Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul București, secția a V-a civilă, reclamanta D.M. a chemat în judecată pe pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, C.N.A.D.N.R. și Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului solicitând stabilirea despăgubirilor reprezentând valoarea reală a imobilului situat în Municipiul București, Șoseaua O., sector 1, compus din teren în suprafață de 401 mp și construcții, expropriat prin H.G. nr. 242/2008 pentru lucrări de utilitate publică și stabilirea prejudiciului reprezentând daunele produse prin exproprierea parțială a imobilului și construirea drumului autostrăzii, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin hotărârea menționată s-a dispus exproprierea parțială a imobilului, iar prin hotărârea din 21 aprilie 2008 s-a stabilit valoarea totală a despăgubirilor la 43.566 euro, sumă ce nu reprezintă o despăgubire reală în raport de prețul de circulație al imobilelor în zona respectivă și impactul negativ pe care îl va avea construirea autostrăzii prin preluarea zonei și pericolul degradării părții de imobil rămase neexpropriate.
Pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive în raport de art. 37 și art. 25 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954, raportate la dispozițiile Legii nr. 198/2004, art. 2, care stabilește că expropriator este Statul Român prin C.N.A.D.N.R.
Pârâta C.N.A.D.N.R. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiate, întrucât experții evaluatori au stabilit că despăgubirea aferentă suprafeței de teren și a investițiilor afectate de expropriere pentru realizarea centurii rutiere a Municipiului București este de 43.566 euro, aceasta fiind calculată cu respectarea art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Reclamanta a formulat cerere precizatoare prin care a solicitat modificarea hotărârii din 22 aprilie 2008, stabilirea despăgubirilor și obligarea pârâților la plata sumei de 250.000 euro cu acest titlu.
Prin încheierea din 26 septembrie 2008, Tribunalul București a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului.
Prin sentința civilă nr. 1738 din 17 octombrie 2010, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis în parte acțiunea precizată, a obligat pârâta C.N.A.D.N.R. să plătească reclamantei suma de 188.744 euro, în echivalent RON la data achitării efective, cu titlu de despăgubire pentru exproprierea terenului în suprafață de 401 mp situat în București, Șoseaua O., sector 1, precum și suma de 2.100 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că reclamanta D.M. a contestat hotărârea din 22 aprilie 2008 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 numai sub aspectul valorii despăgubirii stabilite. A fost omologat raportul de expertiză de evaluare imobiliară întocmit de experții S.I., M.N. și M.A.S. care a stabilit că valoarea terenului expropriat este de 170.132 euro, iar valoarea daunelor pentru prejudiciul cauzat reclamantei este de 18.615 euro, acesta rezultând din faptul că, s-a expropriat suprafața de 401 mp din totalul terenului deținut de reclamantă de 466 mp, rămânând un lot de 65 mp, neconstruibil și lipsit de utilitățile inițiale.
În baza art. 274 C. proc. civ., tribunalul a obligat pârâta C.N.A.D.N.R. să plătească reclamantei cheltuielile de judecată în sumă de 2.100 RON, reprezentând onorarii experți. S-a apreciat că nu se justifică plata onorariului de avocat, date fiind relațiile de rudenie dintre părți și avocat și faptul că dispozițiile Legii nr. 51/1995 permit reprezentarea gratuită în astfel de cazuri.
Împotriva sentinței menționate au declarat apel reclamanta D.M. și pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R.
Prin motivele sale de apel, reclamanta a criticat sentința primei instanțe pentru neacordarea sporului de valoare a părții de imobil rămase neexpropriate, stabilit prin raportul de expertiză în cuantum de 18.615 euro, având în vedere că partea rămasă neexpropriată are o suprafață de 65 mp, neutilizabilă, lipsită de utilități și care nu mai prezintă interes pentru cumpărători.
Cea de-a doua critică formulată de reclamantă a vizat greșita stabilire a cuantumului cheltuielilor de judecată, având în vedere că nicio dispoziție din Legea nr. 51/1995 privind exercitarea profesiei de avocat nu obligă pe avocat să reprezinte gratuit o parte cu care se află în relații de rudenie. Pe de altă parte, s-a arătat că onorariile achitate avocaților D.P.I. și M.E. au fost modice, în raport cu complexitatea cauzei și munca depusă de aceștia.
În motivarea apelului său, pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. a învederat că raportul de expertiză omologat de prima instanță nu respectă criteriile prevăzute de lege în ceea ce privește valoarea imobilului, aceasta fiind stabilită în baza unor oferte reprezentând prețuri solicitate de proprietari-vânzători și nu în baza prețurilor cu care se tranzacționează imobilele de același fel, potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994.
De asemenea, s-a susținut că instanța trebuia să aibă în vedere valoarea imobilului la data efectuării raportului de expertiză, așa cum prevăd dispozițiile O.U.G. nr. 228/2008 coroborate cu prevederile Legii nr. 33/1994, și nu momentul exproprierii.
Un alt aspect de nelegalitate pentru care s-a criticat sentința tribunalului a privit greșita obligare a expropriatorului de a plăti contravaloarea unor investiții de pe terenul expropriat. În acest sens, pârâta a învederat că terenul expropriat nu avea nicio îngrădire la Șoseaua O. și la Str. N., astfel cum a susținut reclamanta, iar stâlpul electric pentru iluminat public evaluat de experți nu aparținea acesteia.
S-a susținut, totodată, că pentru construcția magazie, pentru care pârâta a fost obligată să achite despăgubiri, reclamanta nu a prezentat autorizație de construire sau alt act de proprietate.
Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia civilă nr. 111 A din 22 martie 2013, a admis apelurile reclamantei și pârâtului și a schimbat în parte sentința apelată în sensul că, urmare a admiterii în parte a acțiunii, a modificat în parte hotărârea din 22 aprilie 2008 a C.N.A.D.N.R., în sensul că a stabilit cuantumul despăgubirilor datorate pentru terenul expropriat în suprafață de 401 mp situat în București, Șoseaua O., la suma de 41.704 euro, echivalent în RON la data plății.
S-a menținut dispoziția din hotărârea din 22 aprilie 2008 de acordare a sumei de 3.466 euro reprezentând investiții, precum și dispoziția din sentința apelată de acordare a sumei de 18.615 euro, echivalent în RON la data plății, reprezentând contravaloarea prejudiciului pentru terenul rămas neexpropriat.
A fost obligat pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. la plata sumei de 4.800 RON către reclamanta D.M., reprezentând cheltuieli de judecată în primă instanță.
S-a respins cererea apelantei reclamante D.M. de acordare a cheltuielilor de judecată în apel.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut, cu privire la apelul reclamantei D.M., că instanța de fond a stabilit corect cuantumul prejudiciului suferit ca urmare a lipsirii de utilitate a restului de teren rămas neexpropriat, de 65 mp, acordându-i suma de 18.615 euro, calculată la data de 22 aprilie 2008.
Curtea de apel a constatat ca întemeiată critica reclamantei vizând cheltuielile de judecată, în sensul că nu există nicio prevedere în Legea nr. 51/1995 privind exercitarea profesiei de avocat, care să oblige un avocat să reprezinte gratuit o parte din proces cu care se află în relații de rudenie.
S-a stabilit, astfel, că suma datorată de pârât cu titlu de onorariu de avocat în primă instanță, în conformitate cu dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ. este de 4.000 RON.
Cu privire la apelul pârâtului Statul Român prin C.N.A.D.N.R., instanța de apel a reținut că sunt întemeiate ambele critici invocate.
S-a constatat că instanța de fond a stabilit despăgubirea pentru exproprierea terenului în suprafață de 401 mp, respectiv suma de 170.132 euro, în baza unui raport de expertiză ce a fost întocmit cu nerespectarea dispozițiilor legale imperative prevăzute de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, deoarece comisia de experți a utilizat o metodă greșită, raportându-se la ofertele de piață de pe internet, și nu la prețurile de tranzacționare ale unor imobile situate în aceeași rază teritorială cu cel supus exproprierii.
De asemenea, s-a apreciat că în mod eronat instanța de fond a ales dintre cele două variante propuse de comisia de expertiză (respectiv valoarea de circulație la data exproprierii, 22 aprilie 2008 și valoarea de circulație la data efectuării expertizei, 2 aprilie 2010), prima variantă, fapt ce reprezintă o aplicare greșită a dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. Textul de lege prevede în mod imperativ faptul că, la stabilirea despăgubirii trebuie să se țină cont de prețurile de tranzacționare de la data efectuării raportului de expertiză, și nu de la data exproprierii.
În baza efectului devolutiv al apelului și în considerarea criticilor formulate, instanța de apel a procedat la refacerea probei cu expertiză tehnică de evaluare, conform art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
La solicitarea instanței, prin adresa din 7 noiembrie 2011, Direcția de impozite și taxe locale sector 1 a comunicat copii de pe actele de tranzacționare aflate în evidența sa pentru Șoseaua O., sector 1, pentru anul 2011, respectiv tranzacția de care s-a luat act prin sentința civilă nr. 2597/2011 a Judecătoriei sectorului 1 București.
Prin adresa din 20 octombrie 2011, O.C.P.I. a comunicat contractul de vânzare-cumpărare autentificat de Biroul Notarial Public D.M., contractul de vânzare-cumpărare autentificat de Biroul Notarial Public S.E., contractul de vânzare-cumpărare autentificat de Biroul Notarial Public M.D. și contractul de vânzare-cumpărare autentificat de Biroul Notarial Public R.D.
Toate actele de tranzacționare comunicate de instituțiile statului au fost înaintate comisiei de experți pentru a fi avute în vedere la efectuarea expertizei de evaluare.
Prin expertiza efectuată în apel de comisia compusă din experții P.C., C.O. și M.A.S. s-a stabilit că valoarea despăgubirii pentru terenul expropriat în suprafață de 401 mp, este de 41.704 euro (la o valoare unitară de 104 euro/mp).
Curtea de apel a constatat ca nefondată critica apelantului pârât vizând obligarea sa la plata contravalorii unor construcții, în legătură cu care a arătat că nu existau pe terenul apropiat. S-a reținut că tribunalul nu a acordat daunele la care se referă pârâtul, ci a stabilit că sumele datorate de pârât sunt compuse din despăgubirea pentru exproprierea terenului în suprafață de 401 mp, acordând în acest sens 170.132 euro și prejudiciul produs reclamantei prin rămânerea fără utilitate a suprafeței de teren neexpropriate de 65 mp, acordând în acest sens suma de 18.615 euro.
Totodată, instanța de apel a respins cererea apelantei reclamante D.M. de acordare a cheltuielilor de judecată în apel, constatând că aceasta nu a depus la dosar vreo chitanță prin care să facă dovada achitării onorariului de avocat.
În ceea ce privește onorariul de expertiză stabilit în sarcina apelantei reclamante la termenul din 7 octombrie 2011, de 1.500 RON, pentru efectuarea expertizei dispuse în cauză, curtea de apel a constatat că instanța a admis cererea acesteia de acordare a ajutorului public judiciar prin încheierea din 18 noiembrie 2011.
În ceea ce privește suma de 1.310 RON, achitată cu factura din 14 martie 2013 și chitanța din 14 martie 2013, instanța de apel a constatat că reprezintă onorariul pentru expertiza extrajudiciară efectuată de SC E.E. SRL la solicitarea apelantei reclamante, astfel că acestea nu se încadrează în dispozițiile art. 274 alin. (1) și alin. (2) C. proc. civ., care se referă numai la onorariul pentru expertiza judiciară administrată în cauză în condiții de contradictorialitate.
Împotriva deciziei menționate au declarat recurs în termenul legal reclamanta D.M. și pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R.
Prin recursul său, reclamanta D.M. a criticat decizia atacată ca nelegală pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ. Dezvoltând motivele de recurs, reclamanta a susținut într-o primă critică, greșita interpretare a actului juridic dedus judecății, respectiv stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru terenul expropriat în suprafață de 401 mp la suma de 41.704 euro, fără a se evalua și construcția existentă pe teren. În acest context, s-a arătat că instanța de judecată nu a ținut cont de obiecțiunile formulate și nici nu s-a dispus efectuarea unei contraexpertize, cerere solicitată la primul termen după depunerea raportului.
Prin cel de-al doilea motiv de recurs, s-a criticat decizia atacată pentru încălcarea și aplicarea greșită a legii în ceea ce privește respingerea cererii sale de efectuare a unei contraexpertize, sens în care s-a susținut că au fost nesocotite dispozițiile art. 212 C. proc. civ. și ale art. 170 alin. (1) C. proc. civ.
Cel de-al treilea motiv de recurs a vizat greșita respingere a probelor cu martori și interogatorii solicitate prin încheierea de la 7 octombrie 2011 și, pe cale de consecință, încălcarea art. 129 C. proc. civ.
Cea de-a patra critică a vizat greșita stabilire de către comisia de experți din apel a valorii despăgubirilor cu încălcarea dispozițiilor instanței din încheierea de la 7 octombrie 2011 și eludarea ghidului cu prețurile orientative ale proprietăților imobiliare din Municipiul București în vigoare în anul 2011 și a ofertelor pieței imobiliare în zona administrativ-teritorială, precum și a standardelor internaționale de evaluare.
Critica formulată prin ultimul motiv de recurs s-a referit la greșita respingere a cererii reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată din apel, reprezentând onorariul avocaților și onorariul pentru expertiza tehnică extrajudiciară, solicitări ce se încadrau în dispozițiile art. 274 alin. (1) și alin. (2) C. proc. civ.
Reclamanta D.M. a formulat și o completare la motivele de recurs, de asemenea depuse în termenul legal, prin care a invocat nerespectarea dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, susținând că trebuia luată în considerare la calculul despăgubirilor data întocmirii raportului de expertiză la instanța de fond și nu data întocmirii raportului în faza apelului.
S-a criticat, totodată, decizia recurată pentru greșita respingere a cererii de înlocuire a expertului C.C.M., cu motivarea că fiind calificată ca o cerere de recuzare, ar fi inadmisibilă față de dispozițiile art. 204 C. proc. civ.
Prin recursul său, pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. a criticat decizia instanței de apel ca nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând modificarea în parte a acesteia în sensul reducerii cheltuielilor de judecată acordate reclamantei în primă instanță.
Dezvoltând motivele de recurs, pârâtul a arătat că, așa cum rezultă din considerentele deciziei recurate, reclamanta D.M. a avut doi avocați, cărora le-a achitat un onorariu de 4.000 RON.
Având în vedere că acțiunea reclamantei a fost admisă în parte de prima instanță, pârâtul recurent a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., în sensul micșorării onorariilor celor doi avocați, proporțional cu activitatea fiecăruia.
În subsidiar, pârâtul a susținut că și admițând că nu poate opera prezumția de gratuitate în prestarea serviciilor juridice de către fiu mamei sale (respectiv de către avocatul D.P.I. mamei sale, reclamanta D.M.), instanța de apel ar fi trebuit să observe că erau aplicabile dispozițiile art. 276 C. proc. civ.
Examinând criticile invocate de recurenta reclamantă, raportat la dispozițiile art. 304 pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul declarat de aceasta este nefondat pentru considerentele ce succed:
Critica formulată prin primul motiv de recurs este nefondată. Dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. pe care a fost întemeiat acest motiv de recurs sunt impropriu invocate, deoarece prin act juridic dedus judecății nu se poate înțelege, așa cum susține reclamanta, o probă administrată în cauză.
Împrejurarea invocată, în sensul că nu s-a ținut cont de obiecțiunile la expertiză și s-a refuzat nejustificat încuviințarea unei expertize nu poate justifica invocarea motivului de recurs bazat pe denaturarea actului juridic dedus judecății, prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Într-adevăr, reclamanta D.M. a formulat la 19 octombrie 2012 o cerere de încuviințare a unei contraexpertize, iar la 3 decembrie 2012 a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză efectuat în cauză, obiecțiuni ce au fost încuviințate, alături de cele formulate de pârât, prin încheierea de la termenul din 7 decembrie 2012.
La aceste obiecțiuni toți cei trei experți (P.C., C.C.M. și M.S.) au răspuns, la termenul următor (22 februarie 2013), instanța de apel respingând motivat solicitarea apelantei reclamante privind efectuarea unei contraexpertize.
Potrivit dispozițiilor art. 212 C. proc. civ., expertiza contrarie cerută de una dintre părți, chiar dacă a fost cerută motivat la primul termen după depunerea lucrării, este obligatorie a fi încuviințată de instanță, care apreciază asupra necesității administrării acestei probe numai dacă nu este lămurită prin expertiza făcută.
Prin urmare, nici critica formulată prin cel de-al doilea motiv de recurs al reclamantei vizând refuzul nejustificat al încuviințării unei contraexpertize, circumscrisă motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu este fondată fiind respectate pe deplin de către instanța de apel dispozițiile art. 211-art. 212 C. proc. civ.
Nici motivul de recurs referitor la greșita respingere a probelor cu martori și interogatoriu, solicitate prin încheierea de la 7 octombrie 2011 nu poate fi primit întrucât nu se circumscrie dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel că nu va fi examinat.
Critica recurentei reclamante vizând încălcarea dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 nu este întemeiată.
Instanța de apel a reținut corect că în cauză comisia de experți numită în conformitate cu dispozițiile art. 25 din Legea nr. 33/1994 a respectat criteriul legal, menționat de recurentă, în sensul că evaluarea imobilului supus exproprierii se face în raport de prețurile de tranzacționare ale unor imobile similare, la data efectuării expertizei.
Comisia de experți compusă din experții P.C., C.O. și M.A.S., a avut în vedere toate actele de tranzacționare comunicate instanței de instituțiile statului (respectiv O.C.P.I. și Direcția Impozite și Taxe Locale sector 1), stabilind valoarea despăgubirii pentru exproprierea terenului în suprafață de 401 mp, la data efectuării raportului de expertiză, la 41.704 euro (104 euro/mp).
De asemenea, au fost respectate dispozițiile art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, în sensul că despăgubirea acordată nu este mai mică decât cea oferită de expropriator (de 100 euro/mp).
Odată ce în apel s-a procedat la refacerea probei cu expertiză, în baza efectului devolutiv al acestei căi de atac și în considerarea criticilor formulate de acești apelanți, nu se putea omologa o valoare stabilită la momentul efectuării expertizei la instanța de fond, pentru că s-ar fi încălcat dispozițiile legale menționate.
Nici critica referitoare la refuzul înlocuirii expertei C.C.M. nu este întemeiată.
Instanța de apel a respins corect această solicitare, motivat de faptul că nu au fost învederate motive obiective care să justifice cererea apelantei reclamante, expertul fiind desemnat de instanță conform art. 25 din Legea nr. 33/1994.
Totodată, în condițiile în care la termenul din 7 decembrie 2012 cererea de recuzare a acestui expert a fost respinsă ca tardivă, nefiind formulată în termenul de 5 zile prevăzut de art. 204 C. proc. civ., nu există niciun motiv care să justifice înlocuirea expertului C.C.M., cererea reclamantei apelante fiind corect respinsă la termenul din 22 februarie 2013.
Cererea reclamantei recurente referitoare la neacordarea onorariului avocaților săi și a onorariului achitat pentru expertiza tehnică extrajudiciară nu este fondată.
Instanța de apel nu a încălcat dispozițiile art. 274 alin. (1) și alin. (2) C. proc. civ. atunci când a respins cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată pentru această fază procesuală.
Pe de o parte, onorariul achitat pentru expertiza extrajudiciară realizată de SC E.E. SRL, la solicitarea apelantei reclamante, nu se încadrează în dispozițiile art. 274 alin. (1) și alin. (2) C. proc. civ., care se referă numai la onorariul pentru expertiza judiciară încuviințată de instanță și administrată în condiții de contradictorialitate.
Pe de altă parte, s-a reținut corect că achitarea onorariului de avocat nu a fost dovedită cu vreo chitanță, și sub acest aspect cererea reclamantei apelante fiind justificat respinsă ca nefondată.
Pentru toate aceste considerente, urmează să se respingă recursul reclamantei.
Examinând recursul declarat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R., raportat la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va constata că acesta este fondat pentru considerentele ce succed:
Potrivit dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
Totodată, potrivit art. 276 C. proc. civ., când pretențiile fiecărei părți au fost încuviințate numai în parte, instanța va aprecia în ce măsură fiecare din ele poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, putând face compensarea lor.
Instanța de apel a apreciat nelegal că reclamantei D.M. i se cuvin cheltuielile de judecată în primă instanță în integralitatea lor, având în vedere că acțiunea acesteia s-a admis doar în parte.
În consecință, Curtea va constata că față de soluția dată litigiului, cheltuielile de judecată trebuiau acordate proporțional cu pretențiile admise și, pe cale de consecință, cu culpa procesuală.
Ca atare, urmează ca, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ., pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., să se admită recursul pârâtului (în varianta subsidiară a criticilor) și să se modifice în parte decizia recurată, în sensul obligării pârâtului la 2.400 RON cheltuieli de judecată în primă instanță.
Se vor menține celelalte dispoziții ale deciziei atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta D.M. împotriva deciziei nr. 111/A din 22 martie 2013 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.
Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. împotriva aceleiași decizii.
Modifică în parte decizia recurată, în sensul că obligă pârâtul la 2.400 RON, cheltuieli de judecată în primă instanță.
Menține restul dispozițiilor deciziei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 mai 2014.