Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, la data de 12 mai 2009, reclamanții C.M. și C.L. au chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, reprezentat prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA București, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună modificarea Hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 849 din 30 aprilie 2009 și a Procesului-verbal de stabilire a cuantumului despăgubirilor din 28 aprilie 2009 și obligarea intimatului la plata către reclamanți a sumei de 500.000 RON, cu titlu de despăgubiri pentru imobilul expropriat, situat în județul Prahova, comuna Bărcănești, satul B. nr. 72.
Prin cererea precizatoare, depusă la data de 19 ianuarie 2010, reclamanții au arătat că solicită despăgubiri în cuantum de 250.000 RON.
Prin sentința civilă nr. 1433 din 09 noiembrie 2010, Tribunalul Prahova a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, invocată de intimat, a admis, în parte, contestația precizată și a modificat, în parte, hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 849 din 30 aprilie 2009 și procesul-verbal din 28 aprilie 2009 în sensul că l-a obligat pe pârât să plătească contestatorilor suma totală de 193.084 RON, cu titlul de despăgubiri, pentru imobilul situat în comuna Bărcănești, satul B., nr. 72, județul Prahova.
Tribunalul a reținut că, urmare exproprierii suportate de reclamanți, acestora li s-au acordat despăgubiri în sumă de 128.998 RON, însă valoarea reală a despăgubirilor pe care contestatorii urmează să le primească este de 193.084 RON, astfel cum a fost calculată de expertul C.M., care a ținut seama de criterii precum: amplasamentul imobilului, valorile practicate pe piața imobiliară, coeficienții pozitivi și negativi de corecție aplicați, posibilitățile de acces, restricțiile constructive, utilități, metodele comparative de evaluare aplicabile și marja de negociere pe piața imobiliară.
Tribunalul a înlăturat susținerea reclamanților conform căreia despăgubirile ce urmează a li se acorda sunt în valoare de 249.264 RON, așa cum a stabilit expertul consilier C.C., deoarece din raportul de expertiză tehnică întocmit de expertul C.M. rezultă că valoarea stabilită de aceasta reprezintă o valoare reală, aplicată în raport de criteriile stabilite de lege, în timp ce valoarea stabilită de expertul C.C. este exagerat de mare în raport de metoda aplicată și de prețurile de pe piața imobiliară.
Nu a fost reținut nici punctul de vedere al expertului M.I., expert propus de intimat, întrucât s-a considerat că valoarea stabilită de acesta este mică față de valoarea reală a imobilului în prezent și de metodele de evaluare aplicate.
Prima instanță a respins excepția lipsei calității procesule active a reclamanților, invocată de intimat, apreciind că existența unei declarații din partea acestora în sensul că sunt de acord cu despăgubirile stabilite și că renunță la eventuale contestații nu poate înlătura dreptul lor de a uza de contestația prevăzută de lege, pentru că altfel li s-ar încălca dreptul de acces la justiție.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât reclamanții, cât și intimatul.
Prin decizia civilă nr. 145 din 28 iunie 2011, Curtea de Apel Ploiești a respins apelurile, ca nefondate.
Cu referire la apelul declarat de apelanții-reclamanți, curtea de apel a reținut că acesta vizează cuantumul despăgubirilor și este neîntemeiat deoarece tribunalul a majorat cuantumul despăgubirilor care se cuvin contestatorilor de la 128.998 RON la 193.084 RON, având în vedere expertiza efectuată de expertul C.M. care, așa cum în mod corect a reținut prima instanță, a avut în vedere toate criteriile legale de evaluare. Astfel, a ținut cont de amplasamentul imobilului, de valorile practicate pe piața imobiliară, a aplicat coeficienți pozitivi și negativi de corecție, a analizat posibilitățile de acces, utilitățile existente în zonă și metodele comparative de evaluare precum și marja de negociere pe piața imobiliară.
A reținut instanța de apel că expertiza efectuată în apel a relevat faptul că aceasta este valoarea reală a despăgubirilor, întrucât expertul desemnat de instanță, M.G., a determinat o valoare aproximativ egală cu cea stabilită de expertul desemnat de Tribunalul Prahova, diferența fiind nesemnificativă (197.097 RON în loc de 193.084 RON).
Concluziile experților M.I. și C.C. nu au fost reținute deoarece au stabilit valori fie prea mari, fie prea mici, fără a ține seama de toate criteriile legale de evaluare.
În ceea ce privește apelul formulat de apelantul-pârât Statul Român, reprezentat prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, curtea de apel a arătat că prima critică, referitoare la greșita respingere a excepției lipsei calității procesuale active a reclamanților, este nefondată, întrucât declarația autentificată în care aceștia au precizat că sunt de acord cu cuantumul despăgubirilor și că nu înțeleg să atace în instanță hotărârea intimatei, nu înlătură dreptul acestora de a uza de calea contestației, deoarece ar însemna să li se încalce dreptul de liber acces la justiție; susținerea conform căreia despăgubirile acordate de prima instanță sunt mult prea mari față de valoarea reală a imobilelor expropriate a fost înlăturată pentru aceleași considerente pentru care a fost găsit nefondat și apelul declarat de apelanții-reclamanți.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamanții C.L. și C.M., cât și pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA.
Prin recursul declarat de recurenții-reclamanți C.L. și C.M., întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a arătat că instanța de apel nu a ținut cont de punctul de vedere al expertului C.C., care a stabilit o valoare a bunurilor expropriate apropiată de valoarea reală.
De asemenea, instanța de judecată nu a luat în considerare faptul că recurenții sunt în imposibilitate de a-și cumpăra un imobil asemănător în zonă din cauza prețurilor practicate în tranzacțiile imobiliare; experții nu au avut în vedere prețurile tranzacționate în zonă la momentul efectuării expertizei.
Recurentul-pârât Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, a criticat decizia instanței de apel arătând că aceasta a soluționat procesul fără pune în discuția părților și fără a se pronunța cu privire la primul său motiv de apel, privitor la soluția de respingere a excepției lipsei calității procesuale active a celor doi reclamanți; instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 25 și art. 26 din Legea nr. 33/1994 deoarece experții au calculat despăgubirea luând în considerare prețurile de ofertare a imobilelor din comuna Bărcănești, iar nu prețul menționat în contracte de vânzare-cumpărare.
La termenul de judecată din data de 14 iunie 2012, reprezentantul pârâtului a arătat că nu mai susține motivul de recurs vizând calitatea procesual activă a reclamanților, astfel că, față de principiul disponibilității care guvernează desfășurarea litigiului civil, Înalta Curte nu a mai analizat criticile circumscrise acestui motiv de recurs.
Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat decizia 4456 din 14 iunie 2012, prin care a admis recursurile declarate de recurenții-reclamanți C.L. și C.M. și de recurentul-pârât Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, a casat decizia recurată și a trimis cauza, spre rejudecarea apelurilor, aceleiași curți de apel, reținând că potrivit dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, „la stabilirea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile administrate de aceștia”.
Or, confirmând hotărârea primei instanțe care și-a întemeiat soluția pronunțată pe raportul de expertiză efectuat la judecata în fond, instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Astfel, în cuprinsul acestui raport, experții au menționat că au avut în vedere prețurile de ofertă publicate pe internet, la care au aplicat diverse corecții.
Tot astfel, în raportul de expertiză efectuat în faza de judecată a apelului, experții au stabilit cuantumul despăgubirilor pentru imobilul în litigiu pornind de la prețurile de ofertă publicate pe internet, la care au aplicat corecții privind deprecierea externă.
Prin urmare, experții nu au avut în vedere prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în zona în care este situat imobilul în litigiu, ci ofertele de prețuri publicate pe internet.
Însă, așa cum a rezultat din cuprinsul art. 26 din Legea nr. 33/1994, atât experții cât și instanța au obligația ca, la stabilirea despăgubirilor acordate, să țină seama de prețurile cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, ceea ce presupune în mod necesar administrarea de probe în acest sens.
A arătăt instanța de recurs că în respectarea acestor prevederi legale și a dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., instanța de apel avea datoria de a ordona administrarea de probe care să dovedească demersurile efectuate de părți pentru a obține înscrisuri prin care să probeze dacă în unitatea administrativ-teritorială s-au efectuat tranzacții imobiliare cu privire la imobile de același fel și prețul la care s-au tranzacționat astfel de bunuri la data efectuării raportului de expertiză.
În temeiul dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus ca instanța de apel, cu ocazia rejudecării, să administreze o nouă probă cu expertiză judiciară, cu respectarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994.
De asemenea, instanța de recurs a dispus ca instanța de trimitere să administreze, în mod nemijlocit, dovezile necesare prin care să poată fi determinat prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel din unitatea administrativ-teritorială în care se află imobilul supus exproprierii.
În consecință, constatând că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu încălcarea art. 26 din Legea nr. 33/1994, în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte a admis atât recursul declarat de pârât, cât și recursul declarat de reclamanții, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești sub nr. 2234/105/2009*.
Prin decizia civilă nr. 61 din 16 ianuarie 2014, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanții-reclamanți C.L. și C.M., împotriva sentinței civile nr. 1433 din 9 noiembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Prahova; a admis apelul declarat de apelantul - pârât Statul Român, reprezentat prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA și, în consecință, a schimbat, în parte, hotărârea atacată în sensul că a respins contestația astfel cum a fost precizată, ca neîntemeiată. Au fost obligați apelanții-reclamanți la plata sumei de 400 RON cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de expert, către pârât.
Pentru a dispune astfel, curtea de apel a reținut că expertiza întocmită de expertul M.I., este singura care a respectat cerințele art. 26 din Legea nr. 33/1994, că expertul menționat a inventariat un număr de 45 de contracte de vânzare-cumpărare de terenuri din anul 2007 și un număr de 66 de contracte de vânzare-cumpărare din anul 2008.
În ceea ce privește prețurile de vânzare a terenurilor în anii 2009, 2010 și 2011, expertul a menționat că prețurile terenurilor nu numai că au scăzut foarte mult dar, din cauza crizei financiare, piața imobiliară este blocată.
Ceilalți experți au avut în vedere doar oferte de vânzare și au făcut o interpretare subiectivă a unor prețuri de ofertă, care nu sunt verificabile și nu sunt credibile.
A reținut instanța de apel că estimarea valorii imobiliare se face cu ajutorul unor metode și proceduri specifice care reflectă cele trei abordări distincte de analiza a datelor: cost, comparația vânzărilor și capitalizarea venitului. În toate estimările valorii imobiliare se utilizează una sau mai multe metode, iar aplicarea lor depinde de tipul de proprietate, de scopul evaluării, de calitatea și cantitatea datelor disponibile pentru analiză.
Abordarea prin costuri estimează valoarea prin prisma costurilor de achiziționare a terenului și de construire a unei proprietăți, cu aceeași utilitate, sau de adaptare a unei proprietăți vechi pentru aceeași utilizare, fără costuri legate de tipul de construcție.
Costul terenului se adaugă la costul total al construcției. Această abordare stabilește limita superioară până la care piața ar plăti în mod normal pentru o proprietate anumită dacă aceasta ar fi nouă. Pentru o proprietate veche, pentru estimarea unui preț care să reflecte aproximativ valoarea de piață se scad unele alocări pentru diferite forme de depreciere cumulată, deteriorare fizică, depreciere funcțională sau tehnologică și depreciere economică sau externă.
În opinia curții de apel, expertul M. a avut în vedere la stabilirea evaluării toate aceste criterii, stabilind ca valoare totală de despăgubiri pentru terenul imobil compus din teren în suprafață de 450 m.p. și construcția C1 cu suprafață construită de 88 mp, situată în comuna Bărcănești, jud. Prahova aceeași sumă care a fost stabilită la data emiterii Hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 851 din 30 aprilie 2009 de pârât.
Criticile apelanților-reclamanți privitoare la cuantumul despăgubirilor au fost înlăturate de instanța de apel, reținându-se că, așa cum s-a arătat, expertul M.I. a avut în vedere toate criteriile legale de evaluare, în sensul că a ținut cont de amplasamentul imobilului și de valorile practicate pe piața imobiliară, a aplicat coeficienți pozitivi și negativi de corecție, a analizat posibilitățile de acces, utilitățile existente în zonă și metodele comparative de evaluare, precum și marja de negociere pe piața imobiliară.
Cu referire la apelul formulat de către apelantul-pârât, instanța de apel a arătat că este fondat, întrucât valoarea stabilită de către instanță de fond nu este o valoare reală, ci, potrivit raportului de expertiză întocmit de M.I., valoare totală a despăgubirilor pentru terenul imobil compus din teren în suprafață de 450 m.p. și construcția C1 cu suprafață construită de 88 mp, situată în comuna Bărcănești, jud. Prahova este aceeași cu suma care a fost stabilită la data emiterii Hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 851 din 30 aprilie 2009 de către pârât. În consecință, a schimbat, în parte, hotărârea atacată în sensul că a respins contestația precizată, ca neîntemeiată.
În temeiul dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., apelanții-reclamanți au fost obligați la plata sumei de 400 RON cheltuieli de judecată către apelantul-pârât, reprezentând onorariu de expert.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., reclamanții C.M. și C.L., solicitând admiterea recursului și modificarea deciziei, în sensul admiterii contestației.
În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenții-reclamanți au arătat, în esență, că în cauză au fost încălcate dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, text legal care stabilește atât criteriile de determinare a despăgubirii (compuse din valoarea reală a bunului și prejudiciul cauzat expropriatului), cât și momentul în raport de care se determină cuantumul despăgubirii, care este “data întocmirii raportului de expertiză”, întocmit în conformitate cu prescripțiile art. 25 din același act normativ.
Or, prin punctul sau de vedere, expertul desemnat de reclamanți a argumentat motivele pentru care a ajuns la suma indicată în coraportul de expertiză.
Cu toate acestea, curtea de apel a admis apelul declarat de apelantul-pârât, reținând ca valoare de despăgubire punctul de vedere al expertului M.I., deși afirmațiile acestuia nu sunt dovedite, în condițiile în care a afirmat că a studiat și a avut în vedere o serie de contracte puse la dispoziție de autorități, fără a le depune la dosar pentru a verifica dacă priveau imobile din aceeași zonă cu imobilul expropriat (imobil care are deschidere la DN1).
Au mai arătat recurenții-reclamanți că solicită să fie avute în vedere și despăgubirile care au fost acordate pentru imobile în aceeași zonă, chiar și prin hotărâri de stabilire a despăgubirilor emise în anul 2009, care nu au fost atacate în justiție, întrucât valoarea era justă.
În acest sens, recurenții-reclamanți au solicitat instanței să ceară Primăriei Bărcănești, hotărârile de acordare a despăgubirilor pentru imobilele din aria sa administrativ-teritorială.
În consecință, recurenții-reclamanți au solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei, în sensul admiterii contestației și obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.
Intimatul-pârât, legal citat, nu a formulat întâmpinare și nu a învederat excepțiile și mijloacele sale de apărare.
În faza procesuală a recursului nu s-au administrat probe.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține că recursul este fondat și urmează să-l admită, pentru următoarele considerente:
Conform dispozițiilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, despăgubirea cuvenită persoanei expropriate se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite.
Alin. (2) al art. 26 din Legea nr. 33/1994, stipulează că: „La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia”.
Pentru determinarea cuantumului despăgubirilor, este necesar să se identifice prețurile cu care se vând, în mod obișniut, imobile de același fel, situate în aceeași unitate administrativă, astfel cum, de altfel, a reținut și Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță de recurs, în primul ciclu procesual, prin decizia nr. 4456 din 14 iunie 2012.
Se constată că instanța de apel, cu prilejul rejudecării, a dispus efectuarea unui nou raport de expertiză, însă a ignorat dispoziția instanței de recurs, obligatorie conform art. 315 alin. (1) C. proc. civ., de a administra, în mod nemijlocit, dovezile necesare pentru respectarea dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994.
În consecință, experții N.D. și C.C. au efectuat, în rejudecare, evaluarea pe bază de oferte de vânzare (ultimul precizând că deși s-a adresat Primăriei, Camerei Notarilor publici și A.N.C.P.I. Prahova, nu a intrat în posesia contractelor de vânzare din motive de confidențialitate), iar expertul M.I. a susținut că a inventariat un număr de 45 de contracte de vânzare-cumpărare din anul 2007 și 66 din anul 2008, înregistrate la Primăria Bărcănești.
Or, niciunul dintre punctele de vedere separate exprimate de experții desemnați nu respectă dispozițiile art. 26 Legea nr. 33/1994.
Înalta Curte constată că pentru a se conforma dispozițiilor instanței de recurs, Curtea de Apel trebuia ca, anterior dispunerii efectuării unui nou raport de expertiză, să solicite instituțiilor care dețin arhivă de tranzacții imobiliare, cum sunt birourile notarilor publici, biroul de carte funciară sau primăria din unitatea administrativ teritorială, copii certificate pentru conformitate cu originalul de pe contracte de vânzare-cumpărare având ca obiect imobile similare celui expropriat, încheiate la un moment cât mai apropiat de data solicitării.
Studiul unor asemenea documente de către unul dintre experți, fără atașarea acestora la dosar încalcă dreptul părților la apărare și nu permite exercitarea controlului judiciar cu privire la caracteristicile bunului, aspectele particulare ale anumitor tranzacții care pot influența prețul, etc.
În măsura în care contractele de vânzare-cumpărare obținute în vederea utilizării, ca și comparabile pentru calculul despăgubirilor, nu sunt contemporane cu momentul efectuării expertizei, experții au posibilitatea să aplice în concret anumiți indici de corecție însă cu expunerea motivelor care justifică adăugirea sau scăderea valorii.
Pentru considerentele expuse, reținând că sunt fondate criticile de nelegalitate ale recurenților-reclamanți care, în drept, se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) și art. 315 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia recurată și va trimite cauza, spre rejudecare, Curții de Apel Ploiești.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de recurenții-reclamanți C.M. și C.L. împotriva deciziei nr. 61 din 16 ianuarie 2014 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă.
Casează decizia atacată și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași curți de apel.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 septembrie 2014.