Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

Deliberând asupra apelului de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 73/F din 15 mai 2013 Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a dispus:

Conform dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor săvârşite de inculpatul M.L. din infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor săvârşită în realizarea scopului urmărit printr-o infracţiune de corupţie prevăzută de art. 246 C. pen. În referire la art. 17 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 78/2000 în infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor săvârşită în realizarea scopului urmărit printr-o infracţiune de corupţie prevăzută de art. 246 C. pen. în referire la art. 17 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) în referire la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul M.L. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor săvârşită în realizarea scopului urmărit printr-o infracţiune de corupţie prevăzută de art. 246 C. pen. în referire la art. 17 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) în referire la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul M.L. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. în referire la art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

A constatat că inculpatul M.L. a fost reţinut preventiv în prezenta cauză timp de 24 de ore, cu începere de la data de 21 februarie 2011, ora 15:15 până la data de 22 februariie 2011, ora 15:15.

Conform, dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor săvârşite de inculpatul T.M.F. din infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de art. 189 alin. (1), alin. (2) şi alin. (3) C. pen. în infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de art. 189 alin. (1) şi alin. (2) C. pen.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) în referire la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul T.M.F. pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de art. 189 alin. (1) şi alin. (2) C. pen.

Conform dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor săvârşite de inculpatul T.M.F. din infracţiunea de dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. în referire la art. 6 şi art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 în infracţiunea de instigare la dare de mită prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 255 alin. (1) C. pen. în referire la art. 6 şi art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) în referire la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul T.M.F. pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la dare de mită prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 255 alin. (1) C. pen. în referire la art. 6 şi art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.

A constatat că inculpatul T.M.F. a fost reţinut şi arestat preventiv în prezenta cauză în perioada 24 februarie 2011 şi până la data de 16 mai 2011.

Conform dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor săvârşite de inculpatul B.N. din infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de art. 189 alin. (1), alin. (2) şi alin. (3) C. pen. în infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de art. 189 alin. (1) şi alin. (2) C. pen.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) în referire la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul B.N. pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) în referire la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul B.N. pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. în referire la art. 6 şi art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.

A constatat că inculpatul B.N. a fost reţinut preventiv în prezenta cauză timp de 24 de ore, cu începere de la data de 21 februarie 2011, ora 15:45 până la data de 22 februarie 2011, ora 15:45.

În temeiul art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a revocat măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara luată faţă de inculpaţii M.L. şi B.N. prin încheierea de şedinţă din 21 martie 2011 a Curţii de Apel Galaţi.

În baza art. 145 alin. (2³) C. proc. pen., a dispus încetarea următoarelor obligaţii impuse inculpaţilor M.L. şi B.N. prin încheierea de şedinţă din 21 martie 2011 a Curţii de Apel Galaţi:

- să se prezinte la toate termenele de judecată ce vor fi stabilite de către instanţa de judecată;

- să se prezinte la Poliţia Municipiului Brăila conform programului întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori vor fi chemaţi;

- să nu îşi schimbe domiciliu sau locuinţa fără încuviinţarea instanţei de judecată;

- să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme;

- să nu ia legătura direct sau indirect între ei;

- să nu ia legătura direct sau indirect cu inculpatul T.M.F., victima M.V.G., martorii M.M., M.V., M.D.R. şi cu ceilalţi 13 martori din cauză;

- a interdicţiei de a exercita profesia de subcomisar de poliţie în cadrul I.P.J. Brăila, aplicată inculpatului M.L.

În baza dispoziţiilor art. 160³ C. proc. pen., a dispus încetarea stării de liberare provizorie sub control judiciar şi ridicarea următoarelor obligaţii impuse inculpatului T.M.F. prin decizia nr. 2020 din 16 mai 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

- să se prezinte la organul de urmărire penală şi la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;

- să se prezinte la organul de poliţie din raza teritorială a adresei de domiciliu, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat;

- să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei care a dispus măsura; .

- să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme;

- să nu ia legătura cu inculpaţii M.L. şi B.N., martora M.V.G. şi ceilalţi martori din rechizitoriu.

În baza art. 350 alin. (1) în referire la art. 145 alin. (2³) C. proc. pen. a revocat măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara luată faţă de inculpatul T.M.F. prin încheierea de şedinţă din 22 octombrie 2012 a Curţii de Apel Galaţi.

În temeiul art. 343 alin. (3) şi art. 357 alin. (2) lit. c) C. proc. pen., a dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa din 8 martie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., Serviciul Teritorial Galaţi (proces-verbal de aplicare a sechestrului penal din data de 10 martie 2011) asupra imobilului situat în Brăila, str. T., aparţinând inculpatului M.L.

A luat act că partea vătămată M.V.G. nu s-a constituit parte civilă în prezenta cauză.

Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea prezentului proces penal au rămas în sarcina statului.

Suma de 150 RON, reprezentând onorariu pentru apărătorii desemnaţi din oficiu (50 RON avocat Z.E. şi 100 RON avocat D.I.) a fost virată în contul Baroului Galaţi din fondurile Ministerului Justiţiei.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 208/P/2008 din 15 martie 2011 al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., Serviciul Teritorial Galaţi, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:

- M.L. pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- abuz în serviciu contra intereselor persoanelor săvârşită în realizarea scopului urmărit printr-o infracţiune de corupţie prevăzută în art. 246 C. pen. în referire la art. 17 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 78/2000;

- luare de mită prevăzută în art. 254 alin. (1) C. pen. în referire la art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000,

- T.M.F. pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută în art. 189 alin. (1), alin. (2) şi alin. (3) C. pen., dare de mită prevăzută în art. 255 alin. (1) C. pen. în referire la art. 6 şi art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000,

- B.N. pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută în art. 189 alin. (1), alin. (2) şi alin. (3) C. pen.,

- dare de mită prevăzută în art. 255 alin. (1) C. pen. în referire la art. 6 şi art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000,

Prin acelaşi rechizitoriu, s-a dispus:

- neînceperea urmăririi penale faţă de M.N.D. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute în art. 246 C. pen. în referire la art. 17 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 78/2000 şi art. 254 alin. (1) C. pen. în referire la art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, întrucât faptele nu au fost săvârşite de acesta.

- disjungerea cauzei faţă de M.N.D., V.D. şi S.V.I., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită prevăzută în art. 254 alin. (1) C. pen. în referire la art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi înregistrarea separată la D.N.A., Serviciul Teritorial Galaţi, pentru continuarea cercetărilor, sens în care vor fi anexate un exemplar al prezentului rechizitoriu şi copii de pe actele dosarului.

- disjungerea cauzei faţă de T.M.F., T.G.V., T.T.T., T.I., B.N. şi M.A.M. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute în art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 şi art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 şi declinarea acesteia în favoarea D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Brăila.

Pentru a dispune această soluţie, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie, D.N.A., Serviciul Teritorial Galaţi a reţinut în fapt următoarele.

La data de 19 noiembrie 2008, D.N.A., Serviciul Teritorial Galaţi s-a sesizat din oficiu despre faptul că inculpatul M.L., în calitate de ofiţer de poliţie, cu gradul de inspector principal (la acea dată) în cadrul I.P.J. Brăila, Serviciul Investigaţii Criminale, Compartimentul Urmăriri a primit cu titlu de mită suma de 500 euro şi o sticlă de whisky de la inculpatul B.N., în scopul de a nu consemna în declaraţia martorei-victime M.V.G., din data de 28 august 2007, că este victima traficului de persoane săvârşit de nepotul său, inculpatul T.M.F., de a nu verifica informaţiile furnizate în acest sens de martorii M.M. şi M.V., părinţii victimei şi de a acoperi activitatea infracţională a inculpaţilor T.M.F. şi B.N. (proces-verbal de sesizare din oficiu).

Din cercetările efectuate au rezultat următoarele:

Martora M.V.G., studentă la acea dată, a plecat de la domiciliu, în data de 13 iulie 2007, în urma unei discuţii contradictorii cu părinţii, iar din data de 30 iulie 2007 nu a mai răspuns la telefon.

Martorii M.M. şi M.V. au efectuat în acea perioadă mai multe demersuri pentru a-şi găsi fiica, inclusiv verificări la locul acesteia de muncă din magazinul „W. Brăila”, unde au aflat că demisionase.

Întrucât nu mai cunoşteau nimic despre fiica lor, la data de 9 august 2007, martorii M.M. şi M.V. s-au deplasat la I.P.J. Brăila, Serviciul Investigaţii Criminale, Compartimentul Urmăriri, unde martora M.M. a formulat o plângere cu privire la dispariţia de la domiciliu a fiicei lor M.V.G., solicitând efectuarea de verificări în vederea depistării acesteia, plângerea fiind consemnată în faţa inculpatului M.L., coordonator al compartimentului (liniei de muncă) respective.

Plângerea a fost înregistrată la data de 13 august 2007, iar conducerea I.P.J. Brăila a dispus prin rezoluţie scrisă repartizarea lucrării Serviciului Investigaţii Criminale, pentru efectuarea de cercetări şi măsuri legale.

Prin rezoluţia şefului Serviciului Investigaţii Criminale, martorul D.M., lucrarea a fost repartizată inculpatului M.L.

Tot în data de 9 august 2007 inculpatul M.L. i-a luat o declaraţie martorei M.M., în care au fost consemnate împrejurările în care fiica acesteia a plecat de la domiciliu. Cu această ocazie martora M.M. a declarat că din verificările personale a aflat că fiica sa avea o relaţie cu un anume „F.”

În urma verificărilor personale efectuate de martorii M.M., M.V. şi M.D.R., fiul acestora, aceştia au aflat că martora M.V.G. a fost racolată de inculpatul T.M.F., din municipiul Brăila, str. M., care făcea parte dintr-o grupare de proxeneţi ce se ocupa cu racolarea fetelor pentru prostituţie în Spania.

De asemenea, aceştia au aflat că fiica lor îşi scosese paşaportul, că fusese văzută la coafor cu inculpatul T.M.F. unde s-a tuns şi şi-a vopsit părul blond, precum şi faptul că fiica sa plecase din ţară cu inculpatul anterior precizat prin punctul de trecere a frontierei Borş, cu autoturismul acestuia, marca V., de culoare argintie, deţinut în leasing.

Fiind audiat martorul M.D.R., acesta a declarat că sora sa, M.V.G. a lipsit trei săptămâni de la domiciliu, timp în care el nu a discutat cu ea. În aproximativ a treia săptămână a luat legătura cu martora C.A., o fostă iubită a inculpatului T.M.F., care i-a spus unde locuieşte inculpatul şi că acesta este proxenet şi racolează fete pentru a le duce în Spania.

Martorul M.D.R. susţine că imediat Ie-a spus părinţilor ce aflase despre T.M.F., iar aceştia s-au deplasat în ziua de 13 august 2007 la inculpatul M.L. pentru a-l anunţa în legătură cu aceste aspecte.

A fost audiată martora C.A., aceasta confirmând că a avut o relaţie cu inculpatul T.M.F., precum şi faptul că în prima jumătate a lunii august 2007 a fost contactată telefonic de martorul M.D.R., căruia îşi aminteşte că i-a explicat cum să ajungă la locuinţa numitei T.T.T., sora inculpatului T.M.F.

Martora C.A. nu-şi mai aminteşte dacă atunci a mai discutat ceva cu martorul M.D.R., însă precizează că în acea perioadă I-a văzut zilnic pe strada M., pe tatăl lui D., şi se interesa de fiica lui care ar fi locuit cu inculpatul T.M.F.

Martora C.A. susţine că pe strada unde locuieşte inculpatul, respectiv strada M., se discuta că fraţii T.M.F. şi T.G.V. ar fi proxeneţi, sens în care racolau fete pentru a le duce în străinătate, şi de asemenea, se mai discuta că şi sora lui D. ar fi fost racolată în acest scop de inculpatul T.M.F.

Aflând toate acestea lucruri, care conturau pentru fiica lor imaginea unei viitoare victime a traficului de persoane, la data de 13 august 2007, din proprie iniţiativă, martorii M.M. şi M.V. s-au deplasat la I.P.J. Brăila, la inculpatul M.L. şi i-au adus la cunoştinţă tot ceea ce aflaseră în legătură cu fiica lor.

Martorii M.M. şi M.V. au declarat că i-au spus inculpatului M.L. că sunt îngrijoraţi de posibilitatea ca fiica lor să fi căzut victimă a traficului de persoane săvârşit de inculpatul T.M.F. şi i-au solicitat acestuia să se deplaseze la domiciliul inculpatului T.M.F. pentru a verifica informaţiile furnizate de ei, inculpatul M.L. refuzând şi justificând că nu are motiv să facă aceste verificări deoarece fata este majoră.

Inculpatul M.L. i-a luat o declaraţie martorei M.M. în data de 13 august 2007, însă nu a lăsat-o să consemneze în cuprinsul acesteia că fiica sa este victima traficului de persoane.

Martorii M.M. şi M.V. susţin că în data de 13 august 2007 i-au adus la cunoştinţă inculpatului M.L. că fiica lor M.V.G. este victima traficului de persoane săvârşit de inculpatul T.M.F., însă ofiţerul nu a lăsat-o pe martora M.M. să consemneze şi acest lucru în declaraţia sa, argumentând că nu pot scrie asemenea lucruri despre inculpatul T.M.F., deoarece nu deţin probe că acesta ar fi proxenet, iar dacă acesta ar afla i-ar da în judecată pentru calomnie, şi ar fi nevoiţi să-şi vândă casa pentru a-şi plăti avocaţii.

De asemenea, martorii M.M. şi M.V. susţin că inculpatul M.L., văzând că nu scapă de insistenţele lor, în sensul de a merge la domiciliul inculpatului T.M.F. pentru verificarea informaţiilor lor, Ie-a spus acestora că dacă s-ar demonstra fapta inculpatului T.M.F. el nu ar mai fi competent să efectueze cercetările, spunând că în acest caz competenţa ar aparţine Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Brăila, unde şef este martorul P.E., inculpatul precizând că-i va conduce la acesta.

Susţinerile martorilor M.M. şi M.V. sunt confirmate de însuşi inculpatul M.L., care în data de 22 februarie 2011 a declarat în faţa instanţei de judecată, cu ocazia judecării propunerii sale de arestare preventivă, că „am aflat despre suspiciunea că victima putea fi victimă a traficului de persoane la 13 august 2007, de la părinţii victimei, ocazie cu care am audiat-o pe mama acesteia, M.M.”.

În concluzie, inculpatul M.L. recunoaşte că la 13 august 2007 a luat cunoştinţă de suspiciunea că martora M.V.G. este victima traficului de persoane, însă acest aspect nu se regăseşte consemnat în declaraţia luată în aceeaşi zi martorei M.M., iar din acest aspect se deduce cu prisosinţă că martorii M.M. şi M.V. spun adevărul, iar inculpatul a săvârşit un abuz aşa cum aceştia susţin.

La data de 13 august 2007, după ce au plecat de la inculpatul M.L., martorii M.M. şi M.V. au mers la domiciliul inculpatului T.M.F., unde au găsit-o pe mama acestuia I.I.

l-au precizat acesteia cine sunt şi că au formulat o plângere de dispariţie a fiicei lor M.V.G. la organele de poliţie, iar T.I. a confirmat că aceasta era plecată cu inculpatul T.M.F., în străinătate, specificând că ultima oară când.a vorbit cu ei se aflau în Austria.

În dimineaţa zilei de 14 august 2007, martora M.M. şi fiul său, martorul M.D.R. s-au deplasat la sediul I.P.J. Brăila cu intenţia de a-i comunica inculpatului M.L. că au mers la domiciliul inculpatului T.M.F. şi aveau confirmarea din partea mamei acestuia că fiica lor plecase în străinătate împreună cu inculpatul.

Martorii M.M. şi M.D.R. susţin că au ajuns la ajutorul ofiţerului de serviciu şi întrebând de inculpatul M.L. li s-a spus că acesta nu venise ia serviciu, iar în această situaţie au solicitat să meargă la martorul P.E., şef al Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Brăila, despre care aflaseră în ziua de 13 august 2007 de la inculpatul M.L.

Martorii precizează că ajutorul ofiţerului de serviciu Ie-a spus că martorul P.E. nu era disponibil în acel moment, însă i-a lăsat să urce la un etaj superior unde erau birourile Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Brăila, constatând că erau pe acelaşi palier cu birourile de la „dispăruţi”.

Aici au aşteptat pe hol aproximativ două ore şi la un moment dat l-au văzut pe inculpatul M.L. care venise la birou.

Martora M.M. i-a relatat inculpatului M.L. că fusese la domiciliul inculpatului T.M.F.

Inculpatul M.L. i-a condus pe martorii M.M. şi M.D.R. la biroul martorului P.E. Mai întâi a intrat în birou inculpatul M.L., iar după ce acesta a plecat, în birou au intrat cei doi martori.

După ce i-au expus situaţia martorei M.V.G., martorul P.E. I-a chemat pe subordonatul său, martorul I.L.A. căruia i-a dispus să-i primească o plângere şi să ia o declaraţie.

Astfel, martorul I.L.A. i-a condus în biroul lui pe martorii M.M. şi M.D.R., unde martora M.M. a formulat o plângere în care a sesizat că fiica sa a dispărut de acasă, la data de 13 iulie 2007, în împrejurări suspecte, fiind posibil să fie victimă a traficului de fiinţe umane.

La aceeaşi dată martorul I.L.A. i-a luat şi o declaraţie martorei M.M.

Martora M.M. a precizat că agentul I.L.A. lucra la Compartimentul Antidrog, însă nefiind niciun lucrător din cadrul Compartimentului de combatere a traficului de fiinţe umane a primit dispoziţie de la comisarul şef P.E. să se ocupe de cazul ei.

Fiind audiat în cauză, martorul I.L.A., agent de poliţie în cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate, a confirmat depoziţiile martorilor M.M. şi M.D.R.

Acesta a susţinut că, în data de 14 august 2007 a fost chemat în biroul sau de către comisarul şef P.E. unde se aflau martora M.M. şi fiul sau.

Martorul a precizat că a primit dispoziţie de la comisarul şef P.E. să-i ia martorei M.M. o plângere şi o declaraţie cu privire la fiica sa M.V.G. iar în acest sens i-a condus pe cei doi în biroul său. Aici martora M.M. a formulat o plângere cu privire la dispariţia de la domiciliu a fiicei sale în împrejurări suspecte, fiind posibil să fie victima traficului de persoane şi a dat o declaraţie în acest sens.

Martorul I.L.A. a mai declarat că nu ştie ce s-a mai întâmplat ulterior, deoarece plângerea a fost repartizată inspectorului M.N.D. din cadrul Compartimentului de combatere a traficului de fiinţe umane.

Martorul confirmă depoziţia martorei M.M., în sensul că el îşi desfăşoară activitatea la Compartimentul Antidrog şi a primit dispoziţie în acel moment de la şeful său să-i primească plângerea acesteia deoarece nu se afla în sediu niciun lucrător al Compartimentului de combatere a traficului de fiinţe umane.

Din cercetări s-a stabilit că plângerea formulată de martora M.M. în data de 14 august 2007 a fost înregistrată la data de 17 august 2007 şi a fost repartizată inspectorului M.N.D.

Prin adresa din 25 ianuarie 2011 Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Brăila ne-a comunicat în fotocopie plângerea din 17 august 2007 şi declaraţia dată de martora M.M. în data de 14 august 2007.

S-a reţinut că se confirmă că martora M.M. a formulat la data de 14 august 2007, la acest serviciu o plângere cu privire la dispariţia de la domiciliu a fiicei sale în împrejurări suspecte, fiind posibil să fie victima traficului de persoane şi a dat o declaraţie în acest sens, în care a precizat despre relaţia cu inculpatul T.M.F.

S-a avut în vedere că fiind audiat în cauză şi martorul M.N.D., acesta confirmând că în intervalul august-octombrie 2007, a primit de la secretariatul serviciului lucrarea din 17 august 2007, privind plângerea formulată de martora M.M.

S-a reţinut că martorul M.N.D. a precizat că din discuţiile purtate, ulterior primirii lucrării, cu martorul M.V., tatăl victimei a rezultat că exista şi o plângere cu privire la dispariţia fiicei sale la I.P.J. Brăila, la lucrătorul M.L., iar dintr-o altă discuţie purtată cu tatăl victimei a aflat că fiica sa s-ar fi prezentat la inculpatul M.L. unde dăduse o declaraţie şi fusese însoţită de B.N., unchiul lui T.M.F., martorul neputând indica zilele când au avut loc aceste discuţii.

Martorul M.N.D. a mai arătat că în acea perioadă l-a întrebat pe inculpatul M.L. dacă a audiat-o pe M.V.G. şi unde este locul acesteia de muncă, iar acesta i-a arătat în biroul său, care este vizavi de al său, lucrarea şi declaraţia victimei, iar din declaraţia acesteia rezulta că ar lucra în Bucureşti la un supermarket.

S-a avut în vedre că inculpatul M.L. ar fi trebuit să claseze lucrarea de dispariţie sau să o trimită de îndată procurorului în vederea sesizării organului competent în conformitate cu prevederile art. 210 C. proc. pen., dar în niciun caz nu putea să mai ţină lucrarea deoarece erau indicii în legătură cu infracţiunea de trafic de persoane şi nu avea competenţa materială de a cerceta astfel de infracţiuni.

Inculpatul nu a clasat cu ştiinţă lucrarea, mai mult a ţinut-o până la data de 28 august 2007, deoarece a avut o înţelegere cu inculpaţii T.M.F. şi B.N. să o audieze pe martora M.V.G. în sensul că nu este victima traficului de persoane şi că nu-l cunoaşte pe inculpatul T.M.F.

S-a reţinut, astfel, că din cercetări, că la data de 13 august 2007, inculpatul T.M.F. a fost anunţat de mama sa despre sosirea la domiciliu a părinţilor martorei victime şi de plângerea de dispariţie formulată de aceştia la organele de poliţie.

În această situaţie, inculpatul T.M.F., care urmărea să o exploateze sexual pe martora victimă M.V.G., astfel justificându-se şi prezenţa lor în acel moment în Spania, realizând că ar avea probleme din cauza plângerii de dispariţie, a hotărât să o aducă pe martora victimă în ţară, pentru a da o declaraţie în sensul că nu îl cunoaşte, că nu este victima traficului de persoane şi că a plecat voluntar de la domiciliu, mizând pe faptul că în acest mod va fi clarificată plângerea de dispariţie, pentru ca el să-şi continue ulterior nestingherit activitatea infracţională de traficare a martorei victime.

S-a avut în vedere că pentru a realiza acest plan, din argumente de ordin logic, era indubitabil că trebuia să aibă acceptul inculpatului M.L., care avea în lucru plângerea de dispariţie. În sens contrar, nu s-ar justifica de ce inculpatul M.L. nu a clasat plângerea la data de 14 august 2007, când i-a condus pe martori la Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Brăila şi a ţinut în lucru, în mod ilegal, o plângere pe care nu era competent să o soluţioneze.

S-a stabilit că inculpatul M.L., acţionând în acest mod, a încălcat şi instrucţiunile ministrului de interne din 13 ianuarie 2000, privind urmărirea şi identificarea unor categorii de persoane, cadavre şi obiecte, document desecretizat conform adresei din 25 februarie 2010 a I.G.P.R., Oficiul Juridic.

La articolul 23 alin. (6) din aceste instrucţiuni se prevede că dacă din primele verificări sau din informaţiile obţinute ulterior rezultă că dispărutul ar putea fi victima unui omor urmat de ascunderea cadavrului sau a unei infracţiuni de lipsire de libertate, şeful unităţii de poliţie va dispune constituirea unui colectiv de lucrători care va desfăşura activităţi specifice în astfel de cazuri.

Nu s-a putut acţiona în acest mod deoarece în mod intenţionat inculpatul nu a adus la cunoştinţa şefului său faptul că martora victimă era sechestrată de inculpaţii T.M.F. şi B.N., iar aceasta era ţinută sechestrată tocmai pentru a-i fi adusă de către inculpaţi pentru a o audia favorabil acestora.

De asemenea, s-a stabilit că atâta timp cât plângerea a fost ţinută ilegal în lucru de inculpat, după data de 14 august 2007, nu s-au mai putut aplica nici prevederile art. 24 din aceleaşi instrucţiuni, potrivit cărora în situaţia în care nu s-a reuşit clarificarea situaţiei persoanei dispărute în termen de 15 zile de la primirea sesizării, se va solicita urmărirea locală.

Calculând acest termen, de la data de 9 august 2007, când s-a depus plângerea, se constată că ar fi fost împlinit înainte de data de 28 august 2007, respectiv în data de 24 august 2007, însă din conţinutul lucrării nu rezultă că s-a solicitat urmărirea locală a victimei, iar din declaraţiile date de inculpat rezultă că până la prezentarea acesteia la biroul său nu ar fi avut date cu privire la locul unde se afla aceasta, prin urmare s-ar fi justificat o asemenea măsură.

Inculpatul nu a dat-o în urmărire pe victimă fiindcă ştia cu precizie că era sechestrată de inculpaţii T.M.F. şi B.N., iar o astfel de măsură ar fi fost riscantă pentru cei doi inculpaţi, deoarece o persoană urmărită putea fi depistată de orice lucrător de poliţie, precum şi de alte instituţii cu atribuţii în domeniu (parchet, jandarmi, poliţie comunitară, poliţia de frontieră etc).

La data de 14 august 2007, inculpatul T.M.G. i-a cumpărat martorei M.V.G. un bilet dus pentru ruta Spania-România, cu plecare în data de 16 august 2007, bilet ce se află ataşat la dosarul cauzei.

La data de 16 august 2007, inculpatul T.M.G. a urcat-o pe martora victimă M.V.G. în autocarul cu destinaţia România, fiind însoţită de un tânăr poreclit „G.”, rămas neidentificat, care i-a predat-o în municipiul Brăila inculpatului B.N.

Martora victimă M.V.G. susţine că atunci când au ajuns în Brăila, acel băiat zis „G.” a coborât cu ea în staţie la „C.” unde erau aşteptaţi de unchiul lui T.M.F., respectiv inculpatul B.N., rezultând astfel înţelegerea dintre cei doi inculpaţi cu privire la preluarea martorei victime.

Martora M.V.G. a declarat că s-au urcat toţi trei în autoturismul inculpatului B.N. şi-au mers la locuinţa acestuia din Brăila, cartier V., str. T.

Din verificări a rezultat că acest apartament este proprietatea inculpatului B.N., unde acesta figurează şi cu domiciliul.

De asemenea, s-a stabilit că inculpatul B.N. este posesorul mai multor categorii de permise de conducere auto, categoria „B” deţinând-o de la data de 21 decembrie 1995, iar în perioada 31 octombrie 2005-10 aprilie 2008 a fost proprietarul unui autoturism marca D.

Martora M.V.G. a precizat că inculpatul B.N. i-a spus că va rămâne în casa lui deoarece nu putea să meargă în locuinţa inculpatului T.M.F., pentru că exista riscul să fie găsită de părinţii săi ori de organele de poliţie.

Martora M.V.G. susţine că a fost încuiată în acest apartament de inculpatul B.N. şi că acesta i-a spus că va sta închisă până va da declaraţie la organele de poliţie, iar el va trece permanent pentru a-i aduce mâncare şi pentru a-şi lua schimburi.

Aceasta mai precizează că a stat circa două săptămâni în acest apartament, timp în care inculpatul B.N. a venit de mai multe ori şi cu acele ocazii îi dădea „beep” de pe telefonul său inculpatului T.M.F., care îl suna imediat şi de fiecare dată o cerea şi pe ea la telefon, spunându-i să nu uite ce are de declarat la poliţie, în sensul că nu-l cunoaşte.

Martora susţine că într-una din zile l-a văzut din apartament pe inculpatul T.M.F. în faţa blocului vorbind cu un tânăr pe nume „I.”, iar în altă zi inculpatul T.M.F. l-a sunat pe inculpatul B.N. şi fiind cerută la telefon a constatat că sunase de pe un număr din România, deşi inculpatul a negat că se afla în ţară.

Aceasta a declarat că inculpaţii T.M.F. şi B.N. i-au repetat de nenumărate ori ceea ce trebuia să declare la poliţie, respectiv că nu-l cunoaşte pe primul inculpat, iar inculpatul T.M.F. i-a spus că dacă va susţine ce au declarat părinţii săi la poliţie îi va crea probleme, şi la rândul lui îi va crea şi el probleme, în sensul că-i va face rău fratelui său M.D.R.

Martora susţine că în acest mod cei doi inculpaţi au intimidat-o să nu spună adevărul, iar inculpatul B.N. îi repeta să aibă grijă ce declară, precizând că „a auzit ce i-a spus inculpatul T.M.F.”.

Martora îşi aminteşte faptul că într-o zi de luni, pe data de 20 august 2007, între orele 10:00-11:00 a fost transportată cu autoturismul de inculpatul B.N. la organele de poliţie, pe strada A.A. cu scopul de a da o declaraţie la un poliţist de la „compartimentul persoane dispărute”.

S-a verificat şi s-a stabilit că data de 20 august 2007 a fost într-o zi de luni, rezultând ca martora victimă relatează corect modul de desfăşurare a evenimentelor, depoziţiile sale bucurându-se, astfel de credibilitate, mai ales că sunt coroborate şi cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză.

Martora precizează că în timp ce se afla împreună cu inculpatul B.N., în sala de aşteptare şi-a făcut apariţia tatăl său care a dorit să discute despre dispariţia sa în prezenţa poliţistului, însă inculpatul B.N. „i-a făcut semn” să nu accepte şi să părăsească sala, urcându-se într-un taxi, în urma căruia se afla inculpatul B.N. cu autoturismul său, martora victimă fiind apoi închisă în apartamentul acestuia, urmând să dea declaraţia la o dată ulterioară.

S-a reţinut că depoziţia martorei se coroborează cu declaraţia martorului M.V., care a declarat că în data de 20 august 2007 a mers la poliţie şi a găsit-o pe strada A.A. pe fiica sa, spunând că aştepta o persoană importantă, iar la rugămintea sa de a discuta cu el, în prezenţa poliţistului de la intrare sau a celui de la „dispăruţi”, aceasta a refuzat, s-a urcat într-un taxi şi a plecat.

De asemenea, această depoziţie a martorei M.V.G. se coroborează şi cu declaraţia dată în cauză de inculpatul M.L., la data de 2 decembrie 2010 în calitate de făptuitor, acesta declarând că martorul M.V. i-a spus că a văzut-o pe fiica sa în apropierea sediului poliţiei, pe str. A.A., care l-a evitat şi a fugit din zonă.

Din declaraţia martorei M.V.G. rezultă că apartamentul inculpatului B.N., în care a fost sechestrată, se află la parter, avea ferestrele asigurate cu gratii, iar uşa era metalică şi încuiată permanent şi nu putea fugi. Într-o noapte martora a forţat uşa de la balcon şi în timp ce încerca să escaladeze gardul a fost prinsă de inculpatul B.N., a cărui apariţie a fost neaşteptată.

Martora relatează că în acest apartament nu era telefon fix, însă exista un telefon mobil „A.”, care nu avea credit şi nu putea fi folosit pentru apelare, dar se putea folosi pentru a primi apeluri. Pe acest telefon martora era apelată de inculpaţii T.M.F. şi B.N. pentru a le confirma că este în regulă.

Martora precizează că în seara de 27 august 2007, în prezenţa sa, inculpatul B.N. a discutat la telefon cu un poliţist, cu care a stabilit ca a doua zi să se întâlnească pentru a-i lua acesteia o declaraţie, iar a doua zi dimineaţă, 28 august 2007, împreună cu acest inculpat, cu autoturismul său s-au deplasat la sediul I.P.J. Brăila. Martora susţine că din spate au fost urmaţi de inculpatul T.M.F., care se deplasa cu autoturismul său.

Martora arată că împreună cu inculpatul B.N. a intrat în sediul poliţiei şi au prezentat actele de identitate la intrare. Martora a rămas în sala de aşteptare, iar inculpatul B.N. a urcat la un etaj superior şi a revenit după câteva minute cu un poliţist în ţinută civilă.

Martora M.V.G. a relatat că inculpatul a ieşit din sediul poliţiei, în timp ce ea a fost condusă de acel poliţist în biroul său, unde a deschis un fişet şi a scos reclamaţia şi declaraţia mamei sale.

Martora susţine că poliţistul i-a confirmat că ştia despre ce este vorba şi ce trebuia declarat, deoarece vorbise cu inculpatul B.N. Martora precizează că după dictarea făcută de poliţist, a scris o declaraţie, în care în esenţă, a arătat că nu era sechestrată la acel moment de T.M.F. şi că a plecat de bună voie de acasă.

La data de 26 februarie 2009, martorei M.V.G. i-au fost prezentate spre recunoaştere, în prezenţa unor martori asistenţi, mai multe fotografii, ocazie cu care l-a recunoscut pe poliţistul care i-a luat declaraţia în data de 28 august 2007, în persoana inculpatului M.L.

Martora declară că după ce a dat declaraţia, a coborât cu inculpatul M.L. şi au ieşit din sediul poliţiei, urcând apoi amândoi în autoturismul inculpatului B.N., ce staţiona pe str. M.E. În autoturism, inculpatul B.N. l-a întrebat pe inculpatul M.L. dacă s-a rezolvat treaba şi i s-a răspuns afirmativ. Inculpatul B.N. a coborât din autoturism şi a mers la autoturismul inculpatului T.M.F., care se afla în spate, cu care a purtat o discuţie. Inculpatul B.N. a revenit în autoturismul său şi împreună cu martora victimă M.V.G. şi inculpatul M.L. a mers la locuinţa sa.

Martora susţine că ea a rămas cu inculpatul M.L. în autoturism, iar inculpatul B.N. a mers în apartamentul său şi a revenit cu o sticlă de 5 litri de whiskey pe care i-a dat-o inculpatului M.L. În acelaşi moment, inculpatul B.N. i-a dat inculpatului M.L. şi o bancnotă de 500 euro de culoare albastru-violet, întrebându-l dacă este mulţumit, acesta răspunzând că este ok. Martora mai arată că inculpatul M.L. i-a spus inculpatului B.N. că dacă va mai avea nevoie de el ştie unde să-l găsească, iar cei doi vorbeau la persoana a doua singular, drept dovadă că se cunoşteau de mult. Martora mai precizează că în continuare toţi trei au mers la un magazin alimentar de unde inculpatul B.N. i-a luat ceva de mâncare, după care ea a fost lăsată la apartamentul acestuia şi încuiată, iar inculpatul B.N. s-a dus să-l transporte cu autoturismul la domiciliu pe inculpatul M.L.

Martora M.V.G. a mai declarat că în ziua de 30 august 2007, inculpatul B.N. a însoţit-o la agenţia de turism „T.T.” de unde i-a cumpărat un bilet de autocar dus până în oraşul M. din Spania, biletul fiind ataşat la dosarul cauzei.

În data de 1 septembrie 2007 martora a fost urcată în autocar fiind escortată din spate pe tot traseul de inculpatul T.M.F., care se afla cu autoturismul său, în care mai erau fratele său T.G.V. şi un bărbat rămas neidentificat.

În oraşul M. din Spania, martora a fost preluată de inculpatul T.M.F. şi transportată cu maşina în satul X.

A doua zi, inculpatul T.M.F. i-a spus martorei că trebuie să practice prostituţia prin cluburi şi că trebuie să-i aducă săptămânal aproximativ 7.000 euro, justificând că trebuie „să-i achite şpaga la poliţist”, referindu-se la inculpatul M.L., voiajurile, chiria pentru apartamentul inculpatului B.N. şi alte cheltuieli pe care acesta pretindea că le-ar fi făcut pentru ea.

Întrucât martora a refuzat să facă acest lucru a fost agresată fizic şi sexual de inculpatul T.M.F., acesta justificând că îi arată cum trebuie să procedeze cu viitorii clienţi, şi pentru a nu putea fugi i-a reţinut actele şi paşaportul.

Martora M.V.G. susţine că a fost obligată prin acte de violenţă fizică de inculpatul T.M.F. şi fratele acestuia T.G.V. să se prostitueze până în data de 6 decembrie 2007, când a reuşit să fugă şi să sesizeze organele judiciare spaniole, respectiv Guardia Civil Carmona.

S-a stabilit că martora victimă I-a cunoscut pe inculpatul T.M.F. în perioada octombrie-noiembrie 2006 şi a avut cu acesta o relaţie aparent normală până la sfârşitul lunii iulie 2007, când inculpatul sub un fals pretext a condus-o în Spania.

Din cercetările efectuate a rezultat că inculpatul a urmărit de la început să o conducă pe martora victimă în Spania pentru a o obliga la prostituţie şi a procedat la racolarea acesteia printr-un mecanism specific traficului de persoane prin înşelarea victimei.

Astfel, sub aparenţa relaţiei de prietenie, inculpatul a racolat-o pe martora victimă şi prin diferite gesturi a reuşit să-i câştige încrederea şi să-i creeze în acelaşi timp o stare de dependenţă materială faţă de el.

În acest sens, inculpatul a determinat-o să renunţe la locul de muncă şi la facultate şi profitând de divergenţele pe care le avea cu familia i-a propus să se mute la domiciliul său din B.

Inculpatul i-a oferit martorei sume de bani pentru orice nevoi, precum şi un sejur la munte la pensiunea „A.” din Buşteni şi-i repeta frecvent că se va căsători cu ea şi va avea bani dacă va fi soţia lui.

De asemenea, inculpatul a încercat să o izoleze pe martora victimă de familia sa, rupându-i sub pretextul unei crize de gelozie cartela telefonică, astfel justificându-se de ce n-a mai luat legătura cu părinţii şi fratele său.

Totodată, din declaraţiile martorei victime rezultă că inculpatul T.M.F. refuza să-i cunoască familia, spunându-i că-i prea devreme şi din acest motiv I-a trimis pe un prieten de-al său, pe nume N.S., pe care ea l-a prezentat sub numele Y.

Inculpatul T.M.F. i-a luat martorei victime toate bijuteriile de aur şi i le-a vândut sub motivaţia că i se stricase maşina şi nu avea bani să o repare.

Martora victimă a precizat că în perioada în care a locuit cu inculpatul i-a cunoscut pe părinţii acestuia, respectiv T.N. şi T.I., pe fratele acestuia T.G.V. şi pe sora sa T.T.T. Cu ocazia cercetărilor efectuate în cauză, martorei victime i-au fost prezentate spre recunoaştere mai multe fotografii şi i-a recunoscut pe inculpatul T.M.F. şi pe numiţii T.N., T.I., T.G.V. şi T.T.T.

Martora a susţinut că inculpatul T.M.F. i-a propus, sub motivaţia recuperării cheltuielilor efectuate cu reparaţia maşinii, să plece împreună în Spania pentru a lucra, justificând că fratele său T.G.V. se afla deja acolo la muncă.

În acest sens, martora susţine că în data de 30 iulie 2007, inculpatul s-a deplasat cu ea la serviciul de paşapoarte şi i-a scos paşaportul, în aceeaşi zi, în regim de urgenţă, iar în ziua de 31 iulie 2007 împreună cu inculpatul, cu autoturismul acestuia au plecat în Spania, în localitatea X.

Din verificări, se confirmă că martora M.V.G. a depus cerere pentru eliberarea paşaportului în data de 30 iulie 2007 şi tot în aceeaşi zi i-a şi fost eliberat.

În perioada septembrie 2007-6 decembrie 2007 martora M.V.G. a fost obligată de inculpatul T.M.F. să practice prostituţia în Spania, în clubul C. (Sevilla), iar în această perioadă nu a putut lua legătura cu familia în ţară.

Din declaraţia martorei victime M.V.G. rezultă că în ultimul timp a fost ajutată de o fată din club să-şi cumpere un telefon cu care i-a sunat pe părinţii săi, după care a sesizat Guardia Civil Carmona, care a trimis o patrulă ce a ridicat-o din club.

A stat 48 de ore la Guardia Civil Carmona unde a data declaraţii cu privire la ce i s-a întâmplat, iar prin intermediul părinţilor a fost anunţată o rudă din Spania care s-a prezentat şi a luat-o, iar după 3-4 zile a fost luată de o altă rudă în Franţa.

Din declaraţiile martorilor M.M. şi M.V. rezultă că la data de 2 decembrie 2007 au fost sunaţi de martora victimă, care le-a precizat că a fost luată de proxeneţi, că este în club, s-a prostituat pentru ei, este bătută şi refuză să mai iasă din club, astfel încât să nu mai ajungă la proxeneţi.

Martorii M.M. şi M.V. au anunţat acest lucru martorului M.N.D., ofiţer de poliţie în cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Brăila, care avea în lucru plângerea formulată la data de 14 august 2007, acesta spunându-le că sunt detaşaţi doi poliţişti români în Spania, pe care îi va contacta pentru a o lua din club pe martora victimă.

Martorii M.M. şi M.V. susţin că fiica lor în noaptea de 5 spre 6 decembrie 2007, primind ameninţări că va fi mutilată a sunat la Guardia Civil Carmona care a luat-o din club, organele judiciare spaniole cerându-i dovezi că în ţară exista o plângere depusă împotriva inculpatului T.M.F. pentru trafic de persoane.

Martorii susţin că nu au fost ajutaţi în acest sens, de nimeni de la Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Brăila şi au fost nevoiţi să sune la Ambasada României din Spania şi la Consulatul României din Sevillia solicitându-le ajutorul.

În urma acestor demersuri, martorii susţin că au fost contactaţi de un poliţist de la trafic de persoane (ataşat de afaceri interne), care a sunat la Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Brăila şi ulterior la Guardia Civil Carmona.

Martorii confirmă că fiica lor a fost preluată de la Guardia Civil Carmona de un frate de-al său şi ulterior de o sora de-a sa din Franţa.

Martorii susţin că fiica lor a refuzat să vină în ţară, motivând tot timpul că a fost ameninţată cu moartea şi că familia T. are multe relaţii în poliţie.

De asemenea, martorii susţin că fiica lor Ie-a povestit cum a fost dusă de inculpaţii T.M.F. şi B.N. în cursul lunii august 2007 la inculpatul M.L., care în schimbul declaraţiei a primit suma de 500 euro şi o sticlă de whiskey.

De asemenea, martorul M.D.R. a declarat că sora lui i-a povestit, când a venit acasă, abia după un an, că a venit în ţară cu inculpatul T.M.F. şi sub ameninţarea acestuia şi a unui unchi de-al acestuia a dat o declaraţie la poliţie.

În legătură cu exploatarea sexuală a martorei victime de către inculpatul T.M.F. se efectuează cercetări de către D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Brăila, în Dosarul penal nr. 43/D/P/2008.

S-a avut în vedere că, prin adresa emisă de D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Brăila, a comunicat copii de pe plângerea formulată de martora victimă M.V.G. şi de pe declaraţiile acesteia şi ale mamei sale M.M., date în acea cauză, din care rezulta că inculpatul M.L. a săvârşit infracţiunea de luare de mită.

S-a stabilit că plângerea martorei victime, fusese scrisă de aceasta la data de 12 decembrie 2007 când se afla în Franţa, iar în acest document intitulat „Reclamaţie” în care sunt sesizate faptele penale săvârşite de inculpatul T.M.F. a fost înaintată în copie prin poştă părinţilor săi, care ulterior au depus-o la Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Brăila, acest lucru întâmplându-se în jurul datei de 27 decembrie 2007.

În timpul cercetărilor s-a confirmat că la data de 27 decembrie 2007, martora M.M. a predat inspectorului M.N.D., mai multe documente în copie primite prin poştă de la fiica sa, iar printre acestea se regăsesc reclamaţia formulată de M.V.G. în limba română şi denunţul formulat de aceasta în limba spaniolă în faţa organelor judiciare spaniole. Aceste aspecte sunt confirmate şi de martorul M.N.D., care a declarat că a primit de la M.M. o plângere scrisă de M.V.G. în care relata ce i se întâmplase.

În această plângere sunt sesizate şi aspectele referitoare la suma de 500 euro şi sticla de whiskey primite de inculpatul M.L. de la inculpatul B.N. în data de 28 august 2007.

Din declaraţia martorei M.M. mai rezultă că la data de 10 decembrie 2007, martorul M.N.D. s-a prezentat la domiciliul său şi a purtat o discuţie pe messenger cu martora victimă M.V.G. În timpul discuţiei martora victimă se afla în Franţa la mătuşa sa L., discuţia purtându-se pe ID-ul acesteia.

O copie de pe această conversaţie se află depusă de martoră la dosarul cauzei.

Din conţinutul acesteia rezultă că martora victimă poartă un dialog cu martorul M.N.D. cu privire la modul în care aceasta trebuia să formuleze plângerea împotriva inculpatului T.M.F. cu privire la infracţiunea de trafic de persoane.

Din discuţiile purtate, se observă că inculpatul T.M.F. şi familia acestuia i-au insuflat o stare de teamă martorei victime şi este neîncrezătoare că i se va face dreptate.

Astfel, s-a reţinut că sunt relevante următoarele replici ale martorei victime: „familia este ameninţată”, „mi s-a spus că primul care va fi mort va fi fratele meu”, „mi-a arătat arma cu care va fi împuşcat”, „această declaraţie o să mă ajute cu adevărat sau o să cauzeze mai multe probleme mie şi familiei”, „să mă înţelegeţi că mi-am pierdut încrederea în toată lumea şi asta în condiţiile în care sunt poliţişti români care au fost plătiţi să mă oblige să dau o declaraţie falsă, precum că nu-i cunosc, această declaraţie este depusă în Brăila, este acelaşi loc unde părinţii mei au depus plângere pentru dispariţia mea”.

Din cercetări a rezultat că poliţistul plătit pentru declaraţia falsă este inculpatul M.L.

Se observă faptul că martora victimă M.V.G. a afirmat încă de la prima discuţie cu organele judiciare române faptul că inculpatul M.L. a primit mită în schimbul declaraţiei pe care i-a luat-o în legătură cu dispariţia sa, depoziţie pe care ulterior a menţinut-o în mod constant.

De remarcat faptul că la data de 18 mai 2009, martora victimă M.V.G. a fost audiată de martorul M.N.D. şi cu acea ocazie a făcut precizări în faţa ofiţerului despre mituirea inculpatului M.L., acesta îndrumând-o la D.N.A., dialogul purtat de cei doi fiind înregistrat, în baza ordonanţei cu titlu provizoriu din 18 mai 2009 şi confirmată prin încheierea din 21 mai 2009, pronunţată în Dosarul nr. 874/44/2009 al Curţii de Apel Galaţi, la dosar fiind ataşat procesul-verbal de redare.

De menţionat faptul că s-a confirmat credibilitatea depoziţiilor martorei victime M.V.G. şi în ceea ce priveşte relatarea faptelor petrecute în Spania. Astfel, prin adresa din 5 ianuarie 2011, D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Brăila ne-a comunicat actele întocmite de Guardia Civil Carmona în data de 6 decembrie 2007 cu privire la sesizarea făcută de martora victimă cu privire la infracţiunea de trafic de persoane căreia i-a căzut victimă.

De asemenea, prin aceeaşi adresă D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Brăila ne-a comunicat şi traducerea în limba română a acestor documente.

Se constată astfel, că martora victimă i-a denunţat, exact cum a afirmat, pe inculpatul T.M.F., pe fratele acestuia T.G.V. şi pe M.A.M. pentru că au obligat-o la prostituţie.

Din hotărârea de începere prin denunţul infracţiunii penale prin intermediul înfăţişării, document întocmit de autorităţile spaniole, rezultă că martora victimă M.V.G. a fost descoperită de autorităţi în ziua de 6 decembrie 2007, orele 03:34 în clubul C. (Sevilla) Spania, iar delictul de prostituţie denunţat s-a petrecut între 17 septembrie 2007 şi 6 decembrie 2007, orele 03:34 în clubul anterior precizat.

Este de menţionat faptul că din actele întocmite de autorităţile spaniole, rezultă că martora victimă a declarat că inculpatul T.M.F. a adus-o cu autobuzul în România, la jumătatea lunii iulie 2007 (este evident că din eroare a fost menţionată luna iulie în loc de august) pentru a declara în faţa autorităţilor române că nu-l cunoaşte, acesta fiind căutat de Poliţia Română pentru trafic de persoane. Se menţionează că deplasarea victimei s-a făcut sub obligaţie de inculpat, sub ameninţări şi multiple agresiuni.

De asemenea, s-a avut în vedere adresa din 7 decembrie 2007 emisă de Ambasada României în Spania, Biroul Ataşatului de Afaceri Interne către Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională, Punctul Naţional Focal din care rezultă că martora M.V.G. s-a adresat în ziua de 6 decembrie 2007 cu o plângere Formaţiunii Gărzii Civile din Carmona, provincial Sevilla, unde a reclamat că a fost sechestrată şi exploatată sexual de către fraţii T.M.F. şi T.G.V., că victima a fost încredinţată unchiului său, rezident în Spania, iar cei doi suspecţi au dispărut de la adresele indicate de victimă, urmând a fi prezentat cazul magistraţilor cu propunerea de eliberare a mandatelor de arestare în lipsă, existând suspiciuni că aceştia ar fi plecat în România.

În aceeaşi adresă se menţionează că fraţii T.M.F. şi T.G.V. sunt cunoscuţi de autorităţile spaniole cu preocupări infracţionale pe linia traficului de fiinţe umane.

Fiind audiat în cauză inculpatul M.L. a avut o atitudine nesinceră, negând comiterea infracţiunilor reţinute în sarcina sa şi s-a constatat existenţa unor contradicţii între declaraţiile succesive date în cursul cercetărilor, iar acest lucru indică falsitatea uneia sau a unora dintre ele, cel puţin în acele elemente asupra cărora poartă contradicţia.

De asemenea, au fost constatate contradicţii importante şi între declaraţiile sale şi ale inculpatului B.N.

Astfel, în declaraţiile date în faza actelor premergătoare, inculpatul a precizat că înainte de 28 august 2007, deşi a avut două sau trei discuţii cu părinţii martorei victime, aceştia nu i-au spus niciodată că fiica lor ar fi fost victima traficului de persoane, pentru ca la data de 22 februarie 2011, acelaşi inculpat să declare în faţa instanţei de judecată, cu ocazia judecării propunerii sale de arestare preventivă, că a aflat în ziua de 13 august 2007 de la părinţii martorei M.V.G. despre suspiciunea că fiica lor putea fi victimă a traficului de persoane şi la acel moment a audiat-o pe martora M.M.

S-a reţinut astfel, că declaraţia inculpatului din faţa instanţei de judecată este cea care corespunde adevărului, deoarece se coroborează cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză, respectiv declaraţiile martorilor M.M. şi M.V.

S-a avut în vedere că inculpatul M.L. a declarat în faza actelor premergătoare, la data de 2 decembrie 2010, că nu-i cunoaşte pe inculpaţii B.N. şi T.M.F., pentru ca în data de 21 februarie 2011 să declare că îl cunoaşte doar din vedere, pe inculpatul B.N.

Inculpatul M.L. a declarat că în ziua în care a fost chemat prima oară la D.N.A., Serviciul Tritorial Galaţi l-a verificat pe inculpatul B.N. în baza de date şi văzându-i fotografia şi-a dat seama că văzuse aceeaşi persoană la sediul instituţiei anterior precizate.

De asemenea, a mai declarat că pe B.N. l-a văzut în urmă cu 12-13 ani la I.S.C.I.P. Brăila, unde crede că era şofer, dar nu a avut legături personale cu acesta şi este posibil să fi fost căutat la serviciu de către acesta.

Fiind întrebat de organul de urmărire penală de ce declară că este posibil să fi fost căutat la serviciu de inculpatul B.N., inculpatul M.L. a precizat că după ce a fost audiat prima oară la D.N.A., Serviciul Teritorial Galaţi (2 decembrie 2010) a verificat registrul de acces în unitate şi a constatat că în ziua de 28 august 2007 este trecut numele lui B.N. şi că a fost căutat de acesta.

Inculpatul B.N. a declarat, în mod constant, că l-a cunoscut pe inculpatul M.L. cu mai mulţi ani în urmă şi s-a întâlnit cu acesta numai de două ori, însă nu l-a căutat niciodată la biroul său din cadrul I.P.J. Brăila.

Însă, din înscrisurile aflate la dosar, cum ar fi procesul-verbal de efectuare a unor acte premergătoare din data de 10 februarie 2011 şi registrul de acces al persoanelor străine în sediul I.P.J. Brăila, document clasificat, rezultă că inculpatul B.N. s-a prezentat în ziua de 28 august 2007 la sediul acestei instituţii, în acelaşi timp cu martora victimă M.V.G. şi l-a căutat pe inculpatul M.L., exact cum susţine martora, respectiv că în baza unei înţelegeri prealabile cu inculpatul M.L., în. ziua de 28 august 2007, inculpaţii B.N. şi T.M.F. au escortat-o la sediul I.P.J. Brăila, unde inculpatul B.N. a predat-o inculpatului M.L. pentru a fi audiată, ofiţerul de poliţie cunoscând că martora era ameninţată şi prelucrată cu privire la ce trebuia să declare.

De asemenea, faptul că martora victimă a fost condusă la sediul I.P.J. Brăila de inculpaţii B.N. şi T.M.F. şi a fost audiată de inculpatul M.L. în intervalul 07:40-08:02, aşa cum rezultă din registrul de acces al persoanelor străine, deci înainte de începerea programului normal de lucru cu publicul, relevă încă o dată înţelegerea dintre inculpaţi şi interesul deosebit pe care inculpatul M.L. l-a avut pentru audierea martorei victime.

A fost avută în vedere declaraţiile martorei I.A., agent de poliţie, care la data de 28 august 2007 a fost planificată ca ajutor al ofiţerului de serviciu, în punctul de acces al persoanelor străine în sediul I.P.J. Brăila şi care a arătat că legitima persoanele din afara unităţii care intrau în sediu şi consemna în registrul special de acces identitatea acestora, ora de intrare şi ieşire, precum şi numele lucrătorului de poliţie la care se prezenta.

Fiindu-i prezentat registrul de acces al persoanelor străine (document clasificat), în timpul cercetărilor, martora I.A. a precizat că la data de 28 august 2007 s-a prezentat la inculpatul M.L., martora victimă M.V.G., care potrivit consemnărilor din registru a fost preluată de inculpat în biroul său între orele 07:40-08:02.

De asemenea, martora I.A. a precizat că potrivit consemnărilor din acelaşi registru, în data de 28 august 2007, orele 08:16, la inculpatul M.L. s-a prezentat şi inculpatul B.N. Martora susţine că potrivit consemnărilor din registru, inculpatului B.N. nu i-a fost atribuit ecuson şi nici nu i-a fost consemnată o oră de ieşire, ceea ce denotă că a avut doar o scurtă întrevedere cu inculpatul M.L.

În acest sens, se confirmă declaraţia martorei victime M.V.G. că prezenţa inculpatului B.N. la sediul I.P.J. Brăila, în dimineaţa zilei de 28 august 2007, a fost justificată doar de escortarea şi predarea acesteia inculpatului M.L.

În timpul cercetărilor s-a stabilit că în mod normal n-ar fi trebuit să existe niciun motiv care să impună audierea martorei M.V.G. în afara intervalului orar cuprins între orele 08:00-16:00, aspect care rezultă din declaraţiile colegilor de birou ai inculpatului M.L.

Astfel, martorul C.V.D., agent de poliţie a declarat că deşi erau cazuri când la serviciu se prezentau înainte de orele 08:00, întotdeauna programul cu publicul începea cu orele 08:00, cu excepţia faptului când se sesiza dispariţia unui minor, martorul specificând că o audiere normală se făcea întotdeauna între orele 08:00-16:00.

În acelaşi sens, a declarat şi martorul M.V.A., agent de poliţie, respectiv ca programul normal de lucru este între orele 08:00-16.00, iar regulamentar este că audierile şi celelalte activităţi cu publicul se fac după orele 08:00, cu menţiunea că în mod excepţional aceste activităţi se fac şi în afara orelor de program, fiind dat exemplul când se sesizează dispariţia unei persoane.

S-a reţinut că audierea martorei M.V.G. nu se înscrie în cazurile excepţionale precizate de martorii C.V.D. şi M.V.A. pentru a justifica desfăşurarea acestei activităţi de către inculpatul M.L. în afara orelor de program.

De asemenea, a fost audiată martora M.A., secretara Serviciului Investigaţii Criminale, care a declarat că audierile persoanelor erau programate şi efectuate de lucrătorii compartimentului urmăriri între orele 08:00-16:00, niciodată în afara acestor ore.

Fiind audiat inculpatul M.L. cu privire la acest aspect, a declarat că îşi aduce aminte că a audiat-o pe martora M.V.G. până în jurul orelor 10:00, iar audierea a durat 20-30 de minute, această susţinere fiind în contradicţie cu menţiunile din registrul de acces al persoanelor străine.

În faza actelor premergătoare cât şi după începerea urmăririi penale şi punerea în mişcare a acţiunii penale, inculpatul M.L. a declarat în mod constant că martora victimă M.V.G. a venit din proprie iniţiativă la sediul poliţiei şi l-a căutat pentru a da declaraţie în lucrarea de dispariţie.

În schimb la data de 22 februarie 2011, acelaşi inculpat a declarat în faţa instanţei de judecată, cu ocazia judecării propunerii de arestare preventivă că în dimineaţă de 28 august 2007 a fost sunat de comisarul C.N., adjunctul comandantului Poliţiei Municipiului Brăila, care l-ar fi întrebat dacă are o persoană dispărută pe nume M.V.G. şi l-a înştiinţat că o să vină la el pentru a fi audiată.

Acest aspect a fost infirmat de martorul C.N.

Referitor la îndrumarea martorilor M.M. şi M.V. la Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate, inculpatul M.L. a declarat în faza actelor premergătoare că ar fi făcut acest lucru după data de 28 august 2007, când lucrarea de dispariţie era clasată.

Astfel, a precizat că după câteva zile de la clasarea lucrării a fost chemat la intrarea în unitate de ajutorul ofiţerului de serviciu unde era aşteptat de martorul M.V., iar acesta i-ar fi relatat că fiica sa ar fi ajuns în Spania unde era victima traficului de persoane. Inculpatul precizează că l-a rugat pe ajutorul ofiţerului de serviciu să anunţe Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate pentru a-l prelua pe martor.

Inculpatului M.L. minte când face o asemenea afirmaţie, încercând să acrediteze ideea că nu şi-a încălcat atribuţiile de serviciu când avea în lucru lucrarea de dispariţie.

În primul rând dacă martorul M.V. s-ar fi prezentat la sediul I.P.J. Brăila la câteva zile după clasarea lucrării (28 august 2007), numele acestuia ar fi fost notat în registrul de acces al persoanelor în unitate.

Însă, în perioada 28 august 2007-14 septembrie 2007, perioadă considerată rezonabilă pentru a cuprinde cele câteva zile menţionate de inculpat, în registrul de acces nu figurează numele martorului M.V. şi nici al soţiei sale.

În concluzie, martorul M.V. nu s-a prezentat la sediul I.P.J. Brăila, aşa cum susţine inculpatul, iar discuţia invocată nu putea avea loc în acea perioadă de timp.

În al doilea rând, în data de 14 august 2007, martora M.M. formulase deja plângere la Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate şi din considerente de ordin logic, martorul M.V. nu mai avea cum să-l sesizeze pe inculpatul M.L. despre acest lucru după data de 28 august 2007.

Referitor la acelaşi aspect, inculpatul M.L. a declarat ulterior, că în ziua în care martorul M.V. insista că fiica sa ar fi victima traficului de persoane, în acea zi, dar şi la câteva zile l-a îndrumat pe acesta la Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate, însă nu ţine minte, ceea ce în mod logic presupune că nu exclude această posibilitate, dacă a condus fizic vreun membru al familiei M. (părinţi sau fiu) la serviciul respectiv.

De această dată inculpatul M.L. nu mai precizează în ce zi l-a îndrumat pe martorul M.V. la Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate, însă din declaraţiile martorilor M.V. şi M.M. rezultă că insistenţele invocate de inculpatul M.L. au fost făcute de ei în ziua de 13 iulie 2007.

Însă, aceasta este şi ziua în care inculpatul M.L. a declarat la 22 februarie 2011, în faţa instanţei de judecată, cu ocazia judecării propunerii de arestare preventivă, că ar fi aflat de la părinţii victimei despre suspiciunea că fiica lor era victima traficului de persoane.

În concluzie, în mod indirect, inculpatul M.L. recunoaşte că i-a îndrumat pe martori în ziua de 13 august 2007 la Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate şi nu exclude posibilitatea de a-i conduce şi fizic pe aceştia la acest serviciu.

Această depoziţie a inculpatului M.L. în legătură cu insistenţa martorului M.V. şi îndrumarea acestuia în acea zi către Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate, se coroborează cu declaraţiile martorilor M.V., M.M. şi M.D.R., mijloace de probă directe în cauză şi creează astfel convingerea că în data de 13 august 2007 inculpatul M.L. i-a îndrumat ia acest serviciu, precizându-le numele şefului acestuia, martorul P.E., iar în data de 14 august 2007 tot inculpatul i-a condus fizic la acest serviciu, la martorul anterior precizat.

De menţionat faptul că martora M.M. a avut obiceiul de a-şi nota în acea perioadă, într-o agendă, precum şi pe două file dictando, format „A4” toate demersurile efectuate la organele judiciare pentru găsirea fiicei sale.

Fiind ridicate aceste documente s-a constatat că ele susţin declaraţiile martorilor M.M., M.V. şi M.D.R. în sensul că în data de 13 august 2007 au fost îndrumaţi de inculpatul M.L. la Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate la martorul P.E. şi că în data de 14 august 2007 au fost conduşi fizic de acest inculpat ia acelaşi serviciu unde martora M.M. a dat declaraţii la agentul principal I.L.A.

Astfel în agendă, martora şi-a notat „Crimă Organizată, 13 august 2007, 14 august 2007, I.L.A.”, precum şi numele „ P.”.

De asemenea, pe filele dictando, format „A4”, martora şi-a notat pentru ziua de 9 august 2007, „am depus cerere la Poliţia Brăila la Dispăruţi, insp. princ. M.L.”, pentru data de 13 august 2007 a notat, „am depus o nouă declaraţie la dispăruţi cu ce am aflat în legătură cu gruparea de proxeneţi la DISPĂRUŢI”, precum şi „am fost la familia T. acasă, iar pentru data de 14 august 2007 a notat, „am mers la Poliţia Brăila la dispăruţi, am spus ce am aflat şi am depus o declaraţie la Crimă Organizată la d-nul I.L.A.”.

În legătură cu susţinerea martorilor M.M., M.V. şi M.D.R., în sensul că inculpatul M.L. i-a îndrumat la Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate este relevantă şi declaraţia martorului C.V.D. Acesta a precizat că l-a scurt timp după ce văzut în birou familia M., a văzut această familie pe hol, în faţă la Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate, iar din discuţiile purtate cu inculpatul M.L. a înţeles că el i-a îndrumat aici pe părinţi, martorul concluzionând că aceştia nu aveau de unde să cunoască competenţa „şi noi suntem cei care îi îndrumăm spre acest serviciu”.

Fiind audiat martorul P.E., a declarat că a îndeplinit funcţia de şef al Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Brăila şi în cursul colaborării cu lucrătorii Compatimentului Urmăriri au existat situaţii când aceştia se sesizau că persoanele dispărute puteau fi traficate şi nu mai erau de competenţa lor şi astfel veneau la serviciul pe care-l conducea.

Martorul P.E. precizează că au existat cazuri în care reclamaţiile privind dispariţia unor persoane au fost înaintate la Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate pentru efectuarea de cercetări privind traficul de persoane, aceste lucrări fiind înaintate pe bază de adresă.

Referitor la plângerea formulată de martora M.M. la data de 14 august 2008, la Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate, cu privire la posibilitatea traficării fiice sale, martorul P.E. a declarat că aceasta a venit cu certitudine prima dată la el în birou şi după ce i-a relatat pe scurt situaţia fiicei sale, l-a chemat pe agentul de poliţie I.L.A. spunându-i să-i ia o plângere şi o declaraţie, martorul specificând că există posibilitatea ca petenta să fi fost adusă la el de inculpatul M.L., dar nu-şi mai aminteşte cu exactitate datorită trecerii timpului.

Având în vedere situaţia prezentată mai sus, s-a reţinut se impune concluzia că inculpatul M.L. a aflat în ziua de 13 august 2007 de la martorii M.M. şi M.V. că fiica lor este victima traficului de persoane săvârşit de inculpatul T.M.F. Acesta i-a luat o declaraţie martorei M.M. în aceeaşi zi, în care s-a consemnat numele inculpatului T.M.F., însă inculpatul M.L. şi-a încălcat atribuţiile de serviciu nelăsând-o pe martoră să consemneze aspectele care îl incriminau pe inculpatul T.M.F. Dacă şi-ar fi îndeplinit corect atribuţiile de serviciu ar fi lăsat-o pe martoră să consemneze aspectele referitoare la traficul de fiinţe umane şi ar fi clasat lucrarea de dispariţie, cercetările urmând a fi continuate de organul competent, respectiv Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de persoane.

Inculpatul M.L., văzând insistenţele martorilor i-a îndrumat în data de 13 august 2007 la şeful Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate, iar în data de 14 august 2007, personal i-a condus pe martora M.M. şi pe fiul acesteia la martorul P.E., acesta fiind şi momentul în care inculpatul M.L. a conştientizat că cercetările au fost preluate de acest serviciu.

Cu toate acestea, inculpatul M.L. a păstrat în lucru plângerea de dispariţie, nu a raportat şefului său, martorul D.M. nimic în legătură cu suspiciunile de traficare a persoanei dispărute, iar la data de 28 august 2007 având o înţelegere cu inculpaţii T.M.F. şi B.N., în schimbul promisiunii unor sume de bani şi a altor foloase necuvenite a procedat la audierea martorei victime în sensul că nu era victima traficului de persoane.

Din conţinutul lucrării de dispariţie nu rezultă că inculpatul M.L. a desfăşurat vreo activitate în intervalul 14-28 august 2007, pentru a verifica informaţiile furnizate de părinţii martorei victime, ceea ce este o dovadă în plus că păstrarea lucrării a fost justificată doar de audierea martorei dispărute la data de 28 august 2007, în sensul dorit de ceilalţi doi inculpaţi, zi în care a şi procedat la clasarea lucrării.

Martorul D.M., şef al Serviciului Investigaţii Criminale a decalarat că în situaţia în care din datele obţinute (verbal sau scris) ulterior primirii plângerii de dispariţie rezultă că persoana dispărută ar fi victima traficului de persoane, lucrătorul sau coordonatorul liniei de muncă urmăriri discută cu lucrătorii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate, care se află pe acelaşi palier, faţă în faţă cu birourile lor, apoi discută în legătură cu modul de preluare de către acest serviciu a persoanei care reclamă.

Matorul D.M. precizează că dacă persoana a fost preluată de către Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate, lucrarea de dispariţie se clasează pe baza unui referat şi dacă este cerută cu adresă se înaintează în copie acestui serviciu.

Martorul D.M. a mai declarat că de vreme ce lucrarea de dispariţie privind pe martora M.V.G. a fost clasată în data de 28 august 2007, deduce că anterior acestei date inculpatul M.L. nu i-a raportat că ar fi rezultat suspiciuni cu privire la traficarea victimei. Martorul susţine că dacă ar fi ştiut acest lucru sesizarea ar fi fost clasată şi imediat pesoana respectivă era trimisă la Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate, mai ales că au colaborat foarte bine cu şeful acestui serviciu, martorul P.E.

În acelaşi sens sunt şi susţinerile martorului C.V.D., agent de poliţie în cadrul compartimentului urmăriri, acesta arătând că potrivit procedurilor, dacă într-o lucrare de dispariţie apar date că persoana dispărută ar fi victima traficului de fiinţe umane, imediat anunţă colegii de la Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate şi nu mai efectuează nicio activitate. În acest sens se audiază persoana cu privire la indiciile de trafic de persoane şi lucrarea se înaintează la Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate.

Martorul C.V.D. mai susţine că în situaţia în care martora M.M., ulterior depunerii plângerii de dispariţie se prezenta, la inculpatul M.L. şi îi spunea că fiica sa ar fi victima traficului de persoane el ar fi trebuit să o audieze în acest sens şi imediat să înainteze lucrarea pe bază de adresă la Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate, iar el nu mai era competent să mai efectueze nicio activitate din acel moment.

Inculpatul M.L. a procedat la audierea martorei victime M.V.G. într-un mod ascuns, chiar „clandestin”, deoarece s-a prezentat la serviciu şi a efectuat audierea înainte de programul normal de lucru şi nu a adus la cunoştinţa petentei M.M. această audiere, aşa cum se proceda la nivelul compartimentului, mai ales că părinţii martorei victime i-au solicitat inculpatului tot timpul să-i cheme şi pe ei când îi vor găsi fiica, pentru o eventuală mediere. Mai mult, inculpatul nu a făcut cunoscut Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate faptul că martora victimă se prezentase la sediul poliţiei, iar din experienţa sa de 14 ani de lucrător de poliţie, cu certitudine cunoştea că lucrătorii acestui serviciu trebuia să o audieze pentru soluţionarea plângerii depuse în data de 14 august 2007 de martora M.M.

Mai mult de atât, este de menţionat că inculpatul M.L. nu a acţionat ca un adevărat poliţist, în sensul salvării martorei victime, descoperirii activităţii infracţionale şi tragerii la răspundere penală a autorilor traficului de persoane.

După ce a procedat la audierea martorei victime, inculpatul a primit de la inculpatul B.N., în prezenţa martorei M.V.G., după ce acesta s-a consultat cu inculpatul T.M.F. suma de 500 euro şi o sticlă de whiskey.

A fost audiat în cauză martorul D.M., şeful Serviciului Investigaţii Criminale, în subordinea căruia funcţionează Compartimentul Urmăriri.

Acesta a declarat că există o practică la nivelul compartimentului urmăriri potrivit căreia în momentul în care se clarifică situaţia unei persoane dispărute, persoana care a formulat plângerea de dispariţie să fie chemată şi să i se aducă la cunoştinţă modul de rezolvare a sesizării prin luarea unei declaraţii scrise.

S-a reţinut că această practică nu a fost respectată de inculpatul M.L. cu ocazia soluţionării plângerii de dispariţie a martorei victime M.V.G., cu toate că această practică era cunoscută şi aplicată şi de ceilalţi lucrători ai compartimentului.

În acest sens, au fost audiaţi martorii C.V.D., agent de poliţie şi D.I.L., ofiţer de poliţie, ambii confirmând practica mai sus precizată, martorul. D.I.L. specificând că el a învăţat această practică chiar de la inculpatul M.L.

Această practică a fost recunoscută şi de inculpatul M.L., acesta precizând că în cazul dispariţiilor de persoane majore după clarificarea persoanei dispărute se aduce acest lucru la cunoştinţa petentuiui telefonic sau îl invită la sediul poliţiei şi-l audiază, ocazie cu care i se aduce la cunoştinţă modul de clarificare.

Inculpatul declară că nu-şi aminteşte cum a procedat în cazul M.V.G., dar la două-trei zile după audierea acesteia, tatăl acesteia s-a prezentat la el în birou şi i-a dat declaraţia să o citească, inculpatul specificând totodată că nu-şi aminteşte dacă martorul M.V. a fost chemat de el ori s-a prezentat din proprie iniţiativă.

În legătură cu clasarea plângerii de dispariţie doar întâmplarea a făcut ca inculpatul M.L. să-i aducă la cunoştinţă acest lucru martorului M.V.

Astfel, martorul M.V. a declarat că în jurul datei de 1 septembrie 2007 se afla în faţa I.P.J. Brăila şi întâmplător s-a întâlnit cu inculpatul M.L. şi întrebându-l ce a mai făcut cu plângerea de dispariţie a fiicei sale, acesta i-a răspuns că fiica sa se prezentase la el cu câteva zile înainte şi dăduse o declaraţie precum că totul este bine şi că nu doreşte să se întoarcă la domiciliu.

Martorul mai susţine că i-a reproşat inculpatului că nu au fost chemaţi el şi soţia lui, în calitate de părinţi, aşa cum îi ceruseră tot timpul, pentru a discuta cu fiica lor, iar acesta i-a replicat că martora victimă era majoră şi el nu avea ce să facă, sugerându-i martorului să nu mai insiste cu proxenetismul fiindcă este greu de dovedit.

Susţinerea martorului M.V., precum că i-a solicitat inculpatului M.L. să-i cheme pentru a discuta cu fiica lor atunci când ar fi fost găsită este confirmată şi de martora M.M.

Susţinerea inculpatului M.L. precum că martorul M.V. s-a prezentat în biroul său unde i-a dat să citească declaraţia fiicei sale este în contradicţie cu declaraţia martorului respectiv, acesta declarând că niciodată inculpatul nu i-a arătat declaraţia fiicei sale din 28 august 2007. Mai mult dacă martorul s-ar fi prezentat în biroul inculpatului, acesta ar fi trebuit să-i ia o declaraţie în care să-i aducă la cunoştinţă modul de rezolvare a lucrării, aşa cum era practica, însă o asemenea declaraţie s-a dovedit că nu există în lucrarea respectivă.

La data de 22 februarie 2011 cu ocazia judecării propunerii de arestare preventivă a inculpatului M.L., instanţa de judecată, din oficiu şi fără să pună în discuţia părţilor şi a procurorului, a procedat la identificarea, la chemarea şi audierea martorului C.V.D. Este de menţionat că acest martor nu fusese audiat în prealabil de către organul de urmărire penală.

Cu acea ocazie, martorul a declarat că la data de 28 august 2007 a fost în birou când inculpatul M.L. a audiat-o pe martora victimă M.V.G., iar aceasta nu afirmat că ar fi victima traficului de persoane sau că ar fi fost lipsită de libertate sau violată şi a motivat că reţine acest lucru prin deducţie, fiindcă în caz contrar, dacă ar fi declarat aceste lucruri ar fi fost audiată şi ar fi fost sesizaţi lucrătorii de poliţie competenţi.

În legătură cu această declaraţie a martorului C.V.D., trebuie remarcat că acesta în niciun caz nu o combate pe martora victimă, ci dimpotrivă o susţine atâta timp cât aceasta a precizat în mod constant că inculpatul M.L. cunoştea în prealabil că era ameninţată şi prelucrată de inculpaţii T.M.F. şi B.N., cu privire la ce trebuia să declare, iar în acest caz se justifică de ce nu a fost auzită de martor spunând că ar fi victima vreunei infracţiuni.

La data de 25 februarie 2011, martorul C.V.D. a fost audiat de organul de urmărire penală, precizând că la data de 28 august 2007 inculpatul M.L. a audiat-o singur pe martora victimă, iar el şi colegii săi care erau în birou, respectiv martorii M.V.A. şi M.A. nu au intervenit în niciun mod în această audiere.

Au fost audiaţi şi martorii M.V.A. şi M.A. şi ambii au declarat că nu o cunosc pe martora victimă M.V.G. şi nu pot preciza împrejurările în care inculpatul M.L. a soluţionat plângerea de dispariţie sau în ce împrejurări a fost audiată martora victimă.

A fost audiat şi martorul P.L.G., alt coleg de birou al inculpatului M.L. şi a declarat că în perioada 13 august 2007-7 septembrie 2007 a fost în concediul de odihnă şi din acest motiv nu cunoaşte nimic în legătură cu soluţionarea plângerii de dispariţie formulată de M.M. cu privire la fiica sa.

În cauză a fost audiat şi martorul D.I.L., coleg de birou cu inculpatului M.L. şi a declarat că în timpul cercetărilor i-au fost prezentate fotografii cu martorii M.M., M.V. şi M.V.G. şi aceste persoane nu-i sunt cunoscute.

De asemenea, martorul C.V.D. a mai declarat în faţa instanţei de judecată că din câte îşi aminteşte i-a văzut şi pe părinţii victimei la momentul când au venit să formuleze plângerea, însă nu-şi aminteşte ca aceştia să fi reclamat că fiica lor este victima traficului de persoane, martorul specificând în continuare că dacă ar fi reclamat acest lucru nu s-ar mai fi avut de a face cu o dispariţie ci ar fi fost sesizaţi ofiţerii de la Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate şi chiar ar fi fost îndrumaţi reclamanţii către aceştia, deoarece birourile sunt vizavi în cadrul I.P.J. Brăila.

Martorul mai susţine în aceeaşi declaraţie că lucrarea urma în acest caz să fie înaintată cu adresă către Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate, din coordonarea D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Brăila, şi că referitor la prezenta cauză îşi aminteşte că inculpatul M.L. i-a îndrumat pe părinţii victimei la Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate, iar inculpatul i-a spus că i-a văzut de două ori pe aceştia în faţa birourilor ce aparţin acestui serviciu.

Trebuie iarăşi remarcat faptul că depoziţia martorului C.V.D. se coroborează cu declaraţiile martorilor M.M. şi M.V., deoarece aceştia au precizat că la momentul depunerii plângerii de dispariţie nu cunoşteau că fiica lor era victima traficului de persoane, acest lucru aflându-l ulterior şi l-au adus la cunoştinţa inculpatului M.L. în data de 13 august 2007, astfel că martorul este sincer când afirmă că la momentul depunerii plângerii nu-şi aminteşte ca reclamanţii să-i fi spus inculpatului că fiica lor era victima traficului de persoane.

De asemenea, aspectul declarat de martorul C.V.D. referitor la faptul că-şi aminteşte că inculpatul M.L. i-ar fi îndrumat pe părinţii victimei la Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate se coroborează cu susţinerile martorilor M.M., M.V. şi M.D.R.

În declaraţia dată de martorul C.V.D. la data de 25 februarie 2011, acesta a întărit faptul că i-a văzut o singură dată pe martorii M.M. şi M.V. în biroul său în timp ce discutau cu inculpatul M.L. despre dispariţia de la domiciliu a fiicei lor, iar atunci aceştia au venit pentru prima oară la compartimentul urmăriri, iar de atunci nu i-a mai văzut pe aceştia la birou şi nu poate preciza în ce dată calendaristică s-a întâmplat acest lucru. Martorul mai precizează că atunci când a fost audiat de instanţa de judecată a declarat că acea zi ar fi fost 13 august 2007, însă la momentul audierii aşa a considerat, deoarece a fost întrebat în mod expres de această dată atât de judecător cât şi de procuror.

Având în vedere că martorul C.V.D. a susţinut în mod constant că i-a văzut pe martorii M.M. şi M.V. o singură dată în biroul său discutând cu inculpatul M.L. şi în acea zi au formulat plângerea de dispariţie şi nu poate preciza în ce dată s-a întâmplat acest lucru, rezultă fără putinţă de tăgadă că evenimentele pe care le relatează s-au petrecut în ziua de 9 august 2007, adică atunci când, aşa cum rezultă din toate mijloacele de probă administrate în cauză, a fost formulată plângerea de dispariţie.

Astfel, au fost audiaţi în cauză toţi colegii de birou ai inculpatului M.L., respectiv martorii M.V.A., M.A., D.I.L., P.L.G. şi C.V.D. şi niciunul nu a putut infirma susţinerile martorilor M.M. şi M.V. în sensul că la data de 13 august 2007 i-au adus la cunoştinţă inculpatului că fiica lor era victima traficului de persoane, iar acesta nu a lăsat-o să consemneze acest aspect în declaraţie pe martora M.M. Având în vedere că în faţa instanţei de judecată inclusiv inculpatul M.L. a recunoscut că a aflat de la părinţii victimei despre posibilitatea traficării fiicei lor şi acest lucru s-a întâmplat la data de 13 august 2007, când a audiat-o pe martora M.M., este indubitabil că declaraţiile acestor martori exprimă adevărul.

Declaraţiile inculpatului M.L., prin care nu recunoaşte faptele săvârşite, nu se coroborează cu niciun mijloc de probă şi nu pot infirma în niciun fel declaraţiile martorei victime M.V.G. şi ale martorilor M.M., M.V. şi M.D.R., deoarece sunt nereale, şi având în vedere că declaraţiile acestor martori se coroborează cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză, cum ar fi înscrisurile şi declaraţiile celorlalţi martori şi creează pe deplin convingerea că exprimă adevărul, pentru aceste considerente urmează ca declaraţiile inculpatului să fie înlăturate

În acelaşi sens, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, decizia nr. 148/2010, care a statuat într-o speţă că, conduita nesinceră a inculpatului la explicaţiile date, că a efectuat lucrarea prin altă societate ori că ar fi achitat un preţ mai mare de 40.000.000 Rol, justifică înlăturarea de către procuror şi instanţe a apărării acestuia făcută cu ajutorul martorilor F.C. şi D.V., soţia sa, şi în recurs chiar cu martorul denunţător T.C. prin declaraţia extrajudiciară privind caracterul legal al lucrării amintite şi plata preţului acesteia şi, implicit, constatarea în cursul judecăţii în fond şi apel că această faptă are caracter ilicit, realizând elementele unei infracţiuni de luare de mită în varianta agravată, prevăzută în art. 254 alin. (1) şi alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/200.

Fiind audiat în cauză, inculpatul B.N. a negat comiterea infracţiunilor,

Acesta a declarat în faza actelor premergătoare că-l cunoaşte pe ofiţerul de poliţie M.L., doar din vedere de circa 6-7 ani şi a mers cu el de mai multe ori la fotbal.

Inculpatul B.N. a declarat tot în faza actelor premergătoare că în urmă cu circa trei ani a cunoscut întâmplător în Brăila, pe strada B. o fată pe nume M.V.G. şi crede că acest lucru s-a întâmplat vara. Cu această fată inculpatul precizează că a avut o relaţie de două zile şi două nopţi, timp în care aceasta ar fi locuit în apartamentul său din str. T. În aceeaşi declaraţie inculpatul menţionează că nu a însoţit-o niciodată pe M.V.G. la sediul I.P.J. Brăila.

Într-o altă declaraţie dată în faza actelor premergătoare, inculpatul B.N. a declarat că îl cunoaşte din vedere pe inculpatul M.L. şi l-a văzut doar de două ori, prima oară la activităţi sportive, în urmă cu cinci-şase ani şi altă dată tot la activităţi sportive în staţiunea L.S.

În aceeaşi declaraţie inculpatul precizat că nu l-a căutat niciodată pe inculpatul M.L. la birou şi de altfel nici nu a ştie unde este biroul acestuia.

Fiind audiat în calitate de învinuit, inculpatul B.N. a declarat că a cunoscut-o pe martora victimă M.V.G. pe stradă şi au făcut schimb de numere de telefon, şi în aceeaşi zi a fost sunat de aceasta, după care au ieşit amândoi la plimbare pe faleza Dunării din Galaţi, iar noaptea au petrecut-o amândoi în apartamentul său. Inculpatul susţine că a doua zi martora victimă a plecat şi după două zile a revenit, a purtat o discuţie cu ea la el în apartament, punând capăt relaţiei, după care aceasta a plecat şi nu a mai văzut-o.

Se observă că aceste circumstanţe arătate mai sus, cât şi durata relaţiei sunt diferite decât cele prezentate de inculpat în faza actelor premergătoare.

În aceeaşi declaraţie, inculpatul precizează că niciodată nu a însoţit-o pe martora M.V.G. la sediul I.P.J. Brăila, nu a ştiut şi nu ştie la ce birou sau serviciu lucrează inculpatul M.L. şi nu ştie dacă acesta lucrează la Poliţia Municipiului Brăila sau la I.P.J. Brăila şi nu s-a prezentat niciodată la sediul I.P.J. Brăila, la ofiţerul de serviciu pentru a-l căuta pe inculpatul M.L.

Declaraţiile inculpatului B.N. sunt contrazise de declaraţiile martorei victime M.V.G. şi de înscrisurile ataşate la dosar.

Astfel, din procesul-verbal de efectuare a unor acte premergătoare cât şi din registrul de acces al persoanelor străine, rezultă fără echivoc că în data de 28 august 2007, inculpatul a însoţit-o pe martora victimă la sediul I.P.J. Brăila şi atât martora victimă cât şi inculpatul au mers la inculpatul M.L.

Totodată, inculpatul B.N. a declarat în faţa instanţei de judecată, cu ocazia judecării propunerii de arestare preventivă, că la momentul comiterii faptelor, respectiv luna august 2007 era căsătorit cu B.I.T. şi consideră că nu putea s-o ţină sechestrată pe martora victimă în locuinţa comună.

Această susţinere a inculpatului este infirmată de martora B.I.T., ex soţia inculpatului B.N., care a declarat că s-a căsătorit cu acesta la data de 6 ianuarie 2006 şi a locuit efectiv cu el până la data de 27 februarie 2007, când datorită unor certuri s-au despărţit în fapt, divorţul pronunţându-se abia la 7 ianuarie 2008, astfel că apărarea acestuia cu privire la imposibilitatea sechestrării martorei victime în cursul lunii august 2007 este înlăturată.

Martora a subliniat că după data de 27 februarie 2007 nu s-a mai întors în locuinţa inculpatului din Brăila, str. T.

Martora B.I.T. a mai declarat că tot timpul inculpatul B.N. se lăuda că are cunoştinţe în poliţie, iar cât au fost împreună inculpatul era în relaţii foarte bune cu sora sa T.I. şi cu copiii acesteia pe care îi iubea foarte mult.

În acest sens este infirmată depoziţia inculpatului B.N., precum că nu ar avea niciun fel de relaţii cu familia surorii sale, din cauza unui conflict de aproximativ cinci ani, legat de averea familiei, depoziţie prin care inculpatul urmărea să acrediteze ideea că astfel nu ar fi avut cum să săvârşească o infracţiune împreună cu nepotul său, inculpatul T.M.F.

De asemenea, această susţinere a inculpatului este în contradicţie şi cu propriile declaraţii din faza actelor premergătoare, când a precizat că ar fi avut o relaţie cu martora victimă în apartamentul său, la acel moment inculpatul nefăcând precizări în sensul că nu putea ţine pe cineva în apartament din cauza soţiei.

Referitor la prezenţa sa în sediul I.P.J. Brăila la data de 28 august 2007, inculpatul a declarat, tot în faţa instanţei de judecată şi nu la organul de urmărire penală, că se afla acolo deoarece l-a însoţit pe un prieten pentru prelungirea dovezii de circulaţie, pe care îl cheamă D., poreclit „G.”, pe al cărui nume de familie nu şi-l aminteşte.

Aceste susţineri sunt infirmate deoarece, din registrul de acces rezultă că inculpatul s-a prezentat la inculpatul M.L. şi acesta nu are atribuţii pe linie de circulaţie rutieră, mai mult din registrul de acces rezultă că în data de 28 august 2007 la sediul I.P.J. Brăila nu s-a prezentat nicio persoană cu prenumele „D.”, iar atât Biroul poliţiei rutiere din cadrul Poliţiei Municipiului Brăila cât şi Serviciul poliţiei rutiere din cadrul I.P.J. Brăila au sediul comun în Brăila, Calea G., deci la o altă adresă decât cea unde inculpatul B.N. s-a prezentat la inculpatul M.L.

Cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, în data de 11 martie 2011, inculpatul B.N., prin apărătorul ales, avocat A.V. a solicitat în apărare confruntarea cu martora victimă M.V.G. şi audierea numitului R.D., în calitate de martor şi a motivat doar audierea martorului, în sensul de a se constata că a mers cu acesta în mai multe rânduri la sediul Poliţiei Brăila.

Cererea de administrare a probatoriilor a fost respinsă ca netemeinică, reţinându-se că potrivit registrului de acces în unitate, în anul 2007, inculpatul B.N. s-a prezentat la sediul I.P.J. Brăila o singură dată, respectiv în data de 28 august 2007, la inculpatul M.L.

În concluzie, se constată faptul că inculpaţii M.L. şi B.N. au ascuns de la început adevărul şi au încercat să dea declaraţii care să nu-i incrimineze şi tocmai din acest motiv declaraţiile lor au un pronunţat caracter oscilant şi contradictoriu, urmând ca susţinerile lor să fie înlăturate ca nesincere.

Inculpatul T.M.F. s-a sustras cercetărilor şi abia după ce a constatat că ceilalţi doi coinculpaţi au rămas în stare de libertate s-a prezentat în faţa organelor judiciare,

Inculpatul s-a prevalat de dreptul la tăcere, iar în faţa instanţei de judecată, cu ocazia judecării propunerii de arestare preventivă nu a recunoscut săvârşirea infracţiunilor, declarând că nu o cunoaşte şi nu a auzit de martora victimă M.V.G.

De remarcat faptul că, deşi inculpatul T.M.F. nu a auzit de martora victimă M.V.G., aceasta nu numai că a declarat relaţia pe care a avut-o cu inculpatul, dar a precizat şi date despre toţi membrii familiei T., cu indicarea numelor acestora, a gradelor de rudenie, precum şi adresa acestora, iar în timpul cercetărilor i-a recunoscut pe toţi aceştia după planşa fotografică.

De asemenea, martora victimă încă de la început l-a indicat după nume şi prenume şi pe inculpatul B.N. şi a precizat în mod clar legătura de rudenie dintre acesta şi inculpatul T.M.F., iar în timpul cercetărilor l-a recunoscut şi pe acesta după planşa fotografică.

Inculpatul a mai arătat că are o relaţie de şapte ani cu numita M.A.M., persoană despre care martora victimă M.V.G. precizează că era în grupul infracţional al inculpatului.

De asemenea, în denunţul formulat de martora victimă la data de 6 decembrie 2007 în faţa organelor judiciare spaniole, apare ca persoană denunţată şi M.A.M., care locuieşte cu inculpatul şi este iubita acestuia.

În legătură cu sustragerea de la cercetări, inculpatul a declarat că a crezut că este chemat în calitate de martor, însă din împuternicirile apărătorului pe care şi l-a angajat imediat ce a fost înştiinţat să se prezinte la organul de urmărire penală, reiese că acesta avea calitatea de învinuit, calitate înscrisă în împuternicire. Mai mult, din primele citaţii lăsate la domiciliul şi reşedinţa inculpatului rezultă că acesta avea calitatea de învinuit.

Totodată, susţinerile inculpatului în sensul că în perioada în care s-a sustras s-ar fi aflat în municipiul Braşov s-au dovedit a fi nesincere, deoarece în urma exploatării ordonanţei provizorii din 21 februarie 2011, emisă pentru localizarea inculpatului şi confirmată prin încheierea Curţii de Apel Galaţi din 25 februarie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 197/44/2011, s-a stabilit că acesta în data de 21 februarie 2011, orele 13:45:16 se afla în municipiul Bucureşti.

Pe fond, s-a constatat existenţa mijloacelor de probă cu privire la racolarea martorei victime de către inculpatul T.M.F., precum şi cu privire la aducerea acesteia în ţară şi sechestrarea în apartamentul unchiului său şi mituirea inculpatului M.L., aceste probe rezultând din declaraţiile martorei victime, susţinute de declaraţiile părinţilor şi fratelui său şi de înscrisurile ridicate ca mijloace de probă, inclusiv cele obţinute de la autorităţile spaniole, precum şi din înregistrarea Dosarului penal nr. 43/D/P/2008 la D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Brăila.

De remarcat faptul că în Dosarul penal nr. 43/D/P/2008 D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Brăila a solicitat audierea cetăţeanului spaniol C.J.D. prin comisie rogatorie internaţională, declaraţie ce a fost înaintată prin adresa din data de 4 martie 2011.

Martorul a confirmat susţinerile martorei victime M.V.G., declarând următoarele: a cunoscut-o pe M.V.G. în Clubul C.; aceasta i-a spus că a venit cu prietenul său pentru a căuta un loc de muncă şi că acesta a obligat-o să se prostitueze în clubul respectiv prin ameninţări şi agresiuni; că a fost obligată atât de prietenul ei cât şi de fratele acestuia. Martorului i-a fost arătată fotografia lui S.A.M. şi a declarat că acea femeie era responsabilă cu administrarea şi controlul fetelor şi al banilor obţinuţi. De asemenea, martorul C.J.D. a mai declarat că: referitor la prietenul martorei victime şi fratele acestuia cunoaşte doar numărul de înmatriculare al maşinii pe care o foloseau, marca V., pe care personal a văzut-o; că timp de două zile fetele care se prostituau locuiau în club, iar alte două zile locuiau la X., la adresa din A., iar transportul era realizat cu maşina menţionată mai sus; că banii erau luaţi de femeia pe nume S.A.M.; că femeia S.A.M. era cea care le supraveghea; că martora victimă era agresată de prietenul ei şi fratele acestuia şi că văzând starea de sănătate a martorei victime, el a avut grijă de ea, i-a adus medicamente; că a văzut că martorei victime îi curgea sânge din gură şi că avea vânătăi pe braţe şi pe piept, că el a îndemnat-o să denunţe faptele, că mai târziu i-a dat numărul de telefonai unei Secţii de Jandarmerie din Carmona şi crede că a sunat de pe telefonul unei colege, a doua zi fiind adusă la Secţia de Jandarmerie.

De asemenea, s-a reţinut că din ansamblul probator al cauzei rezultă că inculpatul T.M.F. era cel mai interesat ca martora victimă să declare în faţa inculpatului M.L. că nu era victima traficului de persoane săvârşit de el.

În concluzie,s-a reţinut că declaraţia inculpatului T.M.F. nu se coroborează cu niciun mijloc de probă, întrucât nu exprimă adevărul şi din acest motiv urmează a fi înlăturată.

În fine, s-a reţinut că prin încheierea din 24 februarie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală în Dosarul nr. 199/44/2011, s-a dispus faţă de inculpatul T.M.F. măsura preventivă a arestării preventive, pe o durată de 29 zile, cu începere de la data de 24 februarie 2011 şi până la data de 24 martie 2011, inclusiv, hotărâre ce a rămas definitivă prin încheierea nr. 820 din 2 martie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 199/44/2011, instanţele confirmând că există probe de vinovăţie faţă de inculpaţi.

În drept, s-a reţinut că:

Fapta inculpatului M.L., în calitate de inspector principal de poliţie în cadrul I.P.J. Brăila, care cu ştiinţă, în exercitarea atribuţiilor de serviciu nu a îndeplinit un act, în sensul că nu a lăsat-o pe martora M.M. să consemneze în cuprinsul declaraţiei din data de 13 august 2007 că fiica sa este victima traficului de persoane, nu a clasat plângerea de dispariţie la data de 14 august 2007 şi nici nu a înaintat-o de îndată procurorului pentru sesizarea organului competent, pentru a acoperi astfel activitatea infracţională desfăşurată de inculpaţii T.M.F. şi B.N. şi pentru a-şi crea premisa audierii martorei M.V.G., în data de 28 august 2007, în schimbul acceptării promisiunii unor foloase necuvenite şi primirea acestor foloase ulterior, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor săvârşite în realizarea scopului urmărit printr-o infracţiune de corupţie prevăzută în art. 246 C. pen. în referire la art. 17 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 78/2000.

Fapta inculpatului M.L. de a accepta promisiunea unor foloase necuvenite de la inculpaţii T.M.F. şi B.N. pentru a o audia pe martora M.V.G., în sensul că nu este victima traficului de persoane săvârşit de inculpatul T.M.F. şi audierea acesteia în data de 28 august 2007, în modalitatea dorită de cei doi inculpaţi, pentru a nu verifica informaţiile furnizate de martorii M.M. şi M.V., în sensul că fiica lor era victima traficului de persoane şi pentru a acoperi astfel activitatea infracţională desfăşurată de inculpaţii T.M.F. şi B.N., urmată de primirea sumei de 500 euro şi a unei sticle de wisckey în valoare de 100 euro, bunuri remise de inculpatul B.N., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită prevăzută în art. 254 alin. (1) C. pen. în referire la art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Fapta, inculpatului T.M.F. de a o sechestra, în perioada 14-30 august 2007 pe martora victimă M.V.G. în apartamentul din Brăila, str. T. şi de a o escorta la sediul I.P.J. Brăila în zilele de 20 august 2007 şi 28 august 2007, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal în scopul obligării la practicarea prostituţiei prevăzută în art. 189 alin. (1), alin. (2) şi alin. (3) C. pen.

Fapta inculpatului T.M.F. de a promite sume de bani şi foloase necuvenite inculpatului M.L., în scopul audierii martorei M.V.G., în sensul că nu este victima traficului de persoane săvârşit de inculpatul T.M.F., pentru a nu verifica informaţiile furnizate de martorii M.M. şi M.V., în sensul că fiica lor era victima traficului de persoane şi pentru a-i acoperi astfel activitatea infracţională desfăşurată şi darea sumei de 500 euro şi a unei sticle de whiskey în valoare de 100 euro, în data de 28 august 2007, după efectuarea audierii martorei M.V.G., în acelaşi scop, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de dare de mită prevăzută în art. 255 alin. (1) C. pen. în referire la art. 6 şi art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.

Fapta inculpatului B.N. de a o sechestra, în perioada 14-30 august 2007 pe martora M.V.G. în apartamentul din Brăila, str. T. şi de a o escorta la sediul I.P.J. Brăila în zilele de 20 august 2007 şi 28 august 2007, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de lipsire de libertate în mod nelegal în scopul obligării la practicarea prostituţiei prevăzută în art. 189 alin. (1), alin. (2) şi alin. (3) C. pen.

Fapta inculpatului B.N. de a promite sume de bani şi foloase necuvenite inculpatului M.L., în scopul audierii martorei M.V.G., în sensul că nu este victima traficului de persoane săvârşit de inculpatul T.M.F., pentru a nu verifica informaţiile furnizate de martorii M.M. şi M.V., în sensul că fiica lor era victima traficului de persoane şi pentru a-i acoperi astfel activitatea infracţională desfăşurată şi darea sumei de 500 euro şi a unei sticle de whiskey în valoare de 100 euro, în data de 28 august 2007, după efectuarea audierii martorei M.V.G., în acelaşi scop, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de dare de mită prevăzută în art. 255 alin. (1) C. pen. în referire la art. 6 şi art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.

Pentru a reţine existenţa faptelor, a vinovăţiei inculpaţilor şi a încadrării juridice, prezentate mai sus, prin rechizitoriul nr. 208/P/2008 din 15 martie 2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., Serviciul Teritorial Galaţi, au fost avute în vedere următoarele mijloace de probă:

- procesul-verbal de sesizare din oficiu;

- declaraţiile martorilor;

- înregistrarea dialogului ambiental;

- declaraţiile inculpaţilor;

- proceseie-verbale;

- înscrisurile ridicate de la martora victimă M.V.G.;

- înscrisurile ridicate de la martorii M.M. şi M.V.;

- înscrisurile ridicate de la I.P.J. Brăila, Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Brăila şi D.I.I.C.O.T., Biroul Tritorial Brăila;

- proceseie-verbale de efectuare a unor acte premergătoare;

- proceseie-verbale de prezentare a materialului de urmărire penală;

La judecarea cauzei în fond au fost administrate următoarele probe:

- au fost audiaţi martora M.V.G. (atât la urmărirea penală cât şi la judecarea cauzei în fond aceasta a solicitat să fie audiată în calitate de martoră), inculpaţii M.L., T.M.F. şi B.N., martorii M.M., M.V., M.D.R., D.I.L., P.L.G., M.V.A., C.V.D., M.A., I.A., D.M., C.N., P.E., I.L.A., M.N.D. şi C.A.;

- la solicitarea inculpaţilor, au fost audiaţi martorii S.M.A., S.M.M. şi M.A.M.;

- inculpaţii au depus la dosar acte în circumstanţiere şi planşe foto cu activităţile de videochat desfăşurate de victima M.V.G.;

- au fost solicitate şi ataşate Dosarul nr. 43/D/P/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie, D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Brăila, Dosarul nr. 115/113/2012 al Tribunalului Brăila şi Dosarul nr. 2219/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila.

Potrivit art. 1 C. proc. pen., procesul penal are ca scop constatarea la timp şi în mod complet a faptelor care constituie infracţiuni, astfel ca orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit vinovăţiei sale şi nicio persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.

Faţă de dispoziţiile legale de mai sus şi de întregul material probatoriu administrat în cauză, instanţa de fond a reţinut, în fapt, următoarele:

Martora M.V.G.

În anul 2007, martora M.V.G. era studentă în anul III la Facultatea C.B. din Brăila. În acelaşi timp, martora desfăşura activităţi lucrative, fiind angajată cu contract de muncă, ca lucrător comercial, la SC S.C. SRL, din cadrul Complexului comercial „W.” Brăila.

Potrivit propriilor declaraţii coroborată cu declaraţiile martorei M.M. (mama martorei), martora M.V.G. şi-a început viaţa sexuală la vârsta de 21 de ani, primul ei iubit fiind un vecin, N.D. Relaţiile celor doi au durat până în anul doi de facultate, când N.D. s-a înscris în Legiunea Străină şi a dorit să rămână acolo. Părinţii martorei au ştiut şi au fost de acord cu această relaţie, însă îi cereau martorei, în mod repetat, să se axeze mai mult pe şcoală.

Spre sfârşitul anului 2006 (declaraţiile martorei sunt contradictorii, probabil octombrie-noiembrie 2006), martora M.V.G., prin intermediul unei prietene din copilărie, respectiv martora S.L., l-a cunoscut pe inculpatul T.M.F., acesta fiindu-i prezentat ca fiind o persoană singură, care nu are prietenă, dornic să o cunoască şi să lege o prietenie sinceră.

Martora M.V.G. a iniţiat o relaţie cu inculpatul T.M.F., relaţie pe care a ascuns-o părinţilor săi. Martora arată că totul a fost foarte frumos, în sensul că ieşeau împreună în oraş, inculpatul îi deschidea până şi uşa de la maşină şi mergeau împreună la patinoar, ocazii în care a cunoscut-o pe numita T.T.T., sora inculpatului.

Spre sfârşitul lunii martie 2007, inculpatul T.M.F. i-a comunicat martorei M.V.G. că trebuie să plece în Spania, împreună cu T.G.V., pentru a cumpăra autoturisme şi a le aduce în ţară. Martora ştia că inculpatul cumpăra maşini pe care le aducea în ţară, le repara şi apoi le vindea.

Inculpatul T.M.F. a lipsit din ţară în perioada 23 martie 2007-18 mai 2007, perioadă de timp, în care cei doi au păstrat legătura telefonic, prin internet sau prin intermediul surorii inculpatului.

Tot martora M.V.G. a declarat că a fost sunată la telefon de către inculpatul T.M.F. care era foarte vesel şi a întrebat-o dacă este de acord să meargă cu el la munte. A arătat martora că inculpatul i-a adus şi un parfum din Spania şi a fost foarte entuziasmat că s-au revăzut.

Dacă până la acest moment, declaraţiile martorei M.V.G. coincid cât de cât cu cele susţinute de inculpatul T.M.F., de aici încolo între poziţiile celor doi încep să apară tot mai multe divergenţe.

Astfel, M.V.G. a susţinut că pentru a putea merge cu el la munte i-a spus inculpatului că trebuie să meargă să-i cunoască părinţii, însă acesta a refuzat, spunând că nu este pregătit, este emotiv, dar că va rezolva problema şi va trimite un prieten care să vină şi să se prezinte ca fiind prietenul martorei. Susţine martora că acel prieten al inculpatului a venit, dar s-a prezentat sub numele de „Y”.

Mai mult martora M.M. a declarat că, în anul 2001, fiica sa a avut o tentativă de suicid martora crede că fiica sa a făcut gestul din teribilism şi pentru a atrage atenţia prietenului său. Din actul medical, întocmit de M.A.A., psiholog principal, în urma examenului psihologic din data de 25 iunie 2002, rezultă că partea vătămată M.V.G. are o „structură psihică instabilă, cu mecanism de inhibiţie diminuat pentru controlul reactivităţii, labilitate emoţională, dispoziţie depresivă, subestimare de sine, nesiguranţă de sine.

Susţinerile martorei M.V.G. sunt contrazise însă de declaraţiile mamei sale, martora M.M. care a arătat că, de fiecare dată când fiica sa a amintit că ar avea un prieten, Ie-a spus că se numeşte „Y.” şi chiar Ie-a dat relaţii despre acest prieten, spunându-le că mama lucrează la spital şi tata repară maşini.

Declaraţiile martorei M.M. se coroborează cu declaraţiile martorului N.S., declaraţii din care rezultă că acesta se cunoştea cu martora M.V.G. Acesta a arătat că martora M.V.G. i-a spus că pentru a pleca de acasă, avea o scuză pe care le spunea părinţilor săi, în sensul că avea o relaţie cu un băiat, pe nume „Y.”. A arătat că, la cererea acesteia a mers la domiciliul martorei M.V.G., unde a fost prezentat ca fiind „Y.” şi Ie-a cerut voie părinţilor acesteia să o lase să meargă cu el la munte.

S-a apreciat că este greu de crezut că cineva care nu ar fi cunoscut nimic din viaţa unei persoane, s-ar fi putut prezenta în faţa părinţilor acesteia, în calitate de prieten, şi să le ceară să-i dea voie să meargă cu el la munte.

După obţinerea acordului părinţilor, martora M.V.G. a mers împreună cu inculpatul T.M.F. şi au petrecut trei zile la Pensiunea „A.” din Staţiunea Buşteni. Martora M.V.G. a declarat, că, în această perioadă de timp, inculpatul a cheltuit chiar sume mari de bani (300 euro/zi), că i-a cunoscut pe o parte din prietenii acestuia şi că plătea şi consumaţia acestora.

Martora a arătat că, în continuare, relaţia era din ce în ce mai bună, inculpatul era mai atent, mai afectuos, cu interes inculpatul de a o sprijini pe toate planurile, mai ales financiar, oferindu-i zilnic sume cuprinse între 50 şi 100 RON fapt ce a determinat-o să gândească că inculpatul T.M.F. ar fi un soţ bun şi să întrevadă posibilitatea unei căsătorii.

În aceeaşi declaraţie, martora a arăta că inculpatul i-a „monopolizat timpul”, determinând-o să se retragă de la facultate, să-şi „rărească relaţia cu familia, ajungând până la renegare” şi chiar să rupă orice relaţie cu prietenii şi colegii de la facultate.

În această perioadă de timp, divergenţele şi relaţiile tensionate dintre martora M.V.G. şi părinţii acesteia (M.V. şi M.M.) s-au accentuat tot mai mult, martora venind tot mai târziu acasă şi înregistra un număr mare de restanţe la facultate şi renunţând la locul de muncă.

Referitor la situaţia şcolară, s-a avut în vedere că atât M.M. cât şi M.V.G. au susţinut că aceasta din urmă a primit o bursă în Franţa dar au renunţat la ea şi nu a putut să plece deoarece nu aveau bani. În condiţiile în care obţinerea unei burse de studiu presupune că majoritatea cheltuielilor sunt suportate de facultatea care a acordat bursa, M.M. era administrator de bloc, M.V. era operator de cazane, M.V.G. avea un salariu de 750 RON, s-a apreciat de către instanţa de fond că este greu de crezut că aceasta ar fi renunţat la bursa din Franţa şi ar fi acceptat să-şi continue studiile în Brăila.

Fiind convinsă de intenţiile bune ale inculpatului şi sperând într-o viitoare căsătorie, martora M.V.G. i-a adus la cunoştinţă divergenţele pe care le avea cu părinţii şi restricţiile pe care aceştia i le impuneau. Inculpatul a întrebat-o de ce acceptă deoarece „sunt majoră şi pot să fac ceea ce doresc şi mi-a propus să ne mutăm împreună ca doi iubiţi, care urmau să se căsătorească”.

În aceste condiţii, pe fondul presiunilor făcute de părinţi şi a unor disensiuni cu aceştia, martora M.V.G., la data de 13 iulie 2007, a părăsit locuinţa părinţilor şi s-a mutat la domiciliul inculpatului T.M.F., unde a stat până la data de 30 iulie 2007, perioadă în care i-a cunoscut pe T.I. (mama), T.N. (tatăl), T.T.T. (soră) şi pe N. o vecină.

În plângerea formulată la data de 5 iunie 2008, martora M.V.G. a arătat că prima săptămână petrecută în familia T. a fost normală, nu s-a întâmplat nimic ciudat care să-i dea semne de întrebare sau alte suspiciuni, totul părea firesc, iar inculpatul se purta impecabil ca şi înainte.

A arătat martora însă că, după o săptămână, inculpatul a început să devină violent, i-a rupt cartela de la telefon, nu o mai lăsa să iasă pe stradă sau să vorbească la telefon.

Mai mult, martora a arătat că atunci când membrii familiei T. plecau toţi de acasă, o încuiau în casă fără a avea vreo posibilitate de a ieşi. A mai arătat că într-una din zile, rămânând singură în casă, a căutat prin lucrările inculpatului, ocazie în care a găsit cartea de identitate a numitei M.A.M. şi multe documente privind transferuri de bani.

Ulterior, inculpatul i-a solicitat să-şi amaneteze bijuteriile pentru a obţine banii necesari pentru repararea maşinii. I-a spus că a cheltuit mulţi bani cu maşini în service şi că ambii trebuie să plece în Spania pentru a munci, el urmând să lucreze în construcţii, sau să cumpere maşini pe care să le aducă în ţară, iar ea ar avea succes doar la cules măsline sau portocale. S-a apreciat că este greu de crezut că o persoană care era deja în anul III de facultate, ar fi accepta să plece în Spania ştiind că-şi va pierde studiile şi acolo că va munci la cules de măsline sau portocale.

Cu toate acestea, audiată la data de 26 iulie 2009, martora M.V.G. a declarat că, pe data de 30 iulie 2007, a mers împreună cu inculpatul T.M.F. la Poliţie şi şi-a scos paşaportul în regim de urgenţă.

Deşi a susţinut că a fost agresată şi a fost lipsită de libertate, în momentul în care M.V.G. a mers să-şi scoată paşaportul, deşi a venit în contact direct cu lucrătorii Serviciului Paşapoarte , nu i-a sesizat pe aceştia cu privire la faptele ilegale a căror victimă era.

A doua zi, 31 iulie 2012, înainte de ora 12 noaptea, a părăsit Brăila cu maşina inculpatului marca V.

Nici varianta că, pe timpul deplasării până în Spania, partea vătămată ar fi fost lipsită de libertate nu a fost reţinută.

Relevantă sub acest aspect este şi declaraţia martorei S.L., care a arătat că M.V.G. i-a povestit că, atunci când s-a despărţit de un fost iubit „D.”, şi-a tăiat venele, martora arătând că a văzut bandajele la mâna părţii vătămate şi fiind convinsă că aceasta „este instabilă psihic, pentru că un om normal nu ar fi procedat aşa (Dosar nr. 43/D/P/2008).

Nici varianta, în sensul că victima M.V.G. ar fi fost lipsită de libertate pe timpul deplasării din Brăila până în Spania, nu a fost reţinută având în vedere că din declaraţiile acesteia, a rezultat că au fost opriţi şi verificaţi, atât la graniţa dintre România şi Ungaria, cât şi la graniţa dintre Franţa şi Spania, ocazie în care, datele lor de identificare au fost introduse în baza de date ale instituţiilor respective.

Pe de altă parte, s-a avut în vedere că este greu de crezut că, pe timpul deplasării din Brăila până în Spania, martora şi inculpatul (cei doi erau singuri în maşină) nu s-au oprit pentru a mânca la vreun restaurant sau pentru a dormi la vreun hotel.

În condiţiile în care, victima M.V.G. a mers singură, în autoturism, cu inculpatul T.M.F., s-a apreciat de către judecătorul fondului că este greu de crezut că aceasta nu ar fi putut găsi un moment prielnic, în care să anunţe organele vamale, organele de poliţie, sau orice altă persoană despre faptul că ar fi fost lipsită de libertate sau sechestrată.

De asemenea nici susţinerile martorei M.V.G., în sensul că după ce a plecat de acasă şi s-a stabilit la domiciliul inculpatului T.M.F., nu a mai putut lua legătura personal sau telefonic cu membrii familiei, deoarece, într-un acces de furie, inculpatul T.M.F. i-ar fi distrus cartela de la telefon, nu au fost reţinute.

Sub un prim aspect, s-au avut în vedere declaraţiile martorei M.V.G., din care a rezultat că, în prima săptămână, după ce s-a mutat la familia T., relaţiile au fost normale, inculpatul comportându-se corespunzător şi chiar cu multă afecţiune faţă de martoră, deci aceasta beneficia inclusiv de libertatea de mişcare şi este evident că aceasta a avut posibilitatea de a lua legătura, atât personal, cât şi telefonic, cu membrii familiei sale.

Nici susţinerile victimei M.V.G., în sensul că inculpatul T.M.F. i-ar fi distrus cartela de la telefonul mobil şi din acest motiv nu a mai putut lua legătura cu membrii familiei sale nu au fost reţinute.

Sub un prim aspect, s-a avut în vederea că, potrivit declaraţiile martorilor M.V. şi M.M., victima M.V.G. a plecat de acasă, având asupra sa două telefona mobile.

S-a arătat că a rezultat, cu prisosinţă că chiar dacă martorei i s-ar fi distrus cartela de la unul din cele două telefoane mobile, aceasta a rămas în posesia celui de-al doilea telefon mobil şi deci putea lua legătura, în orice moment, cu membrii familiei sale.

Această variantă a rezultat atât din declaraţiile martorilor M.V., M.M. şi M.D.R., declaraţii din care rezultă că, la data de 11 septembrie 2007, martora M.V.G. a luat legătura telefonic cu fratele său, spunându-i ca se află în Bucureşti, lucrează la C. din Bucureşti şi stă în gazdă la o bătrână care are o fiică profesoară şi un fiu poliţist.

Relevante sunt şi declaraţiile martorei M.V.G. declaraţii din care rezultă că în locuinţa inculpatului B.N. exista un telefon fix şi deci aceasta putea să sune gratuit la 112.

Odată ajunşi în Spania, inculpatul T.M.F. a fost preocupat pe de o parte să păstreze relaţia recentă pe care o avea cu martora M.V.G. şi pe de altă parte să păstreze relaţia de durată pe care o avea cu martora M.A.M. În acest sens, inculpatul a cazat-o pe martoră la hotelul P. din localitatea X., iar el s-a cazat într-o locuinţă situată pe strada A.

Nici susţinerile martorei M.V.G., în sensul că pe durata cât a stat în Spania ar fi fost lipsită de libertate şi sechestrată, deoarece paşaportul său a fost păstrat la recepţia hotelului, în camera hotelului nu exista telefon, inculpaţii veneau zilnic la hotel în jurul orelor 14:00 şi îi aduceau mâncare, iar la plecare o încuiau în cameră şi luau cheia cu ei nu au fost reţinute. S-a arătat că este greu de crezut că, în tot acest interval de timp, nimeni din personalul hotelului nu ar fi pătruns în cameră pentru a întreţine starea de curăţenie. Mai mult este greu de crezut că, în tot acest interval de timp, martora nu a putut deschide fereastra şi să anunţe orice trecător de pe stradă despre faptul că este sechestrată.

De asemenea s-a avut în vedere faptul că deşi martora M.V.G. a văzut în clubul respectiv persoane în uniformă, nu li s-a adresat pentru a reclama faptele ilegale a căror victimă era.

De asemenea s-a mai avut în vedere, că potrivit propriilor declaraţii, în holul clubului respectiv era instalat un telefon public, la care era acces neîngrădit, telefon pe care de astfel martora l-a folosit în noaptea de 5 din 6 decembrie 2007 când a sunat la Guardia Civil.

Relevantă sub acest aspect, este şi declaraţia martorului A.V.L., martor audiat prin comisie rogatorie şi care îndeplinea funcţia de responsabil al barului din localul „C.”. Acesta a arătat că martora M.V.G. a fost cazată în acel club, că şi-a plătit facturile, că aceasta obişnuia să coboare la bar, ca şi celelalte femei, dar că nu i-a spus niciodată dacă practică prostituţia sau dacă este obligată la aceasta.

Între timp, inculpatul T.M.F. şi martora M.V.G. au aflat că părinţii martorei a depus plângere la Poliţie şi au reclamat dispariţia fiicei lor. În acest sens, pentru clarificarea situaţiei, cei doi au hotărât ca martora M.V.G. să se întoarcă în ţară şi să meargă la poliţie pentru a da o declaraţie.

Nici susţinerile martorei M.V.G., în sensul că, pe durata deplasării din Spania în România, ar fi fost lipsită de libertate, deoarece în autocar a fost însoţită şi supravegheată de o persoană pe nume „G.” şi că autocarul ar fi fost urmărit şi supravegheat de autoturismul condus de inculpatul T.M.F. nu au fost considerate credibile.

Sub un prim aspect, s-a avut în vedere că potrivit declaraţiei martorei, la graniţa de vest, poliţiştii de frontieră s-au urcat în autocar, situaţie în care este evident că aceasta avea posibilitatea să ceară protecţia acestora, lucru care nu s-a întâmplat.

Relevantă sub acest aspect este declaraţia martorei S.N.G. care, în autocar, a stat pe scaunul alăturat celui pe care a stat martora şi care a arătat că martora era foarte veselă şi a spus că vine în ţară deoarece urmează să dea un examen la facultate.

De remarcat că, pe durata deplasării din Spania în România, martora M.V.G. a avut asupra sa un telefon mobil. Acest aspect rezultă din declaraţiile martorului M.V. care a arătat că a încercat să ia legătura telefonic cu fiica sa şi că şi-a dat seama că aceasta vine în ţară după codurile ţărilor respective.

Nici susţinerile martorei M.V.G., în sensul că, pe durata cât a locuit în locuinţa inculpatului B.N. ar fi fost lipsită de libertate, deoarece locuinţa avea uşi metalice care erau încuiate, iar ferestrele erau prevăzute cu gratii metalice şi deci nu putea fugi, nu au fost reţinute.

Contrar celor susţinute de martoră din probele administrate în cauză, din planşele foto existente din dosarul de fond şi procesul-verbal şi planşele foto existente la Dosarul nr. 43/D/P/2008, s-a apreciat că rezultă cu certitudine că nici locuinţa inculpatului B.N. şi nici locuinţa inculpatului T.M.F. nu aveau uşi metalice şi nu aveau gratii metalice la ferestre.

Contrar celor susţinute de martora M.V.G., în sensul că, în locuinţa respectivă avea acces doar la un telefon pe care inculpatul T.M.F. îi dădea indicaţii cu privire la cele ce urmau să declare la poliţie, din probele administrate în cauză, rezultă cu prisosinţă că aceasta a avut în permanenţă, telefonul mobil pe care I-a avut în posesie şi pe durata deplasării din Spania în România.

Dovada certă că martora a avut în permanenţă acest telefon mobil rezultă aşa cum s-a arătat mai sus din declaraţiile martorului M.V. care a arătat că, pe timpul deplasării fiicei sale din Spania în România, a încercat în mod repetat să i-a legătură telefonic cu aceasta, cât şi de faptul că martora nu a afirmat niciodată că, după ce a ajuns în România, acest telefon i-ar fi fost luat.

De asemenea, s-a avut în vedere că potrivit propriilor declaraţii, la data de 20 august 2007, în timp ce se afla împreună cu inculpatul B.N., în sala de aşteptare a Poliţiei şi-a făcut apariţia tatăl său care a dorit să discute despre dispariţia sa în prezenţa poliţistului, însă inculpatul B.N. „i-a făcut semn” să nu accepte şi să părăsească sala, urcându-se într-un taxi, în urma căruia se afla inculpatul B.N. cu autoturismul său.

S-a arătat că este greu de crezut că, în situaţia în care victima M.V.G. s-ar fi simţită lipsită de libertate sau sechestrată aceasta să nu fi luat legătura cu tatăl său şi să apeleze la organele de poliţie pentru clarificarea situaţiei.

Faptul că, la acel moment, martora nu era lipsită de libertate, rezultă din aceea că, deşi martora a plecat de la sediul Poliţiei cu un taxi, iar inculpatul B.N. s-a deplasat cu autoturismul propriu, martora a înţeles să se deplaseze la locuinţa inculpatului B.N., în loc să se deplaseze la domiciliul părinţilor săi, cărora să le aducă la cunoştinţă reala situaţie de fapt şi să le solicite ajutorul pentru clarificarea acesteia.

În ceea ce priveşte infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, s-a avut în vedere că prin rechizitoriu s-a reţinut că această faptă ar fi fost săvârşită în perioada 14-30 august 2007, ori din declaraţiile pe care victima M.V.G. Ie-a dat în faţa instanţei de judecată, s-a apreciat că a rezultat cu certitudine că, în această perioadă de timp nu a fost lipsită de libertate, fiind convinsă de intenţiile serioase ale inculpatului T.M.F. şi sperând într-o viitoare căsătorie cu acesta.

În ceea ce priveşte infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, reţinută în sarcina inculpaţilor T.M.F. şi B.N., s-a constatat că, prin rechizitoriu s-a reţinut şi forma calificată prevăzută de art. 189 alin. (3) C. pen., respectiv „lipsirea de libertate a unei persoane săvârşită în scopul de a obliga la practicarea prostituţiei”.

În condiţiile în care prin ordonanţa din 21 noiembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Brăila, soluţie rămasă definitivă prin sentinţa penală nr. 82 din 21 mai 20011 a Tribunalului Brăila, s-a reţinut că faptele de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 şi de constituire a unui grup infracţional organizat prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 nu au existat, iar prin ordonanţa din 27 august 2012 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, soluţie rămasă definitivă prin neexercitarea căi de atac prevăzute de art. 278 C. proc. pen. de către partea vătămată M.V.G., s-a reţinut că nici infracţiunea de proxenetism prevăzută de art. 329 C. pen. nu a existat, în cauză s-a făcut aplicarea art. 334 C. proc. pen. şi s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de art. 189 alin. (1), alin. (2) şi alin. (3) C. pen. în infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de art. 189 alin. (1) şi alin. (2) C. pen.

În ceea ce priveşte infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de art. 189 alin. (1) şi alin. (2) C. pen., având în vedere că din probele administrate în cauză, a rezultat că partea vătămată M.V.G. a plecat de bună voie în Spania, că a acceptat să se întoarcă în ţară şi să-şi clarifice situaţia faţă de reclamaţia de dispariţie formulată de părinţii săi şi că nu s-a făcut dovada că inculpaţii T.M.F. şi B.N. ar fi exercitat asupra acesteia violenţe sau ameninţări, s-a constatat de către instanţa de fond că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni, sens în care s-a dispus achitarea celor doi inculpaţi în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) în referire la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

În ceea ce priveşte infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor săvârşită în realizarea scopului urmărit printr-o infracţiune de corupţie prevăzută în art. 246 C. pen. în referire la art. 17 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 78/2000 reţinută în sarcina inculpatului M.L., prin rechizitoriu s-a reţinut că, în calitate de inspector principal de poliţie în cadrul I.P.J. Brăila, cu ştiinţă, în exercitarea atribuţiilor de serviciu nu a îndeplinit un act, în sensul că nu a lăsat-o pe martora M.M. să consemneze în cuprinsul declaraţiei din data de 13 august 2007 că fiica sa este victima traficului de persoane, nu a clasat plângerea de dispariţie la data de 14 august 2007 şi nici nu a înaintat-o de îndată procurorului pentru sesizarea organului competent, pentru a acoperi astfel activitatea infracţională desfăşurată de inculpaţii T.M.F. şi B.N. şi pentru a-şi crea premisa audierii martorei M.V.G., în data de 28 august 2007, în schimbul acceptării promisiunii unor foloase necuvenite şi primirea acestor foloase ulterior.

În condiţiile în care se reţine că infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor a fost săvârşită prin mai multe acte materiale distincte, respectiv faptul că la data de 13 august 2007 nu a lăsat-o pe martora M.M. să consemneze în cuprinsul declaraţiei că fiica sa este victima traficului de persoane, la data de 14 august 2007 nu clasificat plângerea de dispariţie şi nici nu a înaintat-o de îndată procurorului pentru a sesiza organul competent, iar la data de 28 august 2007 i-a luat martorei M.V.G. o declaraţie în care s-a consemnat că aceasta nu a fost victima traficului de persoane, acte materiale care ar putea, fiecare în parte, să întrunească elementele constitutive ale aceleiaşi infracţiuni, acte materiale săvârşite la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii, în încadrarea juridică trebuia reţinută şi forma continuată prevăzută de art. 41 alin. (2) C. pen.

Aşa fiind, în ceea ce priveşte aceste fapte, s-a făcut aplicarea art. 334 C. proc. pen. şi s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor săvârşită în realizarea scopului urmărit printr-o infracţiune de corupţie prevăzută de art. 246 C. pen. în referire la art. 17 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 78/2000 în infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor săvârşită în realizarea scopului urmărit printr-o infracţiune de corupţie prevăzută de art. 246 C. pen. în referire la art. 17 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Potrivit art. 246 C. pen., infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor constată în fapta funcţionarului public, care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane.

Faţă de probele administrate în cauză s-a constatat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor săvârşită în realizarea scopului urmărit printr-o infracţiune de corupţie prevăzută de art. 246 C. pen. în referire la art. 17 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din următoarele considerente.

Sub un prim aspect, s-a constatat că se impută inculpatului M.L. că, în calitate de inspector principal de poliţie în cadrul I.P.J. Brăila, cu ştiinţă, în exercitarea atribuţiilor de serviciu nu a îndeplinit un act, în sensul că nu a lăsat-o pe martora M.M. să consemneze în cuprinsul declaraţiei din data de 13 august 2007 că fiica sa este victima traficului de persoane.

În condiţiile în care inspectorul principal de poliţie, la data de 13 august 2007, avea la dispoziţie doar cele susţinute de martora M.M., s-a apreciat că este evident că acesta nu avea cum să consemneze în declaraţie aspecte legate de săvârşirea unor infracţiunii deosebit de grave, cum ar fi traficul de persoane şi proxenetism, infracţiuni cu privire la care nu avea nici un fel de date cu privire la identitatea făptuitorului.

Sub un prim aspect, s-au avut în vedere declaraţiile constante ale martorei M.M., declaraţii din care rezultă că aceasta s-a deplasat acasă la familia T. în data de 13 august 2007, seara. În aceste condiţii, s-a apreciat că este evident că, la momentul audierii martorei, inculpatul M.L. nu ştia nimic cu privire la implicarea sau neimplicarea inculpatului T.M.F. în săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane.

S-a mai avut în vedere declaraţiile martorilor M.M. şi M.D.R. care au susţinut că, a doua zi, s-au deplasat la sediul I.P.J. şi i-au relatat inculpatului M.L. că au fost la familia T., situaţie în care au aflat că martora M.V.G. ar fi plecat din ţară împreună cu inculpatul T.M.F.

Aflând aceste aspecte, inculpatul M.L. i-a condus pe martorii M.M. şi M.D.R. la biroul martorului P.E. Mai întâi a intrat în birou inculpatul M.L., iar după ce acesta a plecat, în birou au intrat cei doi martori.

După ce i-au expus situaţia martorei M.V.G., martorul P.E. l-a chemat pe subordonatul său, martorul I.L.A. căruia i-a dispus să-i primească o plângere şi să ia o declaraţie.

Astfel, martorul I.L.A. i-a condus în biroul lui pe martorii M.M. şi M.D.R., unde martora M.M. a formulat o plângere în care a sesizat că fiica sa a dispărut de acasă, la data de 13 iulie 2007, în împrejurări suspecte.

În aceste condiţii, s-a apreciat de către instanţa de fond că nu se poate susţine că inculpatul M.L. ar fi încălcat dispoziţiile art. 210 C. proc. pen., dispoziţii potrivit cărora, constatând că nu este competent să efectueze cercetarea, ar fi trebuit să trimită de îndată cauza procurorului care exercită supravegherea, în vederea sesizării organului competent.

S-au avut în vedere existenţa a două cauze penale diferite: una având ca obiect infracţiunile de constituire de grup infracţional organizat şi trafic de persoane, infracţiuni de competenţa D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Brăila şi o altă cauză penală, având ca obiect dispariţia unei persoane, faptă de competenţa Biroului dispăruţi din cadrul I.P.J. Brăila.

S-a mai apreciat de către judecătorul fondului că dovadă certă că inspectorul principal de poliţie M.L., a fost îndreptăţit să aibă unele bănuieli cu privire la realitatea celor afirmate de martora M.M. a rezultat din aceea că, prin ordonanţa din 21 noiembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Brăila, soluţie rămasă definitivă prin sentinţa penală nr. 82 din 21 mai 20011 a Tribunalului Brăila, s-a reţinut că faptele de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 şi de constituire a unui grup infracţional organizat prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 nu au existat, iar prin ordonanţa din 27 august 2012 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila s-a reţinut că nici infracţiunea de proxenetism prevăzută de art. 329 C. pen. nu a existat.

Tot dovadă certă că interesele personale ale presupuselor victime, M.M. şi M.V., apreciindu-se că acestea sunt persoanele vătămate ca urmare a dispariţiei martorei M.V.G., nu pot fi reţinute, atât timp cât, din moment ce imediat ce aceştia au sesizat dispariţia fiicei lor, respectiv pe data de 13 iulie 2007, a doua zi, respectiv, pe data 14 iulie 2007, inculpatul M.L., i-a condus pe cei doi la Biroul de Combatere Organizată de Infracţiune Organizată şi Terorism de pe lângă Tribunalul Brăila, ocazie în care inspectorul de Poliţie P.E. l-a desemnat pentru audierea celor doi pe inspectorul de Poliţie I.L.A., evident că aceştia au avut toată posibilitatea de a-şi exprima în declaraţiile respective toate aspectele pe care le cunoşteau cu privire la dispariţia fiicei lor.

S-a apreciat că nici susţinerile organelor de urmărire penală, în sensul că, au fost încălcate dispoziţiile art. 24 din Instrucţiunile Ministerului de Interne din 13 ianuarie 2000, privind urmărirea şi identificarea unor categorii de persoane, cadavre sau obiecte ar fi fost încălcate nu pot fi reţinute.

Potrivit acestor dispoziţii, inculpatul M.L. trebuia să o dea pe martora M.V.G. în urmărire locală doar în situaţia în care, nu s-a reuşit clarificarea situaţiei persoanei dispărute în termen de 15 zile de la primirea sesizării.

Având în vedere că termenul de 15 zile prevăzut de art. 24 din Instrucţiunile Ministerului de Interne din 13 ianuarie 2000 este un termen procedural, calculat potrivit art. 186 C. proc. pen., având în vedere că sesizarea a fost făcută la data de 13 august 2008, acest termen s-ar fi îndeplinit la data de 29 august 2007.

Având în vedere, că la data de 28 august 2007, martora M.V.G., s-a prezentat, la inculpatul M.L. şi a declarat, de bună voie, că nu a fost sechestrată sau lipsită de libertate, evident că inculpatul nu mai avea nici o obligaţie pentru a proceda la darea în urmărire locală a martorei.

S-a considerat că singura faptă care i s-ar putea inculpatului M.L., ar putea fi aceea că, în perioada cuprinsă între data de 13 iulie 2008, dată la care a fost sesizată dispariţia şi data de 28 august 2007, dată la care, persoana presupus dispărută s-a prezentat de bună voie în faţa ofiţerului de poliţie şi a declarat că nu a fost lipsită de libertate, inculpatul M.L. nu ar fi efectuat nici un fel de cercetări.

S-a apreciat că nici această variantă de săvârşire a infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor nu poate fi reţinută din următoarele considerente:

- pe baza informaţiilor furnizate de martora M.M., aceasta a fost prezentată inspectorului principal P.E., care desemnat pentru audierea sa a inspectorul de Poliţie I.L.A.,

- toate declaraţiile şi memoriile depuse ulterior, atât de către martora M.M. cât şi de martorul M.V. au fost dirijate către Biroul de Combatere a Criminalităţii Organizate şi Terorism din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, situaţie în care, este evident că inculpatul M.L. nu avea cunoştinţă de conţinutul acestor declaraţii sau memorii;

- este evident că, în condiţiile în care inculpatul M.L. a păstrat lucrarea şi după data de 14 iulie 2007, acesta avea obligaţia să efectueze activităţi specifice pentru soluţionarea lucrării de dispariţie. S-a apreciat însă că acest aspect nu poate fi imputat inculpatului M.L., în condiţiile în care Serviciul de dispăruţi era dotat cu un număr de personal, situat cu mult sub limita prevăzută de lege, şi oricum, fiind luna august 2007, majoritatea personalului a acestei secţii se afla în concediu de odihnă, iar din înscrisurile depuse la dosar a rezultat cu prisosinţă că Serviciul de urmăriţi a avut în lucru multe alte cauze, cu un grad ridicat de periculozitate socială gravă şi care implicau un regim urgent de soluţionare.

În sfârşit, s-a mai avut în vedere că, prin rechizitoriul nr. 208/P/2008 din 15 martie 2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., Serviciul Teritorial Galaţi, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor M.L. pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită prevăzută în art. 254 alin. (1) C. pen. în referire la art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi a inculpaţilor T.M.F. şi B.N. pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită prevăzută în art. 255 alin. (1) C. pen. în referire la art. 6 şi art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.

În concret, cu privire la această faptă, s-a reţinut că inculpatul T.M.F. ar fi promis şi dat prin intermediul inculpatului B.N. inculpatului M.L. suma de 500 euro şi a unei sticle de whiskey în valoare de 100 euro în scopul audierii martorei M.V.G., în sensul că nu este victima traficului de persoane săvârşit de inculpatul T.M.F., pentru a nu verifica informaţiile furnizate de martorii M.M. şi M.V., în sensul că fiica lor era victima traficului de persoane şi pentru a-i acoperi astfel activitatea infracţională desfăşurată.

În ceea ce priveşte existenţa faptelor de dare şi respectiv luare de mită şi a vinovăţiei inculpaţilor, s-a constatat că singura probă care susţine aceste acuzaţii sunt declaraţiile martorei M.V.G., aceasta fiind singura care, a afirmat cu certitudine că atât faptele cât şi vinovăţia inculpaţilor au existat.

Potrivit dispoziţiilor art. 1 C. proc. pen., o persoană poate fi condamnată, doar dacă, pe baza probelor administrate în cauză, s-a dovedit, în mod concret, că aceste fapte au fost săvârşite de persoana acuzată şi că aceste fapte ar constitui fapte penale.

S-a considerat că probele administrate în cauză nu sunt suficiente pentru a dovedi existenţa faptelor şi a vinovăţiei inculpaţilor.

Aşa cum s-a arătat mai sus, infracţiunea de dare de mită şi respectiv luarea de mită au fost reţinute doar pe baza declaraţiilor exclusive ale martorei M.V.G., declaraţii date doar în ideea de a-şi apăra o numită imagine morală,

Declaraţiile acestei, presupuse victime, au fost susţinute doar de către declaraţiile martorilor M.M., M.V. şi M.D.R., martori care nu au făcut decât să confirme cele relatate de fiica şi respectiv sora lor ar fi fost lipsită de libertate.

Potrivit dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au valoare mai dinainte stabilite. Aprecierea fiecărei probe trebuie făcută de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în vederea aflării adevărului.

S-a apreciat că este evident că, în condiţiile în care inculpaţii au susţinut constant că aceste fapte nu au existat şi în care acuzaţiile privind existenţa faptelor de dare şi respectiv luare de mită au fost susţinute doar de către presupusa victimă M.V.G., fără ca aceste declaraţii să se coroboreze cu alte probe administrate în cauză, este evident că aceste probe nu suficiente pentru a dovedi existenţa faptelor şi a vinovăţiei inculpaţilor.

S-a mai reţinut de către instanţa de fond că, deşi victima M.V.G. ar fi exercitat anumite activităţi ilicite pe teritoriul Spaniei, aspecte confirmate de astfel prin raporul întocmit de Guardia Civilă din Spania, la dosar nu există nici o probă, în sensul că aceasta ar fi exercitat aceste activităţi, fiind lipsită de libertate sau constrânsă de către inculpatul T.M.F.

Sub un alt aspect s-a avut în vedere că din declaraţiile presupusei victime M.V.G., rezultă multe contradicţii.

Sub un prim aspect, s-a mai avut în vedere, că potrivit declaraţiilor martorei M.V.G. a rezultat că, în dimineaţa zilei de 28 august 2007 a fost condusă la sediul I.P.J. Brăila, că inculpatul B.N. ar fi pătruns în sediul acestei instituţii şi ar fi discutat cu inculpatul M.L., după care, ea a mers în biroul inculpatului M.L., unde a fost audiată.

Aceste afirmaţii sunt contrazise de registrul de evidenţă de la poartă, registru din care rezultă că martora M.V.G. a intrat în sediul I.P.J. la ora 07:45 şi a ieşit din sediul I.P.J. la ora 08:02 (proces - verbal din data de 14 ianuarie 2011).

Potrivit aceluiaşi registru, inculpatul B.N. a fost înregistrat la ora 08:16, situaţie în care era imposibil ca acesta să discute, în prealabil, cu inculpatul M.L., cât şi imposibil ca, imediat după ieşirea martorei din sediul I.P.J., acesta să se urce în maşină împreună cu martora şi cu inculpatul M.L. şi să plece spre domiciliul său.

De observat că martora M.V.G. a susţinut, în mod constant, că după ce, toţi trei s-au urcat în autoturism şi au plecat spre domiciliul inculpatului B.N., au fost urmăriţi îndeaproape de autoturismul condus de inculpatul T.M.F.

S-a apreciat că este evident că aceste susţineri sunt nesincere, în condiţiile în care, din înscrisurile bancare existente la dosarul de urmărire penală rezultă că, la data de 28 august 2007, inculpatul T.M.F. se afla în Spania şi la ora 08:02, a trimis, prin W.U., în ţară suma de 340,07 euro.

Nici susţinerile martorei M.V.G., în sensul că există o asemănare zdrobitoare între inculpatul T.M.F. şi fratele său, T.G.V., situaţie în care acesta din urmă ar fi cel care, în realitate, ar fi trimis banii în ţară nu au fost reţinute.

Din imaginile foto existente la Dosarul nr. 43/D/2008, rezultă că între cei doi este o diferenţă ca de la cer la pământ; inculpatul T.M.F. este blond, înalt şi are o constituţie atletică, pe când, fratele său, T.G.V., este brunet şi are în jur de 1,40 metri.

Nici susţinerile organelor de urmărire penală, în sensul că, ar fi existat, o înţelegere între inculpaţii T.M.F. şi B.N. şi inculpatul M.L., condiţionată de faptul că acesta din urmă trebuia să o audieze pe martora M.V.G. în sensul că nu este victima traficului de persoane şi că nu-l cunoaşte pe inculpatul T.M.F., nu au fost reţinute.

În condiţiile, în care, din probele administrate în cauză, a rezultat cu prisosinţă că martora M.V.G. s-a întors în ţară la data de 18 august 2007, s-a apreciat că dacă ar fi existat o înţelegere prealabilă, este evident că nu era necesar ca aceasta să aştepte până la data de 28 august 2007, pentru a se prezenta în faţa inculpatului M.L. şi a da declaraţia respectivă.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi inculpaţii B.N. şi T.M.F., motivele de recurs invocate fiind consemnate în încheierea de şedinţă din data de 19 mai 2014 prin care s-a amânat pronunţarea deciziei, încheiere ce face parte integrantă din prezenta.

Prin încheierea de şedinţă din data de 12 februarie 2014, Înalta Curte, din oficiu, raportat la data înregistrării cauzei, respectiv 12 august 2013, a recalificat calea de atac a recursului ca fiind apel, potrivit art. 10 pct. 2 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen.

În faza apelului, în faţa Înaltei Curţi, cauza a avut următoarele termene:

- 15 ianuarie 2014, când s-au admis cererile de amânare a cauzei formulate de inculpaţi în vederea angajării apărătorilor aleşi şi pentru pregătirea apărării;

- 29 ianuarie 2014, când s-a admis cererile de amânare formulate în cauză pentru imposibilitate obiectivă de prezentare ca urmare a condiţiilor meteo nefavorabile şi respectiv pentru motive medicale;

- 12 februarie 2014, când s-au admis probele solicitate de parchet, proba cu înscrisuri solicitată de inculpaţii T.M.F. şi B.N., precum şi probele solicitate de cei trei inculpaţi privind reaudierea lor în faţa instanţei de apel. De asemenea, a fost admisă solicitarea parchetului de introducere în cauză ca parte vătămată a numitei M.M.;

- 12 martie 2014, când au fost audiaţi ca martori M.V., M.D.R. şi M.N.D.;

- 26 martie 2014, când au fost audiaţi martorii D.M. şi I.A.;

- 16 aprilie 2014, când au fost audiaţi martorul C.V.D. şi partea civilă M.V.G. Pe parcursul audierii martorului C.V.D. reprezentantul Ministerului Public, faţă de schimbările vădite de declaraţii, a înţeles să se sesizeze din oficiu împotriva acestui martor pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă;

- 23 aprilie 2014, când a fost audiată partea vătămată M.M. ;

- 7 mai 2014, când au fost audiat inculpatul T.M.F.;

- 1-2 mai 2014, când au fost audiaţi inculpaţii B.N. şi M.L. şi

- 19 mai 2014, când au avut loc dezbaterile.

Examinând apelul formulat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi de către inculpaţii B.N. şi T.M.F., din prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor art. 417 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:

Prealabil, instanţa arată că în faza apelului a fost administrată proba cu înscrisuri solicitată de inculpaţii T.M.F. şi B.N., au fost depuse înscrisuri în circumstanţiere de către inculpatul M.L. şi au fost audiaţi o serie de martori.

Astfel, la termenul din 12 martie 2014 a fost audiat martorul M.V., martor ce a declarat următoarele: „am fost audiat în această cauză atât în cursul urmării penale, cât şi în faza de judecată la Curtea de Apel Galaţi. Îmi menţin declaraţiile pe care le-am dat până în prezent.

Faptele s-au petrecut cu mult timp în urmă şi am încercat să uit, deoarece acestea s-au petrecut în anul 2006-2007, motiv pentru care nu pot fi exact cu privire la date, însă am să relatez în succesiunea lor aşa cum îmi aduc aminte.

Într-o zi am avut o discuţie contradictorie cu fiica mea acasă. Ulterior aceasta nu a mai revenit la locuinţă, crezând că este supărată, dar am aflat că s-ar fi împrietenit cu T.M.F. şi de aceea m-am îngrijorat. Pentru acestea am început să o căutăm fiind şi la poliţie la persoane dispărute la M.L., în faţa căruia am dat declaraţie cu privire la condiţiile dispariţiei fiicei noastre. Ulterior ca urmare a acţiunilor noastre de căutare, am aflat că fiica mea ar fi plecată în Spania, fiind în tranzit în Austria cu T.M.F., despre care am aflat că ar fi proxenet. Aceste aspecte le-am adus la cunoştinţa poliţiei, respectiv lui M.L., căruia i-am declarat verbal că T.M.F. se ocupă cu proxenetismul. Am fost întrebat dacă am dovezi în acest sens şi dacă nu să nu fac afirmaţii scrise cu privire la acest lucru, pentru că pot avea probleme, aşa încât, nu am scris aceste aspecte în declaraţie. Ulterior am aflat că fiica mea a revenit în ţară, de fapt, am şi văzut-o la poliţie, însă nu am putut vorbi cu ea. Cred că la momentul respectiv îi era teamă, însă ulterior am aflat că aceasta a fost condusă în sediu poliţiei la M.L. însoţită fiind de B.N., unchiul lui T.M.F.

Nu sunt foarte sigur, însă la prima declaraţie dată de soţia mea în faţa lui M.L. am fost prezent. Dar la a doua nu cred. Cert este că la una dintre declaraţii am fost prezent.

Cu ocazia consemnării declaraţiei soţiei mele singurul aspect care nu a fost consemnat este menţiunea referitoare la faptul că T.M.F. avea preocupări pe linia proxenetismului. Restul a fost consemnat corespunzător declaraţiilor.

După dispariţia fiicei mele, cca o lună de zile, am făcut propriile mele investigaţii. Cred că de la dl Marcu am aflat despre o altă fată, în aceeaşi situaţie cu fiica mea, respectiv Ana Măria Şerifon, de altfel, de la M.N.D. am aflat şi adresa lui B.N.

În acest timp am discutat şi cu părinţii adoptivi ai lui S.A.M.

La întrebarea apărătorului inculpatului T.M.F. arăt că am fost sunat o dată sau de două ori, de către fiica mea, care mi-a spus că ar sta la o bătrână într-o zonă, însă nu a fost foarte exactă, iar discuţiile au fost scurte.

Nu pot să fiu sigur în precizarea dacă eu sau un alt membru al familiei am vorbit cu fiica noastră la telefon.

Nu îmi aduc aminte că după ce am depus sesizarea la persoane dispărute să fi avut vreo discuţie telefonică cu fiica mea.

Pe B.N. l-am cunoscut fizic pe stradă, când îmi căutam fiica, ieşind din curtea părinţilor lui T., când era o înmormântare, moment în care m-am dus la mama lui T. şi i-am spus să îmi aducă fiica înapoi, arătându-i o sfoară, B. reacţionând şi lovindu-mă. La momentul acela nu îi cunoşteam numele, însă la proces am constata că este B.N.

Nu îmi amintesc dacă această altercaţie a avut loc înainte ori după ce am văzut-o pe fiica mea în apropierea sediului poliţiei.

Aşa cum am precizat şi mai sus, eu când am văzut-o pe stradă în apropierea poliţiei nu am mai văzut nicio persoană în apropierea ei pe care să o cunosc.

Eu nu am contactat-o în nici un fel pe fiica mea, după ce a părăsit teritoriul României, pentru că nu aveam cum. Eu nu ştiam numărul de telefon.

Fiica mea avea un telefon al cărui număr îl cunoşteam şi în perioada în care o căutam am sunat de mai multe ori, dar nu mi-a răspuns nimeni, intrând mesageria vocală în diferite limbi.

Despre faptul că fiica mea s-ar fi întors în ţară cu S.N.G. cred că am aflat de la fratele soţiei mele. Nu mă aflu în nicio relaţie de rudenie cu numita S.N.G.

Este adevărat că după ce am văzut-o la poliţie într-o seară am vorbit la telefon cu fiica mea, dar nu pot să precizez cum am ajuns la această discuţie, ceea ce îmi amintesc este faptul că fiica mea vorbea foarte încet. Nu pot preciza dacă am avut una sau mai multe discuţii cu fiica mea ulterior după ce am văzut-o în apropierea poliţiei.

La întrebarea apărătorului inculpatului intimat M.L., arăt că nu pot preciza exact momentul însă este adevărat că la un moment dat am fost cu M.L. la B.C.C.O.A. la şeful serviciului pe nume P.

Arăt că nu mai era cazul să dau vreo declaraţie pentru că deja dădusem declaraţii cu privire la situaţia respectivă pentru care am ajuns la B.C.C.O.A.

Este adevărat că am văzut-o pe fiica mea urcând într-un taxi după ce am văzut-o în faţta sediului poliţiei. Eu am văzut-o singură, dar nu pot afirma dacă mai era cineva în preajma ei.”

De asemenea, la acelaşi termen a mai fost audiat martorul M.D.R. care a declarat următoarele: „îmi menţin ambele declaraţii date în faţa procurorului şi în faţa Curţii de Apel Galaţi, întrucât corespund adevărului. Sunt fratele părţii vătămate M.V.G.

Prezentându-mi-se spre recunoaştere, inculpatul M.L. arăt că nu mi-l aduc aminte ca fiind persoana despre care am mai fost chestionat anterior de către organele judiciare menţionate.

Arăt că nu am fost contactat de nicio altă persoană sau de inculpaţii din cauza de faţă inclusiv de M.L. spre a da o declaraţie favorabilă acestora.

Menţin susţinerile făcute în declaraţia din faţa Curţii de Apel Galaţi, la un timp pe care nu-l pot estima. După întoarcerea acasă la părinţii mei (în condiţiile în care eu eram student în municipiul Bucureşti, dar avea aceeaşi adresă de domiciliu) sora mea mi-a relatat că a fost plecată în Spania împreună cu T.M.F. cu care a întreţinut o relaţie intimă, printre altele, şi că după ce au stat într-un apartament a fost dusă într-un club, fără a-l nominaliza, dar aflat în oraşul Sevillia, unde a practicat prostituţia, iar din foloasele materiale obţinute unele au fost însuşite de către inculpatul T. Mai arăt că menţin şi susţinerea inclusă în aceeaşi depoziţie dată judecătorului instanţei de fond, în sensul că la data la care a dat o declaraţie lucrătorului de poliţie, respectiv ofiţerului M.L. investit cu cercetarea plângerii făcută de părinţii mei M.M. şi M.V., a primit o sumă de bani de la bărbatul care o însoţea, inculpatul B.N.

Într-adevăr după revenirea în ţară a surorii mele M.V.G., fără a putea preciza un timp al revenirii acesteia în România, fie eu, fie sora mea, l-a contactat pe celălalt la telefon. O dată sau posibil de mai multe daţi (ştiu că sora a vorbit şi cu mama mea M.M.).

Cu acele ocazii ale apelurilor telefonice între mine şi sora mea, chestionată de către subsemnatul unde se afla, sora mea îmi răspundea constant că locuieşte la o educatoare ori profesoară, fără a indica o adresă exactă sau datele de identificare, menţionând că stă într-un bloc, în cartier H., Brăila. Cu acele ocazii eu i-am replicat, în cursul discuţiilor telefonice că minte şi i-am cerut să îmi indice celelalte persoane prezente din locuinţă, fără a-mi indica o atare persoană.

Întrucât cu ocazia unuia din acele apeluri telefonice am auzi zgomote ce păreau a fi exterioare apartamentului din bloc, iar alta dată am auzit un lătrat de câine, i-am indicat surorii mele că minte; însă acest ultim aspect relatat este în realitate inclus într-o convorbire telefonică cu sora mea înainte de a părăsi ţara. Pe de altă parte într-un moment ulterior părăsirii ţării de către sora mea m-am deplasat la o prietenă a acesteia, pe care o cunoşteam de 4 ani, numita C.A., chestionând-o despre locul unde se află sora mea; iar susnumita mi-a arătat că a locuit la o adresă cu inculpatul T.M.F., dar că ambii cu exact două zile înainte de acea discuţie au părăsit ţara, şi s-au deplasat în Spania, fără a indica o adresă. Precizez că susnumita C.A. mi-a indicat în mod direct că sora mea a părăsit ţara pentru practicarea prostituţiei în Spania fără a-mi relata dacă din propria voinţă a surorii mele sau la îndemnurile inculpatului T., dar susţinând că îi pare rău despre soarta surorii mele, în condiţiile în care inculpatul T.M.F. se ocupa cu proxenetismul în Spania, iar aceste detalii le cunoştea întrucât a avut o relaţie cu acesta în trecutul său şi a asistat mai înainte cu o zi sau două faţă de momentul plecării surorii mele în Spania, când aceasta din urmă a fost prezentată inculpatului T. Mai arăt că aceeaşi C.A. nu o cunoscuse pe sora mea, iar eu sunt acela care i-am descris-o, sens în care a localizat-o ca fiind sora mea.

Nu îmi aduc aminte dacă după momentul revenirii în ţară a surorii mele am avut o legătură telefonică cu aceasta, deşi îmi menţin susţinerea ce îmi este reprodusă de avocatul lui T.M.F. din aceeaşi depoziţie dată la judecătorul de fond, în sensul că în perioada în care sora mea a revenit în ţară am vorbit la telefon cu aceasta.

Mai arăt că prin trimiterea la o sumă de bani despre care mi-au relatat părinţii mei că ar fi fost obţinută de sora mea prin practicarea prostituţiei în Spania eu personal nu am avut ştiinţă în mod direct, însă părinţii au estimat ca a fost de ordinul zecilor de mii.

Imediat celor ce mi-au fost relatate despre sora mea în sensul practicării prostituţiei în Spania, însoţită de proxenetul T.M.F., de către prietena ei C.A., fără a şti dacă la acea dată era înregistrată pe rolul poliţiei sesizarea dispariţiei surorii mele. Am fost de mai multe ori, nicicând singur, ci doar însoţindu-mi părinţii la sediul de poliţie unde era încadrat M.L. şi într-adevăr în una din daţi am asistat când inc. M.L. i-a condus la un alt ofiţer de poliţie de la B.C.C.O.A. (numele acestei unităţi de poliţie mi l-au arătat părinţii mei), fără a intra la o altă dată în clădirea B.C.C.O.A. La data când am asistat personal acel alt ofiţer de poliţie, P. a completat ceva. Cu referire la aspectul pe care deja l-am relatat că sora mea a susţinut că bărbatul care a însoţit-o la ofiţerul de poliţie M.L. şi când aceasta a dat o declaraţie că nu a fost lipsită de libertate de către inculpatul T.M.F., precizez că sora mea nu mi-a relatat nimic cu privire la împrejurările concrete în care ar fi fost dată acea sumă de bani, persoana care ar fi dat acea sumă de bani ofiţerului de poliţie ori cuantumul acesteia. Mai arăt că estimez ca fiind de ordinul zilelor perioada de timp scursă între convorbirea cu numita C.A. şi momentul în care însoţindu-i pe părinţii mei la ofiţerul învestit cu sesizarea vizând dispariţia surorii mele, inculpatul M.L.; la aceiaşi dată ultimul i-a condus pe părinţii la ofiţerul P.”

Martorul M.N.D. audiat la acelaşi termen din 12 martie 2014 a declarat următoarele: „îmi menţin declaraţiile date în faţa procurorului D.N.A. în faza urmăririi penale, şi cele declarate în faţa judecătorului, întrucât corespund adevărului. Sunt subcomisar la B.C.C.O.A. Galaţi.

Precizez că în lunile septembrie-octombrie 2007, dată pe care mi-o amintesc cu certitudine, întrucât m-am întors dintr-un concediu după încheierea căsătoriei, când la data faptelor imputate în prezenta cauză, eu aveam ca linie de muncă combaterea traficului de persoane, iar inculpatul M.L. lucra la serviciul de investigaţii criminale pe o linie de muncă „urmăriţi”. Mi s-a dispus de către şeful meu de la acea dată, comisar şef poliţie P.E. să efectuez verificări cu privire la o plângere adresată unităţii noastre de poliţie de către numita M.M., care a reclamat în esenţă că fiica sa majoră M.V.G. a părăsit domiciliul de la o adresă din municipiul Brăila şi practică prostituţia în afara ţării, respectiv în Spania în folosul unui proxenet, T.M.F.

Eu personal am efectuat verificări prin investigarea unor persoane din anturajul persoanei presupus dispărută, iar acele persoane mi-au relatat că nu au ştiinţă întrucât presupusa victimă este o fire retrasă. Pe de altă parte, cu ocazia aceloraşi efectuări, eu personal am purtat o discuţie cu aceeaşi presupusă victimă prin internet, prin messenger, în luna noiembrie 2007 după ce a fost contactată de părinţii săi care mi-au cerut să mă deplasez la domiciliul lor; când aceasta a recunoscut că într-adevăr practicase prostituţia într-un club din din Spania şi că proxenetul său se numea T.M.F. făcând menţiunea că la data acelei discuţii se află la locuinţa unei rude a sa situată în Franţa sau Olanda, după ce părăsise acel club şi nu mai întreţinea nici un fel de relaţie cu proxenetul deja nominalizat. Totodată, în cursul acelei discuţii victima mi-a arătat că îi este frică să se întoarcă în ţară, datorat conduitei violente a proxenetului T.M.F.

În cursul aceleiaşi discuţii pe messenger, i-am recomandat victimei să formuleze o plângere în care să indice în concret elemente din care să reiasă lipsa sa de voinţă la practicarea prostituţiei în Spania pe care să o adreseze poliţiei sau procurorului D.I.I.C.O.T., chestiune cu care victima s-a declarat de acord, dar a menţionat că va înainta acea plângere părinţilor săi spre a nu-i fi deconspira adresa. Ulterior acelei discuţii părinţii victimei mi-au adus plângerea adresată lor de către numita M.V.G. pe care eu am prezentat-o procurorului care supraveghea lucrările noastre, de la D.I.I.C.O.T. Brăila, C.M., care mi-a susţinut că este necesară ascultarea directă a victimei, fără a rezoluţiona în scris documentul pe care i l-am prezentat, ci doar indicându-mi verbal în sensul deja menţionat.

Întrucât tatăl victimei se deplasa din când în când la sediul de poliţie, i-am arătat acestuia despre poziţie procurorului D.I.I.C.O.T. susmenţionată, acesta replicând că este nemulţumit că nu sunt traşi la răspundere penală persoanele vinovate de dispariţia fiicei sale. Mai arăt că ambii părinţi ai victimei s-au prezentat personal la sediul D.I.I.C.O.T., iar tatăl acesteia mi-a menţionat că a luat legătura cu procurorul deja nominalizat, dar nu cunosc alte detalii despre demersurile efectuate de părinţi, însă cunosc că acei părinţi au formulat o plângere către structura centrală D.I.I.C.O.T.

Personal după înregistrarea sesizării formulată de către părinţi în două sau trei dăţi m-am adresat în scris ataşatului de interne din Spania solicitând contactarea unităţii de poliţie pentru facerea de investigaţii relative la persoana inculpatului T.M.F. dacă sunt date despre actele sale de proxenetism, autovehiculul pe care îl conduce, mediul său relaţional infracţional; iar la aceste adrese am primit două sau trei răspunsuri scrise, din care rezulta că poliţia spaniolă nu i-au găsit la adresa indicată de subsemnatul pe fraţii T., aşa cum mi-a fost relatată de către victimă.

În vara anului 2008 am fost contactat telefonic de tatăl victimei care mi-a relatat că aceasta s-a întors în ţară. Am stabilit o dată în vederea ascultării victimei, lucru care s-a întâmplat însă nu pot indica în prezent acel moment în timp; cu ocazia luării unei declaraţii olografe victima mi-a reluat în totalitate elementele relatate în discuţia de pe messenger indicând că este victima infracţiunii de trafic de persoane comisă de inculpatul T.M.F. În aceeaşi declaraţie victima a indicat că într-un moment de timp când a revenit temporar în ţară a fost găzduită de B.N., care este unchiul traficantului de persoane T.M.F.

Mai arăt ca în cursul anilor 2011-2012, un alt procuror D.I.I.C.O.T. Brălla a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numiţii T.M.F. şi B.N. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de persoane, având-o ca victimă pe M.V.G.

Arăt că la data faptelor imputate, anii 2007, în S.C.C.O. avea dublă subordonare fată de I.P.J. Brăila şi B.C.C.O.A. Galaţi, exista practica, nu ştiu dacă întemeiată pe o sursă normativă emisă de comanda unei structuri de poliţie nominalizate ca aspectele identificate într-o plângere scrise vizând dispariţia unei persoane să fie înregistrate cu titlu de lucrare generală la compartimentul urmăriţi din cadrul Serviciului de investigaţii criminale al I.P.J. Brăila; iar aspectele relative la traficarea persoanelor să fie înregistrate cu titlu de lucrare generală la S.C.C.O.A. Brăila.

Precizez că inculpatul M.L. în consecinţa practicii divizate descrise mai sus nu i-a adus niciodată la mine pe părinţii victimei, însă am ştiinţă că i-a adus pe aceştia la şeful meu, comisar şef de poliţie P., în chiar ziua înregistrării „sesizării” la acesta din urmă.

Mai arăt că înainte de discuţia purtată personal pe messenger cu victima am avut o discuţie cu inc. M.L. care era sesizat cu dispariţia victimei de la domiciliu, iar acesta mi-a prezentat o declaraţie olografă a victimei în care aceasta susţinea că nu se înţelege cu părinţii săi şi pentru acest motiv a părăsit domiciliul şi s-a angajat la un supermarket în Bucureşti.

Într-adevăr am fost delegat prin ordonanţa procurorului să efectuez acte de ascultare a unor persoane în dosarul format la nivelul D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Brăila vizând traficarea persoanei victimei M.V.G., dar susţin că numita S.N.G. nu a fost ascultată de subsemnatul, ci de un alt coleg de poliţie.

Pe de altă parte este real că din dispoziţia procurorului D.I.I.C.O.T., având în vedere declaraţiile victimei că a fost împiedicată să părăsească locuinţa inculpatului B.N. pe care a descris-o ca fiind situată la parterul unui imobil şi având gratii, eu împreună cu un alt coleg ne-am deplasat la acea adresă efectuând şi fotografii judiciare, în sensul că locuinţa nu avea gratii, ataşând şi depoziţiile a doi vecini, care chestionaţi dacă au văzut-o intrând în acel bloc, au relatat că ei personal nu au văzut-o pe victimă la acea adresă.

Am făcut verificări şi la locuinţa inculpatului T.M.F., precum şi la casa deţinută de părinţii acestuia, unde din nou victima susţinea că a fost ţinută împotriva voinţei sale după înregistrarea dosarului la D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Brăila; la ambele locuinţe am făcut fotografii judiciare, ce au fost ataşate la dosarul D.I.I.C.O.T.

Menţionez că atunci când, însoţit de M.M. şi fiica sa M.V.G., ne-am deplasat la locuinţa lui T.M.F. şi a unui fin al acestuia numitul N., la cererea primei dintre acesta, m-am deplasat la acele adrese, fiind interpelat mai înainte de efectuarea recunoaşterii din grupul de planşele fotografice cerută chiar de către M.M.; iar la aceste adrese nu am efectuat fotografii judiciare.

La data operaţiunii de recunoaştere din grupul de planşe foto, când într-adevăr au fost indicaţi fraţii T. şi B., numita M.M. a procedat la interceptarea ambientală a subsemnatului, având la dispoziţie un reportofon de la D.N.A.

Susţin că planşele foto pentru recunoaştere au fost întocmite de către subsemnatul în cursul anului 2009, după revenirea în ţară a victimei M.V.G.”

La termenul din 26 martie 2014 a fost audiat martorul D.M. care a declarat că „Menţin declaraţia olografă datată 7 februarie 2011 şi cea consemnată pe formular tipizat la 25 februarie 2011, ambele date la procurorul D.N.A., întrucât ele corespund adevărului.

Din mai 2006 până în prezent am îndeplinit funcţia de şef al Serviciului investigaţii criminale I.P.J. Brăila, linie de muncă pe care funcţionez din anul 1991. Mai arăt că la data faptelor imputate inculpatului M.L., care îndeplinea funcţia de şef compartiment urmăriri din cadrul I.P.J. Brăila, acesta era direct subordonat mie, iar în organigrama unităţii de poliţie compartimentul său funcţiona în cadrul serviciului pe care îl conduceam.

Menţin relatările făcute procurorului D.N.A. în totalitate, în sensul că sesizările scrise vizând dispariţia unor persoane erau direcţionate de către conducerea I.P.J. Brăila către subsemnatul ca şef al S.I.C., iar eu la rândul meu o repartizam cu rezoluţie scrisă compartimentului urmăriri pe care îl aveam subordonat; în totalitatea cazurilor rezoluţia mea viza facerea de verificări de către şeful compartimentului urmăriri, care în anul 2007 era inc. M.L. şi în consecinţă în rezoluţia mea scrisă notam „dispariţie” şi iniţiala G (adică lucrări cu caracter general), sens în care nu mai era necesar să nominalizez expres persoana şefului de compartiment, adică inc. M.L. Prin conformare la mecanismul descris şi lucrarea înregistrată la 13 august 2007, vizând sesizarea dispariţiei a majorei M.V.G., depusă de către mama acesteia, M.M., pe traseul menţionat a fost rezoluţionată de mine spre rezolvare şefului compartimentului urmăriri, inc M.L. Datorat trecerii timpului nu-mi aduc aminte împrejurări concrete relative la efectuarea verificărilor subsumate acelei sesizări a dispariţiei numitei M.V.G. Mai arăt că în general dacă din datele obţinute rezulta că persoana sesizată a fi dispărută era victima traficului de persoane, fie lucrătorul care efectua verificările din cadrul compartimentului urmăriri, fie şeful acestui compartiment, inc. M.L., avea o discuţie aplicată cu lucrătorii Serviciului de combatere a criminalităţii organizate, care avea sediul la acelaşi etaj, în aceeaşi locaţie; or, dacă lucrarea vizând dispariţia era preluată de S.C.C.O., la nivelul compartimentului urmăriri din cadrul S.I.C. se clasa pe baza unui referat scris, indicând motivul deja arătat. Aceste chestiuni mi-au revenit atunci când l-am interpelat pe ofiţerul M.L., datorat unei adrese scrise a D.N.A., Serviciul Teritorial Galaţi, prin care se solicitau documente din lucrarea respectivă, iar ofiţerul nominalizat mi-a relatat că în anul 2007 aceasta s-a prezentat singură, voluntar, la sediul I.P.J. Brăila, că a fost audiată personal de către el şi că nu au existat suspiciuni care să întemeieze sesizarea dispariţiei sale. Suplimentar, arăt că tot în cursul lunii februarie 2011, ofiţerul M.L. m-a informat că după clasarea lucrării vizând sesizarea dispariţiei lui M.V.G. şi D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Brăila a solicitat copii ale documentelor incluse în mapa acelei lucrări, pe motiv că se efectuează cercetări faţă de T.M.F., suspicionat ca fiind traficant de persoane.

În practica S.I.C. pe care îl conduceam, prin rapoarte scrise şeful compartimentului urmăriri, inc. M.L., mă informa cu referire la toate sesizările semnalate pe linia dispariţiei persoanelor, însă până la scandalul intervenit şi solicitările D.N.A. şi D.I.I.C.O.T. prin unităţile lor teritoriale din Galaţi şi Brăila, nu mi-am amintit nimic cu referire la lucrarea vizând sesizarea dispariţiei numitei M.V.G. şi în acel context am luat spre proprie examinare încă o dată din secretariatul serviciului pe care îi conduceam, unde se arhivau referatele scrise cu soluţia clasării, văzând că la mapa acelei lucrări exista declaraţia persoanei care reclama dispariţia (în acest sens fuseseră ascultaţi ambii părinţi ai lui M.V.G. şi declaraţia olografă, dată voluntar de persoana presupus dispărută, care indica că se certase cu părinţii şi în acest context a părăsit Brăila, ajungând în Bucureşti unde a lucrat la un supermarket C., datorat acestei declaraţii olografe am apreciat ca justificată soluţia clasării dată de subordonatul meu, inc. M.L.). În condiţiile în care fostul ordin scris declasificăt între timp de la nivelul de clasificare secret de serviciu clasa S emis de ministrul de interne în anul 2000 prin care se reglementa darea în urmărire locală la 15 zile de la data sesizării dispariţiei, darea în urmărire generală la 30 zile de la data sesizării dispariţiei, era în contradicţie categorică cu ordonanţa O.U.G. nr. 60/2006 prin care nu se mai reglementa prima formă de dare în urmărire locală, ci se stabilea prin sintagma „de îndată” ca direct să se dispună darea în urmărire naţională, apreciez că subordonatul meu investit cu verificare dispariţiei persoanei nominalizate nu s-a conformat la legea ultim nominalizată.

În practica lucrătorilor de poliţie din compartimentele urmărire ale I.P.J.-urilor nu era o sursă normativă scrisă despre mecanismul clasării lucrărilor de dispariţie a persoanelor, ci acestea erau cazuistice, or în speţă în lucrarea mapei dispariţiei acelei persoane, era declaraţia olografă dată voluntar de M.V.G., care pretindea că în urma unui conflict familial părăsise municipiul Brăila.

Pentru circumstanţierea persoanei inculpatului M.L., fostul meu inferior, arăt că îl caracterizez ca fiind un ofiţer profesionist de poliţie şi mă miră prezenţa sa în procesul penal pornit împotriva lui.”

La acelaşi termen a fost audiată şi martora I.A. care a declarat următoarele: „Menţin declaraţiile olografă datată 8 februarie 2011 şi respectiv cea consemnată pe formular tipizat datată 25 februarie 2011, ambele date la D.N.A., întrucât ele corespund adevărului.

La întrebarea instanţei relativă la regulile de acces la sediul I.P.J. Brăila în vara anului 2001 şi persoanele menţionate în registrul scris de acces al aceloraşi persoane, martora declară: În perioada de timp de referinţă eram încadrată ca agent simplu la poarta acces a I.P.J. Brăila şi potrivit regulilor scrise incluse într-o procedură despre care îmi aduc aminte că era ordonată prin ordin scris de şeful I.P.J. Brăila, vizitatorii aveau acces exclusiv în orarul 08:00-16:00; după ora ultim menţionată doar la o altă poartă de acces, unde se afla ajutorul ofiţerului de serviciu pe unitate. O altă regulă stabilea că vizitatorii sunt menţionaţi obligatoriu într-un registru ţinut în document scris nu şi informatic, fiindu-le înscrise numele, datele de identificare şi respectiv prin seria de buletin a acelui vizitator, cât şi ora exprimată inclusiv prin minute de acces a vizitatorului şi în mod identic ora de părăsire de către vizitator a sediului unităţii de poliţie, respectiv ora la care se preda de către vizitator ecusonul ce îl purta, cât şi respectiv numărul de ordine al ecusonului ce îl primea vizitatorul de la subsemnata, fiind rubrică distinctă în acelaşi registru, precum şi o rubrică separată în care era înscris numele ofiţerului care prelua vizitatorul, care era la rândul său nominalizat prin gradul profesional şi compartimentul de lucru; iar o altă regulă prevedea accesul doar prin acordarea unui ecuson numerotat ţinut la vedere de către vizitator. În consecinţa acestor reguli generale care le-am prezentat, menţin relatările din depoziţiile date procurorul D.N.A. că la poziţia nr. 1 din registrul scris cu obiectul menţionat pentru ziua de 28 august 2007 am trecut-o pe M.V.G., cu domiciliul înscris în actul de identitate prezentat (actul de identitate se remitea vizitatorului şi nu rămânea pe durata vizitei la subsemnata la poarta de acces), căreia i-am acordat ecusonul vizitator numerotat 7 şi care a fost preluată în biroul său de către ofiţerul M.L. de la compartimentul Urmăriri. În consecinţă menţin susţinerea că victima M.V.G. s-a prezentat la ora 7:40, fiind trecută ca atare în registrul de acces vizitatori şi a părăsit unitatea la ora 08:02 cu notaţia corespunzătoare în acelaşi registru. Pe de altă parte, menţin şi susţinerea din declaraţiile date procurorului că în acelaşi registru la data de 28 august 2007, la pozitja nr. 4 din registrul scris vizitatori este consemnat accesul la sediul I.P.J. Brăila la ora 08:16 a numitului B.N., iar faptul că în acelaşi registru nu s-a menţionat simetric ora plecării persoanei susnumită şi nici nu a fost acordat un ecuson, pentru mine a rezultat din faptul că am barat prin liniuţe rubricile corespunzătoare.

Mai arăt că am îndeplinit calitatea susmenţionată la punctul acces la sediul I.P.J. Brăila cca 2-3 luni în perioada acelui an.

Deşi mi se prezintă spre recunoaştere partea vătămată M.V.G., prezentă personal în şedinţa de judecată, datorat trecerii timpului, arăt că nu o pot recunoaşte pe aceasta ca fiind persoana pe care am trecut-o cu proprie notaţie la poziţia 1 la data de 28 august 2007 în registrul de acces al I.P.J. Brăila. Întrucât ca regulă după înscrierea în registrul menţionat a datelor de identificare al vizitatorilor eu personal făceam apel telefonic pe o linie interioară a unităţii de poliţie solicitând a se coborî de la etajele superioare ofiţerul de poliţie care urma a fi vizitat pentru a prelua acea persoană, pretind că fără dubiu, persoana M.V.G. a fost preluată de către ofiţerul M.L. şi această susţinere fermă o motivez prin faptul că eu personal am înscris în acel registru, cum deja am descris, datele de identificare numărul ecusonului predat, numele ofiţerului M.L. ce a preluat-o pe vizitatoare.”

La termenul din data de 16 aprilie 2014 a fost audiat martorul C.V.D. care a arătat că: „menţin declaraţiile date în faţa instanţei de fond, întrucât numai acelea corespund adevărului. Conţinutul declaraţiilor din faza urmăririi penale îl explic prin existenta unor presiuni determinate de natura întrebărilor adresate de procuror, ca de exemplu: în procedura luării măsurii arestării preventive pe unde am intrat în sediul Curţii de Apel sau dacă am luat legătura cu vreunul din judecătorii Curţii.

Am lucrat cu M.L. din anul 2007 până în anul 2010 la compartimentul urmăriri din cadrul Serviciului de investigaţii criminale, I.P.J. Brăila.

Cunosc faptul că părinţii victimei M.V.G. au depus plângere la compartimentul urmăriri, unde noi lucram, pentru a sesiza dispariţia acesteia. M.L. la acel moment era şeful acestui compartiment. Colegul M.V.A., care se ocupa de dispariţii la acel moment se afla în concediu, astfel că lucrarea a rămas în lucru la M.L.

În acest tip de sesizări, după înregistrarea lor facem următoarele verificări: la domiciliu, la locul de muncă, la instituţia unde efectuează studii sau la alte locuri cunoscute ca fiind frecventate de acea persoană. Nu cunosc ce verificări au fost făcute cu privire la sesizarea despre M.V.G.

Victima M.V.G. a venit în biroul nostru însoţită de M.L. pentru a fi audiată în calitate de persoană dispărută. Audierea s-a făcut în biroul nostru în prezenţa mea şi am auzit cele relatate de victimă. Aceasta a susţinut că în perioada în care a fost dispărută nu a fost victima niciunei infracţiuni, a plecat de acasă în urma unui conflict avut cu părinţii şi a lucrat în municipiul Bucureşti la un supermarket.

Eu nu am apreciat la momentul în care victima a dat declaraţie că aceasta ar fi timorată, iar declaraţia sa a fost foarte scurtă. Anterior, în acelaşi birou, au fost ascultaţi şi părinţii victimei. Părinţii reclamaseră dispariţia fiice lor pe fondul unor neînţelegeri şi în mod firesc erau îngrijoraţi. Traficul de persoane făcea obiectul activităţii Biroului Crimă Organizată, iar dacă părinţii ar fi suspectat că fiica lor este victima unei astfel de infracţiuni, îi îndrumam şi chiar mergeam împreună către acest birou. Apreciez că prezenţa victimei şi audierea sa au fost elemente suficiente pentru a considera închisă lucrarea referitoare la dispariţia sa.

După ce mi s-a prezentat în copie declaraţia din data de 25 februarie 2011, precizez că îmi recunosc semnătura însă nu îmi explic conţinutul celor relatate. Susţin şi după momentul prezentării declaraţiei din 25 februarie 2011 că cele declarate astăzi corespund adevărului. Nu am discutat în cursul procesului penal cu părţile din cauză.

Nu îi cunosc pe niciunul dintre inculpaţii T.M.F. şi B.N. În activitatea mea nu am auzit de numele acestora.”

La acelaşi termen a fost audiată şi partea civilă M.V.G. care a declarat următoarele: „În prezent sunt salariată în cadrul unei firme de construcţii (web designer).

Pe T.M.F. l-am cunoscut la vârsta de 21 ani, în anul doi de facultate, probabil sfârşitul anului 2006. Am ieşit de câteva ori împreună, acesta se purta foarte politicos cu mine (îmi deschidea şi uşa maşinii), părea un băiat blând. În aceeaşi perioadă am cunoscut-o şi pe sora sa T.T.T., cu care am şi fost la patinoar la Galaţi. La un moment dat, mi-a spus că trebuie să plece în străinătate. Cunoşteam la acel moment că se ocupă cu vânzarea maşinilor avariate. După ce a plecat am vorbit cu el de câteva ori prin messenger, şi de câteva ori la telefon. A revenit în ţară în luna martie. La vremea respectivă îmi plăcea T.M.F., dar apreciez că eram şi uşor naivă.

Am locuit cu T.M.F. din 13 iunie 2007 până la plecarea în Spania. În această perioadă am cunoscut familia inculpatului, pe sora sa T.T.T., pe mama sa T.I. şi pe tatăl acestuia. Am cunoscut-o şi pe numita C.A. care era prietenă cu T.T.T. T.M.F. locuia într-o casă cu curte, având o poartă din fier forjat. În acea perioadă nu am mai mers nici la şcoală, nici la serviciu. Lui T.M.F. nu îi convenea să mă duc la şcoală sau la serviciu, îl vedeam nemulţumit. Era mai bine dacă ştia unde sunt. În acea perioadă nu am părăsit curtea acestei case, cu excepţia momentului în care mi-am făcut paşaportul.

Am plecat împreună în Spania. În Spania până seara stăteam într-o casă, iar dimineaţa mă duceam la un hotel. Îmi spunea că nu trebuie să stau într-un mediu cu mulţi bărbaţi care consumă alcool şi mă trimitea la hotel. Acest lucru a durat câteva săptămâni. Întotdeauna mă deplasam împreună cu T.M.F. şi niciodată nu am avut cheia de la acea casă sau de la camera de hotel. Stăteam încuiată, mă uitam la televizor sau dormeam. Mi-a spus că dacă voi fi găsită pe stradă de poliţie voi avea probleme, pentru ca nu am un loc de muncă.

În perioada când locuiam în domiciliul lui T.M.F., s-a enervat la un moment dat şi mi-a rupt cartela şi mi-a distrus telefonul că nu îl ascult şi nu îi dau atenţie. În perioada în care am locuit în paralel în casă şi în hotel în Spania i-am sunat o singură dată pe părinţii mei de pe telefonul lui T.M.F. şi am vorbit cu ei în prezenţa prietenului meu. Le-am spus părinţilor că sunt bine şi că stau singură pentru că aşa m-a rugat T.M.F. De asemenea, şi părinţii mei m-au sunat de câteva ori pe acelaşi telefon al lui T.M.F. Într-una din discuţiile telefonice părinţii mi-au spus că au făcut sesizare pentru dispariţia mea. La acel moment le-am spus părinţilor mei să mă lase în pace.

La un moment dat am revenit în ţară pentru a da declaraţii la poliţie. Declaraţia pe care am dat-o la poliţie nu reflectă realitatea, respectiv că nu locuiam în Bucureşti, nu munceam nicăieri şi nu stăteam la nicio bunicuţă. După declaraţia de la poliţie m-a sunat tatăl meu, am vorbit cu el şi am vrut sa mă întorc acasă la părinţii mei, dar nu am putut pentru că nu am fost lăsată de inculpatul B.N., acesta aruncând cu apă pe mine ca să mă liniştesc. Mă aflam atunci în locuinţa lui B.N. Niciodată nu am avut cheia şi nu am putut pleca. Apartamentul se afla la parter, dar avea gratii la ferestre. Şi la momentul reconstituirii în prezenţa dl poliţist M.N.D. apartamentul prezenta încă gratii, deşi era în renovare. Gratiile se aflau pe faţada clădirii. Am stat acolo câteva săptămâni. Pe T.M.F. l-am mai văzut când am dat declaraţii la poliţie, iar în perioada când am stat în acest apartament am vorbit la telefon, pe numărul pe care mi l-a dat el.

Am fost de două ori la sediul poliţiei pentru a da declaraţii. Când am dat declaraţia T.M.F. se afla pe lângă sediul poliţiei, în zonă. Eu eram în maşină cu B.N., cu care am şi intrat în sediul I.P.J., B.N. urcând primul, perioadă în care eu am stat în maşină, apoi a venit m-a luat şi pe mine, am intrat în sediul, am prezentat buletinul şi am fost preluată de dl. M.L. Am urcat în biroul acestuia din urmă fără a fi însoţită de B.N. M.L. a afirmat că era liber, şi a venit la serviciu deşi nu ar fi trebuit ca să rezolve cazul. În biroul dl. M.L. se mai aflau doi colegi ai acestuia, o doamnă şi un domn, ce discutau. Audierea nu a durat foarte mult. Mi-a spus „hai să rezolvăm o dată că părinţii tăi sunt isterici”. Dl. M.L. vorbise cu B.N. cu o seară înainte şi ştia ce urma să declar eu. Aceştia au discutat la telefon în prezenţa mea, iar B.N. i s-a adresat cu apelativul „L.” şi a întrebat la ce oră trebuie să fim prezenţi pentru audiere şi unde anume se va realiza audierea. Într-adevăr ne-am deplasat la un alt sediu decât prima dată. Am declarat că locuiesc singură la o doamnă, că muncesc la un supermarket şi nu sunt victima niciunei răpiri. M.L., în timpul declaraţiei, mă completa şi de asemenea, m-a sprijinit spunându-mi că sunt majoră şi pot să fac ce vreau. Dl. M.L., după audierea mea a plecat cu maşina cu B.N. şi cu mine. Autoturismul era condus de B.N., ne-am oprit la domiciliul acestuia, de unde a luat o sticlă de băutură, probabil whiski şi o sumă de bani, respectiv o bancnotă de culoare albastră mov şi am văzut cu acea ocazie că era o bancnotă de 500 euro. Acestea două, bancnota şi sticla B.N. i Ie-a dat lui M.L., spunându-i că îi mulţumeşte, iar acesta răspunzând „oricând, cu plăcere”. Acestea s-au petrecut în maşină, în faţa apartamentului lui B.N., la intrarea în blocul.

După acest moment, eu am urcat în apartament împreună cu B.N., iar B.N. şi cu M.L. au plecat, auzind o discuţie între aceştia, referitor la cum va ajunge M.L. acasă, va fi sau nu condus de B.N.

Revin şi arăt că la prima vizită la sediul poliţiei m-am întâlnit cu tatăl meu, eu fiind la acel moment cu B.N. L-am evitat pe tatăl meu şi m-am urcat într-un taxi. T.M.F. mi-a spus că trebuie să le arăt părinţilor că mă pot descurca singură şi de aceea am procedat astfel. Şi B.N. şi T.M.F. îmi spuneau să mă liniştesc că pot să le fac rău şi dacă eu le fac rău şi ei îmi fac rău mie. Nu am înţeles prea bine, probabil că dacă m-aş fi dus la părinţi i-aş fi făcut un rău lui T.M.F.

După câteva zile, nu îmi amintesc exact, am plecat din nou în Spania. Mi-a spus cu această ocazie unde trebuie să mă duc, ce trebuie să fac, ce sumă trebuie să aduc. M-a trimis într-un club unde lucram cu S.A.M., prietena lui T.G.V. Am lucrat în acest club cca 2 luni jumătate, până în ziua de Moş Nicolae, când am sunat la garda civilă. Şi T.M.F. şi fratele său T.G.V. m-au ameninţat că mă taie pe faţă şi că în plus pot fi pedepsită de poliţia locală pentru prostituţie. În această perioadă am practicat activităţi de prostituţie, cu care nu eram de acord. Toţi banii pe care îi primeam din această activitate îi dădeam lui T.M.F. În anumite zile acesta venea cu maşina şi lua banii. În acea perioadă starea mea de sănătate era alterată, totuşi această activitate am desfăşurat-o în continuare.

Am mai vrut o dată să plec, dar T.M.F. m-a prins şi m-a bătut în curtea casei.

Acesta m-a bătut şi când mi-a explicat ce trebuie să fac în acel club şi m-a mai băut o dată pe câmp, din motiv că dispăruseră 5 euro. Apreciez că din această activitate obţineam mii de euro pe săptămână. M-a ajutat o altă fată, care m-a învăţat ce să fac, mi-a spus sa rămân în club, să refuz să plec cu T.M.F. şi a doua zi am cumpărat un telefon, cu care i-am sunat pe părinţi şi ulterior poliţia. De bună voie am rămas o perioadă, după acest moment, respectiv 3 zile, pentru a strânge bani, întrucât nu aveam nimic. Oricum nu puteam rămâne mai mult, întrucât primeam ameninţări multe, în permanentă şi în fiecare zi. Aceste ameninţări îmi erau transmise prin S.A.M. şi prin telefon. În cele trei zile când am refuzat să mai ies din club şi anterior de la data când mă condusese ultima dată în club, eu nu ştiu unde s-a aflat T.M.F. Garda civilă a venit la sesizarea mea pe 6 sau 7 decembrie, de Moş Nicolae. T.M.F. mă bătea până la sânge. Se întâmpla să merg la „muncă” plină de vânătăi. M-a văzut lovită şi patronul clubului. T.M.F. mi-a spus ca până şi patronului localului să ii spun că şunt singură, în sensul că nu mă trimite cineva la muncă, ci vin de bună voie.

Revin şi precizez că la ambele mele vizite la sediul poliţiei eram însoţită de B.N. Când tatăl meu m-a văzut la prima vizită la sediul poliţiei B.N. era chiar în spatele meu. Acesta a rămas în spatele meu şi mi-a zis să plec, iar eu am mers la un taxi. Am mers cu taxiul puţin, după care am mers cu B.N. La acel moment, nici nu doream să mă întorc la părinţi.

Prima dată când am venit în ţară, biletul de autocar mi-a fost plătit de către fraţii T. T.M.F. mi-a spus că în autocar va fi un prieten de-al său, care să mă supravegheze în caz că se întâmplă ceva. O perioadă i-am văzut maşina pe ruta autocarului şi l-am întâlnit când am coborât din autocar în tară. Şi a doua oară când am fost la poliţie T.M.F. era în zonă şi l-am văzut. Când m-am urcat în autocar nu cunoşteam personal nici pe vecina de banchet, nici pe alt călător. Ulterior, după sosirea în ţară, părinţii mi-au spus că vecina de banchetă că ar fi o rudă îndepărtată. Pe telefonul A. pe care l-am avut în perioada când stăteam la B.N., nu puteam să sun, pentru că nu aveam credit, dar nu ştiu cum tatăl meu a obţinut numărul de telefon şi m-a sunat.

În condiţiile în care nu credeam că sunt victima unei infracţiune de trafic de persoane şi oricum nu doream să vorbesc cu părinţii mei, nu aveam de ce să iau legătura cu aceştia. Eu am fost total devotată inculpatului T.M.F. Când m-am dus în Spania, după ce am dat declaraţia la poliţie, în autocar am fost singură. Nu cunoşteam niciun călător.

Susţin că am primit apeluri telefonice, auzind o voce masculină pe care nu o pot identifica, pe perioada procesului, care profera la adresa mea injurii, apreciez că pentru a mă intimida.”

La termenul din 23 aprilie 2014, a partea vătămată M.M. a declarat următoarele: „Am dat declaraţii pe parcursul procesului penal, atât în faza de urmărire penală, cât şi în faţa instanţei. Îmi menţin declaraţiile pe care le-am dat cu acele ocazii.

Aşa cum am arătat pe cuprinsul declaraţiilor mele, în luna iulie 2007 m-am certat cu fiica mea, deoarece am observat că aceasta lipsise de la facultate. În urma acestei discuţii fata s-a supărat şi a plecat de acasă. Iniţial nu m-am îngrijorat, deoarece m-am gândit că îi va trece supărarea, ea având un loc de muncă unde avea atât salariu, cât şi bonuri de masă. În acea perioadă ea nu a comunicat cu noi, însă a aveam cunoştinţă de ceea ce făcea datorită comunicării pe care o avea cu fratele său pe messenger ori telefonic. Totuşi, la un anumit moment aceasta nu a mai răspuns la telefon şi atunci ne­am îngrijorat, gândindu-ne că s-a petrecut ceva. În aceste condiţii, după ce am întrebat mai mulţi prieteni şi cunoscuţi, ne-am deplasat la sectoristul zonei, care ne-a făcut o programare la ofiţerii de poliţie C.V.D. şi M.L. la Compartimentul Dispăruţi. Menţionez că pe ofiţerul C.V.D. îl cunoşteam la un moment datorită unor activităţi derulate de acesta în imobilul al cărui administrator sunt. În aceste condiţii, la data stabilită de către sectoristul zonei, însoţită de soţul meu, ne-am deplasat la sediul Inspectoratului de Poliţie, unde, după ce am fost legitimaţi, am aflat că ofiţerul de poliţie C.V.D. lipsea, însă ni s-a permis accesul la ofiţerul de poliţie M.L. Am ajuns în biroul acestuia, unde am expus verbal ceea cel ştiam despre fiica noastră şi am dat o declaraţie în care am menţionat ceea ce cunoşteam despre fiica noastră, respectiv numărul de telefon, cum era îmbrăcată etc.

Acestea s-au petrecut în data de 9 august, din câte îmi amintesc. Menţionez că în birou se mai aflau 2 persoane, despre care cred că erau tot lucrători de poliţie, însă percepţia mea a fost aceea că aceştia îşi vedeau de propriile activităţi. Pe data de 12 august, cred, băiatul ne-a adus la cunoştinţă că ar fi aflat că fata noastră, M.V.G., ar fi fost „luată de proxenet”, că a fost deplasată cu o maşină cu numere de S., că ar fi fost vopsită la păr şi tunsă. În aceste împrejurări ne-am îngrijorat şi cred că în chiar ziua următoare, împreună cu soţul, ne-am deplasat din nou la poliţie. Din câte îmi amintesc, nici de această dată ofiţerul C.V.D. nu era în unitate şi atunci am solicitat accesul la ofiţerul M.L. Arăt că la prima întrevedere cu ofiţerul M.L. a rămas ca să îi aduc documente medicale referitoare la un comportament al fiicei mele din anul 2001, prin care aceasta se zgâriase la mâini. Ajunşi în biroul ofiţerului de poliţie M.L., am observat că prezenţa altor două persoane, despre care am convingerea că erau tot lucrători de poliţie. Am expus verbal domnului M.L. motivele prezentei noastre, respective ceea ce aflasem de la băiatul nostru, iar acesta ne-a solicitat să consemnăm în scris ceea ce aveam de spus. Aşadar, mi s-a dat o coală de hârtie, iar eu am început să consemnez ceva de genul „în completarea declaraţiei mele (...)”, hotărâtă fiind să scriu că fata mea „(...) a fost luată de proxeneţii din Vidin (...)”. În acest moment, ofiţerul de poliţie M.L. m-a oprit să consemnez aceste lucruri, întrebându-mă „Aveţi dovezi că aceste persoane sunt proxeneţi?”. Evident, i-am răspuns că nu am ce dovezi să-i ofer, deoarece sunt îngrijorată de fiica mea şi îi spun doar ce am aflat, însă din ce îmi amintesc soţul a spus că îi va aduce şi dovezi. În aceste împrejurări, ofiţerul de poliţie ne-a atenţionat că în situaţia în care am face asemenea afirmaţii, că persoanele ar fi proxeneţi, fără să avem dovezi, vom risca să ne pierdem casa deoarece aceştia ne vor da în judecată şi astfel vor câştiga în lipsa unor dovezi asupra afirmaţiilor noastre. Acestea au fost împrejurările în care în declaraţia scrisă am consemnat că fiica mea, M.V.G., a plecat cu un anume T.M.F. După consemnarea declaraţiei, soţul meu l-a întrebat pe ofiţerul de poliţie ce se va petrece în continuare, fiind interesat dacă poliţia se va deplasa la locuinţa lui T.M.F. cu scopul de a verifica dacă fiica noastră este în acel loc, însă răspunsul a fost negativ, ofiţerul afirmând „vom face cercetări”.

Îngrijoraţi de situaţia fiicei noastre şi pentru că oarecum am înţeles că poliţia va verifica înainte veridicitatea afirmaţiilor noastre, împreună cu soţul am decis să ne deplasăm la locuinţa familiei T. Ajunşi la casa acestora, am sunat la poartă, iar când ni s-a deschis, am constatat că era chiar mama lui T. Am stat de vorbă cu mama acestuia, observând că ea îi spunea fiicei noastre G., pe al doilea prenume, V. Din discuţiile purtate cu ea, am fost asiguraţi că fata noastră este bine, dar ni s-a confirmat şi faptul că ar fi într-adevăr plecată din ţară, fiind undeva în Austria. După discuţia purtată cu mama lui T., nu ne-am. deplasat direct la poliţie deoarece era târziu şi ne-am gândit că n-o să găsim pe nimeni, aşa încât a doua zi, însoţită de băiatul meu, m-am deplasat la sediul I.P.J. Brăila, la menţiunea că în momentul discuţiilor referitoare la a consemna ori nu faptul că T. ar fi proxenet, ofiţerul de poliţie M.L. mi-a făcut cunoscut faptul că dacă este vorba de proxeneţi, atunci trebuie să merg la cei de la crimă organizată, respectiv la ofiţerul de poliţie P. Acestea au fost împrejurările în care în dimineaţa acelei zile, după ce ne-am prezentat la poliţie şi am solicitat să ni se permită accesul la ofiţerul M.L., despre care am aflat că încă nu sosise în unitatea de poliţie, am solicitat accesul la ofiţerul P. Ni s-a permis acest acces şi am fost conduşi ca de fiecare dată de către o persoană la uşa biroului domnului P. Aşa cum am arătat, dorind să ajung la ofiţerul M.L., luasem cu mine şi documentele medicale despre care am făcut vorbire mai sus, cu dorinţa de a le remite acestuia. În timp ce aşteptam la uşa biroului domnului P., birou amplasat pe acelaşi palier şi la acelaşi nivel cu cel al ofiţerului de poliţie M.L., l-am observat pe acest sosind la birou. Practic, ne-am văzut reciproc, ne-am salutat, ne-am întrebat care este motivul prezenţei noastre şi ne-a invitat în biroul dânsului, l-am relatat verbal ceea ce aflasem, despre faptul că am făcut noi verificările, şi că am venit Ia poliţie să spunem că de fapt convingerea noastră este că fiica a căzut în mâna unor proxeneţi, dar că am adus şi actele pe care am promis că i le voi aduce. A preluat aceste documente, Ie-a pus într-un fişet, după care ne-a condus din nou la uşa domnului P. Noi am rămas afară, iar dânsul a intrat în interior, însă ulterior a părăsit acel birou fără ca să pot face vreo afirmaţie cu privire la ceea ce au discutat cei doi ori dacă au discutat.

Reintraţi în biroul domnului P., i-am relatat verbal acestuia situaţia fiicei noastre, ne-a ascultat şi întrucât ofiţerul care era desemnat să se ocupe pe linia traficului de persoane era în concediu, a chemat un ofiţer de la Combaterea Traficului de Droguri, pe nume I.L.A., pentru a se ocupa de situaţia fiicei noastre. Am dat în faţa acestuia o declaraţie, ofiţerul efectuând chiar în prezenţa noastră anumite verificări cu privire la fiica noastră, mai precis dacă aceasta era studentă. Plecaţi de la poliţie şi ajunşi acasă, seara, am auzit cum M.D.R., fiul nostru, vorbea la telefon cu M.V.G. l-am luat telefonul băiatului şi mi-am atenţionat fata să aibă grijă, însă ea mi-a replicat să o las în pace, îmi spunea că îi este foame, şi apoi mi-a închis telefonul. Era un număr din reţeaua O., pe care l-am notat. Acestea sunt împrejurările în care soţul telefona periodic pe acest număr, cu menţiunea că tot periodic acesta se deplasa la poliţie pentru a afla despre situaţia fiicei noastre. La un moment dat, a aflat că fiica noastră ar fi revenit în ţară, iar soţul mi-a povestit că a şi observat-o pe M.V.G. la sediul poliţiei judeţene, dar pe partea opusă intrării către birourile de la Dispăruţi şi Crimă Organizată, mai precis pe partea unde erau Paşapoartele şi Buletinele. Acestea au fost împrejurările în care l-am anunţat pe ofiţerul I.L.A., cu dorinţa de clarifica situaţia fetei noastre, ulterior aflând că sesizarea noastră a fost preluată de ofiţerul de poliţie M.N.D. De la soţul meu am aflat că ar fi avut o discuţie cu ofiţerul de poliţie M.L. Nemulţumită de modul de acţiune al poliţiei, pe lângă desele deplasări la sediul instituţiei şi discuţiilor purtate cu ofiţerii implicaţi ori tu şefii acestora, la începutul lunii octombrie, cred, am formulat o cerere de audientă la comandantul I.P.J. Brăila. Am fost primiţi şi ca de fiecare dată, şi de aceasta dată ni s-au explicat dificultăţile de probare a proxeneţilor, faptul că şi proxeneţii au iubite şi că este foarte posibil ca fata noastră să nu fie o victimă a acestei activităţi infracţionale, că nu ar fi suficient doar situaţia unei victime, deoarece în faţa instanţei nu s-ar putea face dovada faptelor comise. Acestea sunt aspectele referitoare la ceea ce eu cunosc cu privire la sesizarea formulată în legătură cu dispariţia fiicei mele, M.V.G.

Răspunzând întrebării adresate de către procuror, menţionez că în perioada în care fiica mea se afla pentru a doua oară în străinătate, mai precis în Franţa, după ce se predase poliţiei spaniole, am ţinut legătura pe messenger şi am îndemnat-o permanent să revină în ţară şi să spună poliţiei ce s-a petrecut cu ea, însă M.V.G. îmi replica permanent că nu are încredere în poliţie. Ulterior, am aflat că în realitate discutam de 2 situaţii diferite, întrucât noi ne refeream la ofiţerul M.N.D., însă fiica noastră se referea la ofiţerul M.L. Atunci mi-a spus că poliţistul luase mita chiar de la cei pe care trebuia să îi ancheteze. De fapt, acest aspect a fost şi consemnat în scris mai târziu de fiica mea, document pe care l-am primit prin poştă. Iniţial am evitat să mă prezint cu acest înscris la poliţie, motiv pentru care m-am deplasat la procuratură, dar nu am găsit nici un procuror în acele momente, fiind îndrumată să mă deplasez la poliţie. Când i-am dat scrisoarea ofiţerului M.N.D., acesta chiar mi-a spus „Păi, vedeţi doamnă, tot la noi ajungeţi!”.

Răspunzând unei alte întrebări a procurorului, arăt că este adevărat faptul ca fiica mea mi-a relatat despre împrejurarea în care B.N. ar fi stabilit telefonic o întâlnire cu ofiţerul de poliţie M.L., căruia i s-a adresat sub apelativul „L.”. De asemenea, mi-a povestit că a fost însoţită la sediul unităţii de poliţie de către B.N. în cursul zilei următoare, unde, după ce a aşteptat în maşină, iar B.N. s-a dus singur în sediul poliţiei, a fost chemată şi preluată de ofiţerul de poliţie M.L., dusă în biroul acestuia, unde i s-a adus la cunoştinţă faptul că noi părinţii suntem exageraţi, că el ştie despre ce este vorba şi i-a solicitat să scrie o declaraţie. De asemenea, mi-a povestit că ulterior a plecat din sediul poliţiei însoţită de ofiţerul M.L. şi de către B.N., dar şi despre faptul că în apropiere îl observase şi pe T.M.F. De asemenea, mi-a mai spus că înainte de a fi închisă în apartament, a asistat la momentul în care B.N. i-ar fi dat ofiţerului M.L. o sticlă de whisky şi o bancnotă de 500 euro. Răspunzând unei alte întrebări adresate de către procuror, arăt că pe de o parte pentru rezolvarea situaţiei fiicei, mele m-am adresat cu 2 memorii scrise, unul către conducerea poliţiei brăilene şi unul la parchetul general, dorinţa noastră fiind să fim ascultaţi cumva la Parchetul General. În seara predării la poliţia spaniolă, fiica noastră ne-a rugat să facem demersuri la poliţia română pentru a se comunica autorităţilor judiciare din Spania că ar exista o cauză cu privire la situaţia ei. De aceea, ne-am deplasat la ofiţerul de poliţie P., căruia i-am solicitat ajutorul în acest sens, având în vedere şi faptul că ne asigurase că fiica noastră va fi găsită, deoarece sunt detaşaţi doi ofiţeri chiar în Sevilla. Doar atunci am constatat că de fapt nu era aşa, iar ofiţerul de poliţie ne-a spus că nu are un vorbitor de limba spaniolă şi nu ne poate ajuta. Atunci, am sunat iniţial la Parchetul General, de unde am fost îndrumaţi să sunăm la ambasadă. Am sunat la ambasadă, de unde am fost îndrumaţi să sunăm la consulat. Aici într-adevăr am luat legătura cu un ofiţer de poliţie, care pentru a se asigura, ne-a sunat el pe noi şi astfel i-am relatat situaţia fiicei noastre. Acesta ne-a asigurat că va face el toate demersurile necesare de informare a autorităţilor judiciare spaniole, ceea ce ulterior am aflat că s-a şi petrecut. Răspunzând întrebării completului de judecată, arăt că eu aveam o bună comunicare cu fiica mea, aceasta spunându-mi chiar când şi-a început viaţa sexuală. Ulterior, am înţeles de la ea că s-ar fi îndrăgostit de un bărbat, iar după descriere, aceasta era asemănătoare cu constituţia lui T.M.F. Eu consider că pe fondul conflictului cu noi ea a plecat de acasă şi s-a mutat la T.M.F. şi pot afirma că această mutare la familia T. s-a făcut de bunăvoie, aşa după cum şi plecarea în Spania prima dată a fost de bunăvoie. Despre această primă ocazie a deplasării fetei mele în Spania nu mi-a relatat că ar fi fost obligată să practice prostituţia. Acestea s-au petrecut doar a doua oară, când mi-a spus că de fapt a fost dusă împotriva voinţei sale, că în clubul în care practica prostituţia era supravegheată de o fată, care s-ar fi aflat în legătură cu fraţii T., despre faptul că aceştia erau violenţi cu ea, mai violent fratele lui T. şi despre faptul că periodic T.M.F. îi ridica încasările realizate în acel club.

Răspunzând întrebării apărării, arăt că este adevărat că am primit două comunicări de la autorităţile judiciare române în decembrie 2007, după ce fiica mea se predase poliţiei spaniole. Un răspuns era de la poliţie, chiar de la ofiţerul M.L. şi eram informată că fata mea ar fi fost depistată pe raza municipiului Brăila şi o altă adresă de la procuratură, din care am înţeles că sesizarea mea adresată la Bucureşti, D.I.I.C.O.T., Structura Centrală, a ajuns în instrumentare la D.I.I.C.O.T. Brăila.

Nu pot sa fiu exactă cu privire la răspunsul pe care trebuie să-l dau întrebării adresate de către apărare, însă aşa cum am arătat mai sus am prezentat actul de identitate la intrare, spunând că doresc accesul la dl. ofiţer M.L. Mi s-a spus că nu este sosit şi atunci am cerut accesul la ofiţerul P. Sigur era dimineaţă, eu observând trecerea mai multor poliţişti, care aveau agende asupra lor, percepţia mea fiind că au fost la şefii lor.

Răspunzând întrebării apărării referitoare la împrejurarea că în cuprinsul declaraţiilor date pe parcursul procesului penal, într-o primă fază nu am făcut nicio referire la atitudinea ofiţerului de poliţie M.L., iar ulterior am făcut aceste referiri, eu răspund prin aceea că iniţial nu am fost întrebată despre aceste aspecte, iar ulterior am relatat tot ceea ce ştiam, aşa cum de altfel am făcut şi astăzi în faţa instanţei.

Răspunzând întrebării formulate de către inculpat prin intermediul apărătorului, arăt că la momentul respectiv eu chiar am crezut că eu trebuie sa fac dovezile cu privire la faptul că fiica mea era victima unor proxeneţi, însă acum pot afirma că: „Da, am fost vătămată în drepturile mele, pentru că poliţistul nu a făcut ceea ce eu cred că trebuia să facă, că am fost practic ameninţată atunci când am fost avertizată că îmi voi pierde casa dacă voi scrie cuvântul proxeneţi.”

După revenirea prima dată în ţară a fiicei mele, eu nu pot afirma că fiica mea ar fi discutat cu mine telefonic, însă din câte ştiu aceasta ar fi discutat cu soţul şi cu băiatul.

Răspunzând unei alte întrebări formulate de apărare, arat că numele de N. l-am consemnat într-un memoriu pe care l-am adresat chiar poliţiei române, în care am arătat împrejurările în care am aflat despre ea, deci despre N., care ar fi însoţit-o pe fiica mea la revenirea în ţară. Situaţia a fost în felul următor. Mie mi-a fost ruşine să spun fraţilor mei ce se petrecea cu M.V.G., însă la un moment dat am fost sunată de către unul din ei şi interpelată cu privire la fiica mea, acesta spunându-mi ce face M.V.G. în Spania. Eu am fost contrariată iniţial despre faptul că fratele aflase despre acest aspect şi l-am întrebat de unde ştie, iar acesta mi-a spus că N. a fost împreună cu fiica mea în acelaşi autocar. Aceste aspecte eu le-am adus la cunoştinţa ofiţerului de poliţie M.N.D.

Referitor la întrebarea apărării, cu privire la momentul la care i-am cunoscut personal pe inculpaţii T.M.F. şi B.N., răspund că acest lucru l-am făcut doar atunci când i-am văzut în boxa acuzaţilor la Curtea de Apel.

Despre locuinţa inculpatului B.N. am aflat în momentul în care ne-am deplasat cu ofiţerul de poliţie M.N.D. şi fiica noastră în vara anului 2008 la imobilul indicat de către aceasta. La acel moment am observat că imobilul era un apartament situat la parter, prevăzut la geamuri cu gratii de culoare închisă. Nu pot să fac precizări exacte cu privire la toate ferestrele încăperilor apartamentului, percepţia mea fiind referitoare la una dintre camerele apartamentului. Fac precizarea că cele declarate au referire la faptul că eu am observat acestea din maşina ofiţerului de poliţie M.N.D.”.

La termenul din 7 mai 2014 a fost audiat inculpatul T.M.F. care a declarat următoarele: „Menţin declaraţia olografă, precum şi cea consemnată pe formular tipizat, date în faza de urmărire penală la D.N.A., Serviciul Teritorial Galaţi la 24 februarie 2011 şi acestea corespunde adevărului.

La sfârşitul anului 2006, începutul anului 2007, am cunoscut-o pe persoana vătămată numită la acea dată M.V.G. de la o prietenă, S.L. şi în continuare am avut cu aceasta o relaţie intimă, de prietenie. Menţionez că am întreţinut raporturi intime cu susnumita pe durata a cca 3 săptămâni, până în ianuarie 2007, iar din februarie până în a doua jumătate a lunii iunie am plecat în Spania la lucru cu un fin de-al meu, iar în acest timp am vorbit unul cu celălalt pe messenger, o unică dată; am reluat legătura cu aceasta la revenirea în ţară până la sfârşitul lunii iulie acelaşi an, când din nou am plecat singur în Spania. Ulterior, până la a doua jumătate a lunii octombrie am avut un contract de muncă în amenajări interioare în oraşul X. din Spania; perioadă de timp în care am trimis familiei mele şi unor prieteni mai multe sume de bani obţinuţi din muncă (în total cca 2.000-300 euro). În aceeaşi perioadă de timp a fost căutată la locuinţa mea persoana susnumită de către mama ei, iar mama mea, pentru că o văzuse anterior la un grătar la locuinţa noastră comună de cca 2-3 dăţi, fără ca aceasta să înnopteze acolo, i-a răspuns în sensul de mai înainte arătat. Am apelat-o la telefon pe susnumita, chestionând-o pentru care motiv este căutată la locuinţa părinţilor mei şi aceasta mi-a cerut să stau liniştit, arătându-mi că mă aşteaptă la revenirea în ţară să reiau legătura cu ea.

Menţionez că eu nicicând nu am condus-o pe susnumita M.V.G. în Spania, contrazicând susţinerile acesteia că acolo a făcut prostituţie, iar sumele de bani obţinute mi Ie-a înmânat mie. Mai arăt că eu nu am fost solicitat să dau vreo declaraţie la B.C.C.O. Galaţi, Serviciul Judeţean Brăila, respectiv la ofiţerul de poliţie M.L. şi de altfel la data când se pretinde că în faţa acelui ofiţer de poliţie a fost ascultată susnumita, eu personal mă aflam în Spania şi chiar la acea dată am transferat suma de 330 euro pentru plata unei rate la un auto către numitul B.N., coinculpat în cauză, prin mandat W.U., pentru ca ultimul, datorat neştiinţei membrilor familiei mele, să facă pentru mine plata la un leasing auto. Eu nu am ştiinţă despre darea vreunei mite în produse sau bani de către coinculpatul B.N. ofiţerului de poliţie M.L. şi de altfel nici acelaşi inc. B.N. nu a pretins către mine că ar fi dat vreo sumă de bani în euro ofiţerului de poliţie deja indicat; precum şi arăt că eu personal nu l-am văzut niciodată pe ofiţerul de poliţie deja menţionat până la judecata acestei cauze.”

La termenul din 12 mai 2014 a fost audiat inculpatul B.N. care a declarat următoarele; „menţin declaraţiile date anterior, întrucât acestea corespund adevărului.

La un moment dat m-am întâlnit cu M.V.G., într-un moment în care mi-am luat o cafea. Am abordat-o pe aceasta şi în acest context am făcut schimb de numere de telefon. După două zile aceasta m-a sunat să ieşim la o cafea, am ieşit pe faleză la Galaţi. Nu am avut alte discuţii înaintea acestei întâlniri cu M.V.G. După ce ne-am plimbat am mers la domiciliul meu şi a rămas la mine până a doua zi. După acest moment nu am mai avut nicio legătură cu M.V.G.

În legătură cu infracţiunea de lipsire de libertate, cele precizate de Ministerul Public nu sunt adevărate. Imobilul meu, respectiv un apartament, la parterul unui bloc, pe colţ, înconjurat de un balcon. La balconul închis există două geamuri şi o uşă care asigură accesul către domeniul public. Această uşă se încuie numai din interior cu două zăvoare şi am depus la dosar o poză care să ateste acest aspect. Din afară uşa se închide cu cheia, iar cheia nu este în legătură cu zăvorul. Dat fiind sistemul de închidere, chiar dacă uşa era închisă din afară, din interior, dacă împingea uşa după deschiderea zăvorului, aceasta se deschidea. Mai precizez că uşa pe exterior avea un butuc pentru cheie, iar pe interior avea un sistem de deschidere rotativ. Nu exista posibilitatea să pun gratii la aceste geamuri, întrucât se deschideau în afară.

Niciuna din camerele apartamentului nu avea geam către exterior.

În legătură cu infracţiunea de dare de mită, precizez că nu am săvârşit o astfel de faptă. Pe dl. M.L. nu-l cunosc personal, l-am văzut pe o bază sportivă, însă nu am comunicat cu acesta. L-am văzut pe dl. M.L. o dată, întâmplător, datorită şefului meu. La acea vreme eram şoferul Directorului general al SC J.A. SRL Brăila.

În legătură cu deplasările mele la sediul I.P.J. Brăila, precizez că mergeam să duc diferite lucrări, pe care directorul general al SC J.A. SRL Brăila le realiza în calitate de expert la cererea poliţiei locale. M-am mai dus la sediul I.P.J. Brăila cu un prieten de-al meu care avea afaceri judiciare acolo, respectiv era cercetat într-un dosar datorită unui accident rutier.

Nu am remis bunuri lucrătorului de poliţie M.L. Eu nici nu cred că există sticle de 5 litri de whisky.

Întrebări formulate de reprezentantul Ministerului Public:

1. Cunoaşte dacă inc. T.M.F. a avut o relaţie cu victima M.V.G.

R: Nu am cunoscut la vremea aceea dacă aceştia au avut sau nu vreo relaţie.

2. T.M.F. a însoţit-o pe victimă la poliţie când a dat declaraţie.

R: Nu ştiu nimic nici despre acest aspect.

Întrebări formulate de apărătorul inculpatului B.N., av. S.A.

1. Care este motivul pentru care se deplasa cu prietenul său R.D., lună de lună, la poliţie.

R: Mă deplasam pentru ca acesta să îşi prelungească dovada de circulaţie. Eu intram în sediul secţiei, dar nu urcam la ofiţerul de poliţie.

2: În luna august 2007, inculpatul T.M.F. se afla în ţară sau în municipiul Brăila.

R: Nu se afla în ţară. În acea perioadă am primit nişte bani de la el pentru a-i plăti o rată de leasing, i-am plătit vreo două -trei rate de leasing la o maşină.

3. Dacă în 28 august 2007 figurează în registrul de intrare în I.P.J. Brăila:

R: Am fost de mai multe ori în sediul I.P.J., dar nu am fost niciodată înregistrat pentru o vizită la dl. M.L.

4. Cum se explică faptul că în 28 august 2007, a fost înregistrat ca solicitând o vizită la M.L.?

R: Când am fost întrebat în cursul urmăririi penale dacă la 28 august 2007 m-am prezentat la poliţie, spunându-mi-se că pentru acea dată în dreptul numelui meu se află o liniuţă, cu alte cuvinte nu s-a consemnat la cine am mers, eu am spus că este posibil să fi fost în sediul I.P.J. Brăila, cum am arătat mai devreme pentru a duce vre-o lucrare.”

La acelaşi termen a fost audiat şi inculpatul M.L. care a declarat următoarele; „Cunosc conţinutul acuzaţiei formulată împotriva mea şi menţin declaraţiile anterioare, cu excepţia primei declaraţii date la D.N.A. Galaţi în faţa lucrătorului de poliţie, întrucât la început nu mi s-a adus la cunoştinţă învinuirea care mi-a fost adusă.

Mă declar nevinovat de cele reţinute în sarcina mea.

Întrebări ale Ministerului Public.

1. Cum a fost sesizat în legătură cu dispariţia numitei M.V.G. şi ce cercetări a realizat?

R: La 9 august 2007 la sediul poliţiei s-au prezentat părinţii părţii vătămate M.V.G., care au sesizat că în urma unui conflict aceasta a plecat de la domiciliu. La acea dată în birou au fost ambii părinţi, dar sesizare şi declaraţia au fost semnate de mama sa, M.M. În cazul dispariţiei de persoane se pun anumite întrebări tip, întrebări şi răspunsuri ce au fost consemnate în scris. La acel moment părinţii nu cunoşteau unde se afla fiica lor.

Cele două documente, reclamaţia şi declaraţia au fost înregistrate şi rezoluţionate, în sensul că s-a format o lucrare înregistrată la compartimentul dispăruţi, fiind trecut, pe lucrare numele meu de către şeful meu ierarhic. Lucrarea a ajuns din nou la mine pe 14 august 2007, iar mama sa a revenit pentru completări la 13 august 2007. La acel moment am reaudiat-o pe mama victimei, care a relatat că fiica sa ar putea fi plecată în Spania cu numitul T.M.F. Eu nu am auzit în activitatea mea nimic despre T.M.F. A doua zi, 14 august, mama a revenit cu fiul său M.D.R., întrucât avea suspiciunea că fiica sa era obiectul unui trafic de persoane. În acest context am mers cu cei doi la şeful Serviciului de Crimă Organizată Brăila, P.E., l-am lăsat pe cei doi în biroul acestuia. Nu am ştiut la acel moment dacă s-a făcut un dosar separat de trafic de persoane. În septembrie a venit lucrătorul M.N.D. şi m-a întrebat despre acea lucrare, eu am scos-o din fişet şi i-am arătat-o abia în anul 2010 (februarie sau martie) au cerut oficial o copie după dosarul meu, prin adresă scrisă.

Pe data de 28 august 2007, victima M.V.G. s-a prezentat pentru a da declaraţii. Am preluat-o de la ofiţerul de serviciu, aceasta nefiind însoţită de nicio altă persoană. Am audiat-o, aceasta spunându-mi că a lucrat la C. în Bucureşti şi nu a fost victima niciunei infracţiuni, nu doreşte să se întoarcă la domiciliu. La vremea aceea aveam o vechime de 6-7 luni în activitatea de urmărire, însă sunt lucrător de poliţie din 1996. Aceasta nu părea timorată, speriată la momentul audierii, spunând că nu doreşte să revină acasă.

Precizez că înaintea audierii victimei, am stat de vorbă cu tatăl acesteia, cu câteva zile înainte, acesta spunându-mi că s-a întâlnit cu fiica sa la sediul poliţiei municipiului Brăila şi aceasta nu a dorit să discute cu el.

După audierea victimei nu am părăsit sediul I.P.J., ci am participat la o şedinţă operativă zilnică ţinută de şeful serviciului. În acea zi eram şi de serviciu, fiind depusă la dosar şi o adresă din partea I.P.J. Brăila în acest sens, şi ca urmare nu puteam părăsi sediul. După această şedinţă am întocmit raportul de clasare, care a fost aprobat de şeful serviciului şi apoi de şeful Inspectoratului. Lucrarea a fost arhivată în biroul meu.

2. S-a consemnat în declaraţia mamei victimei suspiciunea că fiica este obiectul infracţiunii de trafic de persoane?

R: Pe data de 14 august, când mama a vorbit de posibilitatea ca fiica sa să facă obiectul infracţiunii de trafic de persoane, nu i-am luat acesteia nicio declaraţie, am condus-o numai la dl. P. Aşa se proceda atunci, pentru operativitate.

3. În ce fel consemnarea declaraţiei mamei cu conţinutul referitor la traficarea fiicei sale, ar fi tergiversat o eventuală lucrare de la compartimentul pentru crimă organizată B.C.C.O. Brăila?

R: Aşa era procedura la acea vreme.

4. Cum s-a prezentat victima M.V.G. pentru audiere dacă inculpatul nu a citat-o?

R: Nu am întrebat-o pe victimă cum a aflat de necesitatea de a fi audiată în lucrarea mea. Victima mi-a spus că în toată perioada dispariţiei sale nu a discutat cu părinţii săi întrucât era în conflict cu ei.

5. Dacă s-ar fi consemnat în cuprinsul unei declaraţii suspiciunea de trafic de persoane, care ar fi fost parcursul lucrării?

R: Acelaşi întrucât eu oricum condusesem părinţii la dl. P.

6. Dacă ar fi consemnat în scris această suspiciune, lucrarea trebuia declinată la B.C.C.O.?

R: Deja se sesizase această structură prin conducerea de către mine a mamei victimei la dl. P.

7. Dacă nu se prezenta mama victimei şi expira termenul de 30 zile de dare în urmărire, care erau obligaţiile sale profesionale?

R: În perioada de 30 zile trebuiau făcute verificări la domiciliu, la locul de muncă, în anturajul victimei.

8. A efectuat vreun demers din proprie iniţiativă în dosarul de dispariţie?

R: Nu era o prioritatea această dispariţie. Prioritare erau dispariţiile de minori, punerile în executarea a mandatelor. În acea perioadă am participat la o acţiune de localizare a unor persoane pentru punerea în executare a unor mandate europene de arestare. Aveam în lucru mai multe lucrări. Deşi am mers la locul de muncă al potenţialei victime, nu am întocmit un proces-verbal în acest sens. Nu am îndeplinit alte demersuri din proprie iniţiativă datorită volumului de lucru. La acel moment, în cadrul biroului erau patru lucrători, iar în luna august doi dintre ei se aflau în concediu.

Întrebări formulate de avocat pentru inc. M.L., avocat B.D.:

1. Dacă la momentul audierii victimei se mai aflau în birou şi alţi lucrător de poliţie.

R: În birou se afla C.V.D., lucrător de poliţie şi secretara biroului M.A.

Întrebări formulate de avocat S.A., apărător al inculpaţilor T.M.F. şi B.N.:

2. Prezentarea victimei pentru audiere la ora 07:45 era neobişnuită?

R: Nu. Programul nostru începea la ora 07:00 deşi oficial ar fi trebuit să venim la ora 08:00.

3. În ce împrejurări i-a cunoscut pe inculpaţii T.M.F. şi B.N.?

R: Pe T.M.F. l-am cunoscut la primul termen de judecată de la instanţa de fond, iar pe B.N. îl ştiam din vedere din 1996-1999 când lucram la poliţia economică, acesta fiind şofer la fostul I.S.O.P. După nume l-am cunoscut la D.N.A.

La întrebarea instanţei de ce nu am prezentat victima la B.C.C.O., în momentul în care am audiat-o în legătură cu dispariţia, arăt că la acea dată nu cunoşteam la ce poliţist era înregistrată o lucrare, deşi eu anterior o dusesem pe mama victimei la dl. P.

Întrebarea Ministerului Public:

1. De ce nu a încunoştinţat colegial structura B.C.C.O. în urma audierii victimei despre cele relatate de aceasta având în vedere că datele furnizate puteau determina închiderea celor două lucrări, a sa şi cea înregistrată la B.C.C.O.

R: Aceasta era practica atunci, nu îmi spusese nimeni că s-a înregistrat o lucrare şi la cine, astfel de dispariţii fiind de cca 100 pe an.

Precizez că nu am văzut nicio dată o bancnotă de 500 euro şi o sticlă de 5 litri de whisky.”.

Cu referire la inculpatul M.L.:

Înalta Curte constată că inculpatul M.L. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor săvârşită în realizarea scopului urmărit printr-o infracţiune de corupţie, infracţiune reglementată de art. 246 C. pen. anterior în referire la art. 17 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 78/2000 şi infracţiunea de luare de mită, infracţiune prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. anterior în referire la art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, s-a reţinut că, în calitate de inspector principal de poliţie în cadrul l.P.J. Brăila, cu ştiinţă, în exercitarea atribuţiilor de serviciu nu a îndeplinit un act, în sensul că nu a lăsat-o pe martora M.M. să consemneze în cuprinsul declaraţiei din data de 13 august 2007 că fiica sa este victima traficului de persoane, nu a clasat plângerea de dispariţie la data de 14 august 2007 şi nici nu a înaintat-o de îndată procurorului pentru sesizarea organului competent, pentru a acoperi astfel activitatea infracţională desfăşurată de inculpaţii T.M.F. şi B.N. şi pentru a-şi crea premisa audierii martorei M.V.G., în data de 28 august 2007, în schimbul acceptării promisiunii unor foloase necuvenite şi primirea acestor foloase ulterior.

Potrivit art. 246 C. pen. anterior prevede că fapta funcţionarului public, care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că în sarcina inculpatului M.L. s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prin mai multe acte materiale distincte.

1. Inculpatului M.L. în calitate de inspector principal de poliţie în cadrul l.P.J. Brăila, cu ştiinţă, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu a lăsat-o pe martora M.M. să consemneze în cuprinsul declaraţiei din data de 13 august 2007 că fiica sa, M.V.G., este victima traficului de persoane.

Cu privire la acest act material instanţa de fond a reţinut faptul că în condiţiile în care inspectorul principal de poliţie, la data de 13 august 2007, avea la dispoziţie doar cele susţinute de martora M.M., este evident că acesta nu avea cum să consemneze în declaraţie aspecte legate de săvârşirea unor infracţiunii deosebit de grave, cum ar fi traficul de persoane sau proxenetismul infracţiuni cu privire la care nu avea nici un fel de date cu privire la identitatea făptuitorului.

În fapt, Înalta Curte constată că martora M.M. împreună cu soţul acesteia, martorul M.V., s-au prezentat la sediul I.P.J. Brăila pentru a sesiza dispariţia fiicei sale, M.V.G. Astfel, la data de 9 august 2007 martora M.M. a formulat o plângere arătând că în ziua de 13 iulie 2007 fiica sa, M.V.G., a părăsit domiciliul părinţilor în urma unor discuţii contradictorii cu aceştia, iar din data de 30 iulie 2007 nu a mai răspuns la telefon, şi a solicitat efectuarea de verificări în vederea depistării acesteia. Declaraţia a fost dată în faţa inspectorului de poliţie M.L. Ulterior, prin demersuri personale, martora M.M. a aflat că fiica sa ar fi fost racolată de inculpatul T.M.F. în vederea practicării prostituţiei, drept pentru care s-a deplasat la data de 13 august 2007 la sediul I.P.J. Brăila pentru a aduce la cunoştinţa organelor judiciare acest aspect. Prin declaraţia dată în faţa inculpatului M.L. la data de 13 august 2007, martora M.M. a declarat că fiica a fost diagnosticată cu structură psihică instabilă, labilitate emoţională şi că din verificările sale, aceasta „avea o relaţie cu un anume T.M.F., care locuieşte în Brăila, str. M., şi este plecată cu acesta în Spania”.

Inculpatul a fost audiat în faţa Înaltei Curţi la termenul din 12 mai 2014 când a declarat că „la 9 august 2007 la sediul poliţiei s-au prezentat părinţii părţii vătămate M.V.G., care au sesizat că în urma unui conflict aceasta a plecat de la domiciliu. La acea dată în birou au fost ambii părinţi, dar sesizare şi declaraţia au fost semnate de mama sa, M.M. În cazul dispariţiei de persoane se pun anumite întrebări tip, întrebări şi răspunsuri ce au fost consemnate în scris. La acel moment părinţii nu cunoşteau unde se afla fiica lor.

Cele două documente, reclamaţia şi declaraţia au fost înregistrate şi rezoluţionate, în sensul că s-a format o lucrare înregistrată la compartimentul dispăruţi, fiind trecut, pe lucrare numele meu de către şeful meu ierarhic. Lucrarea a ajuns din nou la mine pe 14 august 2007, iar mama sa a revenit pentru completări la 13 august 2007. La acel moment am reaudiat-o pe mama victimei, care a relatat că fiica sa ar putea fi plecată în Spania cu numitul T.M.F. Eu nu am auzit în activitatea mea nimic despre T.M.F. A doua zi, 14 august, mama a revenit cu fiul său M.D.R., întrucât avea suspiciunea că fiica sa era obiectul unui trafic de persoane. În acest context am mers cu cei doi la şeful Serviciului de Crimă Organizată Brăila, P.E.”.

Cu privire la această faptă partea vătămată M.M. infirmă relatările inculpatului M.L. şi a declarat în faţa Înaltei Curţi că „Pe data de 12 august, cred, băiatul ne-a adus la cunoştinţă că ar fi aflat că fata noastră, M.V.G., ar fi fost „luată de proxeneţi”, că ar fi fost vopsită la păr şi tunsă. În aceste împrejurări ne-am îngrijorat şi cred că în chiar ziua următoare, împreună cu soţul, ne-am deplasat din nou la poliţie. Din câte îmi amintesc, nici de această dată ofiţerul C.V.D. nu era în unitate şi atunci am solicitat accesul la ofiţerul M.L. Arăt că la prima întrevedere cu ofiţerul M.L. a rămas ca să îi aduc documente medicale referitoare la un comportament al fiicei mele din anul 2001, prin care aceasta se zgâriase la mâini. Ajunşi în biroul ofiţerului de poliţie M.L., am observat că prezenta altor două persoane, despre care am convingerea că erau tot lucrători de poliţie. Am expus verbal domnului M.L. motivele prezenţei noastre, respective ceea ce aflasem de la băiatul nostru, iar acesta ne-a solicitat să consemnăm în scris ceea ce aveam de spus. Aşadar, mi s-a dat o coală de hârtie, iar eu am început să consemnez ceva de genul „în completarea declaraţiei mele (...)”, hotărâtă fiind să scriu că fata mea „(...) a fost luată de proxeneţii din V. (...)”. În acest moment, ofiţerul de poliţie M.L. m-a oprit să consemnez aceste lucruri, întrebându-mă „Aveţi dovezi că aceste persoane sunt proxeneţi?”. Evident, i-am răspuns că nu am ce dovezi să-i ofer, deoarece sunt îngrijorată de fiica mea şi îi spun doar ce am aflat, însă din ce îmi amintesc soţul a spus că îi va aduce şi dovezi. În aceste împrejurări, ofiţerul de poliţie ne-a atenţionat că în situaţia în care am face asemenea afirmaţii, că persoanele ar fi proxeneţi, fără să avem dovezi, vom risca să ne pierdem casa deoarece aceştia ne vor da în judecată şi astfel vor câştiga în lipsa unor dovezi asupra afirmaţiilor noastre. Acestea au fost împrejurările în care în declaraţia scrisă am consemnat că fiica mea, M.V.G., a plecat cu un anume T.M.F. După consemnarea declaraţiei, soţul meu l-a întrebat pe ofiţerul de poliţie ce se va petrece în continuare, fiind interesat dacă poliţia se va deplasa la locuinţa lui T.M.F. cu scopul de a verifica dacă fiica noastră este în acel loc, însă răspunsul a fost negativ, ofiţerul afirmând „vom face cercetări”.

Îngrijoraţi de situaţia fiicei noastre şi pentru că oarecum am înţeles că poliţia va verifica înainte veridicitatea afirmaţiilor noastre, împreună cu soţul am decis să ne deplasăm la locuinţa familiei T. Ajunşi la casa acestora, am sunat la poartă, iar când ni s-a deschis, am constatat că era chiar mama lui T.M.F. Am stat de vorbă cu mama acestuia, observând că ea îi spunea fiicei noastre G., pe al doilea prenume, V. Din discuţiile purtate cu ea, am fost asiguraţi că fata noastră este bine, dar ni s-a confirmat şi faptul că ar fi într-adevăr plecată din ţară, fiind undeva în Austria. După discuţia purtată cu mama lui T.M.F., nu ne-am deplasat direct la poliţie deoarece era târziu şi ne-am gândit că n-o să găsim pe nimeni, aşa încât a doua zi, însoţită de băiatul meu, m-am deplasat la sediul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Brăila, la menţiunea că în momentul discuţiilor referitoare la a consemna ori nu faptul că T.M.F. ar fi proxenet, ofiţerul de poliţie M.L. mi-a făcut cunoscut faptul că dacă este vorba de proxeneţi, atunci trebuie să merg la cei de la crimă organizată, respectiv la ofiţerul de poliţie P. Acestea au fost împrejurările în care în dimineaţa acelei zile, după ce ne-am prezentat la poliţie şi am solicitat să ni se permită accesul la ofiţerul M.L., despre care am aflat că încă nu sosise în unitatea de poliţie, am solicitat accesul la ofiţerul P. Ni s-a permis acest acces şi am fost conduşi ca de fiecare dată de către o persoană la uşa biroului domnului P. Aşa cum am arătat, dorind să ajung la ofiţerul M.L., luasem cu mine şi documentele medicale despre care am făcut vorbire mai sus, cu dorinţa de a le remite acestuia. În timp ce aşteptam la uşa biroului domnului P., birou amplasat pe acelaşi palier şi la acelaşi nivel cu cel al ofiţerului de poliţie M.L., l-am observat pe acesta sosind la birou. Practic, ne-am văzut reciproc, ne-am salutat, ne-am întrebat care este motivul prezenţei noastre şi ne-a invitat în biroul dânsului, i-am relatat verbal ceea ce aflasem, despre faptul că am făcut noi verificările, şi că am venit la poliţie să spunem că de fapt convingerea noastră este că fiica a căzut în mâna unor proxeneţi, dar că am adus şi actele pe care am promis că i le voi aduce. A preluat aceste documente, Ie-a pus într-un fişet, după care ne-a condus din nou la uşa domnului P. Noi am rămas afară, iar dânsul a intrat în interior, însă ulterior a părăsit acel birou fără ca să pot face vreo afirmaţie cu privire la ceea ce au discutat cei doi ori dacă au discutat.”

Martorul M.V. a confirmat susţinerile părţii vătămate M.M. afirmând la termenul din 12 martie 2014 în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie că „.Aceste aspecte le-am adus la cunoştinţa poliţiei, respectiv lui M.L., căruia i-am declarat verbal că T.M.F. se ocupă cu proxenetismul. Am fost întrebat dacă am dovezi în acest sens şi dacă nu să nu fac afirmaţii scrise cu privire la acest lucru, pentru că pot avea probleme, aşa încât, nu am scris aceste aspecte în declaraţie.

Cu ocazia consemnării declaraţiei soţiei mele singurul aspect care nu a fost consemnat menţiunea referitoare la faptul că T.M.F. avea preocupări pe linia proxenetismului. Restul a fost consemnat corespunzător declaraţiilor.

Inculpatului i se impută faptul că, la data de 13 august 2007, când a dat declaraţia mai sus evocată, martora M.M. a relatat inculpatului M.L. că fiica acesteia este victimă a infracţiunii de trafic de persoane, aspect pe care inculpatul a refuzat să-l consemneze.”

De asemenea, fiul fratele părţii vătămate, M.D.R. a confirmat susţinerile părinţilor săi.

Inculpatul M.L. a negat că i-ar fi fost adus la cunoştinţă aceste aspecte, precizând în declaraţia dată la data de 2 decembrie 2010, declaraţia dată în faza actelor premergătoare când inculpatul nu a avut timp să îşi organizeze apărarea şi fără a beneficia de asistenţa unui avocat, că „înainte de data de 28 februarie 2007, ziua când am audiat-o pe M.V.G., am avut mai multe discuţii (2 sau 3) cu părinţii acesteia, dar niciodată nu mi-au spus că fiica lor ar fi fost victima unor proxeneţi sau a traficului de persoane”. Pe parcursul procesului penal, inculpatul M.L. a dat declaraţii contradictorii cu privire la momentul la care a luat la cunoştinţă despre posibilitatea ca M.V.G. să fie victima traficului de persoane. Astfel, se evidenţiază faptul că în declaraţia din data de 2 decembrie 2010 dată în faza actelor premergătoare până la punerea în mişcare a acţiunii penale şi fără ca inculpatul să aibă ocazia de a-şi construi o apărare favorabilă, inculpatul M.L. a declarat că niciodată nu mi-au spus că fiica lor ar fi fost victima unor proxeneţi sau a traficului de persoane, pentru ca în declaraţiile următoare, în faţa apărătorului, să declare că la data de 21 februarie 2011, ulterior punerii în mişcare a urmăririi penale că în ziua în care M.V. insista că fiica sa ar fi fost victima traficului de persoane şi eu în acea zi dar şi la 2-3 zile mai târziu l-am îndrumat la Serviciul de Combatere a Crimei Brăila. A doua zi, la data de 22 februarie 2011, la judecarea propunerii de arestare preventivă a inculpatului M.L. în faţa Curţii de Apel Galaţi acesta a declarat că am aflat despre suspiciunea că victima putea fi victimă a traficului de persoane la 13 august 2007 de la părinţii victimei ocazie cu care am audiat-o pe mama acesteia, M.M.

În acest sens, instanţa constată contradicţiile existente în declaraţiile inculpatului, care ulterior punerii în mişcare a urmăririi penale a revenit şi a arătat că de fapt ar fi luat la cunoştinţa de posibilitatea ca partea civilă M.V.G. să fi fost victima traficului de persoane de la părinţii acesteia şi imediat i-a îndrumat pe aceştia către Serviciul de Combatere a Crimei Organizate după ce anterior acesta declarase că nu a cunoscut niciodată de la părinţii părţii civile că aceasta ar fi putut fi victima traficului de persoane.

Înalta Curte reţine că, inculpatul M.L. a fost informat încă de la data de 13 august 2007 despre faptul că M.V.G. ar putea fi victima traficului de persoane, edificatoare în acest sens fiind chiar declaraţia sa din data de 22 februarie 2011, cu ocazia judecării propunerii de arestare preventivă: „ am aflat despre suspiciunea că victima putea fi, victimă traficului de persoane la 13 august 2007, de la părinţii victimei ocazie cu care am audiat-o pe mama acesteia, M.M.”. Inculpatul nu a motivat revenirea asupra acestei relatări dată în faţa judecătorului şi în prezenţa apărătorului său, şi, ca urmare, Înalta Curte va reţine aceste informaţii ca având forţă probantă.

De asemenea, instanţa constată că această situaţie de fapt se coroborează cu declaraţiile martorilor M.M. şi M.V., părinţii victimei, care au declarat în faţa Înaltei Curţi la termenul din 23 aprilie 2014 că au adus la cunoştinţa inculpatului M.L. în data de 13 august 2007 faptul că fiica lor ar putea fi victima traficului de persoane, declaraţie dată şi în data 17 februarie 2011 în faza de urmărire penală când a declarat că „în data de 13 august 2007 (...) i-am spus lui M.L. că suntem îngrijoraţi pentru ceea ce se putea întâmpla fiicei noastre adică să fie dusă cu forţa să se prostitueze în străinătate. D-nul M.L. mi-a dictat o declaraţie cu privire la cele aflate de noi, dar nu m-a lăsat să menţionez că T.M.F. este proxenet şi că-mi fac griji că fiica noastră să nu fie dusă în străinătate şi constrânsă la prostituţie. D-nul M.L. a spus că nu putem scrie asemenea lucruri despre T.M.F. deoarece nu avem probe că ar fi proxenet, iar acesta dacă ar afla ne-ar da în judecată pentru calomnie, iar noi am fi nevoiţi să ne vindem casa pentru a ne plăti avocaţii”.

Faptul că martorii M.M. şi M.V. au adus la cunoştinţa inspectorului de poliţie M.L. suspiciunea că fiica lor ar putea fi victima traficului de persoane reiese şi din înscrisurile ridicate de la martora M.M., respectiv o agendă personală, care conţine date scrise olograf de martoră în legătură cu demersurile efectuate la organele de urmărire penală: „13 august 2007, am depus cerere la Poliţia Brăila la Dispăruţi cu ce am aflat în legătură cu gruparea de proxeneţi”.

Faţă de cele arătate mai sus, Înalta Curte conchide că inculpatul M.L. a luat la cunoştinţă despre posibilitatea ca M.V.G. să fie victima traficului de persoane cu ocazia declaraţiei luate mamei acesteia, M.M., la data de 13 august 2007 şi a împiedicat-o pe aceasta din urmă să consemneze în cuprinsul declaraţiei aspecte referitoare la posibila infracţiune de trafic de persoane.

2. S-a mai reţinut în sarcina inculpatului M.L., faptul că nu a clasat plângerea de dispariţie la data de 14 august 2007 şi nici nu a înaintat-o de îndată procurorului pentru sesizarea organului competent, pentru a acoperi astfel activitatea infracţională desfăşurată de inculpaţii T.M.F. şi B.N. şi pentru a-şi crea premisa audierii martorei M.V.G., în data de 28 august 2007, în schimbul acceptării promisiunii unor foloase necuvenite şi primirea acestor foloase ulterior.

Potrivit art. 210 alin. (1) C. proc. pen. anterior organul de urmărire penală sesizat potrivit art. 221 este dator să-şi verifice competenţa, iar potrivit alin. (2) art. 210 C. proc. pen. dacă organul de cercetare penală constată că nu este competent a efectua cercetarea, trimite de îndată cauza procurorului care exercită supravegherea, în vederea sesizării organului competent.

Raportat la dispoziţiile legale menţionate instanţa constată că, inculpatul M.L., luând la cunoştinţă la data de 13 iulie 2007 de faptul că M.V.G. ar putea fi victima traficului de persoane, avea obligaţia de a clasa cauza şi de a o trimite procurorului care exercita supravegherea în vederea sesizării organului competent.

Neîndeplinirea obligaţiei prevăzute de lege rezultă din circuitul administrativ al plângerii părţii vătămate M.M. care la data de 14 august 2007 s-a adresat Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Brăila, demers cunoscut de inculpatul M.L. întrucât birourile celor două servicii sunt situate pe acelaşi palier, iar inculpatul însăşi a condus-o pe partea vătămată şi pe fiul acesteia, M.D.R., în biroul şefului Serviciului de Crimă Organizată Brăila (declaraţia inculpatului M.L.).

De altfel, şi cu privire la împrejurarea că ar fi îndreptat-o pe partea vătămată M.M. şi fiul său, M.D.R., către Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Brăila, inculpatul a avut o poziţie oscilantă, arătând în declaraţia dată la data de 22 februarie 2011 în faţa Curţii de Apel Galaţi cu ocazia judecării propunerii de arestare preventivă că „nu îmi amintesc dacă pe data de 14 august 2007 am îndreptat-o pe pe aceasta şi pe fiul ei, M.D.R. către Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Brăila care îşi are sediul tot în cadrul I.P.J. Brăila”, „nu tjn minte dacă am condus fizic vreun membru al fam. M. la serviul respectiv”.

Mai mult, potrivit art. 23 alin. (6) din Instrucţiunile Ministerului de Interne din 13 ianuarie 2000 privind urmărirea şi identificarea unor categorii de persoane, document desecretizat conform adresei din 25 februarie 2010 a I.G.P.R., Oficiul Juridic, „dacă din primele verificări sau din informaţiile obţinute ulterior rezultă că dispărutul ar putea fi victima unui omor urmat de ascunderea cadavrului sau a infracţiunii de lipsire de libertate, lucrătorul de poliţie trebuie să sesizeze şeful unităţii de poliţie care va dispune constituirea unui colectiv de lucrători care va desfăşura activităţi specifice de căutare”.

Conform art. 24 al aceloraşi instrucţiuni în situaţia în care, cu toate activităţile desfăşurate nu s-a reuşit clarificarea situaţiei persoanei, în termen de la 15 zile de la primirea sesizării, se va solicita urmărirea locală.

Astfel, Înalta Curte constată că, inculpatul M.L., luând la cunoştinţă faptul că faţă de M.V.G. există suspiciunea că ar putea fi victima traficului de persoane avea obligaţia legală de a clasa lucrarea de dispariţie şi de a o înainta procurorului în vederea sesizării organului competent pentru efectuarea de cercetări.

Susţinerile inculpatului conform cărora deja era sesizată structura B.C.C.O. prin conducerea de către acesta a mamei victimei la dl. P., nu pot fi primite de către instanţă câtă vreme inculpatul nu a efectuat activităţile dictate de situaţia constatată. Inculpatul nu a respectat nici Instrucţiunile Ministerului de Interne evocate, rămânând în pasivitate şi neaducând la cunoştinţa şefului unităţii de poliţie faptul că din informaţiile obţinute a rezultat că dispărutul ar putea fi victima unei infracţiuni de lipsire de libertate în condiţiile traficului de persoane.

Mai mult, la data la care se împlinea termenul de 15 zile de la primirea sesizării prevăzut de art. 24 al Instrucţiunilor Ministerului de Interne din 13 ianuarie 2000 privind urmărirea şi identificarea unor anumite categorii de persoane, s-a prezentat inopinant persoana vătămată M.V.G., pentru a da declaraţii în legătură cu propria dispariţie şi precizând că „în această perioadă am discutat aproape în fiecare zi cu părinţii, le-am spus unde mă aflu şi că sunt bine, nu este adevărat că m-a ţinut cineva cu forţa şi nu m-a lăsat să merg acasă”. În cursul judecării apelului partea civilă M.V.G. a declarat că declaraţia pe care am dat-o la poliţie nu reflecta realitatea, respectiv că nu locuiam în Bucureşti, nu munceam nicăieri şi nu stăteam la nicio bunicuţă infirmând cele relatate în faţa inculpatului M.L.

În legătură cu procedura ce trebuie urmată, martorul D.M., şeful Serviciului de Investigaţii Criminale al I.P.J. Brăila audiat de către instanţa supremă, în apel, la termenul din data de 26 martie 2014 a precizat că „în general dacă din datele obţinute rezulta că persoana sesizată a fi dispărută era victima traficului de persoane, fie lucrătorul care efectua verificările din cadrul compartimentului urmăriri, fie şeful acestui compartiment, inc. M.L., avea o discuţie aplicată cu lucrătorii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate, care avea sediul la acelaşi etaj, în aceeaşi locaţie; or, dacă lucrarea vizând dispariţia era preluată de Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate, la nivelul compartimentului urmăriri din cadrul S.I.C. se clasa pe baza unui referat scris, indicând motivul deja arătat. Aceste chestiuni mi-au revenit atunci când l-am interpelat pe ofiţerul M.L., datorat unei adrese scrise a D.N.A., Serveciul Teritorial Galaţi, prin care se solicitau documente din lucrarea respectivă, iar ofiţerul nominalizat mi-a relatat că în anul 2007 aceasta s-a prezentat singură, voluntar, la sediul I.P.J. Brăila, că a fost audiată personal de către el şi că nu au existat suspiciuni care să întemeieze sesizarea dispariţiei sale” (...) „În condiţiile în care fostul ordin scris declasificat între timp de la nivelul de clasificare secret de serviciu clasa S emis de ministrul de interne în anul 2000 prin care se reglementa darea în urmărire locală la 15 zile de la data sesizării dispariţiei, darea în urmărire generală la 30 zile de la data sesizării dispariţiei, era în contradicţie categorică cu ordonanţa O.U.G. nr. 60/2006 prin care nu se mai reglementa prima formă de dare în urmărire locală, ci se stabilea prin sintagma „de îndată” ca direct să se dispună darea în urmărire naţională, apreciez că subordonatul meu investit cu verificare dispariţiei persoanei nominalizate nu s-a conformat la legea ultim nominalizată.”

Această declaraţie dată în faţa instanţei de apel vine să confirme acuzaţiile aduse inculpatului M.L. şi să confirme declaraţia acestuia din faza de urmărire penală când a precizat că „investigaţiile şi verificările efectuate pentru soluţionarea unei astfel de lucrări se concretizează prin încheierea unor rapoarte sau procese-verbale. În momentul în care se clarifică situaţia persoanei dispărute, există o practică la nivelul liniei de muncă constând în aceea că, persoana care a formulat plângerea este chemată şi se aduce la cunoştinţă în scris, prin luarea unei declaraţii, modul de rezolvare a sesizării.

În situaţia în care din datele obţinute ulterior primirii plângerii de dispariţie, rezultă că persoana dispărută ar fi victima traficului de persoane, lucrătorul său coordonatorul liniei de muncă urmăriri discută cu lucrătorii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate, care este pe acelaşi palier, faţă în faţă cu noi, apoi se discută în legătură cu modul de preluarea a persoanei care face sesizarea de către acest serviciu.

Dacă această persoană a fost preluată de către Serviciul de Combatere, a Criminalităţii Organizate, lucrarea de dispariţie se clasează pe baza unui referat.

Având în vedere că lucrarea din 13 august 2007 a fost clasată pe data de 28 august 2007, deduc faptul că anterior acestei date M.L. nu mi-a spus că ar fi existat suspiciuni cu privire la faptul că M.V.G. ar fi fost traficată. Dacă aş fi ştiut acest lucru sesizarea era clasată şi imediat persoana respectivă era trimisă la Crimă Organizată.”

Din declaraţiile martorului D.M., şeful Serviciului de Investigaţii Criminale al I.P.J. Brăila şi superiorul direct al inculpatului M.L. rezultă fără dubiu că acesta din urmă şi-a încălcat atribuţiile de serviciu ţinând în lucru sesizarea ce o privea pe M.V.G., deşi se impunea clasarea cauzei şi sesizarea organului competent.

Cu privire la prezentarea victimei la sediul I.P.J. Brăila, tocmai la inculpatul M.L., şi a modului în care aceasta a luat la cunoştinţă despre existenţa unei plângeri cu privire la dispariţia sa, inculpaţii au negat faptul că persoana vătămată ar fi fost adusă la audieri de către inculpaţii B.N. şi T.M.F., dar şi faptul că aceştia s-ar cunoaşte între ei.

Astfel, inculpatul M.L. a declarat în faţa instanţei de apei că „Pe data de 28 august 2007, victima M.V.G. s-a prezentat pentru a da declaraţii. Am preluat-o de la ofiţerul de serviciu, aceasta nefiind însoţită de nicio altă persoană. Am audiat-o, aceasta spunându-mi că a lucrat la C. în Bucureşti şi nu a fost victima niciunei infracţiuni, nu doreşte să se întoarcă la domiciliu. La vremea aceea aveam o vechime de 6-7 luni în activitatea de urmărire, însă sunt lucrător de poliţie din 1996. Aceasta nu părea timorată, speriată la momentul audierii, spunând că nu doreşte să revină acasă.

Precizez că înaintea audierii victimei, am stat de vorbă cu tatăl acesteia, cu câteva zile înainte, acesta spunându-mi că s-a întâlnit cu fiica sa la sediul poliţiei municipiului Brăila şi aceasta nu a dorit să discute cu el (...) pe T.M.F. l-am cunoscut la primul termen de judecată de la instanţa de fond, iar pe B.N. îl ştiam din vedere din 1996-1999 când lucram la politia economică, acesta fiind şofer la fostul I.S.O.P. După nume l-am cunoscut la D.N.A.”. Astfel inculpatul şi-a menţinut declaraţia dată în faza de urmărire penală când a declarat că „ nu ţin minte dacă a aşteptat-o cineva la ieşire şi nu ştiu dacă a venit însoţită de cineva întrucât în hol sunt de obicei mai multe persoane. Din câte îmi aduc aminte, am audiat-o pe M.V.G. până în jurul orei 10:00, iar audierea a durat 20-30 minute. Am întrebat-o cum a venit direct la Compartimentul Urmăriri şi mi-a spus că a aflat că a fost reclamată dispariţia ei, însă nu mi-a spus de la cine a aflat acest lucru”.

Cu privire la relaţia sa cu ceilalţi inculpaţi, inculpatul M.L. a declarat că „pe T.M.F., nu îl cunosc, nu ma fost căutat de acesta nici la serviciu nici în alt loc şi nu am vorbit cu el la telefon” pe inculpatul B.N. „îl cunosc din vedere (...) în urmă cu 12-13 ani cred că l-am văzut pe B.N. la I.S.C.I.P. Brăila unde cred că era şofer. Nu am avut legături personale cu B.N. şi este posibil să fi fost căutat la serviciu de către acesta”.

Pe de altă parte, inculpatul B.N. a declarat că „îl cunosc pe M.L. de pe terenul de tenis, unde l-am văzut jucând tenis şi am aflat că este poliţist acum câţiva ani în urmă, nu reţin exact când”, „niciodată nu i-a însoţit pe T.M.F. sau M.V.G. la sediul I.P.J. Brăila. Nu am ştiut şi nu ştiu la ce birou sau serviciu lucrează M.L., şi nu ştiu dacă lucrează la politia municipiului Brăila sau la IPJ Brăila. Nu l-am căutat niciodată pe M.L. la serviciu” (declaraţia B.N., 21 februarie 2011) şi că „nu ştiu dacă în cursul lunii august 2007 am fost în sediul I.P.J. Brăila”.

Contrar susţinerilor apărării, instanţa de control judiciar reţine faptul că declaraţiile părţii vătămate cu privire la audierea sa de către inculpatul M.L. nu se contrazic, ci acestea sunt constante. Astfel, partea vătămată M.V.G. a precizat că „domnul M.L., mi-a precizat că ştie ce avea de făcut şi cele pe care mi Ie-a dictat erau identice cu cele ce mă învăţaseră şi T.M.F. şi B.N.”.

Astfel, se observă că în declaraţia dată în mod nemijlocit în faţa Înaltei Curţi, partea vătămată M.V.G. a declarat că „M.L. a afirmat că era liber şi a venit la servicu deşi nu ar fi trebuit ca să rezolve cazul. Mi-a spus hai să rezolvăm odată cu părinţii tăi isterici” menţinând aceeaşi declaraţie pe care o reliefase de mai mai multe ori atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza de cercetare judecătorească, „mi-a zis că în acea zi nu era de serviciu şi a trebuit să facă un efort spre a veni la servici. Preciza că părinţii mei erau foarte exageraţi, isterici”.

Verificând registrul acces persoane străine în sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila, în perioada 2006-2007, s-a constatat că M.V.G. s-a prezentat la sediul I.P.J. Brăila, la inspectorul principal M.L. din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale, Compartimentul Urmăriri, în data de 28 august 2007, între orele 07:40-08:02, iar B.N. s-a prezentat la sediul I.P.J. Brăila, la inspectorul principal M.L. din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale, Compartimentul Urmăriri, în data de 28 august 2007, la orele 08:16.

Astfel, datele existente în registrul de acces al persoanelor străine în sediul I.P.J. Brăila infirmă declaraţiile inculpaţilor M.L. şi B.N. conform cărora aceştia nu s-ar fi cunoscut.

Înalta Curte constată că inculpatul B.N. a declarat că nu l-a căutat niciodată pe M.L., fapt infirmat în totalitate de evidenţele registrului de acces persoane străine în sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.

Mai mult, evidenţele registrului menţionat infirmă declaraţia inculpatului M.L., care a precizat că a audiat partea vătămată M.V.G. timp de 20-30 de minute, până în jurul orelor 10:00, în realitate, audierea acesteia efectuându-se între orele 07:40-08:02.

Din numeroasele declaraţii de martori luate în prezenta cauză precum M.V.A., M.A., I.A., angajaţi I.P.J. Brăila, a reieşit faptul că programul de lucru cu publicul al organelor de urmărire penală era situat exclusiv între intervalul orelor 08.00-16.00 astfel că audierea părţii vătămate M.V.G. în intervalul precizat apare ca nefirească.

În declaraţia dată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la termenul din data de 16 aprilie 2014 martorul C.V.D. a declarat următoarele: „Victima M.V.G. a venit în biroul nostru însoţită de M.L. pentru a fi audiată în calitate de persoană dispărută. Audierea s-a făcut în biroul nostru în prezenta mea şi am auzit cele relatate de victimă. Aceasta a susţinut că în perioada în care a fost dispărută nu a fost victima niciunei infracţiuni, a plecat de acasă în urma unui conflict avut cu părinţii şi a lucrat în municipiul Bucureşti la un supermarket.

Eu nu am apreciat la momentul în care victima a dat declaraţie că aceasta ar fi timorată, iar declaraţia sa a fost foarte scurtă. Anterior, în acelaşi birou, au fost ascultaţi şi părinţii victimei. Părinţii reclamaseră dispariţia fiicei lor pe fondul unor neînţelegeri şi în mod firesc erau îngrijoraţi traficul de persoane făcea obiectul activităţii Biroului Crimă Organizată, iar dacă părinţii ar fi suspectat că fiica lor este victima unei astfel de infracţiuni, îi îndrumam şi chiar mergeam împreună către acest birou. Apreciez că prezenta victimei şi audierea sa au fost elemente suficiente pentru a considera închisă lucrarea referitoare la dispariţia sa.

După ce mi s-a prezentat în copie declaraţia din data de 25 februarie 2011, precizez că îmi recunosc semnătura însă nu îmi explic conţinutul celor relatate. Susţin şi după momentul prezentării declaraţiei din 25 februarie 2011 că cele declarate astăzi corespund adevărului. Nu am discutat în cursul procesului penal cu părţile din cauză.

Nu îi cunosc pe niciunul dintre inculpaţii T.M.F. şi B.N. În activitatea mea nu am auzit de numele acestora.”

Susţinerile acestui martor din faţa Înaltei Curţi referitoare la participarea la audierea părţii vătămate nu reflectă adevărul, întrucât contravin celor declarate în faza de urmărire penală, „îmi amintesc faptul că M.V.G. a discutat numai cu M.L., acesta fiind singurul care a audiat-o, iar eu şi ceilalţi colegi respectiv M.V.A. şi M.A. care eram în birou nu am intervenit în niciun mod în audierea acestei persoane. Cu ocazia cercetărilor am fost delegat să predau la D.N.A. lucrarea din 13 august 2007 privind dispariţia numitei M.V.G. şi cu acea ocazie am observat că aceasta fusese audiată de M.L. în data de 28 mai 2007 şi din acest motiv am declarat în fata instanţei că am fost în birou când a audiat-o pe M.V.G.

De asemenea se constată că susţinerea martorului C.V.D., ce a lucrat din anul 2007 la compartamentul urmăriri din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, I.P.J. Brăila, confirmă că audierea părţii vătămate M.V.G. s-a efectuat în afara orelor de program „o audiere normală se făcea întotdeuna între orele 08:00.-16:00”.

Susţinerile apărării referitoare la faptul că inculpatul B.N. nu l-ar fi căutat pe M.L. întrucât în dreptul numelui existent în registrul menţionat apărea o liniuţă sunt infirmate de martora I.A., agent de poliţie ce în perioada respectivă îşi desfăşura activitatea în punctul de acces persoane al I.P.J. Brăila ce a declarat că martora I.A. a declarat în faţa Înaltei Curţi la termenul din 16 aprilie 2014 că „În perioada de timp de referinţă eram încadrată ca agent simplu la poarta acces a I.P.J. Brăila şi potrivit regulilor scrise incluse într-o procedură despre care îmi aduc aminte că era ordonată prin ordin scris de şeful I.P.J. Brăila, vizitatorii aveau acces exclusiv în orarul 00:08-16:00; după ora ultim menţionată doar la o altă poartă de acces, unde se afla ajutorul ofiţerului de serviciu pe unitate. O altă regulă stabilea că vizitatorii sunt menţionaţi obligatoriu într-un registru ţinut în document scris nu şi informatic, fiindu-le înscrise numele, datele de identificare şi respectiv prin seria de buletin a acelui vizitator, cât şi ora exprimată inclusiv prin minute de acces a vizitatorului şi în mod identic ora de părăsire de către vizitator a sediului unităţii de poliţie, respectiv ora la care se preda de către vizitator ecusonul ce îl purta, cât şi respectiv numărul de ordine al ecusonului ce îl primea vizitatorul de la subsemnata, fiind rubrică distinctă în acelaşi registru, precum şi o rubrică separată în care era înscris numele ofiţerului care prelua vizitatorul, care era la rândul său nominalizat prin gradul profesional şi compartimentul de lucru; iar o altă regulă prevedea accesul doar prin acordarea unui ecuson numerotat ţinut la vedere de către vizitator. În consecinţa acestor reguli generale care le-am prezentat, menţin relatările din depoziţiile date procurorul D.N.A. că la poziţia nr. 1 din registrul scris cu obiectul menţionat pentru ziua de 28 august 2007 am trecut-o pe M.V.G., cu domiciliul înscris în actul de identitate prezentat (actul de identitate se remitea vizitatorului şi nu rămânea pe durata vizitei la subsemnata la poarta de acces), căreia I-am acordat ecusonul vizitator numerotat 7 şi care a fost preluată în biroul sau de către ofiţerul M.L. de la compartimentul Urmăriri. În consecinţă menţin susţinerea că victima M.V.G. s-a prezentat la ora 07:40, fiind trecută ca atare în registrul de acces vizitatori şi a părăsit unitatea la ora 08:02 cu notaţia corespunzătoare în acelaşi registru. Pe de altă parte, menţin şi susţinerea din declaraţiile date procurorului că în acelaşi registru la data de 28 august 2007, la poziţia nr. 4 din registrul scris vizitatori este consemnat accesul la sediul I.P.J. Brăila la ora 08:16 a numitului B.N., iar faptul că în acelaşi registru nu s-a menţionat simetric ora plecării persoanei susnumită şi nici nu a fost acordat un ecuson, pentru mine a rezultat din faptul că am barat prin liniuţe rubricile corespunzătoare.

Deşi mi se prezintă spre recunoaştere partea vătămată M.V.G., prezentă personal în şedinţa de judecată, datorat trecerii timpului arăt că nu o pot recunoaşte pe aceasta ca fiind persoana pe care am trecut-o cu proprie notaţie la poziţia 1 la data de 28 august 2007 în registrul de acces al I.P.J. Brăila. Întrucât ca regulă după înscrierea în registrul menţionat a datelor de identificare al e vizitatorilor eu personal făceam apel telefonic pe o linie interioară a unităţii de poliţie solicitând a se coborî de la etajele superioare ofiţerul de poliţie care urma a fi vizitat pentru a prelua acea persoană, pretind că fără dubiu, persoana M.V.G. a fost preluată de către ofiţerul M.L. şi această susţinere fermă o motivez prin faptul că eu personal am înscris în acel registru cum deja am descris, datele de identificare numărul ecusonului predat, numele ofiţerului M.L. ce a preluat-o pe vizitatoare.”

În faza de urmărire penală martora I.A. a declarat că „în acel registru consemnam ora de intrare în unitate şi ora de ieşire din unitate, ecusonul care i se dădea persoanei precum şi numele lucrătorului de poliţie la care se prezenta persoana respectivă. Precizez faptul că ecuson se dădea numai persoanelor care erau conduse de lucrători de poliţie în birou”, „De asemenea arăt că în acelaşi registru în data de 28 august 2007 la poziţia nr. 4 este consemnat numele B.N., iar numele lucrătorului la care s-a prezentat este M.L. Potrivit consemnării: din registru B.N. s-a prezentat la sediul I.P.J., la punctul de acces la ora 08:16. Faptul că în registru nu este menţionată ora plecării şi nici nu a fost acordat un ecuson, fiind câte o liniuţă la rubricile respective presupune în mod cert că B.N. nu a fost preluat de lucrătorul de poliţie în birou său. De asemnea există posibilitatea ca ofiţerul M.L. să fi coborât la punctul de acces pentru a discuta cu B.N.”, declaraţie menţinută în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor constă în fapta funcţionarului public, care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane.

Evaluând coroborat întreg materialul probator, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, fapta inculpatului M.L. care, în calitate de inspector principal de poliţie în cadrul I.P.J. Brăila, cu ştiinţă, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu a îndeplinit un act, în sensul că nu a lăsat-o pe martora M.M. să consemneze în cuprinsul declaraţiei din data de 13 august 2007 că fiica sa este victima traficului de persoane, nu a clasat plângerea de dispariţie la data de 14 august 2007 şi nu a înaintat-o de îndată procurorului pentru sesizarea organului competent, pentru a acoperi activitatea infracţională a inculpaţilor T.M.F. şi B.N. lezând astfel interesele victimei infracţiunii de faţă şi părţilor vătămate, părinţi ai victimei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. anterior.

Sub aspectul laturii obiective, în baza materialului probator evocat anterior, Înalta Curte constată că inculpatul M.L. prin acţiunile sale, a încălcat atribuţiile de serviciu, neîndeplinind un act, în sensul că nu a lăsat-o pe martora M.M. să consemneze în cuprinsul declaraţiei din data de 13 august 2007 că fiica sa este victima traficului de persoane, nu a clasat plângerea de dispariţie la data de 14 august 2007 şi nu a înaintat-o de îndată procurorului pentru sesizarea organului competent.

Sub aspectul laturii subiective, Înalta Curte reţine că infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. se comite numai cu intenţie, directă sau indirectă, iar din materialul probator administrat în cauză, rezultă dincolo de orice îndoială că, prin modalitatea în care a acţionat inculpatul M.L. a avut reprezentarea subiectivă a faptei şi a comis-o cu forma de vinovăţie cerută de lege, intenţia directă la momentul când a împiedicat martora M.M. să consemneze în cuprinsul declaraţiei faptul că fiica sa ar fi putut fi victima traficului de persoane, iar ulterior nu a clasat plângerea de dispariţiei şi nu a înaintat-o procurorului pentru sesizarea organului competent.

Ca atare, în raport de toate considerentele anterioare, instanţa de apel constată că, în cauză, atât din perspectiva laturii obiective, cât şi a laturii subiective, sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. anterior.

Având în vedere că de la data sesizării instanţei şi până la pronunţarea hotărârii în apel, 18 iunie 2014, a intrat în vigoare Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., se impune o analiză a incidenţei dispoziţiilor privind aplicarea legii penale mai favorabile.

Potrivit dispoziţiilor art. 5 C. pen. în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea penală mai favorabilă, iar pentru a determina legea penală incidenţă se impune a se analiza dacă fapta mai este incriminată de legea penală nouă şi aceasta poate retroactiva, în sensul că este mai favorabilă cu privire la încadrarea juridică; caracterul unitar al dispoziţiilor referitoare la pedeapsă şi circumstanţele de individualizare în raport cu încadrarea juridică la momentul săvârşirii faptei şi ia data judecării recursului şi instituţiile incidente în raport cu incriminarea sau sancţiunea (care agravează sau atenuează răspunderea penală şi limitele de pedeapsă).

Legea penală mai favorabilă nu poate fi stabilită în abstract ci pe baza unor criterii concrete, referitoare la menţinerea incriminării faptelor săvârşite în legea penală nouă şi posibilitatea ca aceasta să retroactiveze, în sensul că ar fi mai favorabilă cu privire la condiţiile de incriminare, condiţiile de tragere la răspundere, regimul sancţionator.

Examinarea încadrării juridice dată faptei se impune pentru a stabili dacă suntem în prezenţa unei dezincriminări, urmarea abrogării unor texte de lege şi sub aspectul situaţiei premisă pentru analiza, în concret, a consecinţelor privind regimul sancţionator.

Se reţine că inculpatul M.L. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen. anterior şi infracţiune incriminată în continuare în C. pen. în art. 297 alin. (1) C. pen.

Referitor la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, analiza comparativă a normelor de incriminare nu a evidenţiat deosebiri esenţiale privind conţinutul constitutiv al infracţiunii care să atragă incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 3 şi art. 4 din Legea nr. 187/2012.

În ceea ce priveşte regimul sancţionator şi circumstanţele de individualizare în raport cu încadrarea juridică dată faptei reţinute în sarcina inculpatului, se constată că sub aspectul limitelor speciale de pedeapsă, în noua reglementare minimul special a fost majorat de la 6 luni la 2 ani închisoare, iar maximul special al pedepsei închisorii a fost majorat de la 3 ani la 7 ani închisoare, corelativ fiind stabilită aplicarea obligatorie a pedepsei complementare a interzicerii exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică, astfel că legea nouă nu va retroactiva nici sub acest aspect.

În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului, Înalta Curte, reţinând vinovăţia acestuia în comiterea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată şi, în considerarea argumentelor care au determinat stabilirea legii penale mai favorabile ca fiind C. pen. anterior, va avea în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., respectiv, dispoziţiile părţii generale a acestui cod, gradul de pericol social al faptelor, valorile sociale lezate, limitele de pedeapsă prevăzute de textele incriminatoare, scopul urmărit şi consecinţele activităţii infracţionale, dar şi datele ce caracterizează persoana inculpatului precum şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală a acestuia.

La aprecierea gradului ridicat de pericol social al infracţiunii comise de către inculpatul M.L., înalta Curte nu se raportează doar la natura acesteia, ci are în vedere modalitatea desfăşurării activităţii infracţionale, precum şi urmarea produsă prin săvârşirea faptelor, prin care au fost afectate relaţiile sociale privind corectitudinea organelor de poliţie, prestigiul instituţiei publice din care face parte şi inculpatul.

Deşi, inculpatul M.L. nu a recunoscut comiterea faptelor astfel cum au fost reţinute în actul de sesizare şi constatate de instanţa de control judiciar în baza probatoriului administrat, analizând circumstanţele personale ale acestuia cu referire la lipsa antecedentelor penale, cariera profesională îndelungată astfel cum rezultă din actele în circumstanţiere depuse la dosarul cauzei (peste 18 ani desfăşurând activităţi de poliţie în calitate de agent şi ofiţer de poliţie), conduita bună în cadrul comunităţii din care face parte, conduita sa procesuală de a se prezenta de fiecare dată în faţa instanţei, Înalta Curte apreciază că sunt elemente care justifică aplicarea unei pedepse a cărei executare poate fi suspendată condiţionat sub supraveghere, fiind împrejurări favorabile inculpatului şi urmează a fi valorificate de către instanţă în procesul de individualizare judiciară al pedepsei.

Înalta Curte consideră pe lângă aceste criterii, în cadrul procesului de evaluare, va fi avut în vedere şi criteriul duratei procedurii. În contextul unei durate considerabile, acest aspect se va reflecta în cuantumul pedepsei stabilite prin valorificare în favoarea inculpatului. În prezenta cauză faptele cercetate au fost săvârşite în perioada august 2007. Durata procedurii de şapte ani în contextul a două grade de jurisdicţie depăşeşte un termen rezonabil şi impune reducerea cuantumului pedepsei şi aplicarea unei modalităţi de executare mai uşoară.

Astfel, instanţa apreciază că durata procedurii în raport de activitatea infracţională sau a actului de începere a urmăririi penale trebuie să se reflecte în modul de individualizare a pedepsei şi generează reducerea cuantumului acesteia, precum şi orientarea spre o modalitate de executare a pedepsei mai puţin severă. Constatarea încălcării art. 6 a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului pe aspectul duratei procedurii produce consecinţe directe sub aspectul tratamentului sancţionator în sensul menţionat.

Totodată, pornind de la aceleaşi dispoziţii legale mai sus menţionate art. 72 C. pen. anterior care obligă instanţa ca, la stabilirea şi aplicarea pedepsei, să aibe în vedere toate criteriile generale de individualizare, în raport de rezonanţa socială negativă redusă a manifestării infracţionale, faţă de timpul scurs de la data săvârşirii infracţiunii şi faţă de circumstanţele personale ale inculpatului (faptul că nu este cunoscut cu antecedente penale, nivelul înalt de instrucţie), instanţa apreciează că se justifică aplicarea prevederilor art. 86¹ C. pen. anterior care reglementează suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 7 ani în conformitate cu dispoziţiile art. 86² C. pen. anterior, apreciind că pedeapsa astfel individualizată sub aspectul cuantumului şi al modalităţii de executare este îndestulătoare pentru a-l determina pe inculpat să conştientizeze consecinţele conduitei sale ilicite.

Cu privire la infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. anterior în referire la art. 6 şi art. 7 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 78/2000, respectiv de dare de mită prevăzută în art. 255 alin. (1) C. pen. în referire la art. 6 şi art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, s-a reţinut că, inculpatul T.M.F. ar fi promis şi dat prin intermediul inculpatului B.N. inculpatului M.L. suma de 500 euro şi a unei sticle de whisky în valoare de 100 euro în scopul audierii martorei M.V.G., în sensul că nu este victima traficului de persoane săvârşit de inculpatul T.M.F., pentru a nu verifica informaţiile furnizate de martorii M.M. şi M.V., în sensul că fiica lor era victima traficului de persoane şi pentru a-i acoperi astfel activitatea infracţională desfăşurată.

În ceea ce priveşte existenţa faptelor de dare şi respectiv luare de mită şi a vinovăţiei inculpaţilor, s-a constatat că singura probă care susţine aceste acuzaţii o reprezintă declaraţia martorei M.V.G., aceasta fiind singura care, a afirmat cu certitudine că atât faptele cât şi vinovăţia inculpaţilor au existat: „precizez că poliţistul la care am dat declaraţie era acelaşi la care părinţii mei au depus plângerea precum, că sunt dispărută. Mita s-a realizat sub ochii mei 500 euro şi o sticlă de wisky.”.

Partea vătămată M.V.G. şi-a menţinut constant această declaraţie, cu anumite inadvertenţe explicabile de trecerea unei anumite perioade de timp relativ îndelungată şi a stării de surescitare în care s-a aflat pe toată perioada evenimentelor.

Potrivit art. 103 alin. (1) C. proc. pen. probele nu au o valoare dinainte stabilită prin lege şi sunt supuse libere aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză.

Dispoziţiile alin. (2) al art. 103 C. proc. pen. prevăd că o condamnare se dispune doar atunci când instanţa are convingerea că acuzaţia a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Prealabil analizei acestor infracţiuni, Înalta Curte constată că, inculpaţii, în mod constant au contrazis şi combătut declaraţiile părţii vătămate încercând să le atribuie stării psihice a acesteia, atestate prin actul medical întocmit de M.A.A., psiholog principal, în urma examenului psihologic din data de 25 iunie 2002, „are o structură psihică instabilă cu mecanism de inhibiţie diminuat pentru controlul reactivităţii, abilitate emoţională, dispoziţie depresivă, subestimare de sine, nesiguranţă, profil cu o formulă cunoscută la subiecţii cu deviaţie suicidală”.

Aprecierea fiecărei probe trebuie făcută de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată în urma examinării tuturor probelor adminstrate, în vederea aflării adevărului. Declaraţia unei părţi are valoare probatorie doar dacă şi în măsura în care se coroborează cu fapte sau împejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.

Câtă vreme inculpaţii au susţinut constant nevinovăţia în raport de aceste infracţiuni iar acuzaţiile aduse se întemeiază exclusiv pe declaraţiile părţii vătămate M.V.G. fără a se corobora cu alte mijloace de probă acestea nu sunt apte pentru a dovedi existenţa faptelor şi vinovăţia inculpaţilor.

Înalta Curte constată că din toate probele administrate în prezenta cauză actele materiale de luare de mită respectiv dare de mită nu sunt probate astfel încât să fie răsturnată prezumţia de nevinovăţie reglementată de art. 4 C. proc. pen.

Orice soluţie pronunţată de către instanţă nu se poate întemeia decât pe probe legal administrate şi convingătoare aşa cum a statuat şi C.E.D.O. în cauza Telfner c. Austriei, scopul procesului penal fiind ca orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită conform vinovăţiei sale şi nicio persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.

Prin adoptarea prezumţiei de nevinovăţie ca principiu de bază, distinct de celelalte drepturi care garantează şi ele libertatea persoanei s-a produs o serie de restructurări ale procesului penal şi a concepţiei organelor judiciare, care trebuie să răspundă următoarelor cerinţe:

- vinovăţia se stabileşte în cadrul unui proces, cu respectarea garanţiilor procesuale, deoarece simpla învinuire nu înseamnă şi stabilirea vinovăţiei;

- sarcina probei revine organelor judiciare, motiv pentru care interpretarea probelor se face în fiecare etapă a procesului penal, concluziile unui organ judiciar nefiind obligatorii şi definitive pentru următoarea fază a procesului;

- la adoptarea unei hotărâri de condamnare, până la rămânerea definitivă, inculpatul are statutul de persoană nevinovată, la adoptarea unei hotărâri de condamnare definitive prezumţia de nevinovăţie este răsturnată cu efecte erga omnes;

- hotărârea de condamnare trebuie să se bazeze pe probe certe de vinovăţie, iar în caz de îndoială, ce nu poate fi înlăturată prin probe, trebuie să se pronunţe o soluţie de achitare.

Toate aceste cerinţe sunt argumente pentru transformarea concepţiei asupra prezumţiei de nevinovăţie, dintr-o simplă regulă, garanţie a unor drepturi fundamentale, într-un drept distinct al fiecărei persoane, de a fi tratată ca nevinovată până la stabilirea vinovăţiei printr-o hotărâre penală definitivă.

Având în vedere că, la pronunţarea unei condamnări, instanţa trebuie să-şi întemeieze convingerea vinovăţiei inculpatului pe bază de probe sigure, certe şi întrucât în cauză probele în acuzare nu au un caracter cert, nu sunt decisive sau sunt incomplete, lăsând loc unei nesiguranţe în privinţa vinovăţiei inculpatului, se impune a se da eficienţă regulii potrivit căreia „orice îndoială este în favoarea inculpatului” (in dubio pro reo).

Regula in dubio pro reo constituie un complement al prezumţiei de nevinovăţie, un principiu instituţional care reflectă modul în care principiul aflării adevărului, consacrat în art. 5 C. proc. pen., se regăseşte în materia probaţiunii. Ea se explică prin aceea că, în măsura în care dovezile administrate pentru susţinerea vinovăţiei celui acuzat conţin o informaţie îndoielnică tocmai cu privire la vinovăţia făptuitorului în legătură cu fapta imputată, autorităţile judecătoreşti penale nu-şi pot forma o convingere care să se constituie într-o certitudine şi, de aceea, ele trebuie să concluzioneze în sensul nevinovăţiei acuzatului şi să-l achite.

Înainte de a fi o problemă de drept, regula in dubio pro reo este o problemă de fapt. Înfăptuirea justiţiei penale cere ca judecătorii să nu se întemeieze, în hotărârile pe care le pronunţă, pe probabilitate, ci pe certitudinea dobândită pe bază de probe decisive, complete, sigure, în măsură să reflecte realitatea obiectivă (fapta supusă judecăţii).

Numai aşa se formează convingerea, izvorâtă din dovezile administrate în cauză, că realitatea obiectivă (fapta supusă judecăţii) este, fără echivoc, cea pe care o înfăţişează realitatea reconstituită ideologic cu ajutorul probelor.

În raport de aceste considerente, instanţa urmează a dispune achitarea inculpatului M.L. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 289 C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 78/2000, modificată cu aplicarea art. 5 C. pen.

De asemenea, pentru fapta corelativă de dare de mită instanţa urmează a dispune achitarea inculpaţilor B.N. şi T.M.F. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 255 alin. (1) C. pen. Anterior, cu referire la art. 6 şi art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.

Cu referire la inculpaţii B.N. şi T.M.F.:

Cu privire la infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal s-a reţinut în sarcina acestora că fapta de a o sechestra, în perioada 14-30 august 2007 pe martora victimă M.V.G. în apartamentul din Brăila, str. T. şi de a o escorta la sediul I.P.J. Brăila în zilele de 20 august 2007 şi 28 august 2007, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal în scopul obligării la practicarea prostituţiei prevăzută în art. 189 alin. (1), alin. (2) şi alin. (3) C. pen.

Prealabil, Înalta Curte constată că, în lumina art. 5 C. pen., legiuitorul, în actuala reglementare penală, a înţeles să renunţe la mai multe elemente circumstanţiale agravate ale infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal printre care şi cele referitoare la săvârşirea infracţiunii de două sau mai multe persoane împreună şi în scopul de a obliga la practicarea prostituţiei, drept pentru care se va schimba încadrarea juridică dată faptelor din infracţiunea de lipsire de libertate prevăzută de art. 189 alin. (1), alin. (2) şi alin. (3) C. pen. anterior în infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de art. 205 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.

Tot cu titlu prealabil, instanţa reţine că, soluţiile pronunţate în Dosarul nr. 43/D/P/2008 al D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Brăila şi în Dosarul penal nr. 2219/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de inculpatul T.M.F. ş.a pentru infracţiunile prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 şi art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, soluţie rămasă definitivă, respectiv pentru infracţiunea de proxenetism, deşi relevante cu privire la infraţiunile cercetate, nu conduc la stabilirea nevinovăţiei inculpaţilor B.N. şi T.M.F. câtă vreme în sarcina lor se reţine lipsirea de liberate în mod ilegal pe perioada 14-30 august 2007.

Instanţa de control judiciar reţine că partea vătămată M.V.G. a susţinut că în perioada 14 august 2007-30 august 2007 a fost cazată în locuinţa inculpatului B.N. şi încuiată în apartamentul respectiv de către acelaşi inculpat, fără a avea posibilitatea de a o părăsi „nu am avut cheia şi nu am putut pleca”.

Cu privire la aceste acuzaţii inculpatul B.N. a susţinut în faţa Înaltei Curţi că acestea nu sunt adevărate precizând posibilitatea părţii vătămate de a părăsi incinta locuinţei chiar dacă uşa ar fi fost închisă cu cheia din afară.

Instanţa reţine că anterior acestui moment, în niciuna din declaraţiile date la urmărirea penală sau în cursul cercetării judecătoreşti, acesta nu a mai susţinut această apărare. Dacă în faţa Curţii de Apel, cu ocazia judecării în fond a cauzei, a susţinut că „aceasta nu a fost sechestrată deoarce a stat într-un apartament situat la parter, fără gratii la geam, toate geamurile se deschid din interior, are o uşă de 2 m lăţime şi 1,80-1,90 înălţime, avea telefon mobil şi deci putea anunţa poliţia”, în cursul urmăririi penale acesta a declarat că a petrecut împreună cu M.V.G. o noapte, după care aceasta a revenit după două zile când punând capăt relaţiei nu a mai vazut-o niciodată până în prezent.

Astfel, instanţa de apel apreciază că declaraţiile inculpatului B.N. date în faţa Înaltei Curţi la data de 12 mai 2014 nu reflectă adevărul, observând că o dată cu parcurgerea etapelor procesuale incupatul a înţeles să îşi pregătească aceste apărări pro causa.

De asemenea, nici declaraţia referitoare la faptul că nu exista posibilitatea de a pune gratii la aceste geamuri întrucât se deschideau în afară nu poate fi reţinută. Constatând, în baza planşelor foto existente la dosar, că ferestrele apartamentului situat la parter se deschid spre exterior, instanţa apreciează că tocmai din acest motiv, instalarea unor gratii la aceste ferestre, ar duce la imposibilitatea deschiderii acestora, lucru urmărit de către inculpat. Inculpatul B.N. avea intenţia de a exclude posibilitatea ca M.V.G. să poată părăsi locuinţa situată în Brăila, str. T., drept pentru care instalarea unor astfel de gratii ar fi condus la împierdicarea oricărei încercări de evadare a victimei sau de a lua contact cu exteriorul.

În aprecierea caracterului mincinos al declaraţiilor inculpatului instanţa mai are în vedere şi numeroasele contradicţii existente între declaraţiile date de acesta pe parcursul procesului penal.

Astfel, într-o declaraţie dată în faţa Curţii de Apel Galaţi cu ocazia judecării propunerii de arestare preventivă acesta a mai declarat că „la momentul comiterii faptelor pentru care sunt acuzat eu eram căsătorit cu B.I.T. şi consider că nu puteam ca în locuinţa noastră comună să tin sechestrată o persoană, respectiv pe victima M.V.G.”.

Această declaraţie este infirmată tocmai de fosta sa soţie, B.I.T. care a declarat că „am locuit cu B.N. în perioada 6 decembrie 2006-27 februarie 2007 în locuinţa acestuia în Brăila, str. T. După 27 februarie nu m-am mai întors în locuinţa lui B.N. niciodată.”.

Tot declaraţia acesteia infirmă afirmaţiile inculpatului B.N. referitoare la faptul că nu a mai vorbit cu nepotul său, T.M.F., datorită unui conflict existent în familie cu privire la casa părintească. Acesta a declarat în faţa Curţii de Apel Galaţi la termenul din 3 mai 2011 că „relaţiile cu T.M.F. erau reci din cauza unor discuţii cu privire la casa părintească. Nu ştiu dacă în luna august 2007 am discutat la telefon cu T.M.F. Nu ştiu dacă în luna august 2007 m-am întâlnit cu inculpatul T.M.F.”, iar cu ocazia judecării propunerii de arestare preventivă la data de 22 februarie 2011 că „cunosc pe T.M.F. Este nepotul meu, băiatul surorii mele, dar nu sunt în relatii cu aceştia de mai mult timp. Precizez că nu sunt în relaţii cu T.M.F. deoarece avem un conflict mai vechi de 5 ani ieşit de la averea familiei, legată de casa părinteasă”.

Astfel, contrazicând declaraţiile mai sus evocate, fosta soţie a inculpatului B.N. a declarat „cât am fost împreună cu B.N. aceasta era în relaţii foarte bune cu sora lui, T.I. şi cu copiii acestuia pe care îi iubea mult”.

În acest context, Înalta Curte are în vedere poziţia contradictorie a inculpatului B.N., relevant fiind răspunsul cea de-a doua întrebare formulată de către apărătorul său ales cu ocazia declaraţiei pe care a dat-o în faţa Înaltei Curţi la data de 12 mai 2014, „inculpatul T.M.F. nu se afla în ţară în acea perioadă (august 2007) am primit nişte bani de la el pentru a-i plăti o rată de leasing”.

Instanţa de control judiciar apreciază că, în contextul în care inculpatul B.N. a menţionat că nu a discutat cu T.M.F. în luna august 2007 fiind angrenat într-un conflict mai vechi de 5 ani, relaţia acestora fiind una rece, nu se poate reţine că, în pofida acestei relaţii reci, inculpatul T.M.F. a trimis bani, în vederea achitării unei rate de leasing, unchiului său, B.N., deşi putea apela la alte rude cu care se afla în relaţii fireşti.

De altfel, cu privire la inculpatul T.M.F. acesta a declarat că a vorbit o singură dată la telefon cu B.N., respectiv pe data de 28 august 2007, când i-a trimis suma de 340 de euro pentru a-i plăti rata la maşină.

Contrar declaraţiilor date în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a Curţii de Apel Galaţi, la data de 24 februarie 2011 cu ocazia propunerii de arestare preventivă inculpatul T.M.F. a susţinut că „nu o cunosc pe M.V.G. În vara anului 2007 am cunoscut o fată, îmi amintesc că era doar roşcată, pe nume V., care mă hărţuia cerându-mi să mă întâlnesc cu ea la diferite ore, care plângea că ar fi abuzată de tatăl ei şi care avea tăieturi la nivelul mâinilor, ceea ce m-a făcut să cred că avea probleme psihice”.

Cu prilejul cercetării judecătoreşti în faţa Curţii de Apel Galaţi, inculpatul a susţinut contrariul celor declarate anterior declarând că a avut o scurtă relaţie cu ea, s-au întâlnit de vreo 2-3 ori şi a întreţinut raporturi sexuale, pentru ca în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să îşi modifice din nou declaraţia şi să declare că a avut cu aceasta o relaţie intimă, de prietenie, că a întreţinut raporturi intime cu susnumita pe durata a cca 3 săptămâni.

Din toate declaraţiile mai sus menţionate reiese în mod evident, încercarea inculpatului T.M.F., care la fel ca şi coinculpatul B.N., o dată cu avansarea stadiului procesual, au încercat să denatureze realitatea pentru a obţine înlăturarea condiţiilor angajării răspunderii penale.

În dovedirea nevinovăţiei inculpatul T.M.F. a depus un înscris din care reiese că la data de 28 august 2007 s-ar fi aflat pe teritoriul Spaniei şi nu avea cum împreună cu B.N. să săvârşească infracţiunea de lipsire de liberate.

Înalta Curte constată că înscrisul depus de către apărare se referă la expedierea unor sume de bani prin intermediul W.U., expediere ce nu necesită existenţa unui cont bancar deschis la o anumită unitate bancară, şi care se poate face de către orice persoană solicitantă fără a necesita legitimarea persoanei care face depunerea.

De asemenea, se mai constată, cu privire la sinceritatea declraţiilor date de inculpatul T.M.F. că, în declaraţia din 24 februarie 2011 dată cu ocazia analizării propunerii de luare a măsurii arestului preventiv, a susţinut faptul că „vineri a plecat la Braşov, în virtutea preocupărilor pe care le am cu dezmembrările unor maşini şi că nu aveam cunoştinţă că eram căutat de poliţie. Menţionez că organele de poliţie m-au căutat telefonic în perioada în care eram deja la Braşov şi m-au informat că eram căutat de poliţie, în calitate de martor”.

Această afirmaţie este contrazisă de citaţiile existente la dosarul cauzei din care reiese calitatea de învinuit ce i-a fost pusă în vedere şi din cererea transmisă prin fax la data de 11 februarie 2011 şi împuternicirea avocaţială depusă de avocata sa, S.L., prin care arată calitatea de învinuit a lui T.M.F.

Mai mult, procesul-verbal întomit la data de 22 februarie 2011 de ofiţerul de poliţie judiciară din cadrul D.N.A., Serviciul Teriotorial Galaţi, comisar H.M., reliefează faptul că în data de 21 februarie 2011, la orele 13:45, învinuitul T.M.F., se afla în municipiul Bucureşti, celula B-dul G.

În legătură cu infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, instanţa de control judiciar apreciează sinceritatea şi onestitatea declaraţiilor părţii vătămate care încă de la începutul urmăririi penale l-a indicat pe B.N. ca fiind unchiul inculpatului T.M.F. şi l-a recunoscut pe acesta după planşa fotografică.

De asemenea, a precizat date despre toţi membrii familiei T., cu indicarea numelor şi gradelor de rudenie, iar ulterior i-a recunoscut pe aceştia după planşele fotografice.

A relevat informaţii cu privire la relaţia de 7 ani a inculpatului T.M.F. cu M.A.M., relaţie recunoscută de către inculpatul cu ocazia declaraţiilor, fapt ce determină instanţa să aprecieze asupra sincerităţii susţinerilor părţii vătămate. Datele susţinute de victima infracţiunii de lipsire de libertate au fost confirmate de declaraţiile martorilor audiaţi enunţaţi anterior.

Instanţa apreciază că, luând act în mod nemijlocit de susţinerile părţii vătămate M.V.G., declaraţia dată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 16 aprilie 2014 corespunde adevărului, aceasta reliefând aspecte susţinute de ansamblul probator existent la dosarul cauzei.

Se mai are în vedere şi starea de teamă insuflată de inculpaţii T.M.F. şi B.N., stare ce a determinat persoana vătămată să nu ia legătura cu familia sa sau să anunţe autorităţile cu privire la infracţiunile a cărei victimă era.

Astfel, se justifică de ce, mai întâi, la momentul la care l-a întâlnit pe tatăl său, M.V., la sediul I.P.J. Brăila, aceasta a părăsit sediul instituţiei fără a sta de vorbă, iar ulterior revenind la sediul aceleiaşi instituţiei la data de 28 august 2007 pentru a da declaraţie cu privire la propria dispariţie, nu a declarat niciunui agent al statului faptului că este lipsită de libertate.

În acest context, se au în vedere şi conversaţiile purtate de partea vătămată M.V.G. cu martorul M.N.D., discuţii din care reiese starea de temere în care trăia aceasta: „familia este ameninţată, mi s-a spus că primul care va fi mort va fi fratele meu, mi-a arătat arma cu care va fi împuşcat, această declaraţie o să mă ajute cu adevărat sau o să cauzeze mai multe probleme mie şi familei, sa ma înţelegeţi că mi-am pierdut încrederea în toată lumea”.

Starea de teamă în care a trăit partea vătămată reiese şi din reclamaţia făcută de aceasta la data de 12 decembrie 2007, precum şi din declaraţia sa din data de 8 decembrie 2008, aceste aspecte fiind susţinute şi de familia victimei.

De asemenea, se mai reţine că declaraţiile părinţilor M.M. şi M.V. şi respectiv a fratelui părţii vătămate M.D.R., deşi au un caracter indirect, sunt în deplină concordanţă cu cele reclamate de partea vătămată încă din luna decembrie a anului 2007, moment în care a făcut referiri concrete cu privire la infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor B.N. şi T.M.F.

Faţă de cele ce preced, în urma readministrării probatoriului esenţial pentru soluţionarea cauzei, a valorificării tuturor mijloacelor de probă, dar şi al coroborării întregului material aflat la dosar, Înalta Curte constată că faptele inculpaţilor B.N. şi T.M.F. întrunesc elemntele constitutive ale infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal.

Cu privire la individualizarea judiciară a pedepselor ce urmează a fi aplicate inculpaţilor B.N. şi T.M.F., Înalta Curte va avea în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., respectiv, dispoziţiile părţii generale a acestui cod, gradul de pericol social al faptelor, valorile sociale lezate, limitele de pedeapsă prevăzute de textele incriminatoare, scopul urmărit şi consecinţele activităţii infracţionale dar şi datele ce caracterizează persoana inculpaţilor precum şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală a acestora. în aceeaşi ordine de idei, Înalta Curte reţine că numai o pedeapsa justă şi proporţională este de natură să asigure atât exemplaritatea, cât şi finalitatea acesteia.

Cu referire la speţă, în raport de toate consideraţiile expuse şi, mai ales, de materialul probator administrat în cauză, instanţa de control reţine că inculpaţii, prin faptele lor şi prin modalitatea de săvârşire a acestora au dovedit un real dispreţ pentru valorile apărate de legea penală.

În acest context, se constată că conduita inculpaţilor în cursul procesului penal s-a înscris în parametrii de negare a acţiunii ilicite penale şi a elementelor esenţiale angajării răspunderii penale.

De asemenea, Înalta Curte reţine că prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni nu se rezumă numai la împiedicarea condamnatului de a comite alte încălcări ale legii penale, ci are ca scop şi atenţionarea celorlalţi destinatari ai legii penale de a nu comite astfel de încălcări, fiind astfel satisfăcute atât scopul imediat cât şi scopul mediat al pedepsei. Nu se poate vorbi de scopul preventiv al pedepsei înţelegând prin aceasta numai dezideratul împiedicării condamnatului de a săvârşi noi infracţiuni, ignorându-se valenţele educative şi intimidante ale pedepsei pronunţate faţă de ceilalţi membri ai societăţii. Reeducarea sau îndreptarea condamnatului constă în aptitudinea pedepsei de a înlătura relele convingeri şi deprinderi ale acestuia şi a inocula valenţe comportamentale în strictă concordanţă cu cerinţele de respectare a dispoziţiilor cuprinse în normele de drept penal. În realitatea obiectivă, faptele inculpaţilor, ca de altfel şi atitudinea lor subiectivă faţă de acestea creează un sentiment de neîncredere în stabilitatea de care trebuie să se bucure societatea, faptele acestora aducând atingere libertăţii persoanei.

Contribuţia efectivă a fiecărui inculpat este de asemenea un criteriu util aspectului analizat. Sub acest aspect se vor avea în vedere activităţile infracţionale a celor doi inculpaţi care au încercat prin sechestrarea părţii vătămate M.V.G. să ascundă faptul că aceasta era obligată la practicarea prostituţiei.

Din acest motiv Înalta Curte consideră că în cazul inculpaţilor T.M.F. şi B.N. executarea pedepsei în regim privativ de libertate este singura modalitate de reeducare a acestora şi constituie singura modalitate în care societatea poate avea o reacţie adecvată în scopul reducerii fenomenelor infracţionale de acest gen. De asemenea, executarea în regim de detenţie este singura măsură ce poate da membrilor societăţii confirmarea că organele ce au ca rol protejarea societăţii reacţionează ferm pentru reprimarea comportamentelor antisociale.

Pe cale de consecinţă, materialul probator administrat astfel cum a fost analizat pe larg în cele ce preced, a dovedit fără putinţă de tăgadă, că inculpaţii T.M.F. şi B.N. au sechestrat-o în perioada 14-30 august 2007 pe partea vătămată M.V.G. în apartamentul din Brăila, str. T. şi au escortat-o la sediul I.P.J. Brăila în zilele de 20 august 2007 şi 28 august 2007, fapta acestora întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de art. 205 alin. (1) C. pen., atât în ceea ce priveşte latura subiectivă cât şi latura obiectivă a infracţiunii.

Astfel, se apreciază că gravitatea concretă a faptelor, poziţia procesuală, nerecunoscând activitatea ilicită şi refuzând să-şi asume răspunderea pentru propriile fapte, justifică aplicarea pedepsei înschisorii în cuantum de 2 ani şi a pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., Serviciul Teriorial Galaţi împotriva sentinţei penale nr. 73/F din 15 mai 2013 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, va desfiinţa, în parte, sentinţa apelată şi va rejudeca în sensul menţionat anterior.

Va respinge ca nefondate apelurile declarate de inculpaţii T.M.F. şi B.N.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., va obliga inculpaţii T.M.F. şi B.N. la plata sumelor de câte 2.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, reprezentând cheltuieli din faza de urmărire penală şi judecata în fond, inclusiv onorariile apărătorilor din oficiu.

În baza art. 275 alin. (2) teza I C. proc. pen., va oblig aceiaşi inculpaţi la plata sumelor de câte 800 RON din care sumele de câte 100 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat M.L., până la prezentarea apărătorului ales, în apel, în sumă de 100 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

I. Admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., Serviciul Teriorial Galaţi împotriva sentinţei penale nr. 73/F din 15 mai 2013 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Desfiinţează, în parte, sentinţa apelată şi rejudecând:

1. Schimbă încadrarea juridică dată faptelor săvârşite de inculpatul M.L. din infracţiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. anterior raportat la art. 6 şi art. 7 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 78/2000 în infracţiunea prevăzută de art. 289 C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 C. pen. şi din art. 246 C. pen. anterior raportat la art. 17 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 în art. 246 C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior.

În temeiul art. 17 alin. (2) raportat la art. 16 lit. c) C. proc. pen., achită pe inculpatul M.L. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 289 C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 78/2000, modificată cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 246 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen., condamnă inculpatul M.L. la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.

Aplică inculpatului M.L. pedeapsa accesorie în conţinutul prevăzut de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. anterior.

În baza art. 86¹, art. 86² C. pen. anterior şi art. 5 C. pen., dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 7 ani, instanţa stabilind un interval de timp de 5 ani.

În baza art. 86³ alin. (1) şi alin. (2) C. pen. anterior, pe durata termenului de încercare condamnatul se va supune următoarele măsuri de supraveghere şi obligaţii:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probaţiune din raza de domiciliu;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

e) să nu intre în legătură cu partea vătămată M.V.G.

Atrage atenţia inculpatului asupra art. 86⁴ C. pen. anterior referitor la revocarea suspendării executării pedepsei.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepselor accesorii.

2. Schimbă încadrarea juridică dată faptelor săvârşite de inculpatul T.M.F. din infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de art. 189 alin. (1), alin. (2) şi alin. (3) C. pen. anterior în infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 205 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., texte de lege în baza cărora condamnă pe inculpatul T.M.F. la pedeapsa de 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi lit. b) C. pen.

Aplică inculpatului T.M.F. pedeapsa accesorie în conţinutul prevăzut de art. 66 lit. a) şi lit. b) C. pen.

În temeiul art. 17 alin. (2) raportat la art. 16 lit. c) C. proc. pen., achită pe acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. anterior cu referire la art. 6 şi art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.

3. Schimbă încadrarea juridică dată faptelor săvârşite de inculpatul B.N. din infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de art. 189 alin. (1), alin. (2) şi alin. (3) C. pen. anterior în infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de art. 205 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., texte de lege în baza cărora condamnă pe inculpatul B.N. la pedeapsa de 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi lit. b) C. pen.

Aplică inculpatului B.N. pedeapsa accesorie în conţinutul prevăzut de art. 66 lit. a) şi lit. b) C. pen.

În temeiul art. 17 alin. (2) raportat la art. 16 lit. c) C. proc. pen. anterior achită pe acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. anterior cu referire la art. 6 şi art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.

Menţine restul dispoziţiilor sentinţei care nu contravin prezentei.

II. Respinge ca nefondate apelurile declarate de inculpaţii T.M.F. şi B.N.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., obligă inculpaţii T.M.F. şi B.N. la plata sumelor de câte 2.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, reprezentând cheltuieli din faza de urmărire penală şi judecata în fond, inclusiv onorariile apărătorilor din oficiu.

În baza art. 275 alin. (2) teza I C. proc. pen., obligă aceiaşi inculpaţi la plata sumelor de câte 800 RON din care sumele de câte 100 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat M.L., până la prezentarea apărătorului ales, în apel, în sumă de 100 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 iunie 2014.