Asupra cauzei de faţă constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 3627 din 1 noiembrie 2013, Tribunalul Iaşi a respins cererea formulată de B.Ş. privind revizuirea sentinţei civile nr. 492 din 5 martie 2010 şi a sentinţei civile nr. 1680 din 13 iunie 2012 pronunţate de Tribunalul Iaşi în Dosarul nr. 8963/99/2007.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut că, deşi şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 322 pct. 4, 5 şi 6 C. proc. civ., revizuentul nu a indicat în mod concret, în fapt, niciunul dintre aceste motive de nelegalitate ale sentinţelor criticate, singurul motiv invocat fiind eroarea judiciară comisă de către magistraţi.
Obiectul revizuirii îl constituie sentinţa civilă nr. 492 din 15 martie 2010 prin care Tribunalul Iaşi a respins cererea formulată de reclamantul B.Ş. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin M.E.F., precum şi sentinţa civilă nr. 1680 din 13 iunie 2012 a Tribunalului Iaşi dată în acelaşi dosar prin care a fost respinsă cererea de îndreptare, lămurire şi completare a sentinţei civile nr. 492/2010.
Revizuirea este o cale de atac extraordinară, de retractare având ca obiect hotărâri definitive în instanţa de apel sau prin neapelare sau hotărâri date de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de lege în art. 322 C. proc. civ.
Textul art. 322 enumera în mod limitativ şi strict care sunt motivele de revizuire, iar acestea nu vizează şi greşeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare şi aplicare a unor dispoziţii legale sau de rezolvare a unui incident procedural.
A da unei părţi posibilitatea de a se plânge aceleiaşi instanţe care a dat hotărârea de modul în care a apreciat probele, a aplicat dispoziţiile legale incidente în cauză şi le-a interpretat, stabilind astfel raporturile dintre părţi, ar însemna să se deschidă dreptul părţilor de a provoca rejudecarea căii de atac, revizuirea transformându-se dintr-o cale de atac extraordinară într-o cale ordinară de atac.
Ori, motivele expuse de revizuent vizează aspecte ce ţin exclusiv de fondul cauzei deduse judecăţii referitoare la aplicarea anumitor dispoziţii legale în detrimentul altora şi nu pot fi încadrate în niciunul dintre motivele de revizuire indicate de către acesta.
Împotriva sentinţei civile nr. 3627 din 1 noiembrie 2013 pronunţată de Tribunalul laşi a formulat apel reclamantul B.Ş., criticând-o pentru nelegalitate şi neîemeinicie.
Prin Decizia civilă nr. 324 din 02 decembrie 2014 a Curţii de Apel Iaşi, secţia I civilă, a fost respins apelul formulat de B.Ş.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut următoarele:
Potrivit art. 322 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul se poate cere în cazurile expres şi limitativ prevăzute la pct. 1-10.
Raportat la textul mai sus menţionat, revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, prin folosirea căreia se pot înlătura erorile judiciare cu privire la faptele reţinute printr-o hotărâre definitivă, datorită necunoaşterii de către instanţă a unor împrejurări de care depinde adoptarea unei hotărâri conforme cu legea şi adevărul.
Aşadar, în cadrul revizuirii, nu se pune problema unui control judiciar, ci a unei noi judecăţi, pe temeiul unor elemente ce nu au format obiectul judecăţii, finalizată cu pronunţarea hotărârii a cărei revizuire se solicită.
În prezenta cauză, B.Ş. a solicitat revizuirea sentinţelor civile nr. 492 din 15 martie 2010, prin care Tribunalul Iaşi a respins cererea formulată de reclamantul B.Ş. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin M.E.F., precum şi sentinţa civilă nr. 1680 din 13 iunie 2012 a Tribunalului Iaşi (dată în acelaşi dosar), prin care a fost respinsă cererea de îndreptare, lămurire şi completare a sentinţei civile nr. 492/2010.
Revizueniul a invocat motivele înscrise în art. 322 pct. 4, 5 şi 6 din C. proc. civ., însă, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, în mod concret, acesta nu a indicat niciunul dintre aceste motive de retractare ale sentinţelor criticate.
Revizuirea se poate cere, în cazul motivului prevăzut de art. 322 pct. 4 C. proc. civ., dacă un judecător, martor sau expert, care a luat parte Ia judecată, a fost condamnat definitiv pentru o infracţiune privitoare la pricină sau dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecăţii ori dacă un magistrat a fost sancţionat disciplinar pentru exercitarea funcţiei cu rea - credinţă sau gravă neglijenţă în acea cauză.
În cazul în care, în ambele situaţii, constatarea infracţiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penala, instanţa de revizuire se va pronunţa mai întâi, pe cale incidentală, asupra existentei sau inexistentei infracţiunii invocate.
Instanţa de apel a constatat că acest text legal nu este aplicabil, deoarece niciuna dintre ipotezele avute în vedere de actul normativ mai sus indicat, nu se regăseşte în speţă.
Astfel, apelantul nu a prezentat, în susţinerea cererii sale, niciun înscris din care să rezulte că judecătorul care a soluţionat pricina ce formează obiectul cererii de revizuire a fost condamnat definitiv pentru o infracţiune privitoare la acea cauză sau că ar fi fost sancţionat disciplinar pentru exercitarea funcţiei cu rea - credinţă sau gravă neglijenţă în acea cauză.
Tot astfel, B.Ş. nu a probat că hotărârile atacate cu revizuire s-au dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecăţii.
În cursul soluţionării căii de atac de retractare, revizuentui a formulat o cerere de înscriere în fals împotriva apărărilor formulate de avocatul desemnat din oficiu în cauza finalizată prin hotărârile atacate cu revizuire, însă instanţa a respins această cerere prin încheierea din 21 octombrie 2014.
Astfel, în cauză nu sunt întrunite cerinţele art. 322 pct. 4 C. proc. civ. pentru a se putea dispune retractarea sentinţelor atacate de către revizuent.
Potrivit art. 322 pct. 5 C. proc. civ., revizuirea se poate cere dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, ori dacă s-a desfiinţat sau s~a modificat hotărârea unei instanţe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere.
Din interpretarea textului rezultă că această cale extraordinară de atac poate fi exercitată în cazul menţionat, numai dacă înscrisul doveditor, determinant în corecta rezolvare a cauzei, este preexistent pronunţării hotărârii, dar nu a fost descoperit ulterior şi a fost reţinut de partea potrivnică ori nu a putut fi prezentat datorită unei situaţii neprevăzute, neimputabile părţilor.
În speţa dedusă prezentei judecăţi, B.Ş. nu a. invocat şi nu a dovedit că ar fi descoperit vreun înscris care să întrunească condiţiile mai sus citate, astfel că şi cererea de revizuire - fundamentată pe art. 322 pct. 5 C. proc. civ., a fost respinsă în mod corect.
Motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 6 C. proc. civ. se referă la situaţia în care statul ori alte persoane juridice de drept public sau de utilitate publică, dispăruţii, incapabilii sau cei puşi sub curatelă nu au fost apăraţi deloc sau au fost apăraţi cu viclenie de cei însărcinaţi sa-i apere.
Pentru a putea invoca dispoziţiile art. 322 pct. 6 C. proc. civ., care se referă la incapabilii lipsiţi de apărare sau apăraţi cu viclenie, este necesar să se facă dovada că, Ia data când s-a pronunţat sentinţa, partea se afla pusă sub interdicţie prin hotărâre judecătorească, însă revîzuentul nu a produs probe nici în acest sens.
Împotriva Deciziei nr. 324 din 02 decembrie 2014 a Curţii de Apei Iaşi, secţia I civilă, a formulat recurs B.Ş., Iară a indica vreun motiv de recurs din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
În motivarea cererii, recurentul solicită, în esenţă, admiterea recursului, întrucât arată că, la fond, acţiunea a fost judecată pe un temei juridic greşit, din cauza cercetării greşite a procesului penal în care a fost sancţionat.
Intimatul-pârât a depus întâmpinare, prin care invocat excepţia nulităţii recursului, pentru neîncadrarea criticilor în prevederile art. 304 C. proc. civ.
Înalta Curte, Ia termenul din 27 martie 2015 a rămas în pronunţare asupra excepţiei nulităţii recursului, invocată prin întâmpinare, pe care o va analiza cu prioritate, faţă de dispoziţiile art. 137 din C. proc. civ., şi pe care o va admite, pentru considerentele care succed:
Conform art. 3021 lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea ior sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Recursul se motivează, conform art. 303 alin. (1) C. proc. civ., prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs sunt prevăzute limitativ în art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) C. proc. civ. prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică, precum şi în situaţia în care critîcile dezvoltate sunt susceptibile de încadrare în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin indicarea uneia dintre ipotezele de nelegalitate prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete privind judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, raportat la motivul de nelegalitate invocat.
Faţă de faptul că nu constituie motiv de recurs orice nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, instanţa de recurs poate examina numai criticîle privitoare la decizia atacată care fac posibilă încadrarea în art. 304 C. proc. civ.
Or, în speţă, nu numai că recurentul nu s-a conformat exigenţelor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., neindicând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. pe care şi-a întemeiat recursul, dar nu a formulat nici critici care să poată fi încadrate, din oficiu, în vreunul dintre cazurile de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Astfel, în cuprinsul cererii de recurs deduse judecăţii, nu se regăsesc veritabile critici la adresa deciziei pronunţate în apel şi nici nu se arată în ce constă nelegalitatea deciziei atacate, prin raportare la soluţia pronunţată în apel şi la argumentele arătate de instanţă în fundamentarea acesteia.
Prin urmare, fără să combată în vreun fel argumentele instanţei de apel şi să formuleze critici susceptibile de cenzură în recurs, recurentul a nesocotit existenţa judecăţii anterioare.
Or, în calea extraordinară de atac a recursului nu are loc o devoîuare a fondului, această cale extraordinară de atac putând fi exercitată în condiţiile expres şi limitativ prevăzute de C. proc. civ. prin dispoziţii speciale, de strică interpretare.
Recurentul însă, în cuprinsul memoriului de recurs, a enunţat doar susţineri referitoare la aspecte care privesc situaţia de fapt şi aprecierea probatoriului, care nu sunt susceptibile de încadrare în vreunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., pentru exercitarea controlului judiciar în recurs.
Condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ. ori a unor critici susceptibile de o astfel de încadrare juridică.
De asemenea, modul în care instanţa de judecată a făcut aprecierea probelor nu reprezintă o critică de nelegalitate, deoarece pct. 11 al art. 304 C. proc. civ. a fost abrogat prin O.U.G. nr. 138/2000.
Faţă de cele expuse mai sus, conform art. 306 alin. (1) C. proc. civ., se va constata nul recursul declarat de B.Ş.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de reclamantul B.Ş. împotriva Deciziei nr. 324 din 02 decembrie 2014 a Curţii de Apel Iaşi, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 martie 2015.