Asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Suceava la data de 22 decembrie 2011, sub nr. 16970/86/2011, reclamanții B.C. și B.A.D., în contradictoriu cu pârâtul Statul român, reprezentat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii - prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA au solicitat instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să dispună desființarea parțială a Hotărârilor nr. 33 și 34, ambele din 20 octombrie 2011, emise de Comisia de verificare a dreptului de proprietate și acordarea despăgubirilor comuna Moara, județul Suceava și a Hotărârii nr. 74 din 10 august 2009 a Comisiei de acordare a despăgubirilor comuna Moara, județul Suceava, referitoare la exproprierea suprafețelor de 691 mp teren, identică cu parcela nr. x din CF x a comunei Cadastrale Moara, rezultată din dezmembrarea parcelei x din CF nr. x (poziție transcrisă din CF nr. q Moara); 131 mp teren, identică cu parcela nr. bb din CF nr. y a comunei Cadastrale Moara, rezultată din dezmembrarea parcelei nr. xx din CF y a comunei cadastrale Moara; 109 mp teren identică cu parcela nr. qq din CF nr. q a comunei cadastrale Moara, formată din dezmembrarea parcelei nr. yy din CF nr. q a comunei cadastrale Moara, situate pe amplasamentul lucrării varianta de ocolire a municipiului Suceava, în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor acordate pentru terenurile expropriate; obligarea pârâtului la plata de despăgubiri pentru suprafețele de teren expropriate prin cele trei hotărâri menționate, la valoarea reală a acestora, iar pentru suprafața 1175,98 mp, compusă din 669 mp, identică cu parcela nr. y din CF nr. y a comunei cadastrale Moara și 506,98 mp din CF nr. ccc, fosta parcelă nr. ddd a comunei cadastrale Moara, să le plătească o despăgubire egală cu prejudiciul cauzat prin diminuarea valorii acestui teren, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că sunt proprietarii suprafeței de 4423 mp teren situat în intravilanul comunei Moara, sat Bulai, jud. Suceava, identică cu numărul cadastral hhh/221 din CF nr. jjj UAT Moara, dobândit prin cumpărare în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2275 din 31 august 2007 de BNP D.N. din Suceava.
Acest teren l-au cumpărat în vederea construirii unei case de locuit în baza certificatului de urbanism nr. 110 din 7 septembrie 2007, eliberat de Primăria comunei Moara, județul Suceava.
În acest scop, prin Decizia nr. 206 din 20 septembrie 2007 a Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Suceava s-a aprobat scoaterea definitivă din circuitul agricol a acestui teren, după care, în baza actului de dezmembrare autentificat sub nr. 313 din 13 februarie 2009, s-au făcut parcelele cadastrale nr. yy de 800 mp CF nr. q Moara; nr. xx de 800 mp CF nr. y Moara; nr. ddd de 900 mp din CF nr. ccc Moara; nr. bbb de 1132 mp și sss de 900 mp.
Menționează că, la data achiziționării acestui teren, traseul șoselei de centură a municipiului Suceava era proiectat la o distanță de circa 40 ml de limita actualei proprietăți și, dacă ar fi cunoscut schimbarea coridorului în mod repetat, în mod cert nu ar fi făcut această investiție.
Prin H.G. nr. 735/2009 s-a aprobat amplasamentul lucrării de utilitate publică "Varianta de ocolire Suceava". În baza acestei hotărâri de guvern prin Hotărârea nr. 74 din 10 august 2009 a Comisiei de acordarea a despăgubirilor comuna Moara, jud. Suceava s-a propus exproprierea suprafeței de 109 mp teren identică cu parcela nr. qq din CF nr. q, parcelă nou formată prin dezmembrarea parcelei nr. yy din CF nr. q a UAT Moara, pentru care s-a stabilit o despăgubire de 16.700 lei.
Prin Hotărârile nr. 33 și 34 din 20 octombrie 2011 ale Comisiei de verificare a dreptului de proprietate și acordarea despăgubirilor comuna Moara, jud. Suceava s-a propus exproprierea suprafețelor de 691 mp teren identică cu parcela nr. x din CF nr. x, rezultată din dezmembrarea parcelei nr. x din CF nr. x a UAT Moara, pentru care s-a acordat o despăgubire de 853 lei și a suprafeței de 131 mp identică cu parcela nr. bb din CF nr. y, rezultată din dezmembrarea parcelei nr. xx din CF nr. y, pentru care s-a propus o despăgubire de 162 lei, despăgubiri calculate pe baza expertizei Camerei Notarilor Publici Suceava.
Reclamanții solicită desființarea parțială a acestor hotărâri în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor acordate, care sunt derizorii, raportat la valoarea de circulație a terenurilor.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 22 alin. (3) și (31) din Legea nr. 255/2010, art. 21 și 27 din Legea nr. 33/1994 și art. 15 și 44 alin. (3) din Constituția României.
Prin Sentința civilă nr. 1141 din 18 iunie 2013 Tribunalul Suceava a admis acțiunea, a desființat în parte Hotărârile nr. 33 și 34 din 20 octombrie 2011 emise de Comisia de Verificare a Dreptului de Proprietate și Acordare a Despăgubirilor Moara; a obligat pârâtul Statul român - reprezentat Ministerul Transporturilor și Infrastructurii - prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA să plătească reclamanților suma de 51.810 euro cu titlu de despăgubiri; a respins cererea de acordare a 10% din valoarea despăgubirilor reprezentând cheltuieli administrative necesare achiziționării unui teren identic, ca nefondată și a respins ca nefondată cererea de acordare a sumei de 84.158,64 lei reprezentând beneficiu nerealizat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că la stabilirea despăgubirilor, expropriatorul a avut în vedere dispozițiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, potrivit cărora sumele acordate cu titlu de despăgubiri sunt estimate de către expropriator pe baza unui raport de evaluare întocmit având în vedere expertizele întocmite sau actualizate de camerele notarilor publici.
Criteriul sus-menționat nu poate fi însă primit, observându-se că el vizează faza administrativă necontencioasă a stabilirii despăgubirilor și este prevăzut în vederea stabilirii estimative a sumelor care urmează a fi aprobate prin hotărâre de guvern pentru îndeplinirea obiectivului "Varianta de ocolire Suceava".
De asemenea, expertizele notariale nu reflectă valoarea de piață a imobilelor expropriate, valoare care se impune a fi avută în vedere la stabilirea despăgubirilor prin prisma dispozițiilor legale în materie.
Astfel, potrivit art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, cu modificările și completările ulterioare, expropriatul poate contesta hotărârea de expropriere sub aspectul cuantumului despăgubirilor acordate, iar potrivit art. 22 alin. (3) din lege, acțiunea se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21 - art. 27 din Legea nr. 33/1994, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii.
Art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994 (legea-cadru generală în materie de expropriere) la care Legea specială nr. 255/2010 face trimitere, deci aplicabil în cauză, stabilește criteriile pentru determinarea cuantumului despăgubirii, stipulând că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane interpuse și că la calcularea cuantumului despăgubirilor experții, precum și instanța de judecată, trebuie să țină seama de prețul la care se vând în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile aduse de aceștia.
A reținut prima instanță că, potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză, pentru terenul expropriat s-a stabilit o valoare de piață de 24,59 euro/mp, concluziile expertizei fiind însușite de toți cei trei experți care au format comisia de evaluare stabilită în condițiile art. 25 din Legea nr. 33/1994.
Cu ocazia efectuării expertizei au fost identificate și suprafețele de teren rămase neexpropriate, respectiv suprafața de 669 mp teren, căreia i s-a atribuit nr. cadastral ggg, cu privire la care s-a stabilit că este afectată datorită extinderii zonei de protecție cu o suprafață de 14,21 mp, rămânând pentru utilizare fără restricții numai 654,79 mp, așa încât pentru suprafața afectată reclamanților urmează să le fie acordate despăgubiri la același valoare.
La stabilirea valorii reale a despăgubirii, instanța de fond a avut în vedere, însă, că terenul rămas neexpropriat ca urmare a emiterii celor trei hotărâri contestate este de 1175,098 mp, care și-a pierdut destinația de teren construcții, astfel că la despăgubirea acordată reclamanților urmează a se avea în vedere și această suprafață cu categorie de folosință construcții la valoarea indicată în expertiză pentru terenul expropriat, cu care face corp comun.
Instanța de fond a apreciat că reclamanții nu justifică cheltuielile solicitate în cuantum de 10% din valoarea despăgubirilor, reprezentând cheltuieli administrative pentru achiziționarea unui teren de aceeași natură și valoare în raport de dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 care prevăd că "despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite".
Textul de lege sus citat are în vedere un prejudiciu cert, determinat sau determinabil, condiție care nu este îndeplinită în cauză, achiziționarea de către reclamanți a unui teren similar pentru edificarea unei construcții cu destinație comercială, fiind absolut incertă.
Față de aceleași dispoziții legale, instanța de fond a apreciat ca nefondată și solicitarea de acordare a beneficiului nerealizat ca urmare a imposibilității de finalizare a tranzacției invocată de reclamanți, încheiată cu SC E.E.G. SRL.
Astfel, încheierea viitoare a unui contract de vânzare-cumpărare, chiar și în ipoteza existenței unei promisiuni de vânzare, nu poate fi reținută ca temei pentru acordarea cu titlu de beneficiu nerealizat a sumei reprezentând prețul care s-ar fi putut obține, nereprezentând un prejudiciu cert și real, în sensul dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții B.C., B.A.D. și pârâtul statul român, reprezentat de Ministerul Transporturilor, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, care a înțeles să formuleze apel și împotriva încheierii din 20 martie 2012 pronunțată de Tribunalul Suceava.
Prin Decizia civilă nr. 132 din 11 decembrie 2013 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanții B.C. și B.A.D. împotriva Sentinței nr. 1141 din 18 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul Suceava, secția civilă, și a fost admis apelul declarat de pârâtul statul român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA împotriva aceleiași sentințe. A fost schimbată în parte sentința civilă apelată, în sensul că a fost obligat pârâtul statul român să plătească reclamanților suma de 38.266,02 euro cu titlu de despăgubiri (în loc de suma de 51.810 euro), au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței civile, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul statul român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA împotriva încheierii din 20 martie 2012 a Tribunalului Suceava.
Examinând apelul declarat de pârât, Curtea a reținut următoarele:
Prin încheierea din 20 martie 2012, Tribunalul Suceava a respins ca nefondată excepția tardivității acțiunii în ceea ce privește cererea de anulare a Hotărârii nr. 74 din 10 august 2009.
În considerarea principiului neretroactivității legii civile, consacrat constituțional prin art. 15 alin. (2), precum și prin art. 1 C. civ., legalitatea Hotărârii nr. 74 din 10 august 2009, care face și ea obiectul prezentei cauze, se analizează în raport de textele normative în vigoare la data emiterii ei, respectiv Legea nr. 198/2004.
Astfel, potrivit art. 7 din Legea nr. 198/2004, hotărârea de stabilire a despăgubirilor se comunică solicitantului, precum și celorlalți titulari și se afișează, în extras, la sediul consiliului local în raza căruia se află situat imobilul expropriat.
Cu înscrisurile aflate la dosar fond, s-a făcut dovada comunicării Hotărârii nr. 74 din 10 august 2009 doar reclamantului B.C. nu și reclamantei B.A.D.
Potrivit dispozițiilor art. 9 alin. (2) din Legea nr. 198/2004, în cazul în care hotărârea nu a fost comunicată, persoana care se consideră îndreptățită la despăgubire pentru exproprierea imobilului se poate adresa instanței judecătorești competente, în termen de 3 ani de la data afișării hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii.
Dispozițiile art. 92 alin. (3) și (6) C. proc. civ. nu sunt incidente în condițiile în care nu s-a făcut dovada că s-a comunicat reclamantei B.A.D. hotărârea în cauză și că dovada de comunicare a acesteia ar fi fost semnată de soțul acesteia, B.C.
Cum bunul ce face obiectul hotărârii contestate este un imobil proprietate devălmașă a soților B.C. și B.A.D., se impunea comunicarea hotărârii fiecărui titular, potrivit art. 7 din Legea nr. 198/2004, dispozițiile mandatului tacit nefiind incidente în contextul reținut.
Așa fiind, cum reclamantei B.A.D. nu i s-a comunicat hotărârea, corect a reținut prima instanță că aceasta este în termenul legal de 3 ani prevăzut de art. 9 alin. (2) din Legea nr. 198/2004 pentru formularea contestației, împrejurare care profită și celuilalt codevălmaș.
Cu privire la criticile pârâtului-apelant statul român, vizând Sentința civilă nr. 1141 din 18 iunie 2013 a Tribunalului Suceava, se rețin următoarele:
Motivul de apel vizând greșita includere în valoarea despăgubirilor acordate de prima instanță a contravalorii suprafeței de 109 mp teren, motiv cu care reclamanții au fost de acord, a fost găsit ca fiind întemeiat.
Astfel, prin Hotărârea nr. 74 din 10 august 2009 s-a dispus plata sumei de 16.700 lei cu titlu de despăgubiri pentru exproprierea imobilului situat în comuna Moara, județul Suceava, identic cu parcela nr. qq din CF nr. q, în suprafață de 109 mp teren.
Potrivit ultimului supliment al raportului de expertiză valoarea terenurilor expropriate a fost estimată la suma de 110,30 lei/mp (echivalentul a 24,59 euro/mp). Față de această valoare a terenurilor expropriate indicată și reținută ca atare de prima instanță, rezultă că valoarea despăgubirilor cuvenite reclamanților pentru suprafața de 109 mp, expropriată prin Hotărârea nr. 74 din 10 august 2009, este de 12.022,7 lei, sumă care este mai mică decât cea acordată de expropriator prin hotărârea sus-menționată (16.700 lei) și care a fost deja încasată de creditorul ipotecar al reclamanților în contul creditului garantat cu imobilul expropriat parțial.
Așa fiind, se impune admiterea acestui motiv de apel, cu consecința neincluderii în cuantumul total al despăgubirilor cuvenite reclamanților a sumei reprezentând contravaloarea suprafeței de 109 mp teren expropriat.
În ceea ce privește critica vizând valoarea despăgubirilor cuvenite reclamanților pentru terenurile expropriate în temeiul Legii nr. 255/2010, potrivit Hotărârilor nr. 33/2011 și nr. 34/2011, valoare care ar fi fost corect stabilită în cadrul procedurii administrative prealabile emiterii hotărârilor de expropriere se rețin următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 11 alin. (8) din Legea nr. 255/2010 "raportul de evaluare se întocmește avându-se în vedere expertizele întocmite și actualizate de Camerele notarilor publici, potrivit art. 771 alin. (5) din Legea nr. 571/03 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare".
Necontestat, dispozițiile Legii nr. 255/2010 au caracter special în raport de cele ale Legii-cadru în materie, nr. 33/1994, aplicându-se cu prioritate, conform principiului "specialia generalibus derogant".
Prin dispozițiile art. 22, actul normativ cu caracter special prevede însă că "expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii (...) se poate adresa instanței judecătorești competente (...) fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii" (alin. (1)), iar "acțiunea formulată (...) se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii" (alin. (3)).
În interpretarea acestor dispoziții legale, care reglementează expres posibilitatea expropriatului de a se adresa unei instanțe judecătorești doar pentru rezolvarea nemulțumirilor sale legate de "cuantumul despăgubirilor" - alin. (1) - și care fac trimitere la dispozițiile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 "în ceea ce privește stabilirea despăgubirilor" - alin. (3) - nu se poate aprecia că trimiterea la dispozițiile din legea-cadru, expres indicate, ar viza doar aspecte procedurale, astfel cum susține apelantul.
Potrivit dispozițiilor art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994: "Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite. La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel din unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia".
Conform dispozițiilor art. 27 alin. (1) din lege, instanța de judecată, primind rezultatul expertizei, "îl va compara cu oferta și cu pretențiile formulate de părți și va hotărî".
Din coroborarea acestor dispoziții cu cele ale Legii nr. 255/2010, anterior citate, rezultă că despăgubirea se stabilește în funcție de prețul cu care se vând pe piața liberă din zona respectivă imobilele de felul celui expropriat, la data întocmirii raportului de expertiză.
Raportul de evaluare întocmit de expropriator în cadrul procedurii administrative prealabile emiterii hotărârii "are în vedere" (art. 11 alin. (8) expertizele întocmite și actualizate de Camerele notarilor publici, iar pe baza acestuia expropriatorul "estimează" (art. 5 alin. (1) sumele individuale aferente despăgubirilor.
Există, așadar, posibilitatea ca aceste "estimări" să fie inferioare prețului de circulație al imobilului pe piața liberă din zonă și/sau să nu acopere integral prejudiciul suferit de expropriat, caz în care acesta are deschisă calea acțiunii în justiție, care "se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994".
Doar despăgubirea astfel stabilită poate fi apreciată "dreaptă", în sensul dispozițiilor art. 44 din Constituție, în acord cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Prin memoriul de apel formulat de pârâtul-apelant, a fost exprimată nemulțumirea acestuia față de conținutul raportului de expertiză efectuat de comisia constituită potrivit dispozițiilor speciale ale Legii nr. 33/1994, și, implicit, față de cuantumul despăgubirilor reținut de prima instanță din concluziile acestei lucrări.
Simpla afirmație făcută de pârâtul-apelant că experții erau obligați a avea în vedere prețul unor tranzacții reale încheiate cu privire la terenuri similare, fără depunerea la dosar a unor înscrisuri doveditoare ale unor astfel de tranzacții sau, eventual, indicarea unei modalități de a se pune la dispoziția experților a înscrisurilor necesare, nu poate conduce, de plano, la înlăturarea acestei probe administrate în condiții procedurale.
S-a avut în vedere și aspectul că valoarea de piață a terenului a fost stabilită de experți prin metoda comparației directe, potrivit căreia, într-adevăr, această valoare se obține din dovezile de piață ale prețurilor tranzacționate ale unor terenuri similare. Însă, în ipoteza în care nu există tranzacții efective și suficiente cu terenuri comparabile sau când datele obținute de la tranzacțiile efectuate nu sunt credibile și/sau nu pot fi verificate pentru evaluare se pot folosi și prețurile cerute prin ofertele de vânzare sau prețurile oferite prin cererile de cumpărare pentru terenuri comparabile, cu efectuarea corecțiilor corespunzătoare.
De altfel, în raportul de expertiză întocmit în cauză, experții și-au argumentat opțiunea pentru ofertele de vânzare prin existența a numeroase oferte preluate din diverse surse de informare și a puține tranzacții efective, instituțiile care le-ar fi putut oferi - bănci, agenții imobiliare - adoptând o atitudine rezervată, de necolaborare, bazată pe politicile proprii, referitoare la confidențialitate, secret bancar, suspiciuni legate de o eventuală chemare în instanță cu efecte asupra beneficiarilor direcți de servicii etc.
În suplimentul la raportul de expertiză se subliniază de către experți, răspunzându-se la această obiecțiune formulată de pârât, că folosirea ofertelor de vânzare este rațională în condițiile existenței de oferte preluate din diverse surse de informare și a puține tranzacții efective, credibilitatea informațiilor reale de tranzacționare din contractele încheiate în perioada 2008 - 2010 ridicând mari semne de întrebare, deoarece pentru terenuri învecinate tranzacționate, prețurile de vânzare menționate în contractele încheiate prezintă diferențe nejustificat de mari.
Au precizat experții că informațiile despre preț din oferte de pe o piață inactivă pot fi totuși o dovadă a valorii de piață deoarece, chiar pe piețele în declin, există vânzători care nu acționează sub constrângerea de a vinde și a nu ține cont de dovada prețurilor realizate astfel de vânzători ar însemna ignorarea realității pieții.
Cei trei experți au corectat valoarea terenului în sensul creșterii acesteia cu 15%, apreciere corectă în condițiile în care suplimentul la raportul de expertiză explică aplicarea acestei corecții, iar pârâtul apelant nu a adus alte argumente pertinente pentru modificarea acestui procent, evaluatorii, potrivit Standardelor Internaționale de Evaluare, aplicând metode cantitative și/sau calitative pentru analiza diferențelor și estimarea corecțiilor.
Instanța a apreciat că prețul de 24,59 euro/mp determinat prin expertiza întocmită de comisia de experți evaluatori reprezintă o dreaptă despăgubire pentru reclamanți.
Motivul de apel prin care pârâtul pretinde că sub aspectul modului de calcul a valorii terenurilor expropriate instanța de fond a acordat reclamanților altceva decât aceștia au cerut nu se confirmă.
Prima instanță, acordând reclamanților despăgubiri la valoarea de la data întocmirii raportului de expertiză, așa cum prevede art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994, în baza căruia aceștia au solicitat să se facă evaluare, nu a acordat altceva decât au cerut reclamanții.
În ceea ce privește suprafețele de teren pretins a fi afectate de expropriere sub aspectul potențialului de utilizare au fost reținute următoarele:
Reclamanții au precizat că o suprafață de 1175,98 mp teren ar fi afectată de restricții de construire, potrivit art. 47 din O.G. nr. 43/1997, pe considerentul că această suprafață s-ar afla la mai puțin de 50 m de la marginea îmbrăcămintei asfaltice, astfel cum rezultă din adresa nr. 7110 din 27 mai 2011 a CNADR, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași, Serviciul Investiții.
Astfel, din tabelul menționat rezultă că din parcela nr. ddd de 800 mp, teren expropriat reprezintă suprafața de 131 mp, iar restul suprafeței de 669 mp este cuprinsă în limita de 50 m, iar din parcela nr. ddd de 900 mp rezultă că este cuprinsă în zona de 50 m suprafața de 506,98 mp.
Ultimul supliment la raportul de expertiză a infirmat susținerile reclamanților cu privire la întinderea suprafeței de teren afectate de restricțiile de construire, experții conchizând că suprafața care este afectată de restricții prin schimbarea destinației de teren construibil în teren cu restricții de construire este de 856 mp, respectiv 612 mp din imobilul nr. ggg și 244 mp din imobilul nr. ccc (nr. vechi ddd).
Deci, rezultă din suplimentul la raportul de expertiză că afectată de restricții de construire este suprafața de 856 mp teren, iar nu suprafața de 1175,98 mp teren.
Susținerile reclamanților că suprafața de 57,3 mp rămasă neexpropriată și în afara zonei cu restricție de construire de 612 mp, nu mai poate fi utilizată nici ca teren construcții nici ca teren arabil, nu au fost reținute, în condițiile în care acest teren se învecinează cu alte terenuri rămase în proprietatea reclamanților, posibilitatea de utilizare a acestui teren fiind, deci, evidentă.
Criticile pârâtului că la estimarea prejudiciului nu s-a avut în vedere destinația concretă a terenului din momentul exproprierii, care a avut categoria de folosință arabil, neafectat în mod efectiv realizării vreunei construcții, certificatul de urbanism nr. 110/2007 pierzându-și valabilitatea la data de 9 iulie 2009, fără posibilitatea de prelungire, nu au fost reținute.
Astfel, s-a constatat că terenul dobândit de reclamanți potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2275 din 31 august 2007 a fost în suprafață de 4532 mp.
La data de 7 mai 2007 reclamanții au obținut certificatul de urbanism nr. 110 în vederea autorizării executării unei construcții, rezultând că terenul este situat în zona de construcții locuințe.
Ulterior, prin Decizia nr. 206 din 20 septembrie 2007 eliberată de Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Suceava, acest teren a fost scos definitiv din circuitul agricol, în scopul realizării obiectivului de investiție "construcție locuință și anexă".
Deci, cum terenul era destinat construcțiilor, iar prin exproprierea suprafeței totale de 931 mp, terenul rămas neexpropriat în suprafață de 856 mp și-a pierdut această destinație se impune ca la despăgubirile acordate reclamanților să se aibă în vedere și această suprafață de teren cu categorie de folosință construcții.
În ceea ce privește, însă, modalitatea de calculare a prejudiciului cauzat prin expropriere pentru suprafața de 856 mp, a fost reținut ultimul supliment la raportul de expertiză potrivit căruia acesta poate fi calculat ca diferență dintre valoarea de teren construibil, 24,59 euro/mp, și valoarea de teren arabil, 3,5 euro/mp, aspect cu care, de altfel, reclamanții au fost de acord prin întâmpinarea depusă la dosar.
În ceea ce privește apelul declarat de reclamanți s-au reținut următoarele:
Reclamanții susțin că au fost prejudiciați ca urmare a imposibilității de finalizare a tranzacției încheiate cu SC E.E.G. SRL, beneficiul nerealizat constând în diferența între prețul negociat prin antecontractul de vânzare-cumpărare nr. 13117 din 13 decembrie 2007 și prețul stabilit pentru terenul expropriat și terenul afectat ca urmare a exproprierii, la care se adaugă dobânda legală aferentă.
Într-adevăr, la data de 13 decembrie 2007, între reclamanți și SC E.E.G. SRL s-a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare vizând suprafața de 4532 mp teren, prețul stabilit de părți fiind de 200.000 euro.
Suma pretinsă de reclamanți cu titlu de diferență dintre prețul pe care l-ar fi primit ca urmare a perfectării vânzării conform antecontractului de vânzare-cumpărare și prețul stabilit prin expertiza efectuată în cauză pentru terenul expropriat și cel afectat de expropriere nu reprezintă un prejudiciu cert, a cărui existență și întindere să fie sigură, astfel încât, un astfel de prejudiciu, incert și nesigur, nu este susceptibil de reparare, așa cum nefondat pretind reclamanții.
Pe de altă parte, din adresa din 27 iulie 2012 emisă de SC E.E.G. SRL, rezultă că antecontractul de vânzare-cumpărare a fost "denunțat pe cale amiabilă" de cele două părți, fără formularea de alte pretenții de către acestea, precizându-se, totodată, și că prima tranșă din preț nu a fost plătită.
Așa fiind, nu se pune problema acordării despăgubirilor prevăzute în antecontractul de vânzare-cumpărare în caz de neîncheiere a contractului de vânzare-cumpărare, despăgubiri care oricum, în baza regulii res perit debitori, nu puteau fi pretinse de creditorul obligației imposibil de executat.
Împotriva deciziei menționate mai sus a declarat recurs, în termen legal, pârâtul statul român reprezentat de Ministerul Transporturilor, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA București pentru motive de nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs formulate, pârâtul a arătat că în mod greșit a fost înlăturată critica din memoriul de apel referitoare la procedura derogatorie specială de stabilire a despăgubirilor, consacrată de dispozițiile Legii nr. 255/2010 și de Normele Metodologice de aplicare a acestei legi.
Totodată, instanța de apel a considerat fără temei că Legea nr. 255/2010 nu ar conține dispoziții derogatorii sub aspectul stabilirii despăgubirilor cuvenite persoanelor expropriate și că în această privință sunt incidente dispozițiile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994.
Această concluzie este consecința greșitei interpretări a art. 4 alin. (2) lit. f) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010, întrucât din coroborarea dispozițiilor legale sus-menționate rezultă că, în cadrul procedurii administrative de expropriere, despăgubirile se stabilesc conform raportului de evaluare pe baza expertizelor întocmite și actualizate de Camerele Notarilor Publici, aceste reglementări având un caracter imperativ.
Sintagma de la art. 5 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, care se referă la sumele individuale aferente despăgubirilor estimate de către expropriator nu justifică aprecierea instanței de apel potrivit căreia procedura specială de stabilire a despăgubirilor reglementată de Legea nr. 255/2010 ar avea un caracter orientativ, deoarece reglementarea sus-menționată se referă la probarea indicatorilor tehnico-economici ai investiției pentru realizarea căreia se declanșează procedurile de expropriere, în timp ce dispozițiile art. 11 alin. (7) și (8) din lege, art. 8 alin. (1) din Normele Metodologice reglementează în mod imperativ modalitatea de evaluare a imobilelor expropriate, obligând expertul evaluator să se raporteze la expertizele actualizate ale Camerelor Notarilor Publici.
Potrivit art. 22 din Legea nr. 255/2010, acțiunea prin care persoana expropriată contestă cuantumul despăgubirii se soluționează potrivit art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, fiind astfel evident că aceste din urmă reglementări sunt aplicabile doar sub aspect procedural, adică sub aspectul modului de desemnare a comisiei de experți și de întocmire a expertizei, iar nu și sub aspectul metodei de evaluare, care are o reglementare specială în cuprinsul dispozițiilor sus-menționate din Legea nr. 255/2010.
În măsura în care statuarea instanței de apel privind incidența în cauză a dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 este apreciată ca fiind corectă, recurentul consideră că această dispoziție legală a fost greșit interpretată și aplicată în speță.
În ceea ce privește cele două suprafețe de teren expropriate în anul 2011, concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză nu reflectă prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel, deoarece experții nu au verificat și identificat tranzacții concrete cu privire la imobile cu caracteristici similare terenului expropriat, ci au fost avute în vedere doar o singură tranzacție pentru un teren cu alte particularități decât cel în litigiu și mai multe oferte de vânzare postate pe internet sau la agențiile imobiliare pentru terenuri asemănătoare, valoarea despăgubirilor fiind calculată în raport de aceste oferte, după aplicarea unor coeficienți de corecție care ar fi trebuit să reflecte deosebirile existente între terenul expropriat și parcelele la care se referă anunțurile de vânzare avute în vedere.
Corecta aplicare a dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 impunea ca datele din oferte să fie examinate prin prisma unor tranzacții efective pentru a se putea stabili în acest mod în ce măsură respectivele oferte corespund realității pieței imobiliare.
Contrar celor reținute de experți și de instanțe, există tranzacții efective pe piața imobiliară la care experții aveau obligația să se raporteze și în raport de care se poate stabili prețul de circulație în concordanță cu dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, tranzacții care puteau fi identificate în arhiva Camerei Notarilor Publici Suceava, în arhiva OCPI sau în cea a Primăriei comunei Moara.
Soluția instanței de apel este nelegală și sub aspectul acordării de despăgubiri pentru suprafața de 856 mp, pretins afectată de expropriere sub aspectul potențialului de utilizare, despăgubiri care au fost calculate ca diferență dintre valoarea de teren construibil (de 24,59 euro/mp), estimată de experți la nivelul lunii august 2012 și valoarea de teren arabil (3,5 euro/mp), estimată prin raportare la aceeași dată.
Contrar celor reținute de instanța de apel, pentru suprafața în discuție de 856 mp teren nu se justifica acordarea despăgubirilor întrucât această suprafață nu a fost afectată de expropriere sub aspectul potențialului de utilizare.
În raport de dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, la estimarea prejudiciului cauzat proprietarului prin expropriere se impune a fi avută în vedere destinația concretă a terenului din momentul exproprierii, iar nu o destinație ipotetică nematerializată. În speță, până la momentul emiterii Hotărârilor nr. 33 și 34 din anul 2011, terenul expropriat și cel rămas în patrimoniul reclamanților a avut în concret categoria de folosință de teren arabil, nefiind afectat în mod efectiv realizării vreunei construcții, iar Certificatul de urbanism nr. 110/2007 își pierduse valabilitatea la data de 9 iulie 2009, fără posibilitate de prelungire.
Așa fiind, simplul fapt al existenței unui plan urbanistic general care permite încadrarea terenului în discuție în categoria celor construibile nu justifică examinarea prejudiciului pretins cauzat prin expropriere în raport de o posibilă afectare în viitor a terenului neexpropriat pentru realizarea unei construcții, astfel de destinație fiind pur ipotetică în lipsa unui certificat de urbanism valabil, a unei autorizații de construcție sau a vreunor demersuri concrete întreprinse de reclamanți pentru construire. Mai mult decât atât, potrivit Certificatului de urbanism nr. 110/2007, procentul de ocupare a terenului cu construcții nu putea depăși 30% din suprafața totală (adică 1359,6 mp) or, în cauză, din suprafața totală de 4423 mp teren, dobândită de reclamanți prin Contractul nr. 2275/2007, a fost expropriată suprafața de 931 mp, rămânând disponibilă în patrimoniul acestora o suprafață de 3492 mp pe care există posibilitatea amplasării uneia sau mai multor construcții în limita POT indicat în certificatul de urbanism, indiferent de restricțiile induse de proximitatea șoselei de centură.
Prin urmare, având în vedere și faptul că nu există niciun proiect tehnic din care să rezulte că o eventuală construcție ar urma să fie edificată pe suprafața de 856 mp, pretins afectată de restricții de construire, iar nu pe restul terenului neafectat de astfel de restricții, nu este justificată în niciun mod concluzia instanței de apel în sensul că reclamanții ar fi suferit un prejudiciu ca urmare a imposibilității de edificare a unei construcții pe o suprafață de 856 mp, rămasă în patrimoniul lor după expropriere.
În contextul celor arătate, având în vedere și că la momentul exproprierii suprafața de 856 mp teren avea destinație exclusiv agricolă, dar și faptul că posibilitatea utilizării în continuare a acestui teren în scopuri agricole nu este în vreun mod afectată nici de restricțiile aferente zonei de protecție, nici de proximitatea șoselei de centură, nu se justifica acordarea vreunor despăgubiri pentru pretinsa diminuare de valoare a acestei suprafețe.
În faza procesuală a recursului intimații-reclamanți au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat, iar părțile nu au solicitat administrarea de probe noi.
Analizând recursul formulat, în raport de criticile menționate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
O primă critică de nelegalitate vizează greșita aplicare a legii sub aspectul stabilirii cuantumului despăgubirilor, recurentul considerând că sunt incidente în cauză prevederile art. 5 alin. (1), art. 11 alin. (7) și (8) ale Legii nr. 255/2010, coroborate cu art. 4 alin. (2) lit. f) din Normele Metodologice ale Legii nr. 255/2010, iar nu cele ale art. 26 ale Legii nr. 33/1994, astfel cum a procedat instanța de apel. Recurentul consideră că Legea nr. 33/1994 este aplicabilă doar sub aspect procedural, iar nu și sub aspectul metodei de evaluare, care are o reglementare specială în cuprinsul Legii nr. 255/2010.
Înalta Curte constată că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a legii atunci când a calculat cuantumul despăgubirilor în temeiul art. 26 ale Legii nr. 33/1994, întrucât la acest text de lege face trimitere chiar Legea nr. 255/2010, în art. 22 alin. (3), unde se prevede expres că "Acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii".
Ca atare, în scopul stabilirii calculului despăgubirilor, legea specială face trimitere expresă la aplicarea prevederilor legii generale în materie de expropriere, ceea ce înlătură de la aplicare principiul specialia generalibus derogant numai sub aspectul stabilirii cuantumului despăgubirilor în faza judecătorească a verificării legalității măsurii exproprierii.
Procedura de evaluare a despăgubirilor reglementată în art. 5 alin. (1), art. 11 alin. (7) și 8 ale Legii nr. 255/2010 coroborat cu art. 4 alin. (2) lit. f) din Normele Metodologice ale Legii nr. 255/2010, la care face referire recurentul, vizează exclusiv faza procedurii administrative și nu poate fi extinsă în faza procedurii judiciare câtă vreme în cuprinsul legii speciale există o prevedere expresă care precizează că în această fază procesuală se revine la procedura de drept comun a evaluării despăgubirilor în materie de expropriere.
Astfel fiind, din momentul sesizării instanței de judecată cu contestația având ca obiect modul de stabilire a despăgubirilor de către expropriator, aceasta va face aplicarea dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, conform art. 22 alin. (3) al Legii nr. 255/2010.
Cât privește modul în care instanța de apel a făcut aplicarea art. 26 al Legii nr. 33/1994, prin luarea în considerare a unei singure tranzacții și a unor oferte de vânzare, Înalta Curte consideră că a avut loc o corectă aplicare a textului de lege menționat, întrucât nu se poate cere reclamanților să facă dovada unui fapt negativ, adică a inexistenței unor contracte de vânzare-cumpărare, revenindu-i pârâtului-recurent obligația de a face dovada faptului pozitiv contrar pe care îl pretinde, posibilitate pe care acesta o avea prin administrarea probei cu înscrisuri.
Deși recurentul susține în recurs că tranzacții privind terenuri din aceeași categorie de folosință și din aceeași unitate teritorial-administrativă cu terenul în litigiu puteau fi identificate în arhiva Camerei Notarilor Publici Suceava, în arhiva OCPI sau în cea a Primăriei comunei Moara, nu a făcut dovada existenței unor astfel de contracte de vânzare-cumpărare, cu toate că avea această posibilitate inclusiv în faza recursului, în temeiul art. 305 C. proc. civ.
Decizia pronunțată în apel este criticată și din perspectiva acordării de despăgubiri pentru suprafața de 856 mp teren, ca urmare a reducerii potențialului de utilizare a terenului ca suprafață construibilă.
Se susține că, deoarece a expirat, fără posibilitate de prelungire, certificatul de urbanism care permitea edificarea de construcții pe teren, pentru 30% din suprafața rămasă după expropriere, de 3492 mp, terenul de 856 mp, supus limitărilor de construcție deduse din proximitatea zonei de centură, își păstrează doar destinația agricolă, întrucât o eventuală construcție se poate realiza pe restul terenului neexpropriat, în suprafață de 3492 mp, din care fac parte cei 856 mp, câtă vreme nu există un proiect tehnic din care să rezulte că o eventuală construcție ar urma să fie edificată pe cei 856 mp teren și nu pe restul terenului neexpropriat. De asemenea, utilizarea în continuare a terenului de 856 mp, ca teren agricol, nu este în vreun mod afectată de restricțiile aferente proximității zonei de centură, ceea ce justifică neacordarea de despăgubiri.
Înalta Curte constată că instanța de apel a reținut că suprafața de 856 mp, reprezentând teren neexpropriat, a fost afectată de expropriere sub aspectul potențialului de utilizare prin faptul că, având caracter de teren construibil, a fost afectată de restricții de construire atât în temeiul art. 47 din O.G. nr. 43/1997, în scopul asigurării protejării zonei drumului public, cât și prin imposibilitatea valorificării certificatului de urbanism nr. 110/2007 obținut în scopul realizării obiectivului de investiții "construcție locuință și anexă", ca urmare a modificării planului de urbanism în funcție de necesitățile realizării lucrărilor vizate de expropriere.
Recurentul susține că, prin expirarea certificatului de urbanism, terenul de 856 mp și-a pierdut caracterul de teren construibil, acesta rămânând teren arabil, pentru care nu se mai pot acorda despăgubiri întrucât, ca teren arabil, poate fi exploatat integral, în lipsa oricăror interdicții, inclusiv cele aferente restricțiilor impuse de zona de protecție a drumului.
Înalta Curte apreciază ca nefondate aceste susțineri întrucât reclamanții au obținut Certificatul de urbanism nr. 110 la data de 7 mai 2007, prin care a fost autorizată în mod generic executarea unei construcții pe terenul în suprafață de 4532 mp, dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare din 31 august 2007, iar acest înscris dovedește faptul că întregul teren de 4532 mp a dobândit caracter de teren construibil, pe care l-a păstrat și ulterior dezmembrării.
Expirarea valabilității certificatului de urbanism la data de 9 iulie 2009 și imposibilitatea de a mai fi reînnoit s-au datorat lucrărilor de expropriere, însă modificările aduse, prin expropriere, regimului juridic al unei părți din terenul în litigiu nu schimbă destinația pe care terenul rămas neexpropriat o dobândise anterior, ci dovedesc numai împrejurările în care nu au putut fi finalizate construcțiile aprobate.
Neidentificarea amplasamentului construcției, în absența unei autorizații de construire sau a începerii lucrărilor de construcție, nu prezintă relevanță deoarece, chiar dacă suprafața de 856 mp teren nu ar fi afectată de construcții, aceasta își menține destinația de teren construibil, întrucât întregul teren care s-a aflat în proprietatea reclamanților, anterior exproprierii, a dobândit acest caracter, care nu s-a modificat decât în privința terenului supus exproprierii care a dobândit pe această cale un alt regim juridic.
În considerarea celor expuse anterior, se poate concluziona că instanța de apel a apreciat în mod corect că destinația de teren construibil a suprafeței de 865 mp teren a fost stabilită în mod concret prin certificatul de urbanism însă a devenit imposibil de valorificat, atât datorită restricțiilor de construire impuse de art. 47 din O.G. nr. 43/1997, cât și a expirării valabilității certificatului de urbanism și a imposibilității reînnoirii sale ca urmare a lucrărilor de expropriere.
Prin interdicțiile determinate de măsura exproprierii, a fost afectat caracterul de teren construibil al terenului, suprafața de 856 mp nemaiputând fi valorificată în vederea ridicării de construcții, ci numai ca teren agricol. A fost creat astfel un prejudiciu cert în patrimoniul reclamanților, constând în scăderea valorii terenului în raport de categoria de folosință, astfel încât în mod corect instanța de apel a considerat că reclamanții sunt îndreptățiți la acordarea de despăgubiri constând în scăderea valorii terenului.
Astfel fiind, în aplicarea art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul statul român reprezentat de Ministerul Transporturilor prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA București împotriva Deciziei nr. 132 din 11 decembrie 2013 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 iunie 2014.
Procesat de GGC - NN