Asupra recursurilor de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială sub nr. 61347/3 din 17 decembrie 2010 reclamanții A.M., A.V., A.J., A.E.G., A.N., A.I., A.G., B.V.R., B.D.G., B.A., B.I., B.V., B.A.N., B.N.L., B.V., P.C., B.D.L., B.V.V., B.G., B.I., B.G.H., B.T.M., B.M.F., B.G.N., B.E.C., B.C., B.C.S., C.D.F., C.C.M., C.D., C.L.G., C.N., C.P.J.V., C.R.A., C.C., C.P.C., C.V.D., C.M., C.C.C., C.M.M., C.V., C.L., C.F.C., C.O.I., D.D.A., D.D.S., D.V., D.M.C., D.I.F., D.M., E.A., F.C.A., F.I., F.M., G.G., G.A.F., G.M., G.D.A., G.D.E., H.I.S., H.A.V., H.P.R., I.O.L., I.C., I.A., M.I., I.C.A., I.V.M., J.F.A., J.G., J.L., J.O., J.N., K.M.G., L.V., L.I.V., M.T.M., M.C.V. , M.L., M.V., M.I., M.L.E., M.D.D., M.A., M.T.I., M.D., M.V.A., M.M., M.C.I., N.Ș., N.A.M., N.A., N.Ș.N., N.A.I., N.V.C.M., N.M., N.Ș., O.A.D., O.S., O.V., O.C.I.V., O.F., O.M.L., P.E., P.I.V., P.P.D., P.M.C., P.E.I., P.F., P.M.D., P.G., P.(R.) G., P.M.T., P.M.L., P.M.I., P.I.N., P.S.C.D., R.A.C., R.N., R.M.R., R.L., S.L., S.F., S.C.M., Ș.V.C., Ș.C., Ș.M.D., S.N.D., S.R., S.C., S.C.A., S.C.O., S.A., S.C.R., S.L., S.A.T., S.A.M., S.C.V., S.N., S.A.R.M., S.N.T., Ș.M., T.E.D., T.R.N., T.I., T.(P.)M.M., T.A.P., T.M.C., T.C.G., T.N.C., T.Z., T.C., T.I., U.C., U.V., V.S.V., V.E., V.V.I., V.A., V.I., V.A., Z.S.L., A.P.S., S.A.L., D.I., B.D.L.I., H.M., T.G., G.P., P.V., S.D., N.M., M.E., P.L.R., P.C.I., T.M., I.L., M.V., P.M.H., S.A., I.Ș., T.L., B.D.I., C.A., P.O.F.A., S.F., M.M.I., N.A.G., Z.S., N.I., R.A.G., S.L.M., Ț.I., A.M.S., S.Ș., A.A.T., C.F., E.M., I.L.L., L.D., N.P., R.J., au chemat în judecată pe pârâta Banca C.R. SA, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună următoarele:
1. să se constate caracterul abuziv al clauzelor contractuale indicate în acțiune la pct. 1.1 – 1.5 (clauze ce se regăsesc în contractele reclamanților indicate în Anexa 3 și aflate în Anexa 2 și în condițiile generale de creditare respectiv Anexa 2) după cum urmează:
1.1. clauzele din contractele de credit ale reclamanților, care prevăd că dobânda este formată dintr-o marjă fixă plus dobânda de referință/administrată afișată la sediile Băncii C.R. și orice altă clauză care permite Băncii modificarea, în mod unilateral, a cuantumului dobânzilor;
1.2. clauzele din contractele reclamanților care prevăd perceperea unui comision de acordare a creditului, calculat la valoarea inițială a creditului;
1.3. clauzele din contractele reclamanților care prevăd perceperea unui comision de administrare, calculat la valoarea inițială a creditului;
1.4. clauzele din contractele reclamanților care reglementează plata unui comision de urmărire riscuri, calculat la valoarea inițială a creditului;
1.5. clauza din art. 8.4 din condițiile generale și orice altă clauză care permite băncii declararea scadenței anticipate a creditului dacă valoarea garanțiilor constituite de consumator scade sub valoarea creditului rămas de plată.
2. ca o consecință a constatării caracterului abuziv al clauzelor arătate la pct. 1.1 – 1.5, să se constate nulitatea absolută a acestor clauze;
3. să se dispună modificarea contractelor reclamanților (indicate în Anexa 2), prin înlocuirea sau eliminarea clauzelor arătate la pct. 1.1 – 1.5, după cum urmează:
3.1. înlocuirea clauzei relative la dobândă, în sensul că dobânda contractuală este formată din marja fixă, inițial stabilită în contractele reclamanților (conform Anexa 3 coloana D) plus EURIBOR sau ROBOR;
3.2. eliminarea clauzelor referitoare la comisionul de acordare credit, comisionul de administrare și comisionul de urmărire riscuri;
3.3. eliminarea clauzelor referitoare la garanțiile suplimentare;
4. în subsidiar, față de pct. 3, să fie obligată pârâta la modificarea contractelor în sensul celor expuse la pct. 3.1 – 3.3. și la emiterea unor noi grafice de rambursare conforme cu noua formă a contractelor de credit, dată de constatarea nulității clauzelor indicate la pct. 1.1 - 1.5, sub sancțiunea de daune cominatorii în cuantum de 20.450 RON/zi de întârziere (câte 50 RON pentru fiecare contract ce trebuie modificat – sunt 409 contracte) până la executarea acestei obligații.
5. să fie obligată pârâta la restituirea către reclamanți a sumelor plătite nedatorat în baza clauzelor arătate la pct. 1.1 - 1.4, clauze ce vor fi fost declarate nule absolut;
6. să fie obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.
La data de 01 martie 2011 pârâta a depus al dosar, prin serviciul registratură, întâmpinare și cerere reconvențională.
Prin întâmpinare s-a invocat excepția nulității capătului 5 de cerere prin care se solicită obligarea pârâtei la restituirea către reclamanți a sumelor plătite pretins nedatorat pentru lipsa determinării obiectului, iar pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
Pârâta a formulat, în subsidiar, în măsura în care instanța va aprecia ca oportună adoptarea dispozițiilor contractuale exclusiv din perspectiva transparenței mecanismului de calcul al ratei dobânzii variabile, cerere reconvențională, prin care a solicitat instanței să adapteze contractele în cauză în sensul luării în considerare a algoritmului de calcul propus de pârâtă, respectiv valoarea indicelui de referință aferent valutei în care a fost încheiat fiecare contract la 6 luni plus marja formată din valoarea diferenței dintre dobânda de referință aplicabilă în baza prevederilor contractuale inițiale și indicele de referință la șase luni plus marja fixă din contractul inițial.
Prin sentința civilă nr. 4546 din 09 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în Dosarul nr. 61347/3/2010 s-a luat act de renunțarea reclamanților-pârâți C.A., D.M., F.M., O.S., P.E., S.N.D., S.A., S.L., U.V., V.V.I., B.E.C., C.V.D., S.L., Ș.M.D., T.C., V.S.V., A.P.Ș., A.E.G., A.G., B.A., B.V., B.V., B.G., B.I., B.G.N., C.L.G., C.N., C.R.A., C.C., C.P.C., C.C.C., C.L., D.D.A., D.D.S., D.M.C., E.M., G.A.F., G.D.A., G.P., H.I.S., I.L., I.C., J.N., M.V., M.L., M.T.I., M.E., N.A.G., N.Ș., N.A., N.A.I., N.V.C.M., N.I., O.F., P.M.C., P.F., P.M.L., P.M.I., P.I.N., R.M.R., S.C.M., Ș.V.C., S.L.M., S.C., S.A., T.E.D., T.I., T.N.C., V.A., Z.S.L., P.I.V., S.A., S.F., I.C., M.C.V., M.I., C.F., S.C.O. și G.G., la judecată.
S-a respins cererea formulată de reclamanții pârâți în contradictoriu cu pârâta Banca E.G. AG, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pe excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților-pârâți:
S-a respins tardivitatea invocării excepției prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților-pârâți.
S-a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților-pârâți.
Pe fondul cauzei:
S-au admis, în parte, cererile precizate și completate formulate de reclamanții-pârâți A.M., A.I., B.V.R., B.D.G., B.N.L., P.C., B.G., B.T.M., B.M.F., B.C., B.C., C.D.F., C.D., C.P.J.V., C.M., C.F.C., C.O.I., D.I.F., E.A., G.D.E., H.A.V., I.A., I.V.M., J.L., K.M.G., L.I.V., M.D., M.M., N.A.M., O.M.L., P.S.C.D., R.N., R.L., S.R., S.C.R., S.A.M., S.C.V., S.A.M., S.N., T.I., T.A.P., T.M.C., T.Z., V.E., V.I., D.I., B.D.L., H.M., P.V., S.D., P.L.R., I.Ș., B.D., P.O.A., A.M.S., S.Ș., L.D., R.J., A.A.T., B.A.N., C.M.M., G.M., J.F.A., J.G., M.V., S.C.A., N.M., H.P.R., C.V., Ș.M., T.I., V.A., T.L., în contradictoriu cu pârâta-reclamantă SC B.anca C.R. SA, s-a constatat caracterul abuziv al clauzei contractuale care prevedea perceperea unui comision de administrare, calculat la valoarea inițială a creditului și nulitatea absolută a clauzei contractuale din contractele reclamanților care prevedea perceperea unui comision de administrare, calculat la valoarea inițială a creditului.
De asemenea, a fost obligat pârâta-reclamantă să emită noi grafice de rambursare conforme cu noua formă a contractelor de credit dată de constatarea nulității absolute a clauzei contractuale care prevede perceperea unui comision de administrare calculat la valoarea inițială a creditului și să restituie reclamanților-pârâți sumele plătite în baza clauzei contractuale care prevede perceperea unui comision de administrare calculat la valoarea inițială a creditului, respingând, ca nefondate celelalte capetele de cerere.
S-au admis, în parte, cererile precizate și completate formulate de reclamanții-pârâți M.D.D., A.V., A.N., B.D.L., B.V.V., D.V., F.C.A., I.O.L., M.I., J.O., L.V., M.V., M.A., N.Ș.N., N.M., P.P.D., P.(R.) G., R.A.C., S.F., Ș.C., S.A.T., S.N., M.M., Z.S., R.A.G., P.G., F.I., în contradictoriu cu pârâta-reclamantă SC Banca C.R. SA.
S-a constatat caracterul abuziv al clauzelor contractuale din contractele reclamanților care prevăd perceperea unui comision de administrare calculat la valoarea inițială a creditului și perceperea unui comision de urmărire riscuri, calculat la valoarea inițială a creditului și nulitatea absolută a clauzelor contractuale din contractele reclamanților care prevăd perceperea unui comision de administrare calculat la valoarea inițială a creditului și perceperea unui comision de urmărire riscuri, calculat la valoarea inițială a creditului, obligând pârâta-reclamantă să emită noi grafice de rambursare conforme cu noua formă a contractelor de credit dată de constatarea nulității absolute a clauzelor contractuale care prevăd perceperea unui comision de administrare calculat la valoarea inițială a creditului și, respectiv, perceperea unui comision de urmărire riscuri la valoarea inițială a creditului și să restituie reclamanților – pârâți sumele plătite în baza clauzelor contractuale care prevăd perceperea unui comision de administrare calculat la valoarea inițială a creditului și, respectiv, perceperea unui comision de urmărire riscuri calculat la valoarea inițială a creditului, respingând ca nefondate celelalte capetele de cerere.
S-au admis în parte cererile precizate și completate formulate de reclamanții-pârâți P.E.I., P.M.D., T.G., P.M., în contradictoriu cu pârâta-reclamantă SC Banca C.R. SA, s-a constatat caracterul abuziv al clauzei contractuale care prevede perceperea unui comision de administrare calculat la valoarea inițială a creditului și nulitatea absolută a clauzei contractuale din contractele reclamanților care prevede perceperea unui comision de administrare calculat la valoarea inițială a creditului, obligând pârâta-reclamantă să emită un nou grafic de rambursare conform cu noua formă a contractelor de credit dată de constatarea nulității absolute a clauzei contractuale care prevede perceperea unui comision de administrare calculat la valoarea inițială a creditului și să restituie reclamanților-pârâți sumele plătite în baza clauzei contractuale care prevede perceperea unui comision de administrare calculat la valoarea inițială a creditului, respingând ca nefondate celelalte capetele de cerere.
S-au admis, în parte, cererile precizate și completate formulate de reclamanții-pârâți P.M.T. și M.T.M., în contradictoriu cu pârâta–reclamantă SC Banca C.R. SA, s-a constatat caracterul abuziv al clauzelor contractuale din contractele reclamanților care prevăd perceperea unui comision de administrare, calculat la valoarea inițială a creditului și perceperea unui comision de urmărire riscuri, calculat la valoarea inițială a creditului și nulitatea absolută a clauzelor contractuale din contractele reclamanților care prevăd perceperea unui comision de administrare, calculat la valoarea inițială a creditului și perceperea unui comision de urmărire riscuri, calculat la valoarea inițială a creditului, obligând pârâta-reclamantă să emită noi grafice de rambursare conforme cu noua formă a contractelor de credit dată de constatarea nulității absolute a clauzei contractuale care prevede perceperea unui comision de administrare calculat la valoarea inițială a creditului și a clauzei privind perceperea unui comision de urmărire riscuri, calculat la valoarea inițială a creditului și să restituie reclamanților – pârâți sumele plătite în baza clauzelor contractuale care prevăd perceperea unui comision de administrare calculat la valoarea inițială a creditului și, respectiv, perceperea unui comision de urmărire riscuri, calculat la valoarea inițială a creditului, respingând ca nefondate celelalte capetele de cerere.
S-a admis, în parte, cererea precizată și completată formulată de reclamantul-pârât M.C.I., în contradictoriu cu pârâta-reclamantă SC Banca C.R. SA, s-a constatat caracterul abuziv al clauzei contractuale care prevede perceperea unui comision de administrare calculat la valoarea inițială a creditului și nulitatea absolută a clauzei contractuale din contractul reclamantului-pârât care prevede perceperea unui comision de administrare calculat la valoarea inițială a creditului, obligând pârâta-reclamantă să restituie reclamantului-pârât sumele plătite în baza clauzei contractuale care prevede perceperea unui comision de administrare calculat la valoarea inițială a creditului până la data încheierii actului adițional la contractul din 07 noiembrie 2005 (30 decembrie 2010), respingând, ca nefondate, celelalte capetele de cerere.
S-a admis în parte cererea precizată și completată formulată de reclamantul-pârât O.C.I.V., în contradictoriu cu pârâta-reclamantă SC Banca C.R. SA, s-a constată caracterul abuziv al clauzei contractuale care prevede perceperea unui comision de administrare, calculat la valoarea inițială a creditului și nulitatea absolută a clauzei contractuale care prevede perceperea unui comision de administrare, calculat la valoarea inițială a creditului, obligând pârâta-reclamantă să restituie reclamantului-pârât sumele plătite în baza clauzei contractuale care prevede perceperea unui comision de administrare, calculat la valoarea inițială a creditului până la data încheierii actului adițional din data de 27 august 2008 la contractul de credit bancar din 20 decembrie 2006, respingând ca nefondate celelalte capetele de cerere.
S-a admis, în parte, cererea precizată și completată formulată de reclamantul pârât C.C.M., în contradictoriu cu pârâta-reclamantă SC Banca C.R. SA.
Pe contractul din 09 octombrie 2007:
S-a constatat caracterul abuziv al clauzelor contractuale care prevăd perceperea unui comision de administrare, calculat la valoarea inițială a creditului și, respectiv, perceperea unui comision de urmărire riscuri, calculat la valoarea inițială a creditului și nulitatea absolută a clauzelor contractuale care prevăd perceperea unui comision de administrare, calculat la valoarea inițială a creditului și perceperea unui comision de urmărire riscuri, calculat la valoarea inițială a creditului, obligând pârâta – reclamantă să emită un nou grafic de rambursare, conform cu noua formă a contractului de credit dată de constatarea nulității absolute a clauzei contractuale care prevede perceperea unui comision de administrare calculat la valoarea inițială a creditului și a clauzei contractuale care prevede perceperea unui comision de urmărire riscuri, calculat la valoarea inițială a creditului și să restituie reclamantului – pârât sumele plătite în baza clauzelor contractuale care prevăd perceperea unui comision de administrare calculat la valoarea inițială a creditului și, respectiv, perceperea unui comision de urmărire riscuri calculat la valoarea inițială a creditului, respingând, ca nefondate, celelalte capetele de cerere.
Pe contractul din 30 octombrie 2007:
S-a constatat caracterul abuziv al clauzelor contractuale care prevăd perceperea unui comision de acordare a creditului calculat la valoarea inițială a creditului și perceperea unui comision de administrare calculat la valoarea inițială a creditului și nulitatea absolută a clauzelor contractuale care prevăd perceperea unui comision de acordare a creditului calculat la valoarea inițială a creditului și perceperea unui comision de administrare calculat la valoarea inițială a creditului, obligând pârâta-reclamantă să emită un nou grafic de rambursare conform cu noua formă a contractului de credit dată de constatarea nulității absolute a clauzelor contractuale care prevăd perceperea unui comision de acordare a creditului și, respectiv, perceperea unui comision de administrare calculat la valoarea inițială a creditului și să restituie reclamantului-pârât sumele plătite în baza clauzelor contractuale care prevăd perceperea unui comision de acordare a creditului calculat la valoarea inițială a creditului și, respectiv, perceperea unui comision de administrare calculat la valoarea inițială a creditului, respingând ca nefondate celelalte capetele de cerere.
S-a admis în parte cererea precizată și completată formulată de reclamantul-pârât O.V., în contradictoriu cu pârâta – reclamantă SC Banca C.R. SA.
Pe contractul din 20 decembrie 2006:
S-a constatat caracterul abuziv al clauzei contractuale care prevede perceperea unui comision de administrare calculat la valoarea inițială a creditului și nulitatea absolută a clauzei contractuale care prevede perceperea unui comision de administrare calculat la valoarea inițială a creditului, obligând pârâta-reclamantă să emită un nou grafic de rambursare conform cu noua formă a contractului de credit dată de constatarea nulității absolute a clauzei contractuale care prevede perceperea unui comision de administrare calculat la valoarea inițială a creditului și să restituie reclamantului-pârât sumele plătite în baza clauzei contractuale care prevede perceperea unui comision de administrare calculat la valoarea inițială a creditului, respingând ca nefondate celelalte capetele de cerere.
Pe contractul din 15 decembrie 2006:
S-a constatat caracterul abuziv al clauzelor contractuale din contractul reclamantului care prevăd perceperea unui comision de administrare calculat la valoarea inițială a creditului și perceperea unui comision de urmărire riscuri calculat la valoarea inițială a creditului și nulitatea absolută a clauzelor contractuale care prevăd perceperea unui comision de administrare calculat la valoarea inițială a creditului și perceperea unui comision de urmărire riscuri calculat la valoarea inițială a creditului, obligând pârâta-reclamantă să emită un nou grafic de rambursare conform cu noua formă a contractului de credit dată de constatarea nulității absolute a clauzei contractuale care prevede perceperea unui comision de administrare calculat la valoarea inițială a creditului și a clauzei contractuale care prevede perceperea unui comision de urmărire riscuri calculat la valoarea inițială a creditului și să restituie reclamantului-pârât sumele plătite în baza clauzelor contractuale care prevăd perceperea unui comision de administrare calculat la valoarea inițială a creditului și, respectiv, perceperea unui comision de urmărire riscuri calculat la valoarea inițială a creditului, respingând ca nefondate celelalte capetele de cerere.
S-a admis în parte cererea precizată și completată formulată de reclamantul-pârât T.M., în contradictoriu cu pârâta-reclamantă SC Banca C.R. SA.
Pe contractul din 02 iulie 2008:
S-a constatat caracterul abuziv al clauzei contractuale care prevede perceperea unui comision de administrare calculat la valoarea inițială a creditului și nulitatea absolută a clauzei contractuale din contractele reclamanților care prevede perceperea unui comision de administrare calculat la valoarea inițială a creditului, obligând pârâta-reclamantă să emită un nou grafic de rambursare conform cu noua formă a contractului de credit dată de constatarea nulității absolute a clauzei contractuale care prevede perceperea unui comision de administrare calculat la valoarea inițială a creditului și să restituie reclamantului-pârât sumele plătite în baza clauzei contractuale care prevede perceperea unui comision de administrare calculat la valoarea inițială a creditului, respingând ca nefondate celelalte capetele de cerere.
Pe contractul din 07 iulie 2008:
S-a respins, ca nefondată, cererea.
S-au admis, în parte, cererile precizate și completate formulate reclamanții-pârâți A.(S.)J., T.(P.)M.M., T.C.G., U.C., în contradictoriu cu pârâta-reclamantă SC Banca C.R. SA, s-a constatat caracterul abuziv al clauzelor contractuale din contractele reclamanților care prevăd perceperea unui comision de acordare a creditului calculat la valoarea inițială a creditului și perceperea unui comision de administrare calculat la valoarea inițială a creditului și nulitatea absolută a clauzelor contractuale din contractele reclamanților care prevăd perceperea unui comision de acordare a creditului calculat la valoarea inițială a creditului și perceperea unui comision de administrare calculat la valoarea inițială a creditului, obligând pe pârâta-reclamantă să emită noi grafice de rambursare conforme cu noua formă a contractelor de credit dată de constatarea nulității absolute a clauzelor contractuale care prevăd perceperea unui comision de acordare a creditului și, respectiv, perceperea unui comision de administrare calculat la valoarea inițială a creditului și să restituie reclamanților-pârâți sumele plătite în baza clauzelor contractuale care prevăd perceperea unui comision de acordare a creditului calculat la valoarea inițială a creditului și, respectiv, perceperea unui comision de administrare la valoarea inițială a creditului, respingând ca nefondate celelalte capetele de cerere.
S-au respins, ca nefondate, cererile precizate și completate formulate de reclamanții-pârâți N.P., I.L.C., B.I., N.Ș., O.A.D., P.C.I., T.R.N., M.L., în contradictoriu cu pârâta-reclamantă SC Banca C.R. SA, obligând pârâta-reclamantă să plătească reclamantului-pârât P.M.T. suma de 200 RON, cheltuieli de judecată.
S-au respins, ca nefondate, cererile celorlalți reclamanți-pârâți de obligare a pârâtei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.
S-au respins, ca nefondate, cererea reconvențională și cererea pârâtei-reclamante de obligare a reclamanților-pârâți la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Acțiunea formulată a fost completată și s-a întocmit un tabel cu articolele cuprinzând clauzele considerate abuzive pentru fiecare dintre reclamanții care nu au renunțat la judecată pe parcursul procesului. S-a mai reținut că după ce s-a solicitat constatarea nulității absolute a respectivelor clauze și modificarea contractelor prin înlocuirea sau eliminarea clauzelor nule absolut, în subsidiar, s-a solicitat obligarea pârâtei la modificarea condițiilor și la emiterea unor noi grafice de rambursare; obligarea pârâtei la restituirea către reclamanți a sumelor plătite nedatorat în baza clauzelor declarate nule absolut; obligarea pârâtei la plata de daune morale.
În ceea ce privește caracterul abuziv al clauzelor contractuale s-a reținut că reclamanții au solicitat, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 139/2000, Legii nr. 296/2004, O.G. nr. 21/1992, constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale:
- care prevăd că dobânda este formată dintr-o marjă fixă plus dobânda de referință/administrată afișat la secțiile Băncii C.R. și orice altă clauză care permite băncii modificarea în mod unilateral a cuantumului dobânzii;
- care prevăd perceperea unui comision de acordare a creditului calculat la valoarea inițială a creditului;
- care prevăd perceperea unui comision de administrare calculat la valoarea inițială a creditului;
- care prevăd perceperea unui comision de urmărire riscul calculat la valoarea inițială a creditului;
- care permit băncii declararea scadenței anticipate a creditului dacă valoarea garanțiilor constituite de consumator scade sub valoarea creditului rămas de plată – „clauza referitoare la garanțiile suplimentare”.
Potrivit dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 193/2000 „(1) Prin consumator se înțelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența prezentei legi, acționează în scopuri din afara activității sale comerciale industriale sau de producție, artizanale sau liberale (2) Prin comerciant se înțelege orice persoană fizică sau juridică autorizată, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența prezentei legi, acționează în cadrul activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori literale, cât și orice persoană care acționează în același scop în numele sau pe seama acestuia”
În cauză, s-a reținut că pârâta este comerciant în sensul legii, întrucât este o persoană juridică autorizată, care, în temeiul unor contracte ce intră sub incidența legilor privind protecția consumatorilor, acționează în cadrul activității sale comerciale. Reclamanții sunt consumatori în sensul aceleiași legi, întrucât în contractele încheiate cu pârâta au acționat în scopuri personale, exterioare oricărei activități comerciale, industriale sau de producție, artizanale sau liberale.
Potrivit dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 193/2000 „(1) o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerate abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. (2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă acesta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei , cum ar fi contractele standard pre-formulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului activ. (3) Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens. (4) Lista cuprinsă în anexa care face parte integrantă din prezenta lege redă, cu titlu de exemplu, clauzele considerate ca fiind abuzive. (5) Fără a încălca prevederile prezentei legi, natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcție de: a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia; b) toți factorii care au determinat încheierea contractului; c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde. (6) Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil”.
Pentru a reține existența unei clauze abuzive, prima instanță a verificat următoarele condiții:
1) clauza contractuală să nu fie fost negociată:
2) prin ea însăși să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților;
3) dezechilibrul creat să fie în detrimentul consumatorului, nefiind respectată cerința bunei-credințe.
S-au mai avut în vedere următoarele:
a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia;
b) toți factorii care au determinat încheierea contractului;
c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde.
În privința clauzei contractuale din contractul reclamanților care prevede că dobânda este formată dintr-o marjă fixă plus dobânda de referință/administrată afișată la sediile Băncii C.R. - clauza 4, 5, 6 din contracte, prima instanță a apreciat că aceasta nu este abuzivă.
Potrivit clauzei menționate, dobânda este fie variabilă (dobândă de referință variabilă, revizuibilă semestrial, la care se adaugă un număr de puncte procentuale ex. 1,9; 1,2; 2,00; 4,00; 2,05; 3,5; 2,5; 2), fie mixtă [fixă pe o perioadă de 3 luni, 12 luni, 18 luni (7,4%, 6,4%, 5,8%, 6,95%, 6,2%, 7%, 8,9%, 10,9%, 10,95%, 13,05%) și variabilă ulterior, compusă din dobânda de referință variabilă afișată la sediile Băncii C.R., la care se adaugă un număr de puncte procentuale – 1,4; 1,2; 1,5; 1,9; 2,5; 2,05).
Din contractele de credit face parte integrantă anexa „Condiții generale de creditare”. În cuprinsul condițiilor generale sunt prevederi referitoare la „creditele cu dobânda variabilă” (pct. 2.10 a, 210 h, 211) și „creditele cu dobânda fixă” (pct. 2.10.c). Potrivit clauzelor menționate „(2.10.a), pentru creditele cu dobânda variabilă pe parcursul derulării creditului, banca poate modifica dobânda, fără consimțământul împrumutatului, în funcție de costul resurselor de creditare, noul procent de dobândă aplicându-se la data modificării acestuia, la soldul creditului existent. Modificarea dobânzii curente conduce la recalcularea dobânzii datorate. (2.10.b) Pentru creditele cu dobândă variabilă, stabilită în funcție de un indice de referință ROBOR/EURIBOR, nivelul dobânzii se poate modifica în funcție de evoluția acestuia. (2.11) Noul procent de dobândă va fi afișat la sediul băncii la data intrării în vigoare a modificării și se va aplica la soldul creditului existent la data modificării.
Pentru creditele cu dobânda fixă sunt aplicabile dispozițiile clauzei (2.10.c) potrivit căreia „Dobânda se menține constantă pe toată perioada de creditare, cu excepțiile prevăzute în contract”.
Punctele 2.10.a și 2.10.b au avut și o altă formulare în unele anexe, în sensul că s-a prevăzut că „pe parcursul derulării creditului, nivelul dobânzii curente variabile se modifică în funcție de evoluția dobânzii de referință Băncii C.R./dobânzii administrate/indicelui de referință LIBOR/EURIBOR/RUBOR. Noul procent al dobânzii variabile/dobânzii administrate/indicelui de referință va fi afișat la sediul băncii, iar dobânda rezultată se va aplica la soldul creditului existent la data modificării”.
La contractul la care dobânda este revizuibilă semestrial sunt prevederi speciale „(2.10 d.) Pe parcursul derulării creditului, banca poate modifica dobânda de referință revizuibilă, semestrial, fără consimțământul împrumutatului, în funcție de costul resurselor de creditare, doar la datele de 30 septembrie și 3 martie ale anului, noul procent de dobândă aplicându-se de la 01 octombrie, respectiv 01 aprilie, la soldul creditului existent. Modificarea nivelului dobânzii de referință revizuibilă semestrial conduce la recalcularea dobânzii datorate. (2.11.b) Noul procent de dobândă revizuibilă semestrial va fi afișat la sediul băncii de la data aplicării acesteia”.
Având în vedere aceste dispoziții contractuale s-a reținut că la momentul încheierii contractelor de credit ale reclamanților existau în oferta băncii două tipuri de contracte de credit, respectiv contracte de credit cu dobânda fixă (în monedă națională sau în euro) și contracte de credit cu dobânda variabilă (stabilită fie în funcție de dobânda de referință Băncii C.R., conform clauzei 2.10.a, fie în funcție de indicele de referință EURIBOR/ROBOR, conform clauzei 2.10.b).
Deși reclamanții nu au avut posibilitatea de a negocia conținutul clauzei privind dobânda (clauza 4/5/6/7/), au avut posibilitatea de a opta între trei tipuri de credite, respectiv: cu dobânda fixă, în monedă națională sau în euro; cu dobânda variabilă, calculată în funcție de indicele EURIBOR/LIBOR/ROBOR; cu dobânda variabilă, calculată în funcție de dobânda de referință variabilă afișată la sediile Băncii C.R., pentru primele două tipuri de credite dobânda fiind fixă, respectiv calculată în funcție de un indice de pe piața financiară.
În aceste condiții, în care reclamanții și-au exercitat opțiunea, în sensul că au ales varianta în care dobânda era variabilă, calculată în raport de dobânda de referință/administrată afișată la sediile Băncii C.R. și nu variantele în care dobânda era fixă, respectiv calculată în funcție de indicele EURIBOR/LIBOR/ROBOR, și-au asumat și anumite riscuri legate de creșterea dobânzii. Astfel fiind, instanța a apreciat că reclamanții și-au asumat și existența unui dezechilibru între drepturile și obligațiile contractuale și cerința existenței relei credințe a pârâtei nu subzistă.
Pe de altă parte, există reclamanți pentru care cererea de constatare a caracterului abuziv al clauzei privind dobânda apare ca nefondată și din altă perspectivă, respectiv dobânda contractuală a fost fixă (fie de la începutul contractului, la credite în lei sau în euro, fie stabilită prin act adițional) sau a fost variabilă, calculată în funcție de indicele de referință - EURIBOR/ROBOR.
Astfel, în privința reclamanților M.T. și P.G., potrivit clauzei 5 din contract, dobânda curentă (la un credit în RON) este fixă pe toată durata contractului, fiind alcătuită din dobânda de referință fixă de 18,25%, la care se adaugă 2 puncte procentuale.
În privința reclamantului T.L., potrivit clauzei 4 din contract, dobânda este fixă în primul an, iar ulterior este variabilă și se calculează în funcție de cotația EURIBOR la 6 luni la care se adaugă 6 puncte procentuale. Ulterior, reclamantul a încheiat cu pârâta două acte adiționale la datele de 21 octombrie 2010 și 03 decembrie 2010, prin care marja băncii a fost redusă la 5,3, respectiv 4,7 puncte procentuale.
În privința reclamantului F.I., potrivit clauzei 5 din contract, dobânda curentă este calculată în funcție de indicele EURIBOR, la care se adaugă 7,5 puncte procentuale.
Reclamantul M.C.I. a încheiat un act adițional la contract, intrat în vigoare la data de 31 decembrie 2010, care prevede că dobânda curentă se calculează în funcție de cotația indicelui EURIBOR la 6 luni, la care se adaugă 6,75 puncte procentuale.
Reclamantul C.C.M. a încheiat două contracte, respectiv contractul din 09 octombrie 1997 (credit de trezorerie nenominalizat) și contractul din 31 octombrie 2007. Dacă în privința primului contract s-a stabilit o dobândă variabilă revizuibilă semestrial, în privința celui de-al doilea contract, potrivit clauzei 5, dobânda este fixă (8%) în primii 5 ani, iar ulterior este variabilă, calculată în funcție de indicele BUBOR la 6 luni, la care se adaugă 5 puncte procentuale.
Reclamantul T.M. a încheiat cu pârâta două contracte de credit. Dacă în privința contractului din 07 iulie 2008 dobânda este variabilă, în privința contractului din 02 iulie 2008 părțile au încheiat un act adițional ce își produce efectele începând cu data de 01 aprilie 2010, prin care au stabilit că dobânda curentă este fixă, de 11,25% pe an.
În privința reclamantului N.P., la contractul din 08 august 2007 părțile au încheiat la data de 29 iulie 2011 un act adițional prin care au stabilit că dobânda curentă este variabilă și se calculează funcție de cotația EURIBOR la 6 luni, la care se adaugă 4,9 puncte procentuale.
Reclamantul I.L.C. a încheiat la contractul inițial un act adițional (la data de 20 iulie 2011) prin care s-a stabilit că dobânda curentă este variabilă, calculată în funcție de indicele EURIBOR la 6 luni, la care se adaugă 4,9 puncte procentuale.
Reclamantul N.Ș. a încheiat un act adițional la contractul inițial, care prevede că dobânda se calculează în funcție de indicele EURIBOR la 6 luni, la care se adaugă 4,5 puncte procentuale.
Deși la pct. 1.1 din acțiune reclamanții au solicitat constatarea caracterului abuziv și al altor clauze contractuale ce permit băncii să modifice, în mod unilateral, cuantumul dobânzii, reclamanții nu au indicat și alte clauze contractuale, cu excepția celor indicate în dosar, astfel că prima instanță nu a putut verifica incidența Legii nr. 193/2000.
În privința clauzei contractuale din contractele reclamanților care prevede perceperea unui comision de acordare a creditului calculat la valoarea inițială a creditului, prima instanță a apreciat că aceasta nu este abuzivă.
Potrivit respectivei clauze (cuprinse în art. 89 din contractele reclamanților) comisionul de acordare a creditului este calculat la valoarea creditului și se plătește la prima tragere a creditului.
Respectiva clauză contractuală nu a fost negociată între părți, fiind parte într-un contract preformulat. Acest fapt, prin el însuși, nu este suficient pentru a demonstra că respectiva clauză este abuzivă.
Instanța a apreciat că nu există un dezechilibru între drepturi și obligații și că nu sunt încălcate exigențele bunei credințe, prin perceperea acestui comision, calculat la valoarea creditului.
Acordarea creditului se face în baza analizei documentelor puse la dispoziție de client, analiză ce presupune existența unor costuri în legătură cu verificările impuse de respectiva situație.
În consecință, nu există un dezechilibru semnificativ între drepturi și obligații, deoarece este la latitudinea băncii stabilirea comisionului de acordare a creditului într-o anumită formă, respectiv un procent din valoarea creditului sau o sumă fixă. La data încheierii contractelor de credit ale reclamanților nu era interzisă stabilirea comisionului de acordare în raport de valoarea creditului, numai prin prevederi legale ulterioare (art. 36 din O.U.G. nr. 50/2010) stabilindu-se că pentru analiza dosarului se percepe un comision în sumă fixă.
În cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 15 din Legea nr. 190/1999. Potrivit art. 15 din lege, invocat de reclamanți, „în sarcina împrumutatului vor fi puse numai cheltuielilor aferente întocmirii documentației de credit și constituirii ipotecilor și garanțiilor aferente”.
Acest articol nu este aplicabil în cauză. În primul rând, Legea nr. 190/1999 are în vedere creditele ipotecare pentru investiții imobiliare, iar în cauză nu toate creditele reclamanților sunt credite ipotecare. Pe de altă parte, prevederea legală anterior citată face referire la cheltuielile creditului (taxe notariale, evaluare și asigurare imobil), iar nu la comisioanele creditului. Dacă s-ar primi raționamentul reclamanților, în cazul creditului ipotecar nu s-ar plăti niciun fel de costuri, ci doar cheltuieli pentru întocmirea documentelor și constituirea garanțiilor. Or, costul total al creditului cuprinde totalitatea cheltuielilor efectuate cu creditul – dobândă, comisioane, taxe, orice alte costuri.
Prima instanță a apreciat, însă, că în cazul unor reclamanți există un dezechilibru semnificativ între drepturi și obligații și că exigențele bunei-credințe nu sunt respectate. În cazul acestor reclamanți sunt stabilite două tipuri de comisioane, respectiv un comision fix pentru analiza documentației de credit și un comision de acordare a creditului, calculat ca un procent din valoarea creditului acordat. Or, acordarea creditului se face în baza analizei documentelor depuse de consumator și nu se justifică plata a două comisioane (unul în sumă fixă și unul calculat sub forma unui procent din valoarea creditului) pentru același scop.
Astfel, în cazul reclamantei A.(S.)J., la clauza 8 din contract este stabilit un comision de acordare a creditului de 2,5% din valoarea creditului [lit. f)] și un comision de analiză a documentației de credit în sumă de 300 RON [lit. h)].
În cazul reclamantei T.(P.)M.M., la clauza 9 din contract este stabilit un comision de acordare a creditului de 1,8% din valoarea creditului de 1,8% din valoarea creditului [lit. b)], și un comision de analiză dosar, în sumă de 300 RON [lit. g)].
În cazul reclamantului T.C.G., la clauza 8 din contract, s-a stabilit un comision de acordare a creditului de 25% din valoarea creditului [lit. b)] și un comision de analiză a documentației de credit în sumă de 300 RON [lit. g)].
În cazul reclamantei U.C., la clauza 9 din contract, s-a stabilit un comision de acordare a creditului de 2,5% din valoarea creditului [lit. a)] și un comision de analiză dosar, în sumă de 600 RON [lit. g)].
În privința clauzei contractuale care prevede perceperea unui comision de administrare calculat la valoarea creditului, prima instanță a apreciat că aceasta este abuzivă.
Potrivit respectivei clauze contractuale (cuprinse în art. 89 din contractele reclamanților) pentru creditul pus la dispoziție, banca percepe un comision de administrare reprezentând 0,05% din valoarea creditului contractat.
Clauza contractuală prin care se stabilește un comision de administrare a creditului nu este, în sine, abuzivă, în raport de scopul acestui comision recunoscut de ambele părți (monitorizarea/înregistrarea/efectuarea de operațiuni în scopul utilizării/rambursării creditului acordat consumatorului).
În cauză, însă, se creează un dezechilibru major între drepturile și obligațiile părților, întrucât comisionul plătit lunar se raportează la valoarea întregului credit contractat, iar nu la valoarea soldului la data plății comisionului.
Dezechilibru semnificativ există, întrucât valoarea comisionului nu se corelează cu valoarea soldului rămas de plată, în condițiile în care scopul comisionului, declarat de pârâtă, este acela de a acoperi cheltuieli de monitorizare a creditului care, scade progresiv cu fiecare rată lunară achitată. Din scadențarele depuse la dosar rezultă că în cursul derulării contractelor valoarea comisionului de administrare a creditului poate depăși valoarea dobânzii.
În cazul reclamantului B.I. cererea de constatare a caracterului abuziv a fost găsită nefondată, întrucât contractul acesteia nu prevede perceperea unui comision de administrare, ci perceperea unui comision de acordare a creditului.
În cazul reclamantului N.P. clauza privind perceperea comisionului de administrare, calculat la valoarea inițială a creditului, nu este abuzivă. Reclamantul a negociat clauzele contractului inițial și a încheiat, după introducerea cererii, la data de 29 iulie 2011, un act adițional. În respectivul contract părțile au stabilit un comision de administrare fix, de 28 euro lunar. În condițiile în care după introducerea acțiunii prin care se solicită constatarea caracterului abuziv al clauzei referitoare la perceperea comisionului la valoarea inițială a creditului, părțile au încheiat un act adițional în care se prevede un comision de administrare fix, deși calculat la valoarea inițială a creditului, prima instanță a apreciat că părțile au negociat această clauză și voința lor a fost de percepere a comisionului de administrare la valoarea creditului iar nu la valoarea soldului.
Aceeași este situația și în cazului reclamantului I.L.C., care a încheiat, la data de 20 iulie 2011, un act adițional în care se prevede un comision de administrare în cuantum de 17 euro lunar.
În privința reclamantului H.P.R. pârâta a susținut că cererea de constatare a caracterului abuziv al clauzelor contractuale este neîntemeiată, față de împrejurarea că respectivele credite contractate au fost achitate integral.
Prima instanță a apreciat că reclamantul justifică interesul cererii sale, întrucât în cazul constatării caracterului abuziv al clauzelor contractuale și, respectiv, al constatării nulității absolute reclamantul, este îndrituit la restituirea sumelor achitate cu titlu de comision de administrare.
Pe de altă parte, chiar dacă instanța ar constata caracterul abuziv al clauzei contractuale privind dobânda, instanța nu ar putea valida formula de calcul a dobânzii precizată de reclamanți, întrucât, pe temeiul Legii nr. 193/2000, instanța sesizată direct de consumator (iar nu în temeiul dispozițiilor art. 8-13 din Lege) nu poate interveni în acordul de voință al părților, în sensul adaptării contractului potrivit solicitărilor făcute de acestea, instanța putând doar să constate caracterul abuziv al unor clauze contractuale. Consecința este că, fie se derulează contractul în continuare, cu acordul consumatorului, dacă după eliminarea clauzei mai poate continua, fie, dacă contractul nu își mai poate produce efectele după înlăturarea clauzelor considerate abuzive, consumatorul este îndreptățit să ceară rezoluțiunea contractului (cu daune interese, dacă este cazul).
S-a invocat și practica CJUE. Astfel, în Hotărârea Curții (Camera întâi) din data de 14 iunie 2012, în cauza C – 618/10, având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare, formulată în temeiul art. 267 TFUE de Audiencia Provincial de Barcelona (Spania), prin decizia din 29 noiembrie 2010, primită de Curte la 29 decembrie 2010, în procedura Banco Español de Credito SA împotriva Joaquin Calderón Camino, Curtea a hotărât că atunci când constată existența unei clauze abuzive, instanțele au numai obligația de a exclude aplicarea unei astfel de clauze, pentru ca aceasta să nu mai producă efecte obligatorii în ceea ce privește consumatorul, fără a avea posibilitatea să modifice conținutul acesteia. Astfel, contractul în care este inclusă clauza trebuie să continue să existe, în principiu, fără nicio altă modificare, decât cea rezultată din eliminarea clauzelor abuzive, în măsura în care, în conformitate cu normele dreptului intern, o astfel de menținere a contractului este posibilă din punct de vedere juridic.
Clauza contractuală care prevede perceperea unui comision de urmărire riscuri calculat la valoarea creditului a fost găsită abuzivă.
Potrivit acestei clauze (cuprinse în art. 89 din contractele reclamanților) pentru creditul pus la dispoziție, banca percepe un comision de urmărire riscuri în procent de 0,17% - 0,28%, calculat la valoarea creditului acordat.
Clauza este abuzivă, întrucât comisionul este calculat la valoarea inițială a creditului și nu la soldul rămas.
Prima instanță a apreciat că această clauză este abuzivă și pentru un alt argument. Noțiunea „comision de urmărire riscuri” nu este definită în contract și instanța nu poate aprecia cu privire la legalitatea perceperii acestui comision.
Pârâta a precizat, în întâmpinare, că rațiunea economică care justifică solicitarea acestui comision „este existența riscului de credit care este un element de care Banca este obligată să țină cont și să încerce să îl acopere”, însă acest scop este realizat prin perceperea comisionului de administrare.
Chiar pârâta a precizat, în întâmpinare, în justificarea faptului că amintita clauză, privind perceperea comisionului de administrare,nu este abuzivă, că „principala operațiune pe care trebuie să o realizeze administratorul unui credit este aceea de monitorizare și acoperire a riscurilor”. Deci, în cazul comisionului de urmărire riscuri lipsa bunei credințe a băncii și crearea dezechilibrului semnificativ între drepturi și obligații rezultă din perceperea a două comisioane diferite pentru realizarea unui singur scop, monitorizarea și gestionarea riscurilor creditului.
Prima instanță a apreciat că, în privința reclamantului T.M., clauza privind perceperea unui comision de urmărire riscuri calculat la valoarea inițială a creditului, nu este abuzivă.
Reclamantul a negociat contractul inițial și a încheiat, la data de 29 martie 2010, un act adițional ce a intrat în vigoare începând cu data de 01 aprilie 2010.
În respectivul contract este prevăzut un comision de urmărire riscuri, de 0,4% din valoarea creditului.
În actul adițional (pct. 7) se prevede că împrumutatul a înțeles și acceptă că nivelul comisioanelor se va modifica corespunzător contractului de cont curent.
În condițiile în care, atât în actul inițial, cât și în actul adițional, părțile au stabilit și un comision de urmărire riscuri și acesta este stabilit ca un procent din valoarea inițială a creditului, prima instanță a apreciat că părțile au negociat această clauză și voința lor a fost de achitare a comisionului urmărire riscuri la valoarea inițială a creditului.
Clauza contractuală 8.4 din Condițiile generale, care permite băncii declararea scadenței anticipate a creditului, dacă valoarea garanțiilor aduse de consumator scade sub valoarea creditului rămas de plată, nu este abuzivă.
Reclamanții au solicitat și constatarea caracterului abuziv al celorlalte clauze care permit băncii declararea scadenței anticipate, dacă valoarea garanțiilor aduse de consumator scade sub valoarea creditului rămas de plată (clauzele de „garanție suplimentară”), însă nici în cererea introductivă, nici ulterior, nu au individualizat aceste clauze, astfel că prima instanță nu a putut verifica incidența dispozițiilor Legii nr. 139/2000.
Potrivit clauzei 8.4 invocată de reclamanți „În cazul în care valoarea bunurilor care constituie garanția creditelor a devenit, din diferite motive, neacoperitoare, banca are dreptul să solicite împrumutatului completarea garanțiilor. În termen de 5 zile lucrătoare de la înștiințare, împrumutatul trebuie să prezinte băncii lista bunurilor propuse în garanție.
Constituie caz de culpă dacă în termen de 30 de zile lucrătoare de la solicitarea băncii împrumutatul nu va prezenta băncii documentele și actele ce atestă existența unor garanții valabile, iar creanțele aferente se vor rambursa sau, în cazul lipsei disponibilităților, se vor trece la credite restante, urmărindu-se rambursarea lor pe măsura creării
Reclamanții au susținut că există un dezechilibru generat de faptul că operează un transfer anormal al riscurilor din sarcina creditorului în sarcina consumatorului. Prima instanță a apreciat că nu există un dezechilibru, în sensul Legii nr. 193/2000, întrucât obligația de a garanta recuperarea creditului este o obligație esențială a debitorului, subsecventă obligației principale de restituire a creditului. În consecință, fluctuația valorii bunurilor aduse în garanție de împrumutat trebuie suportată de acesta, iar nu de bancă, care și-a executat obligația contractuală de a pune la dispoziție suma împrumutată și este îndrituită să ia măsuri pentru minimizarea riscului de pierdere.
Pe de altă parte există reclamanți pentru care clauza 8.4 nu produce efecte, deci nu sunt încălcate exigențele bunei credințe, întrucât au încheiat contracte de trezorerie nenominalizate/contracte de credit pentru nevoi personale, în care nu există bunuri aduse în garanție, respectiv reclamanții: M.D.D., A.V., A.N., B.D.L., B.V.V., D.V., F.C.A., I.O.L., M.I., J.O., L.V., M.V., M.A., N.Ș.N., N.M., P.P.D., P.(R.)G., R.A.C., S.F., S.C., S.A.T., S.N., M.M., Z.S., R.A.G., P.M.D., T.G., P.M., M.T.M., P.G., O.V., T.M. (pentru contractul din 02 iulie 2008), F.I., C.C.M. (pentru contractul din 09 octombrie 2007).
Există și reclamanți ale căror condiții generale nu cuprind clauza 8.4 privind declararea scadenței anticipate a creditului, dacă valoarea garanțiilor aduse de consumator scade sub valoarea creditului rămas de plată, deci nu sunt îndeplinite condițiile Legii nr. 193/2000 privind existența dezechilibrului contractual între drepturi și obligații - reclamanții C.V., Ș.M., T.I., V.A., T.L., O.C.I.V. T.M., pentru contractul din 07 iulie 2008, N.S., O.A.D., P.C.I., T.R.N., M.L.
Sub aspectul nulității absolute a clauzelor cu privire la care s-a constatat caracterul abuziv, prima instanță a apreciat că sancțiunea aplicabilă în cazul constatării caracterului abuziv al unor clauze contractuale este nulitatea absolută.
Distincția între nulitatea absolută și nulitatea relativă este dată de natura interesului ocrotit - nerespectarea la încheierea actului juridic a unei norme ce ocrotesc un interes general, obștesc, atrăgând nulitatea absolută, iar nerespectarea unei norme care ocrotește în interes particular, individual ori personal, atrăgând nulitatea relativă a actului juridic.
Dispozițiile Legii nr. 193/2000 cuprind norme imperative, ce ocrotesc un interes general, acela de a proteja consumatorii, persoane fizice sau grupuri de persoane fizice ce acționează în scopuri personale, împotriva clauzelor abuzive inserate în contracte de comercianți, profesioniști, care acționează în cadrul activității lor comerciale, industriale sau de producție.
Un argument în sensul că Legea nr. 193/2000 cuprinde norme imperative, a căror nerespectare atrage nulitatea absolută, este și acela că stipularea de clauze abuzive în contracte este sancționată drept contravenție.
Pârâta a precizat, în concluziile referitoare la excepția prescripției dreptului material la acțiune, că se face distincție între nulitatea absolută și nulitatea relativă, după cum clauza abuzivă este cuprinsă într-o listă gri (ex.: anexa la Legea nr. 193/2000), când sancțiunea aplicabilă este nulitatea relativă sau într-o listă neagră (ex.. clauzele interzis a fi consacrate în contractele de credit încheiate cu consumatorii prin O.U.G. nr. 50/2010), când sancțiunea este nulitatea relativă.
Această distincție nu a putut fi primită de către prima instanță, întrucât legea nu prevede, în mod expres, că în ipoteza intervenirii situațiilor prevăzute în Anexa la Legea nr. 193/2000 sancțiunea este nulitatea relativă, astfel că este sarcina instanței să stabilească natura nulității, în raport de natura interesului ocrotit prin dispoziția legală încălcată la încheierea actului.
În raport de cele menționate s-a apreciat că sancțiunea aplicabilă este nulitatea absolută.
Sub aspectul modificării, respectiv obligării pârâtei de a modifica sau elimina clauzele considerate abuzive de către reclamanți, s-a reținut caracterul nefondat al cererii, întrucât, față de dispozițiile art. 6 din Legea nr. 193/2000, clauzele constatate abuzive nu mai produc efecte față de consumator, contractul derulându-se în continuare, cu acordul consumatorului, numai dacă în aceste condiții mai poate continua.
În situația expusă s-a apreciat că se impune obligarea pârâtei la emiterea unor noi grafice de rambursare, conform cu noua formă a contractelor de credit, dată de constatarea nulității clauzelor privind perceperea comisionului de administrare, respectiv a comisionului de urmărire riscuri la valoarea creditului contractat.
În privința cererii de obligare a pârâtei la plata de daune cominatorii prima instanță a reținut că pretențiile reclamanților sunt nefondate, față de dispozițiile art. 5803 C. proc. civ., care prevăd că dacă obligația de a face nu poate fi îndeplinită de altă persoană decât debitorul, acesta poate fi condus la îndeplinirea ei prin aplicarea unei amenzi civile stabilită pe fiecare zi de întârziere, până la executarea obligației prevăzute în titlul executoriu.
Ca urmare a constatării nulității absolute a clauzelor contractuale anterior menționate, reținând caracterul retroactiv al efectelor nulității, prima instanță a apreciat că se impune obligarea pârâtei la restituirea sumelor plătite nedatorat. S-a mai reținut că există reclamanți care au încheiat acte adiționale prin care s-au modificat clauzele contractuale referitoare la comisioanele cu privire la care instanța a constatat caracterul abuziv, însă, pe principiul retroactivități efectelor nulității, aceștia sunt îndreptățiți la restituirea sumelor plătite cu titlu de comisioane până la data încheierii actelor adiționale – reclamantul M.C.I. - în privința comisionului de administrare (gestiune), reclamantul T.M., în privința contractului din 02 iulie 2008, pentru comisionul de administrare.
În ce privește pretențiile reclamanților, de obligare a pârâtei la plata de daune morale pentru referințele de ordin psihic îndurate ca urmare a practicilor abuzive și șantajului economic practicat de bancă, s-a reținut că reclamanții au făcut simple afirmații, nesusținute de probe, așa încât cererea, în raport de dispozițiile art. 1197 C. civ., a fost respinsă, ca nefondată.
S-a mai reținut că banca a formulat, la rândul ei, cerere reconvențională, cu caracter subsidiar, pentru situația admiterii capătului de cerere din acțiunea principală privind constatarea caracterului abuziv al clauzei contractuale ce prevede că dobânda este formată dintr-o marjă fixă plus dobânda de referință/administrată afișată la sediile Băncii C.R. și a capetelor de cerere subsecvente privind constatarea nulității absolute și modificarea contractelor. S-a apreciat că cererea reconvențională este nefondată, câtă vreme s-a respins cererea reclamanților de constatare a caracterului abuziv al respectivei clauze și cererile subsecvente acesteia.
Pe de altă parte, cererea reconvențională ar apărea ca nefondată și pentru considerentele anterior reținute, sub aspectul respingerii cererii de constatare a caracterului abuziv al clauzei privind dobânda, referitoare la faptul că instanța nu poate interveni în acordul de voință al părților în sensul adaptării contractului potrivit solicitărilor făcute de acestea.
Împotriva acestei sentințe au formulat apel toți reclamanții rămași în cauză, care au solicitat admiterea apelului, schimbarea, în parte, a hotărârii atacate și, pe fond, să se constate caracterul abuziv al clauzelor contractuale indicate în cererea de chemare în judecată.
Împotriva aceleiași sentințe a formulat apel și pârâta-reclamantă SC B.C.T. SA care a solicitat admiterea apelului și schimbarea, în parte, a hotărârii atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată formulată de reclamanții-pârâți, cu privire la clauzele contractuale referitoare la comisionul de acordare a creditului calculat la valoarea inițială a creditului (pentru reclamanții-intimați A.S.J., T.P.M.M., T.C.G., U.C.), la comisionul de administrare calculat la valoarea creditului (mai puțin pentru reclamanții-intimați B.I., N.P. și I.L.C.) și la comisionul de urmărire riscuri calculat la valoarea creditului (mai puțin pentru reclamantul T.M.), ca prescrisă, prin admiterea excepției procesuale a prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților de a cere anularea clauzelor contractuale, din moment ce sancțiunea care intervine este aceea a nulității relative - în funcție de criteriul corect al interesului protejat și nu aceea a nulității absolute, în mod greșit calificată de prima instanță ca atare, pentru că reclamanții ar fi cerut constatarea nulității absolute, iar principiul disponibilității s-ar opune recalificării date de aceștia prin cererea lor (pentru cei 79 de reclamanți - intimați din anexa 2) sau ca neîntemeiată, din moment ce: condițiile cumulative impuse de art. 4 din Legea nr. 193/2000, pentru ca o clauză contractuală să fie considerată abuzivă, nu sunt îndeplinite pentru nici unul dintre cei 113 reclamanți - intimați rămași în cauză. Este de ajuns ca o singură condiție a art. 4 din Legea nr. 193/2000 să nu fie îndeplinită pentru ca respectivele clauze să nu mai poată fi considerate abuzive, prima condiție prevăzută de art. 4 care trebuie analizată (pentru că face de prisos analizarea celorlalte condiții), cea de la alin. (6), interzice începerea analizei mai aprofundate a clauzelor pentru a determina dacă sunt abuzive sau nu, pentru că toate clauzele considerate abuzive de instanța de fond: se asociază cu definirea obiectului principal al contractului/cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, și cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte și sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.
Apelanta Banca C.R. SA a formulat întâmpinare la apelul declarat de către reclamanții-pârâți prin care s-au apărat, în fapt și în drept, împotriva pretențiilor acestora.
La rândul lor apelanții reclamanți-pârâți au formulat întâmpinare prin care s-au apărat, în fapt și în drept, împotriva pretențiilor apelantei – pârâte reclamante și au subliniat că sancțiunea prevăzută în art. 6 din Legea nr. 193/2000, care lovește clauzele abuzive, este chiar mai puternică decât efectele nulității absolute, din moment ce acest tip de clauze cuprinse în contract, constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege, nu vor produce efecte asupra consumatorului. Se poate vorbi despre o nulitate de drept, din moment ce simpla constatare de către consumator a existenței unei clauze abuzive o face lipsită de efecte. Or, nulitatea de drept nu se poate prescrie. Clauzele abuzive au fost în contract încă de la încheierea sa, sunt și acum acolo și vor rămâne până la finalul perioadei de creditare acolo, dacă se va respinge prezenta acțiune.
S-au depus la dosar înscrisuri și note cu concluzii scrise din partea tuturor apelanților.
Prin decizia nr. 45/2013 din 5 februarie 2013, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul reclamanților-pârâți A.M., A.V., A.(S.)J., A.N., A.I., B.V.R., B.D.G., B.I., B.A.N., B.N.L., P.C., B.D.L., B.V.V., B.G., B.T.M., B.M.F., B.C., B.C., C.D.F., C.C.M., C.D., C.P.J.V., C.M., C.M.M., C.V., C.F.C., C.O.I., D.V., D.I.F., E.A., F.C.A., F.I., G.M., G.D.E., H.A.V., H.P.R., I.O.L., I.A., M.I., I.V.M., J.F.A., J.G., J.L., J.O., K.M.G., L.V., L.I.V., M.T.M., M.V., M.L., M.D.D., M.A., M.D., M.V., M.M., M.C.I., N.A.M., N.Ș.N., N.M., N.Ș., O.A.D., O.V., O.C.I.V., O.M.L., P.P.D., P.E.I., P.M.D., P.G., P.(R.)G., P.M.T., P.S.C.D., R.A.C., R.N., R.L., S.F., Ș.C., S.R., S.C.A., S.C.R., S.A.T., S.A.M., S.C.V., S.N., S.A., S.N., Ș.M., T.R.N., T.I., T.(P.)M.M., T.A.P., T.M.C., T.C.G., T.Z., T.I., U.C., V.E., V.A., V.I., D.I., B.D.L., H.M., T.G., P.V., S.D., N.M., P.L.R., P.C.I., T.M., P.M., I.Ș., T.L., B.D., P.O.A., M.M., Z.S., R.A.G., A.M.S., S.Ș., A.A.T., I.L.C., L.D., N.P., R.J., împotriva sentinței civile nr. 4546/2012 din data de 09 aprilie 2012, pronunțată de secția a VI-a civilă a Tribunalului București în Dosarul nr. 61347/3/2010 în contradictoriu cu intimata pârâtă reclamantă Banca C.R. SA.
A admis apelul formulat de pârâta-reclamantă Banca C.R. SA, împotriva aceleiași sentințe, în contradictoriu cu apelanții reclamanți-pârâți A.M., A.V., A.(S.)J., A.N., A.I., B.V.R., B.D.G., B.I., B.A.N., B.N.L., P.C., B.D.L., B.V.V., B.G., B.T.M., B.M.F., B.C., B.C., C.D.F., C.C.M., C.D., C.P.J.V., C.M., C.M.M., C.V., C.F.C., C.O.I., D.V., D.I.F., E.A., F.C.A., F.I., G.M., G.D.E., H.A.V., H.P.R., I.O.L., I.A., M.I., I.V.M., J.F.A., J.G., J.L., J.O., K.M.G., L.V., L.I.V., M.T.M., M.V., M.L., M.D.D., M.A., M.D., M.V., M.M., M.C.I., N.A.M., N.Ș.N., N.M., N.Ș., O.A.D., O.V., O.C.I.V., O.M.L., P.P.D., P.E.I., P.M.D., P.G., P.(R.)G., P.M.T., P.S.C.D., R.A.C., R.N., R.L., S.F., Ș.C., S.R., S.C.A., S.C.R., S.A.T., S.A.M., S.C.V., S.N., S.A., S.N., Ș.M., T.R.N., T.I., T.(P.)M.M., T.A.P., T.M.C., T.C.G., T.Z., T.I., U.C., V.E., V.A., V.I., D.I., B.D.L., H.M., T.G., P.V., S.D., N.M., P.L.R., P.C.I., T.M., P.M., I.Ș., T.L., B.D., P.O.A., M.M., Z.S., R.A.G., A.M.S., S.Ș., A.A.T., I.L.C., L.D., N.P., R.J.
A schimbat, în parte, sentința atacată în sensul că:
A respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
A respins cererea reclamantului-pârât P.M.T. de obligare a pârâtei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.
A admis, în parte, cererea pârâtei-reclamantă de obligare a reclamanților-pârâți la plata cheltuielilor de judecată.
A obligat reclamanții-pârâți să plătească pârâtei-reclamante suma de 40.000 RON, cu titlul de cheltuieli de judecată în fond.
A păstrat celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
A obligat apelanții reclamanți-pârâți să plătească apelantei pârâtă-reclamantă suma de 159.374 RON cu titlul de cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut următoarele:
În accepțiunea art. 4 din Legea nr. 193/2000, art. 78 din Legea nr. 295/2004 și pct. 6 din anexa la această din urmă lege, clauza abuzivă este acea clauză inserată în contract care, nefiind negociată direct cu consumatorul, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Este considerată clauză nenegociată direct cu consumatorul [astfel cum apare el definit la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 193/2000] acea clauză stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze asupra naturii ei, cum ar fi contractele standard pre-formulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard pre-formulată a fost negociată cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens [art. 4 alin. (3) teza finală din Legea nr. 193/2000].
Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil [art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000].
În măsura în care se constată existența unor clauze abuzive cuprinse în contract (fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate de lege) acestea nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula în continuare cu acordul consumatorului numai dacă după eliminarea acestora mai poate continua (art. 6 din Legea nr. 193/2000).
Instanța de apel a reținut – în contextul jurisprudenței relevante în materie a Curții Europene de Justiție de la Luxembourg și a protecției recunoscută consumatorilor prin Directiva 93/13/C.E.E. privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii (Directivă transpusă și reprodusă relativ în dreptul român prin Legea nr. 193/2000) – că în raporturile de consum, ordinea publică de protecție, ca diviziune a ordinii publice de consum, are drept scop protejarea părții economic mai slabă în diferite contracte, protejarea autonomiei de voință a consumatorului și extinderea libertății acesteia. Actul de consum, vizând satisfacerea de nevoi personale curente deopotrivă cu scopul neprofesional al actului juridic încheiat de consumator și inegalitatea economică și socială între contractanți, inegalitate ce poate rezulta din faptul că profesionistul (comerciantul) este în măsură să impună condițiile sale de contractare tuturor (legat de bunurile și produsele de care are nevoie consumatorul) a determinat legiuitorul să restrângă amintita libertate contractuală a comercianților, prin interzicerea inserării în contracte de clauze considerate abuzive.
În lipsa unei prevederi exprese din textul legal, și ținând seama de ordinea publică de consum ocrotită prin normele invocate mai sus instanța de apel a apreciat că sancțiunea aplicabilă în materie este nulitatea absolută, sancțiune care, de altfel, lipsește clauza de efectele contrare normei imperative care trebuie respectată pentru încheierea sa valabilă.
Față de cele expuse și având în vedere excepția prescripției dreptului la acțiune ce ar opera, în opinia apelantei pârâte-reclamante, pentru un număr de 79 de reclamanți-pârâți, ca urmare a sancțiunii nulității relative aplicabile clauzelor contractuale contestate în speță, instanța de apel a apreciat că acțiunea principală promovată de reclamanții-pârâți este imprescriptibilă și că, în mod temeinic și legal, prima instanță a respins excepția invocată de pârâta-reclamantă în privința nulității parțiale a contractului. În mod temeinic și legal s-a respins excepția prescripției și sub aspectul daunelor morale solicitate de reclamanții-pârâți, prin raportare la data nașterii prejudiciilor pretinse de aceștia, și anume în raport de lunile mai-septembrie 2010 de când se pretinde că ar fi trebuit să se diminueze ratele lunare ca urmare a micșorări indicelui EURIBOR.
Pe fondul pretențiilor apelanților reclamanți-pârâți instanța de apel a reținut următoarele:
Reclamanții-pârâți au formulat împreună o acțiune în constatarea nulității absolute a unor clauze contractuale, în temeiul actelor normative enunțate anterior și au invocat un număr ridicat de contracte de credit încheiate de fiecare dintre aceștia, în mod separat, cu pârâta-reclamantă Banca C.R. SA, în perioada 2006–2009. Au prezentat de o manieră generală argumentele pentru care clauzele contractuale contestate nu ar trebui să-și mai producă efectele. Nu au indicat, în concret, prin raportare la fiecare contract și reclamant-pârât, dezechilibrul semnificativ între drepturile și obligațiile părților, dezechilibru raportat la starea părților din momentul încheierii contractului.
Or, faptul că dreptul protecționist se completează cu dreptul comun în materie, sub aspectul interpretării contractelor și că, potrivit ultimului (art. 982 vechiul C. civ.), clauzele contractuale se interpretează unele prin altele, nu trebuie privit ca o justificare a omisiunii reclamanților de a prezenta dezechilibrul economic produs distinct în fiecare contract de credit. Prin interpretarea clauzelor contractuale unele prin altele se poate ajunge la calificarea corectă a uneia dintre clauze, dar aceasta nu înseamnă că reclamanții – pârâți, după ce au indicat mai multe clauze din contractele de credit ca având caracter abuziv, nu mai au obligația de a preciza, în concret, cum clauza, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, au creat în detrimentul lor, al consumatorului, dezechilibrul semnificativ menționat la art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000.
Lipsa negocierii directe dintre consumator și comerciant, încălcarea exigenței generale de bună-credință și dezechilibrul semnificativ între drepturile și obligațiile părților sunt condiții cumulative, pe care instanța judecătorească trebuie să le aibă în vedere atunci când analizează respectivul caracter abuziv al clauzelor contractuale.
În cazul contractelor de credit, ce intră în sfera contractelor de adeziune, se prezumă lipsa negocierii prealabile, însă apelanta pârâtă-reclamantă a răsturnat, în speță, respectiva prezumție, prin intermediul înscrisurilor prezentate.
Chiar dacă reclamanții-pârâți au susținut lipsa negocierii într-o manieră generală, fără a se referi, în concret, la un anume contract de credit, instanța de apel a constatat că, spre exemplu, în cazul apelantului B.G., între data cererii de credit persoane fizice, din 01 noiembrie 2007 și data încheierii efective a contractului de credit pentru persoane fizice, din 22 noiembrie 2007, au trecut 20 de zile, că în acest interval de timp apelantul a avut posibilitatea să reflecteze asupra condițiilor de acordare a creditului (fiindu-i prezentat în acest sens și un model de contract de credit oferit de Banca C.R. care să răspundă cerințelor sale și a situației sale financiare), că la fel este și cazul apelantului B.A., sau al apelantei J.G.
Au susținut apelanții reclamanți-pârâți că și în aceste condiții, voința consumatorilor este redusă ca opțiuni și că, în plus, este alterată de timpul scurt în care trebuie să semneze contractul după ce banca „analizează dosarul”. Au mai susținut, în apel, că negocierea este diferită de respectarea obligației de informare.
Instanța de apel a reținut că noțiunea de contract de adeziune este fundamentată tocmai pe înțelegerea domeniului de aplicare al clauzelor abuzive și că un contract pre-formulat nu este, în mod automat, unul abuziv, pentru că, altfel, nu s-ar mai putea vorbi despre economia consumului ori despre relevanța caracterului profesionist.
Apelanta pârâtă-reclamantă a mai dovedit faptul negocierii contractelor și dintr-o altă perspectivă.
Există la dosar contracte de credit bancar pentru persoane fizice, cu ipotecă, unde tipul dobânzilor și nivelul dobânzilor diferă, iar din condițiile generale de credit (anexă la contractul de credit) lipsește clauza referitoare la „garanțiile suplimentare”, cum o intitulează reclamanții-pârâți prin acțiunea principală (respectiv clauza de la art. 8.4 – cazuri de culpă).
S-a reținut, ca exemplu, contractul de credit bancar pentru persoane fizice din 23 octombrie 2007, unde s-a stipulat dobânda anuală efectivă (D.A.E.) la 8,70% pe an, din care, la data încheierii contractului, dobânda curentă a fost de 7,4% pe an, fixă pe primele 12 luni și variabilă ulterior (dobânda curentă fiind formată din dobânda de referință variabilă, afișată la sediile Băncii C.R., la care se adaugă 1,5). Pentru acest tip de credit au fost indicate în Anexa la contract și modalitățile sub care poate fluctua dobânda de referință variabilă. Tot în Anexă (condițiile generale de creditare) apare art. 8.4 contestat de reclamanții-pârâți.
Spre deosebire de sus menționatul contract, în contractul de credit bancar pentru persoane fizice din 22 noiembrie 2007 s-a stipulat că nivelul dobânzii curente la data semnării contractului este de 8% și fixă pe primii 5 ani calendaristici, cu excepțiile de la pct. 7 și 8, iar pe restul perioadei de creditare, dobânda curentă va fi variabilă și se va calcula în funcție de cotația BUBOR (iar nu EURIBOR, la care se face trimitere în acțiunea principală și în raport de care s-a susținut că banca a omis să scadă nivelul dobânzilor lunare datorate, deși EURIBOR scăzuse și atinsese un minim istoric în perioada mai-septembrie 2010) la 6 luni, la care se adaugă 3 puncte procentuale. Cotația BUBOR, în funcție de care se stabilește dobânda, este cea valabilă în ultima zi lucrătoare a lunii precedente datei în care se face modificarea (articolul 6 din contractul de credit bancar).
În acest contract, în Anexa reprezentând condițiile generale de creditare nu a mai fost inserată clauza referitoare la „garanțiile suplimentare”, care se regăsește în alte contracte la art. 8.4.
S-a reținut că sus-menționata clauză referitoare la „garanțiile suplimentare” se putea negocia și ca atare, că nu în toate contractele din prezentul dosar a putut fi întâlnit art. 8.4 din Anexa la contract, conform căruia ”În cazul în care valoarea bunurilor care constituie garanția creditorilor a devenit, din diferite motive, neacoperitoare, banca are dreptul să solicite împrumutatului completarea garanțiilor.
În termen de 5 zile lucrătoare de la înștiințare, împrumutatul trebuie să prezinte băncii lista bunurilor propuse în garanție.
Constituie caz de culpă dacă în termen de 30 de zile lucrătoare de la solicitarea băncii, împrumutatul va prezenta băncii documentele și actele ce atestă existența garanției valabile (…) iar creditele aferente se vor rambursa, sau în cazul lipsei disponibilităților se vor trece la credite restante, urmărindu-se rambursarea lor pe măsura creării disponibilităților sau din valorificarea garanțiilor”. Ca atare, instanța de apel a reținut ca neîntemeiat capătul din acțiunea principală prin care s-a solicitat constatarea caracterului abuziv al clauzei menționate.
S-a mai reținut faptul negocierii părților, inclusiv asupra tipului de dobândă și al nivelului dobânzilor, existând chiar și acte adiționale la contract, încheiate în anul 2010, când, la cererea consumatorului, pârâta reclamantă a stabilit o dobândă fixă de 11,25% pe întreaga perioadă de creditare. (exemplu: contractul de credit din 2 iulie 2008 și actul adițional la contract din 01 aprilie 2010, unde consumator este reclamantul-pârât T.M.).
Legat de criteriul dezechilibrului semnificativ între drepturile și obligațiile părților, instanța de apel a reținut următoarele:
Demersul consumatorilor din prezentul dosar s-a datorat într-o mare măsură faptului că dobânda de referință variabilă indicată de Banca C.R. SA în numite contracte de credit nu a scăzut atunci când valoarea EURIBOR din cadrul D.R.V. s-a redus până la un minim istoric, de 0,6%,în luna mai 2010.
Din perspectiva interesului economic al consumatorului instanța de apel a considerat că aspectul criticat mai sus, care nu se referă la o creștere semnificativă a dobânzilor practicate de bancă (creștere de natură a afecta echilibrul contractual) ci doar la faptul menținerii dobânzilor la nivelul practicat și anterior diminuării EURIBOR, ar fi trebuit invocat de către reclamanții – pârâți împotriva Băncii C.R. SA pe calea unei acțiuni în repararea prejudiciului suferit, în condițiile art. 93 pct. 3 lit. k) din O.G. nr. 21/1992 modificată și republicată, dispoziții potrivit cărora „furnizorul de servicii financiare va lua toate măsurile necesare pentru a efectua repararea în termen de maxim 15 zile a eventualelor prejudicii cauzate consumatorului prin nerespectarea obligațiilor asumate prin contract și va face dovada demersurilor întreprinse în acest sens”.
Ca atare, caracterul abuziv al clauzei referitoare la dobânzile din contract se apreciază prin raportare la momentul încheierii contractului, în timp ce nerespectarea obligației Băncii C.R. SA de a calcula dobânzile potrivit termenilor contractuali agreați de părți se subscrie unei alte acțiuni și nu semnifică, în mod automat, că respectiva clauză contractuală nesocotită ar fi și abuzivă.
În ceea ce privește clauza din contractele de credit încheiate de reclamanți cu Banca, prin care s-a prevăzut perceperea unui comision de administrare a creditului, calculat la valoarea inițială a creditului, clauză contestată de reclamanți pentru caracter abuziv, s-au reținut următoarele:
Prin hotărârea apelată prima instanță a constatat caracterul abuziv al acestei clauze, cu motivarea că respectivul comision ar fi trebuit să se perceapă la valoarea soldului la data plății comisionului iar nu prin raportare la valoarea întregului credit contractat.
Apelanta pârâtă-reclamantă a criticat, însă, soluția și a subliniat că nu reiese din actele dosarului un cuantum al comisionului disproporționat față de utilitatea serviciului prestat de bancă.
Criticile apelantei SC Banca C.R. SA au fost găsite întemeiate.
Prin cererea de chemare în judecată reclamanții consumatori au contestat clauza datorită cuantumului lunar ridicat pe care îl presupune aceasta, apreciind chiar că acest comision de administrare nu reprezintă altceva decât o dobândă mascată.
Sub acest aspect instanța de apel a reținut că nu trebuie omisă manifestarea de voință a părților la momentul încheierii contractului și nici împrejurarea că în costul total al creditului sunt incluse dobânda, comisioanele și alte taxe/costuri obligatorii, cunoscute de părți și că reclamantul consumator s-a obligat să restituie valoarea totală plătibilă, în care se includ suma împrumutată și costul total al creditului.
Atât clauza de administrare a creditului cât și clauza privitoare la urmărire riscuri (contestată, de asemenea, de reclamanți), ultima percepându-se numai în cazul creditelor fără garanții reale mobiliare/imobiliare ori personale, intră în costul total al creditului, iar reclamanții au fost de acord cu prețul contractului.
Potrivit art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000 evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.
Prin urmare, împrumutul, dobânda datorată, comisionul de urmărire riscuri și comisionul de administrare se rambursează în rate lunare (a se vedea și art. 4 din Condițiile generale de creditare), iar reclamanții au fost de acord cu acest preț (diferit de la un caz la altul) al contractului, pe care nu l-au considerat disproporționat de mare la momentul încheierii convențiilor.
S-a reținut că reclamanții-pârâți nu au indicat modul în care s-a produs pretinsul dezechilibru contractual în raporturile cu SC Banca C.R. SA și în ce constă acesta.
Contrar celor afirmate de aceștia prin acțiunea principală, cum că ar fi fost obligați nelegal, la momentul semnării contractelor de credit, să achite comisioanele contestate, instanța de apel a reținut că în schimbul sumelor împrumutate ce le-au fost puse la dispoziție de SC Banca C.R. SA, reclamanților le revenea obligația corelativă de a restitui prețul din contract, eșalonat în rate lunare.
În temeiul art. 2812 C. proc. civ., apelanții reclamanți pârâți au solicitat completarea deciziei nr. 45 din 05 februarie 2013, întrucât instanța de apel ar fi omis să se pronunțe asupra tuturor motivelor de apel, după cum urmează:
A. Instanța nu s-ar fi pronunțat asupra pct. 1.1.1. și 1.1.2. din motivele de apel, anume nu s-ar fi pronunțat asupra motivelor în baza cărora s-a solicitat să se constate caracterul abuziv al clauzelor referitoare la dobândă (DRV) - clauze interzise în mod expres de lege, prevederile legale prezumând, în mod expres, caracterul abuziv al acestora;
B. Instanța nu s-ar fi pronunțat asupra pct. 1.2. din motivele de apel, prin intermediul căruia s-a solicitat constatarea caracterului abuziv al comisionului de acordare a creditelor;
C. Instanța nu s-ar fi pronunțat asupra pct. 1.3. din motivele de apel, prin intermediul căruia s-a solicitat constatarea caracterului abuziv al clauzelor care prevăd perceperea unui comision de administrare, calculat la valoarea inițială a creditului, pentru reclamanții apelanți N.P. și I.L.C.;
D. Instanța nu s-ar fi pronunțat asupra pct. 1.4. din motivele de apel, prin intermediul căruia s-a solicitat constatarea caracterului abuziv al clauzei ce prevede plata unui comision de urmărire riscuri, calculat la valoarea inițială a creditului, pentru reclamantul apelant T.M.
Prin decizia nr. 150/2013 din 16 aprilie 2013 Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a respins, ca neîntemeiată, cererea de completare a hotărârii, formulată de petenții A.M.S., A.M., A.V., A.(S.)J., A.N., A.I., A.A.T., B.D.G., B.N.L., B.V.R., B.I., B.A.N., B.D.L., B.V.V., B.T.M., B.G., B.M.F., B.D., B.D.L., B.C., B.C., C.C.M., C.D., C.D.F., C.P.J.V., C.M., C.M.M., C.V., C.F.C., C.O.I., D.V., D.I., D.I.F., E.A., F.C.A., F.I., G.M., G.D.E., H.A.V., H.M., H.P.R., I.O.L., I.A., I.Ș., I.L.C., I.V.M., J.F.A., J.G., J.L., J.O., K.M.G., L.V., L.D., L.I.V., M.T.M., M.L., M.V., M.D.D., M.I., M.A., M.M., M.D., M.V., M.M., M.C.I., N.M., N.A.M., N.Ș.N., N.M., N.Ș., N.P., O.A.D., O.V., O.C.I.V., O.M.L., P.C.I., P.P.D., P.E.I., P.V., P.M.D., P.G., P.(R.)G., P.C., P.M., P.M.T., P.O.A., P.L.R., P.S.C.D., R.J., R.A.C., R.N., R.L., R.A.G., S.D., S.F., S.R., S.C.A., S.C.R., S.Ș., S.A.T., S.A.M., S.C.V., S.N., S.A., S.N., Ș.C., Ș.M., T.(P.)M.M., T.M., T.R.N., T.I., T.A.P., T.M.C., T.C.G., T.G., T.Z., T.L., T.I., U.C., V.E., V.A., V.I., Z.S., în contradictoriu cu intimata Banca C.R. SA București.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut următoarele:
Prin decizia nr. 45 din 05 februarie 2013, s-a respins, ca nefundat, apelul reclamanților–pârâți, s-a admis apelul formulat de pârâta-reclamantă, Banca C.R. SA, cu consecința schimbării, în parte, a sentinței atacate nr. 4546 din 09 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în Dosarul nr. 61347/3/2010 și s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții – pârâți. S-au păstrat celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
S-a constatat că s-a ținut seama de fiecare capăt de cerere și de apărările părților, de probele administrate în cauză și de normele juridice invocate, prin raportare la situația de fapt prezentată. Au fost reținute toate motivele de apel indicate de părți și s-au avut în vedere apărările părților. Prin decizia nr. 45 din 05 februarie 2013 instanța de apel a grupat într-o ordine logico-juridică argumentele părților, subsumate motivelor de apel și a răspuns, detaliat, fiecărui motiv de apel.
Nu a rezultat că instanța de apel ar fi omis să se pronunțe asupra vreunui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra vreunei cereri conexe sau incidentale, cum sunt dispozițiile art. 2812 C. proc. civ.
După admiterea apelului declarat de către pârâta-reclamantă Banca C.R. SA s-a dispus schimbarea, în parte, a sentinței atacate și s-a respins, în întregime, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții – pârâți.
Susținerile petenților apelanți în sensul că instanța de control judiciar ar fi omis să se pronunțe asupra unor motive de apel și că prin urmare și-ar găsi aplicabilitatea, în speță, prevederile legale invocate au fost găsite neîntemeiate.
Textul de lege invocat nu vizează ipoteza omisiunii instanței de a se pronunța asupra unui motiv de apel iar în cauză, prin decizia a cărei completare se cere s-a hotărât respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
Recurenții – reclamanți au declarat recurs împotriva deciziilor nr. 45/2013 din 5 februarie 2013 și nr. 150/2013 din 16 aprilie 2013 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, iar recurenta-pârâtă Banca C.R. SA București a declarat recurs împotriva deciziei nr. 45/2013 din 5 februarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.
I. Recurenții – reclamanți au adus următoarele critici deciziei nr. 45/2013 din 5 februarie 2013, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă:
1. Instanța de apel a pronunțat hotărârea recurată în condițiile în care nu era alcătuită potrivit dispozițiilor legale.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 6 din CADOLF, art. 124 alin. (2) din Constituția României și art. 10 din Codul Deontologic al Magistraților, aprobat prin Hotărârea nr. 144/2005 a CSM, magistrații trebuie să fie imparțiali în îndeplinirea obligațiilor profesionale, fiind obligați să decidă în mod obiectiv, fără subiectivism și părtinire, liber de orice relații și influențe.
În această materie chiar și aparențele au un rol deosebit, deoarece, într-o societate democratică, tribunalele trebuie să inspire justițiabililor deplină încredere.
Sub acest aspect, doamna judecător D.R.M. s-a aflat într-un evident conflict de interese, deoarece, potrivit declarațiilor de avere, aceasta a contractat, în anul 2006, două credite de la Banca C.R., în valoare totală de 15.000 euro, astfel încât, aceasta nu mai putea fi imparțială în raport cu banca pârâtă.
2. Instanța de apel a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
În acest sens, recurenții – reclamanți au susținut că instanța de apel nu a arătat rațiunea pentru care a respins motivele de apel indicate la pct. 1.1.1 și 1.1.2 și nu s-a pronunțat pe motivele de apel indicate la pct. 1.2, 1.3 și 1.4, încălcându-se astfel dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
S-a mai susținut că instanța de apel a încălcat principiul contradictorialității atunci când a reținut că, din perspectiva interesului economic al consumatorului, a apreciat că aspectul criticat de către reclamanți ar fi trebuit invocat de către aceștia pe calea unei acțiuni în repararea prejudiciului suferit, în condițiile art. 93 pct. 3 lit. k) din O.G. nr. 21/1992, fără ca acest aspect să fie pus, în prealabil, în discuția părților.
Procedând astfel, instanța de apel a încălcat și principiul dreptului la apărare al reclamanților, principiul fundamental al procesului civil.
De asemenea, instanța de apel a încălcat liberul acces la justiție, atunci când a statuat că, în conformitate cu art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000, evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite la schimb, pe de altă parte, această concluzie reprezentând un fine de neprimire, o derogare de la dreptul fiecărei persoane de a se adresa instanțelor de judecată.
S-a mai arătat de către recurenții – reclamanți că această concluzie vine în contradicție cu practica CJUE, această problemă fiind tranșată în cauza C-472/10, mai ales că, prin cererea introductivă nu s-a tins la a contesta prețul contractului ci doar mecanismul de modificare a costului, care este arbitrar și trimite contractul de credit în zona contractelor aleatorii.
3. Hotărârea instanței de apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină, pe de o parte, iar pe altă parte, cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii.
Astfel, instanța de apel nu a motivat înlăturarea argumentelor referitoare la faptul că unele clauze, precum cele contestate la pct. 1.1 din motivele de apel sunt interzise în mod expres de lege.
În acest sens, instanța de apel nu a răspuns criticilor legate de imposibilitatea reclamanților de a determina modalitatea în care banca calculează, lunar, cuantumul dobânzii, fapt ce echivalează cu o nerespectare a caracterului determinabil al acesteia, transformând contractul dintr-unul comutativ, într-unul aleatoriu.
Recurenții – reclamanți au susținut că, astfel, clauzele care permit băncii calculul dobânzii în funcție de dobânda de referință/administrată afișată la sediile Băncii C.R., conțin o condiție pur potestativă, or, potrivit art. 1010 C. civ., obligația este nulă când s-a contractat sub o condiție potestativă din partea celui ce se obligă.
În sprijinul susținerilor lor, reclamanții au invocat practică judiciară, precum și alte dispoziții legale precum art. 54 din Legea nr. 296/2004 (Codul consumatorului) art. 93 lit. g), pct. 1 și 3 din O.G. nr. 21/1992, art. 14 din Legea nr. 190/1999, art. 8 din Legea nr. 289/2004.
S-a mai susținut de către recurenții – reclamanți că atât Legea nr. 193/2000 cât și Directiva nr. 93/13/CEE conțin o listă a clauzelor care sunt considerate, de iure, abuzive, listă în care se menționează că este abuzivă clauza prin care se dă posibilitatea unui furnizor de servicii (cum este banca) să crească prețul.
De asemenea, instanța de apel nu a arătat considerentele pentru care a respins motivul 1.2 de apel cu privire la clauzele din contractele reclamanților care prevăd perceperea unui comision de acordare a creditului, calculat la valoarea inițială a creditului; nu a expus considerentele pentru care a respins motivul 1.3. de apel cu privire la clauzele din contractele reclamanților N.P. și I.L.C., care prevăd perceperea unui comision de administrare calculat la valoarea inițială a creditului; nu a arătat considerentele pentru a fost respins motivul 1.4. de apel cu privire la clauzele din contractele reclamanților care prevăd perceperea unui comision de urmărire riscuri, calculat la valoarea inițială a creditului; nu a analizat toate contractele, extinzând concluziile trase asupra unor contracte, la toți reclamanții, omițând să le analizeze pe cele mai multe dintre ele; motivarea prin care a ajuns la concluzia că toate clauzele reclamate de către reclamanți ca fiind abuzive, au fost negociate, este superficială, echivalând cu nemotivarea hotărârii.
4. Instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății ignorând natura de contract de adeziune a contractelor de credit.
Acțiunea formulată nu este una în răspundere contractuală ci una în răspundere civilă delictuală, convențiile de credit fiind depuse pentru a dovedi că în ele sunt inserate clauze abuzive.
Potrivit jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție contractul de credit este unul preformulat de bancă, standardizat, în care consumatorul nu are posibilitatea să intervină, putând doar să adere sau nu la el, consumatorul fiind privat de o informare corectă și completă asupra tuturor condițiilor de creditare.
De asemenea, potrivit jurisprudenței CJUE, sistemul de protecție pus în aplicare prin Directiva 93/13/CEE, se bazează pe ideea că un consumator se găsește într-o situație de inferioritate față de vânzător sau de furnizor în ceea ce privește atât puterea de negociere, cât și nivelul de informare, situație care îl conduce la adeziunea la condițiile redactate în prealabil fără a putea exercita o influență asupra conținutului acestora, drept pentru care pentru a asigura protecția consumatorilor, este necesară o intervenție pozitivă, exterioară părților din contract.
Instanța de apel trebuia să analizeze caracterul abuziv al unor clauze cuprinse în aceste contracte, respectiv: dacă aceste clauze au fost negociate direct cu consumatorii; dacă aceste clauze creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților; dacă s-au încălcat exigențele bunei credințe prin introducerea acestor clauze, însă instanța de apel a tratat aceste contracte ca pe unele obișnuite.
Sensul criticilor reclamanților era acela că prin respectivele clauze se acordă un drept discreționar băncii de a modifica acordul de voință format la momentul semnării contractelor, fapt ce echivalează cu o nerespectare a caracterului determinabil al dobânzii.
Cu toate că instanța de apel trebuia să pornească de la prezumția lipsei negocierii în cazul acestor contracte, dimpotrivă aceasta a plecat de la prezumția negocierii clauzelor atacate.
5. Instanța de apel a pronunțat o hotărâre lipsită de temei legal dar și cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
Problema caracterului general al argumentelor invocate de către reclamanți a fost pusă în discuție de către pârâtă prin invocarea în fața primei instanțe a unei excepții de inadmisibilitate, această excepție fiind respinsă și intrată în autoritatea de lucru judecat prin neapelare.
Chiar și în această ipoteză reclamanții au susținut că aceasta era calea de urmat deoarece cu toții au invocat aceleași motive de nulitate, care își au cauza în aceleași împrejurări de fapt, situație ce a permis folosirea acelorași argumente pentru toți reclamanții.
În măsura în care instanța de apel ar fi apreciat că sunt necesare precizări cu privire la aspectele invocate, ar fi trebuit să le solicite, în temeiul rolului activ al instanței.
Instanța de apel a considerat, în mod greșit, că toate clauzele reclamate ca fiind abuzive ar fi fost negociate în mod direct cu reclamanții.
Au fost interpretate în mod greșit prevederile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 193/2000, care oferă o explicație clară cu privire la ce înseamnă clauze nenegociate și anume în situația în care acestea au fost stabilite fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei.
Spre deosebire de Directiva 93/13/CEE, Legea română – 193/2000 – se referă la natura clauzei și nu la conținutul acesteia, aceasta însemnând că prezumția de nenegociere se menține cât timp banca indică tipul de produs bancar în care s-ar încadra clientul, or banca nu a dovedit că s-a negociat natura clauzei, nefiind suficient să se arate că diferă conținutul de la un consumator la altul.
Reclamanții – recurenți nu au criticat cuantumul dobânzilor sau comisioanelor în sine, ci faptul că formula care le reglementează este abuzivă.
În mod greșit, a stabilit instanța de apel caracterul negociat al clauzei referitoare la dobândă numai prin prisma faptului că marja fixă existentă în contractele reclamanților diferă de la un contract la altul, când, de fapt, ceea ce trebuia analizat pentru a determina caracterul abuziv al clauzei, pentru fiecare caz în poarte, era dobânda afișată la sediile Băncii C.R. în funcție de care variază rata dobânzii în contractele reclamanților aceasta având o valoare aleatorie și imprevizibilă pe care nu o poate controla decât banca.
În sprijinul celor susținute reclamanții – recurenți au invocat și jurisprudența Înalta Curte de Casație și Justiție, precum și a Curții de Apel Craiova.
În opinia reclamanților Legea nr. 193/2000 instituie o prezumție relativă a caracterului nenegociat al clauzelor în cazul contractelor preformulate, prezumție care poate fi înlăturată doar prin dovezi scrise, de către profesionistul respectiv, or, în speța de față instanța de apel a răsturnat o prezumție legală cu o prezumție judecătorească.
Contrar a ceea ce a reținut instanța de apel, recurenții – reclamanți au susținut că Banca C.R. nu a răsturnat prezumția relativă a caracterului nenegociat al clauzelor respective, deoarece caracterul abuziv al clauzei referitoare la dobândă este conferit de faptul că aceasta variază în funcție de dobânda de referință afișată la sediile Băncii C.R., care nu a fost și nici nu poate fi negociată.
Recurenții – reclamanți au mai susținut că instanța de fond nici nu a analizat clauze referitoare la DRV (dobânda de referință variabilă).
S-a făcut referire de către recurenții – reclamanți și la Ordinul ANPC nr. 92/2007, cu privire la definiția contractului preformulat, aceștia arătând, totodată că, prin cererea reconvențională formulată, Banca C.R. a recunoscut că DRV nu este transparentă și nici stabilită pe baza unui criteriu independent.
S-a mai susținut că nici măcar cererile de credit nu pot reprezenta o probă a negocierii deoarece și acestea sunt formulare preconstituite, iar valoarea creditului pe care banca îl poate acorda clientului a fost stabilită, în mod unilateral de către bancă, pe baza situației financiare a clientului astfel că nici măcar sub acest aspect nu a existat negociere.
De asemenea, s-a mai susținut de către recurenții – reclamanți faptul că, situația că anterior încheierii contractului cu diferiții clienți, banca a făcut publică o prezentare a produselor, care conținea condițiile standard de creditare pentru fiecare dintre produsele oferite de ea, nu poate echivala cu conceptul de negociere a întregului contract și cu obligația de transparență.
S-a mai relevat faptul că pentru anumiți reclamanți instanța de apel nu a analizat toate criticile, cum ar fi cele referitoare la caracterul abuziv al clauzelor referitoare la comisioane, aceasta nearătând că s-ar impune aceeași soluție ca în cazul cauzelor privitoare la dobânzi.
Recurenții – reclamanți au mai susținut că instanța de apel nu a analizat motivele de apel invocate de ei referitoare la caracterul nevalid al clauzelor referitoare la dobândă, aceștia arătând că această critică putea fi analizată sub trei situații: clauza este interzisă de lege; clauza este prezumată, absolut, de a fi abuzivă; clauze îndeplinește condițiile art. 4 din Legea nr. 193/2000, pentru a fi declarată abuzivă.
Sub acest aspect, s-a arătat de către recurenții – reclamanți că, deși ei au invocat prevederile art. 948 pct. 3 și art. 964 din C. civ. – 1864, instanța de apel nu a analizat susținerile lor.
În criticile formulate, recurenții – reclamanți au făcut trimitere și la dispozițiile art. 1010 C. civ., art. 54 din Codul consumatorului (Legea nr. 296/2004), art. 2 pct. 24 din O.G. nr. 21/1992, art. 93 lit. g) pct. 1 și 3 din O.G. nr. 21/1992, art. 14 din Legea nr. 190/1999 și art. 8 din Legea nr. 289/2004.
Recurenți – reclamanți au reiterat criticile cu privire la faptul că instanța de apel nu a ținut cont că prevederile legale în vigoare prezumă caracterul abuziv al clauzelor contestate la pct. 1.1 din motivele de apel pe ideea că aceste clauze nu au fost negociate în mod direct cu fiecare reclamant, au fost încălcate exigențele bunei credințe; au creat în detrimentul fiecăruia dintre reclamanți un dezechilibru semnificativ în favoarea băncii.
În acest sens, a fost dată ca exemplu hotărârea Băncii C.R., din septembrie 2010 de a transforma DRV în marjă fixă.
În sprijinul afirmației că banca a folosit clauzele contractuale doar în interes propriu s-a exemplificat faptul că atunci când indicele euribor a scăzut, ratele fiecăruia dintre reclamanții – recurenți au crescut, în loc să scadă.
Așa-zisa creștere a unor costuri interne care au făcut necesară creșterea dobânzilor, nu putea fi luată în seamă deoarece, pe de o parte această susținere nu a fost probată, iar, pe de altă parte, o astfel de reflectare a costurilor în dobândă nu a fost negociată cu clienții.
S-a susținut de către recurenții – reclamanți că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a legii și în ce privește clauzele referitoare la comisionul de acordare.
S-a susținut că aceste clauze sunt abuzive, deoarece în faza premergătoare acordării creditului nu a prestat nici un serviciu către viitorii clienți, deci nu putea solicita plata unui preț drept contraprestație, pe de o parte, iar, pe de altă parte, cuantumul comisionului, care este de 2,5 % din valoarea creditului, este exagerat de mare față de activitatea desfășurată de bancă anterior acordării creditului, care a făcut doar o analiză legală de bonitatea solicitantului, mai ales că verificarea bonității presupune cam aceeași activitate în cazul solicitării unui credit de 50.000 euro, cât și pentru unul de 100.000 euro, de exemplu.
Este evident faptul susțin recurenții – reclamanți că aceste clauze au deteriorat echilibrul contractual prin crearea unui avantaj în favoarea băncii, în detrimentul consumatorului.
În acest sens au fost invocate și prevederile art. 15 din Legea nr. 190/1999.
Recurenții – reclamanți au mai susținut faptul că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a legii și în privința clauzelor referitoare la comisionul de administrare.
Banca a justificat încasarea acestui comision prin nevoia de acoperire a cheltuieli de monitorizare a creditului acordat, deși nu a arătat reclamanților în ce constă riscul acoperit .
În arară de faptul că acest comision este al doilea comision perceput, după cel de acordare, acesta se calculează la valoare inițială a creditului fără să fie raportat la soldul rămas.
Recurenții – reclamanți au apreciat că, în ce privește acest comision, soluția primei instanțe este cea corectă, tocmai pentru faptul că nu există o contraprestație din partea băncii, respectiv un serviciu prestat de natură să justifice acordarea comisionului.
S-a mai susținut că, sub acest aspect, sunt relevante chiar explicațiile date de Banca C.R. în motivele de apel, în care a susținut că valoarea serviciului prestat nu scade cantitativ sau calitativ pe măsură ce suma împrumutată este rambursată, aceasta însemnând că administrarea contului ar reprezenta, de fapt, un cost fix independent de valoarea creditului sau de soldul acestuia, împrejurare ce ar demonstra tocmai caracterul abuziv al clauzei ce reglementează acest comision.
De asemenea, o parte dintre recurenții – reclamanți (fără a se indica numele acestora) au susținut că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a legii și în ce privește clauzele referitoare la comisionul de urmărire riscuri.
În opinia recurenții – reclamanți soluția primei instanțe, care a reținut că este nejustificată stipularea plății unui comision de urmărire riscuri, creditoarea putând să solicite garanții pentru rambursarea împrumutului și să refuze încheierea contractului dacă acestea erau insuficiente, este cea corectă.
Perceperea acestui comision nu reprezintă un cost real al creditului, iar în cazul în care riscul de a intra consumatorul într-o incapacitate de plată nu se produce, în favoarea patrimoniului băncii va opera o îmbogățire fără justă cauză, în detrimentul patrimoniului recurenților – reclamanți care au stipulat în contractul de împrumut o astfel de clauză.
Recurenții – reclamanți au învederat că există o practică curentă a instanțelor de judecată cu privire la faptul că acest comision de risc are un caracter abuziv.
S-a mai relevat faptul că această clauză este abuzivă și datorită faptului că în cuprinsul contractului nu este definită noțiunea de comision de risc, astfel încât nici instanța nu poate aprecia cu privire la legalitatea perceperii acestui comision.
Prin inserarea acestui comision pârâta nu a urmărit decât să obțină un avantaj disproporționat, în raport cu fiecare dintre reclamanți, astfel încât echilibrul contractual s-a rupt, cerința bunei credințe nefiind îndeplinită.
II. Recurenții – reclamanți au adus următoare critici deciziei nr. 150/2013 din 16 aprilie 2013 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.
1. Instanța de apel a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (1) C. proc. civ.
Astfel, printr-o cerere de completare a deciziei civile nr. 45/2013 din 5 februarie 2013 a Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, recurenții – reclamanți solicitaseră ca instanța de apel să se pronunțe și asupra pct. 1.1.1, 1.1.2, 1.2, 1.3 și 1.4 din motivele de apel, pe care nu s-au pronunțat în considerentele deciziei civile nr. 45/2013, însă instanța de apel nu a arătat, nici în soluția dată la cererea de completare formulată, care sunt motivele pentru care nu s-a pronunțat pe motivele de apel indicate.
2. Hotărârea instanței de apel a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
Astfel, instanța de apel nu s-a pronunțat asupra celor patru capete de cerere pe care reclamanții le-au indicat în petitul acțiunii, chiar dacă a pronunțat o soluție generală asupra cererii de chemare în judecată fără, însă, a motiva, în concret, fiecare capăt de cerere.
III. În recursul său recurenta – pârâtă SC Banca C.R. SA București, a adus următoarele critici deciziei recurate:
Instanța de apel a soluționat în mod greșit excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților, respectiv natura juridică a nulității care sancționează o eventuală clauză abuzivă.
Soluția care se impunea era aceea de a respinge acțiunea, ca prescrisă, iar nu ca neîntemeiată deoarece, sancțiunea care intervine pentru nerespectarea art. 1 alin. (3) din Legea nr. 193/2000 nu este aceea a nulității absolute ci aceea a nulității relative, în cauză fiind aplicabile dispozițiile art. 2 din Decretul nr. 167/1958, iar nu cele ale art. 3 din același act normativ.
La data de 10 martie 2014, recurenta – pârâtă SC Banca C.R. SA a depus la dosarul cauzei o întâmpinare la recursurile formulate de recurenții – reclamanți împotriva deciziilor civile nr. 45/2013 și respectiv, nr. 150/2013 ale Curții de Apel București, secția a V-a civilă.
În această întâmpinare pârâta a arătat că apărările sale au caracter global motivat de faptul că și abordarea problemei juridice impusă de reclamanți a fost tot una globală, în fapt nefiind în prezența unui singur raport juridic, ci a mai multor raporturi juridice independente, care necesită o verificare individuală a fiecărui contract de credit în parte.
În speță nu avem de a face cu o prezumție în baza căreia clauzele sunt considerate abuzive, ci dimpotrivă operează o prezumție de legalitate a acestora, chiar pentru cele incluse în contractele de adeziune.
În mod corect a constatat instanța de apel că nu sunt întrunite cumulativ condițiile cerute pentru a răsturna prezumția relativă de valabilitate a clauzelor.
Instanța de apel a analizat criticile formulate de către reclamanți și a reținut, în mod corect, faptul că dreptul protecționist se completează cu dreptul comun sub aspectul interpretării contractelor iar faptul că, potrivit art. 982 alin. ultim C. civ. – 1864, clauzele contractuale se interpretează unele prin altele nu trebuie privit ca o justificare a omisiunii reclamanților de a prezenta echilibrul economic produs distinct în cazul fiecărui contract de credit.
Recurenta – pârâtă nu a fost de acord nici cu susținerea reclamanților – recurenți precum că, în cazul contractelor de adeziune, nu ar fi aplicabilă definiția contractelor ca fiind acord de voință, chiar și în cazul acestor contracte operând principiul fundamental al obligativității clauzelor contractuale, potrivit art. 969 C. civ., specificul relației profesionist – consumator ținând doar de perioada precontractuală în care se înaintează ofertele și contraofertele și se formează consimțământul viitoarelor părți la contract, care, odată încheiat, devine lege a părților.
În ce privește critica privind nelegal compunere a completului de judecată pârâta a arătat că pretinsa incompatibilitate a doamnei judecător D.R.M. a fost invocată de către reclamanți pe calea unei cereri de recuzare formulate în apel, care a fost respinsă prin încheierea din 12 februarie 2013, pe care reclamanți nu au mai atacat-o cu recurs.
Pe fondul acestei critici s-a arătat că doamna judecător nu și-a exprimat, anterior, părerea cu privire la prezenta cauză, iar faptul că a făcut parte dintr-un alt complet care a soluționat o cauză similară, nu o făcea pe aceasta incompatibilă să soluționeze prezenta cauză.
În ce privește pretinsa vrăjmășie dintre o parte a reclamanților și doamna judecător D. nu s-a făcut dovada, în mod concret, a acestei vrăjmășii.
S-a mai susținut de către recurenta – pârâtă, prin întâmpinare, că hotărârea instanței de apel a fost motivată sub toate aspectele criticate de recurenții – reclamanți, considerentele instanței de apel oferind părților cât și instanței de control judiciar o înlănțuire logică a faptelor și a regulilor de drept pe baza cărora s-a pronunțat soluția.
Potrivit pârâtei nu se pot reține criticile recurenților – reclamanți cu privire la condițiile ce trebuie îndeplinite pentru ca anumite clauze contractuale să poată fi calificate ca abuzive, susținându-se ideea că respectivele condiții, de la art. 4 din Legea nr. 193/2000, au caracter cumulativ, iar îndeplinirea doar a unei sau unora dintre aceste condiții nu poate conduce la concluzia că acea clauză poate fi calificată drept abuzivă.
În ceea ce privește clauzele ce vizează mecanismul dobânzii contractuale, pârâta a arătat că instanța de apel a reținut, în mod corect, că evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în scris, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.
Ca atare, a apreciat pârâta nici nu ar mai trebui verificată îndeplinirea celorlalte condiții pentru ca o clauză contractuală să poată fi declarată abuzivă, rațiunea legii fiind aceea că tot ceea ce exprimă costul, prețul creditului încât se prezumă că împrumutatul va fi foarte atent la ceea ce urmează să plătească.
În altă ordine de idei, pârâta a subliniat faptul că, oricum, din probele administrate în cauză rezultă că mecanismul de stabilire a DRV-ului este transparent și ușor de înțeles, iar faptul că se schimbă dobânda de referință, în funcție și de piața financiară, aceasta nu reprezintă decât modul în care funcționează toate băncile din lume.
Instanța de apel, în opinia pârâtei, chiar a încercat să identifice dezechilibrul acuzat a se fi produs în patrimoniul reclamanților, analizând la nivelul fiecărui contract de credit prin ce s-ar fi materializat respectivul dezechilibru semnificativ, reținând, totodată, în mod corect, că reclamanții nu au indicat, în concret, prin raportare la fiecare contract și reclamant, dezechilibrul semnificativ între drepturile și obligațiile părților, raportat la starea părților din momentul încheierii contractului.
În mod just a constatat instanța de apel că reclamanții au putut înțelege încă de la semnarea contractului care sunt drepturile și obligațiile lor rezultate din contract.
Cu privire la obligația reglementată în clauza de la art. 2.10.a s-au 4.2 din Condițiile generale, s-a subliniat faptul că aceasta nu este afectată de o condiție pur potestativă, ci de o condiție, modificarea cuantumului dobânzii depinzând atât de voința unei părți la contract cât și de un element exterior acesteia, acest element exterior fiind de fapt un mix de factori între care este indicat și indicele euribor.
Pârâta a reiterat în întâmpinare faptul că nu pot fi prezumate, în mod absolut, ca fiind abuzive clauzele indicate în anexa I la Legea nr. 193/2000, acestea preluând conținutul anexei la Directiva 93/13/CEE, pârâta exemplificând cu diverse hotărâri ale CJUE din care rezultă că lista anexă poate avea doar o valoare orientativă, iar din simpla împrejurare că o clauză figurează pe listă nu se poate deduse, în mod necesar, că aceasta are și caracter abuziv.
În ce privește critica cu privire la motivarea contradictorie, de către instanța de apel, a soluției date în ce privește clauzele referitoare la dobândă, pârâta a susținut că aceasta trebuie înlăturată, instanța de apel reținând, în mod corect, că diversitatea atât de mare a valorilor marjei fixe face să se desprindă ideea că între părți a avut loc o negociere cu privire la respectivele clauze.
În ce privește pretinsul motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., pârâta a învederat faptul că instanța de apel a înțeles corect că reclamanți și-au întemeiat acțiunea lor pe răspunderea civilă delictuală, neinvocând o răspundere contractuală, arătând, în mod clar temeiurile de drept invocate de către reclamanți, analizând, în detaliu, susținerile acestora, în raport de normele legale invocate.
În ce privește critica cu privire la greșita aplicare a unor dispoziții legale pârâta a susținut că instanța de apel a reținut, în mod corect, că nu sunt întrunite cele patru condiții legale ce trebuie întrunite cumulativ pentru ca prezumția relativă de valabilitate și de liceitate a unei clauze contractuale să fie răsturnată, pentru a putea fi constatat caracterul abuziv al acesteia.
S-a scos în evidență faptul că atât dobânda cât și comisioanele fac parte din prețul creditului, or, din cuprinsul Directivei 93/13/CEE prin raportare la dispozițiile Directivei 2008/48/CEE rezultă că sunt exceptate de la controlul caracterului abuziv clauzele care fac parte din obiectul principal al contractului, cu nuanța că este principal doar ceea ce au avut părțile în vedere la formare consimțământului lor și la exprimarea acordului de voință și/sau ceea ce exprimă o prestație esențială pentru respectivul contract.
În ce privește condiția de negociere, s-a relevat faptul că și în cazul contractelor de credit, chiar dacă sunt contracte de adeziune, manifestarea de voință a cocontractanților trebuie raportată la dispozițiile privind viciile de consimțământ, or, în cauză s-a dovedit faptul că acordul de voință al reclamanților nu a fost viciat, ținând cont de faptul că atât Condițiile generale cât și Condițiile speciale ale contractelor au fost puse de către bancă la dispoziția clienților lor, aceștia semnând contractele în deplină cunoștință de cauză.
În acest sens, pârâta a prezentat jurisprudența CJUE.
În ce privește clauzele referitoare la comisionul de administrare s-a arătat că acestea nu sunt abuzive, deoarece acestea au fost negociate, au fost introduse în contract cu bună credință și nici nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Pârâta a subliniat faptul că prezumția de caracter abuziv a clauzelor ce sunt redactata în prealabil este doar o prezumție simplă, instituită de art. 3 alin. (2) din Directiva 93/13/CEE și nu una absolută, însă Legea nr. 193/2000 nu a reluat dispozițiile acestui articol, astfel încât, afirmația corectă este aceea că se prezumă relativ că o clauză dintr-un contract de adeziune nu este negociată, nu că ea este una abuzivă, prin urmare, o clauză, chiar dacă nu este negociată nu este neapărat abuzivă.
Prin urmare, și aceste clauze, chiar dacă nu au fost negociate, ele au fost acceptate de reclamanții care au semnat contractele, astfel încât, nu por fi considerate abuzive.
În ce privește clauzele referitoare la comisionul de urmărire riscuri calculat la valoarea creditului s-a subliniat faptul că urmărirea riscurilor presupune un alt set de operațiuni care pun serviciul de plată al împrumutatului cu unele evenimente din piața bancară ce pot avea impact asupra capacității acestuia de a rambursa creditul, aceste operațiuni fiind mai complexe decât simpla administrare și impun analiza evoluției creditului în contextul mai larg al activității băncii pe piața inter – bancară.
Cât timp nicio altă garanție, înscrisă în contract nu acoperă aceste riscuri este justificată perceperea acestui comision, banca percepând componente diferite de cost, cu atât mai mult cu cât urmărirea riscurilor este chiar în favoarea împrumutaților care, nefiind profesioniști nu ar ști cum să se pună la adăpost de anumite riscuri intervenite pe piața bancară.
Recurenta – pârâtă a depus la dosarul cauzei, în urma celor stabilite la termenul din 13 martie 2014, o serie de documente cu privire la situația actuală a fiecăruia dintre recurenții – reclamanți, în ce privește relațiile cu banca pârâtă.
Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte a constatat următoarele:
I. În ce privește recursul declarat de pârâta – recurentă Banca C.R. SA București împotriva deciziei nr. 45/2013 din 5 februarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.
Potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat.
Recurenta – pârâtă, deși i s-a pus în vedere să plătească taxa judiciară de timbru, nu a înțeles să achite suma datorată, astfel că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, recursul pârâtei urmând a fi anulat ca netimbrat.
II. În ce privește recursul declarat de recurenții – reclamanți împotriva deciziei nr. 45/2013 din 5 februarie 2013 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.
1. Critica referitoare la nelegala alcătuire a completului de judecată nu poate fi reținută.
De altfel, împotriva doamnei judecător D. reclamanții au formulat cererea de recuzare, care a fost respinsă prin încheierea din 12 februarie 2013, pe care reclamanții nu au mai atacat-o cu recurs.
Faptul că doamna judecător D. a făcut parte dintr-un alt complet de judecată, în care a soluționat o cauză similară, nu a făcut-o pe aceasta incompatibilă în ce privește soluționarea cauzei de față, cazurile de incompatibilitate fiind strict prevăzute de legislația în vigoare.
Nici faptul că doamna judecător D. ar fi contractat împrumuturi de la banca pârâtă nu o face incompatibilă, nefăcându-se dovada faptului că aceasta ar avea interese comune cu ale băncii.
2. Nici critica referitoare la încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., nu poate fi reținută.
În primul rând, nu toate nulitățile ce privesc procesul civil pot fi încadrate în prevederile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., ci numai cele ce privesc actele de procedură, or, criticile aduse de către recurenții – reclamanți și pretins încadrate în acest articol de lege, vizează alte cazuri de nelegalitate.
În schimb, critica cu privire la faptul că evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu s-ar asociat cu definirea obiectului principal nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, nici cu produsele și serviciile oferite la schimb, este fondată, însă nu pe faptul încălcării liberului acces la justiție, ci pe greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000, precum și pe nerespectarea practicii CJUE, care este obligatorie pentru instanțele din România.
Într-adevăr, această problemă a fost tranșată nu numai în cauza C-472/10 a CJUE ci și în cauza C-484/08, CJUE statuând faptul că instanțele se pot pronunța și asupra clauzelor ce privesc obiectul principal al contractului, respectiv prețul contractului, mai ales dacă aceste clauze nu sunt redactate într-un mod clar și inteligibil.
Sintagma clar și inteligibil trebuie să aibă în vedere faptul că profesionistul nu se află la același nivel cu consumatorul, atât în ce privește posibilitatea de a negocia clauzele unui contract de împrumut bancar, care de obicei sunt predefinite de către bancă, dar și în ce privește cunoștințele de specialitate, pentru a înțelege exact conținutul concret al respectivelor clauze.
Mai mult, în speța de față nu s-a contestat prețul contractului în sine, ci mecanismul de modificare a costului contractului în ce privește evoluția în timp a dobânzii pe care o datorează fiecare dintre reclamanți, cât și a diverselor comisioane percepute de către bancă.
Sub acest aspect, practic, instanța de apel nu a lămurit, pe deplin, situația de fapt, cât timp aceasta nu a analizat, pe fond, cererea reclamanților, astfel încât, este necesară casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru ca instanța de apel să analizeze, pe fond, caracterul abuziv sau neabuziv al clauzelor care privesc mecanismul de modificare a costului contractului.
Pentru aceasta este necesar ca instanța de apel, chiar dacă reclamanții nu au făcut-o prin cererea introductivă, să analizeze fiecare contract în parte sau măcar să grupeze reclamanții pe categorii comune în ce privește clauzele invocate a fi abuzive și să analizeze cererile lor, astfel cum s-a arătat mai sus.
3. Instanța de apel a făcut, într-adevăr, o motivare cu caracter general în ce privește atât criticile formulate de către reclamanți în cererea de apel, cât și în ce privește examinarea, cu caracter devolutiv, pe fond, a stării de fapt deduse judecății, pentru fiecare reclamant în parte sau măcar pe grupuri de reclamanți care au ridicat probleme de aceeași natură.
Acesta s-a mărginit să tragă concluzii generale, scoțând în relief faptul că s-ar fi dovedit caracterul negociat al contractelor de împrumut bancar tocmai prin varietatea foarte mare a clauzelor contractuale în ce privește cuantumul dobânzilor și al comisioanelor, scăpând din vedere faptul că analiza trebuia făcută, pe de o parte, individual sau măcar pe grupuri de reclamanți cu probleme identice, iar pe de altă parte, că trebuia să examineze caracterul abuziv al clauzelor nu atât în ce privește cuantumul inițial al costurilor, cu referire specială la dobândă și comisioanele percepute, cât mai ales caracterul abuziv al clauzelor care reglementează mecanismul de evoluție în timp al acestor costuri.
Nu poate fi reținută apărarea pârâtei cu privire la faptul că evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu s-ar asocia nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată și nici cu produsele și serviciile oferite în scris, deoarece cerința, atât din textul legii naționale (Legea nr. 193/2000), cât și din legislația UE (Directiva nr. 93/13/CEE), este aceea că aceste clauze trebuia să fie exprimate într-un limbaj clar și inteligibil or, tocmai cu privire la acest aspect intervine problema principală, în sensul că respectivele clauze, cele care vizează mecanismul de modificare a costurilor, adică dobânzi și comisioane, în timp, nu sunt exprimate într-un limbaj clar și inteligibil, or, tocmai acest lucru trebuia analizat de către instanța de apel, dar din perspectiva legislației specifice protecției consumatorilor, în care se pleacă de la premisa inegalității de poziție dintre profesionist și consumator, nu din perspectiva legislației de drept comun, care reglementează fie raporturile dintre simplii particulari, fie raporturile dintre profesioniști.
Mai mult, potrivit practicii CJUE, judecătorul național este dator să analizeze caracterul abuziv al clauzelor din contractele încheiate între profesioniști și consumator, chiar dacă acestea par a fi exprimate într-un limbaj clar și inteligibil.
Faptul că, prin acțiunea introductivă, reclamanții nu au arătat, în mod detaliat, în ce constă‚ pentru fiecare contract în parte, dezechilibrul semnificativ între drepturile și obligațiilor părților, raportat la starea părților din momentul încheierii contractului, nu îndreptățea instanța de apel să facă tot o analiză generală, sumară, a celor contestate de către reclamanți, ci trebuia, așa după cum s-a mai arătat, să analizeze fiecare contract în parte sau să grupeze cererile reclamanților pe grupuri cu probleme identice și să analizeze aceste cereri din perspectiva legislației și jurisprudenței privind problema consumatorilor.
Apărarea pârâtei cu privire la faptul că nu toate clauzele indicate în anexa I la Legea nr. 193/2000 au, în mod necesar, caracter abuziv, precum și cea cu privire la faptul că nu toate clauzele care vizează modificarea cuantumului dobânzii, sunt afectate de o condiție pur potestativă, deoarece modificarea cuantumului dobânzii depinde atât de voința unei părți la contract ca și de un element exterior acesteia, acesta din urmă fiind, de fapt, o mixtură de factori, nu pot fi reținute ca atare, deoarece tocmai aceste elemente trebuiau analizate de către instanța de apel, adică în ce măsură clauza este prezumată a fi abuzivă, dar mai departe, în ce măsură mecanismul de modificare a dobânzii, chiar în funcție de un element exterior, cum ar fi evoluția unui indice financiar, este explicitat în mod clar, astfel încât el să poată fi, relativ ușor, determinat de către consumator, dar să și poată fi cenzurat de instanța de judecată.
4. Instanța de apel nu a interpretat greșit actul juridic dedus judecății și nu a reținut că acțiunea formulată este una în răspundere contractuală, însă a concluzionat, greșit, că atâta timp cât fiecare dintre reclamanți a semnat contractul de împrumut înseamnă că l-a negociat și că, prin urmare, era dator să-l execute așa cum l-a semnat, greșeala constând, în principal, în faptul că a analizat contractele din perspectiva dreptului comun și nu din perspectiva legislației privind protecția consumatorilor, când de fapt trebuia să analizeze în ce măsură clauzele privind mecanismul de modificare a dobânzii și comisioanelor sunt exprimate într-un limbaj clar și inteligibil, dacă lipsa unei asemenea exprimări nu înseamnă, de fapt, lipsa negocierii și existența unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților precum și încălcarea exigențelor bunei credințe, prin introducerea acestor clauze, această stare de lucruri echivalând cu o nedeplină lămurire a situației de fapt.
Cu privire la acest aspect, nu poate fi reținută apărarea pârâtei în sensul că fiecare dintre reclamanți a avut timp să studieze atât Condițiile generale cât și Condițiile speciale ale contractelor și că aceștia au semnat contractele în deplină cunoștință de cauză și că, prin urmare, manifestarea lor de voință trebuie raportată la dispozițiile privind viciile de consimțământ, deoarece apărarea pârâtei vizează o raportare, strict, la dispozițiile dreptului comun, ce vizează raporturile sau dintre simplii particulari, sau dintre profesioniști, or, în cauza de față trebuie să ne raportăm la legislația ce vizează protecția consumatorilor, care are în vedere faptul că un consumator se găsește într-o situație de inferioritate față de profesionist, atât în ceea ce privește puterea de negociere cât și nivelul de informare, situație ce-l conduce la o adeziune la condițiile redactate în prealabil de către profesionist, fără a putea exercita o influență asupra conținutului acestora, prin urmare tocmai acest lucru trebuia verificat de către instanța de apel, respectiv dacă aceste clauze, invocate de reclamanți, erau exprimate într-un limbaj clar și inteligibil și, prin urmare, dacă pot fi considerate negociate, dacă nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților și dacă nu s-au încălcat exigențele bunei credințe prin introducerea lor.
5. În fața primei instanțe a fost ridicată, de către pârâtă, excepția inadmisibilității acțiuni formulate de reclamanți, dat fiind caracterul său general, pârâta susținând că fiecare reclamant trebuia să formuleze o acțiune separată.
Această excepție a fost respinsă, hotărârea primei instanțe nefiind atacată, sub acest aspect, de către pârâtă.
Cu toate acestea instanța de apel a tratat cauza la modul general, folosind argumente de la un contract pentru a trage concluzii la un alt contract, când de fapt ar fi trebuit să analizeze, așa cum după cum s-a arătat mai sus, fiecare contract în parte, sau să grupeze reclamanții pe categorii de contracte cu probleme identice și să le trateze în mod unitar.
Faptul că marja fixă, în ce privește dobânda și comisioanele, diferă de la un contract la altul, nu poate conduce la concluzia că aceste contracte au fost negociate, când de fapt, așa după cum am arătat mai sus, trebuia analizat, pe fiecare contract sau pe categorii de contracte, dacă anumite clauze, anume cele care reglementează mecanismele de evoluție în timp a modului de calcul a acestor componente ale costului contractului, sunt formulate într-un limbaj clar și inteligibil, pentru a putea fi considerate sau nu abuzive.
Sub acest aspect, instanța de apel trebuia să aibă în vedere dacă elementele externe, indicate ca și factor modificator al cuantumului dobânzilor și comisioanelor, erau reglementate în mod clar, astfel încât, fiecare dintre reclamanți să poată determina, în calitate de consumator (adică ținând cont de faptul că el nu este un specialist), evoluția acestui element de cost, dar și dacă nu cumva, prin modul de formulare, evoluția acestui component al costului era lăsată la liberul arbitru al specialistului, adică al băncii.
În dezvoltarea motivelor lor de recurs reclamanții au criticat, pe larg, decizia recurată cu privire la înlăturarea prezumției relative a caracterului nenegociat al clauzelor în cazul contractelor preformulate, cu privire la caracterul nevalid al clauzelor referitoare la dobândă, precum și cu privire la greșita aplicare a legii în privința clauzelor referitoare la dobândă, la comisionul de acordare a creditelor, la comisionul de administrare precum și cu privire la comisionul de urmărire a riscurilor.
În apărare, prin întâmpinarea depusă, pârâta a adus argumente cu privire la înlăturarea criticilor formulate de către reclamanți în cererea de recurs, cu referire la aspectele arătate mai sus, însă toate aceste critici și apărări vor fi avute în vedere de către instanța de apel la soluționarea apelului.
III. În ce privește recursul declarat de recurenții – reclamanți împotriva deciziei nr. 150/2013 din 16 aprilie 2013 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.
Având în vedere că aspectele criticate de către reclamanții – recurenți cu privire la această decizie au fost tratate la analiza recursului formulat împotriva deciziei nr. 45/2013 din 5 februarie 2013 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, se impune, pentru aceleași considerente, admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, criticile formulate împotriva acestei decizii, care, de altfel, constituie, în bună măsură, o reiterare a criticilor formulate împotriva deciziei nr. 45/2013, urmând a fi avute în vedere de către instanța de ape, la rejudecarea cauzei.
Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 312 alin. (1), (3) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanții – recurenți A.M.S., A.M., A.V., A.(S.)J., A.N., A.I., A.A.T., B.D.G., B.N.L., B.V.R., B.I., B.A.N., B.D.L., B.V.V., B.T.M., B.G., B.M.F., B.D., B.D.L., B.C., B.C., C.C.M., C.D., C.D.F., C.P.J.V., C.M., C.M.M., C.V., C.F.C., C.O.I., D.V., D.I., D.I.F., E.A., F.C.A., F.I., G.M., G.D.E., H.A.V., H.M., H.P.R., I.O.L., I.A., I.Ș., I.L.C., I.V.M., J.F.A., J.G., J.L., J.O., K.M.G., L.V., L.D., L.I.V., M.T.M., M.L., M.V., M.D.D., M.I., M.A., M.M., M.D., M.V., M.M., M.C.I., N.M., N.A.M., N.Ș.N., N.M., N.Ș., N.P., O.A.D., O.V., O.C.I.V., O.M.L., P.C.I., P.P.D., P.E.I., P.V., P.M.D., P.G., P.(R.)G., P.C., P.M., P.M.T., P.O.A., P.L.R., P.S.C.D., R.J., R.A.C., R.N., R.L., R.A.G., S.D., S.F., S.R., S.C.A., S.C.R., S.Ș., S.A.T., S.A.M., S.C.V., S.N., S.A.M., S.N., Ș.C., Ș.M., T.(P.)M.M., T.M., T.R.N., T.I., T.A.P., T.M.C., T.C.G., T.G., T.Z., T.L., T.I., U.C., V.E., V.A., V.I. și Z.S. împotriva deciziilor nr. 45/2013 din 5 februarie 2013 și nr. 150/2013 din 16 aprilie 2013 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, va casa deciziile recurate și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.
În baza art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, va anula, ca netimbrat, recursul declarat de pârâta Banca C.R. SA București împotriva deciziei nr. 45/2013 din 5 februarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanții A.M.S., A.M., A.V., A.(S.)J., A.N., A.I., A.A.T., B.D.G., B.N.L., B.V.R., B.I., B.A.N., B.D.L., B.V.V., B.T.M., B.G., B.M.F., B.D., B.D.L., B.C., B.C., C.C.M., C.D., C.D.F., C.P.J.V., C.M., C.M.M., C.V., C.F.C., C.O.I., D.V., D.I., D.I.F., E.A., F.C.A., F.I., G.M., G.D.E., H.A.V., H.M., H.P.R., I.O.L., I.A., I.Ș., I.L.C., I.V.M., J.F.A., J.G., J.L., J.O., K.M.G., L.V., L.D., L.I.V., M.T.M., M.L., M.V., M.D.D., M.I., M.A., M.M., M.D., M.V., M.M., M.C.I., N.M., N.A.M., N.Ș.N., N.M., N.Ș., N.P., O.A.D., O.V., O.C.I.V., O.M.L., P.C.I., P.P.D., P.E.I., P.V., P.M.D., P.G., P.(R.)G., P.C., P.M., P.M.T., P.O.A., P.L.R., P.S.C.D., R.J., R.A.C., R.N., R.L., R.A.G., S.D., S.F., S.R., S.C.A., S.C.R., S.Ș., S.A.T., S.A.M., S.C.V., S.N., S.A.M., S.N., Ș.C., Ș.M., T.(P.)M.M., T.M., T.R.N., T.I., T.A.P., T.M.C., T.C.G., T.G., T.Z., T.L., T.I., U.C., V.E., V.A., V.I. și Z.S. împotriva deciziilor nr. 45/2013 din 5 februarie 2013 și nr. 150/2013 din 16 aprilie 2013 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, casează deciziile recurate și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Anulează ca netimbrat recursul declarat de pârâta Banca C.R. SA București împotriva deciziei nr. 45/2013 din 5 februarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 iunie 2014.