Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 103/P din 16 octombrie 2013 pronunţată de Tribunalul Neamţ în Dosarul penal nr. 4141/103/2013 a fost condamnat inculpatul A.N.,, pentru săvârşirea infracţiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b)1 şi alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen., art. 74 lit. c) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., la pedeapsa de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni, închisoare şi în temeiul art. 197 alin. (3) C. pen., raportat la art. 65, 66 C. pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe timp de 2 (doi) ani, după executarea pedepsei principale.
A fost condamnat acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de incest, prevăzută de art. 203 C. pen., cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen., art. 74 lit. c) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen., la pedeapsa de 1 (un) an, închisoare.
În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., art. 35 alin. (1) C. pen., s-au contopit pedepsele stabilite pentru infracţiunile concurente menţionate mai sus şi s-a aplicat inculpatului A.N. pedeapsa cea mai- grea de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni, închisoare, şi 2 (doi) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., după executarea pedepsei principale.
În temeiul art. 71 alin. (2) C. pen. interzice inculpatului, pe durata executării pedepsei principale exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În temeiul art. 7 cu referire la art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat, în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J.
În temeiul dispoziţiilor art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului şi în temeiul art. 88 C. pen. şi s-a dedus din durata pedepsei închisorii, perioada reţinerii şi arestării preventive de la 06 august 2013 şi până la data pronunţării prezentei sentinţe, respectiv -16 octombrie 2013.
În temeiul dispoziţiilor art. 14 C. proc. pen., s-a constatat că partea vătămată minoră A.A.F., prin reprezentant legal A.A., nu s-a constitui parte civilă împotriva inculpatului.
În temeiul art. 189 C. proc. pen., s-a dispus ca onorariul avocatului din oficiu pentru inculpat în sumă de 100 lei, să fie avansat către Baroul de Avocaţi Neamţ din fondurile Ministerului Justiţiei.
În temeiul art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 1.100 lei, cheltuieli judiciare avansate în faza de urmărire penală şi în faţa primei instanţe.
Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a reţinut că, prin rechizitoriul nr. 362/P/2013 din 26 august 2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ s-a dispus trimiterea în judecată penală a inculpatului A.N., pentru săvârşirea infracţiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b)1 şi alin. (3) C. pen., şi a infracţiunii de incest, prevăzută de art. 203 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen.
În baza probelor administrate în urmărirea penală, s-a reţinut în sarcina inculpatului că în cursul lunii iulie 2013, inculpatul a întreţinut un raport sexual anal cu fiul său minor AF.A., în vârstă de 4 ani, profitând de imposibilitatea - acestuia de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa.
Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Neamţ, secţia penală, spre competentă soluţionare, sub nr. 4141/103/2013 la data de 28 august 2013.
Prin încheierea de şedinţă din 11.09,2013, a fost admisă, cererea inculpatului A.N. de judecare a cauzei în procedura simplificată, conform cadrului legal stabilit prin dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., acesta arătând în declaraţia sa (fila 27, dosar ) că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei şi solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, fără a mai solicita administrarea de probe în cercetarea judecătorească.
Analizând probele administrate în urmărirea penală respectiv: referat cu propunere de terminarea urmăririi penale, filele 1-4; proces verbal de sesizare din oficiu, fila 5; plângerea penală a reprezentantului legal A.A., fila 6; rezoluţie de începere a urmăririi penale; filele 7, 8; rezoluţie de efectuare a constatării medico legale, fila 9; adeverinţă medicală, fila 10; raport de constatare medico legală, filele 11, 12; proces verbal din 5 august 2013, fila 13; copie certificat de naştere minor, fila 14; adrese către Protecţia copilului Neamţ, filele 15, 16); adresa din 19 august 2013 emisă de D.G.A.S.P.C. Neamţ, filele 17; declaraţia numitei A.A., filele 18-21;-declaraţiile martorilor: K.E. (filele 22-25); O.F. (filele 26-27); B.V.F. (filele 28-30); B.N. (filele 31, 32); V.V. (fila 33); P.I.V. (filele 34, 35); proces verbal din 6 august 2013, fila 36; declaraţiile inculpatului, filele 37, 38; 41-45; proces verbal de aducere la cunoştinţă drepturile şi obligaţiile, filele 39, 40); ordonanţă de reţinere, filele 46-48; proces verbal din 6 august 2013, fila 49; copie C.I., fila 52; fişă cazier judiciar, filele 53, 54; referat cu propunere de arestare, filele 55, 59; ordonanţă de punere în mişcare a acţiunii penale, filele 56, 58; ordonanţa din 23 august 2013, fila 57; mandat arestare, filele 60-65; Încheierea nr. 21/U din 7 august 2013, filele 66-68; procese verbale de prezentarea materialului de urmărire penală, filele 69, 70; s-au reţinut următoarele:
La data de 5 august 2013, numita A.A., din com. Răuceşti, jud. Neamţ, soţia inculpatului, a sesizat organele de poliţie cu privire la faptul că fiul său minor - A.F. A., în vârstă de 4 ani, a fost abuzat sexual de către, tatăl său A.N., profitând de imposibilitatea acestuia de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa.
Potrivit actelor de urmărire penală, se reţine că A.A. este căsătorită cu inculpatul A.N., având în întreţinere trei copii minori : M. (în vârstă de 7 ani), F.A. (în vârstă de 4 ani) şi G. (în vârstă de 1 an şi 8 luni).
În perioada anului 2009, relaţiile de familie ale celor doi soţi s-au deteriorat, pe fondul consumului de alcool şi agresiunilor şi violenţelor repetate.
În aceste condiţii, A.A. a întreţinut o relaţie extraconjugală cu numitul B.V.F., rezultând minorul F.A. (victimă în prezenta cauză). Ulterior, sus-numita a revenit la domiciliul soţului său A.N., care a fost de acord ca victima F.A. să poarte numele „A." Acest aspect a rezultat din declaraţiile persoanelor precizate mai sus, inclusiv ale numitului B.V.F., tatăl biologic al victimei minore (conform susţinerilor sale).
La data de 4 august 2013, A.F. A. i-a relatat mamei sale A.A. că, în urmă cu câteva zile, inculpatul l-a abuzat sexual, introducându-i organul genital în anus. Este de menţionat că inculpatul A.N. nu se afla la domiciliu în momentul în care victima minoră a povestit rudelor sale (mama şi bunica maternă - L.E.) aspectul arătat mai sus. Cu aproximativ două săptămâni anterior datei de 4 august 2013, inculpatul părăsise locuinţa comună în urma unor conflicte cu soţia sa. În aceste condiţii, minorul F.A. (în vârstă de 4 ani) a întrebat-o pe mama sa dacă sus-numitul va mai reveni în locuinţă, după care i-a relatat modalitatea în care a fost abuzat sexual.
Relatarea minorului A.F. A. a fost confirmată prin concluziile cu valoare probatorie obiectiv ştiinţifică ale raportului de constatare medico legală din 5 august 2013, emis de S.J.M.L. Neamţ rezultă că „fisura anală constatată se putea produce cu două-trei zile anterior examinării, iar mecanismele de producere sunt multiple: în cadrul unei defecaţii dificile, prin grataj (scărpinare), prin distensia regiunii anale, posibil în cadrul unui raport sexual anal".
Având în vedere vârsta victimei (4 ani), aceasta nu a putut preciza cu exactitate data comiterii faptei de către inculpat.
Pe de altă parte, inculpatul A.N. a recunoscut că în urmă cu două sau trei luni (de la sesizarea faptei) a întreţinut un raport sexual anal cu fiul său minor F.A., precizând că în momentul săvârşirii faptei se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, iar în domiciliu nu erau prezenţi şi ceilalţi membri ai familiei.
De asemenea, inculpatul a descris modul de comitere a faptei, arătând că l-a aşezat pe minor pe pat, după care şi-a introdus organul genital în anusul acestuia; întrucât copilul a început să plângă, inculpatul susţine că nu a continuat acel raport sexual anal.
Având în vedere toate considerentele expuse mai sus, bazate pe relatările victimei minore, declaraţiile reprezentantului legal A.A., ale martorilor: L.E. (bunica maternă), O.F.B., B.V.F. (tatăl biologic - conform susţinerilor acestuia), B.S., V.V. şi P.I.V., coroborate cu declaraţiile inculpatului şi în principal cu concluziile obiectiv ştiinţifice ale raportului de constatare medico legală, a rezultat în mod cert faptul că inculpatul A.N. a întreţinut un raport sexual anal cu fiul său minor în vârstă de 4 ani - A.F. A., profitând de imposibilitatea acestuia de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa.
În drept, fapta inculpatului A.N., care în cursul lunii iulie 2013 a întreţinut un raport sexual anal cu fiul său minor, în vârstă de 4 ani - A.F. A., profitând de neputinţa acestuia de a se apăra, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de viol, prevăzută şi pedepsită de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b)1 şi alin. (3) C. pen. şi incest prevăzută de art. 203 C. pen. aflate în concurs ideal în condiţiile prevăzute de art. 33 lit. b) C. pen.
Sub aspectul încadrării juridice în infracţiunea incest prevăzută de art. 203 C. pen., s-a apreciat că este neîntemeiată apărarea inculpatului prin care a susţinut că în realitate nu există o legătură de sânge între inculpat şi minorul parte vătămată, deoarece copilul a fost conceput cu un alt bărbat, iar inculpatul doar l-a. recunoscut prin acte, astfel că ar rezulta o formă atipică a reţinerii infracţiunii de incest în sarcina lui. Astfel, cum s-a reţinut şi prin actul de sesizare prin rude în linie directă- se înţelege ascendenţii şi descendenţii, indiferent de gradul de rudenie pe linie ascendentă sau descendentă, neavând relevanţă dacă sunt rude de sânge sau prin înfiere, potrivit definiţiei legale stabilite prin dispoziţiile art. 149 C. pen.
Cu atât mai mult în cauză, în condiţiile în care filiaţia legală a copilului a fost firesc stabilită conform prezumţiei de paternitate a inculpatului, ca soţ al mamei A.A. Această încadrare se justifică şi prin obiectul juridic special al infracţiunii de incest care priveşte relaţiile sociale în cadrul - familiei a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt condiţionate de apărarea vieţii sexuale a persoanei privită sub aspectul respectării cerinţelor biologice dar şi morale, în practicarea raporturilor sexuale. în acest sens, doctrina a subliniat că urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru fondul biologic al societăţii, precum şi în încălcarea normelor de convieţuire socială care privesc în mod nemijlocit ocrotirea relaţiilor de familie - Drept Penal Român - Partea specială, Tudorel Toader, incestul - art. 203 C. pen., pag. 146).
La individualizarea judiciară a pedepselor care stabilite pentru infracţiunile concurente în cauză, în cadrul criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen., s-au avut în vedere: gradul de pericol social- abstract ridicat al faptei configurat prin limitele de pedeapsă ridicate în primul rând pentru infracţiunea de viol în formă agravată prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. 2 lit. b)/1 şi alin. (3) C. pen., respectiv închisoarea de la 10 la 25 de ani; gradul de pericol social concret, de asemenea, relativ ridicat, având în vedere vârsta foarte fragedă a minorului - parte vătămată (4 ani, la data faptei); împrejurările în care a acţionat inculpatul, profitând de faptul că se afla singur cu minorul atunci când l-a abuzat sexual şi, astfel cu atât mai mult, profitând de neputinţa acestuia de a se apăra; urmarea care s-a produs prin starea de pericol creată privind dezvoltarea psihică normală a minorului F.A., starea de temere creată minorului care a relatat mamei abuzul pe care l-a suferit doar când s-a asigurat că tatăl său plecase de la domiciliul comun, de mai mult timp, dar şi starea de potenţial pericol care rezultă şi pentru ceilalţi doi minori aflaţi în întreţinerea inculpatului şi a soţiei sale A.A., respectiv: F.A.M. (în vârstă de 7 ani) şi G. (în vârstă de 1 an şi 8 luni), dar şi urmările efective asupra psihicului minorului în mod sensibil atenuate, având în vedere că adresa din 19 august 2013 emisă de D.G.P.C. de pe lângă Consiliul Judeţean Neamţ (fila 17, d.u.p.) care atestă că: „în planul emoţional şi somatic A. nu prezintă schimbări".
Cu privire la persoana inculpatului s-au reţinut următoarele: inculpatul a avut un comportament social corespunzător anterior comiterii faptei, fiind interesat în obţinerea veniturilor necesare întreţinerii familiei prin prestarea de activităţi lucrative în regim zilier şi- având bune relaţii cu vecinii şi în comunitate, conform . referatului de evaluare întocmit de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Neamţ; în cadrul familiei, pe fondul consumului excesiv de alcool, s-a manifestat cu violenţe repetate asupra soţiei sale, cu consecinţa unor stări conflictuale intense şi a părăsirii repetate a domiciliului conjugal atât de către inculpat, cât şi de soţia sa; referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Neamţ, relevă şi un autocontrol scăzut al inculpatului şi incapacitatea de a-şi gestiona pulsiunile sexuale deviante, precum şi lipsa mijloacelor necesare includerii inculpatului într-un program de terapie specializată necesară pentru a corecta tulburările de comportament ale inculpatului; în favoarea inculpatului, s-a reţinut şi mecanismul atipic de formare a rezoluţiei infracţionale sub care a acţionat -în data când a abuzat de copilul său, pe fondul consumului excesiv de alcool şi capacităţii reduse de autocontrol, cum s-a subliniat anterior, dovadă fiind în acest sens şi faptul că fapta rămâne una izolată în cadrul relaţiilor de familie ale inculpatului, precum şi de dorinţa manifestată de a reveni în cadrul familiei pentru a asigura întreţinerea celor trei minori.
De asemenea, având în vedere poziţia procesuală de recunoaştere şi regretul profund sincer manifestat de inculpat pe tot parcursul procesului penal, acesta arătând în faţa consilierului de probaţiune că manifestările sale de comportament le consideră incidente inexplicabile din punctul său de vedere şi că numai din cauza consumului de alcool excesiv din ziua respectivă a ajuns să comită o asemenea faptă, inculpatul exprimându-se că: „a pus satana coada pe mine, altfel nu îmi explic"; reţinând, în acelaşi timp, cu acest prilej, că inculpatul şi-a manifestat ataşamentul crescut faţă de copii săi, inclusiv faţă de minorul A.F. A., chiar dacă nu este copilul său, instanţa a reţinut în temeiul acestor împrejurări şi circumstanţe atenuante personale în favoarea inculpatului în cadrul dispoziţiilor art. 74 lit. c) C. pen., şi a coborât pedepsele pentru cele două infracţiuni concurente sub minimul special de 6 ani şi 6 luni, respectiv de 1 an şi 4 luni, închisoare, stabilite astfel ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. privind reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute în textul sancţionator al dispoziţiilor de incriminare, spre limita minimă permisă de aplicarea dispoziţiilor art. 76 alin. (1) C. pen.
Privind reţinerea circumstanţelor atenuante în temeiul dispoziţiilor art. 74 lit. c) C. pen., în considerarea atitudinii procesuale manifestate de inculpat după săvârşirea faptei, instanţa a considerat că aplicarea acestor dispoziţii de favoare nu poate fi exclusă, doar pentru că inculpatul a beneficiat de aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., ca urmare a recunoaşterii şi însuşirii în totalitate a faptelor din actul de sesizare şi a probatoriului adrainistrat în urmărirea penală. Aceste din urmă dispoziţii au caracter de lege specială, fiind derogatorii de la dispoziţiile de drept comun care reglementează cercetarea judecătorească în primă instanţă de fond şi, pe de altă parte, au efect nemijlocit asupra textului sancţionator din norma de incriminare, prin reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime. S-a considerat că aceasta constituie o „răsplată" a legiuitorului faţă de opţiunea procesuală a inculpatului de a renunţa la dreptul său de a pretinde administrarea nemijlocită a probatoriului în faţa instanţei.
Cât" priveşte dispoziţiile art. 74 C. pen. privind circumstanţele atenuante personale, acestea se află în Partea Generală a C. pen., Titlul III, privind regimul de drept comun aplicabil pedepselor, şi privesc nemijlocit procesul şi mecanismul de individualizare judiciară a pedepsei care se aplică. Astfel, scopul şi raţiunea de reglementare a celor două dispoziţii legale sunt absolut diferite, încât este vădit nejustificat să se susţină că prin aplicarea împreună a acestor două dispoziţii legale; s-ar ajunge ca „ aceleiaşi situaţii să i se acorde o dublă valenţă juridică.
Sub aspectul individualizării modalităţii de executare a pedepsei instanţa a reţinut că scopul pedepsei care se aplică inculpatului A.N. prin aplicarea şi a dispoziţiilor de contopire prevăzute de art. 33, 34 C. pen. nu se poate realiza decât prin executare efectivă. în acest sens, instanţa a avut în vedere stările confiictuale permanente întreţinute de către inculpat în cadrul familiei, pe fondul consumului excesiv de alcool, acestea fiind împrejurări care au favorizat în mod clar săvârşirea faptei de către inculpat, dar şi gravitatea şi periculozitatea socială sporită a infracţiunilor stabilite în sarcina inculpatului, încât instanţa a stabilit prin aplicarea regulilor de contopire, pedepse coborâte sub minimul special pentru infracţiunile aflate în concurs ideal, care să conducă la o pedeapsă rezultantă în mod judicios cuantificată, executată în regim privativ de libertate.
În temeiul art. 7, cu referire la art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat, în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J.
În temeiul dispoziţiilor art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului şi în temeiul art. 88 C. pen. s-a dedus din. durata pedepsei închisorii, perioada reţinerii şi arestării preventive de la 06 august 2013 şi până la data pronunţării prezentei sentinţe, respectiv - 16 octombrie 2013.
În temeiul dispoziţiilor art. 14 C. proc. pen., s-a constatat că partea vătămată minoră A.A.F., prin reprezentant legal, mama A.A., nu s-a constitui parte civilă împotriva inculpatului.
În temeiul art. 189 C. proc. pen., s-a dispus ca onorariul avocatului din oficiu pentru inculpat în sumă de 100 lei, să fie avansat către Baroul de Avocaţi Neamţ din fondurile Ministerului Justiţiei.
În temeiul art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul corespunzător culpei sale procesuale, să plătească în favoarea statului suma de 1.100 lei, cheltuieli judiciare avansate în urmărirea penală şi în primă instanţă de fond.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ şi inculpatul A.N.
La termenul de judecată din data de 03 decembrie 2013 inculpatul a declarat că îşi retrage apelul.
Prin motivele de apel formulate, parchetul a criticat sentinţa atacată pentru netemeinicie, în sensul că nu se impunea reţinerea de circumstanţe atenuante, iar pedepsele aplicate au.fost stabilite într-un cuantum prea mic în raport cu fapta comisă.
Procedând la soluţionarea apelurilor din cauză, în urma verificării sentinţei apelate în raport de actele şi lucrările dosarului şi de motivele de apel invocate curtea de apel a reţinut că apelul parchetului este fondat: în acest context s-a constatat. că, într-adevăr, inculpatul şi-a recunoscut vinovăţia cu privire la faptele reţinută în actul de sesizare al instanţei.
Această împrejurare a fost însă deja avută în vedere de către prima instanţă, prin aplicarea beneficiului conferit de lege inculpatului prin dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. în sensul reducerii limitelor de pedeapsă cu o treime.
În condiţiile în care fapta săvârşită de inculpat prezintă un grad de pericol social concret extrem de ridicat, demonstrat prin simpla sa enunţare, respectiv inculpatul, în cursul lunii iulie 2013 a întreţinut un raport sexual anal cu fiul său minor în vârstă de 4 ani, iar poziţia sa procesuală a fost deja avută în vedere prin aplicarea unui tratament sancţionator favorabil, s-a reţinut că, în cauză nu pot fi reţinute şi circumstanţe atenuante faţă de recurent, pedepsele stabilite în sarcina acestuia, precum şi pedeapsa principală rezultantă de doar 2 ani şi 6 luni închisoare fiind în evidentă contradicţie cu scopul educativ - preventiv al pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen.
În opinia curţii de apel, împrejurarea că inculpatul şi-a recunoscut vinovăţia în condiţiile art. 3201 C. proc. pen. nu exclude reţinerea în favoarea acestuia şi a circumstanţei atenuante prevăzute de art. 74 lit. c) C. pen., la aprecierea asupra incidenţei asupra acesteia urmând însă a se avea în vedere comportamentul inculpatului pe întreg parcursul procesului penal, precum şi cooperarea acestuia cu organele judiciare, aşadar un ansamblu de circumstanţe ce excede procedurii recunoaşterii vinovăţiei în condiţiile art. 3201 C. proc. pen. şi care trebuie apreciat de către instanţe în concret, cu privire la speţa dedusă judecăţii.
Astfel, s-a arătat că în sensul celor mai sus menţionate s-a pronunţat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia penală nr. 754 din 15 martie 2012 prin care s-a arătat că „în cazul aplicării dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., comportarea sinceră în cursul procesului, constând în recunoaşterea săvârşirii faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei, nu poate fi valorificată ca circumstanţă atenuantă judiciară prevăzută în art. 74 alin. (1) lit. c) teza a II-a C. pen., întrucât recunoaşterii săvârşirii faptelor nu i se poate acorda o dublă valenţă juridică. Dispoziţiile art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. pot fi aplicate concomitent cu dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., numai atunci când se constată existenţa unei alte atitudini a inculpatului după săvârşirea infracţiunii decât comportarea sinceră în cursul procesului, dintre cele prevăzute în art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen.
De asemenea s-a menţionat că, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia penală nr. 1091 din 10 aprilie 2012, a statuat că, în principiu, instanţele nu sunt obligate să motiveze de ce nu se reţin în favoarea inculpatului circumstanţe atenuante, existând, potrivit art. 79 C. pen. obligaţia prezentării numai a considerentelor pentru care au fost reţinute circumstanţe atenuante.
Prin decizia anterior menţionată, Înalta Curte a stabilit că recunoaşterea anumitor împrejurări ca circumstanţe atenuante nu este posibilă decât în situaţia în care aspectele avute în vedere în sens favorabil inculpatului reduc gravitatea faptei sau caracterizează favorabil persoana inculpatului într-o asemenea măsură încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special ar conduce la o justă individualizare a pedepsei.
Or, în cauză s-a apreciat de către curtea de apel că ne găsim tocmai într-o astfel de situaţie, întrucât, formal, pot fi reţinute circumstanţe atenuante faţă de inculpat, acesta neavând-antecedente penale, însă fapta reţinută în sarcina sa, de o periculozitate ieşită din 'comun, impune aplicarea unor pedepse în cuantum care depăşesc minimul special.
Drept urmare, s-a impus admiterea apelului declarat de parchet în sensul desfiinţării în parte a sentinţei penale apelate, sub aspectul reţinerii circumstanţelor atenuante faţă de inculpat, cuantumul pedepselor principale aplicate inculpatului pentru infracţiunile deduse judecăţii şi cuantumul pedepsei principale rezultante, se va reţine cauza spre rejudecare şi, în fond:
A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. în pedepsele componente- de 2 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani pedeapsă complementară a complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe durată de 2 ani, respectiv 1 an închisoare.
Au fost înlăturate de la încadrarea juridică a faptelor prevederile art. 74, 76 C. pen.
A fost majorată pedeapsa principală aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de viol prevăzută şi pedepsită de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b)1 şi alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. de la 2 ani şi 6 luni închisoare la 7 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa principală aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de incest prevăzută de art. 203 C. pen. cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. la 2 ani închisoare.
În temeiul art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 7 ani şi 6 luni închisoare la care a fost adăugată pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe durată de 2 ani.
S-a stabilit ca inculpatul să execute pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.
Având în vedere că inculpatul se află în stare de arest preventiv s-a procedat proceda la deducerea acestei perioade de la data pronunţării sentinţei apelate, respectiv 20 noiembrie 2012 lăzi.
Ca o consecinţă a menţinerii soluţiei de condamnare, a fost menţinută' starea de arest preventiv a apelantului - inculpat.
S-a luat act, în conformitate cu prevederile art. 369 C. proc. pen., că inculpatul şi-a retras apelul.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul care prin memoriul depus la dosar la data de 06 decembrie 2013, fără a indica vreunul din cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 3859 C. proc. pen., a solicitat menţinerea pedepsei de 2 ani şi 6. luni închisoare aplicate de către instanţa de fond, precizând totodată,, că regretă săvârşirea faptei şi că este singurul întreţinător al familiei.
Cu ocazia dezbaterilor pe fondul căii de atac, recurentul inculpat A.N., prin apărător desemnat din oficiu a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., solicitând menţinerea hotărârii primei instanţe ca temeinică şi legală, întrucât s-a făcut o corectă aplicare a legii prin stabilirea unei pedepse într-un cuantum corect individualizat, în raport de dispoziţiile art. 3201 şi de circumstanţele personale ale inculpatului.
Examinând hotărârea atacată, atât prin prisma criticilor invocate, cât şi din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 3859 alin. ultim C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:
Prioritar, având în vedere data pronunţării deciziei recurate, respectiv 03 decembrie 2013, dar şi dispoziţiile art. 12 din Legea nr. 255/2013 - potrivit cărora recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi (Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., în vigoare începând cu data de 1 februarie 2014) declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs -, se constată că în speţă sunt aplicabile prevederile C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013.
Înalta Curte reţine că, la termenul de judecată din data de 03 decembrie 2013 în faţa curţii de apel, inculpatul şi-a retras apelul, aşa încât potrivit dispoziţiilor art. 3851 alin. (4) C. proc. pen. criticile formulate pot să vizeze doar modificarea soluţiei din sentinţa penală, recursul putând fi declarat exclusiv cu privire la această modificare.
Critica vizând greşita individualizare a pedepsei, nu se încadrează în cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării "când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii".
Având în vedere modul de reglementare a soluţionării recursului ca a doua cale ordinară de atac, Înalta Curte constată că dispoziţiile C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, sunt restrictive în ceea ce priveşte cazurile de casare ce pot fi invocate şi, implicit criticile ce pot fi formulate împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond şi a deciziei pronunţată de instanţa de apel, reducând astfel şi limitele investirii instanţei de recurs.
Stabilirea pedepsei pe baza criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. constituie o operaţiune de apreciere şi este atributul exclusiv al primei instanţe şi al instanţei de apel (aceasta din urmă în virtutea caracterului devolutiv total al apelului), neputând face obiectul examinării cauzei de către instanţa de recurs.
Înalta Curte nu poate proceda la o reapreciere a probelor din perspectiva individualizării pedepsei sau a modului de executare, acestea neîncadrându-se în chestiunile de drept, singurele ce pot fi analizate de instanţa de recurs în limitele procedurale stabilite de Legea nr. 2/2013.
Intenţia legiuitorului a fost clară sub acest aspect şi rezultă din conţinutul cazurilor de casare prevăzute de dispoziţiile art. 3859 C. proc. pen., precum şi prin abrogarea expresă a cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., care în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, dădea posibilitatea reindividualizării pedepsei.
Având însă îh vedere faptul că de la data săvârşirii infracţiunii până la data judecării recursului declarat în cauză, au intervenit mai multe legi (C. pen. anterior şi C. pen. în vigoare), înalta Curte va proceda la identificarea legii penale mai favorabile inculpatului.
Potrivit art. 13 alin. (1) C. pen. anterior, în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea cea mai favorabilă.
Conform art. 5- alin. (1) C. pen. în vigoare la data judecării recursului, în cazul în care, de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea. definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.
Se constată că textul alin. (1) al art. 5 reia dispoziţia art. 13 alin. (1) C. pen. anterior, astfel că în această materie, regimul aplicabil rămâne acelaşi.
Prin aplicarea legii penale în timp se înţelege ansamblul de norme juridice penale ce izvorăsc din raţiuni de politică penală, prin care se reglementează modul de aplicare a principiului mitior lex în raport de timpul săvârşirii infracţiunii şi de momentul tragerii la răspundere penală a celor ce au săvârşit infracţiuni. Totodată, determinarea legii penale mai blânde nu presupune o activitate abstractă, ci una concretă, fiind indisolubil legate de fapta comisă şi autorul ei.
Pentru identificarea concretă a legii penale mai favorabile trebuie avute
În vedere o serie de criterii care tind fie la înlăturarea răspunderii penale, ori a consecinţelor condamnării, fie la aplicarea unei pedepse mai mici.
Aceste elemente de analiză vizează. în primul rând, condiţiile de incriminare, apoi cele de tragere la răspundere penală şi, în sfârşit, criteriul pedepsei.
Determinarea caracterului „mai favorabil" are în vedere o serie de elemente cum ar fi: cuantumul pedepselor, condiţiile de incriminare, cauzele care exclud sau înlătură responsabilitatea, influenţa circumstanţelor atenuante sau agravante, normele privitoare la participaţie, tentativă, recidivă etc.
Prin urmare, criteriile de determinare a legii penale mai favorabile au în vedere atât condiţiile de incriminare şi de tragere la răspundere penală, cât şi condiţiile privitoare la pedeapsă.
Cu privire, la aceasta din urmă pot exista deosebiri de natură (o lege prevede ca pedeapsă principală amenda, iar alta închisoarea), dar şi deosebiri de grad sau cuantum privitoare la limitele de pedeapsă şi, evident, la modalitatea stabilirii acesteia în mod corect.
Prin Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 265/2014, publicată în M. Of. la data de 20 mai 2014, s-a statuat că dispoziţiile art. 5 C. pen. sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile, fiind astfel consacrată teoria aplicării globale a legii penale mai favorabile.
Înalta Curte constată că legea penală mai favorabilă este, în cauză, C. pen. anterior, acesta fiind cel care conduce, în concret, la un rezultat mai avantajos pentru inculpatul A.N.
În speţă, inculpatul A.N. a fost trimis în judecată şi condamnat de instanţa de fond şi apel pentru comiterea infracţiunii de viol prevăzute de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b)1 şi alin. (3) C. pen. anterior, sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 10 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi şi a infracţiuni de incest prevăzută de art. 203 C. pen. anterior, sancţionată cu pedeapsa de la 2 la 7 ani.
Conform C. pen. în vigoare infracţiunea de viol comisă de către inculpat se încadrează în dispoziţiile art. 218 alin. (3) lit. b) şi c) şi este pedepsită cu închisoarea de la 5 la 12 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, iar potrivit art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b)1 şi alin. (3) teza I C. pen. anterior infracţiunea de viol era pedepsită cu închisoarea de la 10 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.
În ceea ce priveşte infracţiunea de incest, potrivit art. 377 C. pen. pedeapsa este închisoarea de la 1 la 5 ani, iar potrivit art. 203 C. pen. anterior infracţiunea de incest era pedepsită cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
În cauză se constată că atât legea nouă, cât şi legea anterioară sancţionează infracţiunile de viol şi incest cu pedeapsa închisorii.
Deşi aparent, C. pen. în vigoare pare a fi legea mai favorabilă inculpatului în raport de reducerea limitelor de pedeapsă, având în vedere criteriile ce trebuie avute în vedere la identificarea legii penale mai favorabile mai sus menţionate, privite în ansamblul lor, şi cuantumul pedepsei aplicate inculpatului 7 ani şi 6 luni închisoare - care se situează în limite legale -, se apreciază că legea penală mai favorabilă este C. pen. anterior.
În plus, tratamentul penal ai pluralităţii de infracţiuni sub forma concursului este mai aspru potrivit legii noi, având în vedere dispoziţiile art. 39 C. pen. care prevăd aplicarea cumulul juridic cu spor fix şi obligatoriu, iar prin aplicarea în ansamblul dispoziţiilor sale, a C. pen. în vigoare se va ajunge la o pedeapsă rezultantă mai mare decât cea stabilită în temeiul C. pen. anterior, legea veche fiind, astfel, cea care conduce la crearea unei situaţii mai blânde pentru inculpat.
Pentru motivele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. l lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul A.N. împotriva Deciziei penale nr. 197 din 3 decembrie 2013 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie, iar în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.N. împotriva Deciziei penale nr. 197 din 3 decembrie 2013 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi a arestării preventive de la 6 august 2013 la 26 mai 2014.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 750 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, avocat R.A., suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, avocat M.M., pentru termenul din 14 aprilie 2014 şi suma de 150 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru partea vătămată A.F., se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 mai 2014.