Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 545 din 12 februarie 2013, Tribunalul Arad a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții K.I. și K.I.A. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R., având ca obiect despăgubiri.
A anulat în parte hotărârea de stabilire a despăgubirilor din 10 octombrie 2011.
A dispus obligarea pârâtului la plata către reclamanți a sumei de 2.440,62 euro sau echivalentul în RON conform cursului oficial al Băncii Naționale Române la data plății cu titlu de despăgubiri.
A respins restul pretențiilor solicitate, fără cheltuieli de judecată.
De asemenea a dispus obligarea în solidar a reclamanților K.I. și K.I.A. la plata către expertul S.A., a sumei de 1.000 RON, reprezentând diferența din onorariul pentru expertiză.
Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul Arad a reținut că prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 20 februarie 2012, reclamanții K.I. și K.I.A. au chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R., solicitând obligarea acestuia, în calitate de expropriator, la anularea hotărârii de stabilire a despăgubirilor din 10 octombrie 2011 și obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri în sumă de 77.480 euro pentru terenul expropriat în suprafață de 7748 mp.
În motivarea acțiunii au susținut că, în calitate de proprietari ai terenului situat în P., înscris în cartea funciară, în suprafață de 32400 mp, au fost înștiințați că pe o suprafață de 7748 mp urmează a se construi autostrada Arad-Nădlac, iar ca echivalent al parcelei expropriate urmează a li se plăti despăgubiri materiale.
Prin completarea cererii introductive de instanță, depusă la dosar la data de 27 martie 2012, reclamanții au arătat că, astfel cum prevăd dispozițiile art. 31 din Legea nr. 255/2010 actualizată, expertizele de evaluare a terenurilor întocmite în baza H.G. nr. 416/2010 privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul de utilitate publică Autostrada Arad-Nădlac, și prin care, în cazul de față, s-a stabilit o valoare a despăgubirilor în cuantum de 4,61 euro/mp, rămân valabile.
S-a arătat că, prin hotărârea de modificare a H.G. nr. 416/2010 nu se menționează că noile sume stabilite ca despăgubiri ar fi fost stabilite printr-o nouă expertiză.
Au precizat reclamanții că la stabilirea despăgubirilor nu pot fi avute în vedere nici valorile stabilite prin expertizele notarilor publici, întrucât acestea stabilesc niște sume orientative și, nicidecum niște sume care să determine valoarea reală a terenurilor compusă din valoarea de circulație și prejudiciul cauzat proprietarului prin lipsa de folosință.
Prin întâmpinare, pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, susținând, în esență, că despăgubirile stabilite prin hotărârea de expropriere au fost corect calculate.
A arătat că, la momentul promovării proiectului de H.G. nr. 416/2010, procedurile de expropriere aplicabile au fost cele prevăzute de Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de drumuri de interes național, județean și local și de Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 434/2009 pentru acele imobile proprietate privată care se regăsesc pe culoarul de expropriere aferent proiectului.
S-a susținut că în temeiul acestor prevederi expropriatorul a întocmit o documentație tehnico-economică, cuprinzând date privind încadrarea lucrării în planurile de urbanism și amenajare a teritoriului, precum și planuri cu amplasamentul lucrării, care conțin delimitarea suprafețelor și a construcțiilor propuse spre expropriere.
Pârâtul a indicat faptul că, în prezent, cadrul legal în materie de expropriere îl reprezintă Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local.
Potrivit art. 5 din această lege, expropriatorul are obligația de a aproba, prin hotărâre de guvern, lista proprietarilor imobilelor care constituie coridorul de expropriere, așa cum rezultă din evidențele unităților administrativ-teritoriale.
Indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții autostrada Nădlac-Arad au fost aprobați prin H.G. nr. 1480/2009, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 845/8.12.2009, iar prin H.G. nr. 416/2010 s-a aprobat amplasamentul lucrării, declanșarea procedurilor de expropriere pentru imobilele situate pe amplasamentul lucrării, precum și suma globală estimată, cu titlu de despăgubire, în valoare de 63.000.000 RON.
Această sumă a rezultat din raportul de expertiză întocmit de către un expert autorizat A.N.E.V.A.R., angajat de către expropriator, în conformitate cu vechiul cadru legislativ în materie de expropriere. Ulterior suma a fost suplimentată cu 17.500.000 RON.
În raport de prevederile art. 11 din Legea nr. 255/2010, s-a procedat la evaluarea proprietăților imobiliare expropriate de către un evaluator specializat, membru A.N.E.V.A.R., stabilindu-se, în conformitate cu standardul internațional IVS, că suprafața totală ce urmează a fi expropriată este de 865.211 mp, cu o valoare totală a despăgubirilor în cuantum de 684.356,29 RON.
Așadar, a susținut pârâtul că atât timp cât raportul de evaluare a fost întocmit analizând piață specifică a proprietăților imobiliare în cauză, întemeindu-se pe criterii precum: tipul de proprietate, potențialul de a produce venituri, localizare, caracteristicile investitorilor și arendași, gradul de fertilitate al terenului sau echilibrul pieței (cererea, oferta competitiva, etc.), hotărârea de expropriere este temeinică și legală.
Prin concluziile scrise depuse la data de 7 noiembrie 2012, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, motivând că expertiza efectuată în cauză nu este concludentă în stabilirea valorii despăgubirilor, întrucât nu a fost întocmită cu respectarea prevederilor legale.
A mai susținut că această expertiză nu pornește de la prețurile la care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel situate în aceeași unitate administrativă, indicate prin adresa din 8 mai 2012 emisă de un biroul notarial situat chiar în orașul P., ci de la oferte culese de pe internet, irelevante sub aspectul valorii reale.
Pârâtul a solicitat instanței a observa că, în urma apariției Legii nr. 255/2010, valoarea despăgubirilor propuse a fi plătite expropriaților a fost stabilită prin efectuarea unei expertize care respectă cerințele legislative apărute în urma publicării acestei legii, care a fost efectuată de SC E. SRL și care a stabilit o valoare justă ce trebuie acordată persoanelor expropriate.
Din probele administrate în cauză, Tribunalul Arad a reținut că prin hotărârea de stabilire a despăgubirilor din 10 octombrie 2011 a Comisiei de aplicare a Legii nr. 255/2010 s-a dispus exproprierea de la reclamanți a suprafeței de 7748 mp din terenul situat în localitatea P., județul Arad.
Reclamanții au contestat această hotărâre, susținând că suma oferită de expropriator este derizorie atât față de valoarea de circulație a terenurilor, cât și față de sumele oferite pentru alte terenuri, în baza legilor de expropriere anterioare.
Cererea reclamanților s-a întemeiat pe dispozițiile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, conform cărora, expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii stabilite de expropriator se poate adresa instanței judecătorești competente.
Stabilirea despăgubirilor cuvenite în caz de expropriere, chiar dacă aceasta se realizează în temeiul legii speciale, Legea nr. 255/2010, se face în conformitate cu prevederile cadrului normativ general cuprins în Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.
Pentru stabilirea despăgubirilor cuvenite reclamanților, instanța a procedat, conform art. 25 din Legea nr. 33/1994, numind o comisie de trei experți, din care unul desemnat de instanță și câte unul nominalizat de persoana expropriată, respectiv de către pârâtul-expropriator.
Potrivit concluziilor raportului de expertiză, valoarea de circulație a suprafeței de 7748 mp, ar fi de 131.747 RON, echivalentul a 29.027 euro.
Raportul de expertiză a fost semnat cu observații de către dl. expert M.B., care a subliniat faptul că acesta nu are în vedere prețurile de pe piață.
Deși experții au arătat că pentru estimarea valorii de piață, se utilizează două metode, metoda comparațiilor de piață și metoda randament, iar după aplicarea celor două metode, în baza reconcilierii rezultatelor, s-a estimat rezultatul final, instanța a apreciat că suma de 29.027 euro pentru o parcelă de 7748 mp, pentru un teren agricol situat în extravilanul unei localități, care nu este reședință de județ, este una exorbitantă, plasată în afara realității obiective.
În totală contradicție cu aceste concluzii, raportul de evaluare globală a imobilelor valabil pe anul 2012, luat în considerare de notarii publici la autentificarea actelor juridice notariale privitoare la imobile și care are la bază date statistice culese din activitatea notarială din anul precedent 2011 a stabilit pentru orașul P. o valoare de 2.000 euro/ha, ceea ce, în echivalent, înseamnă 0,2 euro/mp, adică 0,9 RON/mp.
Finalitatea procedurii de expropriere este aceea de a stabili o dreaptă (justă) despăgubire, în condițiile în care exproprierea reprezintă o ingerință permisă nu numai de art. 44 din Constituție, dar și de art. 1 Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în măsura în care este fundamentată pe o cauză de utilitate publică.
Or, o dreaptă sau justă despăgubire presupune acordarea către proprietarul expropriat a prețului pe care l-ar fi încasat în cazul în care ar fi vândut de bună voie terenul, acesta fiind prețul pieții, adică prețul cu care se vând sau se cumpără, în mod obișnuit astfel de terenuri.
Despăgubirea pentru bunul expropriat cuprinde nu numai un preț echivalent cu prețul la care s-ar fi vândut, în mod normal bunul, în cazul unei vânzări obișnuite, consimțite de ambele părți, dar și eventualul prejudiciu cauzat proprietarului-vânzător, reprezentat inclusiv de eventualul beneficiu de care a fost lipsit, ca urmare a unei exproprieri intempestive, în raport de lucrările realizate și care urmau să aducă un beneficiu cert și previzibil.
Tribunalul a dispus suplimentarea probatoriilor și a solicitat unui birou notarial situat în apropierea zonei în care se găsește terenul expropriat, să comunice instanței o copie a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în cursul anilor 2011-2012.
Au fost depuse la dosar un număr de 19 contracte, prin care s-au vândut diverse suprafețe de teren, prețurile indicate în cuprinsul fiind actuale.
Dintr-o analiză sumară a acestor contracte s-a reținut că, în cele mai multe cazuri, prețul de vânzare a fost de 1,3 RON/mp.
În unele contracte au putut fi identificate și prețuri mai reduse, respectiv între 0,6-0,9 RON/mp, dar au existat convenții de vânzare a unor terenuri agricole, chiar la prețuri mai ridicate.
Sintagma „prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele” are semnificația de preț plătit efectiv și consemnat, ca atare, în contractele autentice de vânzare-cumpărare și nu ofertele de preț ale agențiilor imobiliare ori prețurile de tranzacționare extrase de la rubricile de vânzări de pe internet și din anunțurile de mică publicitate din zonele locale privind imobilele de același fel, în aceeași unitate administrativ-teritorială. În aceste condiții, concluziile comisiei de experți trebuie să aibă la bază prețurile de tranzacționare a terenurilor de același fel și din aceeași unitate administrativ-teritorială la momentul efectuării lucrării.
Metodele utilizate de experți, respectiv de comparație și randament, nu se regăsesc printre criteriile prevăzute expres și neechivoc de Legea nr. 33/1994 și anume, prețul cu care se vând în mod obișnuit, în zona în discuție, terenuri similare celui expropriat. În cazul în care experții nu au analizat vânzări efective, instanța nu poate ține seama, la stabilirea despăgubirilor, de raportul de expertiză întocmit.
În afară de această valoare de circulație a terenului, tribunalul a reținut a fi pertinente și juste aprecierile din cuprinsul raportului de expertiză conform cărora, în cuantumul despăgubirilor cuvenite trebuie incluse și sumele necesare reclamanților pentru a-și reîntregi proprietatea diminuată ca efect al exproprierii, prin cumpărarea în aceeași zonă, de pe piața liberă, a unei alte suprafețe de teren egală ca întindere cu cea preluată în domeniul public și care cuprind 5% comision.
Prin urmare, instanța a concluzionat că în cadrul despăgubirilor cuvenite reclamanților trebuie inclusă și suma de 116,22 euro, reprezentând procentul menționat din valoarea de circulație a terenului expropriat.
În schimb, nu se justifică includerea în cuantumul despăgubirilor a valorii pierderii producției agricole pentru un an de zile.
Din întreg ansamblul probator administrat în cauză, nu a rezultat că la momentul exproprierii terenul ar fi fost cultivat și că, urmare a exproprierii, reclamanții nu ar mai fi putut să culeagă recolta, adică roadele muncii depuse.
De altfel, nu a rezultat că terenul în litigiu ar fi fost cultivat până la momentul la care a intervenit exproprierea, astfel că acordarea de despăgubiri pentru pretinsul prejudiciu eventual și incert, legat de imposibilitatea cultivării terenului expropriat, nu își are nicio fundamentare legală.
De asemenea, nu se justifică nici acordarea unor despăgubiri suplimentare pentru dauna provocată, ca urmare a interdicției de construire pe lățimea benzii de siguranță și protecție, atâta timp cât terenul expropriat a fost teren agricol, iar reclamanții nu au făcut dovada că a fost aprobat un plan urbanistic zonal care anterior exproprierii nu a schimbat categoria de folosință a terenului, din teren agricol extravilan în teren cu construcții.
Având în vedere că părțile au suportat onorariile experților, iar acțiunea a fost admisă în parte, în baza art. 276 C. proc. civ., cheltuieli legate de expertiză au fost compensate.
Întrucât reclamanții nu au achitat diferența onorariul de expert, instanța a dispus obligarea în solidar a acestora, la plata către expertul S.A. a sumei de 1.000 RON reprezentând diferența din onorariul pentru expertiză.
Împotriva sentinței civile nr. 545 din 12 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul Arad au declarat recurs reclamanții K.I. și K.I.A. solicitând admiterea acestuia și, pe cale de consecință, modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii și obligării pârâtului la plata despăgubirilor potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză, cu cheltuieli de judecată.
La termenul de judecată din 30 mai 2013, instanța de control judiciar a calificat calea de atac, ca fiind apel.
În motivarea căii de atac, reclamanții au arătat că argumentarea primei instanțe cu privire la admiterea în parte a acțiunii are la bază doar adresa Biroului Notarului Public D., instanța luând în considerare valoarea de 3.000 euro/ha ca fiind elocventă pentru stabilirea valorii de circulație a suprafeței expropriate, înlăturând concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, din care a rezultat că valoarea de despăgubire pentru terenul expropriat este de 30.475 euro, această valoare cuprinzând atât valoarea de circulație cât și daunele cauzate proprietarului.
În ceea ce privește daunele datorate proprietarului, prima instanță a reținut că pârâtul le datorează reclamanților, dar, prin dispozitiv nu le-a acordat.
Privitor la cheltuielile de judecată pe care prima instanță le-a compensat, reclamanții au susținut că o asemenea compensare este nejustificată în condițiile în care, potrivit art. 274-art. 276 C. proc. civ., admițându-se în parte acțiunea, pârâtul trebuia să fie obligat la plata onorariului de expert.
Reclamanți au invocat faptul că o valoarea medie de piață pentru terenurile extravilane din jurul orașului P. este de 10 euro/mp.
Potrivit art. 31 din Legea nr. 255/2010 actualizată, „orice documentație tehnică sau de evaluare realizată ori aflată în curs de realizare anterior intrării în vigoare a prezentei legi se consideră valabilă”, ceea ce înseamnă că expertizele de evaluare a terenurilor întocmite în baza H.G. nr. 416/2010 privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul de utilitate publică „Autostrada Arad-Nădlac” rămân valabile.
Pentru terenul în cauză s-a stabilit prin hotărârea sus menționată o valoare a despăgubirilor de 4,34 euro/mp.
Prin decizia nr. 147/A din 17 octombrie 2013, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a admis apelul declarat de reclamanții K.I. și K.I.A. împotriva sentinței civile nr. 545 din 12 februarie 2013 a Tribunalului Arad.
A schimbat în parte sentința tribunalului, în sensul că a dispus obligarea pârâtului la plata sumei de 130.114 RON, cu titlu de despăgubiri către reclamanți pentru exproprierea suprafeței de 7748 mp teren.
Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței Tribunalului Arad.
A fost obligat pârâtul la plata către reclamanți a sumei de 1.750 RON, cheltuieli de judecată.
Instanța de apel a reținut că reclamanții au invocat greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor din Legea nr. 33/1994 privind stabilirea despăgubirii, urmare a faptului că nu s-au avut în vedere criteriile imperative prevăzute de lege la determinarea cuantumului despăgubirii, ce trebuie să se compună din valoarea reală a imobilului și prejudiciul cauzat proprietarului prin expropriere.
De asemenea, art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, aplicabil potrivit art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010, statuează că „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite”, iar alin. (2) al aceluiași articol prevede că „la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.”
Din cuprinsul actelor normative mai sus menționate, care sunt în concordanță cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și jurisprudența C.E.DO. în materie, a rezultat consacrarea legislativă a caracterului just al despăgubirii pentru imobilele expropriate, precizându-se explicit că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului, stabilind obligația legală atât în sarcina instanței, cât și în sarcina experților de a ține seama de prețul cu care se vând, de regulă, imobilele similare (de același fel, cu aceleași caracteristici) în zona respectivă.
Așa cum s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție în decizii de speță (decizia nr. 572/2012), valoarea de piață a imobilului expropriat, se impune a fi determinată în raport de toate caracteristicile bunului, prin raportare la amplasamentul acestuia, destinația terenului la momentul evaluării, categoria localității, poziționarea față de localități și căile de acces, echiparea tehnică edilitară a zonei, restricții de folosire, iar nu perspectiva unei dezvoltări viitoare.
Or, în speță, prima instanță nu s-a conformat dispozițiilor legale mai sus menționate, în sensul că nu a stabilit despăgubirea pe baza raportului de expertiză cerut de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, care să aibă în vedere valoarea reală a imobilului și prejudiciul cauzat, precum și prețul cu care se vând imobile similare.
În raportul de expertiză întocmit în fața primei instanțe s-a arătat în mod expres că abordarea prin comparație a avut în vedere oferte de pe piața imobiliară, fiind indicate 5 oferte de vânzare pentru terenuri extravilane agricole.
S-a reținut că nu au fost avute în vedere prețurile cu care s-au vândut imobile similare la data întocmirii raportului de expertiză, conform prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
Nici în cadrul raportului de expertiză suplimentar, și nici în cadrul opiniei separate a expertului M.B., valoarea terenului în discuție nu a fost determinată conform dispozițiilor menționate mai sus.
Or, prima instanță era obligată să dispună efectuarea unei expertize potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
Pentru aceste considerente, instanța de apel a dispus completarea probatoriului prin efectuarea unei expertize de către trei experți care să stabilească despăgubirea conform art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 raporat la art. 26 din Legea nr. 33/1994.
După depunerea raportului de expertiză la dosar, niciuna dintre părți nu a formulat obiecțiuni (critici) cu privire la această lucrare științifică.
Din raportul de expertiză întocmit în etapa procesuală a apelului, a rezultat că cei trei experți au determinat valoarea terenului expropriat prin comparația vânzărilor unor imobile similare, ajungând la concluzia că această valoare este de 130.114 RON.
În ceea ce privește daunele suferite de proprietar ca urmare a exproprierii, instanța a constatat că în cadrul raportului de expertiză din apel (prin trimiterea la concluziile raportului de expertiză întocmit în fața primei instanțe) a fost evaluată dauna pentru redobândirea aceleiași suprafețe de teren.
Însă, instanța de apel a apreciat că aceasta este inclusă în valoarea de piață a terenului expropriat, taxele și comisioanele ce ar trebui achitate pentru o achiziție imobiliară, nefiind determinate de măsura exproprierii.
Prin urmare, instanța de control judiciar a apreciat că nu se impune acordarea sumei de 6.572 RON cu acest titlu.
S-a mai reținut și că nu a rezultat existența altor prejudicii certe pe care să le fi suferit reclamanții-apelanți prin măsura exproprierii.
Împotriva deciziei nr. 147/A din 17 octombrie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, a declarat recurs pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R., Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, care a formulat critici sub următoarele aspecte:
Un prim motiv de recurs vizează faptul că instanța de apel a stabilit în mod eronat elementele prejudiciului datorat de stat persoanelor expropriate, în raport de dispozițiile legale incidente, respectiv art. 5 și art. 11 din Legea nr. 255/2010, precum și art. 771 din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc.
Astfel, despăgubirea propusă și neacceptată de expropriat se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite. Ambele componente au fost avute în vedere la stabilirea cuantumului despăgubirilor propuse a fi plătite de către pârâtul statul român prin C.N.A.N.D.R. Valoarea la care se vând imobilele de același fel rezultă din însăși raportul de evaluare întocmit pentru aceste terenuri și este mai mică decât cea propusă de expropriator spre a fi plătită.
Prețul de piață stabilit prin raportul de evaluare care a stat la baza propunerii despăgubirilor este unul corect, în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare și sunt susținute și de exemple de oferte de vânzare a terenurilor în zona. Au fost respectate actele normative emise în vederea exproprierii, respectiv H.G. nr. 1480/2009 și H.G. nr. 416/2010, în cadrul cărora a fost prevăzută și suma globală estimata cu titlu de despăgubire în valoare de 63.000 RON, sumă rezultată din raportul de expertiză întocmit de către un expert autorizat A.N.E.V.A.R., suma totală necesară fiind de 80.500 RON.
Raportul a fost întocmit și cuprinde elementele constitutive ale valorii despăgubirilor, așa cum sunt ele prevăzute de Legea nr. 33/1994, adică prețul la care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel și contravaloarea prejudiciului proprietarului prin faptul exproprierii.
Raportul de evaluare pentru estimarea valorii de despăgubire a fost întocmit conform Legii nr. 255/2010 și reglementărilor privind Standardele Internaționale de Evaluare. Valoarea de despăgubire a fost estimată conform prevederilor Legii nr. 255/2010 și Legii 33/1994 și conform standardului internațional IVS 1, reprezentând o valoare specială a terenurilor compusă din valoarea reală a imobilului și prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite.
Preeminența interesului general, conform art. 2 alin (1) lit. l) al Legii nr. 554/2004 privind contenciosului administrativ, este: „interesul care vizează ordinea de drept și democrația constituționala, garantarea drepturilor, libertăților și îndatoririlor fundamentale ale cetățenilor” și determină prevalarea în fața interesului privat al proprietarilor, însă determină, totodată, o justă și imediată despăgubire care, în concret, are aptitudinea de a fi mai însemnată decât valoarea de piață a imobilului.
În fine, un ultim aspect vizează faptul că raportul de evaluare a fost întocmit analizând piața specifică a proprietăților imobiliare în cauză, întemeindu-se pe criterii precum: definirea pieței (tipul de proprietate, potențialul de a produce venituri, localizare, caracteristicile investitorilor și arendași), gradul de fertilitate al terenului sau echilibrul pieței (cererea estimată, oferta competitivă, etc.).
Apărătorul intimatelor-reclamante a invocat excepția nulității recursului formulat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R., față de neîncadrarea criticilor expuse în motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc. civ. precizând că, în opinia sa, criticile din recurs reprezintă doar o reiterare a celor din apel.
Excepția nulității recursului este nefondată.
Examinând susținerile recurentului, Înalta Curte constată că acestea privesc aspecte de nelegalitate, în sensul aplicării greșite a dispozițiilor art. 5 și art. 11 din Legea nr. 255/2010, precum și art. 771 din Legea nr. 571/2003, privind C. fisc., cu modificările și completările ulterioare.
Așa fiind, dispozițiile art. 306 C. proc. civ., nu sunt incidente, deoarece criticile invocate de recurent pot fi subsumate dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și urmează să fie analizate din această perspectivă, existând posibilitatea încadrării criticilor, conform art. 306 alin. (3) din același cod.
În consecință, excepția nulității recursului urmează a fi respinsă.
Recursul este nefondat și urmează a fi respins pentru considerentele ce succed:.
Examinând actele și lucrările dosarului, precum și susținerile părților, Înalta Curte, constată că hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Timișoara este legală, soluționând corect raportul juridic dedus judecății.
Sunt neîntemeiate criticile recurentului-pârât privind greșita aplicare a dispozițiilor art. 5 și art. 11 din Legea nr. 255/2010, precum și art. 771 din Legea nr. 571/2003, privind C. fisc., cu modificările și completările ulterioare, în raport cu dispozițiile Legii nr. 33/1994.
Astfel, deși se susține că trebuiau aplicate numai art. 5 și art. 11 din Legea nr. 255/2010 este de menționat că actul normativ indicat face trimitere expresă la art. 21-art. 27 din Legea nr. 33/1994, ceea ce înseamnă că, în mod corect au procedat instanțele anterioare, soluționând acțiunea reclamanților.
Potrivit dispozițiilor art. 26 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 33/1994: „Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane de același fel în unitatea administrativ-teritorială la data întocmirii raportului de expertiză precum și de daunele aduse proprietarului, sau după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia”.
Așadar, în ceea ce privește prima componentă a despăgubirii, respectiv „valoarea reală” a bunului expropriat, s-a apreciat de către instanță că această valoare este determinată de prețul cu care se vând imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială la data întocmirii raportului de evaluare, iar la calcularea cuantumului despăgubirilor trebuie avute în vedere inclusiv daunele aduse proprietarului.
Este neîndoielnic că pârâtul a respectat dispozițiile legale incidente în ceea ce privește etapele exproprierii, avându-se în vedere H.G. nr. 1480/2009, privind indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții și H.G. nr. 416/2010 privind amplasamentul lucrării, declanșarea procedurilor de expropriere și suma globală estimată cu titlu de despăgubire.
Chiar dacă recurentul susține că a respectat procedura de expropriere prevăzută de Legea nr. 255/2010, inclusiv cu privire la evaluarea despăgubirii ce trebuia acordată reclamantei, această situație nu poate înlătura constatările instanței privind cuantumul despăgubirii, stabilite în conformitate cu dispozițiile legale, prin raportare la prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză.
Înalta Curte constată că, în mod corect instanța de apel a reținut ca fiind aplicabile în speță prevederile Legii nr. 255/2010, însă, în ceea ce privește stabilirea cuantumului despăgubirilor de către instanță sunt aplicabile dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, la care face trimitere în mod expres, chiar Legea nr. 255/2010.
Sub acest aspect, instanța de apel nu a ignorat raportul dintre legea generală în materia exproprierii (Legea nr. 33/1994) și cea specială (Legea nr. 255/2010), astfel cum în mod greșit, indirect susține recurentul-pârât, ci a stabilit corect că aspectele derogatorii se regăsesc în actul normativ special în ce privește evaluarea despăgubirilor în faza administrativă.
La această concluzie conduce interpretarea corelată și sistematică a legii din care rezultă procedura de urmat pentru fiecare din etapele exproprierii.
Astfel, în Capitolul III referitor la întocmirea documentațiilor cadastrale de către expropriator este reglementată și modalitatea de evaluare a imobilelor expropriate la un moment anterior chiar constituirii comisiei pentru verificarea dreptului de proprietate.
În acest sens, prin dispozițiile art. 11 alin. (7) din Legea nr. 255/2010, se stabilește că „înainte de data începerii activității comisiei prevăzute la art. 18, un expert evaluator specializat în evaluarea proprietăților imobiliare, membru al A.N.E.V.A.R. din România, va întocmi un raport de evaluare a imobilelor expropriate pentru fiecare unitate administrativ-teritorială, pe fiecare categorie de folosință, raport care se va întocmi avându-se în vedere expertizele actualizate ale camerelor notarilor publici”.
Rezultă că aceste dispoziții la care face trimitere recurentul-pârât au în vedere o evaluare estimativă realizată în faza administrativă a exproprierii, în termeni generali și ținându-se seama de criterii mai largi, vizând unitatea administrativ-teritorială în care sunt situate imobilele și categoria de folosință a bunului, iar nu de caracteristici concrete care sunt luate în considerare atunci când este vorba de exproprierea unei anume suprafețe de teren (când evaluarea se realizează, de exemplu, și în funcție de utilități, servituți, căi de acces, modalitatea de exploatare propriu-zisă).
De aceea, evaluarea proprietăților imobiliare prin raportare la expertizele notarilor publici, realizată în faza administrativă a exproprierii, nu se poate aplica și pentru procedura judiciară, în cadrul căreia instanța de judecată are de analizat, cu referire la un anumit imobil, dacă despăgubirile reflectă valoarea de circulație a bunului și acoperă inclusiv prejudiciul produs prin expropriere.
În acest sens, dispozițiile art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 făcând trimitere la art. 21-art. 27 din Legea nr. 33/1994, în ceea ce privește stabilirea despăgubirilor, nu pot fi înțelese, cum pretinde recurentul-pârât ca vizând doar aspecte de ordin procedural ale soluționării acțiunii în despăgubiri.
Față de mențiunea expresă a normei speciale, care face trimitere la norma generală este evident că la stabilirea cuantumului despăgubirilor în procedura judiciară trebuie avute în vedere, criteriile reglementate de art. 26 și art. 27 din Legea nr. 33/1994, vizând prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel, precum și daunele aduse proprietarului, pentru că legiuitorul a înțeles ca în procedura jurisdicțională să nu deroge de la norma generală.
Așa fiind este corectă aprecierea instanței de apel conform căreia este incident art. 26 din Legea nr. 33/1994, privitor la criteriile în raport de care trebuie evaluate despăgubirile, așa încât, sub acest aspect, criticile din recurs nu sunt fondate.
Toate textele invocate de recurent referitoare la evaluarea din Legea nr. 255/2010 și Normele metodologice de aplicare a acestei legi se referă la evaluarea făcută anterior exproprierii, iar nu la stabilirea despăgubirilor de către instanță, în caz de contestare a hotărârii expropriatorului, așa cum în mod corect a statuat și instanța de apel cu privire la această chestiune.
Instanța de apel a statuat că se impune acordarea către reclamanți a unei sume mai mari decât cea stabilită de expropriator cu titlu despăgubire pentru terenul în suprafață de 7748 mp teren făcându-se astfel aplicarea art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, în raport de probele administrate.
Finalitatea procedurii de expropriere este aceea de a stabili o dreaptă (justă) despăgubire, în condițiile în care exproprierea reprezintă o ingerință permisă nu numai de art. 44 din Constituție, dar și de art. 1 Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în măsura în care este fundamentată pe o cauză de utilitate publică.
Or, o justă despăgubire presupune acordarea proprietarului expropriat a prețului pe care l-ar fi încasat în cazul în care ar fi vândut de bună voie terenul, acesta fiind prețul pieții, adică prețul cu care se vând sau se cumpără, în mod obișnuit astfel de terenuri.
În mod constant s-a statuat în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție în decizii de speță (decizia civilă nr. 572/2012) că valoarea de piață a imobilului expropriat se impune a fi determinată în raport de toate caracteristicile bunului prin raportare la amplasamentul acestuia; destinația terenului la momentul evaluării; categoria localității; poziționarea față de localități și căile de acces; echiparea tehnică edilitară a zonei; restricții de folosire, iar nu de perspectiva unei dezvoltări viitoare.
Așa fiind, instanța de apel a respectat criteriile legale privind stabilirea despăgubirii ce se cuvine reclamanților pentru terenul expropriat.
Referirea la dispozițiile art. 771 din Legea nr. 571/2003, privind C. fisc., implică o etapă anterioară contestării în fața instanței de judecată, astfel încât acestea nu permit înlăturarea constatărilor efectuate în faza judiciară privind cuantumul despăgubirii.
Este nefondată și susținerea că interesul general, așa cum este definit în art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, primează în raport cu interesul particular, deoarece acest argument nu poate merge până la încălcarea dispozițiilor legale aplicabile, respectiv art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
Așa fiind, constatând că au fost respectate criteriile de acordare a despăgubirilor, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârât, ca nefondat.
Văzând și dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora „partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată”, în raport de solicitarea reprezentantei intimaților-reclamanți, avocat L.S., și de înscrisurile depuse la dosar recurs, Înalta Curte va dispune obligarea recurentului-pârât la 3.288 RON, cheltuieli de judecată către intimații-reclamanți K.I.A. și K.I.
PENTU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepția nulității recursului invocată de intimații-reclamanți K.I.A. și K.I.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R., Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara împotriva deciziei nr. 147/A din 17 octombrie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă.
Obligă pe recurentul-pârât la 3.288 RON, cheltuieli de judecată către intimații-reclamanți K.I.A. și K.I.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 mai 2014.