Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

Rejudecarea apelului după casare. Raportul între efectele deciziei de casare și  efectele deciziei Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial înainte de soluționarea cauzei. Obligativitatea hotărârii instanței de contencios constituțional. 2. Principiul nemijlocirii probelor. Valorificarea de către instanța de rejudecare a unui raport de expertiză administrat într-un ciclu procesual anterior.

 

Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Căi de atac. Apelul.

Index alfabetic : decizie de casare

-decizie de neconstituționalitate

-probe

-expropriere

-despăgubiri                                                                                                                                                                                      

                                                                           Constituția României, art. 147

                                                                           C.proc.civ. din 1865, art. 169, art. 315

                                                                           Legea nr. 33/1994, art. 26

 

       1.  Aplicând a fortiori cele statuate prin Decizia Curții Constituționale nr. 206/2013, prin care a fost dezlegată problema referitoare la prioritatea deciziilor date în controlul de constituţionalitate [general obligatorii – art. 147 alin. (4) din Constituţie] în concurs cu decizii date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unor recursuri în interesul legii [dezlegarea dată problemelor de drept judecate sunt obligatorii pentru instanţe – art. 330⁷ alin. (4) C.proc.civ.], rezultă că, în contextul în care pe parcursul soluţionării cauzei în apel în rejudecare după casare și până la pronunțarea unei hotărâri definitive, a fost publicată în Monitorul Oficial Decizia Curţii Constituţionale nr. 12/2015, instanța de apel în mod corect a făcut aplicarea efectelor deciziei instanței de contencios constituțional în concurs cu cele ale deciziei instanţei de casare (obligatorii pentru judecătorii fondului, potrivit art. 315 C.proc.civ.), cu privire la  problemele de drept dezlegate prin aceasta.

             Obligativitatea generală a deciziilor Curţii Constituţionale, principiul prevăzut de norma constituțională sus citată, dezleagă chestiunea priorităţii efectelor Deciziei nr. 12/2015, în concurs cu cele stabilite prin decizia de casare. Astfel, urmare a celor statuate prin Decizia nr. 12/2015 a Curţii Constituţionale, rezultă că verificarea cuantumului despăgubirilor şi a daunelor ce se cuvin reclamantei ca efect al exproprierii, trebuie a se face în raport cu data transferului dreptului de proprietate, iar nu cu data efectuării raportului de expertiză, astfel cum se stabilise prin decizia de casare.

 

       2.  Opţiunea instanţei de rejudecare în sensul de a valorifica o probă deja dobândită cauzei într-o etapă procesuală anterioară este pe deplin valabilă, întrucât hotărârea instanţei de apel se poate fundamenta pe probele administrate la prima instanţă, dar şi pe probele administrate în apel, ori parte pe probele administrate la prima instanţă şi parte în apel,  sau administrate numai la prima instanţă sau numai în apel, iar dacă instanţa de apel rejudecă pricina, şi pe înscrisurile administrate în recurs; nu ar putea fi însă valorificate probele a căror nulitate a fost constatată în mod explicit de instanţa care judecă în acea etapă procesuală sau de către instanţele de control judiciar, sancţiunea nulităţii probei conducând la înlăturarea acesteia din ansamblul probator al cauzei.

Probele administrate în etapele procesuale anterioare intră în sfera de aplicare a principiului nemijlocirii administrării probelor în faţa instanţei de judecată, regulă aplicabilă pentru întregul proces, iar nu numai pentru o etapă procesuală.

 

Secția I civilă, decizia nr. 2133 din 9 octombrie 2015            

 

Prin sentinţa civilă nr. 75 din 26 ianuarie 2010 a Tribunalului Cluj, s-au respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive şi a lipsei de interes a reclamantei în formularea acţiunii, excepţii invocate de pârâtă.

S-a admis acţiunea intentată de reclamanta SC D.C. SRL în contradictoriu cu pârâtul Statul

Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA şi, în consecinţă, pârâtul a fost obligat să-i plătească reclamantei suma de 41.891 euro în echivalent lei la cursul BNR din ziua plăţii efective, cu titlu de justă despăgubire pentru terenul expropriat situat în comuna Gilău, arabil extravilan, tarlaua x7, în suprafaţă de 600 mp; arabil în intravilan, tarlaua x7, în suprafaţă de 166 mp, identificat prin nr. cadastral xx96 şi categoria de folosinţă arabil în intravilan, tarlaua x7, în suprafaţă de 429 mp, identificat prin nr. cadastral xx97, parte din tarla x7, în suprafaţă totală de 2.721 mp, din care proprietarului îi rămâne suprafaţa de 1.526 mp pentru care i se cuvin daune rezultate în urma exproprierii, în cuantum de 12.258 euro, motiv pentru a fost obligat pârâtul să îi plătească reclamantei şi suma de 12.258 euro în echivalent lei la cursul BNR din ziua plăţii efective, cu titlu de daune aduse proprietarului.

Tribunalul a reţinut că prin hotărârea nr. 71 din 23.04.2008 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 din cadrul Consiliului Local Gilău, s-au stabilit despăgubiri în cuantum de 49.169,75 lei, reprezentând echivalentul a 13.797 euro, în favoarea persoanelor îndreptăţite M.V. şi SC D.C. SRL, pentru terenul arabil extravilan în suprafaţă de 600 mp, situat în tarlaua x7, pentru terenul în suprafaţă de 166 mp arabil intravilan identificat prin nr. cadastral xx96 situat în tarlaua x7 şi pentru terenul în suprafaţă de 429 mp arabil intravilan situat parţial în tarlaua x7 în suprafaţă totală de 2.721 mp din care proprietarului i-a rămas suprafaţa de 1.526 mp. Reclamanta a refuzat să semneze procesul-verbal nr. 71 ataşat hotărârii, pentru motivul că preţul stabilit este sub valoarea de circulaţie a terenurilor din zona respectivă.

S-a apreciat că reclamanta are calitate procesuală activă şi interes în cauză, deoarece în procesul-verbal care face parte integrantă din hotărârea nr. 71/2008, se menţionează că titularii dreptului de proprietate au fost identificaţi în baza documentaţiei tehnico-cadastrale înregistrate la OCPI Cluj la 20.12.2007, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. xx07/2004 şi contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x0/2007, care fac dovada că la data de 6.05.2004 s-a transmis dreptul de proprietate de la vânzătorii S.M. şi M.S., în favoarea lui C.D. şi C.D.V., iar apoi, aceştia din urmă, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x05/2007, au transmis dreptul de proprietate în favoarea reclamantei, asupra terenului intravilan înscris în CF xx12, nr. top comasat xx95/1, arător în suprafaţă de 2.877 mp.

Prima instanţă a reţinut că din raportul de expertiză efectuat de comisia de experţi alcătuită din B.G., F.C. şi B.Ş. a rezultat că terenul proprietatea reclamantei (având categoria de folosinţă arabil), este situat pe limita dintre intravilanul şi extravilanul localităţii Gilău, în tarlaua x7, parcelele xx63-xx65 şi are o suprafaţă de 2.721 mp, din care pentru construirea autostrăzii Braşov-Cluj-Borş este necesară exproprierea unei suprafeţe de 1.195 mp compusă din două parcele: 767 mp şi 429 mp; în urma exproprierii, proprietarului îi rămâne o suprafaţă de 1.526 mp.

Valoarea despăgubirilor cuvenite reclamantei, calculate conform art. 26 din Legea nr. 33/1994, este de 41.891 euro, la un preţ de 45,90 euro/mp pentru terenul în suprafaţă de 429 mp situat în intravilan şi 24,30 euro/mp pentru terenul în suprafaţă de 166 mp situat în extravilan.

Pentru terenul în suprafaţa de 1.526 mp rămas neexpropriat, situat în intravilan, a cărui valoare s-a diminuat cu 15-20%, s-a apreciat, în baza aceleiaşi expertize, că reclamantei i se cuvin despăgubiri în sumă de 12.258 lei.

I.2. Prin decizia civilă nr. 300/A din 11 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Cluj, s-a respins ca

nefondat apelul declarat de pârâtul Statul Român prin CNADNR SA împotriva sentinţei civile nr. 75/2010 a Tribunalului Cluj.

Instanţa de apel a dispus efectuarea expertizei noi topografice de către expertul B.I., din concluziile căreia a rezultat că terenul în litigiu este situat în localitatea Gilău, pe drumul de acces din DN 1 şi se identifică în tarlaua x7, parcela 1, făcând parte din CF  xx12, nr. top comasat xx95/1, având conversia în CF nr. xx766. Terenul în litigiu este afectat de lucrările de construire a autostrăzii în zona Gilău, fiind parcelat cadastral în 4 parcele cadastrale: xx96, xx97, xx98 şi xx99.

Instanţa de apel a constatat, contrar susţinerilor apelantului, că din concluziile raportului de expertiză topografică rezultă identitatea dintre terenurile expropriate prin hotărârea nr. 71/2008, parcelele xx96 şi xx97, cu terenul înscris în CF nr. xx12, nr. top comasat xx95/1 aflat în proprietatea tabulară a reclamantei; prin urmare, s-a apreciat că există identitate între persoana reclamantei şi persoana titulară a dreptului de proprietate asupra terenului expropriat.

Evaluarea despăgubirilor cuvenite reclamantei s-a făcut de către o comisie de experţi conform recomandărilor Standardelor internaţionale de evaluare IVSC, metoda de evaluare a valorii de piaţă prin comparaţia preţurilor unor proprietăţi similare şi competitive cu proprietatea ce se evaluează, într-o corelare cu diferenţe între proprietăţile comparate. La obiecţiunile formulate de pârât la raportul de expertiză, comisia de experţi a răspuns detaliat, arătând că îşi menţin concluziile iniţiale.

Raportul de expertiză a fost efectuat cu respectarea dispoziţiilor art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 33/1994.

I.3. Prin decizia nr. 7032 din 11 octombrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a admis recursul declarat de pârâtul Statul Român prin CNADNR SA, împotriva deciziei civile nr. 300/A/2010 a Curţii de Apel Cluj, care a fost casată şi s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

Înalta Curte a reţinut că instanţele de fond şi de apel au soluţionat cauza cu încălcarea dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, în ceea ce priveşte respectarea criteriilor pentru stabilirea despăgubirilor. Prin hotărârea atacată, nu s-a stabilit pe deplin situaţia de fapt, raportul de expertiză judiciară nesocotind cu evidenţă dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, întrucât informaţiile pe care acesta s-a fundamentat sunt  în dezacord cu cerinţele impuse de lege.

Instanţa de casare a reţinut că nu pot fi avute în vedere ofertele de vânzare, dată fiind inevitabila negociere a preţului. În consecinţă, nu pot fi validate concluziile unui raport de expertiză în care, contrar prevederilor legale aplicabile, experţii au motivat că nu au luat în considerare eventualele preţuri din tranzacţii, deoarece tranzacţiile au stagnat şi valorile înregistrate în contractele de vânzare-cumpărare nu reflectă realitatea, acestea fiind mult inferioare valorilor reale negociate, din considerente economice.

            Cu ocazia rejudecării, instanţei de apel i s-au dat îndrumări în sensul de a dispune efectuarea unui nou raport de expertiză în condiţiile legii, pentru a respecta criteriul pe care doar legea îl poate impune, în acest sens fiind relevante toate înscrisurile ce furnizează informaţii concludente, cum ar fi preţul plătit efectiv şi consemnat ca atare în cuprinsul contractelor autentice de vânzare-cumpărare, precum şi orice alte relaţii care sunt compatibile ci normele legale incidente.

            II.1.Urmare a primei casări cu trimitere, prin decizia civilă nr. 27/A din 11 aprilie 2013 a Curţii de Apel Cluj, s-a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul Statul Român prin CNADNR, împotriva sentinţei civile nr. 75/2010 a Tribunalului Cluj.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că în rejudecarea apelului a fost completată probaţiunea cu contracte autentice de vânzare-cumpărare şi s-a dispus efectuarea unui raport de expertiză, pentru stabilirea valorii de circulaţie a imobilului la 3 momente relevante (data exproprierii - 23.04.2008, data efectuării raportului de expertiză în primul apel şi data efectuării expertizei în rejudecare), precum şi prejudiciul suferit prin diminuarea valorii terenului rămas neexpropriat, de, asemenea, în considerarea aceloraşi 3 momente.

Din cuprinsul raportului de expertiză efectuat în cauză, a rezultat că nu se poate aplica metoda comparaţiilor directe, deoarece în zona în care este situat terenul în litigiu, nu au fost efectuate tranzacţii care să poată fi folosite drept comparabile, întrucât contractele depuse de pârâtă fie au o dată prea îndepărtată faţă de aceea a evaluării, fie vizează terenuri cu caracteristici total diferite, din zone diferite sau având alte categorii de folosinţă, ori sunt  contracte încheiate între rude, cu preţuri la minimul grilei notariale, în timp ce altele au ca obiect cote de drum sau amenajări. De asemenea, s-a reţinut că terenul rămas neexpropriat, în suprafaţă de 458 mp, a suferit o diminuare a valorii sale ca urmare a exproprierii dispuse, pentru că nu are acces la un drum public şi nu este construibil din cauza formei şi a restricţiilor urbanistice, evaluarea acestui teren făcându-se cu ajutorul formulei de calcul prin bonitare.

În rejudecarea apelului, s-a efectuat un raport de expertiză care a stabilit valori mai mari pentru terenul expropriat, astfel: 60.945 euro la data exproprierii, 48.995 euro la data întocmirii raportului de expertiză şi 29.494 euro la data efectuării ultimului raport de expertiză (pentru ultima evaluare utilizându-se metoda comparaţiei prin bonitare şi nu cea a comparaţiei directe, pentru că nu au fost identificate contracte privind terenuri cu caracteristici similare). Pentru terenul rămas neexpropriat, s-a stabilit un prejudiciu de: 13.244 euro la data exproprierii, 10.647 euro la data efectuării primului raport de expertiză şi 6.409 euro la data efectuării raportului de expertiză în rejudecare.

Fiindcă la data exproprierii nu au fost acordate deloc despăgubiri pentru terenul reclamantei rămas neexpropriat, fiind stabilite despăgubiri în cuantum mai mic decât cel stabilit prin raportul de

expertiză în rejudecare, plângerea reclamantei a fost considerată ca fiind fondată.

Faţă de data efectuării raportului de expertiză în primul ciclu procesual, valoarea stabilită cu titlu de prejudiciu pentru terenul rămas neexpropriat şi diminuarea valorii terenului rămas în proprietatea reclamantei prin expertiza efectuată în rejudecarea apelului, este de 59.642 euro.

Valorile stabilite prin raportare la data efectuării raportului de expertiză în rejudecare, sunt mai mici decât cele avute în vedere de prima instanţă, astfel încât instanţa de apel a considerat că nu şi le poate însuşi, nu doar pentru că a fost aplicată metoda comparaţiei prin bonitare (în condiţiile în care nu au putut fi identificate contracte pentru terenuri similare), ci şi pentru că apelantul nu-şi poate crea o situaţie favorabilă doar uzând de căile de atac în vederea prelungirii procesului, pentru ca, în condiţii de recesiune economică, să profite apoi de scăderea preţurilor.

II.2 Prin decizia nr. 61 din 16 ianuarie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a admis recursul declarat de pârâtul Statul Român prin CNADNR SA, împotriva deciziei civile nr. 27/A/2013 a Curţii de Apel Cluj, care a fost casată şi s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

Pentru a decide astfel, Înalta Curte a reţinut că sunt fondate ambele motive de recurs, atât cel care vizează modul de soluţionare a excepţiilor, cât şi cel privind stabilirea valorii de circulaţie a imobilului supus exproprierii.

Astfel, instanţa de casare a apreciat că este greşită concluzia din decizia recurată în sensul că „soluţia instanţelor de fond cu privire la excepţiile invocate de pârâtă a rămas irevocabilă”; câtă vreme hotărârea pronunţată în apel în primul ciclu procesual a fost casată, iar prin apelul exercitat împotriva hotărârii fondului şi apoi prin recursul exercitat împotriva deciziei din apel, pârâtul a contestat modul de soluţionare a excepţiilor invocate, astfel încât, în rejudecare, instanţa de apel avea obligaţia de a se pronunţa şi cu privire la excepţii, în conformitate cu dispoziţiile art. 315 alin. (3) C.proc.civ.

Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs, Înalta Curte a reţinut că, raportat la prevederile art. art. 44 din Constituţie şi art. 1 şi 26 din Legea nr. 33/1994, despăgubirea justă şi echitabilă pentru imobilul expropriat se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite, iar stabilirea cuantumului acestor despăgubiri se realizează la momentul întocmirii raportului de expertiză în rejudecare, respectiv iunie 2012, aşa cum s-a stabilit prin decizia nr. 7032/2011, pronunţată de Înalta Curte în primul ciclu procesual.

Întrucât reclamanta a înţeles să-şi asume demersul judiciar prin intermediul căruia a contestat cuantumul despăgubirii stabilite de expropriator, aceasta trebuie să-şi asume şi momentul în raport de care urma să se stabilească despăgubirea, întrucât nu se poate stabili cuantumul despăgubirii la un alt moment decât cel prevăzut de lege, sub motivul existenţei unor fluctuaţii ale preţurilor de tranzacţionare a terenurilor similare celui expropriat pe piaţa imobiliară.

Sintagma „preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele” are semnificaţia de preţ plătit efectiv, respectiv preţul de tranzacţionare a bunului, consemnat ca atare în contracte de vânzare-cumpărare.

Instanţa supremă a mai stabilit că instanţa de rejudecare avea obligaţia de a cere experţilor să facă verificări cu privire la preţurile terenurilor ce rezultau din tranzacţiile încheiate la agenţii imobiliare, notari, publicaţii de specialitate din zonă, urmând ca, pe baza informaţiilor primite, să procedeze la evaluare, luând în considerare preţurile din aceste tranzacţii; numai în măsura în care informaţiile culese în urma unor astfel de verificări prin care s-ar indica neîncheierea unor contracte de vânzare-cumpărare cu privire la imobilele din aceeaşi unitate administrativ teritorială, experţii puteau apela la alte comparabile decât preţul de vânzare în determinarea despăgubirilor aferente exproprierii.

În plus, îndrumările date de instanţa de casare au fost că data despăgubirilor va fi cea a raportului de expertiză de la momentul rejudecării apelului, astfel cum s-a stabilit prin decizia de casare pronunţată în primul ciclu procesual, urmând a se stabili şi daunele aduse proprietarilor prin expropriere, precum şi să analizeze excepţiile lipsei calităţii procesuale active şi a lipsei de interes a reclamantei, invocate de pârâtă, precum şi prejudiciul suplimentar datorat reclamantei, raportat la probele din dosar.

            III.1. Prin decizia civilă nr. 1008/A din 20 mai 2015 a Curţii de Apel Cluj, Secţia  I civilă, apelul formulat de pârât a fost respins ca nefondat.

Instanţa de apel, în rejudecare a reţinut şi apreciat următoarele:

Respectând îndrumările obligatorii date de instanţa de casare, conform art. 315 alin. (1)

C.proc.civ., în această nouă rejudecare instanţa de apel a analizat mai întâi, potrivit art. 137 alin. (1) C.proc.civ., excepţiile lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi a lipsei de interes a reclamantei, invocate de către pârât în faţa primei instanţe; aceste excepţii procesuale au fost respinse motivat de tribunal, însă au fost reiterate în apel şi au constituit motiv de recurs şi  în faţa instanţei supreme.       

S-a reţinut că prin hotărârea nr. 71/2008, emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, în scopul realizării obiectivului de investiţii autostrada Braşov-Cluj-Borş, din tarlaua x7 în suprafaţă totală de 2.721 mp s-a expropriat suprafaţa de 1.195 mp, astfel: din nr. cad. xx96 suprafaţa de 600 mp arabil extravilan şi 166 mp arabil intravilan, iar din nr. cad xx97 suprafaţa de 429 mp arabil intravilan; în aceste condiţii, a rămas neexpropriată o suprafaţă de teren de 1.526 mp, din care 458 mp intravilan cu nr. cad. xx98 şi 1.068 mp tot intravilan din nr. cad. xx99;  persoanele aparent îndreptăţite să primească despăgubirile stabilite în sumă de 49.169,75 lei sunt numitul M.V. şi reclamanta SC D.C. SRL.

            În procesul-verbal nr. 71/2008, încheiat de aceeaşi Comisie pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, s-a menţionat, de asemenea, că terenul expropriat face parte din nr. cad. xx96 şi nr. cad. xx97, ambele din tarlaua x7 a comunei Gilău, iar la rubrica „documente” din acest proces verbal s-au menţionat: contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. xx07/2004 (prin care S.M. şi M.S. le-au vândut cumpărătorilor C.D. şi C.D.V., terenul intravilan înscris în CF xx12, nr. top comasat xx95/1 arător în suprafaţă de 2.877 mp pentru preţul de 150.000.000 lei) şi contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x05/12007 (prin care vânzătorii C.D. şi C.D.V. i-au vândut reclamantei SC D.C. SRL, terenul în suprafaţă de 2.877 mp înscris în CF nr. xx12, nr. top comasat xx95/1 cu destinaţia arător, pentru preţul de 100.000 euro).

            Potrivit încheierii nr. 84557/2007, reclamanta SC D.C. SRL  şi-a intabulat dreptul de proprietate în CF nr. xx12, nr. top xx95/1, asupra terenului arător în suprafaţă de 2.877 mp.

            Prin raportul de expertiză efectuat de experţii F.C.C., B.G. şi B.Ş., s-a identificat tarlaua x7, parcelele 1263-1265, constatându-se că terenul reclamantei are o suprafaţă de 2.721 mp, din care s-a expropriat suprafaţa de 1.195 mp, astfel: 766 mp cu nr. cad. xx96 (600 mp extravilan şi 166 mp intravilan) şi 429 mp intravilan cu nr. cad. xx97.

            Calitatea procesuală activă constă în cerinţa existenţei unei identităţi între persoana reclamantei şi persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecăţii. În evaluarea excepţiei lipsei calităţii procesuale active, instanţa de rejudecare a apreciat că reclamanta şi-a intabulat cu titlu de cumpărare dreptul său de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 2.877 mp prin încheierea nr. 84557/2007, în CF xx12, nr. top comasat xx95/1 (suprafaţa măsurată fiind de 2.721 mp), din care 1.195 mp au fost expropriaţi de către pârât, iar suprafaţa de 1.526 mp rămasă neexpropriată a suferit o diminuare a valorii, ca urmare a exproprierii unei părţi din teren; în consecinţă, instanţa de apel a reţinut că reclamanta are calitate procesuală activă în cauză.

Interesul procesual este folosul practic, imediat, pe care o reclamantul îl are pentru a justifica punerea în mişcare a procedurii judiciare. S-a apreciat că, în cauza de faţă, reclamanta are un interes material, patrimonial, născut şi actual, precum şi personal.

Pe fondul cauzei, curtea de apel, potrivit îndrumării obligatorii date de instanţa de casare conform art. 315 alin. (1) C.proc.civ., a dispus efectuarea unui nou raport de expertiză tehnică judiciară cu respectarea dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, având ca obiective stabilirea preţului de circulaţie al terenului în litigiu în anul 2012, precum şi daunele produse proprietarului prin expropriere.

În vederea asigurării aplicării criteriului legal prevăzut de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 - „preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ teritorială” - cu referire la luna iunie 2012, potrivit momentului indicat prin decizia de casare, instanţa de apel a făcut demersuri în acest sens: astfel, a dispus emiterea unor adrese către Primăria comunei Gilău, OCPI Cluj şi Camera Notarilor Publici Cluj, pentru a transmite contracte autentice de vânzare-cumpărare încheiate cu privire la terenuri situate în aceeaşi zonă a localităţii Gilău în anul 2012, similare cu terenul în litigiu.

Urmare a acestor demersuri, OCPI Cluj a comunicat contractul de vânzare-cumpărare aut. sub nr. x13/2012 cu privire la un imobil situat în localitatea Gilău, nr. cad. xx94 şi nr. cad. xx95  şi actul de dezmembrare aut. sub nr. xx45/2012 cu privire la un imobil situat în comuna Gilău, nr. cad. xx244, nr. cad. xx245 şi nr. cad. xx246. Camera Notarilor Publici Cluj a transmis „Raportul de evaluare fond imobiliar al judeţului Cluj”, paginile aferente localităţii Gilău, înregistrat sub nr. 7025/2011, valabil în anul 2012. Societatea Profesională Notarială S.V.B., a comunicat o serie de contracte de vânzare-cumpărare autentice, încheiate cu privire la trenuri similare cu terenul în litigiu, situate în aceeaşi zonă, în anul 2012. Pe de altă parte, apelanta CNADNR SA a depus la dosar, un număr de 7 contracte autentice de vânzare-cumpărare.

Toate aceste documente au fost aduse la cunoştinţa experţilor O.P., N.D.S. şi A.Ş., care, prin raportul de expertiză tehnică judiciară, au concluzionat următoarele: prin exproprierea dispusă, parcela iniţială în suprafaţă de 2.721 mp a fost fragmentată în patru parcele mai mici, cu suprafeţe de 458 mp (nr. cad. xx98), 429 mp (nr. cad. xx97), 1.068 mp (nr. cad. xx99) şi 766 mp (nr. cad. xx96) ; la nivelul anului 2012, valoarea terenului expropriat era de 11.146 euro (595 mp x 9,82 euro/mp + 600 mp x 8,84 euro/mp), iar dauna produsă proprietarului era de 10.488 euro (1.068 mp x 9,82 e/mp), deoarece în urma exproprierii, parcela cu nr. cad. xx99 în suprafaţă de 1.068 mp rămasă neexpropriată, devine inutilizabilă, întrucât este situată de partea cealaltă a autostrăzii şi, pentru acest motiv, rămâne lipsită de acces.

La data de 18 februarie 2015, apelanta CNADNR a formulat obiecţiuni la raportul de expertiză, solicitând, în principal, cenzurarea raportului de expertiză cu privire la concluziile referitoare la „prejudiciul” cauzat părţii reclamante, iar, în subsidiar, obligarea comisiei de experţi la refacerea raportului de expertiză, cu respectarea dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994. Totodată, a anexat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. xx7 din 7 martie 2012.

Ulterior, la data de 1 aprilie 2015, apelanta C.N.A.D.N.R. a depus la dosar note scrise, prin care a arătat că, având în vedere dispoziţiile deciziei nr. 12/2015 a Curţii Constituţionale, experţii şi instanţa urmează să ţină seama de preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la momentul transferului dreptului de proprietate. Cum terenul în litigiu a intrat în domeniul public al Statului Român şi în administrarea apelantei C.N.A.D.N.R. la data de 23.04.2008, pentru calcularea cuantumului despăgubirii, atât instanţa cât şi experţii judiciari trebuie să se raporteze la tranzacţii autentice perfectate anterior exproprierii, anume 23.04.2008. În acest sens, apelanta a depus la dosar contractul de vânzare-cumpărare aut. sub nr. x46/2008.

            Intimata SC D.C. SRL, prin notele scrise depuse la dosar, precum şi la termenul din 6 mai 2015, a solicitat respingerea obiecţiunilor formulate de apelantă la raportul de expertiză, având în vedere decizia nr. 12/2015 a Curţii Constituţionale, conform căreia despăgubirile urmează să fie stabilite la data transferului dreptul de proprietate, respectiv la data de 23.04.008, când s-a emis hotărârea de expropriere, întrucât o astfel de variantă a raportului de expertiză a fost efectuată în dosarul nr. xx13/117/2008*.

            Reprezentantul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj la acelaşi termen din 6 mai 2015, a solicitat respingerea obiecţiunilor formulate de apelantă, ca fiind rămase fără obiect.

            Curtea de apel la termenul din 6 mai 2015, a respins obiecţiunile pârâtului la raportul de expertiză, faţă de statuările din decizia nr. 12/2015 a Curţii Constituţionale.

            În acest context, instanţa de apel a apreciat că, într-adevăr, în dosarul nr. xx13/117/2008*, comisia de experţi alcătuită din S.N., M.D. şi T.M., a stabilit că valoarea totală a terenului la data exproprierii 23 aprilie 2008, este de 60.945 euro (echivalentul a 217.988 Ron;  V = 1.155 mp x 51 euro/mp = 60.945 euro sau 217.988 lei, la cursul BNR de 1 euro = 3,5768 RON).

            La stabilirea acestui cuantum al despăgubirilor, experţii au luat în considerare drept comparabile, contracte de vânzare-cumpărare încheiate în formă autentică între persoane fizice şi juridice, deoarece au fost încheiate la preţul real al tranzacţiei, spre deosebire de contractele de vânzare-cumpărare încheiate între persoane fizice, în care preţurile s-au stabilit la nivelul preţurilor minimale din grila notarială.

            Astfel, s-a constatat că în contractul de vânzare-cumpărare aut. sub nr. x46/2008, preţul pentru un teren în suprafaţă de 2.780 mp înscris în CF nr. xx15, nr. top xx59 având categoria de folosinţă fânaţ, a fost de 27.800 lei. Instanţa de apel a decis înlăturarea acestui contract dintre comparabilele relevante în cauză, pentru acelaşi motiv pentru care experţii au luat în considerare doar contracte autentice de vânzare-cumpărare încheiate între persoane fizice şi persoane juridice, iar nu contracte de vânzare-cumpărare încheiate între persoane fizice în care nu s-a menţionat preţul real al tranzacţiei, ci preţurile minimale din grila notarială, pentru evitarea plăţii unor impozite mai mari pe tranzacţii.

            De asemenea, s-a constatat că în răspunsul la obiecţiuni, comisia de experţi alcătuită din S.N.,

M.D. şi T.M. a stabilit că valoarea prejudiciului pentru parcela cu nr. cad. 3099 la data exproprierii, 23 aprilie 2008, ca fiind V=1.068 mp x 51 e/mp x 40/100 = 21.787 euro echivalent cu 77.928 lei (suprafaţa rămasă neexpropriată fiind de 1.526 mp), iar pentru parcela cu nr. cad. 3098 în suprafaţă de 458 mp valoarea despăgubirilor este de 13.244 euro.

            Având în vedere că despăgubirile calculate de experţi în favoarea reclamantei pentru terenul expropriat în suprafaţă de 1.195 mp la data exproprierii 23 aprilie 2008, erau de 60.945 euro, că Tribunalului Cluj prin sentinţa civilă nr. 75/2010 a acordat doar 41.891 euro în echivalent în lei la cursul BNR din ziua efectuării plăţii, adică mai puţin cu 19.054 euro faţă de valoarea stabilită de experţi la data exproprierii, dar reclamanta nu a declarat apel împotriva sentinţei, curtea de apel a înlăturat ca nefondate criticile apelantului pârât cu privire la despăgubirile acordate de prima instanţă pentru terenul expropriat.

            În privinţa daunelor cauzate reclamantei prin expropriere pentru terenul neexpropriat în suprafaţă de 1.526 mp (parcela în suprafaţă de 458 mp cu nr. cad. xx98 şi parcela în suprafaţă de 1.068 mp cu nr. cad. xx99), comisia de experţi alcătuită din L.S.N., M.D. şi T.M. a stabilit că la data de 23 aprilie 2008 (data exproprierii) acestea erau de 35.031 euro, în timp ce prima instanţă a stabilit daune rezultate în urma exproprierii în favoarea reclamantei (pentru terenul rămas neexpropriat în suprafaţă totală de 1.526 mp), în cuantum de 12.258 euro, aşadar, cu 22.773 euro mai puţin decât a acordat prima instanţă, daune calculate la data efectuării primului raport de expertiză, respectiv luna mai 2009.

            Experţii L.S.N., M.D. şi T.M. au motivat că reclamantei i s-a produs prejudiciul evaluat la suma de 35.031 euro, deoarece parcela cu nr. cad. xx98 (în suprafaţă de 458 mp) a devenit teren neconstruibil în urma exproprierii şi nu are acces la un drum de utilitate publică, iar parcela cu nr. cad. xx99 (în suprafaţă de 1.068 mp) a devenit teren neconstruibil din cauza restricţiilor urbanistice, ca urmare a exproprierii.

            La rândul lor, experţii F.C.C., B.G. şi B.Ş. au concluzionat, că partea din teren neexpropriat, fiind limitrofă amplasamentului autostrăzii, nu va dobândi un spor de valoare, ci dimpotrivă, valoarea ei va fi diminuată cu 15-20% în funcţie de evoluţiile din piaţa imobiliară, din cauza restricţiilor impuse dezvoltatorilor imobiliari prin planul urbanistic general, prin modificarea regimului tehnic al zonei, impus de construcţia autostrăzii (experţii arătând că cele două parcele de teren nu se vor preta decât pentru realizarea unor plantaţii de protecţie), poluarea sonoră şi gazoasă (din cauza noxelor eliberate în atmosferă de autovehiculele care vor

circula pe autostradă).

            Prin urmare, curtea de apel a înlăturat ca nefondate criticile formulate de către pârât şi în ceea ce priveşte soluţia primei instanţe de acordare a despăgubirilor aduse reclamantei ca urmare a exproprierii, pentru suprafaţa rămasă neexpropriată de 1.526 mp, precum şi cele referitoare la cuantumul acestora.

            În ceea ce priveşte raportul dintre îndrumările date prin decizia de casare şi efectele Deciziei nr. 12/2015 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 152 din 3 martie 2015, curtea de apel a reţinut şi apreciat următoarele:

Îndrumările date de instanţa de casare sunt obligatorii pentru instanţa de trimitere conform art. 315 alin. (1) C.proc.civ., astfel că, în considerarea acestora, curtea de apel a dispus efectuarea raportului de expertiză de către experţii O.P., N.D.S. şi A.Ş.; comisia de experţi a concluzionat că, la nivelul anului 2012, valoarea terenului expropriat de la reclamantă în suprafaţă de 1.195 mp era de 11.146 euro, iar dauna adusă proprietarului pentru terenul rămas neexpropriat în suprafaţă de 1.068 mp era de 10.488 euro (experţii omiţând însă să evalueze şi parcela în suprafaţă de 458 mp care ar valora 4.271,85 euro potrivit aceloraşi raţionamente, situaţie în care rezultă un total 14.759 euro, în consecinţă, şi această parte a despăgubirilor – prejudiciul produs prin expropriere – fiind mai mare decât suma de 12.258 euro stabilită şi acordată de prima instanţă).

            Aşadar, daunele stabilite la nivelul anului 2012, calculate de experţi în rejudecare, sunt mai mari decât cele acordate de prima instanţă, însă împotriva sentinţei primei instanţe a declarat apel numai pârâtul, astfel că, instanţa de rejudecare a concluzionat că despăgubirile în favoarea reclamantei nu pot fi majorate în apelul părţii adverse.

            Curtea de apel a apreciat că singura problemă care se pune, este aceea că despăgubirile acordate reclamantei de prima instanţă pentru terenul expropriat în suprafaţă de 1.195 mp au fost de 41.891 euro, în timp ce experţii care au efectuat rapoartele de expertiză în rejudecare, le-au calculat la suma de 11.146 euro, la nivelul anului 2012; ca atare, s-a apreciat că, strict sub acest aspect, faţă de îndrumările obligatorii date de instanţa de casare, s-ar fi impus admiterea apelului pârâtului, schimbarea în parte a sentinţei apelate, în sensul reducerii despăgubirilor la suma de 11.148 euro, în loc de 41.891 euro (în echivalent lei la cursul BNR din ziua efectuării plăţii), cu menţinerea celorlalte dispoziţii ale sentinţei.

            Însă, avându-se în vedere că prin decizia Curţii Constituţionale nr. 12/2015, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 152 din 3 martie 2015, s-a constatat că prevederile art. 9 teza a doua din Legea nr. 198/2004 (în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 184/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 198/2004), raportate la sintagma „la data întocmirii raportului de expertiză” cuprinsă în dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, sunt neconstituţionale, curtea de apel a considerat că, practic, în materia exproprierii, s-a introdus principiul conform căruia despăgubirile cuvenite proprietarului expropriat se stabilesc la data exproprierii, respectiv la data transferului dreptului de proprietate de la expropriat la expropriator.

            Totodată, instanţa de apel a reţinut că potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţie, deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României, iar de la data publicării sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.

            Având de optat între îndrumările date de instanţa de casare şi decizia Curţii Constituţionale nr. 12/2015, curtea de apel a acordat prioritate acesteia din urmă.

            Pe de altă parte, instanţa de apel a mai arătat că, de altfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 12/2011 dată în soluţionarea unui recurs în interesul legii, a statuat, referindu-se la deciziile Curţii Constituţionale nr. 1358 şi nr. 1360/2010 că „dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziilor instanţei de contencios constituţional în Monitorul Oficial”; prin analogie, curtea de apel a apreciat că este valabilă şi în speţa de faţă această dezlegare cu privire la efectele deciziilor Curţii Constituţionale, în sensul că prevederile din art. 9 teza a II-a din Legea nr. 198/2004 şi cele ale art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 referitoare la obligativitatea stabilirii cuantumului despăgubirilor pentru imobilul expropriat la data întocmirii raportului de expertiză nu mai sunt în vigoare, astfel că despăgubirile nu se mai calculează la data întocmirii raportului de expertiză, ci la momentul transferului dreptului de proprietate; acest raţionament este valabil şi în prezenta cauză care nu era soluţionată definitiv la data publicării deciziei Curţii Constituţionale nr. 12/2015.

            Faţă de aceste considerente, în temeiul art. 296 C.proc.civ., curtea de apel a respins ca nefondat apelul declarat de pârât.

            Împotriva  acestei decizii, pârâtul Statul Român prin CNADNR SA a declarat recurs, prevalându-se de ipoteza de nelegalitate prevăzută de art. 304 pct. 9 teza finală C.proc.civ.

Recurentul a solicitat admiterea recursului, şi, în principal (doar pentru ipoteza în instanţa de recurs va aprecia că modificarea hotărârii recurate nu este posibilă decât în condiţiile administrării unor noi probe – expertiză topografică şi de evaluare), casarea deciziei recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, pentru efectuarea unor noi expertize tehnice topografice şi de evaluare, cu respectarea prevederilor art. 25 şi 26 din Legea nr. 33/1994, precum şi a dispoziţiilor Deciziei nr. 12/2015 a Curţii Constituţionale; în subsidiar, a solicitat modificarea deciziei atacate şi, pe fond, respingerea cererii  reclamantei prin care a solicitat majorarea cuantumului despăgubirilor stabilite prin Hotărârea nr. 71/2008 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul a susţinut că decizia recurată a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, fiind încălcate dispoziţiile art. 315 alin. (1) C.proc.civ., în sensul nesocotirii  îndrumărilor instanţei supreme cuprinse în decizia de casare nr. 61/2014, dar şi Decizia nr. 12/2015 a Curţii Constituţionale.

Recurentul a arătat că instanţa de apel în mod greşit nu a dispus efectuarea unui nou raport de expertiză topografică sau completarea lucrării existente la dosar - soluţionând excepţiile lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi a lipsei de interes pe baza probelor deja administrate.

Prin memoriul de recurs, recurentul a învederat că reiterează excepţia lipsei de interes a cererii formulate de reclamanta SC D.C. SRL, precum şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei.

Cu referire la aceste două excepţii procesuale, recurentul a susţinut că în primul ciclu

procesual, în faţa instanţei de apel, a fost administrată proba cu expertiză topo care a avut ca obiectiv principal stabilirea corespondenţei dintre terenul reclamantei identificat cu nr. topo comasat xx95/1, înscris în CF nr. xx12 şi terenul expropriat identificat cadastral cu nr. xx96 şi xx97.

După depunerea lucrării, pârâta a formulat obiecţiuni prin care a arătat că există cel puţin o eroare materială în privinţa inventarului de coordonate, evidenţiind că o suprafaţă de 13 mp este în afara amprizei autostrăzii Brasov-Cluj-Borş, fapt care echivalează cu o afectare doar parţială a terenului reclamantei prin măsura exproprierii.

În rejudecare, având în vedere faptul că instanţa de apel, în primul ciclu procesual, a respins obiecţiunile sale, apelantul pârât a solicitat instanţei de apel să încuviinţeze comunicarea obiecţiunilor către expertul topo în vederea formulării unei completări a lucrării şi/sau efectuarea unui nou raport de expertiză topografic; în acest sens a decis şi instanţa de casare prin care s-a stabilit că instanţa de apel trebuie să analizeze excepţiile invocate de către apelantul pârât.

Deşi apelantul pârât a revenit cu solicitarea de a se completa raportul efectuat de expertul topograf B.I. în şedinţa publică din 4 februarie 2015, instanţa de apel a respins proba cu următoarea motivare:  „prin decizia civilă nr. 7032 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 11 octombrie 2011, s-a admis recursul declarat de pârât şi s-a trimis cauza spre rejudecare doar cu privire la efectuarea unui nou raport de expertiză pentru a se stabili valoarea reală a despăgubirilor, deoarece chestiunile referitoare la amplasamentul terenului au fost clarificate.”

Or, prin ultima decizie de casare pronunţată în cauză (decizia nr. 61/2014 a Înaltei Curţi) s-a dispus analizarea excepţiilor lipsei calităţii procesuale active şi a lipsei de interes a reclamantei, fapt care impunea cu necesitate clarificarea problemei amplasamentului imobilului reclamantei.

Cu toate acestea, instanţa de apel a preferat să soluţioneze excepţiile invocate de pârât doar pe baza actelor depuse de reclamantă încă din primul ciclu procesual, reţinând după o analiză sumară că: „întrucât reclamanta şi-a intabulat cu titlu de cumpărare dreptul său de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 2.877 mp, prin încheierea nr. 84557/2007, în CF xx12, nr. top. comasat xx95/1 suprafaţa măsurată fiind de 2.721:mp, din care 1.195 mp au fost expropriaţi de pârât ... este evident că reclamanta are calitate procesuală activă în cauză.”; de asemenea, s-a reţinut că reclamanta are interes.

Recurentul consideră că,  astfel, instanţa de control judiciar a ignorat cu desăvârşire faptul că raportul topografic realizat în cauză conţinea inadvertenţe majore, pronunţând o soluţie viciată cu privire la excepţiile reiterate de acesta prin motivele de apel, având în vedere că nu s-au clarificat aspectele legate de amplasament semnalate de pârât.

În opinia recurentului, reclamanta este doar o persoană aparent îndreptăţită la despăgubire - deci nu o persoană îndreptăţită. întrucât aceasta nu a produs dovezi în sprijinul dovedirii corespondenţei/identităţii dintre terenul proprietatea sa, situat în parcela cu nr. top xx95/1, înscris în CF nr. xx12 şi terenurile expropriate identificate cadastral cu nr. xx96-xx97; de altfel, acest aspect a fost constatat şi de instanţa de control judiciar în hotărârea recurată, însă curtea de apel nu a înţeles să dispună verificări suplimentare.

Cu toate acestea, instanţa de apel a menţinut sentinţa apelată prin care pârâtul a fost obligată la plata despăgubirilor către reclamantă pentru terenurile expropriate, identificate cu nr. cadastrale xx96 şi xx97, precum şi suma de 12.258 de euro cu titlu de prejudiciu produs prin expropriere, în condiţiile în care a învederat existenţa unor erori cu privire la modalitatea de stabilire a corespondenţei dintre terenurile expropriate şi cele aflate în proprietatea intimatei-reclamante.

În opinia recurentului, faptul că reclamanta a fost menţionată în Hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii nr. 71/2008 emisă de Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004 - Consiliul local Gilău, cât şi în procesul-verbal aferent, nu echivalează cu dovedirea calităţii acesteia de persoană îndreptăţită la despăgubire. Dimpotrivă, reclamanta era ţinută să facă dovada dreptului său de proprietate, în condiţiile legilor speciale în materie; conform art. 5 din Legea nr. 198/2004, noţiunea de titular de drepturi reale este indisolubil legată de cea de persoană îndreptăţită la despăgubire.

Printr-o altă critică formulată prin memoriul de recurs, recurentul a susţinut că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre criticabilă sub aspectul legalităţii, pornind de la o greşită interpretare a legii si implicit a dovezilor administrate în susţinerea recursului.

S-a arătat că instanţă de apel a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 9 şi art. 15 din Legea nr. 198/2004, ale art. 26 din Legea nr. 33/1994, ale art. 169 şi 315 C.proc.civ., ca şi ale art.

274 din acelaşi cod.

Astfel, recurentul a arătat că prin Decizia nr. 12/2015, Curtea Constituţională a României a admis excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată şi a constatat că prevederile art. 9 teza a doua din Legea nr. 198/2004, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 184/2008, raportate la sintagma „la data întocmirii raportului de expertiză” cuprinsă în dispoziţiile art. 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994, sunt neconstituţionale.

Decizia nr. 12/2015 a Curţii Constituţionale a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 152 din data de 03.03.2015.

Totodată, recurentul a învederat că în considerentele deciziei menţionate s-a arătat în mod clar că „experţii şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la  momentul  transferului dreptului de proprietate.”

Cu alte cuvinte, Curtea Constituţională a menţinut soluţia legislativă în ceea ce priveşte modalitatea de evaluare a imobilelor expropriate în temeiul Legii nr. 198/2004, însă singurul aspect care a comportat o schimbare esenţială este cel referitor la momentul la care trebuie realizată evaluarea (care a devenit data exproprierii/transferului dreptului de proprietate).

În acest context, prevederile art. 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994 trebuie interpretate în sensul că evaluarea imobilelor expropriate în temeiul Legii nr. 198/2004 se va realiza în funcţie de preţul consfinţit în contracte autentice de vânzare-cumpărare privind terenuri similare celor expropriate, situate în aceeaşi unitate administrativ-teritorială; recurentul invocă, sub acest aspect, jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în sensul arătat.

Cu toate că instanţa de apel a reţinut incidenţa deciziei nr. 12/2015 a Curţii Constituţionale în prezenta cauză, recurentul susţine că în mod nelegal  a avut în vedere un raport de expertiză întocmit în cel de-al doilea ciclu procesual, cu încălcarea dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994.

S-a precizat de către recurent că terenul care face obiectul prezentului litigiu, în suprafaţă de 1.195 mp, identificat cu număr cadastral xx96, xx97, parte din tarlaua x7 a fost expropriat în data de 27.06.2008; or, instanţa de apel ar fi trebuit să observe faptul că la dosarul cauzei nu există absolut nicio evaluare care să privească momentul exproprierii. Potrivit dispoziţiilor legii speciale, momentul exproprierii coincide cu momentul plăţii/consemnării despăgubirilor stabilite pentru terenul expropriat, astfel încât în mod greşit a reţinut instanţa de apel că data emiterii hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii echivalează cu data exproprierii.

Curtea de apel a preferat să dea prioritate unei lucrări de specialitate întocmită în dosarul din

rejudecare şi depusă în data de 07.06.2012, care nu a vizat şi evaluarea terenului în litigiu la momentul exproprierii/consemnării despăgubirii (iunie 2008); în acea expertiză, comisia de experţi a evaluat terenul la data emiterii hotărârii nr. 71 (23.04.2008), dată care a fost confundată de instanţa de apel cu momentul exproprierii (27.06.2008).

Recurentul a susţinut că instanţa de rejudecare a nesocotit aspectul temporal reglementat de prevederile art. 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994, raportat la dispoziţiile deciziei nr. 12/2015 a Curţii Constituţionale; este astfel inadmisibilă şi nelegală acceptarea de către instanţa de apel a unei valori de 51 euro/mp, propusă de către experţi, atât timp cât evaluarea terenului  expropriat a fost realizată aproape în întregime prin prisma unor contracte perfectate în anul 2007 (cu mai mult de 6 luni sau 1 an înainte de data exproprierii – iunie 2008).

S-a mai arătat că tranzacţiile utilizate de către experţii L., M. şi T. nu priveau imobile similare cu cel aflate în litigiu, astfel încât au fost nesocotite celelalte criterii prevăzute de art. 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994.

În acest sens, recurentul a susţinut că a comunicat instanţei de apel că: în mod nepermis specialiştii au selectat „contracte cu firme” pentru considerentul că acestea ar reflecta preţul real al tranzacţiei; în fapt, aceste tranzacţii consfinţesc valorile cele mai mari înregistrate pe piaţa locală în anul 2007 şi au fost folosite în mod insistent în aproape toate dosarele de expropriere privind terenuri situate în com. Gilău; în plus, toate comparabilele selectate au caracteristici superioare terenului expropriat ce face obiectul prezentului litigiu (deschidere la DNI-E 60, posibilitate de edificare, utilităţi).

Recurentul a criticat şi înlăturarea contractului autentic de vânzare-cumpărare nr. xx6/2008 de către instanţa de apel, în condiţiile în care această tranzacţie privea un teren asemănător cu ce expropriat şi consfințea un preţ de 2,73 euro/mp, propriu perioadei de referinţă.

Raportându-se la argumentele arătate de curtea de apel pentru înlăturarea acestei tranzacţii,

recurentul a susţinut că instanţa de control judiciar a instituit o adevărată prezumţie absolută de nelegalitate cu referire la contractele autentice de vânzare-cumpărare perfectate între persoanele fizice. Mai mult decât atât, din cauza acestui raţionament greşit, instanţa de apel a înlăturat singura tranzacţie autentică pertinentă pentru evaluarea terenului expropriat.

Nu în ultimul rând, recurentul a subliniat că experţii ar fi trebuit să determine valori separate în funcţie de amplasamentul şi categoria de folosinţă a fiecărei parcele expropriate (având în vedere că parcela cu nr. cadastral xx96 de 600 m.p. este amplasată în extravilanul localităţii, iar parcela cu nr. cadastral xx97 de 595 mp este amplasată în intravilanul localităţii). În aceste condiţii, instanţa de apel nu putea accepta o valoare unitară pentru întreg terenul expropriat (experţii propunând o singură valoare, respectiv - 51 euro/mp), deoarece diferenţele de regim juridic trebuiau cuantificate diferit.

Nici soluţia instanţei de apel cu privire la prejudiciul produs prin expropriere nu este în acord cu prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994. De altfel, curtea de apel s-a limitat la enumerarea tezelor expuse de experţi cu referire la prejudiciu, care se regăsesc în raportul de evaluare întocmit în apel rejudecare  şi în raportul întocmit la fondul cauzei.

Recurentul a solicitat instanţei de recurs a constata că, în prezenta cauză, nu s-a făcut dovada de către reclamantă a unui prejudiciu cert şi actual, iar experţii evaluatori au stabilit o valoare pur ipotetică în privinţa acestuia.

S-a arătat că terenul rămas neexpropriat are o suprafaţă de 1.526 mp, iar  în privinţa acestuia nu se poate stabili sau prezuma un prejudiciu tocmai pentru că îşi menţine destinaţia de teren agricol-arabil şi se va bucura în continuare de acelaşi regim.

Valoarea ipotetică stabilită de experţii tehnici nu poate fi considerată ca reprezentând prejudiciul suferit de către reclamantă ca urmare exproprierii, aceasta neîndeplinind condiţiile cerute de lege şi având un caracter pur prezumtiv.

Recurentul a mai susţinut că a învederat instanţei de apel modalitatea complet empirică şi nelegală prin care experţii de la fond au stabilit în sarcina sa obligaţia de plată a sumei de 12.258 euro cu titlu de prejudiciu.

În  realitate terenul, din cauza categoriei de folosinţă, nu este construibil (ci este apt exclusiv pentru agricultură), astfel că nu pot fi reţinute alegaţiile experţilor cu privire la imposibilitatea de a mai construi pe aceste terenuri; în acest sens, nu se poate prezuma că  va avea loc o schimbare a categoriei de folosinţă şi acesta va fi transformat în teren intravilan, urmând ca, ulterior, să poată fi utilizat pentru construcţii; pe de altă parte, reclamanta nu a făcut dovada că a încercat să edifice o construcţie pe terenul în litigiu anterior exproprierii, întrucât nu a depus o autorizaţie de construire eliberată în temeiul art. 23 din Legea nr. 7/1996.

Însuşi legiuitorul a prevăzut în cuprinsul normei imperative de la art. 26 din Legea nr. 33/1994 faptul că prejudiciul trebuie să existe: „daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia.”

Prin urmare, nu se poate reţine existenţa vreunui prejudiciu, ca, de altfel, nici diminuarea valorii terenului cu 40%, prin aplicarea unui coeficient extras dintr-o formulă complexă de calcul.

Referitor la faptul că terenurile rămase în proprietatea reclamantei nu mai au acces la drumurile publice, recurentul solicită instanţei de recurs a observa că cel puţin în privinţa terenului identificat cadastral cu nr. xx99, în suprafaţă de 1068 mp, expertiza topografică efectuată în cauză contrazice concluziile eronate ale experţilor judiciari; astfel, expertul topograf a evidenţiat faptul că terenul anterior menţionat continuă să aibă acces la drum;  prin urmare, recurenta a susţinut că este pe deplin justificată solicitarea sa adresată instanţei de apel în sensul că cel puţin în privinţa terenului în suprafaţă de 1.068 mp nu se poate justifica recunoaşterea vreunui prejudiciu (10.544 euro); totodată, afirmaţiile experţilor cu privire la o pretinsă poluare sonoră şi gazoasă a terenului rămas neexpropriat nu au nicio susţinere.

În  acelaşi timp, recurentul a învederat faptul că prin „daune" în sensul dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, legiuitorul nu a avut în vedere prejudiciul astfel cum este acesta reglementat în materia răspunderii civile delictuale, având în vedere că exproprierea este un act al puterii de stat, iar nu o faptă delictuală; ca atare, evaluarea prejudiciului prin raportare la factori ipotetici este nelegală, iar potrivit normei legale menţionate, daunele trebuie dovedite.

Fată de cele de mai sus, recurentul a solicitat instanţei de recurs a observa că instanţa de control judiciar a menţinut în mod nelegal soluţia tribunalului privind obligarea sa la plata sumei de 12.258 de euro cu titlu de contravaloare a daunelor suferite de către reclamantă, în condiţiile

inexistenţei unui prejudiciu produs prin expropriere.

Într-o altă critică, recurentul a invocat încălcarea dispoziţiilor art. 169 alin. 1 C.proc.civ., potrivit cărora administrarea probelor se face în faţa instanţei de judecată, dacă legea nu dispune altfel.

Textul arătat anterior consacră principiul nemijlocirii administrării probelor, în virtutea căruia instanţa de judecată are obligaţia să cerceteze direct şi nemijlocit toate elementele care interesează dezlegarea pricinii.

Astfel, s-a arătat de către recurent că deşi a solicitat completarea raportului de expertiză întocmit în dosarul din rejudecare, în sensul evaluării terenului expropriat în litigiu la momentul exproprierii (iunie 2008), precum şi efectuarea unor adrese de către instanţă către instituţii abilitate să comunice tranzacţii autentice relevante (perfectate în prima jumătate a anului 2008), instanţa de apel nu a dat curs cererilor sale şi şi-a întemeiat soluţia pe un raport de expertiză întocmit în cel de-al doilea ciclu procesual.

Altfel spus, instanţa de control judiciar a nesocotit principiul nemijlocirii administrării probelor (dar şi principiile contradictorialităţii şi dreptului la apărare) preferând să dea prioritate raportului de evaluare efectuat, în loc să constate „ex propriis sensibus” care este valoarea terenului în litigiu la data exproprierii - fapt ce ar fi presupus cu necesitate administrarea completării la raportul de expertiză evaluatorie, probă pe care, de altfel, pârâtul a contestat-o, formulând obiecţiuni împotriva acesteia, dar şi pe calea notelor scrise formulate în cel de-al treilea ciclu procesual.

Recurentul a imputat instanţei de apel şi nesocotirea prevederilor art. 315 alin. (1) C.proc.civ., întrucât, potrivit acestei norme îndrumările cuprinse în decizia de casare nr. 61/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie erau obligatorii pentru instanţa de apel; astfel, instanţa de casare a stabilit ca  „instanţa de apel să dispună efectuarea expertizei, de către comisia de experţi constituită în condiţiile art. 25 din aceeaşi lege, urmând ca experţii să stabilească despăgubirile cuvenite reclamantei în raport de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială... preţ rezultat din contracte de vânzare cumpărare autentice.”

Deşi în cauză s-a dispus efectuarea unui nou raport de evaluare, după publicarea Deciziei nr. 12/2015 a Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial, instanţa de apel nu a mai insistat în realizarea unei variante de evaluare care să privească momentul exproprierii, prevalându-se în schimb de un raport de expertiză efectuat într-un ciclu procesual anterior.

La termenul de judecată în fața instanței de recurs, recurentul a invocat un pretins motiv de ordine publică, în condiţiile art. 306 alin. 2 C.proc.civ.

Astfel, reprezentantul recurentului-pârât a arătat că înţelege să invoce pe calea acestui motiv nesocotirea, în rejudecare, a deciziei de casare, motivat de faptul că, la evaluarea despăgubirilor, instanţa de apel era obligată să se raporteze strict la momentul iunie 2012, iar nu la decizia Curţii Constituţionale.

În ceea ce priveşte calificarea acestei critici ca fiind un motiv de ordine publică (nerespectarea deciziei de casare), în principiu, aceasta are o atare aptitudine, însă, dată fiind survenirea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 12/2015, publicată în M. Of. nr. 152/2015, pe parcursul rejudecării apelului şi înainte de pronunţarea unei hotărâri definitive în cauza de faţă, ale cărei efecte conduc la o soluţie contrară în cauză faţă de cea stabilită prin decizia de casare (anterioară celei a instanţei constituţionale – decizia civilă nr. 61/2014) o atare ipoteză nu se verifică, ci, în cauză se pune problema stabilirii priorităţii efectelor uneia dintre acestea.

În plus, Înalta Curte constată că raportul dintre decizia instanţei constituţionale şi decizia de casare a fost analizat de instanţa de apel şi, în consecinţă, această problemă de drept a putut constitui obiect al criticilor formulate de recurent cu respectarea termenului legal de motivare a recursului; în concret, recurentul a criticat această dezlegare a instanţei de apel în cadrul motivelor de recurs formulate în termenul legal, astfel încât, în realitate, prin invocarea acestui pretins motiv de ordine publică nu tinde decât la a face alte susţineri (contrare) cu privire la aceleaşi aspecte invocate prin motivele de recurs; prin memoriul de recurs a susţinut că valoarea despăgubirilor trebuia a fi verificată de instanţa de rejudecare în raport de cele statuate prin Decizia Curţii Constituţionale – la momentul transferului dreptului de proprietate, în timp ce prin acest motiv nou de recurs are o poziţie diametral opusă, susţinând că valoarea despăgubirilor trebuia a se verifica în raport de momentul stabilit prin decizia de casare anume iunie 2012.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că motivul nou de recurs invocat de către

recurent nu constituie un veritabil motiv de ordine publică, ci, sub această deghizare, recurentul tinde la a-şi schima susţinerile din motivele de recurs formulate în termen, astfel încât, acestea nu pot fi analizate de această instanţă de recurs; pe de altă parte, instanţa de recurs fiind deja învestită cu analiza legalităţii dezlegării date de instanţa de apel cu privire la raportul dintre efectele deciziei de casare şi efectele Deciziei Curţii Constituţionale prin motivele de recurs formulate cu respectarea termenului legal, în mod implicit, în cadrul analizării motivelor de recurs, această critică a recurentului îşi va găsi dezlegarea.

Recursul formulat este nefondat, potrivit celor ce succed.

Astfel cum reiese din expozeul prezentei decizii, cauza de faţă a parcurs trei cicluri procesuale, având în vedere cele două casări anterior dispuse de instanţa de recurs: prin decizia civilă nr. 7032/2011 şi, respectiv prin decizia civilă nr. 61/2014 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia I Civilă.

Prin cea din urmă decizie de casare a hotărârii pronunţate în apel, în esenţă, Înalta Curte a stabilit ca instanţa de rejudecare să se pronunţe cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei în formularea acţiunii şi a excepţiei lipsei de interes, aspecte invocate prin motivele de apel şi neanalizate de instanţa de apel prin decizia nr. 27/A/2013 a Curţii de Apel Cluj; de asemenea, s-au dat îndrumări şi cu privire la modalitatea de aplicare a criteriilor legale prevăzute de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 în verificarea cuantumului despăgubirilor stabilite prin Hotărârea nr. 71/2008 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 de pe lângă Consiliul Local Gilău, indicându-se în mod explicit  momentul la care se va efectua expertiza (iunie 2012, astfel cum deja se stabilise în prima decizie de casare), după cum s-a indicat a se analiza, în rejudecare, şi criticile formulate de către pârât privind prejudiciul suplimentar cauzat prin expropriere şi datorat reclamantei, raportat la probele din dosar.

Referitor la excepţiile procesuale de fond readuse în dezbatere de către recurent şi prin prezentele motive de recurs, Înalta Curte constată că acestea  au fost invocate de către pârât la prima instanţă, fiind respinse ca neîntemeiate prin hotărârea pronunţată în primul ciclu procesual – sentinţa civilă nr. 75/2010 a Tribunalului Cluj.

Prin motivele de apel (a căror analiză a fost stabilită în sarcina instanţei de rejudecare, potrivit celor dispuse prin decizia de casare nr. 61/2014), pârâtul a invocat netemeinicia şi nelegalitatea soluţionării acestor excepţii de  către prima instanţă, avându-se în vedere că în cauză nu s-a efectuat o verificare a identităţii dintre terenul proprietatea reclamantei şi terenul expropriat.

Constatându-se, sub acest aspect, temeinicia anterioarelor susţineri ale pârâtului (faţă de răspunsul experţilor C., B. şi B.), instanţa de apel a admis efectuarea unei expertize topo ale cărei obiective au fost stabilite în considerarea acestor verificări, lucrare ce a fost efectuată de expert B.I. în apelul din primul ciclu procesual; obiecţiunile formulate de către pârâtă au fost respinse de instanţa de apel la termenul din 11.11.2010.

Instanţa de rejudecare, prin decizia supusă prezentului recurs, s-a conformat celor stabilite prin decizia de casare în sensul analizării criticilor formulate de către pârât prin motivele de apel (neanalizate de instanţa de apel anterioară), reţinându-se în mod corect că prin această decizie de casare nu s-a stabilit şi modalitatea în care să se procedeze la evaluarea criticilor pârâtului (eventual, prin efectuarea unei noi expertize, cum eronat susţine recurentul).

Totodată, Înalta Curte constată că deşi recurentul a formulat critici şi împotriva încheierii de şedinţă din 4.02.2015, prin care instanţa de apel a respins proba cu efectuarea unei noi expertize topo în considerarea celor reţinute în prima decizie de casare (decizie civilă nr. 7032/2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), pârâtul nu a atacat cu recurs în mod explicit această încheiere premergătoare alături de decizia recurată; or, recursul declarat împotriva deciziei date în apel nu se consideră a fi fost declarat şi împotriva încheierilor premergătoare, dată fiind abrogarea expresă a dispoziţiilor art. 282 alin. 3 C.proc.civ. încă din anul 2004, prin Legea nr. 195/2004 de aprobare a OUG nr. 65/2004 privind modificarea Codului de procedură civilă, în condiţiile în care art. 282 reprezintă normă de trimitere aplicabilă şi în recurs, potrivit celor prevăzute de art. 316 C.proc.civ.

Ca atare, cele reţinute, apreciate şi dispuse de instanţa de apel prin încheierea de şedinţă din 4.02.2015 nu pot fi cenzurate în prezentul recurs, Înalta Curte nefiind sesizată în mod legal prin exercitarea recursului şi împotriva acestei încheieri.

Înalta Curte urmează a analiza însă criticile formulate de către recurent cu privire la dezlegările date de instanţa de rejudecare criticilor sale din motivele de apel, dezlegări ce se regăsesc

în cuprinsul considerentelor deciziei recurate.

Cu privire la cele două excepţii procesuale, Înalta Curte constată că instanţa de apel, cu deplina respectare a celor indicate prin decizia de casare nr. 61/2014, a procedat la analiza criticilor pârâtului având acest obiect, iar pentru confirmarea soluţiei primei instanţe în sensul respingerii excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei în formularea acţiunii s-a raportat la concluziile raportului de expertiză efectuat de experţii F.C.C., B.G. şi B.Ş., coroborându-le cu celelalte probe administrate în cauză – înscrisurile ce dovedesc dreptul de proprietate al reclamantei; Înalta Curte mai constată că această concluzie a instanţei de rejudecare este confirmată şi prin raportul de expertiză efectuat de expert B.I. în primul ciclu procesual, concluziile acestei lucrări confirmând identitatea dintre terenul proprietatea reclamantei şi terenul expropriat.

Mai mult decât atât, Înalta Curte apreciază că într-o acţiune de natura celei  reglementate de art. 9 alin. (1) din Legea nr. 198/2004, calitatea procesuală activă presupune verificarea identităţii dintre cel care formulează cererea de chemare în judecată prin care contestă cuantumul despăgubirilor stabilite de expropriator şi cel expropriat sau în favoarea căruia expropriatorul a stabilit despăgubirile ca efect al măsurii exproprierii (persoană îndreptăţită sau aparent îndreptăţită la despăgubiri), cerinţă, în mod evident, îndeplinită în cauză.

Pe de altă parte, invocarea de către expropriator a nerespectării  identităţii totale sau parţiale dintre terenul proprietatea expropriatului şi terenul efectiv expropriat, reprezintă o apărare de fond a pârâtului, iar nu argumente ce ar putea fi evaluate în susţinerea excepţiei lipsei calităţii procesuale active.

În plus, în procedura administrativă prealabilă celei de contestare a cuantumului despăgubirii, legea specială de referinţă  - Legea nr. 198/2004 -, prin dispoziţiile art. 4 alin. (2) şi ale art. 6 alin. (1), stabileşte fără echivoc atribuţii legale concrete în sarcina expropriatorului în sensul identificării imobilelor supuse exproprierii şi a titularilor dreptului de proprietate ori ai unor alte drepturi reale asupra imobilelor expropriate.

Textele invocate prevăd astfel: art. 4 alin. (2) - „După publicarea hotărârii prevăzute la alin. (1), expropriatorul întocmeşte documentaţiile cadastral-juridice pentru fiecare imobil propus spre expropriere, având în vedere şi dispoziţiile Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată. (…) Planul cu amplasamentul lucrării, pe fiecare unitate administrativ-teritorială, care conţine delimitarea imobilelor - teren şi/sau construcţii - propuse spre expropriere, cu indicarea numelor deţinătorilor, precum şi a ofertelor de despăgubire, pe categorii de imobile, stabilite de evaluatori autorizaţi, se aduce la cunoştinţă publică prin afişarea la sediul consiliului local respectiv, unde va rămâne afişat până la finalizarea procedurii de expropriere, şi prin afişare pe pagina proprie de internet a expropriatorului.”

Iar art. 6 alin. (1) din acelaşi act normativ stabileşte: „În termen de 5 zile de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului, respectiv de la data publicării hotărârii autorităţii administraţiei publice locale, prevăzute la art. 4 alin. (1), expropriatorul numeşte o comisie care verifică dreptul de proprietate ori alt drept real în temeiul căruia cererea a fost formulată şi constată acceptarea sau, după caz, neacceptarea cuantumului despăgubirii de către proprietar sau titularii altor drepturi reale asupra imobilului supus exproprierii.”

Ca atare, invocând această apărare de fond, Înalta Curte apreciază că recurentul pârât se afla

în situaţia de a-şi invoca propria culpă, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 108 alin. (4) C.proc.civ. – nimeni nu poate invoca neregularitatea pricinuită prin propriul său fapt.

Or, în contextul în care recurentul nu a indicat alte persoane îndreptăţite sau care s-au pretins a fi îndreptăţite la încasarea despăgubirilor pentru terenul expropriat, o astfel de apărare este şi lipsită de interes; dacă alte persoane se vor pretinde ulterior soluţionării litigiului de faţă a fi îndreptăţite la despăgubiri pentru terenul expropriat (în tot sau în parte), recurentul pârât are la îndemână suficiente mijloace legale de drept substanţial, precum şi instrumente procesuale pentru a se apăra.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei de interes a reclamantei în formularea acţiunii, Înalta Curte constată că în mod legal instanţa de apel a confirmat soluţia de respingere şi a acestei excepţii, având în vedere că prin acţiunea întemeiată pe dispoziţiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 198/2004, cel expropriat contestă cuantumul despăgubirilor acordate, fiind nemulţumit de cele stabilite în procedura exproprierii, astfel încât, tinde la majorarea cuantumului acestora; atare concluzie se desprinde şi din prevederile art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 care stabilesc că despăgubirea acordată de instanţă nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator şi nici mai mare decât cea solicitată de către expropriat sau de altă persoană interesată, normă de trimitere în contextul Legii nr. 198/1994, sens în care prevede art. 9 alin. (3).

Referitor la criticile formulate de recurent cu privire la fondul cauzei, întemeiate pe motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 teza finală, Înalta Curte reţine următoarele:

Invocarea încălcării dispoziţiilor art. 315 alin. (1) C.proc.civ. ca şi nesocotirea dispoziţiilor art. 169 alin. (1) C.proc.civ. – principiul nemijlocirii administrării probelor (alături de care, conex, recurentul s-a referit şi la principiul contradictorialităţii şi al dreptului la apărare), reprezintă critici susceptibile de încadrare în dispoziţiile art. 304 pct. 5 C.proc.civ., iar nu în cele ale art. 304 pct. 9 teza finală, întrucât recurentul tinde să valorifice neregularităţi procedurale care, dacă s-ar verifica, ar conduce la casarea deciziei recurate (iar nu la modificarea ei) mediat, prin sancţiunea nulităţii unor acte de procedură întocmite cu neobservarea formelor legale, în condiţiile art. 105 alin. (2) C.proc.civ.

Astfel, după casarea dispusă prin decizia civilă nr. 61/2014, cu deplina respectare a celor dezlegate de instanţa de casare, precum şi a îndrumărilor stabilite pentru rejudecare, curtea de apel a dispus atât efectuarea verificărilor presupuse de corecta aplicare a dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 (la Primăria comunei  Gilău, OCPI Cluj şi Camera Notarilor Publici Cluj), cât şi efectuarea unei noi expertize de către o comisie compusă din 3 experţi, potrivit celor prevăzute de art. 25 din aceeaşi lege, cu obiectivul stabilirii cuantumului despăgubirilor la nivelul lunii iunie 2012, conform celor indicate prin decizia de casare cu privire la aplicarea criteriilor legale prevăzute de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 şi cu valorificarea informaţiilor obţinute de la aceste instituţii publice; expertiza a fost efectuată de experţii O.P., N.D.S. şi A.Ş. şi se regăseşte în dosarul din apel în rejudecare.

După depunerea la dosar a lucrării, pârâtul, Statul Român prin CNADNR, a formulat obiecţiuni la expertiză la data de 18 februarie 2015 prin care, în principal, a solicitat instanţei de apel cenzurarea raportului de expertiză  cu privire la concluziile prin care s-a stabilit prejudiciul cauzat reclamantei prin expropriere, iar, în subsidiar, obligarea comisiei de experţi la refacerea raportului de expertiză, cu respectarea dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, anexând, în acest sens copie a contractului de vânzare-cumpărare nr. xx7/2012.

Astfel cum deja s-a arătat în debutul prezentelor considerente, pe parcursul soluţionării cauzei în apel, etapă procesuală finalizată prin decizia recurată, s-a pronunţat Decizia Curţii Constituţionale nr. 12/2015 care a fost publicată în M. Of. nr. 152 din 3.03.2015.

Drept urmare, la 1.04.2015, acelaşi pârât a depus la dosar note  scrise prin care a invocat efectele Deciziei Curţii Constituţionale, susţinând în mod explicit că pentru stabilirea despăgubirilor trebuie să se ţină seama de preţurile cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ teritorială, la momentul transferului dreptului de proprietate, 23 aprilie 2008; în vederea respectării criteriului legal prevăzut de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 din perspectiva efectelor Deciziei Curţii Constituţionale, pârâtul a solicitat instanţei de apel efectuarea unor noi demersuri la aceleaşi instituţii publice pentru comunicarea unor contracte de vânzare-cumpărare autentice încheiate pentru terenuri de acelaşi fel, din aceeaşi unitate administrativ-teritorială, la momente cât mai apropiate datei de 23 aprilie 2008.

Aceste obiecţiuni, deşi nu au fost respinse în mod explicit la termenul când a avut loc dezbaterea apelului (6 mai 2015), nu au fost primite de instanţa de apel, avându-se în vedere cele statuate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 12/2015, dar şi conţinutul raportului de expertiză efectuat în dosarul nr. xx13/117/2008*, astfel cum rezultă din considerentele deciziei recurate.

Premisa de analiză a criticilor recurentului anterior redate, reîncadrate de Înalta Curte în dispoziţiile art. 304 pct. 5 C.proc.civ., presupune verificarea (în temeiul art. 304 pct. 9 C.proc.civ.) legalităţii dezlegării date de instanţe de apel problemei de drept privind stabilirea raportului dintre efectele Deciziei  Curţii Constituţionale şi efectele deciziei de casare – decizia nr. 61/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia I civilă şi, consecutiv, stabilirea celor prioritar incidente în cauza de faţă; funcţie de dezlegare, se va determina momentul relevant pentru stabilirea despăgubirilor cuvenite reclamantei pentru expropriere, dar şi a daunelor ce i-au cauzate prin această măsură, anume – data efectuării raportului de expertiză – iunie 2012 (potrivit deciziei de casare) sau data transferului dreptului de proprietate de la expropriat la expropriator (potrivit deciziei instanţei constituţionale).

Pentru o atare analiză, este util a fi observate dispoziţiile art. 315 alin. (1) C.proc.civ., ca şi prevederile art. 147 alin. (4) din Constituţia României.

Astfel, art. 315 alin. (1) C.proc.civ. prevede: „În caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.”

Pe de altă parte, art. 147 alin. (4) din Constituţie stabileşte: „Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.”

Totodată, Înalta Curte mai constată că prin Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 17 ianuarie 1995, publicată în M. Of. al României nr. 16 din 26 ianuarie 1995 privind obligativitatea deciziilor sale pronunţate în cadrul controlului de constituţionalitate, s-a reţinut că “puterea de lucru judecat ce însoţeşte actele jurisdicţionale, deci şi deciziile Curţii Constituţionale, se ataşează nu numai dispozitivului, dar şi considerentelor pe care se sprijină acesta.”

În consecinţă, având în vedere puterea de lucru judecat şi a considerentelor deciziilor Curţii Constituţionale, Înalta Curte reţine cele dezlegate de instanţa de contencios constituţional prin considerentele Deciziei nr. 206/2013, publicată în M. Of. nr. 350 din 13.06.2013 cu referire chiar la raportul dintre la deciziile Curţii Constituţionale şi deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, date în recurs în interesul legii (competenţă specială a instanţei supreme).

În decizia invocată, Curtea Constituţională a statuat astfel: „competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind soluţionarea recursului în interesul legii este dublu circumstanţiată - numai cu privire la „interpretarea şi aplicarea unitară a legii” şi numai cu privire la „celelalte instanţe judecătoreşti”; Curtea Constituţională decide asupra constituţionalităţii legilor, în timp ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin intermediul recursului în interesul legii, decide asupra modului de interpretare şi aplicare a conţinutului normelor juridice. Pe de altă parte, prin efectele produse, deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii potrivit art.147 alin. (4) din Constituţie, inclusiv pentru legiuitor, în timp ce deciziile pronunţate pe calea recursului în interesul legii se adresează judecătorului de la instanţele judecătoreşti.”

Invocarea acestei dezlegări a instanţei constituţionale cu privire la prioritatea deciziilor date în controlul de constituţionalitate (general obligatorii – art. 147 alin. 4 din Constituţie) chiar în concurs cu decizii date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unor recursuri în interesul legii (dezlegarea dată problemelor de drept judecate sunt obligatorii pentru instanţe – art. 330⁷ alin. 4 C.proc.civ.) serveşte, în prezentul recurs, pe calea unui argument a fortiori, la demonstrarea priorităţii deciziei Curţii Constituţionale în concurs cu decizia instanţei de casare (obligatorii pentru judecătorii fondului), cu privire la  problemele de drept dezlegate prin aceasta.

Ca atare, obligativitatea generală a deciziilor Curţii Constituţionale dezleagă în cauza de faţă chestiunea priorităţii efectelor Deciziei nr. 12/2015, publicată în M. Of. nr. 152 din 3.03.2015, în concurs cu cele statuate prin decizia de casare, astfel cum corect a stabilit şi instanţa apel în rejudecare, având în vedere că decizia instanţei constituţionale a intervenit şi a fost publicată până la pronunţarea unei hotărâri definitive în acest dosar; în acest sens, în mod corect instanţa de apel a făcut o aplicare, prin analogie, a raţionamentului dezvoltat de Înalta Curte într-o decizie a dată în soluţionarea unui recurs în interesul legii, anume Decizia nr. 12/2011, raţionament ce nu se mai impune a fi reluat, întrucât a fost deja redat.

Urmare a celor statuate prin Decizia nr. 12/2015 a Curţii Constituţionale, rezultă că verificarea cuantumului despăgubirilor şi a daunelor ce se cuvin reclamantei în cauza de faţă, ca efect al exproprierii, trebuie a se face în raport cu data transferului dreptului de proprietate, iar nu cu data efectuării raportului de expertiză – iunie 2012, astfel cum se stabilise prin decizia de casare.

În consecinţă, Înalta Curte a înlăturat criticile recurentului cu privire la nesocotirea deciziei de casare şi, deci, a dispoziţiilor art. 315 alin. (1) C.proc.civ.

Instanţa de rejudecare, constatând însă că în anterioara rejudecare a apelului a fost efectuată o expertiză de către o comisie formată din 3 experţi – L.S.N., M.D. şi T.M. în cuprinsul căreia se reflectă 3 momente de referinţă - data exproprierii (23.04.2008), data efectuării primului raport de expertiză (2.06.2009, la prima instanţă) şi data expertizei sau a efectuării lucrării în acea etapă procesuală (6.06.2012), a procedat la valorificarea concluziilor acestei expertize, în varianta ce reflecta stabilirea cuantumului despăgubirilor la momentul exproprierii; ulterior, lucrarea a fost completată şi în ceea ce priveşte componenta despăgubirilor constând în daunele produse reclamantei prin expropriere, daune ce au fost calculate de comisia de experţi pentru aceleaşi 3 date de referinţă.

Înalta Curte apreciază că această opţiune a instanţei de apel în sensul de a valorifica o probă

deja dobândită cauzei într-o etapă procesuală anterioară este pe deplin valabilă, întrucât hotărârea instanţei de apel se poate fundamenta pe probele administrate la prima instanţă, dar şi pe probele administrate în apel, ori parte pe probele administrate la prima instanţă şi parte în apel,  sau administrate numai la prima instanţă sau numai în apel, iar dacă instanţa de apel rejudecă pricina, şi pe înscrisurile administrate în recurs; nu ar putea fi însă valorificate probele a căror nulitate a fost constatată în mod explicit de instanţa care judecă în acea etapă procesuală sau de către instanţele de control judiciar, sancţiunea nulităţii probei conducând la înlăturarea acesteia din ansamblul probator al cauzei.

Or, această expertiză efectuată în prima rejudecare a apelului, finalizată prin pronunţarea deciziei civile nr. 27/A/2013 a Curţii de Apel Cluj (prin care s-a valorificat varianta din expertiză în considerarea momentului 2009 – efectuarea expertizei la prima instanţă) nu a fost înlăturată prin aplicarea sancţiunii procedurale a nulităţii prin decizia de casare nr. 61/2014, ale cărei considerente au fost deja redate şi care a generat această nouă rejudecare; în consecinţă, instanţa de rejudecare putea să o evalueze, în contextul probator al dosarului, întrucât  aceasta era o probă dobândită cauzei în mod legal.

Probele administrate în etapele procesuale anterioare intră în sfera de aplicare a principiului nemijlocirii administrării probelor în faţa instanţei de judecată, regulă aplicabilă pentru întregul proces, iar nu numai pentru o etapă procesuală. În acest context, Înalta Curte apreciază că norma invocată de către recurent (principiul nemijlocirii administrării probelor – art. 169 alin. 1 C.proc.civ.), este în opoziţie cu probele extrajudiciare (din afara procedurii judiciare curente), iar nu cu cele deja dobândite cauzei, în acelaşi proces, în etapele procesuale anterioare; numai o hotărâre irevocabilă ce se bucură de efectul deplin al autorităţii de lucru judecat semnifică finalizarea procesului (care, în mod necesar, antrenează şi efortul probator al părţilor), iar nu, succesiv, pronunţarea hotărârii prin care se încheie o etapă procesuală, atrasă de exercitarea de către părţi a căilor de atac prevăzute de lege.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte a înlăturat ca nefondate şi criticile recurentului referitoare la încălcarea principiului nemijlocirii administrării probelor în faţa instanței de judecată stabilit prin dispoziţiile art. 169 alin. 1 C.proc.civ., astfel încât, nici din acest punct de vedere, motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 5 C.proc.civ. nu poate fi reţinut.

În ceea ce priveşte conţinutul acestei expertize efectuate de experţii L.S.N., M.D. şi T.M., Înalta Curte constată că în considerarea momentului ce interesa cauza – data transferului dreptului de proprietate – comisia de experţi a folosit metoda comparaţiei directe, având la dispoziţie contracte de vânzare cumpărare în formă autentică încheiate pentru terenuri similare, situate în aceeaşi unitate administrativ teritorială, pentru ambele categorii de folosinţă ale parcelelor expropriate reclamantei – atât intravilan (595 mp, din care 166 mp situaţi în parcela cu nr. cadastral xx96 şi 429 mp în cea cu nr. cadastral xx97), cât şi extravilan (600 mp în parcela cu nr. cadastral xx96), la momente suficient de apropiate de data transferului dreptului de proprietate; astfel, comparabilele folosite de experţi pentru categoria de folosinţă extravilan sunt reprezentate de contractele de vânzare-cumpărare încheiate la 12.02.2007 (49,28 euro/mp), la 20.12.2007 (41,32 euro/mp) şi chiar la data de 23.04.2008 (55 euro/mp), în timp ce pentru categoria de folosinţă intravilan, experţii au dispus de o comparabilă relevantă – contract de vânzare-cumpărare aut. din 20.12.2007 (preţ 61,88 euro/mp).

Recurentul a susţinut că instanţa de apel în mod nelegal a înlăturat dintre comparabilele cauzei (şi care trebuia a fi avută în vedere de către experţi), contractul de vânzare cumpărare nr. xx6/2008 din care reiese că un teren extravilan (fânaţ) în suprafaţă de 2.780 mp a fost vândut cu suma de 27.800 lei, aşadar cu 10 lei/mp, ceea ce la cursul BNR din aceeaşi dată (3,65 lei/euro) reprezenta 2,73 euro/mp.

Deşi este suficient a se constata că experţii au avut la dispoziţie comparabile chiar mai apropiate ca dată a perfectării tranzacţiei de momentul transferului dreptului de proprietate decât această comparabilă invocată de recurent în legătură cu terenul extravilan chiar şi în prezenta cale de atac, Înalta Curte reţine că instanţa de apel a argumentat în mod pertinent înlăturarea acestei comparabile.

În ceea ce priveşte critica referitoare la data transferului dreptului de proprietate ca reper temporal pentru stabilirea comparabilelor de interes pentru efectuarea expertizei de stabilire a despăgubirilor, în contextul art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, în raport cu cele statuate prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 12/2015, Înalta Curte constată următoarele:

Data transferului dreptului de proprietate de la expropriat la expropriator, în contextul legii speciale, spre deosebire de procedura exproprierii derulată în baza dreptului comun – Legea nr. 33/1994, este cea stabilită prin dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 198/2004.

Astfel, această normă specială prevede: „Transferul imobilelor din proprietatea privată în proprietatea publică a statului sau a unităţii administrativ teritoriale şi în administrarea expropriatorului operează de drept la data plăţii despăgubirilor pentru expropriere sau, după caz, la data consemnării acestora, în condiţiile prezentei legi.”

Data consemnării despăgubirilor de către recurent la dispoziţia reclamantei care coincide cu data transferului dreptului de proprietate este 27.06.2008, în timp ce Hotărârea de expropriere nr. 71 a Comisiei de aplicare a Legii nr. 198/2004 a fost dată la 23.04.2008.

În valorificarea dispoziţiei anterioare din legea specială, prin memoriul de recurs, recurenta a susţinut că expertiza trebuia a fi efectuată prin raportare la data de 27.06.2008, iar nu la cea din 23.04.2008.

Înalta Curte constată că cea din urmă dată este indicată ca atare de către recurent în cuprinsul notelor scrise depuse în faţa instanţei de apel la 01.04.2015, iar nu data transferului dreptului de proprietate – 27.06.2008; în plus, distanţa în timp între cele două momente este una nesemnificativă (2 luni), astfel încât ea nu ar fi putut altera de o manieră substanţială rezultatul evaluării efectuate prin expertiza valorificată de instanţa de apel.

Având în vedere cele anterior arătate, Înalta Curte apreciază că varianta din raportul de expertiză pe care instanţa de apel şi-a fundamentat soluţia întruneşte standardele de calitate a comparabilelor impuse de corecta aplicare a dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 în stabilirea cuantumului despăgubirilor datorate reclamantei pentru expropriere; prin urmare, au fost înlăturate ca nefondate motivele de recurs cu acest obiect, nefiind întrunite condiţiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ.

Referitor la criticile formulate de către pârât cu privire la componenta daunelor produse reclamantei prin expropriere, Înalta Curte constată că instanţa de apel s-a raportat la expertiza efectuată în aceeaşi etapă procesuală, dar şi la raportul de expertiză efectuat în faţa primei instanţe.

Aceste daune produse prin expropriere sunt în legătură cu terenul rămas în proprietatea reclamantei după expropriere, rest în suprafaţă totală de 1.526 mp, compusă din: 458 mp în parcela cu nr. cadastral xx98 şi 1.068 mp în parcela cu nr. cadastral xx99, ambele suprafeţe de teren fiind incluse de instanţele anterioare în categoria de folosinţă arabil intravilan, pe baza înscrisurilor cauzei şi a concluziilor expertizelor; sub acest aspect, recurentul-pârât nu a produs probe contrare.

Din coroborarea celor două rapoarte de expertiză (efectuat la prima instanţă de experţii F.C.C., B.G. şi B.Ş. şi efectuat în dosarul nr. xx13/117/2008* de comisia de experţi compusă din L.S.N., M.D. şi T.M.), instanţa de apel a reţinut că cele două parcele au suferit o diminuare a valorii de circulaţie din cauza exproprierii, astfel: parcela cu nr. cadastral xx98 în suprafaţă de 458 mp a devenit teren neconstruibil şi fără cale de acces la drumul public, iar parcela în suprafaţă de 1.068 mp având nr. cadastral xx99 a devenit neconstruibilă din cauza restricţiilor urbanistice, ca urmare a exproprierii.

Şi experţii de la prima instanţă (ale căror constatări sunt cele care susţin soluţia pronunţată de instanţa de apel ca face obiectul prezentului recurs, dată fiind confirmarea sentinţei tribunalului şi soluţia adoptată asupra recursului pârâtului prin decizia de faţă) au concluzionat că partea de teren neexpropriat, fiind limitrofă amplasamentului autostrăzii, nu va dobândi un spor de valoare, ci, dimpotrivă, această valoare va fi diminuată cu 15-20%, în funcţie de evoluţiile din piaţa imobiliară din cauza restricţiilor impuse dezvoltatorilor imobiliari prin planul urbanistic general, prin modificarea regimului tehnic al zonei, generat de construirea autostrăzii (cele două parcele de teren nu vor putea fi utilizate decât pentru realizarea unor plantaţii de protecţie), poluarea sonoră şi gazoasă (din cauza noxelor eliberate în atmosferă de autovehiculele ce vor circula pe autostradă).

În consecinţă, instanţa de apel, comparând valoarea despăgubirilor stabilite şi acordate de prima instanţă în favoarea reclamantei (valoarea terenului expropriat – 41.891 euro şi cea a daunelor produse prin expropriere – 12.258 euro) cu valoarea despăgubirilor stabilite în varianta din raportul de expertiză din dosarul nr. xx13/117/2008* al Curţii de Apel Cluj, prin raportare la data transferului dreptului de proprietate (23.04.2008), conform art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 interpretate în acord cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 12/2015 (anume - 60.945 euro valoarea terenului expropriat şi 35.031 euro contravaloarea daunelor cauzate de expropriere) şi constatând că diferenţa este în defavoarea pârâtului căruia nu i se poate agrava situaţia în propria sa cale de atac, într-o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 296 C.proc.civ., a decis respingerea apelului ca nefondat.

Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C.proc.civ., a respins recursul ca nefondat.