Ședințe de judecată: Martie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

Malpraxis. Răspunderea asigurătorului instituţiei medicale. Condiţii şi efecte 

Cuprins pe materii: Drept comercial. Contracte. Răspunderea

Index alfabetic: acţiune în răspundere civilă delictuală

-malpraxis

-contract de asigurare

 

Legea nr. 95/2006, art. 656

Din economia dispoziţiilor art. 656 din Legea nr. 95/2006 reiese faptul că personalul medical are obligaţia încheierii unei asigurări de malpraxis pentru cazurile de răspundere civilă profesională pentru prejudicii cauzate prin actul medical, condiţie obligatorie pentru angajare.

Atâta vreme cât legea română reglementează în mod expres asigurarea de malpraxis a personalului medical ca o formă de asigurare distinctă în sarcina acestuia, încheiată în mod individual, distinctă de orice formă de asigurare încheiată de către instituţia medicală angajatoare - care vizează prejudiciile produse ca urmare a unor evenimente care au legătură cu activitatea desfăşurată de instituţie şi a cărei răspundere civilă poate fi angajată în oricare dintre formele prevăzute de art. 1000 C. civ. -, este evident că în obiectul contractului de asigurare încheiat între unitatea medicală şi asigurător nu este inclusă şi asigurarea pentru malpraxis şi, ca atare, asigurătorul instituţiei medicale nu răspunde pentru prejudiciile cauzate de medici în îndeplinirea actului medical.

 

Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 2658 din 24 septembrie 2014

 

Prin decizia nr. 64/C/26 septembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Oradea a fost admis apelul declarat de apelanta-pârâtă SC G.R. Asigurare Reasigurare SA în contradictoriu cu intimatul-reclamant Spitalul municipal „E.N.P.” B. împotriva sentinţei nr. 580/COM/18 decembrie 2012 pronunţată de către Tribunalul Bihor, pe care o schimbă în totalitate, în sensul că respinge acţiunea formulată de reclamant.

Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut următoarele:

Reclamantul Spitalul municipal „E.N.P.” B. a chemat în judecată pe pârâta SC G.R. SA, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 170.000 euro şi 20.100 lei, precum şi a dobânzilor legale până la data plăţii efective, sume la care a fost obligată, în calitate de parte responsabilă civilmente, în solidar cu inculpaţii T.V. şi S.R.L., alături de asiguratul acestora, SC O. SA, către partea civilă G.M.D.

Prin sentinţa nr. 580/COM/18 decembrie 2012, Tribunalul Bihor a admis acţiunea reclamantei şi a obligat pârâta să plătească suma de 170.000 euro şi 20.100 lei cu titlu de despăgubiri în baza poliţei de asigurare RCSN nr. 266 din 11 ianuarie 2006, precum şi dobânda legală de la data pronunţării hotărârii până la data plăţii efective.

În esenţă, instanţa de fond a reţinut că prin poliţa de asigurare pentru unităţi medicale seria RCSN nr. 266 din 11 ianuarie 2006 societatea de asigurare s-a obligat să răspundă în limita sumei asigurate de 250.000 euro pentru „prejudicii produse terţelor persoane ca urmare a producerii unor evenimente care au legătură cu activitatea desfăşurată de asigurat”.

Instanţa de fond a înlăturat susţinerea pârâtei că poliţa de asigurare nu acoperă prejudicii cauzate de neglijenţă ori eroare în desfăşurarea activităţii profesionale a medicilor, prejudicii ce nu pot fi acoperite decât de o asigurare distinctă de răspundere profesională de malpraxis.

Curtea de apel, contrar celor reţinute de către instanţa de fond, a constatat că, potrivit art. 4 lit. a) din Condiţiile speciale privind asigurarea de răspundere civilă a unităţilor sanitare, parte integrantă a contractului de asigurare RCSN nr. 0000266 din 11 ianuarie 2006 încheiat de către părţi, evenimentul asigurat constă în prejudiciile cauzate de medicii angajaţi, în calitate de prepuşi, atunci când se pune în discuţie neîndeplinirea unor îndatoriri de serviciu, independente de actul medical, cum ar fi: efectuarea vizitelor şi contravizitelor, respectarea programului de gardă, nesupravegherea pacienţilor.

S-a reţinut, de asemenea, că la capitolul Excluderi - art. 14 lit. k) se prevede că nu se acordă despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin săvârşirea de către medici sau cadre medicale a unor fapte/acte de imprudenţă, neglijenţă, eroare sau omisiune în desfăşurarea activităţii profesionale, prejudicii ce fac obiectul unei asigurări de răspundere civilă profesională.

Curtea de apel a concluzionat că prejudiciile cauzate de medici vizând îndeplinirea actului medical nu sunt acoperite de poliţa de asigurare invocată de către reclamant, ci aceste prejudicii fac obiectul unei asigurări de răspundere civilă profesională pentru caz de malpraxis, asigurare care a şi existat pentru anul 2006 în privinţa medicului T.V., în baza contractului încheiat cu SC O.V.I.G. SA Bucureşti, aspect reţinut în decizia penală nr. 16/A/6 iulie 2011 a Tribunalului Bihor prin care inculpaţii T.V. şi S.R.L., medici angajaţi ai reclamantei, au fost găsiţi vinovaţi pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă în urma efectuării necorespunzătoare a actului medical, fiind obligaţi pe latură civilă, în solidar cu partea responsabilă civilmente Spitalul municipal B. şi alături de terţul asigurător SC O.V.I.G. SA la plata de daune morale şi daune materiale în favoarea părţilor civile.

Împotriva deciziei instanţei de apel a formulat recurs reclamantul Spitalul municipal „E.N.P.” B., solicitând admiterea recursului, modificarea în totalitate a deciziei, în sensul respingerii apelului şi menţinerea ca legală şi temeinică a hotărârii instanţei de fond, cu cheltuieli de judecată.

Recurenta şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ., după cum urmează.

1. Instanţa de apel a interpretat greşit actul dedus judecăţii, schimbând înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic, respectiv al contractului de asigurare RCSN nr. 266 din 11 ianuarie 2006 încheiat de către reclamantă cu intimata în calitate de asigurător.

Recurenta a susţinut că instanţa de apel a luat în considerare înscrisuri care nu emană de la ambele părţi contractante, prevalându-se în acest sens de nesemnarea şi necomunicarea către aceasta a Condiţiilor speciale ale asigurării, apreciind că soluţionarea litigiului se impune a fi făcută prin analiza contractului de asigurare, ale cărui „Condiţii speciale” nu reprezintă de fapt decât o anexă.

 În opinia recurentei există o contradicţie flagrantă între obiectul contractului de asigurare de care aceasta se prevalează şi „Condiţiile speciale” de care se prevalează intimata şi care au fost reţinute de către instanţă.

Recurenta consideră că există clauze neclare şi echivoce pe care instanţa trebuia să le clarifice potrivit regulilor de interpretare a dispoziţiilor art. 977 – 985 C. civ. în sensul stabilirii voinţei reale a părţilor.

Astfel, recurenta consideră că în poliţia de asigurare încheiată cu intimata este inclusă şi asigurarea de malpraxis în considerarea căreia a şi încheiat respectiva poliţă şi nu pentru a asigura eventualele prejudicii cauzate de medicii săi pentru activităţi independente de actul medical.

S-a invocat şi obligaţia de informare contractuală, natura acestei obligaţii fiind legată de urmările pe care legea le atribuie unui contract.

2. Hotărârea instanţei de apel nu are temei legal în sensul că aceasta îşi fundamentează soluţia exclusiv pe un înscris care emană de la intimată, nepurtând semnătura ori ştampila recurentei.

În cauză a formulat cerere de intervenţie în interesul recurentei intervenientul T.V., unul dintre cei doi medici obligaţi, în solidar, cu recurenta la plata despăgubirilor, solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacate şi menţinerea sentinţei primei instanţe.

Asemenea recurentei şi intervenientul au invocat o interpretare greşită făcută de către instanţa de apel a clauzelor contractului de asigurare în sensul că este acoperit şi riscul de malpraxis, contestând conţinutul condiţiilor speciale ale asigurării.

Prin întâmpinarea depusă intimata solicită respingerea recursului ca nefondat.

Recursul este nefondat.

Primul motiv de recurs  întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. prin care se susţine că instanţa de apel a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii şi a schimbat înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia este nefondat.

Susţinerea recurentei în sensul că poliţa de asigurare nr. 0000266 din 11 ianuarie 2006 încheiată cu asigurătorul acoperă şi riscul de malpraxis nu poate fi reţinută.

Înalta Curte constată că respectivul contract de asigurare încheiat de către părţi, în ceea ce priveşte obiectul asigurării, nu cuprinde o clauză îndoielnică, ori neclară, redactarea acesteia fiind neechivocă: „răspunderea civilă a asiguratului pentru prejudicii produse terţelor persoane ca urmare a producerii unor evenimente care au legătură cu activitatea desfăşurată de asigurat”.

Contractul de asigurare a fost încheiat de către unitatea spitalicească şi vizează evenimentele care au legătură cu activitatea desfăşurată de către aceasta, pe când asigurările de malpraxis se încheie individual de către personalul medical şi vizează activitatea desfăşurată de către aceştia în legătură cu actul medical pe care îl prestează.

 Art. 656 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii instituie obligativitatea încheierii unei asigurări de malpraxis în sarcina personalului medical şi nu a instituţiei angajatoare, asigurare pentru cazurile de răspundere civilă profesională pentru prejudicii cauzate prin actul medical.

Potrivit art. 656 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 este o condiţie obligatorie pentru angajarea personalului medical prezentarea unei poliţe de asigurare de malpraxis.

Ca atare, atâta vreme cât legea română reglementează în mod expres asigurarea de malpraxis a personalului medical ca o formă de asigurare distinctă în sarcina acestuia, încheiată în mod individual, distinctă de orice formă de asigurare încheiată de către instituţia medicală şi care vizează prejudiciile produse ca urmare a unor evenimente care au legătură cu activitatea desfăşurată de instituţie şi a cărei răspundere civilă poate fi angajată în oricare dintre formele prevăzute de art. 1000 C. civ., este evident că în obiectul contractului de asigurare încheiat de către părţi nu este inclusă şi asigurarea pentru malpraxis.

Deşi suficientă argumentaţia în constatarea caracterului nefondat al susţinerilor recurentei, Înalta Curte va analiza şi cealaltă susţinere a recurentei referitoare la inopozabilitatea Condiţiilor Speciale ale asigurării întrucât nu i-au fost comunicate, neavând cunoştinţă de existenţa şi cuprinsul acestora.

Recurenta nu contestă faptul încheierii contractului de asigurare nr. 0000266 din 11 ianuarie 2006, situaţie în care trebuia să observe faptul că a declarat că a primit, a luat cunoştinţă şi este de acord cu Condiţiile de asigurare care fac parte integrantă în prezentul contract.

Recurenta, prin personalul juridic de specialitate existent, nu şi-a pus problema condiţiilor concrete în care urmează a fi angajată răspunderea pentru care a fost încheiat contractul, unde sunt prevăzute aceste condiţii, ştiind însă cu certitudine că poliţa include şi răspunderea pentru malpraxis, ignoranţă care excede sfera regulilor de interpretare prevăzută de art. 977 C. civ.

Potrivit art. 4 din condiţiile speciale ale asigurării, evenimentul asigurat ce face obiectul contractului constă în prejudiciile cauzate de medicii angajaţi în calitate de prepuşi, atunci când se pune în discuţie neîndeplinirea unor obligaţii de serviciu, independente de actul medical, precum: efectuarea vizitelor şi contravizitelor, respectarea programului de gardă, etc.

Contractul de asigurare cuprinde şi clauze de excludere, printre care şi prejudiciile cauzate prin săvârşirea de către medici a unor fapte/acte de imprudenţă, neglijenţă, eroare sau omisiune în desfăşurarea activităţii profesionale, prejudicii  care fac obiectul unei asigurări de răspundere civilă profesională.

Nici cel de-al doilea motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu poate fi primit, hotărârea instanţei de apel având temei legal potrivit considerentelor reţinute mai sus.

În consecinţă, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte a respins recursul ca nefondat.

Pe cale de consecinţă şi cererea de intervenţie în interesul recurentei urmează a fi respinsă.