Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, la data de 24 iunie 2010, reclamanta SC D.A. SRL a chemat în judecată pârâţii Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 Judeţul Ilfov - Consiliul Local Moara Vlăsiei, formulând contestaţie împotriva Hotărârii din 20 august 2009, de stabilire a despăgubirilor, şi Procesului-verbal de stabilire a cuantumului despăgubirii din 19 august 2009, precum şi împotriva Hotărârii din 28 aprilie 2010 de stabilire a despăgubirilor şi Procesului-verbal de stabilire a cuantumului despăgubirii din 27 aprilie 2010, solicitând şi stabilirea dreptului de servitute de trecere la Şoseaua principală DJ 191.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că, la data de 4 iunie 2010, a luat cunoştinţă de conţinutul acestor hotărâri, prin intermediul cabinetului de avocatură, iar cuantumul despăgubirilor stabilite de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 este sub preţul de achiziţie al acestor terenuri de către reclamantă. S-a arătat că reclamanta este în termen de a formula contestaţia şi cu privire la Hotărârea din 20 august 2009 de stabilire a despăgubirilor şi Procesul-verbal de stabilire a cuantumului despăgubirii din 19 august 2009, deoarece comunicarea acesteia nu a fost făcută legal, fiind restituită cu menţiunea "se aprobă înapoierea".
S-a arătat că reclamanta a dobândit în data de 12 septembrie 2006, prin Contractul de vânzare-cumpărare din 12 septembrie 2006 de BNP I.M., suprafaţa de 9.300 mp la un preţ total de 204.600 euro, respectiv un preţ de 22 euro/mp, în scopul construirii de locuinţe.
În baza Hotărârii din 20 august 2009 de stabilire a despăgubirilor, s-a stabilit suma de 23.159 RON cu titlu de despăgubire pentru suprafaţa de 1.119 mp, respectiv 4,30 euro/mp, iar în baza Hotărârii din 28 aprilie 2010 de stabilire a despăgubirilor, s-a stabilit suma în cuantum de 8.251 RON cu titlu de despăgubire pentru suprafaţa de 90 mp expropriată, respectiv 20 euro/mp, iar niciuna dintre aceste evaluări nu respectă valoarea reală a imobilului.
S-a mai arătat că la stabilirea acestor despăgubiri nu s-a ţinut cont şi de prejudiciul efectiv suferit de contestatoare, iar prin această expropriere s-a periclitat şi dreptul de acces la şoseaua principală, iar accesul la drumul judeţean a fost una dintre principalele condiţii la achiziţionarea imobilului.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, art. 619 şi următoarele C. civ.
Pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Prin Sentinţa civilă nr. 1984 din 18 noiembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, s-a admis contestaţia formulată de reclamanta SC D.A. SRL, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, s-a modificat în parte Hotărârea din 20 august 2009, de stabilire a despăgubirilor, şi Procesul-verbal de stabilire a cuantumului despăgubirii din 19 august 2009, precum şi Hotărârea din 28 aprilie 2010, de stabilire a despăgubirilor, şi Procesul-verbal de stabilire a cuantumului despăgubirii din 27 aprilie 2010, adoptate de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 constituită pe lângă Consiliul Local al comunei Moara Vlăsiei, numai în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor. S-au stabilit despăgubirile datorate de expropriator reclamantei la suma totală de 139.970 RON, ce reprezintă valoarea de circulaţie a terenurilor expropriate, în suprafaţa de 1.209 mp (1.119 mp şi 90 mp); s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin Contractul de vânzare-cumpărare din 12 septembrie 2006 de BNP I.M., reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra unui teren în suprafaţă de 9.300 mp (din acte 9.304,27 mp) teren intravilan, situat în Comuna Moara Vlăsiei, sat Căciulaţi, jud. Ilfov, nr. cadastral X1 şi a fost înscris în CF nr. X2, potrivit Încheierii O.C.P.I. Ilfov nr. 73215 din 2 octombrie 2006.
În baza Legii nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale şi a H.G. nr. 381 din 1 aprilie 2009, completată prin H.G. nr. 236 din 24 martie 2010, privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată, situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică-construcţia autostrăzii Bucureşti-Braşov, tronsonul Bucureşti-Ploieşti, pe teritoriul localităţilor Moara Vlăsiei, Snagov, Ştefăneştii de Jos, Gruiu, Balta Doamnei, Gherghiţa, Drăgăneşti, Râfov, Dumbrava, Berceni, Bărcăneşti şi Ploieşti, s-a hotărât exproprierea terenurilor reclamantei.
Prin Hotărârea din 20 august 2009 de stabilire a despăgubirilor şi Procesul-verbal de stabilire a cuantumului despăgubirii din 19 august 2009, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, constituită pe lângă Consiliul Local Moara Vlăsiei, a dispus exproprierea şi a aprobat acordarea de despăgubiri reclamantei, în cuantum de 23.159 RON, pentru suprafaţa de 1.119 mp.
Prin Hotărârea din 28 aprilie 2010, de stabilire a despăgubirilor, şi Procesul-verbal de stabilire a cuantumului despăgubirii din 27 aprilie 2010, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, constituită pe lângă Consiliul Local Moara Vlăsiei, a dispus exproprierea şi a aprobat acordarea de despăgubiri reclamantei în cuantum de 8.251 RON, pentru suprafaţa de 90 mp.
Legea nr. 198/2004 prevede în art. 6, că asupra cuantumului despăgubirii se pronunţă o comisie numită de expropriator, de comun acord cu proprietarul sau cu titularii altor drepturi reale, printr-o hotărâre de stabilire a despăgubirilor, iar conform art. 9 din lege, expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirilor se poate adresa instanţei judecătoreşti competente, acţiunea prevăzută de art. 9 din Legea nr. 198/2004, fiind aşadar o cale de atac împotriva hotărârii emise de comisia constituită în baza art. 6 din lege.
S-a stabilit că, sesizat cu contestaţie împotriva hotărârii, tribunalul are competenţa să verifice temeinicia ei cu privire la cuantumul despăgubirii, iar prin această hotărâre este finalizată procedura stabilirii despăgubirilor şi, fiind supusă căii de atac, obligaţia de plată a despăgubirilor există pentru suma stabilită ulterior prin hotărârea judecătorească, chiar dacă suma menţionată în hotărârea atacată a fost deja plătită.
În privinţa cuantumului despăgubirilor, va avea efecte depline hotărârea judecătorească, expropriatorul având obligaţia, conform art. 9 din Legea nr. 198/2004, să facă plata, pe baza hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile de stabilire a cuantumului acesteia.
Analizând prin prisma celor arătate mai sus cererea de majorare a despăgubirilor, formulată de reclamantă, în cadrul prezentei contestaţii, tribunalul a reţinut, din concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză de către comisia de experţi desemnată potrivit Legii nr. 33/1994, că valoarea unitară a terenului expropriat, în suprafaţă totală de 1.209 mp este, prin raportare la valoarea de piaţă la data de 12 august 2011, de 27,06 euro/mp, valoarea de piaţă fiind de 139.970 RON, echivalent a 32.715 euro, fără a se impune şi acordarea unui prejudiciu produs reclamantului.
În ceea ce priveşte prejudiciul individual, tribunalul a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, despăgubirea se compune din valoarea reală a terenului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite, iar la calcularea despăgubirilor, experţii şi instanţa vor ţine seama şi de daunele aduse proprietarului, prin urmare faţă de aceste dispoziţii, instanţa de fond a avut în vedere la cuantumul total al despăgubirilor şi acest prejudiciu, însă din raportul de expertiză nu a rezultat un asemenea prejudiciu, iar reclamanta a achiesat la concluziile raportului de expertiză efectuat.
Constatând că despăgubirea solicitată de reclamantă este superioară celei calculate de experţii evaluatori la momentul exproprierii, acţiunea reclamantei a fost admisă.
Tribunalul a dispus, în consecinţă, modificarea în parte a Hotărârii din 20 august 2009 de stabilire a despăgubirilor şi Procesul-verbal de stabilire a cuantumului despăgubirii din 19 august 2009, precum şi a Hotărârii din 28 aprilie 2010 de stabilire a despăgubirilor şi Procesul-verbal de stabilire a cuantumului despăgubirii din 27 aprilie 2010, adoptate de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, constituită pe lângă Consiliul Local al comunei Moara Vlăsiei, numai în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor şi a stabilit despăgubirile datorate de expropriator reclamantei, la suma totala de 139.970 RON, ce reprezintă valoarea de circulaţie a terenurilor expropriate, în suprafaţă de 1209 mp (1119 mp şi 90 mp).
Pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, a formulat apel, prin care a solicitat să se constate netemeinicia şi nelegalitatea acestei sentinţe şi, pe cale de consecinţă, să se dispună schimbarea hotărârii apelate, prin stabilirea unei despăgubiri în acord cu prevederile legale în materie.
A susţinut apelantul că terenul agricol situat pe teritoriul administrativ al comunei Moara Vlăsiei, judeţul Ilfov, categoria de folosinţă arabil, în suprafaţă totală de 1.209 mp (1.119 mp, identificat prin numărul cadastral X1/2 şi 90 mp, identificat prin numărul cadastral X1/1/2), fostă proprietate a intimatei reclamante, este afectat de construcţia tronsonului de autostradă Bucureşti - Ploieşti şi a fost expropriat în baza Legii nr. 198/2004, iar în acest scop au fost emise Hotărârile de stabilire a despăgubirilor din 20 august 2009 şi din 28 aprilie 2010, prin care Statul Român a oferit pentru exproprierea suprafeţei de teren mai sus menţionate, suma de 31.400 RON.
Nemulţumită de cuantumul despăgubirii oferite, intimata reclamantă a depus la Tribunalul Bucureşti contestaţie împotriva hotărârilor de stabilire a despăgubirilor, prin care a solicitat stabilirea acestora de către instanţa de judecată, prin aplicarea dispoziţiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, privind exproprierea pentru utilitate publică.
Susţine apelantul că, prin propunerea de către experţi şi însuşirea de către instanţă a valorii terenului, conform raportului depus la termenul din 21 octombrie 2011, s-au încălcat dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru utilitate publică, în sensul că, la stabilirea despăgubirilor nici experţii şi nici instanta nu s-au raportat la preţurile obişnuite de tranzacţionare ale altor imobile de acelaşi fel cu cel supus exproprierii.
A arătat apelantul că, pentru soluţionarea prezentei cauze este necesară raportarea la prevederile legale anterior menţionate, care stipulează că "La calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, la data întocmirii raportului de expertiză, imobilele de acelaşi fel din unitatea administrativ-teritorială respectivă, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în consideraţie şi dovezile prezentate de aceştia.".
A mai argumentat prin faptul că, din conţinutul raportului de expertiză, valoarea terenului expropriat pe care au stabilit-o experţii şi a însuşit-o instanţa, nu are la bază preţuri efective de tranzacţionare stipulate în contracte autentice de vânzare-cumpărare a unor terenuri similare, astfel că, s-au încălcat dispoziţiile legale, făcându-se o aplicare şi interpretare greşită a legii.
Apelantul a invocat şi faptul că interpretarea de mai sus se regăseşte şi în practica instanţei supreme, care a stabilit că sintagma "preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele", utilizată de legiuitor în art. 26 din Legea nr. 33/1994, are semnificaţia de preţ plătit efectiv şi consemnat, ca atare, în contractele autentice de vânzare-cumpărare, neputând reprezenta oferte de preţ ale agenţiilor imobiliare ori preţurile de tranzacţionare extrase de la rubricile de vânzări de pe internet şi din anunţurile de mică publicitate (Decizia nr. 865 din 12 februarie 2010, pronunţată în Dosar nr. 5546/105/2007 şi Decizia nr. 6680 din 5 noiembrie 2008, pronunţată în Dosar nr. 5781/42/2006, ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală).
Conform contractelor de vânzare-cumpărare ale terenurilor vecine, similare, situate în aceeaşi unitate administrativ-teritorială, susţine apelantul că preţurile de tranzacţionare se situează în jurul valorii de 20 euro/mp.
Mai mult decât atât, a arătat că este de notorietate că în prezent, din cauza crizei economice, piaţa imobiliară a scăzut dramatic, influenţând direct preţurile de vânzare ale imobilelor, preţuri care în raport cu sfârşitul anului 2008 şi anul 2009, s-au înjumătăţit sau sunt chiar mai mici.
Având în vedere cele arătate mai sus, apelantul a susţinut că, indiferent de valoarea stabilită ca despăgubire (mai mare sau mai mică), cel mai important este ca această valoare să fie stabilită conform criteriilor legale, criterii conţinute în art. 26 din Legea nr. 33/1994, de care trebuie să ţină seama atât experţii desemnaţi, cât şi instanţa de judecată, deoarece, în caz contrar, există riscul ca în final, prin soluţionarea recursului, dosarul să fie restituit instanţei pentru suplimentarea probatoriului, în vederea respectării întocmai a acestor prevederi legale invocate.
Intimata reclamantă a formulat întâmpinare prin care, răspunzând criticilor apelului, a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.
În această fază procesuală au fost administrate probatorii cu înscrisuri constând în copii ale unor contracte de vânzare-cumpărare încheiate pentru terenuri similare cu terenul în litigiu, precum şi proba cu expertiză.
Prin Decizia civilă nr. 351 A din 9 decembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost admis apelul formulat de Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România împotriva Sentinţei civile nr. 1984 din 18 noiembrie 2010 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a stabilit valoarea despăgubirilor la suma de 107.898 RON.
A păstrat restul dispoziţiilor sentinţei.
A obligat pe intimata reclamantă să plătească apelantului pârât suma de 3.000 RON cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
În raport de întreg probatoriul administrat în cauză, instanţa de apel a apreciat că sunt fondate criticile care privesc modul de stabilire a cuantumului despăgubirilor.
Art. 9 din Legea nr. 198/2004 prevede că acţiunea formulată de expropriat se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii.
Prin urmare, criteriile în raport de care se stabileşte cuantumul despăgubirii sunt prevăzute de Legea nr. 33/1994, care, în art. 26, prevede că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite şi că, la calcularea cuantumului, experţii şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite.
Instanţa de judecată este îndreptăţită a stabili cuantumul despăgubirilor, prin aprecierea coroborată a probelor administrate, în cadrul cărora raportului de expertiză întocmit în cauză nu i s-ar putea recunoaşte o poziţie superioară. Sunt de reţinut, în acest sens, prevederile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, în conformitate cu care "Primind rezultatul expertizei, instanţa îl va compara cu oferta şi cu pretenţiile formulate de părţi şi va hotărî".
Pe acest temei, în măsura în care pârâtul înfăţişează contracte de vânzare-cumpărare, încheiate în perioada relevantă pentru alte imobile de acelaşi fel cu terenul în litigiu, instanţa poate cenzura valoarea inserată în raportul de expertiză, apreciind, eventual, asupra oportunităţii întocmirii unei noi lucrări de specialitate.
Pentru stabilirea despăgubirii, Curtea a dispus prin Încheierile de şedinţă din 18 iunie 2012, 1 octombrie 2012 şi 27 mai 2013 efectuarea unei noi expertize evaluatoare a loturilor de teren în litigiu, de către o comisie de experţi (unul numit de instanţă, unul de reclamantă şi unul de pârât), cu respectarea dispoziţiilor art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, raportat la art. 25 din Legea nr. 33/1994 (fiind constatată la termenul din 18 martie 2013, nulitatea unui raport de expertiză efectuat în apel, cu neîntrunirea de către un expert parte, a specializării evaluare proprietăţi imobiliare).
Obiectivele expertizei apelului au constat în evaluarea terenului la valoarea de circulaţie, la momentul efectuării expertizei la instanţa de fond, la momentul exproprierii, respectiv la data efectuării expertizei în faza apelului, precum şi stabilirea cuantumului prejudiciului cauzat reclamantei prin nefolosinţa terenului şi neculegerea fructelor/cerealelor cuvenite, conform solicitării efectuate de către intimata-reclamantă la termenul de apel din 1 octombrie 2012.
Expertiza apelului a stabilit valoarea totală a celor două loturi de teren expropriate ca fiind de 131.647 RON la data exproprierii (28 aprilie 2010), de 110.359 RON la data întocmirii raportului de expertiză de la fond (12 august 2011) şi de 107.898 RON la data întocmirii raportului de expertiză în apel (11 octombrie 2013). A fost indicată o valoare a prejudiciului datorat nefolosinţei terenului datorită necultivării, de 5.791 RON.
Expertiza a fost întocmită în conformitate cu Standardele Internaţionale de Evaluare din 2011, prin metoda comparaţiilor directe, cu luarea în considerare a vânzărilor la datele de referinţă, astfel cum au rezultat din contractele de vânzare-cumpărare depuse la dosar, preţurile obişnuite de tranzacţionare ale altor imobile de acelaşi fel cu cel supus exproprierii. Nu au existat obiecţiuni ale părţilor asupra concluziilor expertizei apelului.
Curtea a apreciat că, faţă de prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994, este corectă stabilirea valorii despăgubirilor exproprierii, în varianta de raportare la preţul de vânzare de la data întocmirii raportului de expertiză în apel, respectiv la suma de 107.898, fără acordarea unui alt prejudiciu către intimata-reclamantă.
Pe de o parte, se reţine că sintagma "data întocmirii raportului de expertiză" din cuprinsul art. 26, presupune raportarea la data efectuării lucrării în cursul judecăţii, în speţă a apelului, şi nu la data exproprierii, cu atât mai mult cu cât legiuitorul foloseşte o terminologie diferită pentru conturarea celor două etape, respectiv "raport de expertiză", pentru etapa jurisdicţională şi "raport de evaluare", pentru faza administrativă, neavând-o în vedere, pe aceasta din urmă, ca reper al momentului de calculare a despăgubirilor în etapa jurisdicţională.
Chiar şi în situaţia în care, potrivit art. 8 din Legea nr. 198/2004, s-ar fi făcut plata despăgubirii stabilite prin hotărârea atacată, iar transferul dreptului de proprietate s-ar fi produs la data plăţii, nu devine inaplicabilă prevederea din Legea nr. 33/1994 (art. 26), potrivit căreia, la stabilirea cuantumului despăgubirii se are în vedere preţul de la data întocmirii raportului de expertiză.
Va fi astfel valorificată concluzia expertizei apelului, deoarece metoda de evaluare s-a raportat la preţurile efective de tranzacţionare stipulate în contracte autentice de vânzare-cumpărare a unor terenuri similare, şi nu la oferte de preţ ale agenţiilor imobiliare ori la preţurile de tranzacţionare extrase de la rubricile de vânzări de pe internet şi din anunţurile de mică publicitate.
Constatând că prin noul raport de expertiză, efectuat în faţa instanţei de apel, s-a realizat o reală analiză de piaţă, pe baza ofertelor supuse tranzacţionării, o medie a ofertelor imobiliare de o manieră echilibrată, care reflectă o echivalenţă rezonabilă, în raport de elementele caracteristice ale proprietăţii, Curtea apreciază că acesta a fost întocmit cu respectarea dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind aplicarea criteriilor legale de stabilire a despăgubirilor, astfel că vor fi omologate concluziile acestei expertize.
Pe de altă parte, Curtea a reţinut că nu pot fi valorificate concluziile raportului de expertiză referitoare la eventualul prejudiciu cauzat reclamantei prin nefolosinţa terenului.
Prima instanţă a argumentat explicit asupra faptului că despăgubirea acordată reclamantei reprezintă valoarea unitară a terenului expropriat, fără a se impune şi acordarea unui prejudiciu produs acesteia. Reclamanta a achiesat acestor concluzii, fără a formula propria cale de atac, astfel încât nu poate solicita în apelul părţii adverse acordarea unor despăgubiri suplimentare, de o natură juridică diferită celor stabilite de hotărârea pe care nu a contestat-o, fără a se produce o încălcare a principiului disponibilităţii părţilor, respectiv a principiului non reformatio in pejus, cu agravarea situaţiei apelantului.
Chiar şi dacă s-ar considera că există această posibilitate procedurală, despăgubirile solicitate fiind de natură delictuală, era necesar a se dovedi legătura de cauzalitate dintre expropriere, ca fapt cauzator de prejudiciu şi rezultatul presupus vătămător.
Ca urmare, constatând că valoarea unitară a terenului expropriat, stabilită în această fază procesuală, este inferioară valorii despăgubirilor acordate de prima instanţă, Curtea a admis apelul pârâtului şi având în vedere dispoziţiile art. 296 C. proc. civ., a schimbat în parte sentinţa, în sensul stabilirii cuantumului acestora la suma de 107.898 RON. Restul dispoziţiilor sentinţei vor fi păstrate.
Fiind în culpă procesuală, intimata reclamantă a fost obligată, în baza dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., către apelantul pârât, la 3.000 RON, cheltuieli de judecată în apel, reprezentând cuantumul onorariului de expertiză.
Împotriva acestei din urmă decizii a formulat recurs reclamanta S.C. D.A. SRL, invocând cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia a susţinut următoarele critici de nelegalitate:
Instanţa de apel a făcut o greşită interpretare a legii şi a apreciat că valoarea reală a terenului trebuie raportată la data întocmirii raportului de expertiză şi nu la data exproprierii efective.
Dacă instanţa de apel aprecia că metoda folosită de către expert în cea de a doua expertiză (unitatea de evaluare raportată la preţuri de tranzacţionare), acest lucru trebuia să fie identificat pentru perioada 2010, şi nu pentru 2013.
O altă critică adusă deciziei atacate se referă la greşita obligare la plata sumei de 3.000 RON reprezentând onorariu expert.
Pentru aceste motive, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei şi în rejudecare să se dispună obligarea intimatei pârâte la plata sumei de 139.970 RON, şi nu la plata sumei de 107.898 RON, cum greşit a dispus instanţa de apel.
Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul formulat este nefondat urmând a fi respins pentru considerentele ce succed:
Stabilirea "valorii de piaţă" a imobilului cum este definită de Standardul Internaţional de Evaluare IVS - Cadrul General, şi cum rezultă din expertiza tehnică judiciară dispusă în apel, este "suma estimată pentru care un activ sau o datorie ar putea fi schimbată la data evaluării între un cumpărător hotărât şi un vânzător hotărât, într-o tranzacţie nepărtinitoare, după un marketing adecvat şi în care părţile au acţionat fiecare în cunoştinţă de cauză, prudent şi fără constrângeri".
Stabilirea valorii de circulaţie a imobilului reprezintă unicul element pentru determinarea unei despăgubiri juste şi echitabile potrivit normelor constituţionale (art. 44 din Constituţie), şi legilor generale în momentul exproprierii.
Potrivit dispoziţiilor date de instanţa de apel obiectivele expertizei din apel au fost: evaluarea terenului în litigiu la valoarea de circulaţie de la momentul efectuării expertizei, la instanţa de fond, la momentul exproprierii, respectiv la data efectuării expertizei în faza apelului.
Din dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 rezultă că experţii desemnaţi de instanţa de apel trebuie să stabilească preţul de piaţă al imobilelor, aşa cum rezultă din tranzacţii încheiate în perioada relevantă, oferte de tranzacţionare de acelaşi fel cu cel supus exproprierii, la data întocmirii raportului de expertiză.
În raport de dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 şi de conţinutul raportului de expertiză efectuat în apel, rezultă că valoarea totală a celor două loturi de teren expropriate la data întocmirii raportului de expertiză în apel este de 107.898 RON, ceea ce reflectă valoarea de circulaţie a imobilului, reprezentând totodată şi o justă despăgubire în sensul legii.
Ca atare, este corectă distincţia stabilită de legiuitor între evaluarea operată în vederea exproprierii, în etapa administrativă, procedură condusă de expropriator şi expertiza ce se efectuează în etapa judiciară urmare a formulării unei contestaţii de către proprietarul imobilului.
Câtă vreme expertiza efectuată la instanţa de fond a stabilit valoarea de circulaţie a imobilului în litigiu cu încălcarea dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, în mod judicios instanţa de apel a avut în vedere concluziile expertizei din apel, astfel încât critica recurentului reclamant este nefondată.
În ceea ce priveşte critica privind cuantumul cheltuielilor de judecată stabilite în sarcina sa, Înalta Curte constată că recurentul ca parte căzută în pretenţii a fost obligată în mod corect, în considerarea dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., la plata sumei de 3.000 RON, reprezentând onorariu expertiză tehnică judiciară.
În consecinţă, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul formulat va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC D.A. SRL împotriva Deciziei nr. 351A din 9 decembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 octombrie 2014.
Procesat de GGC - AZ