Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 278 din 21 iunie 2013 Tribunalul Harghita a respins cererea de schimbare a încadrării juridice în infracţiunea prev. de art. 177 C. pen. formulată de inculpată. A admis cererea de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 174 alin. (1), art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen. în cea prevăzută de art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. c) şi d), art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen. formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita.
În baza art. 174 alin. (1) raportat la art. 175 alin. (1) lit. c) şi d) şi art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen. a condamnat inculpata la 16 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen. pe o perioadă de 5 ani pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav.
În baza art. 71 C. pen. s-a interzis pe durata executării pedepsei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi e) C. pen.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest a inculpatei.
În baza art. 88 C. pen. a fost dedusă din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 19 decembrie 2012 la zi.
Inculpata a fost obligată să plătească 8.992,216 lei cu dobânzile legale aferente cu titlu de despăgubiri părţii civile Spitalul Judeţean de Urgenţă Miercurea-Ciuc.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. inculpata a fost obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că în data de 23 noiembrie 2013, ora 12:40, Postul de Poliţie Şimoneşti a fost sesizat către secretara primăriei, M.G. cu privire la faptul că martorul S.S.Z. trecând pe drumul comunal în faţa imobilului nr. 49 a văzut în livadă, în spatele şurei cadavrul unui nou-născut de sex feminin, fără îmbrăcăminte, cu cordonul ombilical ataşat, fără membre inferioare şi superioare.
După ce a fost identificată inculpata, aceasta a declarat că la data de 14 noiembrie 2012, în timp ce era singură acasă - cei 4 copii ai ei fiind plecaţi la şcoală - a născut la domiciliu, neasistată medical şi crezând că fătul este mort, l-a dus şi l-a îngropat în curtea locuinţei, de unde probabil a fost dus de câini în locul unde a fost găsit.
Din raportul medico-legal de necropsie a rezultat că moartea copilului a fost violentă, cauza medicală a morţii fiind exsangvinarea în urma unei hemoragii externe după amputarea traumatică a membrelor superioare şi inferioare. Leziunile traumatice a membrelor superioare şi inferioare s-au putut produce prin tăiere-despicare cu un obiect cu un obiect tăietor-despicător, posibil topor puţin ascuţit, iar leziunea regiunii lombare drepte cu un instrument tăietor-înţepător - cuţit, briceag sau similar. S-a stabilit că între leziunile traumatice şi deces există o cauzalitate directă, necondiţionată.
S-a reţinut că inculpata nu a recunoscut fapta, aceasta afirmând că, a născut acasă, dar a susţinut că fătul s-a născut mort, din această cauză l-a îngropat şi membrele i-au fost mâncate de câinii care l-au dezgropat.
Susţinerile ei au fost infirmate de concluziile raportului medico-legal, prin care s-a concluzionat că nou-născutul s-a născut viu şi a fost viabil, precum şi din constatarea că membrele nou-născutului au fost tăiate.
Inculpata a mai declarat că anterior naşterii a fost bolnavă şi nu şi-a dat seama efectiv că naşte, nou-născutul căzând în vasul de toaletă.
În apărare inculpata a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea de pruncucidere susţinând că a fost tulburată de naştere.
Această cerere nu a putut fi primită, având în vedere faptul că inculpata a ascuns că era gravidă, iar potrivit raportului de expertiză medico-legală psihiatrică, inculpata nu prezenta tulburări psihice de natură a-i afecta capacitatea psihică de apreciere critică a conţinutului faptelor sale. Avea discernământul păstrat în raport cu fapta comisă şi nu s-a putut reconstitui existenţa unor tulburări psihice pricinuite de naştere în sensul unei psihoze post-partum a unei psihoze de lactaţie sau stare delirantă în legătură directă cu naşterea.
S-a reţinut că fapta inculpatei întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. c) şi d) şi art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen., încadrare solicitată şi de parchet faţă de încadrarea juridică iniţială.
La individualizarea pedepsei instanţa a avut în vedere gravitatea şi pericolul social al faptei comise, dar şi împrejurarea că inculpata nu avea antecedente penale şi conştientizarea consecinţelor comiterii faptei.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita şi inculpata B.M.
Prin Decizia penală nr. 57/A din 02 decembrie 2013 Curtea de Apel Târgu Mureş, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita împotriva Sentinţei penale nr. 278 din 21 iunie 2013 pronunţată de Tribunalul Harghita. A desfiinţat parţial hotărârea atacată şi în rejudecare, în baza art. 71 C. pen, a interzis inculpatei B.M., pe durata executării pedepsei principale stabilită de prima instanţă şi exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. d) C. pen., ca pedeapsă accesorie. În baza art. 174 alin. (1) teza finală, art. 175 alin. (1) teza finală şi art. 176 alin. (1) teza finală C. pen. rap. la art. 65 C. pen., a aplicat inculpatei, ca pedeapsă complementară, şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. d) C. pen, pe o durată de 5 ani. Au fost menţinute celelalte dispoziţii din hotărârea atacată, care nu contravin prezentei decizii.
În temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpata-apelantă B.M. împotriva aceleiaşi sentinţe.
În baza art. 381 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 88 C. pen, a dedus din pedeapsa aplicată durata arestării preventive din 21 iunie 2013 până la zi. În baza art. 383 alin. (11) C. proc. pen, a menţinut starea de arest preventiv a inculpatei.
A fost respinsă cererea de revocare, respectiv de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen, apelanta inculpată a fost obligată la plata cheltuielilor judiciare.
Pentru a decide astfel, curtea a reţinut că sub aspectul stării de fapt, care a fost corect reţinută - pornind de la conţinutul materialului probator administrat pe parcursul desfăşurării procesului penal în faza de urmărire penală şi în faţa primei instanţe - hotărârea instanţei de fond nu comportă niciun fel de critică, fiind justă soluţia la care s-a oprit prima instanţă, respectiv la respingerea cererii de schimbare a încadrării juridice, la condamnarea inculpatei-apelante şi a stabilirii modalităţii de executare a pedepsei în regim de detenţie.
Pentru a face o asemenea apreciere, instanţa de control judiciar a considerat că din conţinutul materialului probator administrat, rezultă fără putinţă de tăgadă faptul că inculpata se face vinovată de comiterea faptei penale în modalitatea descrisă, chiar dacă aceasta a avut o atitudine oscilantă privind săvârşirea faptei.
Asupra primului motiv de recurs, respectiv acela al greşitei încadrări juridice dată faptei prin actul de sesizare, Curtea a reţinut că potrivit art. 177 C. pen., pruncuciderea constă în uciderea copilului nou-născut, săvârşită imediat după naştere de către mama aflată într-o stare de tulburare pricinuită de naştere.
Stabilirea "stării de tulburare pricinuită de naştere", în sensul art. 177 C. pen, se face prin efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice, prin care să se constate că, în condiţiile concrete în care a săvârşit fapta, inculpata s-a aflat sub imperiul unei astfel de stări.
În cauză s-au efectuat un raport de primă expertiză medico-legală psihiatrică şi completare la acest raport, prin care s-a concluzionat că inculpata nu prezintă tulburări psihice de natură a-i afecta capacitatea psihică de apreciere critică a conţinutului faptelor sale, că aceasta are discernământul păstrat în raport cu fapta pentru care este cercetată şi nu se pot reconstitui existenţa unor tulburări psihice pricinuite de naştere în sensul unei psihoze post-partum, a unei psihoze de lactaţie sau stare delirantă, în legătură cu naşterea respectivă.
Curtea a apreciat că atâta timp cât, în urma examenului medico-legal de specialitate, nu s-a atestat ştiinţific existenţa unei stări psihologice produsă în timpul naşterii şi determinată de aceasta, fapta inculpatei nu poate fi încadrată în infracţiunea de pruncucidere, ci constituie omor deosebit de grav.
Numărul mare de copii pe care îi are inculpata şi starea materială precară, pot fi de natură a influenţa psihicul inculpatei, constituind mobiluri ale săvârşirii faptei, fără semnificaţia juridică a unor tulburări pricinuite de naştere, aşa cum se prevede în art. 177 C. pen.
Având în vedere modalitatea concretă, în care a acţionat inculpata, respectiv şi-a ascuns sarcina, s-a retras în casă şi a născut neasistată, precum şi probele ştiinţifice, potrivit cărora copilul s-a născut viu şi era viabil, durata vieţii extrauterine a fost de circa 12 - 24 ore, leziunile traumatice a membrelor superioare şi inferioare s-au putut produce prin tăiere-despicare cu un obiect tăietor-despicător (posibil topor puţin ascuţit), iar leziunea regiunii lombare drepte cu un instrument tăietor-înţepător (cuţit, briceag sau similar), nu au putut fi primite apărările inculpatei potrivit cărora fătul ar fi fost dezgropat de animale, sau că l-ar fi tăiat întâmplător cu o sapă.
Moartea victimei a fost una violentă, cauza medicală a morţii fiind exsangvinarea în urma unei hemoragii externe după amputarea traumatică a membrelor superioare şi inferioare, iar între leziunile traumatice şi decesul copilului există cauzalitate directă necondiţionată.
Chiar dacă textul legii nu arată ce se înţelege prin cruzimi, în acord cu judecătorul fondului, şi Curtea a apreciat că amputarea pe rând a membrelor superioare şi inferioare, prin folosirea unui topor, iar apoi, cu un briceag sau cuţit, producerea unei leziuni în regiunea lombară dreaptă, a provocat chinuri şi suferinţe grele, relativ prelungite în timp.
Şi din punct de vedere subiectiv există acest element circumstanţial, deoarece modalitatea în care a acţionat inculpata, arată că aceasta a ştiut că provoacă victimei chinuri grele şi prelungite, acceptând producerea acestor suferinţe.
Aşadar, Curtea a constatat că încadrarea juridică stabilită de prima instanţă este cea corectă, cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpată fiind nefondată.
Pornind de la încadrarea juridică, respectiv art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. c), d) şi art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen, analizând cel de-al doilea motiv de apel privind reindividualizarea pedepsei aplicate, Curtea a constatat că prima instanţă a făcut o corectă apreciere şi o justă aplicare a criteriilor prev. de art. 72 C. pen, reţinând gravitatea şi pericolul social al faptei comise, dar şi împrejurarea că inculpata nu are antecedente penale, conştientizarea consecinţelor faptei, fără însă a-i reţine circumstanţele atenuante prev. de art. 74 lit. a), c) C. pen. Lipsa antecedentelor penale nu este un argument suficient, în lipsa altor probe, de a se reţine circumstanţa atenuantă prev. de art. 74 lit. a) C. pen, iar nerecunoaşterea inculpatei şi atitudinea oscilantă manifestată de aceasta, inclusiv în cursul judecăţii cauzei în apel, în faţa evidenţei celor întâmplate, nu-i poate fi reţinută nici circumstanţa atenuantă prev. de art. 74 lit. c) C. pen.
Lipsa antecedentelor penale se reflectă însă în stabilirea pedepsei orientate către minimul special prevăzut de lege, pedeapsă care, în lipsa oricărei circumstanţe atenuante, nu poate fi coborâtă sub acest minim.
Sintetizând cele de mai sus, Curtea a constatat că pedeapsa aplicată inculpatei a fost corect individualizată ca şi cuantum, iar ca modalitate de executare, detenţia este singura formă care poate fi aplicată.
Faptul că inculpata nu are soţ, ori concubinul acesteia este plecat în străinătate, că mai are acasă patru copii lângă care vrea să revină cât de repede, că şi-a iubit copiii, nu reprezintă argumente care să convingă instanţa că o pedeapsă coborâtă sub minimul special ar fi de natură să ducă la atingerea scopului prev. de art. 52 C. pen.
În privinţa pedepsei accesorii şi celei complementare, prima instanţă a omis să interzică inculpatei şi drepturile prev. de art. 64 lit. d) C. pen.
Analizând motivele de recurs ale parchetului, Curtea a reţinut că, potrivit art. 176 C. pen, omorul deosebit de grav se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoarea de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.
Conform art. 65 C. pen., aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi este obligatorie, dacă pedeapsa principală stabilită, este închisoarea de cel puţin 2 ani, în cazul în care aplicarea pedepsei complementare este prevăzută de lege.
În prezentul dosar, instanţa a aplicat inculpatei B.M. o pedeapsă de 16 ani închisoare pentru infracţiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 176 C. pen., fără a aplica şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor părinteşti, prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. d) C. pen.
Interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. d) şi e) C. pen. se impune în cazul comiterii unor infracţiuni asupra minorilor, care îl fac pe inculpat, pentru o perioada, incompatibil cu calitatea de părinte, tutore sau curator.
În prezentul dosar, aşa cum a rezultat probele administrate în cauză, inculpata a dat dovadă de o cruzime extremă, aceasta fiind în stare să îşi ucidă propriul făt, născut viu şi viabil, să îi secţioneze membrele, ulterior îngropând cadavrul în grădină.
S-a apreciat că, interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 lit. d) C. pen., se impuneau a fi aplicate alături de interzicerea dreptului de a fi tutore sau curator, ţinând seama de natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite, de împrejurările cauzei, de persoana inculpatei (care a ascuns sarcina şi a preferat să ucidă pruncul nou-născut în loc să îl dea spre adopţie, sau să întrerupă sarcina în termenul legal dacă nu îl dorea) şi de interesele copiilor acesteia.
De asemenea, Curtea a constatat că temeiurile care au dus la luarea măsurii arestării preventive se menţin şi în prezent, iar revocarea arestului preventiv sau înlocuirea acestei măsuri cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, aşa cum a solicitat apărătorul inculpatei, nu este oportună la acest moment.
Împotriva acestei decizii inculpata a declarat recurs, solicitând, în esenţă, aplicarea dispoziţiilor art. 5 C. pen., schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prev. de art. 200 C. pen. şi aplicarea unei sancţiuni corespunzătoare raportat la circumstanţele reale ale faptei şi la circumstanţele personale ale inculpatei.
Examinând recursul prin prisma dispoziţiilor legale, Înalta Curte constată că este nefondat pentru următoarele considerente:
Prioritar se constată că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile Codului de procedură penală astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, având în vedere data pronunţării deciziei recurate, respectiv 2 decembrie 2013, ulterioară intrării în vigoare a legii mai sus menţionate.
Recurenta inculpată a invocat cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., apreciind că faptei i s-a dat o greşită încadrare juridică, astfel că a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de pruncucidere.
Instanţa de recurs reţine că susţinerea inculpatei privind greşita încadrare juridică a faptei pentru care a fost condamnată reprezintă o reiterare a cererii de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de omor deosebit de grav în infracţiunea de pruncucidere.
Starea de fapt astfel cum a fost stabilită de instanţa de fond şi confirmată de instanţa de apel, a relevat că inculpata B.M., la data de 14 noiembrie 2012, în timp ce era singură acasă - cei 4 copii ai ei fiind plecaţi la şcoală - a născut la domiciliu, neasistată medical un făt viu căruia i-a amputat mâinile şi picioarele şi despicat regiunea lombară, după care l-a îngropat în curtea locuinţei.
În urma necropsiei medico-legale s-a stabilit că moartea fătului a fost violentă, existând, între leziunile traumatice şi deces o cauzalitate directă, necondiţionată.
De asemenea, inculpata a fost expertizată, atât raportul de primă expertiză medico-legală psihiatrică cât şi completarea la acest raport, au concluzionat că inculpata nu prezintă tulburări psihice de natură a-i afecta capacitatea psihică de apreciere critică a conţinutului faptelor sale, că aceasta are discernământul păstrat în raport cu fapta pentru care este cercetată şi nu se pot reconstitui existenţa unor tulburări psihice pricinuite de naştere în sensul unei psihoze post-partum, a unei psihoze de lactaţie sau stare delirantă, în legătură cu naşterea respectivă.
Pentru a fi reţinută infracţiunea de pruncucidere, astfel cum era reglementată de dispoziţiile art. 177 C. pen. inculpata ar fi trebuit să sufere o tulburare pricinuită de naştere, adică o disoluţie a funcţiilor conştiinţei care depăşeşte prin gravitatea şi intensitatea ei tulburarea acceptabilă sau normală, suportată de către majoritate mamelor, instalându-se spontan ca urmare a unor condiţii de excepţie intervenite în procesul naşterii.
Este adevărat că, fiind o formă atenuantă a omorului, pruncuciderea se realizează sub aspectul laturii obiective ca şi omorul şi anume, printr-o activitate de ucidere, iar în plus sub aspectul laturii subiective, ambele infracţiuni se săvârşesc cu intenţie directă sau indirectă.
Deosebirea dintre infracţiunea de omor şi cea de pruncucidere constă în starea psihică a făptuitoarei în momentul comiterii faptei. În cazul pruncuciderii, intenţia este spontană: ea se formează sub imperiul stării de tulburare pricinuită de naştere şi se execută simultan sau în intervalul de timp cât persistă această stare. Nu pot fi considerate asemenea tulburări pricinuite de naştere tulburările specifice naşterii, care încetează odată cu naşterea şi nici manifestările emoţional-afective determinate de stările conflictuale în care se găseşte mama care nu-şi doreşte copilul. Tulburările pricinuite de naştere pe care le-a avut în vedere legiuitorul sunt numai tulburările de natură psiho-patologică, tulburările anormale, maladive provocate de diverşi factori nocivi. Pentru stabilirea unei asemenea stări de tulburare este necesară efectuarea unei expertize medico-legale prin care să se constate că, în condiţiile concrete în care a săvârşit fapta, mama s-a aflat sub imperiul unei asemenea stări.
Or, atât raportul de primă expertiză medico-legală psihiatrică cât şi completarea la acest raport, au concluzionat că inculpata nu prezintă tulburări psihice.
Faţă de concluziile rapoartelor medico-legale efectuate în cauză, de modalitatea concretă, în care a acţionat inculpata, respectiv şi-a ascuns sarcina, s-a retras în casă şi a născut neasistată, având în vedere şi probatoriul administrat în cauză se constată că încadrarea juridică a faptei, astfel cum a fost stabilită de instanţa de fond, este corectă, fapta întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de omor deosebit de grav.
În aceste condiţii, cererea de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de omor deosebit de grav în infracţiunea de pruncucidere este nefondată.
Recurenta inculpată, prin intermediul apărătorului său a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile şi reindividualizarea pedepsei.
În cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.
În speţă, de la data pronunţării deciziei din apel, 02 decembrie 2013 şi până la data soluţionării recursului a intrat în vigoare Legea nr. 187/2012 cu referire, în cauza de faţă, la normele care guvernează aplicarea legii penale în timp, a fost abrogat Codul penal anterior şi a intrat în vigoare un alt C. pen.
În aceste condiţii, în examinarea legii incidente cu privire la acuzaţiile formulate faţă de inculpat, Înalta Curte urmează să analizeze:
1. Influenţa modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale infracţiunilor de care sunt acuzaţi (în examinarea acestui criteriu, se va verifica dacă fapta mai este incriminată de legea nouă, respectiv dacă legea nouă poate retroactiva, ca fiind mai favorabilă, cu privire la încadrarea juridică);
2. Consecinţele produse de acuzaţie cu privire la sancţiune la data săvârşirii faptei şi consecinţele la data judecării recursului (în examinarea acestui criteriu, se va avea în vedere caracterul unitar al dispoziţiilor referitoare la pedeapsă şi circumstanţele de individualizare în raport cu încadrarea juridică dată faptei).
Influenţa modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care este acuzat:
Astfel inculpata a fost condamnată pentru infracţiunea prev. de art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. c) şi d), art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen.
Art. 174 C. pen. anterior
Uciderea unei persoane se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.
Tentativa se pedepseşte.
Art. 175 alin. (1) lit. c) şi d)
Omorul săvârşit în vreuna din următoarele împrejurări:
a) (...);
b) (...);
c) asupra soţului sau unei rude apropiate;
d) profitând de starea de neputinţă a victimei de a se apăra;
(...),
se pedepseşte cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.
Tentativa se pedepseşte.
Art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen.
Omorul săvârşit în vreuna din următoarele împrejurări:
a) prin cruzimi;
(...)
se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.
Tentativa se pedepseşte.
Art. 188 noul C. pen.
Omorul
(1) Uciderea unei persoane se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Tentativa se pedepseşte.
Art. 189 - Omorul calificat
(1) Omorul săvârşit în vreuna dintre următoarele împrejurări:
(...)
h) prin cruzimi,
se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Tentativa se pedepseşte.
Art. 199 - Violenţa în familie
(1) Dacă faptele prevăzute în art. 188, art. 189 şi art. 193 - 195 sunt săvârşite asupra unui membru de familie, maximul special al pedepsei prevăzute de lege se majorează cu o pătrime.
Se observă că atât noua cât şi vechea lege incriminează omorul săvârşit prin cruzimi asupra unei rude aflată în neputinţă de a se apăra, legiuitorul sancţionând cu închisoarea conduita infractorului.
Însă, în noua reglementare, legiuitorul a extins sfera de incriminare în materia violenţei în familie prin mărirea paletei de subiecţi pasivi prin noua definiţie a noţiunii de membru de familie în art. 177 noul C. pen., precum şi prin lărgirea paletei de infracţiuni cuprinse în infracţiunea complexă de violenţă în familie: omor, omor calificat, loviri sau alte violenţe, vătămarea corporală şi lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte.
Astfel, dacă sub imperiul Codului penal anterior fapta inculpatei întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. c) şi d), art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen. şi este sancţionată cu închisoarea de la 15 - 25 ani, noua lege incriminează fapta inculpatei în dispoziţiile art. 188 - 189 lit. h) şi art. 199 din noul C. pen., cu specificarea că limitele de pedeapsă se majorează. Ca atare se constată o agravare a sistemului sancţionator.
În aceste condiţii Înalta Curte constată că legea penală mai favorabilă este Codul penal anterior.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte va respinge ca nefondat, recursul declarat de inculpata B.M. împotriva Deciziei penale nr. 57/A din 02 decembrie 2013 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, va deduce din pedeapsa aplicată inculpatei, durata reţinerii şi arestării preventive de la 19 decembrie 2012 la 11 aprilie 2014 şi va obliga recurenta la plata cheltuielilor judiciare conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata B.M. împotriva Deciziei penale nr. 57/A din 02 decembrie 2013 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatei, durata reţinerii şi arestării preventive de la 19 decembrie 2012 la 11 aprilie 2014.
Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 aprilie 2014.
Procesat de GGC - NN