Cerere de lămurire a întinderii titlului executoriu cu privire la cheltuielile de judecată în cazul coparticipării procesuale. Regula divizibilității obligației.
Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Executare silită. Contestație la titlu.
Index alfabetic : titlu executoriu
-cheltuieli de judecată
-coparticipare procesuală
-obligație divizibilă
-moștenitor
C.proc.civ. din 1865, art. 274, art. 277, art. 399, art. 400
C.civ. din 1864, art. 1003
În cazul coparticipării procesuale active sau pasive, dispozițiile art. 277 C.proc.civ. prevăd că, dacă sunt mai mulţi reclamanţi sau pârâţi, ei vor fi obligaţi la cheltuieli de judecată în mod egal, proporţional sau solidar, potrivit cu interesul ce are fiecare şi după felul raportului de drept dintre ei.
Însă, solidaritatea obligațiilor nu se prezumă, aceasta trebuie stipulată în mod expres, întrucât divizibilitatea drepturilor și obligațiilor constituie regula comună în materia obligațiilor cu pluralitate de subiecte, excepția de la această regulă constituind-o obligațiile solidare și obligațiile indivizibile.
Astfel că, în situația în care dispozitivul hotărârii nu cuprinde nicio mențiune privind modalitatea în care cheltuielile de judecată urmează a fi suportate de coparticipanți, în lipsa existenței vreunei convenții privind solidaritatea obligațiilor precum și a vreunei solidarități care să provină din lege [solidaritatea legală pasivă reglementată de art. 1003 C.civ.], obligația de plată a cheltuielilor de judecată este una divizibilă.
Secția I civilă, decizia nr. 1420 din 28 mai 2015
Prin cererea înregistrată la data de 16 decembrie 2014 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, petenta contestatoare S.L.R. a formulat contestație privind întinderea și aplicarea titlului executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 709 din 27 februarie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia I civilă solicitând, în principal, stabilirea în sarcina sa a unei cote-părţi de 1/2 din debitul urmărit silit în dosarul execuțional nr. xx0/E/2014 al BEJ B., iar diferenţa în sarcina celeilalte debitoare Bk.C., iar, în subsidiar, a solicitat a se stabili cota-parte datorată de fiecare dintre debitori.
În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că prin decizia civilă nr. 709 din 27 februarie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia I civilă, instanța a dispus obligarea intimatelor - reclamante Bk.C., B.C., Ş.L. şi S.L.R. la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 15.000 lei către recurenta - pârâtă SC I. SA, precizând că, dintre aceste părți, B.C. a fost menționată din eroare în dispozitivul hotărârii deoarece nu a fost parte litigantă, iar Ş.L. este în prezent decedată, contestatoarea fiind unica moștenitoare.
A susținut că, în baza deciziei civile nr. 709 din 27 februarie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia I civilă, în dosarul execuțional nr. xx0/E/2014 al BEJ B. a fost demarată executarea silită la cererea intimatei creditoare S.C. I. SA, în vederea plăţii debitului în sumă de totală de 17.551 lei. În cadrul dosarului execuțional, executorul judecătoresc a procedat la efectuarea mai multor acte de executare silită, emiţând în acest scop somaţia din 20 octombrie 2014, privind achitarea sumei totale de 17.551 lei şi încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare din 20 octombrie 2014, comunicate la data de 25 noiembrie 2014.
Apreciind că executarea silită se desfășoară cu nerespectarea dispoziţiilor legale, petenta a arătat că a formulat o contestaţie la executare, aflată pe rolul Judecătoriei Oradea, prin care a solicitat anularea executării silite cu privire la suma de 8.775,50 lei, respectiv jumătate din debitul urmărit, întrucât a achitat suma de 8775,50 lei, reprezentând jumătate din cuantumul debitului urmărit, conform procesului-verbal de primire din 10 decembrie 2014.
În legătură cu cererea de față, a invocat dispozițiile art. 425 alin. (2) NCPC, în conformitate cu care, în cazul în care hotărârea s-a dat împotriva mai multor pârâţi, „se va arăta la ce este obligat fiecare pârât, ori, când este cazul, dacă drepturile şi obligaţiile părților sunt solidare sau indivizibile", „potrivit cu natura raportului juridic sau a dispoziţiilor legale care constituie cauza cererii". A considerat că, în speţă, decizia care constituie titlul executoriu nu prevede răspunderea solidară în cazul intimaților - reclamanți, în accepţiunea art. 1443 şi urm. NCC, ci dimpotrivă, dispoziţiile art. 1422 - 1424 NCC statuează caracterul divizibil şi prezumţia de egalitate şi divizibilitate a obligaţiei între debitori, cu excepţia unor stipulaţii contrare.
Astfel, în lipsa unei dispoziţii legale care să stabilească caracterul solidar al obligaţiei de plată din speţă, petenta a arătat că nu poate fi obligată la plata întregului debit, ci doar pentru jumătate din această sumă, care a fost, deja, achitată.
A solicitat admiterea contestaţie şi stabilirea în sarcina sa a unei cote-părți de 1/2 din debitul urmărit silit în dosarul execuțional nr. 440/E/2014 al BEJ B, iar diferenţa în sarcina celeilalte debitoare, Bk.C.
Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului - A.A.A.S. (fosta A.V.A.S) a formulat întâmpinare, solicitând respingerea contestației, ca neîntemeiată, deoarece din redactarea dispozitivului deciziei menţionate, reiese în mod clar şi neechivoc obligarea, în solidar, a intimatelor - reclamante la plata sumei de 15.000 lei. Se arată că, instanța a făcut aplicarea art. 274 alin. (1) C.proc.civ. care instituie obligaţia de plată a cheltuielilor de judecată în sarcina părții care cade în pretenţii, apreciind, astfel, că în mod temeinic şi legal, instanţa de judecată a obligat intimatele - reclamante la plata sumei de 15.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Intimata SC I. SA a formulat întâmpinare, solicitând respingerea ca neîntemeiată a contestaţiei la titlu şi, pe cale de consecinţă, menţinerea obligaţiei solidare de plată a sumei de 15.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, în sarcina debitoarelor S.L.R., Ş.L. şi Bk.C. stabilită în titlul executoriu reprezentat de decizia nr. 709/2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia I civilă, susținând, totodată, că cererea contestatoarei nu îndeplinește cerințele art. 715 alin.(1) NCPC, cu trimitere la art. 194 lit. b). A susținut că cererea este supusă dispozițiilor vechiului Cod de procedură civilă, iar în privința obligaţiei de plată a cheltuielilor de judecată, aceasta este solidară, potrivit art. 1003 C.civ., deoarece intimații au cauzat în comun, SC I. SA, un prejudiciu, fiind în culpă procesuală.
Intimații D.A.G. şi S.A. au depus la dosar note scrise prin care au solicitat respingerea contestației, arătând că cerere formulată este lovită de nulitate întrucât vizează și pe intimata Bk.C. care a decedat în timpul procesului. Au susținut că, în speţă, există o obligație solidară, astfel încât creditorul poate cere urmărirea silită a debitorului solvabil pentru întreaga sumă, urmând ca ulterior debitorii să se desocotească pe calea unei acţiuni separate.
La termenul de judecată din data de 28 mai 2015, la solicitarea instanţei, contestatoarea a precizat, în scris, cotele intimaţilor reclamaţi din dreptul pretins ce a făcut obiectul litigiului de fond.
Cu titlu preliminar, în ceea ce priveşte determinarea legii de procedură aplicabilă, se impune a se sublinia faptul că prin dispoziţiile art. 24 și 25 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 legiuitorul a stipulat că "dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare" şi, respectiv, că "procesele în curs de judecată, precum şi executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi", dispoziţiile art. 24 fiind reiterate prin cele înscrise în art. 3 din Legea nr. 76/2012.
Astfel, interpretarea și aplicarea dispozițiilor înscrise în art. 3 și urm. din Legea nr. 76/2012 trebuie să pornească de la principiul diferit instituit în materia dreptului intertemporal de art. 24 NCPC și, anume, că: dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare.
În cauză, însă, a fost formulată o contestație privind întinderea și aplicarea titlului executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 709 din 27 februarie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia I civilă şi, întrucât dosarul în care a fost pronunțată decizia ce constituie titlu executoriu a fost judecat după prevederile Codului de procedură civilă de la 1865, deoarece cererea inițială de chemare în judecată a fost promovată în anul 2006, se reţine că litigiul de față este supus normelor înscrise în Codul de procedură civilă de la 1865, considerente în temeiul cărora se vădesc lipsite de eficienţă apărările intimaților axate pe dispozițiilor NCPC, drept pentru care acestea au fost înlăturate.
Examinând contestația la titlu formulată de contestatoarea S.L.R., Înalta Curte a constatat cererea ca fiind întemeiată.
Instanța reține că, în esență, contestatoarea S.L.R. a solicitat lămurirea întinderii titlului executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 709 din 27 februarie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia I civilă relativ la obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată, invocând inexistența, în cuprinsul titlului executoriu, a unei dispoziții vizând caracterul solidar al obligației stabilită în sarcina debitorilor.
Astfel, prin decizia civilă nr. 709/2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia I civilă a obligat intimatele-reclamante Bk.C., B.C., Ș.L. şi S.L.R. la plata sumei de 15.000 lei către recurenta-pârâtă SC I. SA, cu titlu de cheltuieli de judecată, din care 9.900 lei pentru fazele procesuale anterioare, iar 5.100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în recurs, reduse conform art. 274 alin. (3) C.proc.civ.
Prin încheierea de ședință din data de 26 martie 2015, Înalta Curte a admis cererea formulată de SC I. SA și a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul deciziei civile nr. 709/2014 a Înaltei Curți de Casaţie şi Justiţie, Secţia I civilă, în sensul că, în baza dispozițiilor art. 281 C.proc.civ., a dispus înlăturarea mențiunii de obligare a numitei B.C. la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, s-a reținut că cererea introductivă la instanță a fost formulată de reclamanții Bk.C. (nu B.C.) și Ș.G., iar pe parcursul litigiului, până la momentul pronunțării deciziei a cărei îndreptare s-a solicitat, în ce privește calitatea de reclamanți, cadrul procesual s-a modificat, în sensul introducerii în cauză a moștenitorilor părților reclamante decedate, reţinându-se astfel că numita B.C. nu a deținut calitatea de parte în dosar.
Prin încheierea de ședință din data de 28 mai 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus, din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 281 C.proc.civ., îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul deciziei civile nr. 709/2014 pronunțată de aceeaşi instanţă, în sensul că, în loc de intimata - reclamantă Bk.C. au fost trecuți intimații - reclamanți D.A.G. și Ș.A.
În pronunțarea acestei încheieri s-a reținut că, anterior deciziei pronunțate, prin încheierea de dezbateri din data de 13 februarie 2015, instanța de recurs a luat act că intimata - reclamantă Bk.C. a decedat la data de 28 ianuarie 2014 și a dispus introducerea în cauză a moștenitorilor acesteia D.A.G. și Ș.A., conform certificatului de moștenitor din 12 februarie 2014.
Cum moștenitorii defunctei Bk.C. erau introduși în cauză, preluând poziția procesuală a autoarei lor, au fost apreciate ca fiind îndeplinite cerințele art. 281 C.proc.civ., dispunându-se îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul deciziei, în sensul că în loc de intimata-reclamantă Bk.C. au fost trecuți intimații-reclamanți D.A.G. și Ș.A.
Într-adevăr, potrivit susținerilor contestatoarei, în dispozitivul și considerentele deciziei civile nr. 709/2014 a Înaltei Curți de Casaţie şi Justiţie, Secţia I civilă, nu există nicio mențiune privind modalitatea în care cheltuielile de judecată urmează a fi suportate de către intimații - reclamanți, instanța de recurs făcând referire, ca temei juridic al obligării acestora la plata cheltuielilor de judecată, la dispozițiile înscrise în art. 274 alin. (1) C.proc.civ. care reprezintă sediul general în materie, care instituie obligaţia de plată a cheltuielilor de judecată în sarcina părţii care cade în pretenţii.
În cazul coparticipării procesuale active sau pasive, dispozițiile art. 277 C.proc.civ. prevăd că, dacă sunt mai mulţi reclamanţi sau pârâţi, ei vor fi obligaţi la cheltuieli de judecată în mod egal, proporţional sau solidar, potrivit cu interesul ce are fiecare şi după felul raportului de drept dintre ei. Prin urmare, textul legal reglementează modalitatea în care sunt suportate cheltuielile de judecată, în funcție de criteriile pe care textul legal le consacră, respectiv: interesul sau felul raportului de drept dintre părți.
Apărarea intimaților potrivit căreia obligația de plată a cheltuielilor de judecată în sarcina reclamanților, stabilită prin decizia a cărei lămurire se cere, ar fi una solidară, potrivit art. 1003 C.civ., nu poate fi primită.
Solidaritatea obligațiilor nu se prezumă, aceasta trebuind stipulată în mod expres, deoarece divizibilitatea drepturilor și obligațiilor constituie regula comună în materia obligațiilor cu pluralitate de subiecte, excepția de la această regulă constituind-o obligațiile solidare și obligațiile indivizibile. Prin urmare, potrivit dreptului comun, în materia pluralității de subiecte, dreptul de creanță și datoria se împart sau se divid, de plin drept, în atâtea fracțiuni câți creditori sau debitori există în acel raport de obligații.
În speță nu s-a făcut dovada existenței vreunei convenții privind solidaritatea obligațiilor și nici a vreunei solidarități care să provină din lege, context în care solidaritatea legală pasivă reglementată de art. 1003 C.civ., invocată în cauză, nu își găsește aplicabilitate.
Astfel, în conformitate cu art. 1003 C.civ., când delictul sau cvasidelictul este imputabil mai multor persoane, acestea sunt ținute în solidar pentru despăgubire. Or, demersul judiciar promovat de autorii reclamanților nu poate fi calificat juridic ca fiind o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii, deoarece culpa delictuală are o natură juridică diferită de culpa procesuală.
Cum unul din dintre criteriile de determinare a modalității efective a cheltuielilor de judecată reglementat de art. 277 C.proc.civ., îl constituie felul raportului de drept dintre părți și, cum raportul de drept material soluționat prin hotărârea ce constituie titlu executoriu, a cărei interpretare se cere, nu a fost guvernat de dispozițiile înscrise în art. 1003 C.civ., Înalta Curte reține că obligația de plată a cheltuielilor de judecată este una divizibilă.
Întrucât acțiunea introductivă la instanță a fost formulată inițial de reclamanții Bk.C. și Ș.G., iar pe parcursul procesului, cadrul procesual în privința reclamanților s-a modificat ca urmare a decesului acestora și a introducerii în cauză a moștenitorilor părților reclamante decedate, Înalta Curte va avea în vedere că, urmare a decesului debitorilor raportului obligațional iniţial, obligația conjunctă se divide între moștenitorii acestora, potrivit cotelor stabilite prin certificatul de moștenitor eliberat de pe urma defunctei Bk.C. şi a certificatelor de moștenitor eliberate de pe urma defunctului Ș.G. și de pe urma defunctei Ș.L.
Drept urmare, în temeiul dispozițiilor art. 399 și art. 400 C.proc.civ., Înalta Curte a admis contestaţia la titlu formulată de petenta S.L.R. împotriva deciziei nr. 709 din 27 februarie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia I civilă și, în consecință, a lămurit întinderea titlului executoriu în sensul că obligaţia de plată a cheltuielilor de judecată stabilită în sarcina intimaţilor - reclamanţi va fi suportată în cota de 1/2 de către S.L.R., în cotă de 1/4 de către D.A.G. şi în cotă de 1/4 de către Ş.A.
Constatând caracterul întemeiat al contestaţiei formulată de petenta S.L.R. şi având în vedere împrejurarea că nu poate fi reținut în cauză criteriul culpei procesuale cu prilejul derulării acestei proceduri, cererea formulată de intimata SC I. SA privind acordarea cheltuielilor de judecată a fost respinsă conform art. 274 alin. (1) C.proc.civ.