Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 26/F/Cont din 6 februarie 2014, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca inadmisibilă, acţiunea formulată de reclamanta U.A.T. - Judeţul Argeş, în contradictoriu cu pârâtul M.D.R.A.P., prin care a solicitat anularea Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare din 22 februarie 2012, întocmită de pârât, privind contractul de finanţare din 21 mai 2009.
2. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 26/F/Cont din 6 februarie 2014 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta a formulat recurs, criticând-o pentru nelegalitate.
Recursul declarat de reclamantă s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ., în temeiul cărora s-a solicitat casarea sentinţei atacate, în sensul admiterii acţiunii şi anulării titlului de creanţă constând în Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare din 22 februarie 2012.
În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanta a susţinut, în esenţă, că în mod netemeinic şi nelegal, a fost admisă excepţia inadmisibilităţii acţiunii, deoarece potrivit art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, instanţa de judecată trebuia să efectueze o cercetare a legalităţii operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecăţii.
În opinia recurentei, aprecierea ca inadmisibilă a cererii de chemare în judecată a echivalat cu restrângerea posibilităţii reclamantei de a-i fi analizată legalitatea actului administrativ de către instanţa de judecată, ceea ce reprezintă o încălcare gravă a dreptului recunoscut oricărei persoane juridice sau fizice de a avea acces la o instanţă de judecată, parte componentă a dreptului la un proces echitabil.
Totodată, anterior analizării excepţiei inadmisibilităţii, invocată de pârâtă, curtea trebuia să reţină, în primul rând, că se impune aplicarea actelor normative în materie, faţă de principiul neretroactivităţii legii noi, reglementat în art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală şi de susţinerile reclamantei din cererea de chemare în judecată.
Astfel, în cauză s-a realizat aplicarea O.U.G. nr. 66/2011 pentru fapte invocate a fi săvârşite anterior intrării în vigoare a acestui act normativ, ceea ce necesită analizarea legalităţii actelor din perspectiva procedurii de control, a condiţiilor în care se poate reţine o neregulă şi a sancţiunii aplicate.
În ceea ce priveşte fapta reţinută în Nota de constatare, aceasta trebuie analizată prin prisma legii în vigoare la data săvârşirii, contractul şi procedura verificată datând din anul 2010, deci anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 66/2011, astfel că, legea aplicabilă este reprezentată de O.U.G. nr. 34/2006 şi H.G. nr. 925/2006 prin raportare la O.G. nr. 79/2003.
Referitor la sancţiunea aplicată prin actul administrativ contestat, trebuie reţinut, în mod similar, principiul neretroactivităţii legii noi, consacrat în legea internă şi art. 2 alin. (2) din Regulamentul nr. 2988/1995 privind protecţia intereselor financiare ale U.E., care prevăd că nicio sancţiune administrativă nu poate fi impusă în absenţa unor dispoziţii în acest sens prevăzute într-un act comunitar emis anterior abaterii respective.
În legătură cu cererea de suspendare a judecăţii formulată de reclamantă în prezenta cauză, respingerea acesteia nu este bazată pe nici un temei legal, întrucât soluţionarea cauzei depinde în tot, de existenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi, aflate pe rolul Curţii de Apel Bucureşti şi înregistrată sub nr. 243/2/2014, având ca obiect anulare act administrativ, fiind incidente dispoziţiile art. 50 lit. c) din O.U.G nr. 66/2011.
În situaţia în care Curtea de Apel Bucureşti va admite cererea de chemare în judecată, constatând că sunt îndeplinite condiţiile O.G. nr. 14/2013 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru suportarea de la bugetul de stat a sumelor aferente corecţiilor financiare aplicate pentru abaterile de la conformitatea cu legislaţia din domeniul achiziţiilor publice, implicit, suportarea corecţiei aplicată prin Nota de constatare a Neregulilor din 22 februarie 2012, prezenta cerere de chemare în judecată este rămasă fără obiect.
3. Apărările formulate de intimatul M.D.R.A.P.
Prin întâmpinarea depusă în cauză, intimatul-pârât M.D.R.A.P. a invocat excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea hotărârii atacate ca legală şi temeinică, reiterând, în esenţă, apărările formulate pe parcursul soluţionării litigiului în primă instanţă.
Prin încheierea pronunţată în şedinţa camerei de consiliu din 9 octombrie 2014, completul de filtru a constatat că excepţia nulităţii recursului este neîntemeiată, întrucât recurenta-reclamantă a motivat cererea de recurs iar motivele formulate pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ.
II. Analiza motivelor de casare
Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile formulate de recurentă, pentru următoarele considerente:
1. Argumente de fapt şi de drept relevante.
În raport de excepţiile inadmisibilităţii acţiunii şi a tardivităţii introducerii acţiunii, invocate de pârât prin întâmpinarea formulată în cauză, în mod corect prima instanţă, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 248 alin. (1) raportat la art. 193 alin. (1) din Noul C. proc. civ., a analizat cu prioritate excepţia inadmisibilităţii acţiunii, motivată de neîndeplinirea de către reclamantă a procedurii administrative prealabile, prevăzute de dispoziţiile O.U.G. nr. 66/2011.
În conformitate cu prevederile art. 248 alin. (1) din Noul C. proc. civ., excepţiile se soluţionează premergător administrării probelor şi cercetării în fond a cauzei, în măsura în care, prin efectul lor, fac inutil acest lucru, iar în speţă, excepţia inadmisibilităţii acţiunii îndeplineşte cerinţele prevăzute de art. 245 din Noul C. proc. civ., în sensul că este o excepţie procesuală care nu pune în discuţie fondul dreptului, ci reprezintă o condiţie obligatorie, a cărei neîndeplinire afectează însuşi exerciţiul dreptului la acţiune în contencios administrativ, tinzând la împiedicarea judecăţii pe fond.
În contextul soluţionării cu prioritate a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, în mod corect nu au mai făcut obiectul analizei instanţei de fond susţinerile formulate de reclamantă vizând încălcarea principiului neretroactivităţii legii civile, prin aplicarea O.U.G. nr. 66/2011 pentru fapte invocate a fi săvârşite anterior intrării în vigoare a acestui act normativ.
În ceea ce priveşte soluţia pronunţată de prima instanţă asupra excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, criticile formulate de recurentă sunt nefondate.
În mod judicios judecătorul fondului a constatat că reclamanta nu a urmat procedura administrativă prevăzută de dispoziţiile art. 46 alin. (1) şi art. 47 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, act normativ în vigoare la data emiterii actului administrativ contestat şi care reglementează, în procedura de constatare a neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene, o modalitate specifică de întocmire a actelor de control şi de atacare a acestora, anterior sesizării instanţei de judecată.
Astfel, conform prevederilor legale menţionate, împotriva titlului de creanţă, reprezentat de Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare, se poate formula contestaţie administrativă în termen de maximum 30 de zile de la comunicare, iar potrivit art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, decizia pronunţată în soluţionarea contestaţiei poate fi atacată de către contestator la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004.
Prin urmare, în temeiul dispoziţiilor legale menţionate şi art. 8 din Legea nr. 554/2004, poate forma obiectul acţiunii în contencios administrativ, decizia pronunţată în soluţionarea contestaţiei administrative formulate împotriva Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare, iar nu, în mod direct, acest act administrativ fiscal.
Procedura administrativă prealabilă învestirii instanţei de judecată nu încalcă dreptul de acces liber la justiţie, deoarece instituie un mijloc de remediere a eventualei nelegalităţi a actului administrativ atacat, prin reexaminarea lui de către organul emitent al titlului de creanţă, care are posibilitatea de a-şi revoca actul, fapt ce permite persoanei vătămate să-şi ocrotească dreptul sau interesul legitim pe cale administrativă, evitând sesizarea instanţei de judecată.
Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile recurentei vizând soluţia pronunţată de prima instanţă asupra cererii de suspendare a judecăţii, formulată de reclamantă în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 din Noul C. proc. civ.
Dispoziţiile legale menţionate presupun că soluţia din proces depinde, în tot sau în parte, de existenţa sau inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi şi care, odată stabilit prin hotărâre definitivă, poate fi invocat cu efectele lucrului judecat în orice alt proces, potrivit art. 431 alin. (2) din Noul C. proc. civ.
În speţă, în acord cu opinia judecătorului fondului, se reţine că raportul de interdependenţă dintre cele două cauze constă în faptul că soluţionarea dosarului înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub nr. 243/2/2014, având ca obiect anularea unui act administrativ emis ulterior celui contestat în prezenta cauză, depinde de dreptul care face obiectul prezentei judecăţi, nefiind astfel îndeplinite condiţiile legale pentru suspendarea facultativă a judecăţii în prezenta cauză.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a hotărârii atacate, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/ 2004 şi art. 496 alin. (1) din Noul C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta U.A.T. - Judeţul Argeş, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de U.A.T. Judeţul Argeş împotriva sentinţei civile nr. 26/F/Cont din 6 februarie 2014 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 februarie 2015.