Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, la data de 8 februarie 2011, sub nr. 2070/118/2011, reclamanţii S.N., S.U., C.A.E. şi C.L.S. au solicitat ca, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, să se dispună anularea hotărârii nr. 55 din 08 noiembrie 2010 emisă de comisia de specialitate sub autoritatea expropriatorului, în ceea ce priveşte despăgubirile propuse pentru suprafaţa de teren supusă exproprierii şi obligarea expropriatorului la plata unei juste despăgubiri.
În motivarea acţiunii reclamanţii au arătat că, pentru terenul în litigiu, aflat în extravilanul localităţii Medgidia, s-a fixat o valoare a despăgubirilor sub cea stabilită pentru terenuri extravilane comunei Peştera. Cuantumul despăgubirilor acordate pentru terenul expropriat este mult mai mic decât valoarea reală a acestuia, despăgubirile având la bază o valoare de 1,65 euro/m.p. faţă de valoarea de circulaţie a terenului care este de 15 euro/m.p. Nu au fost avute în vedere, potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994, pierderile cauzate de expropriere prin raportare la culturile ce s-ar fi putut obţine pentru o perioadă de circa 50 de ani.
În drept au fost invocate dispoziţiile Legii nr. 198/2004, art. 21-27 din Legea nr. 33/1994.
Statul Român a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii reclamantului, motivând că procedura de expropriere a fost realizată cu respectarea dispoziţiilor legale în materie, respectiv Legea nr. 198/2004, act derogatoriu de la legea generală - Legea nr. 33/1994 iar rapoartele de expertiză ANEVAR au utilizat două tehnici de evaluare, conform standardelor internaţionale, respectiv metoda comparaţiei relative şi metoda capitalizării rentei funciare.
În cauză a fost întocmit un raport de expertiză conform art. 25 din Legea nr. 33/1994.
Prin sentinţa civilă nr. 1104 din 01 martie 2012 Tribunalul Constanţa a admis acţiunea, a anulat în parte hotărârea nr. 55 din 08 noiembrie 2010 a Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii - Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, respectiv numai în ceea ce priveşte menţiunile cuprinse în art. 2, referitoare la cuantumul despăgubirilor şi la modalitatea de plată a acestora.
A stabilit că reclamanţii sunt îndreptăţiţi să primească, pentru terenul expropriat în suprafaţă de 3.679 m.p., parte din terenul înscris în CF nr. xx, despăgubiri în cuantum de 31.304 RON.
A fost obligat pârâtul la 2400 RON cheltuieli de judecată către reclamanţi, reprezentând onorariu expertiză.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut că reclamanţii au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 3.679 m.p. situat în extravilanul oraşului Medgidia, parcela A1072/1/2/27/12 având număr cadastral C1, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 24 octombrie 2008 la BNP V.E.D. iar prin hotărârea nr. 55 din 08 noiembrie 2010 s-a expropriat suprafaţa de 3.679 mp parcela A1072/1/2/27/2 stabilindu-se despăgubiri în cuantum de 25.900 RON.
Întrucât reclamanţii au fost nemulţumiţi de cuantumul despăgubirii acordate, aceştia au contestat hotărârea nr. 55/2010 conform art. 9 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 198/2004.
Prin expertiza judiciară efectuată în cauză s-a constatat că valoarea reală a terenului expropriat este de 31.304 RON, valoare stabilită prin metoda rentei funciare, pornind de la capacitatea de producţie a terenului respectiv şi preţul produsului obţinut pe teren, cât şi prin metoda comparaţiei relative.
Procedând la compararea ofertei făcută reclamanţilor prin hotărârea nr. 55 din 08 noiembrie 2010 (25.900 RON) cu valorile rezultate din raportul de expertiză (31.304 RON), faţă de disp. art. 27 din Legea nr. 33/1994, tribunalul a admis acţiunea reclamanţilor în sensul majorării despăgubirilor pentru terenul expropriat la valoarea de 31.304 RON.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au declarat apel reclamanţii S.M., S.U., C.A.E. şi C.L.S. şi pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA.
Apelanţii reclamanţi S.M., S.U., C.A.E. şi C.L.S. au criticat legalitatea şi temeinicia hotărârii Tribunalului Constanţa sub aspectul aplicării în timp a Legii nr. 255/2010 şi respectiv a Legii nr. 198/2004, cât şi sub aspectul cuantumului despăgubirilor acordate de instanţă.
La rândul său, apelantul pârât Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA a criticat legalitatea hotărârii primei instanţe sub aspectul greşitei soluţionări a excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor S.U. şi S.N., întrucât aceştia nu au fost parte la încheierea contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 24 octombrie 2008, cât şi sub aspectul cuantumului despăgubirilor acordate reclamanţilor.
În apel, la solicitarea ambelor părţi, instanţa a încuviinţat efectuarea unui supliment la expertiză, având ca obiectiv stabilirea valorii reale a terenului expropriat, cu luarea în considerare a tranzacţiilor de pe piaţa liberă efectuate în perioada evaluării iniţiale, cât şi evaluarea în raport de antecontractul de vânzare-cumpărare invocat de reclamanţi, autentificat din 30 decembrie 2010 de BNP V.E.D.
Prin decizia civilă nr. 9/C din 19 februarie 2014 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă, a fost respins apelul reclamanţilor, a fost admis apelul pârâtului Statul Român şi schimbată în tot hotărârea Tribunalului Constanţa, în sensul respingerii acţiunii reclamanţilor ca nefondată.
În baza art. 274 C. proc. civ. au fost obligaţi apelanţii reclamanţi către apelantul pârât Statul Român la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 750 RON reprezentând onorariul de expertiză achitat în apel de către pârât.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de Apel a reţinut că excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor S.U. şi S.N., este vădit nefondată în condiţiile în care reclamanţii S.N. şi S.U. s-au legitimat alături de reclamanţii C.A.E. şi C.L.S. ca şi coproprietari ai imobilului situat în extravilanul Mun. Medgidia, judeţul Constanţa, în suprafaţă totală de 2 ha, amplasat în parcela A1072/1/2/27, teren din care a fost expropriată suprafaţa de 3679 m.p., conform hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 55 din 8 noiembrie 2010.
Din analiza contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 24 octombrie 2008 de BNP V.E.D. din Medgidia, contract încheiat între vânzătorii A.G. şi A.S. şi cumpărătorii C.A.E. căsătorit cu C.L.S. a rezultat că obiectul acestei vânzări l-a constituit cota de ½ din terenul în suprafaţă totală de 2 ha reprezentând parcela A1072/1/2/27, cealaltă cotă de ½ din acelaşi imobil fiind dobândită de numiţii S.N. şi S.U., în temeiul contractului de vânzare-cumpărare din 05 februarie 2008, autentificat de BNP Asociaţi V.M.A. şi V.E.D. din Medgidia, imobilul fiind înregistrat în această modalitate - coproprietate pe cote părţi de ½ fiecare, în cartea funciară nr. xx a localităţii Medgidia sub nr. cadastral C2.
S-a reţinut că, până la momentul exproprierii, între coproprietarii S.N., S.U., C.A.E. şi C.L.S. nu intervenise sistarea stării de indiviziune, suprafaţa expropriată de 3679 mp, reprezentând teren coproprietatea celor 4 reclamanţi.
Existenţa coproprietăţii pe cote părţi ideale de ½ pentru cele două familii S. şi C. a fost recunoscută şi de către expropriator care, în hotărârea nr. 55 din 8 noiembrie 2010, i-a menţionat pe toţi cei patru reclamanţi, iar despăgubirea în cuantum de 25.900 RON a fost propusă coindivizarilor pentru terenul indiviz în suprafaţă de 3679 m.p. supus exproprierii.
În temeiul disp. art. 9 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 198/2004 coindivizarii supuşi exproprierii, nemulţumiţi de cuantumul despăgubirii acordate, au înţeles să conteste hotărârea nr. 55 din 8 noiembrie 2010, justificându-şi astfel, în prezentul litigiu, calitatea procesuală activă.
Cu privire la critica apelanţilor reclamanţi ce vizează legea aplicabilă prezentului litigiu, se reţine că instanţa de fond în mod corect s-a raportat la prevederile Legii nr. 198/2004 şi ale Legii nr. 33/1994.
Potrivit art. 6 alin. (1) C. civ., legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare, aceasta neavând putere retroactivă, iar conform alin. (2), actele juridice încheiate înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii lor.
În speţă, obiectul contestaţiei l-a constituit hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 55 din 8 noiembrie 2010, emisă în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 198/2004.
S-a apreciat de către instanţa de apel că adoptarea, la 14 decembrie 2010, a Legii nr. 255 prin care s-a abrogat Legea nr. 198/2004 nu poate produce efecte juridice - în tăcerea legii noi - asupra legalităţii şi temeiniciei acestui act juridic. Împrejurarea că prin art. 32 din Legea nr. 255/2010 se arată că „În cazul procedurilor de expropriere aflate în curs de desfăşurare, pentru continuarea realizării obiectivelor, se aplică prevederile prezentei legi” nu conduce la concluzia că pentru contestarea actelor juridice emise sub imperiul legii vechi se aplică legea nouă, ci doar că procedurile aflate în derulare urmează să aibă în vedere reglementarea intrată în vigoare.
Verificarea legalităţii hotărârii nr. 55 din 8 noiembrie 2010 emisă sub imperiul Legii nr. 198/2004 implică raportarea hotărârii contestate şi a cauzelor de nulitate la legea în vigoare la data emiterii ei, ştiut fiind faptul că nulitatea reprezintă o sancţiune civilă care lipseşte de efecte actul juridic încheiat cu nerespectarea dispoziţiilor legale edictate pentru încheierea sa valabilă.
Prin urmare, criticile apelanţilor reclamanţi referitoare la nelegalitatea şi netemeinicia soluţiei primei instanţe au fost analizate în strictă raportare cu normele aplicabile la data emiterii hotărârii contestate, respectiv Legea nr. 198/2004.
Sub acest aspect, instanţa de apel a reţinut că nu sunt întemeiate nici criticile reclamanţilor legate de modalitatea de determinare prealabilă, prin nota de fundamentare la H.G. nr. 415/2010, a evaluărilor de către experţii ANEVAR, legate de neprezentarea dovezilor privind plata de către expropriator a sumei calculate cu titlul de despăgubiri, precum şi interpretările care ar reieşi din norma adoptată ulterior emiterii hotărârii contestate, câtă vreme ceea ce verifică instanţa este abordarea corectă de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, prin Comisia constituită la nivelul localităţii Medgidia, a despăgubirilor cuvenite reclamanţilor pentru suprafaţa expropriată conform Legii nr. 198/2004.
S-a considerat că susţinerile reclamanţilor potrivit cărora exproprierea este nelegală câtă vreme nu există „despăgubiri prealabile”, conforme normei constituţionale, sunt lipsite de relevanţă deoarece ceea ce s-a supus judecăţii nu este faptul că nu li s-a înmânat efectiv reclamanţilor vreo sumă (legea interzicând eliberarea sumei consemnate până la clarificarea în proces a litigiului), ci dacă acea sumă conferită constituie sau nu o justă despăgubire.
Cu aceleaşi argumente instanţa a apreciat, ca neîntemeiate, acele susţineri ale reclamanţilor care consideră exproprierea ca fiind supusă unei „condiţii suspensive” - aceea a plăţii prealabile a „preţului”. Exproprierea fiind un mod legal de pierdere a dreptului de proprietate pentru o cauză de utilitate publică, iar nu un act juridic sinalagmatic, de transmitere a dreptului real în temeiul unei convenţii, instanţa a avut în vedere că plata prealabilă a unei despăgubiri nu este o „condiţie suspensivă” a procedurii, ci un imperativ decurgând inclusiv din textul art. 1 din Primul Protocol adiţional al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, respectiv acela de a prelua legitim proprietatea unei persoane în schimbul unei „juste despăgubiri”.
Cu privire la cuantumul despăgubirilor acordate reclamanţilor de Tribunalul Constanţa pentru suprafaţa de teren de 3679 m.p. supusă exproprierii, constatând că atât apelanţii reclamanţi, cât şi apelantul pârât au înţeles să critice hotărârea primei instanţe sub acest aspect, Curtea a soluţionat aceste critici printr-un considerent comun.
În acest sens, instanţa de apel a reţinut că, potrivit disp. art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 33/1994, despăgubirea cuvenită persoanei expropriate este formată din valoarea reală a imobilului şi prejudiciul cauzat proprietarului sau altor terţi, prin măsura exproprierii.
În ceea ce priveşte prima componentă a despăgubirii - „valoarea reală” a bunului expropriat, aceasta este determinată de preţul cu care se vând imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ - teritorială, la data întocmirii raportului de evaluare, sens în care s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în mod constant în jurisprudenţa sa.
Procesul de evaluare este un sistem complex ce conţine toate cercetările, informaţiile, raţionamentele, analizele şi concluziile necesare pentru a ajunge la valoarea de piaţă a imobilului, aceasta din urmă fiind definită de standardele internaţionale de evaluare IVS, ca fiind suma estimată pentru o proprietate ce va fi schimbată la data evaluării, într-o tranzacţie cu preţ determinat obiectiv.
Valoarea de piaţă a imobilului expropriat se impunea a fi determinată în raport de toate caracteristicile bunului prin raportare la amplasamentul acestuia - în speţă teren amplasat în extravilanul localităţii Medgidia, la o distanţă de 1 Km de localitatea Valea Dacilor şi la 7 km de Municipiul Medgidia la hotar cu oraşul Murfatlar; de destinaţia lui la momentul exproprierii - teren agricol utilizat exclusiv pentru producţia agricolă, cultivat cu floarea-soarelui la data expertizării; de inexistenţa unui plan de dezvoltare sau de schimbare a destinaţiei acestui teren la momentul exproprierii şi nu în ultimul rând, de criteriul cerere-ofertă pe piaţa imobiliară la momentul evaluării, acest ultim criteriu reflectând şi efectele crizei economice ce a afectat piaţa imobiliară din România.
Criticile apelanţilor reclamanţi şi ale apelantului pârât ce vizau înlăturarea concluziilor expertizei efectuată la instanţa de fond au fost apreciate ca fondate, întrucât experţii nu s-au raportat şi nu au valorificat informaţiile obţinute din tranzacţiile efectuate pe raza localităţii Medgidia în anul 2010 - la data realizării exproprierii şi evaluării terenului în vederea stabilirii despăgubirii, conform contractelor de vânzare-cumpărare ataşate la dosar, ci au avut în vedere exclusiv oferte de vânzare de la mica publicitate şi de pe internet, contrar dispoziţiilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 şi jurisprudenţei instanţei supreme, care a reţinut că numai în ipoteza în care informaţiile culese de experţi indică neîncheierea unor contracte de vânzare-cumpărare cu privire la terenurile din zonă, experţii pot apela la alte elemente decât preţul de vânzare, de exemplu oferte de vânzare de pe internet sau de la mica publicitate - ceea ce nu este cazul în speţă.
Prin urmare a fost înlăturată expertiza de evaluare realizată la instanţa de fond, întrucât în cadrul metodelor de evaluare nu s-au avut în vedere tranzacţii cu privire la terenuri similare din extravilanul Mun. Medgidia, această evaluare fiind contrară dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994.
În apel, s-a efectuat o nouă expertiză de evaluare de către experţii C.S., ing. D.G. şi ing. V.I.
În cadrul acestei expertize - Varianta I, comisia de experţi a valorificat contractele de vânzare-cumpărare ataşate la dosar şi anume: contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 06 mai 2010 autentificat de BNP V.E.D.; contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 27 septembrie 2010 autentificat de BNP V.E.D.; contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 24 iulie 2009; contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 26 martie 2010 autentificat de BNP V.E.D.
Într-o a doua variantă de evaluare realizată de către experţi s-a valorificat, la solicitarea reclamanţilor, antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat din 30 decembrie 2010 la BNP V.E.D. în care au figurat ca şi promitenţi vânzători reclamanţii din prezenta cauză, iar preţul negociat de promitenţii cumpărători a fost stabilit la 6 euro.
În prima variantă a expertizei, în raport de elementele ce concură la formarea preţului imobilului expropriat şi care au fost evidenţiate în expertiză - elemente comparative ofertă de vânzare-cumpărare, condiţii de finanţare, amplasamentul imobiliar CMBU, stare juridică, s-a concluzionat că valoarea parcelei A1072/1/2/27/2 este de 12145 RON, respectiv 0,77 euro/m.p.
În cea de a doua variantă a expertizei, în care evaluarea parcelei A1072/1/2/27/2 s-a realizat exclusiv prin raportare la preţul menţionat în antecontractul de vânzare-cumpărare din 30 decembrie 2010 invocat de apelanţii reclamanţi, s-a concluzionat că valoarea terenului expropriat este de 85.011 RON, respectiv 5,39 euro/m.p.
Curtea a reţinut că această ultimă valoare, calculată în raport de antecontractul de vânzare-cumpărare din 30 decembrie 2010, nu poate fi însuşită de instanţă întrucât, pe de o parte, reclamanţii nu au făcut dovada transferării proprietăţii asupra terenului ce a făcut obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare din 30 decembrie 2010, acest contract dând naştere între părţi doar unor obligaţii de a face (de a încheia în viitor un contract de vânzare-cumpărare), prin urmare nu intră în categoria unor tranzacţii de vânzare-cumpărare pe piaţa imobiliară, cerinţă impusă de art. 26 din Legea nr. 33/1994, iar pe de altă parte, acest contract a fost încheiat pro cauza, la un interval de o lună de zile după emiterea hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 55 din 8 noiembrie 2010 pentru terenul expropriat. Curtea de apel a mai reţinut că preţul menţionat în acest antecontract de vânzare-cumpărare nu se coroborează cu preţul cu care reclamanţii au achiziţionat, la rândul lor, în aceeaşi perioadă, alte terenuri similare în zonă, cu preţuri situate între 0,75 RON - 0,80 RON (contracte de vânzare - cumpărare autentificate din 27 septembrie 2010 şi din 26 martie 2010) şi nici cu preţurile menţionate în contractele de vânzare-cumpărare încheiate de terţi în aceeaşi perioadă şi utilizate ca elemente de comparaţie în cadrul expertizei judiciare efectuate în apel - Varianta nr. I
Sintagma „preţurile la care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel din unitatea administrativ-teritorială” exclude, de asemenea, trimiterea la contracte de colaborare, de închiriere de terenuri pentru parcuri eoliene ori despăgubirile convenite pentru trasarea utilităţilor necesare autostrăzii, câtă vreme terenul expropriat în cauză nu avea altă destinaţie decât cea agricolă (motiv pentru care nu a fost reţinută ca relevantă situaţia reieşită din contractul autentificat din 16 noiembrie 2010 la BNP V.E.D., încheiat între numitul Z.I. şi SC E. SA, ori din oferta făcută lui S.N. - şi contractele încheiate de către SC S. SRL Oradea - pentru închirierea de teren pentru instalarea de turbine eoliene).
Curtea a constatat că nu puteau fi luate în calcul, ca despăgubiri, datele indicate de apelanţii reclamanţi cu privire la preţurile menţionate în antecontractele de vânzare-cumpărare depuse la dosar, cu care s-ar cumpăra şi respectiv, vinde terenuri în zonă, caracterul speculativ menţionat neputând fi considerat un element obiectiv în sensul legii, unele acte fiind încheiate de reclamanţii înşişi, ulterior emiterii hotărârii contestate.
În raport de aceste considerente instanţa de apel a apreciat că singura variantă de evaluare a imobilului expropriat, ce răspunde exigenţelor art. 26 din Legea nr. 33/1994 şi este conformă cu jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în această materie este varianta nr. I a expertizei judiciare din apel, variantă în care experţii, conform metodei de evaluare a comparaţiilor de piaţă directe cu proprietăţi comparabile similare având cea mai bună utilizare - teren arabil, au avut în vedere o serie de contracte de vânzare-cumpărare pentru terenuri în zonă (situate în extravilanul localităţii Medgidia), experţii concluzionând că valoarea terenului expropriat de la reclamanţi este de 12.145 RON, reprezentând 0,77 euro/m.p. în urma corecţiilor aplicate.
Comparând această valoare stabilită de experţii judiciari în unanimitate cu valoarea despăgubirii stabilită de expropriator prin hotărârea nr. 55 din 8 noiembrie 2010 şi anume aceea de 25.900 RON, Curtea a constatat că despăgubirea oferită de expropriator este superioară valorii de piaţă a terenului, stabilită prin expertiza judiciară, situaţie în care devin aplicabile în speţă dispoziţiile art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, conform cărora „Despăgubirea acordată de către instanţă nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator (…)”.
Cum expropriatorul a oferit reclamanţilor, pentru terenul expropriat, o despăgubire superioară celei stabilită prin expertiza judiciară efectuată în apel - varianta I, Curtea de apel a apreciat că hotărârea nr. 55 din 8 noiembrie 2010 emisă de expropriator este legală, motiv pentru care a procedat la reformarea hotărârii primei instanţe, în sensul respingerii acţiunii reclamanţilor ca nefondată.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii în baza art. 304 pct. 4, 8 şi 9 C. proc. civ.
În prima critică, întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 4 C. proc. civ. reclamanţii au arătat că instanţele de fond au analizat cauza în temeiul unei legi, Legea nr. 189/2004, abrogată la data comunicării hotărârii, 24 ianuarie 2011.
Susţin că instanţa de apel a consfinţit, cu valoare legală, texte abrogate (Legea nr. 198/2004), a contestat puterea legală a textelor de lege (art. 44 alin. (3) din Constituţia României, art. 26-27 din Legea nr. 33/1994) şi s-a pronunţat pe cale de dispoziţii generale.
Invocând disp. art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenţii arată că instanţa de apel a interpretat greşit actul dedus judecaţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia în sensul că a ignorat, în totalitate, dispoziţiile legale în materie de expropriere respectiv dispoziţiile art. 26-27 din Legea nr. 33/1994 făcând abstracţie de dovezile prezentate de apelanţii-reclamanţi. Susţin că au depus mai multe contracte de vânzare-cumpărare prin care vând în mod obişnuit, aşa cum prevede şi legea, iar preţul de vânzare este între 40 RON/mp şi 42 RON/mp, preţ încasat chiar în perioada efectuării expertizei tehnice agricole.
În aplicarea art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenţii afirmă că, prin considerentele sale, instanţa de apel eludează prevederile Legii nr. 33/1994 precum şi ale Hotărârii de Guvern nr. 415/2010.
Recurenţii critică faptul că în decizia Curţii de Apel se analizează numai apelul formulat de reclamanţi, pentru ca, în dispozitivul deciziei pronunţate să se respingă acţiunea reclamanţilor ca nefondată, copiind exact solicitările pârâtei Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România.
Instanţa de apel trebuia să analizeze apelul numai în limitele criticilor formulate şi nu să îşi exprime părerea cu privire la cenzurarea sau necenzurarea de către instanţa de fond a expertizei judiciare efectuată în cauză.
Arată că instanţa de apel nu a luat în considerare dispoziţiile legale în materie de expropriere, respectiv Legea nr. 255/2010 şi Legea nr. 33/1994.
Din analiza dispoziţiilor Legii nr. 255/2010 care reglementează procedura de expropriere, reiese că efectul translativ de drept real al hotărârii de expropriere este afectat de o condiţie suspensivă, aceea ca expropriatorul să fi consemnat, la dispoziţia expropriatului, sumele aferente despăgubirii.
Atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel nu au avut în vedere faptul că nu a fost îndeplinită condiţia suspensivă a consemnării la dispoziţia expropriatului a sumelor de bani aferente despăgubirilor.
Susţin recurenţii că neîndeplinirea condiţiei suspensive afectează însăşi existenţa actului civil al exproprierii şi anume, pendente conditione, această condiţie suspensivă are ca efect faptul că actele translative de preluare forţată a terenurilor prin expropriere nu-şi produc efectele (art. 1018 din vechiul C. civ. - art. 1407 noul C. civ.).
Prin această modalitate nu sunt respectate imperativele constituţionale cuprinse în art. 44 alin. (3) din Constituţie, ca despăgubirea să fie prealabilă exproprierii.
Obligaţia de consemnare a sumei pe seama expropriatului este reglementată şi de disp. art. 8 din Legea nr. 198/2004 şi, prin urmare, nu prezintă importanţă raportarea la legea veche sau la cea nouă, pentru că ambele legi prevăd obligativitatea consemnării sumei, precum şi termenul de 5 zile de la data emiterii hotărârii. Cum, în speţă, intimata nu a făcut dovada consemnării acestei sume, nu se poate susţine că a operat transferul dreptului de proprietate.
Cu privire la condiţia ca despăgubirea pentru expropriere să fie justă, la momentul stabilirii cuantumului despăgubirii prin hotărârea judecătorească instanţa este obligată să respecte normele juridice de trimitere cuprinse în 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
În expertiza efectuată de experţi ANEVAR pentru nota de fundamentare ce stă la baza emiterii Hotărârii de Guvern nr. 415/2010 aceştia au stabilit o despăgubire de 22 RON/m.p., iar în expertizele depuse la dosarul cauzei aceiaşi experţi ANEVAR au determinat o subevaluare a despăgubirii de numai 0,90 RON/mp.
Instanţa de apel nu a răspuns motivelor care vizau fondul dreptului litigios, înlăturându-le în totalitate ca fiind „formale”, cu referire la probele câştigate cauzei, respectiv înscrisurile depuse la dosarul cauzei, acestea reprezentând contracte de vânzare-cumpărare apropiate de data efectuării expertizei agricole pe care experţii majoritari, în mod greşit, nu şi le-au însuşit. Mai mult decât atât, instanţa de fond cât şi instanţa de apel nu au observat faptul că opinia experţilor majoritari se bazează pe date din anunţuri publicitare, încălcând astfel decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 5881/2011.
Recurenţii susţin că instanţa de apel a interpretat greşit disp. art. 27 din Legea nr. 33/1994, în condiţiile în care au făcut dovada faptului că, pentru terenul în litigiu, valoarea despăgubirilor era net superioară celei stabilite prin hotărâre, motiv pentru care, pentru o justă soluţionare a cauzei, se impunea efectuarea unei expertize care să respecte criteriile internaţionale de evaluare a proprietăţii imobiliare, inclusiv standardele internaţionale de evaluare intrate în vigoare la data de 01 ianuarie 2012.
Intimata pârâtă a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Analizând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reţine următoarele:
Prima critică dedusă judecăţii, întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 4 C. proc. civ., vizează depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti prin aplicarea de către instanţa de apel a unei legi abrogate, respectiv a Legii nr. 198/2004, în condiţiile în care, susţin recurenţii, la 24 ianuarie 2011, data comunicării hotărârii nr. 55/2010, atacată în cauză, intrase în vigoare Legea nr. 255/2010.
Înalta Curte reţine că, în mod corect instanţa de apel a constatat că, potrivit principiului tempus regit actum, condiţiile de valabilitate şi legalitate ale hotărârii de expropriere sunt analizate prin raportare la legea în vigoare la momentul emiterii acestei hotărâri.
Norma tranzitorie cuprinsă în art. 32 din Legea nr. 255/2010, analizată de instanţa de apel, se referă la aplicarea legii noi în cazul procedurilor de expropriere aflate în curs de desfăşurare, pentru continuarea realizării obiectivelor, astfel că nu vizează modificarea regimului juridic al hotărârii de expropriere sau etapa jurisdicţională de contestare a hotărârii, ci exclusiv procedura anterioară emiterii acesteia.
Prin urmare, corect a fost verificată hotărârea atacată, prin prisma legii în vigoare la momentul emiterii deciziei, împrejurarea că procedura de comunicare şi cea jurisdicţională s-au derulat după abrogarea Legii nr. 189/2004 şi intrarea în vigoare a Legii nr. 255/2010 neavând relevanţă cu privire la judecata din prezenta cauză, astfel că nu se constată un caz de depăşire a atribuţiilor puterii judecătoreşti.
Recurenţii au formulat critici şi cu privire la nesocotirea, de către instanţa de apel, a comparabilelor care, susţin aceştia, atestă o valoare de 40-42 RON/m.p., încadrând această critică în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Nu poate fi reţinută această critică ca aparţinând sferei de nelegalitate sancţionată prin textul de lege invocat, întrucât recurenţii nu au indicat expres un act juridic dedus judecăţii, în sensul de negotium iuris, al cărui conţinut să fi fost denaturat printr-o interpretare greşită a instanţei.
Tipul de comparabile utilizate la întocmirea raportului de expertiză contestat de recurenţi, poate fi verificat în cadrul analizei legalităţii criteriilor de efectuare a expertizei, alături de celelalte critici care se referă la aplicarea greşită a legii, neconstituind un act a cărui natură juridică a fost dedusă prezentei judecăţi.
Recurenţii au arătat, într-o altă critică dezvoltată în memoriul de recurs şi care se subsumează cazului reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., că instanţa de apel a interpretat greşit o serie de dispoziţii legale.
Astfel aceştia au susţinut că instanţa de apel s-a limitat în a analiza numai apelul lor, iar în motivarea de respingere a respectivei căi de atac, a preluat argumentele pârâtei, fără a le cenzura. O astfel de afirmaţie este străină de cauză, întrucât instanţa de apel a analizat punctual fiecare dintre susţinerile celor două parţi apelante, înlăturându-le deopotrivă, mai puţin critica comună referitoare la nelegalitatea raportului de expertiză, care a utilizat, în stabilirea valorii despăgubirilor, oferte de vânzare şi nu tranzacţii efective, sens în care a dispus refacerea raportului de expertiză.
Au mai apreciat recurenţii, raportat la această împrejurare, că instanţa de apel nu trebuia să cenzureze expertiza efectuată în faza procesuală a fondului, consideraţie lipsită de temei legal în condiţiile în care instanţa a fost învestită, prin ambele apeluri, cu critici referitoare la nelegalitatea raportului de expertiză, care nu a fost întocmit cu respectarea disp. art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Prin urmare, în mod corect a fost înlăturat primul raport de expertiză şi s-a dispus refacerea expertizei cu luarea în considerare a tranzacţiilor efectuate în zonă şi nu a ofertelor de vânzare.
În acest sens, în vederea respectării caracterului just al despăgubirii, instanţa de apel a avut în vedere normele juridice de trimitere cuprinse în art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 conform cărora „La calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia”, precum şi în art. 27 alin. (2) din acelaşi act normativ, conform căruia „despăgubirea acordată de către instanţă nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator”.
Recurenţii au criticat şi neluarea în considerare a faptului că, susţin ei, Legea nr. 255/2010 instituie o condiţie suspensivă de transmitere a dreptului de proprietate până la plata despăgubirilor.
După cum s-a menţionat anterior, în cauză nu este aplicabilă Legea nr. 255/2010 ci Legea nr. 198/2004 care, în art. 15, prevede că transferul imobilelor din proprietatea privată în proprietatea publică a statului şi în administrarea expropriatorului operează de drept la data plăţii despăgubirilor pentru expropriere sau, după caz, la data consemnării acestora, în condiţiile prezentei legi.
Înalta Curte reţine că recurenţii nu au contestat conţinutul recipisei de consemnare din 05 ianuarie 2011, depusă la dosarul cauzei, din care rezultă faptul că expropriatorul a consemnat pe seama şi la dispoziţia celor patru recurenţi - reclamanţi suma de 25.900 RON, reprezentând contravaloarea despăgubirii potrivit hotărârii nr. 55 din 08 noiembrie 2010. Dat fiind faptul că, în prezentul litigiu, s-a contestat şi calitatea procesuală activă a reclamanţilor S.N. şi S.U., expropriatorul susţinând că nu s-au depus la comisie acte doveditoare ale dreptului lor de proprietate, potrivit legii suma a fost indisponibilizată, urmând ca plata să se efectueze după soluţionarea, prin hotărâre judecătorească, a aspectelor litigioase privind dreptul de proprietate.
Pe de altă parte, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 198/2004, nu poate constitui obiect al contestării transferul dreptului de proprietate ci, exclusiv, cuantumul despăgubirilor. Prin urmare, neeliberarea despăgubirii consemnate pe numele persoanelor expropriate nu este reglementată de lege ca un caz de suspendare a transferului dreptului de proprietate, câtă vreme legea prevede modalitatea de preluare a proprietăţii şi, în condiţiile existenţei unui litigiu în care se discută şi calitatea de proprietari şi întinderea dreptului reclamanţilor, doar obligaţia de consemnare a despăgubirilor, nu şi cea de plată efectivă.
Cu privire la valoarea despăgubirilor stabilită de instanţa de apel, recurenţii au susţinut că au fost ignorate dispoziţiile Legii nr. 33/1994 şi ale H.G. nr. 415/2010 în sensul că, iniţial, expropriatorul a propus despăgubiri de 22 RON/m.p. iar ulterior, a depus la dosar înscrisuri care prezintă o valoare a imobilului de 0,90 RON/m.p. De asemenea, au apreciat că instanţa de apel nu a analizat comparabilele reprezentând contractele de vânzare cumpărare depuse de ei, înlăturându-le ca fiind pro causa, iar experţii au apelat, din nou, la anunţuri publicitare. Recurenţii au solicitat şi aplicarea de noi standarde de evaluare existente începând cu anul 2012.
Nu pot fi reţinute ca fiind conforme cu realitatea dosarului aserţiunile recurenţilor, în condiţiile în care se constată că instanţa de apel a avut în vedere ca la efectuarea expertizei să fie utilizate comparabile reprezentând tranzacţii efective operate în zonă, sens în care a şi încuviinţat obiecţiunile formulate de părţi şi a dispus refacerea expertizei exclusiv în baza contractelor de vânzare cumpărare aflate la dosarul cauzei.
În mod corect au fost respinse comparabilele propuse de reclamanţi cu reţinerea, în mod legal şi pertinent, a caracterului subiectiv al acestora, constatându-se că antecontractul de vânzare cumpărare nu reprezintă un act translativ de proprietate, că celelalte acte de vânzare întocmite chiar de reclamanţi, după emiterea hotărârii de expropriere la preţuri cu mult superioare celorlalte tranzacţii, au un caracter pro causa iar restul operaţiunilor consfinţite de aceste acte (deviere reţele electrice, construcţii turbine eoliene) nu reprezintă transmisiuni ale dreptului de proprietate.
Pentru aceste motive instanţa de apel a înlăturat varianta II din raportul de expertiză, reţinând varianta care respectă întru-totul criteriile legale prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Cu privire la metoda de evaluare a despăgubirilor, aceasta este cea a comparaţiei de piaţă, astfel cum ambele părţi au solicitat prin motivele de apel. Contestarea, direct în recurs, a standardelor de evaluare şi solicitarea utilizării altora, în lipsa formulării, în acest sens, a unor obiecţiuni la răspunsul experţilor în faţa instanţelor de fond şi fără indicarea unui motiv de nelegalitate, nu poate fi luată în considerare la efectuarea controlului jurisdicţional.
Prin urmare, având în vedere că nu au fost reţinute motive de nelegalitate în privinţa deciziei recurate, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
Va fi respinsă şi cererea intimatului pârât privind acordarea cheltuielilor de judecată ca nedovedită pentru această fază procesuală întrucât, deşi a solicitat astfel de cheltuieli prin întâmpinare, partea nu a depus chitanţe doveditoare în susţinerea pretenţiilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii S.N., S.U., C.A.E. şi C.L.S. împotriva deciziei nr. 9/C din 19 februarie 2014 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă.
Respinge, ca nedovedită, cererea formulată de intimatul - pârât Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA din cadrul Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine prin D.R.D.P. Constanţa de acordare a cheltuielilor de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 octombrie 2014.