Prin cererea înregistrată la data de 23 noiembrie 2010 pe rolul Tribunalului Bucureşti sub nr. 56335/3/2010 reclamantele Bulgari S.p.A., C.K.C.C. (C.K.C.C.), C.K.T.T. (C.K.T.T.), prin C.G.G., C., S.A. (C.), C.G.G. (C.), D. SpA (D.), G.A. SpA, H.B.T.M.M.G.H.C. K.G. (H.B.), prin P.G.I.O. SA, J.C., S.A., L. SA (L.), L.P.E.B.C., L.O., S.A., P.R.S.A.S., P.G.I.O. SA (P.G.I.O.), P.G. M.C. G.M.B.H. (P.G. M.C.), T.P./L.C. L.P. (P.), Y.S.L.P. (Y.S.L.), Z.D. SA (D.), reprezentate de societatea civilă, de Avocaţi T.T., au chemat în judecată pe pârâta SC F.M.G.C. SRL (F.M.G.), solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună:
1. Încetarea folosirii în activitatea comercială a pârâtei, a unor semne identice sau similare cu mărcile înregistrate ale reclamantelor pentru produse identice sau similare cu produsele din clasa 3, sub sancţiunea plăţii amenzii civile maxime/zi de întârziere prevăzute de art. 5803 C. proc. civ.
2. Obligarea pârâtei la plata despăgubirilor materiale în cuantum provizoriu de 1.000 de euro, precum şi a despăgubirilor morale în valoare estimată provizorie de 2.000 de euro către fiecare titular de marcă pentru prejudiciul cauzat prin folosirea fără drept a mărcilor înregistrate aparţinând reclamantelor sau în situaţia în care nu se poate stabili cu exactitate suma, solicită despăgubiri reprezentând echivalentul valorii minime a unei licenţe pentru fiecare titular.
3. Obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii se arată că reclamantele sunt companii ce comercializează produse de parfumerie proprii, fiind titulare ale unor mărci internaţionale şi comunitare, prin care îşi individualizează produsele de parfumerie. Mărcile menţionate sunt folosite de titularii acestora prin aplicarea pe produsele de parfumerie (flacoane) şi pe cutiile de ambalaj, mărcile fiind cunoscute în întreaga lume ca fiind folosite pentru produse cosmetice, de parfumerie, de o calitate superioară. Reclamantele sunt companii renumite în întreaga lume pentru produsele lor, renume pentru care au depus şi depun constant eforturi financiare în vederea obţinerii unor produse de calitate superioară şi pentru îmbunătăţirea constantă a calităţii acestora, câştigând încrederea clienţilor şi aprecierea atât pe plan internaţional, cât şi în România, unde au devenit mărci notorii în rândul publicului consumator.
Pârâta SC F.M.G.C. SRL importă şi distribuie în România produsele F.M., ce aparţin companiei F.M.G., începând din luna mai 2006, fiind principalul importator al acesteia. Modalităţile de comercializare de către pârâtă a produselor F.M. sunt prin vânzări în sistem M.L.M., direct sau online, prin intermediul a diferite site-uri. Pentru a-şi realiza vânzările, pârâta se foloseşte de mărcile notorii aparţinând reclamantelor, pe site, la secţiunea colecţia de parfumuri fiind postat un catalog ce cuprinde produsele F.M., iar în dreptul fiecăruia fiind menţionat numele unor mărci notorii, redate în mod identic sau cvasi-identic, printre care se află şi mărcile reclamantelor. De asemenea, pe acelaşi site este publicat un alt catalog în care sunt prezentate, însoţite de o scurtă descriere, produsele F.M. comercializate. La pag. 56 din catalog, există un tabel în care produsele de parfumerie F.M., identificate prin denumire şi codul aferent (coloana din mijloc) sunt grupate în funcţie de familia şi grupa de arome din care fac parte (coloana din stânga), fiind prezentate prin comparaţie cu parfumuri purtând mărci cunoscute, printre care şi mărcile reclamantelor redate în mod identic sau cvasi-identic, având arome corespunzătoare (coloana din dreapta).
Prezentarea produselor de parfumerie F.M. prin raportare la mărcile reclamantelor este realizată prin delimitarea celor două categorii de produse, produse F.M., pe de o parte, şi produse accesibile pe piaţă (produsele identificate prin mărcile reclamantelor), pe de altă parte, în funcţie de preţul lor: primele au preţul la maxim jumătate din preţul minim al celor din a doua categorie. Pe site sunt comercializate produse purtând inscripţionate semnul F.M. şi un cod în dreptul cărora este precizat faptul că parfumul este „similar cu" o anume marcă. Printre mărcile menţionate ca fiind „similare cu" se află şi mărcile reclamantelor. Pe site sunt prezentate produse grupate pe categorii, între care şi parfumuri F.M. pentru bărbaţi şi parfumuri F.M. pentru femei, grupate la rândul lor pe „colecţii". În cadrul unora dintre „colecţii" sunt comercializate parfumuri identificate după un cod şi un număr, iar în dreptul acestora sunt menţionate, printre altele, denumiri identice sau cvasi-identice cu mărcile reclamantelor. În mod similar sunt prezentate produsele de parfumerie F.M. şi pe site, unde produsele sunt prezentate, grupate în funcţie de sexul persoanelor cărora li se adresează. La accesarea link-urilor aferente produselor F.M. destinate femeilor şi bărbaţilor, se observă că parfumurile sunt prezentate prin alăturarea semnelor F.M. şi F.M. unor coduri cărora le corespund denumirile identice sau cvasi-identice cu mărcile notorii, aparţinând reclamantelor.
Reclamantele precizează că le sunt încălcate drepturile exclusive prevăzute la art. 36 din Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, actele pârâtei constituind fapte ilicite sancţionabile, iar titularii mărcilor conform legii pot cere instanţei să interzică terţilor să folosească mărcile în activitatea lor comercială semne identice pentru produse identice, situaţie în care riscul de confuzie este prezumat absolut. Faptul că pârâta foloseşte mărcile reclamantelor pentru acelaşi tip de produse, parfumuri, este menit să sugereze şi existenţa unei legături comerciale între F.M.G. şi titularii mărcilor notorii. Astfel, consumatorul are impresia că există cel puţin o autorizare a titularului pentru ca întreprinderea respectivă să comercializeze produse sub aceeaşi marcă. Aceste relaţii care se creează în mintea consumatorilor, aduc prejudicii însemnate titularului mărcii, marca nemaiputând să îşi exercite funcţia sa esenţială, de a distinge produsele şi serviciile unui comerciant de cele ale altui comerciant. Prin actele sale, pârâta creează, dincolo de orice dubiu, un mare risc de confuzie cu mărcile reclamantelor.
Faptele pârâtei pot fi încadrate din punct de vedere juridic şi în lit. c al art. 36, deoarece mărcile înregistrate ale reclamantelor au dobândit un renume în România şi prin folosirea unor semne identice cu mărcile, fără motive întemeiate, se profită de caracterul distinctiv ori de renumele mărcii sau folosirea semnului ar cauza titularului mărcii un prejudiciu. Cu atât mai mult se aplică acest text în situaţia în care semnul în discuţie şi marca ce se bucură de renume, sunt folosite în legătură cu produse identice sau similare. Raţiunea modalităţii de prezentare a produselor F.M. este tocmai asocierea cu o marcă notorie (în cazul de faţă cu mărcile reclamantelor), iar ceea ce permite consumatorului să aleagă unul dintre produse este codul înscris pe produs, şi anume F.M. 291, ce corespunde în catalogul postat pe site, sau aşa cum reiese de pe site, mărcii „E.A.D." Produsele de parfumerie inscripţionate cu semnul F.M. şi cu diverse coduri, nu pot determina consumatorul să aleagă între produsele F.M. 291 şi F.M. 7, fără să fie individualizate prin raportare la o marcă, în momentul în care, cu ocazia comercializării produselor, alături de codurile F.M. 291 şi F.M. 7, pârâta face referiri la mărcile E.A.D., G.A. şi „A.D.G." Consumatorul se orientează ce produs să achiziţioneze prin raportare la mărcile menţionate mai sus aparţinând reclamantelor.
Pârâta profită de reputaţia mărcilor prin modalitatea de prezentare a produselor, urmărind atragerea clientelei şi obţinerea unui câştig ca urmare a publicităţii mărcilor reclamantelor, aşa cum s-a reţinut şi în practica recentă a instanţelor române. Instanţa comunitară a statuat că terţul, prin utilizarea unui semn similar unei mărci de renume, încearcă să se situeze în contextul imaginii acestuia pentru a beneficia de puterea sa de atracţie, de reputaţia şi de prestigiul acesteia, exploatând, fără nici o compensaţie financiară şi fără să facă eforturi în această privinţă, iar profitul care rezultă din utilizarea menţionată trebuie considerat ca fiind obţinut în mod neloial din caracterul distinctiv sau din renumele mărcii, raţionament pe deplin aplicabil în speţa noastră.
Pârâta F.M.G. comercializează produsele F.M. practicând preţuri mici şi arată că aceasta se datorează unui marketing diferit, întrucât conform propriilor declaraţii, în timp ce producătorii produselor de parfumerie cunoscute cheltuiesc mulţi bani pe sute de ambalaje de efect, proiecte, poze şi modele de sticle, campanii de reclamă şi pentru alte forme de promovare a mărcii, producătorii produselor F.M. nu pun preţ pe reclamă, nu îşi instruiesc distribuitorii, iar atuul lor este preţul. Este evident că nu mai au nevoie de o altă reclamă: pârâta F.M.G. face reclamă produselor sale de parfumerie folosind o listă de comparaţie cu mărci notorii şi astfel profită de notorietatea mărcilor reclamantelor pentru a-şi vinde produsele. Acest tip de comercializare a parfumurilor aduce prejudicii însemnate titularului de marcă care nu va mai putea sa controleze calitatea serviciilor de distribuţie şi comerţ, riscând ca imaginea şi prestigiul mărcii să fie afectate de calitatea diferită a serviciilor de desfacere a produselor, de ambalare a acestora dar şi de transport. Consecinţa acestei modalităţi de folosire este diluţia mărcilor notorii, în condiţiile în care consumatorul ajunge să creadă că pe piaţă există în mod legal atât produse originale, cât şi alternativele unor produse cu aceeaşi esenţă, dar mai ieftine, ceea ce echivalează cu prejudicierea titularului.
În situaţia de faţă, câştigurile pârâtei sunt cu atât mai nejustificate, iar pierderile de imagine ale reclamantelor sunt cu atât mai mari, cu cât prin intermediul site-urilor amintite anterior, pârâta lasă să se înţeleagă că reclamantele practică preţuri ridicate din cauza cheltuielilor mari efectuate pentru publicitate, punând mai mare preţ pe promovare, decât pe calitate, spre deosebire de pârâtă, care preferă să nu cheltuiască în publicitate, ci să investească în calitatea produselor.
Referitor la acoperirea prejudiciilor, se arată că în art. 14 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 100/2005 se menţionează, printre modalităţile de calcul ale prejudiciului material, şi beneficiile injuste realizate de către persoana care a încălcat un drept de proprietate intelectuală protejat, în speţă beneficiile realizate de către societatea pârâtă prin vânzarea de produse, estimarea provizorie a prejudiciului material fiind la suma de 1.000 de euro pentru fiecare titular de marcă, urmând ca suma solicitată drept despăgubiri sa fie completată după ce o expertiză va stabili în mod exact valoarea prejudiciului. De asemenea, O.U.G. nr. 100/2005 menţionează în mod expres în art. 13 alin. (2) lit. c) posibilitatea acordării de daune morale, iar la art. 14 alin. (3) se prevede posibilitatea de calcul a prejudiciului, prin fixarea unei sume forfetare, prin care se acoperă tocmai situaţiile în care nu este posibilă calcularea daunelor în baza celorlalte elemente prevăzute de art. 14 din ordonanţă.
În drept, reclamantele au invocat art. 36 (lit. a), b), c)) şi art. 37 din Legea nr. 84/1998, art. 14 din O.U.G. nr. 100/2005.
La data de 26 ianuarie 2011 reclamantele au formulat cerere completatoare prin care au solicitat extinderea cadrului procesual şi chemarea în judecată în calitate de pârâţi, alături de pârâta SC F.M.G.C. SRL, a pârâţilor SC E.C. SRL, SC F.S.C. SRL, SC R.C.S. R.D.S. SA, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună, în contradictoriu cu aceste pârâte:
1. Încetarea actelor de distribuţie şi/ sau de folosire în orice mod în activitatea comercială a pârâtelor, a unor semne identice sau similare cu mărcile înregistrate ale reclamantelor enumerate în Anexa 19 la cererea de chemare în judecată, pentru produse identice sau similare cu produsele din clasa 3, sub sancţiunea plăţii amenzii civile maxime/zi de întârziere prevăzute de art. 5803 C. proc. civ.
2. Interzicerea folosirii pe site-urile proprii şi/sau pe site-urile găzduite şi/ sau administrate pentru terţi a unor semne identice sau similare cu mărcile înregistrate ale reclamantelor enumerate în cererea de chemare în judecată, pentru produse identice sau similare cu produsele din clasa 3, sub sancţiunea plăţii amenzii civile maxime/zi de întârziere, prevăzute de art. 5803 C. proc. civ.
3. Obligarea pârâtelor la plata despăgubirilor materiale în cuantum provizoriu de 1.000 de euro, precum şi a despăgubirilor morale în valoare estimată provizorie de 2.000 de euro către fiecare titular de marcă pentru prejudiciul cauzat prin folosirea fără drept a mărcilor înregistrate aparţinând reclamantelor sau în situaţia în care nu se poate stabili cu exactitate suma, solicită despăgubiri reprezentând echivalentul valorii minime a unei licenţe pentru fiecare titular.
4. Obligarea în solidar a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest litigiu.
În motivare, reclamantele arată că modalităţile de comercializare de către pârâta F.M.G. a produselor F.M. sunt prin vânzări în sistem M.L.M., direct sau ordine, prin intermediul a diferite site-uri, iar printre site-urile pe care sunt distribuite parfumurile F.M. se află şi site-urile aparţinând pârâtelor, pe de o parte, sau site-uri găzduite/administrate de pârâta SC R.C.S. R.D.S. SA.
Pârâta E.F.E.M. îşi desfăşoară activitatea ca distribuitor al produselor F.M., astfel cum rezultă din paginile site-ului. Pentru a-şi prezenta activitatea şi produsele comercializate, aceasta face trimitere la mărcile notorii aparţinând reclamantelor, folosindu-se astfel de notorietatea lor pentru identificarea produselor comercializate.
De asemenea, pârâta F.S. distribuie produse F.M. şi foloseşte în acest sens pe site mărcile reclamantelor pe o „listă arome alternative". Această listă este publicată pe pagina colectia-de-parfumuri a site-ului menţionat. Se poate observa că parfumurile prezentate ca fiind produse F.M. şi F.M. sunt identificate practic prin denumirile identice sau cvasi-identice cu mărcile notorii ale reclamantelor, cărora le sunt asociate codurile corespunzătoare produselor F.M.
Pârâta SC R.C.S. R.D.S. SA administrează numele de domeniu go.ro şi home.ro, administrând astfel subdomeniile şi site-urile ce pot fi accesate prin intermediul acestor adrese. Pe site s-a publicat un catalog în care sunt prezentate produsele F.M., comercializate, aceste produse fiind identificate prin raportare la mărcile reclamantelor, astfel cum rezultă din prezentarea de la pagina 56 din catalog.
În drept, reclamantele au invocat art. 36 lit. a), b), c) şi art. 37 din Legea nr. 84/1998, art. 14 din O.U.G. nr. 100/2005.
Pârâta SC R.C.S. R.D.S. SA a formulat întâmpinare la acţiunea reclamantelor, aşa cum a fost precizată, invocând excepţia lipsei calităţii sale procesuală pasive, arătând că a fost chemată în judecată alături de pârâtele SC F.M.G.C. SRL, SC E.C. SRL şi SC F.S.C. SRL pentru încetarea actelor de distribuţie şi/sau folosirea unor semne identice sau similare cu mărcile înregistrate ale reclamantelor, interzicerea folosirii pe site-urile proprii a unor semne identice sau similare cu mărcile înregistrate ale reclamantelor, pentru plata în solidar a despăgubirilor materiale şi a cheltuielilor de judecată, dar faptele pârâtelor F.M.G., E.C. şi F.C.I., distribuire şi comercializare a unor produse de parfumerie sunt străine de activitatea comercială a SC R.C.S. R.D.S. SA, care nu priveşte vânzarea de produse prin sistem M.L.M., direct sau online, prin intermediul unor site-uri, aşa cum greşit susţin reclamantele. Astfel, pârâta R.C.S. nu are legitimare pasivă în cauză, deoarece desfăşoară activităţi de telecomunicaţii electronice, servicii de retransmisie a programelor T.V., servicii de acces la internet, telefonie fixă şi mobilă etc.
Pârâta menţionează faptul că a fost notificată de SCA T.T. SA la 20 iulie 2010 şi 22 septembrie 2010 privind săvârşirea unor acte de contrafacere prin intermediul subdomeniului, cerându-i-se să întreprindă activităţi în scopul prevenirii săvârşirii de infracţiuni prin intermediul subdomeniului menţionat, fiindu-i solicitată dezvăluirea identităţii persoanei care a creat contul parfum.lafel.go.ro, precum şi închiderea accesului la subdomeniu. Pârâta a răspuns cu adresa din 30 septembrie 2010, explicând aspecte legate de Regulile de utilizare ale domeniului/subdomeniului web, limitele răspunderii proprietarului de domeniu web în ce priveşte faptele utilizatorului, precizând că nu poate dezvălui identitatea unor persoane susceptibile de săvârşirea unor fapte contravenţionale decât prin intermediul autorităţilor competente în materie, conform dispoziţiilor din Legea nr. 1616/2003, titlul III privind prevenirea şi combaterea criminalităţii informatice, precum şi conform dispoziţiilor din Legea nr. 365/2002 privind comerţul electronic.
Mai arată pârâta că a înştiinţat pe reprezentanta reclamantelor în data de 30 septembrie 2010 că s-a dezactivat contul de utilizator al subdomeniului parfumlafel.go.ro, dar totuşi a fost chemată în judecată de reclamante.
Pârâta SC F.M.G.C. SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii reclamantelor ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate, în raport de pretinsele acte de utilizare neautorizată a mărcilor reclamantelor, iar pe fond se solicită respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, cu obligarea reclamantelor în solidar la plata cheltuielilor de judecată.
La data de 18 mai 2011, reclamantele au depus la dosar o nouă cerere completatoare, în contradictoriu cu pârâtele SC F.M.G.C. SRL, SC E.C. SRL, SC F.S.C. SRL şi SC R.C.S. R.D.S. SA, solicitând instanţei să dispună:
1. Obligarea pârâtei SC E.C. SRL de a furniza informaţiile şi înscrisurile ce dovedesc provenienţa produselor comercializate pe site; a materialelor publicitare în care au fost folosite mărcile reclamantelor, precum şi identitatea altor persoane sau societăţi care sunt implicate în distribuirea produselor de parfumerie, prin intermediul acestui acest site, pe internet;
2. Obligarea pârâtei SC F.S.C. SRL de a furniza informaţiile şi înscrisurile ce dovedesc provenienţa produselor comercializate pe site, a materialelor publicitare în care au fost folosite mărcile reclamantelor, precum şi identitatea altor persoane sau societăţi care sunt implicate în distribuirea produselor de parfumerie, prin intermediul acestui acest site, pe internet;
3. Obligarea pârâtei SC R.C.S. R.D.S. SA de a furniza informaţiile şi înscrisurile ce dovedesc provenienţa produselor comercializate pe site-uri, a materialelor publicitare în care au fost folosite mărcile reclamantelor, precum şi identitatea altor persoane sau societăţi care sunt implicate în distribuirea produselor de parfumerie, prin intermediul acestor site-uri, pe internet.
În motivare, reclamantele arată că dreptul la informare este consacrat în mod expres prin dispoziţiile O.G. nr. 100/2005 privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate industrială, în art. 8 alin. (1) lit. a) - d). De asemenea, Legea nr. 84/1998 rep. conţine dispoziţii ce permit titularului dreptului la marcă să fie informat. Legea conferă această posibilitate legală de a obţine toate informaţiile în legătură cu originea, circuitele de distribuţie şi modalităţile de încălcare a drepturilor protejate, astfel încât actele vătămătoare şi prejudiciile create titularilor de drepturi să poată fi înlăturate.
În drept, reclamantele au invocat art. 8 alin. (1) din O.U.G. nr. 100/2005.
La data de 19 septembrie 2012 reclamantele au depus precizări cu privire la cuantumul şi modalitatea de calcul a prejudiciului, arătând că înţeleg să solicite: de la pârâta SC F.M.G.C. SRL câte 49.815,56 lei reprezentând prejudiciu material pentru fiecare titular de marcă şi câte 49.815,56 lei reprezentând prejudiciu moral pentru fiecare titular de marcă;
- de la pârâta SC E.C. SRL câte 2.308,83 lei reprezentând prejudiciu material pentru fiecare titular de marcă şi câte 23.08,83 lei reprezentând prejudiciu moral pentru fiecare titular de marcă; de la pârâta SC F.S.C. SRL câte 23.08,83 lei reprezentând prejudiciu material pentru fiecare titular de marcă şi câte 2.308,83 lei reprezentând prejudiciu moral pentru fiecare titular de marcă; de la pârâta SC R.C.S. R.D.S. SRL câte 4617,66 lei reprezentând prejudiciu material pentru fiecare titular de marcă şi câte 4617,66 lei reprezentând prejudiciu moral pentru fiecare titular de marcă;
În motivare, reclamantele au arătat că, în ceea ce priveşte prejudiciul material solicitat de la pârâte, art. 14 din O.U.G. nr. 100/2005 prevede şi posibilitatea fixării unei sume forfetare, pentru situaţiile când nu este posibilă calcularea daunelor în baza celorlalte elemente prevăzute de actul normativ şi că reclamantele au înţeles să solicite despăgubiri reprezentând echivalentul valorii minime a unei licenţe pentru fiecare titular de marcă, având în vedere perioada de trei ani anteriori datei introducerii acţiunii şi prin raportare la cifra de afaceri a pârâtelor, pe baza datelor furnizate de Ministerul Finanţelor. Cu privire la prejudiciul moral solicitat de la aceeaşi pârâtă, reclamantele au arătat că, în lipsa altor prevederi legale care să prevadă un algoritm de calcul, înţeleg să solicite sume în acelaşi cuantum cu cele reprezentând prejudiciul material.
În ceea ce priveşte sumele solicitate de la pârâta SC R.C.S. R.D.S. SRL, reclamantele au arătat că înţeleg să solicite dublul prejudiciului material solicitat de la un distribuitor, având în vedere că pârâta deţine şi administrează numele de domeniu home.ro şi go.ro, găzduind şi administrând şi subdomeniile, unde distribuitorii F.M. postează cataloagele cuprinzând mărcile reclamantelor.
Prin sentinţa civilă nr. 338 din 13 februarie 2013, Tribunalul Bucureşti a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC R.C.S. R.D.S. SA şi pe cale de consecinţă a respins cererea precizată a reclamantelor împotriva acestei pârâte ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă şi a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a celorlalte pârâte. Prin aceeaşi sentinţă, tribunalul a admis în parte acţiunea reclamantelor în contradictoriu cu pârâtele SC F.M.G.C. SRL, SC E.C. SRL, SC F.S.C. SRL şi a obligat pârâtele să înceteze folosirea în activitatea comercială a semnelor identice sau similare mărcilor înregistrate ale reclamantelor, a respins ca neîntemeiată cererea privind daunele cominatorii, să înceteze folosirea pe site-urile proprii a semnelor identice sau similare a mărcilor reclamantelor, a respins ca neîntemeiate cererea privind daunele cominatorii şi cererea privind obligarea pârâtelor la plata daunelor materiale şi morale. De asemenea, tribunalul a obligat pârâtele la plata cheltuielilor de judecată către reclamante, în sumă de 15.000 lei.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamantele, solicitând modificarea ei în parte, în sensul: 1) obligării pârâtei SC R.C.S. R.D.S. SA: la furnizarea informaţiilor şi înscrisurilor ce dovedesc provenienţa produselor comercializate pe site-urile indicate în acţiune, a materialelor publicitare în care au fost folosite mărcile reclamantelor, precum şi identitatea altor persoane sau societăţi care sunt implicate în distribuirea produselor de parfumerie, prin intermediul acestor site-uri, pe internet, de a înceta folosirea în activitatea comercială a unor semne identice sau similare cu mărcile înregistrate ale reclamantelor pentru produse identice sau similare cu produsele din clasa 3 (conform Clasificării de la Nisa) şi la plata prejudiciului material de 4.617,66 lei şi a prejudiciului moral de 4.617,66 lei pentru fiecare titular de marcă; 2) obligării pârâtelor SC E.C. SRL şi SC F.S.C. SRL: la furnizarea informaţiilor şi înscrisurilor ce dovedesc provenienţa produselor comercializate pe site-uri, a materialelor publicitare în care au fost folosite mărcile reclamantelor, precum şi identitatea altor persoane sau societăţi care sunt implicate în distribuirea produselor de parfumerie, prin intermediul acestor site-uri, pe internet; 3) admiterii capătului de cerere privind obligarea pârâtelor la plata prejudiciului cauzat prin folosirea fără drept a mărcilor înregistrate aparţinând reclamantelor, şi anume: SC F.M.G.C. SRL la plata prejudiciului material de 49.815,56 lei şi a prejudiciului moral de 49.815,56 lei pentru fiecare titular de marcă, SC E.C. SRL la plata prejudiciului material de 2.308,83 lei şi a prejudiciului moral de 2.308,83 lei pentru fiecare titular de marcă, SC F.S.C. SRL la plata prejudiciului material de 2.308,83 lei şi a prejudiciului moral de 2.308,83 lei pentru fiecare titular de marcă; 4) obligării pârâtelor la plata integrală, în solidar, a cheltuielilor de judecată ocazionate de judecarea în primă instanţă a dosarului, în sumă totală de 57.948,84 lei precum şi a celor ocazionate de judecarea apelului; de asemenea, apelantele au solicitat menţinerea celorlalte dispoziţii ale sentinţei.
În drept, apelantele au invocat dispoziţiile art. 282 şi urm C. proc. civ., pe dispoziţiile art. 8 din O.U.G. nr. 100/2005, art. 14, art. 17 din Legea nr. 365/2002.
În apel nu au fost administrate probe noi.
Prin Decizia civilă nr. 176/A din data de 23 octombrie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale ,a admis apelul, a desfiinţat în parte sentinţa apelată şi a trimis cauza spre rejudecare primei instanţe în ceea ce priveşte:
- ncererea formulată în contradictoriu cu pârâta SC R.C.S. R.D.S. SA având ca obiect obligarea pârâtei la furnizarea către reclamante a informaţiilor şi înscrisurilor ce dovedesc provenienţa produselor comercializate pe site-uri, a materialelor publicitare în care au fost folosite mărcile reclamantelor, precum şi identitatea altor persoane sau societăţi care sunt implicate în distribuirea produselor de parfumerie, prin intermediul acestor site-uri, pe internet.
- cererea formulată în contradictoriu cu pârâtele SC E.C. SRL şi SC F.S.C. SRL având ca obiect obligarea acestora să furnizeze reclamantelor informaţiile şi înscrisurile ce dovedesc provenienţa produselor comercializate pe site-uri, a materialelor publicitare în care au fost folosite mărcile reclamantelor, precum şi identitatea altor persoane sau societăţi care sunt implicate în distribuirea produselor de parfumerie, prin intermediul acestor site-uri, pe internet.
- cererea formulată în contradictoriu cu pârâtele SC F.M.G.C. SRL, SC E.C. SRL şi SC F.S.C. SRL având ca obiect acordarea daunelor materiale şi morale.
A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.
Prin încheierea din data de 3 decembrie 2013 s-a dispus îndreptarea erorii materiale din cuprinsul minutei și dispozitivului deciziei în sensul că, în cel de-al doilea paragraf site-urile menționate.
În motivarea deciziei s-au reținut următoarele.
Cu privire la pârâta SC R.C.S. R.D.S. SA, în urma completărilor succesive ale cererii de chemare în judecată, reclamanta a solicitat primei instanţe să soluţioneze, următoarele capete de cerere:
1. Încetarea actelor de distribuţie şi/ sau de folosire în orice mod în activitatea comercială a pârâtelor, a unor semne identice sau similare cu mărcile înregistrate ale reclamantelor enumerate în Anexa 19 la cererea de chemare în judecată, pentru produse identice sau similare cu produsele din clasa 3, sub sancţiunea plăţii amenzii civile maxime/zi de întârziere prevăzute de art. 5803 C. proc. civ.
2. Interzicerea folosirii pe site-urile proprii şi /sau pe site-urile găzduite şi/sau administrate pentru terţi a unor semne identice sau similare cu mărcile înregistrate ale reclamantelor enumerate în cererea de chemare în judecată, pentru produse identice sau similare cu produsele din clasa 3, sub sancţiunea plăţii amenzii civile maxime/zi de întârziere, prevăzute de art. 5803 C. proc. civ.
3. Obligarea pârâtelor la plata despăgubirilor materiale în cuantum provizoriu de 1.000 de euro, precum şi a despăgubirilor morale în valoare estimată provizorie de 2.000 de euro către fiecare titular de marcă pentru prejudiciul cauzat prin folosirea fără drept a mărcilor înregistrate aparţinând reclamantelor sau în situaţia în care nu se poate stabili cu exactitate suma, solicităm despăgubiri reprezentând echivalentul valorii minime a unei licenţe pentru fiecare titular, conform primei cereri completatoare.
4. Obligarea pârâtei SC R.C.S. R.D.S. SA de a furniza informaţiile şi înscrisurile ce dovedesc provenienţa produselor comercializate pe site-uri, a materialelor publicitare în care au fost folosite mărcile reclamantelor, precum şi identitatea altor persoane sau societăţi care sunt implicate în distribuirea produselor de parfumerie, prin intermediul acestor site-uri, pe internet, conform celei de-a doua cereri completatoare.
Prima instanţă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestei pârâte cu privire la toate capetele de cerere îndreptate împotriva sa.
În ceea ce priveşte primul capăt de cerere, soluţia primei instanţe este corectă, întrucât chiar din susţinerile reclamantelor rezultă că această pârâtă are doar calitatea de furnizor de servicii de internet care găzduieşte site-urile indicate în cerere şi nu utilizează în activitatea comercială proprie semne identice sau similare cu mărcile reclamantelor.
De asemenea, faţă de modalitatea de redactare a petitului capătului doi enumerat mai sus, se impune concluzia că soluţia primei instanţe de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC R.C.S. R.D.S. SA este corectă.
Astfel, din textele legale citate de apelanta-reclamantă (art. 14 lit. a) şi b) din Legea nr. 365/2002) şi din considerentele deciziilor C.J.C.E./C.J.U.E. indicate în motivarea apelului rezultă că obligaţia furnizorului de servicii de internet este aceea de a acţiona rapid în vederea eliminării sau blocării accesului la aceste servicii, iar această obligaţie se naşte în momentul când furnizorul ia cunoştinţă despre activitatea nelegală desfăşurată prin intermediul site-urilor găzduite sau despre fapte sau circumstanţe din care să rezulte că activitatea sau informaţia în cauză ar putea vătăma drepturile unui terţ.
Or, apelantele-reclamante au solicitat „interzicerea folosirii pe site-urile proprii şi /sau pe site-urile găzduite şi/sau administrate pentru terţi a unor semne identice sau similare cu mărcile înregistrate ale reclamantelor (…)”. Astfel cum s-a arătat însă mai sus, pârâta SC R.C.S. R.D.S. SA nu foloseşte ea însăşi semnele, astfel încât să i se interzică o asemenea folosire, iar ceea ce ar putea ea interzice terţilor (în speţă, celorlalte pârâte) este accesul la serviciile de hosting pe care le furnizează, în virtutea obligaţiei citate mai sus, alături de posibilitatea de a elimina informaţiile vătămătoare, însă nu acesta este conţinutul cererii formulate împotriva pârâtei SC R.C.S. R.D.S. SA.
Aceeaşi soluţie se impune şi cu privire la cel de-al treilea capăt de cerere, având ca obiect daunele materiale şi morale solicitate de la pârâta SC R.C.S. R.D.S. SA, întrucât, astfel cum a fost formulată cererea, rezultă că se solicită de la această pârâtă „prejudiciul cauzat prin folosirea fără drept a mărcilor”. Or, aşa cum s-a arătat mai sus, intimata-pârâtă SC R.C.S. R.D.S. SA nu realizează ea însăşi acte de folosire a unor semne identice sau similare cu mărcile apelantelor-reclamante, astfel încât nu poate avea calitate procesuală pasivă nici pe acest capăt de cerere.
Rezultă cu claritate din motivarea cererii adresate primei instanţe (fila 417 fond) faptul că reclamantele nu au solicitat de la această pârâtă repararea prejudiciilor cauzate prin neîndeplinirea obligaţiilor care îi reveneau în calitatea sa de furnizor de servicii de hosting, ci doar pentru o pretinsă folosire în activitatea comercială a semnelor identice sau similare cu mărcile reclamantelor, pe temeiul art. 36 şi 37 din Legea nr. 84/2998 şi art. 14 din O.U.G. nr. 100/2005, texte ce au în vedere persoana care a încălcat drepturile exclusive conferite de marcă, respectiv care a desfăşurat o activitate de contrafacere.
Or, faţă de dispoziţiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ., nu s-ar putea schimba în apel cauza cererii, solicitându-se prejudicii pe temeiul Legii nr. 365/2002, invocată în motivele de apel.
În ceea ce priveşte cel din urmă capăt de cerere îndreptat împotriva pârâtei SC R.C.S. R.D.S. SA, instanța de apel a reținut că în mod greşit prima instanţă a constatat lipsa calităţii procesuale pasive a acesteia.
Astfel, cererea formulată de reclamantă având ca obiect obligarea pârâtei SC R.C.S. R.D.S. SA de a furniza informaţiile şi înscrisurile ce dovedesc provenienţa produselor comercializate pe site-uri, a materialelor publicitare în care au fost folosite mărcile reclamantelor, precum şi identitatea altor persoane sau societăţi care sunt implicate în distribuirea produselor de parfumerie, prin intermediul acestor site-uri, pe internet a fost întemeiată pe art. 8 lit. a)-d) din O.U.G. nr. 100/2005.
Or, pârâta în discuţie se încadrează în dispoziţiile literei d) a textului citat, întrucât s-a arătat în dezvoltarea motivelor cererii că serviciile sale de hosting, furnizate în scop comercial, au fost utilizate în activităţi de contrafacere.
În aceste condiţii, s-a constatat că apelul este fondat sub acest aspect.
Cu privire la cea cererea formulată în contradictoriu cu pârâtele SC E.C. SRL şi SC F.S.C. SRL (a doua cerere completatoare) instanța de apel a constatat că aceasta nu a fost analizată de către instanţa de fond, soluţia asupra sa neregăsindu-se în dispozitivul sentinţei iar motivarea nefăcând vreo referire la solicitarea reclamantelor de a fi obligate pârâtele să furnizeze reclamantelor informaţiile şi înscrisurile ce dovedesc provenienţa produselor comercializate pe site-uri, a materialelor publicitare în care au fost folosite mărcile reclamantelor, precum şi identitatea altor persoane sau societăţi care sunt implicate în distribuirea produselor de parfumerie, prin intermediul acestor site-uri, pe internet.
Fată de această împrejurare, constatând că şi sub acest aspect în mod greşit prima instanţă a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului acestei cereri şi având în vedere aplicabilitatea art. 297 alin. (1) C. proc. civ. în forma anterioară datei de 25 noiembrie 2010, instanța de apel a dispus trimiterea spre rejudecare la prima instanţă şi a acestei cereri.
Cu privire la cererea având ca obiect acordarea daunelor materiale şi morale formulată în contradictoriu cu pârâtele SC F.M.G.C. SRL, SC E.C. SRL şi SC F.S.C. SRL (cererea iniţială, prima cerere completatoare şi precizarea ulterioară), instanța de apel a constatat că prima instanţă a respins solicitarea reclamantei de acordare a daunelor materiale şi morale cu motivarea că „nu s-a făcut dovada prejudiciului material şi moral suferit de reclamante, pârâtele dând dovadă de bună credinţă ca urmare a notificării reclamantelor prin sistarea activităţilor de promovare a propriilor produse prin folosirea semnelor identice sau similare mărcilor reclamantelor”.
Prin aceeaşi sentinţă, instanţa de fond a constatat că pârâtele menţionate au săvârşit actele de încălcare a drepturilor reclamantelor asupra mărcilor menţionate în acţiune (aspect care, de altfel, a intrat în puterea de lucru judecat ca urmare a neexercitării căii de atac de către aceste pârâte şi nu mai poate fi repus în discuţie, în pofida faptului că intimatele au încercat să procedeze astfel prin întâmpinările la apel).
S-a observat că ceea ce reclamantele au solicitat a fost repararea prejudiciilor create pe perioada desfăşurării activităţii ilicite, iar nu pentru o eventuală perioadă ulterioară încetării acestora, astfel că prima instanţă avea de analizat existenţa condiţiilor răspunderii civile delictuale, inclusiv vinovăţia pârâtelor, pentru perioada de până la sistarea activităţii menţionată în motivarea sentinţei atacate.
În plus, reclamantele au expus pe larg atât în ce constau prejudiciile afirmate cât şi modalitatea de calcul a acestora, întemeiate pe înscrisuri (fila 1024 şi urm. fond), aspecte pe care prima instanţă nu le-a analizat în niciun fel.
S-a constatat că, deşi formal, cererea menţionată a fost respinsă ca neîntemeiată prin dispozitivul sentinţei apelate, prima instanţă a omis cu totul a o analiza în concret pe fond, prin raportare la susţinerile părţilor din proces, situaţie care se încadrează, de asemenea, în ipoteza art. 297 alin. (1) C. proc. civ. vizând soluţionarea procesului fără a intra în judecata fondului. Cu privire la această cerere, faţă de considerentele deciziei în interesul Legii nr. 2/2013 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, s-a reținut că se impune trimiterea spre rejudecare la prima instanţă.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantele B.S.P.A. (B.), C.K.C.C. (C.K.C.C.), C.K.T.T. (C.K.T.T.), C., S.A. (C.), C.B.V., H.B.T.M.M. GMBH.C.O. K.G. (H.B.), P.R. S.A.S.(R.), SC P.G.I.O. SA (P.G. I.O.), P.G. M.C. G.M.B.H. (P.G. M.C.), SC Z.D. SA (D.), pârâta SC F.M.G.C. SRL şi pârâta SC R.C.S. R.D.S. SA.
Recurentele-reclamante au solicitat admiterea recursului; casarea hotărârii pronunţate de instanţa de apel şi trimiterea dosarului către instanţa de apel care, judecând în fond, să dispună obligarea intimatelor-pârâte SC F.M.G.C. SRL, SC E.C. SRL, SC F.S.C. SRL la plata daunelor materiale şi morale către companiile reclamante; obligarea intimatelor-pârâte SC E.C. SRL, SC F.S.C. SRL. la furnizarea către reclamante a informaţiilor şi a înscrisurilor ce dovedesc provenienţa produselor comercializate pe site-uri, a materialelor publicitare în care au fost folosite mărcile reclamantelor, precum şi identitatea altor persoane sau societăţi care sunt implicate în distribuirea produselor de parfumerie, prin intermediul acestor site-uri, pe internet; disjungerea cauzei cu privire la pârâta SC R.C.S. R.D.S. SA şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe pentru toate capetele de cerere; obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată astfel cum au fost solicitate în fond şi în apel.
În motivarea recursului s-au arătat următoarele.
Hotărârea este nelegală, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., fiind pronunţată cu aplicarea greşită a art. 294 alin. (1), 297 alin. (1) C. proc. civ., şi a dispoziţiilor Legii nr. 365/2002.
I. În contradictoriu cu SC F.M.G.C. SRL, primul capăt de cerere a fost admis de prima instanţă şi are în prezent autoritate de lucru judecat deoarece nu a fost apelat de pârâtă.
Cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere, instanţa de apel a pronunţat o decizie greşită, considerând că prima instanţă nu a analizat în concret fondul acestei cereri, motiv pentru care a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare. Instanţa a apreciat că această situaţie se încadrează în ipoteza prevăzută de art. 297 alin. (1) C. proc. civ., vizând soluţionarea procesului fără a intra în judecata fondului.
În mod greşit a dispus instanţa de apel această măsură deoarece prima instanţă a analizat cererea reclamantelor de acordare a daunelor, dar a respins-o ca neîntemeiată. Astfel, la fila 22 din sentinţă, Tribunalul a reţinut solicitarea reclamantelor de acordare a daunelor, cuantumul daunelor solicitat de la pârâte, cu toate acestea a apreciat că nu a fost făcută dovada existenţei unui prejudiciu, reţinând totodată că pârâtele au dat dovadă de bună credinţă şi au încetat activităţile de promovare a propriilor produse prin folosirea semnelor identice sau similare mărcilor reclamantelor. Deci, în opinia primei instanţe, nu se poate vorbi despre vinovăţia pârâtelor deoarece acestea au încetat activităţile ilegale.
Prin urmare, instanţa de apel trebuia să analizeze motivele de apel formulate de reclamante şi să modifice sentinţa cu privire la acest capăt în concordanţă cu propria sa opinie, nicidecum să trimită cauza spre rejudecare unei instanţe care şi-a exprimat deja părerea cu privire la acest aspect.
Pentru aceste considerente, solicită instanţei de recurs să caseze decizia curţii de apel cu privire la trimiterea spre rejudecare la prima instanţă a capătului de cerere privind acordarea daunelor şi să trimită cauza în vederea judecării apelului pe aspectul daunelor la instanţa de apel.
II. În contradictoriu cu SC E.C. SRL şi SC F.S.C. SRL, primele două capete de cerere au fost admise de prima instanţă şi au în prezent autoritate de lucru judecat deoarece nu au fost apelate de pârâte. Referitor la cel de-al treilea punct, arată că acesta trebuia soluţionat tot de instanţa de apel, câtă vreme cererea de furnizare a informaţiilor de către aceste pârâte a fost respinsă pentru aceleaşi motive de fapt şi de drept pentru care a fost respinsă şi cererea similară formulată în contradictoriu cu SC R.C.S. R.D.S. SA, cu toate că prima instanţa omite să precizeze acest aspect. Instanţa de apel avea posibilitatea de a remedia această lacună prin intermediul hotărârii sale, fără a trimite cauza spre rejudecare. În ceea ce priveşte ultimul capăt de cerere, cel privind acordarea daunelor, sunt pe deplin aplicabile şi faţă de aceste două pârâte argumentele anterior expuse.
III. În ceea ce o priveşte pe pârâta SC R.C.S. R.D.S. SA, modul cum a soluţionat instanța de apel cauza este nelegal şi contradictoriu deoarece reţine calitatea procesuală pasivă prin admiterea apelului în privinţa capătului 3 de cerere cu privire la furnizarea informaţiilor, dar consideră că aceeaşi pârâtă nu-şi justifică poziţia procesuală în privinţa capetelor de cerere 1, 2 şi 4.
Or, prin admiterea apelului în limita indicată, instanţa a reţinut că pârâta SC R.C.S. R.D.S. SA este intermediarul faptei vătămătoare prin furnizarea serviciilor de hostare a paginilor prin care s-au produs actele de încălcare. Soluţia este nelegală deoarece argumentele reţinute de instanţă în favoarea admiterii în parte a apelului în privinţa pârâtei SC R.C.S. R.D.S. SA sunt nu doar temeiuri pentru justificarea calităţii procesuale pasive a acestei pârâte pentru toate capetele de cerere, ci chiar motivele pe fond pentru admiterea capătului de cerere privind încetarea actelor vătămătoare şi încetarea furnizării serviciului, care, alături de obligaţia de furnizare a informaţiilor despre autorii încălcării nu sunt supuse vreunei forme de limitare legală.
Rămâne astfel de stabilit dacă o limitare a răspunderii în sensul legii poate fi incidenţă în cauză în privinţa răspunderii patrimoniale a intermediarului pentru prejudiciile cauzate de fapta ilicită, în raport cu conduita acestuia.
Actele normative menţionate pe parcursul prezentului dosar precum şi deciziile C.J.U.E. citate în apel stabilesc că atitudinea activă de înlăturare a faptelor trebuie manifestată de furnizor de îndată ce a luat la cunoştinţă de faptele reclamate. De la acel moment se poate aprecia conduita furnizorului de internet care are opţiunea de a intra sub incidenţa legii privind limitarea răspunderii sale pentru faptele săvârşite deja până la acel moment, sau poate sta în pasivitate urmând a se apăra pe fond, dar fără a mai beneficia de clemenţa specială a dispoziţiilor care limitează de drept răspunderea sa.
Cu privirea la achitarea prejudiciilor, arată că intermediarul nu beneficiază de limitarea răspunderii care e condiţionată de conduita sa activă, iar în acest caz, nu s-a făcut dovada că pârâta a înlăturat încălcarea, aşa cum i-au adus la cunoştinţă titularii de marcă. Totodată, menţionează că nu poate fi vorba despre schimbarea în apel a cauzei cererii, câtă vreme, reclamantele au invocat în tot cursul dosarului de fond, inclusiv prin intermediul concluziilor scrise depuse la Tribunalul Bucureşti, şi dispoziţiile Legii nr. 365/2002 privind comerţul electronic care transpune Directiva nr. 2000/31/CE.
În plus, dovedirea condiţiilor de limitare a răspunderii potrivit legii este o chestiune care trebuia să fie analizată în fondul cererii de chemare în judecată, calitatea procesuală pasivă a SC R.C.S. R.D.S. SA fiind justificată tocmai prin existenţa unei pretenţii bazate pe raportul juridic existent între părţi, rezultat din conduita ilicită a pârâtei prin găzduirea unei subpagini web prin intermediul cărora drepturile reclamantelor au fost încălcate.
Pentru aceste motive, solicită, în privinţa pârâtei SC R.C.S. R.D.S. SA, ca admiţând recursul, să se caseze decizia atacată şi să se trimită cauza spre rejudecare primei instanţe pentru toate capetele de cerere.
Cu privire la cheltuielile de judecată, arată că instanţa de apel nu a analizat solicitarea de acordare a cheltuielilor ocazionate de judecarea apelului, dar nici motivele pentru care au solicitat mărirea cuantumului cheltuielilor acordate în primă instanţă, argumente pe care le menţin în întregime.
În motivarea recursului pârâta SC R.C.S. R.D.S. SA a arătat următoarele.
Hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).
Instanţa de apel, în mod greşit, a admis în parte apelul, prima instanţă de fond reţinând în mod corect excepţia invocată, aceea a lipsei calităţii procesuale pasive, cu privire la toate capetele de cerere formulate împotriva recurentei-pârâte.
Reprezentantul convenţional al apelantelor reclamante nu a făcut dovada iniţierii vreunui demers legal în faţa unei autorităţi publice de reglementare în domeniu, instanţa de judecată, organ de cercetare penală, cu privire la o presupusă activitate ilicită la care a făcut referire în cererea introductivă de chemare în judecată, sau în cererile ulterioare completatoare. Reprezentantul convenţional al apelantelor-reclamante, nu a răspuns la cele precizate în răspunsul la notificarea apelantelor-reclamante, în faza anterioară cererii de chemare în judecată.
Dispoziţiile art. 2 alin. (2)-(3) din O.U.G. nr. 100/2005, privind asigurarea drepturilor de proprietate industriala, prevăd ca: "(2) Prezenta ordonanţă de urgenţă nu afectează obligaţiile decurgând din convenţiile, tratatele şi acordurile la care România este parte şi, în special, cele decurgând din Acordul Trips, inclusiv cele referitoare la procedurile penale şi sancţiunile aplicabile. (3) De asemenea, nu sunt afectate dispoziţiile de drept comun şi nici dispoziţiile legilor speciale referitoare la procedurile penale sau sancţiunile aplicabile în caz de încălcare a drepturilor de proprietate industrială protejate”.
"Realitatea informatică" presupune un risc, şi anume acela al modificării stării de fapt în acest spaţiu, cu privire la datele conţinute de acesta, dat fiind caracterul volatil al informaţiilor aflate la un moment dat în acest mediu virtual. Pentru a surprinde această stare de fapt, persoana vătămată în drepturile sale de conţinutul postat în acest mediu virtual trebuie să acţioneze de urgenţă, într-un mod diligent aşa cum este prevăzut în textul art. 5 și 6 din O.U.G. nr. 100/2008.
Reprezentantul convenţional al apelantelor-reclamante nu a solicitat instanţei de judecată conservarea probelor prin emiterea unei ordonanţe preşedinţiale, aşa cum prevede textul O.U.G. nr. 100/2005, şi nici pe calea unei cereri de asigurare probe aşa cum prevăd art. 235 şi următoarele C. proc. civ., nici pe calea unei cereri de constatare de urgenţă a unei stări de fapt aşa cum prevede art. 239 şi următoarele C. proc. civ. Nu a fost formulată o plângere penală de către susmenţionatul reprezentant convenţional al apelantelor-reclamante împotriva presupuşilor făptuitori pentru comiterea vreunei infracţiuni şi nici nu a fost sesizată vreo autoritate de reglementare în domeniu.
În schimb, în toată această perioadă, recurenta pârâtă a dat dovadă de bună credinţa în privinţa solicitărilor venite, atât din partea autorităţilor competente în domeniu, cât şi în privinţa solicitărilor venite de la instituţii sau persoane private, condiţia fiind ca şi acestea din urma să înțeleagă că nici aceste entităţi şi nici recurenta, nu se poate substitui unor organe de cercetare penală, autorităţi de reglementare în domeniu, instanţe judecătoreşti, în rezolvarea unor chestiuni legate de divulgarea datele personale ale unor utilizatori de servicii de comunicaţii, sau în ceea ce priveşte efectuarea unor investigaţii în domeniul comerţului electronic.
Recurenta-pârâtă nu are calitate procesuală pasivă în această cauză, nefiind distribuitoare de produse cosmetice, pentru crearea de subdomenii, utilizatorii de internet putându-şi crea conturi pe domeniile home.ro şi go.ro, cunoscând termenele şi condiţiile postate pe site, cu privire la răspunderea lor, la secţiunea Termene şi condiţii, despre conţinutul postat pe site-ul creat astfel de utilizator, fiind responsabil doar proprietarul website-ului respectiv.
Fapta ilicită nu există, în ceea ce o priveşte; de asemenea nu este vorba, în cauză, de vreun prejudiciu, nu există raport de cauzalitate între presupusa faptă şi presupusul prejudiciu şi nici existenţa vinovăţiei nu a fost probată de către apelantele-reclamante, SC R.C.S. R.D.S. SA nedând dovadă de pasivitate, întrucât societatea a răspuns prin adresa solicitărilor reprezentantului convenţional al apelantelor reclamante, îndrumându-l cum anume să procedeze în această materie, lucru pe care acesta nu l-a făcut, neputând fi invocate astfel elemente ale vinovăţiei în ceea ce o priveşte, nici măcar sub forma culpei cele mai uşoare, comportamentul recurentei urmând a fi apreciat conform criteriului "bonus pater familias" (a unui operator economic diligent).
Art. 14 alin. (1) din Directiva nr. 2000/31 privind anumite aspecte juridice ale serviciilor societăţii informaţionale, în special ale comerţului electronic, pe piaţa internă (Directiva privind comerţul electronic) trebuie interpretat în sensul că se aplică operatorului unei pieţe online în cazul în care acesta nu a jucat un rol activ care să îi fi permis să aibă o cunoaştere sau un control al datelor stocate. Operatorul menţionat joacă un astfel de rol atunci când acordă asistenţă constând în special în optimizarea prezentării ofertelor de vânzare în cauză sau în promovarea acestora. Dacă operatorul pieţei online nu a jucat un rol activ în sensul vizat la paragraful anterior şi, în consecinţă, furnizarea de servicii intră în domeniul de aplicare al art. 14 alin. (1) din Directiva nr. 2000/31, într-o cauză în care s-ar putea pronunţa obligarea la plata de daune interese, operatorul amintit nu se poate prevala totuşi de exonerarea de răspundere prevăzută de această dispoziţie în cazul în care a avut cunoştinţă de fapte sau de împrejurări pe baza cărora un operator economic diligent ar fi trebuit să remarce nelegalitatea ofertelor de vânzare în cauză şi, în ipoteza unei astfel de cunoştinţe, nu a acţionat prompt în conformitate cu alin. (1) lit. b) al art. 14 menţionat.
Art. 11, a III-a teză, din Directiva nr. 2004/48/CE privind respectarea drepturilor de proprietate intelectuală trebuie interpretat în sensul că impune statelor membre să asigure că instanţele naţionale competente în materie de protecţie a drepturilor de proprietate intelectuală pot dispune printr-un ordin judecătoresc, ca operatorul unei pieţe online să adopte măsuri care să contribuie nu numai la încetarea încălcărilor acestor drepturi de către utilizatori ai acestei pieţe, ci şi la prevenirea unor noi încălcări de această natură.
Măsurile pe care ordinele judecătoreşti le pot conţine rămân sub incidenţa dreptului naţional, însă ele trebuie să fie pe de-o parte eficiente şi disuasive, iar pe de altă parte echitabile, proporţionale şi nu excesiv de costisitoare, pentru a nu crea obstacole în calea comerţului legal, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene exemplificând atât în sensul unor măsuri neconforme dreptului european (instituirea unei interdicţii generale şi permanente de vânzare pe piaţa respectivă a unor produse cu mărcile în cauză), cât şi în sensul unor măsuri conforme normelor europene în domeniu (suspendarea contului autorului încălcării drepturilor de proprietate intelectuală).
Conform dispoziţiilor art. 15 din Directiva nr. 2000/31, intitulat „Absenţa obligaţiei generale în materie de supraveghere": "Statele membre nu trebuie să impună furnizorilor obligaţia generală de supraveghere a informaţiilor pe care le transmit sau le stochează atunci când furnizează serviciile prevăzute la art. 12, 13 şi 14 şi nici obligaţia generală de a căuta în mod activ fapte sau circumstanţe din care să rezulte că activităţile sunt ilicite."
Prima instanţă de fond în prezenta cauză, în mod corect a reţinut aceste aspecte.
Susţinerea apelantele-reclamante că nu a existat un rol activ al pârâtei în înlăturarea unei acţiuni ilicite a unui utilizator de servicii de internet, omite a preciza că, prin răspunsul oferit de SC R.C.S. R.D.S. SA către reprezentantul convenţional al acestora, a dovedit o atitudine activă, însă nu a putut divulga acestuia informaţii aşa cum acesta ar fi dorit, în sensul încălcării dispoziţiilor Legii nr. 677/2001, privind protecţia datelor cu caracter personal, ci a indicat acestuia să iniţieze demersuri la autorităţile competente în domeniu, pentru ca acestea din urma să formuleze către recurentă, adrese de punere la dispoziţie a unor date/informații cu caracter confidenţial, cu privire la un utilizator de internet, cu date de identificare după I.P., conform dispoziţiilor legale, lucru pe care apelantele-reclamante prin reprezentantul convenţional, nu l-au făcut.
În mod corect instanţa de fond, a constatat că faţă de cererea apelantelor-reclamante de a fi "somaţi" "să dezvăluie" o identitate de persoane fie ele fizice sau juridice, posesori de subdomenii sau de conturi de utilizator de servicii de internet, şi "de a informa" pe reprezentantul convenţional al apelantelor-reclamante, dacă o persoană juridică presupus a fi deţinătoare de subdomeniu "incriminat" şi-a încetat sau nu existenţa, vine în contradicţie cu respectarea dispoziţiilor legale prevăzute Legea nr. 506/2004 şi Legea nr. 677/2001 cu elemente de asemănare şi în materia reglementată de Legea nr. 161/2003. art. 56 din aceasta lege). raportat la art. 100. art. 101 C. proc. pen., cu privire la condiţiile admisibilităţii autorizării efectuării unei percheziţii a sistemului informatic.
Autorităţile competente în aceasta materie, sunt expres determinate prin lege.
Atât timp cât apelantele-reclamante, nu au făcut dovada iniţierii unui demers civil, penal sau administrativ, fie prin dovada promovării unei cereri către o autoritate de reglementare în materie, fie prin dovada unei sesizări către organele de cercetare penală, fie printr-o cerere adresată instanţei de judecată, recurenta nu a dorit să încalce dispoziţiile legale în materie, de conivenţă cu reprezentantul convenţional al apelantelor-reclamante.
Instanţa de apel a pronunţat o hotărâre lipsită de temei legal.
Astfel, instanţa de apel a apreciat că este corectă soluţia pronunţată de instanţa de fond, doar sub aspectul respingerii primelor trei capete de cerere de chemare în judecată ale apelantelor-reclamante referitoare la SC R.C.S. R.D.S. SA, mai puţin ultimul capăt de cerere referitor la "obligarea pârâtei de a furniza informaţiile şi înscrisurile ce dovedesc provenienţa produselor comercializate pe site-uri, a materialelor publicitare în care au fost folosite mărcile reclamantelor, precum şi identitatea altor persoane care sunt implicate în distribuirea produselor de parfumerie prin intermediul acestor site-uri", capăt de cerere pe care în mod greşit l-a admis, cu simpla argumentare că recurenta se încadrează în "dispoziţiile literei d" a textului citat din art. 8 din O.U.G. nr. 100/2008 cu menţionarea total eronată, că societatea oferă servicii de hosting furnizate în scop comercial, ce au fost utilizate în activităţi de contrafacere fără nicio motivare a modului prin care instanţa de apel a ajuns la această concluzie. Nu a fost adusă nicio motivare în acest sens, dacă în cauză sunt întrunite elemente ale săvârşirii unor activităţi de contrafacere, iar recurenta ar fi avut vreo contribuţie la această activitate ilicită, instanţa recurgând la o interpretare a textului O.U.G. nr. 100/2005, strict gramaticală literala), nerecurgând la o interpretare sistemică/sistematică, interpretare ce se bazează în stabilirea înțelesului unor norme pe coroborarea lor cu alte norme, fie aparţinând aceleiaşi instituţii juridice sau ramuri de drept, fie aparţinând unor instituţii sau ramuri diferite, necesitatea aplicării acestei metodei sistemice decurgând din caracterul de sistem al dreptului dintr-un stat, el constituind nu o simplă însumare de norme, ci o unitate alcătuită din părți interdependente.
Dacă s-ar da eficienţă acestei solicitări din capătul de cerere susmenţionat, acest lucru s-ar dovedi total ineficient, întrucât într-o acţiune având obiect obligaţia de a face/acțiune în pretenţii, atât timp cât apelantele-reclamante nu au cerut vreodată măsuri de conservare a probelor conform dispoziţiilor O.U.G. nr. 100/2005 sau potrivit dispoziţiilor C. proc. civ., a cere instanţei de judecată acest lucru printr-o cerere completatoare la cererea principală de chemare în judecată, adică a nu recurge la masuri procedurale ce presupun urgenţa, ținând cont de volatilitatea "realităţii informatice", denotă atât că fapta ilicită nu există, şi cu toate acestea au fost solicitate în mod neîntemeiat despăgubiri, dar şi o necunoaştere a gestionarii eficiente a mijloacelor de probă în acest domeniu, soluţia de a fi furnizate informaţii sau înscrisuri, după o perioadă lungă de timp de la data când se presupune că s-ar fi săvârşit o faptă ilicită, fiind lipsită de efect sub aspectul aflării adevărului, în cauză, pe parcursul desfăşurării judecaţii, nefiind aduse de către apelantele-reclamante nicio probă pertinentă care să ducă la concluzia unei eventuale răspunderi civile delictuale.
Astfel, în mod corect instanţa de fond a reţinut că, nu se poate vorbi despre o răspundere civilă a SC R.C.S. R.D.S. SA, neputând fi obligată în raportul juridic dedus judecaţii.
Recurenta-pârâtă SC F.M.G.C. SRL (F.M.G.) a solicitat modificarea, în tot, a Deciziei civile nr. 176/A din 23 octombrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 56335/3/2010 în sensul respingerii apelului.
În motivarea recursului s-au arătat, în esență, următoarele.
1. Instanţa de apel a apreciat în mod netemeinic şi nelegal că instanţa de fond nu a procedat la soluţionarea cererilor formulate de reclamante cu privire la furnizarea de informaţii cu privire la site-urile indicate.
În mod nelegal a apreciat ca fiind aplicabil cauzei art. 8 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 100/2005 privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală
Instanţa de apel, citând în mod trunchiat dispoziţiile 8 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 100/2005 privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală fără a ţine cont şi de prevederile art. 8 alin. (3) lit. c), d) şi e) aşa cum a procedat în mod corect instanţa care a soluţionat fondul cauzei.
2. Instanţa de apel a apreciat în mod netemeinic şi nelegal că instanţa de fond deşi a respins ca neîntemeiată cererea reclamantelor cu privire la repararea pretinsului prejudiciu a omis cu totul a o analiza în mod concret pe fond, prin raportare la susţinerile părților din proces.
Înalta Curte a constatat fondate recursurile în limitele și pentru considerentele expuse mai jos.
În ceea ce privește recursul declarat de către reclamante împotriva părții din decizie referitoare la pârâtele SC E.C. SRL şi SC F.S.C. SRL, Înalta Curte, în temeiul art. 316 raportat la art. 298 și art. 246 alin. (1) C. proc. civ., va lua act de renunțarea recurentelor reclamante la judecata acestuia.
În legătură cu recursurile declarate de către reclamante și pârâta SC F.M.G.C. SRL, împotriva părții din decizie care o privea pe această pârâtă, Înalta Curte a constatat fondate motivele de recurs prin care s-a susținut de către ambele recurente că decizia a fost pronunțată cu încălcarea art. 297 alin. (1) C. proc. civ., prima instanță de fond intrând în cercetarea fondului în ceea ce privește capătul de cerere trimis spre rejudecare, formulat în contradictoriu cu această pârâtă, având ca obiect acordarea daunelor materiale şi morale.
Astfel, prima instanță de fond a reținut următoarele: ”Referitor la prejudiciul material solicitat de la fiecare pârâtă în parte de reclamante, conform calculului efectuat (filele 1020-1023), tribunalul a constatat că s-au solicitat de la fiecare pârâtă suma de 49.815,55 lei pentru fiecare titular de marcă, despăgubiri materiale, precum şi suma de 49.815,55 lei pentru fiecare titular de marcă, cu titlu de despăgubiri morale, dar nu s-a făcut dovada prejudiciului material şi nici a prejudiciului moral suferit de reclamante, pârâtele dând dovadă de bună credinţă ca urmare a notificării reclamantelor, prin sistarea activităţilor de promovare a propriilor produse prin folosirea semnelor identice sau similare mărcilor reclamantelor.”
Ca atare, este nelegală soluția instanței de apel de desființare a sentinței cu trimitere spre rejudecare a acestui capăt de cerere formulat în contradictoriu cu această pârâtă, cu consecința nemaianalizării motivelor de apel pe fond. Din acest motiv se impune casarea deciziei în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) și art. 314 coroborat cu art. 304 pct. 7, 9 C. proc. civ.
Motivele de recurs formulate de către pârâta SC F.M.G.C. SRL prin care se critică modul de soluționare a apelului față de alți pârâți, SC E.C. SRL, SC F.S.C. SRL și SC R.C.S.-R.D.S. SA, au fost apreciate ca lipsite de interes.
Referitor la recursul declarat de către reclamante împotriva părții din decizie prin care a fost menținută soluția primei instanțe de respingere a primelor trei capete de cerere formulate în contradictoriu cu pârâta SC R.C.S. R.D.S. SA, pentru lipsa calității procesuale pasive, Înalta Curte a constatat nefondate motivele de recurs prin care se susținea nelegalitatea acesteia.
Contrar afirmațiilor recurentelor reclamante, acestea nu au invocat ca temei de drept în cadrul niciuneia dintre multiplele cereri (de chemare în judecată, completatoare, precizatoare) Legea nr. 365/2002 privind comerțul electronic, lege care transpune Directiva nr. 2000/31/CE. Temeiurile de drept invocate au fost O.U.G. nr. 100/2005 și Legea nr. 84/1998, temeiuri care, de altfel, erau susținute de motivarea în fapt a cererii de chemare în judecată, așa cum a fost succesiv completată și precizată.
Reclamantele nu au invocat în motivarea în fapt împrejurări care să atragă calificarea acestor capete de cerere formulate împotriva pârâtei SC R.C.S. R.D.S. SA conform Legii nr. 365/2002 privind comerțul electronic.
Astfel, prin cererea formulată la data de 26 ianuarie 2011 reclamantele au formulat cerere completatoare prin care au solicitat extinderea cadrului procesual şi chemarea în judecată în calitate de pârâţi, alături de pârâta SC F.M.G.C. SRL, a pârâţilor SC E.C. SRL, SC F.S.C. SRL, SC R.C.S. R.D.S. SA, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună, în contradictoriu cu aceste pârâte:
1. Încetarea actelor de distribuţie şi/ sau de folosire în orice mod în activitatea comercială a pârâtelor, a unor semne identice sau similare cu mărcile înregistrate ale reclamantelor enumerate în Anexa 19 la cererea de chemare în judecată, pentru produse identice sau similare cu produsele din clasa 3, sub sancţiunea plăţii amenzii civile maxime/zi de întârziere prevăzute de art. 580/3 C. proc. civ.
2. Interzicerea folosirii pe site-urile proprii şi /sau pe site-urile găzduite şi/ sau administrate pentru terţi a unor semne identice sau similare cu mărcile înregistrate ale reclamantelor enumerate în cererea de chemare în judecată, pentru produse identice sau similare cu produsele din clasa 3, sub sancţiunea plăţii amenzii civile maxime/zi de întârziere, prevăzute de art. 5803 C. proc. civ.
3. Obligarea pârâtelor la plata despăgubirilor materiale în cuantum provizoriu de 1.000 de euro, precum şi a despăgubirilor morale în valoare estimată provizorie de 2.000 de euro către fiecare titular de marcă pentru prejudiciul cauzat prin folosirea fără drept a mărcilor înregistrate aparţinând reclamantelor sau în situaţia în care nu se poate stabili cu exactitate suma, solicită despăgubiri reprezentând echivalentul valorii minime a unei licenţe pentru fiecare titular.
4. Obligarea în solidar a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest litigiu.
Referitor la pârâta SC R.C.S. R.D.S. SA reclamantele au arătat că administrează numele de domeniu go.ro şi home.ro, administrând astfel subdomeniile şi site-urile ce pot fi accesate prin intermediul acestor adrese, iar pe site s-a publicat un catalog în care sunt prezentate produsele F.M., comercializate, identificate prin raportare la mărcile reclamantelor.
Cum corect a reținut instanța de apel, în apel nu se poate schimba cauza cererii de chemare în judecată (fundamentul pretenției formulate/cauza raportului juridic dedus judecății/situația de fapt calificată juridic) conform art. 294 alin. (1) C. proc. civ.
Mai mult, în apel, în ceea ce o privește pe pârâta SC R.C.S. R.D.S. SA, reclamantele au solicitat modificarea, în parte, a sentinței în sensul: obligării acesteia: 1) la furnizarea informaţiilor şi înscrisurilor ce dovedesc provenienţa produselor comercializate pe site-urile indicate în acţiune, a materialelor publicitare în care au fost folosite mărcile reclamantelor, precum şi identitatea altor persoane sau societăţi care sunt implicate în distribuirea produselor de parfumerie, prin intermediul acestor site-uri, pe internet; 2) la încetarea folosirii în activitatea comercială a unor semne identice sau similare cu mărcile înregistrate ale reclamantelor pentru produse identice sau similare cu produsele din clasa 3 (conform Clasificării de la Nisa) şi 3) la plata prejudiciului material de 4.617,66 lei şi a prejudiciului moral de 4.617,66 lei pentru fiecare titular de marcă.
Astfel, din modul cum a fost formulat apelul rezultă că reclamantele nu au înțeles să atace reținerea lipsei calității procesuale pasive a SC R.C.S. R.D.S. SA pentru capătul de cerere prin care se solicita ”interzicerea folosirii pe site-urile proprii şi/sau pe site-urile găzduite şi/sau administrate pentru terţi a unor semne identice sau similare cu mărcile înregistrate ale reclamantelor enumerate în cererea de chemare în judecată, pentru produse identice sau similare cu produsele din clasa 3, sub sancţiunea plăţii amenzii civile maxime/zi de întârziere, prevăzute de art. 580/3 C. proc. civ.”, dar și referitor la încetarea actelor de distribuție.
Trecând peste cele menționate anterior legat de limitele apelului, instanța de apel a reținut corect că SC R.C.S. R.D.S. SA nu are calitate procesuală pasivă în ceea ce privește primele trei capete de cerere, așa cum au fost evidențiate pe parcursul soluționării cauzei în fața primei instanțe de fond, având în vedere că nu a utilizat mărcile în cauză în activitatea sa comercială.
Așa cum rezultă din cauzele C.J.U.E. invocate chiar de către recurentele reclamante (cauzele reunite nr. 236/2008, nr. 237/2008, nr. 238/2008, Google France SARL și cauza 324/2009, L'Oreal v. Ebay) ”(…), existența unei „utilizări” de către un terț a unui semn identic sau similar cu marca titularului, în sensul art. 5 din Directiva nr. 89/104 și al articolului 9 din Regulamentul nr. 40/94, presupune cel puțin că terțul utilizează semnul în cadrul propriei comunicări comerciale. Or, în măsura în care acest terț furnizează un serviciu care constă în a permite clienților săi ca, în cadrul activităților lor comerciale, precum ofertele de vânzare, să afișeze semne care corespund unor mărci, operatorul menționat nu utilizează el însuși semnele respective în sensul vizat prin reglementarea Uniunii menționată (a se vedea în acest sens Hotărârea Google France și Google, citată anterior, pct. 56 și 57)” (L'Oreal v. Ebay, pct. 102).
Deși pârâta SC R.C.S.-R.D.S. SA nu este, cel puțin în situația de fapt din cadrul acestui dosar, nici operatorul unei piețe on-line, ca E., și nici furnizor al unui serviciu de referențiere, precum Google, cauzele invocate de către reclamante, în care se pune problema și a răspunderii furnizorilor de servicii intermediari reglementată prin Directiva 2000/31, sunt relevante sub aspectul definirii conceptului de „utilizare” de către un terț a unui semn identic sau similar cu marca titularului, care se regăsește în art. 36 din Legea nr. 84/1998, temei de drept invocat de către reclamante.
În speță, SC R.C.S.-R.D.S. SA a fost chemat în judecată având în vedere calitatea sa de titular al numelor de domeniu .go.ro și .home.ro, calitate în care a permis crearea de subdomenii, unde, pe site-ul astfel creat, beneficiarii au postat anumite materiale despre care reclamantele pretind că le-au încălcat drepturile asupra propriilor mărci.
Nu rezultă din dosar că pârâta SC R.C.S.-R.D.S. SA ar fi avut vreun rol în administrarea site-urilor astfel create.
Atâta timp cât SC R.C.S.-R.D.S. SA nu utilizează semnul în cadrul propriei comunicări comerciale nu se poate susține existența unei „utilizări” a unui semn identic sau similar cu marca titularului, în sensul articolului 36 din Legea nr. 84/1998 în sarcina acestuia.
Or, prin cele trei capete de cerere referitor la care s-a reținut în decizia atacată că SC R.C.S.-R.D.S. SA nu are calitate procesuală pasivă se solicita încetarea actelor de distribuţie şi/sau de folosire în orice mod în activitatea comercială a pârâtelor, a unor semne identice sau similare cu mărcile înregistrate ale reclamantelor; interzicerea folosirii pe site-urile proprii şi/sau pe site-urile găzduite şi/ sau administrate pentru terţi a unor semne identice sau similare cu mărcile înregistrate ale reclamantelor; obligarea pârâtelor la plata despăgubirilor materiale precum şi a despăgubirilor morale către fiecare titular de marcă pentru prejudiciul cauzat prin folosirea fără drept a mărcilor înregistrate aparţinând reclamantelor.
Calitatea procesuală pasivă rezidă în identitatea dintre persoana pârâtului si cel despre care se pretinde ca este obligat in raportul juridic supus judecății.
Reclamantele nu au invocat, referitor la pârâtul SC R.C.S.-R.D.S. SA, faptul că ar efectua acte de distribuție a unor produse purtând semne identice sau similare cu mărcile înregistrate ale reclamantelor, iar referitor la folosirea fără drept a mărcilor înregistrate aparţinând reclamantelor, așa cum s-a reținut anterior, SC R.C.S.-R.D.S. SA nu utilizează în circumstanțele în speță, un semn identic sau similar cu marca titularului, în sensul articolului 36 din Legea nr. 84/1998.
Ca atare, nu se poate susține întemeiat că ar fi obligat in raportul juridic supus judecății.
Răspunderea furnizorului de servicii intermediar, așa cum este reglementată în Directiva nr. 2000/31, transpusă prin Legea nr. 365/2002 (art. 14) privind comerțul electronic, care nu a fost invocată în prezenta cauză în fața primei instanțe, în cadrul termenului legal, de către reclamante, intervine pentru o altă faptă (furnizorul de servicii nu a acționat rapid în vederea eliminării sau a blocării accesului la acestea, având cunoștință despre faptul că activitatea sau informația respectivă este nelegală ori despre fapte sau circumstanțe din care să rezulte că activitatea sau informația în cauză ar putea vătăma drepturile unui terț), cu alte cerințe de verificat, decât cea de folosire fără drept a mărcilor înregistrate, pretinsă în cauză, așa cum a reținut și instanța de apel, astfel că și eventualele prejudicii produse trebuie identificate separat, având și o altă limită în timp, în legătură directă cu data săvârșirii respectivei fapte de către furnizorul de servicii intermediar.
Faptul că prin concluziile scrise depuse cu prilejul dezbaterilor pe fond, ca răspuns la apărările pârâtei SC R.C.S.-R.D.S. SA, reclamantele și-au expus părerea legată de răspunderea furnizorului intermediar de servicii, nu înseamnă că au avut drept cauză a cererii de chemare în judecată, așa cum a fost completată și precizată, temeiurile de drept menționate anterior, cererea de chemare în judecată putând fi modificată doar în cadrul termenelor de decădere prevăzute de C. proc. civ., în afară de celelalte condiții de formă pe care le presupune.
Întrucât s-a apreciat că motivele și apărările ce vizau capătul de cerere privind furnizarea informațiilor formulat în contradictoriu cu pârâta SC R.C.S.-R.D.S. SA au fost apreciate ca nefiind analizat corespunzător de către instanța de apel, așa cum se va reține în continuare, nu se impune analiza motivului de recurs privind contradictorialitatea ce ar exista între soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive cu privire la primele trei capete de cerere, pe de o parte, și al patrulea, pe de altă parte.
În ceea ce privește recursul declarat de către pârâta SC R.C.S.-R.D.S. SA împotriva părții din decizie prin care s-a constatat calitatea sa procesuală pasivă pentru capătul de cerere prin care s-a solicitat obligarea sa la a furniza informaţiile şi înscrisurile ce dovedesc provenienţa produselor comercializate pe site-uri, a materialelor publicitare în care au fost folosite mărcile reclamantelor, precum şi identitatea altor persoane sau societăţi care sunt implicate în distribuirea produselor de parfumerie, prin intermediul acestor site-uri, pe internet, Înalta Curte a reținut următoarele.
Instanța de apel a reținut faptul că pârâta SC R.C.S.-R.D.S. SA are calitate procesuală pasivă pentru capătul de cerere menționat anterior, în temeiul art. 8 lit. d) din O.U.G. nr. 100/2005, întrucât s-a arătat în dezvoltarea motivelor cererii că serviciile de hosting ale pârâtei, furnizate în scop comercial, au fost utilizate în activităţi de contrafacere.
Potrivit art. 8 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 100/2005 în cadrul unei acţiuni în justiţie având ca obiect încălcarea unui drept de proprietate industrială şi ca urmare a unei cereri a reclamantului, justificată şi proporţională în raport cu cauza, instanţa judecătorească competentă poate să ordone ca informaţii privind originea şi reţelele de distribuţie a mărfurilor sau serviciilor, care aduc atingere unui drept de proprietate industrială protejat, să fie furnizate de către orice altă persoană care furnizează, în scop comercial, servicii utilizate în activităţi de contrafacere.
Așa cum s-a reținut anterior, calitatea procesuală pasivă rezidă în identitatea dintre persoana pârâtului si cel despre care se pretinde ca este obligat în raportul juridic supus judecății.
Prin capătul de cerere în speță se cere obligarea pârâtei SC R.C.S.-R.D.S. SA să furnizeze următoarele:
- informaţiile şi înscrisurile ce dovedesc provenienţa produselor comercializate pe site-uri;
- materialele publicitare în care au fost folosite mărcile reclamantelor;
- identitatea altor persoane sau societăţi care sunt implicate în distribuirea produselor de parfumerie, prin intermediul acestor site-uri, pe internet.
Instanța de apel nu a arătat cum a ajuns la concluzia că serviciile pârâtei SC R.C.S.-R.D.S. SA au fost utilizate în activitățile de contrafacere pretinse în cauză, astfel că nu a stabilit deplin împrejurările de fapt, fiind aplicabile prevederile art. 314 C. proc. civ., interpretate per a contrario.
Pentru a stabili deplin împrejurările de fapt legate de calitatea procesuală pasivă a pârâtei SC R.C.S.-R.D.S. SA instanța de apel trebuia să determine în ce constau serviciile furnizate de către pârâta SC R.C.S.-R.D.S. SA (stocarea hosting - găzduire (gratuită conform răspunsului acestei pârâte la interogatoriu) pe server-ul pârâtei], în ce au constat serviciile utilizate în activități de contrafacere, în ce au constat serviciile titularului subdomeniului care a oferit spre vânzare mărfuri folosindu-se de un catalog prin intermediul căruia se făcea legătura cu mărcile înregistrate ale reclamantelor, așa cum pretind acestea, care dintre aceste servicii au fost folosite în activități de contrafacere, pentru a se determina care este furnizorul de servicii la care se referă art. 8 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 100/2005. Furnizor de servicii este și titularul subdomeniului, oferirea spre vânzare a unor mărfuri reprezentând, de asemenea, un serviciu.
Pe de altă parte, trebuia analizată calitatea procesuală pasivă și din perspectiva informațiilor solicitate de la pârâtă. În funcție de aceste informații solicitate trebuia stabilit dacă pârâta SC R.C.S.-R.D.S. SA s-ar putea afla în posesia lor în baza contractului încheiat cu titularul subdomeniului, ținând cont că nu fac parte dintre informațiile pe care sunt obligați să le comunice conform art. 16 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 (art. 15 parag. 2 din Directiva nr. 2000/31/CE), și în funcție de caracteristicile specifice ale serviciului furnizat, apărări invocate de către pârâtă, dar neanalizate de către instanța de apel.
Instanța de apel va analiza, și incidența sub aspectul calității procesuale pasive, în măsura în care va considera necesar, legat de capătul de cerere menționat anterior, a cauzelor C.J.U.E. invocate de către ambele părți, dar și a altor cauze C.J.U.E. relevante, de exemplu, C-275/06, Produtores de Musica de Espana c/a Telefonica de Espana S.A.U., privind protecția datelor cu caracter personal, apărare invocată de către pârâtă, dar considerată de către reclamante ca fiind o problemă de fond.
Având în vedere că se impune casarea deciziei pentru motivele menționate anterior nu se mai impune analiza celorlalte motive de recurs privind, în esență, fondul cererilor și cheltuielile de judecată.
Înalta Curte va casa, în tot, decizia atacată, ținând cont de necesitatea bunei administrări a cauzei și caracterul unitar al apelului, urmând ca instanța de apel să aibă în vedere, în rejudecare, limitele apelului și ale recursurilor, conform art. 316 coroborat cu art. 295 alin. (1) C. proc. civ., și problemele de drept dezlegate prin prezenta decizie conform art. 315 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Ia act de renunţarea reclamanţilor B.S.P.A. (B.), C.K.C.C. (C.K.C.C.), C.K.T.T. (C.K.T.T.), C., S.A. (C.), C.B.V., H.B.T.M.M. GMBH.C.O. K.G. (H.B.), P.R. S.A.S.(R.), SC P.G.I.O. SA (P.G. I.O.), P.G. M.C. G.M.B.H. (P.G. M.C.), SC Z.D. SA (D.) la judecata recursului declarat împotriva Deciziei nr. 176/A din data de 23 octombrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale, în ceea ce le priveşte pe pârâtele SC E.C. SRL şi SC F.S.C. SRL
Admite recursurile declarate de reclamanţi şi de pârâtele SC F.M.G.C. SRL şi SC R.C.S. R.D.S. SA împotriva aceleiaşi decizii.
Casează decizia şi trimite cauza pentru rejudecare la aceeaşi curte de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 aprilie 2015.