Asupra conflictului de competenţă de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 7279/121/2014, pe rolul Tribunalului Galaţi, secţia I civilă, la data de 15 decembrie 2014, reclamanta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Galaţi a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Preşedintele Consiliului Judeţului Galaţi, B.D. şi B.D.Z., să se încuviinţeze adopţia minorilor R.I.C., de sex masculin, şi R.L.A., de sex feminin, fiii numiţilor R.H. şi R.G., de către familia B.D. şi B.D.Z., familie aptă să adopte. Totodată, reclamanta a solicitat ca instanţa să dispună şi revocarea măsurii de plasament familial pentru minori şi să dispună cu privire la numele pe care minorii îl vor purta şi cu privire la întocmirea unor noi acte de naştere în care adoptatorii să fie trecuţi ca părinţi fireşti.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că minorii provin dintr-o familie legal constituită, iar situaţia acestora a intrat în atenţia Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Galaţi la sesizarea primită din partea asistentului social din cadrul Primăriei Comunei B. care aducea la cunoştinţa reprezentanţilor acesteia faptul că minorii erau neglijaţi de părinţi şi că, în grija bunicii materne, aceştia locuiau în condiţii inumane.
A subliniat reclamanta că, în perioada 2008 - 2009, pentru copii a fost instituită măsura plasamentului în Centrul Maternal Galaţi, iar, ulterior, a fost identificată familia B. care şi-a manifestat disponibilitatea de a-i lua pe cei doi copii în plasament şi de a se ocupa de creşterea, îngrijirea şi educarea acestora, familia prezentând garanţii morale şi materiale.
Prin Sentinţa civilă nr. 1001 din 16 iunie 2009, respectiv prin Sentinţa civilă nr. 1002 din 16 iunie 2009, ambele pronunţate de Tribunalul Galaţi, s-a dispus înlocuirea măsurii plasamentului în regim de urgenţă în Centrul Maternal Galaţi cu măsura plasamentului la familia B.D. şi B.D.Z. pentru minorii R.I.C. şi R.L.A.
A mai învederat reclamanta că pentru minori a fost deschisă procedura adopţiei interne prin Sentinţa civilă nr. 61 din 06 decembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Galaţi, iar familia B. a fost atestată ca familie aptă să adopte conform atestatului nr. 29 din 07 noiembrie 2014.
Reclamanta a subliniat că familia B. este implicată în totalitate în creşterea şi îngrijirea celor doi copii, sunt preocupaţi să le ofere o bună educaţie şi să le asigure toate condiţiile pentru o dezvoltare armonioasă, iar aceştia din urmă au dezvoltat puternice legături de ataşament faţă de familia de plasament.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 47 şi urm. din Legea nr. 273/2004.
Prin cererea formulată la data de 24 februarie 2015, reclamanta a învederat că solicită încuviinţarea adopţiei minorilor de către familia B. şi că menţiunea din partea introductivă a acţiunii formulate este rezultatul unei erori materiale.
Prin Sentinţa civilă nr. 367 din 20 martie 2015, Tribunalul Galaţi a admis excepţia necompetenţei materiale invocate de oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Braşov.
Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul Galaţi a reţinut următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 1001 din 16 iunie 2009, respectiv Sentinţa civilă nr. 1002 din 16 iunie 2009, ambele pronunţate de Tribunalul Galaţi a fost dispusă înlocuirea măsurii plasamentului în regim de urgenţă în Centrul Maternal Galaţi cu măsura plasamentului la familia B.D. şi B.D.Z. pentru minorii R.I.C. şi R.L.A.
Din cuprinsul contractului de închiriere nr. 1 din 14 iulie 2014 şi potrivit concluziilor Raportului final nr. 49917 din 09 decembrie 2014, începând cu data de 14 iulie 2014, soţii B. locuiesc cu chirie într-un apartament în Braşov.
Totodată, potrivit adeverinţei nr. 1395 din 03 decembrie 2014 şi adeverinţei nr. 1396 din 03 decembrie 2014, minorii R.L.A. şi R.I.C. urmează cursurile Şcolii Gimnaziale (...) din Braşov.
În drept, potrivit art. 63 din Legea nr. 272/2004, pe toată durata plasamentului, domiciliul copilului se află, după caz, la persoana, familia, asistentul maternal sau la serviciul de tip rezidenţial care îl are în îngrijire.
Conform art. 74 alin. (3) din Legea nr. 273/2004, cererile prevăzute de prezenta lege sunt de competenţa tribunalului în a cărui rază teritorială se află domiciliul adoptatului.
Potrivit art. 87 C. civ., domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor şi libertăţilor sale civile, este acolo unde aceasta declară că îşi are locuinţa principală.
În sensul art. 89 alin. (2) şi alin. (3) C. civ., stabilirea sau schimbarea domiciliului nu operează decât atunci când cel care ocupă sau se mută într-un anumit loc a făcut-o cu intenţia de a avea acolo locuinţa principală, iar dovada intenţiei rezultă din declaraţiile persoanei făcute la organele administrative competente să opereze stabilirea sau schimbarea domiciliului, iar în lipsa acestor declaraţii, din orice alte împrejurări de fapt.
Prin prisma dispoziţiilor arătate, intenţia familiei B. de a-şi stabili domiciliul în localitatea Braşov este neechivocă, această intenţie rezultând atât din încheierea contractului de închiriere nr. 1 din 14 iulie 2014, cât şi din înscrierea minorilor R.L.A. şi R.I.C. la o şcoală în Braşov în anul şcolar 2014 - 2015.
Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 63 din legea nr. 272/2004, domiciliul minorilor pentru care se solicită încuviinţarea adopţiei este la domiciliul familiei B., respectiv în Braşov.
Potrivit art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., necompetenţa este de ordine publică în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura.
În sensul art. 126 alin. (1) C. proc. civ., părţile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, şi prin declaraţie verbală în faţa instanţei ca procesele privitoare la bunuri şi la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanţe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competenţă este exclusivă.
Prin Sentinţa civilă nr. 202 din îl iunie 2015, Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale a declinat spre competentă soluţionare cauza Tribunalului Galaţi şi constatând ivit conflictul negativ de competenţă a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia.
Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov a reţinut următoarele:
Legea nr. 273/2004 privind procedura adopţiei, stabileşte competenţa de soluţionare a cererilor de adopţie în funcţie de domiciliul adoptatului şi nu de locuinţa acestuia ori de intenţia viitoare a adoptatului ori a adoptatorului de schimbare a domiciliului. Aceasta cu atât mai mult cu cât la data intrării în vigoare a Legii nr. 273/2004 şi chiar a republicării acesteia, în urma modificărilor semnificative suferite, legiuitorul a păstrat în continuare dispoziţia privind competenţa de soluţionare a cererilor de adopţie în funcţie de domiciliul adoptatului.
La data promovării cererii de către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Galaţi domiciliul pârâţilor, era în Galaţi. Această afirmaţie a fost susţinută şi de către pârâtul B.D. în faţa Tribunalului pentru Minori şi Familie Braşov care a declarat că atât el cât şi soţia acestuia figurează în continuare cu domiciliul în Galaţi.
Totodată, raportul final întocmit la data de 09 decembrie 2015 (anterior introducerii cererii de chemare în judecată) la sfârşitul perioadei de încredinţare în vederea adopţiei, privind modul în care copiii s-au adaptat noului mod de viaţă, a fost realizat de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Galaţi iar toate relaţiile privind modul de acomodare, de relaţionare şi de evoluţie a minorilor în familia adoptatoare s-au desfăşurat sub supravegherea biroului de adopţii din cadrul acesteia.
Învestită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă, Înalta Curte va stabili competenţa în favoarea Tribunalului Galaţi în considerarea următoarelor argumente:
Obiectul cererii de chemare în judecată astfel cum a fost precizat, îl reprezintă revocarea măsurii de plasament familial pentru minorii R.I.C. şi R.L.A. şi încuviinţarea în vederea adopţiei acestora de către familia B.D. şi B.D.Z., precum şi stabilirea numelui pe care aceştia îl vor purta.
La data introducerii cererii de sesizare a instanţei, 15 decembrie 2014 erau în vigoare dispoziţiile din Legea nr. 273/2004 privind procedura adopţiei precum şi Codul Civil, astfel cum a fost aprobat prin Legea nr. 76/2012.
Potrivit dispoziţiilor art. 453 C. civ., "Adopţia se încuviinţează de către instanţa de tutelă, dacă este în interesul superior al copilului şi sunt îndeplinite toate celelalte condiţii prevăzute de lege. Procedura adopţiei este reglementată prin lege specială".
De asemenea, art. 452 C. civ. reglementează principiile adopţiei. Astfel, adopţia este supusă cumulativ următoarelor principii:
a) interesul superior al copilului;
b) necesitatea de a asigura creşterea şi educarea copilului într-un mediu familial;
c) continuitatea creşterii şi educării copilului, ţinându-se seama de originea sa etnică, lingvistică, religioasă şi culturală;
d) celeritatea în îndeplinirea oricăror acte referitoare la procedura adopţiei.
Legiuitorul a reglementat prin dispoziţiile Legii nr. 273/2004 privind procedura adopţiei competenţa materială şi teritorială a instanţelor în ceea ce priveşte soluţionarea cererilor având ca obiect încuviinţarea adopţiei. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 74 din actul normativ invocat, "Cererile prevăzute de prezenta lege sunt de competenţa tribunalului în a cărui rază teritorială se află domiciliul adoptatului. Cauzele pentru judecarea cărora nu se poate determina instanţa competentă se judecă de Tribunalul Bucureşti".
Ceea ce a determinat ivirea prezentul conflict negativ de competenţă este reprezentat de interpretarea diferită pe care instanţele au dat-o noţiunii de "domiciliu" în materia specială reglementată de dispoziţiile art. 74 din cuprinsul Legii nr. 273/2004 privind procedura adopţiei.
Potrivit art. 87 C. civ. domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor şi libertăţilor sale civile, este acolo unde aceasta declară că îşi are locuinţa principală" iar reşedinţa, potrivit art. 88 din acelaşi cod, este definită ca reprezentând locul unde persoana îşi are locuinţa secundară ".
Legiuitorul a reglementat expres şi situaţia în care domiciliul nu este cunoscut, situaţie în care a stabilit o prezumţie legală că adresa de reşedinţă va fi considerată adresă de domiciliu (art. 90 C. civ.).
Conform dispoziţiilor art. 91 C. civ., dovada domiciliului şi a reşedinţei se face cu menţiunile cuprinse în cartea de identitate.
În situaţia minorului lipsit temporar sau definitiv de ocrotirea părinţilor săi şi supus unor măsuri de protecţie specială, în cazurile prevăzute de lege, domiciliul acestuia se află la instituţia, la familia sau la persoanele cărora le-a fost dat în plasament (art. 93 C. civ.).
Din interpretarea dispoziţiilor legale mai sus evocate reiese că prin domiciliul persoanei fizice se înţelege locul unde aceasta îşi are locuinţa principală, astfel cum este evidenţiată în documentele de identitate, adresa de reşedinţă a unei persoane putând fi asimilată adresei de domiciliu numai în situaţia în care aceasta din urmă nu este cunoscută.
În privinţa minorilor beneficiari ai unor măsuri de protecţie socială, cum este de exemplu, plasamentul, domiciliul acestora este comun cu cel al persoanelor cărora au fost încredinţaţi.
Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 74 din Legea nr. 273/2004 cu dispoziţiile art. 87, a art. 90, a art. 91 şi a art. 93 C. civ., rezultă că în cererile având ca obiect încuviinţarea în vederea adopţiei, competenţa aparţine tribunalului în circumscripţia căruia se află domiciliul adoptatului, prin domiciliul adoptatului înţelegând adresa cu care este înregistrată la organele de evidenţă informatizată a persoanelor, conform dispoziţiilor O.U.G. nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români.
Existenţa unei alte adrese la care adoptatul locuieşte împreună cu adoptatorul, în afara celei principale, respectiv a unei reşedinţe, nu este în măsură să fie asimilată domiciliului, decât în măsura în care adresa locuinţei principale nu este cunoscută, potrivit dispoziţiilor art. 90 C. civ.
În conformitate cu dispoziţiile art. 107 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, "Instanţa rămâne competentă să judece procesul chiar dacă, ulterior sesizării, pârâtul îşi schimbă domiciliul sau sediul".
De asemenea, potrivit art. 172 din acelaşi act normativ, "Dacă în cursul procesului una dintre părţi şi-a schimbat locul unde a fost citată, ea este obligată să încunoştinţeze instanţa, indicând locul unde va fi citată la termenele următoare, precum şi partea adversă prin scrisoare recomandată, a cărei recipisă de predare se va depune la dosar odată cu cererea prin care se înştiinţează instanţa despre schimbarea locului citării. În cazul în care partea nu face această încunoştinţare, procedura de citare pentru aceeaşi instanţă este valabil îndeplinită la vechiul loc de citare".
În cauza de faţă, intimaţii B.D., B.D.Z., în calitate de persoane cărora le-au fost încredinţate în plasament familial minorii R.I.C. şi R.L.A. şi de adoptatori ai acestora, au domiciliul în Galaţi, conform menţiunilor din cartea de identitate a acestora aflată la fila nr. 42 a dosarului Tribunalului Galaţi în judeţul Braşov aceştia având doar reşedinţa.
În aplicarea dispoziţiilor legale mai sus arătate, competenţa teritorială pentru soluţionarea cererii de încuviinţare a adopţiei minorilor R.I.C. şi R.L.A., aparţine Tribunalului Galaţi, ca instanţă în circumscripţia căreia se află domiciliul celor care urmează să fie adoptaţi.
Împrejurarea că intimaţii B.D., B.D.Z., la termenul din 20 martie 2015, au susţinut în faţa instanţei că şi-au schimbat domiciliul în Braşov, fără a produce dovezi în sensul înregistrării acestei modificări în cartea de identitate, că minorii urmează cursurile Şcolii Gimnaziale (...) din Braşov, că a achiziţionat un teren în Municipiul Săcele în vederea edificării unei case în care să locuiască, nu este în măsură să determine o altă competenţă teritorială a instanţei. Pentru a fi apreciată drept o schimbare de domiciliu, aceasta trebuie făcută cu intenţia de a-şi stabili acolo locuinţa principală şi trebuie operată în evidenţele organelor competente şi în cartea de identitate, conform dispoziţiilor art. 89 şi 91 C. civ., ceea ce nu a fost probat. Chiar din declaraţiile soţilor B. rezultă că aceştia vor intenţiona abia în viitor să-şi stabilească domiciliul (adresa principală) în comuna Săcele, după ce îşi vor construi casa. Momentan aceştia domiciliază în municipiul Galaţi, iar reşedinţa o au stabilită în Judeţul Braşov, reşedinţă care după sesizarea instanţei a fost schimbată de două ori.
Prin urmare, ceea ce de fapt susţin pârâţii este că şi-au stabilit reşedinţa în Braşov, or conform art. 90 C. civ., reşedinţa nu poate fi asimilată adresei de domiciliu decât în măsura în care aceasta din urmă nu este cunoscută. Or, această condiţie nu este îndeplinită, adresa principală a pârâţilor fiind cunoscută.
Stabilirea competenţei în favoarea Tribunalului Galaţi este în măsură să răspundă şi principiilor care guvernează procedura adopţiei, reglementată de dispoziţiile art. 452 C. civ., respectiv celeritatea în îndeplinirea oricăror acte referitoare la procedura adopţiei. Or, având în vedere că întreaga procedură prealabilă adopţiei a fost efectuată în Galaţi, conform înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, inclusiv raportul final din data de 09 decembrie 2015 de la sfârşitul perioadei de încredinţare în vederea adopţiei, privind modul în care copiii s-au adaptat noului mod de viaţă, a fost întocmit de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Galaţi, soluţionarea cauzei de către Tribunalul Galaţi conduce la o mai rapidă şi eficientă administrare a probatoriului.
Totodată, din interpretarea dispoziţiilor art. 107 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, schimbarea domiciliului pârâtului, domiciliu care a atras competenţa unei anumite instanţe, schimbarea reşedinţei, cum este în cazul de faţă, nu poate determina declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea instanţei în circumscripţia căreia se află noul domiciliu/noua reşedinţă a acestuia. Soluţia se impune şi faţă de precizarea pârâtului B.D. consemnată în cuprinsul notei telefonice aflate la fila 22 a dosarului Tribunalului pentru Minori şi Familie Braşov potrivit căreia, la data sesizării instanţei, 15 decembrie 2014, avea domiciliul stabilit în circumscripţia Tribunalului Galaţi.
În concluzie, în stabilirea competenţei teritoriale în cererile având ca obiect încuviinţarea adopţiei interesează domiciliul adoptatului care, în speţă, coincide cu cel al adoptatorilor cărora minorii au fost daţi în plasament şi care au calitatea de asistenţi maternali, la data sesizării instanţei, schimbarea ulterioară a reşedinţei sau a domiciliului nu poate avea efecte decât asupra locului citării acestora, conform dispoziţiilor art. 172 din Legea nr. 134/2010, instanţa iniţial învestită rămânând competentă să soluţioneze cauza.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamanta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Galaţi, cu sediul în Galaţi, str. Brăilei, nr. 138 B, în contradictoriu cu pârâţii B.D., B.D.Z., ambii cu domiciliul în Galaţi, cu domiciliul procesual ales în Braşov, Preşedintele Consiliului Judeţului Galaţi, cu sediul în Galaţi, str. Eroilor, nr. 7 şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Braşov, cu sediul în Braşov, Bdul Iuliu Maniu, nr. 6, având ca obiect încuviinţare adopţie, în favoarea Tribunalului Galaţi.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 iunie 2015.
Procesat de GGC - GV