Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul București, Secția a IV-a Civilă, la data de 02 septembrie 2010, reclamanții R.I. și R.E. au formulat contestație împotriva Hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 16 din 23 iulie 2010 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 pentru imobilul situat în București, supus exproprierii potrivit H.G. nr. 590 din 23 iunie 2010, în contradictoriu cu intimatul Municipiul București, prin Primarul General, prin care au solicitat anularea acestei hotărâri și acordarea unei despăgubiri reprezentând valoarea în lei la data plătii a sumei de 625.880 euro, reprezentând valoarea imobilului, precum si prejudiciul cauzat, potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Prin sentința civilă nr. 994 din 20 mai 2011 a Tribunalului București, Secția a IV-a Civilă, s-a admis în parte acțiunea și s-a dispus modificarea în parte a hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 16 din 23 iulie 2010 emisă de către Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 constituită în baza Dispoziției Primarului General al Municipiului București nr. 769 din 08 iulie 2010, în sensul că despăgubirile pentru imobilul expropriat situat în București, sunt în cuantum de 339.680 euro, iar valoarea prejudiciului de 10.000 euro, sume ce se vor achita în lei, la cursul de schimb valutar leu/euro al B.N.R. din ziua consemnării. Prin aceeași hotărâre, s-a dispus obligarea pârâtului la plata către reclamanți a sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de expertiză.
În motivarea soluției sale, tribunalul a reținut următoarele considerente:
Prin hotărârea contestată în prezenta cauză, emisă în conformitate cu dispozițiile art. 5, 6 și 7 din Legea nr. 198/2004, s-a dispus consemnarea despăgubirilor în cuantum de 737.030 lei, stabilită conform dispozițiilor art. 4 alin. (8) și (9) din Legea nr. 198/2004, coroborate cu cele ale art. 43 alin. (13) din Normele de aplicare a Legii nr. 198/2004.
Tribunalul a considerat că valoarea imobilului supus exproprierii și care reprezintă, potrivit dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 valoarea reală a imobilului, determinată de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, este cea care rezultă din expertiza judiciară întocmită de către expertul judiciar desemnat de către instanța de judecată, urmând a se înlătura, potrivit considerentelor care vor fi arătate în continuare, valorile despăgubirilor susținute de către expropriat și de către expropriator.
Expertul judiciar S.I. desemnat de către instanța de judecată a propus despăgubiri pentru imobilul expropriat în sumă de 339.680 euro, la stabilirea acestei valori avându-se în vedere împrejurarea că această sumă de bani este cea necesară achiziționării unui imobil de același fel cu cel ce face obiectul exproprierii. Totodată, s-a stabilit că această valoare reprezintă o medie a valorilor determinate ipotetic prin cele două metode stabilite de către expert.
În ceea ce privește valoarea care rezultă din expertiza întocmită de către expertul parte al părții expropriate, tribunalul a considerat că aceasta nu poate fi considerată ca ar reprezenta valoarea reală a imobilului expropriat deoarece acest expert nu a făcut altceva decât să actualizeze valoarea stabilită de către expertul evaluator C.B., prin raportul de evaluare din martie 2008, în raport cu anumiți indici ai prețurilor de consum comunicați în Buletinul Statistic de Prețuri editat de Institutul național de Statistică, expertul nestabilind valoarea reală a imobilului ca reprezentând prețul cu care se vând în mod obișnuit imobile de același fel în unitatea administrativ teritorială la data întocmirii raportului de expertiză, după cum prevăd dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Tribunalul nu a ținut seama de valoarea stabilită de expropriator având în vedere că pentru stabilirea despăgubirii potrivit raportului de evaluare întocmit de expertul G.S. nu sunt prezentate sursele de informare pentru ofertele de comparație pentru a se putea verifica veridicitatea informațiilor.
Având în vedere că, la calcularea despăgubirilor instanțele de judecată trebuie să țină seama și de daunele aduse proprietarului în urma exproprierii, prin raportul de expertiză tehnică judiciară s-au stabilit daune aduse proprietarului în urma exproprierii, necontestate de niciuna din părți, în sumă de 10.000 euro.
În temeiul art. 274 C. proc. civ., tribunalul a dispus obligarea pârâtului la plata către reclamanți a sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de expertiză.
Împotriva sentinței tribunalului au declarat apel părțile și Ministerul Public.
Prin decizia civilă nr. 113 A din 25 martie 2013, Curtea de Apel București, Secția a IV a Civilă a respins apelul reclamanților, a admis apelul pârâtului și al Ministerului Public, a schimbat în tot sentința apelată, în sensul că a respins contestația.
Pentru a pronunța această soluție, Curtea a avut în vedere următoarele considerente:
Pârâtul și Ministerul Public au arătat în apelurile lor că despăgubirile au fost calculate incorect, în sensul că nu s-a avut în vedere valoarea de piață la efectuarea expertizei la fond, ci valoarea ofertelor imobiliare.
În apelul lor, reclamanții au arătat că suma ce li se cuvine cu titlu de despăgubiri este mai mare și că rezultatul expertizei reținut la fond nu reflectă valoarea reală de piață a imobilului și implicit a despăgubirilor ce li se cuvin.
Instanța a dispus efectuarea unei noi expertize care să evalueze valoarea de piață a imobilului expropriat atât la momentul exproprierii, decembrie 2010, cât și la momentele efectuării expertizei la fond și în apel.
Au fost admise ulterior efectuării expertizei obiecțiunile formulate de părți, la care experții desemnați au răspuns punctual, dar diferit din perspectiva abordării calculului valoric.
Astfel, doi dintre experți au justificat tehnic oferta inițială a pârâtei, bazându-se pe acte de vânzare-cumpărare pentru proprietăți similare din zonă și acte emise de birouri notariale (filele 370 – 374).
Cel de-al treilea expert desemnat în cauză, Ș.G., a explicat în punctul său de vedere că a ales drept bază de calcul pentru stabilirea valorii de piață a imobilului „metoda comparației prin bonitare sau metoda patrimonială” (fila 382).
Valorile obținute de cele două experte, B.D. și P.N., prin compararea tranzacțiilor pentru imobile similare sunt diferite de cele obținute de expertul Ș.G.
Având în vedere prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, instanța a acordat eficiență modului de calcul promovat de expertele B.D. și P.N., valoarea calculată de acestea fiind sensibil egală celei oferite de expropriator prin hotărârea nr. 16/2010, situându-se chiar nesemnificativ, sub valoarea acesteia.
Instanța de apel a considerat că, față de dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1999, valoarea imobilului trebuie apreciată la momentul exproprierii, respectiv decembrie 2010.
Aparent, conform art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, prețul luat în seamă ar trebui să fie cel de la data întocmirii raportului de expertiză, respectiv anul 2012.
Consideră instanța că o atare abordare restrictivă contravine nu doar normei legale amintite care în art. 3 prevede că exproprierea „se poate face după o dreaptă și prealabilă despăgubire”, ci și art. 44 alin. (3) din Constituția României, cu un conținut aproape identic celui legal, citat, ambele texte raportate la principiile și regulile impuse prin art. 1 din Protocolul adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Potrivit normelor citate, despăgubirea trebuie să fie justă și prealabilă.
Caracterul just al reparației nu poate fi apreciat decât la momentul exproprierii, momentul la care proprietarului i se acordă o valoare echivalentă justă pentru imobilul expropriat și la care expropriatorul își asumă costul exproprierii raportat la interesul public avut în vedere și costurile de realizare a acestuia.
În speța de față, reclamanții au considerat că despăgubirile acordate de pârâtă la momentul exproprierii în anul 2010, nu au un caracter just, prin cuantumul lor redus.
În contextul celor de mai sus, singurul reper temporal de stabilire a despăgubirii în cazul exproprierii este cel al exproprierii efective în drept, moment la care, pe de o parte proprietarul pierde dreptul său de proprietate și trebuie să primească un echivalent valoric just, iar pe de altă parte expropriatorul dobândește un drept de proprietate pentru care trebuie să achite un preț just.
Noțiunea de just trebuie interpretată din perspectiva ambelor părți implicate în „tranzacție”.
Dacă s-ar accepta o interpretare restrictivă și necoroborată a art. 26 alin. (3) din Legea nr. 33/1994 referitoare la prețul imobilului din momentul efectuării expertizei, ar însemna să se accepte că pentru una dintre părți, noțiunea de „just” este golită de conținut.
În situația în care prețul stabilit la momentul efectuării expertizei este mai mic decât cel de la momentul exproprierii, în mod vădit expropriatul nu va mai beneficia de prețul corect ce i s-ar fi cuvenit dacă acest preț ar fi fost stabilit corect de către expropriator prin hotărâre de expropriere, prealabil demersului procesual în fața instanțelor de judecată.
În situația în care, dimpotrivă, prețul la momentul efectuării expertizei este mai mare decât cel de la momentul exproprierii, noțiunea de „just” nu mai are conținut pentru expropriator, care a avut în vedere pentru realizarea interesului public anumite costuri pe care eventual le-ar fi refuzat și ar fi renunțat la actul de expropriere.
În ambele situații, dacă s-ar accepta neanalitic un alt moment de calcul al despăgubirii „juste” decât cel al exproprierii, s-ar accepta obligarea uneia dintre părți la suportarea unui risc pe care nici una dintre ele nu a înțeles să și-l asume, acela al evoluției sau involuției pieței imobiliare și care ar avea drept consecință golirea de conținut, în ambele ipoteze, a noțiunii legale și constituționale de despăgubire „justă”.
În același sens, al celor de mai sus, trebuie interpretate prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, care raportează prețul just la momentul efectuării expertizei. În lipsa unor alte mențiuni legale, dar în contextul interpretării sintagmei constituționale de despăgubire „justă și prealabilă”, apreciem că „momentul efectuării expertizei” este momentul efectuării expertizei inițiale de evaluare de către expropriator.
Calculul expertizei de la acel moment se poate vădi ulterior în instanță a fi fost corect și va fi menținut, ori incorect și va fi modificat de judecător, dar prin raportări la același moment temporal valoric al expertizei inițiale de evaluare prealabilă actului de expropriere.
Având în vedere că prin expertiza efectuată, prețul ofertei avansate de expropriator a fost corect, instanța a constatat că reclamanții nu au suferit nici un prejudiciu, nici cu lipsa de locuință, nici cu depozitarea mobilei din locuința demolată, care să poată fi imputat pârâtului.
Aceste eventuale eforturi puteau fi evitate de reclamanți dacă ar fi acceptat și ridicat suma de bani consemnată ca ofertă de către pârât, sumă ce s-a vădit a fi corectă.
Decizia curții de apel a fost atacată cu recurs de reclamanți și de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.
I. În recursul exercitat, reclamanții au formulat următoarele critici:
1. Hotărârea pronunțată este dată cu încălcarea dispozițiilor art. 261 pct. 3, 4 și 5 C. proc. civ. lipsind în totalitate mențiunile obligatorii cu privire la solicitările părților, motivele de fapt și de drept care ar fi format convingerea instanței.
Invocând dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenții - reclamanți susțin că decizia recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină neexplicând care au fost argumentele pentru care au fost respinse toate susținerile și apărările formulate, atât oral în ședință publică sau în scris, prin formularea de obiecțiuni la raportul de expertiză, concluzii scrise și, mai mult, nu arată motivat de ce a fost respinsă solicitarea privind efectuarea unui nou raport de expertiză, solicitată în termen legal. Din lectura deciziei recurate nu reiese decât reiterarea în diverse forme și sub diverse formulări a art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, situație ce echivalează cu nemotivarea hotărârii.
2. Întemeindu-și cel de-al doilea motiv de recurs pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., reclamanții susțin că instanța de apel nu a avut în vedere întregul material probator și nici susținerile lor privind singura ofertă reală de despăgubire, respectiv Notificarea nr. 182 din 10 aprilie 2008, împotriva căreia au formulat contestație, întrucât pentru suprafața de teren de 104,87 mp nu au fost calculate despăgubiri.
Recurenții – reclamanți invocă și adresa nr. 11833 din 21 octombrie 2010 emisă de Direcția de Infrastructură și Servicii Publice și susțin că aceste înscrisuri, esențiale pentru soluționarea cauzei, nu au fost avute în vedere de instanță.
Susțin recurenții că au solicitat instanței să constate nulitatea absolută parțială a consemnării sumei de 737.030 lei, atât oral cât și prin concluziile scrise întrucât, fiind depusă la 20 octombrie 2010, deci ulterior radierii dreptului de proprietate prin încheierea nr. 394587/2010, nu respectă cerințele legale care prevăd că despăgubirea trebuie să fie prealabilă.
3. În cadrul celui de-al treilea motiv de recurs, întemeiat pe motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenții – reclamanți au susținut că suma consemnată și reținută de către instanța de apel drept valoare de piață este identică cu suma rezultată, calculată conform grilei notarilor publici, neavând nici o legătură cu valoarea de circulație.
În acest sens, din adresa nr. 805/3010 2012 emisă de Biroul Notarial "M.P.A." rezultă că, la data exproprierii, respectiv decembrie 2010, "valoarea orientativă a imobilului din București, era de 179.606,08 euro», sumă aflată chiar peste valoarea consemnată de expropriator, care, exprimată în euro la cursul lunii decembrie 2010, reprezintă suma de 172.500 euro.
În această situație, recurenții - reclamanți susțin că despăgubirea nu are caracter just. Mai mult, instanța de apel este subiectivă în apreciere prin aserțiunea făcută cu privire la noțiunea de just care trebuie interpretată, în viziunea instanței de apel, "din perspectiva ambelor părți implicate în tranzacție” (decizie fila 3, paragraf 2).
Dând eficiență punctelor de vedere exprimate de cele două experte, astfel cum se arată în hotărâre, instanța de apel a validat, prin respingerea acțiunii, o valoare stabilită prin stricta raportare la grila notarilor publici, valoare care este doar orientativă și care nu reprezintă valoarea de circulație reală a unui imobil.
În cadrul raportului de expertiză, deși au fost avute în vedere așa zise contracte de vânzare-cumpărare, experții au aplicat nelegal corecții negative, fără justificare tehnică, la prețuri presupus tranzacționate, neproducând nici o dovadă că acele contracte ar exista în realitate, că s-ar referi la imobile de același fel, similare conform cerințelor legale, astfel că raportul întocmit nu are nici o relevanță în lipsa elementelor de identificare, fiind de notorietate că prețul unui imobil este dat de o multitudine de caracteristici care fac ca valoarea să crească sau să scadă, respectiv locație, îmbunătățiri, arhitectură, configurație și poziționare etc.
Susțin recurenții că au depus la dosar suficiente oferte spre vânzare apărute pe site-urile de specialitate de unde rezultă că cererea pentru imobile reprezentative pentru construcții similare ca zonă, suprafață, configurație teren, preț, chiar și notă arhitectonică, deci similare cu cel expropriat, este mult superioară atât valorii stabilite prin expertiza efectuată de expertul desemnat de reclamanți, Ș.G., cât și celei efectuate de către expert tehnic S.I., expert desemnat de instanța de fond și al cărui raport de expertiză a fost omologat. În pofida acestor înscrisuri, dând eficiență celor 2 păreri care, așa cum rezultă din studiul celor 2 rapoarte individuale efectuate, este de fapt unul și același, copiat integral, instanța a respins fără motivare solicitarea privind efectuarea unei noi expertize.
II. Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., formulând următoarele critici cu privire la decizia recurată:
Instanța de apel a nesocotit dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 întrucât a dat preferință valorii despăgubirii calculată la momentul exproprierii, apreciind că astfel se dă eficiență sintagmei constituționale de despăgubire «justă și prealabilă» considerându-se că «momentul efectuării expertizei» stipulat în articolul sus-amintit este momentul efectuării evaluării inițiale de către expropriator.
Din modul diferit de reglementare a procedurii în faza jurisdicțională, rezultă că intenția legiuitorului a fost aceea de a stabili cuantumul despăgubirilor de către instanța de judecată pe alte temeiuri decât cele avute în vedere în faza administrativă, inclusiv din perspectiva momentului de calculare a despăgubirilor.
În aceste condiții, sintagma «data întocmirii raportului de expertiză" presupune raportarea la data efectuării expertizei în cursul judecății și nu la data exproprierii, cu atât mai mult cu cât legiuitorul folosește o terminologie diferită pentru conturarea celor două etape, respectiv «raport de expertiză», pentru etapa jurisdicțională și «raport de evaluare», pentru faza administrativă, neavând-o în vedere, pe aceasta din urmă, ca reper al momentului de calculare a despăgubirilor.
Astfel, recurentul susține că, în mod greșit instanța de apel s-a raportat, ca moment de referință, la data exproprierii, trebuind să se raporteze la data efectuării raportului de expertiză din apel pentru care, însă evaluarea nu s-a realizat pe baza prețurilor din contracte de vânzare-cumpărare.
Astfel, din răspunsul la obiecțiunile formulate de apelanții - reclamanți la raportul de expertiză, rezultă că pentru estimarea valorii la nivelul lunii septembrie 2012 (data depunerii raportului de expertiză) s-au avut în vedere proprietăți similare extrase din anunțuri de pe diverse site-uri imobiliare.
De altfel, deși instanța a fixat ca obiectiv, evaluarea terenului și construcției prin raportare la Ghidul Notarilor Publici și la valori din tranzacții pentru imobile de același fel din zona corespunzătoare terenului în cauză, nu a cerut niciun fel de relații de la instituțiile abilitate - Direcția de Impozite și Taxe Locale, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară - pentru comunicarea unor astfel de tranzacții, care să fie avute în vedere, ca și comparabile, la întocmirea raportului de expertiză.
Cu toate acestea, cei doi experți care au utilizat metoda comparației directe (P.D. și B.D.) au valorificat prețurile din contracte de vânzare - cumpărare pentru calcularea valorii imobilului la nivelul lunii decembrie 2010 (data exproprierii), enumerând cinci astfel de acte translative de proprietate avute în vedere (paginile 3 și 4 din răspunsul la obiecțiuni depuse la termenul din 18 noiembrie 2013) fără ca acestea să se regăsească însă, în materialitatea lor, depuse la dosar, pentru verificarea corectitudinii tuturor mențiunilor reținute.
Concluzionând, recurentul susține că raportul de expertiză întocmit în cauză nu respectă cerințele prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994 și jurisprudența cristalizată în această materie impunându-se a fi refăcut, cu obținerea de contracte de vânzare-cumpărare încheiate la o dată cât mai apropiată de momentul final al depunerii raportului de expertiză, astfel refăcut.
Solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, în vederea efectuării unui nou raport de expertiză, care să respecte cerințele impuse de art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Recurenții – reclamanți au formulat întâmpinare la recursul declarat de Ministerul Public, prin care au invocat excepția lipsei de interes a acestuia în declararea recursului.
Structurând criticile formulate prin cele două recursuri cu care a fost învestită, Înalta Curte reține următoarele:
În primul rând, Înalta Curte constată că excepția lipsei de interes a Ministerului Public în declararea recursului, invocată de recurenții – reclamanți prin întâmpinare, nu poate fi primită, față de dispozițiile art. 45 alin. (3) C. proc. civ., având în vedere că rolul procurorului este acela de „a apăra ordinea de drept, drepturile și libertățile cetățenilor”.
Procurorul veghează la respectarea legalității, astfel că, ori de câte ori invocă aspecte de nelegalitate cu privire la o hotărâre judecătorească, acesta justifică interes în exercitarea căii de atac.
Ca atare, excepția lipsei de interes a Ministerului Public este neîntemeiată și urmează a fi respinsă ca atare.
În ce privește criticile din recursul reclamanților întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ., sunt de reținut următoarele:
1. Cu referire la cazul de modificare fondat pe prevederile pct. 7 al art. 304 C. proc. civ., astfel cum a fost invocat de recurenții – reclamanți - hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină - se observă că în speță susținerile recurenților nu sunt fondate, hotărârea recurată fiind argumentată în fapt și în drept.
Se impune a se preciza că aspectele invocate de recurenții - reclamanți ca dovezi ale nemotivării hotărârii nu îndeplinesc această condiție, întrucât toate motivele de apel formulate au fost examinate, fiecare beneficiind de o argumentare în fapt și în drept corespunzătoare cerințelor prevăzute de art. 261 al. 1 pct. 5 C. proc. civ. și de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Așa fiind, criticile fundamentate pe prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu pot fi primite, întrucât acestea nu relevă acele situații ce se pot constitui în cazuri de modificare a unei hotărâri judecătorești pe temeiul de drept invocat.
Pentru considerentele arătate, primul motiv de recurs apare ca fiind nefondat.
În ce privește cel de-al doilea motiv de recurs din recursul reclamanților, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., acesta a fost invocat numai formal și nu poate fi analizat de instanța de recurs, întrucât criticile formulate nu se subsumează acestui motiv de nelegalitate, ce vizează interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, în sensul lui material de negotium iuris, iar nu interpretarea greșită a înscrisurilor probatorii, cum invocă recurenții - reclamanți.
Modul în care instanțele de fond au interpretat probele administrate și au stabilit pe baza acestora o anumită situație de fapt nu mai constituie motiv de recurs în actuala reglementare a art. 304 C. proc. civ., deoarece pct. 11 al art. 304 C. proc. civ., singurul care permitea cenzurarea în recurs a modului de apreciere a probelor în faza procesuală anterioară, a fost abrogat la data de 2 mai 2001, odată cu intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 138/2000.
Așa fiind, criticile care vizează situația de fapt sau aprecierea probelor nu vor fi supuse analizei instanței de recurs.
În ce privește însă, criticile formulate prin cererile de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., relative la nerespectarea criteriilor prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994 la stabilirea cuantumului despăgubirilor, instanța constată că acestea sunt fondate, pentru următoarele considerente:
Stabilirea valorii de circulație a imobilului supus exproprierii constituie unicul element necesar în scopul determinării unei despăgubiri juste și echitabile în accepțiunea legii generale în materie, dar și a normelor constituționale (art. 44 din Constituție).
Reținându-se caracterul excepțional al cedării proprietății prin expropriere și în scopul asigurării unei protecții depline și adecvate a dreptului de proprietate privată, dispoziția menționată din legea fundamentală a fost preluată ca atare în Legea nr. 33/1994, prin art. 1 din acest act normativ legiuitorul statuând că „exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate face numai pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă și prealabilă despăgubire, prin hotărâre judecătorească”.
Conform art. 26 din Legea nr. 33/1994 „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite”.
„La stabilirea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, „luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia..”.
Se constată astfel că textul de lege stabilește atât criteriile de determinare a despăgubirii, compusă din valoarea reală a bunului și prejudiciul cauzat expropriatului, cât și momentul stabilirii cuantumului despăgubirii, respectiv „data întocmirii raportului de expertiză”.
Textul de lege prevede cu claritate și fără posibilitate de interpretare care este momentul în raport cu care experții au a calcula și instanțele de judecată au a stabili cuantumul despăgubirii, anume momentul „întocmirii raportului de expertiză”.
Instanța de apel a înlăturat aplicarea acestui text pe motiv că ar contraveni art. 44 alin. (3) din Constituția României. În opinia instanței, despăgubirea ar fi justă numai dacă s-ar ține cont de prețul cu care se vindeau imobile similare la momentul exproprierii, orice alt moment însemnând acceptarea obligării uneia dintre părți la suportarea unui risc pe care nici una dintre ele nu a înțeles să și-l asume, acela al evoluției sau involuției pieței imobiliare și care ar avea drept consecință golirea de conținut a noțiunii legale și constituționale de despăgubire „justă”.
Această interpretare a art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 este eronată, și nu este de natură să respecte nici textul constituțional menționat, care nu îngăduie, pentru determinarea justeții cuantumului despăgubirilor, să se judece în echitate. Ca atare, cuantumul despăgubirilor trebuie stabilit prin raportare la momentul arătat în art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, indiferent după cum prețul imobilelor la data întocmirii raportului de expertiză este mai mic sau mai mare decât prețul de la data hotărârii de expropriere.
Pe cale de consecință, stabilind cuantumul despăgubirii în funcție de prețul terenurilor la nivelul anului 2010, instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală decurgând din interpretarea greșită a art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, motiv pentru care critica recurentului Ministerul Public, sub acest aspect, este fondată.
Ambii recurenți au susținut încălcarea art. 26 din Legea nr. 33/1994 și pentru că expertiza pe care instanța de apel și-a fundamentat soluția nu s-ar fi raportat la criteriile prevăzute de acest text de lege în ceea ce privește stabilirea cuantumului despăgubirilor, respectiv prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială.
Sub acest aspect, se constată că din dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 rezultă cele două aspecte esențiale ce interesează obiectivele la care trebuie să răspundă experții desemnați de către instanța de judecată, respectiv prețul de piață al imobilelor, astfel cum rezultă din tranzacții încheiate în perioada relevantă și, eventual, din oferte de tranzacționare, iar în al doilea rând, momentul de referință al determinării cuantumului despăgubirilor, care este cel al întocmirii raportului de expertiză în cursul judecății.
Sintagma „prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele” are semnificația de preț plătit efectiv, respectiv prețul de tranzacționare a bunului, consemnat ca atare în contracte de vânzare-cumpărare, el neputând fi raportat la ofertele de preț ale agențiilor imobiliare sau ale rubricilor de vânzări din anunțurile de mică publicitate sau de pe internet.
În speță, instanța de apel și-a însușit valoarea stabilită experții P.D.N. și B.D. prin raportare la anunțuri de pe internet (raport de expertiză, filele 230-235, dosar apel, vol. I).
În răspunsul la obiecțiunile formulate de părți la raportul de expertiză, experta P.D.N. a avut în vedere, de asemeni, anunțuri de pe internet, (fila 371, dosar apel, vol. II) iar experta B.D. a indicat 5 tranzacții cu privire la imobile din zonă, însă încheiate în perioada mai 2010-martie 2011, în condițiile în care raportul de expertiză a fost întocmit în septembrie 2012.
Se constată astfel că experții nu au avut în vedere criteriile impuse de textul de lege menționat, întrucât aveau obligația de a face verificări cu privire la prețurile terenurilor ce rezultau din tranzacțiile încheiate în zonă, la agenții imobiliare, notari, publicații de specialitate din zonă, urmând ca pe baza informațiilor primite privind tranzacțiile încheiate în zonă să procedeze la evaluare, luând în considerare prețurile din aceste tranzacții.
Numai în măsura în care informațiile culese în urma acestor verificări indicau neîncheierea de contracte de vânzare-cumpărare cu privire la imobilele din zonă, experții puteau apela la alte comparabile decât prețul de vânzare în determinarea despăgubirilor aferente exproprierii.
Expertiza însușită de instanța de apel nu este, însă, însoțită de nici un document care să ateste rezultatul negativ al unei asemenea verificări, or în absența acestei dovezi atașate raportului de expertiză nu se putea accepta evaluarea pe baza ofertelor de vânzare.
În lipsa verificării de către instanță a existenței sau nu a unor contracte de vânzare-cumpărare pentru imobile de același fel, în mod greșit, aceasta și-a însușit valoarea stabilită experții P.D.N. și B.D., în afara criteriului menționat în art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, decizia atacată fiind, astfel, pronunțată cu încălcarea textului de lege menționat.
Având în vedere aceste considerente, urmează a se constata că, prin hotărârea atacată, nu s-a stabilit pe deplin situația de fapt a cauzei pendinte, raportul de expertiză judiciară întocmit în faza judecății în apel nesocotind cu evidență dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Pentru stabilirea valorii despăgubirii, cu respectarea dispozițiilor legale menționate, se constată că se impune refacerea expertizei, probă incompatibilă cu structura recursului, potrivit dispozițiilor art. 305 C. proc. civ.
Prin urmare, constatând că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu nerespectarea dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, în ceea ce privește stabilirea despăgubirilor cuvenite reclamanților, în baza art. 312 alin. (1)-(3) cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile și va casa decizia recurată, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeași curte de apel, în vederea refacerii probatoriului sub toate aspectele care au condus la încălcarea dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
Astfel, urmează ca instanța de apel să dispună efectuarea expertizei, de către comisia de experți constituită în condițiile art. 25 din aceeași lege, urmând ca experții să stabilească despăgubirile cuvenite reclamanților în raport de „prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză”, preț rezultat din contracte de vânzare cumpărare autentice, încheiate cât mai aproape de acest moment.
Doar în cazul în care, în urma unor verificări reale (prin administrarea probatoriului necesar) efectuate de instanță în legătură cu existența unor asemenea acte juridice la data întocmirii raportului de expertiză, se va constata că nu există asemenea tranzacții, se vor avea în vedere alte metode propuse de experți.
De asemenea, cum s-a subliniat mai sus, data despăgubirilor va fi cea a raportului de expertiză, cum prevede expres art. 26 alin. (2), urmând a se stabili și daunele aduse proprietarilor prin expropriere.
În rejudecare, instanța va analiza și criticile privind prejudiciul datorat reclamanților, raportat la probele din dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepția lipsei de interes în promovarea recursului declarat de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, ca neîntemeiată.
Admite recursurile declarate de reclamanții R.I., R.E. și de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei civile nr. 113 A din 25 martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a IV a Civilă.
Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 decembrie 2013.