Infracţiunea prevăzută în art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000. Conflict de interese
Cuprins pe materii: Drept penal. Partea specială. Infracţiuni prevăzute în legi speciale. Infracţiuni prevăzute în Legea nr. 78/2000
Indice alfabetic: Drept penal
- infracţiunea prevăzută în art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000
- conflict de interese
Legea nr. 78/2000, art. 12 lit. a)
C. pen., art. 301
C. pen. anterior, art. 2531
În ipoteza în care acuzaţia formulată priveşte o singură conduită - constând în cumpărarea unui imobil care formează obiectul procedurii de licitaţie, prin persoane interpuse, de către preşedintele comisiei de licitaţie - nu pot fi întrunite atât elementele de tipicitate ale infracţiunii prevăzute în art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 (efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea), cât şi elementele de tipicitate ale infracţiunii de conflict de interese, întrucât în cazul infracţiunii prevăzute în art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 actul incriminat se realizează în afara cadrului funcţiei, atribuţiei sau însărcinării, iar în cazul infracţiunii de conflict de interese actul incriminat se realizează în cadrul exercitării atribuţiilor de serviciu, excluzându-se reciproc.
Dacă în cazul infracţiunii prevăzute în art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 incompatibilitatea este generată de efectuarea unui act exterior funcţiei, atribuţiei sau însărcinării, în cazul infracţiunii de conflict de interese incompatibilitatea este generată de efectuarea unui act în cadrul atribuţiilor de serviciu şi, în consecinţă, acelaşi act de conduită nu poate conduce la pronunţarea unei soluţii de condamnare pentru ambele infracţiuni.
I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 179/A din 19 mai 2015
Prin sentinţa nr. 101/F din 28 mai 2014 a Curţii de Apel Piteşti, Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost achitat inculpatul D.D., în baza art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută în art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 şi săvârşirea infracţiunii prevăzută în art. 2531 C. pen. anterior.
În baza dispoziţiilor art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul C.O. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută în art. 48 C. pen. raportat la art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000.
În baza dispoziţiilor art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitată inculpata C.M. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută în art. 48 C. pen. raportat la art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000.
Analizând probatoriul administrat în cauză, curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
În anul 2007 inculpatul D.D. a deţinut funcţia de director al Băncii C. - Sucursala R. şi, totodată, preşedinte al Comitetului de credit al acestei unităţi bancare. Funcţiile au fost deţinute în perioada 17 iunie 2005 - 1 iunie 2009.
Consiliul de administraţie al Băncii C., în şedinţa din 20 septembrie 2007, a aprobat vânzarea imobilului în care funcţionase sediul vechi al Băncii C. - Sucursala R. În acest sens, s-a adoptat o hotărâre şi s-a stabilit ca imobilul să fie vândut prin procedura de vânzare la licitaţie deschisă, fără preselecţie. S-a stabilit preţul de începere al licitaţiei la suma de 2.143.182 lei, fără TVA.
Imobilul în cauză a fost reevaluat prin adresa Direcţiei Patrimoniului Băncii C. În urma acestei reevaluări s-au comunicat către Sucursala R. condiţiile de vânzare a spaţiului în cauză şi preţul de începere al licitaţiei. Ca urmare a acestor dispoziţii, la data de 15 noiembrie 2007, D.D., în calitate de director al Băncii C. - Sucursala R. a emis decizia prin care a fost numită comisia în vederea licitaţiei pentru vânzarea imobilului în cauză. Comisia a fost alcătuită din D.D., în calitate de preşedinte, P.V., S.M. şi B.C., în calitate de membri, la care s-a adăugat I.E., secretar de comisie.
Au fost îndeplinite formalităţile pentru publicitatea organizării licitaţiei şi s-a întocmit, totodată, caietul de sarcini.
Pentru participarea la licitaţie, caietul de sarcini a fost achiziţionat de două societăţi comerciale şi de o persoană fizică, respectiv: societatea E., pentru care reprezentantul acesteia, inculpatul C.O., a achitat contravaloarea caietului de sarcini; C.M., în nume propriu şi societatea D., ambii participanţi la licitaţie achitând contravaloarea caietului de sarcini. Ulterior, participanţii la licitaţie au depus la Banca C. - Sucursala R. plicurile conţinând oferta pentru imobil.
Licitaţia a avut loc la data de 28 noiembrie 2007 la sediul Sucursalei R. a Băncii C. Rezultă, din probele administrate, că la data respectivă au participat toţi cei trei ofertanţi şi, de asemenea, comisia a fost prezentă în întregul ei. Cu această ocazie, a fost încheiat procesul-verbal în care se specifică membrii comisiei de licitaţie prezenţi, în componenţa mai sus menţionată, preţul oferit de participanţii la licitaţie şi constatările comisiei de licitaţie, respectiv împrejurarea că preţul cel mai mare a fost oferit de către societatea E., respectiv suma de 769.500 euro. În baza acestor constatări, comisia de licitaţie a hotărât ca adjudecarea bunului scos la licitaţie să se facă în favoarea societăţii E. pentru suma de 769.500 euro, fără TVA. În urma adjudecării spaţiului scos la licitaţie, Banca C. - Sucursala R. reprezentată prin D.D., în calitate de director şi S.M., în calitate de director de operaţiuni, a încheiat cu societatea E., reprezentată de C.O., contractul de vânzare-cumpărare autentificat la 28 noiembrie 2007.
Ulterior licitaţiei, centrala Băncii C. a modificat preţul de pornire pentru imobilul în cauză, majorându-l la 803.884 euro. Reprezentantul societăţii E. a fost de acord cu modificarea preţului de vânzare şi, ca urmare, s-a încheiat un act adiţional, autentificat la 29 noiembrie 2007. Din probele administrate rezultă că societatea E. a achitat în întregime contravaloarea imobilului, respectiv suma de 2.883.546 lei în şase tranşe.
Din examinarea probelor administrate în această cauză, curtea de apel a constatat următoarele:
Referitor la săvârşirea infracţiunii prevăzută în art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 de către inculpatul D.D., latura obiectivă presupune realizarea, după caz, a unor operaţiuni financiare sau tranzacţii financiare incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană. Din examinarea acestor dispoziţii legale rezultă că în modalitatea de efectuare a unor operaţiuni financiare textul incriminator impune realizarea acestora ca acte de comerţ. A doua modalitate de săvârşire a infracţiunii ce rezultă din dispoziţiile normative mai sus menţionate are în vedere încheierea de tranzacţii financiare.
În legătură cu latura subiectivă a acestei infracţiuni, textul de lege are în vedere intenţia directă raportat şi la scopul prevăzut de lege.
Din ansamblul probator administrat în cauză, curtea de apel nu a constatat existenţa elementelor constitutive ale infracţiunii, aşa cum sunt inserate în textul incriminator.
Curtea de apel subliniază că niciuna dintre probele administrate în cauză nu demonstrează faptul sau împrejurarea potrivit căreia inculpatul D.D. a beneficiat în vreun fel de imobilul în cauză, după efectuarea procedurilor de licitaţie.
În legătură cu plata preţului stabilit pentru acest imobil, aşa cum rezultă din expertiza contabilă judiciară dispusă în cauză, achitarea acestuia s-a făcut exclusiv prin virament bancar din contul curent şi nu există depuneri de numerar pentru această plată. Au fost identificate sumele de bani şi rulajul acestora în conformitate cu viramentele financiare efectuate.
Tot din expertiza contabilă judiciară dispusă în cauză s-a reţinut că nu sunt înregistrări financiare în perioada de referinţă din care să rezulte depuneri în numerar, direct sau mascat, în conturile societăţii E. de la inculpatul D.D.
Probele administrate au demonstrat că inculpatul D.D. a beneficiat în perioada de referinţă de un credit pentru nevoi personale de la Sucursala R. a Băncii C. Curtea de apel a constatat că nu au fost semnalate încălcări ale normelor legale în vigoare la data respectivă privind obţinerea acestui credit de către inculpatul D.D.
Instanţa de fond reţine că nu există nicio probă din care să rezulte în mod clar, cert şi convingător că acest credit ar fi fost obţinut de către inculpatul D.D. cu scopul de a achita în nume propriu contravaloarea imobilului reprezentând sediul vechi al Băncii C. - Sucursala R. Mai mult decât atât, din probele administrate, inclusiv declaraţia unor martori, rezultă că, în perioada de referinţă, inculpatul D.D. intenţiona cu banii obţinuţi prin creditul respectiv să achiziţioneze un apartament în Bucureşti, tranzacţie care nu s-a mai realizat.
Curtea de apel a constatat că în cauză nu există probe care să demonstreze intenţia directă a inculpatului D.D. de a folosi calitatea pe care o avea la data respectivă şi a achiziţiona printr-o procedură frauduloasă imobilul reprezentând sediul vechi al Băncii C. - Sucursala R. în nume propriu.
În ceea ce priveşte infracţiunea de conflict de interese reţinută în sarcina aceluiaşi inculpat, curtea de apel a constatat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acesteia, atâta timp cât nu există probele care să demonstreze intenţia inculpatului de a achiziţiona în nume propriu imobilul în discuţie.
Un alt aspect este şi acela că dispoziţiile art. 2531 C. pen. anterior se referă la fapta săvârşită de un funcţionar public. Curtea de apel a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile acestui text de lege, deoarece D.D. nu avea la data respectivă calitatea de funcţionar public. În luna noiembrie 2007, Banca C. era o societate comercială privată, neavând relevanţă faptul că o parte din acţiuni erau deţinute de către stat.
În ceea ce priveşte complicitatea la săvârşirea infracţiunii prevăzută în art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 în sarcina inculpaţilor C.O. şi C.M., curtea de apel nu a reţinut-o, atâta timp cât în sarcina inculpatului D.D. nu au putut fi constatate elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută în art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000. Doctrina şi jurisprudenţa în materie impun această condiţie pentru reţinerea complicităţii, respectiv să se fi săvârşit în mod nemijlocit de către o persoană ca autor o faptă prevăzută de legea penală.
Pe de altă parte, niciuna dintre probele administrate în cauză nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, în sensul de a demonstra neechivoc că inculpaţii mai sus menţionaţi au sprijinit într-o modalitate sau alta săvârşirea infracţiunii reţinută în sarcina autorului, respectiv inculpatul D.D. şi, totodată, niciuna dintre probele administrate nu demonstrează clar şi neechivoc că o astfel de acţiune, dacă ar fi existat, s-ar fi realizat sub forma intenţiei cerută de lege.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti.
Analizând apelul formulat în cauză, instanţa reţine că au fost formulate două categorii de acuzaţii, referitoare la:
- infracţiunea prevăzută în art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, fapta privindu-i pe D.D. în calitate de autor şi pe C.O., respectiv C.M. în calitate de complici;
- infracţiunea prevăzută în art. 2531 C. pen. anterior, fapta privindu-l doar pe D.D., fără să se reţină şi o contribuţie accesorie pentru o altă persoană.
Pentru ambele acuzaţii instanţa de fond a pronunţat soluţii de achitare, apreciind că faptele nu există. În consecinţă, combaterea argumentelor instanţei de fond de către acuzare trebuia să conducă în apel, prin probele administrate, la dovedirea unor elemente obiective: existenţa actelor săvârşite în calitate de autor de către D.D., cumpărarea imobilului respectiv participarea în calitate de preşedinte la licitaţia în care şi-a adjudecat un imobil. Elementul comun celor două acuzaţii este reprezentat de cumpărarea imobilului de către D.D.
Înainte de a analiza situaţia de fapt, astfel cum rezultă din probele administrate în speţă, instanţa de apel va examina dacă modul de formulare a acuzaţiei, în acest caz particular, ar fi putut conduce la pronunţarea de soluţii de condamnare pentru ambele fapte ce formează obiectul judecăţii sau dacă, însuşi modul de formulare a acuzaţiei, excludea o soluţie de condamnare, pentru considerente ce ţin de faptul că, în raport cu situaţia reţinută de acuzare prin rechizitoriu, elementele de tipicitate ale celor două infracţiuni se exclud reciproc.
Faptele pentru care s-au formulat acuzaţii sunt incriminate după cum urmează:
Art. 12 lit. a) din Legea nr.78/2000:
„Sunt pedepsite cu închisoarea de la 1 la 5 ani următoarele fapte, dacă sunt săvârşite în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite:
a) efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale” (...).
Art. 2531 C. pen. anterior - Conflictul de interese
„(1) Fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, îndeplineşte un act ori participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soţul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv, sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie publică pe durată maximă.”
Instanţa constată imposibilitatea reţinerii ambelor infracţiuni în cazul în care acuzaţia vizează o singură conduită, de exemplu cumpărarea unui imobil, astfel cum este formulată acuzaţia în prezentul dosar. Din examinarea celor două incriminări rezultă că elementul material, actul incriminat, se realizează în cazul conflictului de interese în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, iar în cazul infracţiunii din Legea nr. 78/2000, actul are loc în afara funcţiei, însărcinării sau atribuţiei. În consecinţă, cumpărarea unui imobil, prin interpuşi, de către preşedintele comisiei de licitaţie nu poate întruni în acelaşi timp elementele de tipicitate ale conflictului de interese incriminat de Codul penal (când ar trebui să fie realizată o cumpărare a imobilului în exerciţiul atribuţiilor de serviciu) şi ale infracţiunii prevăzute în art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 (când ar trebui să fie realizată o cumpărare a imobilului în afara exerciţiului atribuţiilor de serviciu).
Chiar dacă în ambele ipoteze există o incompatibilitate cu funcţia respectivă, sursa incompatibilităţii este diferită. În cazul art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, situaţia de incompatibilitate cu funcţia deţinută apare din cauza unui act încheiat în afara serviciului. Spre deosebire de această ipoteză (a incompatibilităţii cu funcţia din cauza unui act încheiat în afara atribuţiilor de serviciu), în cazul conflictului de interese, situaţia de incompatibilitate se produce din cauza unui act încheiat în cadrul atribuţiilor de serviciu. În cazul conflictului de interese, incompatibilitatea decurge din modul de exercitare a oricăror atribuţii de serviciu ale unui subiect activ calificat ca funcţionar public şi are ca urmare obţinerea unui folos patrimonial. În cazul infracţiunii prevăzute în art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, incompatibilitatea decurge din modul de exercitare a unui anumit act exterior funcţiei, în afara îndatoririlor de serviciu (respectiv o operaţiune financiară sau o tranzacţie financiară) şi urmăreşte un scop patrimonial care nu trebuie, însă, efectiv realizat pentru ca fapta să fie infracţiune. Atunci când tranzacţiile sau operaţiunile financiare sunt realizate în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, sunt de natura serviciului sau atribuţiei subiectului activ, dar sunt exercitate în contra scopului funcţiei, ia naştere o infracţiune de serviciu. Exercitarea unui act de serviciu constând într-o tranzacţie financiară sau operaţiune comercială în contradicţie cu specificul acesteia, urmărindu-se un folos material care, însă, nu s-a realizat, reprezintă tentativa la infracţiunea de deturnare de fonduri (art. 307 C. pen.) şi nu infracţiunea prevăzută în art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000.
În consecinţă, acuzaţiile formulate de Ministerul Public în ceea ce îl priveşte pe D.D. se exclud una pe cealaltă, deoarece actul obţinerii unui imobil, prin interpuşi, de către preşedintele comisiei de licitaţie nu poate fi considerat deopotrivă în interiorul şi în afara atribuţiilor exercitate. Cele menţionate anterior conduc la concluzia imposibilităţii obiective de pronunţare a unei soluţii de condamnare în raport cu ambele infracţiuni ce fac obiectul acuzaţiei. Faţă de modul de formulare a acuzaţiei, cele două infracţiuni, cea prevăzută în art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 şi cea prevăzută în art. 2531 C. pen. anterior, nu pot să caracterizeze, din punct de vedere juridic, acelaşi act de conduită.
Pentru aceleaşi considerente ce ţin de excluderea reciprocă a elementelor de tipicitate faţă de acelaşi act de conduită şi deci de imposibilitatea ca una dintre infracţiuni să o absoarbă pe cealaltă, instanţa va proceda la examinarea caracterului fondat al fiecărei acuzaţii şi nu va examina posibilitatea unei schimbări de încadrare juridică de natură să conducă la reţinerea doar a uneia dintre cele două infracţiuni. În consecinţă, instanţa va examina în cele ce urmează, în raport cu fiecare dintre acuzaţiile formulate, dacă există probe prin care să se demonstreze într-o manieră convingătoare că inculpatul D.D. a cumpărat imobilul scos la licitaţie prin intermediul lui C.O. şi C.M.
În ceea ce priveşte fapta pentru care este acuzat D.D. şi în raport cu care C.O. şi C.M. au fost acuzaţi de participaţie în forma complicităţii, respectiv infracţiunea prevăzută în art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, omisiunea probării existenţei acestei fapte se răsfrânge nu numai asupra autorului, dar şi în ceea ce îi priveşte pe complici, a căror contribuţie accesorie depinde de existenţa faptei pe care se presupune că au sprijinit-o. Actele complicelui susţin o faptă comisă de către autor. Lipsa faptei autorului conduce astfel nu numai la achitarea acestuia, dar şi la achitarea pentru acelaşi temei a respectivilor complici, fără ca instanţa să mai analizeze vinovăţia acestora sau să administreze alte probe în ceea ce îi priveşte. Proba privind lipsa faptei autorului este suficientă pentru a conduce la achitarea tuturor celor acuzaţi de a fi participat la fapta respectivă.
Lipsa faptei diferă ca situaţie juridică, prin consecinţele sale, de lipsa vinovăţiei autorului. În acest din urmă caz, fapta pe care o sprijină complicele există, iar lipsa vinovăţiei autorului reprezintă o situaţie subiectivă care îi profită doar acestuia. Lipsa faptei reprezintă, însă, o situaţie obiectivă ce se răsfrânge asupra tuturor participanţilor care nu pot fi traşi la răspundere pentru un act care nu a existat, indiferent dacă sunt acuzaţi că l-au săvârşit ori doar sprijinit.
Elementele care trebuiau probate de către acuzare sunt, în principal, existenţa unui act de comerţ incompatibil cu funcţia (cumpărarea unui imobil al instituţiei la care era director, prin interpuşi, în cazul infracţiunii prevăzute în art. 12 lit. a din Legea nr. 78/2000), respectiv luarea unei decizii prin care a realizat un folos propriu (desemnarea persoanei interpuse drept câştigător al licitaţiei în cadrul căreia a fost cumpărat imobilul, în cazul infracţiunii prevăzute în art. 2531 C. pen. anterior). Instanţa va analiza mai întâi probele în ceea ce priveşte actul de comerţ (dobândirea imobilului), având în vedere consecinţele pe care le produce asupra ambelor acuzaţii.
Ministerul Public a subliniat în motivele de apel că faptele reţinute în sarcina inculpatului vizează prima modalitate de săvârşire a infracţiunii prevăzute în art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, respectiv efectuarea de operaţiuni financiare ca acte de comerţ, acesta fiind elementul material al laturii obiective a infracţiunii.
Plata preţului imobilului din banii lui D.D. (conform modului de formulare a acuzaţiei, plata din banii proprii era singura variantă de plată a preţului cercetată în cursul urmăririi penale), element determinant al cumpărării imobilului de către acesta, nu a putut fi probată. Deşi demonstraţia existenţei unor note din agendă şi a demersurilor pentru găsirea unui chiriaş (convorbirea telefonică purtată între inculpaţi Ia 13 ianuarie 2009) sunt importante în economia cauzei, aceste împrejurări nu sunt însă suficiente prin ele însele, fără alte împrejurări de fapt, pentru stabilirea autorului infracţiunii prevăzute în art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 sau a infracţiunii de conflict de interese, în condiţiile în care ar putea fi susţinute şi alte variante, la fel de plauzibile, privind singurul demers al inculpatului pentru închirierea imobilului (declaraţiile luate în cauză au arătat că C.O. i-a solicitat, în raport cu relaţiile de prietenie de lungă durată, să îl ajute să găsească un chiriaş pentru imobilul cumpărat la licitaţie) şi în raport cu natura acestui demers (solicitarea adresată unei firme specializată în tranzacţii imobiliare).
Consemnările din agenda personală a inculpatului D.D. au fost explicate de către apărare într-o manieră care se coroborează cu alte mijloace de probă şi care oferă o variantă credibilă faptelor, fără relevanţă penală, opusă celei prezentate de acuzare (aflat într-o stare de sănătate gravă, acuzatul a explicat fiului său datoriile, acumulate în realitate în relaţia extraconjugală, prin cumpărarea unui bun care să arate că era preocupat de viitorul familiei). Acuzarea nu a dovedit, însă, că inculpatul a şi folosit banii pe care îi avea pentru cumpărarea imobilului şi nu a răspuns argumentelor apărării care a arătat că banii pentru imobilul cumpărat la licitaţie au fost plătiţi de firma câştigătoare, din venituri provenite din rulajul propriu. Acuzarea nu a argumentat nici că există un mijloc de probă prin care să se dovedească faptul că D.D. ar fi dat firmei câştigătoare vreo sumă care să justifice ideea că ar fi plătit preţul imobilului (nu au fost formulate în prezenta cauză acuzaţii privind primirea imobilului cu titlu gratuit de către D.D. de la familia C.). Apărarea a dovedit, însă, modul în care au fost cheltuiţi banii din creditul luat de către D.D. şi pe care acuzarea a considerat că i-ar fi folosit în scopul cumpărării imobilului scos la licitaţie. Cu excepţia consemnării din agendă, contestată asupra conţinutului de către apărare în varianta descrisă mai sus, nicio altă probă nu susţine faptul că D.D. ar fi plătit preţul imobilului respectiv, astfel cum afirmă acuzarea. În lipsa altor probe care să susţină faptele consemnate în agendă, nu există un probatoriu suficient pentru a se pronunţa o soluţie de condamnare.
În acest context, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că nu există probe care să conducă la stabilirea unei situaţii de fapt clare, cu un grad de probabilitate de tipul celui necesar pentru răsturnarea prezumţiei de nevinovăţie, şi anume dincolo de orice îndoială rezonabilă, şi la concluzia vinovăţiei inculpatului D.D., astfel încât principiul prezumţiei de nevinovăţie nu a fost răsturnat, iar dubiul creat profită acestuia.
Faţă de modul de formulare a acuzaţiei pentru infracţiunea prevăzută în art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, legată de cumpărarea fostului sediul al Băncii C. de către inculpat, instanţa constată că soluţia de achitare, pentru D.D. ca autor şi pentru C.O., respectiv C.M. în calitate de complici, în considerarea lipsei faptei constând în desfăşurarea unui act de comerţ incompatibil cu funcţia de către D.D., este corectă.
În ceea ce priveşte infracţiunea de conflict de interese, în rechizitoriu se menţionează următoarele:
Inculpatul D.D., în calitate de director al Băncii C. - Sucursala R. şi preşedinte al comisiei de licitaţie constituită pentru vânzarea imobilului care a reprezentat sediul vechi al Băncii C. din municipiul R., în baza unei înţelegeri prealabile realizate cu inculpaţii C.O. şi C.M., a dobândit în mod necuvenit, în interes propriu, prin societatea interpusă - societatea E., bunul imobil anterior menţionat. S-a reţinut că inculpatul D.D. era în stare de incompatibilitate prevăzută de normele metodologice în vigoare la acea dată. De asemenea, s-a arătat că acelaşi inculpat a participat la licitaţia din 28 noiembrie 2007 în calitate de preşedinte al comisiei de licitaţie, utilizând în scopul mai sus arătat informaţii obţinute în virtutea funcţiei de director al Băncii C. - Sucursala R., precum şi cele conferite de calitatea de preşedinte al comisiei de licitaţie.
S-a reţinut şi împrejurarea că acelaşi inculpat, participând la licitaţia din 28 noiembrie 2007, a acţionat cu intenţia directă de a realiza un folos material injust pentru sine, constând în obţinerea necuvenită a imobilului menţionat şi a luat decizii în acest sens, deşi era într-o vădită stare de incompatibilitate, fapt ce reprezintă un conflict de interese.
Având în vedere, însă, că participarea inculpatului în comisie nu a fost negată, existând astfel un suport faptic parţial al acuzării, considerentul soluţiei de achitare pronunţate de instanţa de fond (fapta nu există) nu este fondat în ceea ce priveşte infracţiunea de conflict de interese prevăzută în art. 2531 C. pen. anterior. Elementul care trebuia probat de către acuzare, alături de participarea în comisia de licitaţie, era obţinerea unui folos patrimonial, direct sau indirect, prin intermediul participării în comisia de licitaţie. Dată fiind lipsa probelor concludente din care să rezulte că inculpatul, şi nu societatea E., este adevăratul cumpărător al imobilului, instanţa va pronunţa soluţia de achitare în considerarea temeiului prevăzut în art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. Vânzarea unui bun la licitaţie presupune obţinerea unui folos patrimonial, însă nu există probe concludente în dosarul de faţă în sensul că folosul patrimonial respectiv ar fi fost obţinut de către inculpat. Faţă de această acuzaţie, instanţa constată că, deşi D.D. a participat în comisia de licitaţie, argumentele ce preced au condus la concluzia că inculpatul nu a cumpărat imobilul, astfel că temeiul achitării urmează a fi art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., respectiv nu există probe că persoana acuzată a săvârşit infracţiunea.
În consecinţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti împotriva sentinţei nr. 101/F din 28 mai 2014 a Curţii de Apel Piteşti, Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
A desfiinţat, în parte, sentinţa apelată şi rejudecând:
În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul D.D. pentru infracţiunea prevăzută în art. 2531 alin. (1) C. pen. anterior.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.