Asupra contestaţiei în anulare de faţă, constată:
Prin Decizia nr. 2145 din 8 noiembrie 2013, Tribunalul Gorj, secţia I civilă, a admis recursurile declarate de reclamanta R.M. şi de intervenientul R.T. împotriva încheierii de admitere în principiu din 24 februarie 2012, precum şi a sentinţei civile nr. 3317 din 19 aprilie 2013 pronunţate de Judecătoria Târgu Jiu în Dosarul nr. 6315/318/2011 în contradictoriu cu intimatul-pârât C.N. şi intimatul-intervenient C.I.
A modificat încheierea de admitere în principiu şi sentinţa recurată, în sensul că a admis, în parte, acţiunea principală.
A admis în parte cererea de intervenţie formulată de R.T. A respins cererea de intervenţie formulată de C.I.
A constatat că părţile au dobândit bunuri reţinute la masa partajabilă în cota de 80% pentru reclamantă şi 20 % pentru pârât.
A dispus sistarea stării de devălmăşie în aceste cote. A omologat raportul de expertiză întocmit de cei trei experţi şi a atribuit apartamentul şi îmbunătăţirile în lotul reclamantei.
A dispus obligarea reclamantei la plata către pârât a sumei de 16.217 lei, cu titlu de sultă.
A menţinut dispoziţiile sentinţei cu privire la cheltuielile de judecată. A dispus obligarea intimatului-pârât la plata către recurenta-reclamantă a sumei de 1.150 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Pentru a decide astfel, instanţa de recurs a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu sub nr. 6315/318/2011, reclamanta R. (fostă C.) M. a chemat în judecată pe pârâtul C.N. solicitând instanţei ca, prin sentinţa ce se va pronunţa, să se dispună partajarea bunurilor comune dobândite de părţi de la data încheierii căsătoriei şi până la desfacerea acesteia, prin divorţ, precum şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
La termenul din 14 iunie 2011, R.T. a formulat cerere de intervenţie accesorie în interesul reclamantei, prin care a solicitat majorarea lotului reclamantei cu sumele de bani plătite de el pentru achitarea apartamentului,achiziţionat prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 24 august 1998.
Prin încheierea de şedinţă din data de 06 septembrie 2011, a fost încuviinţată în principiu cererea de intervenţie accesorie formulată de către R.T. şi s-a dispus introducerea în cauză a acestuia, în calitate de intervenient.
La data de 18 octombrie 2011, prin serviciul registratură al instanţei a fost depusă la dosarul cauzei o cerere de intervenţie accesorie în interesul pârâtului, formulată de C.I., prin care acesta a solicitat instanţei să constate că apartamentul este dobândit în timpul căsătoriei, cu o contribuţie egală a fiecăruia dintre soţi, să se atribuie apartamentul pârâtului şi să se constate că îmbunătăţirile aduse imobilului sunt realizate în exclusivitate de pârât, din venituri proprii.
În şedinţa publică din data de 29 noiembrie 2011, C.I. a depus o precizare a cererii de intervenţie accesorie în interesul pârâtului, solicitând instanţei să majoreze cota de contribuţie a pârâtului în proporţie de 70%, susţinând că, în perioada achiziţionării apartamentului pârâtul era singurul care aducea venituri, fiind salariat şi beneficiind în mod constant şi de ajutorul tatălui său.
Prin încheierea de şedinţă din data de 29 noiembrie 2011, instanţa a încuviinţat, în principiu, cererea de intervenţie accesorie în interesul pârâtului formulată de C.I. şi a dispus introducerea acestuia în cauză, în calitate de intervenient.
Prin încheierea de şedinţă din 24 februarie 2012 pronunţată de Judecătoria Târgu Jiu în Dosar nr. 6315/318/2011 s-a admis în parte, în principiu, cu precizările ulterioare acţiunea civilă formulată de reclamanta R. (C.) M., în contradictoriu cu pârâtul C.N. şi cu intervenienţii accesorii R.T. şi C.I.
S-a admis, în parte, în principiu cererea de intervenţie în interesul reclamantei formulată de intervenientul R.T.
S-a admis, în parte, în principiu cererea de intervenţie în interesul pârâtului formulată de intervenientul C.N.
S-a constatat că părţile au dobândit în timpul căsătoriei, cu o contribuţie de 40% reclamanta şi de 60% pârâtul, un apartament situat în Târgu-Jiu, judeţul Gorj.
S-a dispus ieşirea părţilor din starea de codevălmăşie. S-a majorat lotul reclamantei, cu contravaloarea avansului la apartament, în sumă de 26.957 lei, actualizată la zi cu indicele de inflaţie.
S-a constatat că, după desfacerea căsătoriei, părţile au adus următoarele îmbunătăţiri la apartamentul bun comun, cu o contribuţie de câte 50% pentru fiecare bun în parte: uşă metalică, gresie şi faianţă în baie, gresie şi faianţă în bucătărie, chiuvetă în bucătărie, geamuri de termopan, chiuvetă, baie.
S-a dispus ieşirea părţilor din starea de indiviziune. S-a dispus efectuarea în cauză a unei expertize tehnice de specialitate, pentru întocmirea loturilor fizice şi valorice.
Prin sentinţa civilă nr. 3317 din 19 aprilie 2013 pronunţată de Judecătoria Târgu-Jiu în Dosarul nr. 6315/318/2011 a fost admisă, în parte, cu precizările ulterioare acţiunea civilă formulată de reclamanta R. (C.) M. în contradictoriu cu pârâtul C.N. şi cu intervenienţii R.T. şi C.I.
A fost admisă în parte cererea de intervenţie în interesul reclamantei formulată de intervenientul R.T.
A fost admisă, în parte, cererea de intervenţie în interesul pârâtului formulată de intervenientul C.I.
S-a dispus omologarea raportului de expertiză întocmit de experţii V.I., M.I. şi R.D., în varianta B propusă de experţi.
Potrivit dispoziţiilor art. 276 C. proc. civ. de la 1865 au fost compensate cheltuielile de judecată, constând în taxa de timbru, timbru judiciar, onorariu avocat şi onorarii de expert.
Împotriva încheierii de admitere în principiu şi a sentinţei au declarat recurs reclamanta Roman Minodora şi intervenientul accesoriu R.T., criticând hotărârea instanţei pentru nelegalitate, în temeiul motivelor prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8 şi 9 C. proc. civ. de la 1865.
Soluţia de admitere a recursurilor a fost, în esenţă, motivată de Tribunalul Gorj raportat la actele depuse la dosarul cauzei, astfel că tribunalul a reţinut împrejurarea că intervenientul accesoriu R.T. este cel care a plătit atât avansul, cât şi ratele pentru apartament, acesta înţelegând să o ajute pe fiica sa, reclamanta R.M. la dobândirea bunului, astfel că, susţinerea reclamantei că apartamentul a fost dobândit cu contribuţia exclusivă a tatălui său, este fondată.
În rezolvarea cererii de intervenţie formulată de R.T., instanţa de fond a dat o interpretare greşită cererii deduse judecăţii, recunoscând în favoarea acestuia un drept de creanţă, egal cu suma achitată cu titlu de avans la achiziţionarea apartamentului, sumă cu care a majorat lotul reclamantei, în condiţiile în care intervenientul nu a solicitat să i se constate un drept de creanţă, ci a solicitat ca ajutorul acordat de el, să se regăsească în cota de contribuţie a reclamantei.
Pentru acest considerent susţinerea recurentului-intervenient în sensul că este îndreptăţit la actualizarea sumei cu care a ajutat-o pe reclamantă la dobândirea apartamentului la care să se adauge dobânda legală a fost apreciată ca nefondată, întrucât intervenientul nu a învestit instanţa cu o cerere de intervenţie principală îndreptată împotriva foştilor soţi, pentru a i se recunoaşte un drept de creanţă egal cu suma actualizată, ci a susţinut că a înţeles să o ajute pe fiica sa pentru dobândirea unui bun imobil. De asemenea, nu s-a pus problema restituirii acestei sume.
Modul de soluţionare al cererii de intervenţie accesorie formulată de intervenientul C.I. este greşit, în condiţiile în care instanţa de recurs a reţinut că bunurile cuprinse în masa partajară nu au fost dobândite cu banii obţinuţi în urma celebrării căsătoriei, astfel că, la dobândirea bunurilor, intervenientul nu a avut nicio contribuţie.
Privitor la îmbunătăţirile aduse apartamentului, tribunalul a apreciat că înlocuirea tocăriei cu termopan s-a realizat în timpul căsătoriei, iar celelalte îmbunătăţiri au fost realizate după desfacerea acesteia.
Deşi reclamanta a susţinut că îmbunătăţirile s-au realizat cu banii obţinuţi de aceasta dintr-un credit bancar, această susţinere nu a fost dovedită.
Raportat la probatorul administrat în cauză, tribunalul a reţinut că apartamentul a fost dobândit de reclamantă cu sprijinul tatălui său, în exclusivitate, iar îmbunătăţirile la apartament au fost realizate cu contribuţia egală, a foştilor soţi, atât în timpul căsătoriei, cât şi după desfacerea acesteia.
În raport de valoarea acestor bunuri, valoare stabilită în lucrarea tehnică întocmită de cei trei experţi (79.172 lei valoare apartament, 4.421 lei valoare îmbunătăţiri), tribunalul a stabilit pentru reclamantă o cotă de contribuţie la dobândirea bunurilor cuprinse în masa partajară de 80%, iar pentru pârât o cotă de 20%.
În raport de cota de contribuţie reţinută, instanţa a reţinut că se impune ca bunurile să fie atribuite în materialitatea lor în lotul reclamantei, aceasta urmând a fi obligată la plata către pârât a sumei de 16.217 lei, cu titlu de sultă.
În determinarea cuantumului sultei, tribunalul a avut în vedere, evaluarea bunurilor realizată de experţii V.I., M.I. şi R.D., potrivit cărora, valoarea masei partajabile este de 81.082 lei, din care reclamantei i se cuvine din punct de vedere valoric suma de 64.865,6 lei, iar pârâtului suma de 16.217 lei.
Împotriva Deciziei nr. 2145 din 08 noiembrie 2013 a Tribunalului Gorj au formulat, la data de 24 ianuarie 2014 contestaţie în anulare, contestatorii C.N. şi C.I. solicitând anularea deciziei atacate, rejudecarea recursurilor şi respingerea acestora.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 317 alin. (2) şi art. 318 C. proc. civ. de la 1865, iar contestatorii au susţinut că, în calitate de recurenţi nu au solicitat respingerea cererii de intervenţie accesorie formulată de C.I. şi, au arătat, totodată, că în hotărârea atacată s-a strecurat şi o greşeală materială, deoarece, apreciind cota de contribuţie de 20% pentru pârât, la valoarea de 79.172 lei (valoarea apartamentului) şi 4.421 lei (valoarea îmbunătăţirilor),rezultate din expertiza efectuată la fond, deci aplicând cota de 20% din suma totală de 83.593 lei (79.172 lei plus 4.421 lei = 83.593 lei), nu rezultă suma de 16.217 lei, reţinută de instanţa de recurs, atât în considerentele, cât şi în dispozitivul deciziei civile atacate. Se arată că, suma corectă, fără a exista această greşeală materială, ar fi de 16.718,6 lei.
La termenul de judecată din 25 februarie 2014, instanţa supremă a dispus, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. de la 1865, suspendarea judecăţii contestaţiei în anulare, constatând că niciuna dinte părţi nu s-a înfăţişat la strigarea cauzei, precum şi faţă de împrejurarea că nu s-a solicitat judecata cauzei în lipsă.
De la această dată, niciuna dintre părţi nu a mai efectuat vreun act de procedură, lăsând în nelucrare pricina, astfel că, instanţa supremă, din oficiu, a repus cauza pe rol prin rezoluţia de la 16 martie 2015, în vederea discutării perimării, acordând termen la data de 21 aprilie 2015, pentru când au fost citate legal părţile.
La termenul din 21 aprilie 2015, contestatorul C.N. prezent în instanţă, fiind interpelat de Înalta Curte cu privire la îndeplinirea condiţiilor privind perimarea, aceasta a declarat că este de acord a se constata perimată contestaţia în anulare.
Contestaţia în anulare urmează a fi constatată ca perimată, pentru considerentele ce succed:
Potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ. „orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an. Partea nu se socoteşte în vină, când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu”.
În accepţiunea textului procedural mai sus evocat, perimarea este reglementată de legiuitor ca o sancţiune aplicată părţilor, determinată de atitudinea culpabilă a acestora, manifestată tocmai prin lipsa de stăruinţă a părţilor în soluţionarea litigiului, având un caracter mixt, atât de sancţiune, cât şi de desistare de la judecată.
În definirea perimării, rămânerea în nelucrare a pricinii şi culpa părţii sunt două elemente esenţiale, sancţiunea procedurală extinzându-şi domeniul de aplicare şi asupra căilor de atac.
Aşa fiind, pentru a interveni perimarea, legea de procedură cere îndeplinirea cumulativă a două condiţii, şi anume: cauza să rămână în nelucrare din vina părţii, iar rămânerea în nelucrare să dureze cel puţin un an, în materie civilă.
În raport de aceste considerente şi având în vedere că, în cauză, a trecut mai mult de un an de la data suspendării judecării pricinii, interval de timp în care părţile nu au efectuat niciun act de procedură, observând că nu a intervenit nicio cauză de întrerupere sau suspendare a termenului de perimare, Înalta Curte în temeiul art. 252 C. proc. civ., va constata, din oficiu, perimată contestaţia în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată perimată contestaţia în anulare formulată de contestatorii C.N. şi C.I. împotriva Deciziei nr. 2145 din 8 noiembrie 2013 a Tribunalului Gorj, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 aprilie 2015.