Detalii jurisprudență - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

Tentativă la omor calificat. Omisiunea sesizării. Abuz în serviciu. Neglijenţă în serviciu

Cuprins pe materii: Drept penal. Partea specială. Infracţiuni contra persoanei

Indice alfabetic: Drept penal

- tentativă la omor calificat

- omisiunea sesizării

- abuz în serviciu

- neglijenţă în serviciu

C. pen., art. 32, art. 77, art. 188, art. 189, art. 267, art. 297, art. 298

1. Tentativa la infracţiunea de omor calificat şi deosebit de grav prevăzută în art. 20 raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. d) şi art. 176 alin. (1) lit. a) din Codul penal anterior are corespondent în art. 32 raportat la art. 188 şi art. 189 alin. (1) lit. h) din noul Cod penal, privind tentativa la infracţiunea de omor calificat, săvârşită prin cruzimi, cu reţinerea circumstanţei agravante prevăzute în art. 77 lit. e) C. pen. - referitoare la săvârşirea infracţiunii profitând de starea de vădită vulnerabilitate a persoanei vătămate, datorată vârstei, stării de sănătate, infirmităţii sau altor cauze.

2. Fapta funcţionarului public din cadrul Direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului care, luând cunoştinţă de săvârşirea unor acte de violenţă de către un asistent maternal asupra minorului aflat în grija sa - asistent maternal a cărui activitate este evaluată şi monitorizată de direcţie -, omite sesizarea de îndată a organelor de urmărire penală întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omisiune a sesizării prevăzută în art. 267 C. pen.

3. Fapta psihologului din cadrul Direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului care nu şi-a îndeplinit în mod corespunzător atribuţiile de serviciu privind evaluarea psihologică a minorului supus actelor de violenţă de către asistentul maternal, evaluarea psihologică a asistentului maternal şi consilierea psihologică a minorului, în condiţiile în care acesta i-a adus la cunoştinţă actele de violenţă la care a fost supus, cauzând o vătămare drepturilor minorului la viaţă, integritate corporală şi dezvoltare psihică armonioasă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu prevăzută în art. 297 C. pen.

4. Fapta funcţionarului public din cadrul Direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului care, din culpă, în calitate de asistent social responsabil de caz şi de şef serviciu asistenţi maternali profesionişti, nu şi-a îndeplinit în mod corespunzător atribuţiile de serviciu privind evaluarea şi monitorizarea asistentului maternal care a supus actelor de violenţă minorul aflat în grija sa, cauzând o vătămare drepturilor minorului la viaţă, integritate corporală şi dezvoltare psihică armonioasă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de neglijenţă în serviciu prevăzută în art. 298 C. pen.

I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 1998 din 11 iunie 2014

Prin sentinţa nr. 55 din 25 ianuarie 2013, Tribunalul Bucureşti, Secţia I penală, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. anterior, a achitat pe inculpata G.F. pentru infracţiunea de tentativă la omor calificat şi deosebit de grav, în formă continuată, prevăzută în art. 20 raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. d), art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior (partea civilă M.M.).

În baza art. 20 raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. d), art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, a condamnat pe inculpata G.F. la pedeapsa de 12 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat şi deosebit de grav în formă continuată (partea civilă P.A.) şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) şi e) C. pen. anterior, pe o perioadă de 6 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 306 C. pen. anterior, a condamnat pe aceeaşi inculpată la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de rele tratamente aplicate minorei (partea civilă P.A.) şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) şi e) C. pen. anterior, pe o perioadă de 6 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 306 C. pen. anterior, a condamnat pe aceeaşi inculpată la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului (partea civilă M.M.) şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) şi e) C. pen. anterior, pe o perioadă de 5 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 291 C. pen. anterior, a condamnat pe aceeaşi inculpată la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals.

În baza art. 33 lit. a) şi b), art. 34 alin. (1) lit. b) şi art. 35 C. pen. anterior, inculpata G.F. urmează a executa, ca urmare a contopirii pedepselor principale, pedeapsa cea mai grea, de 12 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) şi e) C. pen. anterior, pe o perioadă de 6 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. anterior, s-a interzis inculpatei, pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) şi e) C. pen. anterior.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. anterior, a achitat pe inculpatul G.M. pentru infracţiunea de complicitate la tentativă la omor calificat şi deosebit de grav în formă continuată, prevăzută în art. 26 raportat la art. 20 raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. d), art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior (partea civilă M.M.).

În baza art. 26 raportat la art. 20 raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. d), art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 alin. (2), art. 76 alin. (2) C. pen. anterior, a condamnat pe inculpatul G.M. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la tentativă la omor calificat şi deosebit de grav în formă continuată (partea civilă P.A.) şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) şi e) C. pen. anterior, pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 26 raportat la art. 306 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 74 alin. (2), art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. anterior, a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de rele tratamente aplicate minorei (partea civilă P.A.) şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) şi e) C. pen. anterior, pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 26 raportat la art. 306 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 74 alin. (2), art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. anterior, a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului (partea civilă M.M.) şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) şi e) C. pen. anterior, pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 33 lit. a) şi b), art. 34 alin. (1) lit. b) şi art. 35 C. pen. anterior, inculpatul G.M. urmează să execute, ca urmare a contopirii pedepselor principale, pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) şi e) C. pen. anterior, pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. anterior, s-a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) şi e) C. pen. anterior.

În baza art. 289 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 320¹ C. proc. pen. anterior, a condamnat pe inculpata M.A. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual în formă continuată; în baza art. 288 alin. (2) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 320¹ C. proc. pen. anterior, la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată, iar în baza art. 249 alin. (2) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 320¹ C. proc. pen. anterior, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de neglijenţă în serviciu cu consecinţe deosebit de grave.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior, inculpata M.A. urmează a executa, ca urmare a contopirii pedepselor principale, pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.

În baza art. 81 C. pen. anterior, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei stabilind termen de încercare, în condiţiile art. 82 C. pen. anterior, pe o perioadă de 4 ani, cu începere de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, pe durata termenului de încercare a fost suspendată executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 289 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, a condamnat pe inculpata C.M. la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual în formă continuată; în baza art. 288 alin. (2) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată, iar în baza art. 249 alin. (2) C. pen. anterior, la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de neglijenţă în serviciu cu consecinţe deosebit de grave.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior, inculpata C.M. urmează a executa, ca urmare a contopirii pedepselor principale, pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.

În baza art. 86¹ C. pen. anterior, s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 6 ani stabilit în condiţiile art. 86² C. pen. anterior.

S-a făcut aplicarea art. 86³ alin. (1) C. pen. anterior.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, pe durata termenului de încercare s-a suspendat executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. anterior, a achitat pe inculpata P.M. pentru infracţiunea de omisiune a sesizării organelor judiciare prevăzută în art. 263 alin. (1) C. pen. anterior.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. anterior, a achitat pe aceeaşi inculpată pentru infracţiunea de favorizare a infractorului prevăzută în art. 264 alin. (1) C. pen. anterior.

În baza art. 246 raportat la art. 248¹ C. pen. anterior, cu aplicarea art. 74 alin. (2), art. 76 alin. (2) C. pen. anterior, a condamnat pe inculpata P.M. la pedeapsa principală de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanei în formă calificată şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. anterior, pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 246 C. pen. anterior, a condamnat pe aceeaşi inculpată la pedeapsa principală de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanei, iar în baza art. 289 C. pen. anterior, la pedeapsa principală de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual.

În baza art. 33 lit. a) şi b), art. 34 alin. (1) lit. b) şi art. 35 C. pen. anterior, inculpata P.M. urmează a executa, ca urmare a contopirii pedepselor, pedeapsa principală cea mai grea, de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. anterior, pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. anterior, s-a dispus achitarea inculpatei P.V. pentru infracţiunea de omisiune a sesizării organelor judiciare prevăzută în art. 263 alin. (1) C. pen. anterior.

În baza art. 249 alin. (2) C. pen. anterior, a condamnat pe inculpata P.V. la două pedeapse principale de câte 3 ani închisoare pentru săvârşirea a două infracţiuni de neglijenţă în serviciu cu consecinţe deosebit de grave.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior, inculpata P.V. urmează a executa, ca urmare a contopirii pedepselor, pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.

În baza art. 86¹ C. pen. anterior, s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 6 ani stabilit în condiţiile art. 86² C. pen. anterior.

S-a făcut aplicarea art. 86³ alin. (1) C. pen. anterior.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, pe durata termenului de încercare s-a suspendat executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. anterior, a fost achitată inculpata M.C. pentru infracţiunea de fals intelectual (fapta din 29 octombrie 2008), prevăzută în art. 289 C. pen. anterior.

În baza art. 289 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), c) şi alin. (2), art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen. anterior, a condamnat pe inculpata M.C. la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 5.000 lei.

A fost admisă acţiunea civilă exercitată din oficiu pentru părţile civile minore de către Ministerul Public.

Au fost obligaţi, în solidar, inculpaţii G.F., G.M., M.A., C.M., P.M., P.V. şi M.C., la rândul lor inculpatele G.F., M.A., C.M., P.M. şi P.V. în solidar cu partea responsabilă civilmente Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului I. la plata către partea civilă P.A. a sumei de 80.000 euro, în echivalent lei la data efectuării plăţii şi către partea civilă M.M. a sumei de 10.000 euro, în echivalent lei la data efectuării plăţii, cu titlu de daune morale.

A fost admisă acţiunea părţii civile Spitalul de Urgenţă pentru Copii G.A.

Au fost obligaţi, în solidar, inculpaţii G.F., G.M., M.A., C.M., P.M., P.V. şi M.C., la rândul lor inculpatele G.F., M.A., C.M., P.M. şi P.V. în solidar cu partea responsabilă civilmente Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului I. la plata către partea civilă Spitalul de Urgenţă pentru Copii G.A. a sumei de 29.400 lei, cu titlu de cheltuieli de spitalizare, precum şi a dobânzilor legale ce vor curge de la data pronunţării sentinţei penale şi până la data achitării debitului.

În baza art. 163 C. proc. pen. anterior, s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile, prezente şi viitoare ale inculpaţilor G.F., G.M., M.A., C.M., P.M., P.V. şi M.C., până la concurenţa sumelor la care aceştia au fost obligaţi.

În actul de sesizare a instanţei s-a reţinut că, în perioada octombrie 2007 - 11 decembrie 2009, în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, inculpata G.F. a exercitat diferite acte de violenţă şi cruzimi asupra părţii vătămate minore P.A. (a băgat-o cu capul în vasul de toaletă, trăgând apa, a lovit-o cu capul de diferite obiecte, a scufundat-o în cadă, ţinându-i capul sub apă, a lovit-o pe tot corpul cu o bâtă de lemn, a expus-o noaptea la temperaturi scăzute, ţinând-o dezbrăcată afară, a opărit-o, a tăiat-o la buzele superioară şi inferioară şi la braţul stâng, leziuni pe care le-a tratat într-un mod superficial, provocând infectarea acestora) cu intenţia indirectă de a-i suprima viaţa. Totodată, prin actele de violenţă şi cruzimi menţionate, precum şi prin alte acţiuni (nealimentarea corespunzătoare, obligarea fetiţei să răspundă la un alt nume şi să relateze aspecte nereale privind vătămările suferite), inculpata a pus în primejdie gravă dezvoltarea fizică, intelectuală şi morală a părţii vătămate.

În perioada octombrie 2007 - 11 decembrie 2009, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpata G.F. a exercitat diferite acte de violenţă şi cruzimi asupra părţii vătămate minore M.M. (l-a băgat cu capul în vasul de toaletă, trăgând apa, l-a lovit cu capul de diferite obiecte, l-a scufundat în cadă, ţinându-i capul sub apă şi l-a expus noaptea la temperaturi scăzute, ţinându-l dezbrăcat afară) cu intenţia indirectă de a-i suprima viaţa. Totodată, prin actele de violenţă şi cruzimi menţionate, precum şi prin alte acţiuni (nealimentarea corespunzătoare, obligarea părţii vătămate să răspundă la un alt nume şi să relateze aspecte nereale privind vătămările suferite de el şi de sora sa, neglijarea totală a activităţii şcolare a părţii vătămate, elev în clasa I), inculpata a pus în primejdie gravă dezvoltarea fizică, intelectuală şi morală a părţii vătămate.

În anul 2009, inculpata G.F. a depus la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului I. (în continuare D.G.A.S.P.C. - I.) un înscris oficial, respectiv adeverinţa care părea emisă de Grădiniţa cu program normal nr. 1 B., cunoscând că acesta este fals, pentru a justifica neînscrierea părţii vătămate P.A. la grădiniţă.

Inculpatul G.M. a înlesnit exercitarea de către inculpata G.F. a diferitelor acte de violenţă şi cruzimi asupra părţilor vătămate P.A. şi M.M., cu intenţia indirectă de a le suprima viaţa, precum şi a altor acţiuni care au pus în primejdie gravă dezvoltarea fizică, intelectuală şi morală a părţilor vătămate, prin aceea că, deşi avea cunoştinţă de săvârşirea acestor acte şi avea posibilitatea de a împiedica continuarea lor (prin sesizarea autorităţilor publice competente cu privire la starea de sănătate a minorilor sau prezentarea acestora la o unitate medicală), nu a efectuat niciun demers în acest sens, încurajând-o pe inculpată în punerea în executare a rezoluţiei infracţionale prin această atitudine tolerantă.

Inculpata C.M, în calitate de asistent social în cadrul Consiliului Judeţean I. - D.G.A.S.P.C. - I., a făcut menţiuni necorespunzătoare adevărului în rapoartele de vizită ale părţilor vătămate P.A şi M.M. din datele de 14 februarie 2008, 27 ianuarie 2009, 17 februarie 2009, 27 martie 2009, 13 aprilie 2009, 12 mai 2009, 15 iunie 2009, 21 iulie 2009, 29 septembrie 2009, 6 octombrie 2009 şi a contrafăcut semnătura asistentei maternale G.F. din rapoartele de vizită ale părţilor vătămate P.A. şi M.M. din datele de 13 aprilie 2009, 15 iunie 2009, 21 iulie 2009, 29 septembrie 2009 şi 6 octombrie 2009.

Inculpata M.A., în calitate de asistent social în cadrul D.G.A.S.P.C. - I., a făcut menţiuni necorespunzătoare adevărului şi a contrafăcut semnătura asistentei maternale G.F. în rapoartele de vizită ale părţilor vătămate P.A. şi M.M. din datele de 8 octombrie 2009 şi 8 noiembrie 2009.

Inculpatele C.M. şi M.A. nu şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu privind vizitarea şi monitorizarea situaţiei minorilor P.A. şi M.M., cât timp aceştia au fost încredinţaţi în plasament inculpatei G.F. (octombrie 2007 - 11 decembrie 2009) şi a situaţiei minorei P.A. în perioada internării la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii G.A. (11 decembrie 2009 - 8 aprilie 2010), cauzând o vătămare importantă drepturilor minorilor la viaţă, integritate corporală şi dezvoltare psihică armonioasă.

Inculpata P.M., în calitate de psiholog, în cadrul D.G.A.S.P.C. - I., nu şi-a îndeplinit în mod corespunzător, cu ştiinţă, în perioada decembrie 2008 - 11 decembrie 2009 atribuţiile de serviciu privind evaluarea psihologică a minorilor P.A. şi M.M. şi a asistentului maternal G.F., iar în perioada 11 decembrie 2009 - 8 aprilie 2010 pe cele privind consilierea psihologică a părţii vătămate P.A., cauzând o vătămare importantă drepturilor minorilor la viaţă, integritate corporală şi dezvoltare psihică armonioasă.

La datele de 10 octombrie 2011 şi 14 octombrie 2011, profitând de rolul său de psiholog, de tehnicile de manipulare pe care le cunoştea şi de faptul că datorită atribuţiilor sale a intrat în contact cu părţile vătămate, inculpata P.M. a intimidat-o pe partea vătămată M.M. pentru ca aceasta să declare în faţa sa, a asistentei maternale M.F. şi a angajaţilor D.G.A.S.P.C. - I. că inculpata G.F. nu i-a supus pe el şi sora sa la acte de violenţă şi cruzimi, oferind astfel un ajutor inculpatei G.F. prin îngreunarea exercitării urmăririi penale faţă de aceasta sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentativă la omor calificat şi deosebit de grav şi rele tratamente aplicate minorului. Totodată, inculpata nu şi-a îndeplinit în mod corespunzător la 10 octombrie 2011 atribuţiile de serviciu privind consilierea psihologică a părţilor vătămate P.A. şi M.M., cauzând o vătămare importantă drepturilor minorilor la dezvoltare psihică armonioasă, şi a făcut menţiuni necorespunzătoare adevărului în raportul cu privire la copilul M.M. din data de 17 octombrie 2011.

Inculpata P.M., deşi a avut cunoştinţă din data de 9 iunie 2010 de săvârşirea infracţiunilor de rele tratamente de către inculpata G.F., asistent maternal, nu a sesizat procurorul sau organele de urmărire penală.

Inculpata P.V., în calitate de manager de caz în cadrul D.G.A.S.P.C. - I., nu şi-a îndeplinit în mod corespunzător în anul 2008, respectiv 2009, atribuţiile de serviciu privind evaluarea situaţiei psiho-sociale a minorilor P.A. şi M.M. şi evaluarea activităţii asistentului maternal G.F., iar în perioada 2008 - 2009, aceasta nu şi-a îndeplinit în mod corespunzător atribuţiile de şef serviciu Asistenţi Maternali Profesionişti, cauzând o vătămare importantă drepturilor minorilor la viaţă, integritate corporală şi dezvoltare psihică armonioasă.

De asemenea, inculpata P.V., deşi a avut cunoştinţă din data de 9 iunie 2010 de săvârşirea infracţiunilor de rele tratamente de către inculpata G.F., asistent maternal, nu a sesizat procurorul sau organele de urmărire penală.

Inculpata M.C., în calitate de medic de familie al minorei P.A, a făcut menţiuni necorespunzătoare adevărului în scrisorile medicale din datele de 29 octombrie 2008 şi 21 septembrie 2009, adresate D.G.A.S.P.C. - I. şi înregistrate la această instituţie.

În urma unui amplu material probatoriu administrat şi analizat, prima instanţă a apreciat că inculpaţii se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată, cu excepţiile următoare:

1) În ceea ce priveşte tentativa la infracţiunea de omor calificat şi omor deosebit de grav reţinută în sarcina inculpatei G.F., cu referire la partea vătămată M.M., tribunalul a constatat că probele administrate nu au demonstrat existenţa elementelor constitutive ale acestei infracţiuni.

S-a demonstrat existenta unor acte de violentă fizică sau psihică asupra acestui minor, ce şi-au găsit transpunerea în elementele constitutive ale infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului, dar nu s-au identificat acţiuni care să trădeze intenţia indirectă a inculpatei de a suprima viaţa minorului, aşa cum s-au probat în cazul minorei P.A.

2) Corelativ, pentru aceleaşi considerente, tribunalul a dispus achitarea inculpatului G.M. pentru complicitate la tentativă la infracţiunea de omor calificat şi deosebit de grav în formă continuată cu referire la partea vătămată M.M.

3) Referitor la acuzaţia adusă inculpatei P.M. de omisiune a sesizării organelor judiciare pentru săvârşirea infracţiunilor de rele tratamente aplicate minorilor de către inculpata G.F., deşi avea cunoştinţă de acestea încă din data de 9 iunie 2010, tribunalul a constatat că faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii.

S-a constatat că faptei îi lipseşte urmarea directă ce a constat în starea de pericol creată pentru desfăşurarea normală a activităţii de înfăptuire a justiţiei, întrucât Inspectoratul de Poliţie Judeţean - Serviciul de Investigaţii Criminale a fost sesizat de către D.G.A.S.P.C. - I. prin adresa din 18 decembrie 2009, sesizarea fiind înregistrată la data de 11 ianuarie 2010, când au şi fost începute cercetările faţă de inculpata G.F.

4) Cu aceleaşi argumente, fiind vorba de o situaţie identică, s-a dispus şi achitarea inculpatei P.V. pentru infracţiunea de omisiune a sesizării organelor judiciare pentru săvârşirea infracţiunilor de rele tratamente aplicate minorilor de către inculpata G.F.

5) Tribunalul nu a reţinut nici săvârşirea infracţiunii de favorizare a infractorului în sarcina inculpatei P.M., apreciind că acţiunile acesteia reprezintă acte materiale de care inculpata s-a folosit în săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, iar sub aspectul laturii subiective, inculpata a încercat să-şi asigure ei însăşi o situaţie juridică favorabilă, nu să o favorizeze pe inculpata G.F.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel procurorul, inculpaţii G.F., G.M., M.A., C.M., P.M., P.V., M.C. şi partea responsabilă civilmente Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului I.

Curtea de Apel Bucureşti a constatat, între altele, că, în ceea ce o priveşte pe minora P.A., activitatea inculpatei G.F. a fost dovedită sub aspectul tentativei la infracţiunea de omor calificat şi deosebit de grav, însă şi de rele tratamente aplicate minorului.

În ceea ce priveşte încadrarea juridică a infracţiunii de omor deosebit de grav în forma tentativei, instanţa de apel a constatat că în cauză nu se impune reţinerea formei continuate, apreciind că singurul act de violenţă şi, totodată, de cruzime, apt a duce la decesul victimei, este tăierea, de mai multe ori, cu aceeaşi ocazie, cu cuţitul, a antebraţului şi mâinii stângi.

Cu referire, însă, la tentativa la infracţiunea de omor calificat şi deosebit de grav, în formă continuată, în ceea ce priveşte pe partea vătămată M.M., tribunalul a constatat corect, s-a apreciat de instanţa de apel, că probele dosarului nu au demonstrat existenţa elementelor constitutive ale acestei infracţiuni în sarcina inculpatei G.F. şi, corelativ, nici a complicităţii la această faptă a inculpatului G.M., soluţiile dispuse în cauză, de achitare a celor doi inculpaţi, fiind legale şi temeinice.

Actele de violenţă fizică sau psihică exercitate asupra acestui minor se regăsesc în conţinutul constitutiv al infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului, nefiind identificate acţiuni care să demonstreze intenţia de a suprima viaţa minorului.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul G.M., s-a apreciat corectă soluţia de condamnare cu referire la minora P.A, activitatea de complicitate a acestuia, deşi nu a vizat acţiuni directe, a constat în adoptarea unei atitudini pasive, pe care a avut-o vreme îndelungată, împrejurare prielnică pentru a-i crea coinculpatei o stare psihică favorabilă comiterii infracţiunilor.

În ceea ce priveşte infracţiunea de omisiune a sesizării organelor judiciare reţinută în sarcina inculpatelor P.M. şi P.V., instanţa de apel a apreciat că soluţia de achitare dispusă de instanţa de fond în baza art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. anterior este netemeinică.

S-a reţinut că inculpatele ştiau că organele de poliţie fuseseră sesizate doar cu privire la prezentarea, cu întârziere, a victimei P.A. la spital, nu şi cu privire la actele de violenţă exercitate asupra acesteia din urmă, dar şi asupra părţii vătămate M.M., aspect ce nu a făcut obiectul sesizării iniţiale.

Curtea de apel a constatat că în mod greşit instanţa de fond a apreciat că faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii, apreciind astfel critica procurorului ca fiind fondată şi dispunând condamnarea celor două inculpate şi pentru această infracţiune.

Sub aspectul laturii civile a cauzei s-a constatat că, în mod nelegal, instanţa de fond a dispus obligarea inculpatei M.C. la plata de despăgubiri către părţile civile, în solidar cu ceilalţi inculpaţi şi, totodată, instituirea unui sechestru asigurător asupra bunurilor acestei inculpate, în condiţiile în care inculpata a fost condamnată pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual.

Cu privire la cuantumul daunelor morale acordate minorilor s-a apreciat majorarea acestora, iar cu privire la despăgubirile civile acordate spitalului s-a constatat că în mod greşit s-au acordat dobânzi de la data pronunţării sentinţei de condamnare şi nu de la rămânerea definitivă a hotărârii.

Pentru toate aceste considerente, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a II-a penală, prin decizia nr. 344/A din 19 noiembrie 2013, a admis apelurile declarate de procuror şi de inculpaţii G.F., G.M., P.M. şi M.C. împotriva sentinţei nr. 55 din 25 ianuarie 2013 a Tribunalului Bucureşti, Secţia I penală, a desfiinţat, în parte, sentinţa penală atacată şi rejudecând în fond:

A descontopit pedeapsa rezultantă aplicată inculpatei G.F. în pedepsele componente pe care le-a repus în individualitatea lor.

În baza art. 334 C. proc. pen. anterior, a schimbat încadrarea juridică a faptei reţinută în sarcina inculpatei G.F. din infracţiunea prevăzută în art. 20 raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. d), art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, în infracţiunea prevăzută în art. 20 raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. d), art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior (parte vătămată P.A.).

În baza art. 20 raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. d), art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior, a condamnat inculpata G.F. la pedeapsa de 12 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat şi deosebit de grav (partea vătămată P.A.) şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), c), d) şi e) C. pen. anterior, pe o perioadă de 6 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 33 lit. a) şi b), art. 34 alin. (1) lit. b) şi art. 35 alin. (3) C. pen. anterior, a contopit pedeapsa de 12 ani închisoare aplicată prin prezenta cu pedepsele de 10 ani închisoare, 6 ani închisoare şi 1 an închisoare aplicate prin sentinţa penală atacată, urmând ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 12 ani închisoare, pe care a sporit-o cu 3 ani.

Inculpata G.F. urmează a executa, în final, pedeapsa de 15 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), c), d) şi e) C. pen. anterior, pe o perioadă de 6 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. anterior, a interzis inculpatei, pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), c), d) şi e) C. pen. anterior.

A descontopit pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului G.M. în pedepsele componente pe care le-a repus în individualitatea lor.

În baza art. 334 C. proc. pen. anterior, a schimbat încadrarea juridică a faptei reţinută în sarcina inculpatului G.M. din infracţiunea prevăzută în art. 26 C. pen. anterior raportat la art. 20 raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. d), art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, în infracţiunea prevăzută în art. 26 C. pen. anterior raportat la art. 20 raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. d), art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior (partea vătămată P.A.).

În baza art. 26 C. pen. anterior raportat la art. 20 raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. d), art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 74 alin. (2), în referire la art. 76 alin. (2) C. pen. anterior, a condamnat inculpatul G.M. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la tentativă la omor calificat şi deosebit de grav (parte vătămată PA.) şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), c) şi e) C. pen. anterior, pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 33 lit. a) şi b), art. 34 alin. (1) lit. b) şi art. 35 alin. (3) C. pen. anterior, a contopit pedeapsa de 3 ani închisoare cu pedepsele de 2 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani închisoare aplicate prin sentinţa penală atacată, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), c) şi e) C. pen. anterior, pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. anterior, a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), c) şi e) C. pen. anterior.

În baza art. 263 alin. (1) C. pen. anterior, a condamnat inculpata P.M. la pedeapsa de 1 an închisoare.

A descontopit pedeapsa rezultantă aplicată inculpatei P.M. în pedepsele componente pe care le-a repus în individualitatea lor.

În baza art. 33 lit. a) şi b), art. 34 alin. (1) lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen. anterior, a contopit pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin prezenta cu pedepsele de 3 ani închisoare, de 1 an şi 6 luni închisoare şi de 2 ani închisoare aplicate prin sentinţa penală atacată, urmând ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. anterior, pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 86¹ C. pen. anterior., a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 8 ani stabilit în condiţiile art. 86² C. pen. anterior.

S-a făcut aplicarea art. 86³ alin. (1) C. pen. anterior.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, s-a suspendat şi executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 334 C. proc. pen. anterior, a schimbat încadrarea juridică a faptei reţinută în sarcina inculpatei P.V. din infracţiunea prevăzută în art. 263 alin. (1) C. pen. anterior în infracţiunea prevăzută în art. 263 alin. (2) C. pen. anterior.

În baza art. 263 alin. (2) C. pen. anterior, a condamnat inculpata P.V. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare.

A descontopit pedeapsa rezultantă aplicată inculpatei P.V. în pedepsele componente pe care le-a repus în individualitatea lor.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior, a contopit pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată prin prezenta cu pedepsele de 3 ani închisoare şi de 3 ani închisoare aplicate prin sentinţa penală atacată, urmând ca inculpata P.V. să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare.

A menţinut prevederile din sentinţa penală referitoare la suspendarea executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatei P.V., sub supraveghere.

A înlăturat obligarea inculpatei M.C. la plata de despăgubiri civile către părţile civile.

În baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. anterior, art. 14 alin. (3) lit. b) C. proc. pen. anterior şi art. 17 C. proc. pen. anterior, a admis acţiunea civilă exercitată din oficiu, pentru părţile civile minore P.A. şi M.M., de către Ministerul Public.

A obligat, în solidar, inculpaţii G.F., G.M., M.A., C.M., P.M. şi P.V., inculpatele G.F., M.A., C.M., P.M. şi P.V. în solidar şi cu partea responsabilă civilmente Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului I. la plata, către partea civilă P.A., a sumei de 100.000 euro, în echivalent lei la data efectuării plăţii şi, către partea civilă M.M., a sumei de 25.000 euro, în echivalent lei la data efectuării plăţii, cu titlu de daune morale.

În baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. anterior şi art. 14 C. proc. pen., anterior a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul de Urgenţă pentru Copii G.A.

A obligat, în solidar, inculpaţii G.F., G.M., M.A., C.M., P.M. şi P.V., inculpatele G.F., M.A., C.M., P.M. şi P.V. în solidar şi cu partea responsabilă civilmente Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului I. la plata sumei de 29.400 lei, către partea civilă Spitalul de Urgenţă pentru Copii G.A., cu titlu de cheltuieli de spitalizare, precum şi a dobânzii legale aferente începând cu data rămânerii definitive a hotărârii şi până la achitarea integrală a debitului.

A înlăturat dispoziţia de instituire a sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpatei M.C.

În baza art. 163 C. proc. pen. anterior, a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpaţilor G.F., G.M., M.A., C.M., P.M. şi P.V. şi părţii responsabile civilmente Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului I., până la concurenţa sumelor de 125.000 euro şi de 29.400 lei.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

A respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpatele M.A., C.M. şi P.V. şi de partea responsabilă civilmente Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului I.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, între alţii, inculpaţii G.F., P.M. şi P.V. şi partea responsabilă civilmente Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului I.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând decizia penală recurată, atât prin prisma criticilor formulate, cât şi conform art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen. anterior, apreciază ca fiind fondate recursurile declarate de inculpata G.F. şi partea responsabilă civilmente Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului I. şi ca nefondate celelalte recursuri, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată, în prealabil, că decizia recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti la data de 19 noiembrie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (la 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385⁹ C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat.

Recursul inculpatei G.F.:

Deşi inculpata a solicitat achitarea pe motiv că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului (art. 16 alin. 1 lit. b C. proc. pen., căruia îi corespunde art. 10 alin. 1 lit. d C. proc. pen. anterior), motiv ce, aparent, s-ar încadra în cazul de casare prevăzut în art. 385⁹ alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. anterior, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că inculpata contestă însăşi existenţa faptelor, de vreme ce argumentează că nu a exercitat asupra celor doi minori acte de violenţă psihică sau fizică.

În recurs nu mai poate fi pusă în discuţie situaţia de fapt reţinută de instanţe, întrucât pct. 18 al art. 385⁹ alin. (1) C. proc. pen. anterior a fost expres abrogat prin Legea nr. 2/2013, astfel că această critică nu va putea fi examinată.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază, însă, ca fiind întemeiată solicitarea formulată de inculpată privind aplicarea unor pedepse mai mici din perspectiva art. 5 C. pen., ce prevede că „în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.”

Inculpata a săvârşit faptele sub imperiul Codului penal din 1968, iar la 1 februarie 2014 a intrat în vigoare Legea nr. 286/2009 privind noul Cod penal.

În procesul de determinare a legii penale mai favorabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a stabili care dintre cele două legi penale succesive conduce la aplicarea unei sancţiuni mai uşoare, în raport cu toate cauzele şi circumstanţele atenuante sau agravante ce sunt incidente potrivit fiecăreia dintre legile penale succesive în concret, având în vedere decizia nr. 265 din 6 mai 2014, publicată în M. Of. nr. 372 din 20 mai 2014, prin care Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art. 5 C. pen. sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea legilor penale succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile.

Aşadar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a compara pedepsele concrete ce ar putea fi aplicate inculpatei ca urmare a noilor dispoziţii, comparaţie ce se poate realiza prin respectarea proporţionalităţii pedepselor aplicate inculpatei în procesul individualizării, întrucât, prin abrogarea parţială a cazului de casare prevăzut în art. 385⁹ alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. anterior prin Legea nr. 2/2013, în recurs nu mai este posibilă examinarea temeiniciei pedepsei.

În concret, inculpata a fost condamnată pentru infracţiunea prevăzută în art. 20 C. pen. anterior raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. d) şi art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior la o pedeapsă de 12 ani închisoare, în condiţiile în care limitele de pedeapsă se situau între 7 ani şi 6 luni închisoare şi 12 ani şi 6 luni închisoare.

În noua reglementare, acestei încadrări îi corespunde tentativa la infracţiunea de omor calificat, prevăzută în art. 32 C. pen. raportat la art. 188 şi art. 189 alin. (1) lit. h) C. pen., cu reţinerea agravantei prevăzute în art. 77 lit. e) C. pen. (corespondenţa agravantei de la lit. d a art. 175 C. pen. anterior), faptă ce se pedepseşte cu închisoarea de la 7 ani şi 6 luni la 12 ani şi 6 luni, la care se poate adăuga un spor, conform art. 78 C. pen.

Neputând adăuga sporul în propria cale de atac, pentru această infracţiune Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că limitele de pedeapsă nu s-au modificat, astfel că şi pe noua lege se va menţine pedeapsa de 12 ani închisoare pentru această faptă.

Inculpata a mai fost condamnată la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru infracţiunea de rele tratamente aplicate minorei P.A., prevăzută în art. 306 C. pen. anterior, în condiţiile în care limitele de pedeapsă se situau între 3 ani închisoare şi 15 ani închisoare.

În noua reglementare, acestei încadrări îi corespunde infracţiunea prevăzută în art. 197 C. pen., ce se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 7 ani.

Limitele de pedeapsă sunt substanţial reduse în noua lege, ceea ce face ca, respectând proporţia, inculpatei să i se poată aplica o pedeapsă principală mai mică pentru această infracţiune, respectiv 4 ani şi 6 luni închisoare (adică o pedeapsă situată peste jumătatea cuantumului maxim prevăzut de lege, la fel cum a procedat şi prima instanţă).

Pentru aceeaşi infracţiune săvârşită împotriva părţii vătămate M.M., inculpata a fost condamnată la pedeapsa de 6 ani închisoare, ceea ce reprezintă o orientare sub jumătatea maximului, astfel că, respectând proporţia, inculpatei i se poate aplica pentru această infracţiune pedeapsa de 3 ani închisoare.

Infracţiunii prevăzute în art. 291 C. pen. anterior îi corespunde în noul Cod penal infracţiunea prevăzută în art. 323, iar cum limitele de pedeapsă nu au cunoscut modificări, pedeapsa pentru această infracţiune, de 1 an închisoare, va fi menţinută.

Desigur, pentru acele pedepse principale unde legea nouă o prevede, se vor aplica şi pedepsele complementare, ce au drept corespondent în noul Cod penal art. 66 alin. (1) lit. a), b), e), f) şi g).

Conform principiului aplicării globale a legii penale mai favorabile, se va urma regimul sancţionator al concursului de infracţiuni din noua lege, respectiv art. 39 alin. (1) lit. b), aplicând inculpatei pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite, respectiv un spor de 2 ani şi 10 luni închisoare, inculpata urmând să execute pedeapsa principală de 14 ani şi 10 luni închisoare.

Cum în speţă inculpatei i s-a aplicat în apel un spor de 3 ani închisoare, stabilindu-se ca aceasta să execute pedeapsa de 15 ani închisoare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, în aplicarea art. 5 C. pen., legea mai favorabilă inculpatei este legea nouă, sens în care recursul acesteia va fi admis.

Recursul inculpatei P.M.:

1. În sarcina inculpatei s-a reţinut infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută în art. 246 raportat la art. 248¹ C. pen. anterior, constând în aceea că, în perioada decembrie 2008 - 11 decembrie 2009, inculpata P.M., în calitate de psiholog în cadrul D.G.A.S.P.C. - I., nu şi-a îndeplinit, în mod corespunzător, cu ştiinţă, atribuţiile de serviciu privind evaluarea psihologică a minorilor P.A. şi M.M. şi a asistentului maternal G.F., iar în perioada 11 decembrie 2009 - 8 aprilie 2010, nu şi-a îndeplinit, în mod corespunzător, cu ştiinţă, atribuţiile de serviciu privind consilierea psihologică a părţii vătămate P.A., cauzând o vătămare importantă drepturilor minorilor la viaţă, integritate corporală şi dezvoltare psihică armonioasă.

În motivarea scrisă a recursului, dar şi în susţinerea orală a acestuia, inculpata a arătat că nu a comis această infracţiune, întrucât probele administrate nu confirmă că minorul M.M. i-a adus la cunoştinţă faptul că asistenta maternală le aplica acte de violenţă atât lui, cât şi minorei P.A., solicitând să-i ia din familie.

Faţă de aceste argumente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, deşi, în mod formal, se invocă motivul de recurs prevăzut în art. 385⁹ alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. anterior, în realitate ceea ce se contestă este chiar existenţa faptei, dat fiind că se face analiza probelor care, în opinia apărării, nu puteau conduce la situaţia de fapt reţinută de ambele instanţe.

Aşa cum deja Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a prezentat mai sus, o analiză a probatoriilor şi reţinerea altei situaţii de fapt nu mai este posibilă în recurs, câtă vreme singurul caz de casare care făcea posibilă această reexaminare, cel prevăzut în art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. anterior (grava eroare de fapt) a fost expres abrogat prin Legea nr. 2/2013.

Faţă de probele administrate şi situaţia de fapt reţinută în cauză în baza acestor probe, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că fapta inculpatei, astfel cum a fost descrisă mai sus, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, inculpata P.M. săvârşind fapta cu intenţie indirectă, atâta timp cât s-a demonstrat că minorul M.M. i-a adus la cunoştinţă faptul că asistenta maternală le aplică acte de violenţă, atât lui, cât şi minorei P.A., solicitând să-i ia din familie, iar inculpata, deşi nu a urmărit, prin atitudinea pasivă pe care a avut-o, a acceptat producerea unor consecinţe ulterioare.

Pe de altă parte, s-a probat, prin constatarea psihologică întocmită în cauză şi prin raportul medico-legal psihiatric al minorilor, că evaluarea psihologică făcută de inculpată părţilor vătămate nu corespunde situaţiei reale, fiind evident că inculpata şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu într-o manieră necorespunzătoare, în condiţiile în care nu a sesizat semne ale abuzului fizic şi moral, deşi trebuia şi putea să o facă.

2. Cea de-a doua infracţiune de abuz în serviciu contra intereselor persoanei, prevăzută în art. 246 C. pen. anterior, constă în aceea că, la datele de 10 octombrie 2011 şi de 14 octombrie 2011, imediat după aducerea la cunoştinţă a învinuirii în prezentul dosar, profitând de rolul său de psiholog, de tehnicile de manipulare pe care le cunoştea şi de faptul că, datorită atribuţiilor sale, a intrat în contact cu părţile vătămate, inculpata P.M. a intimidat-o pe partea vătămată M.M. pentru ca aceasta să declare în faţa sa, a asistentei maternale M.F. şi a angajaţilor D.G.A.S.P.C. - I. că inculpata G.F. nu i-a supus pe el şi pe sora sa la acte de violenţă şi cruzimi.

Totodată, la data de 10 octombrie 2011, inculpata P.M. nu şi-a îndeplinit, în mod corespunzător, atribuţiile de serviciu privind consilierea psihologică a părţilor vătămate P.A. şi M.M., cauzând o vătămare importantă drepturilor minorilor la dezvoltare psihică armonioasă şi a făcut menţiuni necorespunzătoare adevărului în raportul cu privire la copilul M.M. din data de 17 octombrie 2011.

Inculpata a profitat de poziţia pe care o avea - de psiholog - şi a creat o aparenţă de consiliere a minorilor, deşi, în realitate, a adresat o serie de întrebări legate strict de violenţele la care copiii fuseseră supuşi, sub forma unui test. Or, inculpata avea un interes direct în cauză ca declaraţiile minorilor să nu evidenţieze fapte de abuz fizic sau psihic al asistentei maternale, semne de abuz pe care, potrivit fişei postului şi profesiei pe care o exercita inculpata, dacă şi-ar fi desfăşurat atribuţiile de serviciu în mod corect, ar fi trebuit să le identifice şi, mai mult, să le elimine prin consilierea de specialitate.

În consecinţă, în acord cu instanţele de fond şi apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, în drept, fapta inculpatei P.M. care, în calitate de psiholog în cadrul D.G.A.S.P.C. - I., nu şi-a îndeplinit, în mod corespunzător, la data de 10 octombrie 2011, atribuţiile de serviciu privind consilierea psihologică a părţilor vătămate P.A. şi M.M., cauzând o vătămare importantă drepturilor minorilor la dezvoltare psihică armonioasă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută în art. 246 C. pen. anterior.

3. Infracţiunea de omisiune a sesizării organelor judiciare:

Referitor la această infracţiune, inculpata a criticat condamnarea dispusă în apel, solicitând să se menţină soluţia de achitare dispusă de prima instanţă, corect argumentată de aceasta în sensul că îi lipseşte unul din elementele constitutive.

În cauză, s-a reţinut că D.G.A.S.P.C. - I. a sesizat, la data de 11 ianuarie 2010, Inspectoratul de Poliţie Judeţean, cu privire la faptul că inculpata G.F. a internat-o, la data de 11 decembrie 2009, pe partea vătămată P.A. la Spitalul G.A. pentru traumatisme suferite în urma unui accident, care s-au agravat întrucât nu a fost prezentată la timp la spital.

Adresa prin care s-a făcut sesizarea a fost depusă la dosarul părţii vătămate aflat la D.G.A.S.P.C. - I., aşa încât inculpatele P.M. şi P.V. ştiau că organele de poliţie fuseseră sesizate doar cu privire la prezentarea, cu întârziere, a victimei P.A. la spital, nu şi cu privire la actele de violenţă exercitate asupra acesteia din urmă, dar şi asupra părţii vătămate M.M. Prin urmare, acest din urmă aspect nu a făcut, în niciun mod, obiectul sesizării iniţiale.

Se reţine că martora D.L. a preluat atribuţiile de asistent social al copilului P.A. în anul 2010 şi, mergând în vizita lunară la martora B.M., asistenta maternală a copilului, a aflat de la aceasta din urmă că părţile vătămate au povestit că inculpata G.F. le agresa, detaliind o parte din traumatismele suferite.

D.L. i-a cerut martorei B.M. să dea o declaraţie în faţa ei şi să consemneze aceste aspecte, dându-şi seama că ceea ce a aflat de la martoră este diferit de faptele cu care au fost sesizate anterior organele de poliţie.

Ulterior, martora D.L. a prezentat inculpatelor P.V. şi P.M. declaraţia martorei B.M. şi, împreună, au redactat o notă informativă care conţinea aspectele relatate de martoră.

Inculpatele P.V. şi P.M., care aveau calitatea de funcţionar public în înţelesul art. 147 alin. (1) C. pen. anterior, nu au informat organele de cercetare penală, deşi aflaseră de săvârşirea unor infracţiuni, de către inculpata G.F., în legătură cu serviciul, distincte de cele sesizate iniţial.

Prin urmare, corect a apreciat instanţa de apel că, indiferent de faptul că inculpatele nu aveau cunoştinţe juridice şi nu puteau să îşi dea seama de încadrarea juridică a faptelor, acestea au realizat, în mod cert, faptul că inculpata G.F. săvârşise acte de agresiune fizică, care nu fuseseră sesizate anterior, dar şi faptul că aceste acte de violenţă fuseseră exercitate şi faţă de partea vătămată M.M., care nu făcea obiectul sesizării iniţiale.

Potrivit dispoziţiilor art. 263 C. pen. anterior, omisiunea sesizării organelor judiciare este fapta funcţionarului public care, luând cunoştinţă de săvârşirea unei infracţiuni în legătură cu serviciul în cadrul căruia îşi îndeplineşte sarcinile, omite sesizarea de îndată a procurorului sau a organului de urmărire penală, potrivit legii de procedură penală.

Or, pentru existenţa infracţiunii de omisiune a sesizării organelor judiciare este necesar ca funcţionarul căruia i se impută nesesizarea, de îndată, a procurorului sau a organului de urmărire penală despre săvârşirea unei infracţiuni în legătură cu serviciul în cadrul căruia îşi îndeplineşte sarcinile, să aibă cunoştinţe certe cu privire la comiterea acelei infracţiuni. Numai în lipsa unei asemenea reprezentări, instanţa de fond putea dispune achitarea, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. anterior raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. anterior.

În consecinţă, curtea de apel a constatat că, în mod greşit, instanţa de fond a apreciat că faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii de omisiune a sesizării organelor judiciare, respectiv, urmarea directă ce a constat în starea de pericol creată pentru desfăşurarea normală a activităţii de înfăptuire a justiţiei.

O astfel de cerinţă nu este prevăzută de textul de incriminare ca şi element constitutiv al infracţiunii de omisiune a sesizării organelor judiciare, şi anume ca organele de urmărire penală să nu fi fost sesizate cu privire la o infracţiune conexă. Textul incriminator nu presupune ca sesizarea făcută de funcţionar să fie singurul mod în care organele de poliţie să poată lua cunoştinţă de săvârşirea faptei, ştiut fiind că există posibilitatea sesizării din oficiu, în toate cazurile.

Cu aceste argumente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că soluţia instanţei de apel este legală şi temeinică, apreciindu-se, corect, că fapta inculpatei întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omisiune a sesizării organelor judiciare.

În ceea ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile, conform art. 5 C. pen., respectând principiul aplicării globale a legii statuat prin decizia nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale, la care s-a făcut deja referire, obligatorie pentru instanţe, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că pentru inculpată legea penală mai favorabilă este legea veche.

Se observă că pentru infracţiunea prevăzută în art. 246 şi art. 248¹ C. pen. anterior, chiar dacă în legea nouă limitele de pedeapsă sunt mai reduse, în favoarea inculpatei s-au reţinut circumstanţe atenuante prevăzute de legea anterioară şi care în legea nouă nu se mai regăsesc, făcând posibilă aplicarea unei pedepse sub minimul textului incriminator din legea anterioară, dar în limitele prevăzute de art. 297 din legea nouă.

Pentru infracţiunea prevăzută în art. 246 C. pen. anterior limitele de pedeapsă din legea penală nouă (art. 297 C. pen.) sunt mai mari, la fel şi pentru infracţiunea prevăzută în de art. 289 C. pen. anterior (art. 321 C. pen.).

Pentru infracţiunea prevăzută în art. 263 C. pen. anterior doar limita maximă este mai mare în legea veche, în timp ce limita minimă, spre care s-a şi orientat instanţa, este aceeaşi pentru infracţiunea prevăzută în art. 267 C. pen.

În acelaşi timp, regimul sancţionator al concursului de infracţiuni este net mai favorabil în legea penală anterioară, căci legea nouă prevede un spor de pedeapsă obligatoriu şi, foarte important, faţă de inculpată s-a dispus suspendarea pedepsei sub supraveghere, în condiţiile art. 86¹ C. pen. anterior, iar echivalentul acestei instituţii în legea nouă este mai puţin favorabil, dispoziţiile art. 91-93 C. pen. incluzând printre obligaţiile ce revin condamnatului prestarea unei munci în folosul comunităţii, măsură evident mai severă faţă de obligaţiile dispuse de instanţă în aplicarea art. 86³ C. pen. anterior.

Recursul inculpatei P.V.:

Şi această inculpată a invocat cazul de casare prevăzut în art. 385⁹ alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. anterior, solicitând achitarea pentru toate infracţiunile, întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestora, deşi a indicat drept temei al achitării dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. (fapta nu există). Cu caracter subsidiar, a solicitat aplicarea art. 5 C. pen., considerând că legea penală mai favorabilă este legea nouă.

1. În sarcina inculpatei s-au reţinut două infracţiuni de neglijenţă în serviciu în forma calificată, constând în aceea că, în calitate de asistent social responsabil de caz în cadrul D.G.A.S.P.C. - I., precum şi în calitate de şef serviciu Asistenţi Maternali Profesionişti, inculpata P.V. nu şi-a îndeplinit, în mod corespunzător, în anul 2008, atribuţiile de serviciu privind evaluarea situaţiei psiho-sociale a minorilor P.A. şi M.M., precum şi evaluarea activităţii asistentului maternal G.F., iar în perioada anilor 2008-2009 nu şi-a îndeplinit, în mod corespunzător, atribuţiile de serviciu privind controlarea şi coordonarea activităţilor efectuate de angajaţii serviciului cu privire la părţile vătămate P.A. şi M.M. şi cu privire la asistentul maternal G.F., cauzând o vătămare importantă drepturilor minorilor la viaţă, integritate corporală şi dezvoltare psihică armonioasă.

Instanţele au reţinut, în baza probelor dosarului, că inculpata a avut, în anul 2008, atât calitatea de asistent social responsabil de caz, cât şi calitatea de şef serviciu Asistenţi Maternali Profesionişti, semnând actele în ambele calităţi. Ulterior, inculpata a avut, în anul 2009, doar calitatea de şef serviciu Asistenţi Maternali Profesionişti.

Inculpata a aflat de la coinculpatele C.M. şi M.A. că acestea nu o mai găsesc, de mult timp, pe inculpata G.F. la domiciliu şi nu au mai văzut copiii, dar nu a luat nicio măsură în acest sens.

Totodată, deşi a avut atribuţii privind dosarele inculpatei şi ale părţilor vătămate pe toată perioada cât acestea s-au aflat în plasament la inculpata G.F. (atribuţii de serviciu constând, printre altele, în monitorizarea asistentului maternal şi, implicit, a relaţiilor pe care acesta din urmă le avea cu minorii luaţi în plasament), apelanta P.V. nu a sesizat că rapoartele de vizită întocmite de inculpata C.M. prezentau multiple deficienţe, că aceasta din urmă nu a făcut verificări cu privire la înscrierea fetiţei la grădiniţă şi că nu a vizitat copiii lunar, probleme sesizate de A.N.P.F.D.C. doar în urma unui control al actelor, ceea ce era exact atribuţia inculpatei P.V.

Relevantă, în acest sens, este, în principal, nota de control întocmită de A.N.P.F.D.C. din 19 aprilie 2010 şi care a stabilit, fără putinţă de tăgadă, încălcarea, de către funcţionari, a standardelor minime obligatorii în asistenţa maternală.

Pe de altă parte, chiar inculpata P.V. a declarat că îşi fundamenta evaluările situaţiei psiho-socială a copiilor şi deciziile luate cu privire la plasament pe baza rapoartelor întocmite de către inculpatele C.M. şi M.A., rapoarte ce nu au corespuns atribuţiilor şi criteriilor pe care ar fi trebuit să le îndeplinească.

Inculpata P.V. a acceptat că rapoartele au o serie de carenţe şi, mai ales, a acceptat ideea inexistenţei unui control efectiv, pe care persoanele abilitate nu l-au făcut.

Faţă de situaţia de fapt reţinută, în mod corect instanţele de fond şi apel au constatat că, în cauză, nu există niciun dubiu că inculpata nu a făcut o monitorizare corectă şi efectivă a asistentului maternal ci a procedat la încheierea unor acte formale, ce nu au conţinut elemente esenţiale şi reale ale situaţiei grave constatate ulterior.

În virtutea funcţiilor deţinute, inculpată P.V. a acţionat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, într-un mod defectuos, neglijenţa sa fiind provocatoare de consecinţe grave.

2. Cu privire la infracţiunea de omisiune a sesizării organelor judiciare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru argumentele deja evocate în analiza recursului inculpatei P.V., reţine că soluţia pronunţată de instanţa de apel este legală şi temeinică, fapta săvârşită de inculpată întrunind elementele constitutive ale acestei infracţiuni.

În ceea ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile, conform art. 5 C. pen., respectând principiul aplicării globale a legii statuat prin decizia nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că pentru inculpată legea penală mai favorabilă este legea veche.

Chiar dacă pentru infracţiunea de neglijenţă în serviciu limitele de pedeapsă din noua lege (art. 298 C. pen.) sunt considerabil mai mici, esenţial în aprecierea legii penale mai favorabile o constituie împrejurarea că pentru inculpată s-a dispus suspendarea pedepsei sub supraveghere, în condiţiile art. 86¹ C. pen. anterior, iar echivalentul acestei instituţii în legea nouă este mai puţin favorabil, dispoziţiile art. 91-93 C. pen. incluzând printre obligaţiile ce revin condamnatului prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii, măsură evident mai severă faţă de obligaţiile dispuse de instanţă în aplicarea art. 86³ C. pen. anterior.

Recursul declarat de partea responsabilă civilmente Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului I. este întemeiat.

Conform art. 163 C. proc. pen. anterior, ale cărui dispoziţii se regăsesc, cu acelaşi conţinut, în art. 249 alin. (8) C. proc. pen., nu pot fi sechestrate bunuri ce aparţin unei autorităţi publice.

D.G.A.S.P.C. - I. este înfiinţată în temeiul art. 2 din H. G. nr. 1434/2004 ca fiind o instituţie publică, cu personalitate juridică, în subordinea consiliului judeţean, astfel că bunurile acesteia au fost nelegal sechestrate, dispoziţia instanţei de apel fiind contrară legii, critică ce face obiectul cazului de casare prevăzut în art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen. anterior.

Pentru considerentele mai sus expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 385¹⁵ pct. 2 lit. d) C. proc. pen. anterior, a admis recursurile formulate de inculpata G.F. şi de partea responsabilă civilmente Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului I., împotriva decizie nr. 344/A din 19 noiembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a II-a penală, a casat, în parte, decizia penală recurată şi sentinţa nr. 55 din 25 ianuarie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia I penală şi, rejudecând:

A făcut aplicarea art. 5 C. pen. şi, în consecinţă:

A descontopit pedeapsa rezultantă în pedepsele componente aplicate inculpatei G.F. şi sporul de 3 ani.

În baza art. 386 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică dată faptei reţinute în sarcina inculpatei din tentativă la infracţiunea de omor calificat şi deosebit de grav, prevăzută în art. 20 C. pen. anterior raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. d) şi art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior în tentativă la infracţiunea de omor calificat, prevăzută în art. 32 C. pen. raportat la art. 188 şi art. 189 alin. (1) lit. h) C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. e) C. pen., texte de lege în baza cărora a condamnat pe inculpată la pedeapsa de 12 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), b), e), f) şi g) C. pen.

În baza art. 386 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpatei din infracţiunea prevăzută în art. 306 C. pen. anterior în infracţiunea prevăzută în art. 197 C. pen., text de lege în baza căruia a condamnat pe inculpată la pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), b), f) şi g) C. pen. (parte vătămată P.A.).

În baza art. 386 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpatei din infracţiunea prevăzută în art. 306 C. pen. anterior în infracţiunea prevăzută în art. 197 C. pen., text de lege în baza căruia a condamnat pe inculpată la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), b), f) şi g) C. pen. (parte vătămată M.M.).

În baza art. 386 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpatei din infracţiunea prevăzută în art. 291 C. pen. anterior în infracţiunea prevăzută în art. 323 C. pen., text de lege în baza căruia a condamnat pe inculpată la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art. 38 alin. (1) şi (2), art. 39 alin. (1) lit. b) şi art. 45 alin. (2) şi (3) lit. a) C. pen., a contopit aceste pedepse, urmând ca inculpata G.F. să execute pedeapsa cea mai grea, de 12 ani închisoare la care se adaugă sporul de 2 ani şi 10 luni închisoare, în final inculpata urmând să execute pedeapsa de 14 ani şi 10 luni închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), b), e), f) şi g) C. pen.

În baza art. 65 C. pen., a interzis inculpatei, cu titlu de pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), b), e), f) şi g) C. pen.

A înlăturat instituirea sechestrului asigurător aplicat asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând părţii responsabile civilmente Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului I., menţinând celelalte dispoziţii ale hotărârilor recurate.

A respins, ca nefondate, recursurile declarate, între alţii, de inculpaţii P.M. şi P.V.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

scj