Ședințe de judecată: Mai | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

Minuta deciziei nr.2                                        Dosar nr.13/1/2014/HP/C

Şedinţa de la 19 ianuarie 2015

 

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite în parte sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanţa - Secţia I civilă în dosarul nr. 2886/113/2013, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 2 raportat la art. 1 alin. (2) lit. e) (i) şi alin. (3) şi a art. 27 din Ordonanţa Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, aprobată prin Legea nr. 48/2002 şi în consecinţă stabileşte că:

În aplicarea art. 2 raportat la art.1 alin. (2) lit. e) (i) şi alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, aprobată prin Legea nr. 48/2002, punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti prin care s-au acordat unor angajaţi anumite drepturi salariale nu reprezintă un tratament discriminatoriu al celorlalţi angajaţi.

Respinge în rest  sesizarea ca inadmisibilă.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 ianuarie 2015.