturilor între persoane fizice sau juridice, cu titlu particular sau universal.
Reclamanta contestă calificarea juridică dată de instanța superioară de fond, afirmând că numele de domeniu internet se include în categoria drepturilor de proprietate intelectuală și acordă titularului acestuia doar un drept de folosință.
Numele de domeniu este definit ca parte a unui locator uniform de resurse (acronim U.R.L.) care reprezintă adresa unui site sau unui domeniu de pe Internet. Un nume de domeniu reprezintă o înșiruire unică de caractere, atribuită unei adrese I.P. a unui server care este permanent conectat de Internet. Numele de domeniu este unic. Adică nu pot exista două nume de domenii la fel.
Dacă sau în ce măsură un domeniu de internet este, întotdeauna, un drept de proprietate industrială nu prezintă relevanță întrucât obiectul contestărilor se referă la drepturile conferite titularului domeniului de internet ca urmare a încheierii contractului de înregistrare.
Prin încheierea contractului de înregistrare a numelor de domenii între registrator și registrant, acesta din urmă dobândește un drept de folosință asupra domeniilor, cu respectarea principiului primul venit, primul servit.
Cu alte cuvinte, dobândește un drept patrimonial susceptibil de transmisiune universală sau cu titlu universal.
În cauză, dată fiind natura lui de drept patrimonial și în lipsa unor dispoziții speciale, derogatorii de la dreptul comun cu privire la drepturile asupra domeniilor de internet, dreptul de folosință putea face obiectul transmisiunii universale către SC A.T. SA, ca urmare a divizării societății SC F.X.I. SRL și apoi către SC U.R.S. SRL ca urmare a fuziunii A.T. cu SC U.P.C. SRL.
Așadar, contrar opiniei recurentei, în cauză își găsesc aplicabilitatea dispozițiile art. 240 din Legea nr. 31/1999 privind societățile comerciale, în forma în vigoare la data divizării, aprilie 2005.
Potrivit acestui text de lege fuziunea sau divizarea are ca efect dizolvarea, fără lichidare, a societății care își încetează existența și transmiterea universală a patrimoniului său către societatea sau societățile beneficiare.
Recurenta susține inaplicabilitatea textului întrucât societățile beneficiare divizării nu au ajuns la un acord precum și faptul că SC U.P.C. SRL este continuatoare în drepturi doar a SC A.T. SA.
Este vădit că susținerea este nefondată câtă vreme transmisiunea universală a drepturilor patrimoniale ale societății divizate operează în temeiul legii, fără cerința unui acord din partea societăților beneficiare, pe de o parte, iar pe de altă parte între C.C.S. Comunicații, despre care se pretinde că este coutilizator al domeniilor de internet și SC U.P.C. SRL nu a existat nici un litigiu în sensul menționat de recurentă.
Aspectele de probațiune invocate de recurentă cu privire la faptul că de la 01 iulie 2007 cele 23 nume de internet au devenit disponibile, la soluționarea litigiului pe cale amiabilă, transferul numelor de domeniu realizat după formularea cererii de înregistrare de către reclamantă, cu referire la răspunsurile date la interogatoriu reprezintă aspecte ce țin de temeinicia hotărârii.
Recurenta ignoră aspectul esențial că stabilirea situației de fapt este în căderea instanțelor fondului, cele în fața cărora se administrează probatoriul, în timp ce instanța de recurs exercită doar un control de legalitate, respectiv de corectă aplicare a legii asupra situației de fapt determinate de instanțele de fond.
Or, sub acest aspect al elementelor de fond ale pricinii, instanțele anterioare au stabilit, evaluând probatoriul administrat, că în cauză a operat o reactualizare în baza de date a I.C.I. urmare a operațiunii de divizare a SC F.X.I. SA și nu un transfer al dreptului de folosință asupra numelor de domenii de internet pentru ca instanța, în situația acestei din urmă ipoteze, să verifice respectarea de către I.C.I. a regulilor privind transferul.
Recurenta, invocând nerespectarea de către I.C.I. a dispozițiilor regulamentare cu referire la cererile depuse părți, la cronologia acestora, a adreselor emise I.C.I. către societățile rezultate urmare a divizării și, ulterior, a absorbției, a faptului radierii CCS Comunicații S.R.L. ulterior divizării, a răspunsurilor date de SC U.P.C.R. SRL și de S.H.J., a semnificației facturilor depuse de persoana fizică, solicită de fapt reevaluarea probatoriului administrat, cerere ce nu poate fi primită față de dispozițiile art. 304 alin. (1) C. proc. civ.
Recurenta, cu referire la dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., pretinde că instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, schimbându-i înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, atunci când a apreciat că prin înregistrarea unui nume de domeniu se dobândește un drept de proprietate precum și calificarea contractului de înregistrare ca fiind translativ de proprietate, ceea ce a condus la aplicarea greșită a Codului civil în loc să aplice Regulile pentru înregistrarea numelor de domenii și subdomenii.
Se mai afirmă și încălcarea dispozițiilor art. 969 C. civ. atunci când s-a stabilit că Regulile și contractul se aplică exclusiv înregistrării numelor de domeniu, nu și transferului și că pierderea numelor de domeniu se face potrivit normelor de drept comun.
Totodată este apreciată ca fiind nelegală calificarea Regulamentului elaborat de I.C.I. drept act administrativ, când în realitate este o convenție a părților, un contract civil.
Așa cum deja s-a arătat, dreptul patrimonial dobândit de SC .F.X.I. SRL era susceptibil de transmisiune de drept, către SC A.T. SA, ca urmare a divizării societății SC F.X.I. SRL și apoi către SC U.P.C.R. SRL ca urmare a fuziunii SC A.T. SRL cu SC U.P.C.R. SRL
Pe de altă parte, chiar dacă prevederile Regulamentelor I.C.I. ar avea natură convențională, cum pretinde recurenta, și, drept urmare, poate fi dedusă regula că drepturile asupra domeniilor de internet se sting în momentul încetării existenței titlului, ele neputând fi transmise, astfel de prevederi, derogatorii de la trunchiul comun al dreptului civil, ar trebui expres prevăzute în contract, clauze care însă nu se regăsesc în contractul de înregistrare.
Oricum, încălcarea clauzelor contractuale ce ar fi condus, eventual, la rezilierea contratului, putea fi invocată doar de contractanți și nu de către terți, SC E.S. SRL
Indiferent de calificarea dată Regulilor de înregistrare, act administrativ/contract cadru, pentru a deveni viabile aserțiunile recurentei, era necesară existența unor dispoziții clare, exprese cu privire la regimul juridic al numelor de domeniu de internet.
Or, așa cum s-a arătat și de Înalta Curte de Casație și Justiție în decizia de casare, regimul juridic al numelor de domeniu nu este reglementat prin acte normative specifice. Astfel, în mod corect instanța superioară de fond, în absența unui cadru legal, a aplicat dispozițiile C. civ. și a Legii nr. 31/1990.
Cât privește criticile referitoare la pârâtul S.H.J. se constată că, așa cum deja s-a arătat, de fapt se solicită reevaluarea probelor administrate la instanțele de fond, respectiv a facturilor emise de S.H.J., începând cu anul 1997, reprezentând plată pentru înregistrarea unor domenii de internet, cu încălcarea prevederilor art. 304 alin. (1) C. proc. civ.
De amintit că în perioada 1997-1998 în care acest pârât a solicitat să i se atribuie domeniile la care face referire reclamanta, administrarea numelor de domenii în România era la început.
Inițial, datele de domenii au fost înregistrate informativ în baza de R.I.P.E. Datenbank Amsterdam, ulterior fiind transferate la I.C.I.-Research Institute for Informatics, apoi transferate Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în informatică, prin Serviciul de Administrare Domeniu.ro, prin Registrul R.O.T.L.D. (Romanian Top Level Domain).
Nu în ultimul rând, legat de critica referitoare la încălcarea de către I.C.I. a propriilor reguli referitoare la înregistrare, trebuie precizat că potrivit Regulilor de înregistrare când un nume de domeniu a fost înregistrat sau este în curs de înregistrare de o altă persoană juridică sau fizică, este responsabilitatea celui care ar dori să înregistreze acest nume de domeniu (altul decât deținătorul momentan al acestuia) să cerceteze datele existente și să inițieze procedura legală împotriva deținătorului existent, dacă crede că acesta nu este în drept să folosească numele de domeniu respectiv. Părțile implicate recunosc și sunt de acord că R.O.T.L.D. nu poate arbitra disputele referitoare la înregistrarea și utilizarea numelor de domenii. Înregistrarea unei cereri în așteptare pentru un nume de domeniu va fi suspendată de către R.O.T.L.D., în cazul unui conflict cu altă cerere în așteptare sau cu un nume de domeniu deja înregistrat (activ sau inactiv), până când părțile conflictuale prezintă un document (hotărâre judecătorească sau alt document al unui organism autorizat) ce rezolvă disputa în favoarea unei părți sau a alteia.
Cu alte cuvinte, nu I.C.I. în calitate de registru de domenii.ro este obligat să întreprindă demersuri pentru stabilirea faptului că deținătorul unui domeniu există sau nu, astfel cum pretinde recurenta.
Revenind la pârâtul persoană fizică instanța, evaluând probatoriul a reținut corect că în cauză nu este vorba despre efectuarea unui transfer de deținător al domeniului de Internet, ci despre o corectare a informațiilor cuprinse în baza de date, referitoare la deținătorul domeniilor în discuție. De precizat că Regulile pentru înregistrarea numelor de domenii și subdomenii sunt oricum emise ulterior datei la care S.H.J. a achitat sumele pretinse de registrator pentru înregistrarea unor domenii de Internet, astfel încât dispozițiile Regulamentului emis de I.C.I. nu puteau fi aplicate situației de fapt născute anterior emiterii acestuia.
Înalta Curte, pentru cele ce preced, reținând că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.
Dat fiind calitatea de parte câștigătoare în proces a SC U.P.C.R. SRL, va fi obligată recurenta la
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC E.S. SRL împotriva Deciziei nr. 105/A din 28 mai 2013 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale.
Respinge, ca lipsit de interes, recursul declarat de pârâta A.N.C.O.M. împotriva aceleiași decizii.
Obligă pe recurenta-reclamantă SC E.S. SRL la plata, către intimata-pârâtă SC U.P.C.R. SRL București, a sumei de 6.200 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 februarie 2014.