Ședințe de judecată: Mai | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia I civilă

Decizia nr. 1783/2015

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 septembrie 2015.

Asupra cauzei de faţă, prin raportare la dispoziţiile art. 499 din Legea nr. 134/2010 C. proc. civ., constată următoarele:

Prin cererea adresată Tribunalului Suceava, la data de 15 octombrie 2014, de către reclamantul Z.V., formulată în contradictoriu cu pârâta SC U.R. SA Suceava, s-a solicitat anularea Deciziei nr. 104 din 15 septembrie 2014, reluarea activităţii pentru încă un an şi jumătate şi completarea cărţii de muncă şi cu activităţile prestate. De asemenea, reclamantul a mai solicitat ca, pentru perioada nelucrată, pârâta să-i suporte diferenţa dintre şomaj - 492 RON şi salariul realizat în ultima lună, respectiv 1.053 RON - salariul net, adică 561 RON lunar.

Prin Sentinţa nr. 2054 din 04 decembrie 2014, Tribunalul Suceava, secţia civilă, a respins contestaţia, ca nefondată.

Prin Decizia nr. 209 din 26 martie 2015 a Curţii de Apel Suceava, secţia I civilă, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul Z.V. împotriva Sentinţei nr. 2054 din 04 decembrie 2014, pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia civilă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul Z.V., ce a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 04 iunie 2015.

Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a procedat, la data de 16 iunie 2015, la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin raport constatându-se că recursul nu este admisibil.

Completul de filtru C2, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluţia din 23 iunie 2015, comunicarea raportului părţilor, pentru ca acestea să depună punctele de vedere, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la filele 33-35 din dosarul de recurs, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor.

Recurentul-reclamant Z.V. a depus punct de vedere asupra raportului, prin care arată faptul că recursul este admisibil.

Analizând recursul formulat, Înalta Curte constată că este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Prin decizia nr. 209 din 26 martie 2015 a Curţii de Apel Suceava, secţia I civilă, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul Z.V. împotriva Sentinţei nr. 2054 din 04 decembrie 2014, pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia civilă.

Decizia menţionată a fost pronunţată în soluţionarea unui apel, într-o cauză având ca obiect un conflict de muncă între reclamantul Z.V. şi intimata SC U.R. SA Suceava.

Dispoziţiile art. 634 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă prevăd că sunt hotărâri definitive hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs.

Potrivit dispoziţiilor art. VIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă „nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel in cazurile in care legea prevede ca hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului”.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

În raport de dispoziţiile legale anterior menţionate, Decizia nr. 209 din 26 martie 2015 a Curţii de Apel Suceava, secţia I civilă, nu este supusă căii de atac a recursului.

Prin urmare, instanţa urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul Z.V.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul Z.V. împotriva Deciziei nr. 209 din 26 martie 2015 a Curţii de Apel Suceava, secţia I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 septembrie 2015.