Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Alba sub nr. 11374/107/2012, reclamantul M.l. a chemat în judecată pârâtul Statul Român prin Compania de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate că decizia nr. 1252 din 05 septembrie 2011 a Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA şi hotărârea nr. 561 din 29 februarie 2012, emisă în temeiul Legii nr. 255/2010 al H.G. nr. 1231/2010, modificată prin H.G. nr. 522/2011 şi H.G. nr. 53/2011, este nelegală, sub aspectul că, prin expropriere şi stabilirea despăgubirilor, s-a avut în vedere doar exproprierea imobilului teren având nr. cadastral C1 Sebeş în suprafaţă de 2445,00 m.p., dar în realitate pe terenul expropriat există o construcţie cu destinaţie „hală industrială”, care însă nu a constituit nici obiectul exproprierii şi nici al despăgubirilor acordate prin hotărârea nr. 561/2012.
Reclamantul a mai solicitat suspendarea hotărârii nr. 561 din 29 februarie 2012, până la stabilirea definitivă a despăgubirilor, (prin acordul părţilor sau prin hotărâre judecătorească irevocabilă) pentru construcţia edificată pe terenul expropriat, construcţie care a fost realizată cu autorizaţie de construcţie.
S-a mai solicitat acordarea suplimentară de despăgubiri cu privire la valoarea terenului expropriat, aflat în intravilanul municipiului Sebeş, zona B în suprafaţă de 2445 m.p., la valoarea de circulaţie a imobilului respectiv, cu privire la care se apreciază că are o valoare calculată de 220.050 RON, dar care în realitate are un preţ de circulaţie mult mai mare, ce urmează a fi stabilit la valoarea de circulaţie de către experţii tehnici ce vor fi numiţi în cauză, din care se va scădea despăgubirea acordată de 8435,25 RON. Reclamantul a mai solicitat şi despăgubiri privind investiţiile efectuate pe terenul în cauză, privind valoarea aducerii terenului în starea actuală, inclusiv investiţiile făcute pentru consolidarea drumului de acces de la terenul proprietatea sa la drumul naţional Sebeş - Alba lulia, despăgubiri pe care le estimează la suma de 338.020 RON. Au mai fost solicitate şi despăgubiri în sumă de 33.466 RON, reprezentând pierderile suferite ca urmare a demolării construcţiilor realizate pe terenul expropriat, respectiv despăgubiri calculate pentru realizarea unei hale industriale similare, precum şi a împrejmuirii ce urmează a fi demolată ca urmare a exproprierii, valoarea ei fiind de 297.464 RON, la care se adaugă TVA de 24%, în total valoarea despăgubirilor fiind de 368.855 RON pentru hală şi de 35.000 RON, valoarea gardului ce urmează a fi demolat.
De asemenea, reclamantul a solicitat să se stabilească drumul de acces de la proprietatea sa la calea publică, cu suportarea de către expropriator a cheltuielilor privind amenajarea drumului de acces. S-a mai solicitat şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii cu referire la petitul I, reclamantul a susţinut că decizia de expropriere atacaţi, nu i-a fost comunicată niciodată, luând cunoştinţă de existenţa acesteia prin scrisoarea comunicată de Societatea civilă de avocaţi „P. şi asociaţii”, care, cu numărul de ieşire din 10 aprilie 2012, i-a transmis hotărârea nr. 561 din 29 februarie 2012, în cuprinsul adresei de comunicare a hotărârii făcându-se trimitere la decizia de expropriere nr. 1252/2011.
În anexa publicată în M. Of. al României Partea I nr. 410/2011 - susţine reclamantul - se notifică intenţia de expropriere a suprafeţei de 2445 m.p. teren pentru care, la poziţia xx figurează înscris reclamantul cu valoarea de despăgubire de 8435,25 RON, fără a exista vreo menţiune cu privire la construcţia edificată pe acest teren, ce a fost realizată în baza proiectului nr. 12/2005, a certificatului de urbanism nr. 12/2005, a certificatului de urbanism nr. 251/2005 şi a autorizaţiei de construire nr. 90/2006, construcţie realizată de SC K.M. SRL, în baza contractului de comodat înregistrat la AFP Sebeş sub nr. 25527/2004 şi preluată de reclamant ulterior prin procesul verbal încheiat la data de 15 septembrie 2010, devenind astfel proprietatea sa.
Astfel, reclamantul a susţinut că propunerea de expropriere doar a terenului este greşită, câtă vreme pe acesta se află edificată construcţia cu destinaţie „hală industrială”, sens în care a notificat pârâta la 15 noiembrie 2011 prin adresa nr. FF, prezentând toată documentaţia cu privire la existenţa construcţiei pe terenul expropriat.
Sub aspectul capătului de cerere vizând suspendarea hotărârii nr. 561/2012, reclamantul a susţinut că acesta este pe deplin justificat, existând pericolul ca expropriatorul să demoleze construcţiile edificate pe teren fără acordarea despăgubirilor aferente şi, mai mult decât atât, punându-l în imposibilitatea de a mai dovedi existenţa şi valoarea acestor edificate.
Raportat la petitul III din acţiune, reclamantul a apreciat că terenul expropriat a fost subevaluat, acesta fiind amplasat în intravilanul municipiului Sebeş, în zona B, având asigurate toate utilităţile necesare funcţionării unui consumator industrial, sau construirii de locuinţe, aşa încât valoarea de circulaţie a acestuia este mult mai mare decât cea stabilită de expropriator.
Cu privire la valoarea investiţiilor efectuate şi solicitate prin capătul IV de acţiune, reclamantul a susţinut că terenul l-a dobândit în baza Legii nr. 18/1991 prin titlul de proprietate nr. AA/2004, iar la data când l-a preluat, pe teren exista o hală de depozitare a rumeguşului de către fostul CPL Sebeş, astfel că pentru a-l aduce în stare de folosinţă, a fost nevoit să procure materiale de carieră şi balastieră (sute de autobasculante), atât pentru amenajarea terenului cât şi a drumului de acces la drumul public, investiţii care au fost stabilite prin expertiza extrajudiciară depusă la dosar, la suma de 442.520 RON (pentru întreaga suprafaţă de teren reconstituită, respectiv 3700 m.p.).
Arată de asemenea reclamantul că, prin capătul V din acţiune, solicită despăgubiri inclusiv pentru împrejmuirea din stâlpi metalici montaţi în fundaţia de beton şi plasă de sârmă, împrejmuire care urmează a fi înlăturată cu ocazia exproprierii.
Cât priveşte calea de acces de la suprafaţa rămasă neexpropriată la drumul public, reclamantul a susţinut că pe terenul care i-a rămas, urmează a reconstrui o nouă hală, pentru ca societatea SC C.S. SRL să-şi continue activitatea, (fiind unica sursă de venit a familiei sale), sens în care a arătat că la data de 23 august 2012 a solicitat eliberarea unui certificat de urbanism în acest sens. Întrucât prin expropriere actualul drum de acces se desfiinţează, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la stabilirea noului drum de acces la calea publică, pentru terenul în suprafaţă de 1255 m.p., drum necesar în vederea finalizării proiectului de construire a noii hale.
În drept au fost invocate prevederile art. 22, 23 din Legea nr. 255/2010 coroborată cu dispoziţiile art. 1, 21 şi 27 din Legea nr. 33/1994, art. 15 şi art. 14 din Legea nr. 554/2004, sub aspectul cererii vizând suspendarea hotărârii nr. 561/2004.
Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâtul a solicitat respingerea acţiunii, susţinând în esenţă că, la stabilirea despăgubirilor pentru imobilele supuse exproprierii, au fost respectate prevederile Legii nr. 255/2010.
Prin precizarea de acţiune depusă, reclamantul a învederat că înţelege să renunţe la judecarea capetelor 1, 2 şi 5 din acţiune, iar prin precizarea de acţiune depusă, a solicitat acordarea despăgubirilor pentru valoarea împrejmuirii stabilită de experţi la suma de 4143 RON şi realizarea căii de acces, pe cheltuiala pârâtului.
Astfel prin sentinţa civilă nr. 2086/2013 Tribunalul Alba a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul M.I., fiind stabilit cuantumul despăgubirilor datorate reclamantului pentru suprafaţa de 2445 m.p. teren expropriată, la suma de 217.000 RON.
A fost obligat pârâtul la plata în favoarea reclamantului a sumei de 208.564,75 RON, reprezentând diferenţa între valoarea stabilită de instanţă cu titlu de despăgubiri pentru terenul expropriat şi suma de 8.435,25 RON, stabilită de expropriator prin hotărârea nr. 561 din 29 februarie 2012.
A mai fost obligat pârâtul şi la plata sumei de 75.230 RON în favoarea reclamantului cu titlu despăgubiri, reprezentând contravaloarea investiţiilor efectuate de reclamant pe terenul expropriat, respectiv şi la plata sumei de 4.143 RON cu titlu despăgubiri, reprezentând contravaloarea demontării împrejmuirii care a existat pe terenul expropriat.
S-a luat act de renunţarea reclamantului la judecarea capetelor de cerere vizând anularea deciziei nr. 1252 din 05 septembrie 2011, suspendarea efectelor hotărârii nr. 561 din 29 februarie 2012 şi acordarea despăgubirilor reprezentând contravaloarea construcţiei hală existentă pe terenul expropriat, fiind respinsă în rest acţiunea reclamantului.
Pentru a pronunţa această sentinţă, au fost reţinute următoarele considerente:
Prin titlul de proprietate nr. AA2004 emis de Comisia Judeţeană Alba pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, reclamantului i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra suprafeţei de 3700 m.p. teren pe raza municipiului Sebeş, în calitate de moştenitor al defunctei M.A. În vederea realizării obiectivelor de interes naţional, judeţean şi local conform Legii nr. 255/2010 (în speţă Autostrada Orăştie-Sibiu) din proprietatea reclamantului a fost expropriată suprafaţa de 2445 m.p., pentru care s-a stabilit o despăgubire în valoare de 8435,25 RON, sens în care pârâta a emis decizia de expropriere nr. 1252 din 05 septembrie 2011.
Instanţa de fond a reţinut că din lista cuprinzând imobilele care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică, la care s-a făcut referire mai sus (anexă la decizia de expropriere) rezultă că, la poziţia xx figurează reclamantul cu valoarea stabilită pentru terenul expropriat, de 8435,25 RON, (aspect ce rezultă de altfel şi din cuprinsul procesului verbal).Potrivit art. 22 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 255/2010, expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii se poate adresa instanţei judecătoreşti competente în termenul general de prescripţie care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a despăgubirilor, acţiunea astfel formulată urmând a fi soluţionată potrivit dispoziţiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994.
Conform raportului de expertiză efectuat în cauză, preţul unui metru pătrat de teren intravilan de natura celui ce face obiectul litigiului este de 88,83 RON şi nu 3,85 RON, cât a stabilit expropriatorul, aşa încât valoarea reală a despăgubirilor datorate reclamantului, a fost stabilită la suma de 217,000 RON. Având în vedere concluziile raportului de expertiză şi reţinând că această probă administrată în cauză, a ţinut seama de toate criteriile de evaluare menţionare în art. 26 din Legea nr. 33/1994, instanţa de fond a apreciat că acţiunea reclamantului este întemeiată sub aspectul capătului de cerere vizând stabilirea valorii reale a terenului expropriat şi obligarea pârâtei la plata diferenţei între valoarea stabilită de instanţă şi suma acordată de expropriator, fiind astfel obligată pârâta la plata în favoarea reclamantului, a sumei de 208564,75 RON cu titlu despăgubiri.
Cu privire la valoarea prejudiciului solicitat (de reclamant prin capetele IV şi V din acţiune), instanţa de fond a apreciat ca fondată această cerere şi a admis-o pentru următoarele considerentele:
Potrivit art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 33/1994 (la care face trimitere art. 22 alin. (3) al Legii nr. 255/2010) despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului expropriat şi prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite, prin luarea în considerare a dovezilor prezentate de aceştia.
În speţă, reclamantul a făcut dovada (cu martorul audiat în cauză) că atât înainte cât şi după anul 1989, pe terenul proprietatea acestuia se depozitau reziduurile rezultate din procesul de producţie ai fostului CPL Sebeş (ulterior Soeietatea K.S. Sebeş) şi că, în timp, acest teren a fost amenajat. Cum din actele depuse la dosarul cauzei rezultă că pe terenul expropriat exista o hală industrială şi anexe, folosite ca parc auto, instanţa de fond a apreciat că pentru amenajarea terenului în sensul de a-l face apt pentru construcţii, reclamantul a fost nevoit să efectueze lucrări de amenajare a acestuia. De altfel, chiar experţii care au efectuat expertiza în cauză, au constatat existenţa unui strat de grosime variabilă compus din rumeguş şi reziduuri de lemn, confirmând astfel susţinerile reclamantului şi depoziţia martorului audiat în cauză, inclusiv existenţa unei umpluturi de balast peste stratul de rumeguş, având o grosime medie de 70 cm. Valoarea lucrărilor de balastare, a fost stabilită la suma de 75230 RON, sumă la care a fost obligată pârâta reprezentând prejudiciul cauzat reclamantului prin expropriere.
Cât priveşte împrejmuirea realizată de reclamant şi acordarea despăgubirilor aferente ca urmare a demolării acesteia, şi această cerere a fost considerată întemeiată, de instanţa de fond.
Astfel, expertiza efectuată în cauza a dovedit existenţa unei împrejmuiri realizate de reclamant pe perimetrul proprietăţii sale pe o lungime de 131 ml, a cărei valoare de înlocuire a fost stabilită la suma de 4143 RON, la care a fost obligată pârâta (apreciindu-se că reclamantului i s-a cauzat un prejudiciu ca urmare a exproprierii, inclusiv cu privire la necesitatea demolării respectivei împrejmuiri).
Instanţa de fond a apreciat însă, că, în privinţa cererii vizând stabilirea drumului de acces de la terenul rămas neexpropriat la calea publică şi suportarea de către expropriator a cheltuielilor ocazionate cu amenajarea acestui traseu, acţiunea este neîntemeiată.
În acest sens s-a reţinut că procedura de expropriere a terenului proprietatea reclamantului a fost demarată sub imperiul Legii nr. 255/2010, act normativ pe care acesta îl invocă de altfel în motivarea acţiunii şi care nu cuprinde vreo o reglementare de natura solicitărilor reclamantului sub aspectul capotului VI din acţiune.
Instanţa de fond a mai reţinut că, pentru utilizarea suprafeţei de 1255 m.p., teren în scopul continuării activităţii desfăşurate anterior exproprierii, reclamantul este îndreptăţit la înfiinţarea unei căi de acces la drumul public, însă pentru proiectarea, construcţia şi amenajarea acesteia, se impune obţinerea unor avize, a autorizaţiei de amplasament şi acces, întocmirea unui plan de situaţie, în condiţiile prevăzute de O.G. nr. 43/1997 republicată şi actualizată, apreciind că aceste aspecte nu pot fi supuse analizei instanţei în cadrul procesual stabilit de Legea nr. 255/2010, motiv pentru care acest capăt de cerere a fost respins.
Împotriva hotărârii instanţei de fond, a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Drumuri Naţionale din România prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Cluj, solicitând modificarea acesteia şi respingerea acţiunii reclamantului ca nefondată.
La termenul de judecată din 27 februarie 2014 calea de atac a fost recalificată ca fiind apel, având în vedere valoarea obiectului litigiului, care depăşeşte suma de 100.000 RON, la care face trimitere art. 2811 C. proc. civ., iar prin decizia civilă nr. 13 din 27 februarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Alba, s-a respins ca nefondat apelul pârâtului Statul Român prin Compania Naţională de Drumuri Naţionale din România prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Cluj, pentru următoarele considerente:
Astfel, instanţa de apel a reţinut că în principal criticile pârâtului vizează raportul de expertiză întocmit la instanţa de fond, fiind critici referitoare la întocmirea raportului de evaluare în faza prealabilă exproprierii, conform dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 255/2010. S-a reţinut că, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, la care face trimitere expresă art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 şi, că toate aceste dispoziţii legale au fost respectate de instanţa de fond, fiind alcătuită o comisie în condiţiile prevăzute de art. 25 din Legea nr. 33/1994, care la evaluarea imobilului a luat în considerare comparabilele prezentate în anexa 2 a raportului de expertiză, conform art. 26 alin. (2) din aceeaşi lege.
În ceea ce priveşte momentul la care trebuie evaluat imobilul, instanţa de apel a reţinut că art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 face trimitere expresă la data întocmirii raportului de expertiză, aşa cum de altfel bine a reţinut instanţa de fond, neavând relevanţă data emiterii actului administrativ, cum eronat susţine pârâtul, motiv pentru care solicitarea acestuia de a se calcula valoarea imobilului de la data de 5 septembrie 2011, data emiterii deciziei de expropriere, este lipsită de temei legal şi nu poate fi primită.
În ceea ce priveşte susţinerea că la stabilirea valorii imobilului expropriat trebuie respectate prevederile Legii nr. 255/2010 şi ale H.G. nr. 522/2011 şi criteriile de evaluare prevăzute de aceste acte normative, instanţa de apel a reţinut că această susţinere este corectă, însă aceasta nu înseamnă că părţile nu pot solicita instanţei de judecată efectuarea unui nou raport de expertiză, ci dimpotrivă prevederile art. 22 din Legea nr. 255/2010 fac trimitere expresă la art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, care reglementează procedura care trebuie urmată în cazul în care părţile sesizează instanţa de judecată cu o acţiune în care se contestă numai cuantumul despăgubirilor acordate de expropriator.
Cu alte cuvinte, într-o astfel de acţiune, reţine instanţa de apel, efectuarea unui raport de expertiză care să respecte procedura prevăzută de art. 25 şi 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, (prin care instanţa să stabilească despăgubirea la care se referă art. 26 alin. (1) din aceeaşi lege), este obligatorie, în condiţiile în care art. 27 statuează că instanţa va hotărî asupra pretenţiilor formulate de părţi după ce va primi rezultatul expertizei.
Instanţa de apel a mai reţinut că experţii au arătat că preţul unui imobil similar celui expropriat, evaluat după grila notarilor publici în anul 2013, este de 85 RON/mp, această valoare fiind sensibil apropiată de valoarea de 88 RON/mp pe care au stabilit-o experţii după metoda comparaţiei directe.
De asemenea, în faţa instanţei de apel, reclamantul a depus un extras din grila notarială întocmită în decembrie 2011, din care rezultă o valoare de 90 RON/mp pentru un teren intravilan, aflat în zona B a Municipiului Sebeş, iar strada M.K. pe care se află terenul expropriat, se află în zona B intravilan, aşa cum rezultă din HCL Sebeş nr. 76/2010 şi din certificatul de atestare fiscală emis de Direcţia Economică a Municipiului Sebeş la data de 23 aprilie 2013, acte depuse la instanţa de apel.
Celelalte sume acordate de instanţa de fond privind investiţiile efectuate de reclamant (75.230 RON) şi cu titlu de despăgubiri reprezentând contravaloarea demontării împrejmuirii (4143 RON), nu au fost criticate de pârât, astfel că aceste aspecte nu au mai fost analizate de instanţa de apel, în respectarea principiului „tantum devolutum quantum apellatum”.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Cluj, solicitând modificarea ei în sensul admiterii apelului astfel cum a fost formulat.
Criticile aduse hotărârii instanţei de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:
Astfel, recurentul susţine că pentru realizarea obiectivului de investiţii Autostrada Orăştie-Sibiu, a fost expropriată suprafaţa de 2,445,00 m.p. din terenul situat pe raza unităţii administrativ - teritoriale Sebeş, identificat prin număr cadastral C2 şi, că achiziţionarea imobilelor necesare pentru realizarea drumurilor naţionale sau autostrăzii, se realizează prin expropriere în baza Legii nr. 255/2010.
Recurentul învederează că în conformitate cu art. 8 din acest act normativ „(1) Notificarea intenţiei de expropriere a imobilelor, precum şi lista imobilelor ce urmează a fi expropriate, se transmit prin poştă către proprietari. Lista imobilelor se face publică prin afişarea acesteia la sediul consiliului local respectiv şi pe pagina proprie de internet a expropriatorului. (2) în termen de 30 de zile calendaristice de la data notificării prevăzute la alin. (1), proprietarii imobilelor cuprinse în listă au obligaţia prezentării la sediul expropriatorului, în vederea stabilirii unei juste despăgubiri.” În ce priveşte cuantumul despăgubirilor, recurentul arată că, Legea nr. 255/2010 prevede la art. 11 că înainte de data începerii activităţii comisiei prevăzute la art. 18, un expert evaluator specializat în evaluarea proprietăţilor imobiliare, membră al Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor din România - ANEVAR, va întocmi un raport de evaluare a imobilelor expropriate pentru fiecare unitate adrninistrativ-teritorială, pe fiecare categorie de folosinţă. Raportul de evaluare se întocmeşte avându-se în vedere expertizele întocmite şi actualizate de camerele notarilor publici potrivit art. 77 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., cu modificările şi completările ulterioare.
Raportul de evaluare se întocmeşte sub coordonarea Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România. Ca atare, recurentul susţine că la evaluarea efectuată în vederea emiterii H.G. nr. 522/2011, au fost respectate aceste prevederi. Mai mult decât atât, arată acelaşi recurent, reclamanţii nu au depus, la momentul întocmirii hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 561 din 29 februarie 2012, documente din care să rezulte trecerea în intravilanul localităţii a terenului supus exproprierii, motiv pentru care se susţine că instanţa nu a avut în vedere categoria de folosinţă a terenului.
Ca urmare, susţine recurentul, în lipsa unor atare documente, (lipsă care s-a datorat culpei reclamanţilor intimaţi), evaluatorul care a întocmit raportul necesar stabilirii despăgubirilor prin H.G. nr. 522/2011, a evaluat în mod corect imobilul supus exproprierii. În expertiza dispusă în cauză, experţii au folosit metoda comparaţiei având în vedere terenuri situate în intravilanul localităţii, tranzacţionale în anii 2012-2013, însă, susţine recurentul, experţii ar fi trebuit să ţină cont de momentul la care a operat transferul dreptului de proprietate asupra imobilului supus exproprierii, întrucât numai astfel se poate stabili o valoare reală a cuantumului cuvenit pentru acest teren, în acest sens, recurentul invocă prevederile art. 9 alin. (4) din Legea nr. 255/2010. În aceeaşi idee, recurentul mai arată că decizia de expropriere a imobilelor situate pe amplasamentul obiectivului de investii „Autostrada Orăştie-Sibiu” a fost emisă, ulterior consemnării despăgubirilor, la data de 05 septembrie 2011, motiv pentru care numai evaluând despăgubirile raportat la acest moment, se poate efectua un control eficient al modului de stabilire a sumelor cuvenite persoanelor îndreptăţite.
În consecinţă, susţine recurentul, criticate aduse deciziei instanţei de apel vizează nelegalitatea ei prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în condiţiile în care hotărârea este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
Prin întâmpinarea depusă la 19 septembrie 2014, intimatul M.I. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, învederând instanţei că prin adresa din 30 aprilie 2014 C.N.A.D.N.R. SA Bucureşti, i-a comunicat aprobarea plăţii sumelor stabilite prin sentinţa nr. 2086/2013 Dosar nr. 11374/107/2012* al Tribunalului Alba, sume pe care ulterior le-a şi încasat.
Examinând hotărârea instanţei de apel prin prisma motivelor de recurs invocate şi a dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că, recursul este nefondat şi va fi respins în condiţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., pentru următoarele considerente:
Regula potrivit căreia recursul nu poate fi exercitat, „omisso medio”, se aplica nu doar în situaţia în care partea nemulţumită de soluţia adoptată de prima instanţă nu a declarat apel, ci şi în situaţia în care decizia a fost recurată, dar în faza apelului nu au fost invocate criticile de nelegalitate, acestea fiind invocate direct în faza procesuală a recursului. Din această perspectivă, cum recurentul nu a formulat în apel critici legate de categoria de folosinţă a terenului, ci doar în recurs, este de reţinut că acestea fiind critici omisso medio, nu pot fi analizate.
În ce priveşte critica referitoare Ia modalitatea de stabilire a despăgubirilor pentru imobilul expropriat, sunt de reţinut următoarele aspecte:
La data înaintării acţiunii 25 octombrie 2012, art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 dispunea în sensul că: „La calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia.” În acest context, instanţa de judecată este chemată să verifice în ce măsură au fost respectate criteriile de evaluare a imobilelor expropriate, respectiv să stabilească dacă despăgubirile acordate prin hotărârea de expropriere sunt legale.
Prin urmare, legea cadru în materia exproprierilor a stabilit un criteriu legal ce trebuie avut în vedere de comisia de experţi numită de instanţa în conformitate cu dispoziţiile art. 25 din lege, în sensul că evaluarea imobilului supus exproprierii se face în raport de preţurile de tranzacţionare ale unor imobile similare, de la data efectuării raportului de expertiză.
Cum, criteriile în raport de care se stabileşte cuantumul despăgubirii sunt cele prevăzute de Legea nr. 33/1994, rezultă fără posibilitate de echivoc, că experţii, precum şi instanţa, sunt obligaţi a ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite.(luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia).
Aşa cum s-a cristalizat în practica judiciară, sintagma „preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele” are în vedere preţul de piaţă, respectiv cel de tranzacţionare, stipulat în acte de înstrăinare încheiate la o dată apropiată celei la care se efectuează expertiza de evaluare. „Preţul de piaţă" este considerat a fi preţul cel mai probabil, la o anumită dată, la care ar trebui să se vândă dreptul de proprietate asupra unui bun după ce acesta a fost expus, într-o măsură rezonabilă, pe o piaţă concurenţială, atunci când sunt întrunite toate condiţiile unei vânzări oneste şi în care cumpărătorul şi vânzătorul acţionează prudent, în cunoştinţă de cauză, în interesul propriu, presupunând că niciunul dintre aceştia nu este supus unor constrângeri exagerate.
Stabilirea preţului de piaţă presupune administrarea unor probatorii pertinente, una din cele mai importante fiind expertiza tehnică de evaluare a proprietăţii şi a prejudiciului cauzat expropriatorului la momentul întocmirii raportului de expertiză.
Sintagma „data întocmirii raportului de expertiză” din cuprinsul art. 26 al Legii nr. 33/1994, presupune raportarea la data efectuării expertizei în cursul judecăţii, şi nu la data exproprierii, cu atât mai mult cu cât legiuitorul foloseşte o terminologie diferită pentru conturarea celor două etape, respectiv „raport de expertiză”, pentru etapa jurisdicţională şi „raport de evaluare”, pentru faza administrativă, neavând-o în vedere, pe aceasta din urmă, ca reper al momentului de calculare a despăgubirilor în etapa jurisdicţională.
Confirmând soluţia procesuală a tribunalului, instanţa de apel a făcut o corectă interpretare şi aplicare a art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, raportându-se în stabilirea valorii despăgubirii la momentul efectuării raportului de expertiză, şi nu la momentul transferului dreptului de proprietate, cum greşit susţine recurentul, în condiţiile în care acest din urmă criteriu fiind introdus prin art. 9 din Legea nr. 184/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 198/2004, a fost ulterior abrogat prin art. IV pct. 3 din O.U.G. nr. 228/2008.
De altfel, trimiterea la dispoziţiile Legii nr. 33/1994 a fost menţinută şi de Legea nr. 255/2010, [art. 22 alin. (1) şi (3)], act normativ care a abrogat Legea nr. 198/2004.
Cum cadrul normativ incident în cauză vizează dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, în ce priveşte momentul stabilirii valorii despăgubirilor, orice altă susţinere a recurentului nu numai că este neavenită, dar şi în afara cadrului legal sus evocat.
Ca atare, instanţa de apel în mod corect a reţinut aplicabilitatea dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 la cazul dedus judecăţii, în ce priveşte momentul în raport de care trebuie stabilită valoarea imobilului expropriat, şi anume cea de la data întocmirii raportului de expertiză”.
Aşa fiind, din perspectiva dispoziţiilor legale sus evocate şi a celor expuse, criticile pârâtului prin care acesta susţine că evaluarea imobilului expropriat trebuie raportată la momentul transferului de proprietate, sau al întocmirii raportului de evaluare care a stat la baza hotărârii de stabilire a despăgubirii cuvenită reclamantului pentru terenul expropriat, sunt nu numai nefondate dar şi fără suport juridic, motiv pentru care nefiind incidente dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în condiţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul pârâtului urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA prin Direcţia Regională de Drumuri şi poduri Cluj împotriva deciziei civile nr. 13 din 27 februarie 2014 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 octombrie 2014.