Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 20 aprilie 2007, reclamanţii D.L., S.E. T., T.A., E.A.Ş., B.E., S.P.V., A.C., O.V. şi O.C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta U.A.P.R., anularea Deciziei nr. 15381/2007 emisă de pârâtă şi obligarea acesteia la restituirea. în natură a imobilului compus din construcţii şi teren de 2.627 mp aferent, situat în Bucureşti, sector 1.

În motivarea cererii lor, reclamanţii au arătat că, în temeiul Legii nr. 10/2001, au formulat notificare, prin care au solicitat restituirea imobilului menţionat, fostă proprietate a familiei T., care a fost nevoită, în perioada de după anui 1945, să-l doneze formai - aceasta reaiizându-se sub forma unui act sub semnătură privată, nul absolut pentru neîndeplinirea cerinţelor art. 813 C. civ. - către Fondul Plastic din R.P.R.

În ceea ce priveşte caracterul abuziv al preluării, reclamanţii au invocat dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) teza a II-a Iit. a) din Legea nr. 10/2001, iar referitor la natura măsurii reparatorii, prevederile art. 1 alin. (1) şi art. 9 din aceeaşi Lege.

La data de 25 aprilie 2007, s-a depus la dosar o cerere completatoare formulată de către A.C., T.A., O.C., E.A.Ş. şi O.V. prin care au solicitat să se ia act de faptul că înţeleg să-şi însuşească acţiunea iniţială şi, în completarea cererii introductive, au solicitat instanţei ca, în subsidiar, în situaţia în care se va considera că adresa de răspuns emisă de către pârâtă nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de lege, să o oblige pe aceasta la emiterea unei dispoziţii motivate de restituire în natură a imobilului în termen de 60 zile de la pronunţarea hotărârii.

La data de 28 august 2007, s-a depus la dosar o cerere de intervenţie principală formulată de către numitul T.M., în nume propriu şi pentru sora sa, T.P.M., în calitate de moştenitori ai lui T.V.. Cererea a fost admisă în principiu prin încheierea din 26 noiembrie 2007.

Prin sentinţa civilă nr, 885 din 22 iunie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a IlI-a civilă, a admis contestaţia şi cererile de intervenţie şi a obligat pârâta sa emită în favoarea reclamanţilor decizie de restituire în natură a imobilului situat în Bucureşti, sector 1, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză întocmit de expert I.N., teren în suprafaţă de 8.598,78 mp rezultată din măsurători şi construcţia de pe aceasta.

Împotriva acestei sentinţe, la data de 19 august 2009, a declarat apel pârâta U.A.P.R., care a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, la data de 14 septembrie 2009.

La data de 04 februarie 2010, intimatul-reclamant O.V., O.C., D.L., S.E. T., T.A., S.P.V., A.C. şi intimata intervenientă T.P.M. au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea apelului ca nefondat.

În motivare, au arătat că hotărârea judecătorească, pronunţată într-o acţiune în revendicare de drept comun, nu se bucură de puterea lucrului judecat în raport cu hotărârea judecătorească pronunţată într-o contestaţie promovată conform Legii speciale de reparaţie nr. 10/2001.

La data de 09 februarie 2010 a depus întâmpinare şi intimata-recfamantă B.E., prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat

În motivare, a învederat, cu privire la autoritatea de lucru judecat invocată de apelanta pârâtă, că aceasta nu putea dobândi şi nici nu a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului revendicat, iar Decizia civilă nr. 34 din 29 ianuarie 2002 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti nu are autoritate de lucru judecat faţă de această acţiune, pentru că este pronunţată într-o procedură specială.

Astfel, întreaga teorie a autorităţii de lucru judecat făcută de apelanta-pârâtă este înlăturată expres de dispoziţiile fostului art. 47 din Legea nr. 10/2001.

Prin urmare, prin voinţa legii, decizia civilă menţionată nu prezintă autoritate de lucru judecat pentru prezenta acţiune.

La data de 02 martie 2010 a formulat apel şi intervenientui T.M., care nu a fost motivat.

Prin Decizia civilă nr. 470/A din 16 septembrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IIl-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins ca nefondat apelul formulat de apelanta pârâtă; a respins ca tardiv formulat apelul declarat de apelantul intervenient T.M.; a menţinut ca legală şi temeinică sentinţa civilă apelată; a luat. act că nu se solicită, cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, ia data de 06 decembrie 2010, a declarat recurs pârâta U.A.P.R., iar la data de 03 ianuarie 2011 a declarat recurs intervenientui T.M., cererile acestora fiind înregistrate la 25 ianuarie 2011 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.

Prin Decizia nr. 7957 din 09 noiembrie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a admis recursid declarat depărată împotriva Deciziei civile nr. 470/A din 16 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a lll-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, pe care a casat-o şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe; a constatat nul recursul declarat de intervenienttă T.M. împotriva aceleiaşi decizii.

Cauza a fost reînregistrată, la data de 23 februarie 2012, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, sub nr. 13962/3/2007*.

La termenul din data de 23 februarie 2012, apelanta-pârâtă a depus o cerere intitulată motive de apel de ordine publică şi argumente suplimentare în susţinerea apelului său.

I. Astfel, apelanta-pârâtă a invocat nulitatea cererii de intervenţie în interes propriu formulate de către T.M. şi. T.M.

Prima instanţă de judecată a admis, prin sentinţa apelată, şi „cererile de intervenţie" formulate de către T.M. şi T.M., deşi „cererea de includere în cauză" depusă la dosarul cauzei de către T.M., în nume propriu şi în numele surorii sale, era nulă.

Solicitarea lui T.M. a fost doar aceea de a fi citat într-un dosar în care nu este parte pentru a putea să îşi contureze, după studierea dosarului, o poziţie în raport cu existenţa sa.

Cererea de „includere în cauză" nu exprima nici măcar intenţia autorului de a formula pretenţii proprii în acest dosar. Cu atât mai puţin poate fi vorba despre o identificare a unor asemenea pretenţii, a persoanelor împotriva cărora ele ar fi îndreptate şi despre o expunere a argumentelor care le susţin.

II. Excepţia tardivităţii contestaţiei formulate de către intimaţii D.L., T.A., E.A.Ş., B.E., S.P.V., A.C., O.C., O.V., T.M. şi T.M.

1. Cererea de chemare în judecată este tardivă întrucât a fost semnată şi înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti de către o persoană care nu fusese împuternicită în acest sens de către intimaţi, iar ratificarea, de către intimaţi, a semnării şi înregistrării acţiunii a intervenit după expirarea termenului de decădere de declarare a contestaţiei,

1.1. Lipsa calităţii lui S.E. de reprezentant al intimaţilor.

Singura intimată care pare să fi semnat cererea de chemare în judecată personal este S.E.. Contestaţia a fost semnată în numele celorlalţi intimaţi de către S.E. - care a pretins că ar avea calitatea de mandatar al acestora în privinţa introducerii acţiunii. în realitate, semnatarul cererii nu avea o asemenea calitate. Potrivit art. 68 alin. (1) fraza 1 C. proc. civ., S.T. putea semna, şi înregistra contestaţia în numele intimaţilor numai în măsura în care beneficia de o procură oferită, în acest scop, de către aceştia - procură care trebuia consemnată într-un înscris sub semnătură legalizată.

La dosarul cauzei se regăseşte, de asemenea, declaraţia înregistrată de către E.A.Ş., la data de 29 noiembrie 2005, la registratura Primăriei Municipiului Bucureşti, prin care aceasta menţionează că nu l-a împuternicit niciodată pe S.E. să o reprezinte ca mandatar, nici la Primăria Municipiului Bucureşti şi nici la vreo altă instituţie.

1.2. Tardivitatea ratificării, de către intimaţi, a semnării şi introducerii contestaţiei de către S.E.

În condiţiile expuse, „cererea completatoare" menţionată anterior are, dacă provine de la intimaţi şi dacă au fost respectate, cu ocazia redactării sale, normele juridice referitoare la reprezentarea procesuală, natura juridică a unui act de ratificare a semnării şi înregistrării contestaţiei de către S.E.

Însă, conform art. 67 alin. (2) C. civ., „Confirmarea, ratificarea sau executarea voluntară, în forma şi epoca determinată de lege, ţine loc de renunţare în privinţa mijloacelor şi excepţiilor ce puteau fi opuse acestui act, tară a se vătăma însă drepturile persoanelor a treia".

2. Apelanta-pârâtă s-a referit, de asemenea, la tardivitatea „contestaţiei" formulate de către T.M. şi T.M.

O consecinţă a imposibilităţii ca ratificarea să afecteze drepturile terţilor este faptul că actul de ratificare îşi produce, în relaţia cu terţii, efectele doar pentru viitor, iar nu retroactiv.

III. Încălcarea, de către prima instanţă de judecată, a autorităţii lucrului judecat a sentinţei civile nr. 842/2000, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în Dosarul nr. 3375/1999, U.A.P.R. are dreptul de a se prevala de autoritatea lucrului judecat a sentinţei civile nr. 842/2000 în prezenta cauză.

IV. Încălcarea, de către prima instanţă de judecată, a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c) al Legii nr. 10/2001.

Viciul, lipsei formei autentice a donaţiei este acoperit, conform art. 1167 alin. (3) C. civ., în cazul în care moştenitorii donatorului ratifică donaţia. în urina unei astfel de ratificări, donaţia devine un act juridic valabil din punctul de vedere al formei.

V. Excepţia lipsei calităţii procesuale active a intimaţilor.

Din adresa emisă la data de 13 februarie 2008, primită de către T.M. din partea lui E.T. şi depusă la dosarul contestaţiei de către intervenient, a rezultat că intimaţii au înstrăinat drepturile succesorale către E.T.

La acelaşi termen din 23 februarie 2012, reclamanţii D.L., S.E. T., S.L.a, C.V.M., A.C., O.V., T.A., O.C. şi intervenienta T.P.M. au invocat tardivitatea motivelor de apel suplimentare.

La termenul din 26 aprilie 2012, intimata-reclamantă B.E. a solicitat să se facă aplicarea ari 243 pct. 1 C. proc. civ., iar Curtea a invocat, din oficiu, excepţia nulităţii hotărârii pronunţate pentru motivul de ordine publică, constând în lipsa capacităţii procesuale de folosinţă a intimatul ui-reclamant S.P.V.

Prin Decizia civilă nr. 20/A din 03 mai 2012, Curtea de Apei Bucureşti, secţia a IlI-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă, a anulat sentinţa apelată şi încheierile de şedinţă începând cu 15 decembrie 2008 şi a reţinut procesul spre rejudecare.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel, reţinând că reclamantul S.P.V. a decedat la data de 27 octombrie 2008, astfel cum rezultă din certificatul de moştenitor din 04 noiembrie 2008 eliberat de notar public D.M., a constatat nulitatea actelor de procedură efectuate de prima instanţă subsecvent acestui moment.

După pronunţarea deciziei intermediare, la termenul din 07 iunie 2012, instanţa a respins excepţia tardivităţii depunerii motivelor de apel suplimentare, pentru considerentele expuse în încheierea de şedinţă de la acea dată.

Curtea de apel, analizând actele şi lucrările dosarului, a reţinut următoarele:

VI. Prin actul de vânzare-eumpărare autentificat din 10 decembrie 1905 de fostul Tribunal ilfov - Secţia Notariat, V.T. a dobândit de la C.M.O.M.F., născută P.B., „un loc viran din moşia (...) Băneasa, situată în Judeţul Ilfov, plasa Dîmboviţa - Mostiştea, comuna Băneasa-Herăstrău (...) şi care loc face parte din tarlaua însemnată cu litere E şi F pe str. M. de pe platoul gării". In act s-a mai menţionat că „Locul ce se vinde se învecineşte: la Nord pe o lungime de 30,50 ml (treizecişi 50%) cu gara Mogoşoaia. La Est pe o lungime de ml 83,20 (optzecişitrei şi 20%) cu str. M. La sud pe o lungime de ml 30 m (treizeci) cu locul D.M. La Vest pe o lungime de 176,80 m (şaptezecişişase şi 80%) cu proprietatea Dr. C.S., suprafaţa este de 2.400 mp".

Prin sentinţa civilă nr. 1657 din 17 noiembrie 1933, pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia I-a civilă, în Dosarul nr. 6651/1932, s-a constatat că de pe urma defunctului V.T. au rămas ca moştenitori soţia sa, V.T., şi opt copii, anume: L.T., I.T., M.T., A.T., A.S.O., D.T., V.T. şi N.T. De asemenea, s-a constatat că masa succesorală se compune, între altele, dintr-un imobil lângă gara Mogoşoaia, teren şi clădiri în care funcţionează Fabrica de Oţet „Mogoşoaia" - V.T. Potrivit certificatului de calitate din 25 februarie 2004, eliberat de notar public Popper Constanţa, la data de 07 iulie 1946 a decedat T.V., rămânând ca moştenitori de pe urma acesteia; T.L., T.I., T.M., S.A., S.A., T.D., B.V. şi T.N., în calitate de fii şi fiice,

Prin procesul-verbal din 04 februarie 1943 întocmit de Comisiunea pentru înfiinţarea cărţilor funciare în Bucureşti, s-a constatat că imobilul situat în str. M., compus din teren în suprafaţă de 2.600 mp şi 2 corpuri de casă, având corpul 1 din faţa 4 camere, 1 antreu şi 3 săli mari - depozit, iar la etaj 5 camere şi dependinţe, corpul II din fund parter cu 2 camere, aparţinea moştenitorilor iui T.V., decedat în 1930.

2. Prin contractul de donaţie încheiat la data de 01 septembrie 1959, L.T., I.T., dr. M.T., A.S., născută T., A.S., născută T., ing. D.T., V.B., născută T. şi ing. N.T. au donat Fondului Plastic din R.P.R. imobilul situat în Bucureşti, str. M. (fostă M.), Raionul Stalin, în suprafaţă de 2.400 mp, împreună cu construcţiile existente prevăzute în schiţa de plan anexată. S-a arătat că imobilul a fost dobândit prin succesiune de la tatăl lor, care a dobândit terenul prin actul de vânzare-cumpărare autentificat ia 10 decembrie 1905 şi a ridicat construcţiile de pe acesta. S-a mai menţionat că „imobilul şi construcţiile descrise mai sus, au următoarele vecinătăţi actuale: la Est cu str. M. (fostă M.); la Vest cu terenul Casei Scînteii; la Nord cu Gara Băneasa şi la Sud cu proprietatea I.V". Totodată, s-a stipulat că s-a rezervat donatorului dr, M.T. dreptul de abitatiune asupra unui apartament. Schiţele semnate de donatari, cuprind planul parterului şi planul etajului, fiind marcate 4 camere folosite de coproprietarul dr. M.T. şi de toleraţii, acestuia.

Cu procura autentificată din 15 septembrie 1959 de fostul Notariat de Stat Principal Regiunea Constanţa, T.D. l-a împuternicit pe fratele său T.L. ca în numele său şi pentru sine să doneze Fondului Plastic din R.P.R. drepturile sale indivize de 1/8 din imobilul situat în Bucureşti, raionul L.V. Stalin, imobil compus din teren în suprafaţă totală de 2.500 mp şi construcţii. S-a arătat că mandatarul va putea să facă toate formalităţile cerute la autentificarea actului de donaţie, va putea semna şi face tot ce e necesar pentru aducerea ia îndeplinire a mandatului.

Din adresa din 24 mai 2000 emisă de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti - Biroul de Carte Funciară reiese din 03 noiembrie 1959 a fost trecut în Registrul de transcripţiuni al fostului Tribunal Raion L.V. Stalin actul de donaţie în discuţie.

3.1. Potrivit certificatului de moştenitor din 12 ianuarie 1971, eiiberat de fostul Notariat de Stat sector 1 Bucureşti, la data de 10 august 1970 a decedat T.L., rămânând ca succesori de pe urma acestuia: T.J. - soţie, N.M.V. - fiica şi T.L.T. - fiu. Conform certificatului de moştenitor din 03 octombrie 1978, eiiberat de fostul Notariat de Stat Sector 1 Bucureşti, la data de 02 septembrie 1978 a decedat T.J., rămânând ca succesor de pe urma acesteia T.L.T. - fiu, în timp ce N.M.V. - fiică - a rămas străină de succesiune.

II. Potrivit certificatului de moştenitor din 24 februarie 1993 eliberat de fostul Notariat de Stat sector 1 Bucureşti, la data de 09 ianuarie 1976 a decedat T.L., rămânând ca succesoare de pe urma acestuia T.I.T. - soţie şi legatară universală, iar la data de 25 ianuarie 1993 a decedat şi T. Ioana Traiana, rămânând ca succesoare de pe urma acesteia E.A.Ş. - legatară universală.

III. Conform certificatului de moştenitor din 21 august 1975 eliberat de fostul Notariat de Stat Sector 1 Bucureşti, la data de 07 aprilie 1975 a decedat T.M., rămânând ca succesori de pe urma acestuia: T.D. - soţie, S.A. - soră, S.A. - soră. B.V. - soră, T. Letiţia - nepoată de frate predecedat, reprezentând pe tatăl său, T.N., N.M.V. şi T.L.T. - ambii nepoţi de frate predecedat, reprezentând pe tatăl lor, T.L. Potrivit certificatului de moştenitor din 23 martie 2000 eliberat de notar public L.D., la data de 17 martie 1999 a decedat T. P.D., rămânând ca succesori de pe urma acesteia: O.G.A. - fiică şi A.G.C.

IV. Conform certificatului de moştenitor din 10 ianuarie 1984 eliberat de fostul Notariat de Stat Judeţul Dâmboviţa, la data de 02 ianuarie 1984 a decedat S.A., rămânând ca succesoare de pe urma acesteia T.A. - fiică, în timp ce S.P.V. a renunţat la succesiune.

V. Potrivit certificatului de moştenitor din 12 martie 1981 eliberat de fostul Notariat de Stat sector 1 Bucureşti, la data de 12 ianuarie 1981 a decedat S.A., rămânând ca succesoare de pe urma acesteia S.E. T. - fiică.

VI. Conform certificatului de moştenitor din 1 aprilie 2000 eliberat de notar public l.M., la data de 23 martie 1975 a decedat T.D., rămânând ca succesoare de pe urma acestuia S.E. - nepoată de soră, în timp ce T.L.T. - nepot de frate, D.L. - nepoată de frate, T.A. -nepoată de soră şi S.P.V. - nepot de soră au rămas străini de succesiune prin neacceptare conform art. 700 C. civ.

VII. Potrivit certificatului de moştenitor din 06 aprilie 2000 eliberat de notar public E.E., la data de 27 aprilie 1985 a decedat B.V., rămânând ca succesoare de pe urma acesteia S.E. (născută T.) - nepoată de soră.

VIII. Conform certificatului de moştenitor din 07 ianuarie 1972 eliberat de fostul Notariat de Stat sector 1 Bucureşti, la data de 06 decembrie 1971 a decedat T.N., rămânând ca succesori de pe urma acestuia: T.N. - soţie şi T.L. - fiică. Potrivit certificatului de moştenitor din 25 iunie 1985 eliberat de fostul Notariat de Stat sector 2 Bucureşti, la data de 08 noiembrie 1984 a decedat T.L., rămânând ca succesoare de pe urma acesteia D.L. - fiică.

4. Prin notificarea adresată Primăriei Municipiului Bucureşti, din 13 iulie 2001 prin B.E.J., E.S.P, D.L., S.E. T., T. L.T., T.A., O.A., A.C. şi E.A.Ş. au solicitat restituirea în natură a imobilului compus din construcţii - în stare de ruină - şi teren în suprafaţă de 2.627 mp, situat în sector 1. Prin dispoziţia din 14 decembrie 2006, Primăria Municipiului Bucureşti a declinat competenţa de soluţionare a notificării către U.A.P.R. Cu adresa din 10 ianuarie 2007, Primăria Municipiului Bucureşti a înaintat U.A.P. din România dispoziţia şi actele care au stat la baza emiterii acesteia.

Totodată, prin notificarea adresată U.A.P., trimisă din 17 iulie 2001 prin B.EJ., E. ;și P., aceiaşi notificatori au solicitat restituirea în natură a imobilului compus din construcţii - în stare de ruină - şi teren în suprafaţă de 2.647 mp, situat în str. M., sector 1.

De asemenea, prin notificarea înregistrată la Primăria Municipiului Bucureşti din 23 februarie 2005, S.P.V. a solicitat, în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 247/2005, retrocedarea în natură a terenului situat în Bucureşti, str. M. (fostă M.), sector 1, asupra căruia este coproprietar împreună cu D.L., S.E. T., T. L.T., T.A., O.A., A.C. şi E.A.Ş.

Conform certificatului de moştenitor din 14 mai 2003 eliberat de notar public C.L.S., la data de 31 decembrie 2002 a decedat T.L.T., rămânând ca succesori de pe urma acestuia: T.M. - fiu, B.E. - fiică şi T.P.M. - fiică.

Potrivit certificatului de moştenitor din 14 iulie 2005 eliberat de notar public P.A.A., la data de 03 iulie 2005 a decedat O.A., rămânând ca succesori de pe urma acesteia; O.V. - soţ şi O.C. - fiu.

5. Prin adresa intitulată „Răspunsul, din 20 martie 2007, destinată generic „moştenitorilor donatorului V.T.", U.A.P.R. a arătat că instituţia deţine acest imobil, în temeiul actului de donaţie, încă din anul 1959, că bunul a intrat în patrimoniul său, fiind înregistrat în evidenţele sale contabile şi în cele ale organelor fiscale, plătind taxele şi impozitele cuvenite, că bunul a fost înregistrat în Registrul de transcripţiuni imobiliare, că în prezent sunt pe rolul instanţelor judecătoreşti Dosarele civile: - nr. 4161/1/2002 având ca obiect revendicare imobiliară, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, suspendat în iunie 2006; - nr. 1300/3/2003, având ca obiect anularea actului de donaţie, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, precum şi că aspectele juridice semnalate în petiţii urmează să fie soluţionate de instanţele judecătoreşti.

Este de menţionat că, prin sentinţa civilă nr. 842 din 07 decembrie 2000 pronunţată în Dosarul nr. 3375/1999, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ, a admis excepţia dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra imobilului situat în Bucureşti, sectorul 1, invocată de pârâta U.A.P.R. şi în consecinţă a respins acţiunea în revendicare formulată de reclamanţii D.L., S.E. T., T.T. şi T.A. împotriva pârâţilor Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi U.A.P.R., cererea de intervenţie în interes propriu şi în interesul reclamanţilor formulată de E.A.Ş. şi cererile de intervenţie forţată ale întervenienţilor N.M., O.A. şi A.C. Prin Decizia civilă nr. 34 din 29 ianuarie 2002 pronunţată în Dosarul nr. 917/2001, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins ca nefondate apelurile formulate de reclamanţi şi intervenienti. Prin încheierea din 17 iunie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 2009/2002, fosta Curte Supremă de Justiţie, secţia civilă, a suspendat judecarea recursului declarat împotriva acestei decizii, constatând incidente în cauză prevederile art. 47 din Legea nr. 10/2001.

De asemenea, potrivit informaţiilor din sistemul informatizat Ecris. prin încheierea din 20 mai 2008 pronunţată în Dosarul nr. 1300/3/2003, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a suspendat judecata cauzei până la soluţionarea irevocabilă a Dosarului nr. 13962/3/2007 al Tribunalului Bucureşti, conform art. 244 pct. 1 C. proc. civ.

6. La data de 02 aprilie 2007, intervenientul T.M. a depus la dosar două scrisori care i-ar fi fost adresate Ia 13 februarie 2008 şi 19 martie 2008 de T.E., prin care îl informa că a cumpărat dreptul litigios ce face obiectul Dosarului nr. 13962/3/2007 al Tribunalului Bucureşti, secţia a Ill-a civilă, de la o parte din rudele sale, care sunt reprezentate în. proces de către „S. & Asociaţii".

Prin notele scrise depuse la termenul din 7 iunie 2012, reclamanţii D.L., S.V., S.L., C.V.M., A.C., O.V., T.A., O.C. şi intervenienta T.P.M. au negat existenţa unei asemenea operaţiuni, ceea ce a tăcut inutilă administrarea unui interogatoriu care să tinda la lămurirea aceluiaşi aspect, părţile exprimându-şi astfel poziţia cu privire la încheierea contractului de cesiune, iar nu refuzând sa răspundă.

Nu rezultă dacă ar fi fost vorba de un înscris sub semnătură privată sau autentic, în ipoteza a doua la ce birou notarial ar fi fost autentificată cesiunea, astfel că instanţa nu a putut face alte demersuri.

7. Prin cererea înregistrată din 10 martie 1993 la U.A.P., S.V., membru al Uniunii, a solicitat o copie a actului de donaţie, arătând că nu îl interesează donaţia în sine, asupra căreia nu are niciun drept, copia fhndu-i necesară pentru revendicarea unui aît teren, aflat în curtea fostei Case a Scânteii, legat de aceeaşi proprietate.

Prin cererea înregistrată din 19 octombrie 1993 la U.A.P., L.T.T., L.T., T.A., S.V. şi E.S.T. au solicitat, în calitate de fii ai donatorilor clădirii din str. M., restituirea diferenţei de teren dintre 2.400 mp, obiectul actului de donaţiune, şi 4.744 mp, înscrişi la cadastru ca proprietate a familiei T.

În referatul întocmit la data de 4 noiembrie 1993 de Şeful Departamentului Organizare din cadrul U.A.P. în legătură cu situaţia proprietăţii din str. M., acesta a menţionat că, potrivit actului de donaţie, terenul în suprafaţă de 2.400 mp avea configuraţia unui dreptunghi cu lungimea de 80 m şi lăţimea de 30 m, cu următoarele vecinătăţi: strada M. (fosta M.), C.F.R., Casa Scânteii şi o proprietate particulară; lungimea de 80 m reprezintă distanţa dintre proprietatea particulară şi domeniul C.F.R. (respectiv latura dinspre str. M. a proprietăţii U.A.P.), iar lăţimea de 30 m. pe cea dintre strada M. şi partea de teren ce aparţine Casei Scânteii; la data întocmirii referatului, terenul nu mai are aceleaşi vecinătăţi eu cele iniţiale, între timp realizându-se Bd. Poligrafiei, astfel că lungimea terenului s-a redus de la 80 m. la 50 m.; în consecinţă, terenul pe care se află construcţia are o suprafaţă de numai 1.500 mp, respectiv lungimea de 50 m. şi lăţimea de 30 m., noile vecinătăţi fiind str. M. (fostă M. - la faţada clădirii), Bd. P., Casa Scânteii şi proprietatea particulară; limita terenului U.A.P. dinspre Casa Scânteii nu este marcată cu nimic (gard, alte amenajări etc).

Cu adresa din 22 decembrie 1993, U.A.P. a răspuns solicitanţilor că pe baza contractului de donaţie a intrat în patrimoniul său un teren în suprafaţă de 2.400 mp, că această suprafaţă a fost redusă prin construirea B-dlui P. la 1.500 mp, şi că suprafaţa care depăşeşte cei 2.400 mp, în prezent 1.500 mp, nu este înscrisă în patrimoniul sau cu niciun titlu, astfel că nu o poate restitui.

8.I. Prin Decretul fostului Prezidiu al M.A.N. a R.P.R. nr. 266/1950, U.A.P. din R.P.R. a fost recunoscută ca persoană juridică de utilitate publică (art. 1), s-a prevăzut ca funcţionează în conformitate cu statutul adoptat la data de 20 octombrie 1950 de conferinţa artiştilor plastici (art. 2) şi că Sindicatul Artelor Frumoase din Bucureşti şi sindicatele mixte de artişti plastici din provincie se dizolvă, iar patrimoniul lor trece asupra U.A.P. din R.P.R.. Conform Statutului, U.A.P. din R.P.R. era organizaţia obştească unică, întemeiată prin participarea liber consimţită a artiştilor: pictori, sculptori, graficieni, decoratori, scenografi şi critici de artă şi care promova arta plastică care contribuie prin conţinutul de idei şi prin înalta valoare artistică la lupta poporului nostru pentru construirea socialismului, pentru pace şi progres sociale în lume (art. 1). Potrivit art, 31, pe lângă U.A.P. funcţionează Fondul Plastic, având drept scop crearea condiţiilor necesare desfăşurării muncii de creaţie, îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale artiştilor plastici, stimularea creaţiei, apărarea şi valorificarea dreptului de autor.

Prin Decretul fostului Prezidiu al M.A.N. a R.P.R. nr. 294/1954 - modificat prin Decretul nr. 333/1958 - pentru organizarea şi funcţionarea Fondului Plastic din România, s-a prevăzut că acesta funcţionează pe lângă U.A.P.R. şi sub supravegherea şi controlul Ministerului învăţământului şi că este persoană juridică. Potrivit art 3 lit. c), acesta înfiinţează şi organizează întreprinderi productive pentru fabricarea inventarului şi materialelor de producţie necesare practicării artelor plastice şi pentru realizarea de venituri. Totodată, a fost abrogat Decretul nr. 343/1949 pentru organizarea şi funcţionarea Fondului Plastic al pictorilor şi sculptorilor din R.P.R.

Potrivit Regulamentului de organizare şi funcţionare, Combinatul Fondului Plastic este întreprindere economică, proprietate a U.A.P., înfiinţată în baza Deciziilor Fondului Plastic din 29 decembrie 1952 şi din 3 decembrie 1954.

II. Prin Decizia nr. 12297 din 1 septembrie 1959, preşedintele Comitetului de Conducere al Fondului Plastic din R.P.R. a transmis în folosinţă gratuită şi fără termen, C.F.P., „imobilul cu constracţiunile existente, situate în Bucureşti, Raionul Stalin, donat Fondului Plastic din R.P.R. de către moştenitorii V.T. prin. actul de donaţie intervenit între aceştia şi Fondul Plastic din R.P.R. la data de 1 septembrie 1959".

Prin procesul-verbal încheiat la data de 30 septembrie 1959, Baza de Aprovizionare D.F.R.N.A. - în lichidare, care deţinea imobilul în baza unui contract de închiriere încheiat cu moştenitorii defunctului V.T., vizat la data de 15 iulie 1955, a predat imobilul Fondului Plastic din R.P.R.

Prin procesul-verbal din 16 februarie 1989, Combinatul Fondului Plastic, în calitate de administrator, a predat corpul de construcţie din str. M., U.A.P., proprietara de drept a imobilului.

Prin Decizia nr. 260 din 6 septembrie 1991, preşedintele U.A.P. din România a dispus reîntregirea dreptului de proprietate al U.A.P., în calitate de continuator juridic al Fondului Plastic prin retrocedarea atribuţiilor de folosinţă asupra imobilului -teren şi construcţii - situat în Bucureşti, sector 1, arătându-se că a fost avut în vedere procesul verbal sus menţionat.

III. Ca urmare a cererii adresate de U.A.P. - Fondul Plastic din R.S.R., a fost emisă autorizaţia de executare lucrări din 4 mai 1966 de către fostul Sfat Popular al Oraşului Bucureşti, prin care a fost autorizat Combinatul Fondului Plastic să execute o serie de lucrări - montaj instalaţii - la imobilul situat în Bucureşti, Prel. Străzii G.B., Raionul 30 Decembrie.

Cu adresa din 29 noiembrie 1968, Fondul Plastic din R.S.R. a solicitat Consiliului Municipiului Bucureşti - Secţiunea de Sistematizare şi Arhitectură prelungirea valabilităţii autorizaţiei pânâ la 31 decembrie 1969, întrucât s-a constatat ca spaţiile proiectate în noua construcţie a C.F.P. nu corespund noului flux tehnologic, iar utilajele sunt uzate atât fizic, cât şi moral, racându-se precizarea că forul său tutelar, U.A.P. a recomandat să se treacă la executarea unor planşee intermediare în halele de producţie. In adresă s-a menţionat că Fondul Plastic construieşte pentru întreprinderea sa economică un combinat industrial, amplasat în spatele Casei Scînteii.

Cu adresa din 29 noiembrie 1968, Fondul Plastic din R.S.R. a solicitat Consiliului Popular al Municipiului Bucureşti - Secţiunea de Sistematizare şi Arhitectură aprobarea unei noi valori a lucrării. în adresă s-a menţionat că U.A.P. din R.S.R. construieşte pentru întreprinderea sa economică un combinat de producţie industrială, denumit „Combinatul Fondului Plastic" - Străuleşti.

Prin adresa din 15 decembrie 1977, U.A.P. a solicitat C.F.P., având în vedere că imobilul din str. M. se află în inventarul şi administrarea sa de peste 20 de ani, să efectueze, de urgenţă, reparaţiile la acoperiş, urmând ca ulterior să i se stabilească o nouă destinaţie.

La data de 11 august 1979, ca urmare a cutremurului din 4 martie 1977, s-a întocmit de către I.P. „C." Bucureşti o temă de proiectare pentru imobilul din str. M., proprietatea U.A.P. din R.S.R. şi dat spre folosinţă întreprinderii economice pe care o tutelează, Combinatul Fondului Plastic, prin care s-a arătat că în spaţiile acestui imobil, la parter, a funcţionat până în anul 1977 atelierul de ciopîitorie în piatră al C.F.P., iar la etajul 1 încăperile au fost date în folosinţă unor locatari cu contracte de închiriere şi că la momentul întocmirii proiectului toate activităţile productive ale atelierului de ciopîitorie au fost mutate în localul nou al C.F.P., spaţiile respective fiind dezafectate, celelalte încăperi fiind încă ocupate de locatari, aceasta provizoriu până la rezolvarea unor probleme interne. Proiectul a fost aprobat ulterior de U.A.P. pe baza unui memoriu justificativ. La. data de 26 decembrie 1979, I.P. „C." a emis o factură pe numele U.A.P., iar la data de 28 ianuarie 1980 s-a constatat terminarea lucrărilor ce au tăcut obiectul contractului de proiectare.

Printr-o cerere adresată Secretarului de Stat al Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste din 22 aprilie 1980, U.A.P., arătând că urmează să amenajeze în imobilul proprietatea sa din str. M. ateliere de creaţie artistică, a solicitat aprobarea necesarului de combustibil lichid. Cererea a fost respinsă, conform adresei din 29 septembrie 1980 emise de C.P.A.C.C. de C.E.E.T.

Potrivit adreselor din 13 septembrie 1982, conducerea U.A.P. a aprobat să se repartizeze lui S.L. parcul aflat la extremitatea curţii din str. M. împreună eu magazia construită în perimetrul acelui parc, urmând ca între acesta şi Combinatul Fondului Plastic să se încheie un contract de închiriere.

La data de 23 ianuarie 1984, Combinatul Fondului Plastic a emis facturile, pentru chirie şi alte utilităţi pe trimestrele I şi IV din anul 1983, pentru diverse părţi din imobil, pentru T.D., S.L. (salariat C.F.P.), M.C., M.S. (salariat C.F.P.) şi I.R.

Printr-o cerere adresată Administraţiei Financiare sector 1 din 15 septembrie 1984, U.A.P., în calitate de proprietar al imobilului din str. M., a solicitat eliberarea unui certificat privind valoarea de asigurare a imobilului, necesar pentru obţinerea autorizaţiei de înstrăinare a lui.

Conform adresei din 02 decembrie 2005 emise de Primăria Municipiului Bucureşti - D.E.I.C. -Serviciul Evidenţă Proprietăţi, în evidenţele cadastrale întocmite pe bază de declaraţii în anul 1986, imobilul situat în str. M., sector 1, cu teren în suprafaţă totală de 2.616 mp, din care 251 + 154 + 265 mp construcţii, a fost înscris ca proprietate de stat, cu posesor parcelă l.C.R.A.L. Herăstrău (aceleaşi date reieşind şi din adresa din 03 decembrie 1988 emisă de Primăria Municipiului Bucureşti - D.P.I. - D.E.P.), iar imobilul situat în str. T., sector 1, cu teren în suprafaţă totală de 624 mp, din care 190 mp construcţii, a fost înscris ca proprietate de stat, cu posesor parcelă l.C.R.A.L. Herăstrău. în acelaşi sens, din adresa din 13 august 1998 emisă de Primăria sectorului 1 - Serviciul Cadastru, Fond Funciar şi din adresa din 03 decembrie 1998 emisă de Primăria Municipiului Bucureşti - D.P.I. - D.E.P. reiese că în evidenţele acestor instituţii la nivelul anului 1986 la adresa str. M., sector 1, figura I.C.R.A.L. Herăstrău Nord, cu o suprafaţă de 2.616 mp, din care 770 mp construcţii.

Din situaţia de plată din 1988 emisă de Coop. „Constructorul" rezultă că a fost întocmită la solicitarea U.A.P. documentaţia tehnico-economică pentru reparaţii construcţii în str. M.

Sub nr. 37 din 9 ianuarie 1990 a fost înregistrată la Circa Financiară sector 1 declaraţia U.A.P. din R.S, România pentru stabilirea impozitului pe clădiri şi terenuri, a taxei de folosire a terenurilor proprietate de stat pe anul 1990.

La data de 04 septembrie 1990, între Institutul de proiectare „C." şi U.A.P. s-a încheiat contractul de proiectare având ca obiect „ateliere de creaţie în str. M. - studiu de amplasament".

Cu avizul din 10 octombrie 1990, Primăria Municipiului Bucureşti - Comisia de Urbanism a avizat U.A.P. amplasarea unor ateliere de creaţie şi locuinţe inclusiv în imobilul din str. M., denumit vila dr. M.

La data de 31 decembrie 1990, între U.A.P. şi arh. S.V. s-a încheiat un contract de executare de lucrări de artă plastică având ea obiect elaborarea proiectului de execuţie cu detalii pentru Complexul de ateliere de creaţie - M." La 30 ianuarie 1991 s-a întocmit şi un referat de plată a avansului privind acest contract.

Din adresa din 15 aprilie 1991 emisă de Ministerul Petrolului - C.G.M.M. reiese că U.A.P. a solicitat aprobarea alimentării cu gaze a grupului de ateliere „locuinţă" din str. M.

La data de 29 august 1991, F.D.E.B. a constatat terminarea lucrării de alimentare cu energie electrică a atelierelor de creaţie ale U.A.P. din str. M., contractul de proiectare fiind încheiat la data de 26 martie 1991.

Prin contractul de închiriere din 1 noiembrie 1991, U.A.P. a închiriat, în calitate de proprietar al imobilului din Bucureşti, str. M., o serie de spaţii artiştilor plastici M.C. şi S.L., termenul de închiriere fiind de un an.

Sub nr. 4965 din 21 ianuarie 1992 şi 104 din 7 ianuarie 1993 au fost înregistrate declaraţiile pentru stabilirea impozitului pe clădiri şi terenuri pe anii 1992, respectiv 1993, cu privire la teren taeându-se menţiunea că se datorează taxe în baza H.G. nr. 251/1991 (pentru folosirea terenurilor proprietate de stat în alte scopuri decât pentru producţia vegetală, agricola sau silvică). Sub nr. 1748 din 17 martie 1994 a fost înregistrată la Administraţia Financiară a sectorului 1 declaraţia U.A.P. pentru stabilirea impozitului pe clădiri şi terenuri a taxei de folosire a terenurilor proprietate de stat pe anul 1994.

Prin Decizia nr. 57 din 10 august 1994, preşedintele U.A.P. din România a dispus constituirea comisiei pentru stabilirea şi evaluarea unor terenuri, între care şi cel aflat în str. M. - în proprietate.

Dintr-o adresă trimisă de U.A.P., U.M. X reiese că în anul 1997 a avut loc un incendiu la un atelier de creaţie din imobilul situat în str. M.

IV. Potrivit adresei din 21 martie 2002 emise de D.I.T.L. sector 1 Bucureşti, în temeiul procesului verbal din 19 august 1952 au figurat ca titulari de rol moştenitorii lui V.T., iar prin contractul de donaţie din 02 decembrie 1959, aceştia l-au donat Fondului Plastic din R.P.R., pentru perioada 1959-1995 nu deţine date, iar din data de 31 decembrie 1995 figurează ca titular de rol U.A.P.R.. Parte din informaţii reies şi din adresa emisă de Administraţia Financiară sector 1 aflată în Dosarul nr. 3375/1994, răspuns la adresa Judecătoria sectorului 1 Bucureşti emisă în Dosarul nr. 16490/1997 şi din adresa Direcţiei de Impozite şi Taxe Locale sector 1 Bucureşti emise la solicitarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în Dosarul nr. 917/2001.

V. Conform notei de reconstituire întocmite de Primăria Municipiului Bucureşti - Serviciul Cadastru Edilitar Imobiliar martie 2006, reconstituindu-se fostul amplasament al imobilului notificat pornind de la planul din 1957, actualizat parţial în anii 1965, 1977 şi 1986, din baza de date şi de la procesul verbal de C.F. din 1940, s-a constatat că suprafaţa lui din baza de date este de 2.526 mp şi este afectat parţial de elemente de sistematizare: suprafaţa S.I. de 1.670 mp reprezintă o secţiune din actualul nr. poştal din str. M. (fostă str. M.); suprafaţa S2 de cea. 577 mp reprezintă stradă, carosabil şi trotuar, iar suprafaţa 83 de cea. 279 mp reprezintă o secţiune din actualul nr. poştal str. T. - temn liber.

De asemenea, în adresa din 18 ianuarie 2006 emisă de Primăria Municipiului Bucureşti - D.E.I.C. -Serviciul Evidenţă Proprietăţi s-a arătat că raportul de expertiză topo-cadastrală extrajudiciară întocmit de mg. O.G. în data de 01 octombrie 2001, anexat la dosarul administrativ, nu reconstituie terenul ce face obiectul procesului verbal de C.F. din 1940, ci marchează actualul amplasament cu adresa poştală str. M.

Pornind de la declaraţia părţilor din timpul expertizei care au căzut de acord că partea de sud a imobilului şi-a păstrat poziţia de-a lungul timpului, de la un plan al Municipiului Bucureşti, întocmit în anul 1939 de generalul C.T., la scara 1 : 15.000 (din care rezultă că la acel moment nu exista str. T.) şi de la dimensiunile şi vecinătăţile menţionate în actul de vânzare cumpărare din 10 decembrie 1905, expertul specialitatea topografie D.C. a identificat prin raportul depus la data de 3 octombrie 2012 terenul în litigiu.

Potrivit adresei din 12 decembrie 2012 emise de Primăria Municipiului Bucureşti - Direcţia Patrimoniu - Serviciul Cadastru, în legătură cu istoricul denumirii str. T., la nivelul anului 1964, conform Deciziei Sfatului Popular al Capitalei nr. 106 din 11 ianuarie 1964 s-a atribuit denumirea de Bd. P. arterei nou create din Raionul 30 Decembrie şi Raionul Griviţa Roşie, care începe din Piaţa Scînteii (actuală Piaţa Presei Libere), traversează linia C.F.R. Bucureşti - Constanţa şi se termină în câmp, iar Ia nivelul anului 1980 conform Deciziei Consiliului Popular al Municipiului Bucureşti nr. 15 din 07 ianuarie 1980 s-a atribuit denumirea de str. T/ secţiunii din B-duI P. cuprinse între Piaţa Gării Băneasa şi B-dul. P. De asemenea, Direcţia Patrimoniu - Serviciul Cadastru a arătat că nu deţine date în legătură cu trecerea în proprietatea statului a părţii din imobil afectate în prezent de str. T şi nici cu existenţa unui decret de expropriere pentru lărgire/înfiinţare str. T.

Conform adresei din 12 decembrie 2012 emise de Primăria Municipiului Bucureşti - Direcţia Patrimoniu - Serviciul Cadastru, B-dul P. a primit această denumire prin Decizia nr. 106 din 11 ianuarie 1964 emisă de Consiliul Popular al Capitalei şi reprezenta la acea dată „artera noua ce se crea în raionul Griviţa Roşie şi Raionul 30 Decembrie"; nu deţine plan topografic de la acea dată care să definească traseul şi caracteristicile constructive / tehnice ale noului bulevard creat; potrivit planului din 1965 strada ce unea zona creşei cu str. M. şi str. Dr. M. este marcata ca B-dul P., iar imobilul din str. M. era marcat ca „Combinatul Fondului Plastic", fără a avea limite clar definite; comparând planul topografic 1/2000 din anul 1965, cu actualizările ulterioare, ultima în anul 1985, rezultă că nu au existat modificări de lăţime ale străzii în dreptul imobilului, str. M., Au fost ataşate Deciziile nr. 106 din 11 ianuarie 1964 şi din 7 ianuarie 1980.

Cu adresa din 01 februarie 2013, Primăria Municipiului Bucureşti - Direcţia Patrimoniu - Serviciul Cadastru a comunicat planurile cadastrale ale zonei din anii 1940, 1955, 1958, 1985-1997, 1989-1990. Planul cadastral din 1940 a fost comunicat şi de Serviciul Municipiului Bucureşti ai Arhivelor Naţionale cu adresa din 01 martie 2013.

La termenul din 07 februarie 2013, U.A.P. a comunicat că nu deţine acte cu privire la schimbarea amplasamentului, eventuale lărgiri sau îngustări privind str. T.

Potrivit adresei din 09 aprilie 2013 emisă de Primăria Municipiului Bucureşti - Direcţia Patrimoniu - Serviciul Cadastru, str. T. reprezenta înainte şi la nivelul anului 1940 zonă C.F.R., în procesul verbal de C.F. din 1940 nefiind marcată ca stradă cu denumire.

Cu adresa din 17 mai 2013, Serviciul Municipiului Bucureşti al Arhivelor Naţionale a comunicat şi planurile cadastrale, verificat în 1946.

Studiind toate documentele depuse la dosar, la data de 04 septembrie 2013, expertul D.C. a întocmit un supliment la raportul de expertiză, indicând două variante de identificare a terenului: 1. prima porneşte de la premisa că terenul donat avea dimensiunile conform actului de vânzare din 10 decembrie 1905, aceeaşi forma geometrică regăsindu-se şi în extrasul de plan cadastral al C.F., care însoţeşte procesul verbal din 4 februarie 1943; 2. a doua porneşte de la premisa că anexa nr. 2 la adresa din 01 februarie 2013 reprezintă planul topografic la nivelul anului 1958, astfel că la data încheierii donaţiei Bd. P. era deja amenajat; suprafaţa donată era la 1 septembrie 1959 de 2.400 mp şi dacă în partea de sud limita de proprietate a rămas aceeaşi de-a lungul timpului, terenul avea la nord ca limita Bd. P. iar la est str. M., pentru a cuprinde suprafaţa de 2.400 mp, nu se putea extinde decât către vest.

VI. Prin raportul de expertiză specialitatea construcţii depus la 09 august 2012, expertul S.l. a identificat construcţiile situate pe terenul în litigiu constatând, pe lângă cele două corpuri de clădire menţionate în actele vechi de proprietate, şi existenţa unor construcţii noi: 1. încăpere cu destinaţia de fierărie, situată pe frontonul clădirii vechi existente orientat spre str. T. faţadei; 2. aplecătoare, situată pe frontonul clădirii vechi existente orientat spre str. T.; 3. magazie cu structură metalică având dimensiunile de 6 m x 3 m; 4. latrină din cărămidă; 5. depozit din carburanţi -construcţie din beton armat, semiîngropată. Răspunzând la data de 10 octombrie 2012 la obiectivul suplimentar, a învederat că pentru niciuna din aceste construcţii U.A.P. nu a prezentat autorizaţii de construire, iar construcţiile menţionate la poziţiile 1-4 sunt provizorii, construite artizanal, aflate într-o stare tehnică satisfăcătoare sau rea, cu uzură de peste 60%. Potrivit punctului de vedere al expertului specialitatea topografie depus la 7 noiembrie 2012, „aplecătoarea" nu face parte din categoria construcţiilor, fiind doar o bucată de tablă. sprijinită de un stâlp de metal şi de peretele construcţiei C2 (ruină), rară pereţi, fără structură de rezistenţă, fără uşi sau ferestre. La data de 21 noiembrie 2012, refăcând raportul de expertiză întrucât intervenientul T.M. nu a fost citat la adresa indicată, expertul S.l. a şi poziţionat construcţiile pe schiţa întocmită de expertul D.C. În legătură cu acest al doilea raport, singura nemulţumire a intervenlentului, care a învederat că a primit comunicarea din partea expertului abia la data de 22 noiembrie 2012, a fost aceea că nu au fost evaluate construcţiile în starea de la data preluării, nefiind astfel vătămat. Mai mult decât atât, din anexa la raportul refăcut, care poartă ştampila oficiului poştal, cuprinzând borderoul cu scrisorile recomandate cu confirmare de primire, rezultă că acestea au fost expediate la data de 13 noiembrie 2012, fiind incidente prevederile art. 1141 alin. (4) teza a II-a C. proc. civ., aplicabile mutatis mutandis şi reclamantului (intervenientului principal), conform art. 112 alin. (3) pct. 1 teza a II-a C. proc. civ., astfel că în cazul necomunicării unui domiciliu ales în România, comunicările se fac prin scrisoare recomandată, recipisa de predare la poştă a scrisorii ţinând loc de dovadă de îndeplinire a procedurii.

0.1. Asupra excepţiei nulităţii cererii de intervenţie în interes propriu formulată de către T.M. şi T.M., curtea a reţinut că cererea depusă la data de 28 august 2007 a fost intitulată „de includere în cauză", iar solicitarea din final de a fi încunoştintati asupra cauzei spre a avea acces la dosar şi a-şi formula poziţia de justiţiabili este o consecinţă a „includerii în cauză" (urmând locuţiunii conjuncţionale „drept care")- Prin urmare, calificarea cererii în temeiul ari 84 C. proc. civ. ca fiind una de intervenţie principală, dând prioritate voinţei interne (reale) a părţilor, ca principiu general de drept civil, este corectă. în plus, la data de 21 noiembrie 2007, aceştia au solicitat expres aplicarea art. 49 C. proc. civ.

Potrivit art. 50 alin. (1) C. proc. civ. cererea de intervenţie principală trebuie să îmbrace forma prevăzută pentru cererea de chemare în judecată. în cauză însă părţile, obiectul, motivele de fapt şi drept au fost indicate, este adevărat că indirect, prin trimiterea pe care intervenienţii au facut-o, solicitând „includerea în cauză" pe aceeaşi poziţie cu reclamanţii, la elementele corespunzătoare menţionate în cererea introductivă de instanţă

Prin urmare, excepţia este nefondată.

2. Cu privire la excepţia tardivităţii contestaţiei formulate de contestatorii D.L., T.A., E.A.Ş., B.E., S.P.V., A.C., O.C., O.V. şi de intervenienţii T.M. şi T.M., curtea a avut în vedere că prima chestiune care trebuie lămurită în cauză este aceea a naturii şi efectelor juridice ale adresei intitulate „Răspuns", din 20 martie 2007 emisă de intimata U.A.P.R., respectiv dacă constituie sau nu o decizie (sau, după caz, dispoziţie motivată) de respingere a notificării, în sensul art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Intitulând actul juridic în discuţie „răspuns" faţă de Dispoziţia primarului general al. Municipiului Bucureşti din 14 decembrie 2006, petiţia moştenitorilor şi completările ulterioare acesteia şi arătând că „referitor ia aspectele juridice semnalate în petiţii (...), urmează ca acestea să fie soluţionate de instanţele judecătoreşti", unitatea deţinătoare şi-a exteriorizat, chiar dacă nu în termeni expreşi, refuzul de a dispune restituirea bunului care face obiectul notificării. Această interpretare dată manifestării de voinţă a pârâtei şi atitudinii sale se bazează pe faptul că este în mod rezonabil exclus ca singura finalitate a comunicării adresei să fie informarea notificatorilor asupra existenţei dreptului de acces la instanţă.

Ca atare, „răspunsul"' constituie un act juridic de natura celor emise în cadrul procedurii de aplicare a Legii nr. 10/2001.

Subsecvent, Curtea a reţinut că, potrivit art, 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001: „Decizia sau, după caz, dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptăţită (...) în termen de 30 de zile de la comunicare".

Or, în cauză nu s-a făcut dovada că pârâta ar fi comunicat persoanelor îndreptăţite această dispoziţie, de altfel adresată generic „moştenitorilor donatorului V.T."

Dintre notificatori, decedaseră între timp T.L.T. şi O.A., astfel că mandatul dat în chiar cuprinsul notificării, încetând în condiţiile art. 1552 pct. 3 C. civ., ar fi trebuit comunicată moştenitorilor acestora: T.M., B.E., T.P.M., respectiv O.V. şi O.C.

Dacă totuşi dispoziţia a fost primită de S.E., cu care se tăcea corespondenţa, comunicarea nu a fost valabilă în privinţa reclamanţilor A.C., O.C. (şi pentru acest motiv) şi T.A., care prin procura autentificată din 07 decembrie 2005 au revocat mandatul acestuia, aceeaşi fiind şi situaţia reclamantei E.A.Ş., care s-a adresat în acest sens Primăriei Municipiului Bucureşti prin cererea înregistrată din 29 noiembrie 2005, în aceeaşi ipoteză, comunicarea ar fi valabilă în privinţa reclamantei B.E., care l-a împuternicit să o reprezinte în faţa autorităţilor administrative competente cu procura autentificată din 15 martie 2004 de notar public C.L.S., a reclamantului S.P.V., care l-a împuternicit să îl reprezinte în faţa autorităţilor administrative competente cu procura autentificată din 16 mai 2006 de notar public E.E. şi a reclamantelor D.L. şi S.E. T., care l-au împuternicit să le reprezinte în faţa autorităţilor administrative competente cu procura autentificată din 05 martie 2007 de notar public H.L. (aceasta din urmă semnase anterior şi procura din 07 decembrie 2005).

În privinţa persoanelor cărora nu le-a fost comunicată (valabil) dispoziţia, termenul nu a început să curgă, astfel că nici nu se pune problema împlinirii lui până la data formulării contestaţiei, respectiv a intervenţiei.

În ceea ce priveşte persoanele cărora le-ar fi fost comunicată valabil dispoziţia, se constata că în cuprinsul aceloraşi procuri i-au împuternicit pe mandatarul S.E. şi să formuleze acţiuni în instanţă, respectiv cereri corespunzătoare, în cazul soluţionării nefavorabile a notificării. Prin urmare, contestaţia a fost introdusă de mandatar în mod valabil la data de 20 aprilie 2007 pe baza împuternicirii primite din partea acestora, iară a mai fi necesară o ratificare. Într-o asemenea situaţie, nu se mai poate susţine nici tardivitate ratificării, de către contestateri, a contestaţiei semnate de numitul S.E.

În consecinţă, Curtea a respins şi aceste excepţii ca nefondate.

3. Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale active, curtea a constatat, conform celor expuse anterior (pct. 1.6), că nu s-a făcut dovada că reclamanţii sau intervenienţii ar fi cesionat drepturile litigioase, declaraţia extrajudiciară a unei persoane neîncadrându-se între mijloacele de probă reglementate de art. 1169-1206 C. civ., respectiv art. 172-225 C. proc. civ.

Nici această excepţie nu a putut fi aşadar reţinută.

4. Cu privire la autoritatea de lucru judecat a Deciziei civile nr. 34 din 29 ianuarie 2002, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în Dosarul nr. 917/2001 (pct, 1.5), prin care s-a constatat ca pârâta a dobândit imobilul în litigiu prin uzucapiune, instanţa a reţinut, pe de o parte, ca, într-adevăr, hotărârile definitive au putere de lucru judecat. Puterea de lucru judecat este însă una provizorie, ceea ce înseamnă că se va consolida sau se va desfiinţa în funcţie de soluţia din recurs. De aceea, într-o asemenea situaţie, potrivit unei junsprudenţe constante şi literaturii de specialitate, instanţa în faţa căreia s-a invocat excepţia trebuie să suspende judecarea cauzei până la soluţionarea recursului. Or, în cauză, o asemenea măsură nu s-ar putea dispune pentru că ar constitui o încălcare a dreptului reclamanţilor la un proces echitabil, în condiţiile în care judecarea recursului este suspendată până la soluţionarea prezentei cauze.

Pe de altă parte, în speţă nu există autoritate de lucru judecat.

Puterea lucrului judecat, reglementata prin art. 1201 C. civ., are la baza regula că o acţiune nu poate fi judecată decât o singură dată şi că o constatare făcută printr-o hotărâre judecătorească nu trebuie să fie contrazisă de o alta, aceasta în scopul de a se realiza o administrare uniformă a justiţiei. Potrivit art. 166 C. proc. civ., pentru a ne afla în situaţia autorităţii de lucra judecat, este necesar sa exista tripla identitate cu privire la părţi, obiect şi cauză.

În privinţa identităţii de părţi şi de obiect nu se pun probleme deosebite. In schimb, cauza, care rezidă în fundamentul juridic al acţiunii şi se materializează în situaţia de fapt calificată juridic, nu este aceeaşi, pentru că invocarea uzucapiunii în cadrul procesual al unei contestaţii formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 împotriva unei decizii de respingere a notificării se analizează prin prisma unor reguli de drept diferite.

5. Astfel, deşi în speţă, conform celor expuse anterior (pct. 1.8.III), pârâta U.A.P. (prin organele sale de conducere) şi autoarea sa Fondul Plastic din România (pct. 1.8. 1 şi II) au exercitat stăpânirea materială a bunului - ceea ce constituie elementul corpus ai posesiei - prin intermediul membrilor care şi-au desfăşurat activitatea în corpurile de clădire din imobilul situat în Bucureşti, str. M., al chiriaşilor care au ocupat părţi din imobil şi al persoanelor angajate să efectueze lucrări de întreţinere şi reparaţii şi, totodată, şi-au manifestat intenţia, voinţa de a stăpâni bunul pentru sine, de a se comporta ca proprietare - ceea ce constituie elementul animus al posesiei - încheind contracte de închiriere, de execuţie lucrări de reparaţii şi înscriind imobilul în evidenţele fiscale, iar posesia nu a fost una viciată (nefiind dovedite nici violenţa, neadministrându-se proba cu martori şi nici discontinuitatea, pentru că informaţiile obţinute pe bază de declaraţii în anul 1986 sunt contrazise de celelalte înscrisuri) la dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune se opune aplicarea normei cu caracter special cuprinsă în art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001; „Imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 (...) se restituie, în natură, în condiţiile prezentei legi".

Prin ipoteză, persoana care deţine imobilul sub nume de proprietar pentru că figurează în actul de preluare (art. 24 alin. (2) din Legea nr. 10/2001) este obligată să îl restituie.

6. Trebuie astfel stabilit dacă imobilul în litigiu a fost sau nu preluat în mod abuziv.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001, intră în această categorie: „imobilele donate statului sau altor persoane juridice în baza Decretului nr. 410/1948 privind donatiunea unor întreprinderi de arte grafice, a Decretului nr. 479/1954 privitor la donaţiile tăcute statului şi altele asemenea, neîncheiate în formă autentică, precum şi imobilele donate statului sau altor persoane juridice, încheiate în forma autentică prevăzută de art. 813 C. civ., în acest din urmă caz dacă s-a admis acţiunea în anulare sau în constatarea nulităţii donaţiei printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă"

Contrar susţinerilor pârâtei, imobilul intră în prima categorie, cea a donaţiilor neautentifieate, clasificarea folosind criteriul caracterului neautentificat, respectiv autentificat al donaţiei, după cum rezultă din topografia textului de lege, iar enumerarea actelor normative este exemplificaţi vă, de vreme ce este folosită locuţiunea adverbială „şi altele", putând fi astfel vorba şi despre dreptul comun reprezentat de C. civ.

La aceeaşi concluzie se ajunge şi pe baza interpretării teleologice şi raţionale, nefiind de admis ca legiuitorul să fi exclus din sfera de aplicare a Legii nr. 10/2001 tocmai acele contracte de donaţie care, pe lângă faptul că nu respectau forma autentică, nu aveau nici măcar o aparenţă de legalitate, prin invocarea unui act normativ care ar le-ar fi scutit de la această formalitate.

Prin urmare, imobilul donat Fondului Plastic din R.P.R. prin contractul de donaţie încheiat la data de 01 septembrie 1959 (pct. 1.2) intră în categoria celor preluate în mod abuziv.

Distinct de aceste aspecte, curtea a mai reţinut că este adevărat că, după moartea donatorului, nulitatea unei donaţii pentru vicii de formă poate fi acoperită prin confirmarea, ratificarea sau executarea voluntară a donaţiei de către moştenitori (art. 1167 alin. (3) C. civ.), dacă confirmarea, ratificarea sau executarea este benevolă şi făcută în deplină cunoştinţă de cauză.

Or, cererea adresate pârâtei (pct. 1.7) de unul dintre moştenitori, prin care a arătat ca nu îl interesează imobilul donat nu demonstrează şi faptul că a cunoscut viciul de formă al acesteia, iar cererea adresată de mai mulţi moştenitori privind restituirea unui alt teren decât cel donat se află cu atât mai mult într-o asemenea situaţie.

7. Calitatea reclamanţilor şi a intervenienţilor de persoane îndreptăţite la obţinerea unor măsuri reparatorii rezultă prin raportarea situaţiei de fapt (art. 1 pct. 1-3) la dispoziţiile art. 3 alin. (1) lit. a) rap. la art. 4 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 10/2001 (acest ultim alineat fiind invocat cu referire la reclamantul S.P.V., care nu a acceptat succesiunea lui T.D. în termenul prevăzut de art. 700 C. civ.). Tot în legătură cu acest reclamant este de menţionat şi faptul că, deşi nu a formulat notificarea în termenul prevăzut de art. 21 din Legea nr. 10/2001 (în forma iniţială), nu i se poate înrăutăţi situaţia în propria contestaţie, notificarea sa nefiind respinsă ca tardivă de unitatea deţinătoare.

8. Fiind stabilit că imobilul a fost preluat abuziv de o persoană juridică (Fondului Plastic din R.P.R.) în perioada de referinţă şi ca atare este supus restituirii în baza primului articol din Legea nr. 10/2001, rămâne de identificat unitatea deţinătoare căreia îi incumbă obligaţia emiterii dispoziţiei corespunzătoare.

Deşi U.A.P., ca persoană juridică de interes public (pct. 18.1), nu este cuprinsă strict în enumerarea tăcută în art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, care are în vedere persoanele juridice de drept public (categorie distinctă conform art. 1 din Legea nr. 21/1924), nu se poate admite ca o altă entitate (persoană juridică de drept public) să emită dispoziţia privind bunul deţinut de către pârâtă, impunându-se concluzia că sintagma „persoanele juridice de drept public" a fost folosită într-un sens mai larg.

9. Referitor la identificarea terenului în litigiu curtea a avut în vedere făptuirea, într-adevăr, art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 prevede că: „în absenţa unor probe contrare, existenţa şi, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive".

Or, în speţă, întinderea dreptului de proprietate nu rezultă din contractul de donaţie (pct. 1.2.), pentru că acesta nu indică dimensiunile laturilor.

Pe de altă parte, şi dacă s~ar stabili limitele terenului preluat (în cauză donat) fie pe baza actului de preluare, fie pe baza unor elemente exterioare acestuia, existenţa unor probe contrare este de natură să înlăture această prezumţie, care are caracter relativ.

Astfel, admiţând ca donatorii ar fi înstrăinat un. teren cu configuraţia indicata de reclamanţi şi intervenienţi (suprapunându-se astfel în întregime cu terenul ocupat în prezent de către pârâtă -varianta a II-a din suplimentul la raportul de expertiză specialitatea topografie), în condiţiile în care în cuprinsul respectivului act de transmitere respectiv este indicat ca modalitate de dobândire a dreptului de proprietate actul de vânzare cumpărare încheiat de autorul lor la 10 decembrie 1905 (ceea ce exclude posibilitatea să fi dobândit ulterior o parcelă învecinată ia vest) şi. acest act vechi relevă o altă configuraţie (pct. 1.1), potrivit principiului nemo plus iuris ad aiium transferre potest quam ipse habet n\x se poate reţine ca dovedit dreptul de proprietate numai prin faptul înstrăinării, astfel că actul de donaţie din 01 septembrie 1959 nu valorează titlu de proprietate pentru aceştia, nici chiar în condiţiile derogatorii de la regimul probator prevăzute de Legea nr. 10/2001, ci ar avea semnificaţia, cel mult, că ar fi donat (în parte) bunul altuia.

Din această perspectivă, obiectul dreptului de proprietate al reclamanţilor şi intervenienţilor, dobândit pe cale succesorală de la autorul lor, T.V., este delimitat în spaţiu la est de str. M., iar întinderea spre vest din terenul stăpânit de pârâtă rezultă din lăţimea laturilor menţionate în actul de vânzare din 10 decembrie 1905 (aproximativ 30 m), ceea ce demonstrează justeţea alegerii variantei î din suplimentul la raportul de expertiză.

Pe cale de consecinţă, nu mai prezintă relevanţă data la care a fost înfiinţată efectiv str. P. (actualmente T.), aflată la limita de nord a terenului în litigiu, nemenţionată de altfel în contractul de donaţie, obiect al Deciziei nr. 106 din 11 ianuarie 1964 emise de organele de stat competente şi în legătură cu care Primăria Municipiului Bucureşti - Direcţia Patrimoniu - Serviciul Cadastral a comunicat, pe baza interpretării date aceluiaşi plan cadastral din anul 1940 de experţi diferiţi din cadrul instituţiei, concluzii contradictorii, respectiv fie că a ocupat o parte din terenul ce a aparţinut lui T.V., fie că a ocupat o zonă aparţinând C.F.R.

13. Având în vedere dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, texte de lege aplicabile prin raportare la constatările expertului specialitatea construcţii, măsura compensatorie la care sunt îndreptăţiţi reclamanţii şi intervenienţii este cea a restituirii în natură.

14. Sub un alt aspect, curtea a reţinut că soluţionarea pe fond a notificării, inclusiv în cadrul exercitării controlului judiciar, presupune prin concept îndeplinirea tuturor obligaţiilor impuse de lege în cadrul procedurilor de restituire. Odată cu substituirea în atribuţiile unităţii deţinătoare, instanţa judecătorească preia, şi îndatoririle acesteia, inclusiv stabilirea tuturor împrejurărilor de natură să producă efecte juridice.

Or, potrivit art. 27 (fost 25) alin. (1), (2) din Legea nr. 10/2001: „Dispoziţiile art. 23 sunt aplicabile şi în situaţia în care persoana juridică notificată deţine numai în parte bunurile imobile solicitate. În această situaţie persoana juridică deţinătoare va emite decizia motivată de retrocedare numai pentru partea din imobil pe care o deţine. Persoana juridică notificată va comunica persoanei îndreptăţite toate datele privind persoana fizică sau juridică deţinătoare a celeilalte părţi din imobilul solicitat". Conform art. 27.1. din Normele metodologice adoptate prin H.G. nr. 250/2007: „În cazul în care persoana juridică notificată nu deţine bunurile imobile solicitate, aceasta va proceda la direcţionarea notificării entităţii învestite cu soluţionarea acesteia, fie unitate deţinătoare a bunurilor imobile solicitate, fie entitate învestită cu soluţionarea acesteia, după caz".

Pe cale de consecinţă, curtea a directionat notificarea formulată de reclamanţi şi întervenienţi către Primăria Municipiului Bucureşti, pentru a fi soluţionată în privinţa diferenţei de teren solicitat.

Ca urmare, prin Decizia nr. 205/A din 26 septembrie 2013, Curtea de Apei Bucureşti, secţia a lII-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, evocând fondul, după anularea sentinţei:

A respins excepţia nulităţii cererii de intervenţie în interes propriu formulată de intervenientM T.M. şi T.M., ca nefondată.

A respins excepţia tardivităţii contestaţiei formulate de reclamanţii D.L., T.A., E.A.Ş., B.E., S.P.V., A.C., O.C., O.V. şi de intervenienţii T.M. şi T.M., ca nefondată.

A respins excepţia tardivităţii ratificării, de către reclamanţi, a contestaţiei semnate de numitul S.E., ca nefondată.

A respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor şi înteivenienţilor, ca nefondată

A admis, în parte, contestaţia formulată de D.L., S.E. T., decedată, a cărei calitate procesuală s-a transmis către S.V., T.A., E.A.Ş., B.E., S.P.V., decedat, a cărui calitate procesuală s-a transmis către S.L., şi către C.V.M., A.C., O.C. şi O.V. şi de intervenienţii T.M. şi T.P.M., în contradictoriu cu pârâta U.A.P.R.

A fost anulată adresa intitulată „Răspuns", din 20 martie 2007 emisă de intimata U.A.P.R.

A fost obligată pârâta U.A.P.R. să restituie în natură, către reclamanţi şi intervenienti, imobilul compus din construcţii şi teren în suprafaţă de 1.523 mp - reprezentând lotul S 1, identificat în Anexa 1 din suplimentul la expertiza tehnică întocmită de expert D.C. depus la 04 septembrie 2013 (pag. 750-754 Dosar nr. 13962/3/2007* al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a llI-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie).

A fost redirecţionată notificarea formulată de reclamanţi şi intervenienti către Primăria Municipiului Bucureşti, pentru a fi soluţionată în privinţa, diferenţei de teren solicitat

Împotriva susnumiteî hotărâri a declarat recurs pârâta U.A.P.R., criticând-o pentru nelegalitate, sens în care, după ce au expus istoricul dobândirii imobilului şi evoluţia prezentului litigiu, au susţinut, în dezvoltarea motivelor de recurs, următoarele:

1. Decizia recurată a fost data cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

l.a. - cererea de intervenţie în interes propriu, calificată ca atare de instanţă, formulată de T.M. şi T.M. nu este conformă prevederilor art. 50 alin. (1) C. proc. civ., respectiv art. 112 C. proc. civ., care instituie condiţiile de formă pe care trebuie să le îndeplinească orice cerere de chemare în judecată şi care, în speţă, nu sunt întrunite.

Cererea de „includere în cauză nu conţine niciunul dintre aceste elemente, astfel încât greşit a fost primită şi soluţionată în fond această cerere.

Art. 84 C. proc. civ. invocat de instanţă în justificarea respingerii excepţiei nulităţii cererii de intervenţie nu este aplicabil, întrucât acesta vizează doar denumirea greşită a cererii de chemare în judecată sau a căii de atac exercitate.

În speţă, însă, nu sunt îndeplinite condiţiile pe care trebuie să le respecte cererea de chemare în judecată, ceea ce determină consecinţa anulării unei atare cereri.

Aşa încât, decizia U.A.P.R. de respingere a notificării formulate de către T.M. şi T.M. a devenit inopozabilă în raporturile cu aceştia. Iar cotele-părţi din dreptul de proprietate asupra imobilului pretinse de către T.M. şi T.M. urmează să rămână în patrimoniul U.A.P.R., iar nu să profite celorlalţi coproprietari.

Art. 4 din Legea nr. 10/2001 stabileşte că:

„(1) În cazul în care restituirea este cerută de mai multe persoane îndreptăţite coproprietare ale bunului imobil solicitat, dreptul de proprietate se constată sau se stabileşte în cote-părţi ideale, potrivit dreptului comun,

(2) De prevederile prezentei legi beneficiază şi moştenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptăţite.

(3) Succesibilii care, după data de 6 martie 1945, nu au acceptat moştenirea sunt repuşi de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul prezentei legi. Cererea de restituire are valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită în temeiul prezentei legi.

(4) De cotele moştenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la cap. III profită ceilalţi moştenitori ai persoanei îndreptăţite care au dispus în termen cererea de restituire."

După cum reiese din formularea art. 4 alin. (4) al Legii, acesta are în vedere situaţia în care numai unii dintre moştenitorii persoanei deposedate în mod abuziv de un imobil au formulat cerere de restituire a imobilului respectiv în termenul prevăzut în lege, în acest caz, moştenitorii care au formulat cererea de restituire profită şi de cotele-părţi ale moştenitorilor care nu au depus această cerere cu respectarea prevederilor legale,

Situaţia dedusă judecăţii este însă una diferită. In cauză este vorba despre lipsa promovării contestaţiei, de către unii dintre moştenitorii care au formulat notificare de restituire, împotriva soluţiei de respingere a acestei notificări. In acest caz, art. 4 alin. (4) din Lege nu este aplicabil, iar consecinţa este menţinerea cotelor-părţi din dreptul de proprietate asupra imobilului pretinse de moştenitorii care nu au promovat calea de atac de către entitatea învestită cu soluţionarea notificării.

Din cuprinsul cererii rezultă că singura solicitare a autorului este cea de a fi încunoştiinţat legal asupra cauzei spre a putea avea acces în dosar şi a-şi formula poziţia de justiţiabil. Nici din această adresă şi nici din adrese ulterioare trimise de către T.M. nu reies solicitările sale de anulare a Deciziei U.A.P.R., de obţinere a restituirii imobilului şi motivarea unor asemenea solicitări.

l.b. Tardivitatea contestaţiei formulate de către reclamanţii D.L., T.A., E.A.S., B.E., S.P.V., A.C., O.C., O.V., T.M. şi T.M.

Contestaţia acestor reclamanţi este tardivă întrucât: (i) cererea de chemare în judecată a fost semnată şi înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti de către o persoană care nu fusese împuternicită în acest sens de către reclamanţi, iar (ii) ratificarea, de către reclamanţi, a semnării şi înregistrării acţiunii a intervenit după expirarea termenului de decădere de declarare a contestaţiei.

l.c. Lipsa calităţii lui S.E. de reprezentant al reclamanţilor.

Singura reclamantă care pare sa fi semnat cererea de chemare în judecată personal este S.E. Contestaţia a fost semnată în numele celorlalţi reclamanţi de către S.E. - care a pretins că ar avea calitatea de mandatar al acestora în privinţa introducerii acţiunii. în realitate, semnatarul cererii nu avea o asemenea calitate.

Potrivit art. 68 alin. (1) fraza 1 C. proc. civ., „procura pentru exerciţiul dreptului de chemare în judecată sau de reprezentare în judecată trebuie tăcută prin înscris sub semnătură legalizată".

Aşadar, S.E. putea semna şi înregistra contestaţia în numele reclamanţilor numai în măsura în care beneficia de o procură oferită, în acest scop, de către aceştia - procură care trebuia consemnată într-un înscris sub semnătură legalizată. Semnatarul contestaţiei nu a beneficiat însă de o asemenea procură, îar înscrisurile depuse la dosarul cauzei confirmă acest aspect.

Au menţionat, în acest sens, sentinţa nr. 603 din data de 29 ianuarie 2003 pronunţată de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti în Dosarul nr. 14/2003 şi Decizia nr. 287 din data de 22 aprilie 2005, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă în Dosarul nr. 1510/2003 (invocate, în acest context, ca înscrisuri doveditoare ale unei situaţii de fapt).

Ambele hotărâri au fost emise cu ocazia soluţionării, în primă instanţă şi în apel, a unei cereri de anulare a donaţiei încheiate între moştenitorii lui V.T. şi U.A.P.R., cerere semnata, în numele „reclamanţilor" D.L., S.E.T., T.L.T., T.A., O.A., A.C. şi E.A.Ş., de către S.E. Prin aceste hotărâri, ambele instanţe de judecată au constatat că S.E.:

- fusese împuternicit de către T.L.T., T.A., S.E.T. şi D.L. să îi reprezinte exclusiv în cadrul unei acţiuni în revendicarea imobilului donat;

- nu beneficia de niciun fel de împuternicire de reprezentare din pariea „reclamanţilor O.A., A.C. şi E.A.Ş.

La dosarul cauzei se regăseşte, de asemenea, declaraţia înregistrată de către E.A.Ş., la data de 29 noiembrie 2005, la registratura Primăriei Municipiului Bucureşti, prin care aceasta menţionează că nu l-a împuternicit niciodată pe S.E. să o reprezinte ca mandatar, nici la Primăria Municipiului Bucureşti şi nici la vreo altă instituţie.

Or, lipsa calităţii semnatarului contestaţiei de reprezentant al reclamanţilor a fost şi motivul care a determinat formularea unei „cereri eompletatoare'1 de către A.C., T.A., O.C., E.A.Ş. şi O.V., prin care aceştia au solicitat instanţei să ia act de faptul că înţeleg să îşi însuşească, în mod expres, conţinutul contestaţiei.

l d. Tardivitatea ratificării, de către reclamanţi, a semnării şi introducerii contestaţiei de către S.E.

În condiţiile expuse, „cererea eompletatoare" care a fost menţionată anterior are, dacă provine de la reclamanţi şi dacă au fost respectate, cu ocazia redactării sale, normele juridice referitoare la reprezentarea procesuală, natura juridică a unui act de ratificare a semnării şi înregistrării contestaţiei de către S.E.

Însă, conform art. 1167 alin. (2) C. civ., „Confirmarea, ratificarea sau executarea voluntară, în forma şi epoca determinată de lege, ţine loc de renunţare în privinţa mijloacelor şi excepţiilor ce puteau fi opuse acestui act fără a se vătăma însă drepturile persoanelor a treia.

O consecinţă a imposibilităţii ca ratificarea să afecteze drepturile terţilor este faptul că actul de ratificare îşi produce, în relaţia cu terţii, efectele doar pentru viitor, iar nu retroactiv.

Întrucât U.A.P.R. este un Iert faţă de actul unilateral al semnării şi introducerii contestaţiei efectuat de către pretinsul mandatar S.E., ratificarea acestui act de către pretinşii reprezentanţi îşi produce efecte, faţă de U.A.P.R., doar pentru viitor. Pe cale de consecinţă, în raporturile cu U.A.P.R., se consideră că reclamanţii care, prin „cererea eompletatoare", şi-au însuşit contestaţia, au formulat contestaţie doar de la data comunicării „cererii completatoare" către U.A.P.R. (terţ asupra căruia contestaţia îşi răsfrânge efectele).

Data înregistrării „cererii completatoare" este 25 aprilie 2007, cea a comunicării sale către U.A.P.R. fiind ulterioară. Or, prin raportare la aceste date contestaţia formulată de A.C., T.A., O.C., E.A.Ş. şi O.V. este tardivă.

Reclamanţii D.L., B.E. şi S.P.V. nu au semnat nici măcar „cererea completatoare" menţionată,

Consecinţa tardivităţii contestaţiei formulate de către D.L., T.A., E.A.Ş., B.E., S.P.V. (autor al reclamanţilor S.L. şi C.V.M), A.C., O.C., O.V., T.M. şi T.M. constă în faptul că U.A.P.R. rămâne, în orice circumstanţe, titulară a cotelor-părţi din dreptul de proprietate asupra imobilului pretinse de către aceşti reclamanţi.

Aşadar, problema restituirii imobilului se poate pune numai în favoarea reclamantei S.E. şi în limita cotei-părţi din dreptul de proprietate pe care aceasta o poate pretinde asupra imobilului.

l e. Autoritatea lucrului judecat a sentinţei nr. 842/2000, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în Dosarul nr. 3375/1999.

Incidenţa prescripţiei achizitivă.

Aplicabilitatea art. 1200 C. civ.

Aşa cum au arătat mai sus, prin Decizia civilă nr. 34 din 29 ianuarie 2002, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins acţiunea în revendicare promovată de reclamanţi cu privire la imobil, stabilind că „U.A.P. a dobândit imobilul revendicat prin uzucapiune".

Doctrina apreciază că unul dintre efectele hotărârii judecătoreşti este faptul că „hotărârea definitivă se bucură de puterea (autoritatea) lucrului judecat".

Puterea de lucru judecat nu este reglementată legislativ în mod expres ca efect al hotărârii judecătoreşti, ci ca o prezumţie legală absolută irefragrabilă. Conform art. 1200 C. civ. alin. (4), „sunt prezumţii legale acelea care sunt determinate special prin lege, precum (...) puterea ce legea acordă autorităţii lucrului judecat".

În temeiul acestei prezumţii, subscrisa a făcut dovada că a avut loc o judecată anterioară care a tranşat deja o chestiune juridică litigioasă, care nu mai poate fi pusă în discuţie într-un proces ulterior.

Prezumţia de lucru judecat înseamnă, aşadar, că ceea ce s-a rezolvat jurisdicţional într-un prim litigiu va fi opus, iară posibilitatea dovezii contrare într-un proces ulterior, care are legătură cu chestiunea de drept sau cu raportul juridic deja soluţionat Prin urmare, atâta timp cât în procesul de revendicare s-a recunoscut dreptul său de proprietate, dobândit prin uzucapiune, nu vor mai trebui puse în discuţie faptele pe care se sprijină acest drept, şi deci, să se repete probele administrate în primul proces.

Puterea de lucru judecat generează un efect pozitiv, în sensul că partea care a câştigat procesul se poate prevala de dreptul recunoscut prin hotărârea definitivă într-o nouă judecată şi, simetric, un efect negativ, în sensul că partea care a pierdut procesul nu mai poate repune în discuţie dreptul său într-un nou proces.

Luând în considerare faptul că intră în puterea de lucru judecat aspectul soluţionat cu caracter definitiv, rezultă că, în speţă, instanţa era ţinută de soluţia potrivit căreia a devenit proprietar al imobilului prin uzucapciune.

Pe parcursul procesului, s-a contestat autoritatea lucrului judecat a sentinţei nr. 842/2000 prin invocarea prevederilor fostului art. 47 al Legii nr. 10/2001, potrivit cărora; „Persoanele îndreptăţite, precum şi persoanele vătămate într-un drept al lor, cărora până la data intrării în vigoare a prezentei legi li s-au respins, prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, acţiunile având ca obiect bunuri preluate în mod abuziv de stat, de organizaţii cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, pot solicita, indiferent de natura soluţiilor pronunţate, măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent, în condiţiile prezentei legi."

Însă acest text de lege a fost declarat neconstituţional prin Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 1055 din data de 9 octombrie 2008, tocmai pentru că încălca principiul respectării autorităţii lucrului judecat. Au reprodus câteva paragrafe relevante din cuprinsul acestei decizii:

„Astfel, persoanele fizice şi. persoanele juridice cărora li s-a recunoscut şi consolidat prin hotărâre judecătorească irevocabilă dreptul de proprietate asupra unui imobil ce cade sub incidenţa Legii nr. 10/2001 nu pot fi obligate Ia restituirea acestora, atâta timp cât această măsură nu are o justificare serioasă, întemeiată pe o cauză de utilitate publică, în sensul art. 44 alin. (3) din Constituţie.

Curtea reţine că art. 47 din Legea nr. 10/2001 nu poate constitui temei juridic nou pentru introducerea unei alte acţiuni de restituire a aceluiaşi imobil, întrucât legiuitorul nu poate să dispună nici chiar prin lege asupra unui drept câştigat printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă decât dacă ar avea loc o expropriere pentru cauza de utilitate publică.

Totodată, Curtea reţine că textul de lege criticat retroactivează în măsura în care lipseşte de orice efecte juridice, respectiv de puterea lucrului judecat, hotărâri judecătoreşti irevocabile prin care persoanelor îndreptăţite sau altor persoane vătămate într-un drept al lor li s-au respins cereri de revendicare sau de anulare a unor contracte de vânzare-cumpărare având ca obiect imobile preluate de stat sau de alte persoane juridice. Astfel, legea nouă nu poate tara a retroactiva, să se aplice şi situaţiilor litigioase rezolvate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.

Chiar dacă principiul puterii de lucru judecat nu este un principiu constituţional, încălcarea lui prin textul de lege criticat contravine principiului separaţiei puterilor în stat întrucât legiuitorul nu poate desfiinţa hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, intervenind astfel în procesul de realizare a justiţiei (...) O dispoziţie legală prin care se suspendă cursul judecăţii sau executarea hotărârilor judecătoreşti definitive referitoare ia anumite cauze determinate este neconstituţională".

Aşadar, Curtea Constituţională a statuat în mod explicit că dispoziţiile Legii nr. 1.0/2001 nu pot justifica restituirea unui imobil în cadrul procedurii instituite prin acest act normativ. în condiţiile în care o acţiune în revendicarea aceluiaşi imobil îndreptată împotriva entităţii deţinătoare a fost respinsă printr-o hotărâre având autoritatea lucrului judecat.

Cât timp hotărârile pronunţate în soluţionarea apelurilor sunt definitive şi au deci autoritatea lucrului judecat, în prezent, reclamanţii nu mai pot contesta autoritatea lucrului judecat a sentinţei nr. 842/2000 prin raportare la fostul art. 47 din Legea nr. 10/2001.

Nu se pot contesta efectele sentinţei nr. 842/2000 nici prin referire la dispoziţiile art. 46 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. Conform acestui din urma text, „Prevederile prezentei legi sunt aplicabile şi în cazul acţiunilor în curs de judecată, persoana îndreptăţită putând alege calea aceste legi, renunţând la judecarea cauzei sau solicitând suspendarea cauzei."

Pentru argumentele expuse de către Curtea Constituţionala în Decizia nr. 1055/2008, interpretarea şi aplicarea acestor prevederi trebuie să se realizeze cu luarea în considerare a necesităţii respectării autorităţii lucrului judecat a unor eventuale hotărâri judecătoreşti anterioare.

Prin urmare, dacă o acţiune în revendicarea unui imobil pretins preluat în mod abuziv este suspendată după pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive, atunci soluţionarea procedurii de restituire întemeiate pe Legea nr. 10/2001 trebuie să se realizeze cu luarea în considerare a statuărilor cuprinse în hotărârea definitivă.

Rezultă că, dacă prin hotărâre definitivă, acţiunea în revendicare a fost respinsă, cererea petenţilor de acordare a măsurilor reparatorii reglementate prin Legea nr. 10/2001 poate fi admisă, eventual, sub forma acordării, în favoarea lor, a măsurilor reparatorii prin echivalent. Ea nu va putea fi însă admisă sub forma restituirii în natură a imobilului.

Orice altă interpretare ar presupune atât o încălcare a principiului neretroactivităţit legii civile, a principiului separaţiei puterilor în stat şi a principiului securităţii raporturilor juridice garantat prin art 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului, cât şi a protecţiei constituţionale a proprietăţii private, respectiv a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, De altfel, Curtea Constituţională a făcut, prin decizia evocată, o trimitere implicită şi la neconstituţionalitate unei asemenea interpretări a art. 46 alin. (1) din Lege prin referirea la neconstituţionalitate unor dispoziţii de suspendare a judecării unor cauze.

Contrar celor stabilite prin decizia recurată, contestaţia reclamanţilor trebuia soluţionată plecând de la premisa necesităţii respectării dreptului de proprietate consacrat asupra imobilului în favoarea U.A.P.R. prin sentinţa nr. 842/2000. Din această perspectivă, singura soluţie care poate fi pronunţată cu privire la contestaţie este respingerea sa ca nefondată - reclamanţii putând obţine, eventual, măsuri reparatorii prin echivalent în schimbul imobilului.

Contractul de donaţie nu face parte din categoria actelor abuzive reglementate expres de Legea nr. 10/2001.

Conform art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001 „în sensul prezentei legi, prin imobile preluate în mod abuziv se înţelege:

c) imobilele donate statului sau altor persoane juridice în baza Decretului nr. 410/1948 privind donaţi unea unor întreprinderi de arte grafice, a Decretului nr. 478/1954 privind donaţiile făcute statului şl altele asemenea, neîncheiate în formă autentică, precum şi imobilele donate statului sau altor persoane juridice, încheiate în forma autentică prevăzută de art. 813 C. civ., în acest din urma caz dacă s-a admis acţiunea în anulare sau în constatarea nulităţii donaţiei printr-o hotărâre judecătoreasca definitivă şi irevocabilă".

Interpretarea dată de instanţa de apel cu privire la art. 2 alin. 1) lit. c) din Legea nr. 10/2001.

Instanţa a reţinut că „imobilul intră în prima categorie, cea a donaţiilor neautentificate, clasificarea folosind criteriul caracterului neautentificat, respectiv autentificat al donaţiei, după cum rezultă din topografia textului de lege iar enumerarea actelor normative este exernplificativă, de vreme ce este folosită locuţiunea adverbială „şi altele" putând fi astfel vorba şi despre dreptul comun reprezentat de C. civ.

Prin urmare, instanţa de apel califică un act de donaţie neautentificat ca fiind o preluare abuzivă. Faţă de acest aspect, se impun următoarele precizări:

Interpretarea corectă a art. 2, alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001.

Textul citat prezintă două ipoteze care pot fi considerate preluări abuzive:

(I) actele de donaţie ce nu au fost încheiate în formă autentică, ce fac obiectul unor decrete de preluare a imobilelor (Decretul nr. 410/1948 privind donaţiunea unor întreprinderi de arte grafice, Decretul nr. 478/1954 privind donaţiunile făcute statului şi altele asemenea);

(II) actele de donaţie încheiate în formă autentică, care au fost anulate printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă.

Această interpretare este conferită si de jurisprudenţa Îaltei Curții de Casație și Justiție, care reţine ca anularea sau constatarea nulităţii donaţiei, prin hotărâre definitivă şi irevocabilă, este cerută când donaţia s-a făcut pe calea dreptului comun, iar nu în cazul în care donaţia nu s-a făcut în formă autentică, în temeiul Decretului nr. 410/1948 privind donaţiunea unor întreprinderi de arte grafice, a Decretului nr. 478/1954 privind donaţiunile făcute statului, şi altele. Sintagma „şi altele asemenea" se referă, aşadar, la aîte acte normative privind donaţiile, şi nu la alte donaţii neîncheiate în formă autentică.

Analizând eventuala încadrare a contractului de donaţie în una din ipotezele prezentate mai sus, se constată că:

- prima ipoteză nu poate fi reţinută, de vreme ce în contractul de donaţie nu se stipulează ca acesta ar fi fost încheiat în temeiul vreunui act normativ. De altfel, nici nu se invocă vreun asemenea act, arătându-se doar că „legea consideră preluare abuzivă donaţiile tăcute unor persoane juridice neîncheiate în forma autentică";

- ipoteza a doua este inaplicabilă întrucât actul de donaţie poate fi încadrat in sfera preluărilor abuzive numai dacă a existat o hotărâre irevocabilă în anulare sau în constatarea nulităţii donaţiei, ceea ce, în speţă, nu este cazul.

De altfel, contractul de donaţie nu ar putea fi calificat în speţă ca reprezentând o preluare abuzivă şi date fiind împrejurările încheierii acestui act, din care reiese că a existat intenţia reală de a gratifica (animus donandi) a dispunătoruluî.

În acest sens, au depus la dosarul cauzei dovezi din care reiese că, ia momentul perfectării donaţiei, un membru ai familiei donatorului (T.T.) se afla la conducerea U.A.P.R., în calitate de director la D.A.P. Legătura de rudenie dintre familia donatorului şi membrii conducerii instituţiei gratificate este o dovadă clară a voinţei de a dona şi a motivului care a determinat pe dispunător să facă liberalitatea. Toate aceste aspecte sunt confirmate şi de declaraţie martorilor M.C. şi L.C.

În ce priveşte interesul donatarului, care a dus la acceptarea donaţiei, acesta a fost, în principal, poziţionarea imobilului în vecinătatea imediată a Gării Băneasa unde soseau blocurile de marmură necesare operelor de sculptură, bunul donat fiind destinat secţiei de cioplire în piatră a C.F.P., întreprindere proprietate a U.A.P.R. Imobilul donat urma să devină atelier de creaţie pentru membrii săi, inclusiv pentru unii membrii ai familiei donatorilor - în art. 5 din contractul de donaţie prevăzându-se expres dreptul de abitaţie al unuia dintre donatori (M.T.) asupra unui apartament din imobilul donat.

În consecinţă, în cauză nu există o viciere a consimţământului donatorului, donaţia fiind încheiată în temeiul dreptului comun şi neputând fi încadrată în cazurile de preluare abuzivă reglementate de lege.

Chiar dacă, prin absurd, s-ar admite că un act de donaţie neautentificat ar reprezenta un temei al preluării abuzive, caracterul abuziv nu se prezumă, ci, dimpotrivă, trebuie dovedit. Or în cauză, din probatoriul existent la dosar, rezultă ea actul de donaţie a ibst făcut, după instaurarea puterii comuniste, nu pentru a gratifica statul român, ci în virtutea unui acord liber dintre donator şi instituţia în care îşi desfăşurau activitatea unii membri ai familiei acestuia.

Valabilitatea contractului de donaţie din perspectiva formei în care a fost încheiat.

Mai mult decât atât, trebuie reţinut că legiuitorul a permis exclusiv restituirea imobilelor care au format obiectul unor donaţii nevalabile. În cazul contrar, în care donatorii sau succesorii lor nu se pot prevala de nulitatea contractelor de donaţie, acestea îşi vor produce în continuare toate efectele, donatarii rămânând proprietarii imobilelor donate.

În cazul dedus judecăţii, contractul de donaţie în temeiul căruia U.A.P.R. a devenit proprietara imobilului este unui valabil din toate perspectivele, inclusiv din cea a formei. într-adevăr, şi presupunând că donaţia nu ar fi fost încheiată în formă autentică, reclamanţii nu sunt în măsură să se prevaleze de acest aspect, ceea ce echivalează cu lipsa oricărui viciu de forma a contractului.

Astfel, conform art. 1167 alin. (3) C. civ,, „Confirmarea sau ratificarea, sau executarea voluntară a unei donaţmni, făcută de către erezi sau reprezentanţii donatorului, după moartea sa, ţine loc de renunţare, atât în privinţa viciilor de formă, câî şi în privinţa oricărei alte excepţii."

Aşadar, viciul lipsei formei autentice a donaţiei este acoperit în cazul în care moştenitorii donatorului ratifică donaţia, în urma unei astfel de ratificări, donaţia devine un act juridic valabil din punctul de vedere al formei.

Or reclamanţii, după moartea donatorilor, au înţeles să comunice U.A.P.R. faptul că recunosc acest contract şi înţeleg să îl respecte. Astfel, prin adresa nr. 995 din data de 10 martie 1993, transmisă U.A.P.R., reclamanţii au precizat următoarele: „nu ne interesează donaţia în sine, asupra căreia nu avem niciun drept". Iar prin adresa din data de 19 octombrie 1993, L.T.T., L.T., T.A., S.V. şi E.S.T. au recunoscut din nou efectele donaţiei - ei solicitând restituirea doar a diferenţei dintre suprafaţa de teren de 2.400 mp care a format obiectul contractului de donaţie şi suprafaţa de 4.744 mp de teren care figura în evidenţele cadastrale ca proprietate a familiei T.

În aceste împrejurări, reclamanţii nu se mai pot prevala de lipsa formei autentice a contractului. Donaţia încheiată se consideră valabilă din toate punctele de vedere, inclusiv aî formei. Iar acest aspect învederează imposibilitatea reclamanţilor de a nega efectele produse de acest contract şi de a solicita restituirea imobilului care i-a format obiectul.

l.g. Imposibil Halea restituirii imobilului atât timp cât U.A.P.R. ar fi dobândit oricum dreptul de proprietate asupra sa prin uzucapiune

Chiar dacă donaţia ar fi fost nulă, iar nulitatea sa nu ar fi fost înlăturată în condiţiile art. 1167 C. civ., nu mai puţin, U.A.P.R. ar fi devenit titulara dreptului de proprietate asupra imobilului prin uzucapiune - cu consecinţa înlăturării posibilităţii reclamanţilor de a obţine restituirea sa.

Existenţa calităţii U.A.P.R. de proprietară a Imobilului în. temeiul uzucapiunii a fost deja consacrată prin sentinţa nr. 842/2000, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în Dosarul nr. 3375/1999 - definitivă şi având autoritatea lucrului judecat.

Dreptul U.A.P.R. de a invoca uzucapmnea, în cadrul acestei proceduri

Contrar celor reţinute în decizia recurată, prevederile Legii nr. 10/2001 nu interzic şi nu pot fi interpretate ca interzicând U.A.P.R. să păstreze imobilul invocând uzucapiunea ca mod de dobândire a dreptului de proprietate asupra sa.

U.A.P.R. este o persoană juridica de drept privat, iar nu un organ al statului. De aceea, în măsura în care prevederile Legii nr. 10/2001 ar fi interpretate ca impunând U.A.P.R. să restituie imobilul către reclamanţi, deşi a devenit titulara unui drept de proprietate asupra sa prin uzucapiune, atunci aceste prevederi ar institui o expropriere a imobilului din patrimoniul U.A.P.R.. Această expropriere ar fi realizată Iară îndeplinirea cerinţelor constituţionale şi convenţionale, deoarece:

- pe de o parte, în circumstanţele concrete ale litigiului, nu ar mai putea fi vorba despre o cauză de utilitate publică care să justifice restituirea imobilului către reclamanţi; criteriul utilităţii în interesul public ar conduce, dimpotrivă, la concluzia menţinerii imobilului de către U.A.P.R., în vederea protecţiei securităţii statice a circuitului civil -finalitate a instituţiei uzucapiunii;

- pe de altă parte, exproprierea ar fi realizata în lipsa oricărei indemnizări acordate titularului dreptului de proprietate.

Dobândirea dreptului de proprietate, prin uzucapiune, paralizează orice acţiune privind cererea în restituirea imobilului

Efectul uzucapiunu este faptul ca posesorul dobândeşte dreptul de proprietate asupra imobilului, teză consacrată de art. 1837 C. civ.

Aşa cum arată literatura de specialitate, posesorul dobândeşte dreptul de proprietate asupra imobilului din momentul în care a început să curgă prescripţia achizitivă (în speţă, din anul 1959). Prin urmare, chiar dacă s-ar contesta valabilitatea contractului de donaţie şi s-ar considera că nu a avut un titlu constitutiv al stăpânirii iniţiale, a dobândit, ca efect al prescripţiei achizitive, un titlu nou şi inatacabil care va fi considerat că există din prima zi a posesiei.

Uzucapiunea de 30 de ani reprezintă un „mod originar de dobândire a proprietăţii", acest drept de proprietate fiind dobândit liber de sarcinile din trecut ale imobilului, în virtutea regulii tantum possedatum, tantum praescriptum. Majoritatea autorilor arată că efectul achizitiv retroactiv al uzucapiunii este însoţit de un efect concomitent extinetiv în dauna fostului proprietar care va pierde dreptul de a mai revendica de la posesor bunul său,

Aşa cum se arata. în doctrină, „.ceea ce prezintă importanţă este efectul prescripţiei de limitare permanentă a numărului de litigii potenţiale, prin imposibilitatea contestării, drepturilor astfel dobândite.

Prin urmare, acţiunea intim aţii or-reci amanţi trebuia respinsă ca neîntemeiată, împlinirea prescripţiei achizitive stingând orice acţiune a foştilor proprietari de dobândire a dreptului de proprietate asupra imobilului.

Recursul nu este fondat.

1. Cu privire la greşita soluţionare a excepţiei nulităţii cererii de intervenţie principală formulată de către T.M. şi T.M., cerere formulată la data de 28 august 2007, intitulată „cerere de includere în cauză, se constată că aceasta critică nu este fondată, fiind legală dezlegarea dată de instanţele fondului acestei chestiuni litigioase deduse judecăţii.

Potrivit art. 49 alin. (2) C. proc. civ. „intervenţia este în interes propriu când cel ce intervine invocă un drept ai său".

În afară de condiţia afirmării dreptului, pretinsă de această normă legală (şi îndeplinită în cauză, mtervenienţii pretinzând aceleaşi drepturi ca şi reclamanţii asupra bunului litigios), legea - art. 50 alin. (1) C. proc. civ. dispune că „cererea de intervenţie în interes propriu va fi făcută în forma prevăzută pentru cererea de chemare în judecată".

Prin urmare sunt corecte, cel puţin la nivel teoretic, aserţiunile recurentei privind considerarea intervenţiei principale ca o acţiune (din punct de vedere formal), însă aceasta prezintă caractere specifice ce o deosebesc, în mod fundamental, de acţiunea civilă propriu-zisă, determinate şi de cerinţele specifice de exercitare a intervenţiei.

Caracterul incident al intervenţiei impune asemenea particularităţi, ceea ce face ca intervenţia principală să se înfăţişeze, în realitate, ca o cerere conexă ce se grefează pe acţiunea reclamantului.

Or, astfel cum legal a reţinut curtea de apel, deşi intitulată impropriu „cerere de includere în cauză", petiţionarii, afîrmându-şi dreptul de proprietate asupra aceluiaşi bun litigios, au înţeles să pretindă acest drept în litigiul dedus judecăţii şi iniţiat de reclamanţi, instanţele calificând şi soluţionând cererea în raport cu voinţa reală (internă) a părţilor, ceea ce face ca critica evocată să nu fie fondată.

2. Nici critica privind soluţia greşită dată excepţiei tardivităţii contestaţiei formulate de D.L., T.A., E.A.Ş., B.E., S.P.V., A.C., O.C., O.V. şi de intervenienţii T.M. şi T.M. nu este fondată.

Legea specială pretinde, astfel cum legal a reţinut curtea de apel, pentru declanşarea controlului judecătoresc prin exercitarea contestaţiei împotriva actului administrativ emis în etapa administrativă a procedurii, că acesta poate fi atacat „în termen de 30 de zile de la comunicare". Natura legală a acestui termen este, după caracterul nomei ce-l conţine şi termenii acesteia, un termen legal, imperativ, momentul de la care începe să curgă acesta fiind „de la comunicare", în cazul neîndeplinirii/nerespectării cerinţelor legale menţionate - comunicarea actului de procedură -, în privinţa persoanelor cărora nu le-a fost comunicată (valabil) dispoziţia, termenul se socoteşte că nu a început să curgă, astfel că nici nu se poate pune problema împlinirii lui anterior datei formulării contestaţiei şi, prin consecinţă, a tardivităţii acesteia.

Astfel, în cauză, nu s-a făcut dovada că pârâta ar fi comunicat persoanelor îndreptăţite dispoziţia emisă/intitulată „răspuns", din 20 martie 2007, aceasta fiind adresată generic „moştenitorilor donatorului V.T."

Mai mult, până la momentul emiterii şi comunicării dispoziţiei în modalitatea menţionata, au decedat o parte dintre notificatori (T.L.T. şi O.A.), iar alţii (A.C., O.C. şi Ţ.A.) au revocat mandatul acordat numitului S.E. anterior emiterii şi comunicării aceluiaşi act astfel încât comunicarea globală pe numele moştenitorilor donatorului apare cu evidenţa ca nevalidă, inaptă de a produce/avea efectele juridice stipulate de art. 109 alin. (2) C. proc. civ. care se aplică în mod corespunzător şi pentru ipoteza normei art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

În ceea ce priveşte celelalte persoane îndreptăţite, se constată că acestea l-au împuternicit pe numitul S.E. să formuleze inclusiv acţiuni în instanţă, respectiv cereri corespunzătoare în cazul soluţionării nefavorabile a notificării. Ca urmare, astfel cum legal a reţinut curtea de apel, contestaţia dedusă judecăţii a fost introdusă de mandatar în mod valabil la data de 20 aprilie 2007,în temeiul împuternicirii primite din partea mandanţilor, reclamanţi în cauză, care nu implica, pentru valabila sa exercitare, nicio notificare/confirmare din partea mandanţilor/reclamanţi lor, cum eronat susţine recurenta.

3. În ceea ce priveşte nesocotirea autorităţii de lucru judecat a Deciziei civile nr. 34 din 29 ianuarie 2002, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în Dosarul nr. 917/2001, prin care s»a constatat că pârâta a dobândit imobilul în litigiu prin uzucapiune, se reţine, de asemenea, că şi această critică nu este fondată.

De instituţia lucrului judecat se ocupă, alături de art. 166 C. proc. civ., care reglementează modalitatea sa de exercitare, şi C. civ. în art. 120¹ C. civ., potrivit căruia „Este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are aceiaşi subiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi este între aceleaşi părţi, făcute de ele şi în contra lor în aceeaşi calitate".

Dincolo de împrejurarea că, în speţă, astfel cum legai a reţinut curtea de apel, nu sunt întrunite cerinţele, cumulativ pretinse de lege, pentru existenţa lucrului judecat (identitate de cauză, în pricina precedentă litigiul privind revendicarea bunului în temeiul unei norme de drept comun, art. 480 C. civ.), dar hotărârea pretins invocată a-şi impune efectele specifice în cauza de faţă, nu are această aptitudine, aspect corect soluţionat de curtea de apel.

Astfel, dacă o hotărâre judecătorească pronunţată de instanţele de fond are o putere de lucru judecat provizorie ce se consolidează, fie prin expirarea termenului de recurs, fie prin respingerea recursului, alta este situaţia în cazul unei hotărâri irevocabile, care dobândeşte valenţe noi, ce o deosebesc fundamental de celelalte acte de procedură. Aceasta se situează în sfera actelor de autoritate publică învestită fiind cu o eficienţă specifică de către ordinea juridică. Dacă autoritatea de lucru judecat exprimă ideea de găsire şi consacrarea adevărului, puterea lucrului judecat exprima ideea de impunere a acestui adevăr în câmpul relaţiilor juridice.

Or, în speţă, hotărârea judecătorească invocată a fost atacată cu recurs, a cărui judecată este suspendată până la finalizarea prezentei proceduri, context în care, lucrul judecat invocat nedesăvârşit fiind, nu poate produce efectele specifice lucrului judecat astfel cum este reglementat de lege.

Pentru aceleaşi considerente nu sunt incidente cauzei nici efectele constatării neconstituţionalităţii normei art 47 din Legea nr. 10/2001, întrucât, astfel cum însăşi recurenta a relevat şi expus pasaje din conţinutul Deciziei nr. 1055 din 9 octombrie 2008 a Curţii Constituţionale, încălcarea principiului nerespectării autorităţii de lucru judecat, ca temei de declarare a neconstituţionalităţii, vizează situaţia persoanelor fizice şi persoanelor juridice cărora „li s-a recunoscut şi consolidat prin hotărâre judecătorească irevocabilă dreptul de proprietate asupra unui imobil ce cade sub incidenţa Legii nr. 10/2001.,"

4, Sunt nefondate şi criticile privind neîndeplinirea cerinţei preluării abuzive a bunului pe considerentul că actul de donaţie în cauză nu ar face parte din categoria actelor abuzive reglementate expres de Legea nr. 10/2001.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001, „în sensul prezentei legi, prin imobile preluate în mod abuziv se înţelege imobilele donate statului sau altor persoane juridice în baza Decretului nr, 410/1948, privind donaţiunea unor întreprinderi de arte grafice, a Decretului nr. 478/1954 privind donaţiile făcute statului şi altele asemenea, nemcheiate în formă autentică, precum şi imobilele donate statului sau altor persoane juridice, încheiate în forma autentică prevăzută de art. 813 C. civ., în acest din urmă caz, dacă s-a admis acţiunea în anulare sau în constatarea nulităţii donaţiei printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă".

Legea specială stabileşte astfel, neechivoc, condiţiile în care, pentru ipoteza imobilelor donate în modalităţile arătate, preluarea de către stat este considerată ca fiind abuzivă şi astfel atrage incidenţa legii speciale.

Ors în speţă, actul de transmisiune a bunului litigios Iară indicarea vreunui act normativ în baza căruia ar fi operat pretinsa donaţie şi neîncheiat în forma autentică atrage, cum legal au reţinut instanţele, nevalabilitatea transmisiunii şi astfel caracterul abuziv al preluării acestui bun de către stat.

Corect nu s-a dat eficienţă juridică pretinsei confirmări/notificări aparţinând unuia dintre moştenitori, întrucât, pe de o parte, aceasta nu demonstrează că moştenitorul în cauză a cunoscut şi înţeles să asaneze viciul de formă al actului în cauză, iar, pe de alta parte, cererea menţionată nu privea notificarea donaţiei în sine, ci materializa doar opţiunea părţii care a relevat că nu-1 interesează bunul în cauză, ceea ce, evident, nu poate fi considerat ca exprimând voinţa părţii de a ratifica actul juridic inform întocmit.

Faţă de cele susrelevate, sunt nefondate şi criticile privind imposibilitatea restituirii imobilului pe considerentul că acesta ar fi fost dobândit de pârâtă prin uzucapiune, ca şi cele privind efectele uzucapiunii asupra exercitării/dobândirii dreptului de proprietate.

Sunt, de asemenea, nefondate şi criticile privind pretinsele efecte ale nesolicitării bunului supus procedurii reglementate de legea specială şi reglementate de art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, întrucât acestea vizează şi se interpretează în favoarea/le profită „celorlalţi moştenitori ai persoanei îndreptăţite care au depus în termen cererea de restituire", legea stabilind precis destinatarul/beneficiarul măsurilor prevăzute de legea specială şi care nu poate fi decât moştenitorul persoanei îndreptăţite, în niciun caz, cum eronat pretinde recurenta, deţinătorul bunului, persoana obligată la restituire.

Ca urmare, faţă de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul dedus judecăţii va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta U.A.P.R. împotriva Deciziei nr. 205/A din 26 septembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 octombrie 2014.