Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele:
1. Hotărârea instanţei de apel
Prin decizia civilă nr. 288/A din 14 noiembrie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins ca nefondate apelurile declarate de reclamanţii I.M. şi B.E.I., de pârâtul Statul Român reprezentat prin SC M. SA şi de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 395 din 26 februarie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că toţi apelanţii au formulat în cauză critici care vizează cuantumul despăgubirilor acordate prin sentinţa apelată, apelantul-pârât şi Ministerul Public invocând în plus nerespectarea dispoziţiilor legale aplicabile în materia exproprierii pentru utilitate publică.
Criteriul pentru stabilirea despăgubirilor datorate pentru expropriere prevăzut de dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, la care făceau trimitere prevederile Legii nr. 198/2004 referitoare la judecarea contestaţiei îndreptate împotriva hotărârii de stabilire a despăgubirilor emisă de expropriator (respectiv, art. 9, în acelaşi sens fiind însă şi actualele prevederi ale art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010), este cel al preţului cu care se vând, în mod obişnuit, imobile de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză.
Or, Curtea a reţinut că evaluarea din expertiza întocmită la judecata în primă instanţă, lucrare avută în vedere la stabilirea despăgubirii, s-a realizat prin raportare la alte criterii decât cele prevăzute de norma legală sus-menţionată, folosindu-se ca elemente de comparaţie preţuri de ofertare din publicaţii de specialitate şi de pe internet.
Curtea, în aplicarea art. 292 alin. (1) C. proc. civ., a reţinut că niciuna dintre părţi nu a solicitat prin cererile de apel efectuarea unei noi expertize tehnice în faza devolutivă a apelului şi, în plus, nu au înţeles să depună la dosar niciun înscris – contract de vânzare-cumpărare relevant cu privire la tranzacţii de terenuri similare cu cel expropriat.
De asemenea, Curtea a reţinut că astfel de înscrisuri nu au fost depuse de părţi nici în faţa primei instanţe, deşi, prin încheierea din 30 mai 2012, tribunalul a încuviinţat atât proba cu expertiză pentru evaluarea imobilului expropriat, cât şi proba cu înscrisuri pentru ambele părţi „pentru a demonstra preţul de piaţă al terenului”.
Faţă de această împrejurare, nu au putut fi primite nici susţinerile apelantului-pârât referitoare la încălcarea principiul rolului activ al instanţei de fond în stabilirea adevărului în aplicarea dispoziţiilor incidente în materia exproprierii, prin neadministrarea unor probe cu înscrisuri pentru stabilirea despăgubirii, respectiv, prin faptul că nu s-a solicitat părţilor sau experţilor să depună diligenţele necesare în vederea procurării înscrisurilor, Curtea constatând incidenţa în litigiul dedus judecăţii (aflat pe rolul instanţelor de judecată din data de 21 octombrie 2011) a dispoziţiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., introduse prin art. I pct. 14 din Legea nr. 202/2010, potrivit cărora „părţile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanţei de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus şi nu le-au administrat în condiţiile legii”.
Textul legal enunţat anterior, art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, a fost avut în vedere de Curte, şi în aplicarea art. 295 C. proc. civ., instanţa de apel punând în discuţie, faţă de criticile de nelegalitate formulate de apelanţi, efectuarea unei noi expertize, în condiţiile depunerii la dosar a unor contracte de vânzare-cumpărare care să poată constitui elemente de comparaţie pentru experţi într-o eventuală expertiză.
Curtea a luat act în şedinţa publică din data de 7 noiembrie 2013 de poziţia exprimată de apelantul-pârât în sensul că nu solicită administrarea altor înscrisuri decât cele aflate deja la dosarul cauzei, instanţa fiind aceea care, în măsura în care apreciază necesar, ar putea să se adreseze unor autorităţi care deţin date despre posibile tranzacţii, precum şi cu privire la faptul că partea apreciază ca nefiind utilă o nouă expertiză în apel, în condiţiile în care susţine opinia exprimată în faţa primei instanţe de expertul propusă de acesta, expert care, în opinia apelantului, şi-a întocmit punctul de vedere cu respectarea dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Curtea a constatat totodată că nici ceilalţi apelanţi nu au înţeles să depună înscrisuri relevante în vederea efecturării unei noi expertize.
Or, stabilirea preţului de piaţă a imobilului supus exproprierii presupune administrarea de către părţile litigante a unor probatorii pertinente sub acest aspect şi o apreciere a acestora de către judecătorul cauzei, niciuna dintre acestea nefăcând dovada imposibilităţii procurării de date privind acest aspect, cel puţin prin solicitarea de relaţii de la autorităţile care deţin evidenţe în acest sens.
Curtea nu a putut ignora împrejurarea că obiectul probaţiunii îl reprezintă un fapt strâns legat de pretenţiile sau apărările uneia sau chiar ale mai multor părţi, pe care acestea au îndatorirea procesuală de a le dovedi, instanţa neputându-se deci substitui părţii, care beneficiază şi de asistenţa juridică a unui avocat, pentru a solicita administrarea de probe pentru stabilirea caracterului fondat al criticilor formulate împotriva sentinţei apelate.
În ceea ce priveşte aserţiunile reprezentantului apelantului-pârât referitoare la faptul că expertul propus de acesta din cadrul comisiei care a efectuat raportul ar fi respectat la întocmirea opiniei sale minoritare criteriul prevăzut de lege pentru evaluarea terenului, Curtea a reţinut că acestea nu sunt fondate, din conţinutul coraportului depus de experta B.A.M.D. rezultând fără echivoc că nu a folosit ca elemente de comparaţie preţurile de tranzacţionare, ci oferte de vânzare. Prin urmare, în prezenta cauză a existat un punct de vedere unitar al experţilor tehnici cu privire la imposibilitatea de a obţine contracte de vânzare-cumpărare ale unor terenuri similare cu cel expropriat.
De asemenea, nu pot fi primite susţinerile apelantului-pârât privind preţurile reale care sunt mult mai mici decât cele reţinute de experţi, apelantul invocând astfel preţurile de tranzacţionare, cu toate că nu a făcut nicio dovadă în acest sens.
Curtea a apreciat, în concluzie, că toate criticile privind stabilirea despăgubirii cuvenite expropriaţilor trebuie analizate prin raportare la valorile la care au ajuns experţii în faţa primei instanţe, având în vedere că aceştia au arătat detaliat care sunt raţiunile pentru care au folosit ca elemente de comparaţie pentru determinarea despăgubirilor în cadrul respectivei lucrări de specialitate anunţurile de vânzări imobiliare, o asemenea metodă - prin care nu s-a realizat o simplă preluare a ofertelor de vânzare ci s-au corectat acestea în funcţie de criteriile de compatibilitate dintre terenuri - permiţând, în împrejurările arătate, în lipsa unor dovezi directe din care să reiasă preţul de tranzacţionare pe piaţa liberă, o evaluare echitabilă, de o echivalenţă apropriată cu aceea care s-ar fi făcut cu respectarea întocmai a cerinţelor impuse de art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Referitor la respingerea obiecţiunilor formulate împotriva raportului de expertiză, Curtea reţine că tribunalul s-a pronunţat asupra acestui aspect motivat, având în vedere la pronunţarea hotărârii apelate şi prevederile art. 27 din Legea nr. 33/1994, situaţie în care nu se constată că s-ar fi produs părţilor vreo vătămare procesuală, cu atât mai mult cu cât acestea au avut posibilitatea complinirii probatoriului administrat în faţa primei instanţe în faza devolutivă a apelului, conform celor arătate mai sus.
Susţinerile din cererea de apel ale reprezentantului Ministerului Public în sensul că valoarea despăgubirilor menţionată în hotărârea contestată ar fi cea mai aproape de realitate, întrucât expropriatorul a ţinut seama de suprafaţa efectivă afectată de expropriere, de destinaţia concretă a terenului sau de „valoarea concretă la care se vând efectiv imobilele” sunt vădit neîntemeiate, neavând nici un suport probator şi ignorând chiar finalitatea expertizei judiciare realizate conform legii în condiţii de contradictorialitate, pe baza unor criterii obiective de specialitate.
În privinţa criticilor vizând valoarea concretă la care au ajuns experţii desemnaţi în cauză, Curtea a constatat că, în mod judicios, tribunalul a înlăturat opinia expertului propus de pârât, expert care a evaluat imobilul la 840.606 RON, având în vedere că stabilirea unei valori sub cea stabilită prin hotărârea contestată s-a făcut prin folosirea unor comparabile în cadrul cărora nu se regăsesc decât terenuri cu suprafeţe mai mici din zone adiacente celui expropriat care se află în imediata apropiere a Palatului Cotroceni.
Nu a putut fi reţinută ca întemeiată nici critica apelanţilor-reclamanţi în sensul că evaluarea făcută de experţi este greşită prin raportare la comparabila aleasă pentru determinarea valorii, sub aceea pretinsă de părţile reclamante, de 1500 euro/m.p., Curtea observând că cei doi experţi au avut în vedere comparabila care are corecţiile cele mai mici, fiind deci similară imobilului care a aparţinut acestora.
În ceea ce priveşte critica formulată de apelanţii-reclamanţi vizând neacordarea prin sentinţă a cheltuielilor de judecată ocazionate în fond, constând din onorariul cuvenit experţilor şi onorariul avocaţial achitat în cauză, Curtea a constatat că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 2812a C. proc. civ., introdus prin Legea nr. 202/2010, conform cărora „îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispoziţiilor potrivnice sau completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului ci numai în condiţiile art. 281-2812.”
Or, ceea ce se invocă prin acest motiv de apel este o omisiune a instanţei de a se pronunţa asupra unui capăt de cerere accesoriu având ca obiect cheltuielile de judecată, solicitate în cauză, conform menţiunilor din încheierea din data de 5 februarie 2013, aspect care putea face obiectul unei solicitări de completare a sentinţei, conform art. 2812 C. proc. civ., situaţie faţă de care critica examinată nu a putut fi primită direct în apel.
2. Recursurile
2.1. Motive
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs toate părţile.
Reclamantele I.M. şi B.E.I. au criticat hotărârea arătând că instanţele trebuiau să ia în considerare valoarea de 1500 euro/m.p., avută în vedere şi prin raportul de expertiză efectuat în cauză, întrucât terenul este situat într-o zonă centrală a Bucureştiului.
Instanţele aveau posibilitatea să efectueze o medie aritmetică între valorile corectate indicate în cele 5 comparabile, valoarea rezultată fiind superioară celei reţinute de instanţe.
Despăgubirile au fost oferite discriminator de către pârâtă, pentru terenuri similare fiind oferită o sumă mult mai mare.
Printr-un al doilea motiv de recurs a fost criticată soluţia de respingere a cererii de obligare a celorlalte părţi la plata cheltuielilor de judecată, constând în onorariu de expertiză şi onorariu de avocat, deşi acţiunea a fost admisă în parte.
Pârâtul Statul Român reprezentat prin SC M. SA a invocat nelegalitatea hotărârii recurate decurgând din omologarea raportului de expertiză şi acordarea, cu titlu de despăgubiri, a unei sume care nu reflectă realitatea. Preţurile de tranzacţionare pentru imobile asemănătoare sunt mult mai mici.
Comisia de experţi a întocmit un raport pur ipotetic, având în vedere doar ofertele din mica publicitate, oferte din care nu rezultă preţul efectiv de tranzacţionare.
Au fost încălcate prevederile art. 23 alin. (2) din Legea nr. 198/2004.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a criticat hotărârea întrucât a fost pronunţată cu nesocotirea dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994.
2.2. Excepţia nulităţii recursurilor
Recurenta-reclamantă I.M. a invocat excepţia nulităţii recursurilor declarate de recurentul-pârât Statul Român reprezentat prin SC M. SA, precum şi de recurentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, arătând că nu se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv pentru că, deşi arată că invocă motive de nelegalitate, în realitate sunt invocate motive de netemeinicie.
Excepţia nulităţii recursurilor nu este întemeiată.
Ambii recurenţi au invocat nelegalitatea deciziei instanţei de apel, decurgând din nesocotirea prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, ceea ce a fost de natură să determine stabilirea unui cuantum al despăgubirilor cu încălcarea criteriilor impuse de acest text. Prin urmare, criticile formulate întrunesc cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
De altfel, dacă excepţia invocată ar fi fost întemeiată, în egală măsură ar fi trebuit să vizeze şi propriul recurs al părţii care a invocat asemenea excepţie, de vreme ce şi aspectele de nelegalitate invocate de aceasta se subsumează tot modalităţii de determinare a cuantumului despăgubirilor.
2.3. Analiza recursurilor
Recursurile declarate de pârâtul Statul Român reprezentat prin SC M. SA şi de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti sunt întemeiate.
Astfel, conform art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia.
Instanţa de apel a aplicat, în mod corect, prevederile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. în sensul că părţile nu pot invoca în calea de atac omisiunea instanţei de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus şi administrat în condiţiile legii.
De asemenea, în mod corect a pus în discuţia părţilor necesitatea efectuării unei expertize care să stabilească cuantumul despăgubirilor prin raportare la contracte de vânzare-cumpărare ce ar fi putut constitui elemente de comparaţie pentru experţi.
Însă, cum pentru aplicarea corectă a art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, nu pot fi avute în vedere ofertele de vânzare, faţă de inevitabila negociere a preţului - ştiut fiind că, de regulă, preţul solicitat este mai mare decât cel tranzacţionat, chiar observând atitudinea procesuală a părţilor la termenul din 7 noiembrie 2013, instanţa de apel trebuia să solicite experţilor să întreprindă ei demersurile necesare pentru procurarea unor contracte de vânzare-cumpărare a unor terenuri similare din zona de referinţă. Aceasta deoarece, numai în aceste condiţii ar fi întocmit un raport de expertiză care ar fi respectat cerinţele art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 şi, deci, numai un asemenea raport de expertiză ar fi putut fundamenta darea unei soluţii legale în cauză.
Pe cale de consecinţă, stabilind cuantumul despăgubirii cuvenite reclamantelor prin raportare la alte criterii decât cele prevăzute de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, respectiv preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobile de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, instanţa de apel a pronunţat o soluţie nelegală decurgând din interpretarea greşită a acestui temei de drept. Ca atare, critica recurentului întruneşte cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În raport cu dispoziţiile art. 312 alin. (3) C. proc. civ. recursurile pârâtului Statul Român reprezentat prin SC M. SA şi al Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti vor fi admise şi hotărârea din apel va fi casată cu trimitere spre rejudecarea apelurilor, fiind necesară efectuarea unei noi expertize pentru a se determina cuantumul despăgubirilor în raport cu preţurile cu care se vând, în mod obişnuit, terenuri de aceeaşi natură, în zona în care se află terenul expropriat.
Criticile formulate în recurs de către reclamante nu au fost găsite întemeiate, faţă de criteriile de determinare a cuantumului despăgubirilor impuse de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, însă, faţă de faptul că aspectele pentru care au fost admise celelalte recursuri vizează tot determinarea cuantumului despăgubirilor stabilite pentru expropriere, recursul acestora a fost admis „formal”, pentru a nu limita rejudecarea fondului de către instanţa superioară de fond numai la analiza criticilor pârâtelor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţiile nulităţii recursurilor.
Admite recursurile declarate de reclamanţii I.M. şi B.E.I., de pârâtul Statul Român reprezentat prin SC M. SA şi de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 288/A din 14 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 02 octombrie 2014.