Asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 1563 din 29 aprilie 2013, Tribunalul Arad, secția civilă, a admis în parte acțiunea civilă formulată, astfel cum a fost modificată de reclamanții L.M. și L.G., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N., a anulat în parte Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 219/328/2011, a obligat pârâtul să plătească reclamanților suma de 5.809,65 RON, cu titlu de despăgubiri, cu dobândă legală aferentă, calculată de la data de 10 octombrie 2011 și a respins restul pretențiilor solicitate, prin aceeași hotărâre dispunând obligarea pârâtului la plata sumei de 750 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale.
Pentru a da această soluție, instanța de fond a reținut că, prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 219/328/2011 a Comisiei de aplicare a Legii nr. 255/2010, s-a dispus exproprierea de la reclamanți a suprafeței de 2.515 mp din terenul situat în localitatea Pecica, jud. Arad și s-a stabilit ca limită a despăgubirilor suma de 0,16 euro/mp.
Reclamanții contestă această hotărâre susținând că suma oferită de expropriator este derizorie, atât față de valoarea de circulație a terenurilor, cât și față de sumele oferite pentru alte terenuri, în baza legilor de expropriere anterioare.
Pentru stabilirea despăgubirilor cuvenite reclamanților, instanța a procedat conform art. 25 din Legea nr. 33/1994, numind o comisie de trei experți, din care unul desemnat de instanță și câte unul nominalizat de reclamantă, respectiv de către pârâtul expropriator, iar din raportul de expertiză tehnică judiciară, rezultă că valoarea pe 1 mp a terenului expropriat, este de 3,84 euro/mp.
Conform concluziilor raportului de expertiză, valoarea de circulație a suprafeței de 2.515 mp, ar fi de 40.600 RON, echivalentul a 9.111 euro, la care se adaugă daune de 11.505 RON.
Raportul de expertiză a fost semnat cu observații de către dl. expert M.B., prin opinia separată subliniind faptul că, valoarea de circulație a terenurilor stabilită prin "grila notarilor" este orientativă, neputând fi folosită în rapoartele de evaluare, că randamentul terenurilor este variabil, iar contractele de vânzare-cumpărare depuse, nu pot fi luate în calcul deoarece, în marea lor majoritate consfințesc înțelegeri anterioare făcute de părți atunci când terenul respectiv nu era intabulat, expertul ținând cont de orice prejudiciu economic potențial și direct provocat prin procedura de expropriere, cuantumul total al despăgubirilor cuvenite reclamanților fiind calculat la 39.871 RON.
Deși experții desemnați de instanță, respectiv de reclamanți, au arătat că pentru estimarea valorii de piață, se utilizează două metode, metoda comparațiilor de piață și metoda capitalizării rentei funciare, iar după aplicarea celor două metode, în baza reconcilierii rezultatelor se estimează rezultatul final, instanța apreciază că, valoarea de circulație a suprafeței de 2.515 mp, de 40.600 RON, pentru un teren agricol situat în extravilanul unei localități ce nu este nici măcar reședință de județ, este în prezent una exorbitantă.
În totală contradicție cu aceste concluzii, raportul de evaluare globală a imobilelor valabil pe anul 2012, luat în considerare de notarii publici la autentificarea actelor juridice notariale privitoare la imobile și care are la bază date statistice culese din activitatea notarială din anul precedent 2011, stabilește pentru orașul Pecica o valoare de 2.000 euro/ha, ceea ce în echivalent înseamnă 0,2 euro/mp, adică 0,9 RON/mp.
Finalitatea procedurii de expropriere este aceea de a stabili o dreaptă (justă) despăgubire, în condițiile în care exproprierea reprezintă o ingerință permisă nu numai de art. 44 din Constituție, dar și de art. 1 Protocolul nr. 1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, în măsura în care este fundamentată pe o cauză de utilitate publică.
Or, o dreaptă sau justă despăgubire presupune acordarea proprietarului expropriat, a prețului pe care l-ar fi încasat în cazul în care ar fi vândut de bună voie terenul, acesta fiind prețul pieții, adică prețul cu care se vând sau se cumpără, în mod obișnuit astfel de terenuri.
Fiind în realitate o vânzare forțată, în care consimțământul vânzătorului nu este cerut de lege, în considerarea efectelor general benefice a utilității publice căreia îi va fi afectat imobilul, este firesc ca despăgubirea pentru bunul expropriat să cuprindă doar un preț echivalent cu prețul la care s-ar fi vândut, în mod normal bunul, în cazul unei vânzări obișnuite, consimțite de ambele părți, dar și eventualul prejudiciu cauzat proprietarului-vânzător, reprezentat inclusiv de eventualul beneficiu de care a fost lipsit ca urmare a unei exproprieri intempestive, în raport de lucrările realizate și care urmau să aducă un beneficiu cert și previzibil.
Din analiza contractelor de vânzare-cumpărare depuse la dosar și care datează din perioada 2011 - 2012, rezultă că, s-au vândut diverse suprafețe de teren, unele mai reduse ca suprafață, de numai 5.000 mp - Contractul de vânzare-cumpărare din 27 noiembrie 2012 - până la suprafețe mai mari de teren arabil, și anume de 22.100 mp, prețul de vânzare variind între 2,5 euro/mp și 5,9 euro/mp .
Tribunalul nu a reținut valoarea de piață din contractul de vânzare-cumpărare de la dosar întrucât contractul a fost încheiat în noiembrie 2012 cu mult după data exproprierii, este un contract izolat, mai mult terenul a fost achiziționat în vederea realizării de către vânzători a obiectului de activitate a Î.I.K.M. "A.P.", teren care are deschidere de 50 m la DN 7 și acces direct la rețeaua de gaze naturale nefiind astfel comparabil cu terenul expropriat de la reclamanți.
La fel, nici contractul de vânzare-cumpărare din 17 mai 2012 prin care o societate a dobândit un teren nu este relevant deoarece acesta are categoria de folosință "curți și construcții" ceea ce nu este cazul în speță, ipoteza fiind identică și în ceea ce privește contractul de ipotecă.
Pe de altă parte contractul autentificat la 12 august 2011 încheiat între două societăți comerciale nu este relevant față de criteriul stabilit de art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994.
Astfel, sintagma de "prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele" are semnificația de preț plătit efectiv și consemnat ca atare în contractele autentice de vânzare-cumpărare, și nu ofertele de preț ale agențiilor imobiliare ori prețurile de tranzacționare extrase de la rubricile de vânzări de pe internet și din anunțurile de mică publicitate din zonele locale privind imobilele de același fel, în aceeași unitate administrativ-teritorială.
În aceste condiții concluziile comisiei de experți trebuie să aibă la bază prețurile de tranzacționare a terenurilor de același fel și din aceeași unitate administrativ-teritorială la momentul efectuării lucrării.
Potrivit adresei nr. 221 din data de 8 mai 2012, emisă de B.N.P.A. "D." rezultă însă că, în zona Pecica, în perioada 2010 - 2012 prețul de vânzare declarat de către părți a variat de la 1.500 la 2.000 euro/ha, în funcție de amplasament și suprafața vândută, prețuri ceva mai mari (2.900 - 3.000 euro/ha) au fost declarate (este adevărat în situații mai rare) la tranzacții în care cumpărătorul era o societate comercială.
Din analiza probelor de mai sus, instanța va reține suma de 0,5 euro/mp, echivalentul a 2,2 RON/mp ca fiind un indicator elocvent pentru stabilirea valorii aproximative de circulație a suprafeței de 2.515 mp expropriată de la reclamanți pentru construirea autostrăzii Arad - Nădlac.
În afară de această valoare de circulație a terenului, tribunalul reține a fi pertinente și juste aprecierile din cuprinsul raportului de expertiză conform cărora, în cuantumul despăgubirilor cuvenite trebuie incluse și sumele necesare reclamanților pentru a-și reîntregi proprietatea diminuată ca efect al exproprierii, prin cumpărarea în aceeași zonă, de pe piața liberă, a unei alte suprafețe de teren egală ca întindere cu cea preluată în domeniul public și care cuprind: 2% comision unei societăți de intermedieri imobiliare, 1% cheltuieli notariale suportate de cumpărător și 2% o estimare a cheltuielilor suplimentare legate de deplasări, publicitate.
Prin urmare, despăgubirea totală cuvenită reclamanților este de 5.533 RON obținută din înmulțirea suprafeței de 2.515 mp cu 2,2 RON/mp, la care se adaugă procentul de 5% arătat anterior, în concret de 276,65 RON.
În schimb nu se justifică includerea în cuantumul despăgubirilor a contravalorii producției agricole, nerealizate, respectiv dauna pentru lipsa de folosință a terenului.
Din ansamblul probator administrat în cauză nu rezultă că la momentul exproprierii, terenul ar fi fost însămânțat ori cultivat și că, urmare a exproprierii, reclamanții nu ar mai fi putut să culeagă recolta. De altfel, nu rezultă că terenul cu pricina ar fi fost cultivat până la momentul la care a intervenit exproprierea, ori că ar fi fost dat în arendă, astfel că acordarea de despăgubiri pentru pretinsul prejudiciu eventual și incert, legat de imposibilitatea cultivării terenului expropriat, nu își are nicio fundamentare legală.
De asemenea, instanța de fond nu a acordat daunele datorate cheltuielilor suplimentare de transport și daunele pentru lipsa de acces la parcelele rămase în proprietate, reținând pe de o parte că nu există dovezi că noile drumuri de acces pe care expropriatorul este obligat să le realizeze vor presupune o rută de deplasare mai lungă decât prezenta astfel că eventualele cheltuieli suplimentare de transport sunt incerte, iar pe de altă parte, instanța nu poate reține drept cert prejudiciul ce ar rezulta din construirea în viitor de către reclamanți a unui nou drum de acces pentru parcelele rămase în proprietatea lor.
Argumentele și susținerile reclamanților legate de faptul că unii proprietari au intrat deja în posesia despăgubirilor exorbitante stabilite inițial, nu pot constitui un argument care să determine instanța a stabili o despăgubire mai mare decât cea care rezultă din prospectarea pieței imobiliare din zonă. Valoarea disproporționat de mare a acelor despăgubiri a determinat Guvernul României să intervină legislativ pentru restabilirea echilibrului în procesul de expropriere și de stabilire a cuantumului despăgubirilor.
Cele susținute de către reclamanți, nu pot constitui temei sau fundament pentru acordarea unor despăgubiri mai mari decât cele cuvenite în mod rezonabil potrivit legii, respectiv la nivelul valorii reale de circulație a terenului care este dată de prețul pieței imobiliare din zonă.
În ce privește solicitarea de expropriere a terenului în suprafață de 497 mp, tribunalul a reținut că, potrivit art. 22 din Legea nr. 255/2010: "expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii prevăzut de art. 19 se poate adresa instanței judecătorești în termenul general de prescripție, care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii și transferul dreptului de proprietate".
Potrivit alin. (3) al art. 22 din Legea nr. 255/2010, acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii.
Analizând dispozițiile art. 22 din Legea nr. 255/2010 prin raportare la dispozițiile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, instanța va constata că prevederile acestei din urmă legi se aplică doar în ceea ce privește stabilirea despăgubirii (anume efectuarea expertizei, modul de stabilire a despăgubirii etc.) neaplicându-se dispozițiile referitoare la exproprierea unei suprafețe mai mari de teren decât cea stabilită de expropriator.
Mai precis, trebuie arătat că art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994 reglementează posibilitatea ca, în cazul în care, expropriatorul cere exproprierea numai a unei părți din teren construcție, proprietarul expropriat poate să solicite instanței exproprierea totală, urmând ca instanța să aprecieze dacă exproprierea în parte este posibilă.
Ori, dispoziția legală sus-menționată nu poate fi aplicată în prezenta cauză, întrucât Legea nr. 255/2010, ca lege specială în raport cu Legea nr. 33/1994, nu prevede decât posibilitatea contestării despăgubirii, iar nu și contestarea altor aspecte legate de transferul dreptului de proprietate către expropriator; în acest sens, este elocvent art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, care prevede expres că nu se poate contesta transferul dreptului de proprietate asupra imobilului, voința legiuitorului fiind evidentă în sensul că, singurul aspect contestabil de către expropriat, este cuantumul despăgubirii, sub cele două componente ale sale, stabilite prin Legea nr. 33/1994, anume: valoarea reală a imobilului și prejudiciul cauzat proprietarului (art. 26).
Așadar, instanța de fond a reținut că reclamanții nu au la îndemână niciun temei legal de a pretinde exproprierea unei suprafețe mai mari sau mai mici de teren decât cea stabilită de expropriator, putând pretinde doar despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin expropriere; acest aspect rezultă cu claritate din faptul că legiuitorul a înțeles să facă trimitere la aplicarea art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, doar în ce privește stabilirea despăgubirii, precizare care nu era necesară dacă s-ar admite posibilitatea contestării și a suprafeței expropriate, conform art. 24 alin. (3) din Legea nr. 33/1994.
Drept urmare, solicitarea reclamantei de expropriere a unei suprafețe suplimentare de 497 mp este neîntemeiată, motiv pentru care instanța de fond a decis să o respingă.
Împotriva acestei sentințe au declarat apeluri, deopotrivă, atât reclamanții L.M. și L.G., cât și pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA.
Prin Decizia nr. 3 din 16 ianuarie 2014, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a respins apelul declarat de pârât, a admis apelul declarat de reclamanți, a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a stabilit valoarea despăgubirilor cuvenite reclamanților la suma de 52.214 RON pentru terenul expropriat de 3.012 mp, menținând în rest sentința apelată și a obligat pârâtul să plătească reclamanților suma de 1.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu expert.
În motivarea acestei soluții, instanța de apel a reținut următoarele considerente:
Curtea a plecat în propria analiză de la textul art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, care prevede imperativ că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite, iar pentru calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța trebuie să țină seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.
În acest context, curtea a constatat că exigența acestui text de lege a fost întrunită în apel, cu ocazia administrării probei cu suplimentul de expertiză tehnică judiciară, care, după ce a analizat tranzacții efective în aceeași perioadă și în aceeași unitate administrativ-teritorială(contractele de vânzare-cumpărare fiind depuse în anexă de către experți), a concluzionat unanim că valoarea reală a imobilului - teren de 3.012 mp este de 52.214 RON, respectiv de 11.732 euro sau 3,895 euro/mp, concluziile comisiei de experți având de această dată la bază strict prețurile de tranzacționare efectivă a terenurilor de același fel și din aceeași unitate administrativ-teritorială la momentul efectuării lucrării.
Prin aceeași expertiză s-a mai stabilit că există și daune suplimentare de 2.612 RON pentru ipoteza redobândirii aceleiași suprafețe.
În privința acestor daune suplimentare, curtea a constatat că reclamanții, raportat la ipoteza redobândirii aceleiași suprafețe, nu pot pretinde a fi incluse și sumele necesare acestora pentru a-și reîntregi proprietatea diminuată ca efect al exproprierii, prin cumpărarea în aceeași zonă, de pe piața liberă, a unei alte suprafețe de teren egală ca întindere cu cea preluată în domeniul public și care cuprind 5% comisioane, în condițiile în care reclamanții nu au prezentat nicio probă, în raport cu disp. art. 1169 C. civ., prin care să sugereze măcar o tentativă de achiziție de teren, pentru a compensa terenul pierdut prin expropriere.
Împotriva menționatei decizii a declarat recurs pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.R. SA.
În motivarea cererii de recurs, recurentul a susținut că despăgubirea propusă și neacceptată de expropriat se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite, iar ambele componente au fost avute în vedere la stabilirea cuantumului despăgubirilor propuse a fi plătite. Prețul de piața stabilit prin raportul de evaluare care a stat la baza propunerii despăgubirilor este unul corect, datele cuprinse în raportul de evaluare întocmit de SC E. SRL fiind în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare și sunt susținute și de exemple de oferte de vânzare a terenurilor în zonă.
În concret, conform Raportului de evaluare pentru estimarea valorii de despăgubire conform Legii nr. 255/2010 a terenurilor afectate de construcția autostrăzii pe U.A.T. Pecica, jud. Arad, întocmit în mai 2011, suprafața totala ce urmează a fi expropriată este de 86.5211 mp, având o valoare de despăgubire totala de 684.356,29 RON. Raportul de evaluare a fost întocmit în concordanță cu reglementările Standardelor Internaționale de Evaluare de către ing. G.N., expert evaluator bunuri mobile și proprietăți imobiliare, având calitatea de membru A.N.E.V.A.R. și calitatea de expert funciar membru A.E.F. și de către doamna ec. G.N., expert proprietăți imobiliare, având calitatea de membru A.N.E.V.A.R. Valoarea de despăgubire a fost estimată conform prevederilor Legii nr. 255/2010 și Legii nr. 33/1994 și conform standardului internațional IVS 1, reprezentând o valoare specială a terenurilor compusă din valoarea reală a imobilului și prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite.
De asemenea, s-a susținut că raportul de evaluare a fost întocmit analizând piața specifică a proprietăților imobiliare în cauză, întemeindu-se pe criterii precum: definirea pieței (tipul de proprietate, potențialul de a produce venituri, localizare, caracteristicile investitorilor și arendași), gradul de fertilitate al terenului sau echilibrul pieței (cererea probabil, oferta competitivă, etc).
Solicită admiterea recursului, modificarea modificarea în tot a hotărârii atacate, iar pe fondul cauzei, respingerea acțiunii.
La termenul de la 26 iunie 2014, în ședință publică, Înalta Curte a invocat din oficiu excepția tardivității declarării recursului, pe care o va admite, pentru următoarele considerente:
Conform dispozițiilor art. 301 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile și curge de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel, iar potrivit art. 103 alin. (1) C. proc. civ., neexercitarea căii de atac în termenul legal atrage decăderea părții din dreptul de a mai exercita respectiva cale de atac, afară de cazul când legea dispune altfel sau partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.
În speță, decizia atacată a fost comunicată pârâtului la data de 14 februarie 2014, astfel cum rezultă din dovada de comunicare aflată la dosarul instanței de apel, care îndeplinește toate condițiile de validitate prevăzute, sub sancțiunea nulității, de art. 100 alin. (3) C. proc. civ.
Raportat la data comunicării deciziei atacate și la modul de calcul pe zile libere, prescris de art. 101 alin. (1) C. proc. civ. pentru termenele statornicite pe zile (conform căruia nu intră în calcul nici ziua când a început și nici ziua când s-a sfârșit termenul), urmează a se reține că termenul de declarare a recursului s-a sfârșit la data de 4 martie 2014.
Pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.R. SA, a declarat recurs după această dată, respectiv la 10 martie 2014, prin fax.
Cum recursul a fost declarat peste termenul legal, Înalta Curte, va admite excepția tardivității recursului, invocată din oficiu și va dispune respingerea recursului ca tardiv, făcând astfel aplicarea sancțiunii decăderii, prevăzută de art. 103 alin. (1) C. proc. civ., pentru neexercitarea în termen a căii de atac.
În conformitate cu dispozițiile art. 274 C. proc. civ., Înalta Curte va dispune obligarea recurentului la plata către intimați a cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.380 RON, reprezentând onorariu de avocat și cheltuieli de transport, dovedite cu chitanțele depuse la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca tardiv, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N. împotriva Deciziei nr. 3 din 16 ianuarie 2014 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă.
Obligă pe recurent să plătească intimaților reclamanți suma de 3.380 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 iunie 2014.
Procesat de GGC - AS