Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bârlad la data de 3 iunie 2014 reclamanta P.C.A. a chemat în judecată pe pârâtul P.N.F., solicitând ca, prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună: desfacerea căsătoriei încheiate de părţi la data de 19 august 2006, revenirea la numele avut anterior încheierii căsătoriei, exercitarea autorităţii părinteşti asupra minorului P.A.E. numai de către reclamantă, stabilirea locuinţei minorului P.A.E. la reclamantă, în Bârlad, şi obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreţinere pentru minor.
În drept a invocat dispoziţiile art. 373 lit. b), art. 383 alin. (3), art. 398, art. 400 C. civ.
Prin sentinţa civilă 2531 din 23 octombrie2014, Judecătoria Bârlad a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că din declaraţiile martorilor şi din datele comunicate de Primăria Bârlad, rezultă că reclamanta este plecată la muncă în străinătate, iar pârâtul este, de asemenea, plecat la o adresă necunoscută.
Din datele comunicate de S.P.C.L.E.P. din Bârlad, rezultă că pârâtul are domiciliul în Bârlad, însă la această adresă locuieşte mama reclamantei, împreună cu copilul minor al părţilor, nu şi pârâtul.
S-a mai reţinut că din referatul de anchetă psihosocială din 9 iulie 2014, întocmit de Primăria municipiului Bârlad, a rezultat că reclamanta are domiciliul în Bârlad, într-un apartament compus din 2 camere şi dependinţe, proprietatea mamei reclamantei. Reclamanta lucrează în Italia, iar minorul P.A.E. locuieşte cu bunica maternă, M.G.
Primăria Bârlad a comunicat prin adresa din 19 septembrie 2014 că pârâtul nu locuieşte la adresa din Bârlad, iar din informaţiile furnizate de persoanele care locuiesc în zona menţionată a rezultat că acesta este plecat, fără a se cunoaşte unde noua adresă.
Deoarece reclamanta nu a indicat adresa la care se află pârâtul, instanţa a ridicat, din oficiu, excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Bârlad în soluţionarea cauzei.
Cu privire la excepţia menţionată, s-a reţinut că sunt aplicabile prevederile art. 914 C. proc. civ. (Legea nr. 134/2010), conform cărora:
„(1) Cererea de divorţ este de competenţa judecătoriei în circumscripţia căreia se află cea din urmă locuinţă comună a soţilor. Dacă soţii nu au avut locuinţă comună sau dacă niciunul dintre soţi nu mai locuieşte în circumscripţia judecătoriei în care se află cea din urmă locuinţă comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripţia căreia îşi are locuinţa pârâtul, iar când pârâtul nu are locuinţa în ţară şi instanţele române sunt competente internaţional, este competentă judecătoria în circumscripţia căreia îşi are locuinţa reclamantul.
(2) Dacă nici reclamantul şi nici pârâtul nu au locuinţa în ţară, părţile pot conveni să introducă cererea de divorţ la orice judecătorie din România. În lipsa unui asemenea acord, cererea de divorţ este de competenţa Judecătoriei sectorului 5 al municipiului Bucureşti”.
S-a mai reţinut că din probele administrate, a rezultat că părţile sunt cetăţeni români, s-au căsătorit în România, în prezent soţii fiind despărţiţi în fapt. Reclamanta locuieşte în Italia, pârâtul este plecat în străinătate, la o adresă necunoscută; aceştia nu au convenit ca cererea de divorţ să se judece la vreo judecătorie din România.
Prin sentinţa civilă nr. 320 din 15 ianuarie 2015 Judecătoria sectorului 5 Bucureşti a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Bârlad şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Pentru a hotărî astfel această instanţă a reţinut că sunt incidente dispoziţiile art. 914 C. proc. civ., sus menţionate.
Din susţinerile părţilor şi probele administrate în cauză rezultă că ultima locuinţă comună a soţilor a fost în România, iar oraşul Bârlad.
S-a mai reţinut că reclamanta are reşedinţa în Italia, iar pârâtul a avut domiciliul în Bârlad, cel puţin până la data de 10 iunie 2014, aşa cum rezultă din adresa SC R.G. SRL (fila 29) aflată în dosarul Judecătoriei Bârlad.
De asemenea, Judecătoria sectorului 5 Bucureşti a constatat că în evidenţa S.P.C.E.P. (fila 43 din dosarul Judecătoriei Bârlad) pârâtul figurează cu domiciliul în municipiul Bârlad.
Faţă de dispoziţiile art. 107 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora instanţa rămâne competentă să judece procesul chiar dacă, ulterior sesizării, pârâtul îşi schimbă domiciliul, şi având în vedere că la data sesizării Judecătoriei Bârlad (3 iunie 2014) pârâtul locuia efectiv în România, în municipiul Bârlad şi nu în străinătate, s-a reţinut că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 914 alin. (2) C. proc. civ.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, legal învestită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă ivit între cele două instanţe, va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bârlad, pentru considerentele ce succed:
Din probele administrate în cauză rezultă că ultima locuinţă comună a soţilor a fost în România, în oraşul Bârlad.
În evidenţa S.P.C.L.E.P. (fila 43 dosar Judecătoria Bârlad - adresa 30 septembrie 2014) pârâtul figurează cu domiciliul în municipiul Bârlad.
Înalta Curte reţine că, la data înregistrării cererii de chemare în judecată, pe rolul Judecătoriei Bârlad, 03 iunie 2014, pârâtul nu mai locuia la această adresă, care reprezintă domiciliul părinţilor reclamantei, ci la cea indicată în cererea de chemare în judecată, respectiv Bârlad, judeţul Vaslui.
Împrejurarea că, la verificările efectuate de Primăria Municipiului Bârlad, în scopul întocmirii referatului de anchetă psihosocială, la o dată ulterioară înregistrării cererii de chemare în judecată (23 septembrie 2014, fila 34 din Dosarul nr. 2258/189/2014 al Judecătoriei Bârlad), pârâtul nu a fost găsit la această adresă, nu este de natură să probeze că anterior sesizării instanţei acesta şi-a schimbat locuinţa.
Un argument suplimentar este acela că, astfel cum rezultă din procesul verbal de informare privind avantajele medierii din 2012, încheiat la data de 12 februarie 2014 de avocat I.L.L. (aflat la fila 10 din dosarul Judecătoriei Bârlad) pârâtul, care a fost prezent la şedinţa de mediere, şi-a declarat domiciliul la adresa din Bârlad, judeţul Vaslui; până la data de 17 iunie 2014 acesta a fost angajat la SC R.G. SRL, cu sediul în Bârlad (conform adresei nr. 17 din 06 august 2014 emisă de această societate, aflată la fila 29 din dosarul Judecătoriei Bârlad).
În speţă sunt incidente dispoziţiile art. 107 C. proc. civ. care prevăd ca regulă generală în privinţa competenţei teritoriale că: „(1) Cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel. (2) Instanţa rămâne competentă să judece procesul chiar dacă, ulterior sesizării, pârâtul îşi schimbă domiciliul sau sediul.”
În acest sens, Înalta Curte reţine că, din înscrisurile aflate la dosar, rezultă faptul locuirii pârâtului în oraşul Bârlad la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, iar indiciile în sensul schimbării locuinţei acestuia nu numai că nu sunt edificatoare pentru identificarea locuinţei noi, dar nu probează intervenirea unei asemenea modificări mai înainte de introducerea cererii de chemare în judecată pe rolul primei instanţe sesizate.
De altfel, chiar dacă, ulterior sesizării, pârâtul şi-a schimbat domiciliul, instanţa iniţial învestită rămâne competentă să judece procesul.
Astfel, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., urmează a se stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bârlad.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bârlad.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 martie 2015.