Asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj sub nr. 2672/117/2009 la data de 5 mai 2009, reclamantul M.I., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A, sub autoritatea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii prin Direcția Regională Drumuri și Poduri Cluj, a solicitat să se dispună obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri echitabile pentru repararea prejudiciului cauzat ca urmare a exproprierii terenului în suprafață de 2.900 mp situat în intravilanul localității Gilău, precum și casei de locuit edificată pe acesta, construită din BCA, cu fundație de beton, șarpantă de lemn, învelitoare tablă aluminiu, regim de înălțime D+P, compartimentată astfel: demisol, adăpost protecție civilă, parter-2 camere, bucătărie, cămară, hol, baie și terasă, imobile înscrise în C.F. nr. 6405 Gilău nr. top. comas. 5198/14, 5198/15, despăgubiri pe care le evaluează la suma de 227.500 euro plătibile în RON la cursul BNR, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Prin Sentința civilă nr. 306 din 18 iunie 2013 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr. 2672/117/2009 s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul M.I. împotriva pârâtului Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. și în consecință:
A fost obligat pârâtul la plata în favoarea reclamantului a sumei de 88.028 euro echivalent în RON la data plății cu titlu de despăgubiri aferente imobilului înscris în CF 6405 nr. top. comasat 5198/14, 5198/15, tarla 17, parcela 25, situat în localitatea Gilău, număr cadastral 2940, compus din teren și casă (demolată, în prezent) ce a format obiectul exproprierii prin Hotărârea nr. 10 din 09 ianuarie 2009 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 din cadrul Consiliului local Gilău.
S-au compensat onorariile de expertize.
A fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.
A fost obligat pârâtul să plătească experților Ș.M.R. și B.V. câte 500 RON reprezentând onorariu expert.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin Hotărârea nr. 10 din 09 ianuarie 2009, emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 - Consiliul local Gilău, s-a aprobat acordarea de despăgubiri pentru imobilul expropriat situat în loc. Gilău, categoria de folosință arabil intravilan, tarlaua 17, parcela 25, identificat prin număr cadastral 2490, compus din imobil-teren în suprafață de 2.388 mp, din suprafața totală de 2.900 mp, conform măsurătorilor din care proprietarului îi rămâne suprafața de 512 mp și imobil-construcție, cu suprafața desfășurată de 106 mp.
Persoana propusă în vederea acordării despăgubirii a fost S.I.P., iar despăgubirile propuse au fost evaluate la suma de 320.819,83 RON, reprezentând echivalentul a 77.520,80 euro, avându-se în vedere cursul de 1 euro = 4,1385 RON din data de 08 ianuarie 2009.
În cauză, a fost întocmit un raport de expertiză tehnică judiciară de către comisia de experți formată din experții B.V., Ș.M.R. și L.S.N., din care rezultă că imobilul în litigiu este situat în intravilanul com. Gilău, str. Braniștei f. n., fiind înscris în CF nr. 6405 Gilău, sub A+1, nr. top. comasat 5198 din 14 și 5198 din 15 format din casă compusă din: la demisol: hol, adăpost protecție civilă; la parter: 2 camere, bucătărie, cămară de alimente, hol, baie, terasă, curte și grădină în suprafață de 2.900 mp, având ca proprietar tabular pe reclamantul M.I.
Inițial, terenul a fost cuprins în titlul de proprietate nr. 28864/1035 din 28 aprilie 2000, arabil intravilan, tarla 17, parcela 25, titular fiind S.I.P., de la care a cumpărat reclamantul M.I. Exproprierea s-a făcut fără să se verifice situația de carte funciară a imobilului.
Cu ocazia evaluării imobilului, comisia de experți a reținut că evaluarea construcției stabilită de comisia de expropriere la suma de 47.432,00 euro (447,32 euro/mp) este una corectă. În privința terenului în suprafață de 2.388 mp care a fost expropriat, comisia de experți a stabilit o valoare de 94,84 RON/mp, astfel că a rezultat o valoare de 226.478 RON, echivalent a 53.644 euro.
Pârâtul a înțeles să formuleze obiecțiuni la raportul de expertiză, doar în ce privește evaluarea terenului, solicitând refacerea raportului întocmit, motivat de faptul că experții nu au justificat opțiunea alegerii metodei determinării despăgubirii prin raportare la prețul pieței (metoda "comparației directe" în defavoarea metodei "bonității"), comparabilele folosite se raportează exclusiv la oferte de vânzare pur speculative, nu la contracte de vânzare-cumpărare pentru terenuri din aceeași localitate.
Răspunzând obiecțiunilor formulate de părți, comisia de experți a precizat, că valoare terenului la data de 05 martie 2013 este de 40.596 euro, stabilind o valoare de 17 euro/mp. S-a arătat că valoarea de piață a fost stabilită prin aplicarea metodei comparațiilor de piață, desigur cu aplicarea unor corecții care s-au impus în raport de ofertă, localizare, condiții de piață, dimensiuni, caracteristici fizice, utilități, zonare.
Potrivit dispozițiilor art. 22 alin. (3) din Legea nr. 225/2010, act normativ prin care s-a abrogat expres Legea nr. 198/2004, acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol, respectiv cea avută în vedere în prezenta speță, când beneficiarul despăgubirii contestă cuantumul acesteia, se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii.
Instanța a apreciat că raportul de evaluare efectuat respectă dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, conform cărora, la stabilirea despăgubirilor, experții precum și instanța, vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobile de același fel, la data întocmirii raportului de expertiză, iar pe de altă parte, prețul de piață se determină în raport de cerere și ofertă, or, dată fiind criza financiară, cererea a scăzut în mod semnificativ.
De asemenea, la întocmirea acestui raport s-au luat în considerare oferte având ca obiect terenuri situate în aceeași zonă cu cel evaluat.
Având în vedere considerentele și temeiurile legale mai sus arătate, la împrejurarea că reclamantul a solicitat stabilirea despăgubirilor la suma de 227.500 euro, tribunalul a apreciat că pretențiile formulate de reclamant sunt parțial întemeiate, astfel încât a admis în parte acțiunea civilă promovată, potrivit dispozitivului sentinței.
În temeiul dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., raportat la soluția adoptată, pârâtul fiind partea căzută în pretenții, a fost obligat să plătească reclamantului suma de 2.000 RON, cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial, compensându-se onorariile de expertize.
Instanța a obligat pârâtul să plătească experților Ș.M.R. și B.V. câte 500 RON reprezentând onorariu expert, neachitat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, recalificat apel, pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.
În apel, s-a încuviințat administrarea probei cu înscrisuri.
Astfel, în vederea obținerii de informații referitoare la prețul de tranzacționare având ca obiect imobile similare cu cel în litigiu, instanța de apel a pus în vedere ambelor părți să facă demersuri pentru a depune la dosar contracte de vânzare-cumpărare privind terenuri situate în zone apropiate terenului în litigiu, însă părțile nu au depus astfel de contracte, până la finalizarea cercetării judecătorești în cauză. De asemenea, la termenul de judecată din 24 octombrie 2013 s-a emis o adresă în același sens către Primăria comunei Gilău, răspunsul la adresă fiind depus la dosar, la termenul de judecată din 14 noiembrie 2013 încuviințându-se și emiterea unei adrese către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Cluj, răspunsul la această adresă aflându-se la dosar apel.
Prin Decizia civilă nr. 229A din 12 decembrie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă, apelul pârâtului a fost respins ca nefondat.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut următoarele:
Critica formulată prin apelul declarat de către pârât privește modul în care instanța de fond a stabilit valoarea terenului expropriat de la reclamant prin Hotărârea nr. 10 din 09 ianuarie 2009 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 Gilău.
Motivul pentru care s-a apreciat de către pârât că valoarea terenului a fost stabilită eronat de către instanța de fond este acela că s-a avut în vedere la stabilirea valorii un raport de expertiză tehnică judiciară întocmit nelegal, cu nerespectarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Analizând raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit în dosarul primei instanțe și răspunsurile la obiecțiunile formulate la acest raport, instanța de apel a constatat că valoarea terenului a fost stabilită de către experți prin metoda comparațiilor de piață, experții raportându-se la oferte de vânzare-cumpărare privind terenuri similare cu cel în litigiu.
Justificarea utilizării acestei metode rezultă din cuprinsul lucrării, experții arătând că s-au raportat la oferte de vânzare-cumpărare având în vedere inexistența unor contracte autentice de vânzare-cumpărare care să aibă ca obiect terenuri similare cu cel în litigiu, încheiate în perioada în care s-a efectuat expertiza.
De asemenea, s-a constatat că motivat experții au arătat de ce nu au putut fi avute în vedere contractele autentice de vânzare-cumpărare depuse la dosar de către pârât.
Cu toate acestea, acceptându-se interpretarea conturată în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție și a Curții de Apel Cluj în sensul că raportat la prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 la care se face trimitere prin art. 9 din Legea nr. 198/2004, curtea de apel a apreciat că se impune ca la calcularea cuantumului despăgubirilor experții și instanța să țină seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială; în acest sens, s-au încuviințat probe suplimentare în apel, parțial la solicitarea apelantului și parțial din oficiu, în virtutea dispozițiilor art. 129 C. proc. civ.
Din probațiunea încuviințată și administrată de către instanță, a rezultat însă că nu există contracte de vânzare-cumpărare autentice încheiate în perioada de referință, având ca obiect imobile similare cu cel în litigiu, nici părțile în cauză nefiind în măsură să obțină și să depună la dosar astfel de contracte.
În aceste condiții, având în vedere faptul că reclamantul are dreptul la verificarea justeței cuantumului despăgubirii stabilite pe cale extrajudiciară de către expropriator, astfel cum se precizează, de altfel, în mod expres în cererea de apel, instanța a apreciat că singura modalitate în care se poate face această verificare este prin luarea în considerare a unei lucrări tehnice de specialitate, așa cum se prevede de altfel la art. 9 din Legea nr. 198/2004 coroborat cu art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994.
În lipsa unor contracte autentice de vânzare-cumpărare la care să se raporteze experții și instanța pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor conform art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, nu se poate pune problema încuviințării solicitării de întocmire a unui nou raport de expertiză având ca obiectiv evaluarea terenului în litigiu și nici a nelegalității raportului de expertiză întocmit deja în cauză.
Sunt de avut în vedere în cauză și prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dreptul la un proces echitabil stipulat de acest text de lege implicând și dreptul de soluționare a cauzei într-un termen rezonabil. Or, astfel cum rezultă din cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, aceasta a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj la data de 05 mai 2009, hotărârea atacată fiind pronunțată la data de 18 iunie 2013. Prelungirea procesului și în faza apelului trebuie deci a fi temeinic justificată, în lipsa unor probe suplimentare care să justifice refacerea raportului de expertiză întocmit și avut în vedere de către instanța de fond, neputând fi reținute astfel de motive.
Referitor la invocarea de către pârât a încălcării dispozițiilor art. 129 C. proc. civ. de către tribunal, prin aceea că aceasta și-a întemeiat hotărârea pe o greșeală gravă de fapt și de drept, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate, respectiv a expertizei tehnice, instanța de apel a găsit neîntemeiat și acest motiv de apel.
Din dosarul primei instanțe a rezultat că tribunalul a făcut demersurile prevăzute de al art. 129 alin. (5) C. proc. civ., în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale, fiind încuviințate cererile în probațiune formulate de părți; s-a apreciat că în ceea ce privește rolul activ al instanței trebuie a fi avute în vedere și prevederile art. 129 alin. (51) C. proc. civ. care stipulează că părțile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care părțile nu le-au propus și administrat în condițiile legii.
Totodată, având în vedere invocarea încălcării dispozițiilor art. 129 C. proc. civ. de către prima instanță, s-a constatat că pârâtul apelant nu și-a trimis reprezentant în fața instanței de apel la niciunul dintre termenele de judecată stabilite în cauză și nu a răspuns în niciun fel solicitării instanței de a depune la dosar alte contracte autentice de vânzare cumpărare.
De asemenea, acesta nu și-a exprimat în niciun fel poziția procesuală față de probațiunea administrată din oficiu de către instanță. Or, art. 129 alin. (1) C. proc. civ. stabilește obligații și în sarcina părților, nu numai a instanței de judecată, acestea având îndatorirea să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului și să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător și să-și probeze pretențiile și apărările.
Având în vedere considerentele de mai sus, curtea de apel, în temeiul art. 296 C. proc. civ. a respins apelul pârâtului ca nefondat, făcându-se și aplicarea dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., în privința cheltuielilor de judecată efectuate de intimat în apel.
În termen legal, împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prevalându-se de dispozițiile art. 304 pct. 9 teza ultimă C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul a susținut că instanța de apel a pronunțat hotărârea cu nesocotirea dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 198/2004 coroborate cu art. 26 din Legea nr. 33/1994 și art. 129 C. proc. civ.
Astfel, se arată că potrivit art. 9 din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri naționale, verificarea justeței cuantumului despăgubirii se realizează în condițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994 "la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia."
Recurentul susține că prin cererea de apel a evidențiat faptul că valoarea de 17 euro/mp, care a fost omologată de către tribunal, a fost determinată în cuprinsul celui de-al 4-lea "Răspuns la obiecțiuni", care a fost întocmit în anul 2013, prin raportare la ofertele de vânzare identificate pe internet și la contracte de vânzare încheiate în 2009.
Ca atare, în opinia sa, expertiza a fost întocmită cu nesocotirea cerințelor imperative referitoare la verificarea cuantumului despăgubirilor datorate pentru expropriere.
În aceste condiții, recurentul arată că în mod just a criticat prin motivele de apel încălcarea legii de către instanța fondului; astfel, a invocat încălcarea rolului activ de către tribunal, dar nu din perspectiva care a fost reținută de către instanța de apel, respectiv aceea a neîncuviințării probatoriilor (aspect neinvocat de către apelantă), ci din perspectiva modului complet eronat în care instanța de fond a apreciat probele administrate.
Astfel, se arată de recurentul-pârât că a administrat în cauză înscrisuri pertinente, care, prin ele însele erau suficiente pentru ca instanța fondului și, ulterior, instanța de apel să constate caracterul nelegal al raportului de expertiză efectuat la prima instanță; astfel, la dosar au fost depuse contracte de vânzare-cumpărare încheiate în anii 2008 - 2012, lucrarea de evaluare s-a realizat pe parcursul anilor 2010 - 2013 și, în raport de data ultimei opinii exprimate de către experții judiciari, rezultă că nu putea constitui elemente pertinente de analiză decât contractele care au fost încheiate cel mai târziu în anul 2012; or, în cauză, experții au stabilit despăgubirea la momentul martie 2013 prin raportare la valori care sunt proprii anului 2009.
În acest context, recurentul învederează că instanța de apel trebuia să dispună refacerea raportului judiciar.
Faptul că în apel, în pofida demersurilor întreprinse de către instanța de judecată, nu s-au putut administra contracte încheiate în anul 2013 nu justifică soluția de menținere a unei sentințe civile pronunțate în mod evident cu încălcarea normei imperative cuprinse în art. 26 din Legea nr. 33/1994, deoarece fiind probată nelegalitatea raportului de expertiză efectuat la tribunal, instanța de apel era obligată să dispună refacerea probei.
Instanța de apel trebuia să dispună verificarea justeței cuantumului despăgubirii prin raportare la prețul cu care s-au vândut imobile similare în proximitatea momentului întocmirii raportului (recurenta depunând contracte încheiate în anii 2011 - 2012); prin urmare, despăgubirea determinată prin raportare la momentul 2009 nu poate fi reținută în cauză.
Recurentul apreciază că principiul legalității primează în raport cu principiul soluționării dosarului într-un termen rezonabil, cu atât mai mult cu cât nu recurentului pârât i se poate reproșa faptul tergiversării soluționării dosarului. Cu alte cuvinte, faptul că litigiul a fost înregistrat pe rolul instanțelor naționale în anul 2009 nu poate justifica o judecată "pripită" (în baza căreia bugetul de stat poate fi prejudiciat cu suma de 10.508 euro, sumă ce reprezintă diferența dintre despăgubirea stabilită de către expropriator și aceea stabilită pe cale judiciară în mod nelegal); ca atare, "prelungirea procesului și în faza apelului" era temeinic justificată, contrar celor reținute de instanța de apel.
Pe de altă parte, constatarea nelegalității raportului efectuat la tribunal este prin sine însăși suficientă pentru refacerea probei, cu atât mai mult cu cât experții judiciari aveau la dispoziție suficiente elemente pentru corectarea situației consfințite de prima instanță.
Recurentul subliniază că instanțele de fond nu erau obligate să adopte concluziile unui raport de expertiză vădit eronat, având posibilitatea și, mai mult, chiar obligația, în virtutea rolului activ, să discearnă în privința dovezilor administrate.
Pentru motivele enumerate, recurentul solicită Înaltei Curți să constate că se impune casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel, în vederea administrării unei noi expertize judiciare în condițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994.
În termen legal, intimatul-reclamant M.I. a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în mod argumentat, respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.
În această etapă procesuală, niciuna dintre părțile cauzei nu a solicitat administrarea probei cu alte înscrisuri, în condițiile art. 305 C. proc. civ.
Recursul formulat este nefondat, potrivit celor ce succed.
Se constată că prin motivele de recurs recurentul pârât invocă aplicarea greșită a dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, normă de trimitere pentru soluționarea acțiunilor formulate în baza art. 9 din Legea nr. 198/2004, act normativ special pe temeiul căreia s-a dispus exproprierea imobilului proprietatea intimatului compus din 2.388 mp mp teren arabil intravilan, situat în localitatea Gilău, precum și a casei de locuit edificate pe acesta - în prezent, demolată, imobile înscrise în CF nr. 6405 Gilău, jud. Cluj, nr. top. comas. 5198/14, 5198/15.
Se mai reține că despăgubirile datorate reclamantului pentru exproprierea construcției nu au făcut obiectul criticilor formulate prin motivele de recurs, în condițiile în care atât prin hotărârea de expropriere, cât și prin raportul de expertiză judiciară omologat de prima instanță și însușit și de instanța de apel, valoarea acesteia a fost identică, anume 47.432 euro; pe de altă parte, pentru terenul expropriat (arabil intravilan), Înalta Curte constată că prin hotărârea de expropriere nr. 10/9 ianuarie 2009 despăgubirile datorate au fost stabilite la nivelul sumei de 30.088 euro pentru 2.388 mp teren expropriat, așadar 12,59 euro/mp, în timp ce prin hotărârea primei instanțe, pronunțată pe baza raportului de expertiză omologat pentru teren au fost acordate intimatului reclamant despăgubiri în valoare de 40.596 euro, ceea ce corespunde unui preț unitar de 17 euro/mp.
Astfel cum rezultă din înscrisurile cauzei, recurentul-pârât reiterează prin motivele de recurs întocmai aceleași critici ca cele formulate prin motivele de apel, cu referire la pretinsa greșită aplicare a dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, concluzionând că instanța de apel trebuia să dispună refacerea raportului de expertiză topo în baza unor comparabile adecvate criteriului legal - prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză (precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia).
Prin urmare, instanța de recurs va evalua aceste critici prin prisma celor reținute și evaluate de instanța de apel în soluționarea criticilor cu același obiect invocate prin motivele de apel.
Astfel, recurentul a susținut că valoarea de 17 euro/mp (omologată de prima instanță) a fost stabilită prin răspunsul la obiecțiuni ce se regăsește dosarul tribunalului, iar această valoare nu a fost stabilită potrivit criteriului legal, astfel că instanța a fost lipsită de rol activ, ceea ce trebuia suplinit în calea de atac a apelului.
Înalta Curte constată că instanța de apel a dat o corectă și riguroasă rezolvare acestor critici, date fiind măsurile procesuale dispuse pentru verificarea lor.
Astfel, la termenul de judecată din 24 octombrie 2013 s-a pus în vedere ambelor părți să facă demersurile necesare pentru procurarea unor contracte de vânzare cumpărare încheiate pentru terenuri similare celui în litigiu, la un moment apropiat lunii martie 2013, data efectuării expertizei la prima instanță și pentru verificarea criticilor din motivele de apel (nerespectarea criteriului legal cu prilejul efectuării expertizei la tribunal).
Niciuna dintre părți însă nu a depus asemenea contracte, recurentul-pârât, referindu-se și prin motivele de recurs la comparabilele pe care le-a depus în dosarul primei instanțe pentru perioada 2010 - 2012 (iar nu la momentul martie 2013) și care, în opinia sa, în mod nejustificat au fost înlăturate de experți.
În plus, instanța de apel, la același termen și, respectiv la termenul din 14 noiembrie 2013, din oficiu, a dispus adrese atât la Primăria com. Gilău, cât și la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Cluj pentru furnizarea unor informații utile în aprecierea cu privire la efectuarea unei noi expertize în apel; nici aceste instituții nu au fost în măsură să furnizeze relațiile solicitate, comunicându-se instanței de apel prin răspunsurile ce se regăsesc la dosar apel că nu au fost încheiate contracte de vânzare-cumpărare pentru terenuri similare celui expropriat.
Se impune precizarea că, în principiu, în temeiul art. 295 alin. (2) C. proc. civ., instanța de apel avea posibilitatea de a dispune nu numai încuviințarea unor probe noi în apel, ci și pe aceea de a dispune refacerea sau completarea probelor (a unora dintre ele) efectuate la prima instanță, refacerea probelor putând fi dispusă dacă se reținea vreun motiv de nulitate a celor administrate de prima instanță, iar completarea, în cazul în care acestea nu au răspuns tuturor obiectivelor probei, astfel cum ele au fost încuviințate, prin arătarea a tezei probatorii de către partea care a solicitat-o [art. 168 alin. (1) C. proc. civ.].
Dacă astfel de comparabile ar fi fost produse ca probe în cauză, dat fiind caracterul devolutiv al apelului, ar fi fost necesar ca instanța de apel să dispună nu doar refacerea expertizei administrate la prima instanță, ci efectuarea unei noi expertize, care să reflecte o valoare a despăgubirilor corespunzătoare momentului judecății din apel (decembrie 2013), într-o deplină respectare a cerințelor din art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, cu referire la cerința verificării cuantumului despăgubirilor la data efectuării expertizei judiciare.
Din această perspectivă, Înalta Curte constată că într-o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 295 alin. (2) C. proc. civ., instanța de apel nu a încuviințat efectuarea unei noi expertize și nici refacerea ori completarea expertizei administrate la prima instanță.
Astfel, la termenul de judecată din 4 ianuarie 2011, prima instanță, după depunerea de către pârât a comparabilelor de care se prevalează și prin motivele de recurs, a încuviințat acestuia efectuarea unei contraexpertize care să aibă în vedere aceste comparabile (contracte de vânzare-cumpărare din perioada 2010 - 2012), dat fiind criteriul legal prevăzut de art. 26 din Legea nr. 33/1994; această lucrare a fost efectuată la 20 septembrie 2011 și se regăsește la dosarul primei instanțe; pârâtului i-au fost încuviințate de tribunal obiecțiuni și la acest raport de contraexpertiză, cărora echipa de experți le-a răspuns în cuprinsul suplimentului de la dosar primă instanță.
În cuprinsul acestei lucrări, experții au arătat motivat înlăturarea comparabilelor depuse de pârât, întrucât fie acestea nu priveau terenuri arabile situate în intravilanul localității Gilău, precum cel din speță (ci extravilan arabil ori deși, arabil-intravilan, era neconstruibil și avea ca obiect o cotă de 120/1229 din dreptul de proprietate), fie priveau un preț achitat în 1989, chiar dacă data încheierii contractului în formă autentică a avut loc în anul 2012.
Contrar celor susținute de recurent în mod inconsecvent prin motivele de recurs - fie că au fost avute în vedere valori de la momentul anului 2009, fie că experții au utilizat oferte de vânzare de la momentul efectuării expertizei (deci, martie 2013)- în verificarea respectării criteriului legal prevăzut de art. 26 din Legea nr. 33/1994, Înalta Curte constată că în mod legal instanța de apel a și-a fundamentat soluția adoptată pe expertiza omologată de tribunal.
Experții au motivat efectuarea expertizei pe baza ofertelor de vânzare, cu anumite corecții, în aplicarea metodei comparațiilor directe, anume lipsa tranzacțiilor efective și piața imobiliară inactivă, aspecte confirmate și prin probele administrate în apel.
Înalta Curte va înlătura criticile recurentului prin care contestă legalitatea utilizării acestui criteriu.
Astfel, se constată că această metodă de lucru este validată de dispozițiile cuprinse Ghidul Metodologic de Evaluare GME 1 - Evaluarea terenului, intrat în vigoare la 1 ianuarie 2012; potrivit acestui Ghid "Abordarea prin piață sau comparația directă se utilizează pentru evaluare terenurilor libere sau care sunt considerate a fi libere pentru scopul evaluării. Valoarea de piață a terenului se obține din dovezile de piață ale prețurilor tranzacționate ale unor terenuri similare, respectiv valoarea de piață poate fi obținută în urma analizei prețurilor de piață ale terenurilor libere comparabile, din aceeași arie de piață, care au fost tranzacționate la o dată apropiată de data evaluării. Când nu există tranzacții efective suficiente cu terenuri libere comparabile sau când datele obținute din tranzacțiile efectuate nu sunt credibile și/sau nu pot fi verificate pentru evaluare, se pot folosi și prețurile cerute prin ofertele de vânzare sau prețurile oferite prin cererile de cumpărare de terenuri comparabile", cu aplicarea anumitor corecții.
Or, astfel cum corect a reținut instanța de apel, experții nu au avut la dispoziție contracte de vânzare cumpărare din care să reiasă prețul de tranzacționare a unor terenuri similare situate în aceeași unitatea administrativ teritorială, încheiate la un moment apropiat celui al efectuării expertizei din cauză, potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994 (martie - noiembrie - decembrie 2013), astfel încât în mod legal experții s-au raportat la ofertele de vânzare la care au avut acces, cu aplicarea unor corecții adecvate, în sensul celor menționate în Ghidul Metodologic de Evaluare, anterior citat.
Susținând contrariul, îi revenea recurentului-pârât sarcina probării afirmației că valoarea terenului determinată de către experți nu corespunde prețurilor de vânzare a terenurilor de același fel din unitatea administrativ-teritorială de referință; cu toate că recurentul a reiterat aceste susțineri și prin motivele de recurs, nici în această etapă procesuală nu a produs înscrisuri utile din acest punct de vedere, posibilitate prevăzută de art. 305 C. proc. civ.
Înalta Curte reține, totodată, că instanța de apel și-a însușit raportul de expertiză efectuat în fața primei instanțe cu privire la valoarea despăgubirilor stabilite pentru terenul expropriat, după ce a epuizat toate posibilitățile legale pentru obținerea unor asemenea comparabile, exercitându-și rolul activ în temeiul art. 129 alin. (4) și 5 C. proc. civ.; se impune corecția de ordin procedural a celor reținute instanța de apel - în sensul imposibilității invocării încălcării rolului activ de către tribunal, prin referire la art. 129 alin. (51) C. proc. civ., întrucât acțiunea de față este inițiată la 5 mai 2009, anterior Legii nr. 202/2010 (în vigoare din 26 noiembrie 2010) prin care acest text a fost introdus în Codul de procedură civilă, sens în care dispune art. XXII alin. (2) din lege.
Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat și va dispune obligarea recurentului la cheltuieli de judecată către intimat, potrivit celor dovedite prin înscrisurile de la dosar recurs (onorariu avocat și cheltuieli de transport).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA împotriva Deciziei nr. 229/A din 12 decembrie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă.
Obligă pe recurentul-pârât la plata sumei de 3.735 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, către intimatul-reclamant M.I.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 iunie 2014.
Procesat de GGC - GV