Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, reclamanţii F.G. şi F.G. au chemat în judecată pe pârâţii I.C. şi I.O. solicitând să se constate nulitatea absolută parţială a contractelor de împrumut autentificate din 6 octombrie 2005 la B.N.P. A.J., din 30 august 2006 şi din 8 martie 2007 al B.N.P. M.G.O. reţinând existenţa unor clauze penale deghizate ce au caracter prohibitiv.
Printr-un al doilea capăt de cerere reclamanţii au solicitat întoarcerea executării silite ca urmare a anulării parţiale a contractelor de împrumut şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 1070 din 08 iunie 2011 Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat cauza în favoarea Judecătoriei sector 1 care la rândul său a admis excepţia de necompetenţă materială, după ce a disjuns judecata capătului de cerere având ca obiect întoarcerea executării silite (sentinţa civilă nr. 15740/2012 pronunţată în Dosar nr. 55608/299/2011).
Prin sentinţa civilă nr. 86F din 11 octombrie 2012 Curtea de Apel Bucureşti a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Prin sentinţa civilă nr. 52 din 15 ianuarie 2014 Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis excepţia autorităţii de lucru judecat şi a respins acţiunea ca atare, a fost respinsă excepţia prescripţiei dreptului la acţiune.
S-a reţinut, în esenţă, că referitor la excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârâţi se constată că prin sentinţa civilă nr. 214 din 13 ianuarie 2009 Judecătoria sector 6 Bucureşti a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanţii F.G. şi F.G. în contradictoriu cu pârâţii I.C. şi I.O. cererea având ca obiect constatarea nulitătii absolute a contractelor de împrumut încheiate la B.N.P. A.J. la data de 6 octombrie 2005, 30 august 2006 şi respectiv 08 martie 2007 pentru cauză falsă, eroare (viciu de consimţământ) şi fraudă de lege şi repunerea părţilor în situaţia anterioară.
Potrivit art. 1201 C. civ., este autoritate de lucru judecat atunci când a doua cerere are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi este între aceleaşi părţi făcute de ele şi în contra lor în aceeaşi calitate.
În speţă reclamanţii nu mai pot solicita să se constate nulitatea celor trei contracte pentru acelaşi temei juridic (frauda la lege) chiar dacă se invocă o nulitate parţială, doar pentru anumite clauze, referitoare la dobânda aplicabilă deoarece în primul proces soluţionat prin hotărâre definitivă şi irevocabilă s-a statuat cu putere de lucru judecat asupra legalităţii contractelor în întregul lor deci implicit şi asupra clauzelor despre care se pretinde că ar reprezenta clauze penale deghizate.
Apelul formulat de reclamanţii F.G. şi F.G., împotriva acestei sentinţe a fost admis de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin decizia civilă nr. 331 A din 22 septembrie 2014, a fost anulată sentinţa şi s-a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Bucureşti.
În argumentarea acestei decizii, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că între aceleaşi părţi a mai existat un litigiu cu acelaşi obiect, respectiv constatarea nulităţii absolute a contractelor de împrumut încheiate între părţi la data de 6 octombrie 2005, 30 august 2006 şi 08 martie 2007, însă cauza celor două cereri de chemare în judecată nu este identică şi ca urmare, s-a reţinut că în cauză nu sunt îndeplinite dispoziţiile art. 1201 C. civ. pentru a exista autoritate de lucru judecat.
Astfel, s-a reţinut că în primul litigiu, soluţionat irevocabil prin sentinţa civilă nr. 214 din 13 ianuarie 2009 pronunţată de Judecătoria sectorului 6 Bucureşti părţile, respectiv reclamanţii au solicitat a se constata nulitatea absolută a contractelor de împrumut încheiate între părţi pentru cauză falsă, eroare (viciu de consimţământ) şi fraudă la lege, susţin ndu-se următoarele împrejurări de fapt.
În perioada 06 octombrie 2005 – 08 martie 2007 au semnat cu pârâţii trei contracte de împrumut, fără a primi nici o sumă de bani din sumele menţionate, astfel încât la data de 06 octombrie 2005 în faţa Notarului Public A.A.J., reclamantii au semnat un contract de împrumut pentru suma de 665.000 RON şi la data de 30 august 2006 un contract de împrumut în sumă de 1.132.000 RON, iar, la data de 08 martie 2007, în faţa Notarului Public M.G.O., un contract în sumă de 1.090.000 RON, toate aceste contracte întemeindu-se pe o cauză falsă. Reclamanţii au mai arătat că falsitatea cauzei constă în faptul că părţile au încheiat aşa zisele contracte de împrumut, fără ca pârâţii, în calitate de împrumutători, să fi avut intenţia de predare a sumelor consemnate în acestea către reclamanţi, în calitate de împrumutaţi. Reclamanţii au mai precizat că nu au primit nici un ban din sumele menţionate fictiv în contracte, aşa zisele împrumuturi nu au existat în realitate, fiind împrumuturi doar pe hârtie, pentru ca, în realitate, predarea sumelor consemnate în contractele autentificate din 06 octombrie 2005, din 30 octombrie 2006 şi din 08 martie 2007 nu s-au făcut niciodată şi în nici un mod. De asemenea, în raporturile dintre părţile în litigiu, cauza împrumuturilor este falsă, deoarece rezultatul celor trei convenţii este altul decât cel care s-ar fi obtinut dacă se avea în vedere adevărata cauză. Astfel, reclamanţii s-au obligat prin cele trei contracte false la restituirea unor împrumuturi în sumă de 2.887.000 RON, bani pe care nu iau primit, niciodată, în credinţa greşită că, în acest mod, garantau împrumuturi făcute anterior de societatea comercială a cărei asociati sunt, respectiv SC P.C. SRL.
Totodată, reclamanţii au mai învederat că se poate constata că în cele trei contracte se fac consemnări în general "declarăm că am dat cu titlu de împrumut", iar notarul public instrumentator recunoaşte expres că, în absenta mentiunii că banii s-au numărat în fata sa, urmează să reţină că n-a avut loc nici o predare de sume de bani cu ocazia autentificării, fapt pentru care nici contractele autentificate nu pomenesc nimic de vreo predare de sume de bani.
Pe de altă parte, consimţământul pe care reclamanţii I-au dat la încheierea contractelor intitulate de împrumut a fost viciat, fiind dat din eroare, în condiţiile în care aceştia au fost minţiţi de către I.C. cu complicitatea lui T.I. cu privire la existenţa împrumuturilor. Astfel că, toate înscrisurile intitulate "contract de împrumut autentificate din 06 octombrie 2005, din 30 octombrie 2006 şi din 08 martie 2007" s-au făcut prin fraudă la lege, fiind nule absolut şi deopotrivă şi nule relativ în condiţiile în care consimţământul reclamantilor a fost viciat, fiind dat din eroare.
Instanţa de apel a constatat că în cauza de faţă, reclamanţii au formulat o cerere de chemare în judecată cu acelaşi obiect, respectiv nulitatea absolută a contractelor de împrumut, respectiv a unor clauze penale deghizate ce au un caracter prohibitiv, însă fundamentul nulităţii absolute este diferit în sensul că se invocă o altă situaţie de fapt calificată juridic diferit.
Astfel, reclamanţii susţin că în conţinutul fiecăruia dintre cele trei contracte de împrumut, avea să fie inserată clauza potrivit căreia, în cazul nerestituirii sumelor împrumutate la termenul stabilit contractual, urma a suporta o dobândă moratorie, aplicată la întreaga sumă împrumutată (dobânda legală majorată cu 50 %) la care se adaugă dobânda aplicată la suma rezultată din unirea dobânzii scadente pe cel puţin un an cu capitalul, în condiţiile art. 8 din Legea nr. 356/2002.
S-a reţinut că o asemenea prevedere contractuală conţine în realitate însă o clauză penală deghizată, prohibită de lege în materia contractelor de împrumut, indiferent de natura civilă sau comercială a acestora.
Sub acest aspect, în analiza motivului de nulitate absolută invocat, instanţa de apel a avut în vedere dispoziţiile Legii nr. 313/1879 în vigoare la momentul perfectării contractelor (a se vedea interpretarea dată de către Curtea Constituţională prin Deciziile nr. 524/1997 şi nr. 541/2006), ca de altfel şi în prezent, unde la art. 2 se reţine că, în situaţia unei clauze penale inserate în contractele de împrumut, aceasta este şi va rămâne anulată, indiferent de natura comercială sau civilă a contractului, norma fiind derogatorie de la prevederile art. 1089 C. civ.
S-a reţinut că prevederile legale încălcate sunt diferite în cele două litigii, chiar dacă textul de lege invocat pentru motivul de nulitate este acelaşi, respectiv dispoziţiile art. 966 C. civ.
Astfel, instanţa de apel a apreciat că instanţa de fond a constatat în mod greşit, că reclamanţii nu mai pot solicita nulitatea celor trei contracte de împrumut întrucât s-a statuat cu putere de lucru judecat asupra legalităţii contractelor în întregul lor întrucât, în acest caz puterea de lucru judecat poartă şi asupra considerentelor hotărârii judecătoreşti anterioare, considerente ce fac corp comun cu dispozitivul hotărârii şi care nu vizează noua situaţie de fapt şi de drept dedusă judecăţii.
S-a mai reţinut că instanţa de fond deşi a argumentat în considerente asupra lipsei de eficienţă a analizării excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune în dispozitiv a respins această excepţie fără a o examina.
Împotriva acestei decizii pârâţii I.C. şi I.O. au declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În argumentarea motivului de recurs invocat, recurenţii după o prezentare a istoricului cauzei, au susţinut, în esentă, că în mod eronat instanţa de apel a apreciat că nu există identitate de cauză, întrucât atât în Dosarul nr. 7843/303/2008, cât şi în Dosarul nr. 58271/3/2010, părţile au invocat aceeaşi cauză, respectiv frauda la lege.
În opinia recurentei faptul că s-a invocat constatarea nulităţii absolute a celor trei contracte, în primul dosar şi cel al nulităţii absolute parţiale în cel de al doilea, nu are relevanţă dat fiind faptul că întregul cuprinde şi părţi ale actului.
Recurenta susţine că nu este de acord cu raţionamehtul instanţei de apel în sensul că fundamentul nulităţii absolute este diferit, invocându-se o altă situaţie de fapt calificată juridic diferit.
Fundamentul raportului juridic dedus judecăţii invocat de intimaţii reclamanţi, susţine recurenta, este acelaşi cu temeiul juridic al acţiunii soluţionate prin hotărârea nr. 214 din 13 ianuarie 2009 pronunţată de Judecătoria sector 6, respectiv contractele de împrumut.
În opinia recurentei, chiar dacă, în cazul dedus judecăţii, se invocă nulitatea parţială a unor clauze a celor trei contracte de împrumut, se menţine, în fapt, aceeaşi cauză cu aceea care a făcut obiectul Dosarului nr. 7843/303/2008, pe rolul Judecătoriei sector 6, ceea ce atrage identitatea în privinţa acestui element impus de art. 1201 C. civ. pentru existenţa autorităţii de lucru judecat.
Recurenta consideră că la analizarea cauzei este irelevant faptul că fundamentul pretenţiei afirmate de reclamanţi în prezentul dosar este diferit de acela care a făcut obiectul Dosarului nr. 7843/303/2008, atât timp cât este calificată juridic în mod identic (frauda la lege), fiind important faptul că, în speţă, avem o singură cauză şi anume reconstatarea unei fraude la lege, aspect ce încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.
Pentru aceste motive recurenţii au solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate în sensul menţinerii ca temeinică şi legală a hotărârii instanţei de fond.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimaţii F.G. şi F.G. au solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea deciziei recurate ca fiind temeinică şi legală.
Recursul este nefondat şi va fi respins pentru următoarele considerente:
Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează lipsa temeiului legal al hotărârii criticate sau încălcarea ori aplicarea greşită a legii.
Din perspectiva pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., recurenţii au invocat aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1201 C. civ. privind autoritatea de lucru judecat.
Susţinerea recurenţilor că între prezenta cauză şi Dosarul nr. 7843/303/2008 judecat definitiv şi irevocabil prin sentinţa civilă nr. 214 din 13 ianuarie 2009 pronunţată de Judecătoria sectorului 6 Bucureşti există triplă identitate de părţi, obiect şi cauză, este nefondată.
Astfel, sub aspectul condiţiilor cumulative ale puterii de lucru judecat, din cuprinsul prevederilor art. 1201 C. civ. rezultă că legea civilă indică trei conditii cumulative: identitate de obiect, identitate de cauză şi identitate de părţi, aceleaşi elemente care configurează cererea de chemare în judecată.
Pentru a opera această excepţie de fond ce paralizează o nouă acţiune, se cere aşadar o identitate între raportul juridic dedus judecăţii şi cel anterior judecat, între aceleaşi părţi, în înţelesul larg din punct de vedere al noţiunii juridice iar acestea să stea în judecată în aceeaşi calitate.
Obiectul cauzei este reprezentat de pretenţia formulată care nu poate fi confundat cu cauza raportului juridic care constă în temeiul juridic al dreptului a cărei valorificare se urmăreşte.
Identitatea de cauză este reprezentată de faptul juridic sau material care constituie temeiul legal al dreptului pretins, cauză care este justificarea obiectului cerut.
În speţă se constată că nu există tripla identitate impusă de textul art. 1201 C. civ., întrucât, astfel cum în mod corect a reţinut şi instanţa de apel, întrucât în primul litigiu, soluţionat irevocabil prin sentinţa civilă nr. 214 din 13 ianuarie 2009 pronunţată de Judecătoria sectorului 6 Bucureşti, părţile, respectiv reclamanţii, au solicitat a se constatat nulitatea absolută a contractelor de împrumut încheiate între părţi pentru cauză falsă, eroare (viciu de consimtământ) şi fraudă la lege.
În prezenta cauză, reclamanţii au formulat o cerere de chemare în judecată cu acelaşi obiect, respectiv nulitatea absolută a contractelor de împrumut, respectiv a unor clauze penale deghizate ce au un caracter prohibitiv, însă fundamentul nulităt,ii absolute este diferit în sensul că se invocă o altă situaţie de fapt calificată juridic diferit. Temeiul de drept invocat în susţinerea cererii de chemare în judecată îl reprezintă dispoziţiile art. 966 coroborat cu art. 968, raportat la art. 1 şi 2 din Legea nr. 313/1879 şi art. 1088 C. civ., iar temeiul de fapt existenţa unor clauze penale deghizate ce au caracter prohibit, cauza nulităţii trebuind analizată din alte perspective care nu au fost avute în vedere de instanţa care a pronuntat sentinta civilă nr. 214 din 12 ianuarie 2009.
În consecinţă, aşa cum corect a constatat şi instanţa de apel prevederile legale încălcate sunt diferite în cele două litigii, chiar dacă textul de lege invocat pentru motivul de nulitate este acelaşi, respectiv dispoziţiile art. 966 C. civ.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâţii I.C. şi I.O. împotriva deciziei civile nr. 331 A din 22 septembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 februarie 2015.