Înşelăciune. Emiterea de cecuri fără acoperire
Cuprins pe materii: Drept penal. Partea specială. Infracţiuni contra patrimoniului
Indice alfabetic: Drept penal
- înşelăciune
- emiterea de cecuri fără acoperire
C. pen., art. 244
Legea nr. 59/1934, art. 84 pct. 2
Soluţia legislativă potrivit căreia în cuprinsul art. 244 C. pen. nu este prevăzută nicio dispoziţie specială referitoare la emiterea de cecuri fără acoperire nu poate conduce la concluzia că a operat o dezincriminare a faptei de emitere de cecuri fără a exista provizia necesară, aceasta regăsindu-se în dispoziţiile art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 187/2012, potrivit cărora „constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni până la un an sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă, emiterea unui cec fără a avea la tras disponibil suficient sau dispunerea în tot sau în parte de disponibilul avut mai înainte de trecerea termenelor fixate pentru prezentare.”
În contextul actualei reglementări, neexistând identitate între faptele prevăzute ca infracţiuni în cele două dispoziţii (art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 şi art. 244 C. pen.), raportul dintre infracţiunea prevăzută în Legea nr. 59/1934 şi infracţiunea de înşelăciune este stabilit de dispoziţiile finale ale alin. (2) al art. 244 C. pen., conform cărora, dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.
I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 146 din 28 ianuarie 2015
Prin sentinţa penală nr. 130 din 29 mai 2012, pronunţată de Tribunalul Gorj, între altele, în baza art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior, a fost condamnat inculpatul N.D. la 11 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. anterior.
În baza art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, a fost condamnat inculpatul B.C. la 10 ani închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. anterior.
S-au interzis inculpaţilor drepturile prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. anterior, pe durata prevăzută în art. 71 C. pen. anterior.
Au fost obligaţi inculpaţii, în solidar, la 55.845,25 lei despăgubiri civile către societatea W.; la 7.413,04 lei către societatea R.; la 56.345,91 lei către societatea A.; la 8.397,11 lei către societatea R.G. şi la 102.295,59 lei către societatea P.
Prin decizia nr. 84 din 13 martie 2013, Curtea de Apel Craiova, Secţia penală şi pentru cauze cu minori, a admis apelul declarat, între alţii, de inculpatul B.C., a desfiinţat, în parte, sentinţa penală atacată, pe latură penală şi rejudecând, între altele:
A reţinut în favoarea inculpatului B.C. circumstanţe atenuante, conform art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior raportat la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior.
A redus pedeapsa principală aplicată inculpatului B.C. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute în art. 26 raportat Ia art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, de la 10 ani închisoare la 4 ani închisoare.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs, între alţii, procurorul şi inculpatul B.C.
Deşi pe parcursul soluţionării cauzei, Ia data de 1 februarie 2014, a intrat în vigoare noul Cod de procedură penală, iar recursul nu mai este o cale ordinară de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că sunt incidente dispoziţiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, potrivit cărora recursurile în curs de judecată Ia data intrării în vigoarea a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs.
Conform declaraţiei notariale autentificată la 14 martie 2014, între inculpatul B.C. şi C.Ş., în calitate de administrator al societăţii R. şi al societăţii R.G., a intervenit împăcarea.
Împăcarea a intervenit şi între societatea P. şi acelaşi inculpat, între părţi fiind încheiată o tranzacţie judiciară, intrată în vigoare odată cu achitarea primei tranşe din prejudiciu, respectiv la data de 23 iunie 2014, în cuprinsul actului menţionându-se în mod expres că a intervenit împăcarea conform art. 159 C. pen. De asemenea, la dosar s-a depus o declaraţie notarială, autentificată la 14 noiembrie 2014, a administratorului societăţii P., prin care se confirmă faptul că a intervenit împăcarea cu inculpatul B.C.
La data de 19 ianuarie 2015 a intervenit împăcarea între inculpat şi partea civilă societatea A., reprezentată prin lichidator judiciar Casa de Insolvenţă T. (declaraţie notarială autentificată la 19 ianuarie 2015).
Analizând decizia recurată din perspectiva criticilor formulate astfel cum acestea au fost precizate cu ocazia dezbaterilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:
Ministerul Public şi-a modificat motivele de recurs, calea de atac fiind susţinută în favoarea inculpatului B.C., pentru care s-au formulat concluzii de aplicare a dispoziţiilor noului Cod penal, identificat ca fiind legea penală mai favorabilă, şi de încetare a procesului penal în ceea ce priveşte complicitatea la infracţiunile de înşelăciune comise în dauna părţilor vătămate societatea R., societatea R.G., societatea P. şi societatea A., ca urmare a intervenirii împăcării.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, în conformitate cu dispoziţiile art. 5 C. pen., în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă; în cauză, suntem într-o asemenea situaţie, întrucât după comiterea infracţiunii şi mai înainte de judecarea definitivă a cauzei, la data de 1 februarie 2014, a intrat in vigoare un nou Cod penal, ce a dus modificări substanţiale, care pot influenţa soluţia ce poate fi pronunţată.
Verificarea incidenţei dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. g) teza a II-a C. proc. pen. raportat la art. 159 alin. (2) C. pen., astfel cum s-a solicitat atât în recursul inculpatului B.C., cât şi în cel al procurorului, implică o analiză din perspectiva art. 5 C. pen., astfel cum acesta a fost interpretat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 265/2014 publicată în M. Of. nr. 372 din 20 mai 2014, respectiv prin aprecierea globală şi alegerea dispoziţiilor unei singure legi, cu privire la toate instituţiile de drept substanţial aplicabile în cauză.
În sarcina inculpatului B.C. s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată (5 acte materiale), în forma de participaţie a complicităţii, constând în aceea că B.C., cu intenţie, l-a ajutat pe inculpatul N.D. să inducă în eroare părţile civile societatea R., societatea R.G., societatea P., societatea W. şi societatea A., de la care au fost achiziţionate profile din PVC şi diferite componente pentru tâmplăria PVC, pentru care acesta din urmă a emis file cec (în favoarea societăţii P. şi societăţii A.) şi bilete la ordin, care nu au putut fi încasate din lipsă totală de disponibil. Ajutorul concret dat de inculpatul B.C., aşa cum a fost reţinut prin hotărârile de condamnare, a constat în punerea la dispoziţia coinculpatului a sumelor de bani ce au fost oferite drept avans societăţilor cu care s-au derulat relaţiile comerciale pentru a câştiga încrederea unităţilor furnizoare, în asigurarea spaţiilor în care era depozitată marfa, în participarea împreună cu inculpatul N.D. la operaţiunile de încărcare şi descărcare a mărfii revândute şi, totodată, în folosirea martorilor D.G. şi S.I., care l-au însoţit pe inculpatul N.D. la societăţile cu care a încheiat contracte comerciale de achiziţionare a mărfurilor.
În drept, fapta inculpatului B.C. a fost încadrată în dispoziţiile art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, fiind condamnat la o pedeapsă de 4 ani închisoare, prin valorificarea ca şi circumstanţă atenuantă, în condiţiile art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior, a comportamentului corect în societate al acestuia anterior săvârşirii faptelor.
Noul Cod penal, intrat în vigoare la data de 1 februarie 2014, a adus modificări esenţiale în ceea ce priveşte infracţiunea de înşelăciune, dar şi referitor la condiţiile de existenţă a unităţii legale de infracţiune.
Astfel, potrivit art. 244 C. pen.: „(1) Inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
(2) Înşelăciunea săvârşită prin folosirea de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.
(3) Împăcarea înlătură răspunderea penală.”
Se observă că în noua reglementare limitele de pedeapsă sunt sensibil reduse, că există posibilitatea împăcării, dar şi faptul că săvârşirea infracţiunii cu ocazia încheierii şi executării unui contract nu mai este prevăzută distinct ca modalitate a infracţiunii şi, totodată, că nu există nicio dispoziţie specială referitoare la emiterea de cecuri fără acoperire.
Această din urmă împrejurare nu poate conduce la concluzia că a operat o dezincriminare a faptei de emitere de cecuri fără a exista provizia necesară, aceasta regăsindu-se în dispoziţiile art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 (astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 187/2012), potrivit cărora „constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni până la un an sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă, emiterea unui cec fără a avea la tras disponibil suficient sau dispunerea în tot sau în parte de disponibilul avut mai înainte de trecerea termenelor fixate pentru prezentare.”
În contextul actualei reglementări, neexistând identitate între faptele prevăzute ca infracţiuni în cele două dispoziţii, raportul dintre incriminarea din Legea nr. 59/1934 şi infracţiunea de înşelăciune este stabilit de dispoziţiile finale ale alin. (2) al art. 244 C. pen., conform cărora dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.
În prezenta cauză, însă, în ceea ce-l priveşte pe inculpatul B.C., nu a fost stabilită de către instanţe nicio activitate concretă care să se constituie într-un act de ajutor dat coinculpatului N.D. la emiterea filelor cec în favoarea societăţii P. şi societăţii A., astfel că, în sarcina acestuia, conform legii noi, nu ar putea fi reţinută şi complicitatea la săvârşirea infracţiunii prevăzute în art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934.
Condiţiile de existenţă a unităţii legale de infracţiune au fost modificate prin dispoziţiile noului Cod penal, art. 35 alin. (1) statuând că infracţiunea este continuată când o persoană săvârşeşte la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv, acţiuni sau inacţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni.
Ca atare, potrivit legii noi, faptele inculpatului B.C. ar întruni elementele constitutive a 5 infracţiuni de înşelăciune prevăzute în art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., comise în forma de participaţie a complicităţii prevăzută în dispoziţiile art. 48 C. pen. şi în concurs real.
Aşa cum s-a arătat în cele ce preced, pe parcursul soluţionării recursului, între părţile civile societatea R., societatea R.G., societatea P. şi societatea A. şi inculpatul B.C. a intervenit împăcarea.
Conform art. 159 alin. (2) C. pen., împăcarea înlătură răspunderea penală şi stinge acţiunea civilă, iar potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, împăcarea produce efecte numai cu privire la persoanele între care a intervenit şi dacă are loc până la citirea actului de sesizare a instanţei.
Dispoziţiile art. 159 alin. (3) C. pen. au fost, însă, considerate constituţionale numai în măsura în care se aplică tuturor inculpaţilor trimişi în judecată înaintea datei intrării în vigoare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal şi pentru care la acea dată momentul citirii actului de sesizare fusese depăşit (Decizia Curţii Constituţionale nr. 508/2014, publicată în M. Of. nr. 843 din 19 noiembrie 2014).
Ca atare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că împăcarea intervenită între inculpat şi cele 4 părţi civile produce efectele prevăzute în art. 159 alin. (2) C. pen., chiar dacă aceasta a avut loc ulterior citirii actului de sesizare, respectiv pe parcursul soluţionării recursului.
Rezultă, aşadar, că potrivit noului Cod penal sunt îndeplinite condiţiile pentru angajarea răspunderii penale a inculpatului B.C. numai în ceea ce priveşte complicitatea la infracţiunea de înşelăciune, comisă în dauna părţii vătămate societatea W., prevăzută în art. 48 raportat la art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen.
Fată de limitele de pedeapsă prevăzute pentru această infracţiune, se constată că, şi în condiţiile nereţinerii circumstanţei atenuante stabilită în apel, constând în comportamentul corect în societate al inculpatului anterior săvârşirii faptei şi care nu se regăseşte în dispoziţiile art. 75 C. pen., sancţiunea ce poate fi aplicată inculpatului, de 1 an închisoare, este mai redusă decât cea stabilită conform legii în vigoare la dată comiterii infracţiunii.
Ca atare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că legea nouă îndeplineşte exigenţele pentru a fi considerată lege penală mai favorabilă inculpatului, aceasta permiţând încetarea procesului penal pentru o parte din faptele pentru care acesta a fost trimis în judecată şi aplicarea unei pedepse mai reduse.
În raport cu toate aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursurile declarate de procuror şi de inculpatul B.C. împotriva deciziei nr. 84 din 13 martie 2013 a Curţii de Apel Craiova, Secţia penală şi pentru cauze cu minori, a casat, în parte, decizia recurată şi sentinţa penală nr. 130 din 29 mai 2012 pronunţată de Tribunalul Gorj şi, rejudecând, între altele:
A făcut aplicarea art. 5 C. pen. în ceea ce-l priveşte pe inculpatul B.C. şi în consecinţă:
În baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică din infracţiunea prevăzută în art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, în cinci infracţiuni prevăzute în art. 48 raportat la art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen.
În baza art. 16 alin. (1) lit. g) teza a II-a C. proc. pen., a dispus încetarea procesului penal sub aspectul săvârşirii de către inculpatul B.C. a patru infracţiuni de înşelăciune prevăzute în art. 48 raportat la art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., intervenind împăcarea cu părţile civile societatea A., societatea P., societatea R. şi societatea R.G.
În baza art. 48 raportat la art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., a condamnat inculpatul B.C. la 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune (parte civilă societatea W.).
În baza art. 25 alin. (5) C. proc. pen., a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă exercitată împotriva inculpatului B.C. de către părţile civile societatea A., societatea P., societatea R. şi societatea R.G.
A menţinut celelalte dispoziţii ale deciziei şi sentinţei recurate.