Cerere privind exproprierea unor terenuri agricole pentru cauză de utilitate publică, formulată de expropriator. Căi de atac. / Noțiunea de ”daune” – componentă a despăgubirii cuvenită persoanei expropriate. Condiția prejudiciului cert.
Cuprins pe materii : Drept civil. Drepturi reale. Drept de proprietate.
Index alfabetic : expropriere
-despăgubiri
-prejudiciu cert
-subvenție
Legea nr. 33/1994, art. 23, art. 26
1. Ceea ce interesează în stabilirea regimului căilor de atac este obiectul litigiului şi nu modalitatea în care instanţa a admis, în tot sau în parte, pretenţiile formulate.
Prin urmare, în situația în care instanţă a fost învestită cu cererea expropriatorului de a se pronunţa, în principal, asupra măsurii exproprierii, cererea de stabilire a cuantumului despăgubirilor având caracter accesoriu, în determinarea căilor de atac nu primează criteriul patrimonial şi dispoziţiile art. 2821 C.proc.civ., ci pretenţia principală dedusă judecăţii cu privire la verificarea condiţiilor pentru dispunerea exproprierii, faţă de care devine incident art. 23 alin.(2) din Legea nr. 33/1994 („hotărârea este supusă căilor de atac prevăzute de lege”). Cum în materie nu există o reglementare specială care să suprime exerciţiul căii ordinare de atac a apelului, aceasta înseamnă posibilitatea părţilor de a beneficia de dublul grad de jurisdicţie (respectiv o dublă judecată de fond, în primă instanţă şi apel) şi în mod corespunzător, de controlul de legalitate în recurs.
2. Noţiunea de ”daune”, la care se referă dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, pentru a fi susceptibilă de reparaţie, trebuie să corespundă unui prejudiciu sigur, cert, căruia nu i se asimilează însă cel eventual – adică, o posibilă pagubă ce s-ar fi putut produce (vizând, mai degrabă, nevalorificarea unei șanse care ar fi putut aduce avantaje).
Astfel, ajutoarele financiare acordate de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, de care ar fi putut beneficia persoanele expropriate - dacă nu s-ar fi dispus exproprierea - nu corespund unui prejudiciu cert, întrucât acordarea respectivei subvenţii nu se face către orice persoană care ar avea vocaţie la aceasta, doar pentru că este prevăzută și reglementată ca atare. Accesul la astfel de subvenții se realizează potrivit unei reglementări stricte, ce o asimilează pe cea europeană, în privința acordării fondurilor APIA, cu anumite scheme de plăţi, pe baza unor cereri formulate în anumite termene. Totodată, persoanele beneficiare trebuie să utilizeze terenurile agricole şi să depună cererea unică de plată conform art.11 din Regulamentul C.E. nr.1122/2009.
Or, în absenţa verificării şi constatării îndeplinirii cerinţelor reglementărilor speciale în materie, nu se putea stabili că persoanele expropriate erau beneficiarii unor asemenea subvenţii de care să fi fost lipsiţi prin măsura exproprierii, astfel încât în patrimoniul lor să se fi localizat un prejudiciu cert, susceptibil de reparaţie prin includerea lui în despăgubirile datorate, astfel încât soluția instanței de apel, care a recunoscut un drept la reparație pentru un prejudiciu lipsit de caracter cert, este eronată, fiind dată cu aplicarea greșită a legii.
Secția I civilă, decizia nr. 1045 din 22 aprilie 2015
Prin sentinţa civilă nr.133 din 10 aprilie 2009, pronunţată de Tribunalul Dolj, s-a respins acţiunea având ca obiect constatarea exproprierii și stabilirea despăgubirilor cuvenite, formulată de reclamanta Comuna Rast, prin Primar în contradictoriu cu pârâţii E.A., M.I., D.G., M.I., C.N.Ş., R.N.M.
Anterior pronunțării acestei hotărâri, prin încheierea din 13 martie 2009, instanța a disjuns cererile reconvenţionale formulate de pârâţi prin care s-a contestat legalitatea actelor premergătoare exproprierii, dispunând înaintarea acestora spre soluționare instanței de contencios administrativ.
În considerentele sentinței s-a reținut că reclamanta a solicitat să se constate exproprierea, invocând cauza de utilitate publică, constând în necesitatea înlăturării efectelor distructive ale inundaţiilor produse în primăvara anului 2006, dar față de împrejurarea că nu s-a finalizat procedura premergătoare (respectiv, verificarea legalităţii actelor întocmite de expropriator), s-a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 21 şi urm. din Legea nr. 33/1994, pentru a se pronunţa cu privire la expropriere şi cuantumul despăgubirilor cuvenite persoanelor expropriate.
Împotriva sentinţei a formulat apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin decizia civilă nr. 45/2011 a Curții de Apel Craiova a fost admis apelul, desfiinţată sentinţa şi trimisă cauza spre rejudecare aceluiași tribunal.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că soluţionarea cauzei de către tribunal a fost nelegală, întrucât s-a avut în vedere doar faptul că părţile au contestat pe calea contenciosului administrativ actele premergătoare efectuării exproprierii fără a fi antamat fondul cauzei, devenind astfel incidente dispozițiile art. 297 alin. (10 C.pr.civ.; în plus, soluționarea cauzei s-a făcut în absența participării procurorului, obligatorie în astfel de cauze.
La reluarea judecății, a fost administrată proba cu înscrisuri şi cea cu expertiza tehnică, fiind ataşat raportul întocmit de o comisie formată din 3 experţi în sensul art. 25 din Legea nr. 33/1994.
Prin sentinţa nr. 96 din 24 mai 2013, pronunţată de Tribunalul Dolj, Secţia I civilă, s-a admis în parte cererea formulată de reclamantă.
S-a dispus exproprierea pentru cauză de utilitate publică a următoarelor terenuri, aparţinând pârâţilor, astfel cum au fost individualizate în raportul de expertiză întocmit în cauză: 5.173 mp situat în Tx7 P x4 proprietatea pârâtei E.A.; 7.600 mp situat în Tx6 P x20 proprietatea pârâtei M.I.; 7.400 mp situat în Tx6 P x4 proprietatea pârâtei M.I.; 11.500 mp situat în Tx5 P x7 proprietatea pârâtei D.G.; 14.500 mp situat în Tx5 P x4 proprietatea pârâtului C.G.; 9.100 mp situat în Tx6 P x06 proprietatea pârâtului C.G.; 500 mp situat în Tx6 P x0 proprietatea pârâtului C.G.; 18.000 mp situat în Tx7 P x proprietatea pârâtei M.I.; 17.103 mp situat în Tx6 Px4/1 proprietatea pârâtei M.I.
A fost obligată reclamanta să plătească pârâţilor următoarele sume cu titlu de despăgubiri: 3.626 lei din care 1.612 lei reprezintă valoare teren, iar 2.014 lei despăgubiri pentru terenul în suprafaţă de 0,52 ha proprietatea pârâtei E.A.; 5.090 lei din care 2.263 lei reprezintă valoare teren, iar 2.827 lei despăgubiri pentru terenul în suprafaţă de 0,73 ha proprietatea pârâtei M.I.; 5.160 lei din care 2.294 lei reprezintă valoare teren, iar 2.866 lei despăgubiri pentru terenul în suprafaţă de 0,74 ha proprietatea pârâtei M.I.; 8.019 lei din care 3.565 lei reprezintă valoare teren, iar 4.454 lei despăgubiri pentru terenul în suprafaţă de 1,15 ha proprietatea pârâtei D.G.; 10.111 lei din care 4.495 lei reprezintă valoare teren, iar 5.616 lei despăgubiri pentru terenul în suprafaţă de 1,45 ha proprietatea pârâtului C.G.; 6.345 lei din care 2.821 lei reprezintă valoare teren, iar 3.524 lei despăgubiri pentru terenul în suprafaţă de 0,91 ha proprietatea pârâtului C.G.; 349 lei din care 155 lei reprezintă valoare teren, iar 194 lei despăgubiri pentru terenul în suprafaţă de 0,05 ha proprietatea pârâtului C.G.; 12.551,4 lei din care 5.580 lei reprezintă valoare teren, iar 6.971,4 lei despăgubiri pentru terenul în suprafaţă de 1,80 ha proprietatea pârâtei M.I.; 12.272 lei din care 5.456 lei reprezintă valoare teren, iar 6.816 lei despăgubiri pentru terenul în suprafaţă de 1,76 ha proprietatea pârâtei.
S-a respins cererea pârâtei M.I. de expropriere totală a suprafeţei de 2 ha situată în T x7 Px.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut, pe aspectul situației de fapt, că prin Hotărârea nr. 10 din 01.05.2006 a Consiliului Local Rast s-a aprobat strămutarea comunei Rast în tarlalele X şi Y, iar prin Hotărârea nr. 17 din 28.06.2006 a fost aprobat Planul Urbanistic General al localităţii Rast, pe noua vatră de sat.
Potrivit dispozițiilor art. 7 din Legea 33/1994, prin Hotărârea nr.142/2006, Consiliul Judeţean Dolj, la solicitarea reclamantei, a declarat utilitatea publică de interes local a lucrării de strămutare a comunei Rast, în urma efectuării cercetării prealabile prev. de art. 8 din acelaşi act normativ.
În speţă, calitatea de expropriator a revenit Comunei Rast (conform menţiunilor din HCJ nr.142/2006 art. 2), iar pârâţii au făcut dovada dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile supuse exproprierii, conform titlurilor depuse la dosar.
În ce privește identificarea terenurilor şi stabilirea despăgubirilor în conformitate cu dispoz. art. 26 din Legea nr. 33/1994, acestea s-au realizat în cuprinsul raportului de expertiză întocmit în cauză.
Referitor la cererea pârâtei M.I., de expropriere totală a suprafeţei de 2 ha situată în Tx7 Px, tribunalul a apreciat că aceasta este neîntemeiată, întrucât exproprierea a 1,80 ha din totalul de 2 ha situate în Tx7 Px nu determină o fărâmiţare excesivă a proprietăţii pârâtei, iar parcela de 0,20 ha, care nu a fost supusă exproprierii, poate fi exploatată conform destinaţiei (categoriei de folosinţă) şi anume ca teren arabil, pârâta nesuferind un prejudiciu constând în scăderea valorii terenului rămas în proprietate.
Asupra cuantumului despăgubirilor cuvenite expropriaţilor, tribunalul a reţinut că acestea se compun, potrivit art. 26 din Legea 33/1994, din valoarea reală a imobilului expropriat, cât şi din prejudiciul cauzat prin măsura exproprierii.
S-a reținut totodată, că la stabilirea cuantumului despăgubirii trebuie să se ţină seama de criteriul legal al „preţului cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele”, iar această sintagmă are semnificaţia de preţ plătit efectiv, respectiv preţul de tranzacţionare a bunului, consemnat ca atare în contracte de vânzare-cumpărare, el neputând fi raportat la ofertele de preţ ale agenţiilor imobiliare sau ale rubricilor de vânzări din anunţurile de mică publicitate sau de pe internet.
Aplicând aceste considerațiuni de ordin teoretic speţei deduse judecăţii, tribunalul a constatat că cei trei experţi au consemnat, în cuprinsul raportului de expertiză întocmit, că piaţa imobiliară a terenurilor extravilane este extrem de redusă, astfel încât au apelat la oferte culese de pe internet.
S-a ținut seama de valoarea actuală a terenului, raportată însă la categoria de folosinţă de la data exproprierii, înscrisă în titlurile de proprietate exhibate de pârâţi, respectiv aceea de teren extravilan arabil, precum și de contravaloarea lipsei de folosinţă pentru terenurile extravilane agricole.
Împotriva sentinţei au declarat recurs pârâţii, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
La termenul din data de 14 noiembrie 2013, instanţa a pus în discuţia părţilor şi a recalificat calea de atac formulată în cauză ca fiind apel, față de dispozițiile art. 23 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 și de împrejurarea că prin Legea nr. 202/2010 nu au fost aduse modificări în regimul căilor de atac din această materie.
Prin decizia nr. 399 din 21 noiembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, Secţia I civilă s-au admis apelurile și s-a dispus anularea sentinţei atacate, reţinându-se procesul spre judecare în fond.
Pentru a decide astfel, instanţa a constatat, pe aspectul cuantumului despăgubirilor stabilite în cauză, că în timp ce evaluarea terenului s-a realizat corect, avându-se în vedere valoarea cu care se vând imobilele de același fel, categoria de folosință extravilan, în unitatea administrativ teritorială la data întocmirii raportului de expertiză, în ceea ce priveşte a doua componentă a despăgubirii, formată din daunele aduse proprietarului, prima instanţa s-a pronunţat, fără a motiva în fapt şi în drept soluţia, confirmând formal raportul de expertiză. De altfel, nici nu a analizat temeinicia obiecțiunilor aduse de pârâți cu privire la conținutul raportului de expertiză, apreciind în mod greșit că ar fi vorba doar de un calcul matematic.
În aceste condiții, s-a apreciat că hotărârea de primă instanță este lovită de viciul nemotivării, iar neregularitatea săvârşită nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului şi reluarea procesului de la actul de procedură anulat.
A fost apreciat ca fiind incident cazul de anulare a hotărârii prev. de art. 297 alin. (2) teza II C.proc.civ., potrivit căruia atunci când există un motiv de nulitate, iar prima instanţă a judecat în fond, instanţa de apel, anulând în tot sau în parte procedura urmată şi hotărârea pronunţată, va reţine procesul spre judecare.
În rejudecare, s-a administrat proba cu înscrisuri și s-a dispus efectuarea unui supliment la expertiză.
Reevaluând materialul probator, Curtea de Apel Craiova a pronunțat decizia civilă nr. 3377 din 18 septembrie 2014, prin care a admis în parte acţiunea și a dispus exproprierea pentru cauză de utilitate publică a următoarelor terenuri, aparţinând pârâţilor, situate pe raza comunei Rast, astfel cum au fost individualizate în raportul de expertiză întocmit, respectiv: 5.173 mp, proprietatea pârâtei E.A.; 7.600 mp, proprietatea pârâtei M.I.; 7.400 mp, proprietatea pârâtei M.I.; 11.500 mp, proprietatea pârâtei D.G.; 14.500 mp, proprietatea pârâtului C.G.; 9.100 mp, proprietatea pârâtului C.G.; 500 mp, proprietatea pârâtului C.G.; 18.000 mp, proprietatea pârâtei M.I.; 17.600 mp, proprietatea pârâtei M.I.
A fost obligată reclamanta să plătească pârâţilor următoarele sume cu titlu de despăgubiri: 8.279,62 lei din care 4.680 lei reprezintă valoare teren, iar 3.599,62 lei despăgubiri pentru terenul în suprafaţă de 0,52 ha proprietatea pârâtei E.A.; 11.944,89 lei din care 6.840 lei reprezintă valoare teren, iar 5.104,89 lei despăgubiri pentru terenul în suprafaţă de 0,73 ha proprietatea pârâtei M.I.; 11.630,55 lei din care 6.660 lei reprezintă valoare teren, iar 4.970,55 lei despăgubiri pentru terenul în suprafaţă de 0,74 ha proprietatea pârâtei M.I.; 18.074,50 lei din care 10.350 lei reprezintă valoare teren, iar 7.724,50 lei despăgubiri pentru terenul în suprafaţă de 1,15 ha proprietatea pârâtei D.G. ; 22.789,59 lei din care 13.050 lei reprezintă valoare teren, iar 9.739,59 lei despăgubiri pentru terenul în suprafaţă de 1,45 ha proprietatea pârâtului C.G.; 14.302,43 lei din care 8.190 lei reprezintă valoare teren, iar 6.112,43 lei despăgubiri pentru terenul în suprafaţă de 0,91 ha proprietatea pârâtului C.G. ; 785,85 lei din care 450 lei reprezintă valoare teren, iar 336,85 lei despăgubiri pentru terenul în suprafaţă de 0,05 ha proprietatea pârâtului C.G.; 28.290,54 lei din care 16.200 lei reprezintă valoare teren, iar 12.090,54 lei despăgubiri pentru terenul în suprafaţă de 1,80 ha proprietatea pârâtei M.I.; 27.661,85 lei din care 15.840 lei reprezintă valoare teren, iar 11.821,85 lei despăgubiri pentru terenul în suprafaţă de 1,76 ha proprietatea pârâtei M.I.
A fost respinsă cererea pârâtei M.I. de expropriere a suprafeţei de 0,20 ha situată în Tx7 Px.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că prin sentinţa civilă nr. 428/2011, irevocabilă prin decizia nr. 3032/2011 a Curţii de Apel Craiova, s-a respins excepţia de nelegalitate invocată de către reclamanţii în acea cauză, M.I., M.I., D.G., E.A. şi C.G. cu privire la actele emise de Consiliul Local Rast şi Consiliul Judeţean Dolj, respectiv dispozițiile din 09.08. 2006 şi din 18.09.2006.
S-a constatat că prin hotărârea din 01.05.2006, Consiliul Local Rast a aprobat strămutarea comunei Rast în tarlalele X şi Y, iar prin Hotărârea nr. 17 din 28.06.2006 a fost aprobat Planul Urbanistic General al localităţii Rast, pe noua vatră de sat şi în conformitate cu dispozițiile art. 7 din Legea nr. 33/1994, prin Hotărârea nr. 142/2006, Consiliul Judeţean Dolj, la solicitarea reclamantei, Comuna Rast, prin primar, a declarat utilitatea publică de interes local a lucrării de strămutare a comunei Rast, în urma efectuării cercetării prealabile prevăzută de art. 8 din acelaşi act normativ.
Această măsură a fost dispusă pentru înlăturarea efectelor distructive ale inundaţiilor produse în primăvara anului 2006 şi pentru prevenirea unor asemenea distrugeri în viitor.
Terenurile, a căror expropriere s-a solicitat, la momentul declanşării procedurii de expropriere erau terenuri agricole situate în extravilan, ceea ce prezintă relevanță sub aspectul stabilirii despăgubirilor.
De aceea, s-a apreciat că pârâții sunt îndreptăţiţi la obţinerea valorii de înlocuire a terenurilor de care au fost în mod efectiv lipsiţi şi anume terenuri agricole situate în extravilan.
Aceasta, întrucât și în ipoteza în care, urmare a derulării procedurii de expropriere, se schimbă categoria de folosinţă a terenului, aspectul nu prezintă relevanţă, în sensul obţinerii de către pârâţi a unor despăgubiri pentru această nouă categorie de folosinţă a terenurilor, întrucât nu şi-au adus nicio contribuție în acest sens, fiind vorba exclusiv de rezultatul demarării procedurii de expropriere.
Referitor la valoarea de piață a imobilului expropriat, s-a constatat că aceasta trebuie determinată în raport de toate caracteristicile bunului, în funcție de amplasamentul acestuia, destinaţia terenului la momentul evaluării, precum și în funcție de criteriul cerere-ofertă la momentul expertizării.
Pe acest aspect, instanţa a avut în vedere raportul de expertiză tehnică, evaluarea terenului făcându-se prin metoda comparaţiei directe, experţii culegând date şi stabilind limitele valorii de piaţă prin examinarea preţurilor de piaţă plătite pentru proprietăţile concurente cu proprietăţile de evaluat.
A apreciat instanța că despăgubirile calculate, incluzând valoarea terenurilor, profitul net şi lipsa de folosinţă, au fost în mod judicios stabilite pe bază de documente justificative ce au stat la baza efectuării expertizei, conform argumentelor tehnice aduse de către experţi.
În privința contractelor de vânzare-cumpărare depuse de către reclamanţi, s-a considerat că nu au relevanţă, fiind încheiate în data de 20 noiembrie 2006, mult anterior momentului expertizării (20 iunie 2014).
Similară a fost considerată situaţia hotărârilor judecătoreşti depuse la dosar în rejudecare, având ca obiect acţiuni în constatare întemeiate pe încheierea unor antecontracte, vizând valoarea unor terenuri achiziţionate la nivelul anilor 2012, 2013.
Referitor la cererea pârâtei M.I. de expropriere totală a suprafeţei de 2 ha situată în Tx7 P1, s-a reţinut că împrejurarea neexproprierii întregii suprafețe de 2 ha teren arabil, ci doar a parcelei de 1,80 ha din aceasta, nu reprezintă o fărâmiţare excesivă a proprietăţii pârâtei.
Totodată, suprafaţa rămasă neexpropriată, de 0,20 ha, poate fi exploatată conform destinaţiei, ca teren agricol.
Prin urmare, la calculul despăgubirilor cuvenite pârâtei M.I., s-a ţinut seama de suprafața de 1,80 ha, iar nu de cea de 2 ha.
Împotriva deciziei au declarat recurs reclamanta, pârâta M.I. şi pârâţii C.G., M.I., D.G.
1. Recurenta-reclamantă a susţinut, într-o manieră nesistematizată, prin intermediul unui memoriu conţinând situaţii de fapt, „consideraţii legale şi erori comise de instanţa de apel”, că instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale, s-a acordat mai mult decât s-a cerut, hotărârea sa fost dată cu aplicarea greşită a legii.
Identificând, în condiţiile art. 306 alin. (3) C.proc.civ., criticile care fundamentează demersul recurentei, Înalta Curte constată că acestea vizează, în esenţă, următoarele aspecte:
Greşita alcătuire a instanţei, care a procedat în mod eronat la calificarea căii de atac şi judecata acesteia ca fiind apel, soluţionând-o ca atare, în complet format din doi judecători, ceea ce ar atrage incidenţa art. 304 pct.1 C.proc.civ.
Astfel, sentinţa nr. 96 din 24 mai 2013 a Tribunalului Dolj a fost dată cu drept de recurs, faţă de obiectul patrimonial al pricinii stabilit conform acestei hotărâri la suma totală de 63.523,40 lei, reprezentând valoarea de despăgubire teren şi lipsă de folosinţă. Ca atare, Curtea de apel trebuia să procedeze la soluţionarea acestei căi de atac şi nu la recalificarea ei.
Despăgubirea acordată de instanţă pentru expropriere nu a fost calculată în conformitate cu dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 33/1994. Suma stabilită de instanţă este excesiv de mare în raport cu cea solicitată de expropriaţi cu prilejul formulării contestaţiilor împotriva hotărârii comisiei constituite potrivit art.15 din Legea nr.33/1994.
Instanţa a acordat o despăgubire nelegală intimaţilor-pârâţi pentru terenuri de o altă categorie decât cea pentru care au fost expropriaţi (respectiv terenuri agricole situate în extravilan).
În pronunţarea deciziei, instanţa de apel era ţinută de respectarea dispoziţiilor art. 26 alin.(1) şi (2) din Legea nr. 33/1994. Aprecierea instanţei cu privire la preţul final de 9 lei/mp pentru categoria de teren vizată de expropriere este una excesiv de nereală, nefiind stabilită în concordanţă cu criteriile prevăzute de dispoziţiile menţionate, constituind o problemă de temeinicie a deciziei de apel.
Soluţia este nelegală şi pentru că a menţinut valoarea despăgubirii din raportul de expertiză, valoare care nu era, prin ea însăşi, obligatorie pentru instanţă, aceasta având obligaţia să compare despăgubirea propusă de comisia de experţi cu oferta expropriatorului şi cu cererile de despăgubire formulate de intimaţii-pârâţi cu ocazia contestaţiilor împotriva hotărârii comisiei constituite potrivit art. 15 din Legea nr. 33/1994.
Folosirea de către experţii judiciari a unor metode care nu se regăsesc printre criteriile prevăzute expres de lege, respectiv de neluare în calcul a înscrisurilor prezentate de reclamantă, face ca hotărârea recurată să fie netemeinică menţinând concluziile raportului de expertiză pe aspectul despăgubirilor constând în contravaloarea terenurilor vizate de expropriere.
În ce priveşte acordarea de despăgubiri constând în lipsa de folosinţă pentru perioada 2007-2014, pornind de la profitul nerealizat dacă terenul nu se expropria de facto în anul 2006 şi implicit de la subvenţia acordată fermierilor de către Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), aceasta este eronată întrucât o asemenea despăgubire nu se încadrează în noţiunea de prejudiciu reglementată de art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Astfel, deşi ajutoarele financiare acordate de APIA pot genera anumite avantaje, cheltuielile pentru înfiinţarea culturilor depind de alţi factori, nefiind definitoriu dacă intimaţii-pârâţi puteau sau nu beneficia de aceste subvenţii, corect fiind ca despăgubirea să fie compusă doar din valoarea terenului şi lipsa de folosinţă.
2. Recurenta pârâtă M.I. a susţinut incidenţa în cauză a motivelor prevăzute de art. 304 pct.7 C.proc.civ. (hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină) şi art. 304 pct.9 C.proc.civ. (hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii), dezvoltând, în esenţă, următoarele argumente:
Deşi nu a contestat legalitatea actelor premergătoare exproprierii, pârâta a solicitat să fie despăgubită la valoarea de piaţă a imobilului, stabilită conform standardelor internaţionale.
Or, în speţă, instanţa nu a ţinut seama de dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 şi nu a stabilit valoarea imobilului la data întocmirii raportului de expertiză, moment la care pe terenul extravilan expropriat se află construcţii şi utilităţi. Regimul juridic al terenului nu s-a schimbat, doar s-a construit pe acesta.
Instanţa nu a motivat, în drept şi în fapt, conform art. 261 alin.(1) pct. 5 C.proc.civ., soluţia privind respingerea cererii de expropriere a întregii suprafeţe de 2 ha, în condiţiile în care pârâta a arătat că cei 0,20 ha nu mai pot fi exploataţi agricol, fiind situaţi între două construcţii, fără posibilitatea de acces cu o mașină agricolă, iar singurul argument din conţinutul deciziei a fost că nu a avut loc o fărâmiţare excesivă a proprietăţii.
Or, reclamanta a fost de acord cu exproprierea totală, experţii înşişi au propus o asemenea măsură, atunci când deplasându-se la faţa locului au constatat că diferenţa de teren nu poate fi utilizată în scop agricol.
Hotărârea este nelegală şi din perspectiva dispoziţiilor art. 105 alin. (2) C.proc.civ., referitoare la întocmirea actelor procedurale cu neobservarea formelor legale, având în vedere că potrivit art. 261 alin.(1) pct.7 C.proc.civ., hotărârea trebuie să cuprindă calea de atac şi termenul în care se exercită, menţiuni pe care decizia recurată nu le conţine.
3. Recurenţii pârâţi C.G., M.I. şi D.G. au invocat ca temei al recursului dispoziţiile art. 304 pct. 5,7 şi 9 C.proc.civ.
Criticile, nesistematizate şi neîncadrate în fiecare motiv de recurs indicat, au vizat, în esenţă, următoarele aspecte, (susceptibile de încadrare în dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi 9 C.proc.civ., rămânând în afara oricăror argumente ale părţilor cel întemeiat pe art. 304 pct.7 C.proc.civ.):
Instanţa nu a ţinut seama, la stabilirea valorii terenurilor, de faptul că aceasta trebuie să corespundă, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, momentului întocmirii raportului de expertiză, când terenurile erau intravilane şi nu agricole extravilane.
Astfel, raportul de expertiză menţionează clar că terenurile supuse exproprierii sunt intravilane, pe acestea fiind situate construcţii şi utilităţi.
De aceea, stabilirea valorii terenului cu luarea în considerare a categoriei de folosinţă de la nivelul anului 2006, aceea de teren agricol extravilan, este eronată.
Hotărârea este nelegală deoarece nu cuprinde calea de atac şi termenul înlăuntrul căruia trebuia exercitată aceasta, ceea ce înseamnă o nesocotire a dispoziţiilor art. 105 alin. (2) teza I C.proc.civ. şi art. 261 alin. (1) pct. 7 C.proc.civ.
De asemenea, potrivit art.261 alin.(1) pct.5 C.proc.civ., hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
Analizând recursurile deduse judecăţii, Înalta Curte constată următoarele:
1.Recursul reclamantei deduce judecăţii, în principal, critici nefondate.
Astfel, susţinerea unei greşite alcătuiri a instanţei, decurgând din modalitatea în care a fost recalificată calea de atac, procedându-se la judecata unui apel, deşi potrivit sentinţei nr. 96 din 24 mai 2013 a Tribunalului Dolj, ce făcea obiect al cenzurii, valoarea despăgubirilor şi deci, valoarea patrimonială a litigiului, fusese stabilită la suma de 63.523 lei, nu poate fi primită.
Aceasta, întrucât (separat de faptul că sentinţa la care se raportează recurenta fusese anulată prin decizia nr. 399 din 21 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Craiova), ceea ce interesează în stabilirea regimului căilor de atac este obiectul litigiului şi nu modalitatea în care instanţa a admis, în tot sau în parte, pretenţiile formulate.
Or, în speţă, prima instanţă a fost învestită cu cererea expropriatorului de a se pronunţa, în principal, asupra măsurii exproprierii, având caracter accesoriu cererea vizând stabilirea cuantumului despăgubirilor.
De aceea, în determinarea căilor de atac nu primează criteriul patrimonial şi dispoziţiile art. 2821 C.proc.civ., ci pretenţia principală dedusă judecăţii cu privire la verificarea condiţiilor pentru dispunerea exproprierii, faţă de care devine incident art. 23 alin.(2) din Legea nr. 33/1994 („hotărârea este supusă căilor de atac prevăzute de lege”).
Cum în materie nu există o reglementare specială care să suprime exerciţiul căii ordinare de atac a apelului, aceasta înseamnă posibilitatea părţilor de a beneficia de dublul grad de jurisdicţie (respectiv o dublă judecată de fond, în primă instanţă şi apel) şi în mod corespunzător, de controlul de legalitate în recurs.
De aceea, judecata în complet alcătuit din doi judecători s-a realizat în mod corespunzător etapei procesuale a apelului, fiind neîntemeiată critica bazată pe art. 304 pct. 1 C.proc.civ.
Este, de asemenea, lipsită de fundament, critica reclamantei referitoare la calcularea despăgubirilor cu încălcarea art. 27 din Legea nr. 33/1994, constând în aceea că ar fi „excesiv de mare” în raport cu cea solicitată de expropriaţi cu prilejul formulării contestaţiilor împotriva hotărârii comisiei constituie potrivit art. 15 din Legea nr. 33/1994.
Promovând o asemenea critică, reclamanta este în eroare asupra demersurilor intimaţilor-pârâţi în legătură cu procedura exproprierii.
Astfel, aceştia nu au formulat contestaţii vizând cuantumul despăgubirilor, ci întâmpinări cu privire la propunerile de expropriere (conform art.14 din Legea nr.33/1994), solicitând ulterior, în instanţa de contencios administrativ, anularea actelor premergătoare exproprierii.
Ceea ce a făcut obiectul învestirii instanţei civile în prezenta cauză este chiar cererea exproprietarului de a se dispune exproprierea şi a se stabili cuantumul despăgubirilor.
În speţă, singurele valori indicate de către expropriaţi cu titlu de pretenţii constând în despăgubiri din expropriere sunt cele din întâmpinările formulate în procedura prealabilă exproprierii şi care nu pot fi luate în considerare ca termen la care să se raporteze instanţa în aplicarea dispoziţiilor art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 („despăgubirea acordată de instanţă nu poate fi mai mică decât cea oferită de expropriator şi nici mai mare decât cea solicitată de expropriator sau de altă persoană interesată”).
Aceasta întrucât, trecându-se la procedura judiciară a exproprierii, în cadrul acesteia se întocmeşte, pentru determinarea cuantumului despăgubirilor, un raport de expertiză care trebuie să stabilească preţul cu care se vând imobilele de acelaşi fel cu cel expropriat la data întocmirii raportului [art. 26 alin. (2) din Legea nr.33/1994].
Rezultă, din coroborarea dispoziţiilor menţionate, ale art. 27 alin. (2) şi art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, că, atunci când a stabilit ca limită maximă a despăgubirilor ce nu poate fi depăşită de instanţă, valoarea solicitată de către expropriat, legiuitorul nu a avut în vedere pretenţiile formulate de acesta în procedura prealabilă, ci cu ocazia declanşării procedurii judiciare.
Aşa cum s-a menţionat însă, în speţă, învestirea instanţei nu a fost făcută de către expropriaţi, ci de către expropriator fiind deci, lipsită de orice temei critica referitoare la nesocotirea dispoziţiilor art.27 alin. 2 din Legea nr. 33/1994 pe motiv că instanţa ar fi acordat mai mult decât „au cerut expropriaţii cu ocazia formulării contestaţiilor împotriva hotărârii comisiei constituie potrivit art. 15 din lege”.
În acelaşi sens, lipsită de pertinenţă faţă de soluţia instanţei de apel, este critica potrivit căreia despăgubirea ar fi fost stabilită prin luarea în considerare a unei alte categorii de folosinţă a terenului (respectiv, intravilan) decât cea pentru care s-a dispus exproprierea (terenuri agricole situate în extravilan).
În realitate, decizia recurată a validat acea variantă a raportului de expertiză care a calculat valoarea terenului ţinând seama de categoria de folosință a acestuia la data exproprierii (aceea de teren agricol situat în extravilan) şi justificând soluţia prin aceea că expropriaţii sunt îndreptăţiţi la valoarea de înlocuire a bunului de care au fost lipsiţi prin măsura exproprierii.
În acest context, critica reclamantei recurente în sensul că, în mod nejustificat, instanţa anterioară s-ar fi raportat la un alt regim juridic al imobilului se situează în afara cadrului judecăţii, negăsindu-şi corespondent în soluţia adoptată şi considerentele justificative ale acesteia.
În ce priveşte susţinerea conform căreia preţul final al terenului pentru categoria vizată de expropriere este „excesiv şi nereal”, aceasta nu se constituie, prin modalitatea de formulare, într-o critică de nelegalitate susceptibilă de control în recurs.
Aşa cum recurenta însăşi menţionează, aspectul învederat constituie „o problemă de temeinicie a deciziei de apel”.
Astfel fiind, partea trebuia să aibă cunoștință că nu putea învesti instanţa de recurs cu verificarea aspectelor de temeinicie a hotărârii, pe elementele de fapt şi pe aspectele probatorii ale cauzei pronunţându-se instanţele de fond în etapele procesuale anterioare.
Câtă vreme recurenta nu indică ce criterii legale ar fi fost nesocotite cu ocazia determinării preţului imobilului, susţinerea că aprecierea instanţei este una „excesivă şi nereală” vizează doar chestiuni de probatoriu şi nu de nelegalitate.
În acelaşi sens, vizând netemeinicia hotărârii sunt aspectele referitoare la neluarea în considerare a înscrisurilor prezentate de către reclamantă ceea ce, potrivit acesteia, face ca „hotărârea să fie netemeinică, menţinând concluziile raportului de expertiză”.
Totodată, pretinzând că decizia este nelegală şi pentru că „valoarea din raportul de expertiză nu era obligatorie pentru instanţă, care trebuia să compare rezultatul cu despăgubirea propusă de expropriator şi cu pretenţiile formulate de expropriaţi cu ocazia contestării hotărârii Comisiei constituite conform art.15 din Legea nr. 33/1994”, recurenta-reclamantă ignoră, aşa cum s-a menţionat anterior, faptul că se află în procedura judiciară, că demersul judiciar a fost declanşat de expropriator (şi, ca atare, termenul de comparaţie pentru stabilirea întinderii despăgubirilor nu-l reprezintă ofertele din procedura prealabilă şi nici eventualele pretenţii ale expropriaţilor cu ocazia contestaţiilor împotriva hotărârii comisiei, inexistente în speţă).
Are însă caracter fondat critica reclamantei referitoare la modalitatea de determinare a prejudiciului încercat de expropriaţi prin includerea în profitul nerealizat a subvenției acordate fermierilor de către Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), deşi aceasta nu se circumscrie noţiunii de prejudiciu reglementate de art.26 din Legea nr. 33/1994.
Într-adevăr, potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, la stabilirea cuantumului despăgubirilor, trebuie ţinut cont de valoarea cu care se vând imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite.
În ce priveşte noţiunea de daune, pentru a fi susceptibilă de reparaţie, aceasta trebuie să corespundă unui prejudiciu sigur, cert, căruia nu i se asimilează însă cel eventual – adică, o posibilă pagubă ce s-ar fi putut produce (vizând, mai degrabă, nevalorificarea unei șanse care ar fi putut aduce avantaje).
În speţă, ajutoarele financiare de care ar fi putut beneficia pârâţii, dacă nu s-ar fi dispus exproprierea, nu corespund unui prejudiciu cert, fiind incorectă constatarea expertului (preluată necritic de către instanţă când reţine ca atare cuantumul despăgubirilor), conform căreia „subvenţia APIA este un drept legal prevăzut de norma U.E. şi neacordarea ei constituie prejudiciu”.
În realitate, acordarea respectivei subvenţii nu se face către orice persoană care ar avea vocaţie la aceasta, doar pentru că este prevăzută și reglementată ca atare. Accesul la astfel de subvenții se realizează potrivit unei reglementări stricte, ce o asimilează pe cea europeană, în privința acordării fondurilor APIA, cu anumite scheme de plăţi, pe baza unor cereri formulate în anumite termene. Totodată, persoanele beneficiare trebuie să utilizeze terenurile agricole şi să depună cererea unică de plată conform art.11 din Regulamentul C.E. nr.1122/2009.
Or, în absenţa verificării şi constatării îndeplinirii cerinţelor reglementărilor speciale în materie, nu se putea stabili că pârâţii erau beneficiarii unor asemenea subvenţii de care să fi fost lipsiţi prin măsura exproprierii şi astfel, în patrimoniul lor să se fi localizat un prejudiciu cert, susceptibil de reparaţie prin includerea lui în despăgubirile datorate în prezentul cadru procesual.
De aceea, soluţia instanţei de apel care a preluat din conţinutul raportului expertiză contravaloarea ajutorului financiar APIA (pe care expertul a identificat-o, o dată în plus, în mod eronat, ca fiind lipsă de folosinţă pentru perioada 2007-2013) este eronată întrucât recunoaşte drept la reparaţie pentru situaţia unui prejudiciu lipsit de caracter cert.
Aceasta face ca hotărârea să fie dată cu aplicarea greşită a legii, respectiv, a dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr.33/1994 referitoare la daunele ce pot fi solicitate de către persoanele expropriate, atrăgând incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 C.proc.civ.
În consecinţă, admiţându-se pe acest aspect recursul reclamantei, soluţia va fi modificată în parte, deducându-se din cuantumul despăgubirilor valoarea ajutorului financiar APIA (aşa cum a fost determinată de expert pentru fiecare pârât în parte şi corespunzător fiecărei suprafeţe de teren expropriate).
Astfel fiind, cuantumul despăgubirilor datorat intimaţilor-pârâţi va fi determinat prin includerea valorii terenului, iar cu titlu de pagubă încercată, a lipsei de folosinţă a terenului, constând în contravaloarea producţiei respectiv, profitul net, ce ar fi fost obţinut (ca medie a culturilor calculate de expert în funcţie de întinderea suprafeţelor de teren preluate) pe perioada 2007 - 2013, potrivit raportului de expertiză.
2. Recursul pârâtei M.I. conţine critici nefondate în legătură cu modalitatea în care instanţa a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, faţă de pretenţia acesteia de a fi avută în vedere situaţia terenului la data întocmirii raportului de expertiză, când pe acesta se aflau edificate construcţii şi utilităţi.
În realitate, exproprierea, fiind o vânzare forţată determinată de motive de utilitate publică, presupune ca persoana deposedată să primească valoarea de înlocuire a bunului de care a fost lipsită.
Dreapta şi prealabila despăgubire de care trebuie să beneficieze proprietarul în situaţia exproprierii [art. 44 alin. (6) din Constituţie, art.1 din Legea nr. 33/1994] este cea menită să asigure părţii păstrarea aceleiaşi valori a activului patrimonial, prin înlocuirea dreptului real pierdut cu o valoare egală.
Aceasta înseamnă că în stabilirea despăgubirii trebuie ţinut cont de caracteristicile imobilului de la momentul exproprierii şi nu de cele care ar fi dobândite ulterior, prin activităţi şi operaţiuni independente de voinţa sau implicarea persoanelor expropriate.
De aceea, împrejurarea că, ulterior exproprierii, terenul a devenit din agricol extravilan, teren intravilan construit nu o îndreptăţeşte pe recurenta-reclamantă să pretindă ca valoarea despăgubirilor să fie stabilită în funcţie de acest nou regim juridic dobândit de imobil fără nicio contribuţie din partea sa.
Este eronată susţinerea recurentei conform căreia regimul juridic al terenului nu s-ar fi modificat, ci doar s-a construit pe acesta (rămânând, în aprecierea acesteia, terenuri agricole extravilane, dar construite).
Schimbarea regimului juridic a intervenit ca efect al exproprierii care a însemnat schimbarea amplasamentului localităţii Rast pe un alt aliniament, emiţându-se un plan urbanistic al noii localităţi, aşa încât terenurile afectate de măsura exproprierii, aferente localităţii rurale şi pe care se găsesc amplasate construcţiile, au regim juridic de terenuri intravilane.
Cum pentru o asemenea modificare şi creşterea corespunzătoare a valorii imobilelor, adecvată noului regim juridic, reclamanta nu a avut nicio contribuţie – materială sau de altă natură – care să se reflecte în valoarea despăgubirilor, rezultă lipsa de fundament a pretenţiei acesteia ca la stabilirea preţului exproprierii să se aibă în vedere o altă situaţie juridică a terenului (decât aceea de agricol extravilan existentă la momentul exproprierii).
Are însă caracter fondat critica referitoare la modalitatea în care instanţa a dat dezlegare solicitării pârâtei de a-i fi expropriată întreaga suprafaţă de 2 ha, întrucât rămânerea în proprietatea sa a unei parcele de 0,20 ha, din terenul menţionat, o pune practic în imposibilitate de a o exploata agricol (dat fiind faptul că porţiunea rămasă este situată între două construcţii, nu poate folosi utilaje agricole).
Într-adevăr, singurul argument utilizat de instanţă, în sensul că „nu ar fi vorba de o fărâmiţare excesivă a terenului”, este nerezonabil raportat la întreaga suprafaţă de teren deţinută în proprietate anterior (20.000 mp) şi cea care i-a rămas (200 mp) în urma exproprierii, precum şi la amplasamentul acesteia.
Totodată, instanţa a ignorat, prin soluţia pronunţată, dispoziţiile art. 24 alin.(1) din Legea nr. 33/1994 (conform cărora „instanţa va aprecia, în raport cu situaţia reală, dacă exproprierea în parte este posibilă. În caz contrar, va dispune exproprierea totală”) precum şi acordul expropriatorului (exprimat, prin reprezentantul său, în fazele procesuale anterioare, inclusiv în recurs) în sensul exproprierii întregii suprafeţe de teren.
În consecinţă, se va constata pe de o parte, o nemotivare convingătoare a soluţiei adoptate iar pe de altă parte, o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994, ceea ce atrage incidenţa motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C.proc.civ. şi ca atare, modificarea pe acest aspect a deciziei atacate.
Ca atare, se va dispune exproprierea suprafeţei de 2 ha (în loc de 1,8 ha) proprietatea pârâtei M.I., cu stabilirea despăgubirilor aferente rezultate din varianta corespunzătoare a raportului de expertiză (respectiv, de 18.000 lei, în loc de 16.200 lei).
Susţinerea recurentei-reclamante, în sensul că hotărârea este afectată de nulitate conform art.105 alin. (2) C.proc.civ., deoarece nu are indicate calea de atac şi termenul în care se poate exercita, nu poate fi primită.
Astfel, nulitatea actelor procedurale, la care face referire textul menţionat, este condiţionată de producerea unei vătămări care nu ar putea fi înlăturată altfel decât prin refacerea actului.
În speţă, recurenta nu a arătat şi nu a demonstrat în ce ar consta vătămarea produsă prin neindicarea termenului exercitării căii de atac (contrar susţinerii acesteia, dispozitivul hotărârii conţine menţiunea că este supusă recursului).
Pe de o parte, regimul căilor de atac fiind unul legal, el există şi trebuie respectat ca atare indiferent de menţiunile din conţinutul hotărârii.
Pe de altă parte, exercitarea, în speţă, a recursului de către reclamantă s-a făcut în termen, aşa încât nu se poate pretinde că lipsa indicării termenului înăuntrul căruia putea promova calea de atac, ar fi prejudiciat-o în vreun fel pe reclamantă.
3. Recursul pârâţilor C.G., M.I. şi D.G. are caracter nefondat.
Aceştia contestă modalitatea de evaluare a imobilului pretinzând, în mod eronat, că ar fi fost nesocotite dispoziţiile art.26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, întrucât nu s-a ţinut seama de categoria de folosinţă a imobilului existentă la data întocmirii raportului de expertiză (teren intravilan), diferită de cea de la data preluării (teren agricol extravilan).
Susţinerea este nefondată, astfel cum s-a arătat cu ocazia analizării recursului celeilalte pârâte, întrucât ceea ce interesează în stabilirea despăgubirilor este valoarea de înlocuire a bunului preluat şi nu valoarea dobândită de bun în urma procedurilor de expropriere, care au determinat schimbarea destinaţiei bunului.
De aceea, valoarea se determină la data întocmirii raportului de expertiză, cum impun dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, dar cu luarea în considerare, ca element de referinţă, a imobilelor de acelaşi fel cu cel preluat prin expropriere.
Critica referitoare la viciul nulităţii care ar afecta hotărârea pentru pretinsa neindicare a căii de atac şi a termenului de exercitare a acesteia este nefondată pentru argumentele arătate cu ocazia analizei celuilalt recurs, legate de lipsa unei vătămări procesuale care să justifice sancţiunea pretinsă de parte.
În consecinţă, potrivit considerentelor prezentate anterior, au fost admise recursurile declarate de reclamantă şi de pârâta M.I. pe aspectele punctuale menţionate, legate de includerea în cuantumul despăgubirilor a ajutorului financiar APIA şi de dispunerea exproprierii pentru întreaga suprafaţă de 2 ha aparţinând recurentei-pârâte, sub care a fost modificată decizia atacată.