Ședințe de judecată: Mai | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia I civilă

Decizia nr. 805/2010

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 februarie 2010.

Asupra recursurilor de față;

Prin cererea înregistrată la data de 07 decembrie 2007, reclamanul I.C. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin SC C.N.A.D.N.R. SA, modificarea Hotărârii din 16 noiembrie 2007 emisă de intimată, în sensul majorării cuantumului despăgubirilor acordate în urma exproprierii terenului proprietatea sa în suprafață de 1276,137 mp situat în comuna Bărcănești.

În motivarea cererii, reclamantul a criticat cuantumul despăgubirii dispus a fi acordate prin hotărârea menționată, în sumă de 16.082,01 lei, ce nu corespunde valorii reale a terenului supus exproprierii.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 9 din Legea nr. 198/2004, art. 21-27 din Legea nr. 33/1994.

Prin sentința nr. 2616 din 14 octombrie 2008, Tribunalul Prahova, secția civilă, a admis acțiunea reclamantului și a modificat hotărârea din 16 noiembrie 2007 emisă de pârâtă în sensul majorării cuantumului despăgubirii propus a fi acordate reclamantului, de la 16.082,01 lei la 82.948,91 lei, la plata căreia a fost obligat pârâtul, reprezentând contravaloarea terenului expropriat de 1.276,137 mp, situat în comuna Bărcănești, proprietatea reclamantului.

Prima instanță a reținut, în esență că lucrarea de expertiză efectuată în cauză de ing. B.N., întocmită în conformitate cu dispozițiile legale incidente, a atestat că valoarea reală de circulație a terenului supus exproprierii este de 82.948,91 lei, valoare determinată în raport de criteriile legale stipulate în actele normative (amplasament, valoare economică în prezent și în viitor, prețul pieței, etc.) și nu astfel cum a procedat pârâta, prin indicarea unor texte de lege fără corespondent în ce privește modalitatea evaluării bunului și în lipsa unor dovezi care să ateste/susțină pretinsele criterii respectate cu ocazia emiterii hotărârii atacate.

Apelul declarat de pârâtă împotriva susmenționatei hotărâri a fost admis prin Decizia nr. 135 din 29 iunie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

A fost schimbată în parte sentința atacată, în sensul că a fost stabilit cuantumul despăgubirilor la suma de 36.744,69 lei, restul dispozițiilor sentinței fiind menținute.

Instanța de apel a reținut, după administrarea expertizei tehnice în conformitate cu dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, că despăgubirea cuvenită reclamantului, determinată în conformitate cu prescripțiile normei enunțate, se impune a fi stabilită la un preț de 9,30 euro/mp, evaluare consemnată în concluzia comună a experților C.C. (desemnat de instanță) și L.D. (desemnată de expropriat). Nu a fost însușită opinia exprimată de ing. M.I. (desemnat de expropriator) care a determinat cuantumul despăgubirii prin raportare la suma de 12 lei/mp, mai puțin decât despăgubirea oferită prin hotărârea contestată în cauză. Din suma rezultată cu titlu de despăgubire în cuantum de 52.826,70 lei, a fost scăzută suma de 26.082,01 lei consemnată de către pârâtă pe numele reclamantului (conform borderoului depus la filele 76-81 dosar apel).

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs părțile, criticând-o pentru nelegalitate, sens în care, dezvoltând motivele de recurs încadrate în prevederile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., reclamantul a susținut că prețul real al bunului expropriat este mult mai mare decât cel stabilit prin expertiza de evaluare.

A arătat că valoarea de întrebuințare a terenului ce i-a rămas în proprietate în urma exproprierii, datorită impedimentelor de utilizare normală generate de construirea autostrăzii, este mult redusă, aspect omis de instanță și care trebuie avut în vedere la determinarea cuantumului despăgubirii constituindu-se în componentă a determinării prejudiciului produs prin expropriere.

Greșit au fost însușite concluziile expertizei efectuate în apel prin raportare la un nivel a valorii bunului la momentul efectuării lucrării și nu la valoarea de piață a bunului de la momentul întocmirii primei lucrări de specialitate, împrejurare ce nu s-a datorat culpei sale și care nu-i poate crea o situație defavorabilă.

Pârâta a susținut, în dezvoltarea motivului de recurs încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, întrucât textul menționat are în vedere prețul de tranzacționare al bunurilor supuse exproprierii, menționat în acte de vânzare-cumpărare și nicidecum „prețul de ofertare” postat pe diverse pagini de internet sau ziare din județ.

Aceste prețuri trebuie luate în considerare la data la care bunul a intrat în proprietatea statului, respectiv data la care a fost consemnată suma stabilită ca despăgubire.

Au fost greșit aplicate și interpretate dispozițiile art. 5 alin. (1) și (8) din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcții de autostrăzi și drumuri naționale, întrucât instanța de apel a omis să precizeze că din suma totală stabilită ca despăgubire urmează a fi scăzută suma de 16.082,01 lei, consemnată pe numele reclamantului.

Recursurile nu sunt fondate.

Potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite.

La evaluarea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța nu ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de acestea (…)”.

Textul legal enunțat stabilește atât criteriile de determinare a despăgubirii compusă din valoarea reală a bunului și prejudiciul cauzat expropriatului, cât și momentul (data de referință în raport cu care se determină cuantumul despăgubirii, care este „data întocmirii raportului de expertiză” întocmit în conformitate cu prescripțiile art. 25 din Lege, aceasta fiind proba și modalitatea sa de administrare admisă de textul ce o reglementează).

În cauză, experții în opinie majoritară au determinat cuantumul despăgubirii prin raportare la criteriile enunțate de textul citat, stabilind că valoarea reală/valoarea de piață a bunului este de 9,30 euro/mp, la data efectuării expertizei și au conchis că valoarea despăgubirii în care se include și prejudiciul individual suferit de expropriat, potrivit formulei de calcul de „estimare a valorii despăgubirii totale” este de 52.826,70 lei, despăgubire ce se constată a fi legal reținută de instanța de apel.

De menționat că, potrivit constatărilor aceleiași lucrări (fila 67 dosar apel) experții evaluatori au avut în vedere atât situația terenului (analiza de piață) rămas în proprietatea reclamantului după expropriere, consecințe asupra diminuării valorii sale prin realizarea scopului exproprierii, transpus în indicativul prejudiciu individual, dar și valoarea despăgubirilor acordate de același expropriator pentru un teren învecinat celui litigios cu suprafața aproximativ egală și pentru care, la data expertizei, s-a oferit un preț de 23,3034 euro/mp, aspect ce rezultă de altfel și din borderoul de plată a despăgubirilor pentru terenuri expropriate în zona Bărcănești, aceeași în care se află bunul în litigiu.

Nu se poate susține cu temei, în lipsa oricăror dovezi din care să rezulte o situație de fapt contrară, că sintagma „prețul cu care se vând” din textul art. 26 alin. (2) din Lege se verifică exclusiv prețul inserat în contractul de vânzare-cumpărare (critică exclusiv formală, nesusținută de probe) și nu valoarea de circulație a bunului, unicul element necesar în scopul determinării unei despăgubiri juste și echitabile în accepțiunea legii generale în materie, dar și a normelor constituționale (art. 44 din Constituție).

Corect nu au fost primite criteriile de evaluare și, prin consecință, concluzia expertului M.I., propus de expropriator, întrucât aceasta a reținut drept criteriu de determinare a cuantumului despăgubirii prețul de vânzare a terenurilor din zona Bărcănești inserate în acte de vânzare-cumpărare încheiate în anii 2007, 2008, deci în afara datei de referință stipulate de textul legii și enunțat (data efectuării lucrării) și fără indicarea amplasamentelor acestor terenuri în raport de cel litigios, pentru a se putea verifica compatibilitatea sumelor/prețurilor indicate în aceste înscrisuri (de altfel neindicate și nedepuse, ci indicate generic) cu cel al bunului în litigiu.

Nu poate fi primită nici critica privind nededucerea despăgubirii acordate de expropriator din cea reținută de instanță, întrucât atât din considerente cât și dispozitiv rezultă cu evidență respectarea cerinței legale invocate în recurs, ceea ce face ca critica astfel formulată să apară nu numai nefondată, dar și formală și în afara dispozițiilor hotărârii atacate.

Ca urmare, față de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile deduse judecății vor fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul I.C. și de pârâtul Statul Român prin SC C.A.D.N. SA împotriva Deciziei nr. 135 din 29 iunie 2009 a Curții de Apel Ploiești.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 februarie 2010.