Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2561 din 04 decembrie 2012, Tribunalul Suceava - Secția civilă a admis, în parte, contestația reclamanților C.V. și C.M.A., a modificat în parte Hotărârile nr. 20 din 18 octombrie 2011, nr. 21 din 18 octombrie 2011 și nr. 188 din 6 decembrie 2011 emise de Comisia de verificare a drepturilor de proprietate și acordare a despăgubirilor comunei Șcheia, a dispus plata către contestatori a sumei totale de 25.800 euro, la cursul oficial al B.N.R. din ziua plății, cu titlu de despăgubire, pentru exproprierea imobilelor situate în comuna Șcheia, jud. Suceava, identice cu: parcela nr. 34515 din C.F. 32737, teren liber de construcții în suprafață de 920 m.p. (Hotărârea nr. 20 din 18 octombrie 2011); parcela nr. 34458 din C.F. 32717, teren liber de construcții în suprafață de 309 m.p. (Hotărârea nr. 21 din 18 octombrie 2011); parcela nr. 35650 din C.F. 32732 (parcelă formată din dezmembrarea parcelei nr. 747/2440), teren liber de construcții în suprafață de 922 m.p. (Hotărârea nr. 188 din 6 decembrie 2011), a respins capetele de cerere având ca obiect exproprierea totală și obligarea expropriatorului la plata de despăgubiri pentru prejudiciul rezultat din diminuarea valorii terenului rămas în urma exproprierii.
În fapt, s-a reținut că imobilele în litigiu au fost expropriate conform H.G. nr. 614/2011, pozițiile nr. 366, 365 și 364, anexă a hotărârii privind declanșarea procedurii de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul variantei de ocolire a Municipiului Suceava.
În drept, au fost avute în vedere dispozițiile art. 481 C. civ., respectiv dispozițiile art. 44 alin. (3) din Constituția României și ale art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția europeană a drepturilor omului.
Potrivit raportului de expertiză, având în vedere zonarea, construcțiile limitrofe unui cartier rezidențial și comercial cu utilități de apropiere cu două drumuri de acces exploatate, valoarea celor trei suprafețe de teren expropriate se ridică la 25.800 euro. Aceste concluzii au fost însușite de toți cei trei experți care au format comisia de evaluare și se întemeiază pe standardele internaționale de evaluare și pe piața imobiliară locală, stabilirea valorii terenurilor fiind făcută în conformitate cu prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
Susținerea intimatei conform căreia data emiterii hotărârii de expropriere este data la care a operat transferul dreptului de proprietate nu poate fi reținută, având în vedere că acest transfer este condiționat de plata de despăgubiri, conform dispozițiilor art. 9 alin. (4) din Legea nr. 255/2010.
Prin încheierea din 26 februarie 2013, Tribunalul Suceava - Secția civilă a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în conținutul deciziei, în sensul că, în dispozitivul acesteia s-a trecut corect: „Dispune plata de către pârâtul Statul Român, reprezentat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași către contestatori a sumei totale de 25.800 euro la cursul oficial al BNR din ziua plății, cu titlu de despăgubire pentru exproprierea imobilelor situate în comuna Șcheia, jud. Suceava”.
Prin decizia civilă nr. 14 din 25 aprilie 2013, Curtea de Apel Suceava - Secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul pârâtului.
În esență, s-a reținut că textele invocate de apelantul-pârât referitoare la evaluare din Legea nr. 255/2010 și normele de aplicare a acesteia se referă la evaluarea făcută anterior exproprierii, iar nu la stabilirea despăgubirilor de către instanță în caz de contestare a hotărârii expropriatorului.
Nu constituie o încălcare a art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 faptul că s-au folosit de către experți oferte de vânzare, iar nu prețuri rezultate din contracte de vânzare-cumpărare, cât timp textul de lege se referă la „prețul cu care se vând imobilele de același fel”, ceea ce însemnă că pot fi luate în considerare și ofertele de vânzare, în lipsa unor tranzacții efective și suficiente cu terenuri comparabile. Este real că, de regulă, în urma negocierilor dintre vânzător și cumpărător, prețul poate să scadă, dar diferența nu poate fi semnificativă.
S-a reținut totodată, că apelantul-pârât nu a pus la dispoziția expertului contracte de vânzare-cumpărare de la data efectuării raportului de expertiză (septembrie 2012), având ca obiect terenuri din extravilanul comunei Șcheia. Pârâtul a depus, o dată cu cererea de apel, patru contracte de vânzare-cumpărare din perioada 2008-2009, ce nu pot fi luate în considerare, față de data efectuării raportului de expertiză.
Valoarea despăgubirilor trebuie stabilită în funcție de prețurile practicate pe piața imobiliară la data întocmirii raportului de expertiză, astfel cum prevede în mod expres art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
Împotriva deciziei instanței de apel a formulat cerere de recurs la data de 3 iunie 2013, pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași, prin care a invocat următoarele critici de nelegalitate:
În mod greșit a fost înlăturată critica referitoare la procedura derogatorie specială de stabilire a despăgubirilor consacrată de dispozițiile Legii nr. 255/2010 și de Normele metodologice de aplicare a acestei legi.
În raport cu Legea nr. 33/1994 ce reprezintă dreptul comun în materia exproprierii, Legea nr. 255/2010 reprezintă o lege speciale ce reglementează procedura de expropriere pentru realizarea obiectivelor prevăzute la art. 1 din acest act normativ, iar prevederile legii speciale sunt aplicabile cu prioritate potrivit principiului specialia generalibus derogant.
În cadrul procedurii administrative de expropriere, despăgubirile se stabilesc pe baza raportului de evaluare pe baza expertizelor întocmite și actualizate de Camerele Notarilor Publici, aceste reglementări având un caracter imperativ, iar în măsura în care expropriatorul a cuantificat corect cuantumul despăgubirilor în procedura administrativă, reevaluarea acestora de către instanța de judecată nu se justifică, concluzia curții de apel în sensul că dispozițiile derogatorii ale Legii nr. 255/2010 ar fi aplicabile numai în cadrul procedurii administrative neavând nici o justificare.
Este real faptul că dispozițiile art. 22 din Legea nr. 255/2010 fac trimitere la dispozițiile art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, însă această trimitere se referă la dispozițiile de drept procedural din actul normativ ce constituie dreptul comun în materie, iar nu la modalitatea de evaluare și de stabilire a despăgubirilor.
Faptul că potrivit art. 22 din Legea nr. 255/2010, acțiunea prin care persoana expropriată contestă cuantumul despăgubirii se soluționează potrivit art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, aceste reglementări sunt aplicabile doar sub aspect procedural, adică sub aspectul modului de desemnare a comisiei de experți si de întocmire a expertizei, iar nu și sub aspectul metodei de evaluare, care are o reglementare specială în cuprinsul dispozițiilor Legii nr. 255/2010.
Având în vedere faptul că prin rapoartele de evaluare întocmite de evaluator C.C. valoarea terenurilor expropriate a fost stabilita în cadrul procedurii administrative la suma de 0,3 euro/mp, corespunzător valorii determinate prin expertiza întocmită de Camera Notarilor Publici Suceava pentru terenurile arabile extravilane situate pe raza com. Șcheia, cu respectarea dispozițiilor art. 11 alin. (7), (8) din Legea nr. 255/2010 și art. 8 alin. (1) din Normele metodologice, s-a susținut că cererea reclamanților de anulare a hotărârilor de expropriere nu se justifică.
În măsura în care statuarea instanței de apel privind incidența în cauză a dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 este corectă, această dispoziție legală a fost greșit interpretată și aplicata în speță. Potrivit textului de lege, la calculul cuantumului despăgubirii, experții, precum și instanța de judecată, vor ține seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, ceea ce înseamnă că pentru stabilirea prețului real de circulație experții trebuiau să se raporteze la tranzacții concrete cu imobile similare, întrucât numai tranzacțiile finalizate și materializate prin întocmirea contractelor de vânzare-cumpărare pot reflecta în mod real prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele.
În mod greșit, ambele instanțe au valorificat concluziile raportului de expertiză efectuată în cauză, în condițiile în care acest raport nu reflectă prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel, întrucât experții nu au verificat și identificat nici un fel de tranzacții concrete cu privire la imobile cu caracteristici similare terenurilor expropriate, ci au avut în vedere doar oferte de vânzare/cumpărare postate pe internet sau la agențiile imobiliare pentru terenuri asemănătoare, valoarea despăgubirilor fiind calculată în raport de aceste oferte.
În contextul în care nu există nici o probă din care să rezulte că prețurile menționate în anunțurile de vânzare-cumpărare examinate de experți ar corespunde cu preturile de tranzacționare efectivă, care se stabilesc pe baza negocierilor dintre proprietar și potențialii cumpărători și care pot fi influențate de evoluția pieței imobiliare în perioada cuprinsă între data postării ofertei si data încheierii tranzacției efective, corecta aplicare a dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 impunea ca datele din ofertele examinate să fie verificate și prin prisma unor tranzacții efective pentru a se putea stabili în acest mod în ce măsură respectivele oferte corespund realității pieței imobiliare.
Contrar celor reținute, există tranzacții efective pe piața imobiliară la care experții aveau obligația să se raporteze și în raport de care se poate stabili prețul de circulație în concordanță cu dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, tranzacții atestate de contractele de vânzare-cumpărare autentice depuse în copie la dosar în apel la care reflectă, pentru terenurile situate pe raza com. Șcheia, o valoare de circulație medie de cca. 10 ori mai mică decât cea stabilită prin raportul de expertiză, valoare practicată într-o perioadă în care piața imobiliară era mult mai activă decât la data exproprierii (respectiv, în perioada anilor 2008-2009).
S-a susținut că și sub aspectul datei în raport de care se calculează despăgubirile cuvenite persoanei expropriate, hotărârea instanței de apel este nelegală. Astfel, instanța de apel a avut în vedere faptul că potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 la calculul despăgubirilor se tine seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel la data întocmirii raportului de expertiza, dar a ignorat faptul că, sub aspectul stabilirii despăgubirilor, Legea nr. 33/1994 reglementează o procedură diferită față de cea specială prevăzută de Legea nr. 255/2010, în sistemul Legii nr. 33/1994, instanța este sesizata în mod direct cu cererea de expropriere, fiind investită sa se pronunțe atât în ceea ce privește pretenția de expropriere, întinderea imobilului expropriat și valoarea despăgubirilor, fără derularea vreunei proceduri prealabile. In schimb, în reglementarea Legii nr. 255/2010, despăgubirile cuvenite persoanei expropriate se stabilesc în cadrul unei proceduri administrative prealabile, prin hotărârea emisă de expropriator, iar potrivit art. 9 alin. (2) și (4) din acest act normativ, transferul dreptului de proprietate operează de drept la data emiterii actului administrativ de expropriere de către expropriator, ulterior consemnării despăgubirilor, contestația împotriva deciziei de expropriere nesuspendând transferul dreptului de proprietate asupra imobilului în cauză.
Prin urmare, în sistemul Legii nr. 255/2010, transferul dreptului de proprietate operează la momentul emiterii hotărârii de expropriere, așa încât nu există nici o rațiune pentru calculul despăgubirilor în funcție de o dată ulterioară la care, în eventualitatea formulării unei contestații, se întocmește raportul de expertiză. Așa fiind, data la care trebuia să se raporteze experții si instanța la stabilirea despăgubirilor era data emiterii hotărârilor de expropriere.
Analizând criticile formulate, care se circumscriu motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:
Instanța de apel a apreciat corect că Legea nr. 255/2010 nu conține dispoziții derogatorii sub aspectul stabilirii de către instanța a despăgubirilor cuvenite persoanelor expropriate și că, în această privință, sunt incidente dispozițiile art. 21-27 din Legea nr. 33/1994.
Potrivit art. 22 alin. (1) și (3) din Legea nr. 255/2010, expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la art. 19 se poate adresa instanței judecătorești competente în termenul general de prescripție, care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii și transferului dreptului de proprietate, respectiv acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii.
Art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, stabilește că la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză.”.
Nu poate fi reținută susținerea conform căreia data întocmirii raportului de expertiză, la care face trimitere art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, este data întocmirii raportului de expertiză în procedura administrativă, în cazul exproprierilor efectuate în temeiul Legii nr. 255/2010.
În condițiile în care art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/20109 face trimitere expresă și explicită la procedura reglementată de art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, fără nici o altă distincție, concluzia ce se impune este aceea că această trimitere include modalitatea de stabilire a despăgubirilor în condițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, prin raportare la data întocmirii raportului de expertiză efectuat în procedura judiciară.
Interpretarea sistematică a prevederilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 conduce la o astfel de concluzie, în condițiile în care art. 25 reglementează modul de constituire a comisiei de experți care va avea ca obiectiv stabilirea cuantumului despăgubirilor, în condițiile prescrise de art. 26.
Este întemeiată însă critica subsecventă referitoare la încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, pentru considerentele ce urmează:
Față de caracterul explicit al normei legale sus-menționate și față de jurisprudența unitară a instanței supreme care a configurat înțelesul acestei norme - în sensul că nu pot fi avute în vedere ofertele de vânzare, dat fiind inevitabila negociere a prețului; sintagma prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele are semnificația de preț plătit efectiv și consemnat ca atare în contractele autentice de vânzare-cumpărare și nu ofertele de preț ale agențiilor imobiliare ori prețurile de tranzacționare extrase de la rubricile de vânzări de pe internet și din anunțurile de mica publicitate din zonele locale privind imobilele de același fel în aceeași unitate administrativ-teritorială - nu pot fi validate concluziile unui raport de expertiză care vin să le nesocotească.
Faptul că această dispoziție legală a primit, în aplicarea ei practică, o anumită interpretare nu putea fi ignorat de către instanță, dată fiind nevoia de previzibilitate și predictibilitate a jurisprudenței, ca parte a procedurii echitabile.
S-a susținut corect că aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 impunea ca datele din ofertele examinate să fie verificate și prin prisma unor tranzacții efective pentru a se putea stabili în acest mod în ce măsură respectivele oferte corespund realității pieței imobiliare.
Sub aspectul datei în raport de care se calculează despăgubirile cuvenite persoanei expropriate, hotărârea instanței de apel este însă legală.
Potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 la calculul despăgubirilor se tine seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel la data întocmirii raportului de expertiza.
Textul de lege prevede cu claritate și fără posibilitate de interpretare care este momentul în raport cu care experții au a calcula și instanțele de judecată au a stabili cuantumul despăgubirii, anume momentul „întocmirii raportului de expertiză”.
Acest text de lege, în aplicarea principiului ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus, nu permite interpretului să stabilească un alt moment în raport cu care să se calculeze valoarea despăgubirilor pentru terenurile expropriate.
Instanța de apel, în rejudecare, va trebui să dispună efectuarea unui nou raport de expertiză, în acest sens fiind relevante toate înscrisurile care furnizează informații pertinente, cum ar fi prețul plătit efectiv și consemnat ca atare în cuprinsul contractelor de vânzare-cumpărare, orice alte relații care sunt compatibile normei legale incidente, din această perspectivă solicitarea de relații de la oricare alte instituții ale statului - Camera Notarilor Publici, Cartea funciară, instituțiile fiscale etc. - cu atribuții în evidența/înscrierea/impozitarea imobilelor de natura celui în litigiu, fiind pe deplin valorificabile.
Numai în măsura în care informațiile culese în urma acestor verificări indicau neîncheierea de contracte de vânzare-cumpărare cu privire la terenurile din zonă, experții puteau apela la alte comparabile decât prețul de vânzare în determinarea despăgubirilor aferente exproprierii.
În operațiunea de valorizare a probatoriului, inclusiv atunci când la dosarul cauzei există un raport de expertiză pentru care însăși norma legală prescrie strict obiectivul de urmărit în evaluarea imobilului, instanța fondului este obligată să-și motiveze opinia, pentru a demonstra că expertiza, prin concluziile sale și prin coroborarea cu înscrisurile ce o însoțesc, impune un raționament precis și pe deplin verificabil, nu simple aprecieri ale expertului/experților.
Expertiza însușită de instanțele anterioare nu este, însă, însoțită de niciun document care să ateste rezultatul negativ al unei asemenea verificări. Or, în absența acestei dovezi atașate raportului de expertiză nu se putea accepta evaluarea pe baza ofertelor de vânzare.
Pe de altă parte, în cercetarea judecătorească, sarcina probei revine în egală măsură pârâtului, sens în care acesta avea interesul și obligația potrivit art. 1169 C. civ. să depună contractele menite să-i susțină punctul de vedere în disputa judiciară pendinte.
Cum prin hotărârea atacată nu s-a stabilit pe deplin situația de fapt a cauzei pendinte, raportul de expertiză judiciară nesocotind cu evidență dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, datele și concluziile experților fiind nefundamentate, și, drept consecință, de neacceptat.
Pentru toate aceste considerente de fapt și de drept, pe temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu referire la art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul pârâtului, va casa decizia și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA – Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași împotriva deciziei nr. 14 din 25 aprilie 2013 a Curții de Apel Suceava - Secția I civilă, pe care o casează.
Trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 decembrie 2013.