Recurs. Constatarea de către instanţa de recurs a admisibilităţii acţiunii principale. Incidenţa prevederilor art. 315 alin. (1) din Codul de procedură civilă din 1865
Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Căile extraordinare de atac
Index alfabetic :
- recurs
- acţiune în constatare
- admisibilitate
C. proc.civ. din 1865, art. 111, art. 315 alin. (1)
În cazul în care în primul ciclu procesual una din criticile recurentei a fost aceea că instanţa de apel nu a analizat condiţia subsidiarităţii acţiunii în constatare faţă de acţiunea în realizare, prin admiterea recursului formulat de aceasta, casarea deciziei recurate, anularea în parte a sentinţei tribunalului şi trimiterea cauzei în vederea judecării pe fond a cererii principale, rezultă că problema admisibilităţii acţiunii principale a fost tranşată în primul ciclu procesual de către instanţa supremă care a stabilit posibilitatea reclamantei de a se adresa instanţei de judecată cu o astfel de cerere.
Prin urmare, în cazul în care în ciclul procesual anterior instanţa de recurs a constatat admisibilitatea acţiunii reclamantei prin raportare la dispoziţiile art. 111 C. proc. civ., acest aspect nu mai poate fi pus în discuţie ulterior, faţă de caracterul obligatoriu al dezlegării problemei de drept date de instanţa de recurs, conform art. 315 alin. (1) C. proc. civ.
Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 2093 din 15 octombrie 2015
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a VI-a civilă, la data de 19.01.2010 sub nr. xx21/3/2010, reclamanta SC A. SRL a chemat în judecată pe pârâţii B. şi C., solicitând să se constate neîndeplinirea condiţiei suspensive prevăzute de primul articol din actul adiţional nr. 1586/17.12.2008 la contractul de vânzare-cumpărare nr. 1870/19.12.2007 autentificat de BNP „D.” şi, pe cale de consecinţă, să se constate inexistenţa dreptului pârâţilor de a radia dreptul de proprietate al reclamantei potrivit articolului terţ din actul adiţional nr. 1586/17.12.2008 la contractul de vânzare-cumpărare nr. 1870/19.12.2007 autentificate de BNP „D.”, cu privire la următoarele terenuri aflate în proprietatea reclamantei: terenurile situate în Judeţul Dâmboviţa, Comuna T., în suprafaţă de 152.237 mp, cu nr. cadastral 7245, înscris în CF nr. 5924 a localităţii T., la A+1 şi respectiv în suprafaţă de 1.182.999 mp, cu nr. cadastral 7441, înscris în CF nr. 6146 a localităţii T., la A+1; terenurile situate în Judeţul Giurgiu, după cum urmează: 10.000 mp., cu nr. cadastral 363, înscris în CF nr. 1036 a Comunei J.; 5000 mp., cu nr. cadastral 5744, înscris în CF nr. 519 a Comunei C.; 33.550 mp., cu nr. cadastral 5835, înscris în CF nr. 551/ N a Comunei C.; 4000 mp., cu nr. cadastral 2716, înscris în CF nr. 315 a Comunei C.; 5.387 mp. cu nr. cadastral 4831, înscris în CF nr. 472 a Comunei C.; 2.500 mp., cu nr. cadastral 5745, înscris în CF nr. 520 a Comunei C.; 11.250 mp., cu nr. cadastral 5834, înscris în CF nr. 550/N a Comunei C.; 5.400 mp., cu nr. cadastral 4829, înscris în CF nr. 473 a Comunei C.; 5000 mp., cu nr. cadastral 4018, înscris în CF nr. 388 a Comunei C.; 6.200 mp., cu nr. cadastral 5440, înscris în CF nr. 501 a Comunei C.
La data de 08.04.2010, pârâţii B. şi C. au depus întâmpinare şi cerere reconvenţională, ulterior precizată, prin care au solicitat respingerea cererii principale ca nefondată, să se constate îndeplinirea de către pârâţii-reclamanţi a tuturor obligaţiilor pe care şi le-au asumat față de reclamantă prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1870/19.12.2007 de BNP D., astfel cum acesta a fost modificat prin actele adiţionale ulterioare, şi îndeplinirea condiţiei suspensive prevăzute de primul articol din actul adiţional pentru naşterea obligaţiei reclamantei de plată a restului de preţ în sumă de 26.506.590 euro, prevăzute de articolul prim al actului adiţional 1 şi, în consecinţă, să se constate că a intervenit rezoluţiunea contractului din 2007 şi a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1585/17.12.2008 de BNP D., ca efect al pactului comisoriu expres de gradul IV, menţionat în articolul terţ al actului adiţional 1, cu repunerea părţilor în situaţia anterioară, respectiv redobândirea de către pârâţii-reclamanţi a proprietăţii depline asupra terenurilor denumite în contractul din 2007: „Terenurile 1, 2, 3, 4, 5, 6 şi 7, Terenurile pentru Tratarea Apelor, Terenul de Acces şi Terenul 13”, şi îndrituirea pârâţilor-reclamanţi de a solicita radierea dreptului de proprietate al reclamantei din cărţile funciare şi, subsecvent, îndrituirea de a solicita intabularea dreptului de proprietate asupra acestor terenuri pe numele pârâţilor-reclamanţi, să se constate că sunt îndrituiţi să păstreze sumele deja încasate din preţul vânzării, respectiv a avansului 1, avansului 2 şi ratelor 1, 2 şi 3 ale restului de preţ, aşa cum acestea sunt prevăzute în contractul din 2007, cu titlu de daune-interese, precum şi obligarea reclamantei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa comercială nr. 1359 din 08.02.2011 a fost admisă excepţia inadmisibilităţii şi a fost respinsă cererea principală ca inadmisibilă. Prin aceeaşi sentinţă a fost respins capătul 1 din cererea reconvenţională, astfel cum a fost precizată, ca inadmisibil şi au fost anulate capetele 2 şi 3 din cererea reconvenţională precizată ca netimbrate.
Prin decizia civilă nr. 444 din 13 octombrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VI-a civilă, au fost respinse apelurile declarate de SC A. SRL şi B. şi C.
Prin decizia nr. 2588 din 17.05.2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a fost respins ca tardiv declarat recursul formulat de pârâţii B. şi C. împotriva deciziei civile nr. 444 din 13 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a VI-a civilă, a fost admis recursul declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva aceleiaşi decizii, fiind casată, în parte, decizia recurată şi anulată, în parte, sentinţa comercială nr. 1359 din 8 februarie 2011 a Tribunalului Bucureşti, Secţia a VI-a comercială, cauza fiind trimisă la Tribunalul Bucureşti, Secţia a VI-a civilă, în vederea judecării pe fond a cererii principale. Celelalte dispoziţii ale deciziei recurate şi ale sentinţei au fost menţinute.
Prin sentinţa civilă nr. 5948 din 01.10.2013, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. xx21/3/2010, a fost admisă cererea și s-a constatat neîndeplinirea condiţiei suspensive prevăzute de primul articol din actul adiţional nr. 1586/17.12.2008 la contractul de vânzare-cumpărare nr. 1870/19.12.2007, autentificate de BNP „D.”, şi, pe cale de consecinţă, s-a constatat inexistenţa dreptului pârâţilor de a radia dreptul de proprietate al reclamantei potrivit articolului terţ din actul adiţional nr. 1586/17.12.2008 la Contractul de vânzare-cumpărare nr. 1870/19.12.2007 autentificat de BNP „D.”, cu privire la următoarele terenuri aflate în proprietatea reclamantei: 1) terenurile situate în Judeţul Dâmboviţa, Comuna T., în suprafaţă de 152.237 mp, cu nr. cadastral 7245, înscris în CF nr. 5924 a localităţii T., la A+1 şi respectiv în suprafaţă de 1.182.999 mp, cu nr. cadastral 7441, înscris în CF nr. 6146 a localităţii T., la A+1; 2) terenurile situate în Judeţul Giurgiu, după cum urmează: - 10.000 mp., cu nr. cadastral 363, înscris în CF nr. 1036 a Comunei J.; - 5000 mp., cu nr. cadastral 5744, înscris în CF nr. 519 a Comunei C.; - 33.550 mp., cu nr. cadastral 5835, înscris în CF nr. 551/ N a Comunei C.; - 4000 mp., cu nr. cadastral 2716, înscris în CF nr. 315 a Comunei C.; - 5.387 mp., cu nr. cadastral 4831, înscris în CF nr. 472 a Comunei C.; - 2.500 mp., cu nr. cadastral 5745, înscris în CF nr. 520 a Comunei C.; - 11.250 mp., cu nr. cadastral 5834, înscris în CF nr. 550/N a Comunei C.; - 5.400 mp., cu nr. cadastral 4829, înscris în CF nr. 473 a Comunei C.; - 5000 mp., cu nr. cadastral 4018, înscris în CF nr. 388 a Comunei C.;- 6.200 mp., cu nr. cadastral 5440, înscris în CF nr. 501 a Comunei C. Au fost obligaţi pârâţii la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 234.503,85 lei (din care 234.457,10 lei reprezintă onorariu avocat, 46 lei reprezintă taxa de timbru, iar 0,75 lei timbru judiciar).
Prin încheierea pronunțată la 4.06.2014 s-a admis cererea de îndreptare a erorii materiale strecurate în dispozitivul și considerentele sentinței, în sensul că s-a menționat, în legătură cu terenul în suprafață de 6200 mp cu nr. cadastral 5440 situat în Județul Giurgiu, că acesta este înscris în Cartea funciară nr. 501 a Comunei C., iar nu în Cartea Funciară nr. 50i a Comunei C., cum din eroare s-a trecut.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâţii B. şi C., cauza fiind înregistrată sub nr. xx24/2/2014 (xx53/2014) pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a V-a civilă.
Prin decizia civilă nr. 1275 din 17 decembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti s-a respins apelul ca nefondat.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut în principal următoarele:
În ciclul procesual anterior, prin decizia nr. 2588 din 17.12.2012 pronunțată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secția a II-a civilă, s-a admis recursul declarat de reclamanta SC A. SRL și, în consecință, s-a casat în parte decizia recurată și s-a anulat în parte sentința apelată, trimițându-se cauza primei instanțe pentru judecarea pe fond a cererii principale.
Instanța de recurs a constatat admisibilitatea acțiunii reclamantei prin raportare la dispozițiile art. 111 C. proc. civ., astfel că acest aspect nu mai poate fi pus în discuție ulterior, față de caracterul obligatoriu al dezlegării problemei de drept date de instanța de recurs, conform art. 315 alin. (1) C. proc. civ.
Prin urmare, toate susținerile apelanților referitoare la caracterul inadmisibil al acțiunii sau la posibilitatea reclamantei de a-și satisface interesul pe calea unei acțiuni în realizare nu mai pot fi analizate, statuându-se anterior cu caracter irevocabil și obligatoriu asupra admisibilității acțiunii promovate de reclamantă în prezenta cauză.
În ceea ce privește cererea de conexare, Curtea arată că dispozițiile procedurale privitoare la conexare, cuprinse în art. 164 C. proc. civ., nu sunt imperative, ci măsura este lăsată la aprecierea instanței și trebuie aplicată în așa fel încât să ajute la realizarea drepturilor ce formează obiectul judecății, ca scop final al procesului civil.
În cauză, s-a solicitat inițial conexarea prezentului dosar cu dosarul nr. xx09/120/2012 al Tribunalului Dâmboviţa, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în care pârâții solicitaseră constatarea rezoluțiunii contractelor de vânzare-cumpărare și restabilirea situației anterioare.
Este adevărat că între cele două pricini există o strânsă legătură, aceasta contrar concluziei primei instanțe, însă prin respingerea cererii de conexare nu se încalcă nicio dispoziție legală imperativă și nu se aduce nicio vătămare apelanților.
Între obiectul și cauza celor două pricini există astfel o strânsă legătură, ambele implicând analiza îndeplinirii sau nu a condiției suspensive stipulate de părți prin primul act adițional la contractul de vânzare-cumpărare nr. 1870/19.12.2007, însă cauzele se pot judeca și separat, fără ca drepturile și garanțiile părților circumscrise unui proces echitabil să fie încălcate ori nesocotite. Tocmai urmare a acestei intercondiționări a cauzelor, dosarul nr. xx673/3/2013* a fost suspendat în temeiul dispozițiilor art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. până la soluționarea irevocabilă a dosarului de față, evitându-se riscul pronunțării unor hotărâri contradictorii.
Totodată, Curtea de apel a constatat că prima instanță a analizat pertinent probele administrate în cauză, stabilind, în consecință, în mod corect situația de fapt și aplicând corespunzător normele de drept incidente raportului juridic dedus judecății, susținerile apelanților-pârâți din cadrul acestui motiv de apel nefiind fondate.
Interpretarea clauzelor contractuale incidente în cauză s-a realizat cu respectarea regulilor și principiilor generale de interpretare invocate de apelanți, clauza ce instituie condiția suspensivă fiind de altfel suficient de clară și neechivocă, chiar apelanții menționând în cuprinsul apelului că s-a convenit asupra obținerii documentului oficial din care să rezulte aprobarea definitivă a finanțării.
În ceea ce privește adoptarea H.G. nr. 1517/2.12.2009, în mod corect instanța de fond a constatat că aceasta nu reprezintă îndeplinirea condiției suspensive convenite de părți. O dovadă în acest sens o constituie însăși recunoașterea apelantului-pârât prin aceea că, ulterior publicării hotărârii în Monitorul Oficial, a încheiat la 14.12.2009 actul adițional nr. 2, prin care s-a agreat modificarea termenului de îndeplinire a condiției din 26.12.2009 în 5.04.2010, menționându-se în preambul că dl. B. a cerut cu bună-credință cumpărătorului o prelungire a scadenței pentru a aduce la îndeplinire condițiile care ar determina obligațiile de plată legate de ratele 4, 5 și 6.
De asemenea, instanţa de apel a reţinut că, față de obiectul acțiunii, nu au relevanță în cauză adresele invocate de apelanți, respectiv adresa SC E. SRL nr. 325-12-42/02.2009/DJ RIE 10740, prin care se confirma că, prin adoptarea H.G. nr. 1517/2009, Guvernul României a aprobat cheltuielile necesare realizării investiției, și adresa nr. 5163/4.05.2010 a Consiliului Județean Dâmbovița, prin care intimatei i se aducea la cunoștință că în curând se va semna contractul de finanțare între Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile și Consiliul Județean Dâmbovița, prin care vor fi transmise sau asigurate fondurile nerambursabile aprobate prin H.G. nr. 1517/2009.
Referitor la cheltuielile de judecată, date fiind obiectul cauzei și complexitatea acesteia, prin raportare la domeniile specifice pe care le vizează, durata procesului și activitatea prestată de avocat, instanţa de apel a apreciat că nu se impune reducerea onorariului avocatului, nivelul taxelor judiciare de timbru, la care se referă apelanții, neputând constitui un criteriu în raport de care să se statueze asupra rezonabilității onorariului cuvenit avocatului.
Împotriva deciziei civile nr. 1275 din 17 decembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a V-a civilă, a declarat recurs B.
În şedinţa publică din 25 iunie 2015 recurentul a depus o cerere prin care a invocat în temeiul art. 306 alin. (2) C. proc. civ. inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată.
În motivare a arătat că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat cu titlu obligatoriu caracterul inadmisibil al acţiunii introductive doar prin raportare la condiţia privind imposibilitatea promovării unei acţiuni în constatare prin care se urmăreşte constatarea unei situaţii de fapt.
Recurentul mai arată că textul art. 111 C. proc. civ. instituie două condiţii pentru a putea fi admisibilă o acţiune în constatare, respectiv solicitarea să vizeze constatarea unei situaţii de drept, iar reclamantul să nu aibă la dispoziţie o acţiune în realizare pentru a-şi valorifica pretenţiile, iar admisibilitatea din perspectiva celei de-a doua condiţii nu a fost analizată.
În acest sens, recurentul arată că acţiunea în rezoluţiunea celei de-a treia Convenţii reprezintă acţiunea în realizare pe care SC A. SRL o are la dispoziţie şi care atrage caracterul inadmisibil al prezentei cereri în constatare.
La acelaşi termen de judecată, respectiv 25 iunie 2015, intimata SC A. SRL a invocat excepţia nulităţii cererii de recurs faţă de faptul că acesta nu este motivat.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut următoarele:
În ceea ce priveşte excepţia nulităţii cererii de recurs, Înalta Curte a respins-o în temeiul art. 306 alin. (2) C. proc. civ. având în vedere că admisibilitatea cererii de chemare în judecată reprezintă un motiv de ordine publică care poate fi invocat în orice stare a pricinii.
Este adevărat că art. 306 alin. (1) C. proc. civ. prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, însă alin. (2) prevede excepţia în sensul că motivele de ordine publică pot fi invocate şi din oficiu de instanţa de recurs, care este obligată să le pună în dezbaterea părţilor.
Referitor la critica recurentului încadrată în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că nu a fost analizată a doua condiţie de admisibilitate a acţiunii în constatare, respectiv reclamantul să nu aibă la dispoziţie o acţiune în realizare pentru a-şi valorifica pretenţiile, Înalta Curte o va înlătura. De asemenea, Înalta Curte nu îşi însuşeşte nici opinia recurentului referitoare la posibilitatea reclamantei de a cere rezoluţiunea celei de-a treia Convenţii.
Potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ. modificarea hotărârii se poate cere când aceasta a fost lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Doctrina a statuat că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a cărei hotărâre se atacă a recurs la aplicarea dispoziţiilor legale aplicabile speţei, însă fie le-a încălcat, fie le-a aplicat greşit.
Din această perspectivă, precum şi din perspectiva criticilor hotărârii recurate, Înalta Curte reţine că aceasta a fost pronunţată în temeiul dispoziţiilor legale aplicabile speţei. Astfel, în mod corect instanţa de apel a reţinut că în ciclul procesual anterior instanţa de recurs a constatat admisibilitatea acţiunii reclamantei prin raportare la dispoziţiile art. 111 C. proc. civ., astfel că acest aspect nu mai poate fi pus în discuţie ulterior, faţă de caracterul obligatoriu al dezbaterii problemei de drept date de instanţa de recurs, conform art. 315 alin. (1) C. proc. civ.
Nu este lipsit de relevanţă de a sublinia că în primul ciclu procesual una din criticile recurentei SC A. SRL a fost aceea că instanţa de apel nu a analizat condiţia subsidiarităţii acţiunii în constatare. Or, prin admiterea recursului formulat de SC A. SRL, casarea deciziei nr. 444 din 13 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, anularea în parte a sentinţei tribunalului şi trimiterea cauzei în vederea judecării pe fond a cererii principale, rezultă că problema admisibilităţii acţiunii principale a fost tranşată în primul ciclu procesual de către instanţa supremă care a stabilit posibilitatea reclamantei de a se adresa instanţei de judecată cu o astfel de cerere.
În ceea ce priveşte critica recurentului în sensul că reclamanta are la îndemână acţiunea în rezoluţiunea celei de-a treia Convenţii, Înalta Curte o va înlătura faţă de faptul că natura de condiţie suspensivă a fost tranşată cu putere de lucru judecat de către instanţa supremă în primul ciclu procesual prin decizia nr. 2588 din 17 mai 2012.
În considerentele deciziei s-a reţinut fără echivoc că, faţă de obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv constatarea neîndeplinirii condiţiei suspensive prevăzută de primul articol din Actul adiţional nr. 1586 din 17 decembrie 2008 la contractul de vânzare-cumpărare nr. 1870 din 19 decembrie 2007 şi, în consecinţă, constatarea inexistenţei dreptului părţilor de a radia dreptul de proprietate al reclamantei potrivit articolului terţ, din actul adiţional la contractul de vânzare-cumpărare cu privire la terenurile aflate în proprietatea reclamantei, reiese că demersul întreprins de aceasta constă tocmai în lămurirea raportului juridic obligaţional între părţile litigante.
Aşadar, în prezenta cauză nu se mai poate atribui o altă calificare juridică a clauzei contractuale care formează obiectul litigios între părţile procesului, decât aceea de condiţie suspensivă.
Având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a respins recursul ca nefondat.
În conformitate cu art. 274 alin. (3) C. proc. civ., faţă de obiectul pricinii şi munca îndeplinită de avocat în această etapă procesuală, Înalta Curte a micşorat onorariul avocaţial de la 44.141,02 lei, la 20.000 lei şi în consecinţă, a obligat recurentul la plata sumei de 20.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată intimatei.